ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ

Civilizatia si istoria daco-getilor

Procesul de indo-europenizare; etnogeneza tracilor
In perioada de trecere spre epoca bronzului (2700/2500 – 2000/1900 i. Hr. ) a avut loc
procesul de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic prin pătrunderea, din
steeple nord-pontice, a unor valuri successive de comunități de păstori indo-europeni,
purtători ai ‘civilizației kurganelor ’. Patrunderea acestor triburi de pastori a determinat
multiple transformari de ordin cultural, social, etnic. Indo-europenii si-au impus cultura
materială și spirituală și i-au asimilat pe autohtoni.
In epoca bronzului (2000/1900 – 1200/1950 i. Hr.) din populația indo-europeană răspândită
in S-E Europei, după un indelungat proces de diferențiere, au luat naștere popoarele atestate
de izoarele scrise antice: grecii, ilirii, tracii. Tracii au creat la noi civilizația bronzului, ei sunt
cei mai indepartați strămoși direcți ai poporului nostru, răspândiți in Peninsula Balcanică și la
nord de Dunăre.
Geneza civilizatiei geto-dace
In timpul primei varste a fierului (1200/1150 – 450/400 i. Hr.) a avut loc diviziunea tracilor in
două ramuri: - tracii propriu-zisi (ramura sudica) si, - daco-getii (ramura nordică) Din marele
neam tracic s-au diferentiat daco-getii, ca ramura nordica a tracilor, in spatiul carpato-
danubiano-pontic, deci ei sunt autohtoni in acest spatiu. Daco-getii au fost creatorii si
purtatorii culturii primei vârste a fierului in spatiul carpat-danubiano-pontic după cum
dovedesc vestigiile ansamblului cultural Basarabi descoperite pe intreg teritoriu carpato-
dunărean. Apariția proprietății private a determinat diferențierea socială după avere care a
condus la stratificarea societății și apariția claselor sociale:
- tarabostes (pileati) – aristrocrația militară și sacerdotală;
- comati – producatorii liberi, marea masa a populației (agricultori, meșteșugari)
Daco-geții trăiau organizați in triburi și uniuni de triburi conduse de șefi militari (regi).
Triburi daco-getice: - apulli – zona Alba Iulia - burii – malul Oltului - carpii – Moldova
Centrala - costobocii – nordul Moldovdei si Maramures - crobyzii si tryzii – Dobrogea
Triburile stapaneau un teritoriu cu o asezare mare, fortificata (dava), adevarat centru
administrativ: - Argedava (Dobrogea) - Buridava (jud. Valcea) - Piroboridava (jud. Galati) -
Tamasidava (jud. Bacau) - Sucidava (jud. Olt) - Cotnari - Stancesti (jud. Botosani) - Batca
Doamnei (jud. Neamt) - Cetateni (jud. Arges) - Sarmisegetusa (Muntii Orastiei) – centru
politic inconjurat de un system de fortificatii alcatuit din cetatile: - Costesti - Blidaru - Piatra
Rosie - Banita - Capalna - Tilisca
Cetățile intărite și mormintele princiare descoperite atestă existența, in sec. al IV
lea i. Hr., a unor formatiuni politice in sudul Olteniei, nordul Dobrogei, nordul Moldovei.
Dovezile arheologice, la care se adauga maruriile izvoarelor narrative, atesta existenta unor
puternice uniuni de triburi conduse de ‘basilei’ (regi).
Limba daco-getilor
Dacii si getii vorbeau aceeasi limba, afirma geograful antic Strabon. Ei au fost numiti geti in
izvoarele grecesti si daci in izvoarele latine, dar ei erau unul si acelasi popor. Limba daco-
getilor este un dialect al limbii traco-dace care face parte din familia limbilor indo-europene,
dintr-un grup care mai cuprinde: sanscrita, persana, scitica, limbile popoarelor baltice, limbile
slave (grupul satem). Celalalt grup cuprinde greaca, latina, celtica, germana (grupul centum).
Limba traco-daca a disparut, s-au pastrat putine urme: nume de plante medicinale, nume
proprii de personae, locuri, rauri (cca. 160 de cuvinte).

