TEMA I POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

LECTIA 1 ROMANITATEA ROMÂNILOR IN VIZIUNEA ISTORICILOR

Geto dacii
Geto-dacii au intrat de timpuriu in contact cu alte popoare, preluând o serie de elemente de cultura si civilizație
de la acestea si le-au adaptat la propriile necesitați si tradiții. In particular ei au avut contacte durabile cu grecii
stabiliți la Marea Neagra si apoi cu romanii.

Getii si dacii reprezintă denumirea sub care a intrat in istorie ramura nordica a tracilor, popor de origine indo-
europeana. Geții si dacii reprezentau un singur popor, ei fiind numiți geți in izvoarele istorice grecești si daci in
izvoarele istorice romane. Numele de « get » apare pentru prima data in lucrarea « Istorii » a lui Herodot care ii
amintește pe geți cu ocazia confruntării din anul 514 i.H. dintre perși si sciți si ii numește « cei mai viteji si mai drepți
dintre traci ». Prima menționare a numelui de « dac » apare la istoricul roman Caesar (101-44 i.H.) in lucrarea
« Comentarii de bello galico ».

Geto-dacii trăiau organizați in triburi si uniuni de triburi conduse de un șef militar (basileu) si aveau o cetate
fortificata numita « dava ». Geto-dacii au fost creatorii unei înfloritoare civilizații a fierului, dovada fiind
multitudinea uneltelor de fier si armelor descoperite.

Societatea geto-daca era alcătuita din :-tarabostes(oameni bogați)

-comati(oameni de rând)

Geto-dacii au folosit roata olarului si moneda pentru comerț si se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor,
meșteșugurile si negoțul. Triburile geto-dace erau conduse de un rege care era sprijinit de o puternica aristocrație
militara. Regii aveau dreptul sa bata moneda, sa conducă armata, sa aibă relații politice cu statele vecine.

Geto-dacii erau bine organizați si dispuneau de o armata puternica.

 Prima data geții apar amintiți in conflictul din anul 514 i.H. dintre perșii conduși de Darius I si sciți de la
Marea Neagra.
 In anul 339 i.H. are loc conflictul dintre regele scit Atheas si un șef militar al geților.
 In anul 335 i.H. Alexandru Macedon organizează o expediție la nordul Dunării.
 In 326 i.H. geții vor învinge o armata a macedonenilor in sudul Basarabiei.
 Intre 300-290 i.H. are loc confruntarea dintre regele get Dromichaites si regele trac Lysimach, câștigată de
geți.
 In 200 i.H. regele dac Oroles (Vulturul) ii învinge pe bastarni. In același an este amintit si conducătorul get
Zalmadegikos.
 In 180 i.H. regele get Rhemaxos care își avea așezarea in zona Munteniei va sprijini colonia Histria împotriva
tracilor conduși de Zoltes.

Informații despre religia geto-dacilor ne oferă istoricul grec Herodot si geograful Strabon. Dacii aveau o religie
politeista(credeau in mai mulți zei),iar zeu principal era Zalmoxes despre care legenda spunea ca in sec.VI i.H. ar fi
fost sclavul filosofului grec Pitagora si ca avea menirea sa-i învețe pe daci sa fie nemuritori. Alți zei ai dacilor erau
Gradivus si Gebeleizis. Muntele sfânt al dacilor era Kogaionon din Munții Orăștiei.

In anul 657 i.H. mai mulți navigatori greci proveniți din Asia Mica(Millet) vor întemeia pe țărmul Marii Negre
coloniile Histria, Tomis, Callatis. Intre daci si greci vor avea loc o serie de relații comerciale. Grecii vindeau dacilor

1
obiecte de lux, ulei, vin si cumpărau de la aceștia miere, ceara, aur, lemne, grâne, sclavi. Metalurgia fierului s-a
generalizat la daci datorita coloniilor grecești.

Exploatând resursele naturale din zona si făcând schimb de produse cu geții, orașele grecești au devenit
puternice centre economice. In general intre daci si coloniile grecești s-au înregistrat bune relații, dacii preluând de la
greci si moneda dar si unele modele culturale.

