ELABORAŢI, ÎN APROXIMATIV DOUA PAGINI, UN ESEU DESPRE

CONSTITUIREA ŞI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN AVÂND ÎN

VEDERE:
- precizarea unei caracteristici a proiectelor politice din spaţiul românesc în sec XVIII;
- menţionarea a două proiecte păolitice referitoare la statul român modern, elaborate de
românii din prima jumătate a sec XIX;
-prezentarea unui proiect politic românesc din a doua jumătate a sec xix care a contribuit
la formarea statului român modern;
- menţionarea a două fapte istorice, din plan intern, care au contribuit la consolidarea
statului român modern, în a doua jumătate a sec XIX,
- formularea unui punct de vederev referitor la evoluţia statului român modern la
începutul sec al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

La începuturile epocii moderne, societatea românească şi-a canalizat eforturile

pentru realizarea statului român şi ulterior, pentru modernizarea şi dezvoltarea acestuia.
Încă de la sfârşitul sec XVIII-lea, proiectele boierilor reformişti au vizat un nou statut
juridic pentru Principatele române şi care vorbeau de recâştigarea independenţei şi chiar
unirea Moldovei cu Ţara Românească. Primul proiect politic înfăptuit de la începutul sec
XIX a fosdt reprezentat de înlăturarea regimului fanariot şi revenirea la domniile
pământene. În Moldova Ionică Tăutu a elaborat în 1822 Constituţia Cărvunarilor, care
cerea: drepturi cetăţeneşti, respectul pentru proprietate, libertatea comerţului, presei,
egalitatea în faţa legilor, modernizarea structurilor politice, administrative, juridice şi
fiscale. În Muntenia “partida naţională”, condusă de Ion Câmpineanu a elaborat în 1938
două documente: Act de Unire şi Independenţă şi Osăbit Act de numire a suveranilor
români; acestea cereau înlăturarea suzeranităţii otomane şi a protectoratului rusesc
înstaurat în 1829, Unirea Principatelor într-un Regat al Daciei, alegerea unui domn
ereditar. Demersurile în acest sens au început încă din primele decenii ale secolului şi
continuate de revoluţia de la 1848 au dus la realizarea Unirii din 1859., când s-a realizat
dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza atât în Moldova, cât şi în Muntenia.
Revoluţia de la 1848 din Ţările Române a reliefat dorinţele clasei politice
româneşti, exprimate de prevederile programelor revoluţionare: autonomia şi
independenţa, unirea românilor într-un singur stat, reformă agrară, drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti. Deşi revoluţiile au fost înfrânte, aceste idei asumate de toţi românii au
intensificat lupta pentru unire. De aceea românii au participat la Războiul Crimeii (1853-
1856) purtat de Imperiul Otoman , Anglia, Franţa pe de o parte şi Rusia, pe de altă parte.
Încheiat cu Congresul de Pace de la Paris din 1856 acest război a deschis drumul către
realizarea statului român modern. Astfel, în cadrul Congresului, s-a discutat despre
problema românească şi s-a hotărât printre altele ca Principatele Române să fie puse sub
garanţia colectivă a Marilor Puteri, iar populaţia să fie consultată cu privire la dorinţa sa
de unire.Acest lucru s-a realizat prin intermediul adunărilor Ad-hocdin Moldova şi
Muntenia, care, întrunite în 1857, ajung la aceeaşi hotărâre unanimă de unire, lucru adus
la cunoştinţa Marilor Puteri în 1858, cu ocazia Convenţiei de la Paris. Aici s-a hotărât
unirea formală a celor două Principate, care trebuiau să-şi aleagă fiecare câte un
domnitor, un guvern şi o adunare reprezentativă.
Oameni politici români, profitând de unele neclarităţi ale textului Convenţiei de la
Paris, care nu impunea obligativitatea alegerii a două persoane diferite ca domni în
Principate, au recurs la alegerea aceleaşi persoane ca domn atât în Moldova la 5 ianuarie
1859, cât şi în Muntenia la 24 ianuarie 1859; înfăptuind o adevărată unire şi punând astfel
puterile europene în faţa faptului împlinit.
Statul român modern a cunoscut o evoluţie ascendentă, începând cu domnia lui
Cuza 1859+1866 şi continuând cu ce a lui Carol I (1866-1914). Dacă baza instituţională
şi legislativă a statului a fost creată prin reformele lui Cuza: 1863-secularuzarea averilor
mănăstireşti, 1864-legea agrară, legea electorală, legea instrucţiunii publice, legea
organizării armatei, introducerea codului civil. În timpul domniei lui Carol I
Hohenzollern Sigmaringen se pun bazele modernizării statului român prin adoptarea
Constituţiei din 1866 care a legitimat cadrul politic al României.
După obţinerea Independenţei de stat, în 1878, România s-a afirmat în plan
internaşional ca un factor de stabilitate în Peninsula Balcanică. Acest fapt a fost dovedit
de rolul statului român în cele două războaie balcanice, cân a intervenit în cel de-al doilea
război din 1913 pentru a limita pretenţiile Bulgariei şi pentru a păstra echilibrul în zonă.
În urma păciin semnate la Bucureşti, România a anexat Cadrilaterul, pe care îi va păstra
până în 1940.
Desăvârşirea unităţii statale a românilor s-a realizat odată cu actul de la 1
Decembrie de la Alba-Iulia, care a încununat cele trei acţiuni unificatoare din anul 1918,
prin care Basarabia, Bucovina şi Transilvania au revenit la patria-mamă. Consecinţa
imediată a Marii Uniri a fost creşterea populaţiei şi a teritoriului statului român.
În concluzie putem afirma că în secolul al XIX-lea, denumit secolul naţiunilor,
crearea statului român modern a avut menirea de a împlini visul de veacuri al românilor.
Unirea din 1859 a fost dovada eforturilor conjugate ale tinerei clase politice româneşti şi
a avut o urmare firească prin obţinerea independenţei statale în 1878, iar ceea ce a
încununat toate aceste demersuri a fost realizarea Marii Uniri din 1918.