III.

Constituţiile din România

Necesitatea unei constituţii apare în condiţiile modernizării vieţii social-politice, economice şi culturale de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea. Până la primele constituţii, au fost elaborate proiecte
ce exprimau tendinţa introducerii unui sistem modern de guvernare. Astfel, în Cererile norodului românesc (1821)
este afirmat principiul suveranităţii poporului, Constituţia cărvunarilor (1822), susţinea necesitatea separării puterilor
în stat, iar Osăbitul Act de numire a suveranului românilor (1838), solicita drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
A. Documente cu caracter constituţional înainte de 1866.
Regulamentele Organice
•Sunt primele documente cu rol constituţional în sens modern. Au intrat în vigoare în 1831 în Ţara Românească,
respectiv 1832 în Moldova. Redactate sub ocupaţie militară ţaristă, potrivit cu indicaţiile Petersburgului (Rusia
devenise putere „protectoare" a Principatelor), cuprindeau noutăţi în organizarea puterilor statului.
a.Separarea puterilor în stat:
- executivă: Domnul, ajutat de un sfat administrativ (viitorul guvern)
- legislativă: Adunările obşteşti dezbăteau şi adoptau proiectele de legi trimise de domn;
- judecătorească: instanţe; instanţa supremă era înaltul Divan Domnesc
b.Prin Regulamentele Organice se moderniza sistemul fiscal, era introdus principiul
bugetului, se desfiinţau vămile interne etc. Deoarece menţineau privilegiile boierimii,
Regulamentele Organice au fost percepute de revoluţionarii de la 1848 ca o frână în calea
dezvoltării societăţii româneşti.
Proclamaţia de la Islaz
• Denumită de contemporani Constituţie, ea a îndeplinit acest rol în perioada guvernării revoluţionare de la 1848 din
Ţara Românească.
• Cuprinde prevederi referitoare Ia drepturile omului şi cetăţeanului. Este formulat principiul suveranităţii poporului,
exercitat prin intermediul Adunării generale unicamerale. Propunea o formă de guvernare cvasirepublicană, domnul
urmând să fie ales din cinci în cinci ani.
Convenţia de la Paris
•Convenţia adoptată de Marile Puteri la Conferinţa de la Paris din 1858 a servit drept constituţie Principatelor până în
1864. Satisfăcând parţial dorinţa de unire a românilor, Convenţia organiza Principatele sub forma unei uniuni:
Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.
•Noul stat se organiza pe baza principiului separaţiei puterilor:
- puterea executivă: Domn (ales pe viaţă), guvern alcătuit din miniştri numiţi de domnitori, responsabili în faţa
acestora şi a adunărilor;
- puterea legislativă: se exercita colectiv de către domn, Adunare şi Comisia Centrală de la Focşani; adunarea
dezbătea, adopta legile (fără a avea însă şi iniţiativă legislativă) şi alegea domnul. Deputaţii în adunări erau aleşi prin
vot censitar;
-puterea judecătorească: înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Se exercita în numele domnitorului.
•Convenţia desfiinţa privilegiile boiereşti, prevedea egalitatea în faţa legii, recomanda reglementarea raporturilor
dintre ţărani şi proprietari.
Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris
•în anul 1864 a izbucnit un conflict între puterea executivă (domn şi guvern) şi puterea legislativă datorită opoziţiei majorităţii
conservatoare faţă de reforma agrară. Prin lovitura de stat din 2 mai 1864, Cuza a dizolvat Adunarea şi a impus un nou document cu
valoare constituţională, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. Aprobat prin plebiscit, Statutul Dezvoltător a
menţinut principiul separaţiei puterilor în stat, dar a impus preponderenţa executivului asuprea legislativului, instituind domnia
autoritară.
•Puterile în stat:
-puterea executivă: Domnul şi guvernul
-puterea legislativă: Domnul, singurul care are iniţiativă legislativă (legile fiind elaborate de Consiliul de Stat); Adunarea
legiuitoare care devine bicamerală: Adunarea electivă şi Corpul Ponderator sau Senatul (nou înfiinţat); Adunarea electivă se alegea în
continuare prin vot censitar, dar noua lege electorală reducea mult censul.
B. Constituţii democratice. Constituţia din 1866
•MOTIV- CAUZA - Este prima constituţie internă românească, elaborată de reprezentanţii naţiunii române aleşi prin vot liber şi
secret. Ea a instituţionalizat regimul parlamentar modern.

