Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în regimul comunism, având în vedere:

- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat în perioada stalinismului în România şi menţionarea unei consecinţe a
acestuia pentru statul român;
- menţionarea a două fapte istorice, desfăşurat pe plan internaţional, la care participă România în timpul
regimului stalinist;
- prezentarea unei acţiuni la care participă România, pe plan internaţional, în timpul regimului naţional-
comunist;
- formularea unui punct de vedere cu privire la regimul naţional-comunist în România şi susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.
INTRODUCERE La 23 august 1944, regele Mihai a organizat o lovitură de stat prin care l-a arestat pe mareşalul
Antonescu, punând capăt dictaturii militare a acestuia, şi a numit un nou guvern. Lovitură de stat a fost sprijinită de
principalele partide democratice, dar şi de Partidul Comunist. Totodată România a ieşit din războiul alături de Germania,
aliindu-se Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, când armata sovietică a pătruns pe teritoriul românesc s-a comportat ca o
armată de ocupaţie, favorizând şi preluarea puterii politice de către comunişti. Evenimentele prin care s-a instaurat un
regim totalitar s-au succedat foarte rapid. În 1944, Partidul Comunist a participat în guvern cu un ministru, apoi cu şapte.
În 1945, regele a fost obligat de sovietici să numească un guvern integral comunist, guvernul Petru Groza. În 1946,
comuniştii au falsificat alegerile parlamentare. În 1947, guvernul a eliminat toate partidele de pe scena politică a ţării şi l-
a obligat pe rege să abdice. România a devenit republică, având o constituţie nouă în 1948. Regimul comunist din
România a avut două etape: cea a regimului stalinist, când la conducere s-a aflat Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965), şi
cea a regimului naţionalist-comunist, condus de Nicolae Ceauşescu (1965-1989).
FAPTE ISTORICE DIN PERIOADA STALINISMULUI Începând cu 1948, au fost luate o serie de măsuri care
au arătat că România se transformase în stat totalitar. Naţionalizarea industriei (trecerea întreprinderilor şi băncilor în
proprietatea statului) a fost unul dintre cele mai dramatice evenimente. S-a început apoi un program de industrializare
forţată, punându-se accentul pe industria grea (cu precădere siderurgia). Au fost elaborate nişte planuri cincinale care
fixau obiectivele economice pentru o perioadă de 5 ani. Angajaţii care erau suspectaţi că nu îşi dau toată silinţa pentru
îndeplinirea planului în întreprindere, erau consideraţi sabotori şi puteau fi închişi.
CONSECINŢA Consecinţa a fost transformarea României din stat agrar în stat industrial. În 1948 a fost creată
Direcţia Generală a Securităţii Poporului, instituţia care s-a ocupat, de fapt, cu reprimarea oricăror proteste împotriva
regimului comunist, folosind ca mijloace de represiune: detenţia în închisori în care deţinuţii erau supuşi la tratamente
inumane, munca forţată în lagăre de muncă, deportarea.
FAPTE ISTORICE INTERNAŢIONALE DIN TIMPUL STALINISMULUI În anii ’50 nu se poate spune că
România a avut o politică externă proprie, deoarece a adoptat poziţia sovietică în toate problemele de politică
internaţională: a fost membră fondatoare a CAER-ului, organizaţia economică a statelor comuniste (1949) şi a Pactului
de la Varşovia, organizaţia militară condusă de U.R.S.S. (1955), a susţinut politica U.R.S.S. în toate conflictele pe care le-
a avut această superputere, chiar şi cu statele comuniste Iugoslavia şi Ungaria.
PREZENTAREA UNEI ACŢIUNI INTERNAŢIONALE DIN TIMPUL NAŢIONAL-COMUNISMULUI În
1965 Dej a murit, iar în funcţia de secretar general al partidului a fost ales Nicolae Ceauşescu. Venirea lui Ceauşescu la
putere a adus câteva schimbări care au liberalizat regimul comunist. Mai întâi el a condamnat abuzurile Securităţii din
anii ’50, apoi a început o deschidere importantă spre cultura occidentală. În plan extern, a continuat distanţarea de
sovietici, începută de Dej. Mai mult, el a transformat independenţa faţă de sovietici într-o marcă a politicii externe
româneşti. Evenimentul care i-a adus lui Ceauşescu cel mai mare prestigiu pe plan internaţional, dar şi intern, a fost
refuzul de a participa, în 1968, la reprimarea revoluţiei anticomuniste din Cehoslovacia (Primăvara de la Praga).
România a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varşovia care a refuzat trimiterea de trupe în Cehoslovacia,
motivând că nu vrea să se amestece în treburile interne ale altor state. Opoziţia lui Ceauşescu faţă de U.R.S.S. a avut drept
consecinţă şi o deschidere a Occidentului către România: Preşedinţii Franţei, Charles de Gaulle, şi S.U.A., Richard Nixon,
au venit la Bucureşti. În anii ’70 Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au acordat împrumuturi României,
singura ţară comunistă finanţată de acestea.
P.D.V. DESPRE NAŢIONAL-COMUNISM Regimul Ceauşescu, deşi a început ca unul reformator, a
ajuns să fie foarte dur. Securitatea a folosit alte metode decât în vremea lui Dej: suprimarea fizică şi tortura au fost
înlocuite cu ascultarea telefoanelor, citirea corespondenţei, îngrădirea libertăţii personale (domiciliul forţat) şi în cazuri
extreme, bătaia. Regimul Ceauşescu a fost foarte dur în ultimii ani datorită restricţiilor la produsele elementare necesare
traiului şi datorită metodelor sofisticate de urmărire a tuturor cetăţenilor, folosite de Securitate.
CONCLUZII Protestele românilor faţă de regimul comunist au fost mult mai palide decât în alte state comuniste
(Cehoslovacia, Polonia, Ungaria), unde s-au înregistrat numeroase greve, mitinguri, organizaţii anticomuniste, proteste
oficiale ale intelectualilor. La noi, cu excepţia minerilor şi muncitorilor braşoveni, protestele au fost individuale şi izolate.
Una dintre cauze a fost duritatea persecuţiilor orchestrate de poliţia politică. Totuşi, căderea regimului comunist s-a
produs prin cele mai mari mişcări de protest înregistrate în Europa de est.