Constituţiile din România

Constituţia din 1866

Îndepărtarea lui Cuza, în februarie 1866, de pe tronul Principatelor Unite punea serioase probleme
succesorilor săi – o locotenenţă domnească în care erau reprezentate ambele Principate şi armata, Guvernul
provizoriu şi o Adunare proclamată imediat Constituantă. Deşi puţin agreat de unele Mari Puteri, prințul
străin a fost acceptat în cele din urma drept fapt împlinit. Astfel, ziua de 10 mai 1866 a marcat instaurarea în
România a dinastiei prusace de Hohenzollern-Sigmaringen.
A. Adoptarea Constituţiei
După dezbateri aprinse între conservatori şi liberali, noua Constituţie a fost votată în Adunarea
Legislativă la 29 iunie 1866 şi promulgată de Carol I la 1 iulie 1866.
Adoptarea ei a reprezentat o necesitate istorică pentru că noua lege fundamentală trebuia:
(1) să răspundă noilor realităţi politice de după înlăturarea domniei autoritare a lui Cuza;
(2) să reprezinte temeiul juridic al domniei şi apoi al monarhiei constituţionale.
B. Trăsături generale
Este prima constituţie internă românescă elaborată de reprezentanţi legitimi ai naţiunii, adică de
Parlament. A avut la bază modelul Constituţiei belgiene din 1831. Este prima lege fundamentală care
proclama oficial numele ţării de România (art.1). A reprezentat o constituţie de factură liberală în sensul că
oferea cadrul favorabil dezvoltării şi modernizării societăţii româneşti, a unui regim democratic (în limitele
epocii), aşezând Statul român, pe principii de organizare moderne, necesare integrării României între statele
europene moderne. A pus de asemenea bazele domniei constituţionale (1866-1881) şi apoi a monarhiei
constituţionale (1881-1938).
C. Conţinutul Constituţiei
În privinţa teritoriului ţării introducea:
– caracterul unitar al statului si numele de România (art.1) - Principatele Unite Române constituie un singur
Stat indivizibil, sub numele de România.
– caracterul nealienabil al teritoriului (art.2) - Teritoriul României este nealienabil.
În privinţa puterilor în stat introducea:
a) principiul suveranităţii naţionale (poporului) - înscris în art.31: Toate puterile statului emană de la naţiune.
b) principiul guvernării reprezentative şi responsabile: potrivit acestui principiu naţiunea nu poate guverna
decât prin reprezentanţi.
c) principiul responsabilităţii ministeriale - miniştrii erau răspunzători de actele domnului (regelui) pe care le
contrasemnau (art.92) şi se făceau răspunzători pentru deciziile luate în faţa Parlamentului.
d) principiul monarhiei ereditare – înscris în art.82, prin care puterile constitutionale ale domnului (regelui)
sunt ereditare în linie directă şi legitimă în familia lui Carol I Hohenzollern: din barbat în barbat prin ordinul
de primogenitură (primul fiu) şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi a coborâtorilor ei.
e) principiul separaţiei puterilor în stat, din acest punct de vedere: puterea executivă este exercitată de Domn
şi Guvern.
Domnul exercita puterea executivă în mod regulat prin Constituţie era şeful statului, era comandantul
suprem al armatei, încheia tratate şi convenţii cu acordul Parlamentului, avea drept de a numi şi revoca
miniştri, numea premierul, avea dreptul de a bate monedă, dispunea de dreptul de a dizolva Parlamentul sau
de a-l convoca sau amâna, putea declara razboi sau încheia pace etc.
Guvernul era format din miniştri numiţi/revocaţi de domn (rege), condus de premier, numit de Domn.
Potrivit art.92 miniştrii erau răspunzători de actele domnului, pentru că le contrasemnau; era răspunzător şi în
faţa Parlamentului.

1
 Puterea legislativă exercitată colectiv de Domn şi Parlament (Reprezentanţa Natională).
Domnul avea drept de a iniţia legi, dar cu amendamentul de la art.92 – niciun act al suveranului nu
avea tărie daca nu era contrasemnat de un ministru. Avea drept de veto absolut = de a se opune legilor iniţiate
şi votate de Parlament (Carol I nu s-a folosit de acest drept niciodată), sancţiona şi promulga legile.
Parlamentul, numit şi Adunare Legislativă sau Reprezentanţa Naţională avea componenţă
bicamerală, Senat şi Adunarea Deputatilor, avea drept de autoconducere, avea drept de a iniţia legi (art.33),
vota, modifica sau abroga legile, reprezenta un for de control al executivului, pentru că avea dreptul de
interpelare a miniştrilor (întrebări prin care aceştia trebuiau să justifice anumite acte ale lor).
Puterea judecătorească era exercitată de instanţele judecătoreşti (Curţi de judecată şi tribunale),
instanţa supremă de judecată era Curtea de Casaţie. Pentru prima dată, Constituţia din 1866 introducea
tribunalele cu juraţi.
Concluzie:
În privinţa puterilor în stat, Constituţia din 1866 acorda largi prerogative Domnului (din 1881
Regelui), implicând instituţia centrală în toate structurile de putere ale statului.
În privinţa drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti acestea constau în drepturi politice (de a fi alegător şi
de a fi ales în Corpurile legiuitoare şi în instituţiile judeţene şi comunale) şi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
(libertatea individuală, dreptul de întrunire şi de asociere, libertatea conştiinţei, dreptul la liberă exprimare,
dreptul de proprietate, dreptul la educaţie, inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului ş.a.). Proprietatea era
considerată sacră şi inviolabilă. Articolul 7 preciza că cetăţenia se acordă doar celor de religie creştină,
excluzând astfel persoanele care nu aparţineau acesteia (evreii, musulmanii) însă a fost modificat în 1879.

D. Semnificaţia Constituţiei de la 1866

Pe plan intern a creat cadrul necesar funcţionării instituţiilor moderne ale statului, a reglementat
statutul monarhiei din România, punând bazele monarhiei constituţionale, a stat la baza vieţii politice din
perioada 1866-1923.
A suferit 3 modificări, în:
• 1879 - când a fost abrogat art.7.
• 1884 - când a fost modificată legea electorală prin reducerea de la 4 la 3 a colegiilor din Adunarea
Deputaţilor.
• 1917 - ultima modificare; modificate art.57 şi art.67 pentru a se putea introduce legea votului universal şi
pentru a se putea înfăptui reforma agrară (art.19).
Pe plan extern Constituţia din 1866 a fost percepută de Marile Puteri ca o manifestare a dorinţei de
independenţă a românilor pentru că:
• a fost promulgată de Carol I fără aprobarea Marilor Puteri
• prevedea ereditatea domnului
• depăşea statutul de autonomie permis prin tratatele internationale
• nu amintea nimic de regimul de suzeranitate si de garanţie colectivă
• atribuia domnului prerogative de şef suveran
• titulatura statului şi inviolabilitatea teritoriului (art.1 si art.2) aveau în vedere perspectiva înlaturării
definitive a suzeranităţii otomane.

