IX.

România în concertul European

După căderea lui Napoleon s-a instaurat o nouă ordine în Europa, consemnată prin Actul Final al
Congresului de la Viena (1815) aflată sub patronajul Sfintei Alianţe. Poziţia puterilor Europei a
influenţat "Problema Orientală".
A. De la criza orientală din 1856 la Congresul de la Berlin din 1878
Problema romanească în contextul problemei orientale
• In prima jumătate a secolului al XlX-lea, afirmarea naţiunii române, lupta sa pentru
emancipare şi constituirea statului naţional a fost strâns legată de contextul sud-est european şi
de implicaţiile „problemei orientale" asupra Europei.Aceasta se individualiza treptat în cadrul
mai larg al „problemei orientale", fiind propulsată de evenimentele din 1821.
• existenţa „probleme româneşti" a fost recunoscută de marile puteri. Tratatul de pace de la
Adrianopol (1829) - instaurarea protectoratului Rusiei asupra Principatelor
Statutul Principatelor. Unirea (1859)
• Protectoratul rus, instaurat în Principate după 1829, a accentuat imixtiunea rusă, care stânjenea
proiectele reformatoare. Impunerea „articolului adiţional" la Regulamentul Organic şi atitudinea
Rusiei în 1848 au dus la reconsiderarea poziţiei „partidei naţionale". Aceasta vedea în ţar
adversarul principal al aspiraţiilor româneşti, în vreme ce un compromis cu sultanul era mai
plauzibil.
• Imperiul Habsburgic, care stăpânea importante teritorii româneşti constituia, de asemenea, iui
obstacol în calea aspiraţiilor româneşti.
• După 1848 emigranţii români atrăgeau simpatia opiniei publice europene şi a cabinetelor
europene pentru Problema românească.
Condiţiile internaţionale de înfăptuire a Unirii
• Războiul Crimeii (1853-1856), a reprezentat o încercare de rezolvare a problemei orientale în
favoarea Rusiei.
• Congresul de pace de la Paris (1856) a luat în dezbatere problema unirii:
- împăratului Franţei, Napoleon al IlI-lea, a sprijinit unirea românilor.
- în favoarea Unirii s-au pronunţat Rusia, Prusia şi Sardania.
- Austria considera unirea Principatelor drept un avertisment teribil, temându-se de consecinţele
sale asupra Transilvaniei şi Bucovinei.
- Turcia, care exercita suzeranitatea asupra Principatelor, s-a opus unirii, considerând-o ca o
premiză în obţinerea independenţei.
Prevederile Tratatului de pace de la Paris (1856):
- Se instituia garanţia colectivă a marilor puteri asupra Principatelor Române.
- S-a hotărât consultarea populaţiei din cele două Principate, prin Adunările ad-hoc, cu privire la
viitoarea lor organizare.
- Sudul Basarabiei a revenit în graniţele Moldovei.
Adunările ad-hoc
• Alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei au fost falsificate. Reacţia marilor puteri: între
Anglia şi Franţa a avut loc un compromis. Anglia accepta organizarea de noi alegeri, în schimb
Franţa era de acord cu o unire formală.
• Propunerile Adunărilor ah-hoe:
- unirea Principatelor într-un stat numit România;
- aducerea pe tronul Ţării a unui principe străin;
- recunoaşterea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei;
- adoptarea de reforme interne.
1
Convenţia de Ia Paris
Convenţia - un compromis între marile puteri şi ignorarea solicitărilor româneşti;
-realizarea unei confederaţii cu numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti;
-se prevedeau domnitori, Adunări legislative, guverne în fiecare principat.
-măsuri de modernizare: egalitatea moldovenilor cu muntenii; accesul liber la funcţiile publice;
reglementarea raporturilor dintre ţărani şi proprietari.
Alegerea domnitorului
•Cu câteva luni înainte de desemnarea domnitorilor, în cercurile unioniste de la Bucureşti circula
ideea alegerii aceluiaşi domnitor în ambele Principate.
-5 ianuarie 1859 - alegerea lui Alexandru loan Cuza în Moldova. Profitându-se de neclarităţi din
textul Convenţiei de la Paris românii l-au desemnat domn al Ţării Româneşti pe Alexandru loan
Cuza, la 24 ianuarie 1859.
• Carol I, instalat după îndepărtarea lui Cuza (1866), a continuat linia politică externă a
fostului domnitor, beneficiind de sprijinul Franţei şi Prusiei.
Cucerirea independenţei
Presupunea înlăturarea legăturilor anacronice cu Poarta dar şi a regimului de garanţie colectivă
instituit de marile puteri în 1856. Liberalii optau pentru calea războiului pentru obţinerea
independenţei. Conservatorii considerau însă că pericolul expansiunii ruseşti iminent şi optau
pentru relaţii bune cu Austro-Ungaria şi pentru neutralitate în cazul unui război ruso-turc.
• Rusia părea, în deceniul opt al secolului al XlX-lea, singura interesată să participe la
dezmembrarea Imperiului Otoman. Aceasta justifica, în condiţiile redeschiderii crizei orientale
(1875), opţiunea liberalilor pentru o alianţă cu Ţarul.
Convenţia de la 4 aprilie 1877. Prevederi:
- Permisiunea de trecere pe teritoriul României a armatelor ruse
- Recunoaşterea de către Rusia a drepturilor ţării care decurgeau din tratatele internaţionale
(integritatea teritorială).
• Proclamarea independenţei la 9 mai stârnea reacţii diverse în cercurile politice
occident.Participarea la războiul din Balcani în absenţa unui tratat cu Rusia.
•Victoriile româneşti de la Plevna şi Rahova, sacrificiile de la Smârdan, Belogradcik şi Vidin.
Tratatele de pace
San Stefano. Prevederi:
• Recunoaşterea independenţei României, Serbiei şi Muntenegruiui.
• Sudul Basarabiei este ocupat de Rusia iar Dobrogea revine în graniţele României.
• Autonomia Bulgariei.
