CONSTITUȚIA ROMÂNIEI DIN 1866

Îndepärtarea lui Cuza, In februarie 1866, de pe tronul Principatelor Unite punea serioase
probleme succesorilor säi — o locotenenlä domneascä In care erau reprezentate ambele Principate şi
armata, Guvernul provizoriu şi o Adunare proclamatä imediat Constituantä. Deşi pulin agreat de
unele Mari Puteri, prinlul sträin a fost acceptat In cele din urmä drept fapt Implinit. Astfel, ziua de
10 mai 1866 a marcat instaurarea In România a dinastiei prusace de Hohenzollern-Sigmaringen.

A. Adoptarea Constituţiei

Dupä dezbateri aprinse Intre conservatori şi liberali, noua Constitulie a fost votatä In
Adunarea Legislativã la 29 iunie 1866 şi promulgatä de Carol I la 1 iulie 1866.
Adoptarea ei a reprezentat o necesitate istoricä pentru cä noua lege fundamentalä trebuia:
(1) sã rãspundã noilor realitãti politice de dupã Inlãturarea domniei autoritare a lui Cuza
(2) sã reprezinte temeiul juridic al domniei şi apoi al monarhiei constitutionale.

B. Trăsături generale
— este prima constituție internä româneascä elaboratä de reprezentanți legitimi ai națiunii = adicä
de Parlament.
— a avut la bazä modelul constituției belgiene din 1831, una dintre cele mai liberale şi
echilibrate constitulii europene din perioadä = motivul alegerii acestui model a avut la bazä sintagma
„Romania – Belgia Orientului”, adicä dorința ca Marile Puteri sä aibä în privința statutului politic
al României o poziție asemänätoare cu cea fațä de Belgia.
— este prima lege fundamentalä care proclamã oficial numele țãrii de România (art.1).
— a reprezentat o constituție de facturä liberalä în sensul cä oferea cadrul favorabil dezvoltãrii
şi modernizãrii societãtii româneşti, a unui regim democratic (în limitele epocii), aşezând
Statul român, pe principii de organizare moderne, necesare integrärii României între statele
europene moderne.
— a fost rezultatul compromisului dintre conservatori şi liberali, socotitä o emanație a ambelor
forțe politice.
— a pus bazele domniei constitutionale (1866-1881) şi apoi a monarhiei constituționale (1881-
1938).

C. Conţinutul Constituţiei

În privinla teritoriului ţării introducea:

— caracterul unitar al statului şi numele de România (art.1) = Principatele Unite Române
constituie un singur Stat indivizibil, sub numele de România.
— caracterul nealienabil al teritoriului (art.2) = Teritoriul României este nealienabil.
În privinla puterilor în stat introducea:
a) principiul suveranitãtii nationale (poporului) = Inscris In art.31: Toate puterile statului emaná
de la naţiune.
b) principiul guvernãrii reprezentative şi responsabile:
— potrivit acestui principiu națiunea nu poate guverna decât prin reprezentanți.
— Inscris In art.31 = Toate puterile Statului emaná de la naţiune care nu le poate exercita decât
numai prin delegaţiune şi dupá principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţá şi In art.32 =
orice lege cere înnoirea a celor 3 ramuri ale puterii legiuitoare — Domn, Senat, Adunarea Deputaților;
nicio lege nu poate fi supusä sancțiunii domnului decât dupä ce a fost discutatä şi votatä liber de
majoritatea ambelor Camere ale Parlamentului.
c) principiul responsabilitãtii ministeriale = miniştrii erau räspunzätori de actele domnului
(regelui) pe care le contrasemnau (art.92) şi se fäceau räspunzätori pentru deciziile luate în fața
Parlamentului.
d) principiul monarhiei ereditare — Inscris în art.82, prin care puterile constituționale ale domnului
(regelui) sunt ereditare în linie directä şi legitimä în familia lui Carol I Hohenzollern: din bärbat în
bärbat prin ordinul de primogeniturä (primul fiu) şi cu excluderea perpetuä a femeilor şi a
coborâtorilor ei.
e) principiul separatiei puterilor In stat, din acest punct de vedere:
— puterea executivã:
este exercitatä de Domn şi Guvern
•Domnul
> conform art.35 exercita puterea executivä în mod regulat prin constituție
> conform art.92 = Persoana Domnului este neviolabilá. (nu putea fi adusä nicio atingere persoanei
sale)
> era irevocabil = puterile lui erau ereditare şi pe viațä
> era şeful statului
> era comandantul suprem al armatei
> Incheia tratate şi convenții cu acordul Parlamentului
> acorda decorații şi distincții
> avea drept de a numi şi revoca miniştri
> numea premierul
> avea dreptul de a bate monedä
> avea dreptul de amnistie politicä, de grațiere
> numea şi confirma în toate funcțiile publice
> dispunea de dreptul de a dizolva Parlamentul sau de a-l convoca sau amâna
> putea declara räzboi sau încheia pace
• Guvernul
> format din miniştri numiți și revocați de domn (rege)
> condus de premier, numit de Domn
> potrivit art.92 = miniştrii erau räspunzätori de actele domnului, pentru cä le
contrasemnau
> era räspunzätor şi în fața Parlamentului
— puterea legislativã:
exercitatä colectiv de Domn şi Parlament = Reprezentanțä Naționalä, conform art.32 = Puterea
legislativă se exercită colectiv de către Domn şi reprezentațiunea naţională şi art.33 = inițierea
legilor este datä fiecäreia dintre cele 3 ramuri ale puterii legislative
•Domnul
> avea drept de a initia legi, dar cu amendamentul de la art.92 — niciun act al suveranului nu
avea tärie dacä nu era contrasemnat de un ministru
>avea drept de veto absolut = de a se opune legilor inițiate şi votate de Parlament (Carol I nu s-a
folosit de acest drept niciodatä).
> sancționa şi promulga legile
•Parlamentul
> numit şi Adunare Legislativä sau Reprezentanlä Naționalä
> avea componențä bicameralä = Senat + Adunarea Deputaților
> avea drept de autoconducere
> avea drept de a iniția legi (art.33)
> vota, modifica sau abroga legile
> reprezenta un for de control al executivului, pentru cä avea dreptul de interpelare a miniştrilor =
întrebäri prin care aceştia trebuiau sä justifice anumite acte ale lor
> dädea moțiuni de cenzurä guvernului sau de a deschide anchete
> lucra în sesiuni ce se deschideau la 15 noiembrie, cu durata de 4-5 luni
>şedințele erau publice, dar în unele situații (la cererea preşedintelui Camerei sau Senatului sau a
min. 10 senatori și deputați, deliberärile se puteau face în secret).
>o atribuție ce aparținea numai Adunärii Deputaților era aceea de a discuta şi vota bugetul țärii.
—puterea judecãtoreascã:
•exercitatä de instanțele judecätoreşti (Curți de judecatä şi tribunale)
•instanța supremä de judecatä era Curtea de Casație
•hotärârile şi sentințele se pronunțau în virtutea legii şi se executau în numele Domnului
•pentru prima datä, Constituția din 1866 introducea tribunalele cu jurați.
Concluzie:
În privinţa puterilor în stat, Constituţia din 1866 acorda largi prerogative Domnului (din 1881
Regelui), implicând instituţia centrală în toate structurile de putere ale statului = în cea executivă, cu
Guvernul, în cea legislativă, cu Parlamentul şi în cea judecătorească, pentru că hotărârile instanţelor se
executau în numele Domnului (Regelui).

