MÂNIA ȘI CONCERTUL EUROPEAN: DE LA ”CRIZA ORIENTALĂ” LA MARILE

ALIANȚE ALE SECOLULUI XX

Ce înseamnă ”concert european”?

”Concertul european” este sistemul de echilibru european creat de către 4 mari puteri -
Anglia, Austria, Prusia și Rusia – după Congresul de la Viena din 1815 (convocat după
înfrângerea lui Napoleon Bonaparte). Acest sistem a durat până la izbucnirea celui de-al
Doilea Război Mondial. Concertul european se baza pe principiul echilibrului puterilor, care
presupunea că puterea unui stat nu trebuie să crească sau să slăbească prea mult.

Ce înseamnă ”criza orientală”?

”Criza orientală” sau ”chestiunea orientală” a fost o problemă diplomatică pe care a creat-o
declinul Imperiului Otoman. Criza orientală a durat din sec XVIII și până la începutul sec XX.
În sec XVIII criza s-a manifestat prin pierderea de către Imperiul Otoman a unor teritorii în
favoarea Rusiei și Austriei, iar în sec XIX și începutul sec XX s-a adăugat și lupta de eliberare
a popoarelor balcanice asuprite de Imperiul Otoman.

I. Politica Principatelor Române și României în contextul ”crizei orientale”

Țările Române, inclusiv Transilvania, au fost grav afectate de criza orientală. Războaiele
dintre Rusia, Austria și Turcia au fost frecvente și s-au desfășurat de multe ori pe teritoriile
românești, dar, mai grav, s-au sfârșit adesea cu împărțirea unor teritorii locuite de români.

a) Acțiuni ale românilor în cadrul ”crizei orientale” (1821-1859)

Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 a reprezentat un moment de implicare a românilor
în cadrul crizei orientale. Tudor Vladimirescu a colaborat cu Eteria, societate secretă care
avea ca scop eliberarea grecilor de sub stăpânire otomană. Eteriștii au fost inițial susținuți de
țarul Rusiei, dar interesele diplomatice rusești pe plan european l-au făcut pe țar să condamne
Eteria în 1821.
Revoluția de la 1848 din Țările Române a reprezentat o nouă implicare a românilor în cadrul
crizei orientale. Înfrângerea revoluției de la 1848 și ocuparea spațiului românesc de către ruși
și turci, a demonstrat că Rusia și Turcia pot colabora foarte bine dacă interesele lor erau
amenințate de lupta de eliberare națională a popoarelor.
Unirea din 1859. Unirea Principatelor din 1859 s-a realizat în contextul favorabil creat de
Războiul Crimeei (1853-1856) dintre Rusia și Turcia, pierdut de ruși. La Congresul de Pace
de la Paris (1856) Marile Puteri au considerat că Rusia reprezintă cel mai mare pericol pentru
echilibrul de forțe din Europa. De aceea, ele au înercat să blocheze ascensiunea rușilor și au
desființat protectoratul rusesc asupra Principatelor, care au fost trecute sub garanția colectivă
a celor 7 Mari Puteri. Rămâneau însă sub suzeranitatea otomană.
La Convenția de la Paris din 1858 s-a acceptat o unire parțială a românilor pentru ca
Imperiul Otoman să nu slăbească prea mult prin pierderea influenței în spațiul românesc. Un
stat român unitar ar fi fost mai puternic și mai greu de controlat. După realizarea Unirii,
controlul Imperiului Otoman asupra spațiului românesc a devenit unul simbolic.

