prof.

Gabriela Gabor

ISTORIA ROMÂNILOR
CAIETUL ELEVULUI

CLASA a VIII-a

1
 prof. Gabriela Gabor

CIVILIZAŢII PREISTORICE ŞI ISTORICE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

PREISTORIA SPAȚIULUI ROMÂNESC
Preistoria este cea mai lungă epocă istorică. Aceasta reprezintă perioada
cuprinsă între momentul apariției omului și descoperirea scrisului.
Primele urme ale existenței omului în spațiul românesc au fost descoperite în
Muntenia vestică (Valea Dârjovului), reprezentate de bolovani de râu prelucrați
grosier, specifici culturii de prund.
Preistoria spațiului românesc cuprinde, în funcție de uneltele și armele
utilizate de oameni, două epoci:
A. Epoca pietrei
- se împarte în două perioade:
1. Paleoliticul ( Epoca veche a pietrei)
-oamenii locuiau în așezări cu caracter sezonier;
-principalele ocupații erau vânătoarea și culesul;
-cele mai importante descoperiri au fost focul, barca și arcul cu săgeți;
- oamenii credeau în zei cu chip de animal sau în fenomene ale naturii;
2.Neoliticul ( Epoca nouă a pietrei)
- este o adevărată revoluție în viața omului preistoric, modificări induse
de o mare migrație a popoarelor din zona sud-dunăreană în regiunea
carpato-dunăreană.
- oamenii locuiau în așezări stabile;
- principalele ocupații au fost agricultura, creșterea animalelor;
- principale meșteșuguri erau: torsul, țesutul și olăritul;
-oamenii credeau în Marea Zeiță a Naturii.
B. Epoca metalelor
 se împarte în: Epoca bronzului și Epoca fierului( Hallstatt/Latene);
 oamenii sunt organizați în uniuni de triburi, cu caracter războinic;
 creatorii bronzului în spațiul românesc sunt indoeuropenii traci ;
 principalele ocupații sunt: agricultura, creșterea animalelor, comerțul și
meșteșugurile;
 comunitățile umane adoră zeii solari.
 la finalul epocii Hallstatt se afirmă în plan arheologic daco-geții, în aria
culturii Basarabi.

2
prof. Gabriela Gabor

APLICAȚII
Utilizând manualul școlar, dați exemple de culturi specifice neoliticului și
epocii bronzului.

Realizați axa timpului istoric, specifică spațiului românesc.

3
prof. Gabriela Gabor

GETO-DACII ŞI CONTACTELE LOR CU LUMEA

MEDITARANEEANĂ
Începând cu secolul VI î.Hr., spaţiul carpato-dunărean intră într-o nouă epocă
istorică, Antichitatea, care durează până în secolul IX. Perioada cuprinsă între
sec. VI î. Hr. şi anul 106 este dominată de civilizaţia şi istoria geto-dacilor.
Aceştia au fost consideraţi unul şi acelaşi popor de către geografi precum
Strabon, fiind denumiţi geţi de către greci şi daci de romani. Astăzi părerile
istoricilor sunt împărţite, unii îi consideră unul şi acelaşi popor, alţii îi consideră
popoare distincte, vorbind limbi înrudite.
Geto-dacii erau organizaţi în uniuni de triburi: burii, appulii, carpii,
costobocii, etc., conduse de regi, care se bazau pe o aristocraţie foarte puternică.
Aceştia îşi aveau reşedinţa în cetăţi întărite foarte puternice, numite dava
(Ziridava, Tamasidava, Argedava, Piroboridava, etc.). Se bucurau de o putere
considerabilă: băteau monedă, întreţineau relaţii cu statele vecine, etc.
Geto-dacii aveau o religie politeistă (credeau în mai mulţi zei). Principalii zei
erau: Zalmoxes, Gebeleizis şi Bendis. Zalmoxes era principalul zeu, o divinitate
a pământului şi a naturii, stăpân al tărâmului morţilor; Gebeleizis, zeul cerului,
luminii, dar şi al furtunilor; zeiţa Bendis era zeiţa lunii, a pădurilor şi a
vânătorii. Geto-dacii îşi venerau zeii în sanctuare circulare şi patrulatere. Cele
mai multe se află la Sarmizegetusa, Muntele Sfânt (Kogaionon).
Între secolele VII-VI î. Hr., grecii au întemeiat trei colonii pe coasta
românească a Mării Negre: Histria, Tomis şi Callatis. Între populaţia autohtonă
(localnică) şi alogeni (străini) se dezvoltă relaţii comerciale înfloritoare. Grecii
ofereau produse de lux: uleiuri, vinuri, bijuterii, iar geţii ofereau materii prime,
grâne şi sclavi. De asemenea, geţii au preluat de la greci moneda, ceramica
lucrată la roată şi tehnici superioare de prelucrare a metalelor.
Relaţiile politice între cele două popoare au oscilat între confruntare şi
colaborare, după cum o impuneau evenimentele. De exemplu, în anul 339 î.Hr.,
grupurile de sciţi, care încercau să pătrundă în Dobrogea, au fost înfrânte de
către grecii, sprijiniţi de geţii, care îl aveau în frunte pe Rex Histrianorum.
Primele ştiri scrise despre geto-daci:
 514 î.Hr. -are loc campania organizată de Darius I al Persiei, împotriva sciţilor
din spaţiul nord pontic. În drum spre acest teritoriu, perşii se confruntă cu geţii
din Dobrogea, care, conform istoricului grec Herodot, au fost singurii dintre traci,
ce i s-au opus lui Darius, fiind înfrânţi, “măcar că sunt cei mai viteji şi mai drepţi
dintre traci”.

4
prof. Gabriela Gabor

 335î.Hr.- are loc campania organizată de Alexandru Macedon împotriva tracilor

de la sudul Dunării. În aceste condiţii are loc o expediţie de o zi şi la nordul
Dunării, macedonienii confruntându-se cu daco-geţii din Campia Română, pe
care îi înfrâng, ocupând o aşezare a acestora.
 300-292î.Hr.- au loc conflictele dintre diadohul Traciei, Lysimah şi regele get din
Câmpia Română, Dromichaites. Geţii obţin victoria, iar conflictul se încheie cu o
alinţă între cele două părţi.

Fig. 1 Daco-geții

DACIA DE LA BUREBISTA LA DECEBAL

Regatul dac în vremea lui Burebista
Burebista (82-44î.Hr.), ajutat de marele preot Deceneu, reuşeşte, pe
calea armelor sau pe cale diplomatică să creeze primul stat dac unificat,
întins de la Dunărea Mijlocie la Nistru şi de la Carpaţii Nordici la
Munţii Balcani. El a unit sub conducerea sa toate triburile daco-geţilor,
tracii sud dunăreni, celţii din NV Transilvaniei şi grecii de pe litoralul
Mării Negre de la cetatea Olbia până la Apollonia.
Burebista a fost denumit într-o inscripţie din epocă „cel dintâi şi cel
mai mare dintre regii din Tracia” şi putea ridica, conform geografului
Strabon, o armată de 200.000 de soldaţi, ajungând să fie temut chiar şi
de romani. Astfel, el s-a amestecat în conflictul desfăşurat în statul

5
prof. Gabriela Gabor

roman între Cezar şi Pompei, promiţându-i ajutor ultimului. Acesta

ajunge prea târziu, Pompei fiind înfrânt de Cezar. Romanii urmăresc să
organizeze o campanie în Dacia, dar aceasta nu mai are loc, pentru că
atât Cezar cât şi Burebista sunt asasinaţi în anul 44 î.Hr..
După moartea lui Burebista statul dac se destramă, iniţial în patru,
apoi în cinci mici regate unificate din nou de către Decebal.

Statul dac în vremea lui Decebal

Regatul lui Decebal (87-106) era mult mai mic decât cel al lui Burebista
(cuprindea Banatul, Transilvania şi Moldova, restul teritoriilor fiind
ocupate de romani), dar mai omogen şi mai bine apărat (se definitivează
centrul fortificat din Munţii Orăştiei cu cetăţile Sarmizegetusa, Costeşti,
Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna, Tilişca).
Cauzele conflictelor daco-romane au fost:
 Bogăţia Daciei
 Atacurile permanente organizate de daco-geţi asupra provinciei
romane Moesia.
Conflictele daco-romane
Conflictele din timpul împăratului Domitian
87- o armată romană, condusă de Cornelius Fuscus, trece Dunărea pe un
pod de vase şi înaintează, prin Banat spre centrul fortificat din Munţii
Orăştiei. În bătălia de la Tapae (Porţile de Fier ale Transilvaniei),

6
prof. Gabriela Gabor

romanii sun înfrânţi de daco-geţii, conduşi de Decebal, întreaga legiune

este nimicită, Cornelius Fuscus cade în luptă, iar steagurile legiunii sunt
capturate de catre daci.
88- o nouă armată romană, condusă de Tetius Iulianus, pătrunde în
Dacia şi obţine victoria la Tapae. Aceasta nu este fructificată, pentru că
romanii au probleme pe alte fronturi şi nu pot suplimenta efectivele din
Dacia.
89- se încheie o pace extrem de avantajoasă pentru daco-geţi, care
primesc meşteri şi bani pentru întărirea sistemului de fortificaţii, în
schimb Dacia devine regat clientelar al Romei (stat care acceptă
subordonarea faţă de un alt stat cu scopul de a obţine o serie de
beneficii, politice, militare , finaciare).

Conflictele din timpul împăratului Traian

Războiul daco-roman dintre anii 101-102
În primăvara lui 101 Traian pleacă de la Roma spre Dacia, având în
Moesia aproximativ 100.000 de soldaţi. Romanii pătrund în Dacia şi obţin
victoria de la Tapae, înaintând spre Sarmizegetusa. Profitând de venirea
iernii, Decebal organizează un atac – surpriză în sudul Dunării, respins
de romani. În primăvara lui 102, romanii reiau înaintarea, ocupând cetate
după cetate.
În 102 Decebal este obligat să încheie o pace extrem de dezavantajoasă
pentru daco-geţi, care se obligau să distrugă sistemul de fortificaţii din
Munţii Orăştiei, să accepte politica externă trasată de Roma, să cedeze
teritoriile deja ocupate de romani, Banatul, Nordul Olteniei şi al
Munteniei.
Războiul daco-roman dintre 105-106
În 105 Sarmizegetusa este atacată din 5 direcţii, Decebal fuge spre nord,
dar ajuns din urmă de romani preferă să se sinucidă. Capul şi mâna dreaptă sunt
prezentate de urmăritori lui Traian ca dovezi ale morţii marelui rege dac.
Până în vara lui 106, împăratul Traian reuşeşte să definitiveze cucerirea Daciei
şi să o transforme în provincie romană imperială

