Sunteți pe pagina 1din 72

I.

DE LA GENEZA ETNICA LA GENEZA STATALA

I. 1. Civilizatia si istoria daco-getilor

Procesul de indo-europenizare; etnogeneza tracilor

In perioada de trecere spre epoca bronzului (2700/2500 – 2000/1900 i. Hr. ) a avut loc procesul de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic prin patrunderea, din steeple nord-pontice, a unor valuri successive de comunitati de pastori indo-europeni, purtatori ai ‘civilizatiei kurganelor ’. Patrunderea acestor triburi de pastori a determinat multiple transformari de ordin

cultural, social, etnic. Indo-europenii si-au impus cultura materiala si spirituala si i-au asimilat pe autohtoni. Infloritoarele culturi ale autohtonilor au fost distruse. Vechile culturi eneolitice (Petresti, Gumelnita, Cucuteni, Vadastra) cu ceramica pictata au disparut. In locul lor au aparut culturi noi (Foltesti, Cernavoda III, Cotofeni) cu:

- ceramica grosolana, decorata cu motive incizate;

- morminte tumulare, de inhumatie cu schelete presarate cu ocru

Locul gintilor matrilineare a fost luat de o organizare patriarhala, ierarhica a societatii. Locuitorii au inceput sa vorbeasca o limba indo-europeana.

In epoca bronzului (2000/1900 – 1200/1950 i. Hr.) din populatia indo-europeana raspandita in S-E Europei, dupa un indelungat proces de diferentiere, au luat nastere popoarele atestate de izoarele scrise antice: grecii, ilirii, tracii. Tracii au creat la noi civilizatia bronzului, ei sunt cei mai indepartati stramosi directi ai poporului nostru, raspanditi in Peninsula Balcanica si la nord de Dunare.

Geneza civilizatiei geto-dace

In timpul primei varste a fierului (1200/1150 – 450/400 i. Hr.) a avut loc diviziunea tracilor in doua ramuri:

- tracii propriu-zisi (ramura sudica) si,

- daco-getii (ramura nordica)

Din marele neam tracic s-au diferentiat daco-getii, ca ramura nordica a tracilor, in spatiul carpato-danubiano-pontic, deci ei sunt autohtoni in acest spatiu. Daco-getii au fost creatorii si purtatorii culturii hallstattiene in spatiul carpato-

danubiano-pontic dupa cum dovedesc vestigiile ansamblului cultural Basarabi descoperite pe intreg teritoriu carpato-dunarean. Aparitia proprietatii private a determinat diferentierea sociala dupa avere care a condos la stratificarea societatii si aparitia claselor sociale:

- tarabostes (pileati) – aristrocratia militara si sacerdotala;

- comati – producatorii liberi, marea masa a populatiei (agricultori, mestesugari)

1

Daco-getii traiau organizati in triburi si uniuni de triburi conduse de sefi militari

(regi).

Triburi daco-getice:

- apulli – zona Alba Iulia

- burii – malul Oltului

- carpii – Moldova Centrala

- costobocii – nordul Moldovdei si Maramures

- crobyzii si tryzii – Dobrogea

Triburile stapaneau un teritoriu cu o asezare mare, fortificata (dava), adevarat centru administrativ:

- Argedava (Dobrogea)

- Buridava (jud. Valcea)

- Piroboridava (jud. Galati)

- Tamasidava (jud. Bacau)

- Sucidava (jud. Olt)

- Cotnari

- Stancesti (jud. Botosani)

- Batca Doamnei (jud. Neamt)

- Cetateni (jud. Arges)

- Sarmisegetusa (Muntii Orastiei) – centru politic inconjurat de un system de fortificatii alcatuit din cetatile:

- Costesti

- Blidaru

- Piatra Rosie

- Banita

- Capalna

- Tilisca

Cetatile intarite si mormintele priciare descoperite atesta existenta, in sec. al IV- lea i. Hr., a unor formatiuni politice in sudul Olteniei, nordul Dobrogei, nordul Moldovei. Dovezile arheologice, la care se adauga maruriile izvoarelor narrative, atesta existenta unor puternice uniuni de triburi conduse de ‘basilei’ (regi) si in secolele urmatoare:

- sec. al IV-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de ‘rex Histrianorum’ din Dobrogea care se opunea scitilor;

- 335 i. Hr. – uniunea de triburi din nordul Dunarii infranta de Alexandru Macedon;

- 300 i. Hr. Si 292 i. Hr. – confruntarile dintre uniunea de triburi din centrul Munteniei conduda de Dromichaites, cu resedinta la Helis si Lisimah, care este luat prizonier;

- sec. al III-lea i. Hr. – mentionarea intr-o inscriptie de la Histria a uniunii de triburi din sudul Moldovei condusa de Zalmogedikos;

2

- sec. II-III i. Hr. – uniunea de triburi condusa de regale Rhemaxos, apoi de fiul acestuia, din Dobrogea, care salveaza Histria atacata de tracii sudici ai lui Zoltes;

- inceputul sec. al II-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de Oroles, in estul Transilvaniei, care se lupta cu bastarnii;

- inceputul sec. al II-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de Rubobostes, in Transilvania.

Limba daco-getilor

Dacii si getii vorbeau aceeasi limba, afirma geograful antic Strabo. Ei au fost numiti geti in izvoarele grecesti si daci in izvoarele latine, dar ei erau unul si acelasi popor.

Limba daco-getilor este un dialect al limbii traco-dace care face parte din familia limbilor indo-europene, dintr-un grup care mai cuprinde: sanscrita, persana, sciatica, limbile popoarelor baltice, limbile slave (grupul satem). Celalalt grup cuprinde greaca, latina, celtica, germana (grupul kentum).

Limba traco-daca a disparut, s-au pastrat putine urme: nume de plante medicinale, nume proprii de personae, locuri, rauri (cca. 160 de cuvinte).

Religia daco-getilor

o daco-getii credeau in zei:

- zeul suprem al cerului si al pamantului a fost Zalmoxis (sau Gebeleizis)

- un zeu al razboiului, Derzelas sau Derzid,

- o zeitate feminina pe nume Bendis, ce corespunde zeitelor Artemis sau Diana din mitologia greaca, respectiv romana.

o

Daco-getii credeau in nemurire, in viata de dincolo de moarte alaturi de Zalmoxis, zeul suprem. De aceea ei primeau moartea cu seninatate.

o

Mortii erau incinerati iar cenusa era depusa in urne ce se ingropau in pamant.

o

Cultul consta in slujbe, ceremonii si incantatii facute de preoti, de obicei pe munte.

o

Slujbele religioase aveau loc in sanctuare cum sunt cele descoperite la Costsesti, Blidaru, Piatra Rosie, etc.

o

La fiecare 4 ani ei comunicau cu Zalmoxis prin intermediul unui razboinic dac sacrificat, ce urma sa-I vorbeasca zeului supreme despre nevoile lor.

Contacte cu alte popoare Alaturi de daco-geti, in unele regiuni au patruns, in diferite perioade:

- ilirii (Oltenia, sec. al VIII-lea i. Hr.)

- scitii (Transilvania, 600 i. Hr.)

- tracii sudici (Dobrogea, sec al IV-lea i. Hr.)

- bastarnii (Moldova mijl. sec. Al III-lea i. Hr.)

3

- celtii, creatorii culturii La Tene, in sec. al III-lea i. Hr., au patruns in Dacia (in Transilvania, Maramures, Oltenia) contribuind la dezvoltarea metalurgiei fierului, olaritului (roata olarului) si emiterea monedelor.

Acestia au fost asimilati de daci.

- grecii, pe tarmul dobrogean an Pontului Euxin unde au intemeiat,

incepand cu a doua jumatate a sec. al VII-lea i. Hr., coloniile;

incepand cu a doua jumatate a sec. al VII-lea i. Hr., coloniile;

Histria, pe malul golfului, astazi lacul Sinoe; Tomis (Constanta); Callatis (Mangalia).

Histria, pe malul golfului, astazi lacul Sinoe; Tomis (Constanta); Callatis (Mangalia).

Au avut loc schimburi culturale care au determinat progresul dacilor. Acestia au preluat de la greci:

- roata olarului;

- tehnici noi de metalurgie;

- folosirea monedei;

- modele de organizare politica.

Izvoarele scrise despre daco-geti:

Hecataios din Milet (sec. VI-V i. Hr.) aminteste de getii de la sud de Dunare; Herodot, ‘Istorii’ (sec. al VI-lea i. Hr.) vorbeste despre rezistenta dacilor impotriva lui Darius la trecerea lui prin Dobrogea pentru a-i infrange pe sciti; Tucidide, ‘Razboiul Peloponesiac’ (sec. al V-lea i. Hr.) mentioneaza pe geti ca fiind aliati ai Atenei; Strabon, geograf grec; Trogus Pompeius (sec I i. Hr.) – informatii despre getii din Dobrogea din sec. al. IV-lea

i. Hr. si din Transilvania si Moldova din sec. al II-lea i. Hr.; Iustinus, istoric roman din sec. al. II-lea i. Hr. ofera informatii despre getii din sec. al. Iv- lea i. Hr.; Flavius Arianus, istoric si geograf grec (sec. al II-lea i. Hr.), in ‘Anabasis’ relateaza expeditia lui Alexandru Macedon (335 i. Hr.) impotriva dacilor de la nordul

Dunarii;

Diodor din Sicilla (sec. I i. Hr.) aminteste despre existenta dacilor in Campia Dunarii in sec IV-III i. Hr.;

Inscriptiile de la Histria din sec. III-II i. Hr.

Statul dac (sec. I i. Hr. - sec. I d. Hr. ) Sec. I i. Hr. –societatea geto-daca a cunoscut un accentuat proces de structurare care a condos la aparitia statului dac, care era o monarhie militara.

Burebista (82-44 i. Hr.) – primul rege dac

A unit triburile geto-dace si a creat un stat puternic cu centrul la Sarmizegetusa

Regia in zona Muntilor Orastie.

A construit o armata puternica cu care a cucerit teritorii intinse:

4

- in jurul anului 50 i. Hr. – supune cetatile grecesti pontice, de la gurile Bugului

pana la Dionysopolis;

- incepand cu anul 60 i. Hr. – cucereste teritoriile ocupate de celti, in sud-vestul si

nord-vestul Daciei;

- in anul 48 i. Hr. – campanile la sud de Dunare, in Peninsula Balcanica.

Limitele statului dac in timpul lui Burebista, conform geografului antic Strabo

erau:

- in nord – Carpatii Padurosi;

- in vest – Dunarea mijlocie si Slovacia;

- in sud – Muntii Haemus (Balcani);

- in est – gurile Bugului si Marea Neagra.

Imperiul roman constituia un pericol pentru statul dac, motiv pentru care Burebista s-a amestecat in razboiul civil de la Roma dintre Caesar si Pompei, ajutandu-l pe Pompei. Victoria lui Caesar a fost urmata de organizarea unei expeditii de pedepsire a lui Burebista intrerupta de moartea conducatorului roman(44 i. Hr.). La moartea lui Burebista, statul dac s-a destramat. S-au format patru, apoi cinci unitati statale: in Transilvania, in Moldova, in Maramures, in regiunea subcarpatica a Munteniei.

Urmasii lui Burebista

Deceneu (44 i. Hr.) – rege si mare poet (concentra in mainile sale puterea laica si religioasa), a preluat conducerea statului lui Burebista, dar statul condos de acesta se limita in zona Muntilor Orastie. Comosicus – a fost rege si mare poet al statului dac din Transilvania. Coryllos-Scorilo (? - 68/69 i. Hr.) – a fost rege timp de 40 de ani in statul dac cu centrul in Muntii Orastie. Diurpaneus-Duras (68/69 – 87 d. Hr.) – a condus statul dac cu centrul in Muntii Orastiei. In iarna 85/86 d. Hr., dacii au facut o incursiune in provincial Moesia impotriva romanilor pe care ii infrang. Domitian a impartit Moesia in Moesia Superior si Moesia Inferior si a pregatit o campanie in Dacia. Coson – rege al statului dac in nordul Munteniei, s-a amestecat in razboaiele civile de la Roma in timpul lui Octavian Augustus. Cotiso (sf. sec. I d. Hr. – inc. sec. II d. Hr.) – rege al statului dac din Banat, a facut incursiuni la sud de Dunare. Dicomes – rege al unui stat din centrul si sudul Moldovei, a participat la lupta de la Actium (31 d. Hr.) dintre Octavianus si Marc Antonius, de partea celui din urma. Roles (sf. sec. I i. Hr.) – rege al unui stat dac din Dobrogea, s-a aliat cu romanii in iarna 29/28 i. Hr. si a luptat impotriva celorlalti regi daci din Dobrogea, Dapix si Zyraxes care se impotriveau romanilor.

5

DECEBAL (87-106 d. Hr.)

A refacut unitatea statului dac care era mai putin intins decat statul lui Burebista,

dar mai puternic. Statul dac condus de Decebal, cu capitala la Sarmizegetusa Regia, cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, centrul si sudul Moldovei.

A avut mai multe confruntari cu romanii:

- 87 d. Hr., armata romana condusa de gen. Cornelius Fuscus a atacat Dacia si a

fost infranta la Turnu Rosu;

- 88 d. Hr., o armata romana condusa de gen. Tettius Iulianus a atacat Dacia prin

Banat. Decebal a incheiat pace cu Domitian si a devenit client al Romei (89 d. Hr.)

- 101 – 102, armata romana condusa de imparatul Traian (98 – 117) a atacat Dacia

si a provocat grele infrangeri dacilor; Decebal a cedat si incheiat pacea cu romanii in conditii foarte grele pentru Dacia.

- 105 – 106, Traian, dupa construirea podului peste Dunare de la Drobeta, ataca

din nou Dacia pe care o cucereste in intregime sip e care o transforma in provincie

romana.

I. 2. Trasaturile civilizatiei in Dacia

In anul 106, in urma victoriei obtinute de armata romana asupra dacilor teritoriul

locuit de daci a fost divizat astfel:

- provincia Dacia, care cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, a

carei populatie autohtona a fost supusa unui intens proces de romanizare;

- o parte a teritoriului (sudul Moldovei, Muntenia, si partea de rasarit a Olteniei) a fost anexat provinciei Moesia inca din anul 46;

- teritoriul locuit de dacii liberi (costobocii, carpii, dacii mari):

Maramures, Crisana, nordul Moldovei. Prezenta dacilor liberi la granitele

provinciei a impus aducerea unui numar mare de legiuni si construirea de fortificatii (castre).