2
 Constituţia din 1923

La 19 iulie 1917, în împrejurările exceptionale ale Primului Război Mondial, s-a realizat o revizuire a
Constituţiei, care era însă incompletă. Pe de altă parte, dupa unirea cu Vechiul Regat a provinciilor româneşti
Basarabia, Bucovina şi Transilvania, se punea problema unei noi constituţii, pentru a reflecta noile condiţii
politice, economico-sociale, etnice şi instituţionale. Devenise mai complexă şi problema minorităţilor
naţionale, apăruseră confesiuni care anterior nu erau foarte importante din punct de vedere numeric în
Vechiul Regat (greco-catolică, protestantă, catolică), iar prin tratatele de pace România era obligată, ca şi în
1878, să le garanteze drepturile.
Constituţia a fost votată de Camera Deputaţilor la 26 martie 1923, iar de Senat la 27 martie 1923. Ea a
fost promulgată de suveran şi publicată în 29 martie 1923. Constituţia a fost contestată pâna la adoptare de
către Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc, dar după adoptare a fost acceptată unanim şi aplicată de
toţi factorii politici. Constituţia din 1923 a reprezentat în cea mai mare parte o reproducere a textului
Constituţiei din 1866, o adaptare a vechiului act constituţional la noua situaţie politică, economică şi socială.
Ţinând seama de realitatea politică la care se ajunsese în urma actelor de unire cu ţara a celorlalte
provincii româneşti, dar şi ca o măsură de prevedere îndreptată împotriva posibilelor tendinţe separatiste,
noua constituţie precizează clar caracterul statului: „Art.1. Regatul României este un stat national, unitar si
indivizibil.”
Întrucât prin legi organice se trecuse la exproprierea unei părţi a marilor moşii, în vederea realizării
reformei agrare, în noua Constituţie dreptul la proprietate nu mai este un drept absolut, ca în 1866, ci este
nuanţat prin referire la utilitatea socială. Astfel, bogăţiile subsolului sunt declarate proprietate de stat (art.19),
iar căile de comunicaţie, apele navigabile şi flotabile şi spaţiul atmosferic sunt incluse, la rândul lor, în
domeniul public (art.20). Apariţia şi dezvoltarea industriei, ca şi exemplele tulburărilor sociale din ultimii ani
impun intervenţia statului în relaţiile dintre patroni şi muncitori, prin precizarea că toţi factorii producţiei se
bucură de o egală ocrotire şi prin prevederea asigurării sociale a muncitorilor în caz de accidente (art.21).
Textul legifera desfiinţarea sistemului electoral censitar, la care se renunţase deja prin introducerea votului
universal pentru bărbaţii de peste 21 de ani. Se stabileşte principiul votului universal, egal şi direct,
obligatoriu şi secret cu scrutin pe listă.
Drepturile cetăţeneşti în general, ca şi drepturile minorităţilor erau definite în conformitate cu noile
tendinţe internaţionale, iar cele din urmă şi în funcţie de tratatele de pace de la Paris. Astfel, în articolele 5, 7,
10(8), 26(28), 27(29), apare precizarea, impusă de tratatele de pace: „fără deosebire de origine etnică, de
limbă şi de religie.” Se preciza egalitatea între sexe, fără însă a se da drept de vot femeilor, cu precizarea că
drepturile acestora vor fi reglementate prin legi speciale. Se garantează libertatea presei, dar şi
responsabilitatea patronilor de publicaţii şi a jurnaliştilor.
Se precizează că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acordă un statut aparte
Bisericii Greco-Catolice, privilegiată în raport cu alte culte (art.22).
În ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statului şi funcţionarea principalelor instituţii, revizuirile
nu sunt de substanţă. Se menţine separarea puterilor în stat, se defineşte mai bine guvernul ca organism, se
precizează limitele legislaturilor şi ale mandatelor senatorilor.
O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ, care trebuia să avizeze legile, dar al cărui
organism era consultativ, nu deliberativ. Este introdusă inamovibilitatea judecătorilor (art.104).
În concluzie, prin această revizuire, Constituţia României, pastrează intact spiritul liberal al
Constituţiei din 1 iulie 1866, printr-o formă superioară din punct de vedere al tehnicii legislative şi, într-un
limbaj modernizat şi specializat, adaptează vechile texte la situaţia politică, economică şi socială din
România Mare.

3
 Constituţia din 1938

După criza apărută în urma alegerilor din 1937, în care niciun partid politic nu reuşise să-şi asigure
majoritatea, şi în condiţiile în care regele Carol II dorea să instituie un regim de guvernare personală, la 20
februarie 1938, o nouă Constituţie este „înfăţişată” poporului de către rege printr-o proclamaţie (Înaltul
Decret Regal nr.900). „Învoirea” poporului a fost exprimată printr-un plebiscit, în care votul s-a făcut prin
declaraţie verbală, consemnată pe liste separate cu cei care votau pentru şi cei care votau contra. Noua
Constituţie reprezenta un abuz, nu mai emana de la naţiune, ci de la puterea executivă şi nu fusese adoptată
potrivit procedurilor de revizuire a actului fundamental.
Constituţia a intrat în vigoare la 27 februarie 1938, adica la data sancţionării ei. Textul Constituţiei
este publicat în „Monitorul Oficial” nr. 48/27.02.1938. Ea a abrogat expres, pe aceeaşi dată, Constituţia din
1923.
Principiile noii Constituţii încetaseră a mai fi liberale, asa cum se observă din Titlul II, care, tratând
drepturile omului, vorbeşte mai întâi „Despre datoriile românilor”, şi de-abia apoi „Despre drepturile
românilor.”
Prin Constituţia din 1938 era desfiinţată separarea puterilor în stat şi se producea o concentrare a
puterii în mâinile regelui, care devenea „capul statului” (art.30).
Puterea legislativă se exercita de către rege prin Reprezentanţa Naţională, iar puterea executivă este
încredintata tot regelui, care o exercita prin guvernul său. Regele deţinea iniţiativa legislativă, Parlamentul
fiind mult limitat în domeniu. De asemenea, putea convoca, închide, dizolva ambele adunări sau numai una şi
le putea amâna lucrările.
Parlamentul, chiar redus la un rol oarecum decorativ, era controlat şi prin numirea de către rege a unui
mare numar de senatori. În fapt, exerciţiul puterilor constituţionale trecea în mâinile regelui. România
devenea o monarhie autoritară, în care regele nu numai că domnea, dar şi guverna.
Se aduceau importante modificari legislaţiei electorale. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputaţilor
era ridicat la 30 de ani şi era numai pentru ştiutorii de carte. Pe de altă parte, se acorda pentru prima dată în
România drept de vot femeilor, nefiind însă eligibile. Prin toate aceste modificări scadea numărul alegatorilor
de la 4,6 milioane în anul 1937, la 2 milioane în anul 1939.