1
 Religia daco-getilor
Daco-getii credeau in zei: - zeul suprem al cerului si al pamantului a fost Zalmoxis (sau
Gebeleizis) - un zeu al razboiului, Derzelas sau Derzid, - o zeitate feminina pe nume Bendis,
ce corespunde zeitelor Artemis sau Diana din mitologia greaca, respectiv romana. o Daco-
getii credeau in nemurire, in viata de dincolo de moarte alaturi de Zalmoxis, zeul suprem. De
aceea ei primeau moartea cu seninatate. o Mortii erau incinerati iar cenusa era depusa in urne
ce se ingropau in pamant. o Cultul consta in slujbe, ceremonii si incantatii facute de preoti, de
obicei pe munte. o Slujbele religioase aveau loc in sanctuare cum sunt cele descoperite la
Costsesti, Blidaru, Piatra Rosie, etc. o La fiecare 4 ani ei comunicau cu Zalmoxis prin
intermediul unui razboinic dac sacrificat, ce urma sa-I vorbeasca zeului supreme despre
nevoile lor.
Contacte cu alte popoare
Alaturi de daco-geti, in unele regiuni au patruns, in diferite perioade:
- ilirii (Oltenia, sec. al VIII-lea i. Hr.) - scitii (Transilvania, 600 i. Hr.)
-- grecii, pe tarmul dobrogean an Pontului Euxin unde au intemeiat, incepand cu a
doua jumatate a sec. al VII-lea i. Hr., coloniile: Histria, pe malul golfului, astazi lacul Sinoe;
Tomis (Constanta); Callatis (Mangalia).
- sciții - sec. VI î.Hr.
- tracii sudici (Dobrogea, sec al IV-lea i. Hr.)
- bastarnii (Moldova mijl. sec. al III-lea i. Hr.)
- celtii, creatorii culturii La Tene, in sec. al III-lea i. Hr., au patruns in Dacia (in
Transilvania, Maramures, Oltenia) contribuind la dezvoltarea metalurgiei fierului, olaritului
(roata olarului) si emiterea monedelor.
Acestia au fost asimilati de daci.
Au avut loc schimburi culturale care au determinat progresul dacilor. Acestia au preluat de la
greci: - roata olarului; - tehnici noi de metalurgie; - folosirea monedei; - modele de organizare
politica.
- De la mijlocul sec. II î.Hr. geto-dacii intră sub influență romană.
Statul dac (sec. I i. Hr. - sec. I d. Hr. )
Sec. I i. Hr. –societatea geto-daca a cunoscut un accentuat proces de structurare
care a condus la apariția statului dac, care era o monarhie militară.
Burebista (82-44 i. Hr.) – primul rege dac A unit triburile geto-dace si a creat un stat
puternic cu centrul la Sarmizegetusa Regia in zona Muntilor Orastie. A construit o armată
puternică cu care a cucerit teritorii intinse:
- in jurul anului 50 i. Hr. – supune cetatile grecesti pontice, de la gurile Bugului pana la
Dionysopolis; - incepand cu anul 60 i. Hr. – cucereste teritoriile ocupate de celti, in sud-
vestul si nord-vestul Daciei;
- in anul 48 i. Hr. – campanile la sud de Dunare, in Peninsula Balcanica.
Limitele statului dac in timpul lui Burebista, conform geografului antic Strabon erau:
- in nord – Carpatii Padurosi;
- in vest – Dunarea mijlocie si Slovacia;
- in sud – Muntii Haemus (Balcani);
- in est – gurile Bugului si Marea Neagra.
Imperiul roman constituia un pericol pentru statul dac, motiv pentru care Burebista s-a
amestecat in războiul civil de la Roma dintre Caesar si Pompei, ajutându-l pe Pompei.
Victoria lui Caesar a fost urmată de organizarea unei expeditii de pedepsire a lui Burebista
intreruptă de moartea conducătorului roman(44 i. Hr.). La moartea lui Burebista, statul dac s-
a destrămat. S-au format patru, apoi cinci unități statale: in Transilvania, in Moldova, in
Maramures, in regiunea subcarpatica a Munteniei.

