Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vlahi este un exonim, o veche denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și Răsăriteană, de o
parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, anume românii, aromânii, meglenoromânii și
istroromânii.[1] Această denumire provine din denumirea βλάχοι în limba greacă, care a dat și denumirile de
воло́ хи în rusă și oláh în maghiară. Mai recent a apărut neologismul „Valahi”, un calc lingvistic datorat
înmulțirii traducerilor din lucrări în limbi străine (Walachen în germană, Valacchi în italiană, Vlachs sau
Wallachians în engleză, Valaques în franceză, Valacos în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau
forma românească „Vlahi”.[2]
Cuprins
Apariția cuvântului. Istorie Un vizitiu român (cocher valaque)
Vlahii din Croația în Evul mediu desenat de Dieudonné Lancelot în
Etimologia și semiologia 1860
Românii și diaspora
Românii (Vlahii) din Europa centrală
Populații asemănătoare: ladinii
Toponimia
Cultura
Religia
Personalități
Bibliografie
Note
Legături externe
Vezi și
Secolul al V-lea
Istoricul Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie…. Theodosius II respinse pe sciri și pe
carpodacai …peste Istru. Carpodacai e o mențiune a autohtonilor daci sau carpi din secolul al V-lea.[8]
Într-o cronică rusă târzie, care preia date din alte cronici, numită "Cronica grecească" sunt menționați vlahii
la funeraliile lui Atila[9][10][11]
Secolul al VI-lea
Prima mențiune a unui cuvânt romanic oriental (din Europa de sud-est) apare în cronica lui Theofilact din
Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia Torna, torna, fratre!).
Ulterior, Primul Imperiu Bulgar
cucerește bazinul Dunărei de Jos și partea de răsărit a peninsulei Balcanice, despărțind astfel populațiile
romanice de Imperiu, care între timp devine din ce în ce mai puțin roman, și din ce în ce mai grec. Apariția
cuvântului βλάχοι (Vlahi) în scrierile lui Skilițes și în „Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor
din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite
de romanofonii orientali, numiți Власи în bulgărește.
Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae
(Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o
colonie lângă capitală[12].
Istoricul Theophylact Simocatta a scris despre Blachernae în legătură cu câteva evenimente din secolul al
VI-lea, din timpul împăratului Mauricius [13]
Secolul al VII-lea
Isidor din Sevilla a scris în secolul al VIII-lea lucrarea Etymologiarum Libri Viginti arătând că „dacii” din
vremea lui ar fi urmașii goților[14]
Cosmografia anonimului din Ravenna compusă după anul 680, „Dacia…care se numește și Gepidia”
indică venirea nomazilor gepizi. [15]
Secolul al VIII-lea
Istoricul Stelian Brezeanu scrie că primele date precise despre românii de la sud de Dunăre, numiți „vlaho-
rinhini” (posibil „vlahii de la râul Rynhos”), apar într-un document istoric referitor la mănăstirea
Kastamonitou, scris în secolul al XVII-lea dar bazat pe o sursă bizantină din secolul al IX-lea.[16] Conform
documentului, în vremea iconoclasmului (secolul al VIII-lea) la Sfântul Munte s-au așezat treizeci de familii
de vlahorinchini: „În zilele împăraților iconomahi, neamurile din ținuturile de lângă Dunăre, găsind prilej de
dezordine, deoarece împărații cei nelegiuiți ai romanilor purtau război contra sfintelor icoane, pe atunci așa-
numiții rinhini și, în limba celor simpli, vlahorinhini și sagudați, după ce au ocupat Bulgaria și s-au întins
încetul cu încetul în diferite părți, au pus stăpânire și pe Macedonia. În cele din urmă au ajuns și la Athos cu
femeile și copiii lor, căci nu se afla nimeni să le stea împotrivă și să-i înfrunte cu război”[17][18]
Secolul al IX-lea
Iosif Genesios a folosit denumirea de "geți" (getae) într-o relatare legată de participanții la răscoala lui Toma
Slavul din anul 821.[19]Scriind despre geți, Genesios s-a referit la un popor situat la nord de Dunăre, aflat
sub ocupația slavilor[20]
O scrisoare a lui Emmerich din Elwangen către Grimaldus, abația St.Gall menționează românii nord-
dunăreni cu numele de daci (anul 860): ..."gentes innumeras... Sunt his Germanique truces et Sarmata
bellax-atque Getae nec non Bastarnae semina gentis-Dacorumque manus et Martia pectori Alani." [21]
Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre care doi au propovăduit creștinismul
în randul slavilor [22] rămași printre românii deja creștini din Tările Române: Jandov în Dacia (probabil
Transilvania) și Moznopon în Alpibus Vallachicis (probabil Valahia Transalpina)[23][24][25]
Secolul al X-lea
Constantin al VII-lea Porfirogenet a scris despre locuitorii din Dalmația, care își ziceau romani și vorbea o
limbă latină și care au fost alungați de slavi. Slavii îi numeau vlahi pe urmașii romanilor. Constantin
presupunea că acest popor ar fi urmașii romanilor aduși din Italia în timpul împăratului Dioclețian.[26] Este
prima menționare istorică a vlahilor din Dalmația.
Anul 971. Cronicarii Ioan Skylitzes și de Georgios Kedrenos, povestind lupta dintre varegii lui Sveinald
(Sviatoslav) cu Ioan Tzimiskes, menționa existența semănăturilor de grâu și mei în regiunile de pe malul
stâng al Dunării, din vecinătatea Silistrei, lucru ce dovedește că această zonă era locuită de o populație
sedentară. Încercuite în Durostor, oștile varegilor se aprovizionau noaptea cu aceste cereale și furaje
transportate de pe malul opus al Dunării. Aceeași cronicari au scris că: "au venit la dânsul (în fața
împăratului) din Constanția și din alte fortărețe ridicate dincolo de Istru, soli care cereau iertare pentru
faptele rele săvârșite, predându-se împreună cu acele fortărețe; primindu-i cu blândețe, împăratul a trimis
oameni să preia cetățile și oaste îndestulătoare pentru paza lor."[27]
O nouă mențiune a vlahilor apare la cronicarul Georgios Kedrenos[28] și se referă la anul 976. Kedrenos ne
relatează despre ciocnirea dintre vlahi si bulgarii din Macedonia, in timpul revoltei bulgarilor împotriva
Bizanțului, care a izbucnit la moartea împăratului Ioan Tzimiskes (ianuarie 976). Cronicarul bizantin ne
informează că, David (fratele lui Samuil, conducătorul revoltei), „a murit ucis de niște vlahi călători, între
Castoria și Prespa, la așa-numiții «Stejari frumoși». Vlahii formau paza caravanelor de pe drumurile
Balcanilor de sud și de vest și erau de partea împăratului.