1
b) Acțiuni ale României în cadrul ”crizei orientale” (1877-1913)
Războiul de independență din 1877-1878 Deși România devenise un stat modern după 1866,
continua să depindă de Imperiul Otoman printr-o vasalitate formală. (De pildă nu avea voie să
aibă ambasade și să încheie tratate internaționale.) România a încercat să obțină independența
pe cale diplomatică, dar turcii nu au acceptat. Contextul favorabil pentru obținerea
independenței a apărut în 1875 când s-a declanșat o nouă etapă a ”crizei orientale”, prin
izbucnirea în Peninsula Balcanică a unor răscoale ale bulgarilor, bosniacilor și sârbilor, pentru
eliberarea de sub dominație turcească. În 1877 Rusia dorește să trimită trupe în ajutorul
acestor popoare. România înțelege că acesta era un prilej de a-și obține independența
națională și de aceea încheie cu Rusia o Convenție militară la 4 aprilie 1877. Convenția
prevedea că Rusia poate să-și treacă armata prin România spre Balcani, dar se angajează să
respecte integritatea teritorială a României.
La trecerea armatei ruse pe teritoriul României, turcii au bombardat localitățile
românești de la Dunăre: Calafat, Bechet, Corabia, Giurgiu. Românii au bombardat și ei
localitățile turcești de la sudul Dunării.
La 9 mai 1877, Parlamentul României proclamă independența României.
Rușii, care obținuseră câteva succese în Bulgaria, ajung la Plevna, cea mai importantă
fortificație turcească, dar aici sunt pe punctul de a fi înfrânți. Ei cer ajutor militar României.
Armata română, condusă de domnitorul Carol I a trecut la sud de Dunăre și după 2
luni de asediu, în noiembrie 1877, românii și rușii reușesc să cucerească Plevna. Urmează
victoriile armatei române la Rahova, Smârdan și Vidin. Războiul se încheie în februarie 1878,
prin înfrângerea turcilor de către trupele ruso-române.

Tratatul de la San Stefano: La sfârșitul războiului se încheie Tratatul de pace de la

San Stefano (San Stefano este un cartier din Istanbul), unde participă doar Turcia și Rusia. În
urma acestui tratat, Rusia obține o influență prea mare în Balcani, lucru pe care celelalte
puteri nu îl acceptă și cer o nouă întrunire.
Tratatul de la Berlin: Marile puteri europene (Anglia, Germania, Italia, Rusia,
Turcia, Austro-Ungaria) se întrunesc la Berlin. A participat și o delegație a României,
condusă de I.C. Brătianu și M. Kogălniceanu. Prin Tratatul de la Berlin, România obține
recunoașterea internațională a independenței, dar Rusia obține cele trei județe din sudul
Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad). Ca recompensă pentru aceste pierderi, România
primește Dobrogea.

Al Doilea Război Balcanic (1913) În secolul XX au avut loc două războaie balcanice, iar
România a fost implicată în cel de-al doilea. Primul război balcanic a avut loc între 1912-1913
între Turcia și o alianță formată din Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru. Turcia a fost
învinsă și a pierdut majoritatea teritoriilor europene. Bulgaria însă, nemulțumită de teritoriile
primite a pornit ea însăși un război împotriva Serbiei, Greciei și Muntenegrului, în anul 1913.
Acesta a fost al Doilea Război Balcanic. România a declarat și ea război Bulgariei. Războiul
s-a încheiat repede cu înfrângerea Bulgariei. Tratatul de pace de la sfârșitul războiului a avut
loc la București, ceea ce demonstra locul important pe care îl ocupa acum România în politica
balcanică.

2
Rolul României în ”criza orientală”
În secolul XIX, Țările Române și apoi România au avut un rol important în cadrul ”crizei
orientale”. Lupta românilor pentru unificare statală și eliberare de sub dominația otomană a
dus la modificarea puterilor în zona de est a Europei.
La începutul secolului XX, România a devenit cel mai important stat din zona balcanică,
fapt dovedit de implicarea sa în ”criza orientală” creată de al Doilea Război Balcanic.

II. Participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918)

Alianțe diplomatice și militare europene. Izbucnirea Primului Război Mondial

1. Situația internațională: La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, marile puteri
urmăreau o politică de expansiune economică și teritorială. Din acest motiv, ele au început o
cursă a înarmărilor și au realizat alianțe militare între ele.

În 1882 se formează o alianță între Germania, Austro-Ungaria și Italia, numită

Puterile Centrale (sau Tripla Alianță).

