Școala: CNCH, Piatra - Neamț

Clasa: a XII-a
Disciplina: Istorie
Manual: Editura Corvin
Prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu

TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

1. Dacii - de la Preistorie la cucerirea romană

A. Preistoria dacilor

∙ Aria de existenţă a poporului român de azi: la N și S de Dunăre

∙ Spațiul geografic definit de Carpați, Dunăre și M. Neagră
∙ În Neolitic:
o vechea civilizaţie europeană (7500-3500)
o Culturi arheologice: Vădastra, Hamangia („Gânditorul”), Gumelniţa („Zeiţa de la
Vidra”), Cucuteni (ceramică pictată), Petreşti;
∙ Originea: Indoeuropeană
o Proces complex de asimilare a autohtonilor de populaţii ce îşi au originea în Asia
Centrală, desfășurat la sfârşitul mil. III î. Hr.
o Urmare: formarea popoarelor, limbilor indoeuropene;
▪ Grupa centum: latina, greaca, celta, germana;
▪ Grupa satem: scita, persana, slava, ilira, limbile baltice, traca;
∙ Tracii: „cei mai numeroşi după inzi” (Herodot);
o Individualizarea tracilor: epoca bronzului
o Tracii sudici: ramura sud-dunăreană;
o Tracii nordici: geţi, daci;
∙ Individualizarea daco-geţilor: epoca fierului (850/800- 650/600 î.Hr.);
∙ Denumirea: geţi – numiţi de greci; daci – numiţi de romani;
∙ Civilizația dacică
o Sec. I î. Hr. – I d. Hr.- perioada de apogeu a civilizaţiei geto-dacilor;
o Ocupații: agricultura, meșteșugurile, comerțul
o Societatea geto-dacilor: comati, tarabostes/pileati;
o Davae, sica, murus dacicus
o Cunoştinţe de scriere, botanică, astronomie, medicină, arhitectură, astronomie,
medicină, artă;
o Religie politeistă: Gebeleizis, Zalmoxis; „Muntele Sfânt”- Kogaionon
∙ Mărturii
o Strabon (istoric şi geograf antic grec): „Geţii şi dacii reprezintă acelaşi popor deoarece
vorbesc aceeaşi limbă”;
o Herodot: „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”;
o Trogus Pompeius: dacii, vlăstar al geţilor;
o Pliniu cel Bătrân: geţii, numiţi daci de romani;

B. Statul dac în vremea lui Burebista (82-44 î. Hr.)

∙ Cea mai mare realizare internă: unificarea pașnică sau militară a triburilor geto-dacilor; ∙
A pus bazele unei monarhii militare;
∙ Granițe: N. - Carpaţii Păduroşi, S. - Munții Haemus (Balcani), V.- Dunărea mijlocie, E.- Gurile
Bugului;
∙ Sistem de fortificaţii: Costeşti, Blidaru, Capâlna, Sarmizegetusa;
∙ Rolul Marelui Preot Deceneu
o Sacerdot dac, mare preot, sfetnic şi colaborator apropiat a lui Burebista.
o Cel mai important personaj dupa rege în statul dac.
∙ Politica externă activă a lui Burebista;
o Întregul litoral pontic şi teritoriul până la munţii Haemus (Balcani) se afla sub
stăpânirea lui Burebista.
o De aici, Burebista a organizat expediţii până în Macedonia şi Illiria.
o Se implică în războiul civil dintre Cezar şi Pompei-49-48 î. Hr.
o Devine astfel „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum îl numeşte
Inscripţia lui Acornion de la Dionysopolis.
o Dacia este pomenită ca „o mare împărăţie” /„o mare putere”;
∙ Destrămarea statului dac după moartea lui Burebista în 4-5 formaţiuni politice; o
Continuitatea politico-statală în Munţii Orăştiei;
o Statul dobândeşte caracter teocratic deoarece va fi condus de marii preoţi
o Comosicus, Coryllos-Scorilllo, Duras, Diurpaneus

