Arta poetica in viziunea lui Tudor Arghezi

Modernismul este o miscare culturala, artistica si ideatica,care s-a manifestat in secolul al-XXlea si se refera la principalele elemente inovatoare
in poezie, proza si critica literara.
Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului, curent pe care il sustine prin teoria
sincronizarii literaturii romane cu cea europene si a mutatiei valorilor.
Modernismul in literatura romana se regaseste in poeziile lui Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor
Arghezi.
Tudor Arghezi

S-a nascut la 21 mai 1880, in Bucuresti, cu numele de Ion N. Theodorescu. Pseudonimul sau
provine de la denumirea veche a raului Arges - 'Argesis'. Parintii sai au fost originari din judetul
Gorj 'cel mai sarac &# 747i84h 351;i mai pietros din regiune', dupa propria marturisire ('Les
lettres francais'). Acolo, continua poetul 'locuitorii sunt tarani primitivi, care au un folclor
admirabil. Stramosii mei erau oameni care stiau a lucra cu cutitul, nu in paine pentru ca n-o
aveau ci in carnea altora. Cu vocabularul restrans al cutitului isi aranjau ei taraseniile de dragoste
sau interesele. In ce ma priveste, cred ca si eu port in umbra o particica din acest cutit familial'.
Datorita neintelegerilor cu tatal sau el paraseste familia la varsta de 11 ani sa-si castige singur
existenta, paralel cu studiile liceale de la Sfantul Sava, in diferite moduri: ucenic la pietrar
poleind inscriptiile din cimitire, secretar al unei expozitii de pictura. De asemeni a fost lucrator la
fabrica de zahar de la Chitila. Din anii liceului incearca o prietenie durabila cu Gala Galaction.
Preocuparile literare incep timpuriu. Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu), debuteaza la
16 ani cu poezia 'Tatal meu' publicata la liga Ortodoxa a lui Macedonski.

O criza de misticism il determina sa se calugareasca la varsta de 19 ani, la manastirea Cernica,

unde tanarul credea ca va afla linistea necesara reculegerii, dar in chilia sa Iosif (noul sau nume)
scrie si studiaza mai ales noaptea, spre surprinderea calugarilor banuitori, care credeau ca ar fi
avut legatura cu diavolul. in conflict cu clerul monahal, pleaca la o manastire din Elvetia,
parasind dupa un an definitiv mediul eclesiastic.
Abia in anul 1927, la varsta de 47 de ani apare primul sau volum de versuri, 'Cuvinte potrivite'.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, poetul publica articole antifasciste,acest act indraznet
atragand dupa sine, arestarea si internarea in lagarul de la Targu Jiu (1943).
Poezia
Poezia argheziana este:
sociala si cuprinde estetica uratului, universul taranesc si revolta sociala ('Flori de
mucigai', 'Cuvinte potrivite', 'Peizaje');
filozofica, poetul este in cautarea lui Dumnezeu ('Psalmii'), fiind prezente elemente
precum lirica sociogonica ('Cantare omului'), atitudinea fata de moarte ('De ce-as fi trist?') si nu
in ultimul rand arta poetica ('Testament');
poezia de dragoste care la Tudor Arghezi imbraca chipul reticentei si amanarii, sau
implinirea erotica de tip casnic ('Carticica de seara');
poezia jocului 'a boabei si a faramei' ('Martisoare', 'Hore').
Volume de poezii
'Flori de mucigai (1931)
'Cuvinte potrivite' (1927)
'Carticica de seara' (1935)
'Hore' (1939)
'Poarta neagra' (1930)

'Frunze' (1961)
'Cadente' (1964)
'Poema noi' (1963)
'Silabe' (1965)
Proza
Proza argeziana este prin excelenta proza unui mare poet, ea aduce o infatisare noua scrisului
contemporan. Ca si in poezie, doua filoane strabat intreaga sa proza: pe de o parte filonul satiric,
pe de alta parte filonul poematic. Lumea sa artistica - scrie Pompeliu Constantinescu - este
plamadita din suav si trivial, din ura si beatitudine de heruvin. Dupa cum pacatul poarta in sine
posibiliatea redemptitudinii, tot asa trivialitatea este conditia necesara poeticii argheziene.
'Icoane de lemn'(1929)
'Tablete din tara lui Kuty' (1933)
'Cimitirul Buna-Vestire' (1936)
'Ochii Maicii Domnului' (1934)'
'Cantare omului' (1956)
'Cartea cu jucarii' (1931)
'Ce-ai cu mine vantule?' (1937)
'1907' (1955 ; volum consacrat rascoalei de la 1907)
Arta poetica
Conceptul de arta poetica defineste o opera literara in care autorul isi prezinta in mod
particularizat viziunea si atitudinea asupra menirii poetului si creatiei sale. Arta poetica surprinde
de asemenea sursele de inspiratie ale poetului, temele, modalitatile de creatie si de expresie,
precum si rolul poetului si al creatiei.