• Autonomia Bosniei şi Herţegovinei.
• Nemulţumirea marilor puteri: Austro-Ungaria nu accepta încălcarea, prin Tratatul de la San
Stefano, a Convenţiei de la Budapesta, care îi garantase, din partea Rusiei, Bosnia şiHerţegovina
în schimbul revenirii sale la gurile Dunării. Totodată, puterile occidentale nu acceptau proiectul
„Bulgariei Mari" şi nici accesul Rusiei la Marea Mediterană.
Tratatul de la Berlin
•Recunoaşterea condiţionată a independenţei României de modificarea a articolului 7 dini:
Constituţia ţării cu privire la cetăţenie.
• Bosnia şi Herţegovina erau date spre administrare Austro-Ungariei
• Teritoriul Bulgariei era limitat la spaţiul dintre Dunăre şi Munţii Balcani
• Insula Cipru anexată de Anglia.
• Restul prevederilor rămâneau nemodificate
2
B. De la recunoaşterea independenţei la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920)
Recunoaşterea independenţei.
• modificarea art. 7 din Constituţie referitoare la cetăţenie a fost o condiţie a recunoaşterii
independenţei.
• recunoaşterea independenţei României, a transformării statutului său extern, a fost rezultatul
unor complicate demersuri diplomatice, legate mai ales de acordarea cetăţeniei] evreilor şi
lichidarea consecinţelor afacerii Stroussberg privind construcţia de căi ferate.
• în 1879 i-a fost recunoscut lui Carol 1 titlul de "Alteţă Regala", acordat de Parlament încă din
toamna anului 1878.
• Vizitele făcute în Germania în anul 1880 au contribuit la reglementarea succesiunii la tronul
ţării.
• La 14/26 martie 1881 Parlamentul a votat transformarea României în Regat, iar la 10/22 mai
1881 Carol I şi Elisabeta au fost încoronaţi. Aceste acte politice au contribuit la creşterea
prestigiului internaţional al Ţării, care în 1881 avea relaţii diplomatice cu 18 state.
Aderarea la TriplaAlianţă
Premise:
• După 1878 Rusia şi-a întărit poziţiile în Bulgaria şi a redevenit riverană la gurile Dunării,
adoptând o atitudine ameninţătoare faţă de România. Depăşirea stării de izolare diplomatică în
care se afla ţara noastră se putea realiza printr-o alianţă cu Germania.
• Carol I dorea această alianţă. După semnarea tratatului de alianţă, în 1879, între Germania şi
Austro-Ungaria, Bismarck susţinea o apropiere de România.
• Vizita lui Carol 1, în 1883, în Germania şi Austro-Ungaria, urmată de vizita primului ministru,
l.C. Brătianu, în aceleaşi ţări a netezit calea spre aderarea României la Tripla Alianţă. Conţinut:
• Tratatul dintre România şi Austro-Ungaria a fost semnat la 30 octombrie 1883, Germania
aderând în aceeaşi zi, iar Italia ulterior. Alianţa avea caracter defensiv, iar prevederile sale, fiind
secrete, au fost cunoscute doar de suveranii statelor semnatare şi de primii miniştrii. Ea afost
reînnoită în 1892, 1902 şi 1912. Actul nu a fost adus în discuţia Parlament de teama respingerii
sale.
• Consecinţe:
• a. efecte favorabile:
• a scos România din izolarea diplomatică în care se găsea;
• i-a asigurat unele avantaje pe piaţa Europei Centrale.
• b. efecte negative:
• a stânjenit ajutorul acordat luptei românilor ardeleni. În perspectivă istorică această alianţă a
fost contra intereselor naţionale şi împotriva simţămintelor marii majorităţi a românilor.
Prevederile tratatului nu s-au putut aplica nici în 1914, nici în 1916.
• relaţiile cu Austro-Ungaria au continuat să se înrăutăţească: situaţia românilor nu a cunoscut
vreo îmbunătăţire, aşa cum se sperase;
Politica externă a României la începutul secolului al XX-lea.
• Situaţia din Balcani
• Raportul de forţe din Balcani a suferit importante modificări încă din ultimii ani ai secolului al
XlX-lea, prin reorientarea Serbiei spre Rusia şi a Bulgariei spre Austro-Ungaria
• 1908: Anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria;
• 1908: proclamarea independenţei Bulgariei
• Poziţia României
• Guvernul român susţinea o politică de echilibru între statele din zonă şi îşi revendica drepturi
naţionale pentru locuitorii români din munţii Pindului şi de pe Valea Timocului.
3
• Pretenţiile teritoriale ale Bulgariei erau privite cu suspiciune şi răceală la Bucureşţi. Singurul
stat din zonă cu care România a avut relaţii mai apropiate a fost Serbia,
• Renaşterea politică şi militară a Franţei, constituirea Triplei înţelegeri, i-a oferit României o
alternativă politică.
Războaiele balcanice (1912 şi 1913)
• România s-a afirmat ca principala putere între tinerele state din zonă. În timpul primului
Război Balcanic (1912) purtat de Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia împotriva Bulgariei,
România şi-a proclamat neutralitatea. Întărirea Bulgariei a fost percepută la Bucureşti ca o
ameninţare pentru securitatea frontierei dobrogene.
• Intervenţia militară românească în al Doilea Război Balcanic (1913). Războiul s-a soldat cu
pierderi reduse din partea armatei române care intră în Bulgaria. Împotriva Bulgariei s-au aflat în
război foştii aliaţi (Serbia, Grecia) dar şi Turcia.
Tratatul de la Bucureşti
• România obţinea Cadrilaterul (viitoarele judeţe Durostor şi Caliacra).
• Găzduirea acestui congres de pace, la care pentru prima dată ţările din sud –estul Europei
rezolvau problemele în absenţa Marilor Puteri, constituia un indiciu la prestigiul internaţional al
României.
• Intervenţia României în acest război a avut o semnificaţie naţională deoarece politica noastră a
fost în contradicţie cu cea austro-ungară. Se spunea în acei ani că "ne luptăm la sudul Dunării cu
gândul la Transilvania ".