În 1907 se formează Antanta (sau Tripla Înțelegere), alianță formată din Franța,
Marea Britanie și Rusia.

În 1914, prințul moștenitor al Austro-Ungariei, Franz-Ferdinand, a fost ucis de un

student sârb, într-un atentat. Austro-Ungaria a folosit acest incident ca pretext pentru a declara
război Serbiei (28 iulie 1914). Rând pe rând, țările din cele două alianțe au intrat în război, în
afară de Italia, care s-a declarat neutră inițial, iar în 1915 a intrat în război alături de Antanta.
Până în 1917, forțele implicate în război arătau astfel:

- Antanta: Franța, Anglia, Rusia, Italia, România, Grecia, Japonia, SUA

- Puterile Centrale: Germania, Austro – Ungaria, Turcia, Bulgaria

2. Diplomația românească față de marile alianțe. Neutralitatea (1914-1916). Intrarea în

război

În 1883 România a aderat la Puterile Centrale pentru că regele Carol I și primul

ministru Ion C. Brătianu considerau că cel mai mare pericol pentru integritatea teritorială îl
reprezenta Rusia. Acest tratat a fost ținut secret pentru că opinia publică din România era
profranceză și antiaustriacă.
În 1914, când a izbucnit războiul, a avut loc un Consiliu de coroană la Sinaia, la care
au luat parte regele și cei mai importanți oameni politici. Aici s-a hotărât ca România să
rămână neutră, deși regele și reprezentanții Partidului Conservator doreau intrarea României
în război de partea Puterilor Centrale.
La scurt timp regele Carol I a murit, iar la tron a urmat nepotul său, Ferdinand I (1914-
1927), care avea o atitudine favorabilă Antantei. Opțiunea pentru Antantă avea ca motiv
dorința românilor de a elibera Transilvania și Bucovina de sub stăpânirea Austro-Ungariei.
În 1915 guvernul român a început tratativele pentru intrarea României în război alături
de Antanta, iar în august 1916 România a semnat Tratatul de alianță cu Antanta. Tratatul
era secret și prevedea:

3
 1. România se obligă să declare război și să atace Austro-Ungaria;
2. statele Antantei recunoșteau României dreptul de a anexa teritoriile din Austro-
Ungaria locuite de români (Banatul, Transilvania și Bucovina);
3. România nu avea voie să încheie pace separată.

3.Participarea României la Primul Război mondial (1916-1918)

Campaniile din 1916

La 14 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei și a început ofensiva.

Trupele române au trecut Carpații și au înaintat, timp de o lună, în Transilvania.
Trupele germane au venit în ajutorul Austro-Ungariei, atacând pe două fronturi:
 în Dobrogea și
 apoi în Transilvania.
În septembrie 1916, germanii, bulgarii și turcii au provocat o gravă înfrângere românilor
în Dobrogea, în bătălia de la Turtucaia.
În septembrie-noiembrie 1916 trupele austro-ungare din Transilvania au respins armata
română împingând-o peste Carpați. Ele au intrat în Oltenia și în Muntenia, dar în Moldova nu
au reușit să spargă frontul românesc.
În noiembrie 1916 trupele germane au ocupat Bucureștiul. Guvernul român și armata s-
au mutat în Moldova, capitala țării devenind Iașul. La București s-a format un guvern
progerman, condus de conservatorul Petre Carp.

Campaniile din 1917

În iarna 1917, sub conducerea unor generali precum C-tin Prezan, Eremia Grigorescu
sau Alexandru Averescu și cu ajutorul Misiunii Militare Franceze condusă de generalul
Berthelot, armata română a fost reorganizată.
În vara 1917 armata română a început ofensiva împotriva armatei austro-germane. În
iulie-august 2017 românii au câștigat luptele de la Mărăști, Oituz și Mărășești.