Regimurile carlist şi antonescian – cu şi fără Constituţie

Constituţia carlistă se întemeia pe critica regimului de partide (dintr-o perspectivă reacţionară) şi pe

doctrina corporatismului. „Noul regim” consfinţit de constituţia carlistă se caracteriza prin poziţia
fundamental diferită a şefului statului, care îşi asuma practic guvernarea, prin întâietatea atribuită puterii
executive, parlamentul bicameral devenind o simplă anexă legislativă a acestei puteri, prin desfiinţarea
partidelor politice (înlocuite cu alcătuiri inconsistente de tipul Frontului Renaşterii Naţionale sau Partidul
Naţiunii, puse sub conducerea regelui, ambele surse de inspiraţie tardivă pentru Nicolae Ceauşescu în anii
comunismului) şi prin anularea controlului parlamentar. Asemenea „Statutului dezvoltător” din 1864, şi
Constituţia din 1938 a fost supusă plebiscitului (desfăşurat însă sub stare de asediu) menit să legitimeze
moartea democraţiei şi inaugurarea autoritarismului, în fond rezultatul unei lovituri de forţă.
Este cert astăzi că în anii 1938-1940, regimul personal al regelui Carol II a modificat raportul de forţe
dintre puterile statului, anulând dreptul de control reciproc şi a eliminat garanţiile care protejau libertăţile
individuale.
Regimul antonescian a mers mai departe. Preşedintele Consiliului de Miniştri concentra toate puterile,
devenind conducătorul statului, în vreme ce regele, aruncat într-o poziţie strict ceremonială, funcţionează în
umbra sa.
Generalul Antonescu a mai deţinut, în afara funcţiei legiferării şi guvernării şi dreptul de a încheia
convenţii şi tratate (preluat din precedenta constituţie de la şeful statului) şi acela, care se va arăta foarte
important în condiţiile de atunci, de a declara război şi încheia pacea. O succintă caracterizare a regimului
antonescian trebuie să reţină şi discriminarea evreilor (legislaţia rasială având precedente încă din anii

4
autoritarismului carlist), suspendarea tuturor activităţilor politice (implicit a Parlamentului), guvernarea prin
decrete-legi (cu recursul la plebiscit), cultul personalităţii (preluat de la Carol II). Lipsa partidului unic şi a
mobilizării politice a naţiunii nu pot aşeza regimul antonescian în categoria celor totalitare, ci mai degrabă în
categoria celor fascist-corporatiste alcătuite pe fondul autohton al antiparlamentarismului şi autoritarismului.
Perioada cuprinsă între îndepartarea printr-o lovitură de palat a regimului antonescian (23 august
1944) şi abolirea monarhiei (30 decembrie 1947) a fost marcată de evoluţii care vor pregăti aşezarea în
legalitate a unei noi ordini constituţionale, marcate de totalitarismul comunist. Astfel, legea electorală din
1946 desfiinţa Senatul şi instituia votul universal feminin, iar alegerile parlamentare care au urmat ofereau
P.C.R. şi aliaţilor lor o largă majoritate care, un an mai târziu, la 30 decembrie 1947, a dus la abolirea
definitivă a monarhiei şi la proclamarea Republicii Populare Române.

Constituţia din 1948

După cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii
politice de către comunişti şi a înlăturării monarhiei, s-a pus problema adoptării unei noi Constituţii. În
martie 1948, dupa autodizolvarea fostului Parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ
reprezentativ, numit de acum Marea Adunare Naţională. Noua Constituţie era adoptată în unanimitate la 13
aprilie 1948, fiind publicată în „Monitorul Oficial” nr.87, la aceeaşi dată. Se consfinţea noua titulatură a
statului, de Republica Populară Română şi se preciza caracterul său de „stat popular, unitar, independent şi
suveran”, care „a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului,
reacţiunii şi imperialismului.”
Aparent, legea fundamentală consfinţea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul
universal: „întreaga putere de stat emană de la popor şi apartine poporului”, care „îşi exercita puterea prin
organe reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct şi secret.”
De asemenea, statua egalitatea în faţa legii pentru toti cetăţenii Republicii Populare Române, fără
deosebire de sex, nationalitate, rasă, religie sau grad de cultură. Aceştia puteau fi aleşi (la 23 de ani) şi puteau
alege (participau la vot de la 18 ani) toate organele de stat.
Pentru drepturile cetăţeneşti afirmate în Constituţie se aflau dreptul la muncă, la odihnă, la învăţătură.
Se stipula că femeia avea drepturi egale cu bărbatul, minorităţile naţionale se bucurau de toate drepturile;
sănătatea publica era organizata de stat, se afirma protectia de catre stat a familiei.
Teoretic, prin Constituţie erau afirmate libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă; libertatea
individuală a cetăţeanului; libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, mitingurilor, cortegiilor şi
manifestaţiilor. Practic însă, toate afirmaţiile aparent democratice nu erau acoperite de garantarea acestor
drepturi, care au fost, în majoritatea lor, încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
Constituţia din 1948 nu mai prevedea principiul separării puterilor în stat, întrucât Marea Adunare
Naţională (M.A.N.) devenea „organul suprem al puterii de stat al Republicii Populare Române”, deci
legislativul şi executivul se confundau.
Prerogativele M.A.N. erau: alegerea Prezidiului M.A.N., formarea guvernului Republicii Populare
Române, modificarea Constituţiei, votarea bugetului, fixarea impozitelor şi a modului de percepere a lor,
deciderea consultării poporului prin referendum, acordarea amnistiei etc.
Primul preşedinte al Prezidiului M.A.N. a fost profesorul Constantin I. Parhon, care oficial era şeful statului
român.
Prezidiul convoca M.A.N. în sesiuni ordinare şi extraordinare, emitea decrete, interpreta legile votate
de M.A.N., exercita dreptul de graţiere şi comuta pedepsele, conferea decoraţiile şi medaliile R.P.R.,
reprezenta R.P.R. în relaţiile internaţionale, în intervalul dintre sesiunile M.A.N., numea şi convoca miniştri
la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştri etc.
Puterea executivă (în fapt singura putere reală în stat) aparţinea Consiliului de Miniştri, compus din
preşedintele Consiliului de Miniştri, din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din miniştri.
Organele locale ale puterii de stat erau consiliile populare locale.

5
 Puterea judecatorească era reprezentată de instanţele de judecată şi de Curtea Supremă, dar
independenţa justiţiei era practic desfiinţată prin intervenţia factorului politic.
Deşi Constituţia susţinea garantarea proprietăţii private „agonisită prin muncă şi economisire”,
aceasta anunţa şi măsurile de cooperativizare, care aveau să fie puse în practică mai târziu.
Prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregătea
trecerea întregii economii sub controlul statului. Astfel, art.11 prevedea că mijloacele de producţie, băncile şi
societăţile de asigurare pot deveni proprietatea statului când interesul general o cere, iar articolul 14 prevedea
că atât comerţul intern cât şi cel extern trec sub controlul statului, iar art.15 prevedea planificarea economiei
naţionale.
Legea fundamentală din 1948 nu prevedea în mod expres că rolul conducător revenea Partidului
MuncitorescRomân, dar organele de stat erau subordonate acestuia. În 1952, în condiţiile unor epurări în
rândurile partidului, a fost promulgată şi o nouă Constituţie, care nu aducea însă modificări esenţiale celei din
1948.