2
Urmasii lui Burebista
Deceneu (44 i. Hr.) – rege si mare preot (concentra in mainile sale puterea laica si religioasa),
a preluat conducerea statului lui Burebista, dar statul condus de acesta se limita in zona
Muntilor Orastie. Comosicus – a fost rege si mare preot al statului dac din Transilvania.
Coryllos-Scorilo (? - 68/69 d. Hr.) – a fost rege timp de 40 de ani in statul dac cu centrul in
Muntii Orastie.
Duras (68/69 – 87 d. Hr.) – a condus statul dac cu centrul in Muntii Orastiei. In iarna 85/86 d.
Hr., dacii au facut o incursiune in provincia Moesia impotriva romanilor pe care ii infrang.
Domitian a impartit Moesia in Moesia Superior si Moesia Inferior si a pregatit o campanie in
Dacia.
Coson – rege al statului dac in nordul Munteniei, s-a amestecat in razboaiele civile de la
Roma in timpul lui Octavian Augustus.
Cotiso (sf. sec. I d. Hr. – inc. sec. II d. Hr.) – rege al statului dac din Banat, a facut incursiuni
la sud de Dunare.
Dicomes – rege al unui stat din centrul si sudul Moldovei, a participat la lupta de la Actium
(31 d. Hr.) dintre Octavianus si Marc Antonius, de partea celui din urma.
Roles (sf. sec. I i. Hr.) – rege al unui stat dac din Dobrogea, s-a aliat cu romanii in iarna
29/28 i. Hr. si a luptat impotriva celorlalti regi daci din Dobrogea, Dapix si Zyraxes care se
impotriveau romanilor.
DECEBAL (87-106 d. Hr.) A refacut unitatea statului dac care era mai putin intins
decat statul lui Burebista, dar mai puternic. Statul dac condus de Decebal, cu capitala la
Sarmizegetusa Regia, cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, centrul si sudul Moldovei. A
avut mai multe confruntari cu romanii: - 87 d. Hr., armata romana condusa de gen. Cornelius
Fuscus a atacat Dacia si a fost infranta la Turnu Rosu; - 88 d. Hr., o armata romana condusa
de gen. Tettius Iulianus a atacat Dacia prin Banat. Decebal a incheiat pace cu Domitian si a
devenit client al Romei (89 d. Hr.) - 101 – 102, armata romana condusa de imparatul Traian
(98 – 117) a atacat Dacia si a provocat grele infrangeri dacilor; Decebal a cedat si incheiat
pacea cu romanii in conditii foarte grele pentru Dacia. - 105 – 106, Traian, dupa construirea
podului peste Dunare de la Drobeta, ataca din nou Dacia pe care o cucereste in intregime sip
e care o transforma in provincie romana.
In anul 106, in urma victoriei obtinute de armata romana asupra dacilor teritoriul
locuit de daci a fost divizat astfel:
- provincia Dacia, care cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, a carei populatie
autohtona a fost supusa unui intens proces de romanizare;
- o parte a teritoriului (sudul Moldovei, Muntenia, si partea de rasarit a Olteniei) a
fost anexat provinciei Moesia inca din anul 46;
- teritoriul locuit de dacii liberi (costobocii, carpii, dacii mari): Maramures, Crisana,
nordul Moldovei. Prezenta dacilor liberi la granitele provinciei a impus aducerea unui numar
mare de legiuni si construirea de fortificatii (castre).

Provincia Dacia
În anul 106, a fost organizata ca o provincie de rang imperial, subordonata direct
imparatului, administrate de un guvernator numit ‘Legatus Augusti pro Praetore’, cu capitala
la Ulpia Traiana Sarmizegetusa; - a fost reorganizata administrativ in 117-118 de imparatul
Hadrian care a impartit Dacia in :
• Dacia Superioara: cuprindea Transilvania si Banatul, cu capitala la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa; era administrata de un ‘Legatus Augusti pro Praetore’;
• Dacia Inferioara: cuprindea Oltenia, era administrata de un ‘procurator Augusti’ -

3
 O reorganizare administrativă a Daciei a fost realizată tot de imparatul Hadrian, care in 121-
122 a impartit provincia Dacia in: Dacia Superior; Dacia Inferior; Dacia Porolissensis,
situate in N. Daciei Superioare, cu capitala la Napoca, administrata de un ‘procurator
Augusti’.
