VII) România în relațiile internaționale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima

jumătate a secolului al XX-lea

A)România și Criza Orientală în a doua jumătate a secolului al 19-lea

Problema (sau chestiunea) orientală apare în Europa începând cu sfârşitul secolului al XVII-
lea. După asediul Vienei din 1683, ultima încercare a Imperiului Otoman de a pătrunde spre
centrul Europei, acesta îşi pierde treptat din putere. În aceste condiţii, puterile vecine (în
special, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus) se extind, cucerind teritorii ce aparţinuseră
Imperiului Otoman.

Consecințe: Principatele Române sunt afectate economic și cedează teritorii către

Marile Puteri

De-a lungul perioadei moderne (în special în secolul al XVIII-lea) sud-estul Europei a
cunoscut o serie de războaie ruso-austro-turce care au avut consecinţe asupra spaţiului
românesc. Prin tratatele de pace de la sfârşitul acestor războaie, mai multe teritorii locuite
de români au trecut în stăpânirea imperiilor vecine:

• În 1699, prin Pacea de la Karlovitz, Transilvania intra sub autoritatea Imperiul

Habsurgic
• În 1718, prin Tratatul de pace de la Passarlowitz, Banatul si Oltenia sunt anexate de
Imperiul Habsburgic
• În 1736, prin Pacea de la Begrad, Oltenia revine la Țara Românească
• În 1774, prin Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi se instaureaza neoficial (de
facto) protectoratul Rusiei asupra Principatelor Romane
• În 1812, prin Tratatul de pace de la Bucuresti, Rusia anexeaza Basarabia
• în 1829, în cadrul Tratatului de pace de la Adrianopol se instaureaza în mod oficial
protectoratul Rusiei

Astfel, Principatele intra sub suzeranitate otomană și protectorat rusesc, domnii sunt numiți
pe viață de Imperiul Otoman și de Rusia, iar Imperiul Otoman retrocedează Țării Românești
fostele raiale: Turnul Giurgiu si Braila.

În a doua jumătate a secolului al 19-lea, statul român modern s-a consolidat. În anul
1859 prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova și Țara Românească, cât și
prin Unirea Principatelor Române. În schimb, începând cu 1866 statul român modern se
consolidează prin preluarea tronului României de către un prinț străin dintr-o familiei
domnitoare din Europa, Carol I. O altă acțiune de consolidare a statului român modern a fost
intrarea în vigoare pe 1 iulie 1866 a primei constituții interne românești.
Următorul obiectiv ca importanță al României după realizarea statului român modern,
cât și a Constituției din 1866, a fost obținerea independenței față de Imperiul Otoman.
Încă din 1873, principele Carol a exprimat în mod deschis dorința de a obține independența
României față de Imperiul Otoman. Pe plan intern, s-au format două curente de opinie cu
privire la obținerea independenței: liberalii susțineau că independența poate fi obținută doar
printr-o alianță cu Rusia direct interesata de eliminarea otomanilor din Europa/Balcani.
Conservatorii susțineau că independența era posibilă doar printr-o alință cu Germania și
Austo-Ungaria, Rusia fiind considerată un adevărat pericol, deoarece promova o politică
expansionistă. Astfel, s-a propus ca independența să fie obținută pe cale diplomatică, aspect
refuzat de Imperiul Otoman, deoarece considera România doar o provincie privilegiată (turcii
recunoșteau Româiei doar autonomia, nu și independența). Așadar, singura soluție rămasă
în vederea obținerii independenței a fost cea militară.
În septembrie 1876 a avut loc întâlnirea diplomatică de la Livadia din Crimeea între
Rusia și România, unde s-a încercat o colaborare militară ruso-română împotriva Imperiului

1
Otoman. Întâlnirea s-a încheiat fără un rezultat notabil. Rusia a refuzat colaborarea militară
cu România împotriva Imperiului Otoman, întrucât nu dorea să împartă victoria cu o țară la
care avea pretenții teritoriale (sudul Basarabiei).