7
prof. Gabriela Gabor

INTEGRAREA DACO-GEŢILOR ÎN LUMEA ROMANĂ

Cucerirea Daciei de către romani a desăvârşit integrarea daco-geţilor în lumea
romană, intensificând procesul de romanizare. Acesta presupune preluarea
culturii, limbii, civilizaţiei latine de către barbarii cuceriţi de romani.
Romanizarea daco-geţilor cunoaşte trei etape şi începe mult înainte de
cucerirea propriu-zisă:
 Romanizarea incipientă-sec.II î.Hr.-106
 Romanizarea propriu-zisă- 106-271
 Romanizarea finală – după 271.
Organizarea provinciei romane Dacia
După cucerire, Dacia a fost organizată ca provincie romană imperială, condusă
de un reprezentant al împăratului- legatus Augusti pro praetore- cu sediul la
Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului.
Provincia cuprindea următoarele teritorii: Banatul, Oltenia, Transilvania până
pe cursul superior al Someşului Mare. Restul teritoriilor: Muntenia, Dobrogea
erau incluse în Moesia Inferior, iar Moldova şi o parte a Transilvaniei erau
populate de dacii liberi.
Provincia a cunoscut două reorganizări:
 În vremea împăratului Hadrian a fost organizată ca Dacia Superior, Dacia
Inferior şi Dacia Porolissensis.
 În vremea împăratului Marcus Aurelius a fost împărţită astfel: Dacia
Apulensis, Dacia Malvensis şi Dacia Porolissesis.
Factorii romanizării
Principalii factori ai romanizării daco-geţilor au fost:
-Armata romană era prezentă în număr mare ( aprox. 50.000 de soldaţi,
atât din legiuni, cât şi din trupe auxiliare) şi cantonată în garnizoane
numite castre, în prejma cărora apar aşezări ale localnicilor, numite
canabae. Între localnici şi romani se dezvoltă relaţii, care întăresc
romanizarea daco-geţilor.
-Coloniştii sosiţi din întreaga lume romană, impulsionează procesul de
urbanizare. Se ridică aşezări noi sau sunt refăcute vechie aşezări daco-
gete. Oraşele sunt de două tipuri: de rang superior - colonii ( Ulpia
Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca) sau de rang inferior-
municipii (Porolissum). În preajma oraşelor romane existau sate ale
localnicilor, numite vicus. Relaţiile dintre coloniştii romani şi localnicii

8
prof. Gabriela Gabor

din vicus duc la romanizarea daco-geţilor.

-Viaţa economică - în mediul urban existau asociaţii ale meşteşugarilor,
numite collegia, iar în mediul rural existau ferme ale aristocraţiei
romane, numite villa rustica. Contactele comerciale şi umane între cele
două popoare, desăvârşesc romanizarea daco-geţilor.
-Viaţa religioasă- se dezvoltă fenomenul de sincretism religios prin care
atributele unor divinităţi diferite se împletesc într-o singură imagine
divină.
-Alţi factori-educaţia, administraţia, justiţia, etc..
Dacii liberi-locuiau în afara provinciei romane Dacia. Cele mai
cunoscute triburi au fost costobocii şi carpii. Atacurile acestora,
combinate, din sec. III cu cele ale migratorilor goţi, precum şi criza
generală în care se găsea Imperiul Roman, au generat retragerea
administraţiei şi armatei romane din Dacia, prin decizia împăratului
Aurelian, în anul 271.

9
prof. Gabriela Gabor

Fig. 3 Dacia romană

10
prof. Gabriela Gabor

 ROMANITATEA ORIENTALĂ ÎN MILENIUL MARILOR MIGRAŢII

ROMANITATE ŞI CREŞTINISM
Romanitatea orientală
Retragerea romană din Dacia, organizată de împăratul Aurelian, în
anul 271, a însemnat părăsirea provinciei de către armatele şi
administraţia romane; restul populaţiei, daco-romanii, a rămas pe loc,
continuând să locuiască în vechile aşezări. Atacurile populaţiilor
migratoare a generat retragerea populaţiei localnice din oraşe spre
mediul rural, unde şi-a întemeiat noi aşezări (de ex. Bratei din judeţul
Sibiu).
Continua procesul de romanizare a populaţiei nord-dunărene,
datorită contactelor nemijlocite existente între nordul şi sudul Dunării.
Au existat încercări de readucere a teritoriilor nord-dunărene în Imp.
Roman. Astfel, în vremea împăraţilor Diocletian, Constantin cel Mare
(sec. III-IV), Iustinian (sec. VI), o parte a Munteniei, Olteniei şi
Banatului sunt reintegrate în imperiu, fiind refăcute şi oraşele din
apropierea Dunării (de ex. Drobeta).
Singurul teritoriu românesc menţinut în Imp. Roman, după retragerea
din 271 a fost Dobrogea, care din sec. IV devine provincie romană
separată- Sciţia Mică( Scytia Minor). Aceasta va rămâne în imperiu
până în anul 602.
Dovezile continuităţii daco-romane în perioada migraţiilor (sec. III-
VIII)
 Existenţa a numeroase aşezări rurale atestate
arheologic, în cadrul cărora s-a descoperit ceramică de
factură romană, specifică localnicilor, din aria culturilor
Ipoteşti-Cândeşti, Bratei-Moreşti, Costişa-Botoşana.
 Existenţa uneltelor specifice practicării agriculturii, a
atelierelor de prelucrat metale, specifice populaţiei
localnice, sedentare.
 Existenţa a numeroase dovezi creştine, care aparţin
localnicilor, migratorii fiind păgâni,
 Persistenţa în limba română a numeroase toponime şi
hidronime de origine dacă şi romană în limba romană,

11
prof. Gabriela Gabor

transmise de populaţia localnică, daco-romană.

Creştinismul nord-dunărean
Creştinismul a fost adus în Dacia de către coloniştii şi armatele
romane. Religie interzisă în Imperiul Roman, creştinismul s-a
manifestat în spaţiul nord-dunărean în secret, iar dovezile creştine,
până în sec. IV sunt puţin numeroase. În anul 313, împăratul
Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milano, transformă
creştinismul în religie liberă în statul roman. Drept urmare, numeroşi
misionari creştini trec Dunărea, iar în spaţiul carpato-dunărean
dovezile creştine se înmulţesc. Cele mai importante sunt:
 Donariul de bronz de la Biertan, cu inscripţia Ego Zenovius
votum posui (Eu Zenovie am pus acest dar) şi un disc cu
simbolul lui Hristos.
 Gema (piatră semipreţioasă) de la Potaissa cu imaginea
Bunului Păstor.
 Episcopia de la Apahida;
 Bazilicile creştine, pentru secolele IV-VI de la Sucidava şi
Porolissum;
 Vase cu simboluri creştine, cruciuliţe şi morminte creştine.

În Dobrogea, pentru că acest teritoriu făcea parte din Imperiul

Roman, iar creştinismul a beneficiat de sprijinul statului în dezvoltarea
sa, dovezile creştine sunt mult mai numeroase:
-40 de bazilici, reunite într-un episcopat, cu sediul la Tomis.
-Scheletele a patru martiri, descoperite sub altarul bisericii din Niculiţel
(jud. Tulcea), ucişi, probabil, în urma persecuţiilor din vremea
împăratului Diocletian.
-Părinţii bisericii – Ioan Cassian, creator a numeroase tratate creştine,
cel mai important fiind cel despre întruparea lui Hristos şi Dionisie cel
Mic, creatorul calendarului creştin.
Sosirea migratorilor slavi şi creştinarea acestora vor influenţa creştinismul
nord-dunărean. Slavona (slava veche) devine limba creştinismului românesc, iar
după Marea Schismă din 1054, românii devin ortodocşi, fiind singurul popor
romanic de această credinţă.

12
prof. Gabriela Gabor

ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ (Formarea poporului român)

Procesul de formare a unui popor poartă denumirea de etnogeneză.

Etnogeneza românească reprezintă procesul de formare a poporului român.
Poporul român face parte din marea familie a popoarelor romanice (italienii
francezii, portughezii, spaniolii), formate la finalul mileniului I, printr-un
proces de dublă asimilare:
Asimilarea barbarilor localnici de către romani;
Asimilarea migratorilor de către populaţia localnică romanizată.
Pentru a înţelege etnogeneza românească trebuie răspuns la trei întrebări:
a. Unde s-a format poporul român?
Poporul român s-a format pe un teritoriu vast, desfăşurat la
nordul şi la sudul Dunării, care cuprindea vechile provincii
romane Dacia şi Moesia
b. Când s-a terminat procesul de formare a poporului român?
Etnogeneza românească este considerată încheiată la finalul
secolului VIII, început de secol IX.
c. Cum s-a format poporul român?
Poporul român s-a format printr-un proces de dublă
asimilare:
- Asimilarea dacilor de către romani, în urma căruia a
apărut un popor nou, daco-romanii.
- Asimilarea migratorilor slavi de către daco-romani, proces
finalizat cu apariţia unui popor nou, poporul român.
Slavii sosesc în spaţiul carpato-dunărean în sec. VI. O mică parte a lor rămân
la nordul Dunării, fiind asimilaţi de către daco-romani, restul trec în 602 la
sudul Dunării, slavizând întreaga zonă. Excepţie au făcut păstorii din zonele
înalte, greu accesibile, care au primit denumirea de vlahi.
În secolul IX s-a realizat şi separarea celor două graiuri româneşti:
-Daco-român-la nordul Dunării
-Aromân-la sudul Dunării.
Limba română
Limba română, prin structura gramaticală şi fondul principal de

13
prof. Gabriela Gabor

cuvinte este o limbă romanică, neolatină. Vocabularul fundamental al

limbii române cuprinde peste 60% cuvinte de origine latină, 20%
cuvinte slave, aprox. 160-170 de cuvinte de origine traco-dacă.
Elementele lexicale din fondul traco-dacic, la care se adaugă
împrumuturile slave, n-au putut modifica caracterul romanic al limbii
române. De altfel, exclusiv din cuvinte de origine latină se pot alcătui
enunţuri cu înţeles, pe când din cuvinte de origine slavă sau traco-dacă,
nu se pot realiza nici măcar propoziţii simple. De asemenea, din limba
latină provin şi termenii de bază ai religiei creştine: Domine Deus-
Dumnezeu, Christianus-creştin, Angelus-înger, Basilica-biserica.

14
prof. Gabriela Gabor

 STATELE MEDIEVALE ROMÂNEŞTI ŞI INSTITUŢIILE LOR

ORGANIZAREA POLITICĂ A TRANSILVANIEI ÎNTRE
SECOLELE IX-XVI

Secolele IX-XI, marchează cucerirea Transilvaniei de către maghiari şi

integrarea ei treptată în structurile regatului catolic maghiar. Provincia a fost
organizată după model feudal vest-european, dar s-au menţinut şi o serie de
instituţii româneşti. Astfel, voievodatul Transilvaniei va păstra această formă
de organizare până în anul 1541, când devine Principat autonom ( cu drept de
autoconducere) sub suzeranitate otomană.
Voievodatul Transilvaniei era condus de un voievod, numit de Regele Ungariei
şi de un vicevoievod, numit de voievod. Voievodul avea atribuţii
administrative, militare şi judecătoreşti.
În Transilvania locuiau: maghiari, saşi, secui şi români.
-Maghiarii erau organizaţi în comitate, în număr de şapte, iniţial regale,
apoi nobiliare, conduse de comiţi şi vicecomiţi.
-Saşii şi secuii în scaune, conduse de juzi scăunali, deasupra cărora se
aflau comitele saşilor şi comitele secuilor. La saşi existau şi două
districte: Braşovul şi Bistriţa.
-Românii, deşi majoritari au fost deposedaţi de bunurile şi drepturile lor
în favoarea maghiarilor saşilor şi secuilor, precum şi a bisericii catolice,
care începe astfel ofensiva împotriva ortodocşilor, denumiţi schismatici
(biserica catolică aduce în Transilvania călugări predicatori, franciscanii
şi dominicanii şi războinici teutonii şi ioaniţii). În regiunile joase ,ușor
accesibile, peste formele de organizare româneşti se suprapun comitatele
maghiare şi scaunele saşilor şi secuilor. În regiunile înalte, greu
accesibile (Ţara Făgăraşului, Ţara Haţegului, Ţara Bârsei,
Maramureşul), românii organizaţi în cnezate şi voievodate şi-au
menţinut autonomia. Aceste forme de organizare româneşti au fost
denumite de maghiari cu termenul de districte.
Prin decretele regale din 1365-1366, regele maghiar Ludovic I, leagă calitatea
de nobil de apartenenţa la catolicism. Astfel, nobilii români se află în situaţia de
a alege, fie trec la catolicism şi se maghiarizează rămânând nobili, fie se menţin
ortodocşi, dar pierd calitatea de nobil şi devin simpli ţărani.
Astfel, la finalul secolului XIV, elită românească în Transilvania nu mai
există. Stările privilegiate sunt: nobilii maghiari şi fruntaşii saşilor şi ai secuilor.