Ultima organizare administrativa a fost realizata de imparatul Marcus Aurelius, in 168, in trei
unitati administrative, pastrandu-se insa unitatea provinciei:
- Dacia Porolissensis, in nordul provinciei Dacia cu capitala la Napoca;
- Dacia Malvensis, in Oltenia si Banat, cu capitala la Malva, pe Olt;
- Dacia Apulensis, in Transilvania, cu capitala Apulum. Aceste unitati administrative au fost
puse sub conducerea unui guvernator (Legatus Augustus pro Praetoretrium Daciarum).
- - 271 – a avut loc retragerea aureliana, cand imparatul Aurelian a retras armata si
administratia romana din Dacia, stabilind granite Imperiului Roman pe linia Dunarii. Pe
teritoriul Daciei a ramas o populatie dacoromana care in conditiile marilor migratii, in urma
procesului de etnogeneza, a dat nastere poporului roman si limbii romane.
Elemente ale civilizatiei romane in Dacia
- limba Latina – a fost introdusa in Dacia prin intermediul soldatilor romani si
colonistilor adusi din peninsula Balcanica. Limba Latina folosita in administratie, armata, in
relatiile de schimb, in justitie a fost preluata de autohtoni;
- cultura matetriala – (ceramica, uneltele, obiectele de podoaba), de calitate
superioara, s-a raspandit in Dacia. Activitatea economica, edilitara, administrativa s-a
intensificat. Orasele s-au dezvoltat prin constructii de strazi, edificii, terme, apeducte,
monumente, a fost construita o retea de drumuri;
- cultura spirituala – credintele si obiceiurile romane au fost adoptate de daco-geti sau
autohtonii au practicat in continuare cultul divinitatilor proprii, dar sub nume romane.
Etnogeneza romaneasca – procesul de formare a poporului roman.
O data cu poporul roman s-a format si limba romana. Locul: la nord si sud de Dunare,
spatiul carpato-danubiano-pontic Durata: sec. I i. Hr. – sec. VIII d. Hr. Etnogeneza
romaneasca s-a realizat prin simbioza a doua elemente: - componenta dacica; - componenta
romana Romanizarea: este un proces complex specific lumii romane in cadrul careia
elementele civilizatiei romane (cultura materiala si spirituala, limba latina) patrund in toate
compartimentele vietii unei provincii astfel incat duce la inlocuirea limbii vorbite cu limba
latina si la insusirea unui nou mod de viata de catre autohtoni.
Procesul de romanizare s-a desfasurat in intreg spatiul locuit de daco-geti, cuprinzand
si teritoriile locuite de dacii liberi.
Romanizarea si etapele romanizarii:
1. Etapa preromană (sec. I i. Hr. – sec. II d. Hr.) – romanizarea a avut o intensitate
redusa, s-a realizat fara interventia statului roman, prin scimburile culturale ale geto-dacilor
cu populatia romanizata din peninsula Balcanica care au influentat arhitectura, ceramica geto-
daca, etc.
2. Etapa romanizarii propriu-zise (106-275) – romanizarea a capatat un caracter
organizat prin interventia statului roman pentru organizarea provinciei Dacia si a cuprins
toate sferele societatii (economica, politica, sociala, culturala). S-a realizat prin factorii
romanizarii. Din simbioza dacilor cu romanii au rezultat daco-romanii.
Dobrogea 28 î. Hr. -602 d. Hr.
3. Etapa postromană - după părăsirea Daciei de către romani (271-sec. VIII)
(armata si administratia romana) in contextul marilor migratii – romanizarea a continuat si
dupa parasirea Daciei de catre romani prin intermediul romanilor ramasi in Dacia dar si
datorita legaturilor cu lumea romana de la sud de Dunare care au favorizat si raspandirea
crestinismului. Dobrogea: 602- sec.VIII
Factorii romanizarii:

4
• Administratia. Prin intermediul administratiei romane, formata din functionari provinciali
(procuratori) si functionari locali (magistri sau prefecti) din orase sau comunitati rurale, ce
foloseau ca limba oficiala limba latina, romanizarea a capatar un caracter organizat.