In sec.I i.H. societatea geto-daca a cunoscut o perioada de apogeu datorita unei înfloritoare civilizații a fierului.
Structurarea tot mai clara a societății s-a reflectat in plan politic prin apariția statului dac. Acesta a fost o monarhie
militara, având uneori si caracter teocratic (condus de o autoritate religioasă).

Dacia in timpul lui Burebista(82-44 i.H.)

In sec.I i.H. centrul geto-dacilor a devenit Sarmizegetusa situata in Munții Orăștiei (Sebeșului) unde exista un
ansamblu religios format din 10 sanctuare.

Burebista a reușit sa unească toate triburile geto-dace si a devenit primul rege al Daciei. El a unit triburile dacilor
atât pe cale pașnica cat si prin intermediul armatei.

Cauzele (factorii) formarii statului dac in timpul lui Consecințele formarii statului dac:
Burebista:
-apariția unui stat puternic care sa se poată apăra de
-existenta uniunilor politice tribale si comunitatea dușmani
etnica, lingvistica, religioasa
-dezvoltarea economica, sociala si politica
-expansiunea romana la Marea Neagra si Dunăre si
scăderea puterii celților, sciților, bastarnilor

In acțiunea sa de unificare a triburilor geto-dace, Burebista a fost ajutat de marele preot Deceneu. Centru
statului dac se afla la Sarmizegetusa si in jurul acesteia Burebista a ridicat o serie de cetăți de apărare (Blidaru,
Costesti, Piatra Rosie, Capalna). Pe plan intern Burebista a încercat sa impună norme morale si juridice si a organizat
un stat după model elenistic.

In timpul lui Burebista statul dac se întindea intre:

-in est: gurile Bugului; -in vest: Dunărea mijlocie; -in nord: Carpații Păduroși; -in sud: Munții Haemus (Balcani)

In timpul lui Burebista s-a dezvoltat activitatea economica, meșteșugăreasca si comerciala. O preocupare
importanta a lui Burebista a fost organizarea armatei, el având o armata de 200 000 de soldați(potrivit lui Strabon).

Pe plan extern, Burebista a dus o politica activa reușind sa supună toți vecinii Daciei. Mai întâi, Burebista a învins
triburile celților din N-V Daciei in 60-59 i.H.,iar apoi a cucerit cetățile grecești de la Marea Neagra dintre Olbia si
Apolonia. In anul 55 i.H. Burebista a integrat in statul dac pe sarmați si bastarni. Burebista a fost numit “cel dintâi si
cel mai mare rege al tracilor”(potrivit unei inscripții de la Dionysopolis).

Puterea lui Burebista a devenit cunoscuta si de romani. Burebista s-a implicat in primul triumvirat roman in care
se confruntau: Caesar, Pompei si Crassus. Burebista l-a susținut pe Pompei dar conducător al Romei va deveni
Caesar. Acesta se va pregăti sa atace Dacia dar in anul 44 i.H. atât Burebista cat si Caesar au fost asasinați.

2
Cauzele înlăturării lui Burebista: Consecințele înlăturării lui Burebista:

-nemulțumirea aristocrației din Dacia -destrămarea regatului dac

-politica autoritara a lui Burebista -conducerea Daciei va fi preluata de către Deceneu

Dacia intre Burebista si Decebal

După moartea lui Burebista, regatul dac s-a destrămat in patru iar apoi in cinci parți dar se va păstra o unitate
statala in Munții Orăștiei cu centrul la Sarmizegetusa Regia.

După moartea lui Burebista triburile de alte neamuri si coloniile grecești si-au proclamat neatârnarea
(independenta).

Urmașii lui Burebista au fost:

-Deceneu, mare preot, rege si judecător suprem, statul sau fiind teocratic

-Comosicus, rege, mare preot si judecător supreme

-Coryllos-Scorilo, care a domnit 40 de ani

-Duras, in timpul său au reînceput conflictele cu romanii

-Durpaneus (Decebal)

Pe lângă acești regi sunt amintiți mai mulți basileii care stăpâneau o anumita zona:

-Cotiso (Banat), Thiamarcos (Oltenia), Coson (Muntenia), Dicomes (sudul Moldovei), Roles (Banat).

