Sunteți pe pagina 1din 27

In ianuarie 1949, cand fidelii

Cominternului care ne conduceau pe


atunci imparteau, la masa ospatului si a
recunostintei, bucati din trupul tarii
URSS-ului, un ofiter roman a avut taria
sa se opuna acestei nelegiuri. Pentru
curajul sau, comandorul Copaciu a fost
condamnat la munca silnica pe viata si
degradare militara.

ADRIANA OPREAPOPESCU
Copaciu, Constantin, Comm. 7 rue BelRespiro, MC-98000 Monte-Carlo,
Monaco, Ph: (33)-93305194.
Constantin a venit pe lume pe 26
februarie 1910, in Ploiesti. Nu se stie cu
adevarat cine au fost parintii sai
naturali, numele nu le-a fost consemnat
nicaieri, nici macar in dosarul personal
care i s-a facut, peste ani, in arma-ta. A
fost infiat, chiar in ziua nasterii, de
Nicolae si Elena Copaciu. O adoptie
care, spun unii, fusese aranjata cu mult
timp inainte. Vom vedea si de ce

SCUND, DAR MARINAR Tatal


adoptiv era ofiter de infanterie, mama profesoara de limbi straine, cu diploma
luata la Zrich. Pana la 6 ani a copilarit
in Ploiesti. Cand a inceput primul razboi
mondial, tatal pleaca pe front, iar mama
se refugiaza cu el in Moldova. Pe langa
teama de bombardamente se pare ca un
alt motiv al fugii a fost si adoptia
baiatului, de care aflase prea multa
lume Comandorul povestea, spre
sfarsitul vietii, ca are din acea perioada
amintiri foarte dureroase: iarna 19161917, cu geruri cumplite si nameti cat
casa, ziua in care el si mama ramasesera
blocati in zapada si fusesera salvati,
intr-un tarziu, cand nu mai sperau intr-o
minune, de ofiterii rusi

Dupa terminarea razboiului, familia


Copaciu s-a mutat la Constanta, iar
baiatul a urmat aici scoala primara.
Indragostit de mare, visa sa devina
marinar. Era bun la invatatura, dar foarte
mic de statura, sub 1,60 m. Niciodata nar fi reusit sa treaca de standardele
impuse de un liceu cu profil militar si
totusi Constantin Copaciu a fost admis
la Liceul Mircea cel Batran, pe care la absolvit in 1929, an in care a devenit
si membru al Ligii Navale. A fost primul
semn evident al protectiei de care se va
bucura toata viata. Cine a intervenit
pentru el, dand peste cap toate canoanele
cazone?
A avut tot timpul relatii la Palatul

Regal, explica astazi comandorul (r)


Enachescu Corneliu, coleg de generatie
cu Copaciu si fost comandant al
Directiei Hidrografice. Ori de cate ori
aparea vreo problema, se intervenea de
acolo si se rezolva rapid totul. Nu era un
secret pentru nimeni, Copaciu era
protejatul Casei Regale. Un alt fost
coleg de-al lui, comandorul Vasile
Panaitescu (n.r. - a decedat in urma cu 4
ani) sustinea, de cate ori venea vorba de
Copaciu, acelasi lucru: A avut sustinere
puternica, era protejat al familiei regale
si, cand avea nevoie, era ajutat. In baza
acestor marturii, cei care s-au apropiat
de el in ultima parte a vietii au lansat o
ipoteza, astazi imposibil de verificat,
conform careia Copaciu ar fi avut

legaturi de sange cu familia regala. Ca


ar fi fost un copil nedorit, rodul unei
iubiri interzise, nascut in Ploiesti, la doi
pasi de Capitala, si dat in ingrijire
familiei unui ofiter devotat din Armata
Regala. Cine ar fi putut sa traiasca, in
1910, o asemenea poveste? Comandorul
Copaciu nu a dezvaluit nimanui enigma
vietii sale. Desi a supravietuit multor
incercari tocmai prin aceste relatii suspuse, nu a abuzat de ele, a incercat sa-si
croiasca singur drumul prin viata.
INIMA REGINEI. Dupa absolvirea
liceului, este admis la Lcole
Normale Suprieure din Paris dar,
dupa numai un an, se retrage. Tatal sau,
ramas invalid din razboi, avea o sanatate

