Bacalaureat Istorie 2017 - Model de subiect

Subiectul I
1. Numiţi lupta precizată în sursa A.
Lupta precizată în sursa A este bătălia Zărneşti (1690).
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la lupta de la
Stănilești.
O informaţie referitoare la lupta de la Stănilești regăsită în sursa B este
următoarea: '”Campania antiotomană a lui Petru I s-a încheiat însă cu
înfrângerea de la Stănileşti (1711), astfel că Dimitrie Cantemir a fost
constrâns să se refugieze în Rusia”.
3. Menţionaţi domnul şi statul românesc la care se referă atât
sursa A, cât şi sursa B.
Domnul român la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B este Constantin
Brâncoveanu. Statul românesc la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B
este Ţara Românească.
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care
susţine că domnul român a
semnat un tratat cu țarul Rusiei.
Litera corespunzătoare sursei care susţine că domnul român a semnat un
tratat cu țarul Rusiei este: B.
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii
selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste
informaţii (cauză, respectiv efect).
Cauza: „întrucât domnul român şovăia să facă pasul decisiv şi deschis al
alăturării la coaliţia
antiotomană”
Efectul: „trupele imperiale [habsburgice] au pătruns – ca mijloc de
represiune – pe teritoriul
Ţării Româneşti”.
6. Prezentaţi două instituţii centrale din spațiul românesc în
secolele al XIV-lea - al XVI-lea.
Instituțiile medievale în spațiul românesc sunt: domnia, Sfatul domnesc,
Adunarea Țării, Oastea cea mare, Biserica.
Domnia reprezintă instituția politică centrală în statele românești
extracarpatice. Domnul era ales dintr-o familie domnitoare, Basarabii în
Țara Românească și Mușatinii în Moldova. Caracteristice domniei sunt
succesiunea de tip ereditar și electiv. Domnul era alesul lui Dumnezeu
(„Io”), voievod (comandant al armatei), stăpânul întregului pământ al țării,
judecător suprem; el încheia tratate, declara război, trimitea sau primea
solii, stabilea impozitele, numea dregătorii, acorda ranguri boierilor, bătea
monedă etc. În exercitarea domniei domnul era ajutat de sfatul domnesc.
Biserica reprezintă o altă instituție importantă în perioada medievală,
constituind un sprijin de seamă pentru domnie. Mitropolitul era al doilea
demnitar ca importanță în stat și locțiitorul domnului în cazul vacantării
tronului; lua parte la alegerea domnului, pe care-l încorona și ungea cu mir.
Instituțiile centrale ale Țărilor Române au avut un rol important atât în
plan intern, cât și în plan extern și au reușit (în contextul luptei
antiotomane) să mențină integritatea teritorială a statelor pe care le
conduceau.
7. Menţionaţi o asemănare între două acțiuni militare la care au
participat românii în secolul al XV-lea.
Conflictele militare din această perioadă au demonstrat hotărârea
românilor de a-și apăra integritatea teritorială. Aceasta a fost direcția în
care s-au orientat acțiunile majorității domnitorilor români în perioada
medievală, aceștia participând de câte ori s-a ivit prilejul la cruciadele
organizate de creștinii europeni împotriva otomanilor.
O asemănare între două acțiuni militare la care au participat românii în
secolul al XV-lea o reprezintă continuarea luptei antiotomane, singuri sau
alături de statele creștine vecine. Astfel, menționăm aici pe voievodul Iancu
de Hunedoara (1441-1456) care întreprinde în 1442 Campania cea
lungă (încheiată cu pacea de la Seghedin, favorabilă creștinilor) iar în 1456
la Belgrad obține o victorie categorică ce înseamnă îndepărtarea pericolului
otoman pentru aproximativ jumătate de secol. Un alt domnitor de seamă,
Ștefan cel Mare (1457-1504), va purta o serie de bătălii împotriva
otomanilor la Vaslui-Podul Înalt (1475) sau Valea Albă-Războieni (1476).
Subiectul al II-lea
1. Numiți un prim-ministru al României precizat în sursa dată.
Primul-ministru al României precizat în sursa dată este Ion I.C. Brătianu.
2. Precizați secolul la care se referă sursa dată.
Secolul la care se referă sursa dată este secolul XX.
3. Menționați regele României și un document semnat de acesta,
la care se referă sursa dată.
Regele României la care se referă sursa dată este Ferdinand. Documentul
semnat de acesta, la care se referă sursa dată, este decretul-lege referitor la
consfințirea, pe plan intern, a Unirii Bucovinei.
4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la
Congresul General al Bucovinei.
Două informații referitoare la Congresul General al Bucovinei regăsite în
sursa dată sunt:

 data la care s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei

- 15/28 noiembrie 1918
 faptul că acest Congres General al Bucovinei a adresat o telegramă
Regelui Ferdinand, prin care i se aducea la cunoștință „Unirea
necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei actuale cu
Regatul României”.