Exemplu de acțiune diplomatică în a doua jumătate a secolului al 19-lea:

Pe data de 4 aprilie 1877 a fost încheiată Convenția de la București între Rusia și
România, care prevedea condițiile de traversare a României de către armatele Rusiei în
drum spre Constatinopol împotriva Imperiului Otoman. Convenția nu prevedea o colaborare
militară împotriva Imperiului Otoman.
Prevederi:
® Rusia își asuma dreptul de a respecta integritatea teritorială a României
® Armata rusă trebuia să ocolească orașul București
® Cheltuielile de traversare a teritoriului românesc erau suportate de Rusia
Pe data de 12 aprilie 1877, Rusia declară război Imperiului Otoman, după care începe
traversarea teritoriului în drum spre Balcani/ Constantinopol.
Încă din 9 mai 1877, România și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman
(proclamarea independenței nu a însemnat și recunoașterea ei internațională, decat mai
târziu în 1878), întrucât Nicolae Flevea l-a interpelat pe ministrul de externe Mihail
Kogălniceanu care era poziția României în raport cu Poarta în condițiile în care la sudul
Dunării exista o stare de război nedeclarată între romani și turci. Mihail Kogălniceanu a
proclamat la 9 mai 1877 în parlament independența de stat a României.
Inițial, după o serie de victorii împotriva otomanilor, armata rusă este oprită în fața
redutei Plevna, fară a mai putea înainta către Constantinopol. Ca urmare, Rusia solicită
ajutor României. Între 1877-1878, România participă din punct de vedere militar la războiul
ruso-turc de la sud de Dunăre, scopul fiind obținerea de independență față de Imperiul
Otoman. Exemple de actiuni militare la care participă România în a doua jumătate a
secolului al 19-lea: Grivița, Rahova, Smârdan, Plevna, Vidin.
Câștigată pe câmpul de luptă, independența României a fost recunoscută în anul
1878 prin Tratatele de la San Stefano și Berlin.

Tratatul de la San Stefano (19 februarie 1878)

Prevederi:
• Marile Puteri Europe recunoșteau independența României, Serbiei și Munte Negrului
• Bosnia și Herțegovina deveneau autonome
• Rusia solicită de la România sudul Basarabiei și oferă în schimb Dobrogea luată de
la otomani și Insula Șerpilor
Deoarece au existat o serie de neînțelegeri între Marile Puteri față de prevederile Tratatului
de la San Stefano, ca urmare la inițiativa Germaniei au fost realuate negocierile la Berlin.

Tratatul de la Berlin (1 iunie-1 iulie 1878)

Prevederi:
• A fost reconfirmată independența României, Serbiei și Munte Negrului
• Independența României a fost recunoscută condiționat de acceptarea schimbului
teritorial propus de Rusia la San Stefano. Astfel, România ceda Rusiei sudul
Basarabiei și primea Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.
• România trebuie să anuleze interdicția cu privire la obținerea cetățeniei române
pentru persoanele străine care nu erau de religie creștină.

Consecințe ale obținerii independenței:

1) România devenea stat cu drepturi depline la nivel internațional

2
 2) Nu mai depindea de Imperiul Otoman
3) În 1881, România a devenit regat ceea ce a dus la stabilitatea internă și la creșterea
prestigiului internațional
4) România nu mai era plătitoare de tribut

De asemenea, în a doua jumătate a secolului 19, România se implică la nivel

internațional și din punct de vedere diplomatic. Faptul istoric relevant este că pe 30
octombrie 1883, România aderă la Tripla Alință (Puterile Centrale) alături de Austo-Ungaria,
Germania, Italia.
Cauze:
® Deoarece dorea consolidarea independenței
® Din cauza originii germane a lui Carol I, exista teama față de Rusia a cărei influență
crescuse în Europa de sud-est
® Nevoia de securitate la nivel internațional
Alința avea un caracter defensiv și secret.
Defensiv - țările membre își acordau sprijin militar în limita posibilităților în situația unui atac
extern. Secret - tratatul era cunoscut doar de monarhii țărilor semnatare, prim miniștrii și
miniștrii de externe

