Teme de seminarii:

Casatoria si viata de familie la traci

Religia tracilor si scitilor
Geti
Bastarni
Monede
Periodizarea istoriei vechi
Apariia omului a avut loc n cuaternar (etap a neozoicului, crei se mai spune
i Antropogen). Cuaternarul este mprit n dou mari etape:
Pleistocen-instabil climatic-glaciaiuni, diluvium
Holocen-etapa actual, n care clima se stabilizeaz
n 1837, Christian Thomsen a propus o periodizare dup materia prim
predilect folosit n fiecare epoc: epoca pietrei, epoca bronzului i epoca
fierului. Ulterior, periodizarea a fost rafinat.
Epoca Pietrei
Paleolitic (1 800 000/1 400 000-15 000 .e.n.) cu trei subdiviziuni:
inferior, mijlociu i superior
Mezolitic/Epipaleolitic (15 000-7000/6500 .e.n.)
Neolitic (6500-5000 .e.n.)
Eneolitic: cu dou subdiviziuni- timpuriu (5000-4500 .e.n.) i dezvoltat
(4500-3800/3700 .e.n.)
Epooca metalelor:
Epoca de tranziie de la eneolitic la epoca bronzului se desfoar n
3800/3700 i.e.n.-3500 i.e.n.
Epoca bronului a nceput n 3500 i.e.n. i s-a ncheiat n 1200/1100 i.e.n.
Epoca fierului cuprinde dou subdiviziuni Hallstatt (1220/1100 i.e.n.450/300 i.e.n.) i Latene (450/300 i.e.n.-106 e.n.).
Din anul 106 ncepe epoca roman.
Preistoria este parte a istoriei foarte vechi reconstituit n exclusivitate pe baza
de artefacte arheologice.
Protoistoria este reconstituirea care se face pe baza de artefacte arheologice, dar
i pe baza de izvoare scrise (izvoare literare, geografice, istorice, numismatice,
epigrafice, papirologice).

Aparitia tracilor
Nu este cunoscut momentul in care tracii s-au separat si diferentat ca etnie din
marea masa a populatiilor indo-europene. Majoritatea istoricilor romani si
bulgari considera ca separarea tracilor s-a desfasurat din epoca bronzului, cand
au aparut tracii timpurii. In cadrul curentului tracoman, sunt multe voci
optimiste care sustin existenta proto-tracilor inca de la sfarsitul neoliticului in
ciuda izvoarelor arheologice care nu sunt capabile sa stabileasca etnicul unei
culturi materiale si in pofida faptului ca epoca de tranzitie de la neolitic la epoca
bronzului nu prezinta elemente de omogenitate a culturii materiale, expresii ale
unei omogenitati etnice sau lingistice. Cei mai realisti cercetatori considera ca
momentul in care din blocul indo-european s-au individualizat grecii trebuie sa
fie apropiat de cel in care s-au individualizat alte populatii balcanice, precum
illyrii si tracii. Izvoarele scrise ii atesta pentru prima oara pe traci extrem de
tarziu. Cele mai timpurii izvoare sunt Iliada si Odiseea, poeme homerice scrise
in secolul IX i.e.n. (Herodot il plaseaza pe Homer in jurul aniilor 850 i.e.n.).
Aceste poeme fac referire la razboiul dintre ahei si troieni ce s-a desfasurat prin
1200 i.en., la sfarsitul epocii bronzului si la inceputul epocii fierului. Sunt
amintite populatii tracice participante ca peonii si ciconii-aliati ai troienilor. In
secolul al XII-lea, izvoarele asiriene mentioneaza pentru prima oara o populatie
noua asezata in Asia Mica, numita musku, probabil un neam tracic, acela al
frigienilor. Probabil ca tracii existau de multa vreme, dar au fost ignorati. In
Peninsula Balcanica din sec. XIII-XI i.en., doar Grecia continentala este singura
care dispune de unele informatii scrise care se adauga izvoarelor arheologicepretioasele tablite de lut scrise in linear B, cele mai multe descoperite la Pylos.
In Grecia s-a dezvoltat din secolul XVI i.en. civilizatia miceniana care ocupa
perioada bronzului tarziu-helladicul tarziu. Creatorii acestei civilizatii erau aheii
care vorbeau o limba inrudita cu greaca de mai tarziu. Incepand din secolul XIII
i.en., aheii au dus o politica expansiva in bazinul egeean, fapt evidentiat in
izvoarele egiptene care ii amintesc sub numele de ahaiua sau akaivaa . In
cadrul activitatilor expansive s-a evidentiat pregnant razboiul de cucerire al
Troiei care a durat un deceniu. O serie de arheologi, pe baza unor descoperiri
arheologice combinate cu izvoarele scrise egiptene amintesc de o invazie a
popoarelor marii. Perioada secolelor XIII-XI i.en. s-a caracterizat printr-o
invazie a popoarelor marii, o mare migratie -marea migratie egeeana, care a avut
consecinte dramatice, o migratie care a ajuns o tema obsesiva a literaturii
arheologice din secolul XX. In realitate, migratia ar fi inceput din centrul
Europei in 1400-1200 i.en. cand purtatorii culturii tumulare Hugelgraberkultur
s-au deplasat inspre sud-est, antrenand in migratie o serie de alte populatii
intalnite in cale.

Urmarile migratiei au fost :

Colapsul civilizatiei miceniene
Disparitia regatului hitit
Pustiirea Siriei si Palestinei
Printre populatiile antrenate in migratie au fost si populatii din zona Dunarii
Mijlocii si inferioare. Un rol important l-au avut tracii potrivit literaturii bulgare
si romanesti sau ilyrii, potrivit literaturii sarbo-croate. Tracii ar fi ajuns sa se
stabileasca in Asia Mica. Migratia a afectat si Egiptul pe vremea faraonului
Ramses al III-lea cand au avut loc puternice atacuri ale popoarelor marii care au
pustiit si distrus orasul sirian Kades. Razboinicii au migrat alaturi de familiile
lor. Printre popoarele marii erau filisteni, sardana, sekelis, turusa, zecher.
Teoria migratiei egeene a fost demiontata de N. Sandars si abandonata in
prezent. Prabusirea civilizatiei miceniene s-a datorat unor factori interni si
datorita unei alte populatii, dorienii, care au profitat de pe urma colapsului. De
asemenea, la colapsul civilizatiei miceniene a contribuit o lunga perioada de
seceta care a afectat radical economia agrara a Greciei destul de precara. In
spatiul Greciei exista insa indubitabil o continuitate lingvistica si etnica.
Miceniana cunoscuta din tablitele linearului B a fost clar inrudita cu greaca
clasica. Numele unor divinitati grecesti sunt identice in tablitele linearului B si
cuvinte ca pa-si-reu, care in miceniana inseamna demnitar, iar in limba
greaca, basileu inseamna rege. Cat despre disparitia regatului hitit, in timpul
ultimului rege hitit, Suppiluliuma al II-lea, arhiva din Hatusa si multe orase ale
regatului au fost incendiate. Regatul hitit se afla intr-o criza de la 1200 i.en. In
timpul penultimului rege, Arnuwanda al III-lea, unele capetenii locale au dat
semne de insolenta si si-au revendicat independenta. Prabusirea regatului hitit
pare sa se datoreze mai degraba unor factori interni decat unei migratii
devastaroare. Argumentatia arheologica a marii migratii egeene s-a bazat pe
raspandirea unei specii ceramice est-balcanice, cunscuta din Romania si
Bulgaria ca fiind tipica hallstatului timpuriu- ceramica imprimata cu pasta alba,
intalnita pe spatii largi, din zona Dunarii mijlocii si Peninsula Balcanica si pana
in Asia Mica. Probabil ca ceramica imrpimata s-a raspandit ca o moda pe spatii
largi. Prezenta ei in Grecia sau in Asia Mica s-a dovedit a fi prea sporadica.
Raspandirea unor spade de tip central si est european-spadele cu limba la maner,
pana in Creta si Siria, s-a datorat faptului ca erau mult mai eficiente. Teoria
migratiei egeene a fost abandonata. In Grecia, intre civilizaia miceniana si cea
post-miceniana sunt multe elemente de continuitate. In concluzie, tracii existau
in jurul sec. XIII-XII i.e.n. Probabil ca ei s-au individualizat din masa
populatiilor ce locuiau Europa in aceeasi vreme cu stramosii grecilor,
micenienii, candva in bronzul tarziu.

Nu exista argumente credibile pentru datarea tracilor mai timpuriu decat bronzul
tarziu. O populatie tracica, mysii, au dat numele unei provincii din Asia MicaMysia, iar frigienii au patruns din diferite motive in Asia Mica, fara sa fi
provocat prabusirea regatului hitit.
Tracia
Dupa amploarea colonizarii grecesti, informatiile despre traci au devenit mai
numeroase. Grecii aveau o mai buna cunoastere asupra populatiilor barbarecu
care au intrat in contact direct. Teritoriul Traciei este vag conturat de izvoarele
scrise. Prima mentiune a Traciei a fost in tablitele linearului B, pe care apare
denumirea de tre-ke-wi care ar fi denumirea veche a Traciei. In secolul al
VIII-lea i.en., Hecateu a precizat limita nordica a Traciei ca fiind Istrosul.
Potrivit lui Herodot, Scithya incepea de la Istru in sus, avand in vedere doar
gurile de varsare ale fluviului. In secolul V i.en., Tucidide i-a localizat pe traci
intre Muntii Rodopi si Muntii Haemus, iar pe geti dincolo de Haemus, fara a
preciza limita lor nordica. Scylax din Carianda, autor din secolul IV i.en., a
localizat Tracia intre Strymon si Istru. Plinius cel Batran, din secolul I, a fost
mai riguros si a precizat granitele Traciei ca fiind Istrul la nord, Marea Egee la
sud, Pontul Euxin la est. Granita vestica nu este precizata, iar coloniile grecesti
Histria, Tomis si Callatis sunt considerate a fi partea integranta a Traciei.
Majoritatea izvoarelor plaseaza Tracia intr-o zona care nu depaseste spre nord
linia Dunarii. Sunt izvoare antice care-i plaseaza pe geti la sud de Dunare, dar se
sustine in literatura de specialitate ca Tracia se intindea in nord pana in Carpatii
Nordici. Tucidide sustinea ca getii puteau fi intalniti la traversarea Muntiilor
Haemus si ca se invecinau cu scitii, fara a preciza granita dintre ei. Probabil ca
getii s-au extins spre nord, peste Dunare,, caci izvoarele tarzii, ca Strabon care a
trait in secolul I , sustine ca ei locuiau de o parte si de alta a Dunarii, amestecati
cu tiragetii si cu bastarnii. Strabon precizeaza ca dacii si getii vorbeau aceeasi
limba si i-a localizat in spatiu pe unii si pe ceilalti. Precizeaxa ca dacii populau
partea superioara a Dunarii care se numea Danubius, cea situata in apropierea
germanilor, iar getii locuiau pe Istru, adica cursul inferior al Dunarii si in zona
dinspre Pont. El explica ca getii sunt mai bine cunoscuti pentru ca traversau
adeseori Istru inspre sud, unde traiau amestecati cu tracii si misii. In concluzie,
tracii sunt localizati pe teritoriul actual al Bulgariei, in nordul Greciei si in
Dobrogea, vietuind de-a lungul raurilor Strymon (Struma, Axios(Vardar), Oiscos
(Isker), Hebros (Marita) si Nestos (Mesta). Tracia avea ca vecini pe illyrii din
vest, pe cimerieni si pe sciti la nord-est si pe grecii din sud.

Populatiile tracice
Populatiile trace mentionate in sursele scrise sunt numeroase, fiind peste 100,
dar despre care sunt putine cunostiinte, fiind doar localizate in spatiu. Herodot
sustinea ca tracii sunt cei mai numerosi dupa inzi. Izvoarele deveneau mai
explicite dupa 480 i.en. dupa formarea regatului odrisilor.
In nordul actualei Bulgarii, intre Muntii Haemus si Dunare sunt mentionate
urmatoarele populatii trace:
Tribalii-localizati intre Morava si Isker, doi afluenti sudici ai Dunarii.
Aceasta populatie a ramas in memoriile scriitoriilor antici pentru ca
acestia au refuzat autoritatea regelui odrisilor Sitalkes care a pornit razboi
impotriva lor in 424 i.en., iar in 339 i.en., au pretins regelui Macedoniei,
Filip al II-lea, o parte din prada luata de la sciti cu ocazia expeditiei
impotriva lui Atheas. In 335 i.en., Alexandru Macedon a efectuat o
expeditie impotriva acestora.
Intre Dunare si Haemus, la dreapta tribalilor, sunt atestati moesii/misii.
Unii dintre ei ar fi ajuns in Asia Mica si ar fi fost aliati ai troienilor in
razboiul cu aheii.. Este cunoscut regele misiilor, Telefos. Izvoarlee ni
prezinta ca traind amestecati cu getii si tribalii. De la Florus a ramas o
anecdota despre ei care ni infatiseaza ca pe cei mai barbari dintre barbari.
Inainte de o lupta cu romanii guvernatorului Macedoniei, Marcus
Licinius Crassus, in 29-28 i.en., au adus jerfa zeului lor un cal si au
fagaduit ca vor manca maruntaiele romanilor invinsi. Strabon ii
infatiseaza ca buni razboinici si sustin ca unii dintre ei, numiti thesebi sau
kapnobati, ar fi lacto-vegetarieni si practicau abstinenta sexuala, un fel de
secta de anahoreti.
Trizii si Crobyzii sunt plasati intre Jantra si litoralul pontic, in sudul
Dobrogei, atestati in Istoriile lui Herodot care sustine ca ei impartaseau
credinta in Zamolxis si in nemurire si benchetuiau la inmormantari. Este
cunoscut si un rege al crobyzilor din secolul III i.en., Isanthes, care era
frumos, bogat si desfranat.
In zona Macedoniei de azi, si zona centrala si sudica a Bulgariei, intre Muntii
Haemus si Rodopi, pe malurile Axiosului, Strymonului, Nestosului si Martei
sunt localizati:
Peonii-situati intre izvoarele Moravei si Vardarului, azi in Macedonia.
Iliada ii aminteste printre aliatii troienilor, iar Herodot sustinea ca
femeilor lor aduceau jerfte zeitei Artemis, iar unii scriitori antici sustin ca
peonii ar fi illyri.

 Dentheletii- care au ocupat cursul superior si mijlociu al Strymonului,

despre care sunt putine informatii, iar Cassius Dio consemneaza ca in
sec. I i.en., au atacat impreuna cu scordiscii si jefuit provincia Macedonia.
Serdii -locuiau la izvoarele Iskerului, in jurul orasului Sofia de azi, care in
antichitate se numea Serdica si despre care sunt informatii extrem de
tarzii, Cassius Dio sustinand ca erau cu greu supusi de romani.
Satrii si Besii -au locuit pe ambele maluri ale Nestosului. Besii erau un
subneam al satrilor. Herodot sustine ca satrii aveau un oracol al lui
Dionysos. Oracolele erau rostite ca la Delphi de o preoteasa si erau
interpretate de besii. Strabon sustine ca bestii erau denumiti talhari, ca
locuiau in colibe si duceau o viata oropsita. Locuiau intr-o zona cu multe
resurse metalifere si se ocupau cu metalurgia. Au fost infranti de tatal lui
Augustus si colonizati in secolul I in Dobrogea unde a caror prezenta a
fost semnalata de Ovidiu.
Trausii -erau situati intre Nestos si Hebros, iar Herodot sustine ca ei
aveau obiceiul de a plange la nasterea unui copil si de a benchetui la
inmormantari pentru ca moartea il scapa pe om de nenorociri.
Odrisii- locuiau pe Valea Hebrosului, fiind cei mai bine cunoscuti dintre
traci pentru ca au creat un regat intins in sec. V-IV i.en. si au constituit un
factor de putere in Peninsula Balcanica .
In nordul Greciei si in vestul Turciei de azi sunt mentionate urmatoarele
populatii tracice:
Migdonii-plasati intre gurile de varsare ale Axiosului si Strymonului
Odomantii-locuiau intre gurile de varsare ale Strymonului si Nestosului,
fiind pomeniti de Aristofan in comedia Acarnienii ce practicau
circumcizia.
Ciconii populau coastele Marii Egee, intre gura Nestosului si cea a
Hebrosului.
Apsintii-locuiau pe malul Propontidei a Marii Marmara si aduceau jerfe
umane zeului razboiului, Pleistoros.
Sintii-locuiau in insula Lemnos
In Asia Mica, pe coastele nord-vestice, s-au asezat misii, phrygii/brygii conform
lui Strabn, iar in sec. VII i.en., conform lui Herodot, in locul phrygilor s-au
instalat bithynii care locuiau inainte pe Valea Strymonului si care se numeau
strimoni.