5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la

rolul Consiliului Național în cadrul evenimentelor din 1918,
susținându-l cu două informații selectate din sursă.
Din sursa dată am putut constata că rolul Consiliului Național în cadrul
evenimentelor din 1918
a fost unul decisiv. Astfel, Consiliul Național s-a întrunit la data de 12
noiembrie 1918 și a declarat
că (în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie) își impune
autoritatea asupra întregii Bucovine. De asemenea, în ziua următoare,
Consiliul Național a dezbătut o serie de probleme stringente precum:
strângerea legăturilor cu guvernul de la Iași și cu transilvănenii, reformele
democratice (legea agrară, reforma electorală), reorganizarea justiției și a
învățământului, autonomia cultelor, îmbunătățirea comunicațiilor ș.a.
Totodată, Consiliul Național a strâns contactele cu factorul politic de la Iași
și cu Comitetul refugiaților bucovineni de aici. Unul din membrii Consiliului
Național, Sextil Pușcariu, a stat câteva zile la Iași, unde a avut întrevederi cu
diverși oameni politici între care prim-ministrul, fiind primit chiar și în
audiență de Rege și de Regină.
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația
conform căreia o practică politică din România Mare a contribuit
la evoluția democratică a acesteia. (Se punctează prezentarea
unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea și concluzia.)
După realizarea Marii Uniri la 1 decembrie 1918, România Mare sub
Ferdinand I a urmat cursul firesc al adoptării unei noi legi fundamentale –
Constituția din 1923. Această Constituție va consfinți actul unirii și va crea
cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938. Astfel,
Constituția stipula faptul că România este stat național unitar și indivizibil,
al cărei teritoriu este inalienabil. Drepturile cetățenilor sunt specifice unui
regim democratic: garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, fără
deosebire de etnie, limbă sau religie, egalitatea cetățenilor în fața legii,
libertatea conștiinței și a întrunirilor, dreptul de asociere, inviolabilitatea
domiciliului etc. Prin această Constituție se instituia votul universal, egal,
direct obligatoriu și secret. Doar militarii și femeile nu puteau să-și exercite
dreptul la vot, potrivit tendinței din toate țările europene din acea vreme.
Principiul separării puterilor în stat împărțea puterea în executivă,
legislativă și judecătorească. Prezența regimului parlamentar constituie în
acest sens o caracteristică a democrației moderne și contemporane
românești.
Subiectul III
România a intrat încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în
sfera de influență politică a Uniunii Sovietice. Trupele sovietice au
continuat să staționeze pe teritoriul României din august 1944 până la
retragerea lor în 1958. În anul 1945 regele a fost obligat de sovietici
să numească un guvern comunist sub conducerea lui Petru
Groza. În 1946 comuniştii au falsificat alegerile parlamentare iar
în anul următor, 1947, guvernul a eliminat toate partidele de pe
scena politică a ţării şi l-a obligat pe rege să abdice, comuniștii
preluând puterea propriu-zis.
Lumea postbelică românească înregistrează două mari etape în ce privește
evoluția regimului totalitar comunist:

 etapa stalinistă, sub Gheorghe Gheorghiu Dej între anii 1948-1965

 etapa național-comunistă, sub Nicolae Ceaușescu, între anii 1965-
1989.