Lexiconul Suidas din secolul al X-lea arată că la acea vreme Dacii sunt numiti Pecenegi. Acest lucru
înseamnă că de fapt pecenegii au ocupat
vechea Dacie, care era locuită în acel timp de români[29]
În anul 938 Ibn al-Nadīm a publicat lucrarea Kitāb al-Fihrist (Indexul cărților arabe) în care a menționat
„turcii, bulgarii, vlahii" (folosind termenul Blagha’ pentru vlahi) și alte popoare. Identificarea Blagha’cu
românii a fost făcută de Dodge[30] și Spinei[31] Denumirea de vlahi era deja utilizată încă din secolul al
VIII-lea, când au fost identificati "vlahorinchinii" în Balcani[32]
Cronicarul arab Mutahhar al-Maqdisi,care a trait în secolul al X-lea a menționat printre vecinii popoarelor
turcice pe slavi, Waladj(vlahi), alani, greci și alte poopoare.[33]
Cronica lui Nestor [34] descrie fapte din secolul al X-lea, arătând că nomazii unguri "au alungat vlahii[35]
(din Panonia și Transilvania) și le-au luat pământurile". Datele despre vlahi din Cronica lui Nestor sunt
confirmate de cronica Gesta Hungarorum.
Secolul al XI-lea
Vlahii sunt menționați pentru prima dată în Moldova cu ocazia unei bătălii care a avut loc pe Râul Alta în
apropiere de Kiev în anul 1019. Vlahii au participat la războiul civil pentru conducerea Kievului luând
partea unui principe local. În tabăra opusă vlahilor erau varegii (vikingii) care au consemnat mai prezența
vlahilor în bătălie sub denumirea "Blokumenn"[36][37][38]
Vlahii din Moldova sunt menționați ca participanți alături de pecenegi (sau cumani) în bătăliile de la
Chiraleș (Jud. Bistrița Năsăud) și Oradea Mică (Kisvarda) în Ungaria.[39][40]
Vlahii sunt menționați în 1040 sub numele de "geți" și "daci" ca mercenari în Polonia participând la război
în vremea ducelui Cazimir [41]
Ana Comnena descrie românii în Alexiada folosind termenii vlahi dar și daci: "dacii locuiesc pe pantele de
nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud."[42]
Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de
daci. A mai menționat și că o parte din cruciați au trecut prin "țara ungurilor". Chartres face astfel distincție
între daci si unguri.[44]
Secolul al XII-lea
Cuvântul „Vlahi” este folosit de Ghiorghios Kedrenos și de Nichita Honiatis relatând Răscoala Asǎneștilor
din 1185 : împăratul Isaac Anghelos (1185-1195) [...] zgârcindu-se să cheltuiască pentru serbările de
nuntă din banii vistieriei, îi aduna fără cruțare din propriile ținuturi; și a jecmănit, din meschinărie, și alte
orașe din părțile Anhialos-ului (azi Pomorje în Bulgaria), pe furiș, dar mai ales și i-a făcut sieși și Romeilor
(bizantinii) dușmani pe barbarii din Muntele Haemus, care mai înainte se numeau "misieni", iar acum se
cheamă "vlahi". Aceștia, încredințați în nepătrunderea ținutului în care locuiau și bizuindu-se pe cetățile și
posadele lor, care sunt și foarte numeroase și ridicate pe stânci abrupte, s-au sumețit și altădată împotriva
Romeilor. [...] După aceea misienii au început să acționeze fățiș ca niște răzvrătiți. [...] La început vlahii se
codeau și fugeau de răscoala la care erau împinși de Petru și Asan...
Ulterior denumirea „Vlahi” se răspândește în documentele istorice europene din Evul Mediu sub diferite
forme : Walachen (germ.), valaques (fr.), vlachs sau wallachians (engl.), velascos sau valacos (sp.), velaci
sau valacchi (ital.), volohi sau Włochy (rus., pol.), vlasi (serb., bulg.), oláhok sau vláchok (magh.), vláhoi
(neogr.), iflaklar (turc.) și variante (moshovlahi, kuțovlahi, mavrovlahi sau morlahi...).
Înainte de 1991, istoriografia română nu a folosit niciodată calcul lingvistic „Valahi”, nici pe cel de
„Valahia” pentru Țara Românească ; cel mult apăreau cuvântul „Vlahi” pentru romanicii sud-dunăreni, și
cuvântul „Vlahia” în titulatura bisericească „Mitropolia Ungrovlahiei”. Odată cu înmulțirea traducerilor
aproximative din lucrări străine, a apărut obiceiul greșit de a folosi în limba română „Valahi” pentru Români
înainte de 1859 și „Valahia” pentru Țara Românească. Dicționarul Enciclopedic acceptă „valahică” numai
pentru faza geologică astfel denumită în scara stratigrafică internațională.[45]
Stanko Guldescu a scris că vlahii sau morlacii au fost o populație de păstori care vorbeau o limbă latină și
care au trăit in Balcani în vremea romanilor și au fost menționați de cele mai vechi cronici croate. Primele
mențiuni despre morlaci apar în documente bosniace înainte de apariția turcilor in spațiile sârbești și
bosniace[46] Vlahii din Croația se numeau caravlahi sau morlaci. “Cara” însemnă negru în limba turcă dar
și nord în geografia turcă. Caravlah tradus în italiană a ajuns maurovlah sau morlac. Caravlahii sau morlacii
sunt astfel vlahii de nord [47]
Vlahii au fost în mare parte slavizați și islamizați dar unii dintre ei au fost și
ortodocși sau catolici.
Silviu Dragomir a scris despre vlahii din valea râului Cetina și despre
familia vlahilor Nelipiți (Nelipici) care stăpâneau cetățile Knin, Pocitelj, Srb
și Unac în 1345, în timpul timpul regelui Ludovic. Urmașii familiei Nelipiți
au lăsat o parte din proprietăți lui Nicolae Frankapan, comite de Veglia, prin
înrudire. Un succesor al familiei Frankapan s-a intitulat “cneaz al Vegliei,
Modrussei, Cetinei și Clissei și Ban al Dalmației și Croaților. Proprietățile
Nelipiților și ale Frankopanilor au fost acaparate de regele Ungariei atunci
când aceste familii nu au mai avut succesor pe linie bărbătească.
Cătunele vlahilor medievali
Participarea vlahilor la lupte l-a determinat pe Frankapan să le reconfirme în din Herțegovina și Zeta,
scris “Legea vlahilor” în 1436, care acorda privilegii vlahilor. Vlahii din presupuși autori ai
Croația au căpătat astfel o anumită autonomie, întâlnită și în alte ținuturi stecițelor.
locuite de aceștia.