15
prof. Gabriela Gabor

FORMAREA STATULUI MEDIEVAL ŢARA

ROMÂNEASCĂ
Statul medieval Ţara Românească s-a format prin unificarea, sub o singură
autoritate a tuturor cnezatelor şi voievodatelor de la sud de Carpaţi, aflate sub
diverse forme de dependenţă faţă de maghiari. Astfel, Diploma cavalerilor
ioaniţi, din 1247, atestă existenţa, la sud de Carpaţi a Cnezatelor lui Ioan şi
Farcaş, Voievodatului lui Litovoi, în Oltenia şi a Voievodatului lui Seneslau în
Muntenia.
Prima încercare de unificare a formaţiunilor politice din zonă a realizat-o
Litovoi voievodul, acelaşi din Diploma…sau un altul. Acesta a refuzat să mai
plătească tribut maghiarilor, dar în urma conflictului cu aceştia desfăşurat în
1277, a fost ucis, iar fratele său, Bărbat s-a răscumpărat pe o sumă mare de
bani. Astfel, prima încercare de unificare a formaţiunilor politice din zonă s-a
sfârşit cu un eşec.
A doua încercare de creare a unui stat independent la sud de Carpaţi vine din
partea românilor făgărăşeni, care, nemulţumiţi de politica de deposedare la care
erau supuşi de maghiari, conduşi de legendarul Negru-Vodă (1291), trec munţii
şi ajung în regiunea Câmpulungului, unde întemeiază un stat mic. Acesta îşi
extinde autoritatea asupra Munteniei şi a Olteniei, iar capitala se mută la Curtea
de Argeş. Negru-Vodă este descălecătorul Ţării Româneşti. Descălecatul este
termenul utilizat de cronicarii secolului XVII, pentru a descrie întemeierea unei
ţări.
Întemeietorul Ţării Româneşti este Basarab I, care a organizat instituţiile noii
ţări şi reuşeşte să obţină independenţa Ţării Româneşti, după victoria de la
Posada, din 1330, în faţa oştilor maghiare, conduse de Carol Robert de Anjou,
regele Ungariei.
Urmaşii lui Basarab I au fost:
 Nicolae Alexandru (1352-1364), care îşi ia titlul de singur stăpânitor, adică
independent de orice putere străină şi întemeiază episcopia de la Curtea de
Argeş (1359).
 Vladislav Vlaicu (1364-1377), care creează episcopia de la Severin, bate
prima monedă, acordă privilegii comerciale negustorilor din Braşov,
respinge încercarea maghiarilor, conduşi de regele Ludovic I, de a ocupa
ţara şi devine vasal cu titlu personal al regelui maghiar, primind, în schimb

16
prof. Gabriela Gabor

două feude în Transilvania, Banatul de Severin şi Ţara Făgăraşului.

FORMAREA STATULUI MEDIEVAL MOLDOVA

 Moldova
Informaţii istorice despre formaţiunile politice din viitoarea Moldovă sunt
puţine. Astfel, în 1322 sunt pomeniţi puternicii locului, probabil cnezi şi
voievozi.
Înspre mijlocul secolului XIV, Ludovic I, regele Ungariei, organizează două
campanii de pedepsire îndreptate împotriva tătarilor din Hanatul Hoardei de
Aur. Cu scopul de a proteja Ungaria de atacurile tătare, regele organizează în
jumătatea nordică a Moldovei un stat cu rol de apărare, o marcă, pusă sub
conducerea voievodului maramureşean Dragoş. Acesta unifică formaţiunile
politice din zonă, stabilindu-şi capitala la Baia. Dragoş este considerat
descălecătorul Moldovei. Statul său se afla sub suzeranitate maghiară.
În 1359, un alt voievod maramureşean, Bogdan, nemulţumit de politica dusă de
maghiari în Transilvania, trece munţii cu ai săi şi se pune în fruntea mişcării de
eliberare a Moldovei de sub suzeranitate maghiară. Unul dintre urmaşii lui
Dragoş, Balc este alungat, iar Bogdan devine întemeietorul Moldovei,
transformând această ţara într-una independentă.
Urmaşii lui Bogdan au fost:
 Laţcu (1365-1375)
 Petru I Muşat (1376-1391) bate prima monedă, creează prima mitropolie
a Ţării Moldovei, recunoscută de Patriarhia din Constantinopol abia în
1401 în vrema lui Alexandrul cel Bun. În 1387, stabileşte o tradiţie,
devenind vasal al Poloniei, cu scopul de a contrabalansa presiunea
maghiară.
 Roman I(1391-1394)-extinde Moldova de la Marea Neagră. În 1392 se
intitulează domn , stăpânind Ţara Moldovei de la munte până la mare.

FORMAREA STATULUI MEDIEVAL DOBROGEA

 Dobrogea
În secolul XIV se formează un stat şi în regiunea Dobrogei, grupând
formaţiunile politice din zonă, existente aici încă din secolul X. Centrul statului
era Ţara Cavarnei (Bulgaria). Sunt cunoscuţi trei conducători: Balica, Dobrotici
şi Ivanco. După moartea lui Ivanco, în 1389 sau 1391, Dobrogea este preluată

17
prof. Gabriela Gabor

de Mircea cel Bătrân şi integrată Ţării Româneşti.

Acest teritoriu este pierdut de Mircea în faţa turcilor în 1417 şi se va menţine
în Imperiul Otoman până în anul 1878.

INSTITUȚII MEDIEVALE ROMÂNEȘTI

Principalele instituţii medievale româneşti erau :
 Domnia
 Era principala instituţie a statelor medievale româneşti. Cele două dinastii
conducătoare în Ţara Românească şi Moldova au fost Basarabii şi
Muşatinii.
 Statul era condus de un voievod care se intitula mare voievod (comandantul
suprem al armatei), domn (conducătorul întregii ţări), singur stăpânitor
(independent de orice putere străină). Acesta avea următoarele atribuţii;
legislative, administrative, militare, bătea monedă (primele monede au fost
bătute în Ţara Românească de Vladislav Vlaicu, iar în Moldova în timpul
lui Petru I Muşat), coordona politica internă şi externă a statului pe care-l
conducea.
 Nu existau oraşe-capitale stabile; multe aşezări au adăpostit pe anumite
perioade de timp curtea domnească: Câmpulung, Curtea de Argeş,
Târgovişte (Ţara Românească), Baia, Siret, Suceava (Moldova).
 Sfatul domnesc
 Era compus din dregători sau boieri cu dregătorii (funcţii în conducerea
ţării) şi reprezentanţii clerului înalt (mitropolitul şi episcopii).
 Cei mai importanţi dregători erau:
 Portarul Sucevei ( Moldova);
 Marele Ban al Olteniei ( Ţara Românească).
 Alţi dregători erau:
 Marele vornic( atribuţii legiuitoare);
 Marele postelnic( conducea diplomaţia ţării);
 Marele logofăt ( coordona cancelaria domnească);
 Marele vistiernic( răspundea de finanţele ţării);
 Marele comis (supraveghea grajdurile domnitorului);
 Marele stolnic (atribuţii militare).
 Adunarea Ţării
 Cuprindea reprezentanţii claselor sociale libere: boierii, orăşenii şi ţăranii
liberi.

18
prof. Gabriela Gabor

 Se întrunea în situaţii excepţionale: alegerea noului domn sau declanşarea

unui război.
 Armata
 Era compusă din :
 Oastea mică- cetele înarmate ale marilor boieri;
 Oastea mare, care se întrunea în caz de război, compusă din toţi bărbaţii
capabili să lupte.
 Organizarea administrativ-teritorială
 Ţara Românească era împărţită în judeţe , iar Moldova în ţinuturi.
 Biserica
 era o importanţă sprijinitoare a domniei, mitropoliţii fiind printre principalii
sfetnici ai domnitorilor; domnitorii sprijineau, la rândul lor biserica prin
numeroase danii.

19
prof. Gabriela Gabor

Fig.4 Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân

20
prof. Gabriela Gabor

Fig.5 Harta Moldovei în timpul lui Ștefan cel Mare

Fig.6 Harta Țărilor Române în timpul lui Mihai Viteazul

21
prof. Gabriela Gabor

ȚĂRILE ROMÂNE ȘI STATELE VECINE ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI

CONFRUNTARE
1. Mircea cel Bătrân ( 1386-1418)
- a domnit în Țara Românească.
 în 1394 intră în conflict cu turcii, pentru stăpânirea Dobrogei. Sultanul
Baiazid I conduce personal oastea otomană împotriva lui Mircea.
Domnul român obține o mare victorie la Rovine – 10 oct. 1394.
 La 7 martie 1395, Mircea încheie o alianță antiotomană cu regele
Ungariei, Sigismund de Luxemburg, la Brașov .
 În mai 1395, are loc o altă confruntare cu turcii, moment în care aceștia,
victorioși, îl lasă pe tronul țării pe Vlad Uzurpatorul. Mircea continuă să
stăpânească Oltenia. În calitate de Ban al Olteniei, Mircea participă la
cruciada antiotomană, inițiată de regele Ungariei, Sigismund de
Luxemburg. La Nicopole, în 1396, armata creștină este înfrântă. După
revenirea în țară, Mircea reușește să-l alunge de pe tron pe Vlad
Uzurpatorul și redevine domnul Țării Românești.
 După 1402, an în care survine moartea sultanului Baiazid I, Mircea se
amestecă în luptele pentru putere, desfășurate în Imperiul otoman. Noul
sultan, Mahomed I, a organizat o campanie împotriva Țării Românești,
în anul 1417. Domnitorul român este nevoit să accepte suzeranitatea
otomană, plata tributului și cedează turcilor cetățile dunărene: Turnu și
Giurgiu.
2. Iancu de Hunedoara ( 1441-1456)
 a fost fiul cnezului român Voicu, care pentru serviciile aduse regelui
maghiar, Sigismund de Luxemburg, primește domeniul și castelul
Hunedoarei.
 Iancu a fost Ban de Severin ( 1438-1441), voievod al Transilvaniei
( 1441-1446), guvernator al Ungariei ( 1446-1452) și căpitan suprem al
armatelor maghiare ( 1452-1456).
 Începând cu 1441, Iancu devine voievod al Transilvaniei și principalul
organizator al rezistenței antiotomane în zona Dunării. Situația era
extrem de dificilă, pentru că turcii, conduși de sultanii Murad al II-lea și
Mahomed al II-lea, se aflau în expansiune, reprezentând o amenințare
pentru creștini. Cele două regate creștine din zonă, Ungaria și Polonia se
coalizează în efortul antiotoman. Armatele creștine sunt conduse de
Iancu de Hunedoara.

