BULETINUL ARHIVELOR MILITARE ROMÂNE Anul XXI, nr.

2(80)/2018

UNIREA BASARABIEI
CU MAMA SA ROMÂNIA

http://smap.mapn.ro/AMNR/index.html
 ARHIVELE MILITARE NAŢIONALE ROMÂNE
SUMAR
EDITORIAL
Buletinul Arhivelor Militare Rom@ne
Anul XXI, nr. 2 (80)/2018
Actul Unirii votat de Sfatul Ţării
Director fondator
Prof. univ. Dr. Valeriu Florin DOBRINESCU (1943-2003) la 27 martie st.v.1918 1
Publica]ie recunoscut` de c`tre Consiliul Na]ional al Cercet`rii {tiin]ifice
din |nv`]`m@ntul Superior [i inclus` \n categoria „D”, cod 241

Coperta I: STUDII/DOCUMENTE
Alexandru Marghiloman
(1854-1925) O poveste adevărată
Regele Ferdinand I – Cuvânt pentru Unirea
Coperta IV: 1918. Prim-ministrul neamului românesc (partea a II-a),
Alexandru Marghiloman şi
participanţii la masa festivă Neculai MOGHIOR 2
organizată la Cercul Militar din
Chişinău (Fototeca Arhivelor
Naţionale Istorice Centrale)
Impasul unui as al aviaţiei române –
Căpitanul ing. Gheorghe Negrescu,
Editor coordonator: Comandor (r) Dr. Marian MOŞNEAGU 24
Colonel Adrian GRIGORE

Redactor-şef:
Dr. Teodora GIURGIU
Unirea Basarabiei cu România în corespondenţa
Tel./fax: 021-318.53.85, 021-318.53.67/0367 primită de Nicolae Iorga,
sia@forter.ro
Profesor universitar Dr. Petre ŢURLEA 30
Redactor-şef adjunct:
Dr. Ion RÎŞNOVEANU
Politica lui Alexandru Marghiloman reflectată
Secretar de redacţie:
Dr. Veronica BONDAR în rapoarte informative austro-ungare
Redactori:
(mai-august 1918),
Mihaela CĂLIN, Lucian DRĂGHICI, Dr. Anca Oana OTU,
colonel Dr. Gabriel-George PĂTRAŞCU, Raluca TUDOR
Dr. Sorin CRISTESCU 32
Coperte:
Valentin MACARIE, Viorel COMAN, Nicolae CIOBANU Consideraţii cu privire la reorganizarea
Tehnoredactare computerizată:
şi încadrarea aeronauticii în anul 1918,
Mădălina DANCIU Drd. Silviu-Daniel NICULAE 40
Consiliul ştiinţific:
· General de brigadă Corneliu POSTU
Statul Major al Apărării
Cimitirul eroilor din Chişinău, o istorie uitată,
· Lector univ. Dr. Florian BICHIR
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Alexandru DOBRICĂ 46
Securităţii
· Prof. univ. Dr. Valentin CIORBEA
Universitatea „Ovidius” Constanţa
Portrete, meniuri şi moravuri
· Prof. univ. Dr. Marian COJOC în Războiul de Întregire (1916-1918),
Universitatea „Ovidius” Constanţa văzute de un ofiţer francez (I),
· Colonel (r) prof. univ. Dr. Alesandru DUŢU
Comisia Română de Istorie Militară Lector universitar asociat Dr. Alin SPÂNU 53
· Colonel Dr. Petrişor FLOREA
Depozitul Central de Arhivă
· Colonel (r) prof. univ. Dr. Ion GIURCĂ Stări de spirit şi extremism în Basarabia şi
Universitatea „Hyperion” din Bucureşti
· Prof. univ. Dr. Dinu C. GIURESCU Transilvania după realizarea României întregite,
Membru al Academiei Române
· Dr. Luminiţa GIURGIU
Dr. Cătălin FUDULU 58
Comisia Română de Istorie Militară
· Comandor (r) Dr. Marian MOŞNEAGU
Centrul de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe
Contribuţia locuitorilor din Bucureşti la
cu Armata României „General Paul Teodorescu” „Fondul jertfelor liniei demarcaţionale" (1919),
· Colonel (r) prof. univ. Dr. Alexandru OŞCA
Comisia Română de Istorie Militară Dr. Vasile MĂRCULEŢ
· Dr. Petre OTU Colonel (r) Dr. Alexandru BUCUR 66
Comisia Română de Istorie Militară
· Prof. univ. Dr. Dumitru PREDA
Ministerul Afacerilor Externe Cazarma istorică „Fort 3 Otopeni" –
· Prof. univ. Dr. Ioan SCURTU
Academia Oamenilor de Ştiinţă o istorie fascinantă,
• Dr. Alin SPÂNU
Centrul de Studii Euroatlantice General-maior (r) Ion CERĂCEANU 69
· Colonel (r) Dr. Mircea TĂNASE

Sumar în limba engleză: Spionajul românesc în timpul regimului

Dr. Teodora GIURGIU
Gheorghe Gheorghiu-Dej –
Distribuţie: Direcţia Informaţii Externe (1951-1963),
Serviciul Difuzare al Trustului de Presă al M.Ap.N.

Adresa redacţiei:
Florin PASCARU 84
Drumul Taberei, nr. 7H, sector 6, cod 61353,
Bucureşti. Tel./fax 021-318.53.85; 021-318.53.67/0367
Mărturisiri ale lui Petre Strihan
e-mail: sia@forter.ro despre mareşalul Ion Antonescu,
http://smap.mapn.ro/AMNR/index.html
General de brigadă (r) profesor universitar
Buletinul Arhivelor Militare Române apare trimestrial, sub egida
Arhivelor Militare Naţionale Române. Publică articole pe teme de istorie Dr. Adrian STROEA
universală şi românească, precum şi documente provenind din
Arhivele Militare Române, dar şi din alte arhive din ţară sau străinătate. Colonel (r) Marin GHINOIU 90
Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor revine autorilor.
Manuscrisele nu se înapoiază. Reproducerea articolelor sau a
documentelor publicate se poate face numai cu indicarea autorului
articolului şi a titulaturii revistei. Agora 97
ISSN 1454-0924
Tiparul este executat
la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei
SUMARUL |N LIMBA ENGLEZ~ 100
C. 189/2018 B 00139
 editorial

ACTUL UNIRII
VOTAT DE SFATUL ŢĂRII
LA 27 MARTIE ST.V. 1918

Î
n numele poporului Basarabiei, Sfatul
Ţării declară Republica Democratică
Moldovenească (Basarabia) în hotarele Ion Inculeţ
ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și
vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum
o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
în puterea dreptului istoric și dreptului de neam
pe baza principiului că noroadele singure să-și
hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru
totdeauna, SE UNEȘTE CU MAMA SA
ROMÂNIA.

TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI

CU ROMÂNIA
DE-A PURURI ȘI TOTDEAUNA!

PREȘEDINTELE SFATULUI ŢĂRII,

Pantelimon Halippa
ION INCULEŢ

VICEPREȘEDINTE
PAN. HALIPPA

SECRETARUL SFATULUI ŢĂRII

I. BUZDUGAN

Ion Buzdugan

document 2018 2 (80) 1

studii/documente

O poveste adevărată

REGELE FERDINAND I – CUVÂNT PENTRU UNIREA

NEAMULUI ROMÂNESC
(Partea a II-a)
Neculai MOGHIOR1

E
ste de subliniat În pofida tuturor intervenţiilor din afară și a greutăţilor
f a p t u l c ă î n din interior, ca urmare a acţiunii neobosite desfășurate de
aceste condiţii regele Ferdinand I, de guvernul României și de Marele
deosebite din toate punctele Cartier General român, la care s-a adăugat sprijinul
de vedere, militar, politic preţios al misiunilor militare aliate, în mod special
și social, în momente de al Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul
o importanţă deosebită Henri-Mathias Berthelot, armata română s-a
pentru soarta ţării, regele reorganizat, fiind instruită, echipată și dotată cu
Ferdinand I și guvernul armament modern, gata să facă faţă viitoarelor bătălii
său au reușit să ţină ferm din vara anului 1917.
în mână cârma destinelor Pe toată durata acestei perioade de refacere,
I.G. Duca
n e a m u l u i r o m â n e s c fruntariile Carpaţilor erau apărate de vitejii ostași
impunând, totodată, străinătăţii ai Armatei 2, comandate de
demnitatea și autor itatea Cea dintâi grijă a noastră a fost ca neamul, generalul Alexandru Averescu.
în fruntea căruia M-a aşezat Pronia
naţională. Și nu a fost deloc ușor. Comandantul de căpetenie,
Cerească, să nu piardă prilejul de a-şi
A fost vehiculată ideea asigura dreptul de a trăi netrunchiat şi de regele Ferdinand I, însoţit de
ca autorităţile române sine stătător multe ori de regina Maria, nu
să renunţe la rezistenţă pregeta să vină adesea până în
ș i s ă p ă r ă s e a s c ă t e r i t o r i u l n a ţ i o n a l , i a r apropierea primei linii de tranșee pentru a se întâlni cu
a r m a t a n o a s t r ă s ă fi e d i r i j a t ă s p re t a b e re subordonaţii săi, pentru a le cunoaște starea de spirit și
de refacere dincolo de Nistru, la Odessa, Jitomir, pentru a-i îmbărbăta.
Berdicev și Poltava. Aceasta, pentru că anumite În memoriile sale, cunoscute sub titlul de Povestea
autorităţi de la Petrograd urmăreau subordonarea totală vieţii mele, regina Maria nota: Pe front. 16/29 ianuarie
a forţelor române administraţiei ţariste. 1917. Ieri a fost o zi de nesfârșite vizite prin spitale. Ziua
După cum menţiona și I.G. Duca în jurnalul său: de azi, în schimb, am petrecut-o în mijlocul soldaţilor.
Nicio săptămână nu trecuse de când Marele Cartier Dimineaţa, Nando (diminutiv folosit pentru regele
General era instalat la Bârlad și generalul Beleaev ceru în Ferdinand I – n.n.) a decorat, la Onești, trei steaguri, precum
numele Rusiei ca cele două armate să fie puse sub comanda și câţiva ofiţeri și foarte mulţi soldaţi. A fost o ceremonie
generalului Zaharov și ca Marele Cartier român să fie profund mișcătoare, într-un decor de zăpadă. Zăpadă
desfiinţat și contopit cu Cartierul rusesc. Cererea era firește peste tot, toate erau albe ca moartea, cerul și pământul;
inadmisibilă […] de altfel, propunerea rusească se izbea ochii abia puteau să îndure strălucirea lor amorţită. După
și de unele greutăţi de ordine legală. Așa spre pildă, șeful prânz pornirăm iar în altă direcţie, înaintând greu prin
armatei, după Constituţia noastră era Regele. Cum era el nămeţi; câteva opriri silite și ajunserăm în sfârșit într-un
să cedeze această comandă unui străin? Pe de altă parte, sat, lângă care se orânduiau câteva regimente cu soldaţi
Marele Cartier exercita, în temeiul legii stării de asediu, o sosiţi din tranșee. Trecură prin faţa noastră într-un soi
serie de atribuţii care, în timp de pace, erau de competenţa de defilare, cu multe urale și cu multe chipuri înviorate de
guvernului2. bucuria de a ne vedea. Ah! Dar cât erau de zdrenţuiţi, de

2 2 (80) 2018 document


slabi, de feţe oacheșe, uneori
aproape negre, cu ochi ageri
și departe văzători, ochi care
văzuseră toate grozăviile și
moartea năprasnică. Afară
de aceasta păreau degeraţi de
frig; îmbrăcămintea lor e cu
totul neîndestulătoare pentru
frigul cumplit de la noi. Și
aici Nando a împărţit multe
decoraţii; ceremonia ţinu mai
Take Ionescu
mult decât cea de dimineaţă,
căci trupele erau în număr mai mare3.
Inspectând spatele frontului, taberele de refacere,
asistând la depunerile de jurământ de către noile
promoţii de ofiţeri sau mergând la ostașii aflaţi în
tranșeele din prima linie, regele Ferdinand I își manifesta
faţă de militari recunoștinţa sa și îi încredinţa că toţi cei
care se bat pentru ţară vor fi împroprietăriţi cu pământul
pentru care s-au luptat. Această promisiune era menită
să contracareze influenţa stării de spirit revoluţionare
care domnea în sânul armatei ruse.
Regina Maria chiar menţiona în memoriile sale: Iași,
joi 22 martie/5 aprilie 1917. Majestatea Sa a plecat pe
front, unde e vorba să facă o declaraţie trupelor, declaraţie
pe care am dezbătut-o încă de ieri în mod serios. El, Eu și
prinţul Știrbei. În ea va promite soldaţilor săi că vor primi
ca răsplată o parte din pământuri când se vor întoarce din
război4.
La 22 martie/5 aprilie 1917, cu prilejul unei inspecţii
pe front, în cuvântul rostit, regele Ferdinand I a precizat:
Cu inima plină de nădejde vă salut astăzi pe voi, ostașii
din Armata a II-a, care de mai multe luni aţi opus o
rezistenţă nebiruită tuturor încercărilor vrăjmașului
de a rupe liniile noastre, voi staţi aici ca la un post de
onoare, păzitori neobosiţi ai hotarelor Ţării, expuși la
atacurile unui vrăjmaș, care, cu trufia lui, crede că toate
trebuie să se închine lui, că toate drumurile, toate ușile sunt
deschise baionetei sale de stăpânire; prin vitejia voastră
bărbătească l-aţi învăţat că pe aici nu se trece. Am venit
azi, între voi, să vă aduc prinosul Meu de recunoștinţă
pentru modul cum v-aţi luptat până acum și să împart
acelora, care s-au distins îndeosebi, răsplata pentru faptele
lor, dar mulţumirea Mea vă îmbrăţișează pe voi toţi care
v-aţi condus ca niște ostași vrednici de dragostea ce Ţara
vă poartă și de la care Ţara și Regele vostru mai așteaptă
multe fapte eroice. Dincolo, în ţinuturile bogate dar pustiite
document 2018 2 (80)
studii/documente
acuma, stau fraţii noștri și suferă sub jugul nemilos al
unui vrăjmaș, care fără cruţare a cotropit o mare parte
a iubitei noastre Ţări, și care suge până la cea din urmă
picătură de viaţă a unei populaţii chinuite și batjocorite
în cele mai sfinte sentimente ale ei. Acolo zac, sub ţarinile
sfinţite de sângele lor, mii de viteji care și-au dat viaţa
pentru mărirea patriei. Ei toţi așteaptă de la voi să goniţi
din pământul românesc armatele vrăjmașe, să înfigeţi
drapelele voastre victorioase iarăși în pământul strămoșesc.
Vă mai așteaptă lupte grele, căci drumul este lung, dar cu
ajutorul lui Dumnezeu îl veţi străbate ca biruitori. Vouă,
fii de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde
v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, Regele vostru,
că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care va asigura
fiecăruia recunoștinţa neamului nostru întreg, aţi câștigat
totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă
pământul pentru care v-aţi luptat. Vi se va da pământ.
Eu, Regele vostru, voi fi întâiul în a da pildă; vi se va da
și o largă participare la treburile Statului. Arătaţi-vă,
scumpii Mei ostași, demni de încrederea ce Ţara și Regele
vostru pun în voi și îndepliniţi-vă ca până acum datoriile
voastre cu sfinţenie. Să trăiască scumpa noastră Ţară și
viteaza ei armată, nădejdea și fala ei5!
Această promisiune a fost reluată peste puţină vreme,
în Ordinul de Zi către întreaga armată, din 22 aprilie/
5 mai 1917:
OSTAȘI,
De Sfântul Gheorghe sărbătorim hramul oștirilor. Sub
steagurile cu chipul Marelui Mucenic și apărător al credinţei
s-a luptat pentru apărarea Ţării și răpunerea dușmanilor, în
fruntea ostașilor vechii Moldove, Ștefan cel Mare și Sfânt,
al cărui steag a fost găsit acum la Muntele Athos, ca și cum
el însuși, viteazul de pe vremuri, ar vrea să ne cheme spre
biruinţă. Să prăznuim cu toţii, cu inima smerită, dar și cu
hotărâre nestrămutată de-a învinge, ziua în care sute de
ani s-au făcut de vrednicii noștri înaintași rugăciuni pentru
ca vitejia dreaptă să biruiască. Eu, ca unul care Mă găsesc
în Scaunul de domnie al Aceluia, voi fi cel dintâi care să fac
rugăciuni pentru izbăvirea Ţării. În același timp, urmând
pilda lui Ștefan Vodă cel blând și milostiv, întăresc încă o
dată făgăduinţa mea de Rege ca, precum după biruinţele Lui
se întindea praznic pentru viteji și ei erau ridicaţi în rândul
fruntașilor, astfel, după izbânda, pe care o așteptăm, se vor
realiza pentru voi legiuita stăpânire asupra ogoarelor câștigate
cu sângele vostru și prin vot obștesc veţi lua o parte activă la
alcătuirea unei Românii nouă și mai mare, pe care o vom fi
înfăptuit-o împreună 6.
3
studii/documente

Se cuvine să reamintim faptul că, cele de mai sus, au revoluţionare rusești și germane, România vedea în Legaţia
fost exprimate de un fiu al familiei de Hohenzollern, Franţei, sprijinită de o misiune militară mai numeroasă
care se născuse departe de hotarele României și își și mai activă decât la oricare alt aliat, salvgardarea a tot
petrecuse copilăria și tinereţea într-un mediu cultural, ce-i rămânea ca autonomie, legătura ei cea mai puternică
politic și religios total deosebit de cel existent în cu Antanta, garanţia cea mai sigură a speranţelor sale în
România acelor vremuri. reparaţiile viitorului. „Sunteţi - ne spuse într-o zi regele
Regele Ferdinand I a fost un suveran care și-a făcut Ferdinand generalului Berthelot și mie - colacul nostru de
pe deplin datoria. Promisiunea sa, din primăvara anului salvare. Dacă acest colac, ce nu-i insumersibil, pare gata
1917, că se va trece la un program de reforme sociale, de a fi înghiţit de furtună, atunci România se consideră
la reforma agrară pierdută”7.
ș i l a a c o rd a re a În ziua de 1 mai
votului universal, a 1917, a avut loc
căpătat concreteţe la Iași, pe câmpul
prin legiferările de la S ocola, o
din Adunarea manifestaţie a
Deputaţilor în ostașilor ruși, la care
ședinţele din 24 au participat peste
mai și 17 iunie 5.000 de persoane.
1917. Aproape Cu acest prilej s-a
două milioane discutat problema
și jumătate de eliberării din sclavie
hectare de pământ a poporului român
urmau să fie oferite (sic!) și a urmat o
acelora care nu-și defilare pe străzile
precupeţeau viaţa Generalii Henri-Mathias Berthelot și Eremia Grigorescu orașului, în cursul
și sângele pentru căreia s-a propus
libertatea, independenţa și unitatea României. A fost eliberarea prin forţă a doctorului Racovski, care avusese
o decizie foarte înţeleaptă, care a avut o contribuţie impus domiciliu forţat din cauza acţiunilor sale contra
esenţială la menţinerea spiritului ofensiv al ostașului politicii guvernului român. El a fost eliberat, îmbarcat
român și pentru evitarea influenţelor revoluţiei bolșevice, într-un tren cu soldaţii ruși și trecut peste graniţă și
care a spulberat, practic, marea armată a Imperiului Rus. transportat la Odessa, unde a pus bazele unui așa-zis
Ostașul român nu a putut fi capacitat de propaganda comitet de acţiune social-democrat român, cu misiunea
bolșevică. de a iniţia tulburări în ţară pentru răsturnarea ordinii de
După cum remarca și regretatul istoric Florin drept și instaurarea regimului bolșevic și în România.
Constantiniu: Cuvântul regal a avut o extraordinară forţă Renumitul om politic Constantin Argetoianu
de consolidare și amplificare a motivaţiei soldaţilor-ţărani remarca: […] autorităţile noastre intraseră în gaură de
de a continua lupta. Pentru ei, sfârșitul războiului trebuia șarpe încântate că bolșevicii se mulţumesc cu atât și nu
să însemne, în primul rând, împroprietărirea. Este ceea puseseră în execuţie planul de detronare a regelui, plan
ce explică soliditatea frontului intern - absenţa oricăror îndelung discutat în sovietele lor. Familia regală fusese
tulburări în rândurile populaţiei și armatei - precum și expediată cu două zile înainte la Bacău, la generalul
imunitatea manifestată faţă de propaganda comunistă, Averescu8.
desfășurată de soldaţii ruși, câștigaţi de ideile lui Lenin. Suveranii României au fost evacuaţi din Iași pentru
Dar aceasta nu a însemnat că regele și guvernul că soldaţii ruși, care părăsiseră în număr mare frontul
român nu erau ameninţaţi, situaţie remarcată și de sub influenţa ideilor revoluţiei, se strânseseră în mai
Contele de Saint-Aulaire: Cu două treimi din teritoriu multe orașe din Moldova (Roman, Pașcani, Iași și
ocupate de inamic și cu a treia parte copleșită de armate Botoșani) și, cu prilejul unor mari întruniri deosebit
rusești, lăsată pradă dublei și concentratei propagande de zgomotoase, au decis înlocuirea comandanţilor,

4 2 (80) 2018 document


arestarea și împușcarea
ofiţerilor. De multe ori s-a
strigat: Jos armata română!
Jos regalitatea română! Jos
România! Trăiască revoluţia
și comunismul!
Generalul Constantin
Găvănescu, care a fost
martor ocular la asemenea
manifestări, relatează că: Se
zvonise că rușii bolșevici vor
încerca o mare lovitură în
Cristian Rakovsky
ţară la noi, în mica noastră
ţărișoară, ce ne mai rămăsese, și care era, după cum credeau
ei, pe mâna lor pentru totdeauna. Se zvonise că vor ataca
palatul regal și că vor detrona pe regele românilor, întronând,
apoi, și aici aceleași nelegiuiri ca la ei în ţară. Prea le sta în
gât atâta cinste și ordine, atâta disciplină și credinţă, atâta
devotament și iubire. Iașii erau plini de ruși. Peste patruzeci
de mii umblau forfota, de colo până colo; iar ai noștri erau
toţi la frontieră, acolo unde-i chemase datoria către ţară.
Nu putem nici să ne opunem, la un caz, bolșevicilor, cu cele
câteva sute de oșteni ce abia puteau da posturile și gărzile
din oraș. Și apoi era mult mai înţelept să se evite, pentru
moment, orice ciocnire, orice vărsare de sânge, cu aceia ce
oficial ne erau tovarăși. Înţeleptul rege, fără a ști dacă este
adevărat sau nu aceea ce se zvonise, hotărăște a pleca din
Iași cu toată familia sa și a merge pe front, să-și mai vadă
credincioșii ce stau de strajă și să-și răsplătească eroii ce și-au
vărsat sângele pentru apărarea ţării9.
La 2 mai 1917, Take Ionescu, ministrul român al
Afacerilor Externe îl informa, printr-o telegramă, pe
Constantin Diamandi, ambasadorul nostru la Petrograd,
că: Serviciile noastre de informaţii ne-au anunţat ieri seară
că în câteva cercuri de soldaţi ruși s-a discutat urgenţa
executării, la Iași, a unei lovituri pentru a pune mâna pe
rege, prinţul moștenitor și guvern și a proclama, cu Racovski,
Republica Socialistă Română10.
Retras la Bacău, în mijlocul trupelor proprii, regele
Ferdinand a găsit siguranţa și liniștea necesară protejării
familiei regale. Rememorând, peste ani, aceste momente
deosebit de tensionate, generalul Traian Moșoiu spunea
că: [...] nebunia, care agita Rusia, își începuse dezmăţul.
Pe străzile Iașilor, cete de abrutizaţi își purtau beţia de
totdeauna și fluturau steagul roșu, simbol al nimicirii
tuturor valorilor datorită cărora omenirea trăiește de mai
bine de trei milenii. În capitala Moldovei, haosul se ciocnea
document 2018 2 (80)
studii/documente
cu ordinea, ai cărei ultimi paznici erau, în acel colţ de lume,
soldaţii români. În ei, regele își pusese suprema nădejde,
de credinţa lor nu se îndoia. De aceea, părăsind orașul în
care anarhia putea oricând izbucni, s-a îndreptat spre ei.
Întâmplarea a făcut să comand trupele în mijlocul cărora
regele Ferdinand a venit, dar pentru mine acest semn de
înaltă și desăvârșită încredere a însemnat cea mai mare
mulţumire a vieţii mele de ostaș, iar pentru trupele Diviziei
a XII-a, care nu părăsiseră nicio clipă frontul, decât spre a
se pregăti, în scurtă vreme, pentru noi lupte, sosirea familiei
regale a însemnat împlinirea unei adânci dorinţi11.
Norii negri apăruţi ca urmare a răzvrătirii
revoluţionare a armatelor ruse au început a fi înlocuiţi
relativ repede de momentele de satisfacţie inspirate
de rezultatele bune obţinute în acţiunea de instruire
și refacere a armatei române. Ele i-au permis lui
Constantin Kiriţescu să consemneze cu deplină
mândrie și satisfacţie: Ziua de 10 mai 1917 a fost una
din zilele cele mai înălţătoare ce i-a fost dat să trăiască
capitalei pribegiei și durerilor. A fost pentru marea masă
a poporului și pentru toată lumea, care nu avusese de
unde să cunoască munca tăcută de luni de zile, revelaţia
reînvierii armatei românești. Ce deosebită a fost revista
trupelor de pe platoul Copoului de spectacolul obișnuit al
acestei serbări din anii păcii! Nu mai era o armată de
paradă care să defileze în faţa unor tribune împodobite
cu flori și steaguri. Ci, pe platoul scăldat de soare, timp de
trei ceasuri au trecut, cu pas bărbătesc, trupele unei divizii
întregi, vechii luptători cu sufletul oţelit al luptelor de la
Jiu și de la Neajlov, purtându-și cu mândrie drapelele
zdrenţuite, amestecaţi cu tinerii nerăbdători de a da piept
cu cotropitorii ţarinilor lor. Era armata nouă, care purta
în raniţe cinstea, soarta și nădejdea ţării. Era Zece Mai
al războiului, sărbătorirea jertfelor și a vitejiei. Trupele
def ilează cu însufleţire și bărbăţie. Lumea privește,
admiră și plânge. Sunt lacrimi de bucurie, lacrimi fecunde,
care prind laolaltă, într-o comunitate de simţăminte,
pe români și pe francezi. Regele decorează steagurile
eroicelor Regimente 4 și 9 de Vânători și pe bravii lor
comandanţi. Generalul Berthelot împarte decoraţii. Iar
pe câmpul imens se ridică accentele măreţe ale imnului
„La arme!” ieșit din șapte mii de piepturi de soldaţi și din
instrumentele de metal a patru muzici militare. Niciodată
o mulţime nu a simţit fiori mai puternici ca cea adunată pe
platoul Copoului. Într-un elan de entuziasm nestăpânit,
un ministru își smulge ceasornicul de aur de la brâu și-l
dăruiește maestrului Castaldi, autorul imnului, care
5
studii/documente

conducea el însuși corul imens. Zi de reîmprospătare a veseli și mândri, purtând pe umerii lor voinici arma
durerilor, de reînviere a mândriei și speranţelor! 12. românească, stau adunaţi în faţa pavilionului, la dreapta
În timpul Primului Război Mondial peste și la stânga. Rând pe rând, sosesc toţi membrii Șcerbacev,
400.000 de români din Transilvania și Bucovina au fost Prezan, Cristescu, Petala, Vlădescu etc. și numeroși ofiţeri,
înrolaţi în armata imperială austro-ungară și trimiși să misiunile militare ale aliaţilor și un imens public. La ora
lupte pe diferite fronturi. Drept urmare, în anul 1917, 10 sosesc suveranii cu toţi prinţii și prinţesele. E un moment
numai în lagărele de prizonieri din Rusia se aflau circa mișcător și înălţător; trompeţii sună pentru onor, muzica
120.000 de ardeleni. După intrarea României în război intonează imnul regal. Regele cu prinţul moștenitor trec
de partea Antantei, aceștia au cerut să li se permită să în revistă pe noii soldaţi ai armatei române. Urale umplu
lupte de partea văzduhul.
aliaţilor. Suveranii
În decem- urcă pe estradă,
brie 1916, iar mitropolitul
s-a format la Pimen, cu
Darniţa, lângă î n a l t u l c l e r,
Kiev, un lagăr of iciază slujba
special, în religioasă; ostașii
c are au fost se descoperă,
aduși 250 de m u z i c a
ofiţeri și 1.200 intonează
de gradaţi rugăciunea, corul
recrutaţi dintre ridică imnuri
Darniţa
prizonierii de mărire către
români din Rusia. Aceștia au constituit nucleul iniţial Dumnezeu. Momentul solemn sosește.
al Corpului Voluntarilor Români din Rusia. Mitropolitul rostește câteva cuvinte arătând însemnătatea
La 6 iunie 1917, primele batalioane de voluntari, actului care se îndeplinește și apoi, cu glas tare, zice: „Sus inimile,
formate din 130 de ofiţeri și 1.500 de soldaţi au plecat oșteni! Ridicaţi mâna dreaptă în sus și cu ochii aţintiţi spre
de la Kiev spre Iași, urmate de alte batalioane, unde au steagurile sub care veţi lupta de azi înainte, faceţi semnul
sosit a doua zi și au fost întâmpinaţi, la gară, de generalul crucii și spuneţi după mine: În numele lui Dumnezeu
Constantin Prezan și de numeroși reprezentanţi ai Atotputernicul, jurăm credinţă regelui nostru Ferdinand
autorităţilor militare și civile române. I, supunere legilor ţării și îndatoririlor militare în toate
În ziua de 8/21 iunie 1917, pe o câmpie de lângă Iași împrejurările, în timp de pace ca și în timp de război. Așa să
(platoul Șorogari), primul contingent al voluntarilor ne ajute Dumnezeu”!
ardeleni și bucovineni (peste 30.000), foști prizonieri Acest jurământ se repetă de cele 1.500 de piepturi
de război în Rusia, depunea jurământul de credinţă ostășești cu hotărâre în glasuri, cu deplina credinţă a
faţă de România. săvârșirii marelui act. În acest moment drapelele ciuruite
Martor ocular la acest impresionant eveniment de gloanţe, acoperite de glorie, se apleacă spre capetele
înălţător, doctorul Vasile Bianu consemna în jurnalul descoperite ale noilor ostași români. M.S. Regele coboară
său: O zi frumoasă ca și ieri, cu un cer de o seninătate câteva trepte pe estradă, dă ordin să se adune ostașii în
ideală, scăldat în razele soarelui care a favorizat împlinirea rânduri compacte lângă tribună și, plin de emoţie, cu glas
bogatului program al ei și care program are să înceapă cu puternic, vibrant, străbătând inimile întregii asistenţe,
solemnitatea depunerii jurământului bravilor voluntari spune următoarele cuvinte:
ardeleni și bucovineni. Pe întinsul platou al Morii de „OSTAȘI,
Vânt, soldaţii se înșirau de dimineaţă în rânduri strânse, Vouă, fraţilor ardeleni și din Bucovina, care aţi venit
cu baionetele sclipind ca fulgerele. Un pavilion, îmbrăcat în între noi din pribegie, care după multe și crude suferinţe
verdele naturii și cu tricolorul românesc, era ridicat pentru aţi pășit pe pragul casei părintești, vă zic, azi, din
suverani, miniștrii și înalţii demnitari. Bravii ardeleni, adâncul inimii: Bine aţi venit! Prin jurământul solemn

6 2 (80) 2018 document


ce aţi depus înaintea lui Dumnezeu, înaintea drapelelor
acestora, care vă vor arăta drumul spre libertate, înaintea
camarazilor voștri, care s-au luptat, care au sângerat
pentru înfăptuirea idealului nostru naţional, v-aţi legat
cu un lanţ indisolubil de patria mamă; aţi pus sufletul și
sângele vostru în serviciul cauzei sfinte, ce împreună cu
voi am îmbrăţișat-o cu inima curată, cu voinţă de fier.
Trăim niște momente frumoase, niște clipe de bucurie,
de înălţare sufletească. Vouă, ţara vă spune: Bine aţi
venit!, căci în voi vede întâile raze ale unui soare nou ce
răsare din întuneric; pe voi orașul acesta unde s-a făptuit
Unirea Principatelor vă salută cu iubire ca întâii soli ai
unirii neamului. Armata, în a cărei familie aţi intrat
azi, vă primește cu braţele deschise ca niște fraţi de mult
așteptaţi, căci știe că inima voastră bate spre biruinţă, că
braţul vostru este oţelit prin luptă; pe voi Regele, căruia
aţi jurat credinţă, vă privește cu dragoste și încredere, căci
în sosirea voastră salută chezășia cea mai puternică, că
visul atâtor veacuri se va înfăptui, că dorul unui neam
întreg în sfârșit se va stinge. Vouă, fraţilor de dincolo și
bucovineni vă zic: Înainte cu Dumnezeu! Uniţi sforţările
voastre cu ale fraţilor din ţară; călăuziţi steagul nostru
naţional peste munţi, unde milioane de fraţi așteaptă plini
de nădejde dezrobirea de un jug asupritor. Biruinţa va
fi a noastră și cu ea libertatea și fericirea, și atunci vom
fi un singur și strâns unit popor de fraţi nedespărţiţi
întotdeauna”.
Urale puternice și nesfârșite umplu văzduhul la aceste
ultime cuvinte ale suveranului iubit. Corul ardelenilor
intonează: „Trăiască regele!”13.
Impresionată de solemnitatea acestui moment, regina
Maria nota în jurnalul său: Soarele își revărsa căldura în
valuri de aur pe câmpia întinsă unde erau înșiraţi noii noștri
ostași. Ei aveau ochii hotărâţi, ca ai oamenilor care văzuseră
moartea de aproape și nu se înfricoșează de ea, obrajii
bronzaţi de soare și de vânt, iar mersul sigur și mândru.
Și, ca o minune, mii de ardeleni și bucovineni, izgoniţi din
căminurile și din ogoarele lor, ca și ai noștri, au venit să-și
înfrăţească suspinul și dorul pentru pământul iubit. De aceea
au fost primiţi cu lacrimi, cu lacrimi de bucurie în ochi, și de
aceea am aruncat flori la picioarele lor. Erau ostașii purtători
ai aceleiași făclii a eliberării ca și noi; erau pentru noi mai
mult decât o încurajare și mai mult decât o speranţă: erau
simbolul ţelului nostru, erau mărturia vie că visul nostru
poate să fie realitate14.
Participant și el la acest impresionant moment,
Octavian Goga a rostit un fulminant discurs în care
document 2018 2 (80)
studii/documente
1917, Iași. Jurământul voluntarilor ardeleni
a sintetizat năzuinţa voluntarilor ardeleni: Prin acest
jurământ voi sunteţi cetăţeni ai României. Ea e patria
noastră, ea e patria Ardeleanului întreg. Iubiţi fraţilor,
iubiţi cu toată căldura ce poate da libertatea, iubiţi
această ţară care de un an aproape sângerează la pragul
porţilor voastre. Siliţi-vă s-o cunoașteţi cât mai bine, să-i
pătrundeţi durerile și nădejdile, cinstiţi-o cu blândeţe
pentru lipsurile ei, cu îndârjire pentru drepturile ce i se
cuvin, iar dacă s-ar întâmpla vreodată ca cineva să vă
greșească, nu-l confundaţi cu ţara, gândiţi-vă că fraţii
voștri sunt milioanele neamului, fraţii voștri sunt soldaţii
morţi, soldaţii vii cu care alături va trebui să sfărâmaţi pe
dușmanul de la hotare. Cu aceste cuvinte, vă urez bun sosit
și crezând în vitejia voastră și în biruinţa steagului nostru
vă zic la revedere la noi acasă, la revedere în Ardeal 15!
După terminarea ceremoniei oficiale, Corpul 2
Armată a organizat o masă câmpenească pentru toată
lumea. Regele Ferdinand I și principele Carol au luat
loc alături de soldaţi și au mâncat împreună cu ei. Cu
această ocazie suveranul român a rostit următorul
toast: Voi care aţi pus piciorul astăzi în Patria Mamă a
Moldovei, de care este legat în mod nedespărţit numele lui
Ștefan cel Mare și Sfânt, precum este legat de numele lui
Ardealul, Bucovina și Muntenia, voi aţi avut prilejul să
vedeţi astăzi una din diviziile române cu care astăzi vă
contopiţi și vă înfrăţiţi pentru jertfe ca și pentru biruinţă.
Pe cât de inimoși aţi pășit pe pământul României, pe atât
de inimoși veţi trece sub ghiulelele inamicului, pentru a
înfrunta toate greutăţile luptei și a vă uni mâine pentru
totdeauna cu fraţii voștri de sânge. Ridic paharul meu
în sănătatea Corpului de Armată, dar și în sănătatea
soldaţilor ardeleni și bucovineni, care vor ști să se strângă
sub cutele drapelelor române și să se jertfească pentru
idealul României Mari16.
7
studii/documente

D u p ă Revoluţia
cum se poate burghezo-
concluziona și democratică
din acest episod din februarie
unirea devenise 1917, care
punctul principal a dus la
la ordinea zilei. detronarea
Pătrunzând ţ a r u l u i
cu sfioșenie și Nicolae al
pietate pe câmpul II-lea a creat
istoric al unirii o conjunctură
însângerat de favorabilă
oșteanul român, p e n t r u
ne întărim intensificarea
convingerea că mișcării
prin crezul și Septembrie 1917, Iași. Regele Ferdinand, principele Carol, generalul Prezan și I.P.S. mitropolitul Pimen naţionale
comportamentul p e n t r u
său, soldatul UNIRII n-a intrat în haosul acestui măcel autodeterminare din Basarabia.
pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri. La 26 martie 1917, ziarul „Cuvânt Moldovenesc”,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea sintetiza victoria, care apărea la Chișinău, a publicat un articol în care se
apoteoza, ca simbolul cel mai de preţ adus de armata preciza că: Acum ori niciodată putem noi să ne hotărâm
română pe altarul unirii: Noi nu vrem ce nu este al nostru, singuri soarta. Trebuie să ridicăm steagul pe care să fie scris
ci vrem unirea cu fraţii noștri din Ardeal, Banat și din Unire!
Bucovina. Noi nu ne croim cu sabia o patrie nouă, ci ne-o Profitând de anarhia creată în Imperiul Rus, în
întregim... Duhul adevărului, al dreptăţii și al fraternităţii iunie 1917, guvernul Republicii Ucraina a revendicat
mână vitezele noastre oștiri17. Basarabia, ceea ce a determinat protestul energic al
În aceste vremuri tulburi, dominate de pribegie și românilor din această provincie și, la 15 iulie 1917,
suferinţă, din dreptatea și demnitatea misiunii asumate Partidul Naţional Moldovenesc, împreună cu toate
de regele Ferdinand I au înflorit curajul și încrederea organizaţiile locale au făcut cunoscut Radei Ucrainiene
ţării. Demonstrând că este cel dintâi la sacrificiu, că: Basarabia, pe baza drepturilor istorice, etnografice, pe
cel dintâi la muncă, prinţul plecat din castelul de la baza obiceiurilor sale deosebite și a situaţiei economice, are
Sigmaringen, de la izvoarele Dunării, a devenit aici, dreptul imprescriptibil pentru o completă autonomie, făcând
la vărsarea ei în mare, conducătorul competent, călit pași importanţi pentru o apropiere de Regatul Român.
în lupta cu toate furtunile istoriei, profund integrat cu Se apropia ora adevărului – biruinţă românească
interesele poporului în fruntea căruia îl pusese un destin și renaștere naţională sau înfrângere și ștergerea de
implacabil. Din aceste motive, unul din principalele pe harta Europei și din familia popoarelor europene.
cotidiene ale vremii i-a făcut, în primăvara anului Reorganizată în centrele de instrucţie amenajate în
1917, următorul portret: În împrejurările cele mai grele taberele de refacere, instruită și înarmată cu armament
ale istoriei sale, România a avut la conducerea ei, pentru și echipament modern procurat de la Antantă, armata
salvarea ei morală, credinţa suveranului său. Credinţă cu română era gata să înscrie paginile de epopee de la
atât mai frumoasă cu cât era străbătută de griji și de tristeţe; Mărăști, Mărășești și Oituz.
credinţă loială, cu atât mai mișcătoare cu cât ea n-a încetat Așa cum remarca și Octavian Goga, în iulie 1917:
a se exprima cu mândria unui rege și simplicitatea unui O oaste nouă, mai vârtoasă decât cea dintâi, încercată în
om al cărui crez era că datoriile au o ierarhie, că fiecare război și cu braţul greu de răzbunare, o oaste care e mândria
dintre noi nu alege, și datoria care i se impunea era de a ţării, așteaptă cu sete ordinul de înaintare. Niciodată n-a
apăra România și de a-i asigura independenţa în prezent fost în sufletul românesc mai multă încredere și mai multă
și mărimea în viitor18. îndârjire19.