Roles s-a implicat in al doilea triumvirat roman in care luptau: Octavianus , Antonius si Lepidus. Roles l-a susținut
pe Octavianus care va câștiga si va deveni primul împărat roman. Astfel Roles a devenit ”client al Romei”, primind
avantaje materiale si militare de la romani. Roles va învinge alți conducători ai dacilor locali: Dapix, Zyraxes.

In perioada 9 i.H.-12 d.H. au loc mai multe expediții romane la nordul Dunării. In anul 12 i.H. geții din Moldova de
jos au cucerit cetatea Aegyssus(Tulcea).

In anul 15 d.H. romanii au creat provincia Moesia in care intra si Dobrogea din anul 46.

In 85-86 dacii conduși de Duras pătrund in Moesia dar vor fi învinși de împăratul roman Domitian (81-96). In anul
86 Domitian va împarți provincia Moesia in doua: Moesia Inferior si Moesia Superior.

După urcarea pe tronul roman a împăratului Domitian, in anul 81, se înrăutățesc relațiile daco-romane, romanii
urmărind sa cucerească Dacia.

După ce s-a destrămat in urma morții lui Burebista, regatul dac a fost refăcut in timpul lui Durpaneus (Decebal)
(87-106). Regatul dac in timpul lui Decebal a fost mai mic dar mai centralizat si mai bine organizat decât cel al lui
Burebista. Regatul dac in timpul lui Decebal cuprindea Banatul, Transilvania, Moldova si Oltenia. Decebal a refăcut
unitatea politica a geto-dacilor in jurul centrului statal din zona Munților Orăștiei, unde s-a menținut continuitatea
statala prin urmașii lui Burebista.

3
 Reunificarea politica s-a realizat treptat si a fost favorizata de progresele interne ale societatii geto-dace(viata
economica, schimburile comerciale, folosirea monedei romane, întărirea cetăților). Pe plan extern reunificarea
politica a fost grăbita de prezenta romanilor in zona Dunării.

Decebal a întărit cetățile, a construit altele noi si a organizat armata. La Sarmizegetusa se afla cancelaria regala
si sediul administratorilor agriculturii, mineritului si ai conducătorilor de cetăți. Despre Decebal, Cassius Dio spunea
ca: ”era priceput la război știind foarte bine când sa aleagă prilejul de a ataca si de a se retrage”.

Consecințele formarii statului dac: Cauzele (factorii) formarii statului dac al lui Decebal

-formarea unui stat centralizat -pericolul roman

-apariția conflictelor militare cu romanii -progresele interne ale societății geto-dace

Conflictele daco-romane au existat încă din timpul lui Burebista care s-a implicat in primul triumvirat susținând-l
pe Pompei împotriva lui Caesar.

In 85-86 regele dac Duras va fi învins de împăratul roman Domițian, care a vizitat Dacia si a împărțit Moesia in
doua parți.

Principalele războaie daco-romane s-au desfășurat intre Decebal si împăratul roman Domițian in seci si intre
Decebal si împăratul roman Traian in sec II. Cele doua mari războaie daco-romane s-au desfășurat in perioada 101-
102 si 105-106.

In anul 87 Domițian își propune sa ocupe Dacia si-l trimite pe generalul Cornelius Fuscus împotriva lui Decebal.
Lupta se da la Tapae (Porțile de Fier ale Transilvaniei) unde romanii au fost învinși, Fuscus fiind ucis si lăsând in mana
dacilor o prada însemnata de război. După aceasta victorie Durpaneus își ia titlul de Decebal(de 10 ori putere).

In anul 88 Domitian trimite o noua armata in Dacia condusa de guvernatorul Moesiei Superior, Tettius Iullianus
care ii va învinge pe daci la Tapae. Domitian nu a putut profita de victorie pentru ca a fost înfrânt pe alte fronturi.

In anul 89 se va încheia prima pace daco-romana favorabila dacilor prin care Decebal devenea “client al Romei”
primind din partea romanilor bani, meșteri si instructori militari cu condiția sa nu atace Roma.