Constituţia din 1952

Constituţia Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952 este Constituţia prin care se
consfinţeşte aservirea totală a României faţă de U.R.S.S. În aceasta se vorbeşte pentru prima dată despre
proprietatea socialistă (art.6), care a constituit mijlocul economic de aservire a cetăţeanului, precum şi de
„rolul conducător al partidului” (art.86), mijlocul politic de aservire a lui.
Constituţia din 1952 definea baza politică a statului „democrat-popular”, fundamentată pe dictatura
proletariatului, stipulând expres căror clase sociale le aparţinea puterea de stat şi indicând modalitatea de
exercitare a acestei puteri prin „realizarea alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, în care
rolul conducător îl deţine clasa muncitoare.”
Principiile fundamentale ale acestei Constituţii sunt suveranitatea poporului, unitatea puterii de stat şi
exercitarea acesteia prin organe reprezentative, centralismul democratic, planificarea naţională, legalitatea
populară, activismul social şi politic al cetăţenilor.
Statul român este definit ca un „stat democrat-popular”, unitar, suveran şi independent, dar
nefăcându-se nicio referire la caracterul său indivizibil sau inalienabil.
În Capitolul I – „Orânduirea socială”, sunt cuprinse următoarele reglementări: „Republica Populară
Română este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi de la sate” (art.1); „Baza puterii în Republica Populară
Română este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei
muncitoare” (art.2);
„Republica Populară Română s-a născut şi s-a întărit ca rezultat al eliberării ţării de către forţele armate
ale Uniunii Sovietice, de sub jugul fascismului şi de sub dominaţia imperialismului, ca rezultat al doborârii
puterii moşierilor şi capitaliştilor de către masele populare de la oraşe şi de la sate în frunte cu clasa
muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Român” (art.3).
Forma politică prin care se exercita puterea era reprezentată de organele statului, sistem ce avea o
construcţie piramidală, ierarhizată şi centralizată, în fruntea acesteia situându-se M.A.N., ca organ suprem al
puterii în stat. Articolul 6 exprima esenţa orânduirii social-economice astfel: „Fundamentul formaţiunii
social economice socialiste este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, care are fie forma
proprietăţii de stat (bun comun al poporului), fie forma proprietăţii cooperatist-colectiviste (proprietatea
gospodăriilor colective sau a organizaţiilor colectiviste).”

6
 Constituţia din 1965

În condiţiile în care începuse procesul de destalinizare şi venise la conducerea partidului unic Nicolae
Ceauşescu, odată cu schimbarea denumirii ţării în Republica Socialistă România, la 21 august 1965, a fost
adoptată o noua Constituţie, publicata în „Buletinul Oficial al R.S.R” nr.1/21.08.1965. Aceasta prevedea în
mod explicit că forţa conducatoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român şi că scopul tuturor
„oamenilor muncii” (nu se vorbea prea mult de naţiune) este construirea societăţii socialiste şi asigurarea
condiţiilor pentru trecerea la comunism.
Constituţia din 1965 nu aducea modificări importante în ceea ce priveşte atribuţiile M.A.N., care
reprezenta în continuare „organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste
România” (art.42). Guvernul îşi păstra denumirea de Consiliul de Miniştri şi era definit ca organul suprem al
administraţiei de stat. Tribunalele şi procuratura rămâneau subordonate factorului politic reprezentat de
P.C.R.
Constituţia consfintea caracterul socialist (şi cooperatist) al proprietăţii şi al economiei. Statul era
proprietarul bogăţiilor de orice natură ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat, pădurile,
apele, izvoarele de energie naturală, fabricile şi uzinele, întreprinderile agricole de stat, staţiunile pentru
mecanizarea agriculturii, caile de comunicaţie, mijloacele de transport, telecomunicaţiile de stat, fondul de
clădiri şi locuinţe, baza materială a instituţiilor social-culturale de stat.
Prima modificare importantă adusă Constituţiei din 1965 datează din februarie 1968, când a avut loc
reorganizarea administrativă a teritoriului. Se revenea la judeţe ca forme de administrare locală, în locul
regiunilor şi raioanelor de inspiraţie sovietică, se introducea calitatea de municipii pentru oraşele mari.
Pe masură ce puterea personală a lui Ceauşescu creştea, a devenit necesară şi consfinţirea acestui
proces prin modificări constituţionale. După ce a devenit secretar general al P.C.R., ales de Congresul
partidului, fără a mai depinde de Comitetul Central, următorul pas pe calea consolidării sale a fost înfiinţarea
funcţiei de preşedinte, la 28 martie 1974, prin modificarea Constituţiei din 1965.
Prerogativele preşedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat, reprezenta
puterea de stat în relaţiile interne şi internaţionale, era comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele
Consiliului Apărării R.S.R., numea si revoca, la propunerea primului-ministru, viceprim-ministrii, ministrii si
presedintii altor organe centrale ale administratiei de stat, emitea decrete prezidenţiale şi decizii etc.

7
 Constituţia din 1991

Adoptată de Parlament la 21 noiembrie 1991 şi aprobată apoi de către popor prin referendum la 8
decembrie 1991 (73% pentru), Constituţia cuprinde principiile de organizare ale statului şi asigură buna
funcţionare a instituţiilor acestuia.
Potrivit Constituţiei, autorităţile publice ale statului român sunt: Parlamentul, preşedintele României,
guvernul, administraţia publică şi autoritatea judecatorească.
Sunt garantate separaţia puterilor în stat, proprietatea privată, respectarea drepturilor omului
(libertatea de gândire, de conştiinţă, de expresie).
Parlamentul României este organul reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a
ţării (art.58). El adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare (art.72). Parlamentul este alcătuit
din Camera Deputatilor şi Senat, ai căror membri sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Exercită control asupra guvernului, are drept de interpelare şi de
anchetă.
Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi
integritaăţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a instituţiilor
statului. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi
societate. Mandatul preşedintelui este de 4 ani, iar începând cu alegerile prezidenţiale din 2004, de 5 ani. Are
dreptul la maxim două mandate. El numeşte pe primul-ministru, poate să dizolve Parlamentul (în condiţii
precise), este comandantul forţelor armate, promulgă legile etc.
Guvernul duce la realizarea politicii interne şi externe a statului român. Este alcătuit din primul-
ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului.
Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie faţă de orice altă autoritate publică, se
pronunţă asupra constitutionalităţii legilor, deciziile sale fiind obligatorii.
Administraţia publica cuprinde autorităţile publice centrale aflate în subordinea guvernului, precum şi
autorităţile publice locale la nivelul judeţelor, oraşelor şi comunelor. Guvernul numeşte câte un prefect în
fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti care veghează asupra respectării legalităţii hotarârilor adoptate.
Autorităţile judecătoreşti. Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte
instanţe judecătoreşti. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Această Constituţie a fost revizuită în 2003 pentru a pune legea fundamentală în concordanţă cu noile
realităţi impuse de viitoarea aderare a României la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană. Articolele revizuite ale
Constituţiei din 1991 au fost supuse aprobării naţiunii prin referendum (18-19 octombrie 2003).

8
 Constituţiile din România
Constituţia din 1866

-documente cu caracter constituţional precedente;

Premise -1831: Constituţia belgiană;
-1866: Carol I

-suveranitate naţională;
-guvernare reprezentativă şi responsabilă;
Principii -separarea puterilor în stat:
puterea executivă: guvern şi domn;
puterea legislativă: domn şi Parlament;
puterea judecătorească: Curţi de judecată
Tribunale
Înalta Curte de Casaţie.

Stat şi instituţii -monarhie constituţională ereditară;

-stat indivizibil;
-teritoriu inalienabil.