Documentele croate amintesc deseori pe vlahii regali
(Volahi regni nostri Croatie sau Olahus regalis in limba latină) din
preajma cetăților Knin, Vrhrika și Ostrovița (cetăți între Split și
Zadar), care erau supuși ai regelui Ungariei și sub jurisdicția
banului croat din Knin.
Etimologia și semiologia
Vlahi, valahi, volohi, blaci sunt termeni care au fost luați de slavi de la germanici și însemnau inițial
„roman”. Începând din secolele IX-X a fost aplicat și românilor de către slavii cu care au intrat în
contact.[52] Termenii au intrat ulterior în limba greacă.[53]
Etimologia denumirii „Vlahi” este legată de lingvistica germanică: cuvântul germanic walh sau walah,
însemnând "străin", "ne-german", care provine din numele tribului celtic al Volcilor (Volcae în latină),
întâlnit de germanicii teutoni în decursul campaniilor lor de jaf și pradă în Galia, în anii 110-100 î.e.n.
Migrația ulterioară a triburilor germanice în Europa, în secolele III-IV, în contact cu slavii și cu celelate
popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de walah în Europa centrală și orientală (pentru populațiile
romanice). La rândul său, walah duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda),
Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul
vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Popoarele slave au preluat
cuvântul, folosind inițial numele de vloh în legătură cu toate popoarele romanice inclusiv strămoșii
românilor. Mai târziu, forma cuvântului a evoluat: de exemplu, Italia în limba poloneză este numită
"Włochy", iar în limba maghiară "olász" sunt italienii, "oláh" fiind românii. Termenii proveniți din walh și
vloh erau exonime, deci folosiți numai "în afară", în timp ce respectivii (vorbitorii limbilor romane orientale
între ei) foloseau diferite cuvinte provenite din "romanus" pentru a se numi pe ei înșiși: "români" "rumâni",
"rumâri", "armâni", "arumâni", ș.a.m.d.
Filologul român Ilie Gherghel, după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de
Răsărit a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvântului “vlah”. Demonstrația se bazează în special pe
scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Conform acestei opinii, cuvântul vlah a apărut prima dată în
Imperiul Roman de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanică și slavă prin intermediul vikingilor care au
intrat în contact cu Imperiul Roman de Răsărit[54]
La început, numele era atribuit unui trib celtic, Volcae.[55] Ulterior, este folosit de germanici pentru a se
referi la toate neamurile celte, sub forma Walhos. După romanizarea Galiei termenul indică populația
romanică din Franța, apoi din Italia, cu formele Walh, wal(a)hisc, wälhisch, węl(hi)sch „romanisch,
französisch, italienisch”.[56]
De la neamurile germanice venite la Dunărea de Jos, probabil de la gepizi[57], termenul a fost preluat de
către slavi, sub forma volchŭ, în slavona de sud vlaχŭ, iar în cea de est voloch. Slavii de sud l-au transmis
bizantinilor și altor popoare balcanice.[58]
În noul spațiu și-a păstrat sensul inițial de „romanic” desemnând populația romanică din sud-estul Europei.
Românii cunosc termenul doar din limba slavă bisericească sau din limba greacă. Numele etnic este român
(armân, arumân meglenoromână, rumăr istroromână), continuator direct al teremnului latin romanus.
Ambele denumiri, român și vlah, constituie recunoașterea apartenenței românilor la marea familie a limbilor
și popoarelor romanice.[59]
Populațiile vecine în contact cu românii sau aromânii folosesc, de obicei, pentru a-i denumi, termenul
generic de « Vlahi » în diferite variante:
Bulgarii deosebesc Belivlasi ("românii albi", adică aromânii din sudul Dunării și din
Dobrogea), de Caravlasi sau Cerni-vlasi ("românii negri", adică Daco-Românii) : aceste
denumiri sunt paralele cu cele turcești de Ak-Iflak și Kara-Iflak, la Turcii otomani ak (luminos,
alb) desemnând sudul, iar kara (întunecat, negru) desemnând nordul : aceasta este și
originea numelor de Ak-Deniz pentru Mediterana și de Kara-Deniz pentru Marea
Neagră|Pontul Euxin (Marea neagră); Familia Asăneștilor a condus regatul Vlaho-Bulgar,
după revolta vlahilor din 1185.[60]
pe lângă «vlahi», grecii mai folosesc și "kuțovlahi", denumire care poate fi regăsită și în
operele cărturarilor Miron Costin, Dimitrie Cantemir și Constantin Cantacuzino, și a cărei
etimologie, după Petre Ș. Năsturel [61], este turcă, cuvântul provenind fie din koç-iflaklar,
adică "vlahii crescători de berbeci", sau din kuçuk-iflaklar, adică locuitorii "Micii Vlahii" (în
opoziție cu "Marea Vlahie" cum era atunci denumită Tesalia în secolele XII-XIII), și devenită
peiorativă în limba greacă (kuțo-vlahi însemnând "vlahi șchiopi" în grecește).
Cu timpul, în limbile balcanice, cuvântul « Vlahi » devine sinonim cu cel de "păstori nomazi", dar este
interesant de observat cum s-a trecut de la sensul orginar etnic al cuvântului la sensul profesional (după cum
arată Matilda Caragiu-Marioteanu și Theodor Capidan). « Vlahii » din Moravia, precum și cei din Croația
(unde « Vlahi » mai înseamnă și "sârbi ortodocși") sunt slavizați de veacuri (excepție fac în Croația ultimii
istro-români).
Regimul comunist din Serbia și din Bulgaria a folosit cuvântul « Vlahi » nu numai pentru aromâni,
megleno-români sau istro-români, ci și pentru a deosebi daco-românii de acolo (în Banatul sârbesc și de-a
lungul Dunării) de cei din România. Această strategie este denumită « Vlahism ». Sub denumirea de
« Moldovenism », aceeași strategie este folosită și în Republica Moldova (Basarabia și Transnistria) și în
Ucraina, unde se folosește cuvântul moldovenii pentru a-i deosebi pe românii de acolo, de cei din România
(fără să existe vre-un acord dacă moldovenii dintre Carpați și Prut sunt "deosebiți" de ceilalți Români, sau
sunt "Români deosebiți de moldovenii din Republica Moldova"). Confundând Dreptul strămoșesc (jus
sanguinis) care definește comunitățile istorico-lingvistice, și Dreptul pământean (jus soli) care definește
națiunile politice, naționalismul șovin și antiromânesc din aceste țări, folosește faptul că vorbitorii limbii
daco-române dinafara României nu aparțin națiunii politice române (adică nu posedă cetățenia română)
pentru a implementa ideea (atât la oamenii locului, cât și în opinia internațională) că nu ar aparține nici
neamului (etniei și sferei culturale și istorice) românești, mergându-se până la negarea faptului că au aceleași
origini și că vorbesc aceeași limbă.