C. Statul dac în timpul lui Decebal (87-106)

∙ Istoricul roman Dio Cassius îi făcea următorul portret elogios: Era foarte priceput în ale
războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se
retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o
victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un
potrivnic de temut al romanilor.
∙ Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul:
DECEBALUSPERSCORILO. Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens
fiind de Decebal fiul lui Scoryllo, altele în latină ceea ce ar conduce la traducerea Decebal
prin Scoryllo
∙ Rolul cel mai important: refacerea unității statului dac;
o Mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de Burebista cuprinzând
Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei;
o Dacia: o confederaţie de neamuri, prima sinteză autohtonă, „Regatul dacilor” (N. Iorga);
o Noul stat era mai puternic şi mai bine organizat;
o Populaţie numeroasă şi grupată în jurul multor „davae”, în care pulsa o vie activitate
economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu
puternice elemente originale;
∙ Conflictul militar cu Imperiul Roman în timpul lui Domitianus;
o Campania militară din 87 în care Decebal în învinge pe Cornelius Fuscus, la Tapae; o
Campania condusă de generalul Tettius Iulianus din 88; victoria romanilor la Tapae; o
Pacea „de compromis” din 89:
▪ Dacia devine regat clientelar (trebuia „să aibă de prieteni şi de duşmani pe
prietenii şi duşmanii Romei”)
▪ în schimb primea bani, materiale de război şi tehnicieni militari
▪ Domitian a fost aspru criticat pentru această „pace ruşinoasă”
∙ Războaiele daco-romane iniţiate de Traian: 101-102; 105-106;
▪ Cauze:
▪ criticarea lui Domitian
▪ Traian – un conducător autoritar, în timpul căruia Imperiul atinge maxima
întindere teritorială
▪ Încălcarea păcii de către daci
▪ Desfășurare: două războaie (101-102: 105-106)
✔ Primul (101-102) a fost câștigat de Traian
⮚ Cele mai dure confruntări au avut loc în iarna 101-102, în Dobrogea
 (Moesia)
⮚ În memoria soldaților uciși, s-a construit Tropaeum Traiani (la Adamclisi)
✔ Pacea din 102 a fost foarte dură
⮚ Decebal a fost obligat să dărâme cetățile
⮚ Erau interzise alianțele cu „barbarii”
⮚ Se înapoiau prizonierii de război, materialele primite anterior de la romani
✔ Al doilea război (105-106)
⮚ Ambele părți au încălcat pacea din 102
⮚ Traian a construit podul de la Drobeta
⮚ A venit cu o armată mai mare, pe care a împărțit-o în 5-6 coloane
⮚ În 106 a avut loc asedierea Sarmizegetusei
✔ Urmarea ce mai importantă: transformarea Daciei în provincie romană

2. Etnogeneza românească

Introducere

∙ Proces istoric, etno-lingvistic, cultural de formare a unui popor

∙ Face parte din etnogeneza popoarelor romanice;
∙ Problemă fundamentală a istoriei naţionale; devine problemă politică din sec. XVIII, odată cu
intensificarea mişcării de emancipare naţională a românilor din Transilvania (se încerca
contestarea vechimii, continuităţii, autohtoniei românilor din Transilvania, pentru a justifica
stăpânirea maghiară);
∙ Presupune trei aspecte: spațiul (UNDE?), perioada (CÂND?), modalitatea (CUM?)

A. Prima etapă: Romanizarea

∙ Romanizarea
o Proces istoric complex, lingvistic şi cultural prin care un popor neroman adoptă limba
latină, civilizația și obiceiurile romane, astfel încât „uită” limba proprie o Etape:
▪ Etapa preromană: I î.Hr.- începutul sec. II d.Hr.; contacte între civilizaţia
dacă şi cea romană;
▪ Etapa propriu-zisă: 106-271 d. Hr.;
▪ Etapa postromană/postaureliană: după 271/275 d. Hr.;
o Condiţii
▪ Ocuparea teritorială;
▪ Integrarea teritoriului în statul roman;
▪ Existenţa unei populaţii neromane numeroase;
▪ Evoluţie relativ paşnică în domeniul vieţii materiale, spirituale;
▪ Convieţuirea autohtonilor cu noii veniţi prin participarea la viaţa economică,
politică, culturală;
▪ Adoptarea de către autohtoni a modului de viaţă roman;
o Factori cu acţiune permanentă, vizibilă (principali/fundamentali)
▪ Administraţia:
❖ Dacia (din 106) devine provincie romană imperială, condusă de un
„legatus Augusti pro praetore”;
❖ Capitala: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa;
❖ Reorganizări succesive:
✔ 117/118-Hadrian (Dacia Inferior cu capitala la Drobeta; Dacia
Superior cu capitala la Ulpia Traiana);
✔ 123/124: Hadrian – Dacia Porolissensis;
 ✔ 168: Marcus Aurelius – Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis,
Dacia Malvensis; conduse de un „legatus Augusti pro praetore
Daciarum Trium”;
❖ În administraţie se vorbeşte latina populară;

