Civilizația geto-dacilor

Lumea geto-dacilor În antichitate, triburile tracilor nordici –

geți, daci, tirageți, carpi, costoboci etc., locuiau în regiunile de
la nord de Balcani. Zona de reședință a geților acoperea un
teritoriu vast între Balcani, Nipru, Carpați și Marea Neagră .
Dacii tră iau în regiunile muntoase ale Transilvaniei. Geții erau
fermieri și pă stori.
Primele informații despre geți sunt conținute în scrierile
autorilor greci din secolele VI-V î.Hr. e. - Hecateus din Milet,
Sofocle, Herodot și Tucidide. Herodot povestește că geții, pe
care îi numește „cei mai curajoși și cinstiți dintre traci”, au
rezistat armatei regelui persan Darius I, care a pornit într-o
campanie împotriva sciților (514 î.Hr.).

Vecinii Geth
colonii grecești. În secolele VII-V î.Hr. e. Grecii, pentru a
spori comerțul cu popoarele locale, au întemeiat peste 90 de
orașe-stat pe litoralul Mă rii Negre, care au întreținut relații
comerciale și culturale cu populația locală . În regiunea nordică
și vestică a Mă rii Negre au apă rut mai multe colonii grecești:
Istria, Olbia, Apollonia etc.Ră zboinicii celtici ai geților au
menținut legă turi strânse economice, culturale și militare cu
coloniștii greci. În secolele III-II î.Hr. e. unii conducă tori ai
geților au oferit patronaj coloniilor grecești din apropiere,
protejându-le de raidurile altor popoare neprietenoase cu ei. De
exemplu, într-un decret din secolul III î.Hr. e., descoperit în
Istria, vorbește despre Zalmodegic, conducă torul geților, care
a stabilit un protectorat asupra orașului. Un alt decret istrian
(sfârșitul secolului al III-lea î.Hr.) îl numește pe regele
geților Remax, care controla regiunile din sudul
Moldovei.. În a doua jumă tate a secolului IV î.Hr. e. celții au
pă truns în Câmpia Dună rii de Mijloc și în Podișul
Transilvaniei. Au creat o serie de așeză ri rurale. După 175
î.Hr. e. așeză rile și mormintele celților din Transilvania dispar.
Bastarny. Bastarnae s-au așezat în regiunile de la est de
Carpați (centrala Moldovei, la est de râul Siret, în principal în
bazinele Prutului și Nistrului) în jurul anului 200 î.Hr. e.,
amestecat cu geții. Potrivit autorilor antici (Strabon, Pliniu cel
Bă trân, Tacitus), Bastarnae sunt un popor de origine
germanică . Arheologii consideră că Bastarnii sunt purtă torii
culturii Poenești-Lukashovka. Această cultură a încetat să mai
existe la sfârșitul secolului I î.Hr. e.
Agathyrsy. Potrivit lui Herodot, în Transilvania, pe valea
Mureșului, locuiau Sciții-Agathyrs, care au pă truns în spațiul
intracarpatic la începutul secolului al VI-lea î.Hr. e. Au
stabilit o cooperare cu populația locală , cu care a existat o
influență culturală reciprocă . Herodot scrie despre Agathyrsae:
„De obicei poartă bijuterii de aur <…>. Altfel, obiceiurile lor
sunt
asemă nă toare cu cele ale tracilor” (IV, 104). Urmele lui
Agathyrsi dispar treptat în secolul al V-lea î.Hr. e. Au fost
asimilați de geți.
Sarmații sunt un popor înrudit cu sciții. Ei, conform multor
cercetă tori, erau apropiați din punct de vedere lingvistic și
cultural de populația proto-slavă . Sarmații au fost menționați
pentru prima dată de Herodot, care a indicat că tră iesc la est de
Don, asemă nă toare ca aspect, obiceiuri și arme cu sciții. În
secolul al IV-lea î.Hr. e. Sarmații au pă truns în mai multe
valuri în stepele regiunii nordice a Mă rii Negre și i-au asimilat
pe sciții, care dominau această regiune. La sfârşitul secolului
al II-lea î.Hr. e. Sarmații au început să se deplaseze spre vest.
Strabon povestește despre mai multe popoare de origine
sarmată de pe teritoriul dintre Dună rea de Jos și Nipru:
Yazygs, Roxolans, Urgs and Aorses.
Iazygi în secolul II î.Hr. e. a migrat spre vest, stabilindu-se pe
câmpia Dună rii mijlocii, la hotarele vestice ale Daciei.
Roxolanii s-au mutat spre vest în secolele II-I î.Hr. e.,
pă trunzând în regiunile transcarpatice, precum și în estul
Daciei - pă mântul dintre Nistru și Don. Sarmații au menținut
legă turi strânse cu populația locală . Sarmații, împreună cu
geții și dacii, au constituit principalele grupuri etnice ale
statului antic Dacia. Cu toate acestea, se știe că o parte dintre
iazigii care nu au intrat în Dacia au participat activ la
ră zboaiele daco-romane ca aliați ai romanilor, dar din secolul
al II-lea toți iazigii au fost aliați ai geților în lupta împotriva
Romei.