Românii și diaspora
Deoarece istoriografia internațională folosește în mod curent
cuvintele « Germani » sau « Italieni » pentru a desemna populațiile
respective în decursul istoriei lor și înainte de formarea statelor
moderne unitare Germania (1871) și Italia (1870), Florin
Constantiniu a estimat că și Românii ar trebuie să fie desemnați ca
atare, nu ca « Valahi », în decursul istoriei lor dinainte de formarea
statului român (1859). Dar, în ciuda acestei poziții, nu numai că
istoriografia internațională continuă să folosească « Valahi » în loc
Grup de Români înfățișat în Harper's
de Români pentru perioadele anterioare secolului XIX, dar acest
magazine, 1876.
obicei s-a răspândit și în unele publicați românești. Trebuie așadar
precizat cine sunt acești « Valahi » :
În regiunea Vranje din Serbia de sud-est sunt următoarele toponime: Surdulița, Otulie, Danciul (Dancul),
Margini (Marzini), Vlașki Dol, Vlașki Put[69] dar Vlasotnițe, râul Vlasina și lacul Vlasina. In Vlasotnițe, un
recensământ din 2011 indica 10 familii de români.
Tot în Sud-Estul Serbiei trăiesc Torlacii, o veche populație a vlahilor din care unii au fost slavizați iar alții
turciți. Torlacii mai trăiesc și in Bulgaria, la granița cu Serbia. Unii istorici sârbi consideră că torlacii sunt
vlahi înrudiți cu românii din Timoc.[70]
Ținutul dinspre actualul Muntenegru se numeste Vlahia veche (Stari Vlah/Стари Влах)[71] cu localitățile
Priboj, Nova Varoš, Prijepolje, Užice, Čajetina. Tot in sud, în satul Naupara, lângă Crușevaț, peste 6% din
oameni vorbesc româna. Românii din Serbia au avut de suferit numeroase tragedii în timpul războaielor
dintre turci și austrieci. Peste 50 de sate românești din Serbia și Banat au fost complet distruse de austrieci si
de milițiile sârbești în perioada războaielor din secolul al XVIII-lea[72].
Există și legende bazate pe interpretări confuze conform cărora beduinii arabi care trăiesc în jurul mânăstirii
grecești Sfânta-Ecaterina, în Peninsula Sinai din Egipt, ar fi de origine « vlahă », însă veridicitatea acestora
nu este verificabilă.[95][96]
-În „Goralia”, la limita celor trei lanțuri muntoase largi: Carpații, Górța și Beskizii.
-În regiunea Podhalia, în extremitatea sudică a Poloniei la granița
cu Slovacia, în văile de sud ale râului Dunajec; localitățile Cieszyn,
Skoczow ș.a.
Tot în Ucraina dar și în Polonia mai trăiesc comunități de huțuli, boiki și lemkieni care
prezintă asemănări cu românii, polonezii, ungurii, slovacii și rutenii. Iorga a scris că
huțulii sunt daci slavizați[106] Cercetătorii polonezi cred că lemkienii și boiki au o
origine românească (vlahă)[107]
Român din
În Ungaria trăiesc peste 25000 de români si circa 200000 de țigani (băieși), foști Moravia, 1787
mineri, vorbitori de limba română[108]
În Austria s-au identificat români provenind din Croația. Din cei 30.000 de croați, colonizați în Burgenland,
Austria, în secolul al XVI-lea, mulți erau Români/Vlahi/Morlaci, care au fost colonizați în 13 sate, în plasa
Oberwart, în partea de sud a dealurilor Gunser Gebirge, și care vorbesc astăzi un dialect propriu derivat din
limba croată; sate valahe: Althodis, Weiden cu Parapatisch, Ober și Unterpodgoria, Rumpersdorf, Podler,
Allersdorf, Allersgraben cu Raurigel, Mochmeierhof și Spitzzicken, toate așezate în plasa Oberwart[109]
In
1772, câteva ziare franțuzesti au publicat știri despre soldații Croați și Morlaci în intervenția care a dus la
prima împărțire a Poloniei. [110] [111]
In 1785 ziarele au relatat despre manevrele trupelor Croaților și
Morlacilor lângă Passau, ca urmare a tensiunilor dintre Austria și Prusia.[112]
Toponimia
[[|thumb|
Roșu: câteva din Romaniile populare menționate în sursele anteriare sec. XIV sau atestate
toponimic.
Violet: zone din care limbile romanice dispăruseră în sec. VII.
Roz: zone în care limbile romanice au continuat să fie vorbite neîntrerupt.
Galben: zone din care limbile romanice dispăruseră, dar care au fost repopulate de
romanici, sau romanizate din nou începând din sec. VIII.
Walha, Vlahia moravă, Bogdano-Vlahia, Ungro-Vlahia: denumirile medievale ale unor
popoare sau state romanice mai tardive.]]
Comunitățile românofone medievale, numite de istorici „Romaniile populare”, erau denumite de proprii
locuitori țări iar de popoarele sau puterile vecine "valahii". Au existat astfel (unele dăinuiesc până azi sub
formă de toponime)[115] :
Vlahia interioară, cum apare Ardealul în diferite hărți ungurești medievale, fiind înăuntru
monarhiei ungare, în timp ce Țara Românească și Moldova erau în afara acesteia;
Vlachföldek sau Olàhorszag, adică Țări ale Românilor în limba maghiară, cum apar în
diferite documente ungurești medievale, țările Maramureșului, Oașului, Crasnei, Lăpușului,
Năsăudului, Bihorului, Moților, Gurghiului, Topliței, Amlașului, Cibinului, Făgărașului,
Motrului și Lotrului;
Vlăhița, așezare din jud. Harghita;
Ungro-Vlahia adică Vlahia dinspre Ungaria (denumire dată de către greci): Țara
Românească dintre Carpații Meridionali și Dunăre;
Vlahia Mică: Oltenia – partea Țării Românești din vestul râului Olt;
Vlahia Mare: Muntenia - partea Țării Românești din estul râului Olt;
Blahnița (râu și câmpie în jud. Mehedinți);
Vlăsia (pădure la nord de București);
Vlașca - fost județ al Munteniei, în Perioada interbelică;
Moldo-Vlahia, Ruso-Vlahia adică Vlahia dinspre Rusia sau Mavro-Vlahia adică "Vlahia
neagră", de la codrii de nepătruns (denumiri dată de către greci). Denumiri date de către
turci: Bogdan-ili ("Țara lui Bogdan", de la numele domnitorului sub care și-a obținut
independența), Cara-Bogdan ("Bogdania neagră" adică nordică, cara însemnând și
"miazănoapte" la turci) : Moldova dintre Carpații Orientali și Nistru;
Bolohovenii au fost locuitorii moldoveni ai unui teritoriu la aflat la nord de Nistru și dincolo
de Bug menționat în secolele X-XIII.
