ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1

RIZEA ANDREEA GEORGIANA

PERIOADA COMUNISTĂ - (România Comunistă)

În acest referat sunt aduse la cunoștiință informații privitoare la România comunistă,

precum și la epoca Nicolae Ceaușescu.
România comunistă este o denumire neoficială, folosită cu referire la perioada
comunistă din istoria României în care țara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de
Republica Populară Romînă / Republica Populară Română 1, respectiv Republica Socialistă
România. În această perioadă, Partidul Comunist Român (care s-a numit Partidul
Muncitoresc Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat prin
guvern viața publică în România.
După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a făcut
presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist
din România, recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul
acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la
autodeterminare până la despărțirea de stat”) 2, în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați
în mod constant din viața politică.
În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de
sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după
încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către
URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000
dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014).
SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea
societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda,
de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită
Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de
mii3) au fost închiși din motive politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri,

1
Începând din anul 1954 caracterul “â” a fost înlocuit de “î” în toate cuvintele, iar din 1964 s-a revenit la
scrierea cu “â” la cuvântul român și toate derivatele acestuia.
2
„Orientările și directivele venite de la Moscova s-au aflat în conflict cu interesele naționale românești.
Pentru regimul sovietic, România era un segment din „cordonul sanitar” instituit de „statele burgheze”,
segment ce trebuia sfărâmat. De aici teza lansată de Comintern despre „caracterul multinațional al statului
roman și cea a autodeterminării până la despărțirea de stat a popoarelor din România” adică, moldovenii
din Basarabia, maghiarii din Transilvania, bulgarii din Dobrogea. Uniunea Sovietică și Cominternul
urmăreau dezagregarea României, acțiunile lor îmbrăcând forme variate, de la propagandă până la
posibila intervenție armată (ultimul plan de intervenție militară datează din 1924).
Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, 1999.
3
Doar în închisoarea de la Aiud erau 625 de prizonieri politici, care au fost înfometați până la moarte în
perioada 1945 și 1964.

1
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA

asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților
politici. La începutul deceniului al șaptelea (1960 - 1970), guvernul român a început să
treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.
După lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care guvernarea antonesciană a luat
sfârşit, teoretic România revenea la democraţie, însă în realitate începea procesul de preluare
a puterii de către comunişti. Ascensiunea comuniştilor la putere a fost sprijinită de armata
sovietică aflată în ţară şi influenţată de deciziile marilor puteri.
Convenţia de armistiţiu din 13 septembrie 1944 considera ţara noastră un stat înfrânt
în război, trebuia să plătească U.R.S.S.-ului despăgubiri de război, să suporte ocupaţia
militară sovietică şi să participe mai departe cu trupe pe frontul antihitlerist. Singura
prevedere favorabilă era anularea Dictatului de la Viena.
Conform Acordului de procentaj de la Moscova, din 9 octombrie 1944, România
rămânea în procent de 90% sub tutela sovietică.
Prin urmare au fost create premisele instaurării regimului comunist, România
devenind unul dintre statele – satelit ale Moscovei. Un prim pas a fost impunerea guvernului
Petru Groza, la 6 martie 1945, iar de aici până la înlăturarea monarhiei la 30 decembrie 1947
a fost numai un pas. Mijloacele folosite pentru acapararea pârghiilor puterii au fost ilegale, s-
au făcut presiuni şi înscenări, s-au comis abuzuri şi manipulări pentru eliminarea opoziţiei.
Regimul comunist din România a cunoscut două etape principale: stalinismul lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej, între anii 1948-1965, şi naţional-comunismul lui Nicolae
Ceauşescu, între anii 1965-1989.
În ianuarie 1948 a fost proclamată Republica Populară Română, în istoria ţării
începând o nouă etapă, cea a stalinismului politic. Statul român a fost inclus din punct de
vedere politic în blocul sovietic, fiind elaborată o nouă Constituţie (1948, 1952) după
modelul lui Stalin. Regimul stalinist din România s-a înscris în rândul regimurilor totalitare
de extrema stângă prin crearea partidului unic, comunist, eliminarea opoziţiei, înfiinţarea
poliţiei politice, Securitatea, introducerea cenzurii, realizarea naţionalizării industriei şi a
colectivizării agriculturii, planificarea economiei, după modelul vecinului de la răsărit.
În politica externă regimul stalinist a cunoscut o perioadă de totală subordonare faţă
de Moscova, între anii 1948-1960, perioadă în care statul român a aderat la C.A.E.R. şi la
Pactul de la Varşovia, ambele aflate sub tutela sovietică.
Un fapt istoric desfăşurat de România în cadrul Războiului Rece a fost şi aderarea la
Tratatulde la Varşovia, creat în 1955, ca răspuns la fondarea NATO. Ca membră a acestuia,
în 1956 România a sprijinit intervenţia sovietică din Ungaria pentru înfrângerea revoluţiei lui