Arta poetica argheziana

Critica literara a inregistrat de mult bogatia si plasticitatea expresiei poetice argheziene. Aceasta
din urma este un soi de reafirmare a realitatilor, prin expresia cea mai concreta, cea mai tangibila,
prin folosirea unor cuvinte atat de grele de intelesuri: profunde incat cum spunea George
Calinescu, 'odata deschide o usa, zece porti se dau la o parte'. ('Tudor Arghezi, Studiu critic,
Jurnalul litarar', 1939).
Expresia argheziana este precisa. poetul asociaza termeni apartinand unor domenii diferite ale
existentei, urmarind sa exprime viziunea unei lumi supuse nesfarsitelor metafore. Epitetele
argheziene materializeaza, sensibilizaza. Sufletul e 'subred' (ca o constructie gata sa se
naruiasca). Poetul este cu desavarsire impotriva debitului verbal gratuit, nesemnificativ.
Pamfletele insasi sunt concentrate. Romanele, precum s-a mai afirmat, au o structura poetica.
Tocmai in directia acesta a densitatii si a esentializarii, trebuie cautat geniul invocator arghezian.
Dupa Eminescu, elrealizeaza cel mai pregnant detasarea de expresia prozaica.
Un exemplu de caustica ionie argheziana, subordonandu-se legilor grotescului, cu privire la
unele moravuri universitare ale timpului. 'Un profesor universitar isi examineaza studentii in
trasura, luati ca ajutoare pentru transportarea bagajelor. In dorinta de a capata bunavointa
examinatorului, candidatul e gata sa alerge chiar cu valizele in spinare dupa trasura domnului
profesor, primind intrebarile si raspunsurile si dand raspunsurile in pas alert. Calitatile de hamel
se cumpanesc astfel cu meritele universitare. Examenul e rapid si sintetic. Un fine de an tine
pana la gara cu sesiunrea in vagon si ocuparea de mai inainte a unui loc pentru savant. O licenta
se poate termina pana la Chitila, iar doctoratul se confera dupa 60 de kilometri pana la Ploiesti in
restaurantul cu placinti'.
Arta lui Arghezi are un foarte pronuntat caracter national, vizibil in universul imagistic,
constituind prin excelenta peisajul autohton, ca si in referintele numeroase la trecutul istoric sau
la numeroasele obiceiuri, invataminte si credinte acumulate de viata colectiva a poporului de-a
lungul istoriei. Radacinile artei lui sale sunt infipte puternic in traditia culturala, pornind de la
savoarea primelor noastre carti bisericesti si trecand prin experienta artistica a generatiilor
anterioare (I. Heliade Radulescu, Eminescu, Caragiale, Macedonski). Dar Arghezi se foloseste
din plin de tezaurul artistico-popular. El foloseste numeroase forme poetice imprumutate din
creatia populara, compunand doine, colinde, cantece. Apar in opera sa motive populare, ritmuri si
masuri si chiar tipuri de rime populare. Limba argheziana insasi cuprinde toate straturile graiului

romanesc: cuvinte si constructii arhaice, vorbe campenesti, expresii argotice, nenumarate

neologisme.
Puterea de exprimare a sufletului nostru national ii acorda lui poetului valoarea sa universala. La
acesta se adauga o indelungata experienta artistica de primul rang.
La 14 iulie 1967, Tudor Arghezi ne-a parasit pentru totdeauna, dupa o stralucita cariera
impresionanta prin vastitate si valoare artistica, imbogatind ca putini altii patrimoniul culturii
nationale si universale. De la debutul sau din 1896, poetul a fost mereu o vitalitate creatoare rar
intalnita in literatura, manifestata printr-o vesnica neliniste si indoiala in fata credintei.
Ex libris
Carte frumoasa cinste cui te-a scris
Incet gandita, gingas cumpanita;
Esti ca o floare, anume inflorita
Mainilor mele, care te-au deschis.
Esti ca vioara, singura ce canta
lubirea toata pe un fir de par,
Si paginile tale, adevar,
S-au tiparit cu litera cea sfanta.
Un om de sange ia din pisc noroi
Si zamliseste marea lui fantoma
De reverie, umbra si aroma,
Si o pogoara vie printre noi.
Dar jertfa lui zadarnica se pare,
Pe cat e ghiersul cartii de frumos.
Carte iubita, fara de folos,
Tu nu raspunzi la nicio intrebare.