8 2 (80) 2018 document


Pe frontul Armatei 2, comandată de generalul
Alexandru Averescu existau condiţii favorabile pentru
realizarea unei posibile străpungeri a dispozitivului
inamic. Marele Cartier General român a stabilit măsurile
necesare pentru reluarea acţiunilor pe principala direcţie
de efort.
Comandantul suprem al armatei române, regele
Ferdinand I, a dat următorul Ordin de Zi:
OSTAȘI !
A sosit momentul mult așteptat de toată suflarea
românească, de voi însă cu bună seamă mai mult decât
oricine, să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul urâcios
dincolo de care se aud gemetele părinţilor, fraţilor, copiilor
noștri, sub apăsarea vrăjmașului hrăpăreţ. Nu uitaţi că
reluăm lupta pentru cea mai sfântă cauză și anume pentru
izgonirea cotropitorilor din căminele noastre... În trecutul
nostru, nu o dată ţărișoara noastră a fost potopită de
dușmani; întotdeauna însă strămoșii noștri au știut să-i
alunge și să ne păstreze până azi moșia neatârnată. Aceeași
datorie avem și noi faţă cu urmașii noștri; am toată nădejdea
că Armata 2 nu va lipsi de la o așa sfântă datorie și va ști
să se menţină, ca și până acuma, prin valoarea ei dovedită,
la înălţimea încrederii ce pune Ţara în ea20.
Pregătirea de artilerie a fost declanșată în ziua de
9/22 iulie 1917, atunci generalul Alexandru Averescu
făcea următoarea însemnare în jurnalul său: În fine, ziua
mult așteptată începe. Zi mare, căci este în joc reputaţiunea
Armatei, sau cel puţin a valorii soldatului nostru... Am
însă ferma încredere în succesul trupelor noastre pe frontul
armatei mele. Sunt convins că acţiunea care va începe azi
va fi pentru soldatul nostru un titlu de glorie și pentru ţară
de mândrie. Ne măsurăm, în condiţii aproape egale, cu cei
mai buni soldaţi din lume. Sunt convins că vom învinge21.
În dimineaţa zilei de 11/24 iulie 1917, la ora 3.45 a
fost declanșat atacul năprasnic al infanteriei române. Pe
direcţia loviturii principale, frontul inamic a fost rupt pe
o lăţime de 10 km și o adâncime de 2,5-3 km, au fost
eliberate 30 de sate, o întreagă divizie germană a fost
pusă pe fugă, au fost capturaţi circa 3.000 de prizonieri
germani și austro-ungari, o însemnată cantitate de
armament și muniţie și circa 60 de tunuri.
În Notiţele sale zilnice, generalul Alexandru Averescu
sublinia că: Moralul ofiţerilor și trupei Armatei a II-a
române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară, după
11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că
inamicul atacat fuge din faţa lor, că el cedează terenul, că-l
document 2018 2 (80)
studii/documente
ia prizonier, că-i capturează
materialul (arme, mitraliere,
tunuri)22.
Aflate în plin avânt,
trupele noastre au fost
nevoite să se oprească
datorită unei telegrame
a guvernului Kerenski
care cerea tuturor trupelor
ruse stoparea oricăror
acţiuni ofensive ca urmare
a agitaţiilor bolșevice în Octavian Goga
rândul soldaţilor de pe
linia frontului și a unei ofensive germane în Galiţia și
Bucovina.
Drept urmare, la 12/25 iulie 1917, Marele Cartier
General român emite Ordinul de Operaţii nr. 34, care
ordona oprirea ofensivei de la Mărăști: Cu tot succesul
obţinut, continuarea operaţiilor pe frontul nostru nu
mai este posibilă din cauza situaţiei generale a Frontului
Oriental. În consecinţă se ordonă: Armata a II-a se va opri
pe frontul pe care va ajunge în seara zilei de 12 iulie. Trupele
se vor întări puternic pe cea mai bună poziţie de rezistenţă
care se află în lungul frontului cucerit.
Constantin Kiriţescu a surprins cu măiestrie și
durere în suflet efectul acestui ordin: În plină înaintare
victorioasă Armata a II-a primește fatalul ordin de
suspendare a operaţiilor... Rareori o armată victorioasă a
primit o lovitură morală mai puternică decât cea primită
de Armata a II-a. Să trăiești șase luni de viaţă chinuită,
susţinut numai de nădejdea zilei celei mari când, cu preţul
jertfei supreme, să poţi gusta bucuria izbânzii și, odată
ajuns aci, pe când braţul lovește fără cruţare cu sabia de foc
pe cotropitorul ogoarelor noastre, să fii deodată oprit, nu de
slăbiciunea ta, nici de puterea dușmanului, ci de dezertarea
aliatului, era cea mai grozavă amărăciune pe care ne-o
păstrase desfășurarea războiului nostru, atât de darnic în
decepţii de tot felul 23.
Principalul aliat, armata rusă, dădea semnale din ce
în ce mai puternice că este în stare de dezagregare, după
cum menţiona și regina Maria în jurnalul său în ziua
de 13/26 iulie 1917: Zi de îngrijorare din ce mai mare.
Nando a venit pe neașteptate la dejun, rechemat de pe front
de Cartierul General, care a pus capăt ofensivei noastre, căci
se pare că în Rusia se întâmplă lucruri grozave. Am aflat că
frontul lor dă înapoi peste tot în faţa unei armate dușmane
de patru ori mai puţin numeroase ca a lor, se retrag în masă
9
studii/documente
15 iunie 1917. Regele Ferdinand în tranșeele din Valea Oituzului
fără a mai lupta. Vestea aceasta e pentru noi îngrozitoare;
și am aflat-o pe neașteptate, încât am rămas cu totul uluită;
mă agăţ totuși de orice nădejde, căci așa e felul meu, dar mă
tem că de data asta va fi sfârșitul tuturor nădejdilor. De fapt,
dezastrul e pentru noi atât de mare, încât nu sunt cuvinte
în care să poată fi descris 24.
Tocmai în aceste condiţii deosebit de dificile pentru
frontul român, victoria obţinută de Armata 2 la Mărăști
a avut o importanţă deosebită pentru întreaga armată
română fapt relevat și de Nicolae Iorga când afirma
că: După admirabile atacuri pieptișe, în mijlocul bucuriei
dârjilor ţărani de pe coastele aspre ale muncelelor, puternicele
linii de apărare fură părăsite de trupele inamice, care se
retrăgeau în dezordine. Prima adevărată și deplină victorie
românească 25.
Această victorie a fost apreciată imediat de
personalităţi militare și politice ale vremii. Astfel,
ministrul de război al Franţei - Paul Painleve - afirma
într-o telegramă adresată omologului său român:
Armata franceză a aflat cu bucurie despre frumoasele succese
ale armatei române. Rog transmiteţi felicitările cele mai vii
ale soldaţilor francezi către fraţii lor de arme 26.
Cotidianul „The Times” scria: Singurul punct
strălucitor în răsărit se găsește în România, unde armata
reconstituită atacă viguros frontierele Carpaţilor, obţinând
succese apreciabile 27.
Iar în ziarul „Herald” se arăta că: Progresele armatei
române sunt rezultatul unui plan bine conceput a cărui
desfășurare toţi Aliaţii o urmăresc cu viu interes...
Redeșteptarea armatei române neliniștește pe inamici,
dejucându-le planurile 28.
Așa cum sublinia și istoricul Ion Lupaș: Poporul
României moderne trebuie să-și întipărească bine în suflet
ziua de 11 iulie 1917, căci în acea zi pentru întâia dată
10
armata sa modernă, care-și primise botezul de sânge numai
cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima
victorie în adevăratul înţeles al cuvântului, adică victoria
ofensivă și defensivă 29.
A urmat epopeea celebrelor bătălii susţinute de
armata română pentru apărarea porţilor Moldovei, unde
trupele Puterilor Centrale și feldmareșalul Mackensen,
care își propusese scoaterea definitivă a României din
război, au suferit un eșec răsunător. Aproape numai
prin efortul propriu, trupele române au obţinut
impresionantele victorii de la Mărăști, Mărășești și
Oituz.
Remarcând contribuţia deosebită a oștirii române și
modestul sprijin primit din partea aliaţilor, ambasadorul
belgian în România, Van Ypersen de Strihou, comunica
ministrului de Externe al ţării sale: Armata română
rezistă pretutindeni cu succes în ciuda câtorva mici avantaje
pe care și le-au putut asigura germanii, atacând deunăzi
în regiunea Panciu, în punctul de joncţiune al armatelor
lui Averescu și Grigorescu și unde Divizia 124 rusă în
întregime a fugit, ca și în nord, la frontiera Bucovinei,
unde trupele rusești de asemenea au părăsit toate terenul
în faţa bombardamentului. De când se pref igurează
atacul, devine din ce în ce mai cert că trupele moscovite
părăsesc tranșeele, aruncă puștile și pleacă. Ele nu mai vor
să lupte. De asemenea, germanii care, fie prin serviciul
lor de spionaj, fie prin contactul direct pe care ei continuă
să-l menţină cu adversarii lor pe front și căruia îi dau
numele de fraternizare, cunosc amplasamentul fiecărui
corp, au grijă să decidă atacurile lor acolo unde știu că nu
întâmpină nicio rezistenţă. Deunăzi, chiar, atacul a fost
dat de o divizie bulgară în faţa căreia o divizie rusă a
fugit cu toată viteza, pentru a face desigur, mai savuroasă
ironia acestei declaraţii faţă de care, marii noștri aliaţi, cu
incorigibila lor nerecunoaștere a psihologiei popoarelor din
Europa orientală, se complac cu comoditate de atâta vreme,
și anume că este suficient să apară cascheta plată a soldaţilor
ţarului pentru ca bulgarii să cadă în genunchi și să ceară
iertare... Cu tunurile pe care armata rusă le abandonează
în fuga sa, germanii trag asupra românilor și, recent, orașul
Tecuci, primind astfel numeroase obuze rusești, s-a putut
convinge de excelentul material american și japonez, care
în loc să-i distrugă total pe germanii cărora le era destinat,
contribuia dimpotrivă, la victoria lor30.
Pentru a ilustra eroismul și sacrificiul ostașilor
noștri în aceste bătălii sângeroase menţionăm Ordinul
de Zi dat de colonelul Constantin Jipa, comandantul
2 (80) 2018 document

1917. Obuze de 100 mm capturate în luptele de la Mărăști
Regimentului 43/59 Infanterie, la 10/23 august
1917: În timpul ciocnirilor de ieri noapte, pe dealul
Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită în
inima-i generoasă de două gloanţe de mitralieră,
voluntara ECATERINA TEODOROIU din Compania
a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm patriotic, unit cu cea
mai strălucitoare energie, aceea, pe care unii au numit-o cu
drept cuvânt EROINA DE PE JIU, și-a dat jertfa supremă
lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiţie, ci numai din
dragostea de a apăra pământul ţării sale cotropit de dușmani.
Și-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru
a obţine o apoteoză de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei,
pentru că așa credea sufletul ei că i se împlinește datoria vieţii.
Aceea care în vitejia comunicativă a murit în clipa când se
descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte
băieţi! Nu vă lăsaţi! Sunteţi cu mine!», are dreptul din clipa
aceasta la cinstea veșnică a tuturor românilor 31.
Cei care și-au făcut datoria supremă faţă de patrie au
intrat pe drept în cartea de onoare din aur a neamului
românesc.
La 12/25 august 1917, regele Ferdinand I a dat
următorul Ordin de Zi:
OSTAȘI DE PE FRONTUL ROMÂN !
Luptele crâncene ce s-au dat în timpul ultimelor săptămâni
de către trupele ruso-române, puse sub comanda Mea, au dat
din nou la iveală însușirile ostășești ale armatelor aliate pe
frontul român. După ce bravele Mele regimente din Armata
a II-a, cot la cot cu vitejii lor fraţi de armă din Armata
a IV-a rusă, au alungat pe vrăjmașul din poziţiile ţinute
atâta timp; Armata I-a, împreună cu Corpurile VII și VIII
ruse, au știut să ţină în respect valurile inamice ce încercaseră
să rupă frontul la Nord de Focșani. Mărăști, Mărășești,
Panciu și Oituz, pentru Armata IX rusă sunt niște nume,
document 2018 2 (80)
studii/documente
care constituie titluri de glorie pentru trupele care au luptat
și sângerat acolo. Cu piepturile voastre aţi ridicat un zid
mai tare decât granitul. Voinţa voastră, vitejia copiilor
ţărilor noastre aliate au pus o stavilă puhoiului vrăjmaș ce a
vrut să se reverse asupra Moldovei, pentru a purta valurile
sale mai departe până în sânul Rusiei. Cu mândrie mă uit
la voi și vă aduc mulţumirile Mele și recunoștinţa Mea
ofiţerilor și trupei, care v-aţi purtat atât de bravi. Onoare
acelora care și-au lăsat viaţa pentru apărarea patriei lor.
Ne mai așteaptă noi lupte, noi sforţări și noi jertfe ni se
impun, căci vrăjmașul tot mai își ţine capul sus. Nu uitaţi
nicio clipă că drumul spre biruinţă duce numai într-o
singură direcţie: înainte, numai învingând pe vrăjmaș
puteţi realiza străduinţele voastre. Aţi dovedit până acum
că puterea voastră de rezistenţă e mai tare ca năvălirile
vrăjmașului, iar vitejia voastră mai mare decât numărul
lui. Va veni momentul când voi veţi purta drapelele voastre
înainte, pentru a alunga pe vrăjmașul de pe pământul care nu
este al lui, căci cât timp mai are un picior pe pământul nostru
biruinţa nu e desăvârșită. Vitejia ce aţi arătat până aici îmi
dă dreptul să privesc cu încredere în viitor, căci luptăm pentru
bunurile noastre cele mai sfinte și cauza noastră e justă, de
aceea și biruinţa trebuie să fie a noastră.
Acest ordin trebuie citit la toate companiile, escadroanele
și bateriile.
Dat în Cartierul Nostru General în 12/25.VIII.1917 32.
Acela care începuse a fi numit Regele ţăranilor și
soldaţilor a fost în acest timp prezent în mijlocul ostașilor,
îmbărbătând luptătorii, sprijinind comandanţii în adoptarea
deciziilor celor mai adecvate momentului respectiv.
În articolul intitulat Suveranul pe front, publicat
în cotidianul militar oficial sâmbătă 12 august 1917,
scriitorul Corneliu Moldovan relata că: Dragostea
ostașilor noștri pentru suveran nu are numai strălucirea
respectului adânc și aproape cucernic, ca pentru cele sfinte,
ci de multe ori ia forma unei pasiuni omenești, a unei iubiri
simple și calde, care șterge pentru o clipă depărtarea dintre
Coroană și baionetă. Greu răniţi, pe paturile spitalului, ei
nu râvnesc atât la meșteșugul doctorului, cât așteaptă să se
ivească în prag vedenia luminoasă și mângâietoare a reginei
sau domniţelor, sfânta icoană care tămăduiește pe dată,
cu o singură privire sau cu un singur zâmbet... Pe front,
ostașii voinici și hotărâţi, la luptă pe viaţă și pe moarte,
tânjesc deopotrivă de dorul suveranului, socotindu-i sosirea
printre ei ca o binecuvântare și o chezășie de biruinţă. Ei
nu-l întâmpină doar ca pe un monarh cu admiraţie rece și
umilă, nici ca pe un înalt suveran, căruia i-au jurat credinţă
11
studii/documente

și supunere până la cea din urmă suflare, ci îl primesc cu urale Ajunși la postul de comandă al Armatei I-a, M.S. Regele
și chiote nesfârșite, cu priviri fierbinţi de copii cărora le surâde și A.S.R. Principele Carol au fost întâmpinaţi de generalul
bucuria, cu iubire și avânt de ostași cărora li s-a hărăzit de divizie Grigorescu, care le-a expus situaţia de pe front,
norocul să vadă printre ei pe cel deopotrivă cu drapelul, mersul operaţiilor, entuziasmul și vitejia fără de seamăn
în cinste și în glorie... Toţi ostașii noștri ard de dorinţă a celor cărora le este încredinţată soarta ţării și cinstea
să vorbească cu regele. Când Majestatea Sa are prilejul numelui de român. Suveranul n-a avut de adăugat decât
să-i asculte, ei nu-și cuvinte de mulţumire
pierd cumpătul, ci și de laudă. A dat apoi
grăiesc răspicat și cu ordine în legătură
inima deschisă, știind că cu operaţiile zilei și,
sunt crezuţi și că se pot trecând la Corpul II
rezema pe făgăduinţa Aeronautic, a binevoit
suveranului. Căci doar a decora mai mulţi
el este regele ostașilor - of iţeri aviatori, care
regele ţăranilor. E ușor s-au distins în ultimele
de bănuit entuziasmul lupte aeriene.
eroilor de la Siret la La orele 15.30 au
vestea că Majestatea mers cu automobilele
Sa va sosi printre ei, la Spitalul de Triaj
ca să le mărturisească Tecuci, unde M.S.
Generalul Eremia Grigorescu în inspecție pe front
încă odată iubirea și Regele s-a urcat în
admiraţia sa pentru risipa de eroism și dobândirea unei vagoane, stând de vorbă cu răniţii sosiţi de pe câmpul
atât de strălucite biruinţe. După atâtea crâncene valuri de de luptă, vorbindu-le cu acea bunătate comunicativă
sânge, după o atât de înverșunată apărare a frontului, nu și liniștită, caracteristică augustului său suflet. Răniţii
se putea să nu sosească mulţumirea și răsplata. își povesteau isprăvile, minunile de vitejie săvârșite,
În ziua de 4 august, Majestatea Sa, regele Ferdinand, înfăţișându-le ca pe cel mai firesc lucru din lume. Își
însoţit de A.S.R. Principele Moștenitor au sosit cu arătau dorul grabnic de vindecare și întoarcere în luptă,
automobilele la postul de comandă al Armatei I-a. Făcând iar suveranul, adânc încântat de ostașii săi, împărţea
un scurt popas la Spitalul Crucii Roșii al Misiunii Engleze, cu dărnicie mângâieri și îmbărbătări. Un sergent rănit
instalat în casa Cincu, au vizitat răniţii în bătălia de la pentru a treia oară, căruia fusese nevoie să-i amputeze
Mărășești, care, cu toate rănile lor grele, păreau că nu suferă unul din braţe, a fost decorat de către însuși M.S. Regele 33.
și că sunt străini de orice durere trupească, atât de senin Duminică, 13 august 1917, a murit, ca urmare a
și de ridicat le era moralul. Suveranul, vădit mișcat de tifosului exantematic contactat pe frontul din Moldova,
sufletul și avântul acestor viteji, le-a rostit cuvinte blânde, preotul militar basarabean Alexei Mateevici, profesor la
lăudându-le virtutea ostășească dovedită nu numai pe Seminarul Teologic din Chișinău, născut în satul Zaim,
câmpul de luptă, dar și pe patul de suferinţă al spitalului. judeţul Tighina, autorul admirabilei bijuterii poetice
Trecând, apoi, în camera unde se găseau rămășiţele Limba noastră, care a avut o contribuţie importantă
pământești ale viteazului aviator francez, plutonierul la propaganda pentru unirea Basarabiei cu Regatul
Texier Thomas, care căzuse greu rănit, cu o zi înainte, Român. Ea a fost recitată pentru prima dată, când a
în lupta cu un avion inamic, M.S. Regele s-a apropiat venit de pe front și a participat la Congresul Didactic de
cu pietate, i-a pus mâna pe frunte, ca o cunună de la Chișinău din 25-27 mai 1917. Cu acest prilej Alexei
binecuvântare, și aninându-i pe piept „Virtutea Militară”, Mateevici a declarat: Da, suntem moldoveni, fii ai vechii
i-a rostit cu vocea înecată de cele mai curate simţiri: „Dormi Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat
în pace, viteaz soldat al Franţei, care te-ai jertfit pentru prin România, Bucovina și Basarabia. Fraţii noștri din
noi!... Fie ca pământul primitor al patriei surori să-ţi Bucovina, Transilvania și Macedonia își zic români. Așa
înflorească amintirea cu admiraţie și recunoștinţă veșnică”. trebuie să facem și noi. În continuare, a recitat următoarele
Toţi cei de faţă aveau privirile înlăcrimate. versuri:

12 2 (80) 2018 document


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În vestirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au Ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-i vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri,
Și cetindu-le-nșirate,
Te-nfiori adânc și tremuri.
Limba noastră-a fost aleasă,
Slavă să ridice-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ș-acasă
Veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limba sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng și care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă, dar, graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeţi slinul, mucegaiul,
Pe uitarea-n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din Soare se aprinde,
Și-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
document 2018 2 (80)
studii/documente
Nu veţi plânge – atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ţi vedea cât e de darnic,
Graiul Ţării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată! 34.
Stăpânirea de sine și curajul de care dădea dovadă în
cele mai fierbinţi momente ale luptelor regele Ferdinand I
au fost evocate de mulţi participanţi direcţi la ele. Astfel,
generalul adjutant Constantin Găvănescu relata că: Pe
la ora zece și jumătate, în ziua de 6 august, pe când lupta
era mai aprinsă, iată că intră în curtea comandamentului
Armatei I-a automobilele regale. Regele Ferdinand venise
aici, la postul de comandă al Armatei, însoţit de prinţul
Carol, moștenitorul Tronului, ca să se informeze de mersul
luptei și să-și vadă voinicii. La scară, generalul Grigorescu,
comandantul Armatei, primește pe regele ţării și, după ce-i
dă raportul, îi spune între altele:
„– Raportez Majestăţii Voastre că postul de comandă
este încadrat de artileria dușmană și bătut regulat de
azi-dimineaţă. Locul, aici, este foarte primejdios pentru
Majestatea Voastră”.
„– Tot așa cum este și pentru dumneavoastră” – răspunde
liniștit și surâzător regele. Apoi adaugă: „Să mergem
înăuntru să vedem situaţia”.
Intră întâi regele cu prinţul Carol, urmaţi de generalul
Grigorescu, întreaga suită și ofiţerii de stat-major. În salonul
central, transformat în Birou de Operaţii, era în mijloc
o masă mare pe care erau întinse hărţile cu dispozitivul
trupelor noastre și cu direcţiile de atac ale inamicului. Prin
zeci de telefoane se comunicau informaţiile de la trupe
și se dădeau ordinele necesare, făcându-se apoi, de către
ofiţerii de stat-major, modificările rezultate din operaţiile
întreprinse de inamic sau de trupele amice. Salonul acesta
de operaţii dădea cu ferestrele cele mari pe o terasă largă,
ce răspundea în grădina casei, dinspre stradă. Generalul
Grigorescu începe expunerea situaţiei, arătând tot ce știa
despre inamic, precum și în detaliu repartizarea forţelor
noastre; apoi planul de apărare ce și-a alcătuit și hotărârea
ce și-a propus să execute. Toţi, stând aplecaţi asupra hărţii,
urmărim cu atenţie încordată explicaţiile. Deodată se auzi
o șuierătură de ne pătrunse fiori și, în aceeași clipă, un obuz
se sparse, cu un zgomot asurzitor, în grădină, la piciorul
terasei salonului unde se afla regele cu întreaga sa suită și
13
studii/documente
tot statul major. Geamurile toate ale întregii clădiri cad în
ţăndări cu un zuruit sinistru, casa se cutremură, iar din
pâlnia făcută de obuzul spart ies nori groși de fum. Toţi ne
ridicăm de pe hartă, drept în sus, și ne uităm unul la altul și,
cu toţii, întrebători, la rege și prinţul Carol. Regele, liniștit,
cu ochii mereu pe hartă, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
extraordinar, ciocănea ușor, pe masă, cu un dublu decimetru
ce avea în mână. Prinţul Carol se repede la ferestrele sparte,
dinspre terasă și privește afară, în grădină, la fumul ce ieșea
năvalnic din pâlnia obuzului. Cineva din afară, un ofiţer de
stat-major, deschide repede ușa salonului, se uită înăuntru.
Regele spune liniștit, cu un ușor zâmbet pe buze:
„– Continuaţi, general Grigorescu”.
Se urmează cu explicaţiile, în care timp alte trei obuze au
căzut în vecinătate,între 30-50 metri depărtare de postul de
comandă 35.
Firește că un asemenea exemplu de stăpânire de sine
și de eroism nu putea decât să mobilizeze pe subordonaţi.
Atitudinea curajoasă a comandantului de căpetenie și al
armatei române a fost remarcată în numeroase rânduri și
de corespondenţii de presă străini, după cum menţiona
și colonelul doctor Vasile Bianu în jurnalul său: 15/
28 august 1917. Iată ce scrie un ziar rusesc despre vitejia
armatei noastre după luptele de la Mărășești:„După
declaraţiile celor ce au fost de faţă, armatele române s-au
condus mai presus de orice laudă, provocând admiraţia
tuturora și aducând dușmanului pierderi îngrozitoare.
Regele României a fost tot timpul pe front în regiunea
luptelor aprinse și a localităţilor bombardate de artileria
inamică. Prezenţa regelui a înflăcărat mult pe soldaţii
români” 36.
Este interesant de semnalat faptul că, sosit în
București pentru a urmări evoluţia evenimentelor
de pe frontul Oriental și străpungerea
„ Po r ţ i l o r M o l d o v e i ” , k a i z e r u l W i l h e l m
al II-lea vorbea cu dispreţ despre ruda sa, aflată acum
pe tronul Regatului Român, fiind sigur că: […] poate
ne vom vedea cândva unul cu altul și atunci cel rușinat nu
voi fi Eu.
Epopeea Mărăștilor, Mărășeștilor și Oituzului a
demonstrat că împăratul german s-a înșelat profund.
Vitejia acelora care, cu preţul sângelui și al jertfei lor
supreme, au salvat Moldova și ţara de la ocupaţia totală
și au demonstrat lumii întregi ce poate face oșteanul
român atunci când luptă pentru glia străbună.
Eroismul armatei române și modul în care a fost
ea condusă în marile bătălii din vara anului 1917
14
au fost apreciate de regele
George al V-lea al Marii
Britanii în telegrama trimisă
suveranului român la 16/29
august 1917: În timpul când
Majestatea Voastră este prinsă
într-o luptă grozavă pentru
apărarea ţării, doresc să aduc
admiraţia poporului britanic
pentru modul cum luptă
armatele aliate sub comanda
Majestăţii Voastre și pentru
vitejeasca rezistenţă pe care
Alexei Mateevici
o susţin împotriva atacurilor
inamice. Popoarele britanice urmăresc de aproape mersul
acestei bătălii mari, care este în toiul ei, și au încredere că
vitejia trupelor române și rusești sub comanda Majestăţii
Voastre va zădărnici sforţările dușmanului. Forţele britanice
din Apus, cooperând cu vitejii lor aliaţi francezi, izbesc cu
putere în dușmanul comun și vor urma cu toate mijloacele ce
sunt în puterea lor a da tot ajutorul posibil Majestăţii Voastre
și aliaţilor lor 37.
La rândul său, președintele Statelor Unite ale
Americii, Woodrow Wilson, într-o scrisoare trimisă
regelui Ferdinand I, arăta că: [...] poporul american a
urmărit cu cea mai caldă simpatie și admiraţie curajoasa
luptă a poporului român în scopul apărării integrităţii
și libertăţii ţării, împotriva actului de dominare a
militarismului german... Vreau, de asemenea, să asigur pe
Majestatea Voastră că Statele Unite, cu întreaga lor putere,
vor ajuta România și după război, în negocierile ce se vor
purta pentru pace 38.
Primul ministru britanic, Lloyd George, adresându-se
primului ministru român Ion I.C. Brătianu, într-o
telegramă din 13/26 august 1917, remarca: La
sărbătorirea intrării în război a României, doresc să
exprim din partea guvernului britanic admiraţia noastră
sinceră pentru suferinţa și curajul eroic de care a dat dovadă
poporul român în timpul unui an de încercare aproape fără
seamăn. Declarând război Puterilor Centrale, România s-a
ridicat, pentru cauza libertăţii, împotriva autocraţiei și a
nedreptăţii, împotriva puterii. Această cauză nu poate eșua
niciodată, oricât s-ar părea că este de întârziat triumful
ei. Reconstituirea armatei ei și rezistenţa îndârjită și de
nepreţuit pe care o opune în prezent inamicului în condiţiile
de excepţională dificultate constituie un exemplu magnific al
tăriei pe care libertatea o insuflă unui popor liber 39.
2 (80) 2018 document

Demnă de menţionat, în acest context, este
Proclamaţia către poporul românesc, dată de regele
Ferdinand I la 14/27 august 1917:
ROMÂNI!
Se încheie anul de când credincioși neamului, am
declarat război Austro-Ungariei. De atunci ne aflăm în
luptă cu Germania și aliaţii ei. Războiul nostru nu porni
din dorinţa de cucerire. Viaţa și roadele muncii voastre
ne-au fost prea scumpe ca să ne fi gândit la risipa lor în
scopuri de deșartă strălucire. Războiul nostru este un război
sfânt. A nu-l fi declarat ar fi fost o îndoită trădare: faţă de
înaintașii noștri și faţă de șirul de generaţii care vor să vie.
Acum optsprezece veacuri, Traian ne puse strajă civilizaţiei
pe crestele Carpaţilor și la poalele lor de la miazănoapte
la miazăzi, de la Tisa până la Mare. Năvala ungurească
de acum zece secole ne-a rupt în două. Carpaţii, leagănul
neamului, i-a schimbat în hotar despărţitor între fraţi.
Ea ne-a despicat politicește, dar ne-a lăsat sufletul întreg,
același suflet al aceluiași popor. Vreme de veacuri nu am avut
decât un gând: veni-va ceasul să fim iarăși împreună. Prin
munca, prin răbdarea și prin jertfa strămoșilor și a părinţilor
noștri abia ajunseserăm la înfăptuirea Regatului României.
Și era limpede: ori izbutim să înfigem steagul României
dincolo de munte, ori s-ar stinge viaţa noastră dincoace de
munte. Războiul lumii dezlănţuit acum trei ani de setea de
stăpânire a Austriei și Germaniei ne dădu prilej să punem
la mijloc toate puterile neamului. Oricât am suferi trebuie
să urmăm soarta și să asigurăm unirea neamului nostru.
Ieri, și mai ales azi, suntem aliaţi cu aproape toate popoarele
de pe faţa pământului. Bătându-ne pentru dezrobirea
moșiei strămoșești ne batem pentru triumful libertăţii și al
dreptăţii în omenirea întreagă. Biruinţa este sigură. Nimic
și nimeni nu o poate împiedeca. Aliaţii și noi vom învinge.
Vom învinge oricare ar fi întâmplările nestatornice ori
trecătoare ale acestui război uriaș și ne vom întoarce într-o
patrie preamărită. În locul României de ieri vom dobândi
România de mâine, așa cum au mângâiat-o în visurile lor
părinţii noștri, așa cum o vom lăsa moștenire urmașilor
noștri. Eroismul nemuritor al ostașilor – admiraţi de lumea
toată – a fost susţinut de bărbăţia voastră, a acelora de acasă.
În mijlocul celor mai groaznice încercări aţi rămas statornici
în credinţa și hotărârea voastră de a jertfi tot pentru cinste,
pentru drept și pentru biruinţă. Aliaţi cu armata celei mai
puternice împărăţii am fost siliţi părăsim două treimi din
scumpul nostru pământ. Și soarta a vrut să îndurăm și
vedenia chinurilor cumplite la care sunt supuși cei rămași
sub călcâiul vrăjmașului. Și aţi rămas neclintiţi. Și aţi dat
document 2018 2 (80)
studii/documente
cea mai frumoasă
pildă de înălţare
sufletească. A l
doilea an de
război, începând
acum, ne va
găsi tot așa de
hotărâţi, tot așa
de neclintiţi.
Prin suferinţele
noastre vom
câștiga dreptul la
viaţă Românilor
de pretutindeni,
singura viaţă care
are preţ pentru noi
Kaiserul Wilhelm al II-lea
toţi. Sus inimile și
strâns uniţi împrejurul steagului acoperit de glorie prin
vitejia ostașilor să nu iasă din piepturile noastre decât un
singur strigăt: Înainte pentru România Mare !40.
Din cauza bulversării politice prin care trecea Rusia și
a anarhiei care cuprinsese armata sa, eroismul românesc
manifestat la Mărăști, Mărășești și Oituz nu s-a putut
finaliza cu rezultate palpabile și mult așteptate pentru
România. Dezagregarea armatei ruse, profund afectată
de virusul revoluţiei bolșevice, a creat probleme foarte
grele autorităţilor românești aflate în așa-numitul
triunghi de foc, respectiv porţiunea din Moldova care
mai rămăsese sub autoritatea regelui Ferdinand I.
Importanţa marilor bătălii din vara anului 1917 este
relevată și de contele de Saint-Aulaire care menţiona în
confesiunile sale că: A fost o luptă îndârjită de cincizeci
de zile, cu cele două episoade mai importante, Mărăștii și
Mărășeștii, două victorii românești în care nemţii au fost
bătuţi, cu toată superioritatea lor în efective și materiale și
cu toată atitudinea echivocă a rușilor, atitudine care nu va
lua sfârșit decât prin trădare. În timp ce trupele române
erau angajate din plin, Kerenski dădea ordin ca operaţiile
să fie suspendate din cauza situaţiei generale pe frontul
oriental. O armată rusă și-a părăsit atunci poziţiile fără
luptă și fără a-i preveni măcar pe români, care, în plină
bătălie, le ocupară, slăbindu-și poziţiile în altă parte. O altă
armată rusă a încheiat cu nemţii o convenţie, prin care se
obliga să le semnaleze bateriile rusești sau românești care ar
deschide focul pentru a le permite să răspundă cu un număr
dublu de proiectile. Unităţi rusești care-și părăseau poziţiile
fără luptă trăgeau asupra românilor care-i înlocuiau.
15
studii/documente
Totuși, această
bătălie a
Moldovei,
această Marna
românească,
cea mai mare
încleștare în
această zonă
din tot războiul,
a scăpat de
invazie ceea ce
mai rămăsese
din România,
o parte din
teritoriul ei și
guver nul ei.
Regele Ferdinand I Dacă n-ar f i
împreună cu Regele George al V-lea al Marii Britanii
trădat rușii și
dacă s-ar fi obţinut colaborarea armatei franceze de la
Salonic, bătălia de la Mărășești ar fi grăbit victoria finală 41.
La un moment dat, din cauza defecţiunii ruse și lipsei
de sprijin concret din partea aliaţilor, situaţia devenise
atât de critică, încât a circulat chiar ideea evacuării
autorităţilor și armatei române.
Șeful Marelui Cartier General român, generalul
Constantin Prezan relatează că: [...] un ministru, cu
o mare suprafaţă, din cabinetul de concentrare de sub
președinţia lui Ionel Brătianu, înaintează regelui un
memoriu în care-i cerea să abdice și să părăsească ţara,
pentru a-și salva viaţa sa și a familiei. Regele mă cheamă
și făcându-mi înalta cinste de a mă pune în curent cu
conţinutul memoriului, cu ochii lăcrimând, dar cu glasul
celei mai ferme dintre hotărâri, îmi spuse: „Niciodată nu
voi urma sfatul ce Mi se dă. Datoria Mea e să rămân aici
și să mor în mijlocul soldaţilor Mei” 42.
Îngrijorată de evoluţia evenimentelor, regina Maria
consemna în jurnalul ei: Iași, luni 24 iulie/6 august 1917.
Nu e de mirare că deznădejdea obștească e atât de mare.
Nu se poate închipui o stare de lucruri mai rea; dacă va sosi
clipa temută, n-avem unde să ne refugiem decât în Rusia
răzvrătită. Mulţi pleacă de pe acum, ca să se ferească de
înghesuiala clipei din urmă, în cazul că va începe adevărata
bejanie. În fiecare zi facem alte planuri și niciunul nu pare
nimerit. Regele mi-a jurat că, orice s-ar întâmpla, îmi va fi
îngăduit să rămân cu el și cu armata pe pământul românesc,
până la ultima sforţare. Nimic nu mă va hotărî să plec, așa
cum mă îndeamnă mulţi să o fac.
16
Iași, marţi 25 iulie/7 august 1917. Zi de așteptare;
primim vești tot mai rele, deși nu aflăm nimic hotărât, afară
doar că în unele puncte trupele noastre au fost nevoite să se
retragă din pricina gazelor otrăvitoare, una din nemernicele
născociri ale războiului modern! Ne pregătim neîncetat
pentru tot ce poate fi mai rău, plănuim în liniște toate fazele;
cu toate că nu plecăm într-o călătorie de plăcere, totuși nu
știm încă unde ne vom duce, nici în ce condiţii, și nici cum
vom fi primiţi de răzvrătiţii noștri vecini. Toate acestea
alcătuiesc un viitor care nu ne dă curaj, totuși păstrăm
nădejdea că acest pahar – cel mai amar din toate – nu-l
vom bea 43.
S-au purtat mai multe discuţii pe această temă.
La unele dintre ele au participat și generalii Prezan,
Averescu, Șcerbacev, prinţul Carol și prim-ministrul
Ionel Brătianu. Pe acest fundal întunecat, victoriile
obţinute de armata română la Porţile Moldovei au adus
o notă de optimism în inimile atât de încercate ale
suveranilor români, după cum reiese și din menţionarea
făcută de regina Maria în ziua de 9/22 august 1917:
Regele s-a întors de pe front. După dejun am avut o lungă
convorbire despre situaţia militară, cu el și cu Ballif, care de
asemenea se întorsese de pe celălalt front, unde fusese alături
de Averescu. De altfel, veștile aduse de el erau destul de bune.
Regele crede că în ciuda puternicei înaintări dușmane și
a pierderilor noastre îngrozitoare (se pare că luptele sunt
cât se poate de sângeroase), trupele noastre tot le vor ţine
piept. S-a întors plin de laude pentru purtarea ofiţerilor și
soldaţilor, dar e rău că transportul trupelor se face cu mare
greutate; avem prea puţine camioane, iar bieţii cai sunt
într-o stare de plâns 44.
Deși armata noastră era biruitoare pe toată linia
frontului din Moldova, iar regele Ferdinand I, după
cum scria Nicolae Iorga, toamna anului 1917: [...] își
păstra încă credinţa că, orice s-ar întâmpla, biruinţa finală
va răsplăti așa de grele jertfe, lovitura de stat bolșevică
din Rusia a dat peste cap toate speranţele, România
aflându-se într-o situaţie absolut disperată.
Evenimentele nefericite din Rusia o determinau pe
regina Maria să menţioneze în jurnalul său: Nando e
abătut și deznădăjduit. Mă tem că se află în pragul unei
adevărate năruiri. Ultimele vești din Rusia au fost atât
de disperate și atât de îngrozitoare pentru noi, încât bietul
Nando spune că vede apropiindu-se sfârșitul cu pași uriași.
Eu încerc să-l îmbărbătez, să-i dovedesc că nădejdea nu e
încă pierdută, dar nu pot lupta împotriva veștilor precise
și rele decât cu instinctul și încrederea din mine, astfel încât
2 (80) 2018 document

