Monarhia Carol I ( 1866 – 1914)

Instituliile şi reformele menite a aşeza România Intre statele europene, dateazä mai ales
din timpul domniei lui A.I.Cuza. Sistemul constitulional introdus In 1866, marca In ceea ce priveşte
România, Incadrarea ei printre statele cu structuri democratice.
Încä din 1802, programele politice ale partidei nalionale ceruserä alegerea unui domn sträin,
cerere ce fusese inclusä şi In propunerile Inaintate de adunärile ad-hoc marilor puteri. Alegându-şi
domn sträin, românii sperau pe de o parte, sä punä capät luptelor interne, iar pe de alta, sä-şi
asigure un mai stabil sprijin diplomatic pe plan extern. Alegerea prinlului sträin era consideratä
modalitatea cea mai eficientä de a asigura stabilitatea socialä şi politicä. Dupä detronarea lui Cuza,
alegerea prinlului s-a oprit oficial asupra lui Filip de Flandra, apoi, dupä refuzul acestuia, tronul a
fost oferit lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1866-1914).
Prin urcarea lui Carol pe tronul României, marile puteri au fost puse In fala faptului Implinit,
iar rezistenla lor s-a diminuat treptat. În octombrie 1866, Carol a fäcut o vizitã la Istanbul, In
timpul cäreia a primit firmanul de numire din partea sultanului. S-a considerat cä aceastä
recunoaştere a Insemnat izbânda deplinä a programului de unitate nalionalä şi edificare a noului stat
pe baze moderne. Prin recunoaşterea principelui sträin şi ereditälii tronului, se recunoştea implicit
noul regim constitulional monarhic.
Consecinla imediatä a recunoaşterii domnitorului Carol I a constat In consacrarea
internalionalä a monarhiei constitulionale In România, condilie indispensabilä echilibrului politic
intern.
Domnia lui Carol I a debutat prin adoptarea de cätre Parlament, In iunie 1866, a primei
Constitulii din România, care va rämâne In vigoare pânä In 1923. Aceastä lege fundamentalä a
statului, limita prerogativele domnitorului la cele ale unui monarh constitulional, crea condiliile
pentru alegerea unui guvern reprezentativ, stipula reprezentativitatea miniştrilor pentru acliunile lor şi
Intärea principiul separaliei puterilor.
În prima parte a domniei (1866-1881), Carol s-a preocupat de consolidarea instituliilor statului.
Monarhul şi-a concentrat eforturile cätre realizarea independenlei statale, prin ruperea legäturilor de
suzeranitatea cu Poarta.
Ca urmare a cuceririi şi recunoaşterii internalionale a independentei României, a crescut
prestigiul monarhiei. În plan politic, acest lucru s-a realizat prin acordarea titlului „Altelä regalä” In
1878 şi apoi, a celui de rege al României In 1881, lui Carol I.
Cea de a doua perioadã a domniei lui Carol I (1881-1914), a fost una favorabilä
modernizärii lärii. În plan intern, caracteristica perioadei a fost stabilitatea politicä, mai ales dupä
introducerea rotativei guvernamentale In 1895. În ce priveşte funcliile domnitorului, acesta avea din
1866 prilejul de a fi „arbitrul” jocului de forle politice care confruntau societatea româneascä. El
forma guvernul şi avea posibilitatea de a
decide Intre acesta şi opozilie, acceptând, In cazul unor contradiclii nerezolvabile, retragerea
cabinetului sau dizolvarea uneia sau alteia dintre cele douä Adunäri legiuitoare.
Existenla partidelor politice, libertatea de exprimare oferitä presei, funclionarea guvernului
şi a parlamentului cu putere realä de legiferare şi executare, au fost träsäturi dominante ale unei
societäli aflatä In plin proces de modernizare. Ca urmare a stabilitälii politice, România a oblinut
şi importante progrese economice şi culturale.
În plan extern dupä oblinerea independenlei de stat, România avea nevoie de un sistem de
alianle care
sä-i garanteze integritatea teritorialä. Semnarea de cätre Carol I a tratatului secret cu Austro-Ungaria
(1883), a Insemnat şi posibilitatea României de a interveni In favoarea românilor din Transilvania
pe lângä Curtea de la Viena. În timpul domniei lui Carol I, prestigiul României a crescut In relaliile
internalionale, aceasta devenind un factor de stabilitate In sud-estul Europei. Rãzboaiele balcanice
(1912-1913), au dat prilej României sä-şi Indeplineascä acest rol de echilibru, fapt apreciat de
diplomalia şi opinia publicä europeanä. Ultima acliune a lui Carol I legatä de politica externä
a constituit-o decizia legatã de participarea Romaniei la Primul Rãzboi Mondial, când Consiliul de
Coroanä a adoptat neutralitatea.
Succesorul lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927), a continuat politica predecesorului säu
privind modernizarea statului, introducerea unor reforme radicale: votul universal şi reforma agrarä,
continuând lupta pentru reIntregirea nalionalä a României, In limitele aceleiaşi monarhii
constitulionale.

