Termenul de "trac" se poate atribui oricărui locuitor din provincia antică Tracia, indiferent de etnie; vezi

Tracia.

Statele tracice

Tracii au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă, o componentă a familiei
limbilor indo-europene. Aceste populații s-au răspândit în estul, centrul și sudul Peninsulei Balcanice și în
părțile adiacente Europei de Est.

Tracii au locuit în provinciile antice Tracia, Moesia, Dacia, Sciția Minor, Sarmația, Bitinia, Misia,
Macedonia, Panonia și în alte regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare
parte a Balcanilor, iar geții se întindeau dincolo de Dunăre ajungând până la râul Bug.[1] Limba și
obiceiurile tracice sunt în prezent aproape dispărute. Ramura științei care se ocupă cu studiul Traciei și al
tracilor se numește tracologie.

Origini

Sud-estul Europei în secolul II IH.

Harta lingivistica tracica

Tracii făceau parte din categoria popoarelor indo-europene de limbă satem, alături de slavi, baltici, indo-
iranieni (cum ar fi sarmații și sciții de origine indo-europeană propriu-ziși), albanezi și armeni. Separarea
tracilor din masa populațiilor indo-europene s-a petrecut în epoca de bronz, în momentul în care s-au
individualizat grecii și ilirii.

Istorie

Cele mai timpurii izvoare ce îi menționează pe traci sunt poemele homerice, Iliada și Odiseea, scrise în
sec. IX î.e.n. de către Homer. Acestea fac referire la războiul troian din c. 1200 i.e.n., un conflict dintre
ahei și troieni de la sfârșitul epocii bronzului. În acest război se menționează că au participat câteva
populații tracice: arcași peoni de pe Axios, ciconi, frigieni și misi, ca aliați ai troienilor.

În secolul al XII-lea î.e.n., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită
"musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare
numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei).

În secolele XIII-XI î.e.n. se desfășoară "invazia popoarelor mării" pe fondul colapsului civilizatiei
miceniene si regatului hitit din cauza factorilor interni. Siria și Palestina sunt pustiite și începe declinul
Noului Regat Egiptean. Printre populațiile antrenate în migrație erau populații ce proveneau din zona
Dunării Mijlocii și Inferioare, un rol important avându-l tracii și ilirii. Tracii, printre care și frigienii, s-au
așezat în Asia Mică. Misii au dat numele unei provincei Misia.

Alții spun că: Numele regiunii provine de la poporul trac, popor de sorginte indo-europeană. Conform cu
sursele antice, tracii care s-au așezat și au trăit în zona munților Haimos și Rodopi erau neamuri
primitive, războinice, în vreme ce tracii ce s-au stabilit de-a lungul coastelor Mării Egee și Mării Marmara
erau mult mai civilizați și mai pașnici.[2]

Atestări geografice din sec. VI î.e.n

Informațiile despre traci sunt puține, nefiind destule dovezi arheologice, dar se înmulțesc după
colonizarea greacă din sec. VII-sec. VI î.e.n. a zonei din apropierea Mării Negre, fenomen urmat de o mai
bună cunoaștere de către greci a neamurilor "barbare" cu care au venit în contact direct, preponderent
în zona la sud de Dunăre:

Peninsula Balcanica in antichitate

Între Dunăre, Rodopi, Balcani și Marea Neagră: Hecateu din Milet (550 î.Hr.-470 î.Hr.)precizează că la sud
de Istru (Dunărea) existau două triburi getice Dobrogene numite trizi și crobizi.[3] În secolul V i.en.,
discutând regatul Odrisia, Tucidide localizează triburi tracice între munții Rodopi și munții Haemus
(munții Balcani), iar pe geți dincolo de Balcani, înspre Marea Neagră, fără a preciza limita nordică.[4]
Scylax din Carianda (secolul IV î.en.), localizează Tracia între Struma, Dunăre și Marea Neagră, atestând
orașele grecești de pe malul mării Apollonia, Mesembria, Odessos, Callatis și Histria. Susține că geții se
învecinează cu sciții, fără a preciza granița dintre ei.[5] Herodot consemnează că Sciția începe de la Istru
în sus. Pseudo-Scymnos (sec II î.Hr. sau sec. I) plasează triburi tracice la sud de Dunăre, de-a lungul
fluviului, mărginiți la sud de munții Balcani de lângă Mesembria (Nesebăr).[6]

