Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre actele constituţionale româneşti, având în vedere:

- precizarea epocii istorice în care s-a adoptat una dintre constituţiile României;
- prezentarea unei cauze care a dus la adoptarea unei constituţii a României;
- menţionarea a două asemănări şi a unei deosebiri dintre prevederile a două dintre constituţiile din România;
- precizarea unei consecinţe a adoptării uneia dintre cele două constituţii pentru care aţi optat;
- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unui act constituţional în România şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.

INTRODUCERE Constituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale
conducerii statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor. Primele
constituţii româneşti au fost Regulamentele Organice (în Ţara Românească în 1831 şi în Moldova în 1832). Prima
constituţie modernă a României a fost constituţia liberală din 1866. În 1923 a fost adoptată prima constituţie democratică.
În 1948, instaurarea în mod oficial a regimului comunist s-a făcut prin adoptarea unei constituţii prin care România
devenea republică şi care a deschis calea către un regim totalitar. România a redevenit democraţie în 1989, fapt consfinţit
prin constituţia din 1991.
CAUZA Cele dintâi constituţii româneşti au fost adoptate deci în secolul al XIX-lea, în plină epocă modernă, iar epoca
contemporană s-a deschis pentru români cu votarea primei constituţii democratice. Constituţia din 1866 a fost printre cele
mai liberale legi fundamentale din Europa. Una dintre principalele cauze ale elaborării ei a fost dorinţa oamenilor
politici şi a domnitorului Carol I de a crea o imagine favorabilă României pe plan internaţional. După înlăturarea lui Cuza,
oamenii politici români au căzut de acord să aducă la conducerea ţării un prinţ străin, aşa cum prevedeau programele
politice de la 1848 şi cererile Adunărilor ad-hoc din 1857. Astfel a ajuns domnitor al României prinţul german Carol de
Hohenzollern. Pentru că marile puteri recunoscuseră Unirea Principatelor doar pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza,
exista pericolul ca noul domnitor să nu fie acceptat de acestea, iar unirea să se destrame. La acea vreme, România a fost
susţinută de Franţa în relaţiile internaţionale şi a obţinut şi sprijinul unor state mai mici. O instabilitate gravă pe teritoriul
statului român ar fi putut pune în pericol sprijinul statelor occidentale faţă de România. Ori garantul stabilităţii oricărui stat
modern este existenţa unei legi fundamentale care să susţină viaţa politică în ansamblul ei. Cu cât România arăta mai clar
că funcţionează, că are o politică internă stabilă, cu atât era mai greu pentru străini să proclame desfiinţarea unirii.
ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI Constituţia din 1866 prevedea ca principii fundamentale separaţia puterilor în
stat (legislativă, executivă, judecătorească), responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),
monarhie ereditară şi constituţională (România este condusă de moştenitori din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen).
Regele, şeful statului, avea următoarele atribuţii: sancţiona şi promulga legile, numea şi revoca miniştrii, numea şi confirma
în funcţii publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea monedă (emitea monedă cu chipul său), acorda
graţiere (suspendarea pedepselor, de obicei pentru cazuri umanitare). Parlamentul era bicameral, alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat, iar sistemul de vot era cel cenzitar.
Constituţia din 1866 a fost schimbată în 1923, din cauză că legea fundamentală a statului trebuia să marcheze modificările
importante pe plan politic şi social care avuseseră loc în România în 1918: Marea Unire şi introducerea votului universal.
Textul constituţiei din 1923 este în mare parte asemănător cu cel al constituţiei din 1866. Una dintre asemănări este aceea
că ambele legi funcţionau după aceleaşi principii fundamentale: separaţia puterilor în stat, responsabilitatea ministerială,
monarhie ereditară. O altă asemănare priveşte atribuţiile principalelor instituţii ale statului, care sunt aceleaşi. Dar
constituţia din 1923 cuprinde câteva schimbări esenţiale faţă de cea din 1866. Dintre deosebirile importante amintim:
votul este universal, faţă de votul cenzitar din 1866, se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială
şi fără deosebire de origine etnică, limbă şi religie, pe când înainte se prevedea doar egalitatea fără deosebire de clasă
socială.
CONSECINŢA O consecinţă a adoptării constituţiei din 1923 este aceea că România devine un stat democratic.
NECESITATEA ADOPTĂRII UNUI ALT ACT CONSTITUŢIONAL Consider că, legea fundamentală a României
a fost schimbată radical în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, pentru a putea fi preluat modelul sovietic. După
înlăturarea regelui Mihai (30 dec. 1947), autorităţile comuniste au considerat că era necesară adoptarea altei constituţii
care să prevadă noua formă de guvernare a României, republica, dar şi să permită instaurarea unui regim totalitar în care să
nu existe principiul separaţiei puterilor în stat.
CONCLUZII După căderea comunismului, în 1989, şi revenirea la pluripartidism, constituţia comunistă din 1965 a fost
înlocuită, în 1991, pentru a marca revenirea României la democraţie. Deşi acum forma de guvernare a statului este tot
republica, constituţia din 1991 se apropie de cea din 1923 în câteva puncte esenţiale: parlamentul este bicameral,
cuprinzând Camera Deputaţilor şi Senatul, multe dintre atribuţiile preşedintelui sunt identice cu cele ale regelui, drepturile
şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în 1923 se regăsesc şi aici, dar apar şi altele noi. Această ultimă constituţie are rolul de a
fi o punte de legătură între prezent şi trecutul democratic românesc.