2
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA

Imre Nagy. Acest fapt a atras încrederea Moscovei, prin urmare în anul 1958 sunt retrase
trupele sovietice din ţară. Urmează o perioadă de relativă detaşare de politica U.R.S.S.-ului,
fiind reluate legăturile cu Iugoslavia şi Occidentul. În acelaşi timp statul român respinge
planul Valev în 1964, care ar fi transformat ţara noastră într-o simplă sursă de materii prime.
Prin „Declaraţia din aprilie 1964″ se alege calea unui comunism propriu, naţional, detaşat de
interesele sovietice.
Naţional-comunismul (1965-1989) este perioada regimului politic condus de
Nicolae Ceauşescu. Dacă primii ani au fost dominaţi de destindere şi de reluarea legăturilor
cu democraţiile occidentale, după 1971 este impus socialismul dinastic, fiind introdus
regimul personal al lui Ceauşescu şi cultul personalităţii. A fost elaborată Constituţia din
1965, numele ţării fiind schimbat în Republica Socialistă România, iar în 1974 a fost
introdusă funcţia de preşedinte.
Regimul naţional-comunist seamănă cu cel stalinist din punct de vedere politic, dar
şi economic şi cultural, deoarece se menţine partidul unic, cel comunist, care se identifică cu
statul, iar mijloacele folosite precum propaganda, manipularea ideologică sunt aceleaşi. Alte
asemănări între acţiunile desfăşurate în politica internă sunt: elaborarea unor Constituţii de
inspiraţie sovietică, în timpul stalinismului au fost elaborate Constituţiile din 1948 şi 1952,
iar în timpul naţional-comunismului Constituţia din 1965. Toate păstrau regimul totalitar,
monopartidismul, Marea Adunare Naţională ca instituţie legislativă şi cenzura.
Ambele regimuri au luat măsuri represive împotriva „duşmanilor poporului”, folosind
Securitatea şi Miliţia în acest sens. În 1948 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii
Poporului, iar în 1949 Direcţia Generală a Miliţiei şi apoi Trupele de Securitate. Înfiinţate în
timpul stalinismului, ele au fost menţinute şi în timpul naţional-comunismului.
Naţionalizarea industriei, realizată forţat începând cu 1948, planificarea economiei (planuri
cincinale), industrializarea forţată, colectivizarea agriculturii în perioada 1949-1962, prin
înfiinţarea CAP şi GAS, toate realizate în perioada stalinismului, au fost menţinute şi în
perioada naţional-comunistă. O altă asemănare este sistemul represiunii, dar şi rezistenţa şi
disidenţa faţă de regimul comunist.
Reacţia României în faţa evenimentelor desfăşurate în perioada Războiului Rece a
suferit modificări în funcţie de contextul politic intern şi extern.
Politica externă a statului în perioada naţional-comunismului a fost dominată de
detaşarea faţă de Moscova. România a rămas membră a Pactului de la Varşovia, dar în 1968
a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei în timpul „Primăverii de la Praga”, ceea ce a
determinat creşterea prestigiului internaţional al lui Nicolae Ceauşescu. Prin urmare au loc