-libertatea conştiinţei şi a persoanei; libertatea presei, a întrunirilor;

-inviolabilitatea domiciliului;
Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti -proprietatea sacră şi inviolabilă;
-dreptul la educaţie etc;
-vot censitar: 2 colegii – Senat;
4 colegii – Adunarea Deputaţilor.

Modificări:
-1879: articolul 7 – anularea interdicţiei obţinerii cetăţeniei române de către
cei de altă religie decât cea ortodoxă;
Evoluţii -1884: introducerea titulaturii de regat
reducerea colegiilor electorale, de la 4 la 3;
-1917: proiect de revizuire – vot universal, regimul proprietăţii.

-manifestarea independenţei; nu era menţionate raporturile cu Imperiul

Otoman şi cu Puterile garante, atribuţiile domniei şi ereditatea ei depăşeau
statutul autonomiei;
Caracteristici -prima constituţie internă a României;
-a creat cadrul necesar funcţionării instituţiilor moderne;
-model belgian: Constituţia din 1831.

9
 Constituţia din 1923

-unirea din 1918: problema minorităţilor

Premise angajamentele asumate prin tratatele de pace;
-votul universal, reforma agrară.

-suveranitate naţională;
-guvernare reprezentativă şi responsabilă;
-separarea puterilor în stat:
Principii puterea executivă: guvern şi rege;
puterea legislativă: rege şi Parlament;
puterea judecătorească: Curţi de judecată, Tribunale
Înalta Curte de Casaţie.

-monarhie constituţională ereditară;

-caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului;
Stat şi instituţii -teritoriu inalienabil;
-Consiliul legislativ: controlul constituţionalităţii legilor;
-Biserica Greco-catolică – statut aparte.

-garantarea libertăţilor individuale;

-libertatea conştiinţei şi a persoanei;
-libertatea învăţământului;
-libertatea muncii;
Drepturi şi libertăţi -egalitatea în faţa legii;
cetăţeneşti -proprietatea garantată de către stat; utilitate socială (proprietatea statului
asupra bogăţiilor subsolului, transporturilor); utilitate publică (dreptul
exproprierilor);
-vot universal: obligatoriu, 21 de ani, bărbaţi.

-1926: prima electorală. Prin noua lege electorală s-a înlocuit principiul
reprezentării proporţionale cu cel al "primei majoritare." Conform acestei
legi, într-o primă etapă se totalizau rezultatele alegerilor pe ţară şi se
Evoluţii calcula procentul obţinut de fiecare grupare politică. Gruparea cu cel mai
mare procent, dar nu mai mic de 40%, era declarată grupare majoritară, iar
celelalte se numeau grupări minoritare (în conformitate cu art. 90 al Legii
din 1926).

-consacră un regim democratic;

-sinteză între Constituţia din 1866 şi reformele din 1917;
Caracteristici -una dintre cele mai avansate constituţii ale Europei;
-a asigurat funcţionarea regimului politic din România.

10
 Constituţia din 1938

-1938: regimul autoritar al lui Carol II;

Premise -februarie 1938: adoptată prin plebiscit (consultare populară).

-principiul supremaţiei regelui;

-suprimate principiile suveranităţii poporului, al responsabilităţii şi al
separaţiei puterilor în stat (regele exercita puterea executivă prin
Principii intermediul guvernului şi puterea legislativă prin Parlament cu rol
decorativ, puterea judecătorească prin Curtea Supremă, tribunalele şi
judecătoriile populare.

Stat şi instituţii -monarhie autoritară: regele domneşte şi guvernează;

-desfiinţarea partidelor politice;
-Consiliul de Coroană – organ reprezentativ permanent.

-drepturi şi libertăţi restrânse;

-dreptul de vot pentru Adunarea Deputaţilor de la 30 de ani şi ştiutori de
Drepturi şi libertăţi carte;
cetăţeneşti -dreptul la vot femeilor fără a fi eligibile.

Evoluţii

-a fost expresia unui abuz;

Caracteristici -emana de la puterea puterea executivă şi nu a respectat procedurile.

11
 Constituţia din 1948

-intrarea României în sfera de influenţă sovietică

Premise -cucerirea puterii politice de către comunişti
-înlăturarea monarhiei

-suveranitatea poporului;
-nu mai prevedea separarea puterilor în stat, întrucât Marea Adunare
Naţională devenea ,,organul suprem al puterii de stat al Republicii Populare
Române”, deci legislativul şi executivul se confundau.
-prerogativele Marii Adunări Naţionale:
-alegerea prezidiului Marii Adunări
-formarea guvernului (Consiliul de Miniştri)
Principii -modificarea Constituţiei
-votarea bugetului, fixarea impozitelor şi modul de percepere al lor;
-puterea executivă: Consiliul de Miniştri – compus din preşedintele
Consiliului de Miniştri, din unul sau mai mulţi vicepreşedinţi şi din
mininştri.
-puterea judecătorească: instanţe de judecată
Curtea Supremă.
Observaţie: independenţa justiţiei era practic desfiinţată prin intervenţia
factorului politic.

Stat şi instituţii -Republica Populară Română

-stat popular,unitar, independent şi suveran

-în aparenţă erau afirmate drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:

-vot universal
-libertatea conştiinţei şi a persoanei;
-femeile aveau drepturi egale cu bărbaţii;
-libertatea muncii;
Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti -egalitatea în faţa legii;
-sănătatea publică era organizată de stat;
Observaţie: practic, toate afirmaţiile aparent democratice nu erau acoperite
de garantarea acestor drepturi, care au fost, în majoritatea lor, încălcate
sistematic în timpul regimului comunist.

Evoluţii

Caracteristici -prevederile economice prevalau asupra celor politice;

-trecerea economiei sub controlul statului;
-nu prevedea în mod expres că rolul conducător revenea Partidului
Muncitoresc Român, dar organele de stat erau subordonate acestuia.
12
 Constituţia din 1952

Premise -aservirea totală a României faţă de Uniunea Sovietică

-suveranitatea poporului;
-unitatea puterii de stat şi exercitarea acesteia prin organe reprezentative;
Principii -centralism democratic;
-planificare naţională;
-legalitatea populară;

Stat şi instituţii -Republica Populară Română

-stat democrat-popular, unitar, independent şi suveran fără referire la
caracterul său indivizibil sau inalienabil;

-în aparenţă erau afirmate drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:

-vot universal
-libertatea conştiinţei şi a persoanei;
-femeile aveau drepturi egale cu bărbaţii;
-libertatea muncii;
Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti -egalitatea în faţa legii;
-sănătatea publică era organizată de stat;
Observaţie: practic, toate afirmaţiile aparent democratice nu erau acoperite
de garantarea acestor drepturi, care au fost, în majoritatea lor, încălcate
sistematic în timpul regimului comunist.

Evoluţii

Caracteristici -prevederile economice prevalau asupra celor politice;

-trecerea economiei sub controlul statului;
-nu prevedea în mod expres că rolul conducător revenea Partidului
Muncitoresc Român, dar organele de stat erau subordonate acestuia.

