Structura si atributiile parlamentului dupa constitutia din 1866

Dupa cum bine cunoastem, anul 1866, a reprezentat pentru tara noastra un an al
schimbarilor majore, al trecerii de la vechiul mod de conducere la o monarhie constitutionala ce
avea sa aduca pentru poporul roman, ani de glorie si prosperitate, datorati unirii, inceperii
industrializarii, si a reconstruirii si emanciparii unei tari ce a fost ani la rand vasala imperiului
otoman.

Problemele cu care se confrunta tara la mijlocul secolului 19, i-a pus pe politicienii
romani in fata unei decizii grele, si anume aceea de a numi un domnitor strain. Acesta a
contribuit decisiv la modernizarea Romaniei, adoptand o constitutie si formand in jurul sau o
noua clasa politca. La baza constitutiei din 1866, au stat proiectul consiliului de senat din 1866,
Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris al lui Cuza, proiectul lui Cuza din 1863, intemeiat
pe Conventia de la Paris si Constitutia Franceza din 1852, etc, iar in aceste proiecte se gasesc
principii democratice precum, egalitate, garantarea libetatii individuale, si separarea puterilor in
stat.

Se spera ca un principe străin, dintr-o casă domnitoare din Apus, prin prestigiul familiei din care
provenea şi, de ce nu, prin sprijinul acesteia, va putea fi de folos în dobândirea independenţei şi
în păstrarea ei. În momentele de criză din Europa anilor de domniea lui Carol I, calculul
oamenilor politici români s-a dovedit a fi exact. În aceeaşi idee, a asigurării unei stabilităţi
politice, Constituţia de la 1866 introduce principiul eredităţii în desemnarea monarhului (până
atunci domnia fusese electivă, preferându-se, pe cât a fost cu putinţă, acei pretendenţi care aveau
legături de rudenie cu fostul domn).

Constitutia de la 1866, prevedea si de unde provin puterile din stat, fiind stipulat ca
puterile purced numai de la natiune, fiind exercitate in conformitate cu prevederile constitutiei.
Acestea sunt atribuite domnitorului si Adunarii generale care au iniativa legislativa, cu concursul
Consiliului de Stat, care va fi consultat de catre guvern in privinta legilor si regulamentelor.

Puterile domnului prin Constitutia de la 1866. Acesta avea dreptul de a numi si revoca
ministri, sanctioneaza, promulga si aplica legile, dreptul de a refuza sau sanctiona legile,l urmand
sa revina in Adunare spre dezbatere si modificare. Domnul mai avea dreptul de a gratia sau de a
reduce pedepsele condamnatilor. In constitutie era stipulat si ca membrii adunarii generale
reprezinta antiunea, fiind aleasa pe o durata de patru ani si tine sedinte publice. Deciziile din
marea adunare pot fi luate numai cu majoritate absoluta, si nu se pot tine sedinte si lua decizii
decat cu jumatate plus unul din numarul membrilor sai considerati in totalitate, deci inclusiv al
celor absenti.

O prevedere importanta a constitutiei de la 1866 viza sistemul de reprezentare nationala,

care sub influenta radicalilor liberali, fusese inclus in proiectul de Constitutie ca unicameral,
adica o Adunare generala, insa conservatorii, avand majoritate vor decide sa adopte un sistem
bicameral, deoarece considerau ca in Senat vor predomina latifundiarii, deoarece senatorii se
alegeau pe criteriul teritorialitatii.

Constitutia de la 1866 a introdus principii fundamentale precum:Principiul suveranitatii

nationale,( adica toate puterile proveneau de la natiune), principiul guvernarii reprezentative
(ceea ce insemna ca reprezentantii alesi puteau reprezenta natiunea), principiul separarii puterilor
in stat: legislativa, executiva si judecatoreasca. Puterea legislativa era exercitata de catre
parlamentul care era bicameral si rege. Pentru introducerea si buna functionare a legislatiei era
nevoie ca cele trei parghii ale puterii sa colaboreze ( adunarea deputatilor, senatul si regele).

Reprezentanta nationala si domnul reprezentau si exercitau puterea legislativa, iar la

randul ei reprezentanta nationala era alcatuita din adunarea deputatilor si din senat( fiind prezent
aici sistemul bicameral). Pentru ca o lege sa fie intrata in vigoare trebuia sa aiba acordul celor
trei parti ale puterii legislative, si abia dupa ce o lege era dezbatuta si votata de catre majoritatea
celor doua adunari putea fi trimisa la rege pentru a fi promulgata.

Senatul si Adunarea deputatilor formau parlamentul, iar modalitatea prin care erau alesi
membrii acestor camere era votul cenzitar, alegatorii fiind impartiti in colegii electorale pe baza
mai multor conditii, ca de exemplu venit sau profesie. Pe langa membri alesi liber de popor, in
senat mai erau si alti membri precum, fosti parlamentari, fosti ministri, generali, mitropoliti,
reprezentanti ai universitatilor. Obligatiile parlamentului erau acelea de a elabora legi, de a le
vota, de a adopta bugetul.
 Actepe regelui nu aveau nici o putere daca nu erau contrasemnate de catre un ministru,
iar intentia legiuitorilor de la 1866 a fost de a face din rege un personaj de mediere intre puterile
statului, si sa fie liantul ce face aceste puteri sa colaboreze.

Atribuţiile legislative ale regelui erau: sancţionarea şi promulgarea legilor (regele îşi
dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de Parlament); dreptul
de veto absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului
spre reanalizare), propunerea unor proiecte de legi spre votul Parlamentului.

In final sesizam ca aceasta constitutie a fost primul act serios prin care a inceput
democratizarea Romaniei. Acesta a avut prevederi in legatura cu multe probleme cu care se
confrunta poporul la acea vreme si a reusit sa rezolve problema separarii puterilor in stat, modul
de organizare a tarii, modul de alegeri, aceste lucruri ducand spre o consolidare fireasca a statului
si la obtinerea independentei.