Provincia Dacia

- in anul 106, a fost organizata ca o provincie de rang imperial, subordonata direct imparatului, administrate de un guvernator numit ‘Legatus Augusti pro Praetore’, cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa;

- a fost reorganizata administrativ in 117-118 de imparatul Hadrian care a impartit Dacia in :

Dacia Superioara: cuprindea Transilvania si Banatul, cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa; era administrata de un ‘Legatus Augusti pro Praetore’;

Dacia Inferioara: cuprindea Oltenia, era administrata de un ‘procurator Augusti’

- O reorganizare administrative a Daciei a fost realizata tot de imparatul Hadrian, care in 121-122 a impartit provincial Dacia in:

Dacia Superior;

Dacia Inferior;

6

Dacia Porolissensis, situate in N. Daciei Superioare, cu capitala la Napoca, administrata de un ‘procurator Augusti’.

- ultima organizare administrativa a fost realizata de imparatul Marcus Aurelius, in 168, in trei unitati administrative, pastrandu-se insa unitatea provinciei:

Dacia Porolissensis, in nordul provinciei Dacia cu capitala la Napoca; Dacia Malvensis, in Oltenia si Banat, cu capitala la Malva, pe Olt; Dacia Apulensis, in Transilvania, cu capitala Apulum.

Aceste unitati administrative au fost puse sub conducerea unui guvernator (Legatus Augustus pro Praetoretrium Daciarum).

- 271 – a avut loc retragerea aureliana, cand imparatul Aurelian a retras armata si administratia romana din Dacia, stabilind granite Imperiului Roman pe linia Dunarii. Pe teritoriul Daciei a ramas o populatie daco- romana care in conditiile marilor migratii, in urma procesului de etnogeneza, a dat nastere poporului roman si limbii romane.

Elemente ale civilizatiei romane in Dacia

- limba Latina – a fost introdusa in Dacia prin intermediul soldatilor romani si

colonistilor adusi din peninsula Balcanica. Limba Latina folosita in administratie, armata, in relatiile de schimb, in justitie a fost preluata de autohtoni;

- cultura matetriala – (ceramica, uneltele, obiectele de podoaba), de calitate

superioara, s-a raspandit in Dacia. Activitatea economica, edilitara, administrativa s-a

intensificat. Orasele s-au dezvoltat prin constructii de strazi, edificii, terme, apeducte, monumente, a fost construita o retea de drumuri;

- cultura spirituala – credintele si obiceiurile romane au fost adoptate de daco-geti

sau autohtonii au practicat in continuare cultul divinitatilor proprii, dar sub nume romane.

I. 3. Etnogeneza romaneasca: semnificatia sintezei

Etnogeneza romaneasca – procesul de formare a poporului roman. O data cu poporul roman s-a format si limba romana. Locul: la nord si sud de Dunare, spatiul carpato-danubiano-pontic Durata: sec. I i. Hr. – sec. VIII d. Hr. Etnogeneza romaneasca s-a realizat prin simbioza a doua elemente:

- componenta dacica;

- componenta romana

Romanizarea: este un proces complex specific lumii romane in cadrul careia elementele civilizatiei romane (cultura materiala si spirituala, limba latina) patrund in toate compartimentele vietii unei provincii astfel incat duce la inlocuirea limbii vorbite cu limba latina si la insusirea unui nou mod de viata de catre autohtoni. Procesul de romanizare s-a desfasurat in intreg spatiul locuit de daco-geti, cuprinzand si teritoriile locuite de dacii liberi.

7

Romanizarea si etapele romanizarii:

1. Etapa preliminara (sec. I i. Hr. – sec. II d. Hr.) – romanizarea a avut o

intensitate redusa, s-a realizat fara interventia statului roman, prin scimburile culturale ale geto-dacilor cu populatia romanizata din peninsula Balcanica care au influentat arhitectura, ceramica geto-daca, etc.

2. Etapa romanizarii propriu-zise (106-275) – romanizarea a capatat un caracter

organizat prin interventia statului roman pentru organizarea provinciei Dacia si a cuprins toate sferele societatii (economica, politica, sociala, culturala). S-a realizat prin factorii romanizarii. Din simbioza dacilor cu romanii au rezultat daco-romanii.

3. Etapa romanizarii dupa parasirea Daciei de catre romani (275-sec. VIII)

(armata si administratia romana) in contextul marilor migratii – romanizarea a continuat

si dupa parasirea Daciei de catre romani prin intermediul romanilor ramasi in Dacia dar si datorita legaturilor cu lumea romana de la sud de Dunare care au favorizat si raspandirea crestinismului.

Factorii romanizarii:

Administratia. Prin intermediul administratiei romane, formata din functionari provinciali (procuratori) si functionari locali (magistri sau prefecti) din orase sau comunitati rurale, ce foloseau ca limba oficiala limba latina, romanizarea a capatar un caracter organizat.

Armata. Fiind o provincie de granita, expusa atacurilor barbarilor de la hotare, provincia Dacia avea nevoie de un sistem de aparare bine organizat. De aceea, imparatii romani au dispus construirea unui numar mare de castre, cum erau cele de la: Apulum, Dierna, Micia, Porolissum, Romula, in care stationau in numar mare legionari (Legiunea a XIII-a Gemina la Apulum, Legiunea a V-a Macedonica la Potaissa) sau trupe auxiliare (Micia). Intre acesti soldati si populatia autohtona au avut loc schimburi culturale, soldati cu nume dace au intrat in armata romana, ceea ce a contribuit la intensificarea romanizarii provinciei Dacia.

Veteranii. Dupa satisfacerea stagiului militar, o mare parte a veteranilor au parasit armata dar s-au stabilit in provincia Dacia. Ei au ocupat functii administrative, au primit compensatii banesti, pamant, si-au intemeiat familii pe teritoriul provinciei, contribuind astfel la procesul de romanizare.

Colonistii. In provincia Dacia au fost colonizati, in mod organizat, un numar mare de locuitori din celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai limbii latine populare, purtatori ai culturii romane. Acestia au patruns in toate domeniile economiei (agricultura, minerit, mestesuguri), au populat vechile asezari si au intemeiat altele noi, de tip roman: ‘canabae’ (asezari rurale situate in jurul castrelor) si mai tarziu, ‘vicus’, ‘pagus’ si ‘villa rustica’. Convietuind cu autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu acestia, colonistii au imprumutat daco-getilor elemente de civilizatie romana, constituindu-se intr- un factor activ al romanizarii.

Urbanizarea. Dupa cucerire, Dacia a fost supusa unui intens proces de urbanizare prin construirea dupa model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a unui numar mare de orase cu statut de ‘municipia’ (Dierna, Porolissum, Tibiscum, Troemsis) sau cu statut de ‘coloniae’ (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta,

8

Napoca, Apulum, Potaissa). Centre administrative, economice, culturale, orasele au constituit puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii veniti, contribuind astfel la romanizarea provinciei Dacia.

Viata economica. Activitatea economica din toate domeniile(agricultura, minerit, mestesuguri, constructii, schimb de marfuri) a constituit un alt factor al romanizarii datorita legaturilor ce s-au stabilit intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor desfasurate pe teritoriul Daciei romane si datorita participarii lor la viata economica a Imperiului.

Justitia. Normele juridice romane au fost introduse si aplicate pe teritoriul provinciei, ceea ce a impus autohtonilor cunoasterea acestor norme si exercitatea drepturilor lor in limba latina, contribuind astfel la desfasurarea procesului de romanizare. Norme ale dreptului roman se vor regasi in dreptul romanesc cutumiar de mai tarziu.

Viata culturala. A fost atestata existenta de scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul in limba latina pe intreg teritoriul stapanit de romani, in Dacia si Moesia Inferior.

Viata religioasa. Fenomenul ‘interpretatio romana’ (preluarea unor divinitati dace sub nume romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor divinitati romane (Inunona, Mineva, Jupiter, Venus), practicarea cultelor in limba latina au dat nastere elementelor de sincretism religios (contopirea unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una singura), ceea ce demonstreaza legaturile spirituale daco-romane, influentele reciproce care au aujutat la romanizarea autohtonilor din Dacia.

Continuitatea daco-romana dupa retragerea aureliana Dupa retragerea aureliana (275) teritoriul Daciei a continuat sa fie locuit de o populatie romanizata (daco-romanii). In acest sens stau marturie numeroase dovezi descoperite in spatiul carpato-dunarean. Dovezi arheologice:

Ceramica de factura daco-romana din sec V-VI descoperita in asezarile de la Bratei, Soporu de Campie, Verbita, Sarata Monteoru;

Morminte si obiecte crestine: Napoca, Apulum, Biertan, Dej;

Ziduri ridicate in sec. al IV-lea la Sarmizegetusa Dovezi numismatice:

Tezaurele descoperite la Sarmizegetusa, Napoca, Potaissa, Dierna, etc. Dovezi epigrafice:

Inscriptia de pe inelul de la Micia;

Inscriptii pe ceramica descoperita la Porolissum si Romula;

Inscriptie descoperita pe o caramida la Gornea;

Inscriptia de pe donariul de bronz de la Biertan.

Dovezi lingvistice:

Hidronime (nume de rauri) ce deriva din cele folosite in epoca romana:

Alutus (Olt), Maris (Mures), Samus (Somes), Crisius (Cris).

Toponime (nume de locuri): Napoca, Drobeta, Apulum, etc.

9

Crestinismul – factor al romanizarii Crestinismul a patruns in Dacia inca din timpul stapanirii romane, persecutiile imparatilor romani impotriva crestinilor fiind consemnate in incriptii descoperite in mai multe asezari din Dobrogea. Intreg spatiul carpato-dunarean a nentinut contactele cu Imperiul Roman si dupa retragerea aureliana, in timpul imparatului Constantin cel Mare (306-337) si in timpul imparatului Justinian (527-565) stapanirea imperiului extinzandu-se la nord de Dunare. Intreg spatiul locuit de populatia daco-romana cunoaste o intensificare a raspandirii crestinismului mai ales dupa Edictul de la Milan (313), prin care Constantin cel Mare acorda libertate religioasa crestinilor din Imperiu, si dupa interzicerea cultelor pagane de catre imparatul bizantin Teodosius I (379-395). Dupa aceasta data are loc organizarea crestinilor din regiunea Dunarii in episcopii (Tomis, Durostorum), ridicarea de basilici paleocrestine la Tomis, Histria, Callatis, Tropaeum Traiani, Sucidava, Drobeta, Porolissum. Un rol importan in raspnadirea crestinismului in spatiul carpato-danubiano-pontic l-au avut misionarii crestini Ulfilas (care a predicat in limbile greaca, latina, gota), Sava Gotul, Dionisie cel Mic (in Dobrogea). Au fost descoperite numeroase obiecte crestine la Biertan (donariul de bronz), Tomis (opait), Apulum, Dej (opait crestin de bronz), Tibiscum, etc. Principalele cuvinte crestine din limba romana sunt de origine latina: ‘biserica’ vine de la latinescul ‘basilica’ in timp ce crestinii occidentali folosesc pentru biserica termenul ‘ecclesia’; Dumnezeu vine de la latinescul ‘Domine Deus’. Tot din limba latina au fost preluate si cuvintele: cruce, inger, crestin, preot, botez etc. Acest lucru dovedeste vechimea dar si caracterul latin, occidental al crestinismului romanesc.

Autohtoni si migratori Dupa retragerea romana, populatia daco-romana ramasa in Dacia a cunoscut valuri succesive de populatii migratoare. Mai intai, pe teritoriul fostei provincii romane s-au asezat dacii liberi, in grupuri, iar populatia daco-romana s-a extins dincolo de granitele provinciei ceea ce a condus la uniformizarea culturii romanice in intreg spatiul carpato-danubiano-pontic. Primele migratii au avut loc in sec. IV, migratorii in drumul lor spre centrul, vestul sau sudul Europei trecand si peste teritoriul locuit de daco-romani. Influenta migratorilor a fost redusa, contactele cu autohtonii rezumandu-se la plata unui tribut din partea autohtonilor. Pe teritoriul Daciei a ramas un numar mic de migratori care au fost asimilati de populatia romanizata.

Principalele populatii migratoare

Gotii: popor germanic, erau impartiti in doua ramuri: ostrogotii si vizigotii. Au fost primii migratori care s-au asezat in Dacia. Prezenta lor este atestata de descoperiri arheologice precum: tezaurul de la Pietroasa, mormintele princiare de la Apahida, necropolele de la Targsor. In anul 376 ei au fost infranti de huni si alungati peste Dunare.

Hunii: popor asiatic, nomad, s-au stabilit in Campia Panonica. In timpul lui Attila au ajuns o mare putere si au facut incursiuni in toata Europa. Dupa moartea lui Attila (453) stapanirea hunilor s-a destramat.

10

Gepizii: popor germanic, s-au asezat in Pannonia, de unde tineau sub stapanire Dacia. La inceputul sec. al VI-lea li s-a alaturat un alt neam germanic, longobarzii, cu care au intrat in conflict. Infranti de longobarzi au trecut in Transilvania unde au fost asimilati. Prezenta lor este atestata de descoperirile de la Moresti si Apahida.

Avarii: originari din Mongolia, in sec. al VII-lea s-au asezat in Pannonia. Au dominat Europa Centrala pana in sec. al VIII-lea cand au fost invinsi de Carol cel Mare. Au facut incursiuni in Peninsula Balcanica. Au fost prezenti in Dacia in sec. VII-VIII dupa cum dovedesc vestigiile de la Felnac si Teius.

Slavii: au aparut in sec VI in Muntenia si Moldova, de unde au organizat expeditii impotriva Imperiului Bizantin. In sec. al VII-lea au trecut in numar mare in Peninsula Balcanica, separand astfel romanitatea orientala din nordul Dunarii de cea din sudul Dunarii care a fost asimilata de slavi. Slavii ramasi in Dacia au fost asimilati de populatia autohtona romanizata. Influenta slavilor asupra acestei populatii s-a manifestat in domeniul culturii materiale, al limbii, etc.

Bulgarii: au migrat la sf. sec. VII la sud de Dunare unde au intemeiat un stat puternic. Au constribuit la separarea tot mai profunda a romanitatii orientale.

In timpul migratiei daco-romanii au rezistat invaziilor pastrandu-si fiinta etnica, limba latina si cultura.