▪ Armata
❖ Efective: 40 -50.000 militari;
❖ Legiuni (cetăţeni romani), trupe auxiliare (provinciali);
❖ Trupe romane în castre;
❖ Legiunea XIII Gemina (Apulum);
❖ Legiunea V Macedonica (Potaissa);
❖ Soldaţii romani: latinofoni, disciplinaţi, cunosc legile romane; ❖
Se construiesc limesuri, canabae (aşezări în apropierea castrelor); ▪Veteranii
❖ Se bucurau de prestigiu;
❖ Latinofoni, disciplinaţi, instruiţi;
❖ Primesc funcţii, bani, pământ în proprietate, dreptul la căsătorie;
▪ Coloniştii
❖ Colonizarea: caracter oficial, organizat, masiv;
❖ Sub supravegherea autorităţii imperiale;
❖ Colonişti aduşi din „din toată lumea romană pentru popularea
oraşelor şi cultivarea ogoarelor” (Eutropius, sec. IV d. Hr.);
❖ Rol în dezvoltarea meşteşugurilor, agriculturii, urbanizării;
❖ Foloseau latina populară în relaţiile cu autohtonii;
❖ Coloniştii au întemeiat aşezări rurale de tip: canabae lângă castrele
armatei romane), vicus lângă oraşe), pagus (sate risipite), villa
rustica (reşedinţele rurale ale unor mari proprietari de latifundia
proprietate funciară), precum şi aşezări urbane (centre ale
administraţiei provinciale, cu rol cultural, dar şi meşteşugăresc şi
comercial - negustorii şi meşteşugarii fiind grupaţi în asociaţii
socio-profesionale denumite collegia).
▪ Urbanizarea
❖ Colonii (după modelul Romei): Ulpia Traiana, Apulum, Drobeta,
Napoca, Potaissa, Romula, Tropeum Traiani;
❖ Municipia (autonomie administrativă, juridică): Porolissum,
Tibiscum, Dierna, Troesmis;
❖ Forum, amfiteatru, apeducte, terme, depozite, reţea de drumuri;
❖ Prezenţa autohtonilor în oraşe;
❖ Ulpia Traiana - fondată de primul guvernator al provinciei, Terentius
Scaurianus, între anii 108 și 110. În timpul domniei împaratului
Hadrian, oraşul primește şi numele de Sarmizegetusa, purtat de
capitala Regatului Dac al lui Decebal, situata la 40 de km E de noua
ctitorie, iar din 222, pâna la 235 va purta si epitetul de metropolis.
▪ Activitatea economică
❖ Dacia integrată în sistemul economic roman;
❖ Agricultura, meşteşugurile;
❖ Mineritul: exploatarea aurului la Alburnus Maior/Roşia Montană;
❖ Meşteşugarii organizaţi în colegii;
▪ Dreptul
❖ Se introduce dreptul roman clasic;
❖ „Constitutio Antoniniana” (212 d. Hr.); împăratul Carracalla acordă
cetăţenia romană tuturor locuitorilor liberi din Imperiu;
❖ Autohtonii preiau normele juridice romane;
❖ La baza dreptului românesc de mai târziu;
 ▪ Educația
❖ Folosirea limbii latine: 3.500 inscripţii;
❖ Şcoli (ludi literatti): cititul, scrisul în limba latină;
❖ Tăbliţe, instrumente de scris (stili) – la Alburnus Maior;
▪ Religia
❖ Varietatea cultelor: greceşti, orientale, romane, dacice;
❖ Fenomenul „Interpretatio romana” (adorarea zeităţilor dacice sub
nume romane);
❖ Sincretismul religios: contopirea divinităţilor asemănătoare de
origini diferite, în una singură;
❖ Creştinismul: începe să se răspândească în Moesia și în Dacia în
sec. I d. Hr.;
❖ A fost liantul spiritual al comunităţilor după retragerea aureliană;
∙ Importanța procesului
o Stă la baza formării poporului român;
o Geto-dacii: element etnic important al etnogenezei româneşti
o După retragerea aureliană (271-275: abandonarea Daciei de către armată şi
administraţie) în fosta provincie Dacia rămâne o populaţie romanizată ireversibil,
latinofonă;
o Dovezi ale continuităţii dacilor:
▪ Logica istorică;
▪ Dovezi materiale: unelte, morminte, vase, tezaure din bronz în aşezările
civile, castrele din Dacia (sec. II-III);
▪ Toponime: Drobeta, Napoca, Apulum, Ampelum (Zlatna), Potaissa;
▪ Hidronime: Alutus, Maris, Samus, Donaris;
▪ Unităţi militare formate din daci („auxilia dacorum”);
▪ Dacii liberi (Crişana, Maramureş, Moldova, parte a Munteniei) au avut
strânse relaţii cu romanii, supuşi procesului de romanizare;