1
 •Adoptarea ei a constituit o necesitate urgentă după lovitura de stat din 11 februarie 1866. Elaborată după textul Constituţiei
belgiene din 1831 (cea mai democratică de la acea dată), Constituţia consacra făurirea statului modem român, proclama monarhia
constituţională pe temeiul separaţiei puterilor în stat, stipula drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
•Actul din 1866 introducea pentru prima dată numele România. în definirea statutului externi al ţării s-a dat dovadă de
îndrăzneală, întrucât nu se făcea nicio referire la dependenţa faţă de Poartă, nici la garanţia Marilor Puteri.
•Ca formă de guvernământ, România era o monarhie constituţionala ereditară. Se preciza că4 la conducerea ţării trebuie să se
afle un domn străin dintr-o dinastie domnitoare în Europa, ai cărui urmaşi vor moşteni tronul pe linie masculină, începând cu primul
născut.
•PRINCIPII DE BAZĂ:
a. Separarea puterilor în stat:
- Puterea executivă: era împărţită între domn şi miniştri. Domnul îl desemna pe primul ministru, care îşi forma apoi
guvernul, pe care îl supunea aprobării principelui; guvernul elabora proiectele de legi şi gestiona treburile curente.
- Puterea legislativă: domnul şi Adunarea compusă din Camera Deputaţilor şi Senat.. Iniţiativa legislativă aparţinea
domnului şi Adunării legislative, care puteau elabora proiecte de legi. După ce erau aprobate de Parlament, proiectele de legi erau
promulgate de domn. Acesta putea refuza promulgarea, proiectul de lege fiind remis Parlamentului spre rediscutare. Domnul putea
dizolva Parlamentul. De asemenea, avea drept de veto, dar nu era absolut, întrucât trebuia să ţină seama de părerea deputaţilor şi
senatorilor şi nu putea respinge definitiv un proiect de lege. Adunările aveau garantată autonomia şi imunitatea. Membrii lor aveau
dreptul de a interpela guvernul şi de a cere desfăşurarea unor anchete asupra activităţii ministeriale.
-Puterea judecătorească: instanţe organizate pe niveluri. Instanţa supremă era înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Judecătorii erau
inamovibili. Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului, singurul în măsură să pronunţe graţierile.
b. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau largi:
- dreptul la liberă asociere, libertatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului;
- erau garantate libertatea conştiinţei, cuvântului şi a presei;
- dreptul la educaţie, învăţământul primar fiind obligatoriu şi gratuit;
-proprietatea era declarată sacră şi garantată de lege;
-dreptul de a vota îl aveau numai cei care obţineau un venit sau deţineau „capacităţi" obţinute prin diplome.
Electoratul era împărţit în colegii: două pentru Senat şi patru pentru Camera Deputaţilor. Censul pentru alegerea în
Senat era foarte ridicat. Ţăranii îşi exprimau votul în colegiul al patrulea, prin delegaţi (1 la 50). Din păcate funcţionau
concomitent doi factori de excludere: unul religios (Art. 7: „Numai străinii de rit creştin pot dobândi împământenirea' ' ) şi
celălalt de sex, evreii, musulmanii şi femeile fiind îndepărtaţi/îndepărtate din viaţa publică.
• Constituţia a fost promulgată de Carol I la 30 iunie 1866 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1866. A rămas în vigoare
până în 1923, suferind mai multe modificări:
- în 1879 s-a înlăturat condiţia apartenenţei la religia creştină pentru a obţine naturalizarea (cetăţenia);
- în iunie 1884 s-a introdus noua titulatură, aceea de Regat. Tot atunci numărul colegiilor pentru Camera
Deputaţilor s-a redus de la patru la trei.
- în iunie 1917 au fost votate proiectele de revizuire a Constituţiei privind lărgirea dreptului de vot şi
realizarea reformei agrare.
• Constituţia din 1866 este una dintre cele mai liberale ale epocii.
CONSECINTA:: Ea a creat cadrul necesar funcţionării instituţiilor interne, maturizării clasei politice româneşti.