13
 Constituţia din 1965

Premise -începutul procesului de destalinizare

-venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu

-suveranitatea poporului;
-unitatea puterii de stat şi exercitarea acesteia prin organe reprezentative;
Principii -centralism democratic;
-planificare naţională;
-legalitatea populară;

Stat şi instituţii -Republica Socialistă România

-Ca în toate statele socialiste şi în România s-a pus problema raporturilor
dintre partid şi Stat, mai ales că art. 3 consacra: „În R.S.R, forţa politică
conducătoare a întregii societăţi este P.C.R. Partidul imprima Statului un
caracter dinamic; partidul defineşte obiectivele în domeniile de interes
pentru societate iar Statul legiferează. Statul socialist era reprezentantul
Partidului Comunist în raporturile cu terţele state ale lumii, deoarece
exclusiv statul deţinea (şi deţine şi în momentul de faţă) calitatea de subiect
de drept internaţional, titular de drepturi şi de obligaţii corelative în relaţiile
internaţionale.

-în aparenţă erau afirmate drepturi şi libertăţi cetăţeneşti:

-vot universal
-libertatea conştiinţei şi a persoanei;
-femeile aveau drepturi egale cu bărbaţii;
-libertatea muncii;
Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti -egalitatea în faţa legii;
-sănătatea publică era organizată de stat;
Observaţie: practic, toate afirmaţiile aparent democratice nu erau acoperite
de garantarea acestor drepturi, care au fost, în majoritatea lor, încălcate
sistematic în timpul regimului comunist.

Modificări
Evoluţii -1968: reorganizarea administrativă a teritoriului – revenirea la judeţe
-1975: înfiinţarea funcţiei de preşedinte al Republicii Socialiste România

Caracteristici -subordonarea întregului aparat de stat partidului unic

-concentrarea puterii de decizie statală - legislativă şi judecătorească - în
mâinile unei elite restrânse şi influenţarea de către aceasta a puterii
judecătoreşti.

14
 Constituţia din 1991

-1989: revenirea la democraţie;

Premise -adoptată prin referendum.

-suveranitate naţională;
-separarea puterilor în stat:
puterea executivă – preşedintele şi guvernul;
Principii puterea legislativă - Parlamentul bicameral;
puterea judecătorească – instanţele judecătoreşti, Curtea Constituţională,
Curtea Supremă de Justiţie

-republică;
Stat şi instituţii -stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

-garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale;

Drepturi şi libertăţi -dreptul la iniţiativă legislativă;
cetăţeneşti -vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Evoluţii -2003: preşedintele ales pe 5 ani în loc de 4.

Caracteristici -îmbină tradiţia democratică a României cu noile principii constituţionale

europene.

15
 Eseu rezolvat

Elaboraţi, în aproximativ două pagini un eseu despre constituţiile din România, având în vedere:
· precizarea anului adoptării unei constituţii din România;
· prezentarea unei cauze a adoptării consituţiei precizate;
· menţionarea unei asemănări şi a unei deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile din România;
· menţionarea a câte unei consecinţe a adoptării fiecăreia dintre cele două constituţii pentru care aţi optat;
· formularea unui punct de vedere cu privire la necesitatea adoptării unor legi fundamentale pentru statul
român şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

· Constituţia este legea fundamentală a organizării unui stat. Elaborarea şi aplicarea ei sunt aspecte
importante ale modului în care un stat îşi îndeplineşte funcţiile de organizare şi apărare a teritoriului şi a
locuitorilor.
Una din constituţiile României este cea elaborată şi aplicată începând cu anul 1923.
· Numită şi Constituţia Unificării, ea a fost necesară în contextul creat de Marea Unire şi formarea
statului unitar român. În urma victoriilor militare şi a deciziilor de unire luate la Chişinău, Cernăuţi şi Alba
Iulia, la 1 decembrie 1918, România cuprindea, alături de Vechiul Regat, şi Basarabia, Bucovina,
Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul.
Mărirea teritoriului şi a numărului de locuitori, complexitatea etnică a acestora, reformele iniţiate în anii 1918
(electorală) şi 1921 (agrară), noul statut internaţional al ţării fac necesară alcătuirea unei noi constituţii,
sarcină asumată de Partidul Naţional Liberal.
· Conform acesteia, proprietatea privată este declarată sacră şi inviolabilă, precizându-se că se pot
face exproprieri în caz de utilitate publică. Este o nouă concepţie cu privire la proprietate, în sensul că ea
trebuie subordonată interesului naţional şi că trebuie să dobândească o funcţie socială.
În schimb, Constituţia din 1948, cea care consacră România ca stat popular, stabileşte că mijloacele de
producţie aparţin statului, ca bunuri ale întregului popor, organizaţiilor cooperatiste sau particularilor; sunt
create bazele juridice ale trecerii la proprietatea socialistă prin exproprierile din anii următori.
· Prin adoptarea Constituţiei Unificării este consolidat statul naţional român şi sunt create condiţiile
afirmării egale a tuturor cetăţenilor care, indiferent de naţionalitate, sunt egali în faţa legilor.
Constituţia din 1948 pune bazele organizării comuniste a României. Ea prevede o serie de drepturi şi
îndatoriri fundamentale, limitate la scopurile urmărite de societatea ce urma să fie constituită. Deşi între
drepturile fundamentale figurau egalitatea, vot universal, libertatea conştiinţei şi a persoanei, femeile aveau
drepturi egale cu bărbaţii etc., practic aceste prevederi democratice nu au fost acoperite de garantarea lor şi
au fost încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
· În toate sistemele constituţionale, constituţia s-a impus ca lege fundamentală. Ea stă la baza
organizării şi funcţionării statului pentru că reglementează şi consacră principiile fundamentale ale întregii
vieţi sociale şi statale. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Constituţiei din 1866, care nu amintea nimic despre
dependenţa ţării de Imperiul Otoman, deşi România încă nu-şi obţinuse independenţa. Era un obiectiv de
îndeplinit şi împlinit prin implicarea în războiul din 1877-1878.
Dacă la începuturile sale constituţia era concepută cu scopul de a limita puterile guvernanţilor, astăzi
esenţa ei este alta, aceea de a garanta drepturile cetăţeneşti.

16
 Eseuri

1. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre semnificaţia constituţiilor pentru România, având în
vedere:
- precizarea epocii istorice în care s-a adoptat una dintre constituţiile României şi prezentarea unei cauze a
acestui fapt istoric;
- menţionarea unei asemănări şi a două deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile României;
- menţionarea unei consecinţe a adoptării uneia dintre cele două constituţii pentru care aţi optat;
- formularea unui punct de vedere cu privire la semnificaţia constituţiilor pentru România şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

2. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre rolul legilor fundamentale pentru statul român,
având în vedere:
- prezentarea unei cauze a adoptării uneia dintre constituţiile României în epoca modernă sau în cea
contemporană;
- menţionarea a două asemănări şi a două deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile României;
- precizarea unei consecinţe a aplicării uneia dintre cele două constituţii;
- formularea unui punct de vedere cu privire la rolul legilor fundamentale pentru statul român şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

3. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român şi constituţiile sale, având în vedere:
- menţionarea anilor în care s-au adoptat două dintre constituţiile României;
- prezentarea unui element de continuitate între două constituţii ale României şi precizarea unei deosebiri
dintre acestea;
- menţionarea a două consecinţe ale aplicării uneia dintre cele două constituţii;
- formularea unui punct de vedere referitor la importanţa legilor fundamentale pentru statul român şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

4. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre actele constituţionale româneşti, având în vedere:
- precizarea anilor adoptării a două dintre actele constituţionale ale României şi menţionarea a câte unei
cauze a fiecărui fapt istoric;
- prezentarea unui element de continuitate a celor două acte constituţionale precizate;
- menţionarea a două deosebiri dintre cele două acte constituţionale precizate;
- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui act constituţional în România şi
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

17
 Modalităţi de a răspunde la cerinţe legate de Constituţiile din România

Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia consolidarea statului român s-a
realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prin adoptarea unei constituţii. (Se punctează
pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia.)