B. Etapa a doua: sinteza spirituală, CREŞTINISMUL

∙ Rol de identitate etnică, de apartenenţă la spiritualitatea romană, rol în desăvârşirea

etnogenezei româneşti;
∙ Primii creştini în Dacia: odată cu armatele, coloniştii aduşi de Traian; ∙ Caracter popular: s-a
răspândit fără o intervenţie, susţinere politică a structurilor Bisericii; (ex. de intervenţie politică:
creştinarea maghiarilor în anul 1001, sub Ştefan ce Sfânt încoronat ca rege apostolic);
∙ Esenţă latină: originea latină a termenilor de bază ai religiei creştine: biserică, altar, a boteza,
cruce, Dumnezeu, înger, Paşte, Scriptură etc.
∙ Inscripţii: Donariul de la Biertan, sec. IV; inelul de la Micia;
∙ Rolul unor misionari creştini: Teotim I (episcop de Tomis), Sf. Ioan Cassian (organizarea
vieţii monahale), Dionisie cel Mic-originar din Dobrogea- (a iniţiat cronologia creştină);
∙ Basilici creştine: Slăveni (sec. IV), Sucidava, Porolissum;
∙ Donariul de la Biertan; realizat din bronz, obiectul conţine textul latin „Ego Zenovius votum
posui”, (în română Eu, Zenovius am oferit /am depus acest dar), sub care se află monograma
lui Iisus Hristos.
∙ Împăraţi care au persecutat primii creştini: Traian, Diocletianus, Galerius; ∙
Dovezi: inscripţiile cu martiri (Halmyris, Axiopolis, Noviodunum, Dinogeţia); ∙
Creştinismul susţinut de Constantin cel Mare (313), Theodosius (391);

C. A treia etapă: asimilarea slavilor

∙ Prezența unor migratori (goţi, huni, gepizi, avari, slavi);

 ∙ Sec. IV-VI : „topirea” migratorilor în masa romanicilor;
∙ Romanitatea nord-dunăreană are legături cu romanitatea sudică
∙ Are loc ruralizarea societăţii;
∙ Obştea sătească: forma tradiţională de organizare social-economică;
∙ Uniunile de obşti săteşti („romanii populare”- N. Iorga): stau la baza formaţiunilor prestatale;
∙ Slavii: trec masiv în sudul Dunării (602);
∙ Separarea latinităţii nord-dunărene de cea sud-dunăreană;
∙ Romanicii din sudul Dunării împinşi spre Munţii Balcani – aromânii, meglenoromânii; ∙
N Dunării: populaţia romanizată asimilează slavii;
∙ S Dunării: populaţia romanică asimilată de slavi;
∙ De la slavi:
o termeni referitori la instituţii, viaţa religioasă, hidronime, toponime, viaţa economică
(20% din lexic);
o Familie: maică, nevastă;
o Viaţa socială: voievod, boier, cneaz, rob, vornic, postelnic, ispravnic;
o Religie: utrenie, vecernie, stareţ, rai, iad, duh;
o Armată: ceată, gloată, strajă, sabie, suliţă, praştie;

Concluzii

∙ Formarea poporului și a limbii române a durat până la sf. sec. VIII;