Formarea poporului roman si a limbii romane; componentele limbii romane Dupa anul 275, pe parcursul a catorva secole, in spatiul carpato-dunarean, a avut loc desavarsirea etnogenezei romanesti. Poporul roman s-a format din simbioza a doua componente etnice: dacii si romanii in teritoriul delimitat de Carpati, Dunare, Marea Neagra si Balcani. Poporul roman a locuit permanent teritoriul de la nord de Dunare. Limba romana s-a format paralel cu poporul roman, este o limba neolatina, cum sunt si limbile franceza, spaniola, portugheza, italiana. Limba romana s-a format in doua etape:

1. preluarea limbii latine de catre daco-geti. Acestia au folosit latina populara, vulgara

(vorbita);

2. transformarea treptata a limbii latine vorbite intr-o limba romanica de factura orientala, numita romana comuna (straromana sau protoromana). Influenta elementelor slave a fost nesemnificativa, nu a schimbat caracterul latin al limbii romane, ci a dus la imbogatirea vocabularului

Migrarea masiva a slavilor la sudul Dunarii (602) a divizat romanitatea nord- dunareana de cea sud-dunareana, din limba romana formandu-se patru dialecte:

dialectul daco-roman, la nordul Dunarii;

dialectul aroman;

dialectul meglenoroman;

dialectul istroroman, ultimile trei la sud de Dunare.

Aceasta migratie a facut sa creasca ponderea elementului romanic la nord de Dunare, unde limba romana a avut o evolutie diferita, slavii ramasi aici fiind asimilati de

11

autohtoni. Influentele lingvistice slave nu au putut schimba caracterul latin al limbii romane, ele limitandu-se doar la imbogatirea vocabularului. Componentele limbii romane:

substratul lingvistic traco-dacic: cca. 160 de cuvinte cu derivatele lor (10% din lexicul romanesc);

stratul lingvistic latin: 60% din vocabularul limbii romane;

adstratul lingvistic slav: cca. 20% din vocabular.

La acestea s-au adaugat imprumuturile din alte limbi, unele din epoca medievala (maghiara, turca), altele din epoca moderna (franceza, italiana, germana). Procesul de formare a poporului roman si a limbii romane s-a incheiat in sec. al VIII-lea.

I. 4. Constituirea statelor medievale Transilvania, Tara Romaneasca (Ungro-Vlahia), Moldova, Dobrogea

Societatea romaneasca in sec. IX-XIII Despre societatea romaneasca in sec. IX-XIII vorbesc o serie de izvoare scrise ale caror informatii sunt completate de descoperirile arheologice. Primele mentiuni despre romani au aparut in izvoare medievale din sec. VII-VIII. Izvoare scrise ce contin informatii despre romani:

- Tratatul militar bizantin ‘Strategikon’, din sec. al VII-lea, este prima atestare documentara a populatiei de la nordul Dunarii, denumita cu termenul de ‘romani’;

- Geografia armeana a lui Moise Chorenati, din sec. al IX-lea, mentioneaza ‘tara…careia ii zic Balak’ (Valahia);

- Cronica turca ‘Oguzname’, din sec. al IX-lea vorbeste despre ‘tara vlahilor’;

- ‘Despre administrarea imperiului’ scrisa de imparatul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, in sec. al X-lea, vorbeste despre populatia romanica de la gurile Dunarii si despre originea ei latina;

- Vasile al II-lea Macedoneanul, imparat bizantin, in sec. al X-lea, ii aminteste pe romani cu termenul de ‘vlahi’;

- Inscriptia de la Mircea Voda, din sec. al X-lea, vorbeste despre un jupan Dimitrie;

- ‘Podoaba Istoriilor’ a geografului armean Gardizi, din sec. al XI-lea, ii localizeaza pe romani intre Dunare si un munte mare;

- Istoricul bizantin Georgios Kedrenos ii numeste pe romani ‘blachi’;

- Cronicarul bizantin Kekaumenos, in sec. al XI-lea precizeaza ca romanii se trag din daci;

- Cronica ruseasca ‘Povestea anilor care au trecut’, din sec. al XI-lea, ii mentioneaza pe vlahi;

- ‘Alexiada’ Anei Comnena, ofera informatii despre structuri politice din Dobrogea conduse de Tatos, Satza si Sestlav;

- Cronicarul bizantin Ioan Kynnamos, in sec. al XII-lea, scrie despre ‘multime de blachi’ din Dobrogea;

12

- Poemul german ‘Cantecul Nibelungilor’, din sec. al XII-lea dar care prezinta evenimente din sec. al X-lea, ii aminteste pe ‘vlahi’ si pe ‘tara vlahilor’;

- Epopeea franceza ‘Cantecul lui Roland’ ofera stiri despre romani;

- Corespondenta dintre Ionita cel Frumos si Papa, din sec. al XIII-lea vorbeste despre originea latina a romanilor;

- Cronica notarului anonim al regelui Bela al IV-lea, ‘Gesta Hungarorum’ (‘Faptele ungurilor’),redactata in sec. al IX-lea, despre tara ‘romanilor’, organizarea lor, despre primele formatiuni politice prestatale din Transilvania;

- ‘Legenda sfantului Gerard’ aminteste despre existenta unor formatiuni politice romanesti in Transilvania.

Cercetarile arheologice au scos la suprafata un numar foarte mare de asezari din sec. IX-XIII (peste 1500), pe care arheologii le-au incadrat in complexul cultural Dridu, prima cultura romaneasca, care, prin caracteristicile ei, dovedeste incheierea procesului de etnogeneza a poporului roman. Conform acestor descoperiri, romanii erau organizati in obsti satesti teritoriale numite, de catre istoricul Nicolae Iorga, ‘romanii populare’. Asezarile fortificate, descoperite la Fundu Hertii, Slon (Prahova), Moresti, Dabaca, Vladimirescu (Arad) etc., specifice culturii Dridu, si inventarul acestora atesta stratificarea societatii si existenta unui conducator cu functii politico-administrative. Obstile satesti au evoluat din obstile gentilice (ce aveau la baza legaturile de rudenie dintre membrii obstii) specifice dacilor si, mai tarziu, daco-romanilor. Obstile satesti au capatat, cu timpul, un caracter teritorial, legaturile de rudenie pierzandu-si importanta. Obstile satesti teritoriale erau comunitati umane ce-si desfasurau activitatea pe un anumit teritoriu (hotarul obstii) pe care il aveau in stapanire, conduse de cnezi sau juzi. Obstile satesti s-au grupat in uniuni de obsti (‘autonomii populare’), ce purtau diferite denumiri: codri, campuri, tari, ocoale,etc. Acestea au stat la baza formarii cnezatelor si voievodatelor ca structuri politice prestatale

Structuri politice romanesti din sec. al IX-lea – sec. al XIII-lea:

TRANSILVANIA ‘Cronica lui Anonimus’ vorbeste despre existenta la jum. sec. al IX-lea, a trei formatiuni politice romanesti:

- Voievodatul lui Menumorut, situat in Crisana, cu centrul la Biharea;

- Voievodatul lui Glad, in Banat, cu centrul la Cuvin;

- Voievodatul lui Gelu, in Podisul Transilvaniei, cu centrul la Dabaca;

‘Legenda Sfantului Gerard’ mentioneaza existenta, la jum. sec. al XI-lea, a doua

voievodate romanesti, ce au opus rezistenta expansiunii maghiarilor spre rasarit:

- Voievodatul lui Ahtum, in Banat (intre Mures si Cris), cu centrul la Morisena;

- Voievodatul lui Gyla, in centrul Transilvaniei, cu centrul la Balgrad (Alba Iulia).

13

Din aceste izvoare aflam despre organizarea interna si legaturile politice, economice, religioase cu Bizantul. Informatiile izvoarelor scrise au fost completate cu informatiile oferite de sapaturile arheologice care au scos la suprafata cetati din acea vreme: Moigrad, Moresti, etc.

TARA ROMANEASCA ‘Diploma cavalerilor ioaniti’, din 1247, mentioneaza existenta a cinci formatiuni politice prestatale romanesti la sud de Carpati:

- Tara Severinului, in estul Banatului si vestul Olteniei;

- Cnezatul lui Ioan, in sudul Olteniei;

- Cnezatul lui Farcas, in nordul Olteniei;

- Voievodatul lui Litovoi, intre Olt si Jiu;

- Voievodatul lui Seneslau, in stanga Oltului.

MOLDOVA Existenta unor stucturi politice romanesti la rasarit de Carpati este confirmata de izvoarele narative ale vremii (‘Oguzname’, literatura bizantina, cronici rusesti,

documente din cancelaria germana si papala). Aceste izvoare vorbesc despre locuitorii spatiului dintre Carpati si Nistru:

- volohi, in Cronica lui Nestor;

- walati (valahi), intr-o diploma papala din sec. al XIII-lea;

- ulakes, in Oguzname; dar si despre tarile acestora:

- Ulakili (tara Vlahilor), in Oguzname;

- Tara Brodnicilor, in sudul Moldovei;

- Tara Berladnicilor, in centrul Moldovei;

- Tara Volohilor, in sudul Moldovei;

- Tara Bolohovenilor, in nordul Moldovei.

Marturiile izvoarelor scrise sunt completate de descoperirile arheologice care constau in grupari de asezari ce au in centru o fortificatie, in care rezida un conducator, cum sunt cele de la:

- Fundu Hertii;

- Ibanesti;

- Horodistea;

- Tudora;

- Dersca;

- Pocreaca – Satu-Nou, etc.

Denumirile stravechi de ‘tari’, ‘codri’, ‘campuri’, ‘ocoale’, care s-au pastrat pana

azi in Moldova, presupun existenta, in aceste locuri, a unor formatiuni politice prestatale (autonomii romanesti) din perioada de inceput a Evului Mediu.

- Tara Sipenitului;

- Codrii Cosminului;

- Codrii Orheiului;

- Codrii Lapusnei;

14

- Codrii Hertei;

- Campul lui Dragos, etc.

DOBROGEA Existenta unor structuri politice romanesti intre Dunara si Marea Neagra este atestata inca din sec. al X-lea. O inscriptie din 943, descoperita la Mircea Voda, aminteste de un jupan Dimitrie, conducatorul unei formatiuni politice formate in jurul fortificatiei de la Mircea Voda.

O alta marturie, din a doua jum. a sec. al X-lea a fost descoperita pe peretii

complexului monastic de la Murfatlar care mentioneaza pe jupan Gheorghe.

Intre 971-1204, Dobrogea a fost organizata de Imperiul Bizantin ca o unitate militar-administrativa, numita ‘thema Paristrion’ (Paradunavon), condusa de un strateg.

In opera sa, ‘Alexiada’, Ana Comnena vorbeste despre existenta, in a doua jum. a

sec. al XI-lea, a trei conducatori locali:

- Tatos, stapanea sudul Dobrogei si avea resedinta la Dristor;

- Satza, stapnea nord-vestul Dobrogei si avea resedinta la Vicina;

- Sestlav, stapanea nord-estul Dobrogei si avea resedinta la Preslav.

Tot Ana Comnena mentioneaza, la 1094, un alt fruntas al vlahilor, Pudila. Intr-o diploma din anul 1230 a tarului bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) este mentionata Tara Cavarnei situata intre Mangalia si Varna.

Statul Asanestilor

- 1185, toamna – datorita fiscalitatii excesive impuse de Imperiul Bizantin ce se afla intr-o profunda criza, vlahii din peninsula Balcanica, condusi de fratii Petru si Asan, impreuna cu romanii nord-dunareni, cumanii si bulgarii, au declansat o puternica rascoala;

- 1187 – rascoala s-a incheiat cu victoria vlahilor, care s-au constituit intr-un puternic stat in nordul Peninsule Balcanice, stat numit Statul Asanestilor sau Imeriul Vlaho-Bulgar, cu capitala la Tarnovo. Primul conducator al acestui stat a fost Asan.

- 1196 – Asan a fost ucis de catre boieri, conducator a devenit fratele acestuia, Petru.

- 1197 – Petru a fost asasinat si el de catre boieri iar conducerea a fost preluata de Ionita, fratele lui Asan si Petru.

- 1197-1207 – a domnit Ionita cel Frumos (sau Ionita Caloian cum a fost numit de greci) care a obtinut titlul de rege si recunoasterea oficiala a statului sau, atat din partea Bizantului, cat si din partea papei.

- 1201 – au inceput ostilitatile cu Imperiul Bizantin. Ionita a cucerit cetatile Constanta (in Muntii Rodopi) si Varna, apoi a incheiat pace cu Bizantul care a cunoscut independenta statului Asanestilor.

Ionita a cerut papei coroana de tar si sceptrul; papa Inocentiu al III- lea a fost de acord, cu conditia convertirii la catolicism.

- 1204, 7 noiembrie – trimisul papei l-a uns pe arhiepiscopul Vasile ca patriarh al bisericii vlahe si bulgare.

15

- 1204, 8 noiembrie – la Tarnovo, Ionita a fost incoronat ca ‘rege al vlahilor si bulgarilor’ si a primit sceptrul, diadema, bula, hrisovul de recunoastere si dreptul de a bate moneda, din partea papei.

- 1204 – cruciada a patra a cucerit Constantinopolul si a creat Imperiul Latin de Rasarit. Noul imparat, Balduin de Flandra, nu a recunoscut statul lui Ionita. A izbucnit un conflict care s-a terminat tragic pentru Balduin de Flandra care a fost prins si inchis la Tarnovo.

- 1207 – Ionita cel Frumos a fost ucis. Locul sau a fost luat de Asan Burul

(1207-1218).

- 1218 – tronul a fost ocupat de nepotul lui Ionita, Ioan Asan al II-lea, in timpul caruia statul atinge culmea puterii si intinderii sale: de la Dunare la Adrianopol si de la Marea Neagra la Marea Adriatica. In tompul sau, statul a devenit bulgar.

- 1258 - la moartea lui Caliman al II-lea, dinastia vlaha a asanestilor se stinge.

Formarea voievodatului Transilvaniei A avut loc in doua etape:

1. sec. IX-XI: aparitia formatiunilor politice prestatale romanesti mentionate de sursele maghiare si atestate si de descoperirile arheologice:

sec. X: inaintarea ungurilor asezati in Campia Panonica in Transilvania s-a lovit de rezistenta romanilor de aici organizati in voievodate (mentionate in Gesta Hungarorum);

sec. XI: dupa crearea regatului Ungariei prin incoronarea lui Stefan I ca ‘rege apostolic’ si crestinarea ungurilor in rit catolic a inceput cucerirea organizata a Transilvaniei, prin infrangerea voievozilor formatiunilor politice romanesti din centrul Transilvaniei si Banat.