argumentele mele nu prea au putere convingătoare. Cred
într-adevăr că situaţia noastră e complet înspăimântătoare.
Rușii au luat hotărârea să ceară pace și încearcă să ne silească
să facem și noi la fel, iar, dacă nu vrem, declară că vor lua
familia regală prizonieră, împreună cu tot guvernul 45.
Paradoxal, evenimentele revoluţionare din Rusia au
creat condiţii favorabile dezvoltării mișcării naţionaliste
pentru unire din Basarabia.
La 2 august 1917 s-a întrunit, la Chișinău, Sfatul
Central al Împuterniciţilor Soldaţilor și Ofiţerilor
Basarabeni care a dat publicităţii o declaraţie în care
se afirma că: [...] fiecare norod are dreptul de a-și hotărî
soarta și, luând în seamă trecutul, așezarea și neamul
locuitorilor Basarabiei, a hotărât să îndrepte către toate
partidele politice, naţionale, obștești și profesionale
strigarea de a se întemeia, la Chișinău, Sfatul Ţării, în
care să intre împuterniciţii norodului de la toate partidele
politice, proporţional numărului fiecărui norod ce locuiește
în Basarabia 46.
În perioada 8-14 septembrie 1917 a avut loc, la Kiev,
Congresul Popoarelor din Rusia, la care au participat
delegaţii din partea a 13 naţiuni și naţionalităţi, printre
care și o delegaţie din Basarabia. Teofil Ioncu, membru
al acestei delegaţii, a declarat, în numele Partidului
Naţional Moldovenesc: Salut Congresul Naţiunilor
în numele românilor din Basarabia! Mulţi au auzit de
moldoveni, dar puţini știţi că naţiunea moldovenească nu
există. Este o naţiune română. Numele de moldovean și
moldoveni este unul teritorial, dar nu naţional, iar dacă
noi numim moldovenești comitetele și organizaţiile noastre,
o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă
cuvântul român sună prea aspru în urechile vrăjmașilor
noștri, de care avem mulţi, ca și dumneavoastră 47.
Evenimentele s-au precipitat și, la
20 octombrie 1917, s-a întrunit, la Chișinău,
Marele Congres al ostașilor moldoveni la care au
participat 800 de delegaţi reprezentând peste 250.000
ostași moldoveni aflaţi în diferite garnizoane și pe
diferite fronturi. Congresul a hotărât convocarea
Sfatului Ţării, care urma să fie format din 250 de
membri, proporţionali cu numărul locuitorilor de
diferite naţionalităţi de pe teritoriul Basarabiei,
respectiv 105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși,
2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean,
1 grec.
Întrunit la Chișinău, în ziua de 2 decembrie 1917,
Sfatul Ţării a proclamat Basarabia ca Republica
document 2018 2 (80)
studii/documente
Democratică
Moldovenească și a
ales primul guvern al
noii republici, numit
Sfatul Directorilor.
Între timp, la Iași,
atmosfera era deosebit
de încărcată datorită
valurilor de furtună
stârnite de revoluţia
bolșevică din Rusia.
Până și presa străină
remarca situaţia grea în
Generalul Constantin Prezan
care se găsea România
în acele vremuri. Astfel, în „Liverpool Daily Post” din 15
octombrie 1917 se afirma că: Încercările grele prin care a
trecut România, de la intrarea ei în război, au fost totodată
grele și amare. Ea a fost rând pe rând victima autocraţiei și
a revoluţiei ruse. Prin trădarea vechiului regim rus, ea și-a
văzut cea mai mare parte din teritoriu cucerit de dușman,
după cum influenţele rele, care s-au strecurat în armatele
Rusiei emancipate, au stânjenit în chip serios sforţările
generoase care făgăduiau redobândirea celor pierdute.
Informaţii deosebite în acest sens găsim și în
articolul intitulat Ocuparea Basarabiei de către România
(după notele fiului generalului Șcerbacev), publicat de
A. Reabin-Sclearevsky, la Harkov, în revista „Letopiseţul
Revoluţiei” nr. 1(10)/ ianuarie-februarie 1925, organ de
presă în limba rusă al Comitetului Executiv al Partidului
Comunist Ucrainean. Analizând acest articol într-o
recenzie publicată în revista „Viaţa Românească”,
P.P. Cazacu arăta că, în primul capitol se spunea că: [...]
rușii din Iași trăiau ca acasă, aducându-și nevestele și copiii.
Evenimentele din Petrograd erau departe, Iașii erau peste
graniţă, societatea rusească se simţea în siguranţă, trăia
liniștită, în răstimpuri petreceau, auzind din când în când
vești groaznice...48.
Dar atmosfera aceasta, să-i zicem aproape idilică,
nu putea să dureze prea mult. Valurile furtunoase
ale revoluţiei bolșevice au început să agite apele și în
Moldova. Pentru contracararea lor, comandamentul rus
a convocat la Roman, în ziua de 6 noiembrie 1917, un
congres al soldaţilor, menit să aleagă un comitet care să
acţioneze contra bolșevicilor. Numai că lucrurile nu au
evoluat deloc în direcţia prognozată. După cum se arată
și în articolul amintit mai înainte: Într-adevăr, s-a ales
un comitet socialist revoluţionar, care trebuia să militeze
17
studii/documente
pentru război, dar era așa de slab, că în noaptea de 2 spre 3
decembrie câţiva bolșevici l-au arestat și s-au constituit ei
în comitet, la Roman. La Iași era un comitet revoluţionar
bolșevizat, Șcerbacev a instituit împotriva lui un comitet
de coaliţie din reprezentanţi ai naţionalităţilor. Acest
comitet a arestat, la Iași, comitetul bolșevic și i-a expulzat la
Socola, unde aceștia s-au întărit și au întrerupt comunicaţia
trenurilor cu produse care veneau din Rusia și mergeau la
front. Din această cauză, Șcerbacev a convocat la el acasă, la
6 decembrie, ambele comitete, pentru a încerca o conciliere.
S-a ajuns la o înţelegere. Rămâneau de discutat detaliile,
pentru care s-au adunat la 8 decembrie. Pentru această
ședinţă, din 8 decembrie, a venit și Roșal, trimis bolșevic
din Petrograd, cu 22 de bolșevici din comitetul local și
comisarii naţionali, 20 de membri. Roșal s-a declarat
președinte, naţionaliștii au protestat și au părăsit sala și au
trecut în altă odaie; discuţiile separate au durat două ore. În
sfârșit, un grup de bolșevici ies din odaia lor, declarând că
nu mai pot face concesii și că pleacă la Socola. Era evident
că se duc după forţe armate. Pentru a evita neînţelegerile,
comisarii naţionali au chemat soldaţi ucraineni. Casa a fost
înconjurată. În odaia din mijloc a ieșit Kornev (locotenent
bolșevic) și Asenov (ofiţer bolșevic) și s-au îndreptat către
odaia lui Sion (ofiţer român, aghiotant pe lângă Șcerbacev).
Kornev a împins ușa, care era închisă, a lovit pe ofiţer, care
voia să iasă și a scos revolverul. Trei ofiţeri din suita lui
Șcerbacev (Vadin, Masalski și Andro) l-au dezarmat pe
Kornev. Bolșevicii au fost invitaţi să predea armele. Ei s-au
supus. Li s-a declarat că vor fi lăsaţi liberi, afară de cei doi
care au atentat la viaţa lui Șcerbacev. Toţi au plecat. La
ieșirea din oraș au fost arestaţi 49.
Analizând evoluţia precipitată și necontrolată a
evenimentelor și impresionată de ce se întâmpla zilnic
în orașul devenit provizoriu capitală regală și important
centru militar, regina Maria afirma în jurnalul său că:
[...] Situaţia rămâne îngrozitoare. Am ajuns să stăm și să
chibzuim în ce chip ne va fi scris să pierim. În orice parte
ne întoarcem, suntem trădaţi, suntem vânduţi... Din toată
amărăciunea ce ne-a fost dat să gustăm, gândul că în tot
timpul am fost mereu trădaţi e cel mai greu de îndurat.
Se pare că nu mai e scăpare. Rusia e în stare de putrezire,
se destramă treptat și nimeni nu se ridică să ia frânele
conducerii ei. În fiecare zi trece puterea în câte o mână mai
josnică. Oamenii lui Lenin sunt acuma la putere și sunt
cu totul la cheremul germanilor; sunt cumpăraţi cu bani
germani, îndeobște falși, așa încât Germania nu sărăcește
câtuși de puţin. Întreaga armată e acum în mâinile unui
18
sublocotenent Krâlenko,
al cărui prim decret a fost
desf iinţarea rangurilor
în armata rusească...
Atașaţii militari străini
sunt acum la Kiev, căci
Cartierul General e acuma
în stăpânirea bolșevicilor,
adică a gloatei celei mai
josnice. Toate se năruiesc
în jurul nostru, trăim pe Generalul Erich Friedrich Wilhelm
jumătate în întuneric, Ludendorff
căci ne e cu neputinţă să ne dăm seama temeinic ce de cele
ce se întâmplă sau să știm ce întorsătură vor lua lucrurile.
În clipa de faţă rușii au declarat armistiţiu pe întreg
frontul rusesc, cuprinzând și pe al României, adică Rusia
cea reprezentată prin bolșevici. Alte părţi ale Rusiei se
împotrivesc la această hotărâre, iar ambasadorii ruși din
ţările străine nu recunosc pe cei ce deţin puterea. Năruirea e
deplină și biata mică Românie e prinsă în cea mai grozavă
capcană și nu-i rămâne decât să stea liniștită, gândindu-se
în ce fel va avea să moară50.
Momentul era extrem de dificil. Știri neliniștitoare
veneau și din teritoriul aflat sub ocupaţia inamică, după
cum se poate constata și din însemnările generalului
Alexandru Averescu: […] Cantacuzino crede că sunt
în teritoriul ocupat curente defavorabile regelui. Carp
este pentru schimbarea dinastiei, Stere pentru republică,
Marghiloman pentru menţinerea dinastiei, dar, la nevoie,
cu sacrificarea regelui51.
Pe lângă aceste curente filogermane exista și un
puternic curent de opinie favorabil suveranului nostru
și ideii de unire a tuturor românilor, după cum o atestă
și acest Manifest-rugăciune care era răspândit noaptea
pe străzile din București: Doamne, Dumnezeul nostru,
îngenunchem înaintea Ta strigând: Ocrotește-L și păzește-L
pe regele nostru Ferdinand! Tu, Doamne, care i-ai dat
și iubire de neam și uitare de sine, întărește-I sufletul cu
dragostea noastră, a tuturora! Doamne, Tu care ai făcut ca
mai scumpă să fie dreptatea și legea noastră decât bunurile
din lume, dă-i Doamne înfăptuirea unirii noastre, a
tuturora! Tu, care știi că niciunul din vitejii noștri n-a
murit în zadar, Doamne Dumnezeul mântuirii noastre,
care ai cunoscut jertfele la care ai fost părtaș, oţelește sufletul
regelui nostru în restriște și dă-i Doamne stăpânire peste
toată românimea unită în cuget și suflare, făurită din
jertfe sfinte și drepte izbânzi52.
2 (80) 2018 document
 studii/documente

În acele momente, într-adevăr, nu se mai putea spera Rusia și Germania soldate cu încheierea unui armistiţiu
la un ajutor decât din partea Atotputernicului. Se știe între cele două părţi. Încheierea armistiţiului de la
că regele Ferdinand I făcuse numeroase intervenţii pe Brest-Litovsk și propunerea înaintată de către generalul
lângă reprezentanţii Antantei, în vederea asigurării unui Dimitri Șcerbacev feldmareșalului von Mackensen și
sprijin militar și politic, dar fără a obţine niciun rezultat. arhiducelui Iosif de a începe tratativele pentru încheierea
La un moment dat, după cum preciza și cunoscutul unui armistiţiu cu trupele ruse și române de pe frontul
diplomat Contele de Saint-Aulaire, regele le-a declarat: din România au creat o situaţie profund defavorabilă
Dacă situaţia se înrăutăţește într-atât, încât rezistenţa și ţării noastre.
exodul devin În ședinţa
imposibile și Consiliului
inutile, nu mă de Miniștri
voi resemna de la Iași, din
să suport ceea 21 noiembrie/
ce ar f i nu o 4 decembrie
pace separată, 1917, dedicată
ci o capitulare analizării
impusă de situaţiei nou
foamete. create, regele
Împreună Fe rd i n a n d
cu regina și I a declarat:
cu guvernul Atunci când
Meu, socotesc am intrat în
că onoarea și război știam
interesul ne-ar că va f i greu,
comanda să ne prevedeam
Generalul August von Mackensen pe malul Dunării
legăm până la chiar că se
capăt soarta de cea a aliaţilor, și, dacă drumul spre Anglia poate să fim învinși; nu mi-a putut trece însă prin minte
ne este tăiat, să căutăm azil mai degrabă în America sau că vom fi victimele unui act de trădare fără precedent în
Japonia decât să tratăm cu inamicul. Vă cer să studiaţi cu istorie și că va veni o zi cum e cea de azi în care să trebuiască
colaboratorii dumneavoastră militari un plan de călătorie să ne gândim cum să ieșim cu onoare fără a ne sinucide...
spre Pacific, prin Siberia… Expuneţi, încheia regele, în aceste condiţii armata română, constrânsă de necesitate,
această situaţie guvernelor dumneavoastră și întrebaţi-le trebuie să încheie un armistiţiu pur militar, excluzând orice
ce ne sfătuiesc să facem dacă, așa cum mă tem, sunt condiţii politice 54.
neputincioase să obţină din partea Rusiei consideraţia pe Ieșirea intempestivă a Rusiei din alianţa cu Antanta a
care o merităm. Nu văd cum aș putea să intru cu armata creat o situaţie deosebit de critică pentru România care
în Rusia, și fără ea nu am nici securitate, nici demnitate s-a văzut lipsită de orice legătură cu aliaţii și înconjurată
pentru familia și guvernul Meu. Precedentul reprezentat de un inamic deosebit de puternic.
prin instalarea guvernului și armatei belgiene în nordul Generalul german Erich von Ludendorf sublinia,
Franţei nu se poate aplica în cazul Nostru. Eu vă sunt în memoriile sale, că: Marea ofensivă a Antantei, care
tot atât de ferm atașat ca regele Belgiei, dar Rusia nu este trebuia să ne zdrobească în vara anului 1917, se terminase;
o aliată ca Franţa 53. revoluţia rusă împiedecase o acţiune concretă și unică. Rusia
Congresul al II-lea al Sovietelor de Deputaţi din Rusia se prăbușise în momentul ofensivei anglo-franco-italiene....
a adoptat, la 26 octombrie/8 noiembrie 1917, Decretul Revoluţia aducea cu sine o micșorare a valorii militare ruse,
asupra păcii prin care propunea tuturor guvernelor și slăbirea Antantei și ne ușura nouă enorm greaua noastră
popoarelor din ţările beligerante încheierea imediată povară. Marele Cartier General german putea să realizeze
a unui armistiţiu. Drept urmare, la 20 noiembrie/ imediat o însemnată economie de trupe și muniţii, putea
3 decembrie au avut loc, la Brest-Litovsk, tratative între de asemenea să întreprindă pe o scară mai mare schimbul

document 2018 2 (80) 19

studii/documente
diviziilor... Situaţia noastră se îmbunătăţise considerabil în
ansamblul ei 55.
Deși izolată și înconjurată de inamici, asupra
României aliaţii făceau presiuni puternice pentru
continuarea cu orice preţ a acţiunilor militare. Marele
Cartier General român, analizând situaţia creată în urma
semnării armistiţiului de la Brest-Litovsk a ajuns la
concluzia că deoarece aliaţii nu ne mai pot acorda sprijin
material și moral și exista pericolul ocupării integrale a
teritoriului naţional, singura soluţie este aceea a încheierii
unei păci separate.
La 18 noiembrie/1 septembrie 1917, regele Ferdinand I
a convocat un Consiliu de Coroană la care s-a hotărât:
1. Armistiţiu de detaliu, care există de fapt: să nu se
ţină seama de el și să continue, ca și în trecut, să se
închidă breșele create pe front de trupele rusești care
lipsesc; 2. Armistiţiu general încheiat de ruși: niciun
amestec, refuzarea oricărei propuneri, interzicerea
oricărei fraternizări în cadrul trupelor române, nicio
provocare a inamicului, dar respingerea fiecărui atac;
3. Părăsirea totală a frontului de către ruși: retragerea
împreună cu ei și stabilirea unui nou front în faţa
Prutului, cuprinzând și Iașul, pentru a se putea sprijini
pe cursul de apă cele două aripi; 4. Adoptarea de măsuri
de protecţie împotriva jafurilor în zonele de retragere a
trupelor rusești 56.
Pentru a nu fi implicat personal în tratativele
umilitoare care urmau să se desfășoare la Focșani
pentru încheierea armistiţiului cu Puterile Centrale,
regele Ferdinand I a renunţat temporar la funcţia
de comandant de căpetenie, delegând generalului
Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General,
comanda supremă a armatei române.
În ziua de 24 noiembrie/7 decembrie 1917 a avut loc
prima întâlnire dintre delegaţiile militare română și rusă
cu delegaţia militară a Puterilor Centrale. Ca urmare a
tratativelor purtate, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917,
ora 23.30 a fost semnat armistiţiul de la Focșani care
prevedea o încetare provizorie a ostilităţilor până la
negocierea tratatului de pace.
După cum se arăta și în ziarul „România” din
3/16 decembrie 1917: Armistiţiul de la Focșani nu e în
stare să provoace nicio diversiune morală. Politicește tot așa.
Raporturile noastre nu le-a atins deloc această vremelnică
încetare de focuri 57.
La o întrevedere avută cu șeful Misiunii Militare
Franceze, generalul Henri-Mathias Berthelot, primul
20
ministru român, Ion
I.C. Brătianu i-a arătat
acestuia situaţia deosebit
de gravă în care se găsea
România în ianuarie
1918: [...] trenurile cu
provizii nu mai sosesc,
și, de altfel, guvernul
Comisarilor Poporului
din Petrograd, declarând
război României, a
adoptat o atitudine net
ostilă faţă de noi și a dispus Generalul Constantin Iancovescu
arestarea concetăţenilor
noștri. N-avem nimic de așteptat deci de la nimeni, nici
chiar din partea aliaţilor occidentali, care, rupţi de noi,
nu pot face altceva decât să ne trimită încurajări sterile.
În România este foamete; muniţiile sunt insuficiente
pentru o campanie de lungă durată; cea mai mare parte a
lor a rămas în depozitele noastre din Rusia și mai ales în
Ucraina... În aceste condiţii ce putem face? Prin urmare,
pacea? Îmi repugnă și vreau să sper că va interveni un
fapt nou, că voi putea reţine cât mai mult timp posibil
pe frontul nostru diviziile inamice care se găsesc acolo.
Războiul nu l-aș putea relua pentru că asta ar însemna un
inevitabil dezastru. Germanii vor arunca cu certitudine
asupra noastră diviziile necesare pentru a ne distruge și
atunci ce va rămâne? O Românie anemică, fără drepturi,
fără guvern favorabil Antantei, în mâinile germanofililor
rămași la București. Nu văd decât o soluţie și anume de
a intra în negocieri cu Germania și de a le face să dureze
cât mai mult timp posibil 58.
În ziua de 24 noiembrie/7 decembrie 1917 a avut loc,
la Focșani, prima întâlnire dintre delegaţiile română și
rusă cu delegaţia militară a Puterilor Centrale condusă
de generalul Kurt von Morgen și colonelul Hentsch,
reprezentanţi ai feldmareșalului von Mackensen.
Ca urmare a tratativelor purtate, la 26 noiembrie/
9 decembrie 1917, ora 23.30 a fost semnat armistiţiul
provizoriu.
Dacă iniţial, pe plan politic nu s-au produs schimbări
vizibile, în schimb, semnarea acestui armistiţiu provizoriu
a provocat practic dezmembrarea armatei ruse aflate pe
frontul românesc: Soldaţii nu mai ascultau de nimeni, nici
măcar de șefii bolșevici pe care tot ei îi numiseră. Toţi ofiţerii
ruși care nu se alăturaseră noului regim căutaseră de mult
adăpost în armata română. Frontul, atât de fragil chiar
2 (80) 2018 document
 studii/documente

de la începutul La Iași, în
revoluţiei, cu ziua de 7/20
grupuri și mici decembrie
unităţi din 1917, în
ce în ce mai prezenţa
numeroase care r e g e l u i
d e z e r ta u , s e Ferdinand I,
prăbuși deodată a avut loc o
pe sectoare consfătuire
întregi. Toate a guvernului
drumurile r o m â n
Moldovei erau împreună cu
înţesate de principalii
dezertori, de reprezentanţi
jefuitori care ai armatei
luau trenurile pentru a
cu asalt și-i se analiza
obligau pe Personal medical român și străin alături de un preot militar posibilităţile
mecanici, prin care
ameninţându-i cu moartea, să le îndrepte spre Rusia. puteau fi împiedecate trupele răzvrătite, ruse, să
Unităţi înarmate încercau să năvălească la Iași pentru a devasteze teritoriul românesc. S-a hotărât dezarmarea
proclama republica și a-i măcelări pe suverani, pe Șcerbacev și evacuarea lor de pe teritoriul aflat sub autoritatea
și pe reprezentanţii aliaţi 59. guvernului român.
Ţinând cont de condiţiile amintite mai sus se După cum menţiona și I.G. Duca în jurnalul
cuvine a fi apreciate în mod deosebit spiritul de său, acţiunea declanșată la 9/22 decembrie 1917 s-a
disciplină al armatei române, respectul faţă de desfășurat în condiţii bune: Părea un basm și totuși era o
jurământul dat și devotamentul demonstrat faţă de realitate. Când pe la ora șapte, șapte și jumătate, bolșevicii
suveranul ţării. s-au văzut înconjuraţi de trupele noastre, au schiţat timp
Pentru a stopa și chiar înlătura această stare de de câteva minute o rezistenţă, dar, simţindu-ne hotărâţi,
anarhie care perturba desfășurarea unei vieţi cât de cât au depus imediat armele și, astfel, fără nicio luptă, am putut
organizate în teritoriul aflat sub autoritatea guvernului dezarma câteva mii în câteva ceasuri și fără nicio pierdere.
român a fost nevoie de măsuri hotărâte: Poliţia română În momentul în care mă aflam la Brătianu, ofiţerii noștri
îi arestă pe toţi membrii comitetelor celor mai înflăcărate. preluau armele bolșevicilor, care, foarte docili, se supuneau,
Rușii, fie dezertau abandonându-și artileria și vânzând tot fără niciun protest, tuturor ordinelor, cerând numai să fie
ce se poate vinde – cai, mașini, echipamente, alimente – fie, trimiși acasă, în Rusia61.
în mase compacte de zece sau cincisprezece mii de oameni Cu toate că în ţară erau deosebit de critice condiţiile
cu tunuri, încercau să-și deschidă drum spre Iași, pentru pentru desfășurarea unei activităţi politice de anvergură,
a instala acolo bolșevismul. Ei se loveau mereu de trupele la 14/27 decembrie 1917, în sala Teatrului Naţional
române, care nu se lăsau rugate și intrau în luptă unu contra din Iași, la ora 12 s-au deschis lucrările Parlamentului
10, 20 sau 30. Un corp de armată rus, după ce a pierdut României, aflat în refugiu în capitala Moldovei. La
mai mulţi oameni răpuși de gloanţele românilor decât a ucis ședinţa inaugurală, în mesajul său, regele Ferdinand I a
români cu obuzele sale, s-a predat unui batalion român, evidenţiat încă odată eroismul armatei române:
care l-a dezarmat și l-a expediat în Rusia. Alte unităţi Domnilor Senatori, Domnilor Deputaţi,
ale acestei armate formidabile de un milion de oameni s-au În grele împrejurări deschid sesiunea ordinară a
predat austro-germanilor fără să lupte, pentru a scăpa de Corpurilor Legiuitoare și vă aduc caldele Mele mulţumiri
unităţile de rezervă românești, înșirate pe drumul spre pentru reformele constituţionale. În cea din urmă sesiune aţi
Rusia 60. săvârșit o mare operă de solidaritate naţională. Aţi schimbat

document 2018 2 (80) 21

studii/documente
până în temelie viaţa socială și politică printr-o dreaptă
împărţire a pământului de hrană și prin votul obștesc.
Aceste adânci prefaceri niciodată n-au fost mai mult dorite,
și domniile-voastre le-aţi înfăptuit fără a precumpăni
jertfele, văzând cum se jertfește poporul român pentru binele
Patriei și al idealului naţional. În acest război, oștirea
ţării pururea și-a îndeplinit datoria cu vitejie vrednică
de admiraţia lumii. Sub apăsarea numărului covârșitor al
vrăjmașului, a trebuit să se retragă pe câmpiile și plaiurile
Moldovei. Repeziciunea cu care s-a reorganizat în mijlocul
suferinţelor celor de neîndurat, a dovedit și de astă dată
bărbăţia și puterea de viaţă a prea mult încercatului
nostru neam. Și iarăși s-a întors aprigă și oţelită în
mijlocul luptelor nesfârșite și, prin faptele ei de vitejie la
Mărăști, Mărășești și pretutindeni pe văile și înălţimile
Moldovei a scris pagini de mândrie și glorie, care vor
rămâne de pomenire nu numai în istoria României, dar
și în aceea a acestui crâncen război. Astfel, ostașul român,
după ce apărase bucată cu bucată pământul strămoșesc,
a dovedit lumii întregi că la gurile Dunării trăiește un
neam știutor de menirea sa și pe care se poate rezema
civilizaţia în răsăritul Europei. Eu, urmașii Mei și tot
neamul românesc îi vom fi veșnic recunoscători. Oricât
de dureroase vor fi jertfele ce ne mai așteaptă, până să
ajungem la realizarea aspiraţiilor noastre legitime, avem
convingerea că ele vor fi răsplătite în ziua hotărâtoare
când se va stabili în relaţiile internaţionale dintre popoare
domnia dreptului și a libertăţii. Legăturile de dragoste,
pe care speranţele și suferinţele comune dintre Mine și
Ţară le-au sporit și le strâng mai cu putere, mă fac să vin
în mijlocul domniilor-voastre cu sufletul plin de credinţă
în destinele neamului. Nu mă îndoiesc că prin unirea
tuturor voinţelor și energiilor opera noastră va ajunge la
bun sfârșit. Însufleţiţi de aceleași simţăminte de iubire și
de devotament nemărginit pentru Patrie, pe care le-aţi
dovedit cu prisosinţă în legislatura din urmă, cu adevărat
istorică, și cu gândul la cel Atotputernic, sunt sigur că veţi
duce și mai departe, uniţi cu guvernul Meu, greaua muncă
pe care aţi început-o cu așa de patriotică hotărâre. Trăiască
armata! Trăiască România 62!
Deoarece în urma armistiţiului de la Brest-Litovsk
(3 decembrie 1917) trupele rusești au început să se
retragă de pe fronturile de vest, traversând Basarabia
la fel și prizonierii ruși sau austro-ungari s-a ajuns
la numeroase acte de violenţă și dezordine pe
teritoriul noii republici. În aceste condiţii, Sfatul
Directorilor a cerut guvernului român să-i pună la
22
îndemână ajutorul militar necesar pentru apărarea
liniilor ferate și a depozitelor de aprovizionare.
Generalul Iancovescu, ministrul de Război al
României a dat ordin unui detașament de 1.000 de
voluntari ardeleni și bucovineni, care veneau de la
Kiev, să se oprească la Chișinău pentru a se pune la
dispoziţia Sfatului Ţării.
Între anii 1917-1919 apărea la Chișinău ziarul
„Ardealul”, transformat ulterior în „România Nouă”,
al cărui prim redactor a fost dr. Ion Mateiu (intelectual
ardelean care, din 1920, a fost numit director general
al învăţământului primar și normal din Transilvania).
La 25 decembrie 1917, sub semnătura sa apare articolul
intitulat Crăciunul nostru n-a sosit, în care analizează
situaţia românilor la sfârșitul anului 1917: În vuietul
năprasnic al tunurilor, glasurile îngerești vestesc nașterea
Mântuitorului. E sărbătoarea păcii. Bucuria ei înalţă
cugetul popoarelor libere și stăpâne pe soarta lor. Dar
asupriţii și robii plâng în această noapte sfântă. Pacea
lor nu le-o poate aduce decât libertatea naţională. Dar în
durerea bejaniei noastre simţim totuși o mare mângâiere.
Este învierea fraţilor noștri moldoveni de dincolo și de
dincoace de Nistru. Dumnezeu le-a dăruit norocul de a
scăpa, mai înainte decât noi, din temniţa întunecată a
robiei muscălești. Astăzi ei sunt liberi și steagul naţional
strălucește cu aceeași mândrie la Chișinău ca și la Tiraspol.
Sufletul lor soarbe cu sete izvoarele vieţii noi, apa fermecată
a limbii și culturii naţionale. De acum ei vor merge voioși
pe drumul fericirii, care nu mai atârnă decât de vrednicia
și priceperea lor. Cine nu se va bucura alături de fraţii
noștri din răsărit ai neamului nostru care, astăzi, sunt
stăpâni pe soarta lor? Bucuria lor e bucuria noastră.
Dar ea nu e deplină și nu poate fi deplină, câtă vreme
12 milioane de fraţi plâng în nenorocire. România e călcată
în picioare, Transilvania și Bucovina gem de dureri fără
nume așteptând ceasul dreptăţii dumnezeiești. Crăciunul
nostru, cu pacea dreptăţii și a libertăţii naţionale nu a sosit.
Crăciunul neamului românesc e departe încă și el atunci va
fi prăznuit când va flutura și pe culmile Carpaţilor steagul
sfânt al României Mari 63.
La sfârșitul anului 1917, trupele rusești, care
părăseau în debandadă frontul român, au încercat
să se stabilească în Basarabia, iar comitetele lor
revoluţionare, conduse de Front-Otdel (Secţia de
Front Bolșevică), au iniţiat acţiuni de lichidare a
Sfatului Ţării și organelor militare și administrative
ale acestuia.
2 (80) 2018 document
 studii/documente

King Ferdinand I – Word for the Union of the Romanian Nation (Part II)
Neculai Moghior

Abstract: King Ferdinand I faced a dramatic situation at the beginning of 1917. With the help of foreign
military missions, especially the French Military Mission, the Romanian army will undergo a miraculous
transformation that will lead to the great victories from Mărăşti, Mărăşeşti and Oituz. Unfortunately, the
events that made the Czarist Empire fall apart forced our country to conclude a disadvantageous truce
and peace.

Keywords: King Ferdinand I, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, truce, peace

NOTE

1 29
Membru fondator al Asociaţiei Cultural-Ştiinţifică „Dimitrie Ghika- I. Lupaş, Istoria unirii românilor, Bucureşti, 1937, p. 353.
30
Comăneşti”. Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I - Cuvânt
2
Constantin I. Stan, Regele Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), pentru întregirea …, pp. 69-70.
31
Editura Paideia, Bucureşti, 2003, p. 82. Constantin Moşincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric
3
Maria Regina României, Povestea vieţii mele, ediţia a VI-a, Editura un soare …, p. 59.
32
Adevărul S.A., f.a., vol. III, pp. 168-169. Ferdinand I, Discursuri, scrisori, alocuţiuni…, documentul. 49.
4 33
Ibidem, p. 215. Ziarul „România”, Anul I, din 12 august 1917, p. 1.
5
Ferdinand I, Discursuri, scrisori, alocuţiuni, cuvântări şi ordine de 34
Căpitan Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul
zi, text olograf, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Secţia marelui eveniment al Unirii. Ediţie îngrijită de Rotaru Jipa, Neculai
Documentare, Fond Manuscrise, inventar 91, documentul 41. Moghior, Ion Dănilă, Editura Asociaţiei Române Pentru Educaţie
6
Ibidem, documentul 44. Democratică, Bucureşti, 2000, p. 37.
7 35
Contele de Saint-Aulaire, Confesiunile unui bătrân diplomat, Editura *** Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I…, pp. 86-87.
36
Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 109. Colonel dr. Vasile Bianu, Op. cit., p. 186.
8 37
Constantin I. Stan – Regele Ferdinand I..., p. 91. Ibidem.
9 38
General Constantin Găvănescu, Fapte mari în zile grele. 1917-1918, *** Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I…, p. 129.
39
Bucureşti, Tipografia Serviciului Topografic al Armatei, 1921, p.76. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român
10
Ibidem, p. 92. unitar, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 517.
11 40
*** Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I. Amintiri de pe la Ferdinand I, Discursuri, scrisori, alocuţiuni…, documentul 50.
41
cei ce l-au apropiat, adunate de G. N. Budişteanu, 1933, p. 22. Contele de Saint-Aulaire, Op. cit., pp. 150-151.
12 42
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I - Cuvânt
1916-1919, vol. I, Tipografia România Nouă, Bucureşti, f.a., pp. 89-90. pentru întregirea …, p. 70.
13 43
Colonel dr. Vasile Bianu, Însemnările din războiul României Mari, Maria, Regina României, Însemnări zilnice..., p. 70.
44
Tom I, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1926, pp. 140-141. Ibidem, p. 303.
14 45
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I - Cuvânt Ibidem, p. 364.
46
pentru întregirea neamului românesc, Editura Metropol, 1994, p. 36. Constantin MoŞincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric
15
Constantin Moşincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric un un soare …, p. 113.
47
soare nou răsare. Basarabia 1918, Editura G.P., Oradea, 1999, p. 58. Căpitan Gh. V. Andronachi, Op. cit., p. XXXIV.
16 48
Ferdinand I, Discursuri, scrisori, alocuţiuni…, documentul 47. Revista „Viaţa Românească”, Anul XVII, , nr. 9/septembrie1925,
17
Constantin MoŞincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric p. 460.
49
un soare …, p. 58. Ibidem, p. 461.
18 50
Ion Scurtu, Regele Ferdinand I (1914-1927). Activitatea politică, Maria, regina României, Însemnări zilnice..., pp. 381-382.
51
Editura Gramont, Bucureşti, 1995. p. 62. *** Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I…, p. 135.
19 52
*** Mărturii contimporane, Regele Ferdinand I. Amintiri de pe la Maria Regina României, Povestea vieţii…, pp. 393-394.
53
cei ce l-au apropiat, adunate de G. N. Budişteanu, 1933, p. 124. Ion Scurtu, Op. cit., p. 45.
20 54
Neculai Moghior, Ion Dănilă, Leonida Moise, Ferdinand I - Cuvânt Ibidem.
55
pentru întregirea …, p. 69. Erich Ludendorff, Souvenirs de guerre (1914-1918), tom II, Paris,
21
Mareşal Alexandru Averescu, Notiţe zilnice din război (1916-1919), 1920, p. 20.
56
Bucureşti, 1937, pp. 169-170. *** România în anii primului război mondial, vol. II, Editura
22
Ibidem, p. 173. Militară, Bucureşti, 1987, pp. 426-427.
23 57
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Ziarul „România” - organ al Apărării Naţionale, Anul I, nr. 284 din
1916-1919, vol. II, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 3 decembrie 1917.
58
1989, p. 71. *** România în anii primului…, p. 429.
24 59
Maria Regina României, Însemnări zilnice, vol. I-III, Editura Contele de Saint-Aulaire, Op. cit., p. 191.
60
Albatros, 2004, p. 272. Ibidem, p.192.
25 61
Ziarul „România”, Anul I, nr. 198 din 25 august 1917, p. 1. Ion Scurtu, Op. cit., p.46.
26 62
Ibidem. Colonel dr. Vasile Bianu, Op. cit., pp. 291-292.
27 63
Ibidem. Constantin Moşincat, Ion Dănilă, Neculai Moghior, Din întuneric un
28
Ibidem. soare …, pp. 115-116.

document 2018 2 (80) 23

studii/documente

IMPASUL UNUI AS AL AVIAŢIEI ROMÂNE –

CĂPITANUL ING. GHEORGHE NEGRESCU
Comandor (r) Dr. Marian MOŞNEAGU1

N
ăscut pe 26 ianuarie 1888, marginii de răsărit a Rusciukului,
î n s a t u l Fr u t i ș a n i d i n formația a lansat bombele peste bord,
judeţul Tutova, generalul una câte una. Câteva au căzut pe un
ing. Gheorghe Negrescu, posesorul rezervor de petrol care a luat foc imediat,
brevetului nr. 2 (rectificat nr. 3) de pilot arzând câteva zile la rând, iar fumul
militar, a absolvit Liceul „Gheorghe incendiului s-a întins până la Giurgiu.
Roșca Codreanu” din Bârlad și Școala de Alte două bombe au fost lansate asupra
Artilerie, Geniu și Marină din București, gării din Șiștov, iar o alta a lovit cazarma
la 1 iulie 1909, ca șef de promoţie al unui regiment de geniu din acest oraș”3.
2
ofiţerilor de geniu . Avansat la gradul de căpitan,
Deși și-a început cariera, cu gradul Gheorghe Negrescu a comandat
de sublocotenent, la Compania 1 Căi Escadrila de Recunoaștere F2 din cadrul
Ferate din Batalionul de Căi Ferate Grupului 1 Aeronautic Bacău până în
din București, în anul 1911 s-a înscris primăvara anului 1917.
voluntar printre cursanţii Școlii de Pilotaj. La 1 aprilie 1917 a fost numit șef al
Cu acest nou statut profesional, Serviciului Tehnic la Rezerva Generală
sublocotenentul aviator Gheorghe Generalul Gheorghe Negrescu a Aviaţiei de la Iași, unitate care asigura
Negrescu a participat la manevrele (Colecția Valeriu Avram) mentenanţa avioanelor cumpărate din
militare din toamna anului 1911, Franţa și Anglia.
desfășurate între Roman și Pașcani, pilotând un După realizarea României Mari, căpitanul ing.
„H. Farman” pentru Corpul 3 Armată, comandat de Gheorghe Negrescu a părăsit aviaţia, fiind încadrat
generalul de divizie Hârjeu, cu care a executat recunoașteri ca locţiitor la Batalionul de Care de Asalt, înfiinţat la
în zona Pașcani - Vadu Siretului - Valea Moldovei, unde Giurgiu, în toamna anului 1919.
acţiona Corpul 4 Armată. Memoriul confidenţial înaintat din Iași de căpitanul
După înfiinţarea, începând cu 1 aprilie 1912, a Școlii inginer aviator Gheorghe Negrescu Direcţiei
Militare de Pilotaj pe aerodromul de la Cotroceni, Personalului, pe 25 mai 1917, identificat în fondul
sublocotenentul Gheorghe Negrescu a fost numit pilot- Marelui Stat Major, reprezintă o radiografie, în maniera
instructor în cadrul acestei instituţii. originală și parţial subiectivă a reputatului aviator, viitor
Înaintat la gradul de locotenent la 1 aprilie 1913, general, a stării Aviaţiei Române în preajma și în timpul
la 1 noiembrie 1913 Gheorghe Negrescu a devenit Primului Război Mondial4.
student în anul II la Școala Superioară de Aeronautică
DE
și Construcţii Mecanice din Paris, unde s-a remarcat
prin cunoștinţe și aptitudini deosebite. Războiul groaznic care bântuie lumea de trei ani,
Revenit în ţară pe 3 august 1914, a fost confirmat în provocat de poporul german, organizat în mod perfect cu
funcţia de pilot-instructor la Școala Militară de Aviaţie, tot ce tehnica a putut să dea, a arătat popoarelor aliate
afirmându-se ca un apreciat specialist și profesor. multe defecte de care sufereau și care, numai când au putut
A participat cu curaj la Primul Război Mondial, fiind fi alăturate, le-au putut da speranţa unei victorii.
distins cu „Steaua României” cu spade în grad de Cavaler Dintre mijloacele de război cele mai noi și mai groaznice,
și numit la comanda Grupului 2 Escadrile. prin influenţa ce puteau avea nu numai asupra primelor linii,
Din inițiativa sa, ,,trei echipaje aflate la bordul dar și mult în interior, aeroplanele sunt cele mai de seamă.
avioanelor F.40 au plecat, în ziua de 13/26 septembrie, Descoperite nu mai mult decât un deceniu, aeroplanele, prin
într-o misiune de recunoaștere în zona Rusciuk - Țețevo - calităţile lor specifice, au căpătat într-un timp foarte scurt atâta
Goldjove - Balbunar - Turtucaia. În carlinga fiecărui importanţă, încât nu se poate concepe o armată modernă, bine
avion se aflau patru bombe de mortier, de 16 kg fiecare, organizată, decât cu un serviciu bine organizat de aviaţie,
cu aripioare, ce puteau fi lansate cu mâna, întrucât pentru că aeroplanele sunt ochiul armatei, ochiul artileriei,
aparatele Farman 40 nu erau dotate cu lansatoare de factorul ce poate provoca debandada și deprimarea morală în
bombe. […] Avioanele noastre au trecut Dunărea la formaţiunile dinapoia frontului, factorul ce intervine spre a
2.500 de metri înălțime și, ajunsă aproape de verticala împiedica aviaţia inamică a-și îndeplini misiunea ei.