Regatul Odrisilor
Istoriile lui Herodot si cele ale lui Tucidide, precum si lucrarea Anabasis a lui
Xenofon, cuprind informatii despre regatul odrisilor. Unele informatii se
regasesc si la un autor din secolul I, Diodor din Sicilia, in Biblioteca Istorica.
Regatul Odrisilor a fost un stat incipient, organizat dupa modelul satrapiilor
persane. Odrisii au mentinut structurile organizatorice ale satapriei Skudra,
denumita intr-o inscriptie Tracia, fapt care ar explica existenta sa indelungata.
Potrivit lui Herodot, fondatorul regatului Odrisilor a fost Teres in anul 480 i.en.,
avand imprejurari favorabile caci persii au fost infranti de greci in Batalia de la
Salamina si in Batalia de la Plateea. Xerxes a renuntat la controlarea spatiului
balcanic. Spatiul initial locuit de odrisi pare a fi fost valea Hebrosului, Marita de
azi, pe cursul ei inferior. Sub Teres, statul odrisilor nu a fost mare, caci conform
lui Tucidide, inca mai existau o serie de traci independenti. Diodor din Sicilia
precizeaza ca Teres a lasat drept mostenire un regat putin intins. Primul dintre
regi, Teres a fost preocupat de stabilirea unor bune relatii cu scitii deveniti
vecini, stiind ca sunt numerosi si buni razboinici. Scitii stapaneau zona litoriala
de la Olbia la gurile Dunarii, Dunarea reprezentand granita dintre odrisi si sciti.
Teres face o alianta matrimoniala, oferind mana fiicei sale regelui scitilor,
Ariapeithes. Din casatorie a rezultat un fiu, numit Octamasades. Pe tot parcursul
domniei lui Teres, pana spre 440 i.en., relatiile odrisilor cu scitii au fost bune.
Potrivit lui Lucian din Samosat din sec. II , sustine ca Teres a trait pana la
venerabila varsta de 92 de ani.
Teres a fost succedat de Sitalces (440 i.en., 431-424 i.en.), cel mai mare dintre
regii odrisilor. In timpul domniei sale, regatul s-a extins teritorial, fiind aduse
sub stapanire toate neamurile tracice. Au fost integrati tracii dintre Haemus si
Rodopi, la care s-au adaugat tracii de dincolo de Haemus. Tucidide a precizat ca
regatul avea sub stapanire tot litoralul, pornind de la Marea Egee, din dreptul
Abderei, continuand cu Marea Marmara si Marea Neagra, pana in dreptul gurii
de varsare a Istrosului. Granita vestica era probabil Strymon (Stuma). Sitalces
s-a caracterizat prin barbatie, blandete fata de supusi, vitejie, intelepciune si grija
fata de averea statului. Primea de la neamurile supuse si de la cetatile grecesti un
tribut anual de 1000 de talanti. Armata numara 120 000 de pedestrasi si 50 000
de calareti. Relatiile cu scitii s-au deteriorat insa si au devenit conflictuale.
Regele scitilor, Ariapeithes, si-a luat o noua nevasta, o grecoaica din Histria, cu
care a avut un fiu, Skyles. Intre cei doi fii vitregi ai lui Ariapeithes, Octamasades
si Skyles, au izbucnit conflicte motivate de dorinta fiecaruia dintre ei de a ajunge
rege. Skyles primise educatie greceasca de la mama sa, dar a devenit impopular
printre sciti, fiind astfel alungat de la tron in urma unei rascoale.

Acesta s-a refugiat la odrisi. Povestea lui Skyles a fost relatata cu multe detalii
de catre Herodot. Skyles mergea adeseori in orasul grecesc Olbia unde si-a
ridicat un palat , si-a luat o nevasta grecoaica si obisnuia sa se imbrace cu
vestimente grecesti si chiar s-a initiat in misterele lui Dionysos. Supusii s-au
razvratit, Skyles fiind alungat si inlocuit cu Octamasades. Sitalces i-a oferit azil
politic lui Skyles, ducand o politica ostila fata de ruda sa, Octamasades. Sitalces
devenise filoelen si i-a acordat protectie lui Skyles pentru a se apropia de Atena.
Un rival al lui Sitalces, fiul lui Teres, a primit ocrotirea scitilor. Protectia
acordata de fiecare parte a pretendentilor la tron a tensionat relatiile dintre cele
doua tabere. Octamasades a pronit cu o armata impotriva odrisilor, dar a fost
intampinat la Istru de acestia. Gratie intelepciunii lui Sitalces, situatia era
detensionata si s-a recurs la un schimb de azilanti care pare sa fi rezolvat
problema. Octamasades, intrat in posesia rivalului sau, a fost ucis. Sitalces era
mai degraba interesat de cultivarea relatiilor cu Atena, in conditiile in care
vecina sa, Maceodnia, condusa de Perdicas al II-lea, avea mari controverse
teritoriale ca urmare a politicii expansive a regelui odrisilor, care urmarea
integrarea in regat a cat mai multor populatii tracice, unele fiind aflate sub
autoritatea Macedoniei. Sitalces s-a casatorit cu o grecoaica din Abdera.
In vremea aceea situatia politica balcanica a fost marcata de razboiul
peloponesiac dintre Sparta si Atena. In peninsula Chalcidica izbucneste o
rascoala impotriva Atenei si aceasta, aflata intr-o dubla dificultate, cautand aliati,
apeleaza la Macedonia si la Regatul Odrisilor. Sparta, la randul ei, curteaza
ambele parti. Constienti de puterea lui Sitalces, atenienii fac doua gesturi de
bunavointa pentru a-l atrage: l-au facut proxenos (proxenoi-oaspeti care
asigurau relatii diplomatice permanente dintre doua cetati, avand ca avantaje
scutirea de impozite, dobandirea unui pamant si casa) pe Nymphodoros , fratele
sotiei lui Sitalces. Aristofan, in Acarnienii, mentioneaza ca fiul lui Sitalces si al
grecoaicei din Abdera, la randul sau, a fost facut cetatean atenian. Macedonia
ducea o politica duplicitara, nedoriinr intarirea nici uneia dintre cele doua cetati
grecesti. Sitalkes a incheiat un tratat cu Atena in 431 i.en., care prevedea o
interventie a armatelor odrise in peninsula Chalcidica pentru inabusirea
rascoalei. Aristofan cimpara armata lui Sitalces cu o multime de lacuste.
Macedonia, foarte ezitanta in politica fata de Atena, a fost mai bine rasplatita
decat regatul odrisilor: a primit avansuri teritoriale prin cedarea orasului
Therme. Intre timp, a izbucnit o criza dinastica in Macedonia , iar Sitalces l-a
sprijinit pe fratele lui Perdicas, Filip, un pretenent la tron. In ciuda zgarceniei
Atenei, Sitalces si-a onorat promisiunea. A capturat solii spartani si i-a predat
atenienilor.

In 429 i.en., Sitalces a organizat o campanie de 30 de zile cu o armata de 150

000 de soldati care a atacat peninsula Chalcidica si Macedonia, printre acestia
participand la expeditie si o serie de traci dintre Haemus si Rodopi, precum si
getii de dincolo de Haemus. In Macedonia obtine o serie de victorii, dar nici
una decisiva caci nu dispunea de tehnici de lupta pentru asediul cetatilor.
Atenienii, care se obligasera sa trimita o armata in completarea celei barbare si o
flota, nu si-au onorat promisiunea datorita frigului iernii. Sitalces s-a retras si la
sfatul primit de la Seuthes, nepotul si mostenitorul tronului, cumparat de
Perdicas II, regele Macedoniei, care i-a oferit drept sotie pe sora sa, Stratonike,
cu zestre considerabila. In 424 i.en., Sitalces moare la asediul de la Delion, intro lupta impotriva tribalilor, tracii refuzand sa recunoasca autoritatea regelui
odrisilor.
Intre 424-410 i.en., regele odrisilor a fost Seuthes I (fiul lui Sparadocos, fratele
lui Sitalces), care a renuntat la politica de expansiune teritoriala, reusind sa
conserve hotarele regatului sau. Tronul nu era mostenit de fiul cel mare, ci de
nepotul de frate. Tucidide sustine ca tributul a crescut , dar era inferior (400 de
talanti) celui de pe vremea lui Sitalces. La tribut se adaugau o serie de daruri,
obiecte de aur si argint, stofe scumpe pe care regele si persoanele influente de la
curte le primeau. Odrisii aveau obiceiul de a primi mai mult decat a oferi.
Seuthes I a imbunatatit relatiile cu Macedonia. Relatiile cu Atena s-au racit.
Dupa moartea lui Seuthes in 410 i.en., regatul a fost impartit intre Seuthes II si
Amadocos. Desi initial, cei doi erau in bune relatii, fiecare si-a cultivat aliante
in vederea eliminarii celeilalte. Amadocos a cultivat alianta cu generalul atenian
Alcibiade, iar Seuthes II a angajat mercenari greci condusi de Xenofon. Seuthes
II nu a achitat obligatiile sale contractuale, nu a platit solda mercenarilor greci.
Xenofon , elev al lui Socrate, a descris in Anabasis curtea regelui Seuthes II cu
ocazia unui ospat la care a participat insusi autorul, in care mesenii se infruptau
cu carne fripta, paine dospita si vin turnat in cornuri de catre paharnici. Invitatii
aduceau regelui o serie de daruri: un cal, o cupa de argint de peste 4 kg, un sclav,
un covor, stofe pentru sotie. Petrecerea se desfasura pe fond muzical, asigurat de
flauturi si trompete, se efectuau dansuri razboinice, iar regele trac isi improsca
intentionat hainele cu vin si pentru asigurarea atmosferei, erau adusi bufoni.

Statul odrisilor isi revine in perioada 383-360 i.en., sub Cotys I, care a reunit
regatul. Acesta este asasinat de un grec, care a fost rasplatit cu o cununa de aur
de catre adunarea populara a Atenei. La moartea lui Cotys , regatul se imparte
in trei regate. Tracia devenise o prada usoara pentru Filip II al Macedoniei, care
in 342-341 i.en., cucereste Tracia si isi glorifica victoria prin ridicarea orasului
Filippopolis, azi Plovdiv. Tracia a fost anexata Macedoniei, dar se bucura de o
oarecare autonomie, avand drept de a emite moneda. In 335 i.en., odrisii erau
aliatii lui Alexandru cel Mare in expeditia impotriva tribalilor, iar in 333 i.en. au
participat in lupta de la Issus in Cilicia, unde Alexandru il invinge pe regele
persan Darius al III-lea. In timpul lui Alexandru si Lisimah, odrisii s-au
razvratit de multe ori impotriva macedonenilor, dar incercarile lor au esuat.
Dupa moartea lui Alexandru Macedon in 323 i.en., a inceput o lupta acerba intre
diadohi, fosti generali ai lui Alexandru, concretizata in patru razboaie succesive,
care duc la declinul regatului macedonean. Un rege al odrisilor, Seuthes al IIIlea, s-a angrenat in luptele pentru putere dintre diadohi, fiind de partea lui
Lisimah, cand de partea lui Antigonos. Dupa modelul lui Filip al II-lea, Seuthes
a intemeiat orasul Seuthopolis de langa Kazalik. Si-a pastrat o serie de emisiuni
monetare. In 281 i.en., in lupta de la Kurupedion, suveranul Traciei elenistice,
Lisimah, este ucis, iar regatul sau se destrama. Teritoriile odrisilor isi recapata
neatarnarea, dar nu-si vor mai recapata niciodata puterea de altadata caci dupa
280 i.en., apar pretendenti noi, celtii, care intemeieaza in centrul Bulgariei un
regat efemer, Regatul de la Tylis. In 168 i.en., Macedonia a fost infranta in cel
de-al treilea razboi macedonean. Senatul roman nu-si mai permitea
administrarea ei, drept pentru care si-a mentinut inca 20 de ani autonomia,
impartita insa in patru regate autonome. Abia in 148 i. en., este transformata in
provincia Macedonia careia i se alipise Tracia de Vest-de la vest de Hebros.
Tracia estica si-a mentinut autonomia pana in 46 e.n., cand este transformata in
provincie romana.

Seminar 1-Casatoria la Traci

Herodot scria in Istorii ca tracii practicau polyginia (barbatii puteau avea mai
multe neveste). La moartea sotului, femeile se certau intre le ca sa arate care
dintre ele a fost cea mai iubita de catre sot . Cea aleasa era ucisa si ingropata
alaturi de sot. Isi vindeau copii ca sclavi. Era acceptat sexul premarital. Nu era
permis insa adulterul-sexul extramarital. Tracii isi pazeau nevestele cu
strasnicie. Sotiile erau cumparate de la parinti. Descendenta se stabilea pe cale
patriliniara. Casatoria servea la aliante politice.
Heraclit din Pont scria ca un barbat putea avea in medie 3-4 neceste, chiar si 30
in functie de statutul social si averea sa. Sotii plecau la razboi, iar cand se
intorceau, se odihneau, lasandu-le pe neveste sa munceasca. Divortul era permis.
Familia sotiei avea obligatia de a restitui pretul miresei.La moartea barbatului,
femeile sunt mostenite la fel ca si celelalte obiecte.
Apare notiunea de levirat-casatoria vaduvei cu fratele raposatului, cea mai
apropiata ruda masculina ii mostenea bunurile cu tot cu sotii care trebuiau
intreinute pentru tot restul vietii.
Meneandru sustinea ca barbatilor care aveau la moarte 4-5 neveste li se plangea
de mila ca nu au cunoscut iubirea. Platon sustinea ca femeile dacilor aveau
dreptul sa consume vin. Horatiu scria ca adulterul femeii era pedepsit cu
moartea. Poponius Mela scria ca la moartea unui barbat, era ucisa sotia preferata
si era ingropata alaturi de acesta. Vaduvele aveau dreptul de a se recasatori.
Femeile erau cumparate daca erau frumoase si cinstite, iar daca nu, parintii lor
ofereau zestre si bani ginerelui. Atat barbatii traci, cat si femeile aveau tatuaje
care reflectau statutul social.
Seminar 2-Viata cotidiana
Xenofon a descris ospetele in Anabasis, ca fiind mese aranjate in cerc, dieta
fiind carnivora, vinul fiind baut in corn si toti invitatii dansau inarmati si ca in
lupte foloseau carute pe post de metereze. Strabon, in Geografia, scrie ca muzica
si ritmul provin de la traci, ca femeile lucrau pamantul, ca nu mancau deloc din
carnea turmelor lor, ca se hraneau cu branza, miere si lapte. Athenaios , in
Banchetul Inteleptilor, scrie ca tracii obisnuiau sa bea bere. Platon, in Legile,
scrie ca tracii beau vin neindoit cu apa, ca isi turnau vin pe haine si ca femeilor li
se permitea sa bea in fata barbatilor. Herodot, in Istorii, scrie ca organizau
ospete funerare, ca nu se ocupau cu agricultura, ci ca preferau expeditiile de jaf
si ca trandavia era lucru de cinste. Se luptau cu sulite, scuturi si sabii mici.

