Povestile cumplite din abatorul terorii Peninsula.

Lagarul comunist de munca unde

moartea era o binecuvantare
Mariana Iancu,

Proiectul Canalului Dunare-Marea Neagra, conceput initial la sfarsitul secolului al XIX-lea, a demarat, intr-o
forma organizatorica diabolica, pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dupa modelul sovietic, la indemnurile
lui Stalin. Santierul canalului a devenit la scurt timp lagar de exterminare a oponentilor regimului, iar coloniile
unde locuiau detinutii, abatoare ale terorii.

In timp, numarul detinutilor de la canal a variat, in functie de amploarea lucrarilor, in 1952 depasind 80% din
forta de munca folosita. Internarea in coloniile de pe canal se facea in functie de necesitati.

La Peninsula - Valea Neagra, a existat unul dintre cele mai mari lagare ale Canalului Dunare-Marea Neagra,
unde au fost inchisi intre 6.000 si 8.500 de detinuti. La Columbia - Cernavoda, numarul detinutilor a variat intre
1.200 si 8.000 de oameni, iar la Saligny intre 2.000 si 8.000. La un moment dat, aici a fost o colonie de munca
unde erau inchise doar femei.
Conform Dictionarului Penitenciarelor din Romania Comunista, au mai fost colonii la Kilometrul 5 (2.000 de
detinuti), Kilometrul 31 (1.500 de detinuti), Poarta Alba (10.000-12.000 de detinuti), Galesu (3.000 de detinuti),
Noua Culme (2.000-7.500 de detinuti), Tasaul (cu un efectiv de 1.500 de detinuti), Capul Midia (500-2.500 de
detinuti). Pe langa acestea, mai erau doua lagare speciale: Eforie (300 de detinuti) si Constanta (Stadion - 400 de
detinuti) si lagare auxiliare la Seimeni, Saligny, Medgidia, Basarabi si Navodari.

De-a lungul santierului Canalului sunt tot atatea morminte unde au fost ingropati cei care mureau din cauza
conditiilor grele de munca, a lipsei medicamentelor si a asistentei medicale. Paul Andreescu, de 78 de ani, fost
detinut politic, a luptat pentru construirea Memorialului Poarta Alba, monument inchinat victimelor regimului
comunist care au fost trimise in lagarele de munca ale proiectului sovietic. ,,Am ridicat acest monument nu
intamplator aici. El este la jumatatea drumului mortii. Am ridicat monumentul aici pentru ca intr-o parte si alta
sunt oseminte. Este plin pamantul Dobrogei de osemintele fratilor mei", spune el.

12 ORE DE MUNCA PE ZI

In Peninsula - Valea Neagra, la 18 decembrie 1952, se aflau 5.521 de persoane, dintre care 2.293 erau detinuti
politici, condamnati prin hotarare judecatoreasca si 3.228 - internati administrativ. Iata care era impartirea pe
categorii politice, sociale sau de varsta, conform unui document din Dosarul nr. 55, fond documentar CNSAS:
legionari - 1.716, PNL - 457, PNT - 488, PSDI - 62, PNC - 54, mai erau 270 de politisti si 181 de detinuti care
apartineau altor partide ,,contrarevolutionare". Daca e sa ne raportam la categoria sociala din care proveneau
detinutii, 429 erau simpli tarani, 862 - tarani mijlocasi, 589 - chiaburi, 439 - muncitori, 572 - mici burghezi,
337 - burghezi. Oameni trecuti de 60 de ani erau 432, iar intre 20 si 40 de ani - 1.897.

In documentele organelor de securitate, citate de Nicoleta Ionescu-Gura, in publicatia ,,Caietele CNSAS", se

arata ca internatii administrativ de la Peninsula-Valea Neagra au fost retinuti in doua etape si pe doua
problematici. Prima etapa a avut drept obiect problema legionara (operatiunile din 18/19 iulie 1952), cand au
fost arestati fostii legionari care au detinut functii de la sef de garnizoana in sus si care au avut functii in aparatul
burghezo-mosieresc, ca fosti politisti, demnitari etc. A doua etapa a avut drept obiect problema fostelor partide
istorice (operatiunea din 15/16 august 1952), cand au fost arestate persoanele care au detinut diferite functii in
partide si in aparatul de stat.