România şi Marile Puteri în timpul Primului Război Mondial.

• 1914: declanşarea războiului între Antanta şi Puterile Centrale.

• Puterile Centrale cât şi Antanta încercau să-şi asigure concursul României. Diplomaţia
vieneză se străduia să obţină publicarea tratatului din 1883, fapt care ar fi diminuat intensitatea
mişcării naţionale din Transilvania.
• Consiliul de Coroană de la Sinaia - 21 iulie/3 august - a hotărât starea de neutralitate.
Neutralitatea (1914-1916)
• Brătianu a pregătit intrarea României în război, urmărind ca revendicările ei să facă
obiectul unui angajament ferm din partea aliaţilor, iar situaţia de pe front să implice sacrificii
umane cât mai mici.
• La 18 septembrie/1 octombrie 1914, printr-un acord secret, Rusia se angaja să apere
integritatea teritorială a României şi îi recunoştea drepturile asupra teritoriilor din Austro-
Ungariaîn schimbul neutralităţii.
• Statele angajate în război şi de o parte şi de alta făceau presiuni asupra guvernului român,
oscilând între promisiuni ademenitoare şi ameninţări. Solicitările s-au intensificat după intrarea
în război a Italiei şi Bulgariei (1915).
• Puterile Centrale sperau, în cel mai fericit caz, în neutralitatea României, iar Franţa şi Rusia,
nemulţumite de tergiversările lui Brătianu, puneau guvernul de la Bucureşti, în vara 1916, în faţa
alternativei „acum ori niciodată ".
Tratatul politic şi Convenţia militară cu Antanta, la 4/17 august 1916
• Prevederi:
- Antanta recunoştea drepturile României asupra Transilvaniei şi Bucovinei.
- Antanta se angaja, în condiţiile intrării României în război să o sprijine militar.
• Participarea României la război a avut o contribuţie decisivă la făurirea Marii Uniri