În secolul I, Plinius cel Bătrân precizează granițele nordice ale Traciei la Istru, granițele sudice la Marea
Egee, granițele estice la Pontul Euxin. Granița vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis și
Callatis sunt considerate parte integrată a Traciei. În concluzie, sursele scrise plasează populațiile tracice
într-o zona care nu depășește spre nord linia Dunării.

Tracii sunt localizați pe teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei și în Dobrogea, râurile de-a lungul
cărora viețuiesc fiind Strymon, Axios, Oiscos, Hebros, Nestos. Tracia se învecina cu ilirii la vest, cu
cimerieni și sciți la nord-est și cu grecii la sud. [7]

La nord de Dunăre: Este probabil ca geții să se fi extins spre nord, peste Dunăre, căci izvoarele mai târzii
(ca Strabon) susțin că geții au trăit în sec. I î.e.n.-I e.n. de o parte și de altă a Dunării, între Dunăre și
Boristene (Nipru sau gura Niprului)[8] amestecați cu tirageții și cu bastarnii.

Populațiile getice în spațiul românesc și în împrejurimi în anul 125

Populații trace

Populațiile trace menționate în izvoarele scrise sunt în număr de peste 100. Mircea Eliade și Petru
Culianu consideră că existau circa 200 de triburi trace.[9] Nu sunt informații suficiente despre fiecare
dintre ele. Herodot susține că tracii erau mai numeroși după inzi. Xenofan din Colofon (poet și filosof
grec care a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea i.Hr. și la începutul secolului al V-lea i.Hr.) spunea: Etiopienii
spun că zeii lor sunt cârni și negri; Tracii spun că ai lor au ochii albaștri și sunt roșcați. (fragmentul B16) en
[2] Dacă dăm crezare acestor afirmații, putem bănui că măcar o parte dintre triburile tracice aveau un
ten deschis, ochii albaștri și părul roșcat. [10]

În nordul munților Balcani

Tirageții, sarmații iazigi sau regalii, și urgii triburi nomade care nu prea se ocupau cu agricultura, pe
malurile Dunării[8]

Bastarnii, neam germanic, vecini cu tirageții și cu germanii. Aceștia se împărțeau în atmoni, sidoni, la
nord, și, cei care trăiau pe insula Peuce, peucini.[8]

Roxolani erau cel mai nordic neam care trăia între Tanais (râul Don) și Boristene, regiunea „de
miazănoapte cuprinsă între Germania și Marea Caspică”. I-au venit în ajutor lui Palacos, fiul lui Sciluros
(lângă Olbia, în Ucraina). Ulterior aceștia luptară împotriva lui Mitridates Eupator, conduși de Tasios, dar
50000 împotriva a 6000 conduși de generalul Diofant, tot pierdură datorită pregătirii și strategiei
superioare a invadatorilor.[8] Cu timpul se mutară în nordul Dunării.

Dacii, menționați și de către Herodot; Strabon îi plasează în opoziție față de geți, care ar fi fost lângă gura
Dunării, dacii fiind înspre izvor[11]
Triballi

Tribalii se așezaseră între Morava și Iskăr, doi afluenți sudici ai Dunării. Această populație a rămas în
amintirile scriitoriilor antici pentru că au refuzat autoritatea regelui odrisilor Sitalches care a pornit război
cu aceștia în 424 î.e.n., iar în 339 î.e.n., au pretins regelui Macedoniei, Filip al II-lea, o parte din pradă
luată de la sciți cu ocazia expediției împotriva lui Atheas. Alexandru cel Mare a desfășurat o expediție
împotriva tribaliilor în 335 î.e.n.