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt intortochiate
Si s-au imbatat.
Le vezi? Au cazut, s-au sculat.
Au vrut sa alerge si sa joace
Dar betia le-a pravalit incoace.
Nu mai stiu ce spun si is
Bolnave de ras.

S-au stricat cuvintele mele!

Umbla prin mocirle cu stele
De cositor
Dupa un martisor,
Si-ar voi sa culeaga roade
Fasticite si neroade
Din salcii nici verzi.

Cuvintele sa nu mi le mai dezmierzi,

Sa nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Sa nu le mai cante cumva
Vocea ta
Si pe cobza de stele.

Huleste-le!
Tudor Arghezi este unul dintre poetii care abordeaza diferite teme in creatiile sale literare,
distingandu-se astfel poezia filosofica, de dragoste, poezia boabei si a faramei si arta poetica.
Un exemplu de arta poetica este poezia Ex libris (inclusa in volumul Cuvinte potrivite) care
reprezinta totodata si o definire metaforica a poetului zamislitor. Eul liric reda atitudinea
deosebita, sentimentul de admiratie fata de poet si creatia acestuia Carte frumoasa, cinste cui tea scris. Poezia glorifica actul creator si creatia, dovada a faptului ca este o arta poetica. Cartea,
simbol al creatiei literare, este asemanata intai cu o floare Esti ca o floare, anume inflorita/
Mainilor mele, care te-au deschis, apoi cu o vioaraEsti ca o vioara, singura ce canta. Aceste
comparatii releva nobletea si frumusetea sentimentelor transmise si demonstreaza adevarata
valoare sfanta si eterna a cartii. Conditia creatorului este surprinsa Un om de sange ia din pisc
noroi/ Si zamisleste marea lui fantoma, iar creatia lui constituie o enigma pe care o pogoara vie
printre noi. Poezia incepe cu un ton optimist si se fializeaza cu unul trist deoarece misterele
lumii nu pot fi descifrate, ci doar redate prin jertfa lui zadarnica se pare/ Pe cit e ghiersul cartii
de frumos/Carte iubita, fara de folos,/ Tu nu raspunzi la nici o intrebare.
O alta poezie, Cuvinte stricate, facand parte din ciclul Martisoare, este o arta poetica pe tema
esecului creatiei, dupa cum sugereaza chiar titlul. Poetul apare ca un proprietar al cuvintelor care
par sa nu-i dea ascultare si pe care el nu le mai poate controla. Neputinta autorului de a crea pe
baza cuvintelor este evidentiata in versurile poeziei Toate/ Cuvintele mele sunt intortochiate/ Si
s-au imbatat [] Au vrut sa alerge si sa joace,/ Dar betia le-a pravalit incoace. Betia cuvintelor
semnifica starea de haos, confuzie si nepotrivire intre mesajul poetic si exprimare. Degradarea
ideilor poetice este redata prin metafora mocirle cu stele, iar idealul pe care poetul ar dori sa-l
atinga este sugerat de martisor si roade. Nemultumirea creatorului fata de propria neputinta
se imbina cu dorinta de a-si recapata puterea creatoare. Solutia pe care poetul o gaseste in final o
reprezinta igorarea cuvintelor sau ordonarea acestora printr-o atitudine indiferenta: Cuvintele sa
nu mi le mai dezmierzi,/ Sa nu le mai spuie agale/ Buzele tale./ Sa nu le mai cante cumva/ Vocea
ta/ Si pe cobza destele./ Huleste-le!.

In concluzie, putem spune despre Tudor Arghezi ca este tipul poetului care a fost mereu o
vitalitate creatoare rar intalnita in literatura, manifestata printr-o vesnica neliniste si indoiala in
fata credintei.
Aprecieri critice:
Mihai Ralea :Arghezi este cel mai mare poet al nostru de la Eminescu incoace-Viata
romaneasca,1927,nr.6-7
Tudor Vianu : 'Renovarea liricii romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea
influenta a poetului 'Luceafarului', este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui
Arghezi inca din al doilea deceniu al secolului nostru (secolul al XX-lea - A.A.)'

Bibliografie:
'Scrieri', E.P.L. vol.1-18
'Istoria litaraturii romane' de George Calinescu, E.P.L. 1968, p. 313-318
'Scrieri' de Pompiliu Constantinescu, 1967, vol.1
Cursuri, manuale si diverse reviste literare