4
 De la recunoaşterea internaţională a Marii Uniri la instaurarea regimului comunist

Consecinţele războiului. Marea Unire

• A dus la modificarea raportului de forţe în rândul marilor puteri.
• La sfârşitul războiului a învins principiul naţionalităţilor. Marile imperii - german, austro-
ungar, ţarist şi otoman - s-au prăbuşit ca urmare a voinţei popoarelor constituindu-se, pe ruinele
lor, noi state; altele, între care şi România şi-au desăvârşit unitatea naţională.
• în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920) au fost semnate tratate de pace cu fiecare
din statele învinse.
• Principalul obiectiv al delegaţiei române participante la Conferinţă, delegaţie condusă de
primul ministru Ion I. C. Brătianu, era recunoaşterea Marii Uniri înfăptuite de poporul român în
anul 1918.
• Marile puteri au recunoscut, prin tratatele de pace cu Austria şi cu Ungaria, unirea
Bucovinei şi Transilvaniei cu România. Prin Tratatul de la Paris (28 octombrie 1920) semnat de
România cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia se recunoştea unirea Basarabiei cu
România.
Pacea realizată la Paris n-a fost durabilă deoarece:
- contrar celor petrecute la congresele de pace anterioare (Viena, 1815; Paris, 1856 etc.)
- statele învinse n-au fost admise la tratativele de pace;
- statele mici din tabăra învingătoare au fost discriminate;
- alte state (ex. Rusia Sovietică) n-au fost invitate să participe la Conferinţa de pace;
- doar statele învinse au fost considerate responsabile de declanşarea războiului;
-deşi s-a constituit Societatea Naţiunilor, care avea drept obiectiv menţinerea păcii în lume,
aceasta nu avea mijloacele necesare pentru a o impune.

5
 Politica externă în perioada interbelică
Obiectivul fundamentai, apărarea independenţei şi a graniţelor întregite în anul 1918, în
condiţiile în care revizionismul era în ascensiune.
• Unele state vecine, URSS, Ungaria şi Bulgaria, revendicau teritorii româneşti. Sistemul
defensiv al României s-a construit pe convingerea că Franţa şi Marea Britanie, ca principale
garante ale „sistemului de la Versailles" vor lupta împotriva revizionismului.
• Diplomaţia românească a acţionat în direcţia creşterii rolului Societăţii Naţiunilor în viaţa
internaţională.
- s-a militat pentru adoptarea unor măsuri concrete de dezarmare şi de descurajare a forţelor
revizioniste. In semn de recunoaştere a eforturilor diplomatice ale României, ministrul de
externe Nicolae Titulescu a îndeplinit, în 1930 şi 1931, funcţia de preşedinte al Adunării
Generale a Societăţii Naţiunilor.
Formarea alianţelor regionale
• Interesele României erau apropiate de cele ale statelor mici din Europa centrală şi de sud
-est care se formaseră sau îşi desăvârşiseră unitatea şi ale căror frontiere erau vizate de
revizionism. Diplomaţia românească a urmărit să realizeze un bloc antirevizionist format din
statele mici, situate între Marea Baltică şi Marea Egee: Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia,
Grecia, Turcia.
Mica Înţelegere: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia, în anul 1921; alianţă regională, sprijinită
de Franţa, care îşi propunea să apere integritatea teritorială a părţilor contractante în faţa unui
atac neprovocat din partea Ungariei sau Bulgariei.
Înţelegerea Balcanica: România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia:
S-a constituit la 9 februarie 1934 la Atena; a urmărit menţinerea echilibrului în zonă şi
respingerea revizionismului bulgar şi italian.
• Relaţiile cu statele vecine - Ungaria, Bulgaria şi Uniunea Sovietica - au fost destul de
acordate în perioada interbelică:

Politica externă în timpul celui de al Doilea Război Mondial (1939-1945)

România era din ce în ce mai mult izolată pe plan internaţional.