Consecințe:
A) România ieșea din izolația diplomatică în care se afla până atunci
B) Creșterea prestigiul țării
C) Obținea unele beneficii comeriale pe piața Europei Centrale

Prezentare: Un fapt istoric din a doua jumătate a secolului 19, este că pe 30 octombrie
1883, România aderă la Tripla Alință pentru a ieși din izolare, deoarece Franța, principalul ei
aliat care a sprijinit-o pe plan extern a fost înfrântă în războiul franco-prusac (1870-1871) și
a devenit putere de mâna a doua. Totodata, Puterile Centrale erau singura alianță politico-
militară și avea caracter defensiv. Putem adăuga că această aderare a avut caracter secret,
fiindcă Austro-Ungaria stăpânea Transilvania, Bucovina și Banatul. Orientarea României
către Puterile Centrale influențată și de originea dinastiei domnitoare a României.

B) România în relații internaționale la începutul secolului al 20-lea

I. participarea României în al Doilea Razboi Balcanic (1913)
II. participarea României la Primul Razboi Mondial (1916-1918)

I.Participarea României în al Doilea Război Balcanic

La începutul secolului al 20-lea, România s-a implicat la nivel internațional atât din
punct de vedere militar, cât și diplomatic, cu scopul îndeplinirii unor obiective naționale. Spre
exemplu, din punct de vedere militar, se implică în 1913 în Al Doilea Război Balcanic
împotriva Bulgariei.
Cauze:
® Neînțelegerile dintre țările participante la Primul Război Balcanic (Serbia, Grecia,
Serbia, Munte Negru, Bulgaria, Imperiul Otoman) cu privire la împărțirea teritorială.
® Pretențiile exagerate din partea Bulgariei cu privire la situația teritorială din Balcani
® Bulgaria era privită ca o potențială țară ostilă pentru România, fiind amenințață
frontiera Dobrogei (de sud).
Așadar în 1913, România intervine împotriva Bulgariei alături de Turcia, Grecia, Serbia,
Munte Negru. Războiul a fost de scurtă durată cu pierderi minime pentru a împiedica
intrarea armatei române în Sofia. Bulgaria a fost nevoită să ceară pacea.

3
Consecințe: Tot în 1913 a avut loc Tratatul de pace la București găzduit de România, în
absența Marilor Puteri Europene. În urma acestui tratat, România obține de la Bulgaria sudul
Basarabiei, Catlaterul cu județele Durostor și Caliacra.

II. Participarea României la Primul Război Mondial

La 15 iulie 1914, izbucnea Primul Război Mondial în urma asasinării la Sarajevo a

prinţului moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand. Au intrat în conflict cele două
alianţe militare: Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie) şi Puterile Centrale (Germania,
Austro-Ungaria).
În cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia august 1914, s-a hotărât ca România să
adopte o politică de neutralitate faţă de război (neutralitate 1914-1916). Neutralitatea excludea
însă înfăptuirea idealului naţional (crearea statului naţional unitar român). Prin urmare la 4
august 1916, România a încheiat Tratatul de alianţă cu Antanta, la Bucureşti. Tratatul
reprezintă o acţiune diplomatică de la începutul sec. al 20-lea.

Prevederi politice:
® Antanta recunoştea drepturile României asupra Transilvaniei şi Bucovinei din cadrul
Imperiului Austro-Ungar.
® Antanta promitea României aceleaşi drepturi ca şi aliaţii săi la Conferinţa de Pace, ce
urma să aibă loc după război.

Militar:
• Reprezentanții Antantei (Franței, Marii Britanii, Rusiei, Italiei) promiteau ajutor militar
României împotriva Puterilor Centrale.
• România se obliga să atace Austro-Ungaria în termen de 10 zile de la semnarea
tratatului.
Așadar, între 1916-1918, România a participat la Primul Război Mondial alături de Antanta.

4
 Scopul României a fost să recupereze Transilvania și Bucovina de la Austro-Ungaria
şi să realizeze idealului national, Unirea/reîntregirea națională.