Roxolanii, împreună cu geto-dacii, au luptat împotriva

romanilor în campaniile de iarnă din anii 67-68, 68-69 și 69-70
și au fă cut parte și din armata lui Decebal în timpul
ră zboaielor cu Traian din 101-102. și 105-106 d.Hr. e. După
cucerirea unei pă rți a Daciei de că tre romani, iazigii, roxolanii
și o parte dintre geți au ră mas pe pă mânturile lor, formând o
comunitate a așa-numiților daci liberi, conducând operațiuni
militare active împotriva Imperiului Roman. După plecare, sub
loviturile dacilor liberi, romanilor sub Aurelian (271–275
î.Hr.), sarmații s-au mutat de pe pă mânturile dacilor liberi pe
teritoriul fostei provincii Dacia.Studiile arheologice au dovedit
faptul că există o puternică influență reciprocă a culturilor
geților și sarmaților. Acest lucru este confirmat de numele
capitalei Daciei - Sarmizegetusa, care înseamnă „unirea
sarmaților și geților”. Astfel, sarmații, împreună cu geții, au
participat la crearea regatelor în această regiune, apoi a statului
Dacia. În procesul de interacțiune dintre geți și sarmați se
observă o asimilare reciprocă , însă predomină elementul
trac.Unii cercetă tori cred că numele orașului Yassy provine de
la numele tribului sarmaților Yazygs. După 330 d.Hr. e.
Roxolanii, sub presiunea goților, au pă ră sit regiunea Dună rii
de Jos: o parte din acest trib s-a mutat în Imperiul Roman, iar o
altă parte s-a ală turat cu iazigii în Câmpia Dună rii de Mijloc.
Sarmații, care au ră mas în stepele regiunii nordice a Mă rii
Negre, între anii 260-360 au fost cuceriți de goți, după 375 de
huni.
Mod de viataMoneda geto-dacilor Principala ocupație a geților
era agricultura, inclusiv viticultura. Practicau și creșterea
vitelor, apicultura; geții au dezvoltat meșteșuguri (prelucrarea
pietrei, lemnului, metalelor, confecționarea ceramicii etc.)
Meșterii geți au creat o gamă largă de unelte agricole, obiecte
de uz casnic, arme, iar meșterii din aur și bronz au realizat
bijuterii și accesorii vestimentare din aceste metale. Fermierii
foloseau un plug cu un plug de fier și un skimmer, cazmale,
sape, topoare și coase. Artizanii lucrau cu clești, nicovale,
burghie, dalți etc. Ei fă ceau vase rituale, sulițe, scuturi, coifuri,
knemids (armură de metal care protejează tibiele unui
ră zboinic) și shiki (sika este o sabie scurtă curbă , a că rei lamă
este ascuțit pe o parte). Geții au realizat cu pricepere ceramică ,
inclusiv pe roata olarului: de exemplu, vaze cu fructe cu
ornamente în relief, lă mpi sub formă de cupe, vase cu desene
geometrice, florale și zoomorfe.

