S-a stins Vasile Boronean, eminent

profesor, arheolog i camarad al luptei

anticomuniste, premiat de Academia
Romn pentru cartea sa de memorii
Duman de clas

In dimineata zilei de joi, 3 iulie 2014, a plecat la
Domnul Vasile Boroneant.
Vasile Boroneant (foto centru dr.): arheolog, doctor in istorie, fost director al Muzeului de Istorie al
Bucurestilor si Presedinte al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori
Anticomunisti, detinut politic timp de 10 ani in temnitele Jilava, Vacaresti, Lugoj, Aiud, Salcia. La 80
de ani, in 2011, Muzeul Judetean Teleorman i-a dedicat o lucrare IN HONOREM. Profesorul
Boroneant este cunoscut si pentru descoperirea unor elemente de scriere dacic pe mandibule de cal
i a unor reprezentari de sfinii din primii ani ai crestinismului, la Chitila.
Nscut pe 28 decembrie 1930 la Conop, judeul Arad si Liceniat al Facultaii de Istorie a fost arestat
pe 9 iunie 1954 i condamnat n luna decembrie de Tribunalul Militar Bucureti la 16 ani de munc
silnic pentru trimiterea unui memoriu n strintate, n timpul festivalului din 1953 (memoriul
fusese nmnat unui francez, care, fiind agent K.G.B., l-a predat Securitii). A trecut pe la
Ministerul de Interne, Uranus, Malmaison, Jilava, Lugoj, Gherla, Aiud (n Zarc, la fabric, n
celular), Salcia i Vcreti, unde a fost internat n spital n ultima perioad de detenie. A fost
eliberat pe 19 iunie 1964, pe baza Decretului de graiere nr. 411, se scrie in Dictionarul detentiei
realizat de Cicerone Ioanitoiu si disponibil la Procesul Comunismului.
Slujba inmormantarii va avea loc sambata 5 iulie, orele 12.30, la Biserica Bazilescu (Bd. Bucurestii
Noi 116) iar inmormantarea la Cimitirul Bucurestii Noi (Bd. Laminorului, Nr. 138).
Prezentam mai jos un articol cu profesorul, din Jurnalul National:
Dusman de clasa, premiat de Academie
VIATA MEA E UN ROMAN
Fascinanta poveste a vietii profesorului Vasile Boroneant, arheolog de renume care a supravietuit
puscariilor comuniste si a pasit in randul nemuritorilor. In 1954, cand era in ultimul an de
facultate, Vasile Boroneant a fost arestat de Securitate si a imbatranit 10 ani in penitenciarele Jilava,
Lugoj, Aiud, Salcia si Vacaresti. Dupa ce a fost elibe-rat, a reusit cu mare dificultate sa se angajeze,
dar in 81 profesorul Boroneant a fost premiat de Academia Romana, in ciuda dosarului
nesanatos. ADRIAN MOGOS
Viata pe care a avut-o Vasile Boroneant poate fi considerata un adevarat scenariu de film. S-a nascut in
1930 la Conop, in judetul Arad si, copil fiind, a asistat la ororile razboiului: soldati rusi dezertori care furau,
se imbatau, dar si executiile acestora in curtea bisericii din sat. Icoanele din scoli aruncate si arse, tablourile
cu Dej, Ana Pauker si alti lideri comunisti au fost primul contact pe care l-a avut cu organele noii puteri. A
decis sa urmeze facultatea de istorie datorita unor profesori din liceu care l-au facut sa inteleaga ca avea
chemare pentru asa ceva. Mama sa ii gasise o fata cu care sa-l insoare si de aceea ii ascundea cartile. Nu
voia sa-si vada feciorul plecat din sat si de aceea el a trebuit sa invete de pe caiete de conspecte.
COMERT IN BIBLIOTECA.
Anul in care s-a inscris la Facultatea de Istorie din Bucuresti a fost primul in care trebuia completat un
chestionar cu originea sociala. Multi candidati si-au modificat certificatele sau au preferat sa fie infiati de
muncitori pentru a fi admisi. In facultate, ca sa se intretina, Vasile Boroneant a facut negot cu oua sau
slanina, marfa adusa de prin satele necolectivizate de pe Valea Muresului, in Piata Matache sau chiar in
biblioteca Facultatii de Literatura. Impreuna cu cativa colegi a lucrat si la descarcat saci de cartofi sau de
mere la Obor, dar si zilier la santierele arheologice, la spalat cioburi, sau ghid la Muzeul National de
Antichitati. Tot acest univers a fost dat peste cap de o actiune facuta in valtoarea tineretii si pentru care a
platit scump: zece ani cei mai frumosi ai tineretii i-a pierdut in inchisorile comuniste.
SOVIETIZARE.
Profesorul Boroneant isi aminteste cum incepand cu anul al II-lea, in facultate a inceput predarea dupa