Vlahia moravă (Valašký) – în munții Beskizi din nord-estul Cehiei;
Vlahia Veche (Stara Vlaška) menționată de autorii bizantini în sud-vestul Sârbiei;
Vlahia Albă menționată de autorii bizantini în Moesia, de-a lungul Dunării de jos;
Vlahia Neagră sau Morlahia menționată de autorii medievali în Dalmația și sudul Bosniei;
Vlahia de la Sirmium menționată de autorii medievali pe râul Sava;
Vlašic (masive muntoase în Bosnia și Serbia; unul dintre ele cuprinde un podiș numit
"Romanja Planina" la nord-est de Sarajevo);
Vlahina (masiv muntos între Serbia și Bulgaria);
Vlahoclisura, Vlachata și multe alte toponime asemănătoare în Grecia de nord;
Vlahia de Sus menționată de autorii bizantini în Epir;
Moscopole - oraș în sud-vestul Albaniei;
Vlahia Mare (Megali Valacheia) menționată de autorii bizantini în Tesalia;
Vlahia Mică menționată de autorii bizantini în Acarnania.
Cultura
La fel ca și limba, legăturile culturale dintre « Vlahii » nordici (românii) și « Vlahii » sudici (aromânii) au
fost rupte aproximativ în secolul X și de atunci au integrat influențe culturale diferite:
Cultura română are asimilări provenite de la slavi și mai târziu de la unguri și de la germani
(mai ales în Transilvania). În secolul XIX, o dată cu cristalizările naționale europene, a
apărut o importantă deschidere către Europa occidentală fiind strânse în special legăturile
culturale cu Franța, pe fondul latinității ambelor limbi. Influența slavonei bisericești apare
după introducerea alfabetului chirilic; până atunci, statele bulgarilor turcici și ale slavilor de
sud aveau ca limba oficială limba greacă.[116]
Cultura aromână dezvoltată mai întâi ca o cultura pastorală, a fost influențată de culturile
bizantină și greacă.
Religia
Religia « Vlahilor » este predominant creștină ortodoxă, dar sunt unele regiuni unde sunt catolici (Istro-
Românii din Croația), iar o minoritate din cadrul Megleno-Românilor sunt musulmani (trăind în Turcia de la
schimbul de populație din 1923 cu Grecia). In jurul anului 1000 a apărut în Balcani secta paulicienilor,
numită și secta bogomililor sau a patarenilor. O mare parte a vlahilor, in special cei din Macedonia au trecut
la bogomilism[117] [118]
In urma persecuțiilor, majoritatea vlahilor bogomili au revenit la creștinismul
ortodox, cu excepția vlahilor din Bosnia și Herțegovina, care au fost serbizați si apoi au trecut la islamism.
În cazul românilor din România, trebuie să menționăm și religiile greco-catolică (unită), protestantă și
romano-catolică.
Personalități
Regi in Regatul Vlaho-Bulgar : Ioan Asan I, Petru Asan, Ioniță Caloian, Ioan Asan II, Căliman Asan,
Ioan Asan III.
Emanuil Gojdu, aromân, a trăit la Budapesta unde a avut un întreg cartier ca proprietate, lăsat ca moștenire
unei fundații care oferea burse studenților romani. Fundația a fost deturnată de către guvernul maghiar.
Simon Sina, aromân din Moscopole[119], a ajuns bancher (directorul Băncii naționale din Austria) și
filantrop, finanțând apariția Academiei din Ungaria.
Pitu Guli, aromân din Macedonia, a condus insurecția armată din 1903 din Macedonia
Gheorghe Mucitani, aromân din Macedonia, a condus detașamente de aromâni în ciocnirile armate cu grecii
și turcii după revoluția din Macedonia.
Dinu Vanghel, aromân din Macedonia, a fost prim ministrul al Republicii din Crușeva, Macedonia din
1903.
Tomas Bata, valah din Moravia cehă, fondatorul fabricilor de încălțăminte "Bata"
Note
1. ^ Vezi DEX (http://dexonline.ro/search.php?cuv=valahi).
2. ^ calcul lingvistic „Valahi” nu este socotit de Academia Română ca fiind un cuvânt
românesc: Dicționarul Enciclopedic (vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4) îl definește ca o
denumire dată de străini iar DEX-ul ca un nume dat în evul mediu românilor din stânga și din
dreapta Dunării de către alte popoare: vezi [1] (http://dexonline.ro/definitie/valah).
3. ^ Lucien Musset. — Les invasions. Le second assaut contre l'Europe chrétienne (VIIe-XI
siècles), Presses Univ. France, 1965, p.195
4. ^ Ghiorghios Kedrenos, Compendium, vol. III, p. 141.
5. ^ Nicolae Iorga, Les plus anciens états slavo-roumains sur la rive gauche de Danube (VIIe
siècle) în: „Revue des Études Slaves”, 1925 (vol. V, fasc. 3-4, p. 173).
6. ^ Ecaterina Goga - Introducere în filologia romanică - Studiu socio-linvistic. Editura Didactică
și Pedagogică.(1980) p.223-232
7. ^ G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor. Vol. VIII, 1936
8. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.XI
9. ^ Dvoichenko-Markov, Demetrius. “THE RUSSIAN PRIMARY CHRONICLE AND THE
VLACHS OF EASTERN EUROPE.” Byzantion, vol. 49, 1979, pp. 175–187. JSTOR,
www.jstor.org/stable/44172681.Accessed 3 Apr. 2020.
10. ^ O. V. Tvorogov, Drevne-Russkie Chronography (Ancient Russian Chronographies)
(Leningrad, 1975, p.138.
