Sunteți pe pagina 1din 3

Romania si concertul European de la Criza Orientala la marile aliante ale

secolului XX
Principatele romane ca miza a problemei orientale.
Context international: la inceputul secolului al XIX-lea apar imagini noi in spatiul Moldovei si
Tarii Romanesti determinate de raporturile dintre Imperiul otoman, Rusia si puterile Europei
occidentale Franta si Marea Britanie profund modificate de Revolutie si de razboaiele
napoleoniene, de razboaiele ruso-turce care iau sfarsit odata cu caderea Imperiului otoman. O
jumatate de secol de conflicte apasa asupra spatiului moldo-vlah,solidar cu miscarile de eliberare
a nationalitatilor din Balcani. Exista o distorsiune intre factorii geopolitici care apasa asupra
Principatelor si puterea influentelor ideologice. Forta este a Rusiei, care vrea si detine mijloacele
unei expansiuni in Balcani. Influenta revendicata este cea a mostenirii Revolutiei franceze, in
timp ce Franta, intre 1815 si 1848, nu intervenea direct in zona Principatelor. Situatia
Principatelor romane in prima jumatate a secolului XIX-lea ne intoduce in problema orientala.
Raporturile de forte intre Imperiul otoman si Rusia au evoluat in favoarea puterii ruse. Atractia
pentru ordinea rusa intra in concurenta cu atractia exercitata de ideile politice liberale.
Principatele sunt un camp de lupta si de competitie ideologica.

Criza orientala: relatiile dintre Marile Puteri ale vremii au fost marcate de declinul Imperiului
Otoman. Acest declin este legat si de ascensiunea in forta a Imperiului rus in Balcani. Competitia
se afla in centrul relatiilor dintre francezi, care isi protejeaza interesele din Orient, si englezii
care protejeaza drumul Indiei, in timp ce Austria isi propune sa limiteze afirmarea hegemoniei
ruse in estul Europei. La inceputul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea se
desfasoara, aproape continuu, razboaie ruso-turce. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, campul de
influenta al Rusiei creste in detrimentul Imperiului otoman. In 1774, prin tratatul incheiat intre
Rusia si Imperiul otoman la Kuciuc-Kainargi, Ecaterina a II-a obtine concesiile care vor
directiona modalitatile interventiilor rusesti in Imperiul otoman. Expansiunea teritoriala este
exprimata prin ocuparea hanatului Crimeei si a teritoriului dintre Bug si Nistru. Rusia obtine
astfel dreptul de navigatie pe Marea Neagra si Stramtori. Interferenta expansiunii puterii
teritoriale, comerciale si spirituale ruse cu efectele razboaielor napoleoniene din Mediterana si
intinderea lor spre Balcani si Marea Neagra obliga Constantinopolul la retrageri importante care
vor defini rolul viitoarelor crize.
Incercari externe de organizare a Principatelor in timpul crizei orientale: in contextul razboaielor
ruso-austro-otomane, Ecaterina a II-a propune crearea unui stat tampon, intre cele trei mari
imperii, sub numele de Dacia, format din Moldova si Tara Romaneasca, sub un suveran de
religie crestina ortodoxa. Statul urma sa fie independent, fara a putea sa fie incorporat de Rusia
sau Austria sau o alta dependenta.
Prevederile Conventiei de la Akkerman: alegerea domnilor dintre boieri pe o durata de 7 ani.
Poarta va scuti timp de doi ani Principatele de tributurile pe care trebuia sa le plateasca.
Prevederile Conventiei de la Akkerman sunt confirmate, rusii obtinand consolidarea
protectoratului, in conditiile in care Moldova si Tara Romaneasca raman sub suzeranitatea Portii.

Tot Rusia negociaza libertatea traversarii navelor de marfuri. In urma acestui tratat otomanii isi
retrag garnizoanele de la granita Principatelor. Prin Tratatul de la Adrianopol (1829) se confirma
pacea dintre Rusi si Imperiul Otoman.

Principatele intre diplomatie si razboi:


Izbucnirea Razboiului Crimeei intre Rusia si Imperiul otoman a marcat o noua faza a problemei
orientale. In 1856 s-a desfasurat Congresul de la Paris care a pus capat razboiului. Coalitia
Frantei, Marii Britanii, Austriei si a Sardiniei, care a intervenit pe langa turci impotriva rusilor, a
blocat expansionismul rusilor in Balcani. Infrangerea tarului este sanctionata prin incheierea
protectoratului pe care l-a exercitat asupra Principatelor si aduce modificari statutului politicojuridic. Tratatul de la Paris a favorizat lupta romanilor pentru unire. Infaptuirea Unirii, la 24
ianuarie 1959, prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pune puterile garante in
fata faptului implinit.