22
prof. Gabriela Gabor

 În 1442, Iancu este înfrânt la Sântimbru, dar apoi, cu forțe refăcute îi

înfrânge pe turci lângă Sibiu și pe R. Ialomița.
 În perioada 1443-1444 este organizată Campania cea lungă, la sudul
Dunării, pentru alungarea turcilor din Europa. Acesta se încheie cu
victorii ale creștinilor și încheierea unei păci foarte avantajoase pentru
aceștia.
 În 1444 Iancu este înfrânt de turci la Varna, iar în 1448 la Kossovopolje,
în Serbia.
 În calitate de căpitan suprem al armatelor maghiare, în 1456, obține, în
fața turcilor conduși de Mahomed al II-lea cuceritorul Bizanțului, marea
victorie de la Belgrad.
 Moare de ciumă, lângă Belgrad, la câteva zile după victorie. Este
înmormântat în interiorul bisericii romano-catolice de la Alba-Iulia, pe
mormântul său fiind scris, S-a stins lumina lumii…
3. Ștefan cel Mare ( 1457-1504)
 a domnit în Moldova, fiind fiul lui Bogdan al II-lea și nepotul lui
Alexandru cel Bun.
 Moldova a intrat mai târziu în atenția Imperiului otoman. Primul
domnitor care plătește tribut turcilor a fost Petru Aron ( 1455-1457).
 Obiectivele principale ale politicii externe moldovene în timpul lui
Ștefan cel Mare, au fost: realizarea unui sistem de alianțe, care să
mențină integritatea teritorială și independența Moldovei și înlăturarea
suzeranității otomane.
 După închegarea unei alianțe antiotomane, Ștefan refuză plata tributului
și se pregătește de război. Obține marea victorie de la Vaslui la10 ian.
1475.
 În 1476 Moldova este atacată din două părți, de turci și tătari. După ce îi
înfrânge pe tătari, Ștefan este înfrânt de turci la Războieni, Valea Albă.
Rezistența cetăților moldovene, precum și izbucnirea ciumei în rândul
armatei otomane, favorizează retragerea acestora din Moldova.
 În 1484, părăsit de aliați, Ștefan pierde în fața turcilor, cetățile, de mare
importanță economică, Chilia și Cetatea Albă.
 În 1489, după ce și Polonia încheie pace cu turcii, o va face si Ștefan
acceptând plata tributului și suzeranitatea otomană.
 În ultima parte a domniei, Ștefan obține victoria de la Codrii Cosminului
1497, în fața oștilor poloneze, conduse de regele Ioan Albert.

23
prof. Gabriela Gabor

 La data de 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare moare, fiind îngropat în

interiorul bisericii Mănăstirii Putna, ctitorie a marelui domnitor.

4. Mihai Viteazul ( 1593-1601)

 domnește în Țara Românească, într- o perioadă în care efortul antiotoman se

concretizează prin Liga Sfântă, alianță antiotomană, care cuprindea : Spania,
Imperiul Romano-German, Principatul Transilvaniei și o serie de ducate
italiene. Scopul Ligii era acela de a alunga turcii din Europa.
 Mihai începe acțiunea antiotomană în iarna anului 1594, atacând și cucerind,
cu excepția cetății Giurgiu, toate cetățile de pe linia Dunării. În urma acestor
eveniment, un atac otoman este iminent, astfel, Mihai încheie un tratat de
alianță cu principele ardelean, Sigismund Bathory, la 20 mai 1595. Tratatul
presupunea și acceptarea vasalității personale a domnitorului Țării Românești,
față de principele Transilvaniei. De asemenea, biserica ortodoxă ardeleană,
intra în subordinea Mitropoliei Țării Românești.
 În vara lui 1595, armata otomană, condusă de marele vizir, Sinan-pașa, atacă
Țara Românească. După o bătălie indecisă la Călugăreni, Mihai cu sprijin din
Transilvania și Moldova, obține mare victorie la Giurgiu, alungând turcii din
țară.
 Între timp Sigismund Bathory renunță la tronul Transilvaniei, fiind înlocuit cu
Andrei Bathory, iar domnitorul Moldovei Ștefan Răzvan, pierde tronul în
favoarea lui Ieremia Movilă, impus de polonezi. Cei doi se opuneau unui
conflict cu turcii și doreau să--l alunge de pe tron pe Mihai. Obligat în vederea
refacerii frontului comun antiotoman al celor trei Țări Românești, Mihai
pătrunde în Transilvania, obținând la Șelimber, în 1599, o mare victorie,
învingând oastea lui Andrei Bathory. La 1 nov. 1599 intră triumfal în Alba-
Iulia, devenind principe al Transilvaniei.
 În 1600 ocupă, după o campanie de trei săptămâni, Moldova fără luptă. Pentru
prima data în istorie, cele trei Țări Române erau unite.
 Între timp, nobilii maghiari transilvăneni, cu sprijin austriac (gen. Gh. Basta)
îl înfrâng pe Mihai, la Mirăslău, în sept. 1600. Domnitorul pierde, pe fondul
intervenției poloneze și Moldova, dar și Țara Românească, fiind așezați domni,
Ieremia și Simion Movilă.
 Mihai se îndreaptă spre Viena și Praga, pentru a cere sprijinul împăratului
Rudolf al II-lea. Cu ajutor austriac, în august 1601, obține victoria de la

24
prof. Gabriela Gabor

Guruslău, în fața oștilor nobilimii maghiare, conduse de Sigismund Bathory. În

drum spre Alba-Iulia, este asasinat, la Câmpia Turzii, de mercenarii
generalului Basta, la ordinele lui Rudolf al II-lea. Capul său a fost luat de un
apropiat și depus la Mănăstirea Dealu.

ȚĂRILE ROMÂNE ÎNTRE SECOLELE XVII-XVIII

REZUMAT

În secolul XVII în politica externă românească se disting două direcții:

 obținerea independenței prin coalizarea celor trei țări;
 consolidarea autonomiei în cadrul Imperiului Otoman.
Imediat după domnia lui Mihai Viteazul scad obligațiile Țării Românești față
de Imperiul Otoman, astfel, în noile condiții boierimea nu sprijină eforturile
antiotomane ale domnitorului Radu Șerban ( 1602-1611).
Ideea unei coaliții a celor trei Țări Române este reluată de principii
Transilvaniei: Gabriel Bethlen, Gh. Rakoczy I și Gh. Rakoczy al II-lea, în
legătură cu domnitorii Moldovei și Țării Românești: Vasile Lupu și Matei
Basarab. Această coaliție nu a avut o finalitate.
Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, pe fondul creșterii obligațiilor față de
turci, domnitorii Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu ( Țara
Românească ), respectiv Dimitrie Cantemir ( Moldova ) încep contacte secrete
cu marile puteri creștine, Austria și Rusia.
În secolul XVIII pe fondul crizei Imperiului Otoman și al expansiunii
Austriei, Transilvania este ocupată de austrieci. Diploma Leopoldină ( 1691)
recunoaște sistemul națiunilor privilegiate și excluderea românilor din viața
politică. Pentru a asigura un avans confesional bisericii catolice, autoritățile
austriece au atras românii, în scimbul unor avantaje, spre biserica greco-
catolică.
În Țara Românească și Moldova se instaurează domniile fanariote.
Domnitorii erau greci din cartierul Fanar din Istanbul. Perioada fanariotă a
însemnat o reducere marcantă a autonomiei, dar și creșterea tributului,
domnitorii fiind asimilați ca funcționari ai Imperiului Otoman. Regimul a fost
inaugurat în ambele Țări Române de Nicolae Mavrocordat.
Regimul fanariot a luat sfârșit în Țările Române în urma revoluției conduse
de Tudor Vladimirescu (1821), revenindu-se la domniile pământe.

25
prof. Gabriela Gabor

La începutul secolului XIX situația Țărilor Române extracarpatice este

reglementată prin tratatele încheiate între Rusia și Turcia. În 1826 prin Tratatul
de la Akkerman, Rusia devine putere protectoare a celor două Principate (Țara
Românească și Moldova). În urma războiului ruso-turc 1828-1829, încheiat
prin victoria Rusia și Tratatul de pace de la Adrianopol, Țările Române intră
sub ocupație militară rusă. În timpul acestei ocupații se redactează primele
Constituții ale celor două Principate (Regulamentele Organice). Domnitorii
care au condus Țările Române pe baza acestor Regulamente Organice,
denumiți domnitori regulamentari, au fost în Moldova, Mihail Sturdza ( 1834-
1849), iar în Țara Românească, Alexandru Ghica ( 1834-1842) și Gh. Bibescu
( 1842-1848).

26
prof. Gabriela Gabor

CONSTITUIREA ROMÂNIEI MIDERNE

Revoluţiile de la 1848-1849
Anul 1848 a fost un an al revoluţiilor, care au debutat în Franţa, iar apoi s-au
extins în întreaga Europă.
Cauzele revoluţiilor paşoptiste în spaţiul românesc, au fost:
 Cauze externe: contagiunea revoluţionară.
 Cauze interne:
 Nemulţumirea tuturor claselor sociale faţă de regimul regulamentar
(instaurat în Ţara Românească şi Moldova, în 1831/1832, prin
Regulamentele Organice):
-Boierii erau nemulţumiţi de politica autoritară a unora dintre domnitorii
regulamentari;
-Clasa mijlocie dorea desfiinţarea sarcinilor fiscale pe care trebuia să le
suporte;
-Burghezia dorea introducerea unor reforme capitaliste;
-Ţăranii doreau desfiinţarea clăcii ( obligaţia în muncă pe pământurile
boierilor) şi împroprietărirea.
 Lipsa drepturilor naţionale ( Transilvania).
Scopurile revoluţionarilor paşoptişti au fost:
-Reforme pentru dezvoltarea economiei;
-Unirea Ţării Româneşti cu Moldova;
-Drepturi naţionale pentru românii transilvăneni;
-Îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor prin împroprietărire.