Situatia politica in Balcani in sec. VI-IV i.en.

La sfarsitul secolului VI i.en., sub Darius, Imperiul Persan ajunge la apogeu. In

urma expeditiei organizate in 514-512 i.en. impotriva scitilor, Darius isi extinde
stapanirea asupra Peninsulei Balcanice, cu precadere asupra zonei litorale si a
cetatilor grecesti. Demonstratia de forta, calificata ca fiind o nereusita de
izvoarele grecesti, impiedica timp de doua secole expansiunea scitilor spre vest,
iar Tracia a fost transformata in satapria Skudra. In 500-494 i.en., se rascoala
impotriva stapanirii persane cetatile grecesti din Asia Mica, in frunte cu Miletul.
Atena si Eretria au sprijinit timid rascoala, oferindu-i lui Darius pretextul unei
interventii in Grecia. Ca urmare, se declanseaza razboaiele medice. Intre 492490 i.en., Darius a organizat doua expeditii impotriva grecilor. In 490 i.en. a
suferit o infrangere in Batalia de la Marathon din partea atenienilor condusi de
generalul Miltiade. Imperiul Persan a trecut printr-o perioada critica care a
intrerupt ofensiva din Grecia. In 486 i.en. a izucnit o rascoala in Egipt, iar
Darius a murit. Fiul si succesorul sau, Xerxes I a repetat incercarea de cucerire a
Eladei, dar a fost infrant in Batalia navala de la Salamina din 480 i.en., iar in 479
i.en., generalul persan Mardonius a fost infrant la Plateea. Xerxes renunta la
politica expansiva in zona balcanica datorita situatiei interne dificile a
imperiului, agravata de frecventele rascoale ale populatiilor subjugate din Egipt
si Babilon intre 486-482 i.en. Dupa 480 i.en., profitand de slabiciunea
imperiului persan si de faptul ca Grecia era ocupata cu razboaiele cu persii, pe
ruinele satrapiei Skudra s-a intemeiat dupa modelul ei Regatul Odrisilor, care
aduce sub autoritatea sa intreaga Tracie pana la Dunare si intreg litoralul cuprins
intre Abdera si gurile Istrosului. Regatul Odrisilor era in sec. V-IV i.en.
principalul factor de putere din zona. Locul sau a fost luat de Macedonia lui
Filip al II-lea care in 341 i.en. a cucerit Tracia. Dupa moartea lui Alexandru cel
Mare din 323 i.en., generalii sai, diadohii, au purtat patru razboaie pentru
suprematie ce au dus la slabirea statului macedonean si dezembrarea sa.
Istoria getilor in sec. VI-IV i.en.
Getii au fost consemnati in surse pentru prima oara in secolul VI i.en., iar dacii
abia in secolul I i.en. Strabon a sustinut ca getii vorbeau aceeasi limba cu tracii,
dar si ca dacii vorbeau aceeasi limba cu getii. Probabil au fost dialecte diferite
care asigurau inteligibilatea intre geti si daci. Sustinea diferenta strict geografica,
data de plasarea getilor pe cursul inferior al Dunarii spre Pont si a dacilor spre
izvoare, inspre germani. Pozitionarea dacilor departe de Grecia si cetatile din
Pont a facut ca ei sa fie necunoscuti si ignorati de scriitorii antici o vreme
indelungata. Karl Strobel, un cercetator istoric, si-a expus nemultumirea privind
denumirea acestei factiuni fictionale, o creatie artificiala riscanta a istoricilor
moderni, cea de geto-daci sau daco-geti, chiar daca romanii prefera sa le
utilizeze in continuare cand este vorba de factiuni din cadrul aceleiasi culturi
materiale a epocii latene.Al. Vulpe si Mircea Babes considera ca sintagma sa nu
fie utilizata din perspectiva izovarelor literare, iar din perspectiva culturii
materiale, e preferabila cea de geto-daci doar pentru perioada clasica cand se

constata o omogenitate a culturii materiale si este certa existenta dacilor. Unii

istorici prefera sa foloseasca termenul de tracii nordici pentru desemnarea
tracilor de la nord de Haemus.
Date despre geografia teritoriului locuit de geti si daci au fost oferite de Herodot,
Strabon, Indreptarul geografic al lui Ptolemeu din secolul II care consemneaza
15 neamuri tracice de la nord de Dunare si numele a 44 de localitati terminate in
sufixul -dava (dar fara precizie privind amplasarea), si Tabula Peutingeriana
din sec. III-IV care adauga localitati precum Buridava si Pelendava.
Din secolul V i.en. sunt cunoscute trei surse care-i mentioneaza pe geti:
tragedia Triptolem, scrisa de Sofocle, care consemneaza numele unui
basileu al getilor din sec. V i.en., Charnabon
Herodot-Historii, capitolul IV, in care descrie cu lux de amanunte
expeditia punitiva a lui Darius impotriva scitilor (care cu mult timp in
urma au intrat in tara cimerienilor si au stapanit-o si intrand in Media) cu
o armata de 700 000 de soldati, dublata de o flota de 600 de corabii, cu
care a traversat Bosforul pe un pod de vase si a inaintat spre gurile
Dunarii, prin zona litorala. Motivul real pentru care ii ataca pe sciti era
Tracia si intimidarea Greciei care ar fi putu forma o alianta cu scitii, caci
ocolise calea aleasa pentru atacarea scitilor. Darius dorea aducerea
Peninsulei Balcanice sub autoritatea Imperiului Persan si stapanirea
cetatilor grecesti din Pont cu o economie prospera. In expeditie au
participat si ionienii, interesati de o activare a schimbului cu cetatile
pontice. Scitii pustiesc teritoriul si se retrag, refuzand confruntarea
directa cu persii. Expeditia a durat doua luni, si obosit de urmarirea
scitilor, Darius a abandonat expeditia si a facut cale intoarsa. Tracia a
fost transformata in satrapia Skudra, iar prin intermediul ei, Darius isi
asigura controlul asupra Peninsulei Balcanice si a cetatilor pontice,
stopand si inaintarea scitilor spre vest. Daca tracii intaliniti in cale i s-au
supus, getii care locuau mai jos de Dunare i s-au impotrivit, dar au fost
repede zdrobiti, fiind considerati de autor ca cei mai viteji si drepti dintre
traci. Scrie ca getii se credeau nemuritori si ofera detalii despre religia si
ritualurile lor . Getii de la nord de Haemsus au fost supusi si integrati in
regatul Odrisilor si chiar au participat la expeditia de 30 de zile a regelui
Sitalkes din 429 i.en.
Hellancos din Mitilene, inspirat dupa Herodot
In 341 i.en., Tracia a fost cucerita de Filip al II-lea si la scurta vreme a avut loc o
tentativa a scitilor condusi de regele Atheas de a patrunde in Dobrogea, despre
acest confict, Trogus Pompeius scriind in secolul I, in limba latina, Istoria lui
Filip, a carui fragmente ramase sunt regasite la Iustin, scriitor din secolul II.
Trogus sustine ca Atheas, stramtorat de luptele cu histrienii (locuitorii de pe
Istros), a cerut prin intermediul cetatii Apollonia, ajutorul militar de la Filip al
II-lea, fagaduindu-i ca i-ar lasa tara msotenire. La scurta vreme, regele
histrienilor a murit, iar Atheas i-a trimis pe macedonenii veniti in ajutor acasa,

transmitandu-i cu nerusinare lui Filip ca citii nu mai au nevoie de ocrotirea

macedonenilor si ca-i va lasa tronul fiului sau. Filip II asedia Bizantul cand a
primit mesajul si avea nevoie de bani pentru continuarea asediului. I-a cerut lui
Atheas sa-i plateasca soldatii din corpul expeditionar macedonean pentru drum
si serviciile aduse. Atheas, insolent, i-a raspuns ca scitii nu se remarca prin
bogatie, ci prin vitejie.Filip, infuriat, renunta la asedierea Bizantului si s-a
indreptat impotriva scitilor, anuntandu-l pe Atheas printr-o solie ca vine cu
ganduri pasnice cu intentia de a construi o statue a lui Hercules. Atheas a
sustinut ca va topi statuia si isi va face din ea varfuri de sageti. Atheas este in
cele din urma infrant de Filip intr-o lupta si este ucis. Lucian din Samosata
sustine ca avea 90 de ani la moarte. Interventia lui Filip avea interese politice
majore, regele macedonean intentionand sa controleze zona Pontului stang.
Cucerirea zonei de catre sciti putea sa compromita cuceririle lui Filip din Tracia.
In timpul razboiului cu Atheas, Filip a capturat 20 000 de femei si copii si a
trimisi n Macedonia 20 000 de iepe. La intoarcerea din expeditie, este atacat de
tribali care pretindeau o parte din prada scititca. In lupta cu tribalii, Filip a fost
ranit, iar tabara macedoneana intra in panica, fiind pierduta intreaga prada de
razboi. Frontinus, in Stratageme, sustine ca tribalii au participat la expeditia
impotriva scitilor si pretindeau o parte din prada.In text apare termenul de rex
histrianorum ce pare sa faca referinta la regele a unor locuitori de pe Istru, care
ar putea fi geti sau tribali.
In 335 e.n., getii sunt mentionati de Arian, autor grec din Bitinia, din secolul II
e.n., in lucrarea Expeditia lui Alexandru Macedon (Anabasis) ce cuprindea
informatii din lucrarea pierduta a lui Ptoimeleu din Lagos, regele Egiptului
Ptolemeic, care a participat in expeditiile lui Alexandru Macedon ca general.
In urma razvratirii tribalilor si illyrilor, Alexandru a organizat o expeditie
punitiva si pentru ca se pregatea pentru expeditia orientala, trebuia sa se asigure
ca detine stapanire asupra Traciei. A inaintat prin Muntii Balcani, in trecatorile
carora tracii au organizat o ambuscada, folosindu-se de carute pe care le
pravaleau asupra macedonenilor. Alexandru a scapat din ambuscada si s-a luptat
cu tribalii pe raul Lyginos (Rosita de azi). Tribalii au evacuat femeile si copii
dincolo de Istru, si neputand face fata atacului macedonean, tribalii s-au refugiat
pe un ostrov al Dunarii, Peuce. Urmarindu-i, Alexandru, cu ajutorul unor corabii
venite din Bizant prin Pont si pe Dunare, a incercat sa debarce pe acel ostrov,
dar nu a reusit pentru ca avea malurile inalte, iar curentul fluviului era rapid. Pe
malul nordic al Dunarii s-a adunat o armata considerabila a getilor, care numara
10 000 de pedestrasi si 4000 de calareti. Alexandru s-a folosit de monoxilele
riveranilor si de burdufurile din piele umplute cu paie, a trecut Dunarea cu 4000
de pedestrasi si 1500 de calareti si a inaintat prin holdele inalte de grau spre un
oras al getilor, unde acestia s-au retras, oras amplasat la o parasanga distanta de
Dunare (probabil unde este amplasat orasul Zimnicea de azi, la est de Portile de
Fier, ntre Timok si Isker). Slab intarit, getii au abandonat orasul cu familiile si

bunurile lor. Alexandru a patruns in oras si l-a distrus din temelii (a carui ruine
au fost descoperite de arheologi, avand urme de incendiu), luand o prada bogata.
In ziua aceea, intors pe malul celalalt, a primit o solie a regelui Strymos al
tribalilor, cu care ajunge la o intelegere.
A treia expeditie macedoneana in zona Dunarii a fost condusa de generalul
Zopyrion in anii 331/326 i.en. , despre care Curtius Rufus , Macrobius si Trogus
Pompeius au scris. Curtius Rufus sustine ca expeditia a avut loc cand Alexandru
se afla in India. Guvernatorul Pontului, Zopyrion, a organizat o demonstratie de
forta impotriva getilor sau scitilor cu o armata de 30 000 de soldati. Acesta a
asediat orasul Boristhene (Olbia) in 331 i.en. La intoarcerea din expeditie,
Zopyrion si armata sa au fost zdrobiti din cauza unei furtuni care a izbucnit pe
neasteptate, traversarea Dunarii fiind imposibila. Probabil ca au fost doua
expeditii diferite: una in 331 i.en. impotriva scitilor, cea de-a doua in 326 i.en.
impotriva getilor. De pe urma expeditiilor esuate, Seuthes al III-lea a profitat si
si-a starnit supusii la rascoala. Situatia Traciei devine dificila, provincia fiind
pierduta de macedoneni.
Situatia politica in Balcani in sec. III-I i.en.
Dupa moartea lui Alexandru Macedon, in 305 i.en., Lisimah s-a proclamat rege
al Traciei si si-a luat ca sotie o printesa din neamul odrisilor pentru a imbunatati
relatiile. Dupa moartea sa din 281 i.en. in batalia de la Kurupedion cu seleucizii,
celtii patrund masiv in Peninsula Balcanica. Acestia au traversat Tracia si
Macedonia si l-au infrant pe Ptolemeu Fulgerul, regele Macedoniei, patrunzand
in Grecia si ajungand pana la Delfi, jefuind sanctuarul lui Apollo. Celtii au fost
respinsi si din marea masa s-au desprins trei grupuri distincte: galatii s-au stabilit
in Asia Mica, in provincia denumita Galatia, scordiscii s-au stabilit in Serbia de
azi,, iar un alt grup condus de Comontorius a creat un regat efemer pe valea
Maritei cu capitala la Tylis, cu granite limitate. Bizantion a fost terorizata de
noii veniti si a fost nevoita sa plateasca tributuri uriase. Regatul de la Tylis a
supravietuit pana in 218 i.en., si in cele din urma s-a prabusit in urma rascoalei
tracilor.
In 229-228 i.en., romanii au patruns in peninsula balcanica sub pretextul
acordarii sprijinului ilyrilor de sub conducerea reginei Teuta care periclita
interesele comerciale ale romanilor pe coasta dalmata. Sub Filip V, Macedonia
isi revine politic si cucereste cateva cetati grecesti si intervine in cel de-al doilea
razboi punic dintre Roma si Cartagina, sprijinindu-l pe Hannibal. Romanii au
dus doua razboaie cu Macedonia in 215-205 i.en. si in 200-197 i.en. Infrant , in
182 i.en., Filip a cerut sprijinul bastarnilor, neam germanic, care se aflau in zona
Dunarii. Acestia au raspuns la chemare tarziu, ajungand in Macedonia in 179
i.en., dupa moartea lui Filip. Bastarnii, veniti cu familiile lor, au ratacit la sud de
Dunare, in centrul si in nordul Moldovei. Succesorul lui Filip V, Perseu a dus al
treilea razboi macedonean cu romanii, dar a fost infrant la Pydna in 168 i.en. si