În 1948 România a ajuns o republică la conducerea căreia se afla

un partid unic – Partidul Muncitoresc Român. La conducerea
țării vine Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965), perioadă a
comunismului cunoscută și sub denumirea de regim stalinist.
Această schimbare pe scena politică românească și fidelitatea față de
Moscova trebuiau reglementate printr-un nou act fundamental, și anume
Constituția comunistă din anul 1948, elaborată după modelul celei sovietice
din 1936. Conform acesteia, numele ţării era Republica Populară
Română.
Constituția de la 1948 cuprindea prevederi care arătau că noul
regim se conduce după principii democratice, dar acestea erau
trecute doar pe hârtie, realitatea fiind cu totul alta. Dintre
drepturile democratice prevăzute în Constituția comunistă de la
1948 menționăm egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără
deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau grad de cultură),
garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale
(libertatea conştiinţei, a presei, a întrunirilor), responsabilitatea
miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor)
sau suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula „puterea
de stat emană de la popor”.
Nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri
executive, executivul se implică în justiţie). Un alt aspect ilustrativ
important este faptul că, deşi este menţionată proprietatea particulară, se
specifică faptul că la baza dezvoltării economice a României se află
proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile comune ale poporului).
De asemenea, constituţia prevedea că economia naţională este
planificată de către guvern (deci nu este o economie liberă).
Prin adoptarea constituției comuniste de la 1948 puterea politică
dobândește astfel drepturi nelimitate iar aplicarea acestui act
fundamental a transformat România într-un stat totalitar
deoarece drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu au mai fost
respectate. Adevăratul conducător era şeful Partidului
Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la conducerea partidului
comunist vine Nicolae Ceaușescu (1965-1989), perioadă a comunismului
cunoscută sub denumirea de regim național-comunist.
Viața publică românească suferă numeroase transformări, principala fiind
cea a pierderii drepturilor și libertăților cetățeanului. Începuse procesul
naționalizării băncilor, fabricilor și al comerțului; cenzura ia noi proporții
prin îngrădirile religioase și culturale; proprietatea privată își pierde
valoarea prin naționalizarea caselor și prin impunerea colectivizării. În 1962
se finalizase colectivizarea, iar astfel, în anul 1965 este adoptată o nouă
constituție comunistă, care nota evoluția României spre crearea unei
societăţi egalitare.
În ce privește acțiunile prin care România participă la relațiile
internaționale, în perioada stalinismului, respectiv a naţional-
comunismului, vom detalia în cele ce urmează.
Nu putem afirma că România a avut o politică externă proprie în perioada
stalinismului, aceasta adoptând poziția sovietică în toate problemele de
politică internațională. Astfel, România a fost membră fondatoare a CAER
și a Pactului de la Varșovia și a susținut politica URSS în conflictele pe care
aceasta le-a avut. Exemplificăm prin conflictele cu Iugoslavia și Budapesta.
În conflictul dintre Tito și Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a susținut activ
pe Stalin. În conflictul cu Ungaria, liderul român a contribuit la înăbușirea
revoluției anticomuniste maghiare din anul 1956.
După venirea la conducerea țării a lui Nicolae Ceaușescu, asistăm la o
îndepărtare de linia obedientă față de Moscova. Nicolae Ceaușescu va refuza
să participe la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia
(1968) și va condamna public această acțiune. În timpul lui Ceaușescu au
loc vizite ale președinților americani Richard Nixon și Gerard Ford în
România. De asemenea, președintele român a încercat să se implice în
rezolvarea conflictelor dintre statele arabe și Israel sau în cele din Vietnam.
Viața publică românească în perioada postbelică înregistrează o continuă
degradare, în special în ultimii ani ai regimului comunist, când se impune
restricționarea consumului populației: alimentele sunt raționalizate și date
pe „cartele”; apa, curentul, benzina sunt și ele supuse aceluiași regim de
raționalizare. Toate acestea – privarea omului de lucrurile de strictă
necesitate, accesul la cultură și limitarea drepturilor și libertăților prin
cenzură și impunerea terorii – vor duce la evenimentele din decembrie
1989, care se vor finaliza cu răsturnarea regimului comunist și instaurarea
democrației.
Era însă nevoie de elaborarea unui program de reconstrucţie instituțională,
care presupunea: realizarea statului de drept, constituirea societății civile,
revenirea la pluralismul politic, alegeri libere, reinstituirea principiului
separării puterilor în stat, economie de piață funcțională, aderarea la
Uniunea Europeană și NATO etc.
Primele alegeri libere au avut loc în 20 mai 1990, iar în anul 1991 este
adoptată o nouă Constituție, aprobată prin referendum. Noua Constituție
proclama România stat de drept, național, suveran, independent, unitar și
indivizibil. Prevedea, de asemenea, principiul separării puterilor în stat,
drepturi și libertăți cetățenești, revenirea la pluripartidism; forma de
guvernământ era republica de tip semi-prezidențial.
Considerăm astfel, că prin toate măsurile luate după prăbușirea regimului
comunist, România a pornit pe drumul democrației, integrându-se în NATO
(2004) și aderând la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Acest drum al
democrației nu este însă încheiat, existând încă numeroase probleme
importante de gestionat.