În anul 1916, armata română luptă în Transilvania și la Dunăre împotriva trupelor

germano-austro-ungare și bulgare. Consecința: Armata română este înfrântă.
Înfrângerea de la Turtucaia, de la Dunăre, cât şi contraofensiva Puterilor Centrale în
Transilvania au dus la ocuparea de către inamic a 2/3 din suprafaţa ţării. Ca urmare, clasa
politică românească, familia regală, armata română se refugiază în Moldova, iar orașul Iaşi
devine capitala României. Luptele s-au reluat pe frontul din Moldova între iulie-august 1917,
armata română fiind condusă de generalii Eremia Grigorescu şi Alexandru Averescu.

Exemple de bătălii din 1917 la care participă armatele române: Mărăşti, Mărăşeşti şi
Oituz împotriva trupelor germane. Aceste bătălii se încheie cu victoria românilor, fiind astfel
salvată existenţa statului român.

În urma izbucnirii Revoluţiei bolşevice, din 1917, Rusia a ieşit din război, ceea ce a
făcut ca România să nu mai poată continua lupta singură.

In aprilie 1918, România semna la Bucureşti pacea cu Puterile Centrale (acţiune

diplomatică). României i se impuneau condiţii grele: ceda Dobrogea (Bulgariei), culmile
Carpaţilor (Austro-Ungariei), iar economia era subordonată Germaniei.
* În octombrie 1918, pe fondul victoriilor Antantei împotriva Puterilor Centrale, România a
reintrat în război, sfârşitul conflictului găsind-o în tabăra învingătoare (de partea Antantei).
Consecințe: Participarea la război a însemnat aproape 800 000 de morţi, răniţi,
dispăruţi şi enorme distrugeri şi pierderi materiale. Într-un context politic internaţional favorabil,
în anul 1918, se formează România Mare prin unirea Basarabiei (27 martie), Bucovinei (15
noiembrie) şi Transilvaniei (1 decembrie) cu Regatul României. Idealul naţional era împlinit:
unirea românilor într-un singur stat.
Marea Unire a fost recunoscută la nivel internațional în cadrul Conferinței de Pace de
la Paris (1919-1920).
Spre exemplu, Tratatul de la Saint-Germain încheiat cu Austria (septembrie 1919)
recunoștea Unirea Bucovinei cu România.
Tratatul de la Neuilly încheiat cu Bulgaria (noiembrie 1919) recunoștea hotarul dintre
România și Bulgaria ca fiind cel stabilit în 1913 prin Tratatul de la București în urma celui de-
al doilea Război Balcanic.
Tratatul de la Trianon încheiat cu Ungaria (4 iunie 1920) recunoștea Unirea
Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Tratatul de la Paris (octombrie 1920) prin care Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia
recunosc unirea Basarabiei cu România.

România în relaţiile internaţionale în perioada interbelică

În perioada interbelică, România a urmărit în planul relațiilor internaționale:

® să creeze un sistem de alianţe cu statele mici din Europa Centrală şi de Sud deoarece
aveau interese apropiate;
® menținerea teritoriilor obținute în Conferința de Pace de la Paris (1919-1920);
® protecția față de statele revizioniste (URSS, Bulgaria, Ungaria);
® păstrarea păcii și securității la nivel internațional;
® menținerea de relații bune cu statele vecine.

Așadar, în 1921, la iniţiativa ministrului de externe român Take Ionescu s-a format Mica
Înţelegere alcătuită din România, Iugoslavia şi Cehoslovacia, fiind o alianţă regională cu

5
caracter defensiv, care avea drept scop: apărarea integrităţii teritoriale a statelor membre,
combaterea revizionismului în special din partea Bulgariei și Ungariei.