După Domitian, intre 96-98 împărat roman va fi Nerva, care l-a asociat la tron pe Traian. După Nerva împărat
roman a devenit Traian(98-117), care a fost primul împărat roman născut in afara Italiei. In anul 52 in orașul Italica
din Spania.

In 98-99 Traian vizitează provinciile romane din zona Dunării si mărește efectivele militare din Moesia Inferior.
La 25 martie 101, Traian pleacă din Roma spre Dacia cu 100 000 de soldați si va trece Dunărea pe un pod de vase
prin doua locuri (Dierna si Lederata). In 101-102 s-a desfasurat primul mare razboi daco-roman. La Tapae, Decebal a
fost înfrânt de romani. Venirea iernii l-a determinat pe Traian sa întrerupă campania pentru a o începe in primăvara
anului 102.

In iarna dintre 101-102 dacii aliați cu sarmații si bastarnii ataca garnizoanele romane din Moesia, dar Traian va
învinge si in cinstea victoriei va construi in 109, Tropaeum Traiani de la Adamclisi. In urma înfrângerii din 102
Decebal cere pace. In 102 se încheie a doua pace daco-romana, care era defavorabila lui Decebal. Dacii erau obligați
sa dărâme cetățile si sa cedeze romanilor Banatul, Oltenia, Muntenia, S.Moldovei si S-E Transilvaniei.

Pacea încheiata in 102 nu putea fi durabila pentru ca Traian nu si-a atins scopul iar Decebal nu putea accepta
condițiile grele ale păcii. Intre 102-105 ambele tabere fac pregătiri de lupta. Decebal își reface cetățile si armata si

4
încearcă sa închege o alianța împotriva romanilor. Intre 103-105 romanii construiesc podul de peste Dunăre de la
Drobeta cu ajutorul arhitectului Apollodor din Damasc.

In perioada 105-106 se desfășoară al doilea mare război daco-roman. In 105 Traian ataca Dacia pe trei coloane
(prin Banat, pe Jiu si pe Olt). Romanii cuceresc cetățile Costești, Blidaru, Piatra Roșie si Blidaru, iar Sarmizegetusa e
supusa unui greu asediu. In vara anului 106 Sarmizegetusa e cucerita. Decebal, împreuna cu un grup de soldați
încearcă sa fuga dar este ajuns de o garnizoana romana condusa de Tiberius Claudius Maximus si se va sinucide.
Imagini din luptele daco-romane sunt surprinse pe columna lui Traian construita in 113 la Roma.

La data de 11 august 106 Dacia a încetat sa existe ca stat independent si va fi transformata in provincie romana.
Traian a luat din Dacia 165 de tone de aur si 330 de tone de argint, iar in 107 s-a întors la Roma pentru a sărbători
victoria. In lupta sa împotriva romanilor, Decebal a fost ajutat de fratele sau Dieges si de preotul Vezina.

Consecințele războaielor daco-romane (a cuceririi Cauzele razboaielor daco-romane (a cuceririi Daciei

Daciei de către romani) de către romani):

-Dacia a fost transformata in provincie romana -romanii erau atrași de bogățiile din Dacia

-romanizarea dacilor -intenția romanilor de a-si extinde teritoriul si de a

elimina pericolul dacic
-formarea poporului roman si a limbii romane

a)Dacia romană (106-271)

In vremea cuceririi Daciei, Imperiul roman atinsese maxima întindere teritoriala având o suprafața de 3,3 milioane
Km2 si o populație de 54 milioane locuitori.

Sub administrație romana n u au intrat decât Transilvania, Banatul si Oltenia, iar restul teritoriului era locuit de
dacii liberi. Traian a rămas in Dacia pana in 107 pentru a organiza provincia, iar apoi s-a întors la Roma unde a
sărbătorit victoria.

Provincia Dacia era condusa de un reprezentant al împăratului numit “legatus augusti pro praetore” (guvernator).
Primii guvernatori ai Daciei au fost: Scaurianus, Nigrinus si Bassus. In 108 e întemeiat primul oraș roman in Dacia
(Ulpia Traiana Sarmizegetusa).

