STATUL ROMÂN MODERN – DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA

ROMÂNIEI MARI
INTRODUCERE
Statul român modern a apărut prin dubla alegere ca domnitor în Moldova și în Țara
Românească a lui Alexandru Ioan Cuza în 1859. Până la acel moment, în spațiul românesc au
existat o serie de proiecte politice care vizau modernizarea statului și îndeplinirea idealurilor
naționale (unire și independență).

A. PROIECTE POLITICE CARE VIZAU MODERNIZAREA STATULUI

I. Proiecte politice în timpul domniilor fanariote
Epoca fanariotă este perioada cuprinsă între 1711-1821, în care domnitorii Țărilor
Române au fost numiți direct de către Sultanul turcilor, din rândul unor greci care trăiau în
cartierul Fanar din Constantinopol. Turcii încălcau astfel grav autonomia Țărilor Române,
deoarece nu respectau dreptul Adunării Țării de a alege domnitorul și nici nu numeau domnitori
români. Prin aceste numiri sperau să evite revoltele românilor împotriva Imperiului Otoman.
Epoca fanariotă a început în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească.
Domnitorii fanarioți cumpărau tronul de la turci. Ei erau schimbați după numai 1-2 ani de
domnie. Perioada domniilor fanariote a fost o perioadă dificilă, care a reprezentat o frână în
evoluția Țărilor Române, deoarece:
1. au crescut dependența și obligațiile financiare ale Țărilor Române față de Imperiul
Otoman;
2. funcțiile de conducere erau ocupate de boieri greci, apropiați ai domnilor fanarioți;
3. a fost desființată armata permanentă.
Primele proiecte politice de modernizare a Țărilor Române au fost inițiate de unii domni
fanarioți, dintre care cel mai important a fost Constantin Mavrocordat, care a domnit pe rând în
ambele țări. Printre reformele acestuia se numără:
- reforma socială prin care s-a desființat legarea de glie a țăranilor;
- reforma administrativă prin care boierii erau plătiți pentru funcțiile deținute;
- reforma fiscală prin care se introducea o dare fixă care putea fi plătită în 4 rate.
Tot în perioada fanariotă a început modernizarea domeniului legislativ prin adoptarea
primelor coduri de legi: Codul Calimach în Moldova și Legiuirea Caragea în Țara Românească.
Învățământul a fost și el modernizat prin înființarea Academiilor Domnești de la București și
Iași, cu predare în limba greacă

II. Proiecte de reformă din secolul al XVIII-lea

Situația grea în care ajunseseră Țările Române din cauza domniilor fanariote a determinat
reacția boierilor români care, în secolul al XVIII-lea, au început să redacteze proiecte de reformă
pe care le-au trimis domnitorilor fanarioți, dar mai ales puterilor străine: Turciei, Austriei,
Rusiei, iar mai apoi Franței. Boierii reformiști au alcătuit gruparea numită partida națională,
deoarece se opuneau domniilor străine, dar și boierilor greci care pătrunseseră în Țările Române
în număr mare în timpul domniilor fanariote.
În aceste proiecte de reformă boierii cereau:
- înlocuirea fanarioților cu domni pământeni și dreptul boierilor de a alege domnitorul
- autonomia Țărilor Române față de Imperiul Otoman (ca în vremea voievozilor)
- constituții care să limiteze puterea domnitorilor
1
 - unele proiecte au cerut unirea românilor într-un singur stat.

Cele mai importante memorii și proiecte boierești din secolul al XVIII-lea au fost:
1. Memoriile boierilor din Țara Românească trimise Austriei în perioada 1716-1718 , prin care
se cerea protecția Austriei și recunoașterea drepturilor boierilor români de a alege
domnitorul;
2. Memoriile boierilor din Țara Românească și Moldova din 1772 , redactate cu ocazia unor
tratative de pace purtate la Focșani (în urma unui război ruso-turc), prin care se cerea:
1) revenirea la domniile pământene,
2) autonomia internă
3) unirea celor două țări sub protecția Austriei, Rusiei și Prusiei;
3. Supplex Libellus Valachorum, a fost un memoriu redactat în 1791 de membrii Școlii
Ardelene (Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Petru Maior) și trimis împăratului Imperiului
Habsburgic la Viena. În acest memoriu, reprezentanții Școlii Ardelene cer drepturi egale cu
maghiarii, sașii și secuii, aducând ca argumente originea romană, vechimea pe acest teritoriu
și faptul că românii reprezentau cea mai numeroasă populație a Transilvaniei. Din păcate,
memoriul a fost respins.