11. ^ P. P. Panaitescu, Introducere la Istoria Culturii Romànesti (Introduction to the History of
Rumanian Culture) Bucuresti, 1969, p. 130
12. ^ Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București:
Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8
13. ^ Theophylact Simocatta, 8.4.11-8.5.4 (ed. C. de Boer, 1972)
14. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.VII
15. ^ Fontes Historiae Dacoromanae, vol. 2, Editura Academiei, București 1970, p.XVIII
16. ^ Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanțului, Editura Meronia, București, 2005, p.126
17. ^ Fontes Historiae Daco-Romaniae-Izvoarele istoriei României, vol. IV, (ed. Haralambie
Mihăescu, Nicolae Șerban Tanașoca, Radu Lăzărescu, Tudor Teoteoi), Ed. Academiei,
București, 1982, p. 6 (abreviată infra FHDR)
18. ^ M. Lascaris, Les Vlachorynchines. Une mise au point, în „Revue Historique du Sud-Est
Européen”, 20, 1943, p. 182-189
19. ^ Genesios,(l.Engleza) On the reign of emperors, Australian Association of Byzantine
Studies,Canberra, 1998, p.29
20. ^ Juan Signes Codoñer, The Emperor Theophilos and the East, 829–842: Court and Frontier
in Byzantium during the Last Phase of Iconoclasm, Routledge, 2016, p. 51
21. ^ Matila Ghyka. A Documented Chronology of Roumanian History: From Pre-historic Times
to the Present Day. Translated from the French by Fernand G. Renier and Anne Cliff, B. H.
Blackwell, 1941, p.26
22. ^ Pandele Olteanu, Aux origines de la culture slave dans la Transylvanie de Nord et le
Maramureș, «Romanoslavica», I, 1958, p. 169-197.
23. ^ Radu MÂRZA,Contribuția lui Chiril și Metodie ladezvoltarea culturii
europene”Romanoslavica, 49, 2, 2013
24. ^ Józef Maksymilian Ossoliński, Samuel Bogumił Linde "Vincent Kadłubeck: E. Historisch-
kritischer Beytrag zur Slavischen Literatur" Biblioteca Bavareză de Stat, 1822, p 565
25. ^ Fruchtbarkeit des Wort Gottes, sowohl in den Anhören als Verkündigen derselben: Lobr.
am Feste der H. H. Cyrilli und Methudii, Wien, Bavarian State Library, 1740, p.232 (scanat in
2010, Disponibil pe Google Books)
26. ^ Constantinus Porphyrogrnitus, De thematibus et administrando imperio, Bonn 1840,Greek
text: G. Moravcsik, In English by: R.J.H.Jenkins, Dumbarton Oaks,1967, p.125
27. ^ FHDR, Fontes Historiae Daco-Romaniae-Izvoarele istoriei României, vol. III, p. 141
28. ^ FHDR Fontes Historiae Daco-Romaniae-Izvoarele istoriei României, vol. III, p. 122; 144-
145
29. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV. ISBN 978-90-04-17536-5.
p. 94
30. ^ Ibn al Nadim, al-Fihrist. English translation: The Fihrist of al-Nadim. Editor și traducător: B.
Dodge, New York, Columbia Unicersity Press, 1970, p. 37 with n.82
31. ^ Spinei, Victor, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the
Tenth to the Mid-Thirteenth Century. Brill. 2009, p.83
32. ^ Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanțului, Editura Meronia București,2005, p.126
33. ^ A. Decei, V. Ciocîltan, “La mention des Roumains (Walah) chez Al-Maqdisi,”in Romano-
arabica I, Bucharest, 1974, pp. 49–54
34. ^ Samuel Hazzard Cross et Olgerd P. Sherbowitz-Wetzor (limba engleză), The Russian
Primary Chronicle. Laurentian Text, The Medieval Academy of America,
CambridgeMassachusetts, 2012, p.62
35. ^ C. A. Macartney, The Habsburg Empire: 1790-1918, Faber & Faber, 4 sept. 2014,
paragraf.185
36. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV. ISBN 978-90-04-17536-5.
37. ^ K. Horedt, “Blökumana-land si Blakumen”, AM,6 (1969), pp. 179–185
38. ^ Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250. Cambridge
University Press. ISBN 978-0-521-89452-4. p.303
39. ^ Русскій хронографъ, 2, Хронографъ Западно-Русской редакціи,in PSRL, XXII, 2,
Petrograd, 1914, p.241
40. ^ V. Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the
Tenth to Mid-Thirteen Century, Brill, 2009, p.118
41. ^ Vincentius Kadlubko, Martinus Gallus, Scriptores Historiae Polonae, Bibliothecae
Heilsbergensis, pag.14
42. ^ Anna Comnena, The Alexiad, English translation: Elisabeth Dawes, London, 1928, p.253
43. ^ M. Gyoni, ActaAntHung 1 [1951] 235—45
44. ^ M. Guizot, Collection des Memoires relatifs a l'histoire de France. Chapitre: Histoire des
croisades par Foulcher de Chartres, Briere, Paris, 1825, p.33 si pag.16
45. ^ Vezi Dicționarul Enciclopedic, vol. VII, ISBN 978-973-45-0578-4 (pag. 313).
46. ^ Stanko Guldescu (1970). The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792. Walter de Gruyter
GmbH & Co KG. p. 67-70. ISBN 9783110881622.
47. ^ Cicerone Poghirc (2012). Romanizarea lingvistică și culturală în Balcani. In: Aromânii,
istorie, limbă. Editura Humanitas. p. 17. ISBN 978-973-50-3460-3.
48. ^ Silviu Dragomir (1959). Vlahii din Nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu. Editura
Academiei RSR. pp. 71–85.
49. ^ Emile Picot (1873). Les serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privileges, leur église, leur
état politique et social (în franceza). Grégr & Dattel libraires éditeurs, Prague. p. 351.
50. ^ Marian Wenzel (1962). „Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and
Why?”. Sudost-Forschungen (21): 102–143.
51. ^ Alberto Fortis (1774). Viaggio in Dalmatia (în italiana). Venezia.