27
prof. Gabriela Gabor

Fig. 8 Țările Române în perioada revoluțiilor pașoptiste

Desfăşurarea revoluţiilor
 Moldova
La 27 martie 1848, domnitorul regulamentar al Moldovei, Mihail Surdza, a
acceptat întrunirea unei adunări la Iaşi. Aceasta a avut loc la Hotelul Petersburg.
Au participat aproximativ 1000 de tineri intelectuali, boierimea liberală şi o
parte din boierimea conservatoare. A fost redactat, de către poetul Vasile
Alecsandri, documentul moderat Petiţia – proclamaţie. Aceasta este înaintată
domnitorului, care respinge două dintre articolele importante şi începe arestarea
revoluţionarilor. O parte sunt arestaţi, alţii reuşesc să fugă în Transilvania şi
Bucovina, unde continuă activitatea revoluţionară.
 Ţara Românească

În mai 1848 se organizează un comitet revoluţionar format din C.A. Rosetti,

28
prof. Gabriela Gabor

I.C. Brătianu, Ion Heliade-Rădulescu, cu scopul de a pregăti declanşarea

revoluţiei.
La 9 iunie 1848 revoluţia a izbucnit la Izlaz, în sudul Munteniei sub
conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, Christian. Tell, Ştefan Golescu. S-a
adoptat programul revoluţionar moderat Proclamaţia de la Izlaz.
La 11 iunie 1848 revoluţionarii ajung la Bucureşti, domnitorul regulamentar
Gheorghe Bibescu, fuge din ţară, iar puterea este preluată de un guvern
provizoriu compus din Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Christian Tell,
Gheorghe Magheru; preşedinte era mitropolitul Neofit, iar secretari sunt
Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, şi I.C. Brătianu. Guvernul provizoriu a condus
ţara în perioada 13 iunie-13 septembrie 1848.
Realizările guvernului provizoriu revoluţionar au fost:
 Desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor boiereşti;
 Tricolorul devine steag naţional cu deviza Dreptate şi
Frăţie;
 Se creează o armată de voluntari condusă de
generalul Magheru;
 Ziare precum Pruncul român şi Poporul suveran
răspândesc ideile revoluţionare;
 Sunt trimişi emisari în străinătate pentru
recunoaşterea regimului;
 Se creează Comisia proprietăţii pentru rezolvarea
problemei agrare. Se poartă discuţii nefinalizate între
radicali şi moderaţi, întrerupte de intervenţia străină.
La intervenţiile Rusiei, o armată otomană, condusă de Soliman Paşa, pătrunde
în ţară. Acesta intră în legătură cu guvernul revoluţionar, care se transformă în
locotenenţă domnească, compusă din Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell,
Nicolae Golescu.
Soliman Paşa este înlocuit cu Fuad Paşa, care, prin măsuri extrem de dure
reinstaurează regimul regulamentar. Au loc, în Bucureşti, pe Dealul Spirii,
conflicte între otomani şi pompierii conduşi de maiorul Zăgănescu. La finalul
anului 1848 Ţara Românească şi Moldova se află sub dublă ocupaţie străină,
ruso-turcă.
 Transilvania
Ca urmare a dorinţei maghiarilor de a anexa Transilvania, revoluţionarii
români, prin intermediul lui Simion Bărnuţiu, au convocat o adunare a

29
prof. Gabriela Gabor

românilor ardeleni. Aceasta a avut loc la Blaj, sub conducerea lui Simion
Bărnuţiu, Avram Iancu, Al. Papiu-Ilarian. S-a decis întrunirea unei mari adunări
naţionale.
Între 3-5 mai 1848 s-a întrunit Marea Adunare Naţională de la Blaj. Au
participat 40.000 de români ardeleni, dar şi români din Moldova (Al. I. Cuza) şi
Muntenia ( Dimitrie Brătianu). Adunarea a fost prezidată de cei doi episcopi ai
românilor ardeleni: Andrei Şaguna (ortodox) şi Ioan Lemeny (greco-catolic). A
fost adoptat documentul radical Petiţia Naţională. S-a constituit Consiliul
Naţional Român (Sibiu) şi o gardă românească.
La 18 mai 1848, Dieta de la Cluj proclamă anexarea Transilvaniei de către
Ungaria.
La 3 septembrie 1848 a fost organizată a treia adunare de la Blaj; românii vin
înarmaţi şi sunt organizaţi militar de Avram Iancu, în 15 legiuni, conduse de
tribuni şi prefecţi.
În toamna lui 1848 şi primăvara lui 1849 au loc în Transilvania, ciocniri între
revoluţionarii români şi maghiari. Singura zonă rămasă neocupată a fost cea a
Munţilor Apuseni, controlată de Avram Iancu. În vara lui 1849, prin
intermediul lui Nicolae Bălcescu se produce împăcarea între români şi
maghiari. Aceasta vine prea târziu, pentru că atât maghiarii, la Şiria (1 august
1848), cât şi românii, vor fi înfrânţi de trupele contrarevoluţionare austriece şi
ruseşti.

30
prof. Gabriela Gabor

Domnia şi reformele lui Al. I. Cuza

 Perioada 1849-1859
După înfrângerea revoluţiilor în spaţiul românesc, revoluţionarii, aflaţi în exil
au militat pentru declanşarea unei revoluţii general-europene, care să asigure
rezolvarea problemei arzătoare a românilor, unirea. Astfel,
 au fost adresate memorii marilor personalităţi ale epocii, împăratului
Napoleon al III-lea al Franţei şi reginei Victoria a Angliei,
 au fost atrase personalităţi culturale Edgar Quinet şi Jules Michelet,
 a fost redactată o revistă pro-unionistă România viitoare.
În ţară situaţia era foarte dificilă. Principatele se aflau sub dublă ocupaţie
ruso-turcă. În urma încheierii Convenţiei de la Balta Liman (1849), au fost
numiţi în Principate (Ţara Românească şi Moldova) doi domni: Grigore
Ghica (Moldova) și Barbu Ştirbei ( Ţara Românească).
Domniile lor au fost zguduite de ocupaţiile militare străine din timpul
Războiului Crimeii (1853-1856), terminat cu victoria Turciei şi înfrângerea
Rusiei. La Congresul de Pace de la Paris (1856), au participat reprezentanţii
celor şapte mai puteri:
 Turcia
 Rusia
 Austria
 Prusia
 Franţa
 Anglia
 Sardinia.
Singurele puteri anti-unioniste au fost Austria şi Turcia, la care se adaugă
Anglia. În rest, celelalte state au sprijinit unirea Principatelor.
În martie 1856, se semnează Tratatul de la Paris, care, în privinţa
Principatelor a hotărât următoarele:
 Libertatea navigaţiei pe Dunăre;
 Înlăturarea protectoratului rusesc, Principatele intră sub garanţia
colectivă a marilor puteri;
 Menţinerea suzeranităţii otomane, dar întărirea autonomiei;
 Retrocedarea de către Rusia, Moldovei, a celor trei judeţe din sudul
Basarabiei, Cahul Bolgrad şi Ismail;
 Consultarea populaţiei din Principate în privinţa unirii, prin
intermediul adunărilor ad-hoc.

31
prof. Gabriela Gabor

În vederea organizării alegerilor pentru adunările ad-hoc, Turcia a numit în

ambele Principate, caimacami (locţiitori de domni). Caimacamul Moldovei,
Nicolae Vogoride, a falsificat rezultatele alegerilor pentru adunările ad-hoc ale
Moldovei, dar a fost nevoit să le refacă, câştigând reprezentanţii taberei
unioniste.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în 1857, iar cererile lor au fost
identice în ambele Principate: unire, neutralitate şi prinţ străin ales dintr-o mare
familie domnitoare europeană. Aceste solicitări au fost trimise Conferinţei
Marilor Puteri de la Paris, întrunită în 1858. S-a redactat Convenţia de la Paris,
o adevărată Constituţie pentru Principate. Aceasta hotăra:
- O unire formală, cu doi domni, două adunări şi două guverne;
- Numele statului urma să fie Principate Unite ale Moldovei şi Valahiei;
- Comune erau următoarele instituţii: Comisia Centrală de la Focşani şi
Curtea de Casaţiei şi Justiţie;
- Drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

Fig. 9. Țările Române la 1859

 Domnia lui Al. I. Cuza(1859-1866)
Conform prevederilor Convenţiei de la Paris s-au întrunit, atât în Ţara
Românească cât şi în Moldova, adunări elective pentru alegerea noilor
domnitori.

32
prof. Gabriela Gabor

La 5 ianuarie 1859, adunarea electivă a Moldovei l-a ales domn pe Alexandru

Ioan Cuza.
La 24 ianuarie 1859, adunarea electivă a Ţării Româneşti l-a ales domn pe
acelaşi Alexandru Ioan Cuza.
 Perioada recunoaşterii dublei alegeri şi a unirii (1859-1863)
În această perioadă domnitorul a fost interesat de obţinerea
recunoaşterii dublei alegeri şi a unirii.
În primăvara lui 1859 se întruneşte Conferinţa marilor puteri de la
Paris. Cu excepţia Turciei şi Austriei, marile puteri recunosc dubla
alegere şi unirea celor două Principate, însă numai pe perioada domniei
lui Al. I. Cuza. În septembrie 1859, la presiunile Angliei, Turcia, iar ala
presiunile Franţei, Austria, recunosc unirea ca una personală, pe
perioada domniei lui Cuza.
În decembrie 1861, după numeroase negocieri, purtate la Istanbul de
către Costache Negri, Poarta recunoaşte unirea celor două adunări şi
guverne din Ţara Românească şi Moldova. Astfel încât, la 24 ianuarie
1862 are loc, la Bucureşti, prima şedinţă a adunării unice a celor două
ţări. Ziua de 24 ianuarie, devine zi naţională.
Au fost adoptate o serie de măsuri importante, care vizau unificarea
administrativă a celor două ţări:
- Unificarea serviciilor de vamă;
- Stabilirea unui curs monetar unic;
- Realizarea unei steme comune;
- Introducerea denumirii de România în actele oficiale;
- Stabilirea capitalei la Bucureşti, etc.
 Perioada marilor reforme(1863-1866)
Principalele reforme realizate de domnitorul Al. I. Cuza au fost:
 Legea secularizării ( confiscării averilor mănăstireşti)
 Decembrie 1863;
 Au fost trecute în proprietatea statului pământurile mănăstirilor închinate şi
a celorlalte, aproximativ un sfert din pământul arabil al ţării.
La 2 mai 1864 are loc o lovitură de stat:
 Adunarea conservatoare este dizolvată.
 Domnitorul prezintă poporului spre aprobare o nouă Constituţie,
Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi o nouă lege electorală.
 Se introduce regimul autoritar.

33
prof. Gabriela Gabor

 Reforma agrară
-Se realizează prin punerea în aplicare a Legii rurale;
-August 1864;
-Sunt împroprietărite aproximativ o jumătate de milion de familii
ţărăneşti, în funcţie de numărul de vite de lucru:
Ţăranii fruntaşi cu două perechi de vite de lucru, primeau 6 ha.
Ţăranii mijlocaşi cu o pereche de vite de lucru, primeau 4 ha.
 Ţăranii pălmaşi fără vite de lucru, primeau 2 ha;
 Pământul primit nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani;
 Se desfiinţau toate sarcinile şi obligaţiile clăcaşilor;
 Marea moşie nu putea fi expropriată mai mult de 2/3.
 Reforma învăţământului
 Se realiza prin punerea în aplicare a Legii Instrucţiunii Publice;
 Decembrie 1864;
 Învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit;
 Se înfiinţau noi şcoli şi licee;
 Se crea Universitatea din Bucureşti;
 Se introduceau burse pentru elevii şi studenţii săraci.
Reforme lui Al. I Cuza au generat o vie opoziţie atât din partea liberalilor
radicali, care se opuneau domniei autoritare, cât şi din partea conservatorilor,
care s-au opus politicii de reforme. Opoziţioniştii au creat monstruoasa coaliţie.
Printr-o lovitură de stat, organizată de această în noaptea de 10/11 februarie
1866, domnitorul este nevoit să abdice şi forţat să plece din ţară. Moare în
Germania, în anul 1873.