subreda, iar fiul adoptiv a considerat de


cuviinta sa-i fie aproape. In 1930 s-a
inscris la Scoala Navala din Constanta,
pe care a terminat-o doi ani mai tarziu,
iar pe 1 iulie 1932 a fost avansat
sublocotenent si repartizat la baza
maritima. De la inceput fusese atras de
hidrografie, desi la noi aceasta activitate
stiintifica era abia la inceput, caci
Romania a avut iesire la mare dupa
1878, iar prima harta romaneasca a
coastei de vest a Marii Negre a aparut
abia la 1900 Dar lui ii placea sa
cerceteze amanuntit si sa deseneze harti,
avea aceasta vocatie, iar primele sale
lucrari de hidrografie le-a facut in
Cadrilater, dincolo de Balcic, in zona
romaneasca aflata astazi la bulgari. A

elaborat pe planseta sondajele executate


vara, in zona Ecrene-Balcic, si a pus in
tot ce a facut si minte, si suflet in egala
masura. In dosarul personal de ofiter,
pastrat la Arhivele Militare, Copaciu a
fost dintotdeauna apreciat de superiori
drept un foarte bun hidrograf,
indragostit de meseria sa. Chiar seful
Serviciului Hidrografic de atunci,
capitanul Emil Ghergescu, viitorul
viceamiral, spunea despre el: Este un
excelent colaborator, cu foarte frumoase
cunostinte hidrografice.
SI-A IUBIT MESERIA.Dar nu cu toata
inima, caci o farama din ea ramasese
pentru totdeauna la Balcic. A trait mereu
cu nostalgia acelor locuri si n-a uitat

niciodata ultimul drum al Reginei.


Facuse parte din garda care, in august
1938, a condus inima Reginei Maria cu
salupa, pe nava botezata Distrugatorul
Regina Maria, si de acolo mai
departe, spre Balcic Ii placea sa
imblanzeasca apa pe coala hartilor,
dar si-n panza velelor umflate de vant cu
care se plimba pe mare. A avut o mica
ambarcatiune, iar in 1934 a organizat, la
Mamaia, impreuna cu capitanul Gheta
Eduard si sublocotenentul Calabreza
Manole - Jamborea Internationala a
Cercetasilor, sub inaltul patronaj al
printului Nicolae. O intrunire a
cercetasilor din intreaga lume, in care
Copaciu a raspuns de partea nautica.
Mai mult, dragostea pentru mare l-a

inspirat sa scrie si, in 1940, alaturi de


locotenentul Calin Botez - fiul
comandorului Eugeniu Botez, nimeni
altul decat scriitorul cunoscut sub
pseudonimul Jean Bart - editeaza
lucrarea Abecedarul Marinarului.
Cartea a fost premiata de Liga Navala,
iar autorii ei - decorati cu Virtutea
Militara.
Un an mai tarziu, la alegeri, a fost
propus spre avansare la gradul de
capitan si numit ajutor al comandantului
Serviciului Hidrografic. Iar in timpul
razboiului, cu protectia de care se
bucura si cu ajutorul dat de mama sa,
care intretinea relatii stranse cu familiile
multor ofiteri din armata regala, Copaciu

reuseste sa infiinteze in Bucuresti un


supraorganism al Serviciului hidrografic
din Constanta - Oficiul Hidrografic. Este
numit director (functie pe care o detine
pana in 1946) si, cum Oficiul functiona
in cadrul Ministerului Aerului si
Marinei, devine ministru secretar de
stat. Primeste apoi functia de consilier
hidrografic al ministrului Afacerilor
Straine si pe cea de delegat al Romaniei
in Comisia Internationala a Dunarii de la
Viena.
MISTERUL ELIBERARII. Poate doar o
coincidenta, cariera sa a intrat in declin
o data cu prabusirea monarhiei in
Romania. Tri-mitandu-l sa negocieze cu
delegatia sovietica niste conditii

umilitoare pentru tara - si de mult


convenite - , cei care venisera la
putere i-au intins, abil, o capcana.
Comandorii Constantin Copaciu si
Ovidiu Limbide, reprezentanti ai tarii
noastre in Comisia mixta romanosovietica pentru delimitarea frontierelor
pe Prut, Dunare si Mare, au refuzat sa
semneze harta cu solutiile propuse de
sovietici. S-au opus mutilarii Romaniei,
asa cum arata ea acum Ovidiu
Limbide a fost trecut in rezerva, Copaciu
- arestat la 5 martie (in hartiile oficiale
este trecuta data de 7 martie) 1949 si
condamnat de Tribunalul Militar
Bucuresti la munca silnica pe viata si
degradare militara, pentru crima de
inalta tradare. A trait toata teroarea