52. ^ Alexandru Madgearu, Expansiunea maghiară din Transilvania, Editura Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2019, p. 20
53. ^ Vasile Arvinte, Formarea limbii și poporului român în lumina cercetărilor recente, Anuar de
lingvistică și istorie literară, tom XVII, 1966, 13-32
54. ^ Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București:
Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8
55. ^ Cezar, Comentarii de bello gallico et civili, C.H.F. Hartmann, Leipzig, 1835, p. 372
56. ^ Friedrich Kluge, Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache, Berlin, 1957, p. 853
57. ^ Alexandru Rosetti, Istoria limbii române, II, Limbile balcanice, București, 1962, p. 45
58. ^ Vasile Arvinte, Formarea limbii și poporului român în lumina cercetărilor recente, Anuar de
lingvistică și istorie literară, tom XVII, 1966, p. 32
59. ^ Vasile Arvinte, Formarea limbii și poporului român în lumina cercetărilor recente, Anuar de
lingvistică și istorie literară, tom XVII, 1966, p. 32
60. ^ Annals of Niketas Choniates, Translated by H.J. Magoulias, Wayne State University Press,
Detroit, 1984, p.238-371. (https://archive.org/details/o-city-of-byzantium-annals-of-niketas-
choniates-ttranslated-by-harry-j-magoulias-1984)
61. ^ Petre Ș. Năsturel, „Vlahii din spațiul bizantin și bulgăresc până la cucerirea otomană“ in
vol Aromanii. Istorie, Limba. Destin. Bucuresti,Editura Fundatiei Culturale Romane, 1996
62. ^ Conform recensământului din 2011
63. ^ „Vlahii din Serbia recunoscuți ca minoritate națională” (http://www.bbc.co.uk/romanian/new
s/story/2007/08/070817_vlahi_serbia_minoritate.shtml), publicat de BBC la 17 august 2007
64. ^ Știrile Pro TV: „Limba română recunoscută drept limbă maternă în Serbia” (http://www.prot
v.ro/filme/limba-romana-recunoscuta-drept-limba-materna-in-serbia.html?id_file=27625#276
25), reportaj video realizat de Știrile Pro TV la 19 august 2007
65. ^ „Serbia a recunoscut că «vlahii» din Timoc vorbesc românește” (http://www.gardianul.ro/20
07/08/03/externe-c3/serbia_a_recunoscut_ca_vlahii_din_timoc_vorbesc_rom_neste-s9892
4.html), publicat de Gardianul la 3 august 2007
66. ^ http://www.dprp.gov.ro/serbia/]
67. ^ Stefan Starețu, Medieval name and ethnicity: Serbs and Vlachs, Balcanica Posnaniesia
XXII/1, Ius Valachicum, Poznan-Bucharest, 2015. p 82
68. ^ Anton Balota, Izvoarele Baladei Populare Românești [Sources Romanian folk ballads],
(București: Ed. Saeculum I.O., 2005),p. 34
69. ^ Silviu Dragomir, Vlahii din nordul peninsulei Balcanice, Editura Academiei RPR, 1959,
p.55
70. ^ Krstic Dejan. „Ideas of the Pirot region population that concern the term the Torlaks”.
Pirotski zbornik, 2019, iss. 44, pp. 1-63.
71. ^ https://en.wikipedia.org/wiki/Raška_(region)
72. ^ Picot, Emile, Les serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privileges, leur église, leur état
politique et social. Prague. Grégr & Dattel libraires éditeurs. 1873. p.113
73. ^ Tănase Bujduveanu, Aromânii din Kosovo, Les Aroumains de Kosovo, The Aromanians
from Kosovo, ediția română-engleză-franceză, editată de Societatea Academică
Moscopolitană, Editura George Iustinian & Justin Tambozi, București și Editura cartea
Aromână, Constanța, 2002
74. ^ Karl Kaser, Household and Family in the Balkans: Two Decades of Historical Family.LIT
Verlag Münster, 2012, p.112
75. ^ Daskalogiannis Ioannis - Cretan Hero (http://www.interkriti.org/crete/hania/daskalogiannis_
ioannis.html), www.interkriti.org
76. ^ Gheorghe Bogdan, Memory, identity, typology: an interdisciplinary reconstruction of Vlach
ethnohistory, B.A., University of Northern British Columbia, 2011
77. ^ Contributors to Wikimedia projects (25 noiembrie 2021), European Charter for Regional or
Minority Languages (https://en.wikipedia.org/wiki/European_Charter_for_Regional_or_Minor
ity_Languages) (în engleză), Wikimedia Foundation, Inc.
78. ^ http://censusresults.nsi.bg/Reports/2/2/R7.aspx Recensamantul din 2011 din Bulgaria]
79. ^ Contributors to Wikimedia projects (25 noiembrie 2021), European Charter for Regional or
Minority Languages (https://en.wikipedia.org/wiki/European_Charter_for_Regional_or_Minor
ity_Languages) (în engleză), Wikimedia Foundation, Inc.
80. ^ John V. A. Fine,John Van Antwerp Fine, The Late Medieval Balkans: A Critical Survey
from the Late Twelfth Century, University of Michigan Press, 1994 p.19
81. ^ Mužić, Ivan (2010). Vlasi u starijoj hrvatskoj historiografiji (PDF) (in Croatian). Split: Muzej
hrvatskih arheoloških spomenika. ISBN 978-953-6803-25-5.p.129
82. ^ Ilona Czamańska, Vlachs and Slavs in the Middle Ages and Modern Era, RES
HISTORICA 41, 2016, p.19
83. ^ A. P.Vlasto, The entry of the Slavs into
Christendom, Cambridge, University Press, 1970,
p.234, ISBN 978-0-521-07459-9
84. ^ Lovrenović, Dubravko, Stećci: Bosansko i humsko mramorje srednjeg vijeka [Stećci:
Bosnian and Hum marbles from Middle Age] (in Croatian). Ljevak. 2013, p.59, ISBN
9789533035468
85. ^ Malcom, Noel (1994). Bosnia: A Short History (Vlachs in Bosnia). Reprinted by permission
of the author and New York University Press. New York University Press. ISBN
9780814755204.
86. ^ Cosma Ela, "Vlahii Negri. Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor." In: Silviu
Dragomir-120 ani de la nastere, Editura Universității din Oradea, Cluj Napoca, 2008, p.124
87. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH
& Co KG, 1970, p.67, isbn 9783110881622
88. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH
& Co KG, 1970, p.70, isbn 9783110881622
89. ^ Picot, Emile, Les serbes de Hongrie, leur histoire, leurs privileges, leur église, leur état
politique et social. Prague. Grégr & Dattel libraires éditeurs. 1873. p.351
90. ^ . Marian Wenzel, Bosnian and Herzegovinian Tombstobes-Who Made Them and Why?"
Sudost-Forschungen 21(1962): 102-143
91. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH
& Co KG, 1970, p.70, isbn 9783110881622
92. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH
& Co KG, 1970, p.67, isbn 9783110881622
93. ^ Stanko Guldescu, The Croatian-Slavonian Kingdom: 1526-1792, Walter de Gruyter GmbH
& Co KG, 1970, p.69, isbn 9783110881622
94. ^ Thede Kahl, "Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa" Doc
Thesis, Munster, 1999, p.41
95. ^ Popescu-Belis A. (2001) - Légende des origines, origines d'une légende : les Gabaliya du
mont Sinaï. In J.-M. Mouton, éd., Le Sinaï : de la conquête arabe à nos jours, coll. Cahiers
des Annales Islamologiques, 21, IFAO, Le Caire, p.107-146
96. ^ Andrei Popescu-Belis - Sinai Articles (http://andreipb.free.fr/textes/sinai-downloads.html),
andreipb.free.fr
97. ^ Samuel Hazzard Cross și Olgerd P. Sherbowitz-Wetzor (Trad. și editori), The Russian
Primary Chronicle. Laurentian Text, THE MEDIAEVAL ACADEMY OF AMERICA
CAMBRIDGE, MASSACHUSETTS, 2012, p.62
98. ^ Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015, p.175
99. ^ Draganu, N. Românii in veacurile IX-XIV pe baza toponimiei si a onomasticei [The
Romanians in the IX-XIVth centuries based on toponimy and onomatology]. București:
Imprimeria Nationala.1934, p.21
100. ^ Exemple din Josef Fabián, Slovník nespisovného jazyka valaského (http://www.divadlosch
od.cz/val.atheny/knihy/slovnik.pdf) (Dicționar al limbii nescrise a vlahilor), Občanské
sdružení Valašské Athény, Valašské Meziříčí, 2009 ISBN 80-239-7990-6 (accesat la 21
noiembrie 2013).