∙ Poporul român are origine romanică, iar limba este neolatină;
∙ Limba română s-a format concomitent cu poporul român;
o Substratul daco-moesic: 10%;
o Stratul latin: 60% din lexic; structura gramaticală latină;
o Ad-stratul slav: 20%;
o 10% alte influenţe;
∙ Dialecte:
o Daco-român (principal), vorbit la N. Dunării
o aromân/macedo-român (N. Greciei, Macedoniei)
o megleno-român (valea râului Vardar)
o istro-român ( P. Istria)

3. Teorii istoriografice
Introducere
∙ Etnogeneza este o problemă importantă pentru oricare popor
∙ În istoriografia românească, tema ocupă un loc fundamental din cauza controverselor
apărute între savanți și unii oameni politici
∙ Prin urmare, s-au formulat două teorii principale referitoare la etnogeneza
românească: cea a continuității și cea imigraționistă

A. Teoria imigraţionistă / roesleriană (caracter politic)

∙ Ideea principală: poporul roman s-a format în P Balcanică, de unde a migrat la nord de Dunăre,
în secolele XII-XIII;
∙ Cauze
o Prima unire a românilor în vremea lui Mihai Viteazul (sec. XVI)
o Declanșarea luptei de emancipare a românilor din Transilvania (sec. XVIII) o
Succesele românilor din sec. al XIX-lea (Unirea Principatelor, Independența) o
Instalarea dualismului austro-maghiar, în 1867
∙ Precursorii lui Roesler:
o Szamosközy István,
 o Johann Christian von Engel,
o Franz Josef Sulzer (Istoria dacilor transalpini, 1781) ;
∙ Principalul reprezentant: Robert Roesler, Studii româneşti. Cercetări cu privire la istoria
veche a României, 1871;
∙ Idei:
o exterminarea dacilor de către romani
o dispariţia toponimiei dacice
o Dacia nu putea fi romanizată în 165 ani
o locuitorii au părăsit Dacia în timpul retragerii aureliene
o poporul roman şi lb. română s-au format la sud de Dunăre
▪ asemănările cu lb. albaneză
▪ lipsa cuvintelor germanice
▪ prezența cuvintelor slave
▪ asemănările dintre dialectele sudice și cel nordic
o românii sunt un popor de păstori nomazi
o nu există dovezi care atestă prezenţa românilor la N de Dunăre anterior sec. XIII, deci
românii au venit după maghiari în Transilvania
∙ Caracterul tendenţios al teoriei imigraţioniste:
o Apare în climatul politic existent în Transilvania;
o Românii, deşi majoritari, erau consideraţi toleraţi;
o Maghiarii, saşii, secuii contestă în mod eronat originea, vechimea și continuitatea
românilor;