puscariilor comuniste. A trecut prin


beciurile Serviciului de Informatii al
Armatei si prin cele ale Ministerului de
Interne, prin celulele din Jilava si
Malmaison, prin izolatoarele din Pitesti,
Aiud, Ramnicu-Sarat si Sighet. Mi-am
cunoscut tara mai mult pe sub pamant,
glumea el amar, dupa 1989, intr-o
scrisoare adresata dr. Mariana Pavaloiu,
muzeograf la Academia Navala Mircea
cel Batran.
In 1963, conform art. 7 din Decretul nr.
5 pe acel an, i se reduce pedeapsa la 25
de ani de munca silnica. Ar fi iesit din
inchisoare la varsta de 64 de ani, dar a
plecat acasa un an mai tarziu, la 30 iulie
1964. Si, desi dosarul de la Ministerul

de Justitie atesta clar ca eliberarea lui


Copaciu s-a facut in baza celebrului
Decret nr. 411/1964, care a golit
puscariile de detinuti politici, pe
marginea acestui episod din viata au
aparut legende Unii spun ca, datorita
legaturilor de sange pe care le avea cu
Casa regala, Copaciu s-ar fi inrudit cu
insusi printul Principatului de Monaco,
care l-a rugat pe U. Than, secretar
general al ONU, sa intervina la
Guvernul Romaniei pentru eliberarea
comandorului. Conform aceleiasi
ipoteze, dupa iesirea din inchisoare,
Copaciu a fost ajutat, tot de U. Than, sa
emigreze, impreuna cu sotia, in Monaco.
Din pacate, nu mai e nimeni in viata care
sa confirme daca, intr-adevar, secretarul

general al ONU a jucat vreun rol in toata


aceasta poveste. Marturie a vizitei pe
care U. Than a facut-o in acea perioada
in tara noastra e o fotografie in care el
apare alaturi de Gheorghe GheorghiuDej si Petru Groza. Iar in anul 1957,
cand Copaciu isi astepta sfarsitul prin
puscariile comuniste, numele lui apare,
ca reprezentant al Romaniei, in Anuarul
Editat de Biroul International
Hidrografic din Monaco!
AUTOEXILARE. Un alt episod invaluit
in mister este acela legat de angajarea
lui, dupa eliberare. Avea 54 de ani,
cazier de detinut politic, dar a reusit sa
obtina o slujba la Institutul Geografic al
Academiei Romane In mai 1965 este

pensionat de Ministerul Armatei, care-i


recunoaste calitatea de capitan
comandor, dar si pe cea de veteran in
razboiul antifascist. Iar un an mai tarziu
Constantin Copaciu para-seste Romania
si se stabileste, impreuna cu sotia sa, in
- ati ghicit - Principatul Monaco. Si din
nou in povestile celor care l-au cunoscut
este invocat amestecul lui U. Than, de
data asta la o solicitare venita din partea
statului englez. Ajuns in Principat, s-a
angajat la Biroul Hidrografic
International din Monte Carlo si apoi a
devenit membru al Societatii Europene
de Geografie, precum si al Societatii
pentru Cercetari Marine din Londra. Sia recapatat, inca din 1965, dreptul de
membru in Comisia Internationala a

Dunarii de la Viena si a fost primit in


Uniunea Geofizica americana din
Washington si in Asociatia Internationala
a Geodeziei din Copenhaga.
A facut expeditii stiintifice in mai toate
intinderile uriase de ape din lume: in
Marea Nordului si Marile Sudului,
Mediterana, pe Oceanul Indian, Pacific,
Atlantic si Inghetat. Rezultatele
cercetarilor le-a publicat, intre anii
1977-1981, intr-o revista de specialitate
din Monaco. Dar toate aceste
recunoasteri nu i-au putut umple golul
din inima caci, oricate oceane i s-ar fi
intins la picioare, Copaciu a trait pana-n
ultima clipa cu nostalgia Marii Negre si,
mai ales, a Dunarii, de care-i era,

marturisea el, tare dor. Iubea Chilia si


spunea adesea ca Delta Dunarii a ramas
locul celor mai frumoase amintiri din
viata sa.
Monaco l-a primit cu generozitate si i-a
oferit o batranete lipsita de griji.
Cetatenia franceza o obtinuse inca din
1969. S-a instrainat si izolat singur, desi
ducea dorul celor de-o limba si-un neam
cu el. La Monaco nu cunosc nici un
roman, ii scria el profesorului Dominut
Padurean in 1994, mi se spune ca sunt
unde sunt si ce fac nu stiu si nici nu ma
intereseaza ce fac Educatia mea
militara - spartana aproape, imi interzice
sa am legaturi care ar putea fi gresit
interpretate! Nu a mai revazut