2. a doua jum. a sec. XI-XII:

– organizarea treptata a teritoriului cucerit prin crearea comitatelor, unitati administrativ-teritoriale aflate sub autoritatea regelui Ungariei; primul comitat creat a fost Bihor (1111), apoi au fost create Crasna si Dabaca (1164), Alba, Cluj, Timis (1117), Satu Mare (1187), Caras (1200) si la inceputul sec. al XII-lea, Tarnava, Arad, Zarand;

dupa incercarea esuata a regalitatii maghiare de a impune propriul model de organizare politica – pricipatul (primul pricipe al Transilvaniei, Mercurius, a fost mentionat in documente din anul 1111), a avut loc organizarea politica a Transilvaniei ca voievodat (institutie specific romaneasca) cu o larga autonomie in cardul regatului maghiar, condusa de un voievod numit de rege. Astfel, in anul 1176, voievod al Transilvaniei era Leustachius;

organizarea politica a Transilvaniei a fost insotita si de organizarea religioasa prin infiintarea episcopatelor catolice;

pentru intarirea stapanirii maghiare in Transilvania, au fost colonizati secui, sasi, cavaleri ai ordinelor cavaleresti (teutoni si ioaniti):

a. secuii: de origine turca, au participat la actiunile militare ale maghiarilor impotriva romanilor. Mai intai s-au asezat in Bihor,

16

apoi, in sec. al XII-lea, se gaseau pe Tarnave si Mures, in sec. al XIII-lea s-au asezat in estul Transilvaniei, la limita Carpatilor Orientali. Conform intelegerii pe care o aveau cu maghiarii, secuii aveau rolul de a apara trecatorile Carpatilor impotriva invaziilor din rasarit. In schimb isi pastrau forma proprie de organizare si conducere.

b. Sasii: au fost colonizati in scopuri de aparare, dar si economice. Ei au fost adusi din zona Rhinului si Flandra dar, cel mai numeros grup a fost adus din Saxonia. Primul grup a fost colonizat la jum. sec. al XII-lea in judetele Alba si Hunedoara. Un alt grup s-a stabilit in zona Sibiului. Ultimul grup a fost colonizat la inceputul sec. al XIII-lea in zona Brasovului. Sasii au contribuit la dezvoltarea oraselor medievale Sibiu, Tarnave, Brasov, Orastie, Bistrita. Privilegiile acestora au fost consemnate in ‘Bula de aur a sasilor’ (1224) acordata acestora de regele Andrei al II-lea.

c. Cavalerii teutoni: au fost adusi, in anul 1211, in Tara Barsei de regele Andri al II-lea cu scopul de a opri incursiunile cumanilor aflati in Muntenia. Cu toate ca se bucurau de numeroase privilegii, teutonii au incercat sa-si extinda stapanirea la sud de Carpati si sa iasa de sub autoritatea regelui Ungariei. De aceea, in 1225 ei au fost alungati din Tara Barsei.

d. Cavalerii ioaniti (ospitalieri): au fost colonizati in Banat, de catre regele maghia Bela al IV-lea care a consemnat privilegiile acestora intr-o diploma din anul 1247. In aceasta diploma sunt mentionate formatiunile politice romanesti de la sud de Carpati.

Formarea statului medieval Tara Romaneasca (Ungro-Vlahia) A cunoscut trei etape:

1.

- Invazia mongola din 1241 a oprit expansiunea maghiara la sud de Carpati si a permis afirmarea cnezatelor si voievodatelor romanesti amintite in ‘Diploma Cavalerilor Ioaniti’;

-

Incercarea unui urmas al lui Litovoi, voievod din dreapta Oltului, de unigicare a acestor formatiuni prestatale si de iesire de sub suzeranitate maghiara, in 1272-1275. Ca raspuns, regele maghiar Ladislau IV a organizat, in 1277, o expeditie militara in urma careia voievodul roman a fost ucis, iar fratele lui, Barbat, a fost luat prizonier.

2.

- incercarea de unificare a formatiunilor politice prestatale romanesti dintre Carpati si Dunare a pornit din stanga Oltului, de la voievodatul lui Seneslau, pe fondul crizei politice a regatului maghiar si slabirii dominatiei tatare asupra teritoriilor romanesti la inceputul sec. al XIV-lea;

-

unificarea politica a cnezatelor si voievodatelor romanesti de catre Basarab I Intemeietorul (1310-1352)

-

1324 – recunoasterea stapanirii lui Basarab asupra teritoriului ce cuprindea Banatul Severinului, Oltenia, Muntenia si teritorii de la nordul gurilor Dunarii (Basarabia) , de catre Carol Robert de Anjou;

17

-

9-12 noiembrie 1330 – batalia de la Posada si infrangerea lui Carol Robert de Anjou; cucerirea independentei noului stat fata de regalitatea maghiara;

-

contributia adusa la intemeierea Tarii Romanesti de catre voievozii romani din Transilvania care, nemultumiti de politica maghiarilor in Transilvania, au trecut la sud de Carpati, fapt consemnat de cronicile din sec. XVII- XVIII si cunoscut ca ‘descalecatul lui Negru Voda din Fagaras’.

3.

– consolidarea statului prin cearea institutiilor interne si afirmarea ca stat medieval de sine statator in timpul urmasilor lui Basarab I: Nicolae Alexandru (1352-1364), Vladislav Vlaicu (1364-1377), Radu I (1377- 1384), Dan I (1384-1386), pana la sfarsitul sec. al XVI-lea.

Intemeierea statului medieval Moldova A cunoscut trei etape:

1. 1353 – crearea de catre regalitatea maghiara, in contextul luptelor cu tatarii, a

unei marci de aparare in nord-vestul Moldovei cu centrul la Baia, pusa sub conducerea voievodului maramuresean Dragos, structura ce s-a suprapus peste structurile romanesti din zona. Aceasta marca este considerata Moldova Mica si era vasala regelui Ungariei.

2. –rascoala romanilor din Maramures sub conducerea voievodului Bogdan ce

stapanea un cnezat format din 22 de sate, aflat pe valea Izei, cu resedinta la Cuhea. Rascoala a fost urmata de ‘descalecatul’ acestuia in Moldova.

- 1359 – a avut loc ‘descalecatul’ lui Bogdan in Moldova, unde i-a alungat pe urmasii lui Dragos.

- Ludovic de Anjou a castigat independenta Moldovei.

3. Desavarsirea teritoriala prin incorporarea Tarii de Jos (sudul Moldovei), si

consolidarea instutionala a statului medieval Moldova care s-au realizat sub urmasii lui

Bogdan: Latcu (1365-1374), Petru Musat (1347-1391), Roman I (1391-1394), Stefan I

(1394-1399).

Formarea Dobrogei Nucleul statului a fost ‘Tara Cavarnei’ mentionata intr-o diploma a lui Ioan Asan al II-lea la 1230.

1346 – in fruntea statului se afla Balica care s-a amestecat in razboiul civil de la

Constantinopol.

1347 – Dobrotici, fratele lui Balica, a urmat la conducerea statului in Dobrogea.

La inceput acesta era vasal Bizantului, fiind numit ‘despot’. Treptat a devenit autonom

fata de imperiu si a unificat ‘tarile’ dintre Dunare si mare intemeind Dobrogea.

1388 – Ivanco, fiul lui Dobrotici, urmatorul conducator al Dobrogei, a participat

alaturi de Mircea cel Batran la luptele cu turcii si, probabil, a fost ucis. Mircea cel Batran a anexat Dobrogea la Tara Romaneasca.

18

II.

CIVILIZATIA ROMANEASCA IN CONTEXT EUROPEAN

II. 1. Biserica si domnia

A. Tara Romaneasca si Moldova – biserica si domnia au fost principalele institutii ale statelor medievale romanesti.

Organizarea institutionala:

o Domnia: institutia centrala reprezentata de domnul tarii care avea urmatoarele atributii:

Administrative: numea dregatorii, acorda privilegiile boieresti, stabilea impozitele; Judecatoresti: scaunul domnesc era cea mai inalta instanta de judecata; Legislative: adopta acte legislative; Militare: comandantul armatei (mare voievod).

o Sfatul Domnesc alcatuit din dregatori, aveau atributii politice, administrative si judecatoresti.

- Banul Olteniei in Tara Romaneasca si Portarul Sucevei in Moldova eu cele mai importante dregatorii;

- Vornicul: conducatorul curtii domnesti, redacta hotararile domnului;

- Logofatul: seful cancelariei domnesti, redacta hotararile domnului;

- Vistierul: se ocupa cu evidenta veniturilor si cheltuielilor domniei;

- Spatarul: purta spada domnului la ceremonii, era seful cavaleriei;

- Stolnicul: avea grija meselor si ospetelor de la curte;

- Paharnicul: se ocupa cu aprovizionarea pivnitei domnesti;

- Comisul: se ingrijea de grajdurile domnesti;

- Postelnicul: supraveghea camera de culcare a domnului;

- Clucerul: se ocupa de camarile domnului;

- Slugerul: avea rolul aprovizionarii curtii domnesti cu carne.

o Adunarea tarii – se intrunea periodic, reunea reprezentanti ai starilor

privilegiate (uneori participau si tarani liberi) si hotara in chestiuni legate de

alegerea domnului, stabilirea impozitelor, semnarea tratatelor si declansarea razboaielor.

o Biserica – institutie importanta a statelor medievale romanest, i-a sprijinit pe domnitorii romani. Mitropolitii si episcopii erau numiti de catre domn.

o Mitropolitul – al doilea demnitar in stat era cea mai importanta figura a

Sfatului Domnesc, intaiul sfetnic al domnului,participa la scaunul de judecata al domnului, loctiitor al domnului in caz de vacanta a tronului, el il incorona pe seful statului.

19

Organizarea bisericeasca Tara Romaneasca:

1359 – infiintarea mitropoliei Tarii Romanesti la Curtea de Arges, capitala tarii. Era dependenta de Patriarhia din Constantinopol, patriarhii urmau sa fie numiti de catre patriarhul ortodox din Constantinopol. 1370 – a fost infiintata Mitropolia Severinului. 1503 – au fost infiintate Episcopia Ramnicului si Episcopia Buzaului. Au fost ridicate manastiri precum: Vodita, Tismana, Cozia, Dealu, etc. Moldova:

1401 – a fost infiintata Mitropolia Moldovei la Suceava; 1404 – a fost infiintata Episcopia Romanului; 1471 – a fost infiintata Episcopia de Radauti; 1597 – a fost infiintata Episcopia de Husi.

Odata cu organizarea bisericii au fost ctitorite o serie de biserici si manastiri:

Neamt, Putna, Voronet, Moldovita, etc.

Organizarea administrativ-teritoriala Tara Romaneasca: ‘judete’, conduse de reprezentanti ai domnului, ‘judeti’ cu functii administrative, judecatoresti. Moldova: ‘tinuturi’, conduse de un ‘staroste’ sau ‘parcalab’(in cazul tinuturilor ce aveau in cadrul lor si cetati).

B. Transilvania Transilvania, pana la 1541 – Voievodatul vasal regelui Ungariei, cu o larga autonomie in cadrul regatului maghiar.

Organizare institutionala:

Voievodul: prerogative limitate (nu era singurul stapanitor) Era numit si revocat de rege. Atributii: - judecatoresti

- militare (comandant militar)

- administrative (guvernator)

Sfatul voievodului: Vicevoievodul, comiti, notari;

Atributiile vicevoievodului:

- rol consultativ

- indeplinea functii publice sau la curtea suveranului

- conducea Transilvania in lipsa voievodului

- atributii uneori administrative, legislative, judecatoresti.

Congregatia generala: adunari reprezentative compuse din reprezentantii nobilimii maghiare, clerului catolic, patriciatului sasesc, fruntasilor secuilor, in general oamenilor liberi. Era convocata de rege sau de voievod. Romanii erau in majoritate aserviti si nu aveau dreptul de a participa la aceste adunari.

Transilvania – Principat autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman (1541-1688)

20

Organizare institutionala:

Principele: era denumit de Dieta si confirmat de Sultan.

Sfatul Principelui: format din 12 membri alesi din randul natiunilor privilegiate (cate 4 din fiecare): nobilii maghiari, patriciatul sasesc, fruntasii secuilor, conditionat de apartenenta la una dintre religiile recepte (catolica, luterana, calvina, unitariana).

Dieta: compusa din 150 de membri, se intrunea de doua ori pe an. Formata din reprezentantii natiunilor privilegiate (maghiari, sasi, secui), hotara in chestiunile de interes general. Organizarea administrativ-teritoriala a Transilvaniei:

Comitate maghiare conduse de comiti;

Scaune secuiesti organizate cu scopuri militare in partea rasariteana a Transilvaniei, in numar de sapte;

Scaune sasesti: sapte la numar, cel mai important fiind scaunul Sibiului;

Districte sasesti: doua (Brasov si Bistrita); Scaunele sasesti si cele doua districte s-au organizat in sec. XV intr-o organizatie teritoriala si politica autonoma (scoasa de sub jurisdictia voievodului) numita Universitatea Sasilor.

Districtele romanesti: numite initial tari (terra), isi aveau originea in fostele organizatii autohtone ale romanilor, erau situate in regiunile de granita, in Banat, in Fagaras, sau Hunedoara. Un district romanesc cuprindea un numar de cnezate si voievodate locale, ce se conduceau dupa dreptul lor stravechi.

Organizarea bisericeasca:

Biserica catolica subordonata arhiepiscopiei de Calocea, cuprindea trei episcopii:

o

Episcopia Transilvaniei, cu resedinta la Alba-Iulia;

o

Episcopia Oradiei;

o

Episcopia Cenadului.

Biserica ortodoxa era reprezentata de o serie de biserici si manastiri romanesti din Maramures (Cuhea), Tara Fagarasului (Scorei), Tara Barsei (Scheii Brasovului), Hunedoara (Strei, Densus) etc. Asezamintele religioase romanesti din Transilvania se aflau sub jurisdictia episcopilor ortodocsi de la sud si rasarit de Carpati, iar dupa organizarea mitropoliilor din Tara Romaneasca si Moldova au intrat sub jurisdictia acestor mitropolii.

21

II.

2. Politica externa a voievozilor romani

1. Mircea cel Batran (1368-1418) – Tara Romaneasca

1388 – 1389, iarna – Mircea cel Batran a participat cu un corp de oaste la batalia de la Kossovopolje (Campia Mierlei) impotriva turcilor si a anexat Dobrogea la Tara Romaneasca.