cursuri sovietice, din biblioteca fiind aruncate toate cartile de pana atunci. Nu aveam voie sa citim decat
literatura sovietica tradusa in romaneste. Incepuse o perioada de epurari din universitate, profesori foarte
buni fiind fortati sa se transfere la licee, muzee sau institute din subordinea Academiei. La Festivalul
Tineretului si Studentilor Socialisti din 53 de la Bucuresti, un amic, Marin Florea Paul, i-a transmis ca
vrea sa faca o nota informativa catre ONU despre sovietizarea invatamantului. Era un moment prielnic,
deoarece venisera studenti din toata lumea. Mi-a placut ideea, sarcina mea fiind sa aflu daca printre
studentii straini era vreunul care sa poata duce mesajul in Occident. Un francez a acceptat sa-i dam un
raport dactilografiat. Raportul a fost facut ca fiind din partea intregii studentimi.
ARESTAREA.
Era riscant din capul locului. Francezul era un informator si a dat raportul NKVD, care, prin Securitate, a
inceput sa ne aresteze pe capete. Pe Florea Paul l-au arestat in octombrie 53. In aprilie 1954
Boroneant a primit invitatie sa mearga la militie. Subofiterul de la poarta m-a recunoscut, il cunostea pe
tata. A luat el invitatia si mi-a zis ca se va interesa despre ce e vorba. Dupa vreo doua zile, cand am revenit,
mi-a zis ca invitatia nu e de la militie, ci de la Securitate. Fugi, ba, ca te aresteaza astia!. Parca mi-a bagat
un cutit in inima; am intrat in panica. Stiam de partizani, dar nu aveam cum sa intru in contact cu ei. Daca
as fi mers acasa, mi-ar fi arestat familia, asa ca am reusit sa ma ascund aproape doua luni pe la prieteni.
ANCHETA.
A fost arestat si dus la subsolul doi al MI, unde l-au dezbracat la pielea goala si l-au aruncat intr-una din
celule. Celula avea 2 metri pe 2,5, fara geam sau tineta, doar o saltea, o perna fara fata, un pahar si o cana
de apa. Nu puteai bea decat daca aveai aprobare. A inceput teroarea: anchete interminabile, 18 ore zilnic,
batai cu pumni, picioare, scaune, calimari si cam tot ce aveau la indemana. Cand nu eram anchetat
dormeam doua ore, restul timpului eram obligat sa stau in picioare. Anchetatorul mai dadea, pe langa
procesul verbal al fiecarei anchete, si dispozitie cum si cat trebuia sa dorm in pozitie de drepti, in genunchi,
in picioare, aplecat, cu mainile sus. Aduceau in celula si un caine lup care, daca schitai vreun gest, sarea sa
te muste. La ancheta a venit si Nikolski, care m-a intrebat ce-as face daca Romania ar fi in razboi cu
Uniunea Sovietica. I-am zis ca, daca armata romana ar lupta impotriva Uniunii Sovietice, atunci eu, ca
ofiter al armatei romane, as lupta. Nu era raspunsul pe care-l astepta cel mai de temut anchetator al epocii.
PROCESUL.
In septembrie 54 a fost mutat la Uranus, unde era centrul de ancheta pentru afaceri de spionaj. Doua
saptamani nu a venit nimeni sa-l intrebe ceva si a fost dus la primul termen de judecata, acuzat ca facea
parte dintr-o organizatie paramilitara. Unii dintre membrii lotului, ca sa scape de ancheta, au zis vrute si
nevrute, asa ca de la Uranus i-au dus la Malmaison un loc si mai infricosator si i-au bagat pe toti intr-o
celula. Teroarea i-a determinat sa devina suspiciosi unul cu celalalt. La Malmaison era un sergent major
care invatase sa scrie la alfabetizare si care m-a intrebat, in timp ce completa un proces-verbal: Ce meserie
ai, ba, banditule? Arheolog. Ce-i aia? Unul care sapa prin munti dupa lucruri vechi. Mie sa-mi spui cate
clase ai! Sunt student! Deci esti un fel de elev! Asa am si ramas la ei in registre; un fel de elev, se amuza
azi profesorul. Intr-o dimineata a auzit forfote si voci: A murit! Nu stia despre cine e vorba, a incetat
ancheta, apoi i-au dus pe toti la tribunal seara si a vazut ca Florea Paul nu mai era printre ei. Avocatul a
explicat familiei ca e mort si atunci au inceput parintii tuturor celor arestati sa strige: Ne omorati copiii!
Generalul Petrescu, presedintele completului de judecata, a incercat sa calmeze spiritele: Va promit
solemn ca nu o sa li se intample nimic, guvernul e bland! De la proces i-au dus direct la Jilava.
IZOLAREA.
La Jilava a stat pana in 1955, terorizat de gardienii care le spuneau: Mai, banditilor, sunteti pregatiti de