24 2 (80) 2018 document

 studii/documente

Războiul, în care am fost nevoiţi să intrăm, pentru al domnului Mihail Cerchez, pe atunci director al
motivele bine cunoscute, în care am făcut o experienţă atât Aerodromului de la Chitila, aviaţia militară se manifestă
de tristă și am adus atâtea sacrificii, care nu au împiedicat întâi prin zborurile sublocotenenţilor, actualmente căpitani,
cel puţin contopirea ţării, a arătat atâtea păcate în [Ștefan] Protopopescu și [Gheorghe] Negrescu, sub direcţia
organizarea noastră civilă și militară, încât a fost nevoie Direcţiei a 4-a Geniu.
de o reorganizare, de o primenire a tuturor obiceiurilor De la început, însă, faţă cu noutatea lucrului, faţă, pe
și mentalităţii generale, o așezare inteligentă și justă a de o parte, cu frumuseţea și senzaţiile deosebite simţite în
fiecăruia la locul ce merită, potrivită aptitudinilor, muncii timpul zborului, pe de altă parte cu interesul ce toată lumea
și capacităţii, fără de care dezastrul acestui popor ar fi fost arată aviaţiei, scump plătită cu preţul atâtor vieţi, care dă
inevitabil. aviatorilor o oarecare reputaţie, o oarecare aureolă, s-au
Dacă, întrucât privește armata, această regenerare a deosebit printre ei două categorii bine distincte:
fost înfăptuită prin noua organizare și ordine de bătaie, ce Întâia categorie, a acelora ce în mod cinstit și din pornirea
au pus elemente tinere cea mai curată și-au
și dornice de muncă înfrânt instinctele și
cinstită la locul cuvenit, au trecut peste orice
o parte din armată consideraţie de persoană
și anume aviaţia, a și familie, pentru a
rămas în același stadiu deveni zburători, spre
de mizerie morală și în a aduce cât mai mult
parte și materială, în folos armatei și ţării.
care a fost înainte de A doua categorie, a
război, cu toate cele zece acelora ce au venit în
luni de război trecute, aviaţie spre a ajunge,
care au arătat ce au făcut executând ceva zboruri,
și ce au produs fiecare în care ajutate de o reclamă
această ramură. suficientă, pentru a le da
Intrat în aviaţie o aparenţă deosebită pe
de la început, în anul care în arma de origine
1911, f iind unul din nu o aveau, fiind bine
primii ofiţeri aviatori, cunoscuţi de camarazii
am muncit în această și șefii lor.
specialitate timp de Brevetul superior de pilot al maiorului Gheorghe Negrescu (Colecția Valeriu Avram) Aceste două categorii
șapte ani ca zburător, s-au diferenţiat imediat
profesor și inginer și am luat parte la toate zbuciumările graţie unei influenţe exterioare armatei, pornită din aceeași
aviaţiei, fără să fi avut mulţumirea sufletească de a o vedea dorinţă a unui renume ușor și de reclamă, la care se mai
acolo unde merită, faţă cu importanţa ce are și sacrificiile adaugă și oarecare scopuri materiale. Această influenţă
făcute, fără a o vedea scăpată de sinecurele ce i-au făcut este a domnului George-Valentin Bibescu (prinţ) care,
atâta rău și care prin prezenţa lor continuă, face ca această aducându-și câteva aeroplane, începuse o școală de pilotaj
ramură a armatei să fie în aceeași situaţie bolnavă ca și separat de cea de la Chitila, pe baza căreia începuse a lucra,
înainte de război. bazat pe legăturile ce avea în cercurile conducătoare, spre a
Cu conștiinţa că mi-am făcut datoria în aviaţie de deveni șeful aviaţiei, deși aceasta era de abia în formaţie.
la început și până acum, ca pilot, începând cu Manevrele O luptă ocultă se încinse între Direcţia Geniului și
Regale din 1911, unde am fost decorat de Majestatea Sa domnul Bibescu, care avea ca rezultat o stare de zâzanie
Regele cu „Virtutea Militară”, ca profesor pilot, ca profesor continuă între ofiţerii aviatori din cele două școli, în special
la Școala de observatori de artilerie și Școala de observatori din partea acelora ce erau în sfera de acţiune a domnului
a ofiţerilor de stat major, ca inginer aviator și în timpul Bibescu.
războiului, ca aviator, prin recunoștinţele ce am făcut pe O reclamă extraordinară prin ziare despre tot ce domnul
frontul de sud și pentru care am fost decorat cu „Steaua Bibescu, prin dărnicia lui, oferea ţării și armatei, când, în
României, cu spade” și în urmă, de la 25 septembrie 1916, realitate, toate au fost plătite de Ministerul de Război cu
ca și comandant de grup de escadrilă pe lângă Armata a 2-a, valoarea integrală, adăuga la aureola sa o faimă deosebită
îmi voi face ultima datorie, arătând în prezentul memoriu faţă de tot publicul ce nu cunoștea adevărul.
starea mizerabilă morală a aviaţiei noastre și motivele Înfiinţarea „Ligii Aeriene” nu a fost decât specularea, de
pentru care ea nu poate fi la înălţimea necesară situaţiei același domn, a celor mai frumoase sentimente patriotice și
actuale, acesta fiind, în fond, adevăratul motiv al audienţei risipirea obolului dat cu toată dragostea de ţară pentru a se
cerute, motivul personal ocupând un loc de detaliu. întrebuinţa numai la zboruri de reclamă, de paradă și de
Luând fiinţă în anul 1911, ministru de Război fiind reprezentaţie, ajutată de inerţia sau neputinţa Direcţiei
Nicu Filipescu, în urma unui memoriu bine documentat Geniului ce avea sub conducerea ei aviaţia de la Cotroceni,

document 2018 2 (80) 25

studii/documente

au mărit faima în mod nedrept a aviaţiei patronată de încetaseră un moment a muncii la Cotroceni și tot sufletul
domnul Bibescu. este dat noului comandant, care deși vedea realitatea, nu
În acest timp, la Cotroceni, cu mijloace restrânse fără ezită a da ascultare celor ce vroiau să parvină fără a zbura,
reclamă, eforturi supraomenești erau făcute de câţiva fără a risca nimic, bazându-se numai pe dreptul vechimii
aviatori cinstiţi și dornici de muncă. Se zbura intens, serios, și al legăturilor arătate. Ceea ce este mai mult, unul din
se formau piloţi, se trasa curentul sănătos în aviaţie, din care aviatorii cei mai harnici de la Cotroceni, căpitan Popovici
au ieșit, după cum se va vedea mai jos, aviatorii de război, Andrei este trimis la regimentul de provenienţă pentru
aviatori ce și-au împlinit datoria atunci când ţara a avut toate adevărurile spuse în faţă și sub influenţa acelora ce
nevoie de serviciile lor. le stă în cale.
Această stare de lucruri a fost arătată la timp celor în Cu avioanele sosite din Franţa (septembrie 1915) se
drept de curentul cinstit, sănătos de la Cotroceni. face antrenamentul noilor piloţi și școala de observatori
Dar ce puteau face, oricât de juste erau părerile și oricât a ofiţerilor de stat-major, până în preajma războiului,
pornite din gândul cel mai curat, cei când aceste aparate sunt complet uzate.
câţiva of iţeri cu grade mici, care nu Mobilizarea ne surprinde, deci, fără
aveau măcar un prinţ ca patron, când aparate de război, care sunt uzate
de cealaltă parte era un personaj cu și nearmate și fără o stare morală la
legăturile cele mai sus puse, ajutat fiind înălţimea evenimentelor ce se desfășurau.
și de câţiva aviatori militari, ceva mai Întrucât privește bilanţul activităţii
vechi în grad decât cei de la Cotroceni, celor două centre de aviaţie (Cotroceni
și care, din nenorocire, erau înarmaţi cu și Ligă) în privinţa formării piloţilor,
toate calităţile aviatorilor clasificaţi în a până la data de 1 octombrie 1915,
doua categorie? dată de la care se înfiinţează Corpul de
În această atmosferă nesănătoasă în Aviaţie, cifrele ce dau sunt elocvente.
aviaţie, începe Războiul Mondial, care La Cotroceni: piloţi formaţi – 47,
arată ce importanţă mare are aviaţia retrași – 6, morţi – 5, rămași – 36,
în război. Un suflu de regenerare pare primii profesori f iind sublocotenenţii
că străbate pe toţi pentru pregătirea Protopopescu și Negrescu.
armatei în vederea zilei celei mari și deci La Ligă: piloţi formaţi – 14, retrași –
măsuri de îndreptare și pregătire se iau și 1, morţi – 0, rămași – 13, profesor fiind
în aviaţie. Sub direcţia domnului general locotenent Nicolae Capșa.
[Constantin] Coandă, se începe, în Din aceștia, iau parte efectivă la
ianuarie 1915, o școală de observatori de Certificatul de personal navigant al colonelului război, ca piloţi disponibili, la începutul
Gheorghe Negrescu (Colecția Valeriu Avram)
artilerie, se primește un mare număr de campaniei 32 piloţi, din care zboară în
elevi-piloţi și se comandă în străinătate un stoc de aparate. mod efectiv 25, fiind decoraţi 7, iar de la Ligă din 13 piloţi
Prin o conducere extrem de înţeleaptă, un avânt mare ia zboară 7.
aviaţia, atât la Cotroceni, cât și la „Liga Aeriană”, care este Pregătirea din timp de pace nu are nicio valoare dacă
pusă sub controlul Ministerului de Război. în timp de război nu-și dă roadele.
Speranţele încep să renască în sufletele celor ce lucraseră Desigur că aviaţia nu era la început, ca material, la
pentru binele aviaţiei, dar aceeași influenţă nefastă a înălţimea cerinţelor, însă marele public, obișnuit cu reclame
domnului Bibescu, smulge aviaţia de sub direcţia salutară de tot felul, în jurnale, despre isprăvile aviatorilor noștri,
pe care încăpuse spre a se forma într-un corp de aviaţie știa cel puţin că trebuie să fie liniștiţi, întrucât aviatorii
independent, rămânând „Liga Aeriană” o școală de piloţi, binecunoscuţi X, Y, Z etc. vor face înzecit decât până
o povară pentru Ministerul de Război, întrucât prin atunci. Câtă dezamăgire pentru bunul nostru public, indus
contractul ce se face cu M.R. (Ministerul de Război – în eroare de reclama făcută! Câtă lipsă de conștiinţă din
n.n.), piloţii vor fi formaţi acolo, plătindu-se 7.000 lei de partea acelora ce fuseseră răsfăţaţi! Căci toţi piloţii mai
fiecare pilot format, când în niciun aerodrom din lume nu vechi în grad și mai noi în aviaţie care s-au vârât și au
se plătea decât 1.500 lei. rămas în comandamentele aviaţiei, deja cu mult înainte
Acei din ofiţerii aviatori de la Ligă ce nu pot rămâne în de mobilizare, nu mai știau ce este zborul.
serviciul acestei instituţii, devenită acum un fel „societate Cu alte cuvinte, din 60-70 piloţi formaţi, numai vreo
pe acţiuni”, trec la Corpul de Aviaţie. Nu rămân la Ligă 10-15 nu-și precupeţesc la început serviciile în momentele de
decât: căpitan [Constantin] Fotescu, sublocotenent Savu și imperioasă nevoie și zilnic sunt trimiși în recunoașteri grele,
plutonier [Nicolae] Cottache ca profesori de pilotaj. Ceilalţi, cu avioane nearmate, extenuaţi, storși, în timp ce restul, cei
veniţi în corpul de aviaţie, sunt în curând în graţiile mai vechi în grad, profită spre a-și aranja situaţiile cu cât mai
comandantului, el însuși venit prin influenţa aceluia ce puţină muncă și riscuri. Cu atât mai mult este de admirat
contribuise la noua schimbare. eroismul acestor puţini piloţi ce-și fac datoria, când acest eroism,
Cu puteri și speranţe noi se începe munca pentru această abnegaţie nu le-a fost inspirată deloc de aceia care mai
formarea viitoarelor unităţi de aviaţie de către cei ce nu vechi în grad ca ei, și numai pentru acest motiv, îi comandă.

26 2 (80) 2018 document

 studii/documente

Războiul trebuie să fie un examen al muncii din timp de comandând deja ca locotenent Grupul 2 de Escadrile, cu
pace și care trebuie să recompenseze pe cei ce-și fac datoria și toată activitatea ce am depus, sunt retrogradat ca [sic!]
să înlăture pe cei ce nu și-au făcut-o și nici nu au intenţia comandant de escadrilă.
a și-o face vreodată. Este ușor de imaginat starea morală a celorlalţi aviatori
În această atmosferă, în care ofiţerii aviatori ajunși care se văd din nou neglijaţi, uitaţi și nedreptăţiţi. Ei
la comandamentele unităţilor nu făceau nimic pentru a-i nu puteau vedea nicio răsplată pentru toate sacrificiile ce
îndreptăţi să-și menţină aceste posturi, iar ceilalţi, ce-și trebuiau încă să aducă, pentru că nu șefii lor, din motive
făceau datoria, erau cu moralul scăzut, pe de o parte că nu ușor de înţeles, aveau să-i susţină.
aveau mijloace să poată da tot ce ar fi vrut cu randament, Dar nu numai profituri morale au acei ce nu s-au
pe de altă parte, că sistemul de favoritism se continuă și în distins cu nimic în război, dar și profituri materiale. Legea
clipele de pericol, încep a sosi avioane noi din Franţa, precum de organizare a Aeronauticii Militare a prevăzut, dat
și Misiunea Aeronautică Franceză. Bucuria a fost mare, mai fiind riscurile aviaţiei și energia mai multă cheltuită, o
ales pentru materialul atât de mult așteptat. Bucuria însă oarecare răsplată materială, o indemnitate de zbor, pentru
nu a fost de lungă durată, întrucât avioanele de recunoaștere a înlesni un trai mai convenabil piloţilor. Ori, această
sosite erau prevăzute cu motoarele cele mai bune admise în indemnitate de zbor, în loc să fie numai apanajul acelora
Franţa, ceea ce a făcut ce în mod efectiv
ca multe din misiuni să zboară și riscă și chiar
nu poată fi îndeplinite. un fel de stimulent,
Același lucru se a devenit, printr-o
întâmplă cu avioanele curioasă interpretare
de bombardament a legii și ordinului
Breguet, care nu pot Ministerului de
f i utilizate imediat, Război, Direcţia
având nevoie de Muniţiilor nr. 64971
oarecare modificări. din 20 septembr ie
M i s i u n e a 1916, care prevede clar
Aeronautică Franceză că indemnităţile se vor
venind în contact cu lua de piloţii ce în mod
șef ii aviaţiei noastre, efectiv zboară, o leafă
care nu aveau nici sigură și pentru acei ce
priceperea tehnică și de ani de zile nu mai
Gheorghe Negrescu, la început de carieră (Colecția Valeriu Avram)
nici autoritatea morală, zboară. În acest mod,
a câștigat în scurt timp ascendenţă, compromiţând astfel pe lângă piloţii de pe front și cei se zboară în interior,
și mai mult reputaţia aviaţiei noastre și prin aceasta mai iau această indemnitate și un număr de peste 10-12
contribuind mai mult la coborârea nivelului moral al piloţi, pentru care, dacă s-ar cerceta registrele de zbor,
câtorva aviatori ce tot timpul și-au făcut datoria și care nu ar putea fi găsiţi trecuţi cu niciun zbor în timpul
erau conștienţi că starea aviaţiei noastre nu era atât de rea campaniei și unii chiar cu mult înainte de campanie.
pe cât se părea. Deci, aceleași avantaje materiale pentru ambele feluri
Modificarea adusă în organizarea aviaţiei de Misiunea de aviatori, care nu pot contribui la ridicarea moralului
Franceză nu diferă cu mult de cea deja existentă, căci nu în celor ce în adevăr riscă.
organizarea unităţilor constă slăbiciunea aviaţiei noastre. Pentru a veni la chestiunea personală, subsemnatul, care
Acolo unde răul era mare, adică în raţionala și justa plasare sunt unul dintre aviatorii cei dintâi, care în curs de șapte
a elementelor, ea nu a adus nicio modificare; de altfel, nu ani nu am încetat a zbura și a învăţa pe alţii să zboare,
acestei misiuni care nu avea nicio dată precisă asupra mult mai vechi în grad decât mine, care nu m-am mulţumit
valorii indivizilor incumbă această sarcină și numai astfel numai cu partea sportivă, ci m-am specializat și în tehnica
se explică faptul că șefii deja existenţi rămân la locurile lor, aviaţiei, cred că mi-am făcut datoria de pilot în timpul
iar mai mult, cei care își făcuseră în mod efectiv datoria sunt campaniei, deși cunoștinţele mele tehnice mi-ar fi putut fi
coborâţi din atribuţiile lor și secundaţi fără nicio necesitate un motiv pentru a rămâne în atelierele de montaj, unde
de ofiţerii francezi. a-și fi putut fi tot atât de util. Făcând parte din Aviaţia de
Astfel, căpitanul [Panait] Cholet, care ca [sic!] Recunoaștere, la început pe frontul de sud și în urmă ca și
comandant de escadrilă, în Dobrogea și la Ciulniţa își comandant al Grupului 2 de Escadrile, pe lângă Armata
făcuse în mod strălucit datoria, este pus sub comanda unui a 2-a, care m-a propus excepţional la gradul de maior, deși
ofiţer francez mai nou în grad ca el. Căpitanul [Ștefan] nu eram căpitan decât de la 1 noiembrie, am continuat
Protopopescu sosit din misiunea română în Franţa, unul a zbura cu toate nemulţumirile ce aveam, până când, în
din cei dintâi piloţi, inginer și absolvent al Școlii de Luptă timpul unei recunoașteri pe un timp extrem de friguros, am
din Pan, i se dă un rol de simplu pilot într-o escadrilă sub contractat o boală de ureche care mă împiedică a mai zbura
comanda unui ofiţer francez mai nou în grad. Subsemnatul, până la însănătoșire.

document 2018 2 (80) 27

studii/documente
Adânc mâhnit că nicio schimbare în bine nu se făcea în
aviaţie, am făcut raport pentru a pleca în arma de origine,
pentru a ieși din această atmosferă.
Domnul director al Aeronauticii, locotenent-colonelul
De Vergnette [de la Motte] a insistat însă să rămân în
aviaţie, putând aduce reale servicii cu cunoștinţele mele tehnice,
ca șef al Serviciului Tehnic, la Rezerva Generală a Aviaţiei.
Prezentându-mă la Rezerva Generală a Aviaţiei, în
noul post, unde știam că voi avea colaborator pe căpitanul
francez Sanua, mai nou în grad ca mine și fără a avea
cunoștinţe speciale în aviaţie, am văzut cu surprindere că
sunt pus sub ordinele lui. Am făcut imediat raport la Direcţia
Aeronauticii, arătând starea de lucruri pe care nu o puteam
primi și domnul comandant al Aeronauticii a găsit cererea
justă la întrevederea avută odată cu raportul, promiţând a
da un ordin scris care să stabilească atribuţiile și legăturile, ca
de la egal la egal. Cu multă surprindere primesc însă Nota de
serviciu nr. 530, prin care soluţia scrisă este cu totul contrară
promisiunii date, continuând a fi sub ordinele căpitanului
Sanua. Cum asupra acestei chestiuni domnul comandant
al Aeronauticii nu a revenit, cu toate că am avut o a doua
întrevedere, supun aceasta la aprecierea dumneavoastră
pentru a decide, eu personal simţindu-mă nedreptăţit.
Concluzii
Oricare ar fi soluţia ce mi s-ar da la chestiunea personală,
ea este abia un dinte din marele angrenaj stricat ce este
aviaţia noastră.
Considerând ca o datorie de ostaș și român de a arăta
direct și făţiș celor cu responsabilitate, care sunt relele acestei
ramuri a armatei, îmi dau seama de toată responsabilitatea
ce iau, pentru care o anchetă minuţioasă și cinstită nu ar fi
decât satisfacţia cea mai mare ce aș putea avea, convins fiind
de confirmarea în mod prea strălucit a celor ce am afirmat,
după cum, asemenea, sunt conștient de tot ce furia celor pe
drept atinși ar putea să-mi vatăm, prin influenţele sus puse,
chiar cele mai sus puse, ce știu că le-ar putea avea.
Atât timp cât o operaţie chirurgicală nu va fi făcută,
scoţând din aviaţie elementele ce nu au făcut nimic și care
puse la încercare sau vor pleca singure sau vor da fiasco, atât
timp mai ales cât aceste elemente vor fi nu numai tolerate,
dar chiar așezate la locurile cele mai de cinste, unde nu
s-ar cădea să fie decât acei ce au dovedit elan, abnegaţie,
capacitate, cunoștinţe tehnice, spirit de sacrificiu, atât timp
cât cei ce nu au făcut nimic își iau și avantajele materiale
ca și cei ce riscă, atât timp cât aviatorii muncitori nu vor
avea posibilitatea de a se odihni de oboseala extenuantă a
zborurilor, printr-o raţională rotaţie de atribuţii, aviaţia
nu va putea fi la înălţimea necesară grelei misiuni ce are de
îndeplinit, nici ca material, nici ca personal navigant, care
trebuie să aibă moralul totdeauna sus, sus de tot!
Căpitan inginer aviator G. Negrescu 5.
În Referatul cu nr. 11057 din 10 iunie 1917,
comandantul Aviaţiei, maiorul aviator Constantin
Fotescu, menţiona: La ordinul dumneavoastră de a refera
asupra celor expuse de căpitanul Negrescu în memoriul său,
am onoarea a vă raporta:
28
În prima parte a acestui memoriu, căpitanul Negrescu face
un istoric cu totul subiectiv al aviaţiei noastre, referindu-se la
două persoane (domnul colonel Găvănescu și domnul maior
Bibescu), cărora le aduce acuzaţii ca unii și singurii vinovaţi
de starea mizerabilă morală și materială în care s-a născut
Aviaţia și a trăit până la izbucnirea războiului.
A răspunde la aceste încriminări, redactate într-un stil
cât se poate de ireverenţios faţă de foștii șefi care și-au dat
acolo obolul de muncă și devotament pentru binele acestei
arme, fără niciun interes material, încriminări în care nu
se vede niciun spirit critic obiectiv, nici dorul de adevăr, ar
fi să fac polemica unor afirmaţii ale căpitanului Negrescu,
care să iasă din cadrul unui referat.
Obiectivitatea și adevărul însă îmi impun a declara că în
timp ce maiorul Bibescu a creat aviaţia la început și care s-a
afirmat pe cât s-a putut afirma aviaţia în primii ani ai nașterii
sale (1911-1915), domnul colonel Găvănescu a dat acestei
aviaţii independenţă, creând un corp aparte, care completat în
timpul războiului cu material și ajutat de experienţa personalului
francez, a ajuns a aduce servicii reale Armatei, atrăgând
mulţumirile șefilor armatelor aliate (Armata 5 și Armata 6
rusă), precum și a Misiunii Franceze care colaborează cu noi
și care, având o răspundere morală în această colaborare, nu a
ezitat a menţine în capul unităţilor de aviaţie pe toţi cei „mai
vechi și mai puţin capabili”, cum îi califica căpitanul Negrescu.
Acești comandanţi fiind maiorul [Alexandru] Sturza, maiorul
[Andrei] Popovici, maiorul Adamovici, căpitanul [Nicolae]
Capșa și căpitanul [Constantin] Beroniade.
Cum între cei vizaţi de căpitanul Negrescu putând fi și
subsemnatul, nu-mi pot permite a releva calităţile și meritele
ale niciunui dintre ei, și mai puţin pe ale mele.
Aceasta cred că ar putea să o facă domnul colonel
De Vergnette, comandantul Aeronauticii, un străin de orice
influenţă a persoanelor „sus puse” sau a acelora „foarte sus
puse” și care, în interval de 6 luni, cred că a avut tot timpul,
ca lucrând cu dânșii, să-i cunoască, să-i aprecieze și să-i
selecţioneze comparativ cu căpitanul Negrescu.
În aceeași parte a memoriului se întrezărește nemulţumirea
căpitanului Negrescu că nu este pus în capul unei unităţi,
considerând aceasta ca o nedreptate. La aceasta nu a putut
ajunge printr-o muncă cinstită pe care o preconizează, fiindcă
întâmplarea nefavorabilă căpitanului Negrescu a făcut ca toţi
cei din capul unităţilor să nu dea nicio dovadă de incapacitate
până în prezent, fapt care să îndreptăţească comandantul a-i
îndepărta și înlocui cu alţii mai capabili, pentru a-i veni și
rândul căpitanului Negrescu. Dar în numirea comandanţilor
de unităţi nu s-a avut în vedere numai vechimea, astfel
căpitanul Capșa Ion, care a fost cel mai vechi și căpitanul
[Mircea] Zorileanu, atât de bine cunoscut, deși cu 4-5 ani
mai vechi decât dânsul nu au niciun comandament.
În alegerea deci a actualilor comandanţi, foștii și actualii
șefi nu s-au călăuzit decât de meritele și aptitudinile de
comandant ale f iecăruia. Critica ce o aduce căpitanul
Negrescu camarazilor și șefilor săi este fără de temei și
numai din pornire și interes personal de a ajunge cât mai
sus, este o nedreptate din partea lui și un gest neostășesc ce
îl las aprecierii dumneavoastră.
2 (80) 2018 document

Prin desfiinţarea unui grup și revenirea în aviaţie a
căpitanului [Andrei] Popovici, pe care îl recunoaște ca un
om cu calităţi, i s-a dat căpitanului Negrescu comanda unei
escadrile, care dacă s-ar fi avut în vedere numai vechimea
s-ar fi dat căpitanului Capșa sau Zorileanu.
Ca și comandant de escadrilă, căpitanul Negrescu a dat
dovezi că nu a fost nici militar, nici camarad, fapt pentru care
a fost pedepsit cu multă indulgenţă faţă de greșelile ce le-a comis.
În ceea ce privește acuzarea ce o aduce comandanţilor
de unităţi că nu au zburat niciodată, găsesc că relevarea
aceasta este în dezavantajul căpitanului Negrescu, a cărui
activitate ca zburător de la începutul campaniei se reduce
numai la 18 zboruri, deci aproape nimic faţă de cei care prin
funcţia ce ocupă nu sunt deloc obligaţi a lupta cu pușca la
cot cu soldaţii, menirea lor fiind de a-i comanda și conduce.
În ceea ce privește numirea căpitanului Negrescu ca șef al
Serviciului Tehnic, când a cerut să plece din aviaţie, această
numire s-a făcut ca încercare, bazat pe titlul de absolvent al unei
școli tehnice, nu de comandament, considerându-l în această
specialitate mai util aviaţiei decât ca și comandant de unitate.
Totuși, cu toată importanţa serviciului ce i s-a încredinţat,
serviciu ce ar fi trebuit să corespundă năzuinţelor sale și
titlului de tehnician ce-l invocă în memoriul său, nici aici nu
și-a afirmat calităţile sale, sub pretext că nu este mulţumit
de Nota de serviciu nr. 530 alăturată, a domnului colonel
De Vergnette, prin care căpitanul Negrescu era obligat
a supune aprobării căpitanului francez Sanua toate
dispoziţiile de ordin tehnic ce ar fi luat, măsură luată de
domnul colonel De Vergnette, singurul în drept a o justifica.
În a doua parte a memoriului său, căpitanul Negrescu
arată că în aviaţie ar fi unii ofiţeri care iau indemnitatea
fără ca să zboare. Este aceeași aluzie răutăcioasă în scop de
a pune într-o lumină cât se poate de nefavorabilă pe cei mai
vechi care îi stau în calea năzuinţelor sale timpurii.
Cei vizaţi de căpitanul Negrescu sunt comandanţii de
unităţi (Grupe, Rezerva Generală etc.), la care se mai adaugă
și cei ce se găsesc în infirmităţi temporale provenite din cauza
serviciului, categorie în care intră și căpitanul Negrescu, care
a continuat a-și primi indemnitatea și după ce a încetat a
zbura din cauza unei boli de ureche ce a căpătat în timpul
unei recunoașteri, după cum spune în memoriul său.
Aceste indemnităţi sunt legale, controlate de organele
administrative ale Ministerului de Război, ele neputând fi
The Impasse of an Ace of the Romanian Aviation - Captain Engineer Gheorghe Negrescu
Captain (N, r) Marian Moșneagu, Ph.D.
Abstract: Combatant on the air front during the First World War, Captain Engineer Gheorghe Negrescu sends to the
echelons a Memoir in which he realizes a radiography of the situation of the Romanian Aviation and reveals some dysfunctions.
His sincerity and subjectivism turn against the officer, but this does not affect his career obtaining the rank of General.
Keywords: Gheorghe Negrescu, pilot, combatant in the First World War, General of the Romanian Army, memoir
NOTE
1
Centrul de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României ,,General
Paul Teodorescu”.
2 5
Biografia completă a generalului ing. Gheorghe Negrescu o regăsim în Valeriu Avram,
„Generalul aviator inginer Gheorghe Negrescu. Viaţa şi opera”, Vaslui, Editura Thalia, 2004;
Valeriu Avram, „Zburătorii României Mari”, Buzău, Editura Alpha MDN, 2007, pp. 254-266 şi
Valeriu Avram, Valeriu Nicolescu, „Războiul aerian deasupra României (1916-1918) oglindit
în memorii, jurnale de front, carnete de zbor şi rapoarte”, Editgraph, Buzău, 2015, pp. 81-91.
3
Valeriu Avram, ,,Războiul aerian deasupra României 1916-1919. Confruntarea cu aviaţia Puterilor
Centrale, Rusiei sovietice şi Ungariei comuniste”, Bucureşti, Editura Militară, 2017, pp. 58-59.
document 2018 2 (80)
studii/documente
ridicate decât prin lege și numai în cazul când pilotul refuză
nemotivat de a mai zbura când este îndepărtat din aviaţie,
iar nu atunci când funcţia ce i se impune din necesitatea
serviciului îl împiedică de a zbura.
Faţă de cele expuse, găsesc pe căpitanul Negrescu
vinovat de încriminări nefondate aduse șefilor și actualilor
comandanţi pe care îi califică de incapabili și sinecure,
căutând a ajunge pe această cale acolo unde ar fi putut
ajunge printr-o muncă cinstită, iar faptul că a încredinţat
redactarea unui astfel de memoriu unei persoane străine,
ce nu poate fi decât un inferior al său și al celor vizaţi,
agravează și mai mult fapta sa neostășească.
În consecinţă, subsemnatul, comparând calităţile cu
defectele [sic!] acestui ofiţer, opinez a fi pedepsit și înlăturat
din aviaţie unde rămânând, am convingerea că va fi un
element de discordie mai mult periculos decât folositor și care
ar avea ca rezultat o nouă dezbinare în aviaţie ce nu poate
fi decât fatală în momentele prin care trecem.
Comandantul Aviaţiei
s/s indescifrabil Maior aviator C. Fotescu6
La rândul său, directorul Aeronauticii, locotenent-
colonelul De Vergnette de la Motte, a menţionat:
J’approuve en tous points le référât du Commandant
Fotescu; le rapport du Capitaine Negrescu prouve chez cet
officier un esprit critique mauvais frisant l’indiscipline et un
manque de camaraderie absolu. Il est d’autant plus fautif que
depuis le début de la campagne on n’a eu que de bonté set de
l’indulgence pour lui. Très négligeant dans le commandement
de son escadrille et ne volant plus, j’ai été oblige de lui enlever
le commandement de cette escadrille. J’avais espère que
place dans un service technique il pourrait se remonte rets
rendre des services. Il est devenu un élément de discorde très
préjudiciable à la bonne marche de son service. En conséquence
j’ai l’honneur de vous demander que le Capitaine Negrescu
soit raye de l’aviation et renvoyé dans son arme.
Directeur de l’Aéronautique
s/s indescifrabil Locotenent-colonel De Vergnette7.
Ca urmare, pe 6 iunie 1917, generalul Constantin
Prezan, numit pe 2/15 decembrie 1916 în fruntea
Statului Major General al Armatei8, a decis, în rezoluţie
pe raportul în cauză: Se va trimite în arma de origine.
4
Pentru detalii, vezi şi Valeriu Avram, „Aeronautica Română în Războiul de Întregire
Naţională (1916-1919)”, Bucureşti, Editura Militară, 2012.
Arhivele Militare Române, Fond Marele Cartier General, dosar nr.crt. 1485,
ff. 587-594.
6
Ibidem, ff. 597-598.
7
Ibidem, ff. 598 verso-599.
8
Corneliu Andone, Ion Giurcă, Marian Moşneagu, Vasile Popa, Florian Tucă, „Mareşali
ai României”, coordonatorul lucrării Teodor Frunzetti, coodonator ştiinţific Ion Giurcă,
Bucureşti, Editura Rao, p. 248.
29
studii/documente
UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
ÎN CORESPONDENŢA PRIMITĂ DE NICOLAE IORGA
Profesor universitar Dr. Petre ŢURLEA1
D
rumul Basarabiei
spre Unirea
cu România
se reflectă major în
corespondenţa primită
de Nicolae Iorga, aflat la
Iași din toamna lui 1916.
Îi scriau oameni politici,
prieteni, discipoli, anonimi
– toţi considerându-l așa
cum intrase în conștiinţa
Poporului Român, „Apostol
Nicolae Iorga al Neamului”, cel care avea
un rol foarte important în lupta pentru făurirea României
Mari. Cum majoritatea scrisorilor pe care le primea istoricul
le publica în ziarul său, „Neamul Românesc”, opinia publică
românească era informată despre evoluţia lucrurilor în
Basarabia, era pregătită pentru momentul Unirii 2.
Mai multe scrisori, de la interferenţa anilor 1917-
1918, reflectă climatul instaurat de bolșevici în Basarabia,
anarhia antiromânească, cea care putea periclita viitorul
întregului Popor Român.
Ion Nistor, viitorul mare istoric, scria lui Nicolae Iorga,
din Odessa, la 3 ianuarie 1918: Circulaţia e redusă la câteva
ore pe zi, dară și atunci tulburată de detunături care se aud la
tot pasul. Noaptea e ca în tranșee. Focurile de armă, exploziile
de bombe, descărcăturile de revolver nu mai încetează cât e
noaptea de mare. Tovarășii dorm ziua, pentru a-și începe
noaptea îngrozitoarea lor îndeletnicire: jaf, pradă, devalizare
și omor, de resimţi Revoluţia cu toate cruzimile și teroarea ei 3.
Această situaţie s-a extins în toată Basarabia. Din
Chișinău, la 26 ianuarie 1918, viitorul mare geograf, vechiul
prieten al lui Nicolae Iorga, George Munteanu-Murgoci,
îi scria istoricului: Am fost cercetaţi de bolșevici, care mi-au
luat două milioane ruble. Am trăit o săptămână de teroare 4.
Mulţi prieteni ai lui Nicolae Iorga, originari din
teritoriile românești stăpânite de Austro-Ungaria,
ajunseseră în Basarabia, susţinând lupta acesteia pentru
Unirea cu România, văzută ca început al procesului
unirii tuturor provinciilor românești. Acești bucovineni,
transilvăneni sau bănăţeni scriau despre evoluţia situaţiei
din Basarabia, dar și despre idealul formării României
Mari. Ion Nistor, bucovinean, scria lui Nicolae Iorga, la
21 ianuarie 1918, că se formase Comitetul Românilor
Refugiaţi din Austro-Ungaria. În conducere erau: Ion
Meţianu, George Baiulescu, Octavian Goga, Ion Nistor,
Alexandru Lapedatu, Onisifor Ghibu, Victor Deleu,
Mihai Popovici, Sever Bocu, Octavian Tăzlăuanu.
Lapedatu era președinte. Ion Nistor prezintă motivul
înfiinţării Comitetului: Cum nimeni nu poate ști care va
30
f i soarta războiului, în ceea ce
privește pe românii de peste hotare,
am crezut că e bine să ne constituim
într-un comitet care, în înţelegere
cu cehii, polonezii și iugoslavii, să
apere și să lămurească situaţia celor
din Ardeal și Bucovina5.
Corespondenţa primită
de Nicolae Iorga reflectă
agravarea situaţiei din
Basarabia la începutul lui 1918.
Pe 5 ianuarie, bolșevicii au
ocupat Chișinăul. Au arestat
o parte din deputaţii Sfatului Ion Nistor
Ţării, au instaurat un climat
de teroare. În aceste condiţii, tot pe
5 ianuarie, deputaţii rămași liberi au trimis o delegaţie la
Iași, cerând ajutor. Răspunzând acestei cereri disperate,
mai multe unităţi ale Armatei Române au intrat în
Basarabia; Divizia XI, condusă de generalul Broșteanu,
va intra în Chișinău la 13 ianuarie, Iorga publica în
„Neamul Românesc”, comunicatul Marelui Cartier
General: Toată populaţia i-a întâmpinat pe ostașii români
ca pe niște adevăraţi liberatori6.
Dar, Rusia bolșevică acuză Armata Română de
invazie cu scop anexionist. În Corespondenţa Iorga se
găsește o scrisoare de infirmare a acestei acuze; aparţine
ministrului Franţei în România, Saint Aulaire, fiind
datată la 18 ianuarie 1918: Toţi colegii mei miniștri ai
Aliaţilor și eu, suntem delegaţi oficial să declarăm de comun
acord că intrarea trupelor românești în Basarabia este o
exclusivă măsură militară, care are drept scop asigurarea
funcţionării normale a spatelui frontului român, conform
regulilor și legilor stabilite pentru toate statele beligerante.
Astfel că intrarea trupelor românești în Basarabia nu poate
avea nicio influenţă asupra politicii interne prezente, precum
nici asupra viitorului politic al Basarabiei 7.
Și, într-adevăr, Armata Română nu s-a amestecat în
drumul Basarabiei spre Unirea cu România. A asigurat
doar climatul de liniște pentru ca populaţia provinciei
respective să-și poată exprima liber voinţa.
Înfrângerea anarhiei bolșevice a produs o furie
sălbatică a comuniștilor. Se vede din multele manifeste
răspândite în ianuarie 1918, o parte ajunse și în
Corespondenţa Iorga, trimise istoricului de către Marele
Cartier General - Biroul de Informaţii. Într-unul din
manifeste, se scria cu disperare: Basarabia piere! Românii
ocupă Basarabia! Cetăţeni ieșiţi la drum! 8. Alt manifest era
mai larg: Tovarăși ţărani! Fii liberi ai Republicii Moldova! Pe
neașteptate, pe negândite și fără să ghicim, furtuna s-a abătut
2 (80) 2018 document
 studii/documente