1389 – a incheiat alianta cu domnul Moldovei, Petru I (1374-1391), pentru a contracara pretentiile Ungariei de a-si extinde stapanirea asupra tarilor romane, mai ales ca regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437) era nemultumit de

preluarea Banatului Severinului, Amlasului si Fagarasului de catre Mircea. 1389, 10 decembrie – la Radom s-a incheiat, prin mijlocirea domnului Moldovei, tratatul de alianta cu regele Poloniei, Wladislav Jagello, impotriva Ungariei.

1393 – a intreprins o expeditie la Karinovasi, in sudul Muntilor Balcani, incheiata cu

succes. 1394, 10 octombrie – batalia de la Rovine incheiata cu infrangerea armatei otomane

condusa de Baiazid Ilderim (Fulgerul). 1395, 7 martie – Brasov, tratat de alianta cu regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, impotriva turcilor.

1396 – cruciada antiotomana de la Nicopole, organizata de Sigismund de Luxemburg cu

participarea lui Mircea cel Batran si a cavalerilor occidentali (in special a celor burgunzi):

- 1396, vara – cruciatii au cucerit Vidin, Rahova, Nicopole;

- 1396, 25 septembrie – a avut loc lupta de la Nicopole incheiata cu un dezastru

pentru cruciati care s-au retras in dezordine. Mircea a pierdut cetatea Turnu. 1397, septembrie-octombrie – a avut loc infruntarea cu turcii in Campia munteana incheiata cu izgonirea turcilor si recuperarea cetatii Turnu. 1403, 23 septembrie – a reinnoit prin intermediul lui Alexandru cel Bun, alianta cu Wladislav Jagello. 1406, noiembrie – initiativa lui Sigismund de Luxemburg de a organiza, impreuna cu Mircea cel Batran, o noua cruciada antiotomana. 1402-1413 – s-a amestecat in luptele pentru tron in Imperiul Otoman, sustinandu-l mai

intai pe Musa, apoi pe Mustafa, dar amandoi au pierdut in fata lui Mahomed.

1417 – a platit tribut Portii in schimbul protectiei acordate de sultan si recunoasterii de catre acesta a independentei Tarii Romanesti.

2. Alexandru cel Bun (1400-1432) – Moldova

1402, 12 martie – Alexandru cel Bun a incheiat o intelegere cu regele Poloniei, recunoscand suzeranitatea acestuia, pentru a opri ofensiva Ungariei in Moldova.

1410 – domnul Moldovei a trimis la Grünwald trupe in sprijinul regelui Poloniei,

impotriva cavalerilor teutoni. 1411, 25 mai – la Roman, Alexandru a reinnoit tratatul cu regele Poloniei, indreptat impotriva Ungariei. 1412, 15 martie – la Lublau, Ungaria si Polonia au semnat un tratat care punea in pericol existenta Moldovei.

22

1420

– Alexandru cel Bun a respins primul atac turcesc asupra Moldovei, la Chilia si Cetatea Alba.

1422

– domnitorul moldovean a trimis un corp de oaste la Marienburg, pentru a sprijini Polonia impotriva cavalerilor teutoni care au fost invinsi.

3. Iancu de Hunedoara – Transilvania

1441-1456 – Voievod al Transilvaniei. 1446-1453 – guvernator al Ungariei. 1453-1456 – capitan general al Ungariei. 1441, octombrie – incursiune a lui Iancu de Hunedoara in Serbia unde a provocat o grava infrangere turcilor.

1442, 18 martie – incursiune turceasca in Transilvania; Iancu a fost infrant la Santimbru. 1442, 22 martie – turcii in retragere, urmariti de Iancu de Hunedoara au fost infranti langa Sibiu. 1442, primavara – dupa alungarea trupelor turcesti din Tara Romaneasca a adus pe tronul tarii pe Basarab II si a creat astfel un front antiotoman. 1442, 2 septembrie – victoria impotriva turcilor pe raul Ialomita.

1443 – ‘Campania cea lunga’ la care au participat Ungaria, despotul sarb Brancovici si oastea Tarii Romanesti:

1443, septembrie – crestinii au trecut Dunarea in Peninsula Balcanica provocand infrangeri turcilor, ocupand orasele Niş si Sofia. Trupele lui Iancu au fost oprite la trecatorile Balcanilor;

1443, 12 decembrie – dupa lupta de la Zlatiţa, in conditiile iernii, oastea crestina s-a retras.

1444, iulie – Pacea de la Seghedin pe 10 ani, incheiata de sultanul Murad al II-lea cu regele Ungariei, Vladislav I, la insistentele Papei, a renuntat la pacea cu turcii.

1444

– alianta antiotomana la care au participat Ungaria, Venetia si oastea Tarii Romanesti condusa de Vlad al II-lea.

1444

– ‘Cruciada de la Varna’:

1444, 20 septembrie – cruciatii au trecut Dunarea, indreptandu-se spre Nicopole si Varna. Au cucerit Vidin, Nicopole;

1444, 10 noiembrie – in batalia de la Varna, campania s-a incheiat cu infrangerea cruciatilor si moartea regelui Ungariei, Vladislav I.

1445

– o noua alianta la care au participat Ungaria, Tarile Romane si Gheorghe Kastriotul, conducatorul albanezilor.

1445, august – Campania de la Dunare: a provocat infrangeri grave turcilor, a fost cucerit Giurgiul.

1448 – alianta cu Vlad Tepes si Bogdan II pe care i-a ajutat sa ocupe tronul Tarii

Romanesti, respectiv al Moldovei; 1448, 18-20 octombrie – lupta de la Kossovopolje s-a incheiat cu victoria turcilor. 1456, 21-22 iulie – la Belgrad, victoria lui Iancu de Hunedoara. A fost oprita, pentru 75 de ani, expansiunea Imperiului Otoman spre Centrul Europei.

23

4. Vlad Tepes (1456-1462; 1467) – Tara Romaneasca

Confruntarile cu Imperiul Otoman:

1459

– a refuzat plata tributului.

1461

– alianta cu regele Ungariei, Matei Corvin.

1461-1462, iarna – a atacat punctele fortificate turcesti de la sudul Dunarii, intre Rahova

si Chilia. 1462, 16 iunie – ‘Atacul de noapte’ de langa Targoviste asupra taberei turcesti incheiat cu retragerea armatei turcesti condusa de Mahomed al II-lea.

1462 – incheierea unei reglementari (capitulatie) intre sultan si Radu cel Frumos (noul domn) care consemna cresterea tributului de catre Poarta dar si pastrarea independentei Tarii Romanesti, protejarea acesteia de catre sultan. Poarta respecta suveranitatea statului roman.

5. Stefan cel Mare (1457-1504) – Moldova

4 aprilie 1459 v- la Overchelauti, Stefan cel Mare a fost recunoscut domn de catre regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, in schimbul juramantului de vasalitate si cedari Hotinului.

1462 – un nou acord cu Polonia prin care a recuperat Hotinul.

26 ianuarie 1465 – a atacat si cucerit cetatea Chilia, ocupata de unguri; aceasta actiune a condus la deteriorarea relatiilor cu Ungaria.

1465, toamna – campania lui Matei Corvin, regele Ungariei, in Moldova; acesta a cucerit Roman, Targu Neamt, si s-a indreptat spre Baia;

14 decembrie 1467 – la Baia, trupele maghiare au suferit o infrangere zdrobitoare din partea ostilor moldovene.

1469, vara – la Lipnic, Stefan a zdrobit hoardele tatarilor ce au invedat Moldova.

7 martie 1471 – la Soci, domnul Moldovei l-a infrant pe domnul Tarii Romanesti, Radu cel Frumos.

21 noiembrie 1473 – pe raul Vodna, Stefan cel Mare l-a infrant pe Radu cel Frumos si l-a

indepartat de la putere.

1473 – a refuzat plata tributului.

10

ianuarie 1475 – batalia de la Vaslui (Podu Inalt) incheiata cu victoria moldovenilor.

12

iulie 1475 – alianta antiotomana cu Matei Corvin.

26

iulie 1476 – Valea Alba (Razboieni), moldovenii au fost infranti, dar au reusit sa-I alunge pe turci din Moldova si infrangerea s-a transformat in victorie.

14

iulie 1484 – turcii au cucerit Chilia.

9 august 1484 – turcii au cucerit si Cetatea Alba.

15 septembrie 1485 – la Colomeea, tratat de vasalitate cu regele Poloniei Cazimir IV, care a promis sprijin impotriva turcilor.

16 noiembrie 1485 – i-a infrant pe turci la Catlabuga.

Primavara 1486 – victorie impotriva turcilor la Scheia.

1487

– tratat cu turcii, a reluat plata tributului, iar sultanul a recunoscut independenta Moldovei.

1489

– tratat de alianta cu Matei Corvin si a primit de la regele Ungariei Ciceul si Cetatea de Balta drept posesiuni, rupand astfel relatiile cu Polonia.

24

26

octombrie 1497 – la Codrii Cosminului, armata poloneza a fost infranta de cea moldoveana.

12 iulie 1499 – tratatul Moldovei cu Polonia prin care inceta vasalitatea Moldovei fata de regele polon.

Sec. XVI – s-a instaurat treptat regimul dominatiei otomane (dominatie care s-a manifestat in plan politic, dar si in plan economic) asupra Tarilor Romane, datorita instabilitatii politice in interior (a crescut influenta boierilor in alegerea domnilor) si expansiunii turcilor care au transformat centrul ungariei in Pasalâcul de la Buda si Transilvania in Principat autonom supus Portii Otomane (1541).

6. Mihai Viteazul (1593-1601) – Tara Romaneasca

1593 – a aderat la Liga Crestina creata de imparatul Rudolf al II-lea din care faceau parte Spania, Venetia, Statul Papal, ducatele italiene (Mantua, Ferrara si Toscana), Principatul Transilvaniei si Moldova.

13 noiembrie 1594 – a ucis pe creditorii levantini si unitatea turceasca din Bucuresti si i-a izgonit pe turci de pe teritoriul tarii.

Decembrie 1594-Ianuarie 1595 – campanie impotriva Imperiului Otoman: ostile reunite ale celor trei Tari Romanesti i-au infrant pe turci la Giurgiu, Rusciuc, Silistra, Serpatesti, etc.

20 mai 1595 – tratat de alianta cu Sigismund Bathory pe care l-a recunoscut ca suzeran in schimbul sprijinului impotriva turcilor, tratat semnat de boieri. Un tratat asemanator a incheiat si cu principele Transilvaniei si Stefan Razvan (Moldova).

1595 – campania turceasca impotriva Tarii Romanesti.

13/23 august 1595 – lupta de la Calugareni, turcii au fost infranti dar Mihai a fost obligat sa se retraga si sa astepte sprijinul aliatilor. A fost parasit de aliatii sai din celelalte principate romane; cucerirea oraselor Bucuresti si Targoviste de catre turci. 6-8 octombrie – cu sprijinul aliatilor a fost eliberat Targoviste.

20 octombrie 1595 – turcii au fost infranti definitiv la Giurgiu.

Ianuarie 1597 – a reluat plata trbutului catre turci in schimbul pacii si a recunoasterii sale

de catre sultan ca domn al Tarii Romanesti.

Martie 1598 – pace cu turcii care au recunoscut independenta Tarii Romanesti.

30 mai/9 iunie 1598 – Targoviste, tratat de alianta cu Rudolf al II-lea care i-a promis lui Mihai sprijin financiar in schimbul recunoasterii suzeranitatii imparatului asupra

Tarii Romanesti.

Unirea Principatelor

1 mai 1599 – Andrei Bathory, principele Transilvaniei, a incheiat pace cu Imperiul Otoman. - Mihai a incercat refacerea frontului ontiotoman prin cucerirea Transilvaniei si Moldovei (conduse de principi ce ii erau rivali). 18/28 octombrie 1599 – batalia de la Selimbar incheiata cu infrangerea lui Andrei Bathory.

1 noiembrie 1599 – intrarea lui Mihai in Alba Iulia si recunoasterea sa ca principe al Transilvaniei de catre Dieta.

25

Primavara 1600 – campania impotriva lui Ieremia Movila si ocuparea Moldovei. - s-a realizat unirea politica a celor trei tari romanesti care aveau acum un singur domn: Mihai Viteazul.

18 septembrie 1600 – la Miraslau, Mihai a fost infrant de nobilii maghiari ajutati de generalul Basta.

- interventia Poloniei si preluarea tronului Moldovei de catre Ieremia

Movila.

- Targoviste, Mihai a fost infrant de polonezi si a devenit domn in

Tara Romaneasca, Simion Movila. Martie 1601 – la Praga, Mihai a primit sprijin de la imparat pentru reluarea luptelor in Transilvania si ocuparea Tarii Romanesti. 3/13 august 1601 – la Guraslau, cu ajutorul lui Basta, Mihai l-a invins pe Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. 9/19 august 1601 – Mihai Viteazul a fost asasinat de imperiali pe Campia Turzii.

II. 3. Politica si diplomatie in sec XVII

Secolul al XVII-lea este caracterizat printr-o mai mare stabilitate politica. Domnitorii romani au renuntat la conflictul deschis cu Imperiul Otoman, inlocuindu-l cu actiuni diplomatice menite sa stranga legaturile dintre cele trei Tari Romanesti si sa le apropie de puterile europene ostile turcilor (Imperiul Habsburgic, Polonia si Rusia). Daca in prima jumatate a sec. al XVII-lea, regimul dominatiei otomane (instituit inca din 1538) a fost mai usor, in a doua jumatate a secolului, acest regim a devenit tot mai apasator culminand, la inceputul sec. XVIII-lea cu instaurarea, in Tara Romaneasca si in Moldova, a regimului fanariot. Regimul politic al dominatiei otomane asupra Tarilor Romane s-a manifestat sub doua forme: dominatia economica si dominatia politica.

Dominatia economica a constat in:

a) obligatiile banesti ce trebuiau platite Portii:

- haraciul sau tributul – reprezenta sumele de bani ce trebuiau platite de domnitorii romani in schimbul mentinerii pacii si pastrarii autonomiei interne a Tarilor Romane;

- peşcheşurile – darurile in bani sau natura (blanuri, cai, etc.) pe care domnitorii romani erau obligati sa le plateasca cu ocazia diferitelor evenimente ce aveau loc la curtea sultanului (casatorii, urcarea pe tron a sultanilor, etc.);

- cumpararea domniei – sume de bani ce erau platite sultanilor sau dregatorilor acestuia de catre pretendentii la tronul Tarilor Romane, pentru a li se acorda domnia;

- confirmarea domniei (din a doua jumatate a sec. al XVII-lea) sau mucarerul – obligatie in bani, anuala sau trienala, ce era platita de domnitori sultanului pentru mentinerea lor pe tron.

b) obligatiile in natura (cereale, vite, cai, etc.) si obligatiile in munca (transport, constructii, etc.)