34
prof. Gabriela Gabor

Începuturile vieții politice moderne. Aducerea prințului

străin

După înlăturarea lui Cuza, prin aducerea prințului străin cercurile

politice românești își propuneau:
1. menținerea stabilității interne și a unității naționale;
2. consolidarea autonomiei și ulterior obținerea independenței.
3. Se puneau capăt luptelor politice intene pentru domnie și
amestecului imperiilor vecine.
După abdicarea lui Cuza, conducerea țării revine unei locotenențe
domnești, formată din Lascăr Catargiu, colonelul Haralambie,
Nicolae Golescu. După negocieri diplomatice inițial a fost proclamat
ca principe al României, Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al
II-lea al Belgiei. În urma refuzului acestuia, alegerea s-a oprit asupra
lui Carol de Hohenzollern. Acesta a fost adus în țară și a depus
jurământul ca principe al României la 10 mai 1866, decis a domni ca
domn constituțional.
Constituția adoptată de Adunarea Constituantă și promulgată de
principe la 1 iulie 1866, a devenit baza juridică pentru inaugurarea
unei noi forme de guvernământ – monarhia constituțională ereditară
în favoarea lui Carol, tronul moștenindu-se pe linie masculină, cu
dreptul primogeniturii. Moștenitorii tronului urmau să fie botezați și
crescuți în confesiunea ortodoxă.
Proiectul Constituției a avut în vedere modelul celei belgiene
( 1831), cea mai liberală din acea vreme, dar și unele propuneri ale
Comisiei Centrale de la Focșani.
Constituția de la 1866 cuprindea 8 titluri și 133 de articole.
Principii constituționale:
 suveranitatea națională;
 guvernarea responsabilă și reprezentativă;
 responsabilitatea ministerială;
 principiul separării puterilor în stat, astfel:

35
prof. Gabriela Gabor

A. Puterea executivă
 apartinea domnului și guvernului;
1. Domnul
 numea și revoca miniștrii;
 sancționa și promulga legile;
 avea drept de veto absolut;
 era capul oștirii;
 avea drept de amnistie și de grațiere;
 conferea decorații și grade militare;
 bătea monedă;
 convoacă/amână/dizolvă Parlamentul;
 declară pace/război;
 încheie convenții cu alte state, cu acordul Parlamentului.
2. Consiliul de Miniștri – Guvernului
 guverna în numele prințului domnitor;
 compus din Prim-ministru și miniștri.
B. Puterea legislativă
 aparținea Parlamentului bicameral, format din Adunarea deputaților și
Senat;
 drept de inițiativă legislativă;
 drept de interpelare;
 acordă sau retrage încrederea guvernului;
 Adunarea Deputaților adoptă bugetul.
C. Puterea judecătorească
 aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și tribunalelor judecătorești;
 sentințele se dădeau în numele prințului domnitor:
Constituția cuprindea drepturi și libertăți cetățenești:
 libertatea persoanei, presei, de asociere;
 egalitatea în fața legilor;
 dreptul la azil politic;
 inviolabilitatea doiciliului și a corespondenței;
 proprietatea era daclarată sacră și inviolabilă.
Limite
 Cetățenia era condiționată de apartenența la creștinism.

36
prof. Gabriela Gabor

 Femeile nu aveau drepturi politice.

 Votul era cenzitar ( votau doar bărbații care aveau o avere pentru care
plăteau un impozit, numit cens.)
Modificări
 1879- proclamarea independenței și acordarea cetățeniei indiferent de
apartenența religioasă;
 1884 – proclamarea Regatului ( 1881) , modificarea sistemului electoral;
 1917 – revizuire legată de introducearea votului universal și a refrmei
agrare radicale.
Partidele politice

În perioada imediat următoare se cristalizează partidele moderne ale

României:
Partidul Național Liberal
 reprezenta interesele burgheziei;
 fondat în 1875;
 personalități I.C.Brătianu, C.A Rosetti;
 din 1909 conducerea partidului revine lui Ionel Brătianu;
 se pronunța pentru o societate democratică, bazată pe pluralism politic,
alegeri pe baza votului universal, au protejat piața națională și capitalul
autohton, au pus bazele industriei naționale;
 deviza – Prin noi înșine.
Partidul Conservator
 reprezenta interesele marilor moșieri;
 personalități P.P.Carp, Manolache Costache Epureanu, Lascăr Catargiu;
 fondat la 1880;
 erau adepții păstrării tradițiilor și a proprietății funciare;
 o grupare conservatoare au fost și junimiștii, conduși de Titu Maiorescu,
adepții teoriei formelor fără fond.
Cele două partide au condus alternativ România din anul 1895, datorită
introducerii rotativei guvernamentale de către principele Carol.

37
prof. Gabriela Gabor

Războiul de independenţă ( 1877-1878)

Un obiectiv fundamental al noului stat român a fost obţinerea independenţei.
Liberalii urmăreau obţinerea acestui deziderat pe cale militară, iar conservatorii
pe cale pașnică.
Ocazia favorabilă pentru desăvârşirea independenţei de stat a României a fost
redeschiderea chestiunii orientale (problema împărţirii Imperiului Otoman;
principalele puteri interesate erau Austria şi Rusia). Astfel:
 În 1875 izbucneşte revolta antiotomană a Bosniei şi Herţegovinei;
 În 1876 încep răscoalele antiotomane în Bulgaria, Serbia şi Muntenegru.
În sprijinul credincioşilor ortodocşi din Imperiul Otoman se ridică Rusia.
După ce îşi asigură neutralitatea Austro-Ungariei, Rusia se pregăteşte de
război. România îşi oferă sprijinul în lupta antiotomană. Propunerea este
respinsă. Totuşi, la 4 aprilie 1877 se încheie la Livadia, o Convenţie militară
româno-rusă, cu următoarele prevederi:
 Se stabilea traseul armatei ruse peste teritoriul României înspre Imperiul
Otoman, cu ocolirea Bucureştiului;
 Cheltuielile de transport urmau a fi suportate de Rusia;
 Rusia de obliga să respecte integritatea teritorială a României şi drepturile
guvernului de la Bucureşti.
La 26 aprilie 1877 armata română bombardează oraşul Vidin ca urmare a
amplelor bombardamente otomane asupra oraşelor româneşti dunărene: Calafat,
Bechet, Olteniţa, Călăraţi, Brăila, Corabia, etc.
La 29 aprilie se declară stare de război între România şi Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877, după un discurs pe această temă susţinut de Mihail
Kogălniceanu, în Adunarea Deputaţilor, se proclama independenţa României.
La 10 mai 1877 se proclamă independenţa şi în Senat.

 Desfăşurarea războiului
În iulie 1877, ruşii se confruntă cu mari dificultăţi pe frontul de la Plevna
(sistem de fortificaţii, numite redute, care proteja calea de acces spre capitala
Imperiului Otoman). Marele duce Nicolae, comandantul trupelor ruse de la
Plevna, cere prin intermediul a două telegrame sprijinul armatei române.
În august 1877, armata română trece Dunărea şi ajunge la Plevna. Trupele
reunite româno-ruse sunt puse sub comanda principelui Carol, secondat de
generalul Cernat, Comandantul Marelui Stat Major Român.

38
prof. Gabriela Gabor

La 30 august 1877 are loc, cu ocazia zilei Ţarului Alexandru al II-lea, un asalt
general asupra Plevnei. Singurul succes a fost ocuparea redutei Griviţa de
către armata română. În această luptă au murit aproximativ 1000 de soldaţi
români şi comandanţii lor: maiorul George Şonţu şi căpitanul Valter
Mărăcineanu.
În noiembrie 1877 armata română ocupă reduta Rahova şi definitivează
încercuirea Plevnei. La 28 noiembrie 1877, comandantul Plevnei, Osman Paşa,
încearcă să rupă încercuirea, dar rănit se predă colonelului român Mihail
Cerchez.
După căderea Plevnei, românii acţionează în sectorul vestic, spre Vidin, iar
trupele ruseşti în sectorul estic, spre Adrianopol şi Istanbul.
În ianuarie 1878 se încheie armistiţiul (starea de război) între Rusia şi Turcia.
 Tratatele de pace
 Tratatul de la San Stefano
S-a încheiat între Rusia şi Turcia (România nu a fost invitată) în
februarie 1878;
S-a recunoscut independenţa României în mod condiţionat – România
trebuia să cedeze Rusiei cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul,
Bolgrad, Ismail) şi primea în schimb Dobrogea, luată de ruşi turcilor.
România refuză să cedeze cele trei judeţe sud-basarabene, invocând
prevederile Convenţiei militare din aprilie 1877. Se ajunge aproape la stare de
război între cele două mari puteri. Pentru a linişti situaţia din Balcani, dar şi
pentru a restabili echilibrul de forţe la nivel european, intervin marile puteri,
care organizează Congresul de Pace de la Berlin
 Tratatul de la Berlin
Semnat la 1 iulie 1878;
Participă reprezentanţii marilor puteri, România nefiind invitată;
Prevederi:
 Se recunoaşte independenţa
Serbiei şi a Muntenegrului,
 Bosnia şi Herţegovina intră sub
administrarea Austro-Ungariei;
 Bulgaria de la nord de Balcani
devine Principat autonom sub
suzeranitate otomană;
 Se recunoaşte condiţionat

39
prof. Gabriela Gabor

independenţa României- acesta

trebuia să cedeze Rusiei cele trei
judeţe din sudul Basarabiei,
primind în schimb Dobrogea,
Delta Dunării şi Insula Şerpilor şi
să-şi modifice Constituţia în sensul
acordării cetăţeniei indiferent de
apartenenţa religioasă;
 Anglia lua Insula Cipru.

Fig.10 Harta Războiului de Independență

40
prof. Gabriela Gabor

Primul război mondial

I. România între 1878-1914
După recunoaşterea independenţei, diplomaţia românească a acţionat
pentru întărirea securităţii, deoarece:
 Statul nu mai era protejat prin sistemul garanţiei colective a
marilor puteri;
 Rusia era o ameninţare, relaţiile cu acest stat fiind foarte
tensionate după războiul de independenţă;
 Era necesar un sistem de alianţe care să garanteze integritatea
teritorială şi independenţa;
 Se urmărea atragerea unor capitaluri străine şi obţinerea unor
împrumuturi, care să asigure modernizarea transporturilor şi a
armatei.
Tripla Alianţă, compusă din Germania, Austro-Ungaria şi Italia a invitat
România să adere. Pentru autorităţile de la Bucureşti, Alianţa a oferit un plus de
securitate faţă de pretenţiile Rusiei. Opinia publică din România nu agrea o
alianţă cu Austro-Ungaria, datorită situaţiei românilor transilvăneni, lipsiţi de
drepturi naţionale în cadrul monarhiei dualiste, de aceea tratatul de aderare,
semnat în 1883 a rămas secret.
La începutul sec. XX, conflictele din Balcani au dus la izbucnirea a două
războaie în această regiune. România a participat la cel de-al doilea război
balcanic, desfăşurat în 1913, împotriva Bulgariei. Tratatul de pace s-a semnat la
Bucureşti, iar România a primit sudul Dobrogei, Cadrilaterul, cu două judeţe
Caliacra şi Durostor.
Politica dusă de Austro-Ungaria faţă de românii memorandişti, precum şi
atitudinea acesteia faţă de Bulgaria în timpul celui de-al doilea război balcanic,
a generat îndepărtarea României de Tripla Alianţă şi apropierea ei de Tripla
Înţelegere (Antanta), compusă din Franţa, Anglia şi Rusia.
II. Primul război mondial 1914-1918
Perioada neutralităţii
La 15 iulie 1914 începe primul război mondial prin agresiunea Austro-
Ungariei asupra Serbiei, ca urmare a asasinării prinţului moştenitor austro-
ungar, Franz Ferdinand, de către un student sârb, în Bosnia la Sarajevo.
La 3 august 1914 are loc Consiliul de Coroană de la Sinaia, adoptându-se
soluţia neutralităţii. Aceasta durează între anii 1914-1916 şi se caracterizează