Constituţia din 1923

MOTIV- CAUZE • Constituirea României Mari a creat un nou cadru teritorial, demografic şi socio- economic
ce impunea adoptarea unui nou act constituţional. Constituţia fost adoptată de un
parlament cu majoritate liberală, transformat în Adunare Constituantă. A fost promulgată de
suveran prin Decretul din 28 martie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial în 29 martie 1923.
• Noua lege fundamentală urma îndeaproape Constituţia din 1866. Ea păstra principiile esenţiale stabilite la 1866
care erau la baza organizării puterilor statului.
•Noutăţi. în concordanţă cu noua situaţie a României şi cu constituţionalismul democraţiilor occidentale, în
Constituţia din 1923 si-au găsit loc câteva noutăţi:
- Constituţia din 1866 accentua caracterul indivizibil al statului, cea din 1923 insista şi asupra caracterului
naţional. Noua constituţie preciza clar caracterul statului în art. 1: Regatul României este un stat naţional, unitar şi
indivizibil.''
- în Constituţia din 1923 dreptul de proprietate nu mai este unul absolut, ci este nuanţat, prin referirea la
utilitatea socială.

2
 - Constituţia legifera desfiinţarea sistemului electoral censitar, la care se renunţase deja prin revizuirea din 1917
a Constituţiei din 1866. Votul universal era statuat cu toate prerogativele sale: egal, direct şi secret, pentru bărbaţii de
peste 21 de ani
- drepturile cetăţeneşti în general, ca şi drepturile minorităţilor, erau definite în conformitate cu tratatele de pace.
Astfel, în mai multe articole apare precizarea Jără deosebire de origine etnică, de limbă şi de religie".
- introducerea controlului preventiv al constituţionalităţii legilor. S-a creat un Consiliu Legislativ (art. 46), care
trebuia să avizeze legile, dar al cărui rol era consultativ, nu deliberativ.
• Puterile statului. în ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statului şi funcţionarea principalelor instituţii,
revizuirile nu erau de substanţă:
- Se consolida separarea puterilor în stat, se definea mai bine guvernul ca organism;
- Regele exercita, prin intermediul guvernului, puterea executivă, prerogativele sale rămânând cele stabilite
în 1866.
- Senatul a fost menţinut, conferind prin componenţa sa (membri aleşi, membri desemnaţi şi membri de drept) o
altă imagine naţiunii, diferită de cea reflectată de Adunare, desemnată exclusiv prin vot universal.
•în concluzie, Constituţia din 1923 păstra spiritul liberal al celei din 1866, adaptând vechiul text la situaţia din
România Mare.
CONSECINTA: Act cu un pronunţat caracter democratic, Constituţia din 1923 a perfecţionat sistemul de
control al respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi a consacrat în plan juridic Unirea din 1918.
B. Constituţii autoritare şi totalitare
Constituţia din 1938- AUTORITARA