4. Pacea separată cu Puterile Centrale de la Buftea-București (aprilie 1918). Sfârșitul

războiului

În 1917 în Rusia a avut loc revoluția comunistă. Comuniștii au scos Rusia din război și
au încheiat o pace separată cu Puterile Centrale în martie 1918. În această situație, România,
rămasă singură pe frontul de est, a fost și ea nevoită să încheie pace separată. Tratatul de
pace semnat la București, în aprilie 1918, prevedea condiții foarte aspre pentru România:

1. cedarea Dobrogei către Bulgaria

2. cedarea unei suprafețe mari din Munții Carpați către Austro-Ungaria
3. control german asupra petrolului, lemnului, grâului pentru o perioadă de 90 de ani.

Tratatul de pace nu a fost niciodată ratificat de către rege, dar el a însemnat pentru
aliații României încălcarea tratatului din 1916.

4
 În toamna anului 1918 Antanta a învins pe rând Turcia, Bulgaria și Austro-Ungaria.
Germania a capitulat ultima (la 11 noiembrie1918). La 10 noiembrie 1918, regele Ferdinand a
anunțat printr-o proclamație intrarea din nou a României în război de partea Antantei.

5. Consecințele participării României la Primul Război Mondial

Cea mai importantă urmare a participării României la Primul Război Mondial a fost
unirea provinciilor românești aflate sub stăpânire străină (Basarabia, Bucovina, și
Transilvania) cu România.
Marile puteri victorioase nu au recunoscut condițiile păcii separate încheiate de
România cu Puterile Centrale, dar României i s-a reproșat, la Conferința de Pace de la Paris
(1919-1920) întrunită la sfârsitul Primului Război Mondial că, prin aceasta, a încălcat
Tratatul de alianță cu Antanta.
În 1918 are loc unirea provinciilor românești, aflate până atunci sub stăpânire străină,
cu România: Transilvania și Bucovina (care erau sub stăpânirea Austro-Ungariei) și Basarabia
(stăpânită de Rusia).

Recunoașterea internațională a Marii Uniri

Tratatele de Pace de la Paris (1919 – 1920) au recunoscut unirea celor trei provincii cu
România.

- Prin Tratatul de la Saint-Germain (1919), Austria recunoaște unirea Bucovinei cu

România.
- Prin Tratatul de la Trianon (1920), Ungaria recunoaște unirea Transilvaniei cu
România.
- Rusia comunistă (URSS) nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, dar aceasta a fost
recunoscută de marile puteri europene.

III. Politica externă a României în perioada interbelică

Politica externă a României din perioada interbelică a avut ca scop realizarea unui
sistem de alianțe care să-i garanteze păstrarea granițelor și menținerea păcii mondiale.

În 1919, România a aderat la Societatea Națiunilor, organizație mondială creată cu

scopul menținerii păcii. România a fost una dintre cele 24 de state fondatoare. În 1935
cuprindea 58 de state. Diplomatul Nicolae Titulescu, ministru de externe al României, a fost
ales președinte al Societății Națiunilor în 1930 și 1931, fiind singura persoană care a deținut 2
ani această funcție.

România a participat și la realizarea unor alianțe regionale politico-militare, create cu

scopul menținerii integrității sale teritoriale. Astfel, au fost create:

1. Mica Înțelegere (1921), alianță între România, Iugoslavia și Cehoslovacia. Cele

trei state trebuiau să-și acorde ajutor în cazul unui atac din partea Ungariei.

2. Înțelegerea Balcanică (1934), alianță între România, Iugoslavia, Grecia și

Turcia. Cele patru state își garantau reciproc frontierele.

5
 România a încheiat și alianțe bilaterale cu Franța și Italia, dar aceastea nu aveau
clauze militare, de aceea nu au fost considerate succese diplomatice. România a reluat și
relațiile diplomatice cu URSS, fără a reuși încheierea vreunui tratat bilateral, deoarece URSS
refuza recunoașterea unirii Basarabiei cu România.

. În 1937, Germania, Italia și Japonia au încheiat alianța numită Axa Berlin-Roma-

Tokio. Printre statele revizioniste se numărau și Ungaria și Bulgaria.