41
prof. Gabriela Gabor

printr-o vie dezbatere publică legată de intrarea României în război. Opinia

publică şi politică era dominată de două tabere:
proantantiştii (liberalii) şi germanofilii(conservatorii).
Intrarea României în război
Înţelegerile României cu Antanta, semnate la 4/17 august 1916, marcau
sfârşitul neutralităţii şi intrarea în război. Conform acestora se recunoşteau
drepturile legitime ale statului român asupra Transilvaniei şi Bucovinei şi se
preciza sprijinul pe care Antanta se obliga să-l acorde României.
La 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Peste o zi
armata română pătrunde în Transilvania. Acţiunea ofensivă a eşuat datorită
dificultăţilor întâmpinate de români pe linia Dunării şi în Dobrogea (armata
română este înfrântă la Turtucaia de către trupele germane şi bulgare). Românii
sunt obligaţi să se retragă din Ardeal în condiţiile unei puternice contraofensive
germane şi austro-ungare. Pierderea bătăliilor din trecătorile Carpaţilor
Meridionali a permis intrarea trupelor străine în ţară. Înfrângerea armatelor
române în bătălia de la Argeş-Neajlov, a generat pierderea Bucureştiului ( nov.
1916). Guvernul, Parlamentul şi familia regală se refugiază la Iaşi. 2/3 din
teritoriul ţării se află sub ocupaţie militară străină.
În iarna dintre 1916-1917 frontul se stabilizează în sudul Moldovei. Armata
română se reface şi este instruită cu armament modern ( soseşte în ţară misiunea
militară franceză condusă de generalul Berthelot).
În vara lui 1917, pe frontul românesc se dau marile bătălii de la
 Mărăşti iulie 1917- a acţionat Armata II-a Română, condusă de
gen. Al. Averescu;
 Mărăşeşti august 1917- a acţionat Armata I-a Română, condusă
de generalii C-tin Cristescu şi Eremia Grigorescu;
 Oituz iulie 1917 a acţionat Armata II-a Română, condusă de
gen. Al. Averescu.
Aceste victorii nu au putut fi valorificate, datorită prăbuşirii frontului de
est ca urmare a revoluţiei comuniste din Rusia. Aceasta încheie pace separată cu
Puterile Centrale (Pacea de la Brest-Litovsk), România fiind obligată şi ea să
înceteze lupta. Se încheie în mai 1918, Pacea ruşinoasă de la Buftea-Bucureşti.
Prevederi:
-Austro-Ungaria ocupă crestele Carpaţilor;
-Români renunţă la Dobrogea în favoarea Bulgariei;
-Armata română este demobilizată;

42
prof. Gabriela Gabor

-Se acceptă armate de ocupaţie;

-Se concesionează Germaniei petrolul, grânele, pădurile.
Victoriile Antantei au creat condiţii favorabile pentru reintrarea României în
război. Astfel, în oct. 1918, guvernul condus de C-tin Coandă denunţă Pacea de
la Buftea, armata română este remobilizată şi trece din nou Carpaţii în Ardeal.
Sfârşitul războiului o găseşte în tabăra statelor victorioase.
Tratatele de pace de la finalul războiului recunosc formarea României Mari.
 Tratatul de la Saint- Germain cu Austria recunoaşte unirea Bucovinei cu
România.
 Tratatul de la Trianon cu Ungaria, recunoaşte unirea Transilvaniei cu
România.
 Tratatul semnat de marile puteri la Paris, recunoaşte unirea Basarabiei cu
România.

43
prof. Gabriela Gabor

Fig. 11 România în timpul campaniei din 1917

44
prof. Gabriela Gabor

Marea Unire de la 1918 ( Formarea statului naţional-

unitar român)

Marea Unire de la 1918 a fost favorizată de:

 Victoriile Antantei la finalul primului război mondial;
 Cele 14 puncte, redactate de preşedintele american, Wilson, care scoteau în
evidenţă noţiunea de autodeteminare (dreptul popoarelor de a-şi decide
singure soarta);
 Destrămarea Austro-Ungariei;
 Dificultăţile prin care treceau statul rus, ca urmare a revoluţiei comuniste
din octombrie 1917.
 Unirea Basarabiei cu România (Basarabia provenea din Imperiul Rus)
 Octombrie 1917- se întruneşte Congresul Ostaşilor Moldoveni, care
proclamă autonomia Basarabiei şi solicită întrunirea unei adunări
reprezentative, care să hotărască viitorul provinciei;
 Decembrie 1917- s-a întrunit Sfatul Ţării, condus de Ion Inculeţ, ca
organ reprezentativ al românilor basarabeni. Se proclamă Republica
Democratică Moldovenească, ca stat autonom.
 Pentru a apăra viaţa şi bunurile locuitorilor, se solicită sprijinul armatei
române, care trimite în zonă două divizii de infanterie, primite cu
entuziasm de populaţie.
 La2 4 ianuarie/ 6 februarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa
Republicii Democrate Moldoveneşti;
 La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării proclamă unirea Basarabiei cu
România.

 Unirea Bucovinei cu România (Bucovina provenea din partea austriacă

a Austro-Ungariei)
 În octombrie 1918 se înfiinţează Consiliul Naţional Român, care
proclamă autodeterminarea naţiunii române din Bucovina.
 Se instituie un guvern condus de Iancu Flondor, care confruntat
cu violenţele ostaşilor ucrainieni, cere sprijinul armatei române.
O divizie de infanterie pătrunde în Cernăuţi.
 La 15/18 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei,
adoptă Declaraţia, scrisă de Ion Nistor şi citită de Iancu Flondor,

45
prof. Gabriela Gabor

care proclamă unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei cu

România.

 Unirea Transilvaniei cu România (Transilvania provenea din partea

maghiară a Austro-Ungariei)
 La finalul primului război mondial soluţia federalizării Austro-Ungariei,
propusă de împăratul Carol I, în manifestul Către popoarele mele
credincioase, nu a putut salva Imperiul de la prăbuşire.
 Lupta pentru unire a fost coordonată de Partidul Naţional Român, care:
 A redactat Declaraţia de la Oradea (sept.1918), prin care
se proclamă independenţa naţiunii române din Austro-
Ungaria.
 Prezintă Declaraţia de la Oradea în Parlamentul de la
Budapesta, prin glasul lui Alexandru Vaida-Voevod.
 Constituie, împreună cu reprezentanţii Partidului Social
Democrat, Consiliul Naţional Român Central, format din
12 membri, ca organ reprezentativ al românilor
transilvăneni.
 A coordonat preluarea puterii locale de către consiliile
naţionale şi înfiinţarea gărzilor româneşti.
 A convocat Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia,
pentru data de 18 septembrie/ 1 decembrie 1918.
 Participă 1228 de delegaţi aleşi şi peste 100.000 de oameni;
 Preşedinţii Adunării sunt cei doi episcopi ai românilor ardeleni: Miron
Cristea( episcopul ortodox) şi Iuliu Hossu(episcopul greco- catolic);
 Se prezintă şi se aprobă Rezoluţia Unirii, citită de Vasile Goldiş, care la
primul său punct proclamă unirea tuturor românilor din Banat,
Transilvania şi Ţara Ungurească…cu România.
 A fost ales Consiliul Dirigent, ca organ executiv, subordonat Guvernului
de la Bucureşti, condus de Iuliu Maniu;
 Se formează Marele Sfat Naţional Român, ca organ legislativ, subordonat
Parlamentului de la Bucureşti, condus de Gheorghe Pop de Băseşti.
 A fost desemnată o delegaţie compusă din Miron Cristea, Iuliu Hossu, Al.
Vaida-Voevod şi Vasile Goldiş pentru a înainta Rezoluţia Unirii, regelui
Ferdinand la Bucureşti, pe care acesta l-a sancţionat prin Decretul din 11
decembrie 1918.

46
prof. Gabriela Gabor

Principalele mari reforme înfăptuite de guvernele României Mari au fost:

1. Reforma electorală radicală
- se introduce votul universal (votau toți bărbații de peste 21 de ani, indiferent
de avere și poziție socială).
2. Reforma agrară radicală (1918-1921)
- produce dipariția de pe scena politică a Partidului Conservator, prin
desființarea marilor moșii și dispariția marilor moșieri. Țăranii sunt
împroprietăriți fără despăgubire.

47
prof. Gabriela Gabor

Fig. 12 Harta României Mari

48
 prof. Gabriela Gabor

ROMÂNIA ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI AUTORITARISM

Monarhia constituţională
Reprezintă perioada domniilor lui:
 Carol I (1866-1881, ca prinţ domnitor; 1881-1914 ca rege),
 Ferdinand I (1914-1927),
 Mihai I sub Regenţă( 1927-1930),
 parte din domnia lui Carol al II-lea( 1930-1938-monarh constituţional;
1938-1940-monarh autoritar),
 Mihai I (1940-1947).
Cei mai importanţi monarhi constituţionali au fost Carol I şi Ferdinand I.
aceştia s-au implicat în cele mai importante momente din istoria naţională:
 Instaurarea monarhiei constituţionale;
 Obţinerea independenţei de stat;
 Constituirea statului naţional-unitar român.
Rolul monarhiei a fost acela de a pune capăt luptelor politice interne şi de a
media conflictele apărute între diferitele centre de putere.
Regele Ferdinand I supranumit Întregitorul sau cel Loial, a fost încoronat, la
Alba Iulia, alături de regina Maria, la 15 octombrie 1922, ca suveran al tuturor
românilor. Singurul reproş care i se poate aduce a fost faptul că a permis un
avans politic Partidului Naţional Liberal, în defavoarea celorlalte forţe politice.
Prestigiul monarhiei a fost puternic afectat de criza dinastică, declanşată în
1925, prin renunţarea prinţului moştenitor, Carol, la tron. Parlamentul ia act de
renunţarea lui Carol, în ianuarie 1926, hotărând următoarele:
 Carol va rămâne în străinătate cu numele simplu de Carol Cariman și nu
mai putea utiliza titulatura Casei Regale;
 Prinţ moştenitor devine Mihai, fiul lui Carol.
În 1927 moare Ferdinand I, iar Mihai fiind minor, puterea este încredinţată
unei Regenţe, compuse din: Prinţul Nicolae, fratele lui Carol, Patriarhul, Miron
Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Folosindu-se de slăbiciunile Regenţei, Carol se întoarce în ţară, fiind proclamat
Rege, sub numele de Carol al II-lea. Încă de la început, Carol încearcă să
discrediteze regimul pluripartit, întărind conflicte dintre şi din interiorul marilor
partide ale ţării. Astfel,
 În 1934 îl numeşte prim-ministru pe şeful tinerilor liberali, Gheorghe Tătărescu, deşi
tradiţia cerea ca primul-ministru să fie preşedintele partidului victorios în alegeri,
Constantin I.C.Brătianu. Acest lucru a întărit conflictele din interiorul Partidul Naţional

49
 prof. Gabriela Gabor

Liberal, cel mai mare partid românesc interbelic.

 În 1937 pentru prima dată nici un partid nu obţine majoritatea în alegeri. Regele îl
numeşte prim-ministru pe Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional-Creştin, deşi
acesta obţinuse doar 9,15% din voturi.
Dovedind ineficienţa guvernării prin partide, în 1938, printr-o lovitură de stat,
Regele instaurează monarhia autoritară.