3
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA

vizitele unor preşedinţi din Franţa, S.U.A. în România. În acelaşi timp statul român refuză
ruperea relaţiilor diplomatice cu Israelul în 1967, pe fondul războiului de 6 zile, nealiniindu-
se poziţiei Tratatului de la Varşovia. Un alt eveniment din perioada Războiului Rece la care
a participat România este Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa, de la Helsinki
din 1975, unde a avut un rol activ. Conferinţa promova ca principii: egalitatea statelor,
respectarea drepturilor statelor, nefolosirea forţei şi ameninţărilor în raporturile dintre state.
O concecinţă a acestui fapt este restructurarea relaţiilor comerciale cu alte state, fiind
încheiate o serie de acorduri economice cu Occidentul.
Revenirea însă la practicile staliniste, prin introducerea socialismului dinastic, a
cultului personalităţii, raţionalizarea alimentelor şi altele au constituit principalele cauze ale
căderii regimului naţional-comunist în decembrie 1989.
Din punctul meu de vedere, practicile politice democratice în a doua jumătate a
secolului al XX-lea au fost inexistente până după 1989, iar revenirea la democraţie în
perioada postdecembristă s-a realizat cu dificultăţi. Legiferarea unui regim democratic prin
Constituţia din 1991 a însemnat şi revenirea la pluralismul politic, la organizarea de alegeri
libere, deci, revenirea la practicile politice democratice, chiar dacă au existat şi tensiuni
politice.
Secolul XX în istoria românilor a fost o perioadă de profunde schimbări. Cea mai
radicală şi cea mai neaşteptată a fost impunerea unui nou regim politic – comunismul.
Evenimentul care a deschis drumul comunismului în Europa deEst este cel de-al Doilea
Război Mondial. Soarta României, ca şi a întregii lumi, a fost hotărâtă de Coaliţia Naţiunilor
Unite care, prin acorduri secrete, şi-a împărţit sferele de influenţă. România intră astfel în
sfera de influenţă sovietică. Instalat cu ajutorul Armatei Roşii, care a intrat în România în
1944 şi s-a retras abia în 1958, comunismul românesc a continuat într-o formă autohtonă
până în 1989.
Căderea în totalitarism a societăţii româneşti s-a realizat între anii 1944-1947,
această perioadă are câteva momente importante prin care comuniştii preiau pas cu pas
puterea:
- la 23 august 1944 în urma unei lovituri de palat mareşalul Ion Antonescu este
arestat, din ordinul regelui Mihai I, iar ţara a fost angrenată în războiul antihitlerist alăturide
Uniunea Sovietică (23 august 1944 - 9 mai 1945);
- la 6 martie 1945 trimisul rus Andrei Vîşinski impune regelui să accepte guvernul
Petru Groza, guvern în care comuniştii aveau posturile cheie;