dus in capitivitate la Roma. Macedonia a fost impartita in patru regate, iar in 148
i.en. a fost transformata romana, cu estul Traciei alipita.
In 146 i.en., Grecia este cucerita, iar romanii continua expansiunea in Asia Mica.
Roma primeste ca mostenire Regatul Pergamului din partea regelui Attalos al
III-lea care a murit in 133 i.en. Relatiile dintre Pergamon si Roma au fost
stranse din vremea domniei lui Attalos I, Pergamon participand alaturi de Roma
in razboaiele macedonene. Dar in 132 i.en., in Pergam izbucneste o rascoala
antiromana alcatuita din paturile sarace ale societatii, condusa de Aristonicos,
fiul nelegitim al lui Attalos al II-lea care denunta testamentul lui Attalos al IIIlea. Rascoala a fost infranta de romani in 129 i.en., iar Pergamul este transformat
in provincia romana Asia. Expansiunea Romei in Asia este impiedicata de
Regatul Pontului al carui rege, Mithridates al VI-lea Eupator devenind un
adversar inversunat al Romei. Acesta formeaza o coalitie antiromana , atragand
regatele din jur, cetatile grecesti si barbari. In 85-63 i.en a purtat trei razboaie cu
romanii. Infrant si tradat de aliati, s-a sinucis in 63 i.en. Vestul Pontului este unit
cu Bithynia sub stapanire romana-Pontus et Bithynia. Partea estica a Pontului
devine regat clientelar al Romei.
Istoria politica a getilor si dacilor in sec. III-I i.en.
Lisimah a trebuit sa-si confrunte rivalii si rascoala odrisilor condusi de Seuthes
al III-lea, precum si revolta cetatilor grecesti ca Mesambria, Histria, Apollonia si
Odessos, nemultumite de fiscalitatea prea mare, revolta condusa de Calatis,
sustinuta si de traci, geti si sciti. Diodor din Sicilia scrie in Biblioteca Istorica ca
garnizoanele lui Lisimah au fost alungate, iar cetatile au incheiat un tratat cu
alianta. Lisimah i-a invins pe traci si pe sciti si a asediat Callatis. De partea
rasculatilor s-a aflat Antigonos care se erija ca protector al autonomiei cetatilor
grecesti. Acesta a trimis in sprijinul rebelilor o oaste terestra, condusa de
Pausanias si o flota condusa de Lycon. Callatis a fost infrant, dar la intoarcere,
Lisimah a fost atacat de odrisi in trecatorile din Balcani. In 311 i.en., se incheie
o pace cu cetatile grecesti carora li se recunoscuse autonomia, iar in 310-309
i.en., acestea se rascoala din nou, fiind subventionate de Egiptul Ptolemeic.
Callatis este asediat in 309 i.en. si cucerit in 307 i.en. In 305 i.en., Lisimah s-a
proclamat rege al Traciei.
Dintre capeteniile tracilor s-a remarcat Dromichaites, amintit de Strabin,
Memnon in Despre Heracleia si Pausanias in Descrierea Greciei, sustinand ca a
fost get. Diodor din Sicilia, Plutarh si Trogus Pompeius sustin ca era regele
tracilor, iar Lexiconul Suidas sustine ca fost rege al odrisilor. Diodor din Sicilia
a relatat conflictul dintre Dromichaites si Lisimah, cauzat de sprijinul getilor in
rascoala cetatilor grecesti. O prima lupta s-a dat in 300-297 i.en. , regele Traciei
fiind infrnat, dar a scapat. Fiul sau, Aghatokles a fost luat prizonier, dar a fost
eliberat in speranta ca Lisimah va returna teritorii ocupate, eliberare determinata

in urma armistitiului dintre diadohi in 297 i.en., ocazie cu care semnatarii si-au
propus sprijin reciproc.

In 293-291 i.en., a inceput un al doilea razboi. Armata lui Lisimah, infometata

si insetata, a fost infranta, iar Lisimah a fost luat prizonier cu fii sai si dus in
cetatea Helis. In ciuda protestelor armatei care revendica pedepsirea captivului,
Dromichaites l-a tratat pe acesta ca pe un prieten, ba chiar a organizat un ospat
moralizator pentru a-si recapata cetatile intarite de la Lisimah. Pacea a fost
intarita si de alianta matrimoniala, Lisimah oferind mana fiicei sale lui
Dromichaites. La Histria au fost descoperite inscriptii care mentioneaza ca trei
soli histrieni au fost trimisi intr-o tara ostila ca sa recupereze 60 de prizonieri,
dreptul de pescuit in Delta si veniturile cetatii Histria de la o capetenie locala,
Zalmodegikos (nume getic). Au fost gasite monede de argint in zona Tulcea, ce
dateaza din secolul III i.en. , emise de un basileu numit Moskon, o capetenie a
getilor din nordul Dobrogei. O alta inscriptie a fost descoperita la Histria ce
dateaza din 200 i.en. ce cuprinde un decret dat in cinstea lui Agathokles, fiul lui
Antiphilos care prin trimiterea unor soli si daruri, a obtinut protectia regelui
local, Roemaxos, impotriva unei capetenii trace, Zoltes, care ataca cetatea
frecvent. Agathocles a negociat cu Zoltes caruia Histria i-a platit un tribut de 600
de galbeni pentru a asigura linistea cetatii, dar Zoltes nu s-a tinut de promisiune
si a continuat raidurile. Agathocles a organizat un corp de mercenari arcasi
pentru apararea cetatii, pe care l-a condus el insusi si a apelat la sprijinul lui
Rhemaxos, un basileu get din sudul Moldovei. Sprijinul acordat de Rhemaxos
cu 100 de calareti si cu inca 600 condusi de fiul sau, Phradmon, a fost
renumerat. Zoltes a fost infrant. Un alt nume de rege dac a fost consemnat de
Trogus Pompeius, prin intermediul lui Iustinus. Acesta era Oroles de la granita
cu Moldova, o zona intracarpatica din S-E Transilvaniei, locuita de bastarni.
Oroles s-a luptat de doua ori cu bastarnii dupa 179 i.en care incercau sa
patrunda la vest de arcul carpatic, in Transilvania. Prima oara a fost infrant si sia pedepsit ostasii sa doara cu capul la picioarele nevestelor. Si-a luat revansa in a
doua lupta. Un alt rege dac, Rubobostes in timpul caruia puterea dacilor era in
ascensiune. La sfarsitul secolului II i.en., dacii au fost consenati de Frontinus,
om politic si general roman care a scris in Stratagemele ca in 109-106 i.en.,
generalul roman Minucius Rufus, proconsulul Macedoniei, coplesit de scordisci
si daci, a recurs la o stragema pentru a-i infrange, ordonandu-le soldatilor sa
sune din trambite intr-o zona muntoasa, ecoul amplificand sunetul, motiv pentru
care inamicii au fugit crezand ca armata romana era mai numeroasa. Intre 75-73
i.en., a avut loc prima expeditie romana care a atins Dunarea in dreptul
Banatului , condusa de proconsulul Macedoniei, Scribonius Curio Caius, ca
raspuns la atacurile dacilor in Moesia. Dar proconsulul nu a avut curaj sa

traverseze Dunarea fiind inspaimantat de padurile intunecate de dincolo de

fluviu.

Seminar 3-Religia la Traci, Geti, Daci si Sciti

Religia Tracilor
Herodot scria in Istorii ca femeile din Tracia si Peonia aduceau jertfe zeitei
Artemis-Regina si aduceau paie de grau. Singurii zei slaviti erau Ares, Dionisos,
Artemis si Hermes, precum si un zeu pamantean local, Pleistoros, caruia
prizonierii erau jertfiti. Getii se credeau nemuritori dupa moarte si ca se duceau
la zeul Zamolxis. In fiecare al cincilea an se trageau la sorti si alegeau un sol
care sa fie trimsi la Zamolxis cu un mesaj, aruncandu-l in sulite. Daca murea
cand era aruncat in sulite, mesajul a fost transmis. Daca nu murea, insemna ca
zeul era potrivnic. Dacii nu aveau un alt zeu in afara de Zamolxis. Zamolxis a
fost un sclav al lui Pitagora, un om si zeu, S-au construit sanctuare in pamant si
se efectuau sacrificii umane.
Platon scrie despre ucenicii lui Zamolxesc care ii faceau pe oameni nemuritori.
Hellanicos din Mitilene sustinea ca zeul getilor era Cronos, dar ca poarta numele
de Zamolxis, iar inmormantarea era un prilej de bucurie.
Strabon sustine ca getii ii spuneau zeu celui care il sfatuia pe rege. Zamolxes era
un preot al zeului si ca acesta isi crease o proprie dinastie. Considera ca
Zamolxes era un sarlatan si il compara pe Deceneu cu acesta.
Clemens din Alexandria relateaza obiceiul trimterii unui sol la zeu si ca barbarii
ii numeau zeipe dascali.
Iordanes sustinea ca panteonul tracic era similar cucel grecesc, ca getii aveau un
singur zeu-Zamolxis, care fusese sclav, om si zeu si ca comunicau cu el prin
sacrificii umane.
Cat despre sciti, Herodot relateaza ca acestia se inchinau la Hestia, Zeus, Gaia,
Apolo, Afrodita, Heracles si Ares, deci erau politeisti. Nu inaltau temple, statui,
altare decat lui Ares. Ii jerfteau pe prizonierii de razboi.

Situatia politica in Balcani in secolul I i.en.

In 75-73 i.en., romanii ating Dunarea, dar nu o traverseaza de teama padurilor de
dincolo de fluviu. Cel mai mare adversar de atunci, Mithridates VI Eupator,
regele Pontului, a creat o coalitie antiromana atragand de partea sa cetatile
grecesti precum Histria , Callatis, Olbia, Chersones si Apollonia , Armenia ,
Parthia si populatiile barbare, cucerind teritorii din Regatul Bosforului cimerian,
Armenia Mica si Colchida. Intre 89-85 i.en. a avut loc primul razboi, regele
Pontului cucerind Bithynia si o parte din Asia Mica, dupa care a cucerit Atena si
a instaurat un guvern democratic condus de filosoful Ariston. In 87 i.en., Sulla a
pornit o ofensiva romana, a asediat Atena si l-a infrant pe Mithridates care
incheie pace la Dardanes in 85 i.en., renuntand la cuceririle din Asia, predand
flota si fiind obligat sa plateasca despagubiri, primind titlul de prieten si aliat al
romanilor. Dar acesta s-a inarmat, iar in 83-81 i.en., se declanseaza cel de-al
doilea razboi cu romanii. Ultimul razboi are loc in 73-63 i.en. cand Mithridates a
colaborat cu regele Tigranes al Armeniei. Tradat de Tigranes si de cei doi fii ai
sai, Mithridates se sinucide. Confruntarile romanilor cu Pontul le-a scazut
interesul acesotra pentru peninsula balcanica, fapt ce i-a dat posibilitatea lui
Burebista sa duca o politica expansiva.
In 71 i.en., romanii condusi de Terentius Varo Lucullus au ajuns a doua oara la
Dunare, urmarindu-i pe moesi si pe besi, fiind o diversiune organziata impotriva
lui Mithridates care purta razboaie cu romanii in Cyzic si Insula Lemnos. Varo
Lucullus distruge Apollonia, iar celelalte cetati grecesti s-au predat, unde sunt
instalate garnizoane romane. Emisiunile monetare locale ale cetatilor grecesti
din Pont inceteaza, generalul facand tratate de alianta cu acestea. Politica fiscala
exagerata a determinat ca cetatile grecesti sa se rascoale, iar guvernatorul
Macedoniei, Antonius Hybrida, a pornit sa le infranga, dar a fost umilit in batalia
de langa cetatea Histria in 61 i.en., la infrangerea sa catastrofala contribuind si
bastarnii.

Epoca Burebista
Despre Burebista , informatiile scrise antice sunt putine, fiind regasite in
Geografia lui Strabon, in lucrarea lui Iordanes, in decretul dat in cistea lui
Acornion din Dionysopolis, in ciuda literaturii moderne vaste.
Izvoare scrise
Strabon, nascut in 64/63 i.en., mort in 21 i.en., a fost contemporan cu Burebista.
Scrie ca ajuns in fruntea neamului sau, istovit de razboaie dese, Burebista l-a
instruit prin abtinere de la vin si impunerea ascultarii poruncilor , in cativa ani,
faurind un stat puternic, caruia multe populatii vecine ii erau supuse si era temut
de romani. Burebista a traversat cu indrazneala Dunarea si a jefuit Tracia, a
traversat Macedonia is Illyria , i-a nimicit pe celti amestecati cu tracii si ilyrii,
precum si pe boii condusi de Critasiros si pe taurisci. Pentru a-si supune
poporul, si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise prin Egipt care
talmacea semnele zeilor. Getii, la porunca regelui, si-au lasat induplecati sa taie
vita de vie si sa traiasca fara vin. Burebista a murit din pricina unei rascoale
inainte ca romanii sa inceapa o expeditie impotriva sa. Urmasii acestuia la
domnie s-au dezbnat, faramitand statul in mai multe parti. Cand Augustus a
trimis o armata impotriva lor, statul era impartit in cinci parti.
Iordanes a trait in sec VI e.n., fiind un got romanizat din Moesia. A scris o
istorie a gotilor, atribuindu-le intentionat unele fapte si realizari ale getilor,
facand o confuzie. In timpul domniei lui Burebista, in Gotia, a venit Deceneu, pe
vremea cand Sulla a obtinut puterea deplina la Roma. Primindu-l pe Deceneu,
Burebista i-a oferit toata puterea regala. La sfatul acestuia, gotii au pustiit
pamanturile germanilor ce erau stapanite de franci in sec. VI. Deceneu a devenit
in ochii gotilor o fiinta miraculoasa, invatandu-i pe multi telogia , sa cinsteasca
divinitati, sa faca sacrificii si sa construiasca sanctuare, facandu-i preoti si
denumindu-i pilleati, avand capetele acoperite cu tiare, denumite pilleus.
Restul poporului era alcatuit din capillati. Dupa moartea lui Deceneu,
Comosicus a fost cel venerat si iscusit, considerat rege si preot suprem si
judecator datorita iscusintei si impartea dreptate poporului. Dupa el a urmat ca
rege al gotilor Coryllus care a condus 40 de ani popoarele din Dacia.
Inscriptia de la Dionysopolis, descoperita in sec. XIX la Balcic, cuprind
termeni ca Argedavon si parinte, probabil tatal lui Burebista. Asezarea era
resedinta tribala, devenind apoi Acornion care a obtinut dezlegare de tribut. In
inscriptie apare ca Burebista a fost cel cel dintai si cel mai mare dintre regii traci
si a stapanit dincolo de Dunare. Acornion a format o prietenie cu Burebista,
oferindu-i sfaturi dupa prestatia unor servicii. Acornion a fost si un sol al lui
Burebista pe langa Pompei cu care s-a intalnit la Heracleea Lyncestis-Bitolia,

