Tracii

Tracii au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă, o componentă a
familiei limbilor indo-europene. Aceste populații s-au răspândit în estul, centrul și sudul
Peninsulei Balcanice și în părțile adiacente Europei de Est.
Tracii au locuit în provinciile antice Tracia, Moesia, Dacia, Sciția Minor, Sarmația,
Bitinia, Misia, Macedonia, Panonia și în alte regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii
ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar geții se întindeau dincolo de Dunăre ajungând până
la râul Bug. Limba și obiceiurile tracice sunt în prezent dispărute. Ramura științei care se ocupă
cu studiul Traciei și al tracilor se numește tracologie.
Cele mai timpurii izvoare ce îi menționează pe traci sunt
poemele homerice, Iliada și Odiseea, scrise în sec. IX î.e.n.
de către Homer. Acestea fac referire la războiul troian din c.
1200 i.e.n., un conflict dintre ahei și troieni de la sfârșitul
epocii bronzului. În acest război se menționează că au
participat câteva populații tracice: arcași peoni de pe Axios,
ciconi, frigieni și misi, ca aliați ai troienilor.
Informațiile despre traci sunt puține, nefiind destule dovezi
arheologice, dar se înmulțesc după colonizarea greacă din
sec. VII-sec. VI î.e.n. a zonei din apropierea Mării Negre,
fenomen urmat de o mai bună cunoaștere de către greci a
neamurilor "barbare" cu care au venit în contact direct,
preponderent în zona la sud de Dunăre:

Între Dunăre, Rodopi, Balcani și Marea Neagră: Hecateu din Milet (550 î.Hr.-470
î.Hr.)precizează că la sud de Istru (Dunărea) existau două triburi getice Dobrogene numite trizi și
crobizi. În secolul V i.en., discutând regatul Odrisia, Tucidide localizează triburi tracice între
munții Rodopi și munții Haemus (munții Balcani), iar pe geți dincolo de Balcani, înspre Marea
Neagră, fără a preciza limita nordică. Scylax din Carianda (secolul IV î.en.), localizează Tracia
între Struma, Dunăre și Marea Neagră, atestând orașele grecești de pe malul mării Apollonia,
Mesembria, Odessos, Callatis și Histria. Susține că geții se învecinează cu sciții, fără a preciza
granița dintre ei.[ Herodot consemnează că Sciția începe de la Istru în sus. Pseudo-Scymnos (sec
II î.Hr. sau sec. I) plasează triburi tracice la sud de Dunăre, de-a lungul fluviului, mărginiți la sud
de munții Balcani de lângă Mesembria (Nesebăr).
 Populațiile trace menționate în izvoarele scrise sunt în număr de peste 100. Mircea Eliade
și Petru Culianu consideră că existau circa 200 de triburi trace. Nu sunt informații suficiente
despre fiecare dintre ele. Herodot susține că tracii erau mai numeroși după inzi. Xenofan din
Colofon (poet și filosof grec care a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea i.Hr. și la începutul
secolului al V-lea i.Hr.) spunea: Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni și negri; Tracii spun că ai
lor au ochii albaștri și sunt roșcați. (fragmentul B16). Dacă dăm crezare acestor afirmații, putem
bănui că măcar o parte dintre triburile tracice aveau un ten deschis, ochii albaștri și părul roșcat.
Inițial, Regatul Odrisilor era un stat incipient, organizat după modelul satrapiilor persane,
denumită Skudra. Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului odrisilor a fost Teres în 480 i.en. în
condiții favorabile după ce perșii au fost învinși în războaiele medice, renunțând la stăpânirea
spațiului balcanic. Odrisii ar fi păstrat structurile organizatorice ale satrapiei. Spațiul inițial locuit
de odrisi era valea Hebrosului, Marița de azi, pe cursul inferior.
Sub domnia lui Teres, statul odrisilor nu era foarte întins. Tucidide menționează că mai erau o
serie de traci independenți. Diodor de Sicilia precizează că Teres a lăsat moștenire un regat puțin
întins. Era preocupat de stabilirea unor relații bune cu vecinii, ca sciții. Sciții stăpâneau pe zona
litorală de la Olbia la gurile Dunării, Dunărea reprezentând deci granița dintre odrisi și sciti.
Teres întocmește o alianța matrimonială: își da fiica de soție regelui scit Ariapeithes. Din
căsătoria acestora a rezultat un fiu, numit Octamasades. Pe tot parcursul domniei sale până în
440 i.en., relațiile odrisilor cu sciții au fost bune. Lucian din Samosata scria că Teres a trăit până
la venerabila vârstă de 92 de ani.