În 1938, Germania a ocupat Regiunea Sudetă, un teritoriu din Cehoslovacia locuit de

germani. Marile puteri au acceptat să cedeze aceată regiune Germaniei, sperând că Hitler se
va mulțumi cu atât. Astfel, toată politica pacifistă și de securitate colectivă a fost compromisă.

IV. Taberele militare din Al Doilea Război Mondial: Axa și Națiunile Unite.
Pierderile teritoriale românești din anul 1940
În august 1939 Germania și URSS au încheiat pactul de neagresiune ruso-german
numit pactul Ribbentrop-Molotov. Acest tratat avea și o anexă secretă în care era stipulat ca
fiecare din ele să ocupe anumite teritorii vecine. URSS era interesată de Basarabia.

În 1939 Germania a invadat Polonia și astfel a început cel de-Al Doilea Război
Mondial. Germaniei i s-au alăturat Italia și Japonia, apoi Ungaria și Bulgaria.

Germania a ocupat țările vecine din vest. Franța a fost rapid învinsă. Singura care a
rezistat a fost Anglia. Statele care se vor alătura Angliei în lupta contra Axei, vor forma
coaliția numită Națiunile Unite. Cele mai importante state din coaliție au fost SUA și URSS.

Pierderile teritoriale românești din anul 1940

1) În iunie 1940 URSS a cerut României printr-un ultimatum, să i se cedeze Basarabia

și nordul Bucovinei în 48 de ore, punându-se astfel în aplicare pactul Ribbentrop-Molotov
din 1939. România nu a avut cui să ceară ajutor căci aliații noștri erau și ei atacați de puterile
Axei, așa că a fost nevoită să cedeze aceste teritorii.

Ungaria și Bulgaria au cerut și ele bucăți din România.

2) Mai întâi Ungaria a cerut Transilvania. Germania și Italia au propus un arbitraj la

Viena, între România și Ungaria. Aici s-a semnat Dictatul de la Viena (30 august 1940), prin
care România a fost nevoită să cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei.

3) Bulgaria a cerut și ea Cadrilaterul (teritoriu din sudul Dobrogei), care a fost cedat
prin Tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940).

În această situație disperată, regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru pe generalul
Ion Antonescu, ridicat la gradul de mareșal, apoi a abdicat. Lui i-a urmat la tron regele
Mihai.

Participarea României la Al Doilea Război Mondial

În noiembrie 1940, România aderă la Axa Berlin-Roma-Tokio, pentru că generalul

Antonescu a gândit că cea mai bună soluție pentru România era alianța cu Germania. El spera
6
să obțină teritoriile luate de URSS prin război, iar nord-vestul Transilvaniei prin negocieri cu
Germania.

Astfel că, atunci când Germania a atacat URSS-ul, armata română a trecut Prutul în
Basarabia, alături de germani. După eliberarea Basarabiei, mulți politicieni și ofițeri au
considerat că România nu avea motive să continue războiul dincolo de Nistru, dar Antonescu
a decis să continue luptele până la înfrângerea rușilor. Armata română a luptat în sudul URSS-
ului și în Caucaz și a suferit pierderi grele în bătăliile de la Cotul Donului și Stalingrad. Două
treimi din armata română au fost distruse în luptele din 1942.

În anul 1943 era clar că Germania va pierde războiul. Atât Antonescu cât și alți
oameni politici au început negocierile cu Națiunile Unite. Antonescu însă nu a fost de acord
cu propunerile de armistițiu. La 23 august 1944, regele Mihai l-a arestat pe generalul Ion
Antonescu și a anunțat la radio trecerea României de partea Națiunilor Unite.

În septembrie 1944 România a semnat convenția de armistițiu cu Națiunile Unite.

Armata română a luptat împotriva germanilor pentru eliberarea României, apoi a

participat la luptele pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei. Razboiul s-a
terminat în 1945.

Prin Tratatul de pace de la Paris din 1947, României nu i s-a recunoscut participarea
la război alături de Națiunile Unite și a fost obligată să plătească o despăgubire uriașă față de
URSS. Singurul avantaj a fost că Ungaria a cedat înapoi României nord-vestul Transilvaniei.