• MOTIV – CAUZA - Este expresia dorinţei lui Carol al Il-lea de a institui un regim de guvernare personală.
în urma rezultatului alegerilor parlamentare din 1937, în care nici un partid nu'-reuşise să-şi asigure majoritatea
necesară guvernării, la 20 februarie 1938 a fost „înfăţişată " poporului o nouă Constituţie. „învoirea" poporului a
fost exprimată printr-un plebiscit: votul s-a făcut prin declaraţie verbală, consemnată pe liste separate cu cei ce votau
pentru şi cei ce votau contra.
• Promulgată de către Carol al Il-lea la 27 februarie 1938, Constituţia reprezenta un abuz: ea nu mai emana
de la naţiune, ci de la puterea executivă.
• Principiile noii Constituţii au încetat să mai fie liberale. Era desfiinţată separarea puterilor în stat, puterea
fund concentrată în mâinile regelui:
- puterea executivă era încredinţată regelui, devenit capul statului, care o exercita prin guvernul său; miniştrii
erau răspunzători numai faţă de rege;
- puterea legislativă se exercita de către rege prin Reprezentanţa Naţională. Regele deţinea iniţiativa legislativă,
parlamentul bicameral devenind o simplă anexă a puterii executive. Iniţiativa parlamentară era limitată numai la legile
de interes obştesc. Regele putea convoca, închide, dizolva ambele adunări şi le putea amâna lucrările. Parlamentul era
controlat şi prin numirea unui mare număr de senatori de către rege.
- puterea judecătorească se exercita în numele regelui.
în fapt, exerciţiul puterilor constituţionale trecea în mâinile regelui. România devenea o monarhie autoritară, în care
regele nu numai că domnea, dar şi guverna.
• Constituţia din 1938 a modificat şi sistemul electoral: dreptul de vot pentru Adunarea Deputaţilor era
ridicat la 30 de ani şi era acordat numai ştiutorilor, de carte; pe de altă parte, dreptul de vot era acordat, pentru prima
dată în România, şi femeilor.
• CONSECINTA- LEGITIMAREA REGIMULUI CARLIST
• Constituţia din 1938 a fost suspendată în septembrie 1940, în condiţiile prăbuşirii regimului de autoritate
monarhică.
Constituţiile comuniste
•în perioada regimului comunist au existat trei constituţii: Constituţia din 1948, Constituţia din 1952,
Constituţia din 1965.
MOTIV – CAUZA : Datele la care au fost alcătuite nu sunt întâmplătoare: 1948 se plasează imediat după
desfiinţarea completă a vechiului regim odată cu alungarea suveranului; 1952 marchează un moment important în
subordonarea completă a statului de către nomenclatura comunistă; 1965 este anul schimbării liderului politic,
Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Nicolae Ceauşescu.
Constituţia Republicii Populare Române, din 13 aprilie 1948
•în condiţiile cuceririi puterii politice de către comunişti şi înlăturării monarhiei, Marea Adunare Naţională a
adoptat în unanimitate, la 13 aprilie 1948 o nouă constituţie. Se consfinţea noua titulatură a statului, de Republica