26

c)

monopolul comercial: dreptul turcilor de a cumpara produse agricole la preturi foarte mici.

Dominatia politica s-a exercitat prin:

- amestecul sultanilor in numirea domnitorilor a fost cauza duratei mici a domniilor, pe tronul Tarilor Romane perindandu-se, in aceasta perioada, un numar foarte mare de domnitori;

- controlul asupra politicii duse de domnitor prin intermediul boierilor romani de la curtea domneasca cat si prin trimisii Portii (in special greci). Acest lucru a permis instaurarea unui climat de insecuritate politica, domnii si principii din cele trei Tari Romane fiind expusi intrigilor de la curte si subordonati intereselor boierilor, respectiv nobililor. S-a instituit, astfel, regimul boieresc in Tara Romaneasca si Moldova si regimul nobiliar in Transilvania. Chiar si in conditiile crizei de autoritate cu care s-a confruntat domnia in Tarile Romanesti, pe parcursul sec. al XVII-lea, au existat domnitori si principi (in Transilvania) care s-au distins prin politica abila dusa cu scopul iesirii din sfera de influenta a Imperiului Otoman.

Cele mai importante domnii:

1. Matei Basarab (1632-1654), in Tara Romaneasca:

Politica interna:

-

cu sprijinul boierilor romani a incercat inlaturarea boierilor greci din sfatul domnesc;

-

a urmarit dezvoltarea economica a tarii;

-

a sprijinit construirea de lacasuri de cult.

o

Politica externa:

-

a initiat legaturi cu habsburgii si cu regele Poloniei in scopul realizarii unei aliante antiotomane;

-

a intretinut relatii cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rackoczi I, cu care a incheiat, in 1633, un tratat de alianta prin care cei doi isi promiteau sprijin reciproc. Acest tratat a fost reinnoit in 1635, 1636, 1638, 1640,

1647

si cu fiul acestuia Gheorghe Rackoczi II, in 1650 si 1651;

-

1650

– a incheiat o intelegere de ajutor reciproc cu hatmanul cazacilor,

Bogdan Hmelnitki;

-

s-a aflat in conflict cu domnul Moldovei, Vasile Lupu, Care urmarea sa-i

ocupe tronul.

2. Vasile Lupu (1634-1653), in Moldova

Politica interna:

- s-a sprijinit pe boierii greci in conducerea tarii ceea ce i-a nemultumit pe boierii pamanteni;

- om de cultura, a ridicat numeroase biserici si manastiri (Biserica Trei Ierarhi din Iasi).

27

Politica externa:

- 1639, a incercat sa-l indeparteze de la tron pe Matei Basarab, dar a fost infrant in luptele de la Ojogeni si Nenisori (Ialomita);

- 1638, tratat de alianta cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rackoczi I;

- 1644-1648, perioada de imbunatatire a relatiilor cu Matei Basarab;

- 1646, a incheiat o conventie de buna vecinatate si de extradare cu Transilvania;

- 1653, ultima incercare a lui Vasile Lupu de a ocupa tronul Tarii Romanesti s-a incheiat cu infrangerea suferita la Finta si indepartarea sa de pe tron.

3.

Serban Cantacuzino (1678-1688) in Tara Romaneasca

Politica interna:

-

intarirea autoritatii domnesti pentru a pune capat anarhiei provocate de grupurile boieresti.

Politica externa:

- a urmarit incheierea unei aliante antiotomane cu Imperiul Habsburgic;

- 1683, cand a avut loc asediul esuat al turcilor asupra Vienei, chiar daca a participat cu trupe alaturi de Imperiul Otoman la acest asediu, a ajutat trupele imperiale oferindu-le informatii despre actiunile turcesti;

- dupa infrangerea armatelor turcesti la Viena, Serban Cantacuzino a intrat in tratative cu imparatul german in vederea incheierii unei aliante antiotomane;

- 1684-1688, contacte diplomatice cu Imperiul Habsburgic, habsburgii promitandu-I domnia ereditara si titlul de baron in cadrul imperiului. Tratativele nu au fost finalizate datorita mortii domnitorului.

4.

Constantin Brancoveanu (1688-1714) in Tara Romaneasca

Politica interna:

- s-a preocupat de intarirea autoritatii domnesti in raport cu boierii;

- a reorganizat sistemul fiscal;

- a sprijinit Biserica prin construirea de lacasuri de cult si prin danii acordate acesteia;

- a contribuit la inflorirea culturii prin sprijinul acordat tiparirii de carti in tipografiile din Targoviste si Ramnic;

- 1714, datorota intrigilor boierilor pe langa sultan, a fost mazilit, apoi executat impreuna cu cei patru fii ai sai, la Istanbul.

Politica externa:

- a urmarit permanent mentinerea unor relatii bune cu Imperiul Otoman pentru a nu trezi suspiciuni cu privire la politica sa externa antiotomana;

- la inceput relatiile cu imparatul german au fost incordate, domnitorul roman fiind nevoit sa respinga doua atacuri ale habsburgilor asupra Tarii Romanesti: in 1689 si in anul 1690, cand domnitorul i-a alungat pe habsburgi din Transilvania;

28

- a incercat incheierea unei aliante cu Polonia indreptate impotriva turcilor, dar a renuntat la acest proiect datorita incapacitatii de lupta a Poloniei;

- cu Moldova relatiile au fost incordate;

- 1709, intre Tara Romaneasca si Rusia lui Petru cel Mare s-a incheiat o conventie secreta indreptata impotriva turcilor.

5. Dimitrie Cantemir (1710-1711), domn al Moldovei

Politica interna:

- a luat masuri pentru intarirea puterii centrale;

- s-a sprijinit pe mica boierime si pe oraseni impotriva marilor boieri;

- a realizat o reforma fiscala.

Politica externa:

- s-a orientat spre o alianta antiotomana cu Rusia care se afla in plina ascensiune;

- 13 aprilie 1711, la Luţk, a incheiat un tratat de alianta cu tarul Rusiei, Petru cel Mare, tratat care prevedea ajutor militar reciproc impotriva turcilor;

- iulie 1711, la Stanilesti, ostile rusesti si moldovene au fost infrante de turci, iar Dimitrie Cantemir s-a refugiat la curtea tarului Rusiei. Incepand cu anul 1711, in Moldova si 1716, in Tara Romaneasca, Imperiul Otoman a inlocuit domniile pamantene cu domniile fanariote (fanariotii erau greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, considerati diplomati foarte abili, motiv pentru care erau folositi de sultani in chestiuni de politica externa).

29

III.

PREMISELE CONSTITUIRII ROMANIEI MODERNE

III. 1.Relatiile statelor romanesti cu Marile Puteri. Criza orientala.

Sec. al XVIII-lea – apare ‘Problema Orientala’ sau ‘Criza Orientala’ determinata de tendinta Austriei, Rusiei si Prusiei de a anexa teritorii ale Imperiului Otoman aflat in criza, la care se adauga lupta pentru eliberare de sub dominatia otomana dusa de popoarele balcanice. Rivalitatea dintre Marile Puteri, a determinat izbucnirea a sase razboaie ruso-austro-turce care se vor desfasura pe teritoriul Tarilor Romane, cu mari pierderi umane, materiale, teritoriale. Tarile Romane ocupau un loc important in cadrul ‘Crizei Orientale’. Tendinta domnitorilor romani de a se alia cu puterile vecine pentru a iesi de sub suzeranitate otomana a determinat Imperiul Otoman sa Restranga autonomia Principatelor si sa inlocuiasca domniile pamantene cu cele fanariote. In acelasi timp, in Transilvania s-a instituit regimul dominatiei habsburgice.

Regimul fanariot in Tara Romaneasca si Moldova:

1711

– inceputul regimului fanariot in Moldova;

1716

– inceputul regimului fanariot in Tara Romaneasca;

Primul domnitor fanariot a fost Nicolae Mavrocordat, mai intai in Moldova, apoi si in Tara Romaneasca.

Trasaturile regimului fanariot:

- domnitorii erau numiti de sultan dintre grecii din carteirul Fanar al Constantinopolului, ce detinusera functii importante in ierarhia Imperiului;

- teritoriul principatelor romane era considerat parte integranta a Imperiului Otoman, prin urmare parti din teritoriu puteau fi instrainate in functie de interesele Portii;

- Tarile Romane nu aveau dreptul sa intretina o armata proprie;

- Economia fiind subordonata Portii otomane, au crescut obligatiile catre turci si s-a mentinut monopolul acestora asupra economiei;

- Tarile Romane nu aveau dreptul la o politica externa proprie, in relatiile cu alte tari interesele acestora fiind reprezentate de sultan. Cu toate acestea Tarile Romane aveau un statut aparte in cadrul Imperiului Otoman, acestea mentinandu-si autonomia interna. Regimul fanariot, prin dominatia exercitata de Poarta, fiscalitatea excesiva si coruptia administratiei din Tara Romaneasca si Moldova a avut ca efect accentuarea saraciei ce a devenit tot mai apasatoare pentru romani care au initiat o serie de demersuri, pe langa Marile Puteri, menite sa la elibereze de sub aceasta dominatie. Pe de alta parte, prin actiunile lor reformatoare in plan economic, social si politic, domnii fanarioti au contribuit la modernizarea societatii romanesti in spiritul ideilor iluministe.

Opera reformatoare a domnilor fanarioti:

Constantin Mavrocordat, a avut mai multe domnii in Tara Romaneasca si Moldova intre 1730-1769. A luat masuri pentru reformarea administratiei, justitiei, finantelor.

30

- refoma fiscala: desfiintarea darilor si inlocuirea lor cu un impozit anual fix, ce putea fi platit in 4 rate;

- reforma sociala, infaptuita in 1746 in Tara Romaneasca si in 1749 in Moldova, a constat in desfiintarea serbiei si a legaturii de pamant a taranilor care se putea rascumpara. Ei au devenit clacasi, fiind obligati sa presteze zile de claca pe pamantul boierului (12 zile pe an in Tara Romaneasca si 24 in Moldova). Alexandru Ipsilanti, domn in Tara Romaneasca (1774-1782; 1796-1797) si in Moldova (1786-1788) a infaptuit reforme in invatamant, justitie si finante. Scarlat Calimachi, domn al Moldovei in 1806, 1807-1810, 1812-1819 – a tiparit la Iasi, in 1816-1817, ‘Codul lui Calimachi’, o culegere de legi inspirata din Codul austriac si Codul lui Napoleon. Ioan Gheorge Caragea, domn al Tarii Romanesti (1812-1818), a promulgat, in 1818, un cod de legi (Legiunea lui Caragea) inspirat din Codurile occidentale. El a marit obligatiile taranilor clacasi fata de boieri.

Regimul habsburgic in Transilvania

1683

– asediul esuat al Imperiului Otoman asupra Vienei, moment care marcheaza intrarea in defensiva a Portii Otomane si expansiunea Imperiului Habsburgic in Ungaria si Transilvania;

1686

– victoria austriecilor impotriva turcilor la Buda;

1687

– la Mohacs, Imperiul Habsburgic a obtinut o noua victorie asupra turcilor si a

anexat Ungaria; 1687, octombrie – s-a semnat tratatul de la Blaj intre principele Transilvaniei, Mihail Apafi si imparatul Leopold I prin care Imperiul Habsburgic acorda protectie

militara Transilvaniei impotriva turcilor si a fost acceptata instalarea armatei austriece in 12 orase din Transilvania;

1688 – Dieta de la Sibiu, sub presiunea austriecilor, a hotarat acceptarea protectiei

imperiale austriece impotriva turcilor si renuntarea la suzeranitatea otomana; 1691, 4 decembrie – a fost emisa Diploma Leopoldina, act ce a jucat rol de constitutie; in 18 puncte erau stabilite organizarea Transilvaniei si statutul sau in cadrul

Imperiului Habsburgic, astfel:

- erau mentinute vechile legi feudale reglementate prin ‘Tripartitul lui

Werboczi’, ‘Compilatae Constituones’ si ‘Aprobatae Constituones’;

- erau mentinute vechile privilegii ale sasilor si secuilor;

- se mentinea sistemul ‘celor trei natiuni privilegiate’ (unguri, secui, sasi);

romanii erau considerati tolerati in Transilvania si nu aveau dreptul sa participe la viata politica a tarii;

- nu existau decat 4 religii recepte (recunoscute, oficiale: catolica, calvina, luterana si unitariana); religia ortodoxa nu era acceptata;

- Transilvania devenea provincie a Imperiului Habsburgic, guvernata in

numele imparatului de un guvernator ajutat de un guberniu cu atributii politice,

administrative si judiciare;

- se mentinea Dieta Transilvaniei, dar aceasta avea atributii limitate (nu mai avea dreptul de a alege guvernatorul, care era numit de imparat);

- comandantul armatei era austriac.

31

1694 – s-a infiintat, la Viena, Cancelaria Aulica a transilvaniei cu scopul integrarii

provinciei in Imperiul Habsburgic si consolidarii stapanirii habsburgice in Transilvania; 1699, 26 ianuarie – Pacea de la Karlowitz – Imperiul Otoman a renuntat la pretentiile de

suzeranitate asupra Transilvaniei; 1692-1701 – a fost organizata Biserica Greco-Catolica prin unirea unei parti a romanilor ortodocsi cu Biserica Catolica, acest lucru contribuind la dezvoltarea culturii si a limbii romane, la emanciparea romanilor din Transilvania; 1703-1711 – rascoala condusa de Francisc Rackoczi al II-lea, a cuprins o mare parte a Transilvaniei. Se urmarea inlaturarea stapanirii habsburgice in Transilvania. Initial, rasculatii au obtinut cateva victorii ce au culminat cu proclamarea lui Rackoczi ca principe al Transilvaniei. Apoi, neintelegerile dintre rasculati au dus la infrangerea rascoalei incheiata cu Pacea de la Satu Mare;

1765 – Transilvania a devenit Mare Principat, pastrandu-si autonomia in cadrul Imperiului Habsburgic.

Reformele monarhilor luminati Maria Tereza (1740-1780) si Iosif al II-lea (1780-

1790):

1759

– a fost infiintata Mitropolia Ortodoxa Romana;

1777

– a fost emis actul ‘Ratio Educationis’ prin care a fost reorganizat invatamantul, ceea ce a permis multor romani accesul la educatie;

1781

– edictul de toleranta religioasa prin care religia ortodoxa era considerata legala;

1785

– patenta imperiala care desfiinta iobagia si legarea de glie a iobagilor. Acesta patenta a fost anulata la insistentele nobililor.