101. ^ Gheorghe Șincai, Hronica românilor, Editura pentru literatură. 1969, p.255
102. ^ http://www.caietesilvane.ro/articole/2092/Valahii-si-goralii-din-Carpatii-Nordici.html
103. ^ Contributors to Wikimedia projects (20 iunie 2019), Vlach uprisings in Moravia (https://en.w
ikipedia.org/wiki/Vlach_uprisings_in_Moravia) (în engleză), Wikimedia Foundation, Inc.
104. ^ http://www.eliznik.org.uk/RomaniaHistory/Vlach-poland.htm:
105. ^ Jan Długosz, Historiae Poloniae, Przedziecki edition, tom I, Kraków, 1863, page 320
106. ^ Nicolae Iorga, Românismul in trecutul Bucovinei, BUCURESTI, 1938, pag.1
107. ^ Ewa Kocój, HERITAGE WITHOUT HEIRS? TANGIBLE AND RELIGIOUS CULTURAL
HERITAGE OF THE VLACH MINORITY IN EUROPE IN THE CONTEXT OF AN
INTERDISCIPLINARY RESEARCH PROJECT, BALCANICA POSNANIENSIA • Special
volume IUS VALACHICUM, Poznań – Bucharest 2015, p.141
108. ^ István Kenesei, Minority languages in Hungary, Conference "The Relationship between
Official Languages and Regional and Minority Languages in Europe", Dublin, 4 - 6
November 2009, p 64-72
109. ^ Gerhard Baumgartner, „6 x Österreich. Geschichte und aktuelle Situation der Volksgruppen
in Österreich" (De 6 ori Austria, istorie și situația actuală a grupurilor etnice) volumul.I. ediția
„Minorități”, editura „Drava”, Klagenfurt,ISBN 3-85435-2395
110. ^ „Journal Politique ou Gaz8tte des Gazettesŗ, Bouillon 1772, avril, seconde quinzaine 1772,
35;
111. ^ Gazette du lundi 6 avril 1772, nr 28, 127
112. ^ Journal Politique ou Gazette des Gazettesŗ, avril 1785, seconde quinzaine, 30.
113. ^ Nicolae Iorga, Cei mai mici frați ai noștri: romanii "ladini"Editura Universul, 1938
114. ^ cei mai mici frati ai nostri romanii ladini conferinta la radio 30 septembrie de iorga nicolae
1871 1940 - Iberlibro (https://www.iberlibro.com/buscar-libro/titulo/cei-mai-mici-frati-ai-nostri-r
omanii-ladini-conferinta-la-radio-30-septembrie/autor/iorga-nicolae-1871-1940/) (în
spaniolă), www.iberlibro.com
115. ^ Nicolae Iorga, Teodor Capidan, C. Giurescu : "Istoria Românilor"
116. ^ Denis Zakythinos, ΒΥΖΑNCE ÉTAT NATIONAL OU MULTI - NATIONAL ? EKT, Αthenes
1981, p.35
117. ^ Isidor Ieșan, Secta patarenă în Balcani și în Dacia Traiană. Institutul de arte grafice C.
Sfetea, București, 1912
118. ^ Octavian
Ciobanu,https://www.academia.edu/66866040/The_Role_of_the_Vlachs_in_the_Bogomils_Ex
of Balkan and Black Sea Studies, year 4, Issue 7, December 2021, pp. 11-32.
119. ^ VJERAN KURSAR, Being an Ottoman Vlach: On Vlach Identity (ies), Role and Status in
Western Parts of the Ottoman Balkans (15th - 18th centuries), OTAM, 34/Güz 2013, 115-161,
p.152
Legături externe
https://archive.org/stream/VlahiiSuntRomani_64/VlahiiSuntRomani_djvu.txt
[2] (http://www.proiectavdhela.ro/pdf/maria_magiru_romanii_balcanici_aromanii.pdf) Maria
Magiru. Aromânii
Sorin Paliga. Vlahi sau români (https://www.academia.edu/26900123/THE_PROBLEM_OF
_SLAVIC_VLACH%D0%AA_AND_MEDIEVAL_LATIN_BLACHUS_WHICH_ETHNIC_GR
OUP_S_DO_THESE_FORMS_REFER_TO)
Biroul de stat pentru statistică al Republicii Macedonia (http://www.stat.gov.mk/)
Românii de dincolo de granițele României (http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-07-07
&id=223546)
[3] (http://www.milisoft.ro/MainPage.php?iditem=296d308fb77e70a73aec14d2d1d28ecc5ea
4c25b) (etimologie)
[4] (http://reader.digitale-sammlungen.de/resolve/display/bsb10408785.html) (Johann
Thunmann despre vlahii balcanici)
Vlahii negri-morlacii- pag.124 (http://centrulslavici.uvvg.ro/wp-content/uploads/2014/05/Ioa
n%20Aurel%20Pop,%20Sorin%20SipoS%20SILVIU%20DRAGOMIR%20-%20120%20D
E%20ANI%20DE%20LA%20NASTERE.pdf)
[5] (https://allthingsvlach.files.wordpress.com/2013/06/bogdan-thesis-final.pdf) Teza de
doctorat despre vlahi
Români in Austria (https://astraromana.wordpress.com/2010/05/07/sate-de-origine-valacha-i
n-austria/)
[6] (https://www.academia.edu/5573680/Aromani_Meglenoromani_Istroromani_Berciu_Adin
a_Lozovanu_Dorin_Coman_Virgil) AROMÂNI, MEGLENOROMÂNI, ISTROROMÂNI –
ASPECTE IDENTITARE ȘI CULTURAL
[7] (https://www.academia.edu/66866040/The_Role_of_the_Vlachs_in_the_Bogomils_Expansion_in_the_
Balkans) Religia vlahilor in Evul mediu.
Vezi și
Lista celor mai importanți aromâni
Aromânii din Albania
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vlahi&oldid=14745569
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.