În privinla drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti:

•art.5 = libertatea conştiinței, presei, Inväțämântului, întrunirilor şi asocierilor.
•art.7 = condiționa acordarea cetäțeniei române de apartenența la religia creştinä (articol cu tentä
antisemitä pentru cä lovea în evrei — religie mozaicä; va fi abrogat In 1879).
•art.10 = egalitatea românilor în fața legilor şi obligațiilor, därilor şi sarcinilor publice.
•art.19 = declara proprietatea de orice naturä şi toate creanțele asupra statului sacre şi
neviolabile.
•alte drepturi — drept de azil politic, libertatea absolutä a cuvântului şi presei, libertatea individualä

În privinla sistemului electoral, Constituția includea şi o nouä lege electoralä:

•bazatä pe vot censitar, vârsta minimä a alegätorilor fiind de 21 ani
•sistemul electoral cuprindea 6 colegii electorale — 4 pentru Adunarea Deputaților şi 2 pentru
Senat
•Adunarea Deputaților
>aleasä de 4 colegii electorale
>colegiul I şi II —> conservatorilor = marilor proprietari funciari care aveau un venit de peste 300
galbeni (colegiul I) sau între 100-300 galbeni (colegiul II). Votul era direct.
>colegiul III — aparținea burgheziei, liber-profesioniştilor şi ofițerilor în retragere, care
pläteau un impozit de cel puțin 80 de galbeni. Votul era direct.
>colegiul IV — aparținea țäränimii care plätea un impozit cât de mic. Votul era indirect
= prin delegați = 1 delegat la 50 iar toți delegații dintr-un județ alegeau un deputat.
>deputaţii — erau aleşi pentru un mandat de 4 ani; trebuiau sä fi împlinit vârsta de 25 de ani.
Senatul
>ales de 2 colegii — unul al proprietarilor funciari, unul al proprietarilor de
imobile (burgheziei)
> senatorii — se alegeau pe 8 ani, dar pentru jumätate din locurile de senatori se
efectuau prin tragere la sorți, noi alegeri la 4 ani; trebuiau sä fi împlinit vârsta de 40
de ani.
Concluzii la legea electorală:
-avantaja pe marii proprietari funciari care din totalul de 6 colegii deţineau 3 = tocmai de aceea,
ajunşi la guvernare, liberalii au modificat în 1884 legea, reducând de la 4 la 3 colegiile din Adunarea
Deputaţilor pentru a egaliza lupta pentru puterea politică;
- a stat în vigoare din 1866 până în 1918 = când a fost introdusă legea votului universal.
D. Semnificaţia Constituţiei de la 1866

Pe plan intern:

—a creat cadrul necesar funcționärii instituțiilor moderne ale statului

—a reglementat statutul monarhiei din România, punând bazele monarhiei constituționale
—a stat la baza vieții politice din perioada 1866-1923
—a suferit 3 modificäri, în: 1879 = când a fost abrogat art.7.
•1884 = când a fost modificatä legea electoralä prin reducerea de la 4 la
3 a colegiilor din Adunarea Deputaților
•1917 = ultima modificare; modificate art.57 şi art.67 pentru a se putea introduce legea
votului universal şi pentru a se putea înfäptui reforma agrarä (art.19)

Pe plan extern: - Constituția din 1866 a fost perceputä de Marile Puteri ca o manifestare
a dorinței de independențä a românilor pentru cä:
•a fost promulgatä de Carol I fãrã aprobarea Marilor Puteri
•prevedea ereditatea domnului
• depäşea statutul de autonomie permis prin tratatele internaționale
•nu amintea nimic de regimul de suzeranitate şi de garanție colectivä
•atribuia domnului prerogative de şef suveran
•titulatura statului şi inviolabilitatea teritoriului (art.1 şi art.2) aveau în vedere perspectiva
înlãturãrii definitive a suzeranitãții otomane.