3
 Populară Română, „stat popular, unitar, independent şi", care „a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, in frunte cu clasa
muncitoare, triva fascismului, reacţiunii şi imperialismului''.
Aparent, legea fundamentală consfinţea principii democratice, precum suveranitatea POPOrului şi votul
universal. Constituţia statua egalitatea în faţa legii pentru toţi cetăţenii şi afirma largi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:
dreptul la muncă, la învăţătură, libertatea conştiinţei, libertatea individuală, libertatea presei, etc. Practic însă, aceste
drepturi şi libertăţi nu erau garantate, fiind, în marca lor majoritate, încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
• Constituţia nu mai prevedea principiul separării puterilor în stat, întrucât Marea Adunare Naţională (MAN)
devenea „organul suprem al puterii de stat al Republicii Populare Române", deci legislativul şi executivul se confundau.
Puterea executivă aparţinea Consiliului de Miniştri.
Puterea judecătorească, era exercitată de instanţele de judecată şi de Curtea Supremă; independenţa justiţiei
era practic desfiinţată prin intervenţia factorului politic.
• in Constituţia din 1948, prevederile economice pregătesc trecerea întregii economii sub controlul statului. Se
prevedea că mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare pot deveni proprietatea statului.
Constituţia Republicii Populare Române, din 24 septembrie 1952
• Este Constituţia prin care s-a consfinţit totala aservire a României faţă de Uniunea Sovietică, în Constituţia din
1952 se vorbeşte pentru prima dată despre proprietatea socialistă, precum şi de „rolul conducător al partidului''.
Constituţia Republicii Socialiste România, din 21 august 1965
• Legea fundamentală^schimba denumirea ţării în „Republica Socialistă România", considerând ca s-a ajuns la un
înalt stadiu de dezvoltare în drumul spre comunism. Rolul conducător al partidului era afirmat într-un articol special :
„Ari. 3. In Republica Socialistă România, forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român''.
Constituţia consfinţea proprietatea socialistă.
• Sub multe aspecte, constituţiile comuniste au rupt legătura cu legătura cu textele legislative anterioare.
Suveranitatea naţională şi „regimul reprezentativ" au fost înlocuite cu puterea poporului „în care trebuie să se cuprindă
exclusiv oamenii muncii de la oraşe şi sate", „clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare", cărora li s-au adăugat „intelectualitatea
şi celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naţionalitate'' (1965).
• Partidul unic - Partidul Muncitoresc Român, 1948-1965, apoi Partidul Comunist Român - a fost ridicat la rangul
de ,forţă conducătoare", fiind singurul legitimat să depună candidaturi atât pentru Marea Adunare Naţională (un
parlament unicameral), organul suprem al puterii de stat cât şi pentru sfaturile populare.
• Statul a fost reconstruit pentru .a sluji partidul unic şi a primit funcţii precise: constituirea şi apărarea proprietăţii
socialiste, planificarea economiei, reprimarea energică „cu respectul legilor în vigoare'' a tuturor duşmanilor noului
regim politic.
• Sistemul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti a funcţionat doar în măsura în care nu a contravenit „intereselor
celor ce muncesc''.
- DREPT DE VOT UNIVERSAL PENTRU CETATENII DE PESTE 18 ANI, DAR ALEGERILE NU MAI ERAU
LIBERE.
• CONSECINTA: Toate constituţiile comuniste au reprezentat voinţa unui singur partid, au legitimat totalitarismul
şi oprimarea.

C. Revenirea la regimul democratic - Constituţia din 1991

•MOTIV – CAUZA: Revenirea la democraţie a impus o nouă Constituţie. Adoptată de Adunarea Constituantă
21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendum la 8 decembrie 1991, Constituţia a reflectat reinstaurarea statului de
drept, întemeiat pe separarea puterilor, responsabilita guvernamentală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Pluralismul a
devenit în societatea românească o condiţie şi o garanţie a democraţiei.
•Constituţia a stabilit republica drept formă de guvernământ, cu următoarele instituţii principale:
- Parlamentul, organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare;
- Preşedintele, care reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, unităţii şi al integrităţii
teritoriale;
- Guvernul care exercită conducerea generală a administraţiei publice.
- DREPT DE VOT UNIVERSAL PENTRU CETATENII DE PESTE 18 ANI.
•Faţă de precedentele constituţii liberale, pe care, de fapt, le urma, noua lege fundamentală a creat instituţii
noi, precum Curtea Constituţională şi Avocatul poporului. Cea din urmă instituţie are rolul de a apăra drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti în raport cu autorităţile publice, în special cu cele executive.

4
• In condiţiile desfăşurării procesului de integrare europeană, Constituţia din 1991 a fost revizuită în 2003, pentru
a fi în concordanţă cu noile realităţi impuse de viitoarea aderare a României la Uniunea Europeană. Articolele
revizuite au fost supuse aprobării naţiunii prin referendum (18 octombrie 2003).
CONSECINTA : ROMANIA REVINE LA DEMOCRATIE.