RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ

Context
Ruperea relațiilor cu Imperiul Otoman a fost o idee prezentă în discursurile politice dinainte de
1848 ce a continuat să apară în cadrul programelor pașoptiste. Totuși, trebuie menționat faptul că
imediat după Unirea Principatelor în 1859, independența nu a ocupat un loc central în cadrul
preocupărilor clasei politice, tocmai pentru a nu atrage ostilitatea Imperiului Otoman. După
sosirea pe tronul României a lui Carol I de Hohezollern, ideea independenței a prins din ce în ce
mai mult contur. Astfel s-au conturat două tabere în ceea ce privește obținerea independenței de
stat: a) Conservatorii: considerau că independența se poate obține printr-un
proces pașnic prin atragerea Austro-Ungariei.
b) Liberalii: nu vedeau cu ochi buni apropierea de Viena și doreau obținerea independenței
printr-un război direct cu Imperiul Otoman.

După 1873, guvernul otoman s-a confruntat cu o perioadă de secetă și foamete în Anatolia, ce a
dus la sărăcie și nemulțumiri. Ocazia favorabilă pentru a pune în discuție problema
independenței a apărut în 1875 odată cu redeschiderea ,,problemei/crizei orientale” (perioada
caracterizată prin încercările de rezolvare a problemelor politice și diplomatice generate de
decăderea Imperiului Otoman. Criza politică prin care a traversat-o Imperiul Otoman), odată cu
răscoalele din Bosnia, Herțegovina, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, declarând război direct Porții.
Revoltele au fost spijinite de Imperiul Rus sub pretextul protejării creștinilor ortodocși din
Balcani (prilej pentru a-și îmbrăca costumul de supereroi în Europa). Peste acest peisaj se adaugă
încă o pată de culoare: în Imperiul Otoman a fost adoptată o Constituție promulgată de Sultanul
Abdul Hamid al II-lea, care prevedea că România era o provincie privilegiată în cadrul
Imperiului Otoman, ceea ce a inflamat spiritele și a atras o reacție profund anti-otomană a
românilor.

Acțiunile diplomatice

 Guvernul țării a desfășurat acțiuni diplomatice în această perioadă. Astfel, în condițiile

unui posibil conflict militar între Turcia și Rusia, I.C Brătianu (prim-ministru) și M.
Kogălniceanu (ministru de externe) se orientează spre tratative directe cu Rusia din două
 motive: 1. Scopul de a evita tranformarea țării în teatrul unor operațiuni de război și 2.
Pentru obținerea independenței.
1. Tratativele de la Livadia ( septembrie- octombrie 1876) între delegația română
condusă de Brătianu și delgația rusă în frunte cu țarul Alexandru al II-lea. Partea
românească a solicitat respectarea integrității teritoriale și a acceptat trecerea trupelor
ruse pe frontul de la sud de Dunăre
 Pe de altă parte ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu inițiază un demers diplomat
cu Turcia, care dacă ar fi fost acceptat de Imperiu, ar fi însemnat independența de stat a
României.
 După refuzul Turciei de a accepta tratatul de pace, România trebuia să iasă din starea de
neutralitate, însă exista o problemă: riscul staționării armatei ruse pe teritoriul țării.
2. Convenția româno-rusă de la București (4 aprilie 1877) – semnată între Kogălniceanu
și baronul Stuart, prevedea:
 Trecerea trupelor rusești pe teritoriul României, prin sud, ocolind Bucureștiul
 Cheltuielile de transport urmau să fie suportate de către ruși
 Nu era specificată participarea directă a României alături de Rusia în conflictul
militar împotriva Turciei