moarte? A fost apoi transferat la Lugoj, iar in 1956, la Aiud. Sapte ani a indurat aici chinurile puscariei. La
inceput a fost trimis sa lucreze la fabrica din incinta inchisorii. Intr-una din zile s-a dus sa ridice materiale
pentru atelierul de tinichigerie, unde lucra. Maistrul, un locotenent-major, incepuse sa-l ia la bataie. Nu era
nevoie de nici un motiv. Luat la suturi, Boroneant, care avea un ciocan de lemn in mana, s-a intors catre
maistru fara nici cea mai vaga idee de amenintare. I-a fost facut raport si a fost trimis la Zarca, la izolare.
Am stat patru ani acolo. Ieseam cateodata, 20 de minute pe saptamana, la plimbare. Asta insemna mersul
in cerc intr-un tarc si era un alt prilej de a fi batut. Daca tuseai, daca te aplecai sau daca te uitai in tarcul
vecin puteai fi pedepsit, riscand sa nu mai primesti mancare decat o data la trei zile. In Zarca erau adunati
toti dusmanii regimului incepand cu fostii demnitari antonescieni, sefii PNT, PNL, dar si grupul
Patrascanu. Am fost vecin cu Zilber, omul care l-a tradat pe Patrascanu. Vorbeam cu el la geam, cand nu
ne vedea nimeni. Mi-a marturisit ca el a fost ferm convins ca si-a facut datoria de comunist, tradandu-l pe
Patrascanu. Era, intr-un fel, privilegiat, neavand un regim de detentie strict. Mai bateam morse si cu alti
frati detinuti, dar stateam in celule tampon, adica una era ocupata, alta nu, cealalta din nou ocupata si tot
asa, isi aminteste profesorul.
ELIBERAREA.
Pentru Vasile Boroneant, ultima parte a detentiei a insemnat Spitalul Penitenciar Vacaresti. In ziua
eliberarii s-a dus direct la unchiul sau din Bucuresti. Parintii sai nu l-au recunoscut. Vreme de aproape noua
ani nu au stiut unde este inchis si nu au avut voie sa-l viziteze. In 10 iunie am iesit din puscarie. Am mers
sa imi caut de lucru la muzeu, dar, cum nu aveam domiciliu in Bucuresti, nu puteam fi angajat. Un profesor
s-a indurat de mine si m-a luat in spatiu, cu conditia sa nu locuiesc la el. Asa am obtinut buletin de
Bucuresti si am reusit sa ma angajez. Vasile Boroneant a vrut sa-si ia licenta, dar pentru un dusman de
clasa nu era un lucru usor: Un profesor care ma stia din studentie m-a intrebat: Dumneata cine esti? Am
crezut ca glumeste si i-am explicat ca am iesit din detentie. Cum ai avut curajul sa vii sa dai examene? M-
am blocat. Continua sa-mi puna intrebari sa ma incuie, asa ca am renuntat. Abia in 1968 a avut
posibilitatea sa-si dea examenul de licenta, dupa noi reglementari ale regimului.
CARIERA.
Pasiunea pentru arheologie nu-i da pace profesorului Boroneant, care continua sa lucreze pe santierele
arheologice din tara. Activitatea sa este apreciata in cercurile arheologice din Anglia, Franta, Germania,
Polonia. Nu stie cat va mai face fata acestei munci care nu presupune statul in spatele unui birou, ci sapaturi
interminabile si o meticulozitate iesita din comun. Profesorul Vasile Boroneant a facut numeroase
descoperiri: civilizatia clisuriana, civilizatia de la Schela Cladovei, unde lucreaza din 1976 si pana in
prezent, scrierea nedescifrata pe oase de la Chitila. Cuina Turcului, Pestera Climente si Pestera Veterani
sunt printre alte santiere unde a muncit profesorul, principala sa descoperire fiind civilizatia Kostolac.
CV:
Absolvent al Facultatii de Istorie din Bucuresti, 1954
Functionar documentarist la Institutul de Arheologie 1964-1975
Arheolog principal la Muzeul Municipiului Bucuresti 1975-1994
Doctor in istorie si distins cu premiul Emil Racovita al Academiei Romane in 1981.
Membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si presedinte al Federatiei Detinutilor Politici
si Luptatorilor Anticomunisti
Director al Muzeului Municipiului Bucuresti intre 1990 si 1994
Consilier municipal si consilier la Ministerul Culturii 1990-1992
Presedintele Directiei Patrimoniului National 1990-1993
1999-2000, judecator din partea Romaniei la Tribunalul Civic International pentru Condamnarea
Crimelor Comunismului de la Vilnius
Presedinte al Departamentului de Istorie si Arheologie al Academiei de Stiinte a Romaniei
Membru al Comisiei Europene UNESCO pentru Mezolitic si membru fondator al Comisiei Europene
pentru istoria religiilor pre-istorice
MESERIE