Persoanele internate administrativ erau cazate in baraci supraaglomerate, in care cazarmamentul nu prea exista.
Conditiile de detentie erau foarte grele, fapt aratat chiar in documentele organelor de securitate: ,,Cazarea in
unele lagare de munca, ca Peninsula, lasa de dorit, neexistand paturi si nici paturi suficiente pentru care motiv
unii internati dorm pe scandura si se invelesc cu imbracamintea lor proprie". Internatii administrativ de la
Canalul Dunare-Marea Neagra munceau 12 ore pe zi. Timpul de odihna le era redus deoarece la orele de munca
prestate se adauga drumul lung de cativa kilometri, pe jos, pana la locul de munca si inapoi, numaratoarea la
care trebuiau sa stea, diferitele corvezi.

In informarea prezentata la 16 martie 1968 in fata comisiei de partid de catre colonelul in rezerva Ilie Badica,
fost prim-loctiitor al sefului Directiei Generale a Penitenciarelor si Coloniilor de Munca, referitor la conditiile
de detentie, se arata: ,,Intretinerea detinutilor in penitenciare si colonii a fost necorespunzatoare din cauza
numarului prea mare de detinuti. In nenumarate randuri s-a raportat ca spatiul de cazare este demult depasit, s-a
raspuns ca <<noi nu construim puscarii>> sau <<lasati ca nici ei nu ne-au tinut mai bine>>. Mancarea era
corespunzatoare in colonii si proasta in penitenciare. Daca se pregatea masa mai buna pentru detinuti, tov.
Pintilie (n.r. - Gheorghe Pintilie, general de Securitate) era informat si tragea la raspundere pe comandantul
penitenciarului, spunandu-i ca daca da mancare buna la detinuti pactizeaza cu dusmanul de clasa".

,,PAREAM MUMII EGIPTENE, NU OAMENI"

Marturiile celor care au trecut prin coloniile de munca sunt graitoare in acest sens. Iata cum descria fostul
detinut politic Gheorghe Bagu ororile de la Peninsula: ,,Cel mai mare chin la Valea Neagra a fost lipsa de apa
potabila. Zi de vara, zi ce parea ca nu se mai termina, munceam din greu, si beam apa din butoaie tinute in soare
cate o saptamana. Catre seara, apa era clocita, iar dupa cateva zile, ramanea un gel malos. Mai mult de o luna nu
am avut nicio picatura de apa pentru spalat. Transpirati, murdari de praf, paream mai degraba niste mumii
egiptene decat niste oameni. Ajunseseram in situatia disperata de a ne spala cu urina". Acesta este un fragment
din volumul ,,Marturisiri din intuneric" al lui Gheorghe Bagu, care a fost arestat in 1948, fiind acuzat ca este
legionar. A trecut prin mai multe centre de detentie: de la Calea Rahovei la Vacaresti, de la Jilava la Pitesti, apoi
la coloniile de munca Cernavoda, Valea Neagra, Poarta Alba si Kilometrul 31. A fost eliberat in 1951.

PREOTI IN ,,VALEA NEAGRA"

