Geții și dacii

Comati geto-daci: oameni de rând, liberi, redați pe monumentul Columna

lui Traian, de la Roma (gravură de P. S. Bartoli, sec. al XVII-lea)

A Locuitori ai spațiului dintre Munții Carpați,

Dunăre și Marea Neagră în Antichitate
      Teritoriul României de azi a fost locuit încă din Preistorie. Munții
Carpați, acoperiți de păduri și pășuni, dealurile, podișurile și câmpiile
roditoare, apele curgătoare și țărmul Mării Negre au favorizat dezvoltarea
așezărilor umane. În urmă cu aproximativ 4000 de ani, tracii, popor de
origine indo-europeană, s-au stabilit atât la nord, cât și la sud de Dunăre.
Cu timpul, din rândul acestora s-au desprins geții și dacii. Potrivit istoricilor,
geții locuiau în Muntenia, Moldova și Dobrogea de azi, iar dacii, în Banat și
în Transilvania. Locuitorii antici din spațiul românesc erau numiți geți în
izvoarele scrise grecești și daci în cele romane. Dar, pentru că vorbeau
aceeași limbă și aveau aceleași obiceiuri, aceștia sunt cunoscuți și cu
numele de geto-daci. În vecinătatea geto-dacilor s-au aflat, în Antichitate,
numeroase alte populații: grecii, în orașele Histria, Tomis și Callatis, tracii
sudici, celții, sciții etc. (harta 1A, documentul 1B, pag. 91).

B Rânduieli, obiceiuri și credințe în lumea geto-

dacilor
      Geto-dacii se ocupau cu agricultura, păstoritul, meșteșugurile și
comerțul. Ei erau organizați în triburi conduse de căpetenii războinice.
Locuințele lor erau realizate mai ales din lemn, pe fundații din piatră,
acoperite cu paie sau cu șindrilă. Cetățile geto-dacilor, numite dava, erau
construite pe locuri înalte, fiind fortificate cu ziduri din pământ sau din
piatră. Oamenii liberi formau marea parte a populației. Locuitorii de rând
erau numiți comati sau capillati („cei pletoși”). Nobilii, care purtau o căciulă
pe cap, erau numiți tarabostes sau, în limba latină, pileati (de la pileum –
căciulă, cușmă). Geto-dacii aveau o religie politeistă, iar preoții aveau un
rol important în societate, fiind foarte respectați. Zeul principal era
Zalmoxis, o divinitatate a pământului, a naturii și a nemuririi. Alți zei erau
Gebeleizis, zeul Cerului, Bendis, zeița Lunii și a pădurilor, un zeu al
războiului asemănător cu zeul roman Marte. Principalul centru religios al
geto-dacilor a fost cetatea Sarmizegetusa Regia (regală), aflată în Munții
Orăștiei (aplicația 2, pag. 91).

C Începuturile istoriei geto-dacilor

      Cele mai vechi informații scrise despre geto-daci provin din secolul al
V-lea î.Hr., fiind cuprinse în opera istoricului antic grec Herodot. Mai târziu,
diferite inscripții și scrieri ale autorilor antici au relatat despre teritoriul,
obiceiurile și conducătorii geto-dacilor. Unul dintre aceștia, Dromichaites, a
reușit să se opună regelui Macedoniei, Lysimach, un urmaș al lui
Alexandru cel Mare (aplicația 3, pag. 91).

Burebista și Decebal. Războaiele daco-

romaneA Unirea geto-dacilor sub conducerea lui
Burebista
      Dezvoltarea economică și socială, precum și nevoia de a se apăra în
fața celților, aflați la vest, respectiv a romanilor, care amenințau zona
dunăreană dinspre sud, i-au determinat pe geto-daci să se unească sub
conducerea regelui Burebista. Prin urmare, în jurul anului 82 î.Hr., s-a
format statul geto-dacilor. Centrul politic și religios al acestuia se afla la
Sarmizegetusa Regia, în sud-vestul Transilvaniei.
      Oștile comandate de Burebista au reușit să îi învingă pe celți și apoi să
îndepărteze pericolul roman. Astfel, regatul dac a cuprins un teritoriu întins,
la vest, până la Dunărea Mijlocie, iar spre est, până la țărmul Mării Negre.
La conducerea acestuia, Burebista a fost ajutat de marele preot Deceneu
(harta 1A, documentul 1B, pag. 93). După moartea lui Burebista (în anul 44
î.Hr.), statul s-a fărâmițat în patru-cinci teritorii, fiecare având conducători
proprii.

B Statul geto-dac în timpul domniei lui Decebal

      GÎn secolul I d.Hr., în condițiile creșterii pericolului roman, statul dac s-a
refăcut sub conducerea regelui Decebal, care a domnit între anii 87 și 106
d.Hr. Acest regat era mai puțin întins decât în timpul domniei lui Burebista,
dar era mai bine organizat și mai dezvoltat din punct de vedere economic.
Sarmizegetusa Regia, capitala statului, precum și cetățile de apărare din
regatul geto-dac au fost întărite cu noi fortificații. O armată puternică și bine
înarmată era pregătită să lupte împotriva Imperiului Roman, care ajunsese
până la Dunăre, ocupând Dobrogea de azi.

C Războaiele daco-romane
      Pentru romani, Dacia era importantă atât datorită așezării ei în zona
Dunării, la granița imperiului, cât și a resurselor naturale respectiv a
zăcămintelor de aur, argint, fier și aramă din munții ei. În anul 101,
împăratul roman Traian a decis să pornească o campanie militară
împotriva dacilor. Pentru a ajunge mai ușor în Dacia, el i-a cerut arhitectului
Apolodor din Damasc să construiască peste Dunăre, în anul 103, marele
pod din piatră de la Drobeta (azi, orașul Drobeta-Turnu Severin). Conduși
de regele Decebal, dacii au luptat cu vitejie în cursul celor două războaie
desfășurate în anii 101–102, respectiv 105–106 (documentele 2A și 2B,
pag. 93). Totuși, ei au fost învinși de romani, iar o parte a regatului dac a
devenit provincia romană Dacia. Aceasta a avut centrul la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, un oraș roman situat în apropierea fostei capitale a dacilor.
Teritoriile din afara provinciei Dacia au fost locuite de dacii liberi, iar în
regiunile stăpânite de romani s-a desfășurat procesul de romanizare (harta
3A, pag. 93).

De reținut!
✔ Primul regat dac a fost întemeiat în secolul I î.Hr. sub conducerea lui
Burebista.
✔ Statul dac a ajuns la apogeu în timpul domniei lui Decebal (87–106
d.Hr.).
✔ În urma războaielor daco-romane, o parte a regatului dac a devenit
provincia romană Dacia.

Istoricii au descoperit monede de aur și de argint din vremea geto-dacilor.

Un atelier pentru realizarea monedelor se afla la Sarmizegetusa Regia