reusind sa obtina bunavointa romanilor. De la Argedava a pornit Burebista

procesul de unificare si de cucerire.
Se crede ca Argedava ar fi amplasata pe raul Argesius unde a fost descoperita o
dava in Popesti si ca aceasta ar fi fost nucleul initial.
Alti istorici sustin ca Sargedava, o dava de pe Sargetia (Costesti) ar fi fost
nucleu. Unii istorici amplaseaza Argedava in Dobrogea, ia altii, conform lui
Ptolemeu, nucleul ar fi fost Zargedava sau Brad in sudul Moldovei.
S-ar parea ca Argedava din inscriptia de la Balcic nu ar avea nicio legatura cu
Burebista. Textul lui Strabon il numeste pe Burebista barbat get, deci uniunea lui
de triburi trebuie cautata in zona extracarpatica.
Capitala
Istoricii propun trei localitati ce puteau fi capitale: Costesti, Sarmizegetusa
Basileion si Popesti. Costesti ar fi fost prima resedinta, fiind cetatea cea mai
timpurie dintre cetatile din Muntii Orastiei. Indiferent, e putin probabil ca una
dintre ele sa fi ramas capitala dupa extinderea teritoriala. Unii istorici sustin ca
capitala era acolo unde se afla Burebista, capitala fiind intineranta din moment
ce regele ducea razboaie si era in permanenta miscare. Sarmizegetusa Basileion
e putin probabil sa fi existat in timpul domniei sale, neexistand dovezi
arheologice, mai ales ca este amplasata intr-un loc putin accesibil, la 1200 m
inaltime, departe de drumurile comerciale care sa o aprovizioneze. Chiar si pe
vremea lui Decebal nu a fost o capitala, ci un refugiu in caz de pericol.
Capitala s-ar fi aflat in Transilvania, la Costesti din moment ce campaniile lui
Burebista erau indreptate spre vest, impotriva celtilor, desi nu sunt dovezi. Se
crede ca in Transilvania ar fi fost totusi centrul de putere pentru ca se constata o
continuitate a regalitatii, fiind un sistem de fortificatii coerent, cu un scop bine
determinat. Nu este demonstrat daca cetatile din Muntii Orastiei aparau capitala
Sarmizegetusa. Cetatile au avut doua etape de fortificare: prima contemporana
cu Burebista, a doua contemporana cu Decebal. Multe dinte ele nu existau pe
vremea lui Burebista, iar altele au aparut dupa Decebal. De aceea, este mai
probabila ipoteza ca capitala lui Burebista era itineranta.
Statul
Unii istorici considera ca stapanirea lui Burebista era un stat, altii sustin ca era
doar o vasta uniune de triburi. Statul era definit ca fiind de tip sclavagist
incepator de tip militar, altii sustin ca ar fi fost un stat de tip tributal sau asiatic.
Au existat si formulari de tipul statului teritorial extensiv ca cel al odrisilor. Karl
Strobel sustine ca era o formatiune politico-militara efemera care nu a putut
rezista decat in timpul domniei lui Burebista, ce s-a dezintegrat dupa moartea
sa , nefiind functionabil. Statul presupunea diferente majore intre membrii
societatii, o ierarhie in functie de avere, de interse economie dupa cum dovedesc
tezaurele, mormintele princiare, constructiile fastuoase. Pentru a asigura
dominatia, statul dispunea de armata, justitie, functionari pentru colectarea

impozitelor, supravegherea vamilor, colectarea taxelor vamale, supravegherea

implinirii sarcinilor de catre populatie , functionarea sanatoasa a economiei ,
ceea ce presupune si adoptarea unui sistem monetar unitar emis si garantat de
autoritate.
Conducerea statului presupunea sa aiba un rege, adunari care sa constituie si sa
functioneze dupa reguli stabilite, fiecare avand atributii definite. Varful ierarhiei
trebuia sa dispuna de o cancelarie care sa emita edicte. Ideea statului sclavagist,
fie si incepator, a fost abandonata. Nu s-a putut dovedi existenta sclavilor care sa
asigure baza economica a acestui stat. Existau forme de robie patriarhala, sclavi
casnici, dar rolul lor in economie era limitat. Statul de tip tributal presupunea
coexistenta proprietatii private cu proprietatea comuna. Teoretic, monarhul era
proprietarul suprem. Populatia era organizata in obsti teritoriale care detineau in
proprietate comuna pamantul, indivizii detinand doar casele si vitele. Populatia
raspundea solidar in fata autoritatilor, fiind obligata sa plateasca dari in bani, in
produse, sa echipeze soldati pentru armata sau sa ridice si sa intretina fortificatii
sau drumuri. Era practicat asolamentul conform lui Horatiu. Burebista purta
titlul de basileu si intemeiaza o mare stapanire. Regalitatea nu era ereditara,
Burebista fiind succedat de Deceneu cu care nu era inrudit. Regele era desemnat
pe viata de mai marii tarii din randul pilleatilor ori regele se impunea prin forta,
geniu sau bogatie. Strabon sustine ca armata era alcatuita din 200 000 de soldati,
desi alti istorici sustin ca ar fi fost de 2,5 milioane , dar nefiind o armata
permanenta. Burebista dispunea de o armata personala si de o garda
permanenta. Dupa moartea regelui, armata s-a redus la 40 000 de soldati.
Nicolae Iorga estimeaza ca populatia regatului numara 100 000 de locuitori,
altii-500 000 sau chiar 1 milion. Conform unui ravas sigilat trimis de Decebal
lui Domitian, statul dispunea de o cancelarie in epoca post-Burebista. In timpul
lui Traian, un medic, Criton, sustine ca pe vremea lui Decebal existau sefi peste
cei care munceau pamantul si cei care ridicau fortificatii. Burebista nu batea in
nume propriu monede, fiind angajat in multe lupte. Existau doar emisiunile
monetare tribale. Dupa moartea lui Burebista dinarul roman republican devine
moneda unica. Se prefera falsificarea dinarului roman si nu emiterea unei
monede proprii. Cert e ca regalitatea era sprijinita de religie, Deceneu fiind cel
care aducea sub ascultare pe toti supusii, fiind autorul unei reforme religioase
care a avut ca scop asigurara sacralitatii si alegerea preotilor dintre pilleati. Ca
si la celti, unde druizii erau judecatori, la geti si la daci, preotii aveau rol juridic.
Nu exista dovezi sau referiri la un cod de legi, fiind folosit doar termenul de
prostagma edictum.

Urcarea la tron si Politica interna

Domnia lui Burebista a inceput in 82 i.en. conform textului lui Iordanes, care
sustine ca Burebista a devenit rege cand in tara gotilor a venit Deceneu si
cand la Roma Sulla s-a proclamat dictator.
Burebista a depus un efort in a unifica formatiunile getilor si dacilor. Populatia
sa era istovita de razboaie. Campaniile sale au icneput in 60 i.en., dupa ce si-a
consolidat unificarea statului prin casatorii ce reprezentau mijloace de aliante.
Multe cetati din sec. I i.en. de la Carlomanesti, Zimnicea, Radovanu,
Cascioarele, Crasani, Cetateni poarta insa urme de distrugere care atesta
arheologic ca Burebista a recurs la violenta pentru a le supune. Roma neavand
interes pentru Peninsula Balcanica datorita razboaielor cu Pontul, iar puterea
celtilor era in scadere fiindca s-au sedentarizat ori au fost asimilati de autohtoni,
Burebista si-a extins puterea convingandu-i pe micii conducatori tribali sa-i
accepte stapanirea, tematori de pericolul roman sau celtic, desi nu este sigur.
Cert e ca mana dreapta a lui Burebista, Deceneu, a avut un rol decisiv in
impunerea supusilor la ascultarea poruncilor, la sobrietate, la taierea vitei de vie
(neconfirmata arheologic).
Campaniile de cuceriri
Strabon a prezentat cuceririle lui Burebista. Burebista a dus prima data o
campanie in sud (desi multi istorici considera ca prima campanie a fost cea
vestica) , a traversat Dunarea, a jefuit Tracia, Macedonia si Illyria, i-a pustiit pe
celti, scordiscii, care traiau asimilati cu tracii si illyrii, amplasati la sud de fluviu
si la vest de Morava, in zona de varsare a Savei in Dunare.I-a nimicit pe boii si
pe taurisci. Scopul campaniei sudice a fost jaful. Decretul in cinstea lui
Acornion a precizat ca Burebista a stapanit teritoriul de o parte si de alta a
Dunarii, desi e posibil sa se fi referit strict la cursul inferior al Dunarii, avand in
vedere Dobrogea si nu zona de la sud de Romania de azi. Cercetarile
arheologice arata ca scordiscii au ramas pe loc si nu au fost dizlocati dupa
campania lui Burebista.
Campania vestica a avut loc in 60 i.en. dupa cum sustine Cezar ca boii s-au
stabilit in 59-58 i,en. pe teritoriul de azi al Elvetiei, stramutati de campania lui
Burebista care era nu de cucerire, ci de eliberare, in urma careia au fost
recuperate de la celti teritoriile dacice din zona Tisei. Boii si Tauriscii locuiau in
zona Austriei si a Campiei Pannonice, in Ungaria si Slovacia de azi. Campanai
a fost purtata pana la Dunare, in dreptul Bratislavei. Burebista s-a ferit sa mearga
mai departe spre vest pentru ca risca un razboi cu regele suebilor, Ariovistus.
Rezultatul: celtii au fost nimiciti cu totul.

Ulterior, Burebista conduce campania pontica avand ca scop cucerirea coloniilor

grecesti interesante din motive economice. Era o practica ca unele capetenii
tracice sau getice sa se erijeze drept protectori ai coloniilor si sa perceapa tribut.
Burebista a profitat de doua momente favorabile: moartea lui Mithridates in 63
i.en. si infrangerea lui Antonius Hybrida in 61 i.en. Campania pontica a fost
greu databila, fiind prin 59 i.en. sau in 55-48 i.en.
Anul 55 este sugerat de relatarile lui Dion Chrisostomos, care a ajuns la Olbia in
95 si a povestit cum orasul se resimtea inca in urma atacului getilor care cu 150
de ani inainte au cucerit cetatile de la Olbia la Apollonia. In 48 i.en. campania a
fost incheiata conform datarii inscriptiei de la Balcic. Pompei avea titlul de
imperator atunci pana sa fie infrant la Pharsalus de catre Cezar in luna august
aceluiasi an. Olbia a fost cucerita prin lupte, iar Tyras s-a supus de bunavoie.
Egyssus-Tulcea de azi, are urme de distrugeri, fiind cucerit prin lupte.
La Histria a fost gasit decretul in cinstea lui Aristagoras care relateaza
distrugerea zidurilor cetatii si efortul acestuia de a le reface. Sanctuarul lui
Apollo Tamaduitorul a ramas fara preot, iar averile locuitorilor au fost secatuite.
Despre Tomis si Callatis nu exista informatii, dar probabil ca s-au predat de
bunavoie. Dionysopolos-Balcic, s-a predat, fiind in bune relatii cu Burebista. La
Odessos-Varna, s-a gasit o inscriptie care relateaza intoarcerea unor locuitori
din refugiu. Mesembria-Nassebar a fost asediata conform unei inscriptii care
relateaza ca trei strategi au condus o oaste impotriva lui Burebista. ApolloniaSzopol a fost distrusa de generalul Lucullus in 71 i.en. si nu a putut rezista unui
atac si asa ca s-a predat. Moldova apartinea bastarnilor si nu se stie daca a fost
cucerita de Burebista. Arheologic, se constata disparitia culturii PoienestiLukasevka . Se crede ca a fost cucerita de Burebista inainte de campania
pontica. In 48 i.en., Pompei, cu care Burebista avea o intelegere mediata de
Acornion, a fost infrant la Pharsalus de catre Cezar. Suetonius si Appianus sustin
ca Burebista devenise un dusman personal al lui Cezar care planuia expeditii
impotriva getilor si partilor. Octavian a fost trimis de Cezar la Apollonia pentru
a pregati expeditia impotriva getilor. Campanai getica insa nu a mai avut loc caci
Cezar a fost asasinat in 44 i. en., iar in acelasi an, Burebista moare asasinat in
timpul unei rascoale. Teritoriul sau a fost dezembrat in patru parti, ulterior in
cinci.

Civilizatia La Tene Timpurie in spatiul romanesc

Cea de-a doua varsta a fierului La Tene provine de la un sit arheologic din
Elvetia, considerat initial o asezare lacustra, ulterior loc de cult si care dateaza
din secolul III-I i.en. Termenul, utilizat pentru cultura celtica, a fost extins si
pentru alte zone de ocupatie celtice sau aflate sub influenta celtica. Epoca La
Tene este impartita de Dechlette in :
La Tene I (500-300 i.en.)
La Tene II (300-100 i.en.)
La Tene III (100 i.en.-1)
Paul Reinecke a impartit epoca in :
La Tene A (500-400 i.en.)
La Tene B (400-300 i.en.)
La Tene C (300-100 i.en.)
La Tene D (100 i.en.-1)
Etapele B, C si D au fost divizate fiecare in doua subetape. Inceputul Latenului
in Romania este plasat in 450/350 i.en., iar sfarsitul este plasat in momentul
cuceririi romane a Daciei. Civilizatia La Tene in spatiul romanesc este cunoscuta
ca civilizatia geto-daca. Unii istorici considera ca epoca a inceput in acelasi timp
in tot spatiul romanesc, altii considera ca a inceput timpuriu pe teritoriile
extracarpatice in 450 i.en. datorita influentelor si impulsurilor civilizatoare
venite dinspre Grecia, dupa 657/656 i.en., la fondarea coloniei grecesti, Histria,
fie prin intermediul grecilor din Pont, fie prin medierea tracilor odrisi, care la
480-470 i.en. au format un regat puternic care avea stranse relatii cu Grecia
continentala in timp ce Transilvania a trecut mai tarziu in urma inflitratiilor de
populatii celtice in acest spatiu ,cele mai timpurii avand loc in 390 i.en. Epoca
La Tene cuprinde elemente noi:
Utilizarea rotii olarului si aparitia ceramicii cenusii
Utilizarea brazdarului de plug din fier ce a permis trecerea la agricultura
Generalizarea armelor, uneltelor si ustensilelor din fier, urmata de dezvoltarea
mestesugurilor specializate
Intensinficarea schimburilor la mari dinstante pe baza de moneda
Aparitia aristocratiei tribale si a unor mari diferente patrimoniale, evidentiata
prin morminte princiare, tezaure cu piese de argint si aur si utilizarea unor
produse de lux importate. In Transilvania, ceramica lucrata la roata (initial din
import, produsele locale aparand spre sfarsitul sec. IV i.en.) apare in necropola
de la Sanislau, in sec. V i.en., atribuita grupului scitic sau scito-trac
Szentesvekerzug-Chotin. In teritoriul extracarpatic, cea mai veche ceramica
lucrata la roata dateaza din sec. VI i.en. In mormintele de la Barsesti s-au
descoperit doua strachini lucrate la roata. In asezarea de la Alexandria s-a

descoperit ceramica lucrata la roata care prezinta analogii cu cea de la sud de

Dunare. Ceramica la roata era importata, dar din secolul V i.en. se producea
ceramica locala lucrata la roata, desi unii istorici au afirmat ca ceramica lucrata
la roata din sec. V i.en. nu este autohtona si doar folosirea rotii olarului nu se
constituie a fi un argument pentru debutul epocii la Tene. S-au gasit insa
morminte princiare la Peretu, Agighiol, Stancesti, Gavani, tezaure la Craiova,
Baiceni sau piese izolate la Poroina, Poiana Cotofenesti, care lipsesc din
Transilvania, dar care isi gasesc bune analogii la Panaghiuriste, Vraca sau
Letnica, in Bulgaria. Se adauga piese precum lebesul de la Balanoaia din sec. IV
i.en., coiful greco-illyric de la Gostavatu, o oenochoe de la Ostrovu Mare, toate
produse de lux, ceea ce atesta procesul de constituire a unor elite aristocratice
timpurii. Trecerea de la schimbul de baza la moneda este mai timpurie in zona
extracarpatica unde au circulat din sec. V i.en. monede batute la Histria, iar
pentru sec. IV i.en. au fost atestate multe monede macedonene emise de Filip II,
Alexandru Macedon sau Filip III Arideius decat in Transilvania, ceea ce arata un
decalaj intre zone, o dezvoltare inegala si deosebiri de cultura materiala datorate
contactelor dintre geti si daci cu populatiile ce au patruns in spatiul romanesc ce
au influentat autohtonii in mod diferit : grecii ce s-au amplasat la finele
hallstattului pe litoral, celtii, scitii si bastarnii.
Patrunderea populatiilor intrusive
Celtii
Informatii despre celti sunt oferite de Hecateu si Herodot, care sustin ca tara de
origine a celtilor era la izvoarele Dunarii si Rinului, in sud-vestul Germaniei,
zona centrala si sudica a Frantei si Elvetia. Expansiunea celtica a fost dictata de
un spor demografic mare, de presiuni ale populatiilor germanice in 450 i.en.,
continuand pana in timpul perioadei La Tene B1-2. In 387 i.en. celtii au atacat
Roma, iar romanii au fost nevoiti sa-i mituiasca cu daruri pentru a-i convinge sa
plece. Celtii s-au raspandit pe spatii largi: spre sud in nordul Italiei, spre vest in
Franta, Anglia si Spania de azi, , spre est in Austria, Campia Panonica ,
Transilvania si Peninsula Balcanica. Celtii au provocat probeleme Romei pana
in secolul I i.en. cand Gallia si Raetia au fost supuse. Stabilirea celtilor in
Austria, Ungaria si Boemia are loc la 350 i.en. Un grup celtic a ocupat litoralul
adriatic si in 335 i.en., a trimis o delegatie lui Alexandru cel Mare. Polibius
ofera informatii despre acestia in Cartea IV din Istorii. In 280 i.en., celtii au
patruns in Peninsula Balcanica si au jefuit sanctuarul lui Apollo de la Delfi. Au
fost infranti ulterior, caci conform unei legende, Apollo s-a razbunat si a
declansat un cutremur si o furtuna napraznica asupra lor. Dupa infrangere, in
279 i.en., celtii s-au impartit in trei grupuri diferite: unii au ramas si au fondat
regatul de la Tylis de pe Marita si dupa cum sustine Polybius, acestia au
perceput un tribut de 80 de talanti de la orasul Bizant, care la randul sau
percepea o taxa de la corabiile care traversau stramtoarea Bosfor, spre Marea
Neagra. Regatul s-a dezintegrat in 218 i.en. in urma rascoalei tracilor. Cel de-al

