TRANSILVANIA DE LA VOIEVODAT LA PRINCIPAT

Formarea voievodatului Transilvaniei s-a realizat în două etape:

1. Etapa voievodatelor româneşti – unificarea formaţiunilor politice cunoscute în
secolele IX-XI.
2. Începe odată cu cucerirea Transilvaniei de către Ungaria ( a doua jumătate a
sec. XI- secolul al XIII-lea).
Voievodatul
Transilvania s-a consolidat ca stat sub forma voievodatului ( instituţia
specifică pentru slavi şi vlahi ). Regatul maghiar a încercat să instituie
principatul , însă până la urmă s-a impus voievodatul. Maghiarii încheie
cucerirea Transilvaniei în secolul XIII , iar voievodatul se va menţine până în
secolul XVI.
Un document din 1111 îl atestă pe Mercurius drept principe al
Transilvaniei. În 1176 este menționat însă Leustachius în calitate de voievod.
Semnificația acestui fapt este că rezistența populației românești a impus ca
formă de organizare voievodatul.
Primul voievod atestat a fost Leustachiu în 1176. El avea atribuţii
judecătoreşti , militare ( cmdt. militar ), administrative ( guvernator ). Avea o
cancelarie proprie. Era ajutat de un vicevoievod.
Vicevoievodul avea următoarele atribuţii: rol consultativ , îndeplinea
funcţii publice sau la curtea suveranului. Conducea Transilvania în lipsa
voievodului. Avea atribuţii uneori administrative , legislative , judecătoreşti.
Voievozii Roland Borş şi Ladislau Kan la sfârşitul secolului XIII-
începutul secolului XIV au întemeiat adevărate dinastii care s-au bucurat de
numeroase drepturi şi libertăţi oferite de regalitatea maghiară. La fel s-a
întâmplat şi cu familiile Lackfi şi Csáki.
În 1541, oastea otomană a lui Soliman Magnificul ocupa Buda
transformând Ungaria în paşalâc ( provincie turcească guvernată de un paşă ),
iar Transilvania se constituie în principat autonom sub suzeranitatea otomană.
Noul principat şi-a păstrat autonomia ( regim politic bazat pe libertatea
deplină în plan intern , fără nici un amestec din afară ) şi instituţiile proprii.
Situaţia de autonomie i-a permis Transilvaniei să joace un rol important în
diferite coaliţii europene , dintre care unele îndreptate fie împotriva
habsburgilor, fie a otomanilor.
În fruntea Transilvaniei autonome era un principe numit de dietă şi
confirmat de sultan.
Atribuţiile principelui
- hotăra în probleme de politică externă , declara război şi încheia pace
- primea soli străini
- avea dreptul de a-şi alege colaboratorii dintre marii nobili ( care formau sfatul
principelui- era format din 12 membrii )
Problemele privind politica internă şi externă erau dezbătute şi hotărâte de dietă.
Dieta – formată din reprezentanţii naţiunilor privilegiate ( maghiari ,saşi ,secui ),
hotăra în chestiunile de interes general. Era compusă din 150 membrii. Se
întrunea de două ori pe an.

Organizarea Transilvaniei
a. Structura socială
Stările privilegiate erau:
- Nobilimea maghiară
- clerul catolic
- patriciatul săsesc
- fruntaşii secuilor
- populaţia românească grupată în ţări era condusă de o nobilime cnezială şi
voievodală
Patriciat = pătura bogată ( privilegiată ) a oraşelor
Ţară = limba latină „ terra” , zona delimitată natural sau administrativ , are
elemente cultural tradiţionale specifice ( Ţara Loviştei ).

b. Organizarea administrativ-teritorială a Transilvaniei

Din punct de vedere administrativ , principatul Transilvaniei cuprindea:
- Comitate maghiare ( reuneau teritoriul din jurul unei cetăţi ) conduse de
comiţi ( comite = dregători regali care administrau comitatele maghiare ). Primul
comitat a fost Bihorul ( Bihar ), Crasna ( Krasna ), Dăbâca ( Doboka ), Cluj
( Kolozs) , Alba ( Feher ) , Satu Mare ( Szatmar) şi Arad.
Saşii şi secuii s-au organizat în scaune.
- scaune secuieşti organizate cu scopuri militare în partea de est a Transilvaniei ,
în număr de 7. Scaunele săseşti erau 7 la număr , cel mai important fiind scaunul
Sibiului.
Organizarea saşilor mai cuprindea şi 2 districte ( Braşov şi Bistriţa ) care s-au
organizat în secolul XV într-o adunare teritorială şi politică autonomă ( scoasă
de sub jurisdicţia voievodului ), numită Universitatea Saşilor.
Românii erau organizaţi în districte situate în regiunile de margine ale
Transilvaniei ( Ţara Haţegului , Făgăraşului, Maramureşului ). Erau conduse de
juzi, cnezi, voievozi. Respectau vechea „ lege românească”. Religia oficială în
Transilvania era cea catolică. În 1366 religia ortodoxă era doar tolerată.

c. Statutul politic al românilor din Transilvania

- populaţia majoritară a rămas cea românească
- până în 1355 românii sunt prezenţi în Adunările Generale nobiliare
- în 1366 regele Ludovic de Anjou condiţionează calitatea de nobil la religia
catolică
- după 1437 românii au fost îndepărtaţi definitiv din viaţa politică a
Transilvaniei
- în 1517 apare la Cluj „Tripartitum-ul lui Werböczi ( după răscoala lui
Gheorghe Doja ) ce cuprindea măsuri aspre împotriva ţărănimii dependente şi
consfinţea statutul politic şi religios de inferioritate a românilor
- în 1541 , Transilvania ajunge sub suzeranitatea otomană şi este organizată ca
Principat autonom
- între Principatul autonom al Transilvaniei şi Poarta s-au stabilit raporturi de
vasalitate şi suzeranitate
- Poarta în calitate de putere suzerană era obligată să ocrotească şi să sprijine
ţara vasală
- în schimb aceasta trebuia să plătească un tribut şi să dea daruri ( peşcheşuri ).
Trebuia să asigure provizii şi să acorde sprijin militar.
- tributul Transilvaniei a fost stabilit la 10.000 florini/ an menţinându-se până în
1575 care a urcat apoi la 15.000
- darurile pentru sultan şi înalţii demnitari otomani reprezentau valoarea
haraciului şi a peşcheşurilor
- legăturile dintre Transilvania şi Poartă erau menţinute prin trimişi ocazionali
numiţi de principi şi aprobaţi de dietă sau prin trimişi permanenţi ( capuchehaie)
aleşi de dietă şi confirmaţi de principe

DICȚIONAR:

Comitat = formă de organizare teritorial-administrativă.

Secui = populație de origine turanică, așezată de regalitatea maghiară în Bihor,
apoi în zona Târnavelor, a Subcarpaților răsăriteni.
Sași = populație de origine germanică; au colonizat zona Sibiului, Târnava
Mare, Mediaș, Rodna, Țara Bârsei.
Autonomie = drept (al unui stat, al unei regiuni etc.) de a se administra singur,
în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
Suzeranitate = dreptul unui stat asupra altui stat