Consolidarea statului român modern s-a realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prin
adoptarea unei constituţii, deoarece Constituţia din 1866 a introdus monarhia constituţională şi prevedea
principii moderne precum separarea puterilor în stat, responsabilitatea ministerială, garantarea de drepturi
şilibertăţi cetăţeneşti şi guvernarea reprezentativă şi responsabilă. Constituţia ignora suzeranitatea otomană
prin introducerea principiului suveranităţii naţionale. Constituţia românească din 1866 era una dintre cele mai
moderne la acea vreme. Constituţia din 1866 a legiferat dorinţa românilor de a avea o monarhie
constituţională, manifestată prin proiectele politice anterioare şi prin rezoluţiile adunărilor ad-hoc. De
asemenea, prin intermediul ei s-a realizat proiectul modernizării instituţiilor statului, prin ea s-au pus bazele
sistemului parlamentar modern, prin urmare Constituţia din 1866 a contribuit decisiv la modernizarea şi
consolidarea României.

18
Aplicaţii

1. Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Art. 33 - Toate puterile Statului emană dela naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin
delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.
Art. 34 - Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentaţiunea naţională.
Reprezentaţiunea naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea deputaţilor.
Art. 39 - Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art. 40 - Puterea judecătorească se exercită de organele ei.
Art. 92 - Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui, în modul stabilit prin Constituţiune.”
(Constituţia din 1923)

B. „Art. 2 – Întreaga putere în Republica Socialistă România aparţine poporului, liber şi stăpân pe soarta sa.
Puterea poporului se întemeiază pe alianţa muncitoresc- ţărănească. În strânsă unire, clasa muncitoare - clasa
conducătoare în societate -, ţărănimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fără
deosebire de naţionalitate, construiesc orânduirea socialistă, creând condiţiile trecerii la comunism.
Art. 3 – În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare a întregii societăţi este Partidul
Comunist Român.
Art. 45 – Marea Adunare Naţională se alege pentru o legislatură de 5 ani. […] În cazul când constată
existenţa unor împrejurări care fac imposibilă efectuarea alegerilor, Marea Adunare Naţională poate hotărî
prelungirea mandatului său pe durata acestor împrejurări.” (Constituţia din 1965)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi regele României la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2p
3. Numiţi cele două forme de guvernământ precizate în sursele A şi B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care atestă respectarea principiului separaţiei
puterilor în stat. 3p
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi o practică democratică din Europa contemporană, precizând şi un stat unde a fost aplicată. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între Constituţia din 1923 şi cea adoptată în 1991. 4p

19
2. Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

„Art. 30 – Regele este Capul Statului.

Art. 31 – Puterea legislativă este exercitată de Rege prin Reprezentaţiunea Naţională. Regele
sancţionează şi promulgă legile.
Art 32 - Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită prin Guvernul său.
Art. 45 - Regele convoacă Adunările Legiuitoare.
Art. 46 – Regele numeşte şi revocă pe miniştrii săi. El poate, în timpul când Adunările Legiuitoare sunt
dizolvate şi în intervalul dintre sesiuni, să facă în orice privinţă Decrete cu putere de lege, care urmează a fi
supuse aprobărilor spre ratificare la cea mai apropiată sesiune a lor.” (Constituţia din 1938)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi regele în timpul căruia a fost adoptată Constituţia din 1938. 2p

2. Menţionaţi, pe baza sursei date, o atribuţie executivă a regelui României. 2p
3. Precizaţi, pe baza textului dat, două prerogative legislative acordate regelui. 6p
4. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la regimul de autoritate monarhică, susţinându l
cu o explicaţie din text. 6p
5. Menţionaţi două asemănări şi două deosebiri între Constituţia din 1923 şi Constituţia din 1938. 8p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, schimbările intervenite în redactarea unor articole ale
Constituţiilor din prima jumătate a secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin
utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 6p

20
3. Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. Art. 1: Principatele Unite Române constituie un singur Stat indivizibil sub denumirea de România.
Art. 31: Toate puterile Statului emană de la naţiune care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi
după principiile şi regulile aşa dată în Constituţiunea de faţă.
Art.32: Puterea legislativă se exercită colectiv de către Domn şi reprezentaţiunea naţională. Reprezentaţiunea
naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea deputaţilor. Orice lege cere învoirea a câtor trei
ramuri ale puterii legiuitoare. Nicio lege nu poate fi supusă sancţiunii Domnului de cât după ce va fi discutat
şi votat liber de majoritatea ambelor Adunări.
Art.35: Puterea executivă este încredinţată Domnului, care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art.36: Puterea judecătorească se exercita de Curţi şi Tribunale. Hotărârile şi sentinţele lor se pronunţă în
virtutea legii şi se execută în numele Domnului.
Art.38: Membrii ambelor Adunării reprezintă naţiunea, nu numai judeţul sau localitatea care i-a numit.
(Constituţia din 1866)

B. Art. 1: Regatul României este un Stat naţional unitar şi indivizibil.

Art.33 Toate puterile Statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi
după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.
Art.34 Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentaţiunea naţională. Reprezentaţiunea
naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea deputaţilor. Orice lege cere învoirea a câtor trei
ramuri ale puterii legiuitoare.
Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunii regale decât după ce se va fi discutat şi votat liber de majoritatea
ambelor Adunări.
Art.39 Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art.40 Puterea judecatorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunţă în virtutea legii şi se
execută în numele Regelui. (Constituţia din 1923)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, pe baza sursei A, o atribuţie a puterii legislative. 3p
2. Precizaţi, pe baza sursei B, o atribuţie a puterii judecătoreşti. 3p
3. Menţionaţi o asemănare şi o deosebire între cele două constituţii pe baza surselor date. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, pe baza sursei B, articolul care evidenţiază principiul suveranităţii naţionale.
3p
5. Numiţi din sursa A cele trei ramuri ale puterii legislative. 3p
6. Selectaţi, din sursa B două informaţii aflate în relaţie cauză–efect, care evidenţiază funcţionarea
principiului separaţiei puterilor în stat. 6p
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, necesitatea adoptării unui act constituţional după anul 1918.6p