4
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA

- la 19 noiembrie 1946 alegerile parlamentare sunt falsificate în favoarea

comuniştilor;
- iunie - noiembrie 1947 sunt eliminate din viaţa politică partidele istorice;
- 30 decembrie 1947 - Mihai I este forţat să abdice şi este proclamată Republica
Populară Română.
Comunismul românesc a cunoscut două etape importante: regimul stalinist al lui
Gheorghe Gheorghiu–Dej (1948-1965) şi regimul naţional – comunist al lui Nicolae
Ceauşescu (1965 -1989).
1. stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu–Dej (1948-1965). 4 În timpul lui Dej,
România a fost subordonată Uniunii Sovietice prin Tratatul de prietenie, colaborare şi
asistenţă mutuală din 1948. În 1949 ţara a fost încadrată economic în CAER, iar din 1955
încadrată militar în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Din această ultimă poziţie,
România a secondat URSS în 1956 în înăbuşirea revoluţiei anticomuniste din Ungaria.
Pe plan intern, comuniştii au introdus modelul stalinist în toate sectoarele vieţii
economie şi politice; s-a trecut la naţionalizarea mijloacelor de producţie (1948) şi la
introducerea planurilor economice cincinale. În agricultură s-a realizat colectivizarea (1949-
1962) proces derulat cu mari suferinţe umane şi pierderi materiale. În această perioadă,
forţele democratice din România sperau (neştiind despre „acordul de procentaj” din
octombrie1944) că democraţiile occidentale vor salva România de comunism şi considerau
că „sosirea americanilor” e doar o chestiune de timp. Pe aceste considerente s-a organizat
rezistenţa armată în munţi; opozanţii regimului au format detaşamente care au sfârşit însă
prin a fi capturate de trupele de Securitate. Pentru anihilarea rezistenţei din munţi statul
totalitar a supradimensionat aparatul represiv (peste 4 000 de ofiţeri şi 55 000 de soldaţi au
fost trecuţi cu artilerie şi tancuri în trupele de securitate în 1948, când s-a înfiinţat Direcţia)
2. regimul naţional – comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1965 -1989). 5 Nicolae
Ceauşescu i-a urmat la conducere lui Dej (1965) într-o perioadă în care România optase deja
pentru distanţare de URSS; în 1964, Dej a respins planul Valev promovând principiul
neamestecului în treburile interne între ţările socialiste. Tot Gheorghiu Dej i-a eliberat pe
deţinuţii politici (1962-1964) care supravieţuiseră perioadei staliniste. În aceeaşi direcţie
între 1965 şi 1971 Ceauşescu promovează o politica de destindere şi liberalizare internă.
Pentru disidenţi a apărut astfel alternativa de a reforma sistemul din interior. Totul se
schimbă în iulie 1971 când, după o vizită în China, Ceauşescu pune capăt liberalismului şi

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej , accesat în data de 24.05.2021.
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu , accesat în data de 24.05.2021.

5
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA

declanşează minirevoluţia culturală. Această revoluţie nu are efectul scontat, mulţi

intelectuali străluciţi emigrând sau refuzând să ia parte la paradele oficiale. Aceasta a
determinat apariţia unei noi disidenţe româneşti: Paul Goma, Dina Cornea sau Gheorghe
Ursu au opus o rezistenţă individuală în anii ’70 şi’80. Inclusiv foşti membrii ai conducerii
PCR au protestat faţă de politica dictatorială a lui Nicolae Ceauşescu; Constantin Pârvulescu
şi-a exprimat nemulţumirea chiar la un congres al PCR (1979)şi a fost marginalizat. În 1989
„Scrisoarea celorşase” membri marcanţi ai Partidului Comunist Român (Gheorghe Apostol,
Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu,Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu
Brucan). Încrimina politica dictatorială a lui Nicolae Ceauşescu reproşându-i că nu respectă
Constituţia şi că România nu este un stat de drept aşa cum afirmă: „o societate nu
poatefuncţiona dacă autorităţile, începând cu cele de la vârf manifestă lipsă de respect faţă de
lege”. Scrisoarea a fostpublicată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă pe data de 11
martie 1989. Disidenţa anticomunistă a contribuit la izolarea regimului ceauşist în relaţiile
internaţionale, iar pe plan intern a stimulat nemulţumirile populare care s-a manifestat într-o
formă mai radicală în 1977 (greva minerilor din Valea Jiului) şi 1987 (demonstraţia
muncitorilor braşoveni). Aceste acţiuni au fost reprimate cu brutalitate de securitate.
Faţă de celelalte ţări comuniste, satelite Uniunii Sovietice, ţări în care dizidenţa a
avut un caracter organizat şi auprovocat căderea regimurilor locale, dizidenţa română s-a
manifestat timid şi relativ târziu pentru că organele represiveau acţionat cu mai mare
eficienţă în favoarea regimului naţional comunist al lui Nicolae Ceauşescu.
Regimul ceauşist, din ce în ce mai nepopular în anii ’80, se prăbuşeşte în 1989 odată
cu prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est şi Uniunea Sovietică.

BIBLIOGRAFIE

1. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,

1999.
2. Gheorghe Calcan și Valentina Munteanu, Momente din istoria românilor și aspecte din
didactica istoriei, Editura Universității Petrol Gaze din Ploiești, 2014.
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Gheorghiu-Dej
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83
6. https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/06/16/romania-in-timpul-regimului-ceausescu/