La Peninsula au fost inchisi si doi preoti constanteni, Andrei Ion si Constantin Lembrau, ne spune Ionut
Druche, de la Departamentul Cultural-Educational al Arhiepiscopiei Tomisului.
Preotul Andrei Ion, care a slujit la parohiile Corbu de Sus, Vadu si Ion Corvin, a fost inchis intre anii 1949 si
1951 la Peninsula pentru ,,nedenuntarea complicelui".
Preotul Constantin Lembrau, care a slujit la parohiile Adamclisi, ,,Sfantul Gheorghe" si ,,Adormirea Maicii
Domnului I" din Constanta, a cunoscut de mai multe ori ororile inchisorilor, fiind inchis de patru ori, pentru
,,propaganda contra regimului". La Peninsula, unde a stat intre anii 1958 si 1961, a fost martorul unor scene
terifiante. Marturia Tatianei Lembrau, fiica sa, este cutremuratoare. Aceasta povesteste ca, la Peninsula, in timp
ce parintele Lembrau lucra alaturi de alti detinuti la linia ferata, si erau paziti de soldati inarmati, peste ei au fost
impinse mai multe vagoane de tren care i-au secerat pe toti cei ce se aflau pe sina.
Un alt episod pe care omul bisericii nu-l va uita a fost acela in care militienii care locuiau in apropierea lagarului
isi scoteau copiii din casa si ii puneau sa arunce cu pietre in detinuti si sa strige ,,dusmanii poporului".

CIMITIRUL ABANDONAT

Cimitirul Mamaia Sat este situat pe drumul dintre Lumina si Navodari, fiind despartit de sat de traseul
Canalului. Nu il gasesti decat daca mergi aproximativ 50 de metri spre boschete. Cam la jumatatea drumului se
ivesc, ingropate in maracini, o cruce aici, una colo. Cruci aproape ingropate, din piatra sau fier, pe care nu se
mai poate distinge niciun an si niciun nume. Intr-un colt, sunt cateva morminte proaspete, iar in mijloc, un loc
viran, unde se banuieste ca au fost inmormantati si detinutii de la Peninsula, cimitirul Mamaia Sat fiind cel mai
apropiat de lagar, dar totodata un loc destul de ferit de curiosi.

Mai multe marturii dovedesc faptul ca aici au fost ingropati mortii de la Peninsula. Aurica Rotariu ne-a povestit
ca in anii '50, fratele sau Alexandru era militar in termen la Constanta si ca il aducea des la Peninsula pentru a-i
pazi pe detinuti. ,,Ne povestea. Plangea si ne povestea. Spunea ca oamenii erau chinuiti, batuti daca nu isi
faceau norma. El le mai aducea cate o bucata de paine pe care o invelea in hartie si le-o dadea. Dar de la
distanta, ca nu avea voie sa se apropie de detinuti", povesteste femeia.

Cei care mureau erau ingropati in cimitirul Mamaia Sat, sus, in deal, cum spune ea. Isi aduce aminte de un
electrician care a avut o astfel de soarta. ,,Omul a murit si l-au ingropat acolo. Fratele meu mi-a aratat
mormantul si noi mai mergeam sa aprindem lumanari", povesteste femeia.

Image not readable or empty

peninsula

Lagarele si cimitirele Canalului, cercetate din aceasta toamna

Marius Oprea, cercetator in cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului
Romanesc (IICCMER), spune ca din aceasta toamna, impreuna cu colegi de la Investigatii speciale, vor scana
zona lagarelor de la Canal, cat si locurile unde au fost inmormantati detinutii care au murit in ele. ,,Noi
cunoastem locatiile pe harta si vom merge pe camp. Fostele baraci erau din stuf si lemn si au fost demolate
imediat dupa inchiderea lagarului. Nu va fi usor, dar norocul e ca mai traiesc oameni care isi mai aduc aminte",
spune Marius Oprea.

Rata mortalitatii la Canal era una extrem de mare in randul detinutilor politici. De exemplu, in lagarul de la
Poarta Alba, in zona Galesu, in iarna lui 1951/ 1952, mureau cate unul-trei detinuti pe zi. ,,Numarul mortilor era
foarte mare si astfel depasea posibilitatea de inhumare in cimitirul satesc. Foarte probabil ca au existat locuri
speciale inhumarii lor, undeva in apropierea lagarelor si pe acestea trebuie sa le gasim noi".