50
prof. Gabriela Gabor

Partidele politice interbelice

 Sistemul politic interbelic se caracteriza prin :
 Apariţia unor partide noi;
 Dispariţia sistemului rotativei guvernamentale (sistem iniţiat de Carol I, care
presupunea numirea alternativă la guvernare a liberalilor şi conservatorilor);
 Dispare Partidul Conservator, ca urmare a reformei agrare începută în 1918,
definitivată în 1921, care a generat extincţia marilor proprietari funciari;
 Pătrunderea în Parlament a reprezentanţilor tuturor categoriilor sociale;
 Integrarea partidelor din teritoriile unite în 1918, în partidele deja existente în
Vechiul Regat (România Mică).
Principalele partide politice interbelice şi guvernările lor
I. Partide democratice
 Partidul Naţional Liberal
- A fost cel mai important partid al perioadei;
- Cea mai mare personalitate a partidului a fost Ionel Brătianu;
- A fuzionat cu Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, condus de Ion
Nistor;
- A guvernat România în două perioade:
A. Marea guvernare liberală dintre 1922-1928
Primi-miniştri: Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu;
Realizările principale au fost:
Constituţia din 1923;
Legea administrativă;
Legea electorală( partidul care obţinea 40% din voturi primea jumătate
din locurile din Parlament);
Legea Mârzescu, pentru pedepsirea delictelor aduse liniştii publice;
Legea minelor, pentru protejarea capitalului românesc.
B. Guvernarea din perioada 1933-1937
- Primi-miniştri: I.G.Duca şi
Gheorghe Tătărescu;
- Realizări: înzestrarea armatei şi
încurajarea industriei naţionale.
 Partidul(Liga) Poporului
 A fost creat în 1918;
 Preşedinte a fost Alexandru Averescu;
 A condus România în perioada 1920-1921.

51
prof. Gabriela Gabor

 Realizările guvernării:
Unificarea monetară;
Reforma financiară;
Legile pentru reforma agrară în toate provinciile.
 Partidul Ţărănesc
 A fost creat în decembrie 1918, la iniţiativa unor ţărani, învăţători şi preoţi;
 Preşedinte a fost Ion Mihalache.
 Partidul Naţional Ţărănesc
 Se formează în 1926 prin fuzionarea Partidului Ţărănesc cu Partidul
Naţional Român din Transilvania;
 Devine principalul adversar politic la Partidului Naţional Liberal;
 A guvernat România în perioada 1928-1933;
 Primi-miniştri: G.G. Mironescu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod;
 Realizări: micşorarea datoriilor micilor proprietari agricoli afectaţi de
criza financiară şi legea monetară.
 Partidul Social-Democrat
 S-a format în 1927 din socialiştii care nu s-au înscris în Partidul
Comunist;
 Preşedinte a fost Constantin Titel-Petrescu.
 Partide ale minorităţilor naţionale (Partidul German, Uniunea Evreilor
pământeni, Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari, Partidul Maghiar, etc.).

II. Partide de extremă
Partide de extremă stângă
 Partidul Comunist Român
 S-a format în 1921 din gruparea radicală desprinsă din
Partidul Socialist;
 A fost scos în afara legii în 1924.
Partide de extremă dreaptă
 Liga Apărării Naţional Creştine (L.A.N.C.)
 S-a format în 1923;
 Preşedinte era A.C.Cuza.
 Legiunea Arhanghelului Mihail
 S-a format în 1927, dintr-o grupare radicală desprinsă din LANC;
 A fost o organizaţie antisemită, naţionalistă şi antidemocratică;
 Era condusă de Căpitanul Corneliu Zelea-Codreanu;

52
prof. Gabriela Gabor

 1930 primeşte denumirea de Garda de Fier;

 1933- este scoasă în afara legii de guvernul liberal, condus de I.G.Duca;
 1933-legionarii îl asasinează pe I.G.Duca;
 1935 - pentru a putea participa la alegeri, îşi schimbă denumirea în Partidul
Totul pentru Ţară; obţin 15% din voturi;
 1938- este asasinat Corneliu Zelea Codreanu, din ordinul regelui Carol al II-
lea;
 1939- legionarii îl asasinează pe premierul Armand Călinescu;

România în perioada 1938-1945

La 10 februarie 1938 prin lovitura de stat, regele Carol al II-lea dizolvă
Parlamentul și numește un guvern condus de Patriarhul Miron Cristea. La 20 februarie
1938 regele anulează Constituția din 1923 și promulgă o nouă Constituție (puterile
regelui sunt mărite: numește guvernul, care nu are nevoie de susținere parlamentară,
subordonează Parlamentul, guvernează prin decrete-lege, etc.). La 31 martie 1938 sunt
interzise partidele politice și se pun bazele Frontului Renașterii Naționale ( Partidul
Națiunii începând cu 1940). Aceste regim autoritar se încheie în septembrie 1940, prin
abdicarea regelui, produsă ca urmare a cedărilor teritoriale din 1940 (România cedează,
sub presiune, Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța, URSS-ului; NV
Transilvaniei, Ungariei; Sudul Basarabiei, Bulgariei), iar tronul revine lui Mihai, fiul
lui Carol al II-lea, însă puterea reală aparține generalului Ion Antonescu.
Sept. 1940-ian. 1941 România este un stat național-legionar. La 21 ianuarie 1941
legionarii declanșează rebeliunea legionară, înfrântă armat. România devine o dictatură
militară. La 23 nov. 1940 România intra în sfera de influență a Germaniei, prin
aderarea la Pactul Tripartit ( Axa Roma-Berlin-Tokyo).
Al doilea război mondial a izbucnit în sept. 1939. România intră în război de
partea taberei dominate de Germania, la 22 iunie 1941, pentru eliberarea Basarabiei de
sub dominație sovietice. La 27 iulie 1941 Basarabia este eliberată, iar armata română
continuă acțiunile militare de pe frontul de est. Totuși, după înfrângerea de la
Stalingrad, începe contraofensiva sovietică, armata roșie este deja, în primăvara lui
1944 pe teritoriul Romăniei. Se poartă, în anumite medii, discuții despre scoaterea
României din război. La 23 august 1944, la ordinul regelui Mihai I, mareșalul
Antonescu este înlaturat, iar România întoarce armele împotriva Germaniei.
În sept. 1944 se încheie armistițiul cu URSS, pe condiții foarte grele. Armata
română acționează până în mai 1945 pe frontul de vest, pentru eliberarea Ungariei,
Cehoslovaciei și a unei părți din Austria, de sub dominație germană.
Din punctul de vedere al efortului de război pe frontul de vest, România s-a situat

53
prof. Gabriela Gabor

pe locul 4 în lume, însă la finalul războiului, în condițiile semnării Tratatului de pace

de la Paris ( 1947), țara noastră este considerată stat înfrânt în război și este obligată la
plata despăgubirilor de război, intrând în sfera de influență a URSS.

Fig. 13 România în al doilea război mondial

Frontul de est

54
prof. Gabriela Gabor

Fig. 14 România în al doilea război mondial

Frontul de vest

55
prof. Gabriela Gabor

COMUNISMUL ROMÂNESC

Regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

 se realizează stalinizarea României, în condițiile în care la finalul celui de-al
Doilea război mondial România se afla sub ocupație militară sovietică.
 La 30 dec. 1947 se produce abdicarea Regelui Mihai I, iar România devine
republică comunistă.
 Principalele măsuri de stalinizare au fost:
1. apr. 1948 a fost adoptată Constituția Republicii Populare Române, după
model sovietic;
2. iunie 1948- este adoptată Legea Naționalizării principalelor mijloace de
producție;
3. aug. 1948 – Legea Învățământului;
4. dec. 1948 – Legea cultelor;
5. 1948-1962 – Colectivizarea agriculturii.
 În plan intern se guvernează prin teroare, cu ajutorul Securității ( Poliția
Politică).
 În plan extern se manifestă două direcții:
1. politica de subordonare față de Moscova;
2. politica de independență.

Regimul lui Nicolae Ceaușescu

 a cunoscut mai multe perioade:

1. perioada ( 1965-1971)
 se manifestă a anumită liberalizare în plan politic intern;
 se continuă desovietizarea pe plan extern.
2. perioada ( 1971-1980)
 debutează cu vizitele desfășurate în China și Coreea de Nord;
 se inaugurează revoluția culturală;
 se iau o serie de măsuri economice incorecte, care au dus la criza economică
a anilor ”80.
3. perioada ( 1980-1989)
 din 1981 se introduc rațiile la produsele alimentare de bază, se

56
prof. Gabriela Gabor

raționalizează consumul de energie electrică;

 se accentuează cultul personalității celor doi lideri comuniști;
 regimul pierde în întregime sprijinul populației, datorită lipsurilor și a
modificărilor survenite în blocul comunist ( experimentul Gorbaciov).
Rezistența față de regim se manifestă atât în plan individual prin activitatea
dizidenților ( Paul Goma, Doina Cornea, Mircea Dinescu), dar și la nivel
colectiv, prin revolte ale minerilor din Valea Jiului (1977) sau a
muncitorilor din Brașov ( 1987).

Decembrie 1989

 revolta anticomunistă începe la Timișoara în 16 dec. 1989;

 locuitorii orașului s-au solidarizat cu pastorul reformat Laszlo Tokes și s-au
opus evacuării acestuia;
 demonstrațiile, devenite anticomuniste s-au prelungit trei zile;
 armata a deschis focul și s-au înregistat 120 de morți;
 s-au luat măsuri pentru izolarea Timișoarei.
 21 dec. 1981 – Ceaușescu, întors din Iran, organizează o adunare la
București, ocazie cu care a fost huiduit;
 populația a rămas, în noaptea dintre 21/22 dec. 1989 pe străzile
Bucureștiului;
 soții Ceaușescu fug, dar sunt prinși în apropiere de Târgoviște, judecați,
condamnați la moarte și executați.
 Sediile celor mai importante instituții sunt ocupate de revoluționari;
 puterea revine Frontului Salvării Naționale, organism format din opozanți ai
lui Ceaușescu, condus de Ion Iliescu, care redactează un program
democratic de redresare a României. Perioada imediat următoare a însemnat
tranziția spre economia de piață. Această perioadă a fost extrem de dificilă,
pentru că a presupus o serie de măsuri economice dure, necesare trecerii la
economia concurentă, de piață.

57
prof. Gabriela Gabor

Bibligrafie

1. Băluțiu V., Vlad C., Istorie-manual pentru clasa a V-a , All

Educational, Buc., 2003.
2. Burlec L., Lazăr L., Teodorescu B., Istorie–manual pentru clasa a VI-a,
All Educational, Buc., 2001.
3. Constantiniu F., Cojescu Norocica-Maria, Mamina Al., Istorie – manual
pentru clasa a VII-a, Corint, Buc., 2008.
4. Cozma Elena, Burlec L., Locovei Sorina, Radu Carmen, Tomescu
Carmen, Sinteze și teste de istorie. Capacitate 2012, Editura Ana, Iași.,
2001.
5. Lazăr l., Lupu V., Istoria românilor-Manual pentru clasa a VIII-a,
Teora, Buc., 2005.
6. Vulpe V. , coord. , Istoria românilor-manual pentru clasa a VIII-a,
Sigma, Buc., 2000.

58