În anul 1926, România inițiază tratate de alianță și amiciție atât cu Franța, cât și cu Italia.
Statele semnatare promiteau să-și acorde sprijin pentru îndeplinirea obligațiilor asumate.
În schimb, în anul 1928, statul român aderă la Pactul Briand-Kellog propus de Franţa şi
Statele Unite ale Americii care avea drept scop interzicerea războiului în rezolvarea
neînţelegerilor între state. Mai târziu, la iniţiativa statului român prin Nicolae Titulescu, ministru
de externe, s-a realizat, în 1934, Înţelegerea Balcanică. Din această alianță regională,
defensivă, făceau parte: România, Iugoslavia, Grecia, Turcia.
Scop:
-protejarea granițelor
-protecția față de revizionismul, în special, bulgar și italian.

Tratatul a fost semnat la Atena și avea rolul de a asigura un factor de echilibru în zona
Europei Balcanice. În schimb, relațiile diplomatice ale României cu URSS au fost reluate mai
târziu, deoarece exista problema Basarabiei care nemulțumea statul sovietic, cât și problema
tezaurului României, aflat la Moscova încă din 1916.
România a acţionat pentru crearea unui sistem de securitate colectivă care să apere
pacea în Europa.
La 23 august 1939, Germania şi URSS au încheiat Pactul Ribbentrop-Molotov. Prin
acest pact cele două state îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa (URSS emitea pretenţii
teritoriale asupra Basarabiei).
Anul 1940 a reprezentat pentru România grave pierderi teritoriale în timpul regelui
Carol al II-lea. Pierderile teritoriale ale României din 1940:
® În urma a două note ultimative adresate României de către URSS din 26 şi 28 iunie
1940, ţara noastră ceda URSS-ului Basarabia, N Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
® La 30 august 1940, Germania şi Italia au impus României Dictatul de la Viena - un
arbitraj politic, prin care ţara noastră ceda Ungariei N-V Transilvaniei.
® 7 septembrie 1940. În urma tratativelor purtate la Craiova, România ceda Bulgariei
Dobrogea de Sud (Cadrilaterul).

Consecințe:
• Teritoriul României s-a micşorat. România pierdea aproximativ 100 000 km2.
• A scăzut demografia. România a pierdut peste 6 milioane de locuitori.
• Se destrăma România Mare.
• Fiind considerat răspunzător de aceste pierderi teritoriale, regele Carol al II-lea a fost
nevoit să abdice la 6 septembrie 1940. Urmaşul la tron a fost Mihai I, fiul acestuia, iar
generalul Ion Antonescu a devenit prim-ministru al României. Antonescu a guvernat
împreună cu legionarii din 6 septembrie 1940 până la 21 ianuarie 1941. De la 21
ianuarie 1941 şi până la 23 august 1944 Antonescu a impus un regim de dictatură
militară, iar ţara a participat la cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania.
Politica externă a României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Participarea României la al Doilea Război Mondial

România a intrat, la 22 iunie 1941, alături de Germania, în războiul antisovietic.

Obiective:
® eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa;
® lupta împotriva comunismului.

După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa, România a continuat

războiul alături de Germania dincolo de Nistru, participând la bătălii în Crimeea, apoi la
Stalingrad şi în Caucaz (1942-1943).

6
 După înfrângerea de la Stalingrad, când devenea evident că Germania va pierde
războiul, au fost căutate soluţii atât de guvernul antonescian cât şi de opoziţie, pentru a se
evita ocuparea ţării de Armata Roşie.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost soluţia pentru înlăturarea mareşalului Ion
Antonescu de la putere, ieşirea României din războiul antisovietic şi întoarcerea armelor
împotriva Germaniei.
După război, a fost încheiat Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947)
Prevederile tratatului:
® partea de N-V a Transilvaniei revenea la România.
® graniţa României cu URSS rămânea cea stabilită în iunie 1940. Prin urmare,
Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa rămâneau în componenţa URSS.
® României nu i se recunoștea statutul de țară cobeligerantă (adica de țară participantă
la război).

Consecințe:
• După al Doilea Război Mondial (perioada postbelică), România a intrat în sfera de
influență sovietică fiind nevoită să realizeze o politică în conformitate cu interesele
Moscovei, cu mici perioade de independență.