Dupa anul 1955, cand santierul era deja inchis, in incercarea de a intra intr-o oarecare legalitate, au fost eliberate
certificate de deces, documente care se regasesc inregistrate la primariile pe teritoriul carora functionau lagarele.
,,Vom copia certificate de deces si vom avea o situatie a detinutilor morti in lagare, dupa care vom confrunta
certificatele de deces cu fisa penitenciara si aflam daca este vorba de detinut politic sau de drept comun. Putem
face si aceasta diferentiere. In certificatul de deces se preciza articolul in baza caruia a fost condamnat
respectivul. Asa am procedat la Periprava", dezvaluie el.
Marius Oprea a vizitat deja cimitirul de la Mamaia Sat, acolo
unde exista mai multe marturii ca au fost inmormantati detinutii
morti la Peninsula. ,,Este un damb mare in mijloc, fara cruci, si
banuiesc ca acolo ar putea fi inmormantati detinuti, dar trebuie
sa gasesc memorii, sa caut si in dosare la CNSAS sau la
Administratia Penitenciarelor sa vad daca cimitirul din Mamaia
Sat a fost folosit si pentru detinutii politici si in ce perioada."

Procedura este urmatoarea: dupa ce se curata terenul, se

urmareste unde au fost cruci. Unde acestea lipsesc, acolo erau
inmormantati detinutii. ,,Daca mortii au haine si inventar, cum ar fi monede, este clar ca nu sunt detinuti. Si la
Periprava am gasit trei detinuti de drept comun. Ne-am dat seama pentru ca erau cu haine pe ei, ori detinutii
politici nu erau ingropati cu haine, pentru ca asa era cutuma, hainele erau pe inventarul penitenciarului".

Munca de investigare a IICCMER va fi cu atat mai grea cu cat parcelarea mormintelor nu se facea la primarii,
pentru ca aceste cimitire erau secrete, nu se tinea o evidenta a locurilor in care erau inmormantati detinutii.
Informatii pot fi gasite doar la unitatea militara si la lagarul unde deceda detinutul. De asemenea, pot fi gasite
schitele, daca mai exista, la Administratia Nationala a Penitenciarelor.

In vizita la Peninsula: fostii gardieni si vecinii lor, fosti detinuti

In Peninsula, fosta colonie de munca a Canalului Dunare-Marea Neagra, care apartine din punct de vedere
administrativ de orasul Navodari, traiesc laolalta fosti gardieni si fosti infractori. Nu sunt dintre cei care in anii
'50 populau fostul lagar de munca, ci sunt veniti mult mai tarziu, cand pe ruinele fostei Colonii Peninsula a
aparut o puscarie pentru detinuti de drept comun.
In mica asezare, unde primul civil a prins radacini dupa anul 1977, cand s-a inchis penitenciarul, lumea a lasat
deoparte vechile dusmanii, cand unii erau dupa gratii, iar ceilalti imparteau dreptatea cu arma in mana, si au
format o comunitate unita mai degraba de nevoi decat de bunastare.
Peninsula este toropita de canicula care pare vesnica, pierduta pe drumul dintre Lumina si Navodari, abandonata
de autoritati si de Dumnezeu. Un loc in care fiecare piatra aruncata in colbul ulitei are o poveste de spus din
fostul lagar si penitenciar. Totul este sa ai timp sa te opresti si sa asculti.

UN FOST DETINUT PE POST DE GHID

Peninsula nu este nici sat, nici cartier. Este o comunitate mica de oameni care au ales sa imbatraneasca aici. Fie
ca au pazit infractorii, fie ca au fost dupa gratii. Fie ca au lucrat la fabricile care au mai supravietuit cativa ani
penitenciarului, fie ca au primit un teren ieftin pe care si-au ridicat o cosmelie. Cu totii au ales sa traiasca intr-un
loc unde nu e medic, nici dispensar, nici politie, ci doar preot si o crasma.
In centru, la magazinul cu de toate, cativa barbati se racoresc cu o bere. Chiar in fata intrarii, masina unui tigan
are toate usile deschise, parca pentru a ajunge pana la morti maneaua data la maximum.

