Statul român modern: de la proiect politic la

realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)

Realizarea statului național român a fost rezultatul unor acțiuni politice de-a
lungul mai multor secole.

I. Epoca fanariotă: (sec. XVIII-XIX):

Este perioada în care domnitorii Ţărilor Române au fost numiţi direct de către
Sultanul turcilor, din rândul unor greci din cartierul Fanar al Constantinopolului.
Deși Ţările Române se aflau sub suzeranitate otomană, domnii fanarioți au
introdus o serie de reforme:
Desfiinţarea şerbiei;
Introducerea funcţionarilor publici plătiţi (administraţia modernă);
Primele coduri de legi.

Boierii români propun și ei o serie de proiecte:

Revenirea la domniile pământene, reforme interne;
Autonomia internă;
Unirea românilor.

II. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu: (1821)

În 1821 câţiva boieri din partida naţională din Ţara Românească pun la cale
înlăturarea domniilor fanariote prin organizarea unei mișcări populare,
obiectivele acestei revoluţii fiind înlăturarea domniilor fanariote și reforme pentru
toate categoriile sociale.

Proiectul revoluționar Cererile norodului românesc, cuprindea următoarele

cerințe:
Limitarea boierilor greci din Divanul Țării;
Plata impozitelor de către categoriile scutite;
Desfiinţarea vămilor interne şi libertatea comerţului;
Înfiinţarea unei armate naţionale.

Desfășurarea revoluției:
Tudor strânge o armată formată din grăniceri numiți panduri, alături de el au venit
numeroși locuitori din zona Olteniei, unde se stabilise tabăra. Domnitorul
Moldovei, Mihail Șuțu permite soldaților Eterie (mișcare de eliberare a grecilor) să
treacă cu trupele prin țara sa, ceea ce provoacă nemulțumiri, iar Tudor nu este de
acord ca armata grecilor să lupte pe teritoriul nostru cu otomanii. Armata otomană
îl arestează pe Tudor iar revoluționarii români s-au risipit.

Consecințe:
Revoluţia de la 1821 a fost înfrântă;
În anul 1822 sultanul a consimţit înlăturarea domniilor fanariote şi revenirea la
domnii pământene.

III. Regulamentele organice: (1831; 1832)

Prin Tratatul de la Adrianopol (1829), dintre Rusia şi Imperiul otoman, s-a instaurat
protectoratul rusesc. Prin acesta Rusia organizează și controlează Țările Române,
prin introducerea Regulamentelor Organice (legi care aveau rolul unor constituții).

Reforme introduse:
Separarea puterilor în stat;
Introducerea votului cenzitar;
Crearea justiţiei moderne (cu funcţionari speciali: judecători, procurori avocaţi);
Desfiinţarea vămilor interne;
Sunt menţinute privilegiile boiereşti;
Nu se prevăd drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

IV. Revoluţiile de la 1848:

Contextul extern:
Izbucnirea revoluției europene (”Primăvara popoarelor”).

Cauzele politice:
Limitarea autonomiei Principatelor de către Rusia;
Lipsa drepturilor politice pentru majoritatea locuitorilor.

Cauzele naționale:
Pericolul maghiarizării românilor din Transilvania.

Cauze sociale:
Nevoia de împroprietărire a țăranilor clăcași în Principate și desființarea
iobăgiei în Transilvania.
Forțe participante:
Burghezia intelectuală;
Boierimea liberală;
Clerul ortodox și greco-catolic;
Orășenimea;
Țărănimea.

Revoluționari români:
Moldova: Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu.
Țara Românească: Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, CA Rosetti, I.C.
Brătianu.
Transilvania: Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Gheorghe Barițiu.

Obiectivele revoluțiilor:
Adoptarea unor constituţii moderne;
Împroprietărirea ţăranilor;
Unirea românilor;
Independenţa.

Proiectele revoluționare:

Moldova (martie,1848):
Petiţia – Proclamaţie de la Iaşi – program moderat, cere respectarea
Regulamentului Organic.