Triburi tracice

Moesii sau misii erau localizați la dreapta tribalilor, între Dunăre și Balcani. Au ajuns în împrejurări
neprecizate în Asia Mică și au luptat ca aliați ai troienilor în război cu aheii. Este cunoscut numele unui
rege, Telefos. Conform izvoarelor, trăiau amestecați cu geții și tribalii. Conform lui Florus, „erau cei mai
barbari dintre barbari”. În 29-28 î.e.n., înainte să lupte cu romanii conduși de guvernatorul Marcus
Licinius Crassus, au jertfit un cal dedicat zeului lor și au făgăduit că vor mânca măruntaiele romanilor
învinși. Strabon îi înfățișează ca buni războinici și susține că unii dintre ei, numiți „theosebi” („adoratori ai
zeilor”) sau „kapnobati” (termen din comedia grecă cu însemnătatea „cei care se hrănesc cu aer”) erau
lacto-vegetarieni. Cei numiți refuzau să aibă legături sexuale cu femeile se numeau „ctiți”, fiind o sectă
de anahoreți.[12]

Trizii și crobizii erau plasați între Jantra și litoralul pontic, în sudul Dobrogei. Sunt atestați în Istoriile lui
Herodot și împărtășeau credință în Zamolxis și nemurire. Benchetuiau la înmormântări. Este cunoscut și
un rege al crobyzilor din secolul III i.en., Isanthes, care era frumos, bogat și desfrânat.

Triburi trace

Între munții Balcani și Rodopi

În zona Macedoniei de azi, și zona centrală și sudică a Bulgariei, între munții Balcani și Rodopi, pe
malurile Axiosului, Strumei, Nestosusului și Martei sunt localizați:

Paeonians

Peonii-situați între izvoarele Moravei și Vardarului din Macedonia. Iliada îi amintește ca aliații troienilor.
Herodot susține că femeile lor aduceau jertfe zeiței Artemis. Alți scriitori susțin că peonii erau ilyri.

Dentheletii-au ocupat cursul superior și mijlociu al Strymonului. Cassius Dio consemnează că în sec. I
i.en., au atacat împreună cu vecinii lor, scordiscii și au jefuit provincia Macedonia.

Serdii locuiau la izvoarele Iskerului, în jurul orașului Serdica (Sofia de azi). Cassius Dio menționează că au
fost cu greu supuși de romani.

Satrii și besii au locuit de-o parte și de altă a Nestosului. Besii erau un subneam al satrilor. Herodot
susține că satrii aveau un oracol dedicat lui Dyonisos. Oracolele erau rostite ca la Delphi de o preoteasa și
erau interpretate de besii. Strabon spunea că erau "tâlhari" ce locuiau în colibe și duceau o viață
oropsită. Locuiau într-o zona cu multe resurse metalifere și se ocupau cu metalurgia. Au fost înfrânți de
tatăl lui Augustus, colonizați în secolul I în Dobrogea. Prezența le este semnalată de Ovidiu.

Trausii erau localizați între Nestos și Hebros. Herodot susține că trausii plângeau la nașterea fiecărui copil
și benchetuiau la înmormântări pentru că moartea îl scapă pe om de nenorociri.

Odrisii locuiau pe Valea Hebrosului și erau cei mai bine cunoscuți dintre traci căci au întemeiat un regat
întins în sec. V-IV i.en., constituind un factor de putere în Peninsula Balcanică.

În nordul actualei Grecii și în partea vestică a Turciei

Anatolia

Sunt amintite următoarele populații tracice:

Migdonii erau plasați între gurile de vărsare ale Axiosului și Strymonului.

Odomantii locuiau între gurile de vărsare ale Strymonului și Nestosului și sunt pomeniți de Aristofan în
comedia "Acarnienii" că practicau circumcizia.

Ciconii populau coastele Marii Egee, între gură Nestosului și cea a Hebrosului.

Apsintii locuiau pe malul Propontidei (Marea Marmara)-partea vestică a Turciei și se închinau zeului
războiului, Pleistoros, caruiau îi aduceau jertfe umane.

Sintii locuiau în Insula Lemnos.