REFERAT METEOROLOGIE ȘI CLIMATOLOGIE

IULIA VAISĂRHOFER
FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ȘI SPORT
SPECIALIZAREA GEOGRAFIA TURISMULUI
ANUL I

Meteorologia– definire și obiect de studiu

Meteorologia poate fi definită ca știința ce studiază structura și proprietățile
atmosferei, fenomenele și procesele fizice care se produc în atmosferă, în scopul
prognozării sau prevederii vremii. Meteorologia reunește ansamblul cunoștințelor
despre atmosferă și fenomenele ce se petrec în curprinsul acesteia.
Meteorologia aparține grupului științelor geonomice, care studiază învelișurile
Pământului: atmosfera, litosfera, hidrosfera, pedosfera, reliefosfera, biosfera,
climatosfera, criosfera.
Aerul atmosferic constituie obiectul de studiu al Meteorologiei, în cadrul căruia
un rol cu o deosebită importanță îl dețin vaporii de apă a căror cantitate este în
continuă schimbare, drept consecință a răcirii sau încălzirii aerului.

Precipitațiile atmosferice – definiție și geneză

Precipitațiile atmosferice sunt produse finale ale condensării și sublimării
vaporilor de apă, constituind totalitatea particulelor de apă lichidă și solidă care cad
din nori și ating suprafața Pământului. Acestea pot fi sub formă de: ploaie, zăpadă,
burniță, grindină, etc. Alături de depunerile pe suprafața terestră, acestea alcătuiesc
hidrometeorii.
Referitor la precipitațiile atmosferice, este necesară determinarea: felului lor (se
realizează vizual), cantității de apă rezultată (se măsoară cu pluviometrul, se
înregistrează cu pluviograful și se exprimă prin mm grosime strat de apă/m pătrați de
suprafața orizontală), intensității lor (dată de raportul dintre cantitatea de apă rezultată
din măsurători și durata de manifestare a fenomenului, se măsoară în mm/min),
duratei de manifestare (determinată prin cronometrare sau prin descrifrarea
pluviogramei și se exprimă în ore sau zecimi de oră).
 Principala condiție de formare a precipitațiilor este considerată: creșterea
picăturilor și cristalelor din nori. Creșterea componentelor din nori este realizată prin
intermediul a trei procese: condensarea sau sublimarea directă a vaporilor de apă pe
particulele noroase, contopirea particulelor din nori, și givraj (ciocnirea cristalelor de
gheață cu picăturile de apă suprarăcită, care îngheață și formează granule de gheață.
Viteza de cădere a particulelor depinde de mărimea lor. Fulgii de zăpadă au o cădere
mult mai mică, în timp ce viteza de cădere a particulelor de apă, grindină, gheață este
cu atât mai mare cu cât nivelul maxim de condensare al norilor este situat la înălțimi
mari, unde temperatura este scăzută.