III. Proiecte de reformă din secolul al XIX-lea

Primele proiecte de reformă din secolul al XIX-lea sunt cele ale boierului Iordache Rosetti
Roznovanu (din 1817-1818), care propuneau instaurarea unui regim în care puterea politică să
fie în mâna unei Adunări Obștești și a unui Divan, controlate de boierime, iar domnitorul să aibă
un rol minor.

Proiectul politic de la 1821

În 1821, câțiva boieri din partida națională din Țara Românească au pus la cale înlăturarea
domniilor fanariote printr-o revoltă populară. Ei îl aleg, pentru a conduce revolta, pe Tudor
Vladimirescu, care era comandantul pandurilor din Țara Românească.
Cel mai important document elaborat de Tudor a fost Cererile norodului românesc, redactat
în februarie 1821. Principalele puncte ale acestuia erau:
1. limitarea numărului boierilor greci din Divan la 4 (Sfatul Domnesc s-a numit ”Divan” în
epoca fanariotă)
2. învățământ în limba română
3. desființarea vămilor interne (vămile de pe pământul boierilor) și libertatea comerțului
(Țările Române să nu mai fie nevoite să aprovizioneze Imperiul Otoman cu produse la prețuri
sub prețul pieței)
4. înființarea unei armate naționale
5. numirea în funcții după merite personale și desființarea obiceiului cumpărării acestora.
Deși înfrântă, mișcarea revoluționară a lui Tudor a avut drept consecință, înlăturarea
domniilor fanariote și revenirea la domniile pământene în 1822.

Proiecte politice din perioada 1822-1848

După revenirea la domniile pământene în Țara Românească și Moldova, românii au redactat
și alte documente prin care solicitau reforme politice. Dintre proiectele politice din perioada
1822-1848, amintim:

2
 1. Constituția Cărvunarilor – redactată în Moldova în 1822 de un grup de boieri
reprezentat de Ionică Tăutul. Aceasta prevedea:
 drepturi cetățenești,
 respectul pentru proprietate,
 libertatea comerțului, a presei,
 egalitate în fața legii
 modernizarea instituțiilor politice
Constituția Cărvunarilor nu a fost niciodată pusă în aplicare, ea rămânând la stadiul de
proiect.
2. În Țara Românească, boierimea liberală condusă de Ioan Câmpineanu a elaborat două
documente: ”Act de Unire și Independență” și ”Osăbitul Act de numire a suveranului
românilor”, prin care se cereau:
 înlăturarea suzeranității otomane și a protectoratului rusesc
 unirea Principatelor
 alegera unui domn ereditar
Nici aceste proiecte nu au fost puse în aplicare.
3. După instaurarea protectoratului Rusiei, aceasta a elaborat două legi cu caracter
constituțional, pentru Principatele Române, legi care s-au numit Regulamente Organice.
Ele au fost elaborate de boierii români împreună cu reprezentanții Rusiei. Regulamentul
Organic pentru Țara Românească a intrat în vigoare în 1831, iar cel pentru Moldova în
1832.
Au fost primele documente cu caracter constituțional din spațiul românesc, deoarece:
 prevedeau separarea puterilor în stat. Astfel, puterea executivă era deținută de
domnitor și de un Sfat Administrativ format din 6 miniștri, iar puterea
legislativă era deținută de o Adunare Obștească formată din reprezentanți aleși.
Puterea judecătorească era deținută de tribunalele locale și centrale. Instituția
judecătorească supremă era Înaltul Divan Domnesc.
 cuprindeau prevederi care reorganizau justiția, administrația, sistemul fiscal;
Cu toate aceste elemente de modernitate, Regulamentele Organice mențineau privilegiile
boierești și nu prevedeau drepturi și libertăți cetățenești, ceea ce le-a făcut să fie considerate de
revoluționarii de la 1848, ca o frână în calea dezvoltării societății românești.