Datorita importantei sale, provincia Dacia a fost reorganizata de trei ori:

-prima reorganizare administrativa a fost făcută de împăratul Hadrian care in 117-118 împarte Dacia in doua parți:
Dacia Superioara (Transilvania si Banat) si Dacia Inferioara (Oltenia)

-a doua reorganizare a fost făcută in 121-122 de către împăratul Hadrian care organizează in nordul Daciei
Superioare, Dacia Porolisensis.

-a treia reorganizare a fost făcută in 168-169 de către împăratul Marcus Aurelius care împarte Dacia in trei parti:
Dacia Apulensis; Dacia Malvensis; Dacia Porolisensis.

Romanii au acordat o importanta deosebita orașelor din Dacia pe care le-au împărțit in: municipii (Dierna,
Ampelum) si colonii (Apulum, Napoca, Potaisa).

Pentru a apară provincia Dacia de atacurile externe, romanii au adus in Dacia mai multe legiuni dintre care doua
au staționat permanent (Legiunea a XIII-a Gemina cu sediul la Alba Iulia si Legiunea a V-a Macedonica cu sediul la

5
Potaisa). Limesul (granița) roman era bine păzit de armata. Economia din Dacia va cunoaște o dezvoltare rapida, iar
principalele ocupații erau: agricultura, exploatarea resurselor subsolului, meșteșugurile, comerțul. Se extrăgea aur de
la Alburnus Maior (Roșia Montana).

In provincia Dacia au pătruns elementele culturii romane, s-a răspândit scrierea in limba latina. Viată spirituala
din Dacia se îmbogățește prin adorarea unor divinități romane (Jupiter, Diana) si orientale (Mithras, Isis). Prin
contopirea unor divinități asemănătoare se va înregistra fenomenul religios “sincretism religios”. De asemenea in
provincia romana Dacia are loc fenomenul religios numit ”interpretatio romana” prin care erau adoptate divinități
neromâne sub nume romane.

După cucerire, in Dacia au continuat sa trăiască dacii (autohtonii)care s-au integrat in viată provinciei preluând
elemente de civilizație romana. Continuitatea dacilor la nordul Dunării este demonstrata de păstrarea numelor de
orașe (Apulum, Napoca) si a numelor de râuri (Maris, Alutus, Samus)

In sec.III, in Imperiul Roman s-a înregistrat o perioada de criza si astfel in anul 271 are loc “retragerea aureliana”
prin care împăratul roman Aurelian (270-275) a retras din Dacia armata si administrația la sudul Dunării, dar
populația civila a rămas in Dacia. Aurelian a retras armata la sudul Dunării si a stabilit granița imperiului (limesul)pe
Dunăre pentru a apară mai ușor imperiul de atacurile migratorilor. După 271 se vor păstra legăturile dintre sudul si
nordul Dunării.

Cauzele retragerii aureliene: Consecințele retragerii:

-criza politica si militara din Imperiul roman -granița romana se muta pe Dunăre

-neputința apărării Daciei in fata atacurilor -ruralizarea vieții din Dacia si restrângerea vieții
migratorilor economice

Dacii liberi
Dacii liberi locuiau in Crișana, Maramureș si Moldova. In nordul Moldovei erau menționați costobocii care atacau
provincia Dacia. In Moldova centrala sunt amintiți carpii, care in 245 ataca hotarele Daciei dar sunt învinși de
împăratul Filip Arabul.

In Maramureș si Crișana erau așezați dacii mari care atacau si ei Dacia romana. Dacii liberi au intrat in contact cu
provincia romana Dacia, romanizând-se.

Dobrogea romana
Dobrogea a făcut parte din Imperiul roman din anul 46 când a fost anexata la provincia Moesia si pana in anul 602
când a fost invadata de triburile slave.