Clasificarea precipitațiilor atmosferice

Precipitațiile pot fi clasificate în funcție de câteva criterii: starea de agregare,
geneza, cantitatea de apă căzută, durată și intensitate.
În funcție de starea de agregare, precipațiile sunt grupate în trei categorii: lichide
(burnița, ploaia), solide (zăpada, grindina, acele de gheață) și mixte (lapovița). Burnița
constituie o precipitație alcătuită din particule fine de apă, cu densitate mare ce cade
din norii stratiformi. Ploaia este formată din picături de apă, a căror densitate și
diametru depinde de tipul de nori din care cad. Zăpada este o precipitație solidă
formată din cristale fine de gheață, a căror mărime depinde de condițiile de
condensare și sublimare a vaporilor de apă. Grindina reprezintă o precipitație solidă
alcătuită din granule de gheață de diverse forme, cu diametre diferite. Acele de
gheață sunt cristale de gheață mici, sub formă de bastonașe sau solzi. Lapovița
constituie o precipitație mixtă formată din picături de apă și fulgi de zăpadă,
reprezentând o fază intermediară în procesul de alcătuire a ploii sau a zăpezii.
După geneză, precipitațiile sunt: convective, frontale și orografice. Precipitațiile
convective provin în urma proceselor de convecție termică generate prin ascensiunea
puternică a aerului încălzit la suprafața terestră (ploi locale cu caracter de aversă).
Precipitațiile frontale sunt specifice sistemelor noroase care însoțesc fronturile
atmosferice, acestea fiind cunoscute și sub denumirea de precipitații ciclonale
deoarece sunt caracteristice formațiunilor barice depresionare.
Precipitațiile orografice sunt determinate de ascensiunea rapidă, forțată a aerului
umed pe versanții munților și dau cantități mari sub formă de averse însoțite de
descărcări electrice.
După cantitatea de apă, precipitațiile pot fi: de lungă durată și abundente, de lungă
durată și puțin abundente, de scurtă durată și abundente, de scurtă durată și mai
puțin abundente. Precipitațiile de lungă durată și abundente (,,ploile mocănești”)
sunt specifice anotimpului de toamnă și în zonele montane înalte. Precipitațiile de
lungă durată și puțin abundente (burnițele) sunt formate din picături fine de apă, mai
frecvente în perioada rece a anului. Precipitațiile de scurtă durată (aversele) sunt
specifice perioadei calde a anului. Precipitațiile de scurtă durată și puțin abundente
(bure de ploaie sau fulguieli) cad din norii de tip Stratus.
În ceea ce privește clasificarea în funcție de intensitatea precipitațiilor, aceasta are la
bază raportul dintre cantitatea de apă (q) și durata de timp (t) în care a căzut. După
criteriul intensității, precipitațiile pot fi de două feluri: torențiale (precipitații ce
depășesc o anumită limită de intensitate care variază de la o zonă geografică la alta) și
netorențiale (toate tipurile de precipitații care nu se încadrează în prima categorie).

Determinarea precipitațiilor atmosferice. Măsurători asupra precipitațiilor

În cadrul rețelei meteorologice din România pentru determinarea directă a
precipitațiilor atmosferice lichide se utilizează pluviometrele IMC și Tretiakov, iar
pentru înregistrare, pluviograful Hellman și pluviograful de tip URSS.
Pluviometrul IMC este compus dintr-un vas cilidric, confecționat dintr-o tablă de zinc,
fiind alcătuit din: receptor, colector, dispozitivul pentru zăpadă, eprubeta
pluviometrică, orificiile laterale, cercurile de întărire, capacul. Receptorul constituie
jumătea superioară a pluviometrului, unde cad precipitațiile, gura sa se termină cu un
inel de alamă, iar în partea inferioră se termină cu o pâlnie sudată pe pereții
cilindrului. Colectorul este cilindric, cu capacul în formă de triunchi de con pentru a
se realiza o suprafață de evaporare cât mai mică. Dispozitivul pentru zăpadă curpinde
două plăci de zinc sudate în cruce, ce are drept scop să oprească spulberarea de către
vânt a zăpezii căzute în receptor. Eprubeta este un cilindru de sticlă gradat 100 de
diviziuni, a căror dimensiuni variază în funcție de raportul dintre diametrul
pluviometrului și cel al cilindrului. Orificiile laterale au rolul de a reduce evaporația
apei din colector ca urmare a încălzirii excesive a pluviometrului în zilele fierbinți de
vară. Cercurile de întărire sunt fixare la exterior și sunt prevăzute cu câte un locaș
pentru fixarea aparatului pe suport. Capacul acoperă receptorul atunci când colectorul
se scoate pentru a măsura cantitatea de apă acumulată în intervalul dintre cele două
observații.
Referitor la efectuarea propriu zisă a măsurătorilor cu pluviometrul, în cazul
precipitațiilor lichide se parcurg trei etape:
1. Se scoate capacul de la pluviometrul de rezervă și se instalează pe vasul de
serviciu
2. Se scoate colectorul din pluviometrul de serviciu cu atenție pentru a nu se
vărsa apa
3. Se toarnă apa în eprubeta pluviometrică cu grijă pentru a nu se pierde nicio
picătură
Pentru precipitațiile solide, se instalează crucea de zăpadă în ambele pluviometre,
efectuarea observațiilor se va efectua în mod obișnuit, cu excepția că vasul colector
trebuie dus într-o încăpere încălzită unde se lasă să se topească precipitațiile solide.
Pe lângă colectarea apei cu ajutorul pluviometrului, se folosesc și instrumente
care înregistrează cantitatea de precipitații pe o diagramă, denumită pluviogramă.
Aceste instrumente poartă numele de pluviografe. În rețeua meteorologică din
România se utilizează pluviograful cu sifon ce este alcătuit din: carcasa metalică
cilindrică, receptor, colector, mecanismul de înregistrare. Carcasa metalică, se află în
prelungirea vasului receptor și prezintă o porțiune care permite efectuarea operațiilor
curente. Receptorul este o pâlnie situată în partea superioară a carcasei metalice și
este prevăzut cu o sită pentru a evita pătrunderea impurităților mari în instrument.
Colectorul, fixat pe o placă metalică, are în interior un plutitor metalic de care este
prinsă tija metalică și este dispus în partea laterală cu un tub, în continuarea căruia se
află un alt tub de sifonare care conduce apa la vasul de control. Mecanismul de
înregistrare este asemănător cu celelalte. Pluviograma are 100 de diviziuni pentru a
putea fi apreciate și cantitățile foarte mici.
Efectuarea observațiilor cu ajutorul pluviografului constă în parcurgerea a două etape:
1. Fixarea, schimbarea și marcarea pluviogramelor
2. Descifrarea pluviogramelor
Referitor la măsurătorile asupra stratului de zăpadă, acestea se realizează vizual și
instrumental și sunt împărțite în două grupe:
1. Observații zilnice (stabilirea gradului de acoperire și a caracteristicilor de
așezare a stratului de zăpadă)
2. Observații pentadice (determinarea densității și a echivalentului în apă a
stratului de zăpadă)
Măsurarea grosimii stratului de zăpadă se realizează cu ajutorul unor rigle de măsurat:
rigla nivometrică fixă și rigla nivometrică portabilă.
Determinarea densității zăpezii se face cu ajutorul densimetrului de zăpadă, ce poate
fi: densimetru cu balanță sau densimetru volumetric.