Casele din Peninsula sunt in partea dreapta, iar in cea stanga - doar bucati de moloz si caramida, provenind de la
fostul lagar si penitenciar, din care toti localnicii s-au infruptat cat au vrut sau cat de mult au avut nevoie.
Om de-al locului a ajuns si Neculai Pricope, de 71 de ani. Desi a pasit pentru prima data in Peninsula cu catuse
la maini, iubeste acest loc si nu l-ar parasi. Prin anii '70, omul muncea in Portul Constanta, unde incarca tabla.
Spune ca a picat nevinovat in plasa hotilor. ,,Aia s-au dus si au vandut tabla si m-au gasit pe mine vinovat. Eu,
daca primeam ordine sa incarc ceva, o faceam", ne explica el. A primit 20 de ani de inchisoare, din care a facut
doar sapte. La Peninsula a stat doi ani, timp in care tot s-a judecat si rejudecat la toate instantele din Constanta si
Bucuresti.

A facut
de toate
in
penitenciar: la sectia de ladite, apoi la croitorie, iar dupa ce s-a aflat ca este mecanic de utilaje, l-au luat la
Mamaia Sat, la fabrica de caramida. ,,Eu singur eram primar printre recidivisti", rade el. Asta vrea sa insemne ca
era apreciat printre ceilalti infractori si ca se bucura de oarecare privilegii, primind o bucata de paine in plus.

La vremea aceea, statul nu a considerat ca pedeapsa cu inchisoarea a fost suficienta si l-a pus sa plateasca si
prejudiciul, care s-a ridicat la 18 milioane de lei si asa a muncit in port pana cand a dat ultimul leut. Dar nu
invinovateste pe nimeni desi, si dupa atata amar de ani, spune ca a fost nevinovat. Apoi, s-a angajat la
cooperatie, ca tapiter. Prin cateva relatii, a primit si un teren viran din Peninsula, unde si-a incropit o locuinta.
,,Imi place sa locuiesc aicea. Unde sa ma ducn", ne intreaba el. Nevasta nu are. A avut candva o femeie, dar a
plecat.

Cu o bere in mana, pe care cu greu il convingem sa i-o platim noi, barbatul accepta sa ne fie ghid printre ruinele
fostei colonii de munca si a penitenciarului.

,,Pana in 1977 nu era niciun civil in Peninsula, doar cei care faceau paza, cadrele militare. Pe undeva pe aici
(intinde mana in aer), era o bariera. Pe aici treceau parintii detinutilor. Pe aia cu pedepse mai mici ii scoteau la
munca, in afara. Veneau seara si pana se intorceau de la munca, ii astepta acolo familia", ne explica el.
Dupa semne numai de el stiute, ne arata zona de unde incepea fabrica de confectii, cea mai mare, unde munceau
cei care primeau pedepse mari. ,,Era prima sectie, unde lucrau vreo 2.000 de detinuti. Se faceau aici salopete
vatuite si pufoaice." La un moment dat, si el a lucrat aici, dar si la Jilava.

Taie aerul cu mana si recladeste in aer fostele ziduri: aici erau magazii, aici cladirile militienilor, aici aleea
dintre cladiri, unde se intra in fiecare hala. ,,Pacat ca s-a demolat tot", trage el si o concluzie.
Cum a disparut totulp Barbatul ne povesteste ca, dupa inchiderea Penitenciarului, in anul 1977, care a
functionat, in mare parte pe locul fostului lagar al Canalului, cladirile au fost preluate de o ,,directoare, care
facea croitorie pentru afara. Nu le-a mai mers treaba si a inchis. Apoi, a cumparat un jidan si un roman. Ca sa nu
mai plateasca impozit pe cladiri, le-a lasat sa se demoleze. Oamenii din sat au luat tot ce se putea", explica el.
CRANIUL DE PE CAMP

Asa au disparut si urmele fostului lagar de exterminare de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Omul spune
ca mai demult a dat de o scandura de la o baraca pe care era incrustat un an: 1957. Baracile, spune omul, erau
captusite la interior cu stuf legat cu sarma si tencuit. Dar nimeni nu mai stie daca bucata de lemn s-a pus pe foc
sau a nimerit ca propteala pe la un cotet de gaini sau la vreo magazie.
Din marturiile altora s-a nascut si o legenda, cea a militianului Ghergheli, ,,cel mai al dracu, care facea parte din
plutonul de executie". Dar nimeni nu mai stie pe unde ii putrezesc oasele. Nici lui si nici mortilor de la Canal.
,,Nu stiu unde or fi ingropati", raspunde localnicul. Stie insa ca oamenii fara bani isi duc mortii la Mamaia Sat,
un fel de groapa a sarmanilor, iar restul pe la Lumina sau Navodari.

