Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA
Dacia lui Burebista a fost multă vreme considerată ca “un stat sclavagist începator” 2.
Statul lui Burebista era începător, deoarece societatea geto-dacă se afla abia la începutul
dezvoltării sclavagiste: sclavii, nu prea numeroşi, nu deveniseră încă temelia producţiei
sociale, nu erau încă principalii producători de bunuri.
Dar statul lui Burebista era, totuşi, sclavagist pentru că în timp ce elementele
moştenite din orânduirea comunei primitive slăbesc şi dau înapoi, elementele sclavagismului
se întăresc treptat.
Relaţiile sclavagiste, deşi încă nu predominau în societatea daco-getă, reprezentau
elementul nou, capabil de dezvoltare şi aflat de fapt într-o continuă dezvoltare, elementul
care-şi croia, încet dar sigur, drum şi care trebuia să învingă în cele din urmă potrivit legilor
obiective ale Istoriei.
Închegarea statului a avut loc prin schimbarea, mai mult sau mai puțin lentă, a
formelor organizării politice a triburilor și, mai cu seamă, prin înlocuirea conținutului vechi,
tribal, al acestor forme cu un conținut nou, de clasă.
Izvoarele literare nu menționează cum s-a petrecut unificarea triburilor daco-getice
sub conducerea lui Burebista, dar unitatea politică a Daciei a fost realizată datorită disciplinei
militare impuse de Burebista și „legalității unitare”. Nu este exclus, de asemenea, ca
Burebista să fi folosit și forța împotriva unor triburi sau uniuni tribale care refuzau să se
supună.
Calitățile lui Burebista s-au reflectat și în politicile externe, acesta concentrându-se pe
eliminarea pericolului celtic și pe ținerea la distanță a amenințării romane. Fiecare dintre
aceste obiective a fost realizat prin mijloace militare și diplomatice (alianța antiromană cu
ilirii și cu tracii, tratativele cu Pompeius). Ulterior înfrângerii lui Pompeius, Burebista a
renunțat la politica externă și și-a îndreptat atenția spre organizarea apărării. Nici un izvor nu
spune că Burebista ar fi pierdut vreo bătălie și cu atât mai puțin vreun război.
Moartea lui Burebista în anul 44 î.Hr. a dus la destrămarea marelui stat, formându-se
4-5 regate mai mici. Cel mai puternic regat rămânând cel de la capitala Sarmizegetusa, o
cetate cu ziduri groase din piatră, conducte de apă, sanctuare religioase și cu, caracter
astronomic de măsurare a timpului, întărită în Munții Orăștiei, zona Hunedoarei.
Moartea lui Burebista a provocat o adâncă tulburare în ţinuturile peste care stăpânise.
Triburile de alt neam pe care le supusese în cursul campaniilor sale victorioase se grăbesc să-
şi redobândească neatârnarea, cetăţile greceşti încetează să mai recunoască autoritatea
2
Hadrian Daicoviciu – DACII , e-book – 2011, pg. 134.
2
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA
statului dac. Stăpânirea făurită cu sabia se destrămă de îndată ce sabia căzuse pentru
totdeauna din mâna viteazului rege.
Regatul lui Decebal
Regatul lui Decebal este statul dac condus între 87 - 106 de Decebal care, deși nu
avea întinderea regatului creat de Burebista, unifica marea majoritate a triburilor dacice.
Acesta reface unitatea statului dac, pe un teritoriu mai mic decât statul lui Burebista,
însă mai centralizat și mai puternic. Încă din 87, trebuie să respingă atacurile romanilor, mai
întâi la Turnu Roșu, unde înfrânge o armată romană condusă de Cornelius Fuscus, la Tapae.
În 88, o armată romană sub Tettius Iulianus atacă din nou prin Banat, Decebal încheind o
pace cu Domițian în 89, care îl transforma în client al Romei.
Confruntarea decisivă a avut loc în 101-102 când armata romană, condusă de
împăratul Traian, după ample pregătiri, a atacat Dacia, Decebal fiind silit să încheie o pace
zdrobitoare. De aici și până la înfrângerea din 105-106 mai era doar un pas, facilitat de
construirea podului peste Dunăre de la Drobeta de către Apolodor din Damasc Statul dac
fiind ocupat, triburile dacice de la nord (Dacii liberi) au rămas cu o organizare gentilică,
aliindu-se uneori cu carpii pentru a prăda în provincia romană Dacia. 3
Statul lui Decebal, campaniile militare, puterea economică, atelierele de arme, viața
comercială sunt dovezi ale unei existențe ale unei administrații care a realizat funcționarea și
dezvoltarea unui stat puternic.
Sinuciderea lui Decebal în 106 a însemnat sfârșitul istoriei dacilor, simultan s-a
declanșat o nouă perioadă daco-romană a provinciei Dacia Romană care a favorizat
declanșarea procesului de ednogenză concretizată în formarea poporului și a limbii române.
Consider că, în Dacia pe timpul lui Decebal, față de Dacia în timpul lui Burebista a
avut loc un proces mai vizibil de dezvoltare, Dacia fiind un stat mai puternic, chiar dacă din
punct de vedere teritorial a fost mai mic. Armata și economia au fost mai puternice, granițele
mai bine conturate, iar administrația perfecționată.
BIBLIOGRAFIE
1. https://www.invietraditia.ro/editorial/burebista-intemeietorul-statului-dac/ .
2. Hadrian Daicoviciu, DACII , e-book – 2011.
3. Gheorghe Calcan, Valentina Munteanu, Momente din istoria românilor și aspecte din
didactica istoriei, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2014.
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regatele_dacice , accesat în data de 07 martie 2021
3
ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC – AP1
RIZEA ANDREEA GEORGIANA
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Regatele_dacice .
5. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Statul_geto-dac_%C3%AEn_timpul_lui_Decebal
6. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Statul_getodac_%C3%AEn_timpul_lui_Burebista .