• Armata. Fiind o provincie de granita, expusa atacurilor barbarilor de la hotare, provincia
Dacia avea nevoie de un sistem de aparare bine organizat. De aceea, imparatii romani au
dispus construirea unui numar mare de castre, cum erau cele de la: Apulum, Dierna, Micia,
Porolissum, Romula, in care stationau in numar mare legionari (Legiunea a XIII-a Gemina la
Apulum, Legiunea a V-a Macedonica la Potaissa) sau trupe auxiliare (Micia). Intre acesti
soldati si populatia autohtona au avut loc schimburi culturale, soldati cu nume dace au intrat
in armata romana, ceea ce a contribuit la intensificarea romanizarii provinciei Dacia.
• Veteranii. Dupa satisfacerea stagiului militar, o mare parte a veteranilor au parasit armata
dar s-au stabilit in provincia Dacia. Ei au ocupat functii administrative, au primit compensatii
banesti, pamant, si-au intemeiat familii pe teritoriul provinciei, contribuind astfel la procesul
de romanizare.
• Colonistii. In provincia Dacia au fost colonizati, in mod organizat, un numar mare de
locuitori din celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai limbii latine populare, purtatori ai
culturii romane. Acestia au patruns in toate domeniile economiei (agricultura, minerit,
mestesuguri), au populat vechile asezari si au intemeiat altele noi, de tip roman: ‘canabae’
(asezari rurale situate in jurul castrelor) si mai tarziu, ‘vicus’, ‘pagus’ si ‘villa rustica’.
Convietuind cu autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu acestia, colonistii au
imprumutat daco-getilor elemente de civilizatie romana, constituindu-se intrun factor activ al
romanizarii.
• Urbanizarea. Dupa cucerire, Dacia a fost supusa unui intens proces de urbanizare prin
construirea dupa model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a unui numar mare de orase
cu statut de ‘municipia’ (Dierna, Porolissum, Tibiscum, Troemsis) sau cu statut de ‘coloniae’
(Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum, Potaissa). Centre administrative,
economice, culturale, orasele au constituit puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii
veniti, contribuind astfel la romanizarea provinciei Dacia.
• Viata economica. Activitatea economica din toate domeniile(agricultura, minerit,
mestesuguri, constructii, schimb de marfuri) a constituit un alt factor al romanizarii datorita
legaturilor ce s-au stabilit intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor desfasurate pe
teritoriul Daciei romane si datorita participarii lor la viata economica a Imperiului.
• Justitia. Normele juridice romane au fost introduse si aplicate pe teritoriul provinciei, ceea
ce a impus autohtonilor cunoasterea acestor norme si exercitatea drepturilor lor in limba
latina, contribuind astfel la desfasurarea procesului de romanizare. Norme ale dreptului
roman se vor regasi in dreptul romanesc cutumiar de mai tarziu. În 212, împăratul Caracala,
Constituția Antoniniană- acrdă cetățenie romană tuturor locuitorilor imperiului.
• Viata culturala. A fost atestata existenta de scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul
in limba latina pe intreg teritoriul stapanit de romani, in Dacia si Moesia Inferior.
• Viata religioasa. Fenomenul ‘interpretatio romana’ (preluarea unor divinitati dace sub
nume romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor divinitati romane (Inunona, Mineva, Jupiter,
Venus), practicarea cultelor in limba latina au dat nastere elementelor de sincretism religios
(contopirea unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una singura), ceea ce
demonstreaza legaturile spirituale daco-romane, influentele reciproce care au aujutat la
romanizarea autohtonilor din Dacia.