Regimul precipitațiilor
De menționat este faptul că precipitațiile atmosferice sunt elementul
meteorologic cu cea mai mare variabilitate neperiodică, determinată de o serie de
cauze generale, locale, de circulație a aerului troposferic, și fizico-geografice.
Regimul precipitațiilor (pluviometric) reprezintă totalitatea trăsăturilor pe care le au
precipitațiile în timpul unei zile și al unui an și este definit prin anumite mărimi.
Printre mărimile care caracterizează regimul pluviometric se enumără: cantitatea de
precipitații, zi cu precipitații, intensitatea precipitațiilor, cantitatea maximă cazută în
24 de ore, numărul zilelor cu anumite cantități de precipitații, frecvența zilelor cu
anumite forme de precipitații.
Variația zilnică a cantităților de precipitații diferă în funcție de suprafața de
uscat sau apă, astfel au fost stabilite două tipuri pluviometrice:
1. Tipul continental prezintă două maxime: dimineața – de radiație și după
amiază – de convecție
2. Tipul maritim-oceanic prezintă un maximum noaptea și un minimum ziua,
fiind legat de modul diferit de încălzire a surpafeței active.
Regimul pluviometric anual prezintă distribuția cantitativă a precipitațiilor în timpul
anului sub forma mediilor lunare și anuale pe perioade lungi de timp. Prin urmare, se
disting mai multe tipuri de regim pluviometric anual:
1. Tipul pluviometric ecuatorial – se caracterizează prin abundența precipitațiilor
pe parcursul anului și aparține regiunilor situate în vecinătatea ecuatorului
geografic
2. Tipul pluviometric subecuatorial – face tranziția de la la tipul ecuatorial către
cel tropical și se caracterizează prin precipitații mai reduse cantitativ
3. Tipul pluviometric tropical – prezintă o singură perioadă ploaioasă de vară
4. Tipul pluviometric tropical deșertic – este caracterizat printr-o scădere
pronunțată a cantităților de precipitații
5. Tipul pluviometric tropical musonic- este asemănător celui tropical, maxima
și minima pluviometrică fiind condiționată de musonul de vară și cel de iarnă
 6. Tipul pluviometric meridinian – se caracterizează prin două perioade total
diferite în timpul anului (una ploioasa-iarna și una secetoasă-vara)
7. Tipul pluviometric temperat oceanic – precipitațiile sunt distribuite în tot
cursul anului, cu un maximum în lunile de toamnă-iarnă și cu un minimum
vara
8. Tipul pluviometric temperat musonic – specific latitudinilor mijlocii unde
predomină o circulație musonică determinată de încălzirea diferită a uscatului
și a apei și apariția unor diferențe de presiune între cele două suprafețe active
care duc la formarea musonilor. Specific regiunilor estice ale Asiei temperate
9. Tipul pluviometric temperat continental – este caracteristic interioarelor
continentelor, cu cantități de precipitații tot mai reduse cu cât depărtarea de la
ocean este maimare
10. Tipul pluvometric polar continental – prezintă cantități anuale reduse datorită
slabei activități ciclonice
11. Tipul pluviometric polar oceanic – este caracterizat de cantități de precipități
mai mari decât în tipul continental

