Introducere în filosofie

Jules Lachelier (Toulause): Ce este filosofia?.... Nu știu… (scepticism)

● Etimologic, termenul filosofie se traduce prin “dragoste de înţelepciune”
− philos = dragoste, iubire;
− sophia = înţelepciune
Philo înseamnă iubire sau prietenie, iar sophia face trimitere la înţelepciune, la cunoaşterea
autentică, esenţială.
● Primul care se declară „filosof” este Pitagora (sec. VI î. Chr.). El arăta că “înţelept este numai
zeul” şi făcea clar distincţia dintre
− sophos = înţelept
− philosophos = iubitor de înţelepciune,
● În acest mod, Pitagora sublinia sensul filosofiei de năzuinţă a nedesăvârşirii către
desăvârşire. Numai zeii sunt desăvârşiţi, ei reprezintă absolutul. Omul nu poate fi sophos, ci
doar philosophos, aspirant spre desăvârşire, spre bine, spre absolut.

Înţelepciunea
Albert Bayet: Astăzi, o fată cuminte este o fată care nu știe nimic; în antichitate, un
om cu minte era acela care știa totul.
− este artă de a trăi,
− priceperea de a te feri de orice excese
− presupune o atitudine critică ce reuşeşte să ne ţină la distanţă de prejudecăţi şi de patimi
− este mai mult decât inteligenţa şi mai mult decât simpla posedare de cunoştinţe, exprimă o
manifestare a aspiraţiei spre desăvârşire, împlinire.

Fiecare ştiinţă s-a născut din necesitatea de a satisface o nevoie vitală a omului.
Filosofia nu este o știință, ci o modalitate de cunoaștere, asemenea mitologiei, artei, religiei, științei.
Ea reprezintă o încercare explicativă asupra lumii ca întreg
● Filosofia este cunoaşterea de dragul cunoaşterii, cunoaşterea dezinteresată.
● În filosofie, interogaţia este fundamentală, mai importantă decât răspunsul. Filosofia nu
propune răspunsuri definitive, ci soluţii.
● Filosofia nu poate fi considerată o ştiinţă, ci o modalitate de cunoaştere, de raportare la
existenţă în ansamblul ei, o încercare de explicare a realităţii. Prin aceasta, filosofia se
aseamănă cu alte modalităţi de cunoaştere, cum ar fi: religia, arta, mitologia, ştiinţa.
● Filosofia propune întrebări, demersuri integratoare, metodologii şi criterii de discernământ
valoric.
● filosofia îşi propune o abordare integratoare a lumii şi a condiţiei umane.
● Filosofia a fost zămislită mai cu seamă din nevoia de a da relevanţă teoretică interogaţiilor cu
privire la raportul omului cu ansamblul universului şi cu civilizaţia făurită de el.
● Aspiraţia oricărei filosofii este de a da o explicaţie completă asupra existenţei, însă nici o teorie
nu a reuşit să pună capăt filosofiei, să încheie cunoaşterea, să o definitiveze.

Filosofia este sub semnul verbului a fi mai curând decât sub semnul lui a avea. A face filosofie
înseamnă a fi pe drum, a fi pe cale.
● Esenţa filosofiei este căutarea adevărului şi nu posesia lui.
● Filosofia nu degenerează în dogmatism, într-o ştiinţă fixată în formule, definitivă, completă.
● Filosoful şi înţeleptul pot fi recunoscuţi mai mult după luciditate decât după o sumă de
cunoştinţe.

Filosofia este o activitate de reflecţie, de întoarcere a omului asupra lui însuşi. Spiritul pune sub
semnul întrebării cunoştinţele pe care le posedă. Prin urmare, filosofia ar fi o cunoaştere nu de
primul grad, ci de gradul al II–lea, o cunoaştere a cunoaşterii, ştiinţă a ştiinţei, reflectare asupra
cunoaşterii şi ştiinţei.
● În acest sens, apare ilustrativă metafora hegeliană a “bufniţei Minervei”, care îşi începe zborul
numai la lăsarea serii, metaforă prin care se ilustrează foarte bine acţiunea totdeauna mai
târzie a reflecţiei filosofice:
“Ca gând al lumii, ea apare în timp abia după ce realitatea a terminat procesul ei de
formare şi este gata săvârşită…Când filosofia îşi pictează cenuşiul ei pe cenuşiu, atunci o
formă a vieţii a îmbătrânit, şi cu cenuşiul ei pe cenuşiu, ea nu poate fi întinerită, ci numai
1
 Introducere în filosofie

cunoscută; bufniţa Minervei nu-şi începe zborul decât la căderea serii.”

Potrivit lui Platon, filosoful nu este interesat de lumea materială, iar în ceea ce priveşte practica,
este pe deplin incompetent. Filosoful are dreptul de a dispreţui lumea sensibilă, pentru că trăieşte în
lumea ideilor. În dialogul platonician Theaitetos, găsim un fragment ilustrativ în acest sens:
“se povesteşte despre Thales că, cercetând stelele şi privind în sus, a căzut într-un
puţ. O servitoare din Tracia l-a luat peste picior cum că pune suflet să ştie ce se află în cer,
dar ce se află la picioarele sale şi în juru-i îi scapă”. Specificul şi scopul filosofiei nu au nimic
de a face cu imediatul, cu datele senzoriale.
Conştiinţa filosofică nu trebuie considerată nici una fericită, nici una nefericită, chinuită de un
scepticism definitiv. Conştiinţa filosofică este una neliniştită, nemulţumită de ceea ce posedă, dar în
căutarea unui adevăr pentru care se simte făcută.

=> Filosofia se raportează cu o anumită modestie la realitate. – Ştiu că nu ştiu nimic… (Socrate) -
Dacă spiritul uman s-ar considera posesor al adevărului, nu ar mai fi frământat de grija de a-l căuta,
ar pierde curiozitatea cunoaşterii.

● filosofia este greu de definit. David Armeanul, în secolul al –VI- lea d. Chr., face o trecere în
revistă a definiţiilor pe care le-a primit filosofia. Astfel, filosofia a fost caracterizată drept
− cunoaştere a celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt (Pitagora),
− cunoaşterea celor divine şi omeneşti (Pitagora),
− pregătire pentru moarte (Platon),
− asemănarea cu divinitatea pe cât este omului cu putinţă (Platon),
− artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor (Aristotel),
− cunoaştere a omului însuşi de către om (Socrate),
− ştiinţă a adevărului (Aristotel),
− ştiinţă teoretică a primelor principii şi a cauzelor prime (Aristotel).