Unii morti n-au avut parte nici de atat. Un localnic, care acum munceste prin Anglia, le-a povestit prietenilor
cum intr-o zi, in timp ce muncea pe excavator, a scos din pamant un craniu uman. ,,Acu ani de zile s-a intamplat
asta. Era cam la 300 de metri de marginea satului. El lucra pe o wola si lumea ii cerea: <<Adu-mi si mie o cupa
de pamant>>. La un moment dat, a scos un craniu", povesteste barbatul, senin. ,,Si ce-a facut cu elf" suntem noi
curiosi. ,,Pai ce era sa faca cu el> L-a lasat acolo...".

Din pacate, cel care a facut descoperirea nu ne poate confirma. Nu a mai dat demult pe aici. Zona indicata este
acum a unui privat si peste ceea ce se presupunea a fi un loc de executie, s-au ridicat constructii.

MILITIANUL DE LA PENINSULA

Din aceeasi comunitate face parte si Cristian Petru, de 69 de ani, cel care pazea detinutii Penitenciarului din
Peninsula. Barbatul si-a castigat respectul vecinilor si toti vorbesc frumos despre el. Cu drag ne-a deschis si
noua poarta si a acceptat sa ne spuna povestea vietii lui. La inceput, a fost sofer, apoi a urmat Scoala de
subofiteri de la Jilava si ulterior a ajuns la Penitenciarul Peninsula. ,,M-a calificat Partidul Comunist, asa cum ea
atunci. Nici nu hulesc, nici nu ii salt in slava. Asta a fost regimul de atunci", spune omul.

A absolvit scoala de subofiteri de la Jilava in anul 1971. ,,In august ne-a imbracat, ne-a trimis acasa doua
saptamani si pe 11 septembrie ne-am prezentat la Penitenciarul Poarta Alba. In acea perioada, am lucrat cu
detinutii la irigatii la Albesti Mangalia cam un an, apoi ne-a adus la Sinoe, unde detinutii lucrau tot la canalele
de irigatii", isi aminteste inceputurile carierei sale.

Din anul 1975 s-a angajat la Penitenciarul Peninsula. ,,Intr-o zi, a venit la mine tovarasul colonel Gurlui si mi-a
zis: <<Te vad un baiat mai destoinic. Am nevoie la centrul penitenciarului de un baiat sa faca o echipa pentru
instanta>>. Am acceptat si, timp de doi ani, ii transportam pe detinuti de la penitenciar la Constanta, la instanta,
apoi ii aduceam aici", explica el care ii era misiunea.

50 DE SUFLETE INTR-O CAMERA

Detinutii nu o duceau usor, recunoaste el. Erau dusi la camp, unde dadeau cu sapa, in carute acoperite cu
prelate, sau in coviltire. Seara, se intorceau in fostele lagare de pe vremea Canalului lui Gheorghe Gheorghiu-
Dej. Dormeau claie peste gramada, intr-o singura incapere fiind inchisi 50 de oameni, care erau pedepsiti pentru
infractiuni diverse. Niciunul nu a reusit sa evadeze din Penitenciarul Peninsula.
Nici angajatii penitenciarului nu beneficiau de conditii mai bune de trai. Cei aproximativ 150 de angajati locuiau
peste drum, in baraci. Superiorii aveau cateva camarute si o baie, insa el locuia intr-o singura camera, iar alaturi
avea un WC.