Fiind atacata deseori de migratori, romanii au acordat Dobrogei o atenție deosebita fiind aduse aici legiuni pentru
apărare(ex.Legiunea a XI-a Claudia, cu sediul la Silistria). In timpul dinastiei Antoninilor (96-192) in Dobrogea va
înflori viată economica. Orașele grecești din Dobrogea își vor păstra autonomia si se vor grupa într-o uniune cultural-
religioasa. In timpul crizei din Imperiul roman Dobrogea a fost invadata de mai multe popoare migratoare(goții).

Din timpul împăratului roman Diocletian(284-305) Dobrogea e organizata in provincia Scytia cu capitala la Tomis.

Romanizarea Daciei
6
Cauzele romanizării: Consecințele romanizării:

-cucerirea Daciei de către romani -formarea unei populații daco-romane care vorbea
limba latina populara
-pătrunderea elementelor romane in Dacia
-formarea poporului roman si a limbii romane

Procesul de romanizare a autohtonilor din Dacia este evenimentul fundamental pentru formarea poporului roman
si a limbii romane. El a cuprins întregul teritoriu locuit de daci.

Romanizarea este procesul de preluare de către daci a elementelor de cultura si civilizație romana si a limbii
latine.

Romanizarea este un proces specific lumii romane si are doua forme de manifestare:

1 -pătrunderea culturii si civilizației romane in provincii

2 -preluarea elementelor de cultura si civilizație de către populația autohtona din provincii

Romanizarea dacilor s-a realizat in trei etape:

*Etapa romanizării din perioada premergătoare cuceririi romane, din sec.I i.H.-I d.H., perioada in care romanizarea a
fost neorganizata prin contactele întâmplătoare dintre daci si romani

*Etapa romanizării propriu-zise cuprinsa intre 106-271,perioada in care romanizarea s-a realizat organizat prin
intervenția statului roman

*Etapa romanizării de după anul 271,cand procesul de romanizare i-a cuprins si pe dacii liberi

După 271 romanizarea continua prin existenta contactelor dintre populația din nordul Dunării si populația din
sudul Dunării. Romanizarea dacilor s-a încheiat in mare parte in momentul apariției migratorilor. Răspândirea
creștinismului in limba latina la daci a fost favorizata de existenta in Dacia a unei populații ce vorbea limba latina.

Cel mai important factor al romanizării a fost limba latina care a fost preluata de daci de la romani sau de la
coloniștii romanizați aduși in Dacia. Prin folosirea ei in administrație, armata, comerț limba latina s-a impus in rândul
autohtonilor.

In Dacia se răspândesc uneltele, obiectele de podoaba si ceramica de tip roman. Baza etnica a romanizării a
format-o populația autohtona la care s-au adăugat coloniștii romani. Romanizarea provinciei Dacia a avut caracter
organizat prin intervenția statului roman in introducerea elementelor de civilizație romana in noua provincie.

Factorii romanizării au fost:

7
-Limba latina-a reprezentat cel mai important factor al romanizării

-Administrația-romanii, după cucerire au reorganizat de trei ori Dacia, fapt ce a contribuit la procesul de romanizare

-Armata-fiind așezata la marginea imperiului împărații romani au acordat o mare atenție organizării militare a Daciei.
Armata romana a reprezentat un factor de răspândire a limbii latine. Legiunile romane erau împărțite in: alae,
cohorte si numerii

-Veteranii-după terminarea stagiului militar, unii romani primeau pământ in Dacia si rămâneau aici definitiv

-Coloniștii-in Dacia au fost aduși numeroși coloniști din alte provincii romane(Gallia, Hispania, Noricum, Pannonia)

-Orașele-organizate pe vechile așezări dacice, după model roman, orașele provinciei Dacia au contribuit la
romanizare

-Economia si legile romane-după cucerire, Dacia s-a dezvoltat din punct de vedere economic iar legile romane vor fi
introduse in Dacia

-Viată culturala si religioasa-acestea au contribuit la romanizare prin folosirea limbii latine si a zeităților romane.

a)Migratorii

8
Principalele grupe de migratori care au trecut prin spațiul romanesc au fost :

-popoarele germanice :-goții (vizigotii si ostrogotii) in sec.III-IV

-gepizii, sec V-VI

-popoarele turanice:-hunii, sec.IV-V

-avarii, sec.VI-VII

-slavii, sec.VI si bulgarii, sec.VII

Popoarele turanice nu au exercitat o influenta puternica asupra spațiului românesc, mai multe influente
înregistrând-se din partea germanicilor, existând istorici care au denumit spațiul romanesc Gothia sau Gepidia.