21
Citiți, cu atenție, sursa de mai jos:

,,O comisie a redactat în grabă textul noii Constituții, care a fost publicat la 20 februarie, iar peste patru zile, la
24 februarie, a fost supusă «spre bună știință și învoială» cetățenilor României. Evident că alegătorii nu au avut
timpul material necesar pentru a cunoaște conținutul Constituției, astfel încât votul era mai curând o expresie a
atitudinii față de gestul regelui din 10 februarie. Sătui de luptele sterile dintre partidele politice și de demagogia
acestora, foarte mulți cetățeni au aprobat Constituția, mai ales că votul era deschis, iar birourile electorale țineau
evidența celor care au votat contra. […] Noua Constituție a fost promulgată în cadrul unei ceremonii desfășurată la
Palatul Regal în prezența tuturor membrilor guvernului, în ziua de 27 februarie. […] În fapt, noua Constituție
oficializa noul regim, în care regele participa efectiv și legal la activitatea de guvernare. Cele mai multe articole
erau identice cu cele ale Constituției din 1923. S-a menținut principiul potrivit căruia toate puterile statului emană
de la națiune, precum și cel privind separarea puterilor în stat. Regele era declarat «capul statului», miniștrii aveau
«răspunderea politică numai față de rege», dar ei erau obligați să răspundă la întrebările puse de membrii Adunării
Deputaților sau ai Senatului; persoana regelui era declarată «inviolabilă». […] Constituția din 27 februarie 1938
consemna principiul monarhiei active, iar regimul politic avea caracterul monarhiei autoritare. […]
(I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul XX)

Pornind de la această sursă, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Numiți regimul politic precizat în sursa dată. 2p

2. Menționați o instituție precizată în sursa dată. 2p
3. Precizați, pe baza sursei date, două principii ale noii Constituții. 6p
4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la prerogativele regelui potrivit noii Constituții. 6p
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la adoptarea Constituției din 1938, susținându-l cu
două informații selectate din sursă. 10p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia constituțiile adoptate în România în a doua
jumătate a secolului al XX-lea au contribuit la consolidarea regimului politic. (Se punctează pertinența
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă
cauzalitatea și concluzia.) 4p

22
Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:

A. ,,La 6 aprilie 1948 se deschide Marea Adunare Națională și, după validarea mandatelor, la 8 aprilie 1948,
președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, propune un proiect de Constituție, care fusese publicat anterior în
organul central al P.C.R. […]
Constituția din 13 aprilie 1948 a avut un caracter provizoriu de la bun început, în care prevederile economice
prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregătea trecerea întregii economii sub controlul
statului. […]
Astfel, art.11 prevedea că mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare pot deveni proprietatea statului
când interesul general o cere, art.14 prevedea că atât comerțul intern, cât și cel extern trec sub controlul statului, iar
art.15 prevedea planificarea economiei naționale.”
(E. Focșăneanu, Istoria constituțională a României)

B. ,,La 8 aprilie, președintele Consiliului de Miniștri prezenta în cadrul Marii Adunări Naționale un proiect de
Constituție, ce fusese anterior redactat și dezbătut la nivelul conducerii de partid, sub îndrumarea consilierilor
sovietici. […] Obiectivul fundamental al constituției era de a oferi cadrul legal al implementării modelului sovietic.
[…] La 13 aprilie, deputații au adoptat în unanimitate de voturi proiectul propus, care a fost de îndată promulgat
prin Decretul nr. 279, din 13 aprilie 1948.
Constituția conținea 10 titluri și 105 articole și a rămas în vigoare doar o scurtă perioadă de timp, respectiv patru
ani. Primul Titlu se referă la Republica Populară Română, declarată la primul articol drept «stat popular» ceea ce
reprezintă o noutate în istoria constituțională a României, fără însă ca sensul juridic al expresiei să fie lămurit. […]
Pe linia tradiției, același articol mai definește statul ca fiind unitar și independent. […]
Dacă articolul 8 conținea o prevedere tradițională precum recunoașterea și garantarea dreptului la proprietate
privată, articolul 9, în schimb, stipula că «pământul aparține celor care-l muncesc», ceea ce anula implicit
prevederile precedentului articol, cu care se afla în contradicție. […] De fapt, acest articol era anulat în efectele sale
de articolele anterioare privind proprietățile care aparțineau statului sau pe care statul avea dreptul să le revendice.”
(C. Stanciu, Constituțiile din perioada comunistă)

Pornind de la aceste surse, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Numiți un conducător politic la care se referă sursa A. 2p

2. Precizați, din sursa B, o informație referitoare la Republica Populară Română. 2p
3. Menționați legea fundamentală și o instituție politică la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6p
4. Scrieți, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susține că legea fundamentală din anul 1948 a
avut un caracter provizoriu. 3p
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre
aceste informaţii (cauză, respective efect). 7p
6. Prezentați două acte cu caracter constituțional adoptate în spatial românesc în secolul al XIX-lea. 6p
7. Menționați o caracteristică a legii fundamentale adoptată în România, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea.
4p

23
 Citiți, cu atenție, sursa de mai jos:

,,La 13 aprilie 1948 (Marea Adunare Națională) adoptă în unanimitate Constituția Republicii Populare Române.
Textul prezintă schimbări notabile față de principiile până atunci cunoscute.
Republica Populară Română este un stat popular, unitar, independent și suveran. (art.1)
[…] Articolul 2 anunță că R.P.R. a luat ființă prin lupta dusă de popor în frunte cu clasa muncitoare, împotriva
fascismului, reacțiunii și imperialismului.
Lupta dusă de popor a fost, de fapt, ocuparea țării de către Armata Sovietică, confiscarea treptată a puterii de
către Partidul Comunist, eliminarea prin forță a oricărei opoziții politice și abolirea monarhiei constituționale, totul
în cadrul aranjamentului dintre marile puteri învingătoare (U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie) și care recunoștea
Sovietelor aria lor de dominație care includea și România.
Constituția R.P.R. din 1948 a avut un caracter provizoriu, dar a formulat principii care au dat legalitate tuturor
transformărilor operate începând din 1948. […] Astfel articolele 6, 10 și 11 deschid calea naționalizărilor, edictate
în forță chiar din iunie 1948. Principiul separării puterilor în stat este abolit și înlocuit cu o singură putere – aceea a
statului. […]
Constituția din 1948 enumeră o serie de drepturi și îndatoriri fundamentale ale cetățenilor (Titlul III). Ca de
exemplu: egalitatea în fața legii, dreptul de a alege și de a fi ales, la muncă, la odihnă, la învățătură. […] Cât
privește drepturile individuale, sunt enumerate: libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, a mitingurilor, a
cortegiilor, de asociere. […] Enumerarea are însă caracter formal. Nicicând în istoria României modern după 1859,
drepturile cetățenești n-au fost mai mult nesocotite, călcate în picioare, ca în anii 1948-1963, în etapa represiunii
generalizate.”
(Academia Română, Istoria Românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Numiți statul, precizat în sursa dată, ale cărui armate au ocupat România după cel de-al Doilea Război Mondial.
2p
2. Precizați secolul la care se referă sursa dată. 2p
3. Menționați două state democratice învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, la care se referă sursa dată.
6p
4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la lupta dusă de popor, la care face referire textul acestei
Constituții. 6p
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la drepturile și libertățile cetățenilor români,
susținându-l cu două informații selectate din sursă. 10p
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia constituțiile adoptate în România în
perioada regimului comunist au contribuit la consolidarea regimului politic. (Se punctează pertinența argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea și
concluzia.) 4p

24
25