IV. Proiectul politic pașoptist (de la 1848)

În anul 1848 au avut loc revoluții în întreaga Europă, inclusiv în spațiul românesc.
Revoluțiile din Moldova, Țara Românească și Transilvania au fost organizate de către
intelectuali proveniți din rândul micii boierimi. Cei mai mulți dintre ei făcuseră studii la Paris,
unde luaseră contact cu ideile liberale.
Programul politic al revoluției de la 1848 este exprimat prin programele revoluționare
adoptate:
1. Petițiunea – proclamațiune (Moldova);
2. Petiția națională (Transilvania);
3. Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, (document redactat de revoluționarii
moldoveni, care după înăbușirea revoluției din Moldova au plecat în exil în Transilvania).
4. Proclamația de la Islaz (Țara Românească).
5. Dorințele partidei naționale din Moldova.

3
 Un rol important în elaborarea acestor programe politice l-au avut: Nicolae Bălcescu, Ion
Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza,
Simion Bărnuțiu, Avram Iancu.

Programele revoluționare au urmărit:

- obținerea autonomiei și independenței
- unirea românilor
- rezolvarea problemei agrare
- drepturi și libertăți democratice
- modernizarea instituțiilor statului

Importanța proiectelor politice din secolul al XIX-lea:

Proiectele politice din secolul a XIX-lea au avut un rol important în constituirea și
consolidarea statului român modern.
Un argument în acest sens îl reprezintă proiectul pașoptist. Deși înfrântă, revoluția a
reprezentat un moment deosebit pentru crearea statului modern.
Obiectivele prezentate în proramele revoluționare vor fi puse în aplicare în perioada
următoare: unirea Principatelor, reforme moderne printre care și reforma agrară în timpul lui
Cuza, constituția modernă din 1866, dar și obținerea independenței în 1878.
Revoluția de la 1848 a contribuit la nașterea unei generații politice, generația pașoptistă,
care va îndeplini programul revoluționar mai târziu, în cadrul statului modern român.
În concluzie, având în vedere constituirea noului stat pe baza principiilor programului
pașoptist și prin contribuția generației care s-a afirmat în perioada revoluției, putem afirma că
proiectul pașoptist a avut un rol important în constituirea și consolidarea statului român modern.

B. CONSTITUIREA STATULUI ROMÂN MODERN PRIN UNIREA ȚĂRILOR

ROMÂNE (1859)
Congresul de Pace de la Paris (1856). 
Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost posibilă în contextul internațional provocat
de  Războiul Crimeei dintre Rusia şi Turcia, care s-a încheiat în 1856 cu înfrângerea Rusiei.
După război, Marile Puteri, (adică Franţa, Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Prusia și Sardinia) s-au
întrunit  la Congresul de Pace de la Paris (1856) pentru a discuta pacea dintre ruşi şi turci.
Cu această ocazie, Franţa a propus discutarea unirii Țărilor Române. Turcia şi Austria se
opuneau unirii, Anglia a avut o atitudine neutră, iar celelalte state erau de accord cu unirea.
Congresul a hotărât convocarea unor Adunări ad-hoc (alcătuite din reprezentanţii tuturor claselor
sociale), una în Ţara Românească şi alta în Moldova, prin care românii să fie consultaţi cu privire
la organizarea ţării şi unire.

Proiectul Adunărilor ad-hoc (1857).  (Ad-hoc în limba latină înseamnă ”special pentru aceasta”).
Adunările ad-hoc din Țara Românească și Moldova au fost întrunite în 1857. În aceste
adunări au fost reprezentate toate categoriile sociale. Adunărilor ad-hoc au luat aceleași hotărâri
atât în Moldova cât şi în Ţara Românească: 
1. unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România 
2. noul stat să fie condus unui prinţ dintr-o familie domnitoare europeană. El şi
moştenitorii săi să fie crescuţi în religia ţării;
3. respectarea autonomiei ţării şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte mari puteri.