Conflictele dintre Marile Puteri (Rusia, Austria, Turcia) desfasurate pe teritoriul Tarilor Romane. Razboaiele ruso-austro-turce.

Razboiul ruso-turc din 1710-1711, la care a participat si Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, s-a incheiat cu victoria turcilor in batalia de la Stanilesti (18-22 iulie 1711). In 22 iulie 1711, s-a incheiat pacea de la Vadul Husilor prin care rusii au cedat turcilor cetatea Azov. Razboiul austro-turc din 1716-1718, s-a incheiat cu victoria Austriei. Prin semnarea pacii de la Passarovitz (1718), Turcia ceda Austriei si teritoriile romanesti Banat si Oltenia. Razboiul ruso-austro-turc din 1736-1739, in cursul caruia Rusia a reusit sa ocupe Moldova, s-a incheiat cu infrangerea Austriei si semnarea pacii de la Belgrad, prin care Oltenia a fost retrocedata Tarii Romanesti. Banatul ramanea in continuare in posesia habsburgilor. Razboiul ruso-turc din 1768-1774, in cursul caruia Rusia a ocupat Tarile Romane, inlaturandu-i pe domnitorii fanarioti. La Congresul de pace de la Focsani (24 iulie 1772-22 martie 1773), delegatii ale boierilor romani au inmanat Congresului memorii prin carfe cereau, in virtutea vechilor ‘capitulati’, independenta Tarilor Romane si punerea lor sub granita colectiva a Marilor Puteri (Rusia, Austria,

32

Prusia). Turcia infranta a cerut pacea. In urma pacii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a castigat dreptul de a interveni pentru protejarea Tarilor Romane. Austria, prin presiuni asupra turcilor, a reusit sa anexeze partea de nord a Moldovei, Bucovina (1775). Rusia a elaborat o serie de proiecte pentru organizarea sud-estului Europei, cu intentia clara de a anexa Principatele Romane. Aceste proiecte au fost:

- ‘proiectul grecesc’ care viza impartirea teritoriilor europene din Peninsula Balcanica intre Rusia si Austria si refacerea Imperiului Bizantin;

- ‘proiectul dacic’ care viza formarea unui stat tampon, cu numele Dacia, constituit din Tara Romaneasca si Moldova. Razboiul ruso-austro-turc din 1787-1791/1792, declansat de incercarea de punere in practica a ‘proiectului grecesc’. Turcia a fost infranta dar, presati de evenimentele din Franta, habsburgii s-au grabit sa semneze pacea de la Şiştov (24 iulie 1791). Razboiul s-a incheiat anul urmator, cu pacea de la Iasi (1792) cand Rusia a obtinut de la turci teritoriul dinte Bug si Nistru si recunoasterea stapanirii sale asupra Crimeei. Rusia a devenit, astfel, vecina Tarilor Romane. Razboiul ruso-turc din 1806-1812, a fost declansat de Rusia sub pretextul comiterii de abuzuri asupra Tarilor Romane de catre turci. Armata rusa a ocupat Tarile Romane. Razboiul s-a incheiat cu pacea de la Bucuresti (16/28 mai 1812) care prevedea anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru de catre Rusia. Acest teritoriu va primi numele de Basarabia.

Dupa revolutia de la 1821, Imperiul Otoman a fost obligat, prin conventia ruso- turca de la Akkerman (25 septembrie-7 octombrie 1826), sa revina la domniile pamantene. S-a instituit protectoratul rusesc asupra Tarilor Romane.

Razboiul ruso-turc din 1828-1829, incheiat cu semnarea tratatului de pace de la Adrianopol care a limitat foarte mult dominatia Imperiului Otoman asupra Principatelor. Tarile Romane au intrat sub ocupatie ruseasca (1828-1834). Au fost introduse in Tara Romaneasca si Moldova, Regulamentele Organice.

Regulamentele Organice

primele Constitutii romanesti care au jucat rol de legi fundamentale pana la 1858;

se bazau pe principiul democratic, modern al separarii puterilor in stat;

au fost introduse la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova;

prevederi:

o

puterea executiva era exercitata de domn, ales pe viata de o Adunare Obsteasca Extraordinara. Domnul numea si revoca ministri, initia si sanctiona legi, el era ajutat de un Sfat format din 6 ministri. Putea sa dizolve Adunarea Obsteasca cu acordul puterilor suzerana si protectoare;

o

puterea legislativa era detinuta de Adunarea Obsteasca, prezidata de mitropolit, era formata din boieri si avea rolul de a adopta legi;

o

puterea judecatoreasca era detinuta de tribunale si de Inaltul Divan Domnesc, care era instanta suprema;

o

a fost instituit bugetul tarii;

33

o

a fost stabilit un impozit unic: capitatia, pentru tarani si patenta, pentru negustori si meseriasi;

o

infiintarea militiei pamantene;

o

dezvoltarea invatamantului.

III. 2. Constiinta nationala si emancipare politica

Miscarea de emancipare nationala a romanilor din:

A. Transilvania

- Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768), episcop unit, a luptat pentru

drepturile romanilor din Transilvania, care erau mentinuti la statutul de natiune tolerata

cu toate ca reprezentau populatia majoritara, prin afirmarea vechimii si originii latine a

romanilor. Ca membru al Dietei Transilvaniei a propus acordarea de drepturi romanilor, participarea acestora la viata politica a tarii, desfiintarea iobagiei, infiintarea de scoli, etc. El a redactat mai multe memorii pe care le-a inaintat Curtii de la Viena. In 1774, a intocmit Supplex Libellus pe care l-a trimis imparatesei Maria Tereza. A fost chemat la Viena si exilat la Roma unde a si murit.

- Rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan (1784) a avut, pe langa

caracterul social (cereau desfiintarea servitutilor feudale), si un caracter national, romanii urmarind recunoasterea natiunii romane alaturi de celelalte natiuni din Transilvania. Rascoala a avut un impact puternic care a determinat emiterea unei patente imperiale de catre imparatul Iosif al II-lea, prin care iobagia era desfiintata.

- Supplex Libellus Valachorum, document elaborat in 1791 de catre

reprezentantii Scolii Ardelene: Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu, Samuil Micu, Iosif Mehesi, etc., este primul program politic modern al romanilor din Transilvania care revendica: - egalitate in drepturi cu celelalte natiuni;

- participarea romanilor la Dieta proportional cu numarul lor;

- folosirea toponimiei romanesti, etc.

- Scoala Ardeleana, curent cultural reprezentat de un grup de intelectuali romani din Transilvania care au considerat ca lupta pentru emanciparea romanilor poate fi dusa cu mai mult succes pe taramul culturii. Reprezentantii Scolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Ioan Budai-Deleanu, Petru Maior, prin opera lor literara si istorica, au promovat ideea originii latine a poporului roman, a vechimii ai a continuitatii acestui popor in spatiul carpato-danubiano-pontic, fundamentata pe dovezi istorice incontestabile, pentru a demonstra legitimitatea romanilor din Transilvania de a cere drepturi politice.

B. Tara Romaneasca si Moldova

Boierii pamanteni din Tara Romaneasca si Moldova si-au manifestat opozitia fata de regimul fanariot prin actiuni care urmareau atragerea atentiei Marilor Puteri asupra problemelor din Tarile Romane. In acest scop ei au redactat o serie de memorii care contineau revendicarile romanilor din Principate. Aceste revendicari erau:

- respectarea drepturilor politice ale romanilor;

34

- independenta sau autonomia Tarilor Romane;

- respectarea prevederilor ‘Capitulatiilor’;

- inlocuirea suzeranitatii Imperiului Otoman cu protectoratul colectiv al Marilor Puteri.

Miscarea a atras personalitati ale vremii ca: Ienachita Vacarescu, Mihai Cantacuzino, Dimitrie Sturdza, Eufrosin Poteca, etc. Cu prilejul razboaielor ruso-austro-turce boierii romani au inaintat Marilor Puteri aceste memorii, cautand sprijinul acestora.

- la congresul de pace de la Focsani (24 iulie 1772-22 martie 1773), delegatii ale boierilor romani au inmanat Congresului memorii prin care cereau, in virtutea vechilor ‘capitulatii’, independenta Tarilor Romane si punerea lor sub granita colectiva a Marilor Puteri (Rusia, Austria, Prusia).

- In 1774, protestul domnitorului Grigore Ghica al III-lea impreuna cu boierii moldoveni impotriva rapirii Bucovinei.

- In 1791, la Şiştov, unde se discutau conditiile pacii turcilor cu Rusia si Austria, boierii munteni au inaintat un alt memoriu Austriei si Rusiei prin care cereau: anularea obligatiilor fata de Poarta, domn pamantean, autonomia principatelor si intrarea lor sub protectia Rusiei si Austriei.

- In 1822, a fost conceputa ‘Constitutia Carvunarilor’ de catre comisul Ioan Tăutu, reprezentant al micii boierimi din Moldova care prevedea introducerea in Moldova a unui regim constitutional, autonomia fata de Poarta Otomana, etc.

- ‘Partida Nationala’, condusa de colonelul Ion Campineanu, a redactat, in 1837-1838, un proiect de constitutie democratica. Membrii ‘partidei nationale’ s-au opus limitarii autonomiei Tarii Romanesti de catre Rusia.

Revolutia de la 1821 Revolutia din Tara Romaneasca se inscrie intr-o miscare mai ampla, desfasurata pe plan european, de eliberare sociala si nationala. Revolutia romaneasca s-a desfasurat in stransa legatura cu miscarea de eliberare a Greciei de sub stapanirea otomana, organizata de societatea secreta Eteria, condusa de Alexandru Ipsilanti. Cauze:

dominatia straina si regimul fanariot;

razboaiele ruso-austro-turce care s-au desfasurat in Tarile Romane si care au provocat numeroase pierderi;

coruptia si fiscalitatea excesiva;

situatia grea a taranilor, ale caror obligatii au crescut. Forte participante:

taranii liberi si dependenti;

orasenii;

boerii pamanteni;

pandurii.

Documente programatice:

‘Proclamatia catre tara’ citita la Pades, la 23 ianuarie 1821;

‘Cererile norodului romanesc’, februarie 1821;

‘Proclamatia catre munteni’, 3 martie 1821;

35

‘Proclamatia din Bolintin’, 16 martie 1821;

‘Proclamatia de la Cotroceni’, 20 martie 1821.

Revendicari:

desfiintarea privilegiilor boieresti;

numirea in functii dupa merit;

reformarea justitiei;

armata nationala;

desfiintarea dregatoriilor inutile;

revenirea la impozitul fix ce putea fi platit in 4 rate;

desfiintarea vamilor interne;

libertarea comertului;

invatamant obligatoriu.

Desfasurare:

ianuarie 1821 – a murit ultimul domn fanariot, Alexandru Şuţu. Cu acest prilej s-a format la Bucuresti Comitetul de Obladuire pentru a prelua conducerea tarii;

23 ianuarie 1821 – Tudor Vladimirescu, cu acordul Comitetului de Obladuire, a expus multimii, adunata la Pades, ‘Proclamatia catre tara’, apoi a constituit ‘Adunarea Norodului’;

februarie 1821 – Tudor, impreuna cu armata sa (10.000 de oameni), a pornit spre Bucuresti. A facut doua popasuri la manastirile Strehaia si Gura Humorului;

februarie-inceputul lui martie 1821 – Tudor si-a fixat tabara la Ţânţăreni. Aici a purtat discutii cu reprezentantii Eteriei;

22 februarie 1821, eteristii, condusi de Alexandru Ipsilanti au intrat in Iasi. La Iasi si la Galati eteristii i-au masacrat pe turci. Au aparut neintelegeri intre Alexandru Ipsilanti si Tudor Vladimirescu, generate de comportamentul trupelor eteriste, incercarea eteristilor de a-si impune autoritatea asupra revolutionarilor romani, neacordarea sprijinului promis de catre tarul Alexandru I, etc.;

16 martie 1821 – Tudor a ajuns la Bolintin si a adresat o proclamatie bucurestenilor adunati aici;

18 martie 1821 – revolutionarii au ajuns la Cotroceni unde tudor a citit o noua proclamatie;

21 martie 1821 – Tudor Vladimirescu a intrat in Bucuresti;

23 martie 1821 – Tudor Vladimirescu a fost primit de Comitetul de Obladuire si a preluat conducerea ca reprezentant al Adunarii Norodului;

sfarsitul lunii martie – o noaua intelnire a lui Tudor cu Ipsilanti, fara a se ajunge la o intelegere;

inceputul lunii mai 1821 – au patrund in Tara Romaneasca, pe cinci coloane, trupele turcesti. Tudor a hotarat retragerea spre Oltenia pe ruta Bucuresti-Pitesti- Ramnicu Valcea;

18 mai 1821 – oastea revolutionarilor se afla la Golesti;

26/27 mai 1821 – la Golesti, Tudor a fost atras intr-o cursa si ucis de eteristi;

26 mai – la Zavideni, pe raul Olt pandurii ramasi fara conducatori au fost infranti de turci;

29 mai 1821 – la Dragasani a avut loc o noua infruntare intre panduri si turci in urma careia pandurii au fost infranti definitiv;

36

7 iunie 1821 – langa Dragasani, armata eterista a fost zdrobita de turci. Ipsilanti a fost prins;

octombrie 1821 – la Manastirea Secu si Sculeni au fost infrante ultimele ramasite eteriste;

25 septembrie/7 octombrie 1826 – Rusia si Turcia au semnat Conventia de la Akkerman prin care Imperiul Otoman a fost obligat sa revina la domniile pamantene. Consecinte:

inlaturarea regimului fanariot, revenirea la domniile pamantene;

ocupatia trupelor otomane timp de doi ani;

revigorarea demersurilor boierilor pamanteni, pe langa Marile Puteri, pentru a obtine independenta Tarilor Romane.

Revolutia din 1848-1849

Cauze:

dominatia straina asupra Principatelor Romane, dominatie exercitata de Imperiul Habsburgic in Transilvania, Banat si Bucovina si de Rusia si de Imperiul Otoman in Tara Romaneasca si Moldova;

mentinerea vechilor relatii de tip feudal;

lipsa de drepturi politice si nationale pentru romanii din Imperiul Habsburgic, regimul politic autoritar al domnilor regulamentari;

starea de inapoiere economica in care se aflau Principatele Romane.