La Malmaison era un sergent major care invatase sa scrie la alfabetizare si care m-a intrebat, in
timp ce completa un proces-verbal: Ce meserie ai, ba, banditule? Arheolog. Ce-i aia? Unul care
sapa prin munti dupa lucruri vechi. Mie sa-mi spui cate clase ai! Sunt student! Deci esti un fel de
elev! Asa am si ramas la ei in registre; un fel de elev

LA ZARCA

Am fost vecin cu Zilber, omul care l-a tradat pe Patrascanu. Vorbeam cu el la geam, cand nu ne
vedea nimeni. Mi-a marturisit ca el a fost ferm convins ca si-a facut datoria de comunist, tradandu-l
pe Patrascanu. Era, intr-un fel, privilegiat, neavand un regim de detentie strict Vasile Boroneant,
profesor

INCHISOARE

Nu puteai bea apa decat daca aveai aprobare. A inceput teroarea: anchete interminabile, 18 ore
zilnic, batai cu pumni, picioare, scaune, calimari si cam tot ce aveau la indemana.

INDEPARTAT DE COLEGI

Dupa 1989, ca o recunoastere a meritelor sale profesionale, Vasile Boroneant a fost numit director al
Muzeului Municipiului Bucuresti. Nu a detinut aceasta functie decat pana la inceputul anului 1994,
fiind scos la pensie prin metode neortodoxe, in urma carora a ajuns pe mana Parchetului. Din 1994
pana in 1996 nu am primit nici pensie, cu toate ca aveam decizia. Pana cand nu mi-a venit scoaterea
de sub urmarirea penala pentru asa-zisele fraude nu am vazut nici un leu din pensie. Toata treaba asta
mi s-a tras de la un grup de colegi din muzeu, care a vrut sa ia puterea. Eu am adus inapoi, cu banii si
garantia muzeului, statuia lui Bratianu de la Golesti. Au mai fost si alte lucrari de restaurare si s-a
presupus ca as fi luat din acei bani.

CONFLICT INTRE DETINUTI

La sedinta de constituire a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici a refuzat sa ia loc in prezidiu. A stat in
sala alaturi de colegii de suferinta. S-au iscat discutii contradictorii si mai apoi s-a ajuns chiar la
scandal. Vasile Boroneant isi aminteste: Erau unii acolo, oamenii lui Ticu Dumitrescu, care voiau
sa fie numit presedinte. Cand s-a iscat scandalul, au scos niste cozi de topor din genti si au
inceput sa ne imbranceasca. M-a dezgustat chestia asta si de aceea nu m-am mai dus la sedinte,
spune fostul detinut. Unii au ales sa ramana cu Ticu, altii nu, si asa am infiintat Federatia
Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti. In 1996 am inaintat o propunere fostului
presedinte Emil Constantinescu, in vederea acordarii unor medalii fostilor detinuti politici,
dupa modelul francez. S-a intamplat ca fostului director al inchisorii de la Sighet, care luptase
pe front, sa i se acorde medalie de veteran, dar el era cel care nenorocea intelectualitatea
romana acolo. Pana la urma, Constantinescu a lasat-o balta. Mi s-a mai spus sa verificam cine a
fost turnator sau nu. Cine sa verifice? Un detinut politic care a fost batut, schingiuit sistematic si
pus sa manance rahat in cele din urma a cedat. Nu este el de vina, mie nu mi s-a parut corect si
am considerat raspunsul autoritatilor o obraznicie.