B. Teoria autohtoniei / continuităţii

∙ Are caracter științific

∙ Numită și a romanității românilor (după studiul lui Adolf Ambruster, Romanitatea românilor.
Istoria unei idei, 1972)
∙ Idei de bază:
o descendenţa romană a românilor
o originea latină a limbii române
o continuitatea dacilor după cucerirea romană și continuitatea daco-romanilor după
retragerea aureliană
o Ideea unităţii de neam a românilor
∙ Viziunea istoricilor
o Românii în primul mileniu al erei creştine
▪ Vlahi, volohi, valahi, blachi, olah, walach – desemnează un popor neslav, de
origine romanică;
▪ Vlahii îşi spuneau români /după numele „cetăţii mamă” Roma, adică romani
(locuitori ai ţinuturilor carpato-dunărene, vorbitori ai aceleiaşi limbi / sau
pentru a se referi la anumite categorii sociale: rumâni – ţărani dependenţi); ▪
Izvoare istorice
✔ Sec. VII, împăratul bizantin Mauricius, în tratatul militar Strategikon,
(populaţia de la N Dunării desemnată cu termenul „romani”);
✔ Sec. IX, geografia armeană a lui Moise Chorenati („ţara necunoscută
Balak” – Valahia);
✔ sec. IX, cronica turcă Ogüzname („ţara vlahilor – Ulak-ili”);
✔ Sec. X, Constantin VII Porfirogenet, Despre administrarea imperiului
(populaţia neslavă, romanică din Balcani denumită „romani”, spre
deosebire de bizantini numiţi „romei”);
o Sec. XI, Cronicarul bizantin Kekaumenos („poporul blachilor / românilor locuieşte în
apropierea Dunării)
o Sec. XI, istoricul bizantin Ioan Kynnamos (vlahii sunt „colonii de demult ai celor din
 Italia”);
o Sec. XII, cronicarul regelui maghiar Bela III, Anonymus, în Gesta Hungarorum îi
amintește pe blachi/vlahi și relatează despre organizarea românilor în sec. IX o Sec. XIII,
cronicarul maghiar Simon de Keza, în Gesta Hunnorum et Hungarorum admite prezenţa
„vlahilor” care erau „păstorii”/urmașii colonilor romani și care erau prezenți în
Transilvania înainte de aşezarea maghiarilor în Pannonia (sec. IX); o În sec. XV-XVI,
reprezentanţii umanismului italian (Enea Silvio Piccolomini, Flavio Biondo, Antonio
Bonfini) susțineau descendenţa românilor din „coloniile romanilor”, ideea autohtoniei
românilor și latinitatea limbii române; o În sec. XVI-XVIII, umaniștii români afirmă
continuitatea, vechimea, originea romană și unitatea de neam a românilor
▪ Nicolaus Olahus, în lucrarea Hungaria
▪ Johannes Honterus folosește numele „Dacia” pentru întreg teritoriul locuit de
români (1524);
▪ Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei
▪ Miron Costin în Letopisețul Țării Moldovei, dar și în De neamul moldovenilor)
▪ cronicarii Ion Neculce, Constantin Cantacuzino
o În sec. XVIII, Preiluminiștii și Iluminiștii, vor afirma în mod exagerat originea pur
romană a românilor cu scopul demonstrării drepturilor lor și pentru combaterea
contestatarilor
▪ Dimitrie Cantemir, în Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor și în
Descrierea Moldovei
▪ Reprezentanții „Şcolii Ardelene” (Petru Maior, Samuil Micu, Gh. Șincai) afirmă
originea romană pură a românilor, continuitatea neîntreruptă a elementului
romanic în Dacia;
o Sec. XIX, B.P. Haşdeu, în lucrarea Pierit-au dacii? Infirmă originea pur romană și
combate teoria imigraționistă („vechimea doinei româneşti răstoarnă pe Roesler”); o Sec.
XIX, A.D. Xenopol, în lucrarea Teoria lui Roesler. Studiu asupra stăruinţei
românilor în Dacia Traiană (1884) a sistematizat dovezile continuităţii românilor la
N. Dunării folosind argumente istorice, lingvistice, logice, susţine că elementul tracic
reprezintă baza etnică a poporului român și că peste această bază se suprapune
elementul roman
o Sec. XX, N. Iorga, Istoria Românilor
o Sec. XX, V. Pârvan, Getica, 1926 (contribuie cu dovezi arheologice la susținerea
teoriei)
o Sec. XX, Gh. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român
o Constantin C. Giurescu, C. Daicoviciu etc.

C. Istoriografia comunistă despre etnogeneza românească

∙ Teoriile staliniste susţin caracterul „imperialist” al stăpânirii sclavagiste romane şi importanţa

civilizatoare a slavilor în istoria Europei; cel mai important reprezentant al acestei perioadei:
Mihail Roller, autorul manualului de Istorie a R.P.R
∙ Regimul N. Ceauşescu s-a axat pe reînvierea sentimentului naţional al românilor. S-a reevaluat
contribuţia civilizaţiei romane la dezvoltarea civilizaţiei româneşti, dar s-a ajuns la teorii
care minimalizau contribuția factorului roman şi exagerau rolul civilizaţiei geto dacilor;
∙ Totuși, vor exista și istorici care s-au bazat pe argumente strict științifice: David Prodan, Adolf
Ambruster etc.

D. Viziunea actuală

∙ După 1989, în contextul extinderii valorilor Uniunii Europene, disputa pe marginea subiectului
este desuetă.
∙ Unul dintre cei mai importanți reprezentați ai acestei opinii fiind istoricul Lucian Boia
Încheiere
∙ Etnogeneza românească se încadrează între sec. I-VIII
∙ Poporul român și limba română s-au format la N. de Dunăre
∙ Poporul român este singurul moștenitor al romanității orientale în răsăritul Europei ∙
Limba română este de origine latină
∙ Asemănări între dialectele limbii române
∙ Singurul popor neoroman cu religie ortodoxă