Continuitatea daco-romană după retragerea aureliană
Dupa retragerea aureliana (271) teritoriul Daciei a continuat sa fie locuit de o populatie
romanizata (daco-romanii). In acest sens stau marturie numeroase dovezi descoperite in
spatiul carpato-dunarean. Dovezi arheologice:

5
• Ceramica de factura daco-romana din sec V-VI descoperita in asezarile de la Bratei, Soporu
de Campie, Verbita, Sarata Monteoru;
• Morminte si obiecte crestine: Napoca, Apulum, Biertan, Dej; • Ziduri ridicate in sec. al IV-
lea la Sarmizegetusa Dovezi numismatice:
• Tezaurele descoperite la Sarmizegetusa, Napoca, Potaissa, Dierna, etc. Dovezi epigrafice:
• Inscriptia de pe inelul de la Micia;
• Inscriptii pe ceramica descoperita la Porolissum si Romula;
• Inscriptie descoperita pe o caramida la Gornea;
• Inscriptia de pe donariul de bronz de la Biertan. Dovezi lingvistice:
• Hidronime (nume de rauri) ce deriva din cele folosite in epoca romana: Alutus (Olt), Maris
(Mures), Samus (Somes), Crisius (Cris).
• Toponime (nume de locuri): Napoca, Drobeta, Apulum, etc.
Crestinismul – factor al romanizarii
Crestinismul a patruns in Dacia inca din timpul stapanirii romane, persecutiile
imparatilor romani impotriva crestinilor fiind consemnate in incriptii descoperite in mai
multe asezari din Dobrogea. Intreg spatiul carpato-dunarean a nentinut contactele cu
Imperiul Roman si dupa retragerea aureliana, in timpul imparatului Constantin cel Mare
(306-337) si in timpul imparatului Justinian (527-565) stapanirea imperiului extinzandu-se la
nord de Dunare. Intreg spatiul locuit de populatia daco-romana cunoaste o intensificare a
raspandirii crestinismului mai ales dupa Edictul de la Milan (313), prin care Constantin cel
Mare acorda libertate religioasa crestinilor din Imperiu, si dupa interzicerea cultelor pagane
de catre imparatul bizantin Teodosius I (379-395). Dupa aceasta data are loc organizarea
crestinilor din regiunea Dunarii in episcopii (Tomis, Durostorum), ridicarea de basilici
paleocrestine la Tomis, Histria, Callatis, Tropaeum Traiani, Sucidava, Drobeta, Porolissum.
Un rol important in raspnadirea crestinismului in spatiul carpato-danubiano-pontic l-au avut
misionarii crestini Ulfilas (care a predicat in limbile greaca, latina, gota), Sava Gotul,
Dionisie cel Mic (in Dobrogea). Au fost descoperite numeroase obiecte crestine la Biertan
(donariul de bronz), Tomis (opait), Apulum, Dej (opait crestin de bronz), Tibiscum, etc.
Principalele cuvinte crestine din limba romana sunt de origine latina: ‘biserica’ vine de la
latinescul ‘basilica’ in timp ce crestinii occidentali folosesc pentru biserica termenul
‘ecclesia’; Dumnezeu vine de la latinescul ‘Domine Deus’. Tot din limba latina au fost
preluate si cuvintele: cruce, inger, crestin, preot, botez etc. Acest lucru dovedeste vechimea
dar si caracterul latin, occidental al crestinismului romanesc.
Autohtoni si migratori
Dupa retragerea romana, populatia daco-romana ramasa in Dacia a cunoscut valuri
succesive de populatii migratoare. Mai intai, pe teritoriul fostei provincii romane s-au asezat
dacii liberi, in grupuri, iar populatia daco-romana s-a extins dincolo de granitele provinciei
ceea ce a condus la uniformizarea culturii romanice in intreg spatiul carpato-danubiano-
pontic. Primele migratii au avut loc in sec. IV, migratorii in drumul lor spre centrul, vestul
sau sudul Europei trecand si peste teritoriul locuit de daco-romani. Influenta migratorilor a
fost redusa, contactele cu autohtonii rezumandu-se la plata unui tribut din partea autohtonilor.
Pe teritoriul Daciei a ramas un numar mic de migratori care au fost asimilati de populatia
romanizata.

Principalele populatii migratoare

• Gotii: popor germanic, erau impartiti in doua ramuri: ostrogotii si vizigotii. Au fost primii
migratori care s-au asezat in Dacia. Prezenta lor este atestata de descoperiri arheologice
precum: tezaurul de la Pietroasa, mormintele princiare de la Apahida, necropolele de la
Targsor. In anul 376 ei au fost infranti de huni si alungati peste Dunare.