Spre deosebire de soarta detinutilor care muncisera la Canal, cei din penitenciar erau mai bine tratati. ,,Ne
spuneau superiorii de la inceput: <<Detinutul are drepturi: la vizita, la carte postala, la pachet, evident, cei care
sunt merituosi>>, isi aminteste subofiterul. Acum, insa, continua el, ,,daca ii faci un raport unui detinut, trebuie
sa scrii nu gluma".

Multa vreme, la marginea satului, de la primul Canal a ramas concasorul, utilaj de macinat piatra care nu a fost
folosit niciodata. Dupa ce santierul investitiei marete s-a inchis peste noapte, toate utilajele au fost abandonate.
Aceeasi soarta a avut-o si rampa pe care trebuia sa urce masinile care aduceau piatra. Cu anii, au disparut toate.
Dar nu si din memoria oamenilor.

In Penitenciar se murea doar de moarte buna

In Penitenciarul Peninsula, detinutii mureau doar de moarte buna, nu in urma tratamentelor inumane, asa cum se
intampla cu detinutii politic din colonie. Ei erau inmormantati in cimitirele de la Mamaia Sat sau Lumina. ,,Pe
multi ii trimitea acasa. Se intreba <<De unde este mortulr>> Apoi se dadea telefon la Militia satului, cum era pe
atunci si se anunta familia, care venea sa ridice mortul. Daca familia nu venea, era inmormantat pe aici. Nu
puteai sa-l tii la frigider. Nu existau in cimitire locuri separate pentru detinuti. Unde era loc liber, acolo se sapa
groapa. I se facea o cruce din teava de fier si era trecut numarul dosarului. Crucile nu mai sunt demult. Au trecut
pe aici cu recoltatul fierului", spune el.

In anul 1977, Penitenciarul a fost desfiintat, asa cum s-a intamplat cu mai multe centre de detentie din tara. O
parte dintre detinuti au fost gratiati, iar cei care mai aveau de executat din pedeapsa au fost mutati in alte spatii
privative de libertate, majoritatea fiind transferati la Poarta Alba.

Lui Cristian Petru i s-a propus sa mearga in balta, la Chilia sau Periprava, dar a refuzat. ,,Erau bani putini si
apoi, aici aveam o familie, doi copii. Cand am trecut in rezerva aveam un salariu de 1.750 de lei. Situatia s-a
schimbat dupa ce am lucrat la Cefarom. Luam 3.500 de lei. Am luat-o si pe sotie ca ajutor si lua si ea 2.500 de
lei. Asa ne-am putut tine copiii in scoala", povesteste el.

A iesit la pensie in 2008. Acum, traieste in casa pe care si-a ridicat-o vizavi de fosta baraca in care statea pe
vremea cand era angajat la penitenciar. Are o gospodarie frumoasa, cu gradina in care cultiva de toate.
Cateodata, se urca pe planseul casei si se uita in zare, la Canalul Dunare-Marea Neagra, martor mut al
tragediilor Coloniei Peninsula.
Va mai recomandam:

EXCLUSIV Cum a fost ucis de comunistii lui Dej seful planificarii de la Canal. Simulacrul odios ramas in
istorie drept ,,procesul sabotorilor"

EXCLUSIV Securitatea si Dosarul ,,Litoral '77". Cum au fost spionati toti turistii romani si straini

Actiunea ,,Missouri". Minciunile si mofturile Ceausestilor la Casa Alba, la intalnirea cu Nixon. Dictatorul
i-a socat pe americani cu subiectul privind evreii

Povestile romanilor care au deturnat avioane ca sa evadeze din comunism: sase au ajuns pana in Austria
Secretele cu care a fugit Mihai Pacepa in SUA: diamantele sintetice, traficul de arme clandestin, numele
agentilor straini
Poveste de dragoste comunista: idila dintre ,,printesa rosie", fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, si
amantul ei, un medic chirurg care a murit in inchisoare

Operatiunea ,,Olimp '72" - Cum i-a urmarit Securitatea pe sportivii romani la Olimpiada de la Munchen.
Patzaichin: ,,Securistii aveau urme de cascheta"