4
Convenţia de la Paris (1858).
În 1858 Marile Puteri s-au reunit din nou în cadrul Conferinței de la Paris pentru a discuta
problema românilor. Din cauza neînţelegerilor dintre ele, hotărăsc o unire incompletă a
românilor. Ele adoptă un document numit Convenţia de la Paris care va avea rol de constituţie
pentru Principate și care prevedea: 

1. unirea Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar în

fiecare principat să fie ales câte un domn şi câte o Adunare
2. singurele instituţii comune erau: Comisia Centrală de la Focşani (care elabora proiectele de
legi) şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie (cea mai înaltă instituţie judecătorească)
3. puterile  în stat erau: puterea legislativă – domn, Adunare, Comisia Centrală, puterea
executivă - domn şi guvern, şi puterea judecătorească - Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
4. Domnul era ales pe viaţă de către Adunare; Adunarea era aleasă pe 7 ani prin vot cenzitar.
5. Se prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti şi desfiinţarea privilegiilor.

Convenţia de la Paris a înlocuit Regulamentele Organice. Ea era mai modernă decât acestea
deoarece prevedea drepturi şi libertăţi cetăţeneşti  şi desfiinţarea privilegiilor.
După încheierea Convenției de la Paris au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care
urmau să îi aleagă pe cei doi domni.

Realizarea unirii
Cu toată opoziţia Marilor Puteri, românii au reuşit realizarea unirii, profitând de faptul că
în Convenţia de la Paris nu se specifica nicăieri că aceeaşi persoană nu are voie să ocupe funcţia
de domnitor în ambele principate. Astfel: 
- La 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunarea Electivă.
- La 24 ianuarie 1859, Cuza este ales domn şi în Ţara Românească (cu unanimitate de voturi).
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, atât în Moldova, cât și în Țara
Românească a însemnat Unirea Principatelor Române. Românii au pus astfel Marile Puteri în
fața faptului împlinit, iar în cele din urmă acestea au fost nevoite să recunoască Unirea.

C. CONSOLIDAREA STATULUI MODERN SUB ALEXANDRU IOAN CUZA

  În timpul lui Cuza s-a continuat realizarea principalelor puncte ale proiectului paşoptist,
prin reformele înfăptuite de domnitor.

1) Perioada 1859-1862 –perioada recunoasterii Unirii si unificării legislative și

administrative
În această perioadă s-a obținut recunoașterea unirii de către marile puteri. Marile Puteri
recunosc unirea deplină doar pe timpul domniei lui Cuza. Sultanul dă un firman (decret) în
acest sens.
Unirea s-a consolidat prin unificarea serviciilor vamale, poștale și de telegraf, unificarea
cursului monetar, a armatei și a legislației.
Bucureștiul a devenit capital țării.
S-a format primul guvern unic în 1862, condus de Barbu Catargiu și o singură Adunare
legislativă. La 24 ianuarie 1862, Principatele Unite și-au luat numele de România.

5
 2) Perioada 1862-1864 – perioada marilor reforme:

1. legea secularizării averilor mănăstireşti (1863): prevedea trecerea în proprietatea statului a

averilor mănăstirilor închinate Sfântului Munte Athos, dar şi a averilor celorlalte mănăstiri.
Averilor mănăstireşti totalizau cam un sfert din terenul agricol al ţării. Mănăstirile au fost
despăgubite cu o sumă de bani, pe care cele greceşti au refuzat-o în semn de protest faţă de
actul statului român, sperând să câştige până la urmă bunurile naţionalizate.
2. reforma agrară (1864): prevedea împroprietărirea ţăranilor cu pământ în funcţie de numărul
de vite pe care îl aveau; ţăranii plăteau despăgubiri boierilor timp de 15 ani; timp de 30 de ani
nu aveau voie să-l vândă. Se puteau expropria maxim 2/3 din suprafaţa unei moşii. 500 000
de familii au fost împroprietărite, dar problema agrară nu era rezolvată în întregime.
3. legea instrucţiunii publice (1864): învăţământul primar devenea gratuit şi obligatoriu; Legea
stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de
patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior sau universitar era de trei ani.
4. legea electorală (1864): a redus censul (cuantumul averii pe care trebuia să o aibă alegătorii
cu drept de vot).
5. se înființează Universitatea din Iaşi (1860) şi cea din Bucureşti (1864).
6. se adoptă Codul civil şi Codul penal (1865).