Acțiunile militare

 La 12 aprilie 1877, Rusia declară război Turciei, iar trupele rusești trec Prutul spre
Balcani. Turcia răspunde și bombardează garnizoanele românești din stânga Dunării
(Calafat, Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu), astfel războiul din România și Turcia devine
unul efectiv
 În aceste condiți, în Parlamentul român s-au declarat rupte relațiile cu Turcia, iar la 9 mai,
M. Kogălniceanu a proclamat independența țării, urmând ca la 10 mai, Carol I să fie
aclamat drept ,,suveran neatârnat al românilor”
 Poziția statelor europene: Turcia s-a împotrivit, Italia a privit cu simpatie proclamarea
independenței, în timp ce Franța, Anglia, Austro-Ungaria au avut o atitudine rezervată.
 Referitor la Rusia, aceasta a privit independența ca pe un fapt împlinit, dar nu a
recunoscut-o. Mai mult decât atât, încercările românilor de a coopera militar cu Rusia au
fost totalmente refuzată de către țar, rușii susținând că pot obține fără de probleme
 victorie asupra armatei otomane, fără niciun fel de sprijin din partea românilor. Aici
intervine o surpriză pentru Rusia: după ce armata a trecut la sud de Dunăre, a fost
întâmpinată de o puternică rezistență turcească la Plevna (peste 20 de redute, printre care
Grivița, Opanez), astfel că ducele Nicolae a fost nevoit să îi ceară ajutorul principelui
Carol I. Forțele militare aliate romîno-ruse au fost puse sub comanda principelui Carol I.
 Din august 1877 încep operațiunile militare asupra Plevnei, iar în noiembrie 1877 aceasta
capitulează, iar Osman Pașa se predă armatei române. După capitularea Plevnei trupele
româno-ruse înaintează până aproape de Constantinopol și zona Vidin. În ianuarie 1878,
înfrântă pe toate fronturile, Poarta este nevoită să încheie un armistițiu.
 Intervine o nouă problemă pentru români după încheierea războiului: armata rusă nu a
mai dat semne că dorește să se retragă de pe teritoriul țării. S-au ajuns la tensiuni extrem
de mari, astfel încât Carol I s-a refugiat la Craiova pentru a nu fi ucis,
 S-a instaurat instabilitatea politică, învinuiri reciproce, tensiuni, pronunțarea împotriva
alianței cu rușii (ce susțineau că ne vor reprezenta la tratativele de pace post-război). Cu
toate acestea și cu mari eforturi, Brătianu reușește să pună punct aceste discuții
inaugurând o lungă guvernare în care a concentrat puterea în mâinile sale (cunoscută sub
numele de ,,vizirat”).

! Sacrificiul uman: peste 10.000 de morți și răniți (cad eroic în luptă maiorul George Șonțu,
căpitanul Valter Mărăcineanu, Constantin Țurcanu)

! Efort financiar: 100 milioane de lei

Tratatul de pace de la San Stefano (ian.-feb. 1878)

Reprezentantul României, colonelul Arion nu a fost admis la discuți.

Tratatul prevedea:
 recunoașterea independenței României, Serbiei și Muntenegrului,
 constituirea Bulgariei ca mare principat în cadrul Imperiului Otoman cu o largă
autonomie;
 Dobrogea era cedată Rusiei.
Tratatul confirma o creștere a influenței Rusiei în Balcani, ceea ce a stârnit nemulțumirea
marilor puteri europene, astfel că s-a hotărât reluarea negocierilor
Congresul de pace de la Berlin (iunie-iulie 1878): deși nu au fost acceptați drept cobeligeranți
și au fost tratați cu o oarecare indiferență, delegații Ion C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu au
fost acceptați doar pentru a prezenta memoriul privind protestul statului român față de
reincorporarea la Rusia a sudului Basarabiei.
Prevederi:
 Independența României - condiționată de schimbul teritorial. România cedează Rusiei
sudul Basarabiei și primește Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor. O altă
condiție este modificarea articolului 7 din constituția de la 1866 privind cetățenia
condiționată de apartenența la creștinism.
 Independența Serbiei și a Muntenegrului.
 Bosnia și Herțegovina intră sub administrația austro-ungară.
 Anglia primește insula Cipru.
 Bulgaria autonomă, dar e redusă teritorial la spațiul dintre Dunăre și munții Balcani.
 La sud de Balcani se constituie provincia Rumelia Orientală sub suzeranitatea
Imperiului Otoman.
În 1881, independența României este recunoscută internațional de marile puteri.

Consecințele proclamării Independenței:

 Era reformelor a continuat, datele statistice reprezintă o mărturie despre acest proces, însă
agricultura a rămas principala ramură.
 Progresele cele mai vizibile s-au notat în domeniul industrial: „industria de fabrică”
 creștere găsim și în extracția producției petrolifere (Steaua Română, Astra Română)
 Liberalizarea regimului vamal prin fixarea unor taxe care să apere producția internă.
 Progresul economic a condus la dezvoltarea sistemului bancar: Banca Marmorosch Blank
(în 1880 se înființează Banca Națională a României).
 Au fost dezvoltate căile de transport. Are loc dezvoltarea șoselelor, se dezvoltă
transportul maritim, căile feroviare.
 Cresc constant investițiile interne și externe.