asupra Patriei. Despotul naţional – Te-Deum. Pe străzi staţiona

regele român – cu consimţământul
trădătorilor patriei noastre, Sfatul
Ţării, a inundat cu bandele sale
scumpa noastră ţară, silindu-se ca
sub motivul sufocării anarhiei să
vă supună pe voi, ţăranii liberi,
să vă smulgă pământul și să-l
dea din nou boierilor. Tovarăși
ţărani, îngădui-veţi voi care o
asemenea minciună? Copiii voștri,
nepoţii și toate generaţiile vă vor
blestema pentru asemenea toleranţă.
George Munteanu-Murgoci Ridicaţi-vă, tovarăși ţărani, pentru
binele Patriei și pământul vostru
și opuneţi-vă în chip eroic despotului străin, asupritorului
Poporului Român! Mai bine moartea decât noua robie sub
jugul vărsătorului de sânge – regele român. Trăiască libertatea!
Trăiască ţărănimea liberă! Moarte trădătorilor! 9
Și momentul unirii Basarabiei cu România, martie
1918, este amplu prezentat în corespondenţa primită de
Nicolae Iorga. Faptele sunt bine cunoscute, dar aceste
scrisori aduc amănunte interesante, inclusiv de atmosferă.
Chiar pe 27 martie 1918, la ora 10 seara, din
Chișinău, un anonim îi telegrafia, la Iași, lui Nicolae
Iorga: După două zile de dezbatere, Sfatul Ţării a votat
cu 86 voturi, contra 5, unirea cu România. Prim-ministrul
(Alexandru Marghiloman - n.n.) și ministrul de Război
(Constantin Hârjeu - n.n.), însoţiţi de toţi ofiţerii superiori
din Basarabia, și urmaţi de demnitarii veniţi în Chișinău,
au sosit, la 7 seara, la Sfatul Ţării spre a lua act de votul
dat. Ședinţa a fost emoţionantă, un adevărat act istoric.
Manifestaţii calde și indescriptibile. În mijlocul aclamaţiei
vii s-a proclamat votul, iar prim-ministrul, luând act de
vot, a fost obiectul unei călduroase manifestaţii. Prim-
ministrul a luat act, în numele Poporului Român și a[l]
M[ajestăţii] S[ale] Regele Ferdinand, de votul Sfatului,
și militarii aveau lacrimi în ochi. În mijlocul aclamaţiilor,
miniștrii români însoţiţi de miniștrii basarabeni și de
înalţi demnitari au mers la Catedrală, pentru a asista la
o lume imensă. Catedrala
era ticsită. Serviciul divin
a fost of iciat, la ora 8, de
arhimandritul Gurie. După
Te-Deum, prim-ministrul
și ministrul de Război au
trecut trupele în revistă.
Astă seară banchet. Plecarea
prim-ministrului și a suitei
sale după miezul nopţii 10.
Iorga publica telegrama
în „Neamul Românesc”,
însoţită de un articol al
Contele de Saint Aulaire
său intitulat Votul de Unire
al Basarabiei; în finalul acestuia scria: Orice român se va
bucura de această mare veste și va dori din adâncul inimii ca
lucrul început astfel să ajungă pe mâini bune, care să asigure
dăinuirea lui, așa cum o cere, de altfel, dreptul naţional 11.
Centenarul unirii Basarabiei îi pune pe români în
faţa a două întrebări: 1. Dacă Basarabia se va reuni cu
România? 2. Când se va face acest lucru?
La prima întrebare – dacă va avea loc reunificarea? –
răspunsul afirmativ este indiscutabil. Nu pot fi despărţite
pentru vecie părţi ale aceluiași trup naţional, oricâţi ar fi
doritorii de a menţine această despărţire.
La a doua întrebare – când va avea loc acest eveniment?
– răspunsul l-a dat Nicolae Iorga, în finalul volumului său
Basarabia noastră. Scrisă la o sută de ani de la ocuparea ei
de către ruși, volum publicat în 1912. Iată-l: În așteptarea
vremurilor când viaţa românească din Basarabia va porni
de la toate amintirile ei pentru a-și urmări toate drepturile
naţionale, nu numai umane, încheiem această carte cu un
îndemn călduros spre acea muncă încordată și bine orânduită
care singură poate grăbi sosirea acelor vremi 12.
Așadar, vom grăbi sosirea momentului reunificării
prin munca noastră, care trebuie să fie intensă, dar și
bine orânduită. Deci, apropierea momentului reunificării
depinde de noi toţi și de felul în care cei aflaţi în fruntea
României vor ști să ne conducă.

The Union of Basarabia with Romania in the Correspondence received by Nicolae Iorga
Prof. univ. Petre Ţurlea, Ph.D.
Abstract: The great historian Nicolae Iorga received in 1918 several letters reflecting the atmosphere of enthusiasm
regarding the union of Basarabia with Romania, as well as the vicissitudes suffered by those who militated for this
act. The letters were published in the “Neamul Românesc”, being re-edited by Petre Ţurlea over the years.
Keywords: Nicolae Iorga, “Neamul Românesc”, letters, Basarabia, union
NOTE
1
Academia Oamenilor de Ştiinţă. Română a intrat în Basarabia la chemarea Republicii Moldoveneşti.
2
Scrisorile primite, în majoritate, se află la Biblioteca Academiei Române (în continuare 7
Scrisoarea ministrului Franţei în România, din 18 ianuarie 1918, fusese adresată
BAR), Corespondenţa N. Iorga. Cele din anii 1916-1918, o selecţie, au fost publicate în consulului Franţei la Chişinău; publicată în „Sfatul Ţării”, gazeta oficială a Consiliului
seria Scrisori către N. Iorga, vol. V, îngrijit de Petre Ţurlea, Editura Minerva, Bucureşti, Director General din Basarabia, la 24 ianuarie 1918; o copie în BAR, Corespondenţa
1996. O parte a corespondenţei se regăseşte în mai multe volume monografice publicate N. Iorga, vol. 263, f. 133.
de Petre Ţurlea; cel mai recent: Nicolae Iorga, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2016. 8
Ibidem, f. 139.
3 9
BAR, Corespondenţa N. Iorga, vol. 278, ff. 326-327. Ibidem, f. 140. Ambele manifeste antiromâneşti imprimate la Tipografia I.I. Pinkensohn
4
Ibidem, f. 342. din Bălţi.
5
Şi Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional român, Editura Academiei, Bucureşti, 10
Ibidem, vol. 271, f. 170.
11
1983, vol. II, p. 13. „Neamul Românesc” din 29 martie 1918.
6
BAR, Corespondenţa N. Iorga, vol. 263, f. 130. Ibidem, ff. 132 şi 133. Gazeta „Ardealul” 12
N. Iorga, Neamul Românesc în Basarabia, volum îngrijit de Iordan Datcu, Editura
(tipărită la Chişinău şi care de la 24 ianuarie 1918 şi-a luat numele „România Nouă”) Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995, cuprinde şi cea mai recentă republicare
anunţa că se va sili a reuni pe românii din toate ţările şi consemna şi ideea că Armata a volumului Basarabia noastră, pp. 139-308.

document 2018 2 (80) 31

studii/documente

POLITICA LUI ALEXANDRU MARGHILOMAN REFLECTATĂ

ÎN RAPOARTE INFORMATIVE AUSTRO-UNGARE
(MAI-AUGUST 1918)*
Dr. Sorin CRISTESCU1

N
umele liderului Într-adevăr așa a fost, dar ce se
politic conservator putea face atunci? Mai ţinea minte
Al. Marghiloman (1854- oare marele istoric ce consemnase
1925) a rămas cunoscut în istoria el însuși într-una din acele zile de
contemporană românească ca fiind tragică restriște, la 19 februarie/4
legat de tratatul de pace înrobitor de la martie 1918? Sunt chemat la regina la
Buftea-București elaborat în perioada ceasurile 12 și jumătate. Aflu pe d-na
22 februarie/5 martie-24 aprilie/ Procopiu, pe d-na Lahovari4, care e cu
7 mai 1918. Acest tratat a fost impus ochii plânși. Cea dintâi mă întreabă de
României de către Puterile Centrale ce n-aș lua eu răspunderea. (subliniere
în urma izolării în care ajunsese Nicolae Iorga – n.n.) Îi arăt totala
micul regat de la Dunăre ca urmare a mea lipsă de prieteni și de cunoștinţă
încheierii păcii de Brest-Litovsk de la a mecanismului de Stat cu care aș vrea
3 martie 1918 între Rusia Sovietică și să lucrez.
Puterile Centrale. Portretul caustic pe care l-a făcut
Demersul liderului politic Constantin Argetoianu în memoriile
conservator, care va fi șef de guvern sale liderului conservator, memorii
Contele Ottokar von Czernin
la 5/18 mar tie-23 octombrie/ care graţie remarcabilului talentul
5 noiembrie 1918, a fost considerat expresia vederilor literar al autorului, au devenit un izvor istoric de prim
sale filogermane, a miopiei sale politice, care a refuzat să rang în anii ’90 când au fost publicate, a contribuit și el
vadă dezastrul spre care se îndreptau Puterile Centrale la discreditarea nedreaptă a celui care a avut o intervenţie
după intrarea Statelor Unite în război la 6 aprilie 1917. salvatoare pentru România în lunile grele din primăvara
Oprobiul la care politica românească postbelică l-a și vara lui 1918, când soarta Marelui Război se decidea
supus pe Marghiloman, nu a dispărut nici măcar în pe frontul de vest și nimeni nu bănuia amploarea
ziua când a murit. intervenţiei americane ce va pune capăt în decurs de
Judecata obiectivă a marelui istoric Nicolae Iorga trei luni unui război nimicitor care dura de patru ani.
vedea lucrurile astfel: De un mare talent oratoric, unul Numele lui Marghiloman ca potenţial șef de
din acele talente care n-au nevoie să strige, nici să facă guvern apare în celebra întâlnire de la Răcăciuni, de
gesturi, ci sunt numai afluxul nesilit al unui suflet vibrant, la 27 februarie st.n. 1918, dintre Regele Ferdinand și
de o dezinteresare personală absolută într-o ţară unde ministrul de externe austro-ungar Ottokar von Czernin.
politicienii cei mai bogaţi sunt și cei mai nesăţioși, de o Regele s-a plâns din nou de asprimea condiţiilor puse lui
perfectă amenitate 2 în raporturi într-o societate unde cine și a opinat că nu va găsi niciodată un guvern care să le
se crede puţin își atribuie dreptul de a fi brutal, Alexandru accepte. Eu am replicat regelui că formarea cabinetului
Marghiloman a fost o podoabă a vieţii noastre politice. este o chestiune internă a României, dar că, după părerea
Locul și l-a cucerit singur și fără artificii. A venit însă mea personală, un cabinet Marghiloman se va împăca cu
războiul. Să spunem un adevăr: Marghiloman a greșit, condiţiile puse, pentru a salva România 5.
și a primit cea mai grea pedeapsă: a înlăturării lui de la Ulterior meritele lui Marghiloman în salvarea
afacerile publice unde altfel el ar fi jucat și mai departe un României au fost recunoscute chiar de către cei care
rol de căpetenie... Dar pe dânsul momentul decisiv l-a prins erau tineri pe vremea aceea. Cel mai obiectiv portret ni-l
tocmai în ireparabilul unei situaţii din care – fără s-o fi lasă marele istoric Constantin C. Giurescu (1901-1977)
căutat numaidecât, dar pe care n-o primise cu neplăcere – în memoriile sale din 1976, care spune că trebuia ca un
nu mai putea ieși 3. om politic să-și sacrifice cariera și să accepte să încheie

32 2 (80) 2018 document


pacea impusă de cei care
păreau învingători în
martie 1918 și subliniază
meritele lui Marghiloman
în păstrarea dinastiei și a
continuităţii fiinţei statale
a României în acele
condiţii atât de vitrege:
A fost criticat, uneori cu
înverșunare, pentru faptul
că a format guvernul din
1918 care a semnat tratatul
Constantin Argetoianu
de la București. Trebuie să
recunoaștem însă acum, în
perspectivă istorică și privind lucrurile cu obiectivitate,
că Marghiloman a acceptat atunci un rol de sacrificiu.
Normal ar fi fost ca acela sub care s-a purtat războiul,
adică Ion I.C. Brătianu, și s-a ajuns în situaţia din 1918,
acela să încheie și tratatul de pace. Dar Ionel Brătianu s-a
dat de o parte, după cum s-a dat și generalul Averescu, sub
care s-au semnat totuși preliminariile de la Buftea, care
cuprindeau condiţiile principale care urmau să fie incluse
în tratat. Ce era de făcut? Trebuia să se găsească cineva
care să ia asupră-și sarcina ingrată de a iscăli tratatul,
altfel expunându-se în noua situaţie creată în urma păcii
de la Brest-Litovsk și a înaintării trupelor germano-
austro-ungare în Ucraina de Sud, să vedem Moldova
ocupată de dușmanii care ne strângeau din toate părţile.
A făcut-o Marghiloman, cu preţul sacrificării viitoarei
sale cariere politice. Sunt asemenea momente în viaţa unei
naţiuni, nu numai la noi, când cineva trebuie să tragă,
sub raportul politic, concluziile, căutând să scape ce se mai
poate scăpa sau căutând să păstreze pentru o următoare
eventualitate sau conjunctură viitoare, statul, cu aparatul
său militar, economic și administrativ... Oamenii de bună
credinţă nu pot să acuze guvernele respective pentru aceste
fapte politice, impuse de necesitate (subliniere
C.C. Giurescu – n.n.)6.
Acest mod de a privi demersul de atunci al
liderului conservator este confirmat de o serie de
rapoarte informative păstrate la Secţia de Manuscrise
a Bibliotecii Academiei Române, în fondul intitulat
Arhiva Consulilor Austrieci, în Mapa XLI.
Acolo se află rapoartele scrise de observatorii
atenţi ai evoluţiei politicii românești care semnalează
legăturile neoficiale ale guvernului Marghiloman cu
Ion I.C. Brătianu, faptul că preluarea puterii de către
liderul conservator s-a făcut în urma unei înţelegeri
între acesta cu Regina Maria și cu Brătianu. Apoi se
subliniază declaraţiile celor care îl cunosc îndeaproape
pe Marghiloman și care semnalează faptul că la
document 2018 2 (80)
studii/documente
apropiatele alegeri a propus pe listele parlamentare
oameni de mâna a doua și a pregătit o operaţiune de
anulare de voturi care să arate nemulţumirea ţării faţă
de guvernul ei, în fine se consideră că însăși punerea
sub acuzare a fostului guvern condus de Ion I.C.
Brătianu doar pentru că a permis intrarea trupelor ruse
pe teritoriul României fără o lege specială aprobată de
Parlament, este de fapt o acţiune menită să ducă de nas
Puterile Centrale.
Cele mai interesante afirmaţii aparţin primarului
Galaţiului care spune unui ardelean – de fapt informator
al Serviciilor Secrete austro-ungare - că Marghiloman
este la fel de interesat de soarta ardelenilor ca și oricare
dintre predecesorii săi și că însăși demersul încheierii
păcii a fost făcut pentru a salva armata română de la
distrugere și pentru a-i da posibilitatea ca în cazul în
care evenimentele vor lua o altă evoluţie, militarii români
să poată juca un rol în viitoarea alipire a Transilvaniei
la România.
Această evoluţie ulterioară confirmă veridicitatea
acestor rapoarte informative și în egală măsură faptul
că prin demersul său Marghiloman și-a atins scopurile
urmărite și a fost un patriot adevărat care merita
recunoștinţă și nu oprobiu.
Pentru cei familiarizaţi cu memoriile lui Argetoianu
există un pasaj memorabil în care memorialistul
relatează călătoria sa cu trenul de la Iași la București
în vederea intrării triumfale a suveranilor în Capitală
la 1 decembrie 1918, în același compartiment cu
Marghiloman. Argetoianu se arată intrigat de
atitudinea mulţumită de sine și mândră a fostului
șef de guvern. Vesel și vioi de parcă trăsese numărul
cel bun la loteria vieţii, sprintenul amorezat a început
să glumească cu mine ca și cum ne-am f i părăsit în
ajun, deși nu-l mai văzusem din primăvară, de când
îi predasem, lui și lui Arion, dosarele negocierilor de la
Buftea... Omul căruia i se înecaseră toate corăbiile mai
făcea proiecte de drenaj și mai credea în posibilităţile lui
de realizare! Să mai adaug că nenorocitul care „pontase”
pe tabloul lui Czernin și al lui Kühlmann n-a vorbit de
la Iași la București în afară de irigaţie și drenaj, decât
de „aliaţii noștri” – și „aliaţii noștri” erau bineînţeles
francezii și englezii! Ăsta era Marghiloman. M-a
mirat că n-a cerut să def ileze în capul trupelor, alături
de generalul Berthelot, și în locul lui Averescu! - scria
indignat Argetoianu7.
În realitate armata română îi datora lui Marghiloman
faptul că nu fusese aruncată într-o operaţiune fără
speranţă în primăvara lui 1918 și fostul șef de guvern
avea toate motivele să fie mândru de modul în care
condusese lucrurile.
33
studii/documente
ED
Mapa LX. Arhiva consulilor austrieci. Acte 1-229
Act 157
Reprezentantul Ministerului de Externe Imperialo-
Regal pe lângă Comandamentul Suprem al Armatei
Imperialo-Regale (AOK)
Nr. 30.092
Baden
1 iunie 1918
Excelenţei Sale,
domnului Ministru al Casei Imperiale și de Externe,
Contele Burián
Secţia de contrainformaţii a Centralei Poliţiei din
București raportează despre pretinse legături  neoficiale
între Marghiloman și Brătianu.
Am onoarea să vă trimit acest raport în anexă.
Trauttmansdorff
Act 158
Secţia de contrainformaţii a Centralei Poliţiei din
București raportează:
La 6 mai 1918, a avut loc în locuinţa soţiei doctorului
Cantacuzino o întrunire a doamnelor din înalta
societate, care conduc așa-numita Garda Reginei Maria.
Purtătoarea de cuvânt a fost în primul rând doamna Pillat,
sora mai mică a lui Ionel Brătianu. Nu a fost o întrunire
oficială, ci mai degrabă doar o discuţie confidenţială
în chestiuni personale prin care să se decidă cine va fi
susţinut pentru conducerea consulatelor care urmează să
se redeschidă după semnarea tratatului de pace.
Doamnele au vorbit c lar despre faptul că
Marghiloman, înainte de a prelua formarea guvernului
său, a avut o discuţie cu Brătianu în prezenţa reginei și
în care s-a convenit asupra tuturor detaliilor misiunii
sale. Marghiloman și Brătianu au căzut de acord ca să
trimită oameni de încredere la guvernele Antantei și ca
Brătianu să rămână în ţară pentru a menţine legătura
cu Antanta în privinţa acestor chestiuni, despre care
cabinetul neutru al lui Marghiloman nu trebuie să știe
oficial nimic.
Marghiloman va face ca în cele mai multe
circumscripţii electorale să nu candideze decât
persoane de mâna a doua, fără o apartenenţă politică
clară: negustori, funcţionari economici, pădurari și alţii
asemenea. La alegeri, cele mai multe voturi care se vor
arunca în urnă vor avea toate numele înscrise pe ele tăiate,
ceea ce prin legea electorală românească se consideră că
sunt anulate, pentru ca în felul acesta să se protesteze
34
tacit împotriva
alegerilor,
respectiv a
încheierii păcii.
P e n t r u
R o m â n i a ,
obiectivul unei
astfel de comedii
ar fi ca, în cazul
unei victorii a
puterilor Antantei,
să i se asigure
uși deschise
către guvernele
acestora. Este
evidentă speranţa
ca actuala pace să
poată fi declarată
nulă și neavenită,
iar dacă România
Contele István Burián
își va putea asigura
participarea la conferinţa generală a păcii se va declara,
pur și simplu, că ţara nu a participat la această pace de
acum și că adevărata majoritate nu a fost în niciun caz
de acord cu ratificarea ei.
Ca nu cumva Partidul Conservator să ajungă în
trena Puterilor Centrale, anumiţi oameni de încredere
ai lui Brătianu au fost desemnaţi pentru a intra în
Partidul Conservator pentru a-l controla și pentru a
face atmosferă împotriva Puterilor Centrale.
Este de la sine înţeles faptul că doar foarte puţine
persoane știu despre aceste convenţii și, de asemenea
presa, ia chipurile în serios iminenta punere sub acuzare
a lui Brătianu pentru că Marghiloman duce de nas
Puterile Centrale.
Săptămâna trecută, cu prilejul șederii lui Marghiloman
la Iași, câţiva dezertori din Transilvania i s-au adresat cu
rugămintea ca el să facă în așa fel ca după ratificarea păcii
ei, dezertorii, să se poată instala la București. Printre ei se
afla și dr. Ghibu, la ora actuală redactor la Chișinău, care
i-a solicitat un post de secretar la Ministerul Cultelor.
Marghiloman i-a declarat că nu va primi niciun sigur
dezertor în teritoriul ocupat, atâta vreme cât trupele
ungare se află acolo, pentru a evita orice conflicte. Toţi
vor primi drepturi cetăţenești și funcţii bănoase în
Basarabia, dar trebuie să rămână acolo și nu au voie, în
acest răstimp, să facă propagandă iredentistă pentru că
ar putea să-și atragă cele mai mari neplăceri.
La 20 ale lunii, am vorbit cu fostul prefect Sfetescu
care mi-a povestit că Marghiloman este abonat la
ziarul maghiar „Az Est“ și cere să i se traducă anumite
2 (80) 2018 document

articole sau să i se scoată fragmente din  altele, iar
dezvăluirile legate de maiorul Konsten a pus să fie
chiar multiplicate. Știe precis că deputatul Alexandru
Vaida la Viena ia parte la toate consfătuirile cehilor
și că între românii transilvăneni și cehi există relaţii
strânse atât în chestiunile economice, cât și în cele
politice, pe care le-au stabilit ofiţerii români din Boemia
și Moravia aflaţi în corpurile de rezervă ale Diviziilor
2, 31 și 64 de Infanterie, dar mai ales de către un
individ scutit de serviciul militar, directorul de bancă
Amos Frâncu8. La ora actuală principalul agitator al
românilor este jurnalistul Horia Petra-Petrescu9, fiul
unui director de bancă din Hofölder care a fugit din
Transilvania împreună cu armata română, iar al cehilor
este profesorul universitar dr. Urban Jarnik10.
Din câte se știe Legaţia Franceză din Iași a tipărit
textul tratatului de pace de la București în mai multe
milioane de exemplare în limbile franceză, engleză și
italiană și urmează a-l răspândi printre trupele Antantei.
Într-un preambulul la acest tratat, traducătorul spune că
așa arată pacea nemţească fără anexiuni și despăgubiri și
că toate statele Antantei trebuie să fie pregătite pentru
condiţii asemănătoare dacă vor învinge nemţii. Din acest
motiv fiecare soldat al Antantei trebuie să lupte cu atât
mai multă vitejie împotriva inamicului.
Îmi permit să mai remarc faptul că „Telegraful
Român”, ziarul oficial al Bisericii Ortodoxe Române
Unite cu Roma din Ungaria, a publicat în ultimul
număr de duminică, cu litere îngroșate, articolul contelui
Reventlow11 din care rezultă că monarhia noastră a
impus  României prin forţă o pace cu anexiuni.
ED
Act 160
Reprezentantul Ministerului de Externe Imperialo-
Regal pe lângă Comandamentul Suprem al Armatei
Imperialo-Regale (AOK)
Nr. 30.151
Baden
5 iunie 1918
Excelenţei Sale,
domnului Ministru al Casei Imperiale și de Externe,
Contele Burián
Raport al împuternicitului austro-ungar de pe lângă
Administraţia Militară din România privind pregătirea
alegerilor parlamentare și despre situaţia politică din România
București,
25 mai 1918  la răspundere pentru orice fel de procedură ilegală, nu
În momentul de faţă în centrul politicii românești se
află pregătirea alegerilor parlamentare la care participă
în primul rând partidul care se află la guvernare, al lui
document 2018 2 (80)
studii/documente
Marghiloman, și în linia
a doua facţiunea carpistă
a Partidului Conservator.
Așa cum s-a arătat în
rapoar tele anter ioare,
carpiștii au depus 30 de
candidaturi, anume în 12
judeţe din Valahia și în
patru judeţe din Moldova,
dintre care la colegiul întâi
al judeţului Ilfov P.P. Carp,
Lupu Costache, Virgil
Arion, Paul Teodoru și Richard von Kühlmann
Grigore Golescu. Din
acest motiv este evident faptul că P.P. Carp nu a mai
respectat nicio înţelegere cu guvernul pentru că a depus
candidaturile după bunul său plac, deci intenţionează să
se lanseze într-o luptă electorală făţișă, lucru prin care
ar cam putea să-i pună în încurcătură pe intermediarii
săi germani... (semne în text).
În afară de Constantin Stere mai candidează cei care
gândesc la fel ca el: D.D. Pătrășcanu, Ion Teodorescu12,
Grigore T. Coandă, Simionescu-Râmniceanu și
L. Teodoreanu. Averescu candidează numai el singur
din partea partidului său. Partidul Liberal și Partidul
Democrat-Conservator nu vor participa la alegeri.
Pe agenda de lucru a viitoarei sesiuni parlamentare
se află în primul rând ratificarea tratatului de pace.
Apoi se discută de pe acum ca în afară de anumite
reforme (presă etc.) și posibilitatea ca fostul guvern
să fie tras la răspundere pentru vina de a fi aruncat
ţara în război, pentru toţi aceia care s-au îmbogăţit
cu acest prilej și pentru abuzurile săvârșite. Această
revendicare este formulată cel mai zgomotos din partea
germanilor și a carpiștilor; ea constituie ca să spunem
așa piatra de încercare pentru sinceritatea cu care
guvernul Marghiloman susţine prietenia cu Puterile
Centrale. Acum însă această acuzaţie în realizarea ei
practică va arăta altfel decât în teorie, deoarece nu există
argumente concrete decât acolo unde se face referinţă la
intrarea trupelor ruse în România. Din punct de vedere
constituţional această intrare nu se putea face decât
pe baza unei legi pe care Brătianu, aici e vina lui, nu
a adus-o în dezbaterea Parlamentului. Toate celelalte
puncte de acuzare sună atât de vag, încât nu se poate
deschide vreo urmărire penală pe baza lor. În plus, într-o
ţară precum România, unde la vremea respectivă nu
doar Antanta a lucrat ca să mituiască lumea cu bani și
unde cei mai mulţi dintre oamenii de stat pot fi trași
va face altceva decât să creeze un precedent periculos.
Marghiloman însuși se pare că nu urmărește cu
acuzaţiile lui decât să discrediteze cât se poate de
35
studii/documente
mult partidul lui Brătianu,
încă popular și foarte
puternic din punct de vedere
economic, și să împiedice
candidatura liderilor lui
pentru următoarea, mult
mai importantă, Adunare
Constituantă care urmează
să fie aleasă. Germanii și
aceia care predică dominaţia
lor nelimitată asupra ţării,
carpiștii, ar vrea să lichideze
Constantin Stere complet și o dată pentru
totdeauna influenţa tuturor
instituţiilor economice prin care liberalii domină România
și din această cauză se uită cu neîncredere la Marghiloman,
spunând că el nu ia în serios darea în judecată a lui Brătianu,
și că, mai curând, este înţeles cu acesta din urmă și cu
Regina și că urmărește același ţel ca și Brătianu, anume ca
în cazul victoriei Puterilor Antantei România să aibă ușile
deschise la guvernele acesteia... (semne în text).
Nici Stere nu este de acord cu atitudinea guvernului,
îi reproșează slăbiciunea care provine nu numai de la
intrigile partidului liberal, ci și de la armata de ocupaţie
trimisă în Basarabia, ai cărei ofiţeri și trupă se poartă
acolo de parcă ar fi stăpânii ţării și nu menajează
suficient suspiciunile populaţiei.
  După ultima versiune, se spune că orașul Bârlad
din Moldova este avut în vedere ca loc pentru reunirea
Parlamentului. După altă versiune, se spune că guvernul
ar intenţiona să reunească Parlamentul la București
și se străduiește să determine Administraţia Militară  pacea de acum, pe care se pare că nici măcar nemţii nu
ca pe timpul sesiunii parlamentare să-și mute sediul
la Ploiești. În orice caz, în ceea ce privește locul de
întrunire nu s-a luat încă nicio decizie.
ED
Act 170
Reprezentantul Ministerului de Externe Imperialo-
Regal la Comandamentul Suprem al Armatei Imperialo-
Regale (AOK)
Nr. 30.761
Baden
27 iunie 1918
Vești din Moldova și Basarabia
Excelenţei Sale,
domnului Ministru al Casei Imperiale,
Contele Burián
Așa cum mi s-a transmis de la Departamentul de
Informaţii, un om de încredere (ardelean) întors de curând
din Moldova și Basarabia a comunicat următoarele:
36
  „Primarul Brăilei 13, Orleanu, s-a arătat foarte
interesat de transilvăneni și a subliniat că aceștia pot
să fie liniștiţi pentru că Marghiloman nu va pierde din
vedere Chestiunea transilvăneană la fel ca și oricare
din predecesorii săi. Replica [ardeleanului] că cei din
Transilvania nu vor amestecul românilor acolo, că vor să
decidă ei înșiși asupra destinului lor, a fost considerată
de primar doar ca expresia neîncrederii interlocutorului
său în conservatori și l-a făcut să-i arate un decret
guvernamental confidenţial referitor la alegeri și o
proclamaţie adresată alegătorilor. Orleanu a declarat
că actualul guvern nu vrea să facă atmosferă împotriva
politicii externe dusă de Brătianu și vrea să pedepsească
doar corupţia nemăsurată a liberalilor. Lui Brătianu
nu i se va reproșa decât că a permis ca oamenii săi să
săvârșească multe furturi și delapidări.
Orleanu a mai spus că este prieten cu Marghiloman
și, din discuţiile personale pe care le-a purtat cu el,
știe precis că Marghiloman a încheiat pacea pentru
că presimte și știe că în viitor va fi nevoie de soldaţii
români. Dacă după încheierea păcii cu Rusia, România
ar fi fost expusă unei noi ofensive din partea Puterilor
Centrale, efectivele de soldaţi ar fi scăzut atât de mult
încât la victoria finală a Antantei, românii n-ar mai fi
avut oameni nici măcar cât să poată menţine ordinea
în Transilvania. Din punctul de vedere [al interesului]
românesc Marghiloman a acţionat foarte înţelept când
a încheiat pacea. Și mai bine a făcut însă Brătianu, care
s-a ţinut departe de alegeri pentru că în felul acesta la
sperata victorie finală a Antantei el nu va fi cu nimic
compromis și va avea tot dreptul să nu recunoască
o consideră definitivă.
Această părere domnește în toate cercurile din
România, fără diferenţă de partid, au însă o situaţie grea faţă
de opinia publică pentru a nu trezi suspiciunea nemţilor.
Din cele ce comunică ardelenii care trăiesc în
Moldova și din propriile sale observaţii, omul nostru
de încredere a ajuns la convingerea că cea mai mare
parte a poporului român stă și astăzi neclintit alături de
Brătianu. Soldaţii și corpul ofiţeresc ţin cu Averescu, care
este însă și el considerat un adept tacit al lui Brătianu,
dar produce tuturor o impresie foarte penibilă când
începe să-l atace fără menajamente pe liderul liberalilor.
 Funcţionarii administrativi par și astăzi să fie adepţi
devotaţi fără rezerve lui Brătianu, pentru că ascund orice
știre din care ar rezulta că trupele Puterilor Centrale se
poartă bine cu poporul. Mai ales nemţii sunt detestaţi, ura
faţă de ei este aproape la fel de mare ca și ura faţă de bulgari.
Despre trupele monarhiei noastre se știe că ele se
poartă omenește cu populaţia, ceea ce poate fi atribuit
faptului că atât în rândul ofiţerilor, cât și al trupei există
2 (80) 2018 document

mulţi români. De la rectificările de frontieră ungurii sunt
și mai mult detestaţi decât erau înainte.
Familia regală se bucură de o mare popularitate.
Se spune că la Iași, Marghiloman se poartă altfel
decât la București.
Se spune că la Iași, Marghiloman ar fi declarat că de
aceea a încheiat el pacea pentru ca să salveze armata de
care va fi mare nevoie în vederea marilor evenimente care
se așteaptă. Marghiloman mai spune că va veni ea ziua
când va trebui să i se mulţumească pentru că a încheiat
pacea. Dar totuși nu este crezut și s-au strâns în jurul
lui numai aceia care așteaptă ceva de la el”.
Trauttmansdorff
ED
Mapa LXI. Arhiva consulilor austrieci. Acte 1-190
Actul 4
Nr. 31.992 din 27 august 1918
Excelenţei Sale, domnului Ministru al Casei
Imperialo-Regale și de Externe,
Baron Burián von Rajecz
 