Moldova Revolutionari: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Grigore Cuza. Adunari populare: Adunarea de la Iasi, Hotel Petersburg pe data de 27 martie 1848. Document programatic: ‘Petitia Proclamatiune’. Revendicari:

imbunatatirea situatiei taranilor;

dizolvarea Adunarii Obstesti;

reorganizarea invatamantului;

libertatea personala;

desfiintarea cenzurii;

eliberarea detinutilor politici;

infiintarea unei garzi nationale.

Desfasurare:

29 martie, dupa inaintarea petitiei domnitorului Mihail Sturdza, acesta a trecut la represalii inabusind miscarea de la Iasi si arestand un numar de 13 revolutionari. Unii revolutionari au reusit sa fuga peste granita in Transilvania.

Iunie 1848, trupele rusesti au intrat in Moldova.

Tara Romaneasca Revolutionari: Comitetul revolutionar compus din: Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti, I. H. Radulescu, Ion Campineanu, fratii Golescu, Ion C. Bratianu.

37

Adunari populare: Adunarea de la Islaz – 9 iunie 1848. Document programatic: ‘Proclamatia de la Islaz’. Revendicari:

Inlaturarea protectoratului strain;

Desfiintarea privilegiilor feudale;

Eliberarea clacasilor si impropietarirea lor cu pamant;

Secularizarea averilor manastiresti;

Dezrobirea tiganilor;

Garda nationala;

Libertatea tiparului;

Egalitatea in fata legilor;

Schimbarea institutiilor statului;

Domn ales pe 5 ani.

Desfasurare:

La 11 iunie a inceput revolutia la Bucuresti unde domnitorul Gheorghe Bibescu a aprobat Constitutia (Proclamatia de la Islaz), dupa care a abdicat si s-a refugiat in Transilvania;

14 iunie, s-a alcatuit Guvernul Provizoriu format din revolutionari care au incercat infaptuirea unor reforme: desfiintarea privilegiilor boieresti, organizarea de garzi civice, adoptarea unui drapel national;

armata rusa a trecut prin Moldova in Tara Romaneasca;

28 iulie, Guvernul Provizoriu a fost inlocuit cu o locotenenta domneasca;

13 septembrie, trupele turcesti au intrat in Bucuresti, a avut loc confruntarea din Dealul Spirii cu trupele de pompieri care au fost infrante.

Transilvania Revolutionari: Simion Barnutiu, George Baritiu, Timotei Cipariu, Avram Iancu, Andrei Saguna. Adunari populare: 3/15 mai 1848 – Marea Adunare Nationala de la Blaj, cand a fost adoptata ‘Petitia Nationala’. Document programatic: ‘Petitiunea Nationala’. Revendicari:

folosirea limbii romane in administratie, scoala, justitie;

independenta Bisericii Romane Ortodoxe;

infiintarea garzii nationale romanesti;

desfiintarea iobagiei si a dijmelor;

libertatea cuvantului si a presei;

participarea romanilor la Dieta;

respingeau unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Desfasurare:

obiectivele revolutiei maghiare au intrat in conflict cu obiectivele revolutionarilor romani din Transilvania. Dorinta Ungariei de a anexa Transilvania s-a lovit de opozitia revolutionarilor romani.

17 mai 1848 – Dieta de la Sibiu a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Maghiarii au trecut la represalii impotriva taranilor.

38

3-16 septembrie 1848 – la Blaj a avut loc o noua Adunare Nationala pentru a protesta impotriva anexarii Transilvaniei la Ungaria. S-a hotarat organizarea unei armate a romanilor;

decembrie 1848 – trupele maghiare conduse de generalul Iosif Bem, au invadat Transilvania. Revolutionarii romani au organizat un centru de rezistenta in Muntii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

4 martie 1848 – Imparatul Franz Iosef a adoptat o Constitutie prin care recunostea autonomia Transilvaniei;

2/14 iulie 1849 – interventia armatelor tariste si austriece a inabusit revolutia, trupele maghiare capituland la Siria.

Bucovina Adunare populara: 8 mai 1848, la Cernauti, prezidata de Eudoxiu Hurmuzaki. Document programatic: ‘Petitia tarii’. Revendicari:

autonomia Bucovinei;

drepturi politice.

Banat Adunare populara: 15 iunie 1848, la Lugoj, prezidata de Eftimie Murgu. Document programatic: ‘Petitia Neamului Romanesc din Ungaria’. Revendicari:

recunoasterea natiunii romane;

autonomia provinciei.

Consecinte:

chiar daca a fost infranta, revolutia de la 1848 a constituit un pas inainte pe drumul fauririi natiunii romane moderne;

strangerea legaturilor dintre romanii din cele trei parti romanesti in vederea intensificarii luptei pentru independenta si unitate nationala.

39

IV.

CREAREA INSTITUTIILOR MODERNE

IV.1. Constituirea si consolidarea statului roman modern (1859-1881)

Unirea Principatelor Romane

1853-1856, Razboiul Crimeei care s-a incheiat cu infrangerea Rusiei;

13/25 februarie-18/30 martie 1856, la Congresul de la Paris s-a semnat Tratatul de Pace de catre Marile Puteri europene (Franta, Anglia, Austria, Prusia, Regatul Sardiniei, Rusia si Turcia) prin care se hotara:

o

Principatele Romane erau scoase de sub protectoratul Rusiei si puse sub garantia colectiva a Marilor Puteri;

o

Sudul Basarabiei revenea Moldovei;

o

Convocarea in Tarile Romane a unor Adunari ad-hoc reprezentative care sa-si exprime pozitia cu privire la unire si la revizuirea Regulamentelor Organice.

22 septembrie/4 octombrie 1857, a fost convocata adunarea ad-hoc in Moldova;

30 septembrie/12 octombrie 1857, a fost convocata adunarea ad-hoc in Tara Romaneasca;

adunarile ad-hoc formate in reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale au adoptat rezolutii asemanatoare in ambele tari care cuprindeau:

o

unirea Principatelor intr-un stat numit Romania;

o

print strain dintr-o familie domnitoare a Europei;

o

autonomia statului roman;

o

guvern care sa reprezinte interesele tarii.

10/22 mai-7/19 august 1858, Conferinta de la Paris – desfasurata cu participarea celor sapte puteri garante;

7/19 august 1858, a fost adoptata Conventia de la Paris ce stabilea statutul international al Principatelor si organizarea interna a acestora:

o

unirea formala a celor doua Principate sub numele ‘Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei’;

o

cele doua state urmau sa fie conduse separat de doi domni, doua guverne, doua adunari legiuitoare;

o

erau infiintate la Focsani o Comisie Centrala pentru elaborarea legilor comune celor doua tari si o Inalta Curte de Casatie;

o

desfiintarea Regulamentelor Organice;

o

desfiintarea rangurilor boieresti;

o

alcatuirea de adunari elective pe baza votului cenzitar care sa aleaga domnii principatelor.

Dubla alegere a lui Cuza:

5 ianuarie 1859 Adunarea Electiva a Moldovei a ales ca Domn al acesteia pe Alexandru Ioan Cuza;

24 ianuarie 1859 Adunarea Electiva de la Bucuresti a ales pe domn al Tarii Romanesti tot pe Alexandru Ioan Cuza. Alegerea ca domnitor, a lui Alexandru Ioan Cuza, in Moldova si Tara Romaneasca, a insemnat unirea Tarilor Romane, Marile Puteri fiind astfel puse in fata

40

faptului implinit si constranse sa recunoasca Unirea Principatelor Romane intr-un singur stat.

Domnia si reformel lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)

a) 1859-1862: in prima parte a domniei, Cuza a luat masuri pentru desavarsirea unirii in plan administrativ si legislativ si a intreprins o serie

de demersuri pentru recunoasterea unirii de catre Marile Puteri, dubla alegere insemnand incalcarea Conventiei de la Paris.

Pe plan intern:

au fost unificate serviciile vamale, postale si de telegraf;

a fost unificat cursul monetar;

a fost adoptata stema unita care infatisa acvila si capul de bour;

a fost unificata armata prin crearea unui stat major unic, numirea unui singur ministru de razboi, comanda suprema revenind lui Cuza, a fost adoptata aceeasi uniforma;

a fost unificata legislatia, Comisia Centrala de la Focsani elaborand aceleasi legi pentru ambele tari;

22 ianuari 1862 – s-a format un guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu;

24 ianuarie 1862 – Bucuresti a devenit capitala iar Adunarea Legislativa (Parlament Unic) isi deschidea lucrarile la Bucuresti. Cuza a proclamat ‘Unirea definitiva a Principatelor’ si tara si-a luat oficial numele de Romania. Comisia Centrala de la Focsani si-a incetat activitatea. Ziua de 24 ianuarie a devenit zi nationala. Pe plan extern:

Cuza a numit, pe langa guvernele Puterilor Garante, agenti diplomatici cu scopul de a interveni pentru recunoasterea Unirii Principatelor;

7 aprilie-17 septembrie 1859 – a avut loc Conferinta de la Paris la care au participat Marile Puteri, cu exceptia Austriei si Imperiului Otoman, pentru a discuta despre dubla alegere a lui Cuza;

13 aprilie 1859 – Franta, Anglia, Prusia, Rusia, Sardinia au recunoscut Unirea Principatelor pe timpul vietii lui Cuza;

august 1859 – Imperiul Otoman si Austria au recunoscut, si ele, dubla alegere a lui Cuza;

21 si 26 septembrie 1859 – sultanul a emis un firman prin care il recunostea pe Cuza ca domnitor al ambelor Principate;

vara 1860 – Cuza a trimis Marilor Puteri un memoriu prin care aducea la cunostinta acestora problemele intampinate in guvernarea Principatelor;

septembrie 1860 – Vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol, unde a fost primit cu onoruri de catre sultan;

septembrie 1861 – a avut loc Conferinta de la Constantinopol;

22 noiembrie/4 decembrie 1861 – Sultanul a emis un firman prin care aproba unificarea legislativa si administrativa a Tarii Romanesti si Moldovei pe timpul domniei lui Cuza.

41

b) 1862-1866: este perioada marilor reforme. Guvernul conservator condus

de Barbu Catargiu era ostil infaptuirii unor reforme care ar fi subminat baza materiala si puterea marilor propietari de pamant. Proiectul de lege rurala propus de acesta nu imbunatatea situatia taranilor. La 8 iunie 1862, Barbu Catargiu, primul ministru, a fost asasinat in imprejurari ramase neelucidate. S-a format un nou guvern, liberal, condus de Mihail Kogalniceanu (11 octombrie1863-26 ianuarie 1865).

13/25 decembrie 1863 – a fost adoptata Legea pentru secularizarea averilor manastiresti, prin care un sfert din suprafata agricola a tarii a trecut in propietatea statului;

7 februarie 1864 – Legea pentru organizarea puterii armate, potrivit careia toti barbatii intre 20 si 50 de ani puteau fi chemati la arme in caz de razboi, s-au format 4 divizii la Bucuresti, Iasi, Galati, Craiova; domnul era Comandantul suprem al armatei;

13 martie 1864 – dezbaterea proiectului de lege rurala a dus la izbucnirea unui conflict intre Adunarea Legislativa, dominata de conservatori care se opuneau proiectului, si guvern care dorea adoptarea legii rurale;

2 ma 1864 – printr-o lovitura de stat, Cuza a dizolvat Adunarea Legislativa si a instaurat regimul domniei autoritare;

adoptarea Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris, o noua Constitutie care sporea prerogativele domnului;

puterea executiva apartinea domnului, care avea initiativa legilor, elaborate de Consiliul de Stat, format din specialisti. Domnul avea drept de veto;

puterea legislativa apartinea unei Adunari bicamerale, formata din Adunarea Electiva, cu membri alesi, si Corpul Ponderator (Senatul), cu membri numiti de domnitor.

Adoptarea Legii Electorale care largea participarea la vot prin micsorarea censului. Alegatorii erau impartiti in doua categorii: directi (cei care stiau carte, aveau peste 25 de ani, pensionarii si intelectualii, plateau un impozit de 4 lei pe an) si primari (cei care votau prin delegati si cei care plateau impozite de 48 de lei la sate si intre 80-180 de lei la orase). Cei care nu plateau impozite nu aveau drept de vot;

Iunie 1864 – Marile Puteri au recunoscut modificarea Conventiei si dreptul principatelor de a-si modifica legile interne;

14/26 august 1864 – a fost adoptata Legea Rurala, care prevedea impropietarirea taranilor prin exproprierea a 2/3 din pamanturile mosierilor. Rascumpararea era esalonata in 15 ani. Pamanturile nu puteau fi instrainate timp de 30 de ani. Se desfiintau claca si dijma;

25 noiembrie/7 decembrie 1864 – Legea instructiunii publice prin care invatamantul elementar, de patru clase, devenea obligatoriu si gratuit. Au fost infiintate gimnazii in orasele mari ale tarii;

1/13 decembrie 1864 – Legea privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane prevedea independenta Bisericii romanesti fata de Patriarhia din Constantinopol, cu care mentinea legatura doar in probleme dogmatice. Patriarhul era ales de un sinod format din trei ierarhi romani;

42

1864 – au fost adoptate legile de organizare administrativa ce prevedeau organizarea teritoriului in comune rurale (conduse de un primar), plaşi (subprefect) si judete (prefect);

1 mai 1865 – Codul de Procedura Penala care excludea pedeapsa cu moartea;

1 dembrie 1865 – Codul Civil prevedea obligatia casatoriei si a divortului civil;

1865 – a fost reorganizata justitia prin infiintarea unor noi instante judecatoresti:

Judecatoriile de Plasa, Tribunalele Judetene, Curtile de Apel, Curtile de Jurati, Curtea de Casatie.

Politica autoritara a lui Cuza a determinat formarea ‘monstruasei coalitii’ care grupa pe liberali si conservatori, cu scopul inlaturarii domnitorului.

- 11/23 februarie 1866 – a fost organizata o lovitura de stat, in urma careia Cuza a fost silit sa abdice si sa urmeze calea exilului. Conducerea a fost preluata de o locotenenta domneasca, formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu, col. Nicolae Haralambie, si un guvern condus de Ion Ghica.

Printul strain. Constitutia din 1866

- 11/23 februarie – sedinta extraordinara a Parlamentului pentru alegerea unui principe strain;

- 30 martie 1866 – dizolvarea Parlamentului;

- 30 martie/11 aprilie 1866 – Locotenenta Domneasca a citit o proclamatie catre popor prin care recomanda alegerea prin plebicist a Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca domnitor al Romaniei, sub numele de Carol I;

- 2/14 aprilie 1866 – a avut loc plebicistul prin care majoritatea romanilor s-a pronuntat in favoarea lui Carol I;

-