6
• Hunii: popor asiatic, nomad, s-au stabilit in Campia Panonica. In timpul lui Attila au ajuns o
mare putere si au facut incursiuni in toata Europa. Dupa moartea lui Attila (453) stapanirea
hunilor s-a destramat.
• Gepizii: popor germanic, s-au asezat in Pannonia, de unde tineau sub stapanire Dacia. La
inceputul sec. al VI-lea li s-a alaturat un alt neam germanic, longobarzii, cu care au intrat in
conflict. Infranti de longobarzi au trecut in Transilvania unde au fost asimilati. Prezenta lor
este atestata de descoperirile de la Moresti si Apahida.
• Avarii: originari din Mongolia, in sec. al VII-lea s-au asezat in Pannonia. Au dominat
Europa Centrala pana in sec. al VIII-lea cand au fost invinsi de Carol cel Mare. Au facut
incursiuni in Peninsula Balcanica. Au fost prezenti in Dacia in sec. VII-VIII dupa cum
dovedesc vestigiile de la Felnac si Teius. • Slavii: au aparut in sec VI in Muntenia si
Moldova, de unde au organizat expeditii impotriva Imperiului Bizantin. In sec. al VII-lea au
trecut in numar mare in Peninsula Balcanica, separand astfel romanitatea orientala din nordul
Dunarii de cea din sudul Dunarii care a fost asimilata de slavi. Slavii ramasi in Dacia au fost
asimilati de populatia autohtona romanizata. Influenta slavilor asupra acestei populatii s-a
manifestat in domeniul culturii materiale, al limbii, etc. • Bulgarii: au migrat la sf. sec. VII la
sud de Dunare unde au intemeiat un stat puternic. Au constribuit la separarea tot mai
profunda a romanitatii orientale. In timpul migratiei daco-romanii au rezistat invaziilor
pastrandu-si fiinta etnica, limba latina si cultura.
Formarea poporului roman si a limbii romane; componentele limbii romane
Dupa anul 275, pe parcursul a catorva secole, in spatiul carpato-dunarean, a avut loc
desavarsirea etnogenezei romanesti. Poporul roman s-a format din simbioza a doua
componente etnice: dacii si romanii in teritoriul delimitat de Carpati, Dunare, Marea Neagra
si Balcani. Poporul roman a locuit permanent teritoriul de la nord de Dunare. Limba romana
s-a format paralel cu poporul roman, este o limba neolatina, cum sunt si limbile franceza,
spaniola, portugheza, italiana. Limba romana s-a format in doua etape: 1. preluarea limbii
latine de catre daco-geti. Acestia au folosit latina populara, vulgara (vorbita); 2.
transformarea treptata a limbii latine vorbite intr-o limba romanica de factura orientala,
numita romana comuna (straromana sau protoromana). Influenta elementelor slave a fost
nesemnificativa, nu a schimbat caracterul latin al limbii romane, ci a dus la imbogatirea
vocabularului Migrarea masiva a slavilor la sudul Dunarii (602) a divizat romanitatea
norddunareana de cea sud-dunareana, din limba romana formandu-se patru dialecte:
• dialectul daco-roman, la nordul Dunarii;
• dialectul aromân;
• dialectul meglenoromân;
• dialectul istroromân, ultimile trei la sud de Dunare.
Aceasta migratie a facut sa creasca ponderea elementului romanic la nord de Dunare,
unde limba romana a avut o evolutie diferita, slavii ramasi aici fiind asimilati autohtoni.
Influentele lingvistice slave nu au putut schimba caracterul latin al limbii romane, ele
limitandu-se doar la imbogatirea vocabularului.
Componentele limbii române:
• substratul lingvistic traco-dacic: cca. 160 de cuvinte cu derivatele lor (10% din
lexicul romanesc);
• stratul lingvistic latin: 60% din vocabularul limbii romane;
• adstratul lingvistic slav: cca. 20% din vocabular. La acestea s-au adaugat
imprumuturile din alte limbi, unele din epoca medievala (maghiara, turca), altele din epoca
moderna (franceza, italiana, germana). Procesul de formare a poporului roman si a limbii
romane s-a incheiat in sec. al VIII-lea.