3) Perioada 1864-1866- Guvernarea  autoritară a lui Cuza

În 1864 Cuza a dat o lovitură de stat prin care a dizolvat Adunarea, pentru că aceasta a
refuzat să adopte legea agrară.  
El a supus la vot o nouă constituție, numită Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris,
care prevedea puteri foarte mari pentru domnitor, atât executive cât şi legislative.
Această guvernare autoritară i-a făcut pe toţi oamenii politici să se îndepărteze de domnitor.
La 11 februarie 1866, o alianţă a forțelor politice, numită în istorie  monstruoasa coaliţie
l-a obligat pe Cuza să abdice. După înlăturarea lui Cuza, puterea a fost preluată de o
Locotenenţă domnească alcătuită din trei persoane. 

Concluzie: Domnia lui Cuza a reprezentat un regim politic modern, parlamentar,

constituțional. Reformele lui Cuza au modernizat societatea românească și au determinat mari
schimbări sociale, economice, politice și administrative. Unirea și reformele lui Cuza au pus
bazele statului român modern.

D. CONSOLIDAREA ȘI MODERNIZAREA ROMÂNIEI SUB CAROL I (1866-1914)

După înlăturarea lui Cuza, oamenii politici hotărăsc să aducă la conducerea ţării un prinţ
străin, aşa cum prevedeau programele politice de la 1848 şi cererile Adunărilor ad-hoc din 1857.
Cu sprijinul Franţei este ales prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, din casa regală a
Prusiei Aducerea lui Carol I a fost aprobată prin votul poporului. Inițial, titulatura sa va fi aceea
de domn (în 1878 cea de alteţă regală, iar din 1881 cea de rege). 

În timpul regelui Carol I România devine un stat modern, guvernat după principiile
liberalismului (stat liberal).
 În 1866 este adoptată prima constituție a României, Constituţia liberală, una dintre cele
mai moderne din Europa vremii.
 Grupările politice liberalii şi conservatorii devin partide politice moderne.

6
  Este creată Banca Naţională a României (1880)
 sunt construite căile ferate,
 se dau legi care pun bazele industriei naţionale,
 este reorganizat învăţământul,
 este creată Academia Română.
România câştigă un prestigiu deosebit şi pe plan internaţional.

În 1877 are loc războiului de independenţă în urma căruia ţara noastră nu mai este vasală
Imperiului otoman. Acest fapt este recunoscut la Congresul de Pace de la Berlin din 1878.
După proclamarea regatului, în 1881, România este considerată una dintre cele mai
importante state din zona Europei răsăritene şi balcanice. Carol I avea un prestigiu atât de mare
încât bulgarii i-au propus să devină şi regele ţării lor (oferta este refuzată). 
Viaţa politică românească a fost dominată de partidele liberal şi conservator care au alternat
la guvernare şi au avut fiecare propriul proiect de modernizare.

E. FERDINAND I (1914-1927) ȘI REALIZAREA STATULUI NAȚIONAL UNITAR

ROMÂN
Modernizarea statului român în sensul în care a fost proiectată la 1848, s-a înfăptuit în
toate punctele sale în timpul domniei regelui Ferdinand I.
În 1918, după participarea României la Primul Război Mondial, este realizat statul
naţional unitar român (Marea Unire) prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei la
România.

Marea Unire din 1918

În 1918 are loc unirea provinciilor românești, aflate până atunci sub stăpânire străină, cu
România: Transilvania și Bucovina (care erau sub stăpânirea Austro-Ungariei) și Basarabia
(stăpânită de Rusia).
Factorii externi favorabili Unirii:
 revoluția bolșevică din Rusia, din octombrie 1917, care a dus la destrămarea Imperiului rus
 înfrângerea Austro-Ungariei în Primul Război Mondial și destrămarea acestui stat.