Vă supun atenţiei o primă anexă în care se află copia
unui raport al Serviciului de Informaţii Lemberg trimis
la Comandamentul Suprem al Armatei Imperialo-
Regale despre o discuţie cu un moșier român ale cărui
proprietăţi se află în Bucovina în zona care, conform
prevederilor tratatului de pace urmează să revină
Austriei și din care rezultă că lumea de acolo, mai ales
evreii, privesc favorabil această schimbare.
A doua anexă conţine un raport al Secţiei Politice a
Poliţiei Imperialo-Regale în care se constată schimbarea
survenită în ultima vreme în starea de spirit din Valahia,
care constată că este nefavorabilă Puterilor Centrale și în
care se arată că ultimele evenimente politice și militare
sunt speculate într-un mod abil de propaganda Antantei
pentru a instiga populaţia împotriva tratatului de pace
și a actualului regim.
Raport al Serviciului de Informaţii despre starea
de spirit din România
Serviciul de Informaţii Imperialo-Regal Lemberg
Raport despre starea de spirit din România
Feldpost 354 din 23 iulie 1918
Ad nr. 31.926 Copie
„În vreme ce în a doua jumătate a lunii iunie starea
de spirit și opinia publică din toată România, chiar dacă
document 2018 2 (80)
studii/documente
nu era pe deplin favorabilă Puterilor Centrale, putea fi
totuși considerată că este favorabilă încheierii tratatului
de pace, acum vedem că în ultimele săptămâni au apărut
anumite semne care, chiar dacă nu dau deocamdată un
motiv serios de îngrijorare, trebuie totuși urmărite cu
mare atenţie.
În lunile aprilie, mai și iunie, lipsa tot mai crescută
de alimente, perspectivele unei recolte slabe, greutăţile
provocate transporturilor din cauza lipsei de cărbuni și
agitaţiile muncitorești, apoi atitudinea ameninţătoare
a Ucrainei în chestiunea Basarabiei, în fine, starea
de spirit ostilă a populaţiei basarabene chiar faţă de
români, au făcut ca și cele mai agresive cercuri militare
să priceapă că încheierea păcii cu Puterile Centrale era
singura soluţie de ieșire din situaţia grea, mai bine zis
imposibilă a României.
Elementele liberale și takiste fuseseră pe atunci
complet împinse pe planul doi și păturile largi populare
au salutat încheierea păcii deschis și cu sinceritate ca pe
o mântuire. Atitudinea guvernului Marghiloman a fost
aproape unanim încuviinţată sau cel puţin recunoscută
ca fiind singura opţiune politică posibilă la vremea
respectivă. Se părea chiar că se netezise drumul spre o
alăturare a României la Puterile Centrale din punct de
vedere politic și economic.
Diferite evenimente politice interne, apoi diplomatice
și militare [survenite ulterior] au provocat începând cu
sfârșitul lunii trecute o schimbare a stării de spirit, vizibilă
și primejdioasă, în aproape toate straturile populaţiei.
Publicarea tratatului de pace, apoi agresivitatea tot mai
crescută a facţiunilor opoziţiei și mai ales atitudinea ostilă
și ireconciliabilă a lui Averescu faţă de Marghiloman au
acţionat provocând supărare și iritare.
Dacă condiţiile economice stipulate în tratatul de
pace însemnau deja sacrificii grele pentru România,
menţinerea trupelor de ocupaţie în teritoriul ocupat și
închiderea frontierei cu Moldova, precum și implicit
împiedicarea liberei circulaţii se resimt acum mult
mai apăsător. Însuși Marghiloman, care la vremea
respectivă a cutezat să-și formeze guvernul numai sub
protecţia trupelor de ocupaţie, ar fi spus că prietenii
săi politici cei mai apropiaţi îi reproșează lui faptul că
armata de ocupaţie este atât de numeroasă. Refugiaţii
din Moldova care speraseră că după încheierea păcii se
vor putea întoarce imediat în teritoriul ocupat și s-au
văzut înșelaţi în speranţele lor, la fel ca și locuitorii din
Moldova pentru care refugiaţii sunt o povară foarte
grea, mai ales în ceea ce privește aprovizionarea, sunt
extrem de nemulţumiţi și supăraţi pe situaţia creată prin
tratatul de pace.
La aceasta se mai adaugă rechiziţiile de cereale
ordonate de guvernul român, greutăţile legate de
transportarea rezerviștilor demobilizaţi în teritoriul
37
studii/documente
ocupat, șomajul
care apărut
dintr-o dată în
multe pături
ale populaţiei,
revoltele izolate
provocate de
foamete și în final
fricţiunile dintre
guvernul român
și administraţia
militară germană,
toate sunt
c a u z e c a re a u
săpat prestigiul
guvernului.
Petre P. Carp
La această deteriorare a contribuit mult și faptul că
partidul de guvernământ duce mare lipsă de adepţii
doritori să muncească, care să aibă popularitate și
experienţă politică. Cu puţine excepţii, Partidul
Conservator este format din elemente tinere, lipsite
de experienţă, iar o parte sunt transfugi din alte
partide, așa că posturile importante au trebuit să
fie ocupate de oameni care, în condiţiile de azi, de
două ori mai grele, nu sunt în niciun caz la înălţimea
misiunii asumate. Dacă și în ce măsură guvernul
actual colaborează cu Brătianu și oamenii lui, lucru
despre care se tot vorbește, nu se poate afirma cu
certitudine în clipa de faţă. Realitatea este însă că nu
numai acei membri ai Partidului Conservator care
au venit din tabăra liberală sau takistă au legături cu
opoziţia, ci și anumite personalităţi conducătoare ale
guvernului actual, precum ministrul Afacerilor Străine,
C.C. Arion, care este în relaţii cu fostul ministru liberal
al Finanţelor, Costinescu.
În afară de circumstanţele politice interne mai sus
menţionate, cea mai mare influenţă asupra caracterului
oscilant, pur balcanic, al românilor o au evenimentele
externe. Situaţia militară de pe frontul de vest și din
Italia, apoi cea de pe teatrul de operaţiuni albanez,
apariţia englezilor la Murmansk, zguduirile sociale
și revoluţionare din Rusia, zvonurile fanteziste
despre o intervenţie a trupelor japoneze, americane
și chineze în Siberia cu ajutorul cehoslovacilor
constituie material exploziv pentru recenta instigare
a populaţiei prin lozinci legate de România Mare, la
care contribuie și divergenţele din cadrul Împătritei
Alianţe, speculându-se mai ales asupra divergenţelor
dintre Germania și Austro-Ungaria pe de o parte și apoi
dintre Bulgaria și Turcia pe de altă parte.
38
Propaganda abilă și pe multiple planuri dusă de
Antanta a sesizat imediat aceste predispoziţii favorabile
pentru ea și le-a exploatat. Multe din evenimentele care
au avut loc în ultimele săptămâni lasă să se ajungă la
concluzia că propaganda Antantei nu se mai mulţumește
doar cu instigarea populaţiei, ci a trecut deja la fapte”.
ED
Act 181
Reprezentantul Ministerului de Externe Imperialo-
Regal pe lângă Înaltul Comandament al Armatei
(AOK)
Baden
20 iulie 1918
[...]
2) Starea de spirit a corpului ofiţeresc.
Nu se știe nimic de vreo sciziune a acestui corp
în ofiţeri dinastici și antidinastici. Ofiţerii activi sunt
evident devotaţi regelui și filo-antantiști. Ofiţerii de
rezervă par mulţumiţi de faptul că s-a încheiat războiul;
în niciun caz nu sunt antidinastici.
3) Ideea unei cooperări a românilor cu germanii
se bazează pe niște zvonuri lipsite de orice temei.
Starea de spirit a armatei și a populaţiei din Moldova
este, conform rapoartelor primite, ostilă Germaniei.
Misiunea Germană de la Iași, condusă de colonelul
Brandenstein14, nu este agreată. Și rechiziţiile germane
din Basarabia au provocat o stare de spirit ostilă
Germaniei.
4) Atitudinea guvernului Marghiloman. Se pare
că Marghiloman a încercat într-adevăr să ajungă la
o înţelegere cu Brătianu și Averescu. Demersurile
întreprinse în acest sens nu au avut însă succes, pentru că
Averescu l-a atacat vehement pe Marghiloman în Senat
și în Camera Deputaţilor – chiar dacă nu cu destulă
abilitate. Marghiloman a acceptat lupta și a pus sub
acuzare fostul guvern al lui Brătianu. Cei mai mari și mai
vehemenţi instigatori [antigermani] precum Take Ionescu,
Cantacuzino și alţii au fost scoși din ţară. Altă explicaţie
pentru plecarea politicienilor filo-antantiști nu există.
Dacă Marghiloman este sincer cu noi este ceva
greu de apreciat. Principalul său obiectiv urmărit prin
încheierea păcii se pare că este păstrarea armatei române.
De aici se poate trage concluzia că Marghiloman însuși
i-a în calcul în mod tacit o eventuală utilizare a ei în
evenimente politice ulterioare. Motive concrete pentru
ca noi să nu avem încredere în Marghiloman nu există
însă până acum.
5) Basarabia. Starea de spirit a celei mai mari părţi
a populaţiei de acolo pare să fie împotriva României și
2 (80) 2018 document
 studii/documente

a fost provocată de procedeele fără menajamente ale
românilor în problema aprovizionării. Este însă posibil
– așa cum arată și contele Demblin15 – să fie și efectul
propagandei rusești. Cercurile politice oficiale de acum
Sfatul Ţării (Landesrat) apar hotărâte să menţină unirea
cu România, dar au pus problema autonomiei Basarabie
ca o condiţie de bază a alipirii lor la România.
6) Pregătiri militare românești pentru un eventual
marș în Ucraina. Conform tratatului de pace în Basarabia
nu pot fi decât două divizii de infanterie, două divizii
de cavalerie și zece regimente de vânători cu efective
de război. Ar fi vorba de Diviziile 9 și 10 de Infanterie
și de Diviziile 1 și 2 de Cavalerie și de Regimentele
de Vânători de la 1 la 10. Dar în afară de acestea acolo
se mai află: Divizia 15 de Infanterie demobilizată dar
fără artilerie, Brigăzile 1 și 2 de Călărași – se pare cu
efectivele de război. Diviziile 4 și 5 de Infanterie, care
până acum au fost dislocate la cetatea Albă și la Bolgrad,
au început de vreo zece zile să fie trimise în Moldova,
dar operaţiunea trenează din câte se pare din cauza lipsei
de mijloace de transport. Divizia 3 de Infanterie de la
Sculeni (la nord de Iași) ar fi început să fie transportată
la Huși, dar informaţii mai ample lipsesc.
Este posibil ca transportarea Diviziilor 3, 4 și 5
de Infanterie, ordonată de Înaltul Comandament
românesc, să fi fost intenţionat încetinită chiar de către
români. Ca motiv se arată greutăţile legate de transport.
Motivul pentru păstrarea unor corpuri mai mari de trupe
în Basarabia poate să fie legat de tulburările de acolo. Nu
este însă exclus ca să fie menţinute trupe acolo pentru a
le sustrage mai ușor controalelor legate de demobilizare.
Starea de spirit a corpului ofiţeresc românesc nu este în
niciun caz favorabilă unei colaborări cu noi.
La ora actuală efectivele combatante ale armatei
române sunt de circa 70 de mii de oameni, dintre care
în Basarabia se află circa 37 de mii de oameni.

Politics of Alexandru Marghiloman reflected in Austrian-Hungarian Informative Reports

(May-August 1918)
Sorin Cristescu, Ph.D.

Abstract: Alexandru Marghiloman’s attitude to assume a political demarche that could and had
meant the end of his career is confirmed by a series of informative reports kept at the Manuscripts
Department of the Romanian Academy Library, in the fund entitled the Austrian Consuls Archives, in
the XLI Portfolio. There are written reports that show the unofficial connections of the Marghiloman
government with Ion I.C. Brătianu and the fact that the taking of the power by the conservative leader
was made after an agreement between him and Queen Maria and Brătianu.
Keywords: Alexandru Marghiloman, peace, Central Powers, informative reports, Austrian Consuls
Archives

NOTE

* 9
Studiul a fost susţinut în cadrul Simpozionului „1918. De la Chişinău
la Alba-Iulia”, organizat de Arhivele Militare Naţionale Române, în
ziua de 22 martie 2018, la Cercul Militar Naţional.
1
Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
2
Amabilitate, politeţe.
3
Nicolae Iorga, Oameni care au fost, ediţie de Valeriu şi Sanda
Râpeanu, Bucureşti, 2012, vol. II, p. 145 (articol publicat la 13 mai
1925).
4
Irina Procopiu şi Simky Lahovari, doamnele de onoare ale Reginei
Maria.
5
*** 1918 la români. Desăvârşirea unităţii statale a poporului român.
Documente externe 1916-1918, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983, vol. II, doc. 336, pp. 1079-1081.
6
Constantin C. Giurescu, Amintiri, Editura Sport-Turism, Bucureşti,
1976, vol. I, pp. 121-122.
7
Constantin Argetoianu, Memorii, Ediţie şi indice de Stelian Neagoe,
Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995, vol. V, pp. 179-180.
8
Amos Frâncu (1866-1933), avocat şi om politic român, apărător al
memorandiştilor şi militant pentru Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Horia Petra-Petrescu (n. Braşov, 1884 – d. Sibiu, 1962) jurnalist,
poet prozator şi autor dramatic. Fiul publicistului Nicolae Petra-
Petrescu.
10
Urban Jarnik (1848-1923), filolog ceh, romanist şi albanolog,
membru de onoare al Academiei Române. În anul 1919 a participat la
negocierile pentru stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Cehoslovacia
şi România.
11
Ernst Graf zu Reventlow (1869-1943), ofiţer de marină german,
jurnalist la „Deutsche Tageszeitung”, promotor al imperialismului
german, a criticat în repetate rânduri politica oficială germană din
timpul războiului, membru marcant al Partidului Nazist.
12
Tudor Arghezi (1880-1967) poet, jurnalist şi prozator care, în 1919,
va face câteva luni de închisoare pentru atitudinea sa filogermană.
13
Este vorba de primarul Galaţilor şi nu al Brăilei, oraş care se afla
sub ocupaţie germană încă din decembrie 1916.
14
Vezi David Hamlin, Germanys Empire in the East, Germans and
Romania in an Era of Globalisation and Total War, Cambridge 2017,
p. 311.
15
August Graf von Demblin (1883-1938), diplomat austro-ungar.

document 2018 2 (80) 39

studii/documente

CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA REORGANIZAREA

ŞI ÎNCADRAREA AERONAUTICII ÎN ANUL 1918
Drd. Silviu-Daniel NICULAE1

C
onform Instrucţiunilor asupra demobilizării într-un moment de cotitură din istoria acestei arme, se
armatei nr. 2.620 din 1 mai 1918, corpurile încerca, așa cum reiese din documentele pe care le vom
de armată și serviciile au început, la data prezenta în continuare, nu numai păstrarea efectivelor
mai sus menţionată, acţiunea în ordinea încorporării avute înainte de război, ci încadrarea unui personal
vechilor contingente. Astfel, cele din urmă 4 contingente profesionist, care să continue tradiţia aeronautică
și anume 1916, 1917, 1918 și 1919 rămâneau sub arme, românească.
avându-se în vedere și voluntarii din aceste contingente Prin Referatul nr. 1.006 din 15 mai 1918,
care urmau să constituie efectivul de pace al armatei. Comandamentul Aeronauticii cerea Marelui Stat
Toate comandamentele corpurilor Major - la stăruinţele generalului
de trupă și servicii care urmau să rămână Constantin Gavănescul și ajutorului
la 31 mai 1918, dată considerată ca fiind tehnic al Aeronauticii căpitan-aviator
termenul limită pentru demobilizarea Cantacuzino - aprobarea tabelelor de
generală a întregii armate și trecerea efective ale Aeronauticii pe anii 1918-
de pe picior de război pe cel de pace 1919. Conform acestuia, se aducea la
până la 1 iunie 1918, se menţineau cunoștinţa Ministrului de Război o
după această dată având prevăzut un schemă comparativă a organizării Aviaţiei
buget asemănător perioadei 1916- și Aeronauticii în 1916 cu efectivele lor și
1917. Prin urmare, din lipsă de spaţiu a reorganizării Aeronauticii propusă
menţionăm câteva dintre acestea: Casa pentru 1918 cu efectivele; un tabel de
Militară a Majestăţii Sale Regale, efective detaliat al Aeronauticii propus
Inspectoratul General al Armatei, pentru 1918; o ordine de bătaie nominală,
Administraţia Centrală a Armatei, arătând ce personal de comandament și
5 comandamente de corp de armată navigant ne rămâne la demobilizare și
(1-5), 15 comandamente de divizii ce completare indispensabila cerem, prin
(1-15), 2 comandamente de divizii chemări temporale și reangajări. Din
de cavalerie (1-2), Comandamentul Generalul de divizie Constantin Hârjeu – actele alăturate reiese că conformându-se
ministru de război între
Artileriei Grele, 30 brigăzi de infanterie instrucţiunilor primite variaţiile faţă de
14 octombrie 1912 - 3 ianuarie 1914 şi
(1-30) dintre care brigăzile 1-20 6 martie - 23 octombrie 1918 1916 sunt următoarele: a) combinarea
constituite din câte 2 regimente Aviaţiei cu Aerostaţia sub denumirea
(Regimentele 1-40), iar Brigăzile 21-30 din câte de Aeronautică cu un comandament special; b) respectarea
4 regimente (Regimentele 41-80), 6 brigăzi roșiori, numărului unităţilor conform prescripţiilor ce decurg
3 brigăzi de călărași, 15 brigăzi de artilerie, 1 brigadă din tratatul de pace; c) necesitatea de a acorda grupurilor
artilerie de munte, 5 consilii de război, Consiliul de aviaţie și Corpului de Aerostaţie gestiune separată;
Permanent de Revizie, închisorile militare, taberele de d) o creștere a efectivelor, redusă la strictul minimum, însă
instrucţie, comenduirile de garnizoană, școlile militare impusă de dezvoltarea luată în doi ani de Aeronautică;
și Corpul Aeronauticii2. e) s-a căutat a evita statului cheltuieli oneroase reducând
Referitor la efectivele acestor comandamente și efectivele până la limita posibilităţilor păstrând, însă, ca
servicii, se prevedea că vor reveni la cele de pace, stabilite scop vital menţinerea unui nucleu al Aeronauticii capabil,
pentru exerciţiul 1916-1917, cu menţiunea că locurile la nevoie, să permită o dezvoltare sigură și rapidă a acestei
de demobilizare se găseau în localităţile unde se aflau. În arme, când timpurile o vor permite. Dacă cele propuse sunt
ceea ce privește Corpul Aeronauticii, rezerva generală a conforme vederilor, solicitând analizarea propunerilor.
aviaţiei, formată din toate unităţile de aviaţie și aerostaţie, Conform rezoluţiei se aproba cererea în principiu,
se strângea la Iași. Sub comanda generalului Constantin cu recomandarea de reduceri și propunerea de activări,
Găvănescul, aflat la conducerea Aeronauticii Române chemări temporale și reangajări3.

40 2 (80) 2018 document


Impulsionat de această rezoluţie, Comandamentul
Aeronauticii propunea, la 17 mai 1918, prin Referatul
nr. 1.057: în conformitate cu rezoluţia dvs. pusă pe referatul
acestui comandament nr. 1.006 din 15.05.1918, pentru
completarea cadrelor necesare Aeronauticii prevăzute în
tabele efective întocmite conform noii organizări, am onoarea
a vă ruga să binevoiţi a aproba chemarea temporară în
activitate a ofiţerilor notaţi mai jos, pe datele ce se specifică
în dreptul fiecăruia: int. maior de rezervă Popescu G. pe
ziua de 1 iunie 1918; căpitan de rezervă Secăiescu A. pe
ziua de 1 iunie 1918; locotenent în rezervă Poly Vacas
pe ziua 1 iunie 1918; locotenent în rezervă Cottache N.
pe ziua 1 iunie 1918; locotenent în rezervă Popa Ion pe
ziua 1 iunie 1918; locotenent în rezervă Nasta E. pe ziua
1 iunie 1918; locotenent în rezervă Mincu C. pe ziua
1 iunie 1918; maior în rezervă Grand George pe ziua
1 iunie 1918; căpitan în rezervă Savu M. pe ziua 1 iunie
1918; căpitan în rezervă Papas T. pe ziua 1 iunie 1918;
locotenent în rezervă Cașolţeanu A. pe ziua 1 iunie 1918;
locotenent în rezervă Baziliade pe ziua 1 iunie 1918;
locotenent în rezervă Teodorescu D. pe ziua 1 iunie 1918;
locotenent în rezervă Dragomirescu Gh. pe ziua 1 iunie
1918; locotenent în rezervă Ionescu Emanoil pe ziua
1 iunie 1918; locotenent în rezervă Brabeteanu pe ziua
1 iunie 1918; locotenent în rezervă Ștefănescu Valeriu pe ziua
1 iunie 1918; locotenent în rezervă Macavei P. pe ziua
1 iunie 1918; locotenent în rezervă Nanu Ioan pe ziua
1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Dragomirescu I. pe ziua
1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Magâlea Paul pe ziua
1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Popescu M. pe ziua
1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Sava Ioan pe ziua
1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Ionescu Mihail pe
ziua 1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Bianu Corneliu
pe ziua 1 iunie 1918; locotenent în rezervă Bădulescu
Nicolae pe ziua 1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă Bota
Gheorghe pe ziua 1 iunie 1918; sublocotenent în rezervă
Săulescu G. pe ziua 1 iunie 1918; ajutor sublocotenent
în rezervă Rotaru Tănase pe ziua 1 iunie 1918; ajutor
sublocotenent în rezervă Dumitrescu I. pe ziua 1 iunie
1918; ajutor sublocotenent în rezervă Paukert Carol pe
ziua 1 iunie 1918; ajutor sublocotenent în rezervă Gruia
Ioan pe ziua 1 iunie 1918; ajutor sublocotenent în rezervă
Naidinescu D. pe ziua 1 iunie 1918; medic ajutor în rezervă
Mateoșanu pe ziua 1 iunie 1918 4.
Suplimentar se cerea, în conformitate cu rezoluţia pusă
pe Referatul nr. 1.006 din 15.05.1918 pentru completarea
cadrelor necesare Aeronauticii prevăzute în tabele de
efective întocmite conform noii organizări, aprobarea
activării ofiţerilor notaţi mai jos, pe datele ce se specifică
în dreptul fiecăruia, în Aviaţie și Aerostaţie: locotenent de
document 2018 2 (80)
studii/documente
rezervă Cantacuzino
Ghe. Șerban pe ziua
de 31 august 1918;
locotenent de rezervă
Ioanin P. pe ziua
de 31 august 1918;
locotenent de rezervă
Petrescu At. pe ziua
de 31 august 1918;
adm. locotenent de
rezervă Vasilescu D.
pe ziua de 1 iunie
1918; locotenent de
rezervă Vlădicescu A. Generalul de corp de armată Constantin
pe ziua de 1 iunie Christescu – şef al Marelui Stat Major între
1918; sublocotenent 3 decembrie 1913 - 1 aprilie 1914,
1 aprilie - 28 octombrie 1918 şi
de rezervă Gorgan 1 aprilie 1920 - 8 mai 1923
Niţă pe ziua de 1 iunie
1918; sublocotenent de rezervă Bădină Marin pe ziua de
1 iunie 1918; locotenent de rezervă Secărescu A. pe ziua
de 1 iunie 1918; ajut. sublocotenent de rezervă Bucur
Stan pe ziua de 1 iunie 1918 [rezoluţie Nu – n.n.]; ajut.
sublocotenent de rezervă Crășnaru D. pe ziua de 1 iunie
1918 [rezoluţie Nu – n.n.]5.
În ceea ce privește unităţile Aeronauticii, prin
Referatul nr. 1.064 din 16 mai 1918, se menţiona că
actualmente unităţile Aeronauticii se află dislocate astfel:
Comandamentul Aeronauticii la Iași; Grupul 1 la Bacău;
Grupul 2 la Bârlad; Grupul 3 la Roman; Școala de Pilotaj la
Tecuci; Escadrila F4 la Chișinău; Rezerva G-lă a Aviaţiei
la Iași; Grupul de Aerostaţie la Iași.
În același timp se propunea având în vedere că
funcţionarea la un loc a tuturor unităţilor este imposibilă
din punct de vedere tehnic al Armatei, și că prezenţa în altă
organizare asigura o colaborare mai strânsă cu celelalte arme
în vederea pregătirii de război, cu onoare vă rog să binevoiţi
a aproba dislocarea de mai sus, ţinând cont că Escadrila F4
aparţinând Grupului 1 va fi readusă la Bacău, iar Școala de
Pilotaj va lua denumirea de Grupul 4 de Instrucţie, imediat
ce tabele noi de efective vor fi fost aprobate 6.
Referitor la aceste tabele de efective, la 18 mai 1918,
se înainta Marelui Stat Major un număr de 21 de foi cu
efectivul total de 133 de ofiţeri și 1.662 trupă, care constituie
un minimum absolut indisponibil din care nu mai putem
reduce nimic fără a periclita serviciul 7.
Ca răspuns, Marele Stat Major, prin Adresa nr. 4.146
din 19 mai 1918, aducea la cunoștinţa Comandamentului
Aeronauticii că Ministerul de Război a aprobat ca să
se dea la lucrările liniei ferate Băcești - Roman 800 (opt
sute) oamenii încadraţi cu ofiţeri și gradaţi necesari. Acești
41
studii/documente
oameni se vor da de corpurile care au excedente în raport cu
efectivul din tabelele de efective de pace pe 1916-1917 și
anume: Corpul Aeronauticii va da 300 de oameni; Corpul
de Tracţiune Automobilă va da 300 de oameni, Regimentul
8 Vânători (de munte) va da 200 oameni 8.
Din acest moment începe o corespondenţă intensă
prin care, pe de o parte Comandamentul Aeronauticii
face eforturi mari pentru păstrarea efectivelor
aprobate, pe de altă parte, Ministerul de Război
încearcă să disloce ofiţerii și gradaţii necesari lucrărilor
precizate. Prin urmare, Comandamentul Aeronauticii,
prin Referatul nr. 1.359 din 25 mai 1918, răspundea,
Ordinului nr. 4.146 emis de Marele Stat Major, că nu
avem excedent de efective în raport cu tabele de efective de
pace aprobate de Minister, ci ne lipsesc pentru completarea
activelor 196 de oameni în termen, care, cu onoare, vă
rog a ordona să ni se verse din unităţile ce veţi crede de
cuviinţă 9.
Replica vine imediat de la Ministerul Războiului -
Direcţia Aeronauticii, prin Adresa nr. 4.745 din 30 mai
1918, potrivit căruia la nr. 1.359, am onoarea a face
cunoscut că tabelele de efective propuse de Comandamentul
Aeronautic au fost aprobate, în principiu, de Ministerul
de Război cu restricţia de a face reducerile posibile. Deci
nu 1.581 este efectivul trupei în termen, ci acela care se va
stabili de Marele Stat Major, luându-se ca bază efectivele
propuse de Comandamentul Aeronauticii. În consecinţă,
vă rugăm să binevoiţi a lua măsuri ca cei 300 de oameni
ordonaţi cu nr. 4.146 să fie trimiși la Vulpărești până
cel mai târziu 31 mai a.c. la care dată se va raporta de
executare 10.
Comandantul Aeronauticii, generalul Constantin
Găvănescul, hotărât să nu renunţe la efectivele pentru
care făcuse mari eforturi să le formeze și să le menţină,
răspunde Marelui Stat Major că la Ordinul nr. 4.745
prin care se cere executarea până la 31 curent, am onoarea
a raporta că Ministerul de Război a aprobat tabelele de
efective, cerând a se mai face reducerile ce ar mai fi posibile.
Am avut onoarea a vă raporta că efectivul ce l-am stabilit,
ţinând seama de dezvoltarea ce a luat Aeronautica și de
lipsa de oameni ce-i are ţara, este un minim sub care nu
ne putem coborî fără pericol. Cu Raportul nr. 1.359/1918
am arătat că, din acest efectiv stabilit, ne mai lipsesc încă
196 de oameni. Acum ni se mai cer încă 300 de oameni.
În acest caz Aeronautica va fi redusă la un efectiv care nu
va mai permite nicio activitate fără a fi totodată sau foarte
des însoţită de accidente pe care le regretăm întotdeauna
posterior în loc să le prevenim pe cât este posibil. Cu onoare
sunteţi rugat să binevoiţi a orândui o anchetă dacă credeţi
cu cale, spre a se constata dacă sunt cele mai elementare
42
raţiuni de existenţă și siguranţă a armei. Îmi este dureros
ca să întârzii cu executarea ordinului ce mi s-a dat. O
fac însă numai în interesul serviciului ce-l conduc. Astfel
nu-mi asum nicio răspundere, căci oricâte ordine s-ar
da de subsemnatul, oricâte dispoziţii s-ar lua, nu s-ar
putea niciunul executa din lipsă de personal. Înaintez
aici alăturat un tabel de efectivul absolut necesar și lipsa
de oameni pentru completare. La o extremă nevoie putem
renunţa la numărul de 198 de oameni pe care i-am cerut
cu Raportul 1.359. Așteptăm ordinul dvs. urgent și ultim
pentru executarea întocmai11.
Către jumătatea lunii iunie 1918, eforturile
comandantului Aeronauticii de a păstra efectivele
aprobate prindeau contur cu toate insistenţele Marelui
Stat Major și ale Ministerului de Război de a disloca
oameni pentru șantierul deschis în Moldova.
La 12 iunie 1918, Ministerul de Război informa
Comandamentul Aeronauticii că pe raportul dvs.
nr. 42/1918, d-l general, șef al Marelui Stat Major, a
pus următoarea rezoluţie: se va da ordin ca toţi oamenii
care trec peste efectivul de 1.258 oameni stabiliţi prin
noile tabele de efective pentru Corpul de Aviaţie și
Corpul de Aerostaţie să f ie trimiși la dispoziţia Direcţiei
Construcţiei liniei Bănești - Roman. Se va cere să se
raporteze de executarea ordinului. În consecinţă cu onoare
vă rugăm a lua cunoștinţă și executa Ordinul nr. 4.745
din 30.V.191812.
Răspunsul generalului Găvănescul Constantin
nu se lasă mult așteptat și, la 16 iunie 1918, acesta
transmitea Marelui Stat Major că la Ordinul
nr. 5.375 din 12 iunie 1918, conform ordinului verbal
al d-lui general, șef de Stat Major General, am onoarea
a vă înainta, aici alăturat, un tablou de efectivul real
al Corpului Aeronautic și de rapoartele sale. Din acest
raport rezultă că efectivul real este de 1.505 din care sunt
425 răspândiri. Din această cauză ne găsim în absolută
imposibilitate de a mai detașa vreun om. În același timp,
rog să binevoiţi a ne da ordinul aprobator, ca efectivul
Corpului Aeronautic să f ie redus la 1.505 în loc de 1.662
cât era pus de noi pe tabelele de efectiv, pe care rugăm să
binevoiţi a ordona să ni le înapoieze pentru a f i refăcute
în această vedere13.
La 22 iunie 1918, prin Adresa nr. 6.085, Marele
Stat Major informa Comandamentul Aeronauticii
că la nr. 2.342/1918 am onoarea a vă comunica ca
d-l general, șef al Marelui Stat Major, a aprobat să nu
mai daţi cei 300 de oameni la linia Băcești - Roman. În
ceea ce privește tabelele de efective de pace, Marele Stat
Major a înaintat deja propunerile sale Ministerului
de Război14 .
2 (80) 2018 document
 studii/documente

Tabloul efectivelor Aeronauticii pe contingente

Efectiv aprobat de
Unităţile 1916 1917 1918 1919 Total în termen Ministerul de Război Surplus Lipsă
1918-1919
Comandament 0 0 0 0 48 48
R.G.A.
(rezerva generală 89 149 89 536 863 401 462
a aviaţiei)
Școală (Gr. 4) 10 8 4 25 47 267 120
Aerostaţie 85 81 15 3 184 367 183
Grupul 1 54 17 19 30 120 193 73
Grupul 2 37 39 21 30 127 193 66
Grupul 3 37 35 19 34 125 193
Total 312 329 167 658 1.466 1.662 462 658

La 17 septembrie 1918, prin Referatul nr 13.009,
Marele Stat Major primea de la Comandamentul
Aeronauticii propunerea privind organizarea acestei
arme la trecerea pe picior de pace. Astfel, în vederea
întocmirii tabelelor de efective de pace Comandantul
Aeronauticii înaintează Marelui Stat Major propunerile
relative la organizarea Aeronauticii, din tabelele trimise
rezultă organizarea următoare: la Aviaţie: a) trei grupe
de aviaţie; b) un grup de instrucţie; c) rezerva generală a
aviaţiei (ateliere și depozitele), adică 5 unităţi organizate ca
[sic!] corpuri de trupă aparte, cu administraţie, gestiune și
recrutare deosebită fiecăruia, întocmai ca la un regiment sau
batalion corp în parte. La Aerostaţie: Corpul de Aerostaţie
ca [sic!] corp în parte. Pentru a se face economie în personal
de administraţie, atât în timp de pace, cât și la mobilizare
(având cinci grupe de aviaţie, o parte activă și părţi
sedentare) pentru ușurinţa recrutării și pentru motivul că
există o strânsă și continuă legătură și mișcare de material
între grupe de aviaţie, școală de aviaţie și rezerva generală
de aviaţie; Marele Stat Major luând și avizul Comitetului
Executiv de Stat-Major, este de părere ca organizarea
aeronauticii să fie următoarea: Aviaţie - un corp al Aviaţiei
(similar cu un regiment) având: 1 companie de depozit;
1 companie de școală; 1 companie de lucrători (atelierele),
3 grupe de aviaţie similar fiecare cu un batalion încadrat.
Corpul de Aerostaţie (cu un batalion corp în parte). Dacă și
dvs. aprobaţi această organizare urmează a se da ordine și
întocmi tabele de efective de pace pe aceste baze. Rezoluţia
șefului Marelui Stat Major, din 25 septembrie 1918,
aproba în întregime propunerile cu menţiunea că până
la definitiva organizare a Corpului de Aviaţie va avea
numai două grupe de aviaţie 15.
La 28 octombrie 1918, Comandamentul Aeronauticii,
prin Referatul nr. 4, cerea ca organizarea Aeronauticii
să nu fie schimbată și ca mobilizarea să se facă în baza
ultimelor tabele de efective de război. Conform acestui
referat la demobilizarea armatei, Comandamentul
Aeronauticii a propus Ministerului de Război organizarea
Aeronauticii în timp de pace înaintând tabele de efective
Md. A spre aprobare (referatul nr. 1.006 din 15 mai 1918).
Ministerul de Război a aprobat această organizare,
respectând următoarele unităţi corpuri aparte: Rezerva
Generală a Aviaţiei (Atelierele și Depozitul Central);
Grupul 1 Aviaţie; Grupul 2 Aviaţie; Grupul 3 Aviaţie;
Grupul 4 Aviaţie de Instrucţie (Școlile); Corpul de
Aerostaţie. Tabele de efective au fost aprobate în principiu,
cerându-se o reducere a efectivelor pe cât se va putea.
Efectivul total a fost aprobat la 1.505 oameni. În vederea
colaborării cu celelalte arme și comandamente, am cerut și
obţinut aprobarea pentru următoarea dislocare a Corpurilor
Aeronauticii (referatul nr. 1.064 din 16 mai 1918):
Comandamentul Aeronauticii la Iași; Grupul 1 Aviaţie la
Bacău; Grupul 2 Aviaţie la Bârlad; Grupul 3 Aviaţie la
Roman; Grupul 4 Aviaţie Instrucţie la Tecuci; Rezerva
Generală a Aviaţiei la Iași;Corpul de Aerostaţie la Iași.
După oarecare dif icultăţi Marele Stat Major a admis
efectivul total de 1.505 aprobat de Ministerul de Război și
Aeronautica a funcţionat până azi, așa cum a funcţionat în
timp de război și în baza aprobării ministeriale de mai sus,
având 6 unităţi corpuri aparte. Prin Referatul 13.009 din
27 septembrie Marele Stat Major cere Ministerului de
Război ca Grupurile de Aviaţie să nu mai formeze corpuri
aparte, ci să fie considerate ca batalioane detașate a unui corp
de aviaţie, organizând Aeronautica ca având 2 unităţi: un
corp de aviaţie similar unui regiment și un corp de aviaţie
similar unui batalion. La această cerere, domnul generalul
Hârjeu, ministru de război, nu numai că dă aprobarea, ci
mai decide încă și suprimarea a unui din cele 3 grupuri.
Faţă de aceste decizii grave care periclitează funcţionarea,
dezvoltarea și aproape existenţa Aeronauticii în armata

document 2018 2 (80) 43

studii/documente
noastră, avem onoarea a vă supune următoarele. Faţă de
1916, admiţând că domnul ministru a avut în vedere
Tratatul de Pace, cerând suprimarea unui grup din 3
existente (Aviaţia este mai redusă), în 1916 avea 4 grupuri
existente, azi ni se admit numai două. Ori Tratatul de Pace
respectă unităţile existente în bugetul 1916-1917. În
privinţa grupurilor apărute, remarcăm că în prima parte a
campaniei, grupurile, conform tabelelor de mobilizare
aprobate de Marele Stat Major în 15 august 1916, au contat
ca batalioane detașate,însă aceasta a fost cauza de continue
întârzieri, de dificultăţi și de mari încurcături administrative.
Marele Cartier General, prin Instrucţiunile secrete nr. 698
din 27.04.1917, a ordonat ca [sic!] cu începere de la 1 iulie
1917, corpurile să fie considerate ca [sic!] corpuri aparte.
Așa cum au funcţionat până acum, și după demobilizare. A
reveni la forma veche ar însemna, deci, a nesocoti
învăţămintele războiului. Argumentul cel mai puternic însă,
pentru respectarea calităţii actuale de corpuri aparte a
grupurilor, decurge din următoarele consideraţii. Războiul
a arătat clar că pentru o bună pregătire de război a armatei
este necesară o strânsă colaborare între arme. Infanteria nu
se poate pregăti de război fără artilerie și invers. Iar ambele
au nevoie de aviaţie. Răspândirea unităţilor de aviaţie pe
teritoriu este o necesitate absolută. Nu numai corpurile și
trupa ale diferitelor arme au nevoie de ea pentru instrucţie,
ci încă și comandamentele de diferite grade au tot avantajul
de a cunoaște din timp de pace cu care sunt chemate a lucra
în timp de campanie. Or fiind dislocate (idealul ar fi la fiecare
corp de armată pe tot teritoriul) cum se vor administra
unităţile de Aviaţie dintr-un singur loc? Cu un singur casier,
un singur contabil, materii pe toată Aviaţia Militară
Română, când știut este că un singur grup de 3-4 escadrile
are un buget anual comparabil cu cel al unei divizii de
infanterie? Cum se vor putea face legal și la timp formele
necesare consumării intense de combustibil, reparaţii și
scăderi de material? În timp de război totalitatea mijloacelor
Aeronauticii puse la dispoziţia fiecărei armate (avioane,
baloane, secţiuni meteorologice și foto-aeriene) sunt grupate
într-un comandament: Grupul Aeronautic. Dacă acest grup,
corp aparte nu funcţionează din timp de pace ca atare, ce
pregătire de comandament și administraţie vor avea ofiţerii
destinaţi a comanda grupurile? Grupurile fiind răspândite
pe tot teritoriul ţării, dacă nu sunt corpuri, o parte vor trebui
să-și facă mobilizarea la sediul corpului unic de aviaţie. Asta
ar însemna ca la mobilizare un om din Dorohoi destinat
grupului din Iași să fie mobilizat la București, apoi trimis
la Iași. Credem că această încurcătură este cel puţin inutilă.
Un grup având minimum 400-500 oameni și având a se
dezvolta la peste 1.000, credem că este natural a depinde de
cercul de recrutare corespunzător recrutării regionale. Rugăm
a se ţine cont că actuala Aviaţie ce ne-a rămas din război
44
la demobilizare nu reprezintă decât un nucleu, un embrion
al viitoarei aviaţii. Toată dorinţa noastră este de a păstra
acest embrion neștirbit ca dezvoltarea ulterioară și eventuala
întrebuinţare actuală să rămână posibilă. A vrea să se
considere Rezerva Generală a Aviaţiei ca o companie de
lucrători făcând parte din corpul de aviaţie nu mi se pare
logic, nici măcar posibil. Această unitate care constituie
Depozitul Central de Materiale al Aviaţiei și totodată
arsenalul ei, are o importanţă care nu credem a fi compatibilă
nici cu denumirea, nici cu funcţionarea unei companii. Are
o gestiune anuală chiar în timp de pace de peste 500-600 de
meseriași și mecanici (în campanie a avut peste 900), în
afară de servanţii de avion, trupa și diferite servicii.
A considera Grupul de Instrucţie al Aviaţiei ca o companie,
este echivalent cu a da unui adevărat centru de instrucţie o
importanţă derizorie. Rugăm a considera că nu este vorba,
ca în 1916, a se forma anual câţiva piloţi, căci nimeni nu
ne procură mecanici speciali de avioane și de motoare, de
T.F.F. sau de mitraliere de avion. Nu găsim nicăieri formaţi
observatori specialiști de fotografie aeriană, de meteorologie,
aerologie. Tot acest personal urmează a fi format de noi, iar
când Aeronautica va fi o armă în adevăratul înţeles al
cuvântului, acest Grup de Instrucţie, pe lângă Școlile de
Specialiști va cuprinde și școlile NOASTRE de aplicaţie,
devenind Școala Specială a Armatei. Rugăm, în fine, a
considera că tendinţa de a reveni la Corpul de Aviaţie din
1916, a readuce cele 6 corpuri ale aeronauticii la 2, a suprima
din unităţi, a elimina din personal, a nesocoti experienţa
campaniei trecute, nu poate fi o linie de conduită folositoare
armei, ţinând cont de dezvoltarea ei, de pregătirea
indispensabilă, de război. Franţa a intrat în război cu
300 de avioane, azi au peste 6.000 de avioane pe front și
tot atâtea în linia a doua. Noi am intrat în război cu două-
trei duzini de avioane și am ajuns la circa 100. Nu le vom
păstra nici pe acestea în bune condiţii de încadrare și
funcţionare. Rugăm a se ţine cont de cele trei grupuri cu
9 escadrile și 5 companii de aerostaţie pentru a căror
respectare insistăm, aveam în timpul campaniei prevăzute
3 grupuri cu 33 escadrile și 10 companii de aerostaţie a căror
înfăptuire a fost oprită de Armistiţiu. Și chiar acele 33 de
escadrile nu puteau fi considerate decât ca un embrion al
Aeronauticii, reprezentând elementele de Aeronauticii
indispensabile și insuficiente chiar numai pentru cele două
armate de atunci. Faţă cu cele peste 12.000 de avioane care
funcţionează pe frontul occidental, putem afirma că, în ziua
de mâine, efectivele generale ale armatelor se vor cifra global
la atâtea baionete, săbii, guri de foc și atâtea avioane, chiar
ţinând cont de resursele noastre tehnice reduse, cu
100 avioane nu vom putea respecta proporţia vrută de
dezvoltarea Aeronauticii. Va persista Marele Stat Major a
cere un sigur corp de aviaţie când vom avea 40 sau
2 (80) 2018 document
 studii/documente