O noua etapa a chestiunii orientale: factorul local a fost decisiv in criza care a declansat razboiul
ruso-turc. Doua miscari insurectionale, in Bulgaria si in Bosnia-Hertegovina, din 1875, reprimate
de catre turci, au provocat in Rusia, dorinta de a interveni in conflict in calitate de protectoare a
crestinilor din Balcani. In politica externa atat liberalii cat si conservatorii au inteles ca Romania
nu poate dobandi independenta daca ramane singura. Adoptandu-si politica in functie de
imprejurari, printul Carol I si conservatorii au elaborat o strategie pentru a castiga sprijinul
international in vederea obtinerii independentei, incheind tratate comerciale cu aceste state, fara
aprobarea guvernului otoman. Tratatul comercial dintre Austria si Romania din 1875 a avut
indeosebi avantaje politice si a contribuit considerabil la apropierea de Austro-Ungaria, fapt care
a culminat cu aderarea Romaniei la Tripla Alianta, in 1883. In august 1876, guvernul liberal
condus de I. C. Bratianu a reluat atitudinea de neutralitate si a hotarat sa se alinieze la politica
Austro-Ungariei si Rusiei. Pe masura ce relatiile dintre Rusia si Imperiul otoman s-au deteriorat,
guvernul a decis sa faca o intelegere cu Rusia. Conventia pe care Rusia a aceptat-o garanta
armatei ruse dreptul de trecere prin Romania si obliga guvernul rus sa respecte drepturile politice
si integritatea Romaniei. Parlamentul roman a ratificat conventia si a declarat razboi Imperiului
otoman. In 1877, Mihail Kogalniceanu a adoptat o rezolutie care confirma independenta absoluta
a tarii.

Participarea la razboi (Razboiul de Independenta): in timpul operatiunilor militare relatiile dintre


Romania si Rusia au fost incordate. Printul Carol dorea ca armata romana sa participe pe deplin
in lupta castigand astfel independenta de catre marile puteri dar tarul afirmau ca nu este nevoie
de ajutorul militar al romanilor. Atitudinea lor s-a schimbat cand trupele otomane au oprit
ofensiva rusa la Plevna in 1877, ei au facut apel la trupele romane si au acceptat conditiile lui
Carol ca armata romana sa aiba propria baza si comanda separata. Totodata, i-au oferit lui Carol
comanda suprema a fortelor aliate de la Plevna. In luptele care au urmat, armata romana a
contribuit in mod decisiv la infrangerea fortelor otomane, ceea ce a deschis calea pentru

inaintarea rapida a armatelor ruse spre Constantinopol.

Guvernul otoman a acceptat conditiile Rusiei pentru incheierea armistitiului, dar reprezentantii
Romaniei n-au fost invitati la negocieri. Oficialii rusi au urmat aceeasi conduita si in intocmirea
tratatului de la San Stefano care confirma conditiile armistitiului. Tratatul recunostea
independenta Romaniei dar impunea retrocedarea sudului Basarabiei catre Rusia.
Consecintele crizei orientale: congresul de la Berlin a revizuit tratatul de la San Stefano pentru a
micsora influenta Rusiei in Europa de Sud-Est. Tratatul final recunostea independenta Romaniei
dar punea doua conditii: eliminarea restrictiilor religioase in exercitarea drepturilor politice si
civile si acceptarea retrocedarii sudului Basarabiei catre Rusia. In compensatie Romania urma sa
primeascaDelta Dunarii, Insula Serpilor si Dobrogea. Pentru Romania, rezultatul cel mai
important al Congresului de la Berlin a fost recunoasterea independentei. Astfel, Romania devine
un stat egal in drepturi cu alte state. Romania a reusita sa rupa legatura juridica de patru secole
cu Imperiul otoman.

Oamenii politici romani au gasit avantajele politic si economice in Tripla Alianta dintre
Germania, Austro-Ungaria si Italia. Aderarea Romaniei la Tripla Alianta a fost piatra de temelie a
politicii externe a Romaniei pentru 30 de ani.
In conditiile izbucnirii Primului Razboi Mondial, in 1914, Romania a ramas neutra. Dupa
moartea lui Carol I, resposabilitatea politicii externe a fost asumata de Bratianu. Conditiile
intrarii Romaniei in razboi tineau de garantiile ca va primi Transilvania, Bucovina si Banatul ca
recompensa pentru serviciile acordate. Pentru realizarea acestei idei s-au semnat conventiile
politice si militare cu statele Antantei in 1916.

In anul 1941, Romania se afla in razboi cu Aliatii occidentali care declara razboi Romaniei. Mai
tarziu in 1944 Romania trece de partea Aliantei.