Țara Românească (iunie,1848):

Proclamaţia de la Islaz – program radical, prevede:
Desfiinţarea privilegiilor, împroprietărirea ţăranilor, domn ales pe 5 ani din
toate categoriile sociale, adunare aleasă din toate categoriile sociale.
Câteva reforme au fost realizate de către guvernul revoluţionar din Ţara
Românească (desfiinţarea privilegiilor, abolirea Regulamentului Organic) dar
acestea au fost anulate după înfrângerea revoluţiei.

Transilvania: (mai,1848):
1.Petiția națională:
Biserica română să fie egală în drepturi cu celelalte biserici ale Transilvaniei;
Desființarea iobăgiei fără nicio despăgubire;
 Libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nicio cenzură;
Libertate personală;
Școli românești în toate satele și orașele.

2.Petiția Țării:
Libertatea persoanei;
Autonomia Bisericii Ortodoxe Române.

3.Principile noastre pentru reformarea patriei:

Desființarea boierescului și a orice alte dări;
Împroprietărirea locuitorilor săteni fără nicio răscumpărare.
Consecințe:
Deși înfrântă, revoluția de la 1848 a a avut drept consecință principală
accentuarea conștiinței naționale a românilor din toate provinciile istorice.
Generația pașoptistă a fost cea care a pregătit mișcarea unionistă, ce a dus în
final la unirea de la 1859.
Începutul procesului de constituire a României moderne.

V. Unirea Principatelor Române: (1859)

După războiul ruso-turc dintre anii 1853-1856, Congresul de Pace de la Paris
(1856), ia în seamă și problema românilor hotărând următoarele:
intrarea Principatelor sub protecția Marilor Puteri;
înființarea Adunărilor ad-hoc;
unirea Principatelor într-un singur stat;
conducerea sub un prinţ străin.

Convenţia de la Paris (1858), ţine loc de constituţie şi prevede:

unirea Principatelor într-un stat, dar cu instituţii politice alese separat (domn,
Adunare, Guvern);
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
desfiinţarea privilegiilor

Dubla alegere a lui Cuza (5 şi 24 ianuarie 1859) pun Marile puteri în fața faptului
împlinit, astfel că acestea recunosc unirea deplină, acceptând doar pe timpul vieţii
lui Cuza.
VI. Domnia lui Al. Ioan Cuza: (1859-1866)

Principalele reforme (1863-1865):

secularizarea averilor mănăstireşti;
reforma agrară: împroprietărirea ţăranilor, în funcţie de numărul de vite
deţinute;
învăţământul primar gratuit şi obligatoriu;
înfiinţarea universităţilor (Iaşi, Bucureşti).
Regimul autoritar (1864-1866) duce la dizolvarea Adunării; lege electorală nouă
care prevedea scaderea censului.

Nouă constituţie, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, prevedea:

două camere ale Parlamentului (Adunarea Deputaţilor şi Senatul);
puteri mari pentru domnitor;
domnul are singur iniţiativă legislativă;
numeşte majoritatea membrilor Senatului.

VII. Domnia regelui Carol I: (1866-1914)

După abdicarea lui Cuza, unirea era pusă în pericol, așa că politicienii români au
adus la conducerea țării un principe străin, pe placul Marilor puteri, pe Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen.

Carol introduce o serie de reforme care modernizează și dezvoltă statul:

Adoptarea Constituţiei liberale (1866);
Crearea partidelor politice moderne (Partidul Liberal, Partidul Conservator);
Proclamarea României ca regat (1881);
Crearea Băncii Naţionale a României (1881);
Legi de încurajare a industriei;
Reorganizarea învăţământului (1898) – se instituie bacalaureatul.

În politică externă:
Proclamarea independenţei (1877);
Recunoaşterea independenţei (Tratatul de la Berlin, 1878);
Aderarea României la Puterile Centrale (1883);
Participarea la al Doilea Război balcanic (1913).
VIII. Domnia regelui Ferdinand I: (1914 -1927)

După moartea lui Carol,Ferdinand este cel care rupe alianța cu Puterile Centrale și
luptă alături de Antanta în Marele Război, contribuind astfel la formarea statului
naţional unitar (Marea Unire, 1918).

Reforme principale:
votul universal (1918);
reforma agrară (1921);
constituţia democratică (1923).