50 escadrile? În concluzie, cu onoare vă rugăm să binevoiţi
a aproba ca Aeronautica să-și păstreze organizarea de timp
de pace ce o are cu cele 6 corpuri aparte (similare cu batalioane
corp aparte) ce posedă, rămânând ca organizarea definitivă
să fie aceea că se va arăta ca bună după pacea generală,
ţinând cont și de cele ce vor face și marile puteri în această
direcţie, iar cu ocazia mobilizării ce s-a decretat tabelele de
efectiv de război aprobate în campania trecută să rămână
în vigoare pentru noua mobilizare16.
Prin Referatul nr. 7 din 28 octombrie 1918,
Comandamentul Aeronauticii informa Marele Cartier
General că azi 28.10.1918, la ora 11, am primit
Instrucţiunile Secrete asupra Mobilizării Armatei. Prin
aceste instrucţiuni se prevede următoarea mobilizare pentru
Aeronautică: 2 grupuri aeronautice a 4 escadrile, un parc,
2 companii de aerostaţie și o uzină mobilă de hidrogen. Aceste
grupuri să fie considerate ca detașate de la Corpul de Aviaţie
și cel de Aerostaţie. Având în vedere că, în ziua de 23 crt.,
un ofiţer de la Comandamentul Aeronauticii a fost delegat la
Marele Stat Major - Secţia 1 Organizare pentru a discuta
asupra cererii Marelui Stat Major de a desfiinţa unul dintre
cele 3 grupuri existente, având în vedere că cele 3 grupuri
până azi au contat ca [sic!] corpuri aparte, oamenii urmează
a se prezenta direct corpurilor care i-au demobilizat, având
în vedere ca o schimbare a mobilizării Aeronauticii așa cum
a fost făcută în campania trecută nu mai este posibilă azi
în cursul noii mobilizări, pentru a nu produce încurcături
mari. Cu onoare sunteţi rugat a aproba: ca Aeronautica
să mobilizeze în organizarea ei actuală: Comandamentul
Aeronauticii; Corpul de Aerostaţie, Rezerva Generală a
Aviaţiei; 3 grupuri aeronautice având fiecare un stat-major,
1 escadrilă vânătoare, 1 escadrilă recunoaștere, 1 companie
aerostaţie, 1 parc, 1 uzină mobilă hidrogen, ca să rămână
aprobate tabelele de efective de război cu care a funcţionat
Aeronautica în campania trecută. Fără aceste măsuri,
Aeronautica va putea aduce foarte greu cu serviciile ce se
așteaptă 17.
La 30 octombrie 1918, Marele Cartier General
răspundea Comandamentului Aeronauticii că prin
rezoluţia pusă, pe referatele dvs. nr. 4 și 7 din 28 octombrie
1918, s-a aprobat ca până la trecerea armatei pe picior de
pace să se păstreze organizarea pe care o are azi Aviaţia și
Aerostaţia, rămânând ca din urmă să se decidă definitiv
asupra organizării de pace a acestor formaţiuni. La
Aeronautică să mobilizeze formaţiunile arătate de dvs. prin
referatul nr. 7 18.

Considerations regarding the Reorganization and the human Resources of the Aeronautics
in 1918
Silviu-Daniel Niculae, Ph.D. candidate

Abstract: The year 1918 was marked by an action of demobilization and transition to peace and
one of mobilization of the Romanian army. Between the Aeronautics Commandment, the Ministry
of War and the General Staff, there was an intense correspondence regarding the structure and the
staff of Aviation and Aeronautics. On the one hand, it was wanted to be decreased the staff according
to the international provisions and on the other hand to maintain the operative capacities of this new
weapon – aviation.
Keywords: mobilization, demobilization, 1918, aviation, aeronautics

NOTE

1 10
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Ibidem, cd. 222.
2
Arhivele Militare Române, Fond Microfilme, rola F.II. 1.289, 11
Ibidem, cd. 224.
cd. 445-446. 12
Ibidem, cd. 226.
3
Idem, rola F.II. 1.2590, cd. 215. 13
Ibidem, cd. 227.
4
Ibidem, cd. 216. 14
Ibidem, cd. 228.
5
Ibidem, cd. 218. 15
6
Ibidem, cd. 231.
Ibidem, cd. 219. 16
7 Ibidem, cd. 233.
Ibidem, cd. 220. 17
8
Ibidem, cd. 221. Ibidem, cd. 238.
18
9
Ibidem, cd. 225. Ibidem, cd. 239.

document 2018 2 (80) 45

studii/documente

CIMITIRUL EROILOR DIN CHIŞINĂU, O ISTORIE UITATĂ*

Alexandru DOBRICĂ1

P
entru românii din Basarabia, anul 1918 a ostași, de pe cuprinsul ţării, care rămăseseră neînhumate pe
reprezentat intrarea într-o etapă decisivă a câmpul de luptă. Prin semnarea Tratatului de pace de la Versailles
mișcării de emancipare naţională. (Secţiunea a II-a morminte, art. 225 și art. 226) și a Tratatului
În condiţiile create de dispariţia autocraţiei rusești și de pace de la St Germaine en Laye (art. 172 și art. 173), statul
de hotărârea guvernului bolșevic, de a recunoaște dreptul român își asumase obligativitatea întreţinerii mormintelor
la autodeterminare a popoarelor din fostul Imperiu rus, ostașilor îngropaţi pe teritoriul său, inclusiv mormintele
fruntașii români basarabeni au întrevăzut posibilitatea prizonierilor și internaţilor civili morţi în captivitate10.
unirii Basarabiei cu România. Pentru centralizarea și amenajarea, pe teritoriul
În anul anterior, fuseseră făcuţi pași importanţi către României, a mormintelor tuturor militarilor români sau
acest fericit deznodământ: se înfiinţase Partidul Naţional străini, „căzuţi în timpul și din cauza războiului”11, prin
Moldovenesc2, a fost decisă autonomia politică și teritorială Decretul Regal nr. 4106 din 12 septembrie 191912, a luat
a Basarabiei3, a fost convocat Sfatul Ţării4 și proclamată fiinţă Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”13.
Republica Democratică Moldovenească Autonomă5. Conducerea Societăţii era încredinţată, de către
Proclamarea autonomiei și a republicii au coincis cu Adunarea generală anuală a membrilor Societăţii, unui
perioda încheierii armistiţiilor cu Puterilor Centrale6, Comitet Central cu sediul în București. Acestuia i se
prin care Rusia și România ieșeau din război, fapt care subordonau comitetele regionale și cele din străinătate
a generat grave consecinţe pentru teritoriul Basarabiei. (acolo unde existau morminte ale eroilor români)14.
Pentru identificarea, centralizarea și amenajarea
În drumul lor, de pe frontul românesc spre Rusia,
mormintelor de război, de pe teritoriul Basarabiei,
bande ale soldaţilor ruși bolșevizaţi traversau în dezordine
Societatea era reprezentată de Comitetul Regional
Basarabia, dedându-se la acţiuni de jaf, incendiere și omor
Chișinău. Acesta funcţiona pe lângă Corpul 3 Armată din
în rândul populaţiei basarabene. În faţa acestor realităţi
Chișinău, comandantul acestui corp fiind și președintele
dramatice, autorităţile noii republici democratice se
Comitetului15. Membrii de drept ai acestui comitet erau
dovedeau neputincioase, fapt ce punea în pericol ordinea
oficialităţi civile, ecleziastice și militare locale, în frunte cu
de drept și exprimarea voinţei libere a populaţiei din
arhiepiscopul Gurie al Basarabiei16.
Basarabia anului 19187.
În aceste condiţii, autorităţile tinerei entităţi statale
moldovenești au solicitat sprijin militar guvernului
român, pentru apărarea căilor de comunicaţii și a
depozitelor de aprovizionare din Basarabia8.
În consecinţă, la 10/23 ianuarie 1918, patru divizii
românești, sub comanda generalului Ernest Broșteanu,
au trecut Prutul și au înaintat, pe mai multe direcţii, spre
Chișinău, Tighina, Bugeac (regiunea de sud a Basarabiei),
Cetatea Albă și localităţile situate în regiunea braţelor de
vărsare a Dunării (Chilia și Ismail), scopul intervenţiei
fiind exclusiv de menţinere a ordinii. Până la 12 martie
1918, când a fost eliberată Cetatea Albă, trupele române
au eliminat principalele focare de rezistenţă bolșevică,
restabilind ordinea și asigurând posibilitatea ca cetăţenii
noii republici să-și exprime, într-un climat relativ sigur,
voinţa politică9. În aceste condiţii, la 27 martie, Sfatul
Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.
Intervenţia decisivă a armatei române, în Basarabia, s-a
soldat însă cu victime în rândul trupelor, înhumarea acestor
morţi de război fiind o datorie morală a statului român.
De altfel, la sfârșitul Primului Război Mondial, una
dintre priorităţile guvernului român a fost strângerea și
înmormântarea creștinească a tuturor acelor oseminte de 11 februarie 1920. Membrii Comitetului Regional Chişinău

46 2 (80) 2018 document

 studii/documente

Sarcina Comitetului Regional Chișinău nu era simplă. Pe n t r u

În Basarabia, pe teritoriul a nouă judeţe (Chișinău, m ă r i r e a
Bălţi, Cahul, Cetatea Albă, Ismail, Hotin, Orhei, capitalului în
Soroca și Tighina), erau înhumaţi 20.333 morţi de bani, în vederea
război de diferite naţionalităţi, din care: 1.653 români, executării de
10.771 ruși, 1.215 austrieci, 601 germani, 501 unguri, lucrări mai
111 polonezi, 39 cehi, 35 francezi, 11 evrei, 3 turci, importante
1 bulgar; 2.376 români, ruși, germani și austrieci cu în cadrul
identitate neidentificată și 3.016 eroi necunoscuţi17. cimitirului,
Având în vedere cheltuielile enorme pentru organizarea Comitetul
și îngrijirea tuturor mormintelor de război răspândite Regional
pe teritoriul Basarabiei, Comitetul Regional Chișinău Chișinău
a dispus ca, în regiunile în care numărul mormintelor a apelat la
nu era prea mare, să se organizeze un singur cimitir de organizarea
onoare, centralizator al tuturor mormintelor de eroi de unor serbări
pe teritoriile judeţelor din apropiere18. publice, în
Astfel, au fost amenajate marile cimitire centralizatoare programul
ale eroilor din Chișinău19, Soroca20, Bălţi21, Tighina22, cărora intrau
Cahul23, Orhei24 și Lipnic25. momente de
Dintre toate aceste cimitire, cel din Chișinău a fost cel teatru, tombolă,
mai mare și mai impunător, fiind amenajat și sistematizat donaţii în
pe parcursul a 23 de ani, în perioada anilor 1921-1943. bani și dans.
Situaţia acestui cimitir, înainte de începerea lucrărilor Un asemenea
de amenajare și de centralizare aici a eroilor exhumaţi e veniment a
16 martie 1922. Afişul spectacolului
din alte judeţe ale Basarabiei, o cunoaștem datorită de la Teatrul Naţional din Chişinău avut loc în data
descrierilor făcute de către reprezentanţii Comitetelor de 16 martie
Central București și Regional Chișinău, ale Societăţii26. 1922, în sala Teatrului Naţional din Chișinău, aducând
Conform acestora, cimitirul eroilor din Chișinău se un beneficiu net de peste 24.000 lei. Încasările s-au
găsea în partea vestică a orașului, în Mahalaua Muncești, distribuit Societăţii „Ocrotirea Orfanilor de Război,
în apropiere de gara orașului27. Înainte de unirea Basarabiei Sucursala Chișinău”, Azilului de bătrâni „Covalgi” din
cu România, aici funcţionase cimitirul rus de garnizoană Chișinău,
a Chișinăului28. După anul 1918, autorităţile române Te a t r u l u i
au înhumat în acest cimitir militarii morţi în timpul Naţional din
serviciului29, inclusiv o parte a celor decedaţi în cursul Chișinău și
luptelor purtate de trupele române, la începutul anului Comitetului
1918, pentru restabilirea ordinii de drept în Basarabia. Regional
La început, în cimitir se aflau aproximativ Chișinău al
500 morminte de eroi, aparţinând mai multor naţionalităţi, Societăţii
în majoritate români. Mormintele erau lipsite de însemne „Mormintele
de căpătâi și se prezentau sub forma unor movile de Eroilor
pământ, împrăștiate pe tot cuprinsul cimitirului. Nu Căzuţi în
exista împrejmuire sau alei pietonale, iar gropile făceau Război”32.
aproape imposibil accesul și circulaţia prin cimitir 30. În data de
În anul 1921, Comitetul Regional Chișinău a decis 25 octombrie
amenajarea de urgenţă a acestui cimitir, lăsat în părăsire. 1 9 2 1 33, î n
Lucrările au fost puse sub conducerea secretarului acest cimitir
Comitetului Regional (căpitanul Antoniu Gheorghe) și au fost
s-au desfășurat în perioada anilor 1921-1923. Cu această centralizaţi,
ocazie, cimitirul a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată; au într-o parcelă
fost amenajate alei pietonale; au fost instalate cruci tip cu separată,
tăbliţe, la căpătâiul fiecărui mormânt; a fost construit un 25 militari
portal (la intrarea în cimitir) și a fost reparată locuinţa francezi Tabel cu obiectele de tombolă
îngrijitorului 31. (printre ei și rămase în urma serbării din 16 martie 1922

document 2018 2 (80) 47

studii/documente

ofiţeri), exhumaţi de pe teritoriul judeţului Tighina. La a fost ridicată o poartă de acces34. Astfel amenajată,
această parcelă, împrejmuită cu gard de sârmă, s-a instalat parcela a fost inaugurată, cu fastul impus de un asemenea
o troiţă (donată de Comitetul Central al Societăţii) și eveniment, în data de 28 octombrie 192235.

1930. Parcela eroilor francezi Parcela eroilor francezi (vedere înspre mormintele ostaşilor de religie musulmană)

Urmare a lucrărilor de amenajare și centralizare, la Vasile Rudeanu, inspectorul școlar-șef al Regiunii

19 ianuarie 1925, în Cimitirul Eroilor din Chișinău a XV-a – Constantin Al. Holban, I.P.S.S. Arhiepiscopul
erau înhumaţi 500 eroi români, 500 eroi ruși și 40 eroi Gurie al Basarabiei, episcopul Ismailului și Cetăţii
francezi. La căpătâiul mormintelor, eroii identificaţi, în Albe – Iustinian, comandantul Brigăzii 3 Jandarmi din
număr de 1.000, aveau instalate cruci cu tăbliţe, pe care Basarabia – colonelul Voinescu și inspectorul general al
erau scrise numele acestora și unitatea în care luptaseră. Finanţelor - Ștefan Negrescu37.
Pe tăbliţele eroilor neidentificaţi, se aplicase același text: Prin acest ordin, transmis tuturor autorităţilor civile
„Aici se odihnește un erou necunoscut mort pentru și militare din judeţele basarabene menţionate, se
patrie”. Toţi eroii erau îngropaţi în gropi individuale36. stabileau, în detaliu, regulile de identificare, exhumare și
În urma Ordinului Circular nr. 14 din 23 mai 1925, transportare la Chișinău a sicrielor cu oseminte de eroi38.
la Cimitirul Operaţiile de
de onoare din exhumare
Chișinău au fost erau plani-
începute lucrările ficate să
de centralizare înceapă
a mormintelor în data de
eroilor exhumaţi 24 mai 1925
din judeţele și să dureze
Chișinău, Orhei, până la
Tighina, Cahul 28 iunie
și Cetatea Albă. 1925, dată la
Documentul care toţi eroii
era semnat de trebuiau aduși
principalele și centralizaţi
personalităţi în Cimitirul
ș i o fi c i a l i t ă ţ i de onoare din
ale Basarabiei: C h i ș i n ă u 39.
ministrul Autorităţile
Basarabiei – judeţene
Ion Inculeţ, erau rugate
comandantul stăruitor ca,
Corpului 3 în executarea
Armată – acestui ordin,
generalul să pună toată
de divizie Ordinul Circular nr. 14 din 23 mai 1925 (faţă/verso) dragostea,

48 2 (80) 2018 document


făcând sacrificii chiar, pentru a duce la bun sfârșit această
„operă de înălţare naţională și creștinească”40.
În urma acestor eforturi, în cursul anului 1925, Comitetul
Regional a reușit să centralizeze la Chișinău osemintele a
circa 250 eroi români, ruși, austrieci și ale unui grec41.
Tot în anul 1925, prin grija aceluiași Comitet Regional,
la Cimitirul Eroilor din Chișinău s-a început construirea
unui mausoleu cehoslovac. Aici au fost depuse osemintele
a 39 legionari cehi morţi în Chișinău, în drumul lor din
Rusia spre Europa Centrală. Mausoleul a fost construit
din fondurile statului cehoslovac și a fost inaugurat în
luna mai a anului 1926. La solemnitate au fost prezenţi
ministrul de război din acea perioadă (generalul de
divizie Mircescu Ludovic), ministrul Cehoslovaciei și
alte personalităţi. Guvernul cehoslovac a acordat, cu
această ocazie, decoraţii ofiţerilor din Corpul 3 Armată,
care s-au ocupat de construirea acestui mausoleu, printre
aceștia numărându-se și secretarul Comitetului, căpitanul
Antoniu Gheorghe, care a primit Ordinul „Leul Alb
cl. a V-a”42.
În anul 1926, Comitetul Regional s-a ocupat și
de cimitirul vechi rusesc din Chișinău, aflat lângă
Cimitirul Eroilor, unde erau înhumaţi eroi ai Marelui
Război, aranjând toate mormintele și punându-le cruci
regulamentare. Cu această ocazie, toate elementele
componente ale cimitirului, realizate din lemn, au fost
vopsite în culoarea bleu-ciel43.
În mai 1927, Cimitirul Eroilor din Chișinău a fost
vizitat de A.S.R. Principesa Mamă Elena, însoţită de
către comandantul Corpului 3 Armată (generalul de
divizie Romulus Scărișoreanu), care a depus buchete de
flori la toate grupele de morminte44.
În opinia Comitetului Regional Chișinău, această
primă etapă, de amenajare a cimitirului, trebuia
continuată cu lucrări de înfrumuseţare, de împrejmuire
și de refacere a portalurilor, putrezite între timp45.
În acest sens, la 31 martie 1928, au fost începute
lucrările de săpare, întreţinere și împrejmuire, cu brazde
de iarbă, a mormintelor. Pentru refacerea împrejmuirii
parcelei eroilor francezi, Comitetul Regional a intervenit,
pe lângă Direcţia Generală a Căilor Ferate Române,
pentru obţinerea, în mod gratuit, a 300 ţevi de fier.
Pentru înlocuirea unui număr de 500 cruci putrezite, care
nu mai fuseseră schimbate din anul 1920, s-a apelat la
sprijinul Comitetului Central al Societăţii, care avea, în
București – Ghencea, un atelier specializat în acest sens.
Pentru amenajarea și retrasarea aleilor pietonale – care nu
mai fuseseră întreţinute și reparate de câţiva ani, din acest
motiv, începând să se confunde cu restul terenului – , s-a
apelat la mâna de lucru furnizată de garnizoana Chișinău46.
Pentru obţinerea sumelor necesare înfrumuseţării
cimitirului, Comitetul Regional a apelat la acţiuni de
chetă în biserici și pe străzile orașului, precum și la donaţii
de la diferite instituţii și persoane particulare, reușind să
document 2018 2 (80)
studii/documente
adune, în acest fel, suma de 37.147 lei. În plus, Comitetul
a convertit în bani cupoanele și titlurile de rentă, pe care
le deţinea, în valoare de 206.000 lei47.
Odată cu lucrările de înfrumuseţare ale cimitirului,
Comitetul Regional Chișinău a luat măsuri și pentru
finalizarea operaţiilor de exhumare. Pe 30 mai 1928,
căpitanul Ioan, noul secretar al Comitetului, a fost autorizat
să exhumeze osemintele eroilor din mormintele de război
rămase pe teritoriul judeţelor din sudul Basarabiei și să le
centralizeze în cimitirul de onoare de la Chișinău48.
Pe data de 15 mai 1933, Comitetul Central al
Societăţii a comunicat Regionalei Chișinău, instrucţiuni
detaliate privitoare la felul în care trebuia conceput
proiectul de sistematizare a cimitirului de onoare.
Rămășiţele pământești ale eroilor trebuiau exhumate și
reînhumate în parcele, separate, organizate în funcţie de
naţionalitatea eroilor. Dată fiind importanţa elementului
rusesc în Basarabia și pentru prevenirea eventualelor
susceptibilităţi49, eroii români și ruși necunoscuţi, fiind
și de aceeași religie ortodoxă, trebuiau așezaţi în criptele
laterale ale unui mausoleu, care urma să fie ridicat în
centrul noului cimitir al eroilor50.
Conform dorinţei exprimate în cadrul Adunării
Generale a Regionalei Chișinău, din data de 5 iulie 1933,
mausoleul ar fi trebuit ridicat după modelul mausoleului
din Cimitirul „Eternitatea” Iași51, lucrarea urmând să
coste aproximativ 300.000 lei52. Piatra de construcţie,
din carierele de la Rășcanova, Ghidighici, Cricova și
Cosoluţ53, era asigurată de Primăria Orașului Chișinău54,
iar Garnizoana Chișinău dădea garanţii că va contribui
cu mâna de lucru55.
Decizia finală, asupra proiectului de sistematizare a
cimitirului, a aparţinut Comitetului Regional Chișinău
al Societăţii, care, în data de 7 martie 1935, informa
Centrala de la București, că era de acord ca lucrările de
reorganizare a Cimitirului Eroilor din Chișinău să se
execute prin grija Centralei Societăţii, după planurile
Proiectului B, trimis de Societate56. Conform acestuia,
cimitirul urma să fie reorganizat, în perioada anilor 1935-
1937, prin regruparea întregului ansamblu de morminte,
în interiorul unei împrejmuiri de piatră, împărţită în
parcele, pe naţionalităţi, având ca monument principal
central un mausoleu-capelă, de proporţii reduse, de forma
unei biserici ortodoxe57. Costul de execuţie al întregii
lucrări se ridica la suma de 700.000 lei58.
În data de 25 mai 1937, Regionala Chișinău informa
Societatea despre finalizarea lucrărilor de construcţie
a mausoleului și de amenajare a noilor parcele de eroi,
structurate pe naţionalităţi. Exhumarea osemintelor
eroilor din vechile morminte și reînhumarea acestora
în noile parcele, care le fuseseră special rezervate, nu
fusese încă începută. În acest scop, Societatea s-a adresat
reprezentanţelor diplomatice franceză, cehoslovacă,
austriacă și greacă, pentru a aproba demararea acestora
49
studii/documente

lucrări și pentru a-și desemna reprezentanţi, care să asiste

la aceste operaţii59.
Pentru a da cimitirului o înfăţișare grandioasă,
Primăria Chișinău a fost de acord să amenajeze, din
șoseaua principală, o alee de intrare directă la mausoleu,
să asigure iluminatul mausoleului și să prelungească
conducta de apă, până în incinta cimitirului, astfel ca
toate plantaţiile din cimitir să poată fi întreţinute în
bune condiţii60.
Lucrările de exhumare/reînhumare s-au desfășurat
în perioada 28 iulie61-27 octombrie 193762.
În data de 3 decembrie 1937, în cimitir au mai fost
aduse, din localităţile Căușanii Vechi (jud. Tighina) și
Purcari (jud. Cetatea Albă), osemintele a 6 eroi polonezi63,
14 ruși (ofiţeri și grade inferioare) și ale locotenentului
român Miciora Scarlat, din Regimentul 5 Infanterie.
Osemintele respective fuseseră găsite de către cercetașii-
străjeri din localitatea Căușani, care le înhumaseră
creștinește și avuseseră grijă de mormintele lor, până când
Societatea „Cultul Eroilor” le-a putut pregăti centralizarea
în Cimitirul de onoare de la Chișinău. Ceremonia de
reînhumare, a acestor eroi, s-a desfășurat în prezenţa
consulului Poloniei la Chișinău (Poncet de Sandon) și a
Asociaţiei „Amicii Poloniei”64.
În urma finalizării lucrărilor de centralizare, în 1942. Portalul monumental din Cimitirul eroilor Chişinău
Cimitirul de onoare din Chișinău au fost înhumaţi, în
total, 775 eroi, dintre aceștia 203 eroi fiind înhumaţi în însușiţi de Comitetul Regional Chișinău și întrebuinţati
141 morminte și 572 în cele două cripte ale capelei65, astfel: pentru finalizarea lucrărilor care mai rămăseseră de
● În capela-mausoleu: cripta română (în dreapta): executat69: amenajarea capelei și a intrării în cimitir70.
365 români (neidentificaţi); cripta rusă (în stânga): În data de 12 octombrie 1938, Cimitirul eroilor a fost
207 ruși (neidentificaţi). vizitat de Getta Poetaș, soţia defunctului general Stan
● În cimitir (7 parcele și un mormânt individual): Poetaș. Cu acest prilej aflăm că, la acea dată, lucrările la
parcela română A: 38 români (în 38 morminte); parcela mausoleu nu fuseseră încă finalizate, nici în exterior și
română B: 28 eroi (în 28 morminte); parcela rusă: nici în interior. Nu erau instalate icoane și nici candele și,
27 ruși (în 27 morminte); parcela austriacă: 29 austrieci din această cauză, nu se puteau oficia slujbe de parastas
(în 5 morminte individuale și unul comun, cu 24 eroi pentru eroi. În rest, cimitirul, care se întindea pe o suprafaţă
neidentificaţi); parcela cehoslovacă: 39 cehoslovaci împrejmuită cu beton, de aproximativ 500 metri pătraţi,
(în 2 morminte comune); parcela franceză: 35 francezi era foarte bine întreţinut și avea un aspect impunător71.
(în 34 morminte); parcela poloneză: 6 polonezi În ceea ce privește intrarea în cimitir, accesul se făcea
(în 5 morminte); mormânt grec: 1 grec (în spatele capelei, printr-o stradă dosnică72, fapt lipsit de orice aspect estetic
între parcelele română B și parcela rusă). raportat la pretenţiile unui cimitir de onoare centralizator.
La toate mormintele au fost așezate, provizoriu, cruci Pentru amenajarea unei intrări principale, dinspre șosea,
din lemn de stejar, iar pentru o perspectivă cât mai bună Comitetul Central al Societăţii solicita Primăriei Chișinău,
asupra cimitirului, au fost defrișaţi mai mulţi copaci66. în data de 19 octombrie 1938, intervenţia în vederea
De asemenea, din zona necesară înfrumuseţării exproprierii tuturor caselor situate în zona de intrare în
cimitirului, au fost exhumate osemintele a 876 militari cimitir, cu scopul construirii unei alei de acces, din stradă până
ruși și români67, ofiţeri și grade inferioare, morţi în spitale, la capela cimitirului73. Aceasta a fost realizată de primărie,
de diferite boli, în perioada de dinainte și de după război. în anul 1942, fiind compusă dintr-un portal arhitectonic
Ofiţerii au fost reînhumaţi, individual, într-o parcelă situată (constituit din doi piloni, cu înălţimea de 10 m, purtând
în partea stângă a cimitirului, iar gradele inferioare au fost fiecare câte un vultur cu aripile desfăcute) și o scară, de
îngropate separat, în două gropi comune (într-una rușii, 6 metri lărgime, cu 50 trepte. Cu această ocazie, în faţa intrării
iar în cealaltă românii), în partea din spate a cimitirului68. monumentale a fost amenajată și o frumoasă piaţetă pavată74.
Toate materialele rezultate, prin mutarea și refacerea Prin această lucrare edilitară, în anul 1943, Cimitirul
diferitelor morminte (aproximativ un vagon de fier), Eroilor ajunsese cel mai pitoresc colţ al orașului
au fost vândute prin licitaţie, iar banii obţinuţi au fost Chișinău. Situat la periferia orașului, în partea de

50 2 (80) 2018 document

 studii/documente

sud-est a acestuia, terenul cimitirului reprezenta un
platou, care domina întreaga regiune, de forma unui
poligon neregulat, având suprafaţa de 2,4 hectare, cu
o pantă uniformă, care cobora spre strada Eroilor. În
centrul cimitirului se ridica o frumoasă capelă, executată
și pictată în stil bizantin vechi. În jurul capelei se aflau
237 de morminte, ale eroilor din ambele conflagraţii
mondiale, frumos amenajate și plantate cu flori și
gazon. Pe fiecare mormânt se înălţa câte o cruce, îngrijit
prelucrată, fiecare având o inscripţie cu numele celor
trecuţi în veșnicie75.
După anul 1941, în acest cimitir au fost amenajate
morminte și pentru 107 militari români și 1 militar
italian, morţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, în
perioada 1 august-23 decembrie 194176.
Cimitirul a funcţionat până în anul 1959, când a
fost demolat de autorităţile sovietice, pentru a face
loc Institutului de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril
Draganiuc”. O altă parte a terenului fostului cimitir a fost
alocat pentru construcţia Complexului comercial „Jumbo”77.
În prezent, pe locul fostului cimitir se mai păstrează,
parţial, doar construcţia monumentală de la intrare,
precum și fundaţia fostei capele, alături de alte edificii
mai noi, cum ar fi un complex locativ, un centru comercial
și, până în anul 2007, Institutul de Pulmonologie și
Ftiziatrie (demolat între timp)78.

