FOTO Femeile, victime si calai in lagarul de munca fortata de la Canal

Sinziana Ionescu,

Detinutele erau puse la aceeasi munca grea ca detinutii, care ei insisi de multe ori
cedau sub corvezi. Femeile sapau, carau cu roaba, descarcau piatra din vagoane si o
duceau la punctul indicat de brigadieri. Supravietuitorii relateaza chinurile umilitoare
la care erau supuse, inclusiv in perioadele vulnerabile.

Canalul Dunare-Marea Neagra, infricosator lagar al mortii, a ramas in memoria

colectiva ca loc preferat de experimente ale rezistentei umane. Aici erau inchisi oameni
care aveau doar vina de a fi fost peste mediocritatea comunistilor. Iar daca isi mai
exprimau vreo parere ce putea fi interpretata ca un dezacord la adresa regimului,
soarta lor era pecetluita.

Tortionarii de la Canal erau bucurosi sa primeasca ,,marfa" noua cu fiecare transport,

cruzimea lor neavand margini cand venea vorba despre schinguirea detinutilor.
In aceste categorii, victime si calai, intrau atat barbati, cat si femei. Detinutele erau
puse la aceeasi munca grea ca detinutii, care ei insisi de multe ori cedau sub corvezi.
Femeile sapau, carau cu roaba, descarcau piatra din vagoane si o duceau la punctul
indicat de brigadieri. Supravietuitorii relateaza chinurile umilitoare la care erau supuse,
inclusiv in perioadele vulnerabile.

,,Femeile arestate politic nu puteau sa formuleze nici cel mai elementar protest, cum
era nevoia de a fi scutite de munci istovitoare in perioadele grele de menstruatie, cand
efectiv acestea nu mai puteau cara pamantul cu roaba sau, chiar ceea ce era o pretentie
mai mica, aceea de a avea tampoanele igienice necesare. Le vedeai pe bietele femei
sangerand si lasand urme rosii pe pamantul blestemat al Dobrogei", scrie Ion Carja, fost
detinut la Canal, in marturia sa zguduitoare.

In cartea sa ,,Canalul mortii" aparuta la New York in 1974, aflata la Biblioteca

Judeteana I N Roman din Constanta, Ion Carja spune cine se ocupa de sectia femeilor
de la santierul Columbia din Cernavoda.

,,Pentru sectia femeilor, care cuprindea peste 600 mame, sotii, bunici, raspundea
<<comandanta>> sergent Chivu, o fiara de femeie care nu numai ca batea ea insasi pe
bietele femei, dar aceasta si-a insusit toate bunurile de pret cu care acestea au fost
arestate, exceland in spolierea marelui grup de taranci din judetul Ilfov care, refuzand
sa se inscrie in colectivele agricole, in clipa cand au fost arestate, si-au luat cu ele si au
adus la Canal tot ce au putut lua in bratele lor, indeosebi tesaturi de mare valoare",
spune Carja.

Sistemul represiv avea sustinatori printre victime, care cautau sa-si usureze munca
silnica turnandu-si tovarasii de suferinta.

,,Intocmai ca si pe celelalte santiere ale groazei, si aici administratia lagarului si-a creat
un aparat de informatori dintre detinute. Vor ramane nume odioase pentru femeile care
au trecut prin Columbia, acelea ale detinutei Erji Csenk din Cluj, fara nicio identitate
nationala sau sociala precisa, care a ocupat functii in lagarele de concentrare naziste
din Ungaria, motiv pentru care era acum arestata, cat si acela al detinutei Zizi Ambrus
din Dej, al carei carnet de informatii a fost aflat pe santier, fiind pierdut de ea,
descoperindu-se activitatea ei marsava impotriva camaradelor de suferinta", noteaza
autorul.

El aminteste ca din numerosul contingent de femei din elita societatii romanesti care au
lucrat la Columbia sau Saligny au facut parte cele,, din familiile Mavrocordat, Ghica,
Cancicov, Dolly Sterlopol, dna Corneliu Codreanu, dna Ion Mota, Eugenia Muresanu
etc".

Ardeleanul Ion Carja a dedicat volumul sau ,,Tuturor mamelor, tatilor, sotiilor, sotilor,
surorilor, gratilor si copiilor cari au plans amarul vreunuia de-al lor de la Canalul
Mortii, care ori a ramas pe veci acolo in huma Dobrogei ori, de s'a intors, nu a mai venit
acelasi. Tuturor Martirilor Romani de pe acest taram sau de pe cel de dincolo".