1. Unirea Basarabiei (27 martie 1918 – stil vechi)

Context favorabil: în octombrie 1917, guvernul bolșevic (comunist) proclamă dreptul
popoarelor la autodeterminare
Autonomia: Congresul ostașilor moldoveni, întrunit la Chișinău, proclamă autonomia
Basarabiei și alege un Sfat al Țării care să conducă provincia. Președintele Sfatului Țării era Ion
Inculeț. Noul stat autonom își ia numele de Republica Democratică Moldovenească.
Independența: Republica Democratică Moldovenească își proclamă independența la 22 ianuarie
1918.
Unirea: La 27 martie 1918, Sfatul Țării hotărăște unirea Basarabiei cu România.
2. Unirea Bucovinei (15 noiembrie 1918- stil vechi)

7
Context favorabil: în condițiile înfrângerilor de pe front, împăratul Austro-Ungariei, a propus
organizarea federalistă a statului, adică recunoașterea autonomiei provinciilor, în octombrie
1918.
Autonomia: o Adunare națională a românilor, întrunită la Cernăuți, hotărăște autonomia
provinciei și unirea Bucovinei cu celelalte provincii românești din imperiu. Adunare națională a
românilor a ales un Consiliu Național Român alcătuit din 50 de membri, care să conducă
provincia. 14 membri au format un birou executiv, care avea rol de guvern. Președintele său era
Iancu Flondor.
Amenințare externă: Ucraina își proclamase independnța și dorea anexarea Bucovinei la
Ucraina. În această situație, Consiliu Național Român a cerut ajutor guvernului român. La 11
noiembrie 1918, armata română a intrat în Bucovina.
Unirea: Consiliu Național Român a hotărât convocarea unei adunări a tuturor locuitorilor
Bucovinei, care să hotărască în problema unirii cu România. La 15 noiembrie 1918, Congresul
General al Bucovinei a horărât unirea Bucovinei cu România.
3. Unirea Transilvaniei (1 decembrie 1918 – stil nou)
Context favorabil în condițiile înfrângerilor de pe front, împăratul Austro-Ungariei, a propus
organizarea federalistă a statului, adică recunoașterea autonomiei provinciilor, în octombrie 1918
Autonomia: politicienii români din parlamentul Ungariei au hotărât autonomia națiunii române,
prin Declarația de la Oradea. Un organism al românilor, numit Consiliul Național Român
Central, a preluat puterea politică în Transilvania. La nivel local s-au creat consilii locale și
gărzi naționale ale românilor, astfel încât românii au ajuns să conducă efectiv provincia.
Unirea: guvernul maghiar a recunoscut organismele autonomiei românilor, dar românii doreau
independența Transilvaniei, nu doar autonomia. Consiliul Național Român Central a hotorât
convocarea unei Adunări naționale, la Alba Iulia, care să hotărască soarta Transilvaniei. La
Marea Adunare Națională de la 1 decembrie au participat 1228 de delegați ai românilor, aleși
prin vot, care au hotărât în unanimitate unirirea Transilvaniei cu România. 10 mii de români au
venit din toată Transilvania să asiste la acest eveniment istoric.
Continuarea procesului de modernizare a României, după Marea Unire
La 29 decembrie1919, primul Parlament al României Mari a ratificat unirea Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu România.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a avut loc încoronarea regelui Ferdinand I și a
reginei Maria ca suverani ai României Mari.
În 1918 s-a dat şi legea care introducea votul universal, iar în 1919 au fost organizate
primele alegeri pe baza sa.
În 1921 s-a realizat o nouă reformă agrară, mai amplă decât cea a lui Cuza, prin care
România devine un stat în care predomină proprietatea mică şi mijlocie.
În 1923 a fost adoptată o constituţia democratică.

În acest moment, putem spune că programul secolului al XIX-lea - unire, independenţă,

împroprietărirea ţăranilor, legislaţie modernă - era pe deplin realizat.