Geții au fă cut comerț activ cu coloniile grecești din regiunea

Mă rii Negre, cu tracii de la sud de Dună re, cu provinciile
romane și cu alți vecini de la est și vest. La sfârşitul secolului
al IV-lea î.Hr. e. Geții au început să bată propriile monede de
argint.

structuri sociale
În societatea geto-dacică , aristocrații erau numiți tarabosți, iar
oamenii de rând erau numiți komași sau capilați. Tarabosții
purtau ceva ca o șapcă de lână , care era un semn de origine
aristocratică . Prin urmare, al doilea lor nume este pileates
(pilleum - pă lă rie, șapcă ). Nobilimea (inclusiv regi, preoți și
conducă tori militari) deținea mari suprafețe de pă mânt, turme.
Oamenii obișnuiți mergeau cu capul descoperit, dar din
moment ce aveau pă rul lung, li s-au numit și komași (Mold.
comă – pă r). Ca fermieri, artizani și negustori, ei au format
principala clasă producă toare. Armata era formată din comate.
Geto-dacii aveau și sclavi, dar aceștia nu au jucat un rol
semnificativ în economie.

Așeză ri și cetă ți (davas)

Geții au creat multe așeză ri. Așeză rile rurale erau ca niște
ferme cu mai multe case și anexe. Locuințele erau case de
pă mânt sau semi-piroșe, lângă care se aflau gropi de hrană . Au
fost construite cetă ți pe vârfuri de dealuri, dealuri, terase
înalte, care au fă cut posibilă controlul împrejurimilor, diverse
abordă ri. Fortificațiile erau tradiționale metereze și palisade de
pă mânt, dar în timpul formă rii regatului dac sub Burebista au
apă rut ziduri și bastioane dreptunghiulare din piatră cioplită .
Orașele geților, care erau numite dava, îndeplineau funcții
economice, administrative, militare și religioase. Principalele
orașe-dava ale geto-dacilor au fost Sarmizegetusa,
Tamasidava, Ziridava, Artsidava, Buridava. Kumidawa,
Drobeta, Napoca, Poroliss etc.

Religia geto-dacilor

Religia geto-dacilor era de natură specifică , fiind henoteistă -

geții credeau în mulți zei, dar unul dintre ei era cel principal,
stă pânul tuturor celorlalți. Ală turi de zeul suprem, panteonul
Geta a inclus probabil zeița vetrei și a focului (un analog al
grecilor Hestia și Romanului Vesta), zeul tunetului, fulgerului
și ploii, ră zboinicul și protectorul ținuturilor Gebeleizis. . Unii
istorici moderni includ în acest numă r zeița lunii, a pă durilor
și a vră jitoriei cunoscute în Tracia, Bendida și Sabazia
(cunoscută de greci drept Dionysos).

Informații destul de detaliate despre credințele geto-dacilor și

ale zeului lor suprem Zalmoksis (Zamolksis) au fost lă sate de
scriitorii antici. Herodot spune că geții sunt „cei mai curajoși
și cinstiți dintre traci”, și îl caracterizează pe Zalmoxis drept
cel mai important zeu al geților, la care se îndreaptă morții.
Herodot raportează cele mai valoroase informații despre
miturile și cultele asociate cu Zalmoxis. El subliniază că geth
se consideră nemuritori. Acest lucru l-au realizat printr-un
ritual de trecere. O altă tră să tură a religiei gete era
antifatalismul - gheto-dacii credeau că soarta unei persoane
depinde de sine, de faptele sale.

Idei similare au existat printre alte popoare indo-europene, în

special printre indienii antici. În Grecia gă sim concepte
similare în orfism, o mișcare mistico-religioasă care s-a
format, iar grecii înșiși vorbesc despre aceasta, pe baza ideilor
pe care le-a mă rturisit personajul legendar de origine tracică ,
Orfeu.

Puterea și posibilită țile organizatorice ale religiei i-au permis

să devină o forță importantă în statele Burebista și Decebal.
Ț arul Burebista a realizat transformă ri interne, de politică
externă cu sprijinul marelui preot Deceney.