Cele mai mari influente din partea migratorilor au fost exercitate de slavi care in anum 602 au trecut la sudul
Dunarii si au despărțit romanitatea orientala sud-dunăreana de cea nord-dunăreana.

b)Autohtonii

Autohtonii reprezentau populația băștinașa din Dacia, numiți daco-romani pana in sec.VIII iar apoi romani.
Informații despre autohtonii din Dacia din perioada sec.III-VIII aflam de la arheologie. Pe teritoriul romanesc actual
trăia o populație care vorbea limba latina, era sedentara si se ocupa cu agricultura si creșterea animalelor.

Au fost descoperite o serie de așezări ale autohtonilor de factura romana sau bizantina diferite de cele ale
migratorilor. Intre autohtoni si migratori au existat o serie de raporturi in special de natura militara, migratorii

impunând-si stăpânirea asupra autohtonilor. O serie de migratori au fost asimilați de către autohtoni, dintre aceștia
slavii influențând civilizația românească in domeniul limbii, termenilor militari, hidronimiei, toponimiei.

Continuitatea poporului daco-roman la nordul Dunării este întărita de următoarele dovezi :

-existenta unor așezări de factura romana si bizantina

-existenta uneltelor pentru agricultura

-existenta unor comunități creștine la nordul Dunării

Formarea poporului roman si a limbii romane(Etnogeneza romaneasca)

a)Formarea poporului roman

Cauzele etnogenezei românești :

-Cucerirea Daciei de către romani

-Romanizarea dacilor

Etnogeneza reprezintă procesul istoric complex prin care s-a format poporul român si limba română, in decursul a
câtorva secole.

Acest proces s-a desfășurat la nordul Dunării si a avut ca elemente de baza populația daco-romana si coloniștii
daco-romani. Dacii s-au integrat in viața noii provincii Dacia romana, alcătuind suportul influentei pe care imperiul a
exercitat-o la nordul Dunării. Elementele romane cu rol principal in romanizarea dacilor au fost soldații si coloniștii,

9
din sinteza lor cu autohtonii rezultând daco-romanii. După 271 romanizarea a continuat, iar pătrunderea
creștinismului la nordul Dunării in limba latina a grăbit procesul de formare a poporului român. Procesul de formare
a poporului roman s-a încheiat in linii mari in sec.VIII.

Formarea poporului roman se încadrează in procesul de formare a popoarelor europene romanice(francezii,

italienii, spaniolii, portughezii).Romanii reprezintă unicul popor care mai reprezintă in prezent ramura răsăriteana a
latinității.

Poporul roman s-a format la nordul Dunării unde cuceritorii romani s-au suprapus peste geto-daci si moesi.
Poporul roman s-a format in urma a doua sinteze :-prima sinteza a fost aceea dintre daci si romani care sta la baza
formarii poporului roman

-a doua sinteza are loc la nordul Dunării intre daco-romani si migratori, dar aceștia nu au influențat decisiv formarea
poporului roman, care este de origine latina.

In anul 602 slavii trec la sudul Dunării, in Imperiul roman de răsărit si asimilează populațiile romanice de aici.
Principala consecință a trecerii slavilor la sudul Dunării a fost ruperea romanității sud-dunărene de romanitatea
nord-dunăreana.

Romanii vor fi numiți in izvoarele istorice medievale vlahi, volohi, olahi, blachi.

b)Formarea limbii romane

Formarea limbii romane a fost un proces paralel cu procesul de formare a poporului roman. La formarea limbii
romane a contribuit limba latina populara vorbita in Dacia, pătrunsa încă de la primele contacte daco-romane. Limba
romana este de origine latina pentru ca majoritatea cuvintelor sunt de origine latina si este înrudita cu limbile :
franceza, spaniola, italiana, portugheza. Din familia limbilor latine(romanice) mai fac parte sanscrita si dalmata care
nu se mai folosesc. Teritoriul de formare a limbii romane este vechiul teritoriu al Daciei si Moesiei.