Climatul ecuatorial
Clima reprezintă dinamica tuturor fenomenelor meteorologice  din atmosferă
dintr-un anumit loc sau regiune de pe glob, într-un interval de timp foarte mare. În
funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a
mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: clima caldă, clima temperată, clima rece.
Clima caldă este cuprinsă între 0°–30° latitudine nordică şi sudică. La rândul ei este
împărțită în câteva tipuri climatice: climatul ecuatorial, climatul subecuatorial,
climatul tropical umed (musonic) și climatul tropical uscat.
Climatul ecuatorial caracterizează spațiul geografic situat de o parte și de alta
a Ecuatorului până la nivelul aproximativ al paralelei de 5° latitudine nordică și
sudică. Climatul ecuatorial se caracterizează prin: temperatura ridicată și precipitațiile
abundente pe tot parcursul anului.
Media temperaturii anuale este curprinsă între 25° și 30° C, amplitudinea ei anuală
este de 1° C până la 5° C, iar cea zilnică până la 15°C.
Regimul temperaturii este influențat de nebulozitatea accentuată și precipitațiile
bogate.
 În subzona ecuatorială cad cele mai mari cantități de precipitații, ce au rezultat
din mișcările de convecție termică, specifică. Ploile au caracter de aversă, se produc
cu precădere în a doua jumătate a zilei și sunt însoțite de furtuni sau descărcări
electrice. În timpul unui an, cantitățile de apă sunt cuprinse cu aproximație între 1500
mm la câmpie și 3000 mm pe versanți montani. Regimul pluviometric indică două
maxime în jurul echinocțiilor și două minime în jurul solstițiilor.
În emsifera nordică, maximele pluviometrice se produc în septembrie și iunie, iar în
cea sudică în martie și noiembrie.
Vara, în emisfera nordică, zona de maximă încălzirea a suprafeței terestre, cea din
imediata apropiere a Ecuatorului meteorologic este deplasată la nord de Ecuatorul
matematic, iar în timpul iernii are loc un fenomen invers.
Rețeaua hidrografică prezintă o densitate deosebit de mare, alimentarea este
pluvială și se caracterizează prin inundații sistematice în perioadele cu maxim
pluviometric. Cele mai întinse suprafețe din bazinele unora dintre cele mai mari fluvii
de pe glob (Amazon, Congo) se află în zona climatului ecuatorial.
Vegetația este luxuriantă, date fiind temperaturile ridicate și precipitațiile
abundente. Climatului ecuatorial îi sunt specifice pădurile veșnic verzi, caracterizate
printr-o mare varietate de specii și prin structura lor etajată. Cei mai răpândiți arbori
sunt palmierii, arborele de chinină, arborele de cauciuc, plante epifite, etc.
Fauna este bogată și variată, ca elemente de notorietate pot fi considerate
reptilele, șerpii, șipârle, cameleonul,etc. Dintre păsări, întâlnim: colibri, pasărea
paradisului, pasărea liră. Dintre mamifere se remarcă: rincorul, hipopotamul și diferite
tipuri de maimuțe.
Regiunile geografice cu climat ecuatorial sunt:
1. Africa Centrală prin bazinul fluviului Congo și golful Guineei
2. America de Sud prin bazinul fluviului Amazon
3. Asia prin litoralul sud-estic al Indochinei.
Bibliografie

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (2011), Esențial în meteorologie și climatologie, Editura

Universitară, București.

Gaceu, O. (2001), Elemente de meteorologie practică, Editura Universității din

Oradea, Oradea.

Povară, Rodica (2004), Climatologie generală, Editura Fundației România de Mâine,

București.

Povară, Rodica (2006), Meteorologie generală, Editura Fundației România de Mâine,

București.

http://www.filadelfia.ro/wp-content/uploads/2011/10/Tipurile-de-clima.pdf,
26.08.2020, ora 17:00.