Parlamentul
Parlamentul României moderne Işi are originea In Adunärile de stäri din evul mediu românesc.
Regulamentele organice au fost primele acte cu caracter constitulional, care stabileau atribuliile
puterii legislative. Putem considera astfel cä regulamentele au fäcut Inceputul instituirii regimului
parlamentar In Principate. Revolulia de la 1848 a propus un sistem politic bazat pe o largä
reprezentare socialä. Conform Convenliei de la Paris, puterea legislativä urma sä fie exercitatä In
comun de cätre domnitor, Adunarea Electivä şi Comisia Centralä de la Focşani. Convenlia de la
Paris instituia parlamentul unicameral In fiecare Principat. Statutul Dezvoltätor al Convenliei de la
Paris a fost actul care a marcat trecerea la Parlamentul bicameral, prin Infiinlarea Senatului.
Sistemul parlamentar instituit In 1866 s-a caracterizat prin rolul preponderent al legislativului.
Acesta a devenit aproape partener egal cu domnitorul In elaborarea legilor şi a oblinut dreptul de a
pune Intrebäri miniştrilor cu privire la linia politicä urmatä şi abuzurile puterii şi chiar de a-i
supune unor investigalii parlamentare. Domnitorul pästra un rol decisiv In procesul legislativ.
Putea Inainta Parlamentului propriile sale proiecte de legi şi avea dreptul de a se opune prin veto,
acliune ce nu putea fi contracaratä de Adunarea legislativä.
Activitatea legislativä a Parlamentului a cuprins practic, toate domeniile vielii sociale, economice,
politice, şi culturale ale societälii româneşti. De obicei, legile adoptate, constituiau obiective
programatice cu care partidele conservator şi liberal se prezentau la alegeri.
Activitatea parlamentului Incepea la 15 noiembrie In fiecare an şi se desfäşura pe parcursul a trei luni
de zile. Pânä In anul 1918, deschiderea sesiunii parlamentare se fäcea printr-un Mesaj al tronului, citit
de rege şi se Inchidea printr-un mesaj al premierului. Parlamentul şi-a adus contribulia la crearea
sistemului constitulional bazat pe separalia puterilor. Acliunile Intreprinse au avut In vedere principiul
supremaliei legii In toate sferele societälii româneşti. Parlamentul a fost cel care a dat forma juridicä
programelor guvernamentale ale partidelor politice. Ales pânä In 1918 pe baza votului censitar,
parlamentul va reprezenta interesele tuturor categoriilor sociale dupä introducerea votului universal.

Guvernul
Primul guvern unic al României s-a constituit la 22 ianuarie 1862, In timpul domniei lui A.I.Cuza.
Potrivit Constituliei din 1866, domnul exercita Impreunä cu guvernul puterea executivä. Dupä
1866 se folosea In guvernare procedeul potrivit cäruia regele Incredinla guvernul unui lider de
partid, dupä care dizolva parlamentul şi se organizau alegeri generale. Prin acest sistem, executivul
Işi construia majoritäli parlamentare. Guvernul era räspunzätor In fala parlamentului pentru
activitatea desfäşuratä.
Din punct de vedere guvernamental, Inceputul domniei lui Carol s-a caracterizat prin instabilitate şi
confruntäri Intre diversele grupäri politice. Constituirea partidelor politice şi introducerea rotativei
guvernamentale a adus şi stabilitatea guvernelor.

Justiţia şi administraţia
Instanle judiciare moderne existau Incä din perioada Regulamentului organic, ele fiind dezvoltate
In perioada inauguratä de anul 1859. În ultimii ani ai domniei sale, Cuza Inzestrase societatea
româneascä cu codurile de legi moderne, Intemeiate mai ales pe cele franceze. Codul civil şi
procedura civilä, codul penal şi procedura penalä, codul de procedurä criminalä, condica de
comerl, reprezentaserä zestrea pe care o primise justilia modernä a României pânä In 1866. La
24 ianuarie 1861 s-a Infiinlat Curtea de Casatie şi Justitie, cu un rol important In organizarea
judecätoreascä modernä.
Potrivit Constituliei din 1866, puterea judecätoreascä era exercitatä de curli şi tribunale.
Hotärârile şi sentinlele se pronunlau In virtutea legii şi se executau In numele domnului. Importanla
a fost crearea curlilor cu jurali, In temeiul unei legi din iulie 1868, ele fiind instituite In fiecare judel.
Prin intermediul acestei institulii au fost contracarate unele acliuni guvernamentale contrare opiniei
publice.
Teritoriul României era Impärlit In judele, acestea In plase, iar plasele cuprindeau comunele urbane
şi rurale. Constitulia din 1866 stabilise cä instituliile judelene şi comunale sä fie guvernate prin legi,
urmärindu- se astfel descentralizarea administrativä. Aparatul administrativ judelean şi comunal era
subordonat autoritälilor guvernamentale centrale.

Armata
Mutaliile intervenite In domeniul militar au fost evidente. Legile militare adoptate, Incepând cu
1864 au avut o Insemnätate marcantä In procesul de organizare a armatei. În 1868 a fost elaboratä
Legea pentru organizarea puterii armate. În temeiul acestei legi, armatei permanente şi
rezervelor ei li se adäugau dorobanlii şi gränicerii, mililiile, garda civilä şi gloatele. Aceastä
lege a introdus principiul mobilizärii generale. Legea din 1872 a urmärit ridicarea calitativä a
nivelului oştirii In ansamblul ei. Efectivele au fost sporite, cäutându-se realizarea unei mai bune
instruiri şi pregätiri a oştirii. S-a acordat atenlie şi dezvoltärii flotei de räzboi. Armata era pusä
sub administrarea centralä a Ministerului de Räzboi, care potrivit legii din 1868, administreazä şi
conduce interesele armatei.

Biserica
A contribuit la realizarea unitälii spirituale şi nalionale a românilor, prin Increderea şi respectul
manifestat de cätre populalie pentru aceastä institulie. În epoca modernä biserica şi-a pästrat
independenla In raport cu instituliile statului. În 1885, Biserica Ortodoxä şi-a proclamat
autocefalia In raport cu Patriarhia de la Constantinopol. A fost adoptatä apoi Legea clerului
mirean şi a seminariilor care prevedea salarizarea preolilor din bugetul statului sau al localitälilor.
În teritoriile aflate sub stäpânire sträinä, Biserica ortodoxä a constituit un pilon In efortul de
pästrare a identitälii nalionale şi spirituale.