AcţiunileGermaniei din anii 1935-1939 anulaseră practic multe din prevederile „sistemului de la
Versailles”
Pactul sovieto-german din 23 august 1939 viza direct integritatea teritorială a ţării noastre.
Declanşarea celui de al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939 a determinat România să
declare în stare de neutralitate.
Pierderi teritoriale:
• După capitularea Franţei (1940) era clar că nu vom reuşi să rezistăm revizionismului
• în urma notelor ultimative (prima în 26 iunie 1940) Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul
Herţa au fost ocupate de Uniunea Sovietică.
• România şi-a reorientat politica externă spre Germania dar, garantarea frontierelor ţării
noastre a fost condiţionată de reglementarea litigiilor teritoriale cu Ungaria şi Bulgaria.
• Tratativele de la Craiova, acceptate de România, au dus la pierderea Cadrilaterului, încorporat
Bulgariei la 7 septembrie 1940.
• Tratativele de la Turnu Severin angajate cu Ungaria au eşuat. - Dictatul de la Viena, din 30
august 1940, impus statului român de Germania şi Italia a însemnat anexarea părţii de nord-est a
Transilvaniei la Ungaria. Consecinţe:
• aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940);

6
• aceptarea trupelor germane în ţară în primăvara anului 1941; - ieşirea din neutralitate.
Participarea României la război
• România a intrat, la 22 iunie 1941, alături de Germania, în războiul antisovietic, urmărind
eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei.
• Armata română a participat la marile bătălii de pe teritoriul sovietic. După înfrângerea de la
Stalingrad, când devenea evident că Germania va pierde războiul, au fost căutate soluţii atât de
guvernul antonescian cât şi de opoziţie, pentru a se evita ocuparea ţării de Armata Roşie.
• Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost soluţia pentru înlăturarea mareşalului Ion
Antonescu de la putere, ieşirea României din războiul antisovietic şi întoarcerea armelor
împotriva Germaniei. Consecinţe
• Actul istoric de la 23 august 1944 a reprezentat o cotitură în politica externă a României.
• împărţirea lumii între marile puteri: ţara noastră a intrat în sfera de influenţă sovietică.
• După 23 august diplomaţia românească a căutat să atenueze urmările participării la războiul
antisovietic.
• Armata Roşie a ocupat întreg teritoriul României profitând de faptul că nu se încheiase un
armistiţiu.
• Convenţia de Armistiţiu - la 12 septembrie 1944. Prevederile acesteia erau cuprinzătoare,
referindu-se la teritoriu, despăgubiri, participarea în continuare la războiul împotriva Germaniei.
Tratatul de pace de la Paris (10 februarie 1947).
• Negocierile pentru încheierea păcii cu România au început în august 1946.
• Delegaţia română la Conferinţa de pace a fost condusă de mihistail de externe în guvernul
Petru Groza, Gheorghe Tătărescu. La Paris au acţionat în favoarea României şi o serie de oameni
politici şi diplomaţi români, aflaţi în străinătate, în frunte pu fostul ministru de externe Grigore
Gafencu.
- Prevederile tratatului
• anularea hotărârii de la Viena din 30 august 1940 şi reintegrarea părţii de nord-est a
Transilvaniei în graniţele naţionale;
• graniţa cu Uniunea Sovietică rămânea cea stabilită în iunie 1940, deci Basarabia şi nordul
Bucovinei rămâneau în componenţa URSS.
• Clauzele militare se refereau atât la situaţia trupelor sovietice aflate pe teritoriul ţării noastre
cât şi la capacitatea militară a României. Trupe ale Armatei Roşii rămâneau în ţară sub pretextul
asigurării „liniilor de comunicaţie cu zona sovietică de ocupaţie din Austria". Această situaţie
s-a prelungit până în anul 1958, favorizând instaurarea şi consolidarea noului regim totalitar de
inspiraţie sovietică.
• Clauzele economice: România trebuia să plătească o despăgubire de război de 300 milioane
dolari la valoarea anului 1938, achitaţi în produse: alimente, materii prime, echipament
industrial, nave etc.
Intrată în orbita sovietică, România a fost obligată să desfăşoare o politică externă aliniată
sistemului politic comunist.