2017. Rămăşiţele intrării monumentale în Cimitirul eroilor Chişinău 2017. Rămăşiţele capelei-osuar din Cimitirul eroilor Chişinău

Între anii 2007-2012, Oficiul Naţional pentru Cultul decizii guvernamentale, unei societăţi cu capital privat
Eroilor a făcut demersuri, pe lângă autorităţile municipale („Buican Real Estate Holding”), care a devenit ulterior
din Chișinău, pentru reconstrucţia capelei-osuar, în și proprietar, printr-un contract de vânzare-cumpărare79.
interiorul unei suprafeţe amenajate, de aproximativ După anul 2012, odată cu semnarea Acordului între
80-100 metri pătraţi. Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova
În cadrul unor întâlniri oficiale cu delegaţi ai Oficiului, privind regimul mormintelor de război românești situate pe
care au avut loc la Primăria Municipiului Chișinău, teritoriul Republicii Moldova80, guvernul moldovean, prin
fiind intens mediatizate de presa locală, foștii primari ai intermediul unui grup de lucru format din reprezentanţii
Chișinăului, Viaceslav Iordan și Dorin Chirtoagă, și-au mai multor ministere, renegociază condiţiile de procurare
afirmat întreaga deschidere faţă de iniţiativa Oficiului. a terenului81.
Impedimentul major l-a constituit și îl constituie, În prezent, autorităţile de la Chișinău încearcă să
însă, statutul juridic al terenului, rămas de pe urma identifice soluţii de ieșire din blocajul juridic existent.
fostului cimitir, care nu mai este administrat de Între timp, cu fiecare zi ce trece, pe locul fostului
primărie. Astfel, terenul în cauză a fost atribuit, pe 15 Cimitir al eroilor din Chișinău, se așterne uitarea
octombrie 2007, prin licitaţie publică, în temeiul unei regretabilă a contemporanilor.
Heroes’ Cemetery from Chişinău, a forgotten History – Alexandru Dobrică
Abstract: The Association “The Graves of the Heroes dead in War” (established in 1919) had as main mission to
centralize and to arrange the graves of the Romanian and foreign servicemen who lost their lives in the First World
War. The Regional Committee from Chişinău had as mission to organize honor cemeteries on Basarabia territory.
The biggest and most imposing cemetery was the one from Chişinău which was systematized between 1921 and 1943
but destroyed in 1959 by the Soviet authorities.
Keywords: cemetery, heroes, Romanian and foreign servicemen, Basarabia, Chişinău, 1921-1943, 1959

document 2018 2 (80) 51

studii/documente
NOTE

36
* Studiul a fost susţinut în cadrul Simpozionului „1918. De la Chişinău la Alba- Ibidem, f. 74.
37
Iulia”, organizat de Arhivele Militare Naţionale Române, în ziua de 22 martie Ibidem, f. 79-79 v.
38
2018, la Cercul Militar Naţional. Pentru detalii privind regulile transmise autorităţilor locale, prin acest ordin
1
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. circular, vezi ibidem.
2
Partidul Naţional Moldovenesc a fost înfiinţat, în jurul publicaţiei „Cuvânt 39
Ibidem.
moldovenesc”, în data de 3/16 aprilie 1917. 40
Ibidem.
3
Autonomia politică şi teritorială a Basarabiei a fost proclamată în cadrul 41
Ibidem, f. 88 v.
Congresului Ostaşilor Moldoveni, desfăşurat la Chişinău, în perioada 42
Ibidem.
20 octombrie/2 noiembrie-27/9 noiembrie 1917. 43
Ibidem.
4
Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările la 21 noiembrie/4 decembrie 1917. 44
Ibidem.
5
Republica Democratică Moldovenească a fost proclamată, de Sfatul Ţării, în 45
Ibidem.
data de 2/15 decembrie 1917. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar 46
Ibidem, f. 108 v.
în fruntea puterii executive, reprezentată de Consiliul Directorilor Generali, se 47
Ibidem, ff. 105 v, 109-109 v.
afla Pantelimon Erhan. 48
Ibidem, ff. 112-114.
6
Este vorba de Armistiţiul ruso-german de la Brest-Litovsk (22 noiembrie/ 49
Ibidem, dosar nr. crt. 748/1937, f. 39 v.
5 decembrie), care a generat, în mod inevitabil, Armistiţiul româno-german de 50
Ibidem, f. 49; pentru modalitatea de îndeplinire a formalităţilor, cu ocazia
la Focşani (26 noiembrie/9 decembrie). lucrărilor de exhumare/reînhumare, vezi ibidem, f. 49 v.
7
Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României (1916- 51
Ibidem, f. 48.
1919), vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 239-240. 52
Ibidem; Comitetul Central al Societăţii urma să contribuie cu suma de 210.000 lei,
8
Ibidem. iar Comitetul Regional Chişinău cu suma de 90.000 lei, ibidem, f. 41.
9
Pentru campania armatei române în Basarabia, în perioada ianuarie-martie 53
Vezi ante-măsurătoarea deviz pentru Cimitirul Eroilor Chişinău, întocmit de
1918, vezi Ibidem, pp. 242-253. arhitectul Societăţii, ibidem, ff. 50-51v.
10
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), Arhiva „Cultul Eroilor”, dosar 54
Ibidem, ff. 39, 41.
nr. crt. 8/1922-1948, ff. 364-365. 55
Ibidem.
11
Ministerul de Război, Statutul „Societăţii Cultul Eroilor”, Editura Răsăritul, 56
Ibidem, f. 38; pentru sistematizarea cimitirului, Direcţiunea Centrală a
Bucureşti, 1928, pp. 22-23. Societăţii „Cultul Eroilor” întocmise două proiecte, cu două serii de planuri.
12
„Monitorul oficial” nr. 123 din 19 septembrie 1919. Este vorba de Proiectul A (cu 5 planuri) – care consta în regruparea întregului
13
De-a lungul istoriei sale, de 29 de ani (1919-1948), Societatea a funcţionat ansamblu de morminte, în interiorul unei împrejmuiri de piatră, interiorul fiind
sub mai multe denumiri: Societatea „Mormintele Eroilor căzuţi în Război”, împărţit în cripte (pe naţionalităţi) şi un monument principal central şi Proiectul B
Societatea „Cultul Eroilor”, „Aşezământul Naţional Regina Maria pentru Cultul (cu 3 planuri) – care consta în regruparea întregului ansamblu de morminte în
Eroilor” şi „Aşezământul Cultul Eroilor”. interiorul unei împrejmuiri de piatră, împărţită în parcele pe naţionalităţi, având
14
Pentru organizarea în detaliu şi atribuţiile organelor administrative şi de însă ca monument principal central un mausoleu-capelă, de proporţii reduse, în
conducere ale Societăţii, vezi Ministerul de Război, Statutul ..., pp. 28-60. loc de un simplu monument, ibidem, ff. 39-39 v.
15
ONCE, Arhiva „Cultul Eroilor”, dosar nr. crt. 746/1920, f. 110; la data de 57
Ibidem, f. 38.
11 februarie 1920, preşedintele comitetului era generalul de divizie Ioan 58
Ibidem, f. 38.
Popovici, ibidem, f. 2. 59
Ibidem, f. 125.
16
Pentru componenţa Comitetului, în faza de început a activităţii sale, vezi 60
Ibidem.
ibidem. 61
17 Ibidem, f. 114.
Ibidem, dosar nr. crt. 889/f.a., f. 151. 62
18 Ibidem, ff. 108-109.
Ibidem, dosar nr. crt. 746/1920, f. 66.
19
63
Cei şase militari polonezi făcuseră parte din Divizia 4 Polonă de Vânători a
În Cimitirul eroilor din Chişinău au fost înhumaţi 779 eroi români, ruşi,
generalului Zeligowski şi muriseră în anul 1919, ibidem, ff. 99-100.
austrieci, cehoslovaci, francezi şi polonezi. Pentru evidenţa nominală a acestora, 64
Ibidem, f. 87; pentru cuvântarea consului Poloniei, vezi ibidem, ff. 99-100.
vezi ibidem, dosar nr. crt. 748, ff. 90-97, 108-109. 65
Ibidem, f. 130; ibidem, dosar nr. crt. 76/1941, f. 17; ibidem, dosar nr. crt. 191,
20
La Soroca au fost înhumaţi 237 militari ruşi, români şi austrieci, inclusiv
ff. 478-478v; pentru evidenţa nominală a militarilor identificaţi, vezi ibidem,
generalul Stan Poetaş, împuşcat în zona satului Călărăşeuca din Basarabia, în
dosar nr. crt. 748, ff. 90-97 v, 108-109v.
data de 8 ianuarie 1919, de către bande bolşevice, pe când se afla în inspecţie de 66
front în sectorul Regimentului 34 Infanterie. Corpul neînsufleţit al generalului a Ibidem, f. 130v.
67
fost înmormântat în oraşul Soroca, în data de 14 ianuarie 1919. Pentru evidenţa Ibidem.
68
nominală a eroilor înhumaţi la Soroca, vezi ibidem, dosar nr. crt. 770, ff. 13-14, Ibidem, dosar nr. crt. 191, ff. 478 v-479; ibidem, dosar nr. crt. 748/1937,
34-36, 38-67, 70, 111-113. ff. 76-77; pe 1 martie 1938, Societatea informa Garnizoana Chişinău despre
21
În Cimitirul eroilor din Bălţi au fost înhumaţi 221 eroi români şi ruşi, ibidem, dorinţa de a desfiinţa aceste parcele, prin exhumarea şi reînhumarea osemintelor
dosar nr. crt. 885, f. 5. în cimitirul comunal, în două morminte comune (ruşi şi români), dar nu putea
22
La Tighina erau îngropaţi 159 eroi români, din armata austro-ungară, foşti contribui la lucrările respective, deoarece mormintele nu erau de război şi, în
prizonieri de război, decedaţi în detenţie, ibidem, dosar nr. crt. 772, ff. 163, 384. acest sens, solicita implicarea garnizoanei, ibidem.
69
23
În Cimitirul eroilor din Cahul au fost înhumaţi 126 eroi necunoscuţi, ibidem, Ibidem, ff. 79-80.
70
dosar nr. crt. 755, f. 8, 13 v; ibidem, dosar nr. crt. 195, f. 53. Ibidem, f. 79 v.
71
24
În Cimitirul de onoare din Orhei au fost îngropaţi 64 militari români. Pentru Ibidem, dosar nr. crt. 191/1942, f. 473.
72
evidenţa nominală a acestora, vezi ibidem, dosar nr. crt. 764, ff. 16-17. Ibidem, dosar nr. crt. 192/1941, f. 268.
73
25
La Lipnic au fost centralizaţi 40 eroi români. Pentru evidenţa nominală a Ibidem, dosar nr. crt. 748/1937, f. 81.
74
acestora, vezi ibidem, dosar nr. crt. 770, ff. 17, 72, 76 v, 108, 112. Ibidem, dosar nr. crt. 192/1941, f. 268.
75
26
Este vorba de raportul maiorului Fotescu Ştefan din 21 ianuarie 1925, ibidem, Ibidem; pentru planul cimitirului (la scara de 1:500), vezi ibidem, f. 277;
dosar nr. crt. 746/1920, f. 74; nota căpitanului Antoniu I. Gheorghe din 4 ianuarie pentru planul cu indicarea mormintelor existente în anul 1943, vezi ibidem,
1928, ibidem, f. 88; raportul delegatului Raul Stroja din 31 iulie 1937, ibidem, f. 281; pentru planul parapetului de intrare şi a gardului (la scara de 1:20),
dosar nr. crt. 748/1937, f. 111. vezi ibidem, f. 269; pentru detaliul parapetului pentru scări (la scara de 1:20),
27
Ibidem, dosar nr. crt. 746/1920, f. 74. vezi ibidem, f. 282.
76
28
Ibidem, f. 74; ibidem, dosar nr. crt. 748/1937, f. 111. Pentru evidenţa militarilor înhumaţi în cel de-Al Doilea Război Mondial,
29
Ibidem. vezi ibidem, passim.
77
30
Ibidem, dosar nr. crt. 746/1920, f. 88. Angelina Olaru, Comerţ cu „suflete moarte” de 70 000 000 de lei, la adresa
31
Ibidem. http://www.jurnal.md, din 09.07.2010.
32
Ibidem, ff. 25-27; vezi şi afişul spectacolului, tabelul cu obiectele de tombolă 78
Ibidem; vezi şi Olga Bulat, Cimitirul Eroilor – proprietate cu oseminte, în
şi borderoul cu actele justificative referitoare la cheltuielile făcute cu ocazia „Eroii neamului”, anul VI, nr. 2, iunie 2014, pp. 15-16.
79
serbării, ibidem, ff. 28-30. Ibidem.
33
Ibidem, dosar nr. crt. 6/1921, f. 112. 80
Acordul a fost semnat la Iaşi, în data de 3 martie 2012, şi a fost ratificat de
34
Ibidem, dosar nr. crt. 746/1920, f. 88. către Parlamentul României, prin Legea nr. 57 din 27 martie 2013, publicată
35
Data inaugurării parcelei eroilor francezi este consemnată într-un raport, din în „Monitorul Oficial” nr. 165 din 27 martie 2013.
81
data de 14 noiembrie 1922, al delegatului Comitetului Central al Societăţii, Getta Terenul fostului cimitir este arondat, în prezent, Zonei „Botanica” din
Poetaş (soţia defunctului general Stan Poetaş), ibidem, ff. 51-52. Chişinău, pe bulevardul Decebal, nr. 17.

52 2 (80) 2018 document

 studii/documente

PORTRETE, MENIURI ŞI MORAVURI

ÎN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE (1916-1918),
VĂZUTE DE UN OFIŢER FRANCEZ (I)
Lector universitar asociat Dr. Alin SPÂNU1

M
isiunea Militară Franceză a venit în în România. Până să ajungă acolo, nemţii vor fi ocupat
România, în octombrie 1916, pentru a ajuta, deja toată ţara2. Realitatea era că armatele Puterilor
coordona și susţine armata română contra Centrale ocupaseră deja sudul României, inclusiv
adversarilor din Puterile Centrale, austro-ungari, germani capitala, dar luptele se purtau în continuare la porţile
și bulgari. Una peste alta, Misiunea a venit cam târziu. Ar Moldovei. Aflat în plin elan, Fontaine a înţeles aluzia
fi fost util ca, măcar o parte din ofiţerii superiori francezi, rușilor, iar ironia perfidă ascunsă în ea firește că nu ne e
să se afle la București din 15 august 1916, data când pe plac3. Grupul de ofiţeri francezi ajunge la Petrograd
România a declarat război Imperiului Austro-Ungar, și să (14 ianuarie 1917), Kiev (15 ianuarie 1917), de unde,
ofere sfaturi competente în desfășurarea unor operaţiuni. șase zile mai târziu, se îndreaptă spre România. Ajung în
Atunci când primii militari francezi au Basarabia (22 ianuarie 1917), trec graniţa
ajuns în România armatele Puterilor la Ungheni și foarte curând ajung la Iași,
Centrale se aflau în ofensivă și nu păreau capitala temporară a României. De aici
că nu mai pot fi oprite. Gestionarea înainte toate experienţele lui Fontaine
retragerii în Moldova, a situaţiei socio- sunt inedite și exotice. Se ciocnește cu
economice și refacerea armatei au fost moravurile, observă eroismul, suferinţa
cele trei elemente principale pe care și lașitatea, constată calităţi și defecte,
guvernul român le-a derulat în iarna laudă și critică de la caz la caz, iar în unele
anilor 1916/1917. La refacerea armatei momente se implică fizic și emoţional.
Misiunea Militară Franceză a avut rolul Toate aceste trăiri și experienţe le-a notat
cel mai important, întrucât a adus militari cu migală și, indiscutabil, cu un talent
și armament din Franţa, a instruit ostașii literar de excepţie. Are portretizări de
români și a supervizat reorganizarea și ofiţeri români și francezi, mai ales critice,
încadrarea armatelor, marilor unităţi și inclusiv pentru modul de comportament
unităţilor române. Între cei care au venit sau obţinere de diverse produse și mostre
din Franţa și s-au aflat în România, în de umor, uneori negru.
perioada 1917-1918, s-a numărat și La începutul lunii februarie 1917,
tânărul ofiţer Marcel Fontaine. Fontaine este repartizat la Regimentul
Marcel Fontaine s-a născut în 1888 și, 63/79 Infanterie care, împreună cu
la declanșarea Primului Război Mondial Regimentul 73/78 Infanterie constituiau
(1914), a fost mobilizat ca ofiţer de Brigada 29 Infanterie. Brigăzile 29 și
rezervă. A luptat la Marna, Artois și 30 Infanterie intrau în componenţa
Verdun, apoi s-a înscris pe lista misiunii Diviziei 15 Infanterie, subordonată
militare destinate să plece în România. Corpului 5 Armată. La comanda
Nu este optimist, căci știe că alţi ofiţeri Regimentului 63/79 Infanterie, staţionat
sunt mai bine văzuţi sau deţin reţete în satul Franciugi, judeţul Vaslui, se află
minune de a fi postaţi în fruntea listei. colonelul Buciumeanu, pe care francezul îl
Are, totuși, noroc și este anunţat să-și facă Marcel Fontaine în satul Franciugi, antipatizează din prima clipă și îl faultează
bagajele pentru plecare. Drumul este plin județul Vaslui (aprilie 1917) din toate poziţiile.
de peripeţii, căci din Franţa în România Este surprins să le cunoască pe soţia
drumul trecea prin Marea Britanie, Marea Nordului, și fiica lui Buciumeanu, deoarece în Franţa ofiţerii nu-și
Norvegia, Suedia și Rusia. aduc familiile pe front. Este invitat la masă și servit
La 3 ianuarie 1917 se îmbarcă cu alţi camarazi la cu bunătăţuri, iar acest lucru repetându-se îi naște
Calais, debarcă la Dover și ajunge la Londra, apoi la întrebarea: cum de unii au atât de mult, iar alţii mor de
Newcastle. Pleacă de pe ţărmul britanic și debarcă foame? Într-o zi colonelul este nemulţumit de prepararea
la Bergen, înnoptează la Christiana (Oslo), apoi la unui dejun și merge la bucătărie să-și exprime criticile. Se
Stockholm, de unde trece în Finlanda, teritoriu rus. pare că a și lovit pe unul dintre vinovaţi4, ceea ce provoacă
La trecerea în Imperiul Ţarist, grănicerii se amuză contrarierea invitatului, care nu admitea ca un superior
de destinaţia ofiţerilor francezi: Au pretenţia să ajungă să lovească un inferior.

document 2018 2 (80) 53

studii/documente

Îl cataloghează un bătrân cu ochelari de cal5, crede că s-a cele constatate aici11. Are o discuţie cu șeful de stat-major
ascuns în timpul luptelor, dar pe timp de pace e dur cu al diviziei, ocazie cu care află lucruri interesante, inclusiv
subalternii. Face o comparaţie cu situaţia din Franţa, unde că subiectul criticilor sale nu e nici pe departe vreun caracter
a văzut specimene identice, dar acolo nu avea posibilitatea distins12.
să atragă atenţia cuiva. În România, dimpotrivă, avea La începutul lunii martie 1917, se primește știrea
libertatea și chiar încurajarea de a semnala asemenea unei victorii britanice pe Frontul de Vest care, însă, nu
cazuri și mentalităţi. Buciumeanu nu se arată interesat pare a-i impresiona pe români. Nici comandantul nu se
de instrucţie sau exerciţii cu noul armament. În relaţiile entuziasmează, ceea ce-l face pe memorialist să noteze:
dintre cei doi mi-a făcut impresia unei fiinţe lipsite de Bătrânul hodorogit n-are nicio idee despre război13.
voinţă6, ceea ce reprezenta un avantaj pentru libertatea Buciumeanu, locţiitorul său și Fontaine merg într-o
de mișcare a ofiţerului francez. inspecţie prin cantonamente, iar la orice nemulţumire
O inspecţie de la statul major al Diviziei 15 Infanterie românii își revărsau cu toţii mânia pe sergenţi, caporali
(12 februarie 1917) constată lipsa curăţeniei la regiment și soldaţi, lovindu-i în faţă cu bastonul ori cu pumnul14.
și Fontaine se întreabă ce scuze va invoca Buciumeanu, Evident, așa ceva nu putea fi conceput în armata franceză,
pe care toţi ofiţerii săi îl consideră unde cei care ar fi procedat în
un incapabil7. A doua zi cei doi acest mod ar fi fost sfâșiaţi15 de
merg la poligon pentru a asista soldaţi. Desigur, lipsurile erau
la exerciţii cu noul armament. reale, dar modul de semnalare
Cum mersul pe jos, prin zăpadă, jalnic, mai ales când managerul
era dificil, francezul îi împrumută era un nătărău care nu ia nicio
comandantului bastonul său. decizie16.
Fatală greșeală! Ajung la o casă Francezul se agită, vrea să
unde se află postul de poliţie, iar schimbe mentalităţi și obiceiuri,
garda iese și se aliniază. Fără un dar totul este blocat de același
motiv clar sau vizibil colonelul personaj considerat o masă atonă
s-a enervat și cu vârful de fier al și amorfă17. În fine, vine un ofiţer
bastonului meu pe care se sprijinise de la statul major al diviziei care
până atunci, a început să-i lovească discută cu Fontaine cu privire
peste faţă pe caporal și pe sergent, la rapoartele sale confidenţiale.
care stăteau drepţi, nemișcaţi, în Acesta insistă pe teza sa, cu
faţa lui. (…) Auzeam lovitura speranţa să scap de boșorog 18,
bastonului pe dinţii și maxilarele dorinţă manifestată și de ofiţerii
bieţilor oameni. Fierbeam în mine! regimentului. Francezul merge
Culmea era că îi lovea cu un obiect după câteva zile la divizie
care-mi aparţinea; mă simţeam pentru a-și ridica solda, ocazie
responsabil pentru netrebniciile lui8. cu care vorbește cu diferiţi ofiţeri
Indignat la culme, francezul Fontaine este purtat pe brațe de militarii români superiori români și conaţionali
din Regimentul 63/79 Infanterie
își propune să semnaleze acest despre situaţia din unitate. Este
caz superiorilor. Peste câteva zile se indignează din nou optimist după ce află că am obţinut aproape certitudinea că
și speră că, odată cu întinerirea cadrelor militare române, vom scăpa de colonel19. Confirmarea vine de la comandantul
Buciumeanu trebuie incontestabil să facă parte dintre primii Diviziei 15 Infanterie, colonelul Paul Anghelescu, care îi
îndepărtaţi și voi avea grijă de asta!9. destăinuie că are intenţia de a-l „debarca” pe colonelul meu20.
Suspectează că masa comandantului, la care este Primul rezultat se vede la 18 martie 1917, când la
invitat zi de zi, dar la care nu contribuie cu niciun regiment se primește un ordin cu mutări de ofiţeri, ceea
leu, utilizează fondurile regimentului în moduri cel ce provoacă bulversarea comandantului. Acesta a fost
puţin dubioase. Devine mai puţin amabil și, la cina consternat, nu mai vorbește, nu mai mănâncă21, în timp
din 16 februarie 1917, l-am bruftuluit pe colonel așa cum ce soţia îi ridica moralul și îi insufla spiritul de acţiune.
plănuisem. Dat fiind că, în pofida aerelor sale de bătrân Prima reacţie e să meargă la divizie pentru a protesta la
ramolit, este mai curând irascibil, a început să se înfurie. mutările de ofiţeri, dar la plecare lasă impresia de câine
(…) L-am luat de sus, iar până la urmă totul s-a aranjat bătut care speră să nu ajungă la destinaţie. Ofiţerul
spre mulţumirea mea10. Misiunii Militare Franceze analizează situaţia și constată
Altă disensiune este problema corespondenţei: că este ușor de prevăzut, dacă ajungem cumva cu el pe front,
Fontaine nu arată ce primește de la divizie și consideră în ce măsură se va comporta ca o zdreanţă, ca o cârpă, încă
că, din contră, Buciumeanu ar trebui să-i arate lui de la primele obuze22.
documentele, ca unul trimis să controleze ordinele Va mai trece o lună până când, deși bolnav, află
superioare. Deși este tratat regește, nu ezită să trimită vești bune, adică i s-a venit de hac colonelului sau cel
superiorilor francezi un raport oarecum mai sever despre puţin regimentul s-a descotorosit de el23. Abia la începutul

54 2 (80) 2018 document

 studii/documente

lunii mai 1917, când revine la unitate, este informat
că Buciumeanu și alţi doi colonei au fost puși în
disponibilitate și crede că plângerile și cererile mele au
avut efect24.
Al doilea personaj luat în vizor este locotenent-
colonelul Haralambie Milcu, noul comandant al
Regimentului 63/79 Infanterie, care este prezentat la
10 iunie 1917. Prima impresie: este un bărbat încă în
puterea vârstei, de înălţime medie, cu faţa rotundă, solid
și chiar un pic de burtă25. Fontaine se prezintă, însă are
impresia că primirea sa a fost mai degrabă rece și distantă.
Milcu nu vorbește limba franceză și lasă impresia că nu
este prea dornic să mă folosească26.
După câteva zile, la finalul unor manevre și exerciţii,
francezul merge la comandant să-i raporteze rezultatul. Mă
primește cu aceeași răceală și-mi răspunde pur și simplu că nu
are nevoie de serviciile mele și că mă pot duce acasă27, notează
acesta rezultatul. Se revăd pe câmpul de instrucţie, schimbă
amabilităţi, iar Milcu catadicsește să-mi vorbească puţin28.
Reticenţa putea fi și din cauza expulzării predecesorului,
în care Fontaine se considera marele artizan29. Totuși,
colonelul era apreciat pentru că se dovedea energic și se
implica în procesul de instrucţie al soldaţilor.
Atmosfera se schimbă atunci când se anunţă inspecţia
generalului Ion Istrate, comandantul Corpului 5 Armată,
și toată lumea începe să se agite. Milcu este la fel de puţin
expansiv cu mine30, ascultă distrat ce i se spune și oferă
răspunsuri evazive. La inspecţie, francezul îl abordează pe
colonelul Toma Dumitrescu, șef de stat-major al Diviziei
15 Infanterie, căruia îi rezum tot ce nu merge31, iar acesta
pare interesat în remedierea deficienţelor.
Comandantul nu mai este menţionat până la finalul
lunii august 1917, când unitatea se află în prima linie
a frontului de la Mărășești, în zona satului Rateșul lui
Haret. Pe drumul către locul de amplasament unii se
mută fără să anunţe, iar alţii se rătăcesc. Milcu și statul
său major petrec noaptea într-o casă părăsită, iar a doua
zi dimineaţa se îndreaptă spre șoseaua Mărășești – Adjud.
Drumul era drept și îl parcurseseră în sens invers în ziua
precedentă, dar la o răscruce colonelul care ţine la onoarea
de a servi drept ghid pretinde că nu are nevoie de sfaturile
nimănui32 și face la dreapta, în pofida sfaturilor de la
subalterni. În final își dă seama că a greșit drumul și se
resemnează să se reîntoarcă.
La 29 august 1917, Divizia 15 Infanterie primește
ordin să contraatace într-un simulacru de atac33. Fontaine
și Milcu merg în inspecţie în linia întâi, în care cel de-al
doilea gâfâie și-și șterge fruntea din când în când34. Un obuz
inamic îl face să se adăpostească într-o nișă de pământ și
rămâne nemișcat, îngrijorat că el este ţinta artileriei. După
efortul de urcare și coborâre ajunge, în fine, în liniile
Batalionului 2 și se repede la comandant: Aţi auzit? Ne-au
bombardat nemţii. Aveţi niște ţuică? Daţi-mi o dușcă!35.
Revenit la postul său, Milcu preia ordinele redactate de
francez și le distribuie exact așa, fără traducerea în limba
română. Apoi, la alte sugestii se împotrivește și discuţia
degenerează până la plecarea furioasă a lui Fontaine, care
nu trântește ușa,
dar numai f iindcă
postul de comandă
nu are ușă36.
În aceeași seară
cei doi își remediază
relaţia și merg să
asiste la distribuirea
hranei în linia întâi.
Dar, la un moment
dat, Milcu începe
să ţipe în stânga și
dreapta. Neputând
distinge gradaţii în
obscuritate, îi strigă;
iar când compar în
faţa lui, începe să-i
lovească!... Păi nu
a meritat să fac să
fie concediată bruta
aceea hodorogită
de Buciumeanu
pentru ca succesorul
său să reînceapă –
și cu circumstanţa
Generalul Paul Anghelescu, comandantul
agravantă că ne Diviziei 15 Infanterie, urmărind un tir de mortiere
aflăm pe câmpul de
luptă – aceleași isprăvi! Părea totuși mai capabil acesta de
acum. Manifesta mai multă energie. Dar dacă-și folosește
forţa ca să-și brutalizeze soldaţii… la ce bun?37. Intervine
și mediază nemulţumirea prin atragerea atenţiei că
inamicul poate bombarda zona. În final, după încă o
scenă de vacarm și harababură prestată la un alt batalion
se decretează înapoierea cât mai grabnic38. Ultima notare a
colonelului Milcu este la 21 septembrie 1917, atunci când
Fontaine îl simte că se teme un pic39 de un conflict cu el,
așa că alege să-l ignore. Astfel, românul stă în biroul lui,
în mijlocul statului major și al hârtiilor, pe când francezul
se află pe teren și între oameni.
Colonelul Sachelarie, comandantul Brigăzii 29
Infanterie, este un alt personaj creionat de Fontaine,
care pare să se fi născut și să fi crescut în cazărmi40. Se
comportă ca un aghiotant, dar nu are fineţea acestora.
Nu știe limba franceză, se simte inferior (suportă greu)
și încearcă să compenseze prin… ridicatul vocii. Se
consideră întruchiparea știinţei militare41, așa încât la
instrucţie face critici nejustificate, ordine absurde, după care
părăsește zona înainte de a le vedea transpuse în practică.
Noroc că generalul Anghelescu, comandantul diviziei,
revocă o parte din ordinele colonelului și instrucţia își
urmează cursul normal.
La jumătatea lunii iunie 1917, Sachelarie vizitează
câteva companii din Regimentul 63/79 Infanterie, nu
s-a ocupat decât de fleacuri42 și a ţipat din toţi rărunchii
la subalterni.
În iulie 1917, la finalul unor manevre cu toate
regimentele diviziei, s-a organizat o defilare. Colonelul

document 2018 2 (80) 55

studii/documente
Sachelarie se află în fruntea brigăzii sale, foarte mândru,
foarte ţanţoș, luând pe cât posibil atitudinea marionetei
mecanice a pasului de paradă german43. În timpul defilării
are nefericita idee să se întoarcă pentru a vedea dacă
unităţile îl urmează, dar când revine se împiedică de sabie
și cade cât e de lung în iarbă44. Bineînţeles, incidentul îi
amuză pe ofiţerii francezi, care cunoșteau că acesta se uită
strâmb45 la Misiunea Militară venită de la Paris.
În octombrie 1917, Fontaine primește numirea ca
ofiţer atașat la brigada colonelului Sachelarie, care m-a
copleșit cu cuvinte de bun-venit, exprimându-și bucuria că
mă are lângă el46. Francezul are dubii cu privire la această
amabilitate și nu se înșeală. În perioada următoare este,
constant, evitat, iar când se întâlnesc discută amical tot
felul de banalităţi. Atât de multe încât memorialistul
alege să-l ignore și, evident, să-l mai menţioneze în
jurnalul său.
Personajul cel mai interesant este, de departe, Paul
Anghelescu47, comandantul Diviziei 15 Infanterie, un
bărbat cu înfăţișare simpatică48, dar și floare rafinată a
saloanelor, a eleganţelor și curţilor49, pe care îl cunoaște la
27 februarie 1917.
La 11 martie 1917, ofiţerii francezi detașaţi la
Divizia 15 Infanterie sunt invitaţi la ceai de colonelul
Anghelescu. Ceaiul a fost servit de soţia comandantului
și alte soţii de ofiţeri superiori, toate foarte elegante50.
După delicatese a urmat un expozeu de talente la diferite
instrumente, iar Anghelescu însuși a cântat la vioară,
fiind aplaudat pentru prestaţie. Cina din 12 martie 1917
se servește la colonel Buciumeanu, cu Paul Anghelescu
invitat de onoare. Deși apreciat pentru că este un bărbat
foarte distins, de altfel un obișnuit al Palatului și aghiotant
regal51, acesta își dă arama pe faţă. Observă sticla de ţuică
pregătită pentru a fi adusă pe masă, numără comesenii
(cam mulţi) și îi spune doamnei Buciumeanu: Ascundeţi
asta repede. Nu merită să ne serviţi aperitiv. Puneţi sticla
bine și mi-o veţi da la plecare52.
La 18 aprilie 1917, în localitatea Grajduri, unde se
află sediul diviziei, Fontaine este chemat și întâmpinat
de colonel cu efuziune, mă pune să iau loc și mă copleșește de
politeţe și amabilităţi53. Află de la comandantul Drouillard,
șeful său ierarhic, că Anghelescu este foarte bine văzut la
Curte, unde și-a făcut toată cariera și se bucură de favoarea
reginei Maria54.
Bunăvoinţa comandantului de divizie se face simţită
și la 24 mai 1917, când îi spune că a solicitat principelui
moștenitor Carol o decoraţie pentru el. Propunerea
îl miră pe francez: Decorat fără măcar să fi văzut focul
aici!55. Realitatea era că francezii Fontaine și Blanc se
implicau cel mai mult în instrucţia militarilor români,
fiind consideraţi serioși, dar și cei mai șic ofiţeri ai diviziei,
potrivit unor indiscreţii.
La începutul lunii iunie 1917, Anghelescu, proaspăt
avansat la gradul de general de brigadă, își arborează
triumfal epoleţii noi-nouţi56. Dar dincolo de strălucirea
epoleţilor se află o altă lume, cu alte obiceiuri, unele
provenite încă din epoca fanarioţilor. Perpetuarea de sus
56
în jos lasă un gust
amar celor din
afară care sunt doar
simpli martori la
evenimente. Toţi
sunt lingușitori,
ni s-a spus, și așa
trebuie să f ie ca
să reușească 57 , a
notat Fontaine.
A exemplificat
cu un caz, în care
Anghelescu l-a
primit pe principele
Carol și, ca să-l Fontaine pe frontul de la Mărășești (octombrie 1917)
flateze, ia de pe masă
propria-i farfurie, toarnă apă în ea și o așează jos ca să-i dea
să bea câinelui Alteţei Sale58. În antiteză, ofiţerii din statul
major al diviziei sunt jigniţi într-o anume mârlănie. De
pildă, vinul servit generalului la masă este bun, pe când
al ofiţerilor este oţetit; el și-a adus soţia pe front, dar a
interzis subalternilor să facă la fel.
După ce armata română este obligată să încheie
armistiţiu cu Puterile Centrale, generalul, care n-a
îndrăznit niciodată să vină în tranșee, și-a descoperit
vocaţia de luptător. A anunţat ţanţoș la popotă, tare și
răspicat ca să-l audă toată lumea: „Ei bine, eu am să mă duc
în tranșee”59. Evident, faptul s-a petrecut în compania
unui fotograf, care l-a imortalizat în toate poziţiile
combatante posibile.
La slujba de Crăciun (25 decembrie 1917) Fontaine
admiră glasul de bas al preotului, fost actor și cu o solidă
reputaţie de amator al divinei sticle, de desfrânat și chiar de
pungaș60. Numele regelui și al familiei regale, al armatei și
ţării sunt des menţionate în gura preotului, dar francezul
constată că religia se înclină, într-un mod prea slugarnic
după gustul meu, în faţa puterii politice… și militare61. La
finalul slujbei omul bisericii se înclină la propriu în faţa
generalului și soţiei sale cu formula Să trăiţi, domnule
general! Generalul îl eclipsează pe Dumnezeu!62, a scris
maliţios Fontaine.
Dar nu numai românii sunt încondeiaţi de memorialist,
ci și conaţionalii săi. La finalul lunii ianuarie 1917, când
este trimis la Corpul 5 Armată, aflat la Vaslui, nu găsește
niciun comandant la care să se prezinte. Generalul Istrate
se afla într-o inspecţie, iar locotenent-colonelul de
Roincé, superiorul său, s-a auzit de el, se știe că trebuie să
vină, dar nu e deloc sigur că va fi văzut foarte curând. Astfel
că, până acum, pentru mine șefii strălucesc prin absenţă63.
Următorul șef e comandantul Drouillard, atașat la
Divizia 15 Infanterie, caracterizat a fi regalist și leneș.
Acesta are ca unică activitate să însoţească statul major al
diviziei la picnicuri câmpenești organizate – sub pretextul
unor inspecţii – în prezenţa soţiilor acestor domni, se cufundă
tot mai mult în neurastenie. Bombăne împotriva tuturor,
susţine că nu se poate scoate nimic bun din armata română și
că, dezgustat de tot și toţi, nu se mai implică deloc. În realitate
2 (80) 2018 document
 studii/documente

nu este câtuși de puţin calificat să-i acuze pe români de lene; existente în privinţa instrucţiei, constant întreruptă, cu
ar putea să le vândă dintr-a lui64. tot felul de pretexte, de câte un șef român. Foarte calm,
La începutul lunii mai 1917, are un conflict deschis îmi răspunde că greșesc dacă pun lucrurile astea la inimă și
cu Anghelescu, reproșându-i că divizia nu este pregătită că trebuie să-l iau pe el drept model: „să nu-mi mai pese de
pentru luptă, iar acesta a părăsit ostentativ masa. Asta nimic”, este recomandarea superiorului. Regimentul 63/79
nu-l împiedică pe comandant să aibă și accese de bună Infanterie este detașat la Divizia 11 Infanterie (comandant
dispoziţie. Într-o zi, împreună cu ofiţerii francezi din general Ernest Broșteanu – n.n.), ocazie cu care Fontaine
subordine, a început să asmută câinii răi ca să-i facă să îl cunoaște pe Philippart, noul șef, care este „simpatic, fără
latre, alergă după porci, îmbătă o găină și, pe urmă, un viţel nimic din morga ofiţerilor superiori activi faţă de subalternii
obligându-l să bea ţuică, legă apoi un clopoţel de grumazul lor rezerviști, foarte simplu, foarte deschis67.
unui câine și după aceea de-al unui viţel beat… și pe urmă În raport cu el, Drouillard, care nu-i poate suferi din ce
de gâtul ţărăncii, proprietăreasa lui, care asistase râzând la în ce mai mult pe români și critică tot68, s-a dovedit morocănos
aceste pozne65. și bombănitor, în afara crizelor lui de exuberanţă destul de
Aceeași stare de spirit – dezgustat și acru66 – o are vulgară69. În ansamblu, cea mai nefericită situaţie o aveau
și la finalul lunii iunie 1917, când îi împărtășește lui ofiţerii francezi detașaţi la comandamentul Armatei 2
Fontaine o listă interminabilă de nemulţumiri personale române (comandant general Alexandru Averescu – n.n.),
și profesionale. Peste o lună, ofiţerul de la Regimentul deoarece nu li se arată instrucţiunile oficiale, iar uneori li se
63/79 Infanterie îl vizitează ca să-i prezinte problemele întâmplă chiar să fie acuzaţi de spionaj70. (va urma)
Portraits, Menu and Manners in the First World War (1916-1918), seen by a French Officer (I)
Assistant Professor Alin Spânu, Ph.D.
Abstract: Among the members of the French Military Mission that arrived in Romania, in October 1916,
was the young officer Marcel Fontaine. The veteran of the battles from Marna, Artois and Verdun will come
into contact with a reality other than the one he was accustomed to, making a radiography of the realities
of the Romanian front in the pages of his diary, as well as inedited and colorful portraits of the officers with
whom he collaborated.
Keywords: Marcel Fontaine, French Military Mission, Buciumeanu, Milcu, Sachelarie, Anghelescu

NOTE
1 37
Universitatea Bucureşti. Ibidem.
2 38
Marcel Fontaine, Jurnal de Război. Misiune în România noiembrie 1916- Ibidem, p. 225.
39
aprilie 1918 (traducere de Micaela Ghiţescu, cuvânt înainte de Alain Legoux, Ibidem, p. 242.
40
introducere de Daniel Cain), Editura Humanitas, Bucureşti, 2016, p. 37. Ibidem, p. 143.
3 41
Ibidem. Ibidem, p. 144.
4 42
Ibidem, p. 64. Ibidem, p. 147.
5 43
Ibidem, p. 66. Ibidem, p. 167.
6 44
Ibidem, p. 67. Ibidem.
7 45
Ibidem, p. 75. Ibidem.
8 46
Ibidem, pp. 75-76. Ibidem, p. 252.
9 47
Ibidem, p. 79. General Paul Anghelescu/Angelescu (n. 10 octombrie 1872, Iaşi – d. 4
10
Ibidem, p. 80. februarie 1949, Bucureşti) a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie
11
Ibidem. (1890-1892) şi Şcoala Superioară de Război (1901-1903), a comandat Divizia
12
Ibidem, p. 82. 8 Infanterie (1916) şi Divizia 15 Infanterie (1917). A fost numit ministru de
13
Ibidem, p. 91. Război (1927-1928 şi 1934-1937) şi ministru de Stat (1933, 1934-1936).
14 48
Ibidem, p. 92. Marcel Fontaine, Jurnal de Război…, f. 89.
15 49
Ibidem. Ibidem, p. 143.
16 50
Ibidem, p. 93. Ibidem, p. 96.
17 51
Ibidem. Ibidem.
18 52
Ibidem, p. 95. Ibidem, p. 97.
19 53
Ibidem. Ibidem, p. 113.
20 54
Ibidem, p. 96. Ibidem.
21 55
Ibidem, p. 99. Ibidem, p. 136.
22 56
Ibidem, p. 100. Ibidem, p. 144.
23 57
Ibidem, p. 111. Ibidem, p. 182.
24 58
Ibidem, p. 121. Ibidem, p. 282.
25 59
Ibidem, p. 145. Ibidem, p. 314.
26 60
Ibidem, p. 148. Ibidem, p. 322.
27 61
Ibidem, p. 149. Ibidem, p. 323.
28 62
Ibidem, p. 153. Ibidem, p. 324.
29 63
Ibidem. Ibidem, p. 58.
30 64
Ibidem, p. 157. Ibidem, p. 148.
31 65
Ibidem. Ibidem, p. 122.
32 66
Ibidem, p. 211. Ibidem, p. 157.
33 67
Ibidem, p. 221. Ibidem, p. 204.
34 68
Ibidem, p. 222. Ibidem, p. 121.
35 69
Ibidem, p. 223. Ibidem, p. 204.
36
Ibidem, p. 224. 70
Ibidem, p. 261.

document 2018 2 (80) 57

studii/documente
STĂRI DE SPIRIT ŞI EXTREMISM
ÎN BASARABIA ŞI TRANSILVANIA
DUPĂ REALIZAREA ROMÂNIEI ÎNTREGITE*
Dr. Cătălin FUDULU1
P
rezenta cercetare a analizat stările de spirit
și acţiunile extremiste din Basarabia și
Transilvania numai la nivelul anului 1919, în
lumina unor documente existente în fondurile Arhivelor
Militare Naţionale Române și în cele ale Serviciului
Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.
Dincolo de bucuria Întregirii României, atât în
Basarabia, cât și în Transilvania au existat stări de spirit
negative, generate de atitudinea funcţionarilor, vechi și
noi, din administraţie, dar și de existenţa unor curente
extremiste. Astfel, iniţiativa ruperii Basarabiei a existat
atât în viziunea ofiţerilor ruși din Armata Albă2 care
luptau împotriva bolșevicilor, a bolșevicilor însăși, cât și
a unor comitete/organizaţii înfiinţate în acest scop de
persoane civile, care au considerat că lupta armată avea
să fie soluţia cea mai fiabilă. În Transilvania, populaţia
de naţionalitate ungară spera că Tratatul de pace de la
Paris nu avea să valideze actul de la 1 decembrie 1918,
militând pentru realizarea unei Ungarii milenare, în
graniţele existente înainte de începerea Marelui Război.
Dacă în Basarabia, bolșevicii s-au limitat la atacuri
în dreapta Nistrului, propunându-și să intervină militar
pentru a-și ajuta fraţii ideologici din vestul României, după
ce militarii unguri au atacat statul român, în aprilie 1919,
reprezentanţi sistemului roșu de la Budapesta au apelat la
argumentele militare înaintