În filozofie trebuie să ne ferim de ceea ce credem că putem înțelege prea ușor ca şi de lucrurile pe care nu le

înțelegem.
Voltaire

PROBLEMATICA NATURII UMANE

Abordarea filozofică a problematicii omului
Dintre toate subiectele asupra cărora se poate reflecta, nici unul nu suscită mai mult interes şi nu are o
mai mare importanţă decât cel care priveşte omul însuşi. Ce sunt eu? Cine sunt eu? Cum se explică existenţa
mea? Are viaţa vreun sens? Ce este moartea? Dacă vrem să ne înţelegem pe noi înşine, ne sunt necesare
răspunsuri la asemenea întrebări; avem nevoie de răspunsuri ca să ne putem găsi un loc propriu în lumea în
care trăim, un loc pe potriva noastră, astfel încât să dobândim şi să ne menţinem echilibrul interior şi stima de
sine.
Reflecţia asupra omului este miezul oricărui demers filozofic: Cunoaşte-te pe tine însuţi era maxima de
căpătâi a lui Socrate şi a fost reluată în variate moduri de-a lungul întregi istorii a cugetării omeneşti. De pildă,
două milenii și mai bine după Socrate, Immanuel Kant argumenta că întregul domeniu al filozofiei se poate
reduce la patru întrebări:
1. Ce pot să ştiu?
2. Ce trebuie să fac?
3. Ce pot să sper?
4. Ce este omul?
Primele trei întrebări, arată Kant, se raportează la ultima. Nu am putea să ştim care este întinderea
cunoaşterii noastre, nici ceea ce suntem datori să facem, nici ce putem spera, dacă nu am înţelege mai întâi ce
este omul.

Introducere - Conceptul de om:

Omul – dificil de surprins într-o definiție
֎ În filozofie problema omului este abordată prin două tipuri fundamentale de atitudini: o serie de
filosofi consideră că omul are un specific ce poate fi surprins şi, de aceea, poate fi definit; alţii cred,
dimpotrivă, că nu pot fi desprinse trăsături care să aparţină oricărui om şi, drept urmare, omul nu poate
primi o definiţie – el devine ceea ce el însuşi se face (este absolut liber să-şi stabilească esenţa).
Platon – “animal biped fără pene… și cu unghii late”.
Aristotel – zoon politikon (animal social)
Un teolog creştin va spune că omul este fiinţa creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa, că este
supus păcatului originar şi că Iisus Hristos l-a mântuit prin jertfa sa.
Descartes defineşte omul drept „Un lucru ce cugetă”. Pentru el trăsătura caracteristică a omului este
gândirea.
Pentru Bergson omul nu poate fi definit ca Homo Sapiens, ci ca Homo Faber, ca fiinţă creatoare de
unelte.
Lucian Blaga - Omul este unica „existenţă întru mister şi pentru revelare”, este captat de un destin
creator.
Pico della Mirandola - omul nu a fost creat după vreun arhetip (nu are o esenţă), ci este liber să-şi dea
singur esenţa, poate să decadă „în cele de jos, ce sunt lipsite de inteligenţă”, sau poate să renască „în cele de
sus, ce sunt divine”. Ideea lui Pico della Mirandola că omul nu are o esenţă, ci el se face pe sine, îşi dă singur
esenţa – idee reluată în epoca noastră de gânditori precum Sartre şi Heidegger.

Omul – încercări de definire

● “Nici o epocă nu a beneficiat de cunoştinţe atât de numeroase şi variate asupra omului aşa cum este a
noastră. În nici o epocă, decât în aceasta, nu s-au expus într-o formă mai captivantă şi mai seducătoare
cunoştinţele asupra omului. Nici o epocă, până în zilele noastre, nu a fost capabilă să facă accesibilă această
cunoaştere cu rapiditatea şi uşurinţa epocii noastre. Şi, totuşi, niciodată nu s-a ştiut aşa de puţin ce este omul.
În nici o epocă omul nu a ridicat atâtea probleme ca în prezent”. (Martin Heidegger)
● „Cea mai folositoare şi cea mai puţin înaintată dintre toate cunoştinţele omeneşti mi se pare că este
cea despre om". (J. J. Rousseau)
● (...) Prin om, filosofia gândeşte umanitatea dincolo de el (...) dar în jurul omului pivotează totul. (...)
Ceea ce e absurd la cei care cer simplă libertate pentru buna dezvoltare a omului e că îşi închipuie a şti ce este
omul; când de fapt omul e ceva care se defineşte neîncetat. - Sunt de partea celui care nu ştie. El are sorţi să
caute ceva. (Constantin Noica)
● Atât cât putem vedea, omul este un suflet raţional care se slujeşte de un trup muritor şi material.
(Augustin)
● Esenţial nu este ceea ce s-a făcut din om. ci ceea ce face el din ceea ce s-a făcut din el. (Jean-Paul
Sartre)
● Omul este lup pentru om. (Hobbes)
● Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce există în ce fel există; a celor ce nu există în ce fel nu
există. (Protagoras din Abdera)
● Omul este pentru el însuşi obiectul cel mai uimitor din natură. (B. Pascal)
● Omul este o făptură inconstantă. (W. Shakespeare)
● Omul este un animal care amână. (T. Vianu)
● Omul este un suflet raţional care se slujeşte de un trup muritor şi material. (Augustin)
● Omul e fiinţă căzută şi mărginită. (C. Noica)
● Omul ar fi “animalul încă nestabilit” (Nietzsche)
● “Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământesc, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur să te
înfăţişezi în forma pe care o preferi, ca şi cum prin voinţa ta ai fi propriu-ţi plăsmuitor.” (Giovanni Pico della
Mirandola)
● Atât timp cât vor exista, “oamenii nu vor înceta să se cucerească pe ei înşişi” (Karl Jaspers)