O prima etapa in formarea limbii romane o constituie procesul de romanizare al dacilor in urma căruia aceștia au
preluat limba latina populara(vulgara).

Pana in sec.VII-VIII limba latina vorbita evoluează spre o limba romanica unitara de factura orientala. Aceasta
limba folosita in Dacia a fost numita limba romana comuna. In sec.VIII procesul de formare a limbii romane era deja
incheiat, lucru important pentru limba romana pentru ca acum are loc pătrunderea triburilor slave, dar acestea nu
vor influenta decisive limba romana care își păstrează caracterul latin. Sub influenta slavilor romanitatea nord si sud-
dunăreana este divizata, din limba romana comuna formându-se cele 4 dialecte :

-daco-roman (in N Dunarii) ;-aroman, meglenoroman si istroroman (in sudul Dunarii)

Influentele lingvistice slave nu au putut schimba caracterul latin al limbii romane. Aceste influente s-au manifestat
prin îmbogățirea vocabularului limbii române. Ex - de termeni slavi : -toponime (Târgoviște) ;-hidronime (Bistrița) ;
-onomastice (Dan) ; -nume de conducători militari (cneaz, voievod).

Componentele de baza ale limbii romane sunt :

-substratul lingvistic traco-dacic(10% ;160 de cuvinte : amurg, mos, zer, varza)

-stratul lingvistic latin (60% ;1680 cuvinte)

-adstratul lingvistic slav (20% ;678 cuvinte)

Alături de aceste cuvinte aproximativ 10% provin din alte limbi: -maghiara (papricaș), -turca (cearceaf),-franceza
(maladie), -engleza (computer), -italiana (alegreto).

10
 Răspândirea limbii latine la nordul Dunării este demonstrata de inscripția « Decebalus per Scorillo »(Decebal fiul lui
Scorillo).

In concluzie trebuie spus ca limba romana s-a format pe teritoriul de azi al României prin romanizarea dacilor si
transformarea limbi latine populare in limba romana comuna.

Un alt factor care contribuie la formarea poporului român a fost creștinismul, apărut în anul I în Palestina, prin
nașterea Domnului Iisus Hristos. Creștinismul s-a răspândit la N Dunării în lb latină și a contribuit la realizarea unității
statale românești. Dovada răspândirii creștinismului în lb latină este reprezentată de termenii bisericești latinești,
utilizați în prezent de români. În anul 313, prin Edictul de la Milano, creștinismul a fost recunoscut ca religie oficială,
iar în anul 325 s-a desfășurat primul Conciliu ecumenic de la Niceea. În anul 1054, prin Marea Schismă, creștinismul
s-a împărțit în ortodoxism și catolicism. Creștinismul s-a răspândit cu ajutorul misionarilor creștini (Dionisie cel Mic,
Teotin I, Sava Gotul)

În legătură cu etnogeneza românească, oamenii de știință au lansat 2 teorii:

TEORIA CONTINUITĂȚII, care demonstrează că poporul român s-a format la N Dunarii din daci și romani;

TEORIA IMIGRAȚIONISTĂ, susținută de austriacul Robert Roessler, care sustinea că poporul român s-a format la S
Dunării si apoi a emigrat la N.

Teoria continuității a fost susținută de A.D.Xenopol, B.P. Hașdeu, Gh. Brătianu și a susținut continuitatea românilor
la N Dunării, bazându-se pe 3 idei: ideea priorității, ideea continuității și ideea romanității. În Evul Mediu, Anonymus
a vorbit despre români in "Gesta Hungarorum", iar cronicarii medievali au lăsat o serie de informații despre români.
În Epoca Modernă, reprezentanții Școlii Ardelene sau umaniștii moldoveni au prezentat prin lucrările lor caracterul
latin al poporului român. Abordarea problemei continuității românilor s-a făcut și în perioada comunistă, când
Nicolae Ceaușescu a promovat o campanie de reînviere a sentimentului național românesc.

11