niciodata Romania. Pana in decembrie


89 s-a temut de mizeriile pe care i le-ar
fi facut Securitatea. Apoi, in 90, drumul
spre acasa i-a fost ingreunat de un
cancer care i-a macinat trupul impovarat
de ani. S-a luptat cu el pana-n 1995,
cand sufletul lui a urcat la Cer,
impovarat de un vis neimplinit. In urma
lui n-a mai ramas nici o aducere aminte.
Memoriile pe care le lasase sotiei
rugand-o, pe patul de moarte, sa le
trimita in Romania, s-au pierdut. La
cateva zile, niste jurnalisti francezi au
vizitat-o pe doamna Copaciu si au luat
cu imprumut manuscrisele, sa scrie un
articol. N-au mai aparut, nici jurnalistii,
nici articolul si nici amintirile lasate
prin testament de Copaciu tarii sale.

N.R. Multumim dr. Mariana Pavaloiu,


muzeograf, prof. Dominut Padurean de la
Academia Navala Mircea cel Batran,
comandorului (r) Enachescu Corneliu si
dr. Bologa Alexandru, director al
Institutului de Cercetari Marine, pentru
sprijinul acordat in realizarea acestui
articol.

IDEAL
Era un om integru, care si-a iubit tara.
Provenea dintr-o generatie de militari
crescuti intr-un ideal al Romaniei
intregite, o generatie pentru care
pamantul tarii era sfant - dr. Mariana
Pavaloiu, despre comandorul Copaciu

DUBLA
EXPERIENTA
In 1986, Bologa Alexandru, director la
Institutul de Cercetari Marine, obtine o
bursa si pleaca la Monaco, intr-un stagiu
de specializare. Aici traieste o dubla
experienta Intr-o zi, mergand pe plaja,
aude o voce cunoscuta si se duce la
respectivul, spunandu-i: Buna ziua, sunt
fiul doctorului din Brasov care va punea
mainile si picioarele bine, cand jucati
tenis. Acela ii intoarce insa spatele,
intr-un gest de aroganta, rusinat fata de
cunostintele lui ca un roman l-a abordat
pe o plaja din Monaco In aceeasi zi,

spre seara, biologul merge la biblioteca


Muzeului de Oceanografie unde,
auzindu-l vorbind romaneste, un mosulet
mic de statura, slabut, vine la el. Buna
ziua, domnule, eu sunt Constantin
Copaciu, comandor in Marina Regala
Romana, cercetator aici, pensionar, siam auzit ca a venit un roman de-al meu.
Nu vreti sa luati, in seara asta, cina cu
mine?. Uimit, nu stia daca sa accepte
sau nu Domnule, a insistat Copaciu,
imi face placere, n-am mai fost in
Romania de 20 de ani, mi-e drag sa stam
de vorba. Si l-a invitat la unul dintre
cele mai luxoase restaurante, unde l-a
tratat cu cele mai scumpe delicatese
In tot timpul conversatiei noastre, isi
aminteste astazi Bologa Alexandru, n-a

rostit un singur cuvant urat despre


Romania. Desi, la cat a avut de patimit,
poate ar fi fost de inteles Dar el inca
avea sufletul plin de caldura si de
respect deosebit.

SOTIA
COMANDORULUI
De aproape 10 ani, sotia comandorului
Copaciu locuieste singura intr-un
apartament inchiriat de ei pe BelRespiro. In varsta, singura ei fereastra
spre lume e un televizor urias, la care
priveste toata ziua. Ii lipsesc mult
lungile calatorii cu vaporul pe care le
facea odinioara, insotindu-si sotul in
expeditii pe toate oceanele lumii. Dar
cel mai tare ii lipseste Valcovu din
Romania, despre care spune ca este un
fel de Venetie in miniatura, cu canale si
case pe piloni. Am colindat lumea, dar

cand vreau sa-mi amintesc ceva frumos,


imi amintesc Valcovu, unde mergeam
adesea cu sotul meu. Si Balcicul E o
femeie volubila, ii place si-i e dor sa
vorbeasca romaneste. Dar nu s-ar mai
intoarce in tara decat cu gandul. Spune
ca nu mai vine aici de teama nepotilor
ramasi de la fratii ei, care nu se gandesc
decat la cum sa-i toace averea. Siatunci, prefera sa ramana departe, cu
amintirile ei. Pensia o primeste in cont,
iar o functionara a Biroului Hidrografic
International ii gestioneaza banii si se
ocupa de plata tuturor cheltuielilor.Se
spune ca intre Constantin Copaciu si
sotia lui au existat legaturi de rudenie,
ca erau veri primari, prin parintii lui
adoptivi. Indirect, recunoaste si ea acest

lucru, fara sa ofere mai multe detalii. Nau avut niciodata copii..