doilea grup, galatii, a plecat in Asia Mica, in zona centrala, amplasandu-se in

Galatia. Cel de-al treilea grup-scordiscii, s-au stabilit in zona Serbiei de azi, la
confluenta Savei cu Dunarea, in zona Sirmium conform lui Trogus PompeiusIstoria lui Filip. Sursele scrise nu mentioneaza asezarea celtilor in spatiul
romanesc, dar se constata prezenta prin descoperiri arheologice in Crisana,
Transilvania si Banat. In Oltenia au fost gasite cateva morminte izolate, fiind o
zona controlata. Primele patrunderi celtice dateaza din intervalul 390-350 i.en.
Trogus Pompeius scrie in Istoria lui Filip ca erau 300 000 de celti care au fost
nevoiti sa-si paraseasca patria caci se inmultisera exagerat. Unii s-au indreptat
spre Italia, altii spre Campia Pannonica. O prezenta masiva celtica in zona
romaneasca este documentata doar incepand cu secolul III i.en. Dupa o
campanie esuata in Grecia, acestia au patruns masiv in spatiul romanesc. In
Transilvani si Crisana au patruns anartii si tauriscii, in Banat si in Oltenia ar fi
patruns scordiscii. Unele prezente celtice au fost constatate in Bugeac, unde sau stabilit britolagii, carora li se datoreaza toponime celtice ca Arrubium,
Aliobrix si Noviodunum. Celtii au avut relatii bune cu autohtonii si ar fi
convietuit cu acestia, fiind descoperite in asociere produse ale celor doua
civilizatii. Se cunosc 80 de asezari ca cele de la Moresti, Seica Mica si
Ciumesti, fiind gasite 70 de necropole. In Transilvania au fost descoperite doua
zone de concentratie celtica: Somesul Superior si zona Mures-Tarnave. Dupa
distributia pe harta a descoperirilor, autohtonii au fost impinsi spre depresiunile
intramontane, contravenind tezei convietuirii pasnice. Civilizatia materiala a
celtilor este spectaculoasa datorita legaturilor comerciale stranse cu civilizatia
etrusca si cu cea elenistica, mediata de cetatile grecesti mediteranene ca
Massalia.
Mormintele celtice
Au fost descoperite necropole celtice la Piscolt (jud. Satu Mare, 185 morminte),
Fatanele (Bihor-100 morminte), Ciumesti (36 morminte) , Sanislau, Apahida,
Galatii Bistriei, Remetea Mare din Timis, ce dateaza din La Tene B1-B2-C1. In
spatiul lor de origine, celtii erau inhumati, dar necropolele din spatiul romanesc
sunt birituale, trecand la inhumatie datorita dacizarii. L Piscolt a fost insa
observat biritualismulm, probabil expresina unei organizari sociale, probabil pe
clanuri. Se practica incineratia cu depunerea cenusei in urna, dar totodata, restul
de oase arse erau depuse in groapa. Sunt frecvent intalnite podoabele funerare ,
bratarile si fibulele, ofrandele de carne de porc langa un cutit de sacrificiu,
ustensile ca fusaiole, foarfece, cutite sau cute de piatra. 15% dintre mormintele
celtice apartin unor razboinici, caracterizate de asocierea a trei arme: scut, lance
si spada. Sunt cunoscute morminte bogate ca cel de la Ciumesti, care avea in
inventar si un coif de fier, prevazut cu un soim din bronz, cnemide de bronz,
camasa de zale si un varf de lance, fiind fara indoiala un personaj de rang
princiar. Morminte cu inventar bogat au fost gasite la Cristuru Secuiesc din jud.
Harghita, Vurpar din Sibiu, Curtuiseni din Bihor. Printre piese specifice celtilor

se gasesc foarfece pentru tuns oile, fibulele de tip la Tene, bratari cu nodozitati.
In olaria celtica au fost preluate in repertoriul local o serie de forme ceramice si
tehnici de ornamentare. Celtii au adus roata olarului in spatiul intracarpatic
precum si tehnologii avansate de reducere a prelucrarii fierului.
Dintre piesele celtice sunt amintite coiful de la Silivas, mistretul de aur de la
Luncani. Ca si getii, bateau monede dupa model macedonean, copiind moneda
emisa de Filip II. Dupa secolul I i.en. nu se mai constata prezenta celtica in
spatiul romanesc, celtii retragandu-se spre vest in urma campaniilor lui
Burebista si presiunilor germanicilor.

Bastarnii
Bastarnii au reprezentat o populatie germanica care a ocupat zona nordica dintre
Carpati si Nistru. Au fost mentionati de scritorii antici Pseudo-Scymnos,
Demetrios din Callatis, Diodor din Sicilia, Plutarh, Appian, Titusi Livius, Trogus
Pompeius. Strabon a pomenit trei triburi: atmoni, sidonii si peucinii. In 182-180
i.en. s-au stabilit in zona Dunarii si au primit solii lui Filip V al Macedoniei care
solicita ajutoare impotriva romanilor, promitandu-le ca recompensa zonele
locuite de dardani. Acestia, insotiti de familiile lor, au venit in numar mare.
Titus Livius scrie ca in 179 i.en. au ajuns prea tarziu, abia dupa moartea regelui.
Condusi de Clondicus, au ratacit prin Balcani aducans servicii succesorului ,
Perseu. Acestia au intrat in spatiul romanesc dupa expeditia din Balcani, desi
unii istorici sustin ca au patruns la sfarsitul sec. III i.en. inainte de expeditia
balcanica. Tribul peucinilor a fost cel care s-a stabilit in spatiul romanesc.
Trogus Pompeius a relatat ca bastarnii au avut conflicte cu regele dacilor, Oroles
ce a trait in jur de 200 i.en., care initial a fost infrant de acestia, dar ulterior,
regele si-a luat revansa. La Moresti, in Transilvania, s-a descoperit ceramica
bastarnica care a fost pusa in legatura cu incercarea bastarnilor de a intra in
Transilvania. A fost descoperita ceramica bastarnica si in asezarea celtica de la
Seusa, jud. Alba. Prezenta ceramicii bastarnice in Transilvania a fost legata de
expeditia bastarnilor impotriva dardanilor, crezandu-se ca au urmat valea
Muresului si au coborat pe Tisa in jos. In 73 i.en., erau aliatii lui Mithridates VI
Eupator in luptele pentru portul Chalcedon, unde Appian sustine ca au murit 20
000 dintre ei. In 61 i.en., au luptat impotriva guvernatorului Macedoniei,
Antonius Hybrida, fiind aliati ai cetatii Histria conform lui Dio Cassius. In 29-28
i.en., bastarnii, condusi de regele Deldo, au patruns in Moesia, in cautarea unei
noi patrii, dar au fost respinsi de romanii condusi de Marcus Licinius Crassus,
ajutat de aliatul sau, Rholes. Deldo a murit in lupta de pe raul Cebros. Dupa
infrangere, multi bastarni au fost aruncati in Dunare, altii au fost luati prizonieri.
A urmat o lunga perioada de decadere pentru bastarni. E probabil ca acestia sa fi
participat la razboaiele daco-romane, fiind reprezentati pe monumentul de la
Adamclisi si pe Columna lui Traian la bustul gol si cu nodus la par. Au aparut in

izvoare pana in 295 e.n. printre cei care atacau Imperiul Roman, dar cu forte
mici. Unele izvoare sustin ca erau celti la origine, altele sustin ca erau
germanici. Patria lor de origine era pe Oder si Elba, unde s-au dezvoltat culturile
Jastorf si Przeworsk, spatiu locuit de suebi, populatie de neam germanic.
Bastarnii au ajuns in spatiul romanesc prin migratie policentrica si succesiva,
coborand pe Vistula, Nistru si Bug. Au ocupat jumatatea nordica a Moldovei si a
Basarabiei. Civilizatia lor materiala se numea Poienesti-Lukasevka dupa numele
marii necropole. S-au gasit necropole si numeroase asezari la Ghelaiesti,
Botosana , Lozna si Tarpesti. S-au gasit 259 de morminte bastarnice de la
Poienesti in jud. Vaslui, 150 la Borosesti in Iasi, 58 in Dolineni din Ucraina,
datand din sec. II-I i.en., in total fiind 500 de morminte. Se practica incineratia
in urna sau in groapa, gropile fiind rotunde sau ovale, cu inventare modeste,
constituite din ceramica trecuta prin foc. Armele sunt rare, fiind gasite doar in
trei mormite, un astfel de mormant fiind descoperit la Racatau.
Mormintele barbatilor nu au inventar, pe cand mormintele femeilor contin
bratari, fibule, margele din sticla, unelte si ustensile ca sule, brice sau cutite. Nu
apar piese autohtone, nici ceramica, fapt ce atesta ca relatiile dintre bastarni si
autohtoni nu au fost bune. Nu s-au amestecat si nu au convietuit cu autohtonii si
nu s-au influentat reciproc. Cultura materiala este caracterizata prin piese tipice:
ceramica de culoare neagra, lustruita, cu buze fatetate si torti in forma literei x,
cateii de vatra de lut, fibule de tip pomeranian, coliere in forma de coroana.
Scitii
Herodot a oferit cele mai multe informatii despre sciti. Acestia proveneau
dinspre est, stabilindu-se in stepele nord-pontice de unde i-a alungat pe
cimerieni in sec. VIII i.en. In sec. VI i.en., forta lor i-a determinat pe persi sub
comanda lui Darius sa organizeze o expeditie impotriva lor in 514-512 i.en.
Chiar daca expeditia a fost un esec, aceasta a oprit expansiunea spre vest a
scitilor. Din sec. V i.en., acestia au decazut, aparand o serie de concurenti:
regatul odrisilor si regatul bosforan. Datorita presiunilor dinspre est ale
sarmatilor, acestia au inaintat spre S-V, condusi de regele Atheas in 339 i.en.,
fiind infranti de regele Filip II al Macedoniei. Trogus Pompeius scrie in Istoria
lui Filip ca acestia, condusi de Atheas, erau in razboi cu histrienii condusi de
rex histrianorumsi au cerut sprijinul lui Filip, fagaduindu-i acestuia titlul de
mostenitor al regatului. Dar regele histrienilor a murit. Athead, nemaiavand
nevoie de ajutor, l-a sfidat de multe ori pe Filip de a nu-i plati soldatii trimisi in
ajutor si i-a transmis ca are un fiu succesor la tron. Filip a primit raspunsul cand
asedia Bizantul, si furios, a pornit o expeditie de pedepsire a lui Atheas, scitii
fiind infranti si 20 000 de femei si copii au fost luati prizonieri. Filip a luat o
prada mare de razboi si un numar mare de vite. Reiese ca gurile Dunarii se aflau
sub controlul scitilor. Scitii au fost infranti probabil si de generalul macedonean
Zopyrion. Acestia au patruns in Dobrogea in sec. IV i.en., din sec. VI i.en.
organizand raiduri in zonele sudice ale Romaniei de azi. Datorita prezentei lor

majore, Dobrogea a fost denumita in sec.II i.en. in Schythia Minor. Atheas a

batut moneda. Alti regi sciti au fost cunoscuti prin emisiunile lor monetare din
sec. III-II i.en., ca Ailios, Sariakes, Tanusa, Akrosas, Charaspes si Kanite, acesta
cunoscut in izvoarle scrise, restul fiind necunoscuti. Monedele erau batute de
mesteri greci si au fost descoperite in zona dintre Callatis si Dionysopolos .
Iconografia acestor monede e similara cu cea a monedelor cetatilor grecesti ca
Tomis, Callatis sau Dionysopolis. Exceptand monedele lui Sariakes care sunt
din argint, restul sunt din bronz. Au fost descoperite morminte bogate scitice ca
cel de inhumatie de la Gavani, inventarul sau cuprinznad un coif cu obrazare
rabatabile, aplici ,cai sacrificati si zabale. La Chiscani, din Braila, au fost
descoperite 30 de morminte scititce de inhumatie, cu inventar alcatuit din
sageti, cai sacrificat si akinakai, datat din sec. IV i.en. Scitii au influentat
civilizatia autohtonilor, unele tipuri de arme ale acestora ca akinakai sau varfuri
de sageti fiind preluate, precum si obiceiuri funerare ca inhumatia sub tumuli, cu
constructii de camere funerare, arta cu motive animaliere, bogat reprezentata in
mormintele princiare si tezaurele getice din sec. V-IV i.en. Aplicele de curele
getice reproduc cai, ursi, cervide, felile stilizate, identice cu cele scitice.
Tipuri de asezari
La sfarsitul Hallstatt-ului, conform izvoarelor scrise si descoperirilor
arheologice, zona de campie de la nord de Dunare era nelocuita sau slab
populata. Herodot sustinea ca spatiul de la nord de Dunare era pustiu, populat de
albine salbatice. In zona subcarpatica s-a definit cultura Ferigile-Barsesti. In
zona au fost descoperite morminte izolate, unele scitice, fiind probabil zona
expusa raidurilor scititlor, nefiind locuita. Intre sec. V-IV i.en., zona parea sa fie
din nou populata dupa cum sustine Arianus care scria despre expeditia lui
Alexandru cel Mare din 335 i.en., constatand prezenta unui oras slab intarit si o
armata de 10 000 de pedestri si 4000 de calareti. Sapaturile arheologice de la
Alexandria, Zimnicea sau Albesti au dezvaluit asezari prospere. Zimnicea era
cea mai veche dintre dave, locuita din sec. IV i.en. pana in sec. I i.en. Existau o
serie de cetati de refugiu in zona Olteniei, Munteniei si Dobrogei (Bazdana,
Cotofenii din Dos, Buscovat, Margaritesti, Albesti), unele avand suprafete mari,
dar cu depuneri subtiri, cu forme si dimensiuni neregulate. Fortificarea era
facuta cu val si sant, valul fiind constituit din doi parametri din pietre
nefasonate, intre care se punea lut ars. La Cotofenii din Dos, fortificatia era
alcatuita dintr-un zid cu doi parametri din caramizi de lut, intre care s-au gasit
traverse de legatura si pamant. In Moldova au fost gasite 100 de asezari
fortificate, cele mai bine cercetate fiind cele de la Mosna, Cotnari si Stancesti.
Ceramica
Desi aparuse roata olarului, exista multa ceramica de uz comun, realizata cu
mana. Printre formele ceramice din repertoriul ceramicii de uz cotidian sunt
amintite vasul borcan, prevazut cu butoni in relief, vasul in forma de pepene de
50 cm si care pare a fi un recipient pentru pastrarea apei, strecuratorile sferice cu
fund ascutit,chiupurile-vase mari de provizii cu inaltimi cuprinse intre 0,60-2

metri) si sfesnicele cu picior si gura lobata. Chiupurile apar in Transilvania,

sfesnicele in teritoriul extracarpatic, fiind documentate la Popesti si Poiana.
Ceramica de uz cotidian era lucrata in casa, cultivand forme traditionale,
hallstattiene, fiind traditionalista si putin receptiva la influentele venite din
exterior. Repertoriul de forme este redus. Ceramica fina era lucrata la roata,
avand culoare cenusie sau neagra, rar rosie. Era deschisa inovatiilor, produsa in
ateliere, variata tipologic si caracteriza asezarile cu caracter proto-urban si
cetatile. Este remarcata roata olarului ce duce la standardizarea formelor:
Fructiera cu picior inalt cilindric, corp semisferic/tronconic si buza
rasfranta spre exterior
Imitatiile de cupe deliene sau megariene, vase frumoase, cu decor in
relief, realizate prin turnare in tipare, tipice zonei extracarpatice
Vasele cu doua torti, suprainalte, cu picior inelar, cu decor lustruit, de
origine celtica
Amforele cu stampile anepigrafice, imitarii dupa amfore grecesti de
Rhodos
Vase de inspiratie greceasca precum krater, kylix si ryton
Se producea si ceramica pictata cu motive geometrice , cu linii orizontale.
Ceramica in stil geometric, de culoare rosie, are origine celtica, fiind importata
din zona Pannoniei. La ceramica fina se constata influente grecesti si celtice.
Tehnicile de decor si motivele ornamentale cele mai frecvente erau:
Relieful plastic-din butoni, brauri crestate, alveolate, calaret in relief
Incizia-motivul crengutei de brad
Stampilarea-rozeta cu 4 sau 8 brate
Lustruirea-de origine celtica, erau motive in zig-zag, bradut, linii
Grafitarea-de origine celtica
Pictarea
Turnarea in tipare- de origine greceasca
Metalurgia fierului
Obiectele de fier s-au generalizat, o contributie majora in dezvoltarea
metalurgiei avand-o celtii care utilizau cuptoare de redus minereul mai
performante si introducand unelte evoluate de fierarie. Printre piesele importante
apare brazdarul de fier pentru plug atestat in sec. II i.en. , cunoscut de traci din
sec. IV i.en., prin intermediul acestora ajungand probabil in spatiul romanesc.
Este o bara din fier lunga de 30 cm, lata de 7-8 cm, cu cap triunghiular care se
fixeaza pe plug, cu ajutorul unui manson din fier, avand rolul de-a intoarce
brazda de pamant. Plugul de lemn mai avea o piesa din fier-cutitul sau fierul
care era situat inaintea brazdarului si era fixat de grinda, avand rolul de
despicare a pamantului.
Comertul

Legaturile comerciale intre autohtoni si cetatile grecesti, precum si cu Grecia

continentala sau insulara si cu cetatile de pe coasta Asiei Mici sunt documentate.
Polybius a facut un inventar al produselor, iar conform descoperirilor
arheologice, erau exportate peste sarat, miere, ceara, vite, sclavi, cereale. Din
sud erau cautate produse ca vinul si uleiul de masline. Vinul provenea din Chios,
Thasos, Heracleea Pontica, Rhodos, conform stampilelor amforelor utilizate la
transportul lui. Era importata ceramica de lux din Corint, Atena, Milet sau
Lesbos. Schimburile erau realizate pe baza de moneda. Au fost descoperite
monede histriene spre vest pana la Bistret, in Oltenia, in Moldova pana spre
nordul ei. Cele mai multe monede provin de pe valea Dunarii, Arges, Prut sau
Siret, fiind un indiciu ca se practica comert pe apa. De-a lungul arterelor de
schimb existau probabil si targuri. Alaturi de moneda histriana, au circulat in
spatiul romanesc si monedele cetatilor Apollonia, Dyrrachium, Cizic.
Aristocratii locali isi permiteau sa-si comande produsele de lux in cetatile
grecesti din Pont: ceramica, podoabe, arme, printre piesele exceptionale
descoperite in contexte autohtone fiind amintite un lebes din metal din
Balanoaia, un coif iliric din Gostavatu sau o oenochoe din Ostrovu Mare.

Practici funerare
Au fost descoperite morminte spectaculoase din sec. IV-III i.en. precum cele de
la Agighiol, Peretu, Ciulnita (jefuit) si de la Vraca, Borovo, Sborjanovo si
Letnica din Bulgaria, fiind morminte de inhumatie , tumulare.
Mormantul de la Agighiol , sapat in 1931 dupa ce a fost jefuit de doua ori, era
un mormant tumular cu doua camere funerare, facute din piatra fasonata, la care
se ajungea printr-un domos cu pereti de piatra. In camere s-au gasit doua
schelete, un barbat si o femeie sacrificata probabil. In a treia camera, ramasa
nejefuita, care nu comunica cu primele doua, continea scheletele si piesele de
harnasament a trei cai. S-au gasit un coif de argint aurit, doua cnemide
nepereche din argint, 99 perle de argint, doi cercei de aur, 5 phiale din argint,
doua cupe bitronconice cu scene animaliere, 100 de varfuri de sageti, cateva
amfore.
Mormantul de la Peretu din judetul Teleorman a fost sapat in 1970, datand din
sec. IV i.en. Mormantul era compus dintr-un tumul, sub care s-au gasit resturile
unui rug, pe care erau depuse oasele defunctului. In apropierea lui erau depuse
calul si picioarele unui cal, un cutit, un varf de lance si o catarama. La 2 m
departare, s-a descoperit o groapa, in care erau depuse rotile unui car trecute prin
foc. Sub manta, direct pe sol, s-au ma igasit oasele a trei cani si de bovina. S-a
descoperit un tezaur depus intr-un cazan, acoperit cu o tava, tezaur compus

dintr-un coif, un cap de sceptru cu masca umana, trei phiale, 47 aplici , toate din
argint.
Tezaurul de la Craiova a fost cumparat de la un negustor, fiind compus din 80
de aplici zoomorfe de curea in forma de cal, leu, urs, cerb si cap de taur.
Tezaurul de la Cucuteni-Baiceni cuprindea 70 de piese de aur: coif de parada,
o bratara cu capetele zoomorfe (cal), fragment de colier cu capete zoomorfe,
aplici de harnasament.
S-au mai gasit si alte piese similare in morminte princiare ca rytonul de la
Poiana, coiful de la Poiana Cotofenesti si cupa bitronconica de la Portile de Fier.
Mormintele getice
Sunt cunoscute multe necropole in Dobrogea, Enisala (sec. IV i.en.-400 de
morminte, dintre care 96% de incineratie), Murighiol din sec. IV i.en., La
Stelnica pe bratul Borcea, unde a fost descoperita o necropola birituala din sec.
V-IV i.en., care cuprindea 113 morminte de incineratie si 110 de inhumatie. Se
practica incineratia in urna, in groapa sau in ciste, unele morminte fiind plane,
altele tumulare. Din Muntenia a fost descoperita necropola de la ZimniceaCampul Mortilor cu 166 morminte din sec. IV-II i.en., dintre acestea fiind 162
morminte de incineratie. Inventarul femeilor era constituit din podoabe, mai ales
fibule. In 13 morminte de barbati au fost descoperite arme: varfuri de sageti, de
lance, coif sau sabie. In Moldova a fost descoperita necropola de incineratie de
la Poienesti, inventarul acesteia fiind constituita din ceramica. In mormintele din
Dobrogea sunt frecvent intalnite amforele importate de Chios si Thasos.

Latene-perioada clasica (sec. II i.en.-I e.n.)

Perioada clasica a epocii Latene este perioada cand se constata o omogenizare a
culturii materiale din spatiul romanesc actual si o prosperitate economica
pregnanta.
Habitatul-Tipuri de asezari
Asezarile rurale-catune, cu dimensiuni modeste, cu potential demografic mic,
functii agrare si pastorale. Locuitorii practicau doar mestesuguri casnice.
Comunitatile autarhice produceau tot ce aveau nevoie si apelau rareori la
schimburi. Erau asezari nefortificate si omogene social, precum Catelu Nou,
Bragadiru, Cucorani. Sunt putin cunoscute si cercetate, caci studierea lor nu
contribuie in mare masura la rezolvarea marilor probleme ale epocii latene. Nu
se cunosc multe informatii despre structura lor interna, dar este clar ca nu se
caracterizeaza prin incercari de sistematizare a spatiului locuit, infatisarea
acestora depinzand de forma de relief, unele asezari fiind compacte, altele cu
casele grupate in palcuri, altele cu casele risipite.
Asezarile cvasi-urbane sau protourbane-comparabile cu polisurile grecesti, cel
mai adesea nume potrivit pentru acestea fiind cel de targuri. In aceste asezari sau integrat localitati consemnate de izvoare cu terminatia -dava. Ptolemeu a

scris in Indreptarul Geografic in sec. II e.n. ca au ramas 44 de nume de localitati

importante pentru care sunt precizate latitudinea si longitudinea, dar din pacate,
a avut in vedere o circumferinta a pamantului mai mica decat cea reala, fiind
probleme in identificarea pe teren a asezarilor. S-au reusit unele identificari:
Sarmizegetusa Basileion la Gradistea Muncelului, Piroboridava la Poiana,
Tamasidava la Racatau, Ziridava la Pecica, Buridava la Ocnita, Porolisum la
Moigrad, Argedava la Dobrogea sau la Popesti, Angustia la Bretcu, Cumidava la
Rasnov. Asezarile respective au avut functii mai multe si mai compleze. Erau
asezate in pozitii care prezentau securitate, erau fortificate cu santuri, valuri de
pamant sau palisade. Fortificatiile erau dispuse de jur imprejur sau era fortificata
doar latura accesibila, vulnerabila. Fortificatiile par sa ofere indicii ca aceste
asezari erau centre de putere, resedinte ale unor aristocrati, fiind descoperite
morminte spectaculoase ca inventar la Popesti, Zimnicea sau Poiana. Locuitorii
acestor asezari practicau agricultura si cresterea animalelor, fiind insa atestate si
ateliere specializate: ateliere de mesteri olari la Popesti care produceau cupe
deliene si amfore rhodiene , ateliere monetare la Poiana, Popesti, Pecica,
ateliere de orfevrarie care produceau fibule la Craiova si Popesti, ateliere care
produceau podoabe de argint la Pecica si Surcea. Erau asezate pe artere
importante de comunicatie ca vaile unor rauri precum Dunarea, Prutul, Siretul
sau Muresul, aceste localitati fiind si targuri de desfacere ale unor marfuri. In
unele asezari se constata lucrari de sistematizare precum terasari, prezenta unei
acropole destinata resedintei unei capetenii si a unei cladiri de cult la cele de la
Popesti-palatul de tigle, magazii, anexe si cladirea absidata; sau de la
Carlomanesti-doua cladiri, dintre care una de plan absidat, cu vetre si o groapa
rituala, posibil sanctuar. Cladirile de cult descoperite in aceste asezari ofera
indicii ca aceste asezari erau si centre religioase. Au fost descoperite sanctuare
la Batca Doamnei, Ocnita, Pecica, Barbosi, Popesti, Carlomanesti. Asezarea de
la Sarmizegetusa Basileion este un caz unic. Asezarea dispune de o serie de
terase artificiale, locuirea era compacta, exista drumuri pavate, conducte cu apa,
canale de drenaj a apei , asezarea fiind compusa din doua cartiere diferite, intre
care era amplasata cetatea si zona sacra.
Cetatile-aveau un caracter militar, rol defensiv, putine functii economice, situate
la inaltimi ce depasesc 600-700 m, precum Gradistea Muncelului care era la
1200 m altitudine, fiind asezari greu accesibile. Nu erau intens locuite, folosite
ca cetati de refugiu in caz de pericol sau ca resedinte ale unor capetenii, asociate
cu complexe de cult. Gradistea Muncelului avea sase sanctuare, indiciu de
politeism, Costesti-Blidaru, Capalna, Costesti-Cetatuie (patru sanctuare),
Luncani-Piatra Rosie, Banita, Piatra Craivii, Tilisca. S-au descoperit sanctuare
patrate si rotunde. S-a crezut ca sanctuarul rotund de la Gradistea era un
calendar. Sanctuarele rotunde si patrate au fost acoperite asemeni celor din
lumea greco-romana. Nu se poate preciza daca forma corespunde unei etape
cronologice sau este o expresie a politeismului. Cetatile erau prevazute cu ziduri

de incinta, turnuri-locuinta la Costesti, Blidaru, Capalna, bastioane, magazii,

turnuri de supraveghere. Zidurile aveau traseu unghiular prevazute cu bastioane
la colturi precum Costesti-Blidaru, Costesti-Cetatuie, Piatra Rosie, realizate din
doua paramente situate la o distanta de 2-4 m unul de altul. Ca liant s-a folosit
pamantul batatorit, mortarul fiind folosit dupa cucerirea romana.
Verticalitatea zidurilor era asigurata de barne dispuse orizontal, intre cele doua
paramente , si de emplectonul cu care era umplut spatiul dintre cele doua
paramente. Zidurile erau din piatra fasonata, nefasonata sau erau combinate
pietrele fasonate cu cele nefasonate. Tehnica de realizare era tipic elenistica,
fiind probabil adusi mesteri greci, literele grecesti sapate pe pietrele utilizate la
construirea zidurilor fiind indicii.
La Piatra Rosie, zidul era construit dupa tehnica italica. Toate cetatile au fost
supuse a doua faze de constructie, cea contemporana cu Burebista si cea
contemporana cu Decebal. Datarea nu a putut fi demonstrata stratigrafic sau prin
materiale descoperite in respectivele cetati. Turnurile-locuinta aveau un plan
rectangular, baza lor fiind realizata din piatra, iar suprastructura din caramida
slab arsa, acoperite cu tigle. Aveau o magazie la parter si locuinta propriu-zisa la
etaj. Erau utilizate de comandantul garnizoanei si de capeteniile locale. Turnurile
de supraveghere erau amplasate in apropierea cetatilor. La Blidaru au fost
dezvelite magazii. Printre amenajarile facute la cetati pot fi amintite terasarile,
drumurile pavate, conductele pentru apa sau cisternele. Cetatile nu puteau rezista
la atacuri de lunga durata, la asedii, avand probleme de aprovizionare cu apa. Se
pastra in chipuri uriase, in cinsterne care captau apa de polaie sau erau
aprovizionate prin conducte de la izvoare. Cisternele erau insa situate la
exteriorul cetatilor-Piatra Rosie, Blidaru, Sarmizegetusa, Costesti (acolo fiind
cunoscuta o cisterna realizata in tehnica vitruviana, pentru realizarea careia a
fost utilizat mortarul). In apropierea cetatilor au fost descoperite ateliere, cele
mai multe fiind de fierarie care produceau si reparau arme.
Ceramica
Formele ceramice din perioada clasica sunt aceleasi ca cele din etapele
precedente ale latenului: vase borcan, vase in forma de pepene, vase de provizii,
fructiere, castroane tronconice, dar toate erau lucrate la roata. Vasul emblematic
era fructiera cu picior in continuare. Dintre formele lucrate cu mana, cea mai
frecventa era catuia, o ceasca tronconica cu o toarta care unea gura cu fundul
vasului. Avand in vedere ca mai toate exemplarele prezentau urme de ardere
secundara in interior, era probabil ca functionalitatea sa fi fost aceeasi de opait.
Se observa o mare influenta a ceramicii romane si preluarea unor forme romane,
ca farfuria sau ulciorul. In sec. I e.n. apare doar in Transilvania, in Muntii
Sebesului, ceramica de lux, pictata cu motive vegetale si animaliere-ceramica de
curte. Sunt importate amfore grecesti din Rhodos in zona sudica a spatiului
romanesc.

Metalurgia
Obiectele de fier s-au generalizat, tipurile de unelte s-au specializat. Chiar daca
exista dovezi de practicare a metalurgiei fierului, nu pot fi deosebite cuptoarele
de redus minereul, de cuptoarele de prajit sau de cuptoarele de forja, fiind intr-o
stare precara de conservare. Cuptoarele de redus minereul au fost descoperite la
Gradistea Muncelului, Doboseni si Madaras in E-Transilvaniei. A fost introdus
un nou tip de cuptor, prevazut cu o usa care permitea recuperarea lupei fara a
mai fi necesara daramarea cuptorului. Dupa lupele de mici dimensiuni pana in
40 kg, erau cuptoare de dimensiuni reduse. La Bragadiru, Teiu, Catelu Nou,
Costesti si Gradistea au fost descoperite cuptoare de forja asociate cu unelte
tipice de mester fierar precum baroase, clesti, nicovale, ciocane sau lupe. La
Craiova si Poiana au fost descoperite ateliere de mesteri orfevrari-fibule, iar
pentru prelucrarea argintului ateliere la Pecica si Surcea.
Tipuri de unelte
Au aparut o serie de unelte si ustensile noi, clar avand loc o specializare a
mestesugarilor:
1. Fierarie: nicovale, baroase, ciocane, pile, clesti-dupa incalzirea lupei sau
lingoului in forja, urma martelarea si calirea piesei prin scufundarea in
apa, ulei sau azot
2. Unelte agricole-brazdare de tip greco-celtic, roman (sec. II i.en.), fierul de
plug, oticul-lopatica pentru curatarea brazdarului de pamant, sape si
sapaligi, seceri, coase, foarfeci pentru tuns oile de tip celtic.
3. Tamplarie-topoare cu gaura transversala, barde, tesle pentru netezit
lemnul, fierastraie, compas, dalti, cutitoaie, rindele
4. Orfevrarie-ca cele de la fierarie, dar miniaturale
5. Constructii-mistria, scoabe, cuie, piroane, nituri, balamale, tinte
decorative
6. Uz cotidian-frigari, furculite bifurcate, lanturi pentru atarnarea vaselor,
trepiede, crampoane pentru incaltaminte, vase
7. Piese de harnasament, zabale, pinteni
8. Arme-varfuri de baliste si de sageti cu 3-4 muchii, spade cu doua taisuri,
lungi si drepte, scuturi de tip celtic, gladius (sabie cu lama lata, limba si
orificiu pentru nit, de tip roman), falx(spada lunga, incovoiata, cu limba,
un tais pe partea interioara, un orificiu de nit) , pumnale (sica dacica, cu
un tais, curba)
Se constata o inmultire si o perfectionare a uneltelor de fier care asigura
dezvoltarea numeroaselor mestesuguri specializate, fiind preluate o serie de
piese romane. Unele piese de import inca mai pastreaza stampila atelierului,
altele au litere grecesti ce au apartinut unor mesteri adusi din cetatile pontice.
Metalurgia a fost dezvoltata in Muntii Orastiei, nu pentru ca sunt rezerve de

minereu mai multe, ci pentru ca sunt ateliere care deserveau cetatile si

fabricau/reparau arme.

Metalurgia metalelor pretioase

Metalurgia aurului era inexistenta, cele sase bratari de aur recent descoperite
fiind piese de exceptie. Se emitea doar moneda de tip Koson, fiind batute in sudvestul Transilvaniei dupa numarul exemplarelor descoperite.
Majoritatea podoabelor erau din argint. Lipsa pieselor de aur se datora faptului
ca aurul era sub monopol regal. Piesele de argint erau frecvente, fiind
descoperite 60 de tezaure la Coada Malului, Surcea, Lupu, Bucuresti-Herastrau,
majoritatea de podoabe. Printre piese se numara fibule cu masca, falere cu
chipuri umane, bratari spiralice, lanturi, inele, cerceii, uneori si vase ca cele de la
tezaurul de la Sancraieni. Podoabele erau asociate cu monede ca cele
republicane romane, rar monede emise de Thassos, Apollonia sau Dyrrachium.
Din argint se bateau copii dupa denarii republicani romani, fapt dovedit de
descoperirea unor matrite, cele mai multe fiind descoperite in cetatea de la
Tilisca, fiind matrite izolate la Ludestii de Jos , Gradistea de Munte sau Brasov.
Obiceiuri funerare
In etapa clasica se gasesc putine morminte si necropole. Se cunosc morminte ale
populatiei de rang inalt, morminte tumulare situate langa davae-Popesti. La
Zimnicea sunt cunoscute doar 16 morminte ale populatiei modeste in aceasta
etapa clasica. Din Oltenia sunt cunoscute cateva necropole cu morminte de
incineratie in groapa: Turburea-Spahii-28 morminte de incineratie, Corlate si
Gruia care au apartinut scordiscilor. La Ocnita si Moigrad, unde s-au gasit 382
de complexe, s-a crezut initial ca ar fi necropole, dar erau gropi cilindrice in care
s-au gasit fragmente ceramice, chirpici, oase de animale, putine oase incinerate.
Probabil erau gropi menajere. La Sighisoara, Brad sau Orlea s-au gasit 200
morminte considerate descoperiri macabre-gropi rotunde, situate in asezari,
adesea cu sanctuare, in care s-au gasit schelete incomplete, mai degraba aruncate
decat depuse, probabil sacrificii dedicate zeului Marte despre care scria Iordanes
in Getica. Dupa cucerirea romana reapar mormintele de incineratie in urna sau
in groapa tipice getilor si dacilor. Se crede ca in perioada clasica se utilizau
metode de inmormantare invizibile sau discrete, incineratia fiind urmata de
depunerea resturilor in gropi comune sau in pesteri, ori risipirea cenusii in ape,
lacuri, mlastini, rauri. Noile obiceiuri de inmormantare erau legate de reforma
religioasa a lui Deceneu.

Circulatia monedelor in spatiul romanesc

Moneda este o bucata de metal, circulara, cu o greutate si o compozitie fixaaliaj, ambele garantate de autoritatea emitenta, fie un dinast sau un oras, al carui
nume figura pe moneda. Primele monede s-au realizat prin turnare in tipare.
Moneda se obtinea prin batere sau stantare, procedeu care presupunea
imprimiarea pe aversul si reversul unei pastile monetare, obtinuta prin turnare si
incalzita, a doua stante, numite matrita si patrita. Garantii monedelor grecesti
erau magistratii monetari care erau alesi pe timp de un an si a caror monograma
figura pe moneda. La Roma moneda era garantata de tres vin monetales, trei
magistrati alesi pe doi ani.
Cea mai veche moneda descoperita este cea din Lydia, regiunea Ionia, Asia
Mica, datand din sec. VII i.en. Moneda avea o forma ovala si era realizata din
electrum-aur aliat cu argint. In 600 i.en. au aparut monede si in Grecia : Aeginaemblema broasca testoasa, Atena-emblema bufnita, si Corint. Unitatea monetara
era drahma, moneda din argint care era egala cu 1/100 dintr-o mina. Ea avea ca
multiplii didrahma si tetradrahma, iar ca submultiplii obolul egal cu 1/6 din
drahma, diabolul si triobolul. Moneda din aur se numea stater si era echivalentul
a doua drahme. S-au batut distateri si tetrasteri. Tot din aur au fost emisi
hemistateri egali cu o drahma.
Monedele cetatilor grecesti
Cele mai vechi monede emise in spatiul romanesc au fost batute de cetatea
Histria, in sec. V i.en., fiind monede din argint-didrahme, de 7-8 grame, care
poarta pe avers doua capete de tineri-dioscuri, iar pe revers imaginea
emblematica a orasului, un vultur pe un delfin si inscriptia ISTR(I).Ca monede
divizionare se utilizau monede de argint de 1 gram sau monede de bronz, care
aveau pe avers o roata cu 4 spite. Iconografia monedelor histriene s-a schimbat
in sec. IV i.en. , pe avers aparand chipul unor zei: Apollo, Dyonisos, Demetra
sau Hermes si cand erau emise monede din bronz. Activitatea monetara a
Histriei a incetat in sec. I dupa cucerirea romana. In sec. II, in timpul lui
Antininus Pius, cetatea si-a reluat activitatea monetara, dar a emis doar monede
din bronz, aliniata sistemului ponderal roman. Emisiunile monetare histriene au
incetat in criza din sec. III e.n. pe timpul imparatului Gordian III, criza agravata
de atacurile gotilor. Dupa 350 au fost batute monede si la Callatis, drahme de
etalon eginetic, monedele avand pe avers chipul lui Herakles, iar pe revers
inscriptia Kallat si spicul de grau care era emblema orasului. Alte monede din
bronz aveau pe avers chipurile unor zei: Demetra, Dionysos, Apollo, Hermes,
Atena si Artemis. In sec. III erau emise stateri de aur si tetradrahme din argint

dupa modelele lui Alexandru Macedon. Exista emisiuni monetare si de pe

vremea lui Nero, dar monetaria romana a inceput in timpul lui Antoninus Pius,
fiind reprezentat pe monede de bronz. Activitatea monetara a incetat in timpul
domniei lui Filip Arabul.
Tomis a fost ultimul care a emis moneda in 260 i.en., folosind initial moneda
histriana. Toate emisiunile monetare erau din bronz, insa abia din sec. I i.en.
cand orasul s-a aliat cu Pontul in razboaiele cu Roma, s-au batut stateri de aur cu
numele Lisimah.Emblematic pentru oras era un vultur cu cununa de iedera. Sub
ocupatie romana, se batea moneda de pe vremea lui Augustus si pana pe vremea
lui Filip Arabul, in cantitati mult mai mari decat ale celorlalte orase de pe
litoralul romanesc. In spatiul romanesc au circulat monede emise de Thassos
din insula Egeea cunoscuta pentru rezervele de aur si argint, care aveau pe avers
chipul lui Dionysos, iar pe revers pe Herakles cu maciuca si pielea leului din
Nemeea, Apollonia Illyrica, colonie greceasca de la Marea Adriatica care avea
pe avers o vaca care alapta un vitel si Dyrrachium din Adriatica care au aceeasi
reprezentare pe avers.
Monedele dacice si getice
In sec.IV i.en., Filip II si Alexandru Macedon au emis moneda din aur si argintstateri si tetradrahme, inclusiv emisiuni postume ale acestora. Din sec. IV i.en.,
in spatiul romanesc, a inceput circulatia monetara macedoneana. La inceputul
sec. III i.en., s-au batut primele monede autohtone, care copiau fidel modelele
macedonene, fiind denumite copii barbare. Ca model au servic mondele
emise de Filip II care aveau pe avers chipul lui Zeus si pe revers un calaret.
Frecvente sunt copiile dupa tetradrahmele emise de orasul Larissa din Thessalia,
care aveau pe avers capul dublu al lui Ianus, iar pe revers calaretul, precum si
copiile dupa tetradrahmele Macedoniei Prima, care aveau pe avers chipul zeitei
Artemis. Autohtonii au batut monede din argint. Emisiunile timpurii din 250-150
i.en. au un titlut ridicat de 900/1000, ulterior a scazut in sec. II i.en, ajunganduse la monede care aveau mai multa arama decat argint sau erau argintate.
Iconografic, s-au degradat in timp. Primele modele erau copii fidele, ulterior, in
150-70 i.en. se tindea spre o schematizare excesiva. Ultimele emisiuni
monterare erau subtiri si curbate, fiind monede skiphate. Erau aliniate
sistemului ponderal macedonean, avand greutati de 12-15 grame si denumite
tetradrahme, iar didrahmele cantareau 5-8 grame. Multele tipuri monetare par sa
fie expresia existentei mai multor triburi sau uniuni de triburi. Pentru centrul
Munteniei a fost identificat tipul Varteju-Bucuresti, pentru Oltenia AninoasaDobresti, pentru sudul Moldovei Inotesti-Racoasa, pentru N-E Munteniei
Dumbraveni. Specifice perioadei tarzii din Transilvania erau monedele
skiphate. In timpul lui Burebista, dispar monedele de tip macedonean in urma
unificarii triburilor si crearea unui stat centralizat ce necesita o moneda unica.
In 43-42 i.en./31-29 i.en. sunt emise monedele de tip Koson, din aur, care copiau

denarii republicani emisi de Brutus, dar putin probabil sa fi fost utilizate in

comert.

Monedele republicane romane

Cea mai importanta moneda romana era din argint si se numea denar, ce exista
din perioada republicana, fiind batut din 211-210 i.en. Pe aversul monedei era
efigia Romei, un coif, iar pe revers era biga sau quadriga. Primul chip uman care
s-a batut pe moneda a fost al lui Cezar in 44 i.en. Greutatea standard a
denarului era stabilita la 3,9 grame, adica 1/84 dintr-o libra. Emisiunile de
moneda de aur sunt rare, dintre acestea putand fi mentionate emisiunile lui Silla
si Pompei. Cezar a batut pentru prima data un aureus de 8,19 grame, un aureus
fiind egal cu 25 de denari si reprezentand 1/40 dintr-o libra. Din bronz s-au batut
sestertius, dupondius si asul. Ca moneda unica, dupa unificarea lui Burebista, a
fost ales denarul roman republican din argint ce circula din 100 i.en. in spatiul
romanesc. La Tilisca din Sibiu a fost descoperit un atelier monetar in care s-au
gasit 14 matrite de denari republicani romani, facandu-se copii fidele dupa
moneda republicana romana, copii care nu se deosebeau de cele originale. In
paralele cu productiile autohtone circula si moneda originala. Se cunosc 200 de
tezaure de denari romani republicani, ce insumau 25 000 de piese, ce depaseau
zone de ocupatie romana, multe fiind copii autohtone. S-au descoperit matrite la
Brasov, Poiana, Ludestii de Jos.
Moneda imperiala romana
Monede de aur si argint au fost batute de imparati, iar cea de bronz de catre
Senat. Moneda imperiala era rara pana la Nero si Vespasian, aparand in a doua
jumatate a sec. I e.n. in Dobrogea si pe linia Dunarii. In 63, Nero a facut o
reforma monetara si a depreciat moneda de argint care va avea doar 3,4 grame.
Dupa cucerirea Daciei, circulau monede de bronz-asul, dupondius, tripondius, si
din argint-denari. Moneda de aur , de la Constantn I numita Solidus, era foarte
rara. In perioada de criza din sec. III, inflatia a crescut, iar numarul oficinelor
care emiteau monede s-a dublat. Intre 246-256, s-a emis moneda provinciala cu
inscrisul Provincia Dacia, menita sa compenseze lipsa monedei de bronz
imperiale. Ca urmare a crizei, denarul s-a depreciat, iar imparatul Caracalla a
introdus o noua moneda din argint-antoninian, cu titlu initial scazut-500/1000.
Titlul a scazut neincetat, ajungand la 20/1000 in timpul lui Claudius II. Moneda
romana imperiala a circulat in afara granitelor provinciei, chiar si in zonele
ocupate de dacii liberi (tezaure monetare au fost descoperite in Moldova si
Muntenia). Dupa retragerea aureliana, cantitatea de monede s-a miscorat, se
tindea spre tezaurizare, un efect al nesigurantei din timpu primilor migratori.
Sub Diocletian a fost facut reforma monetara care a introdus moneda argintata

follis (30/1000 argint). Sub Anastasius I, are loc o noua reforma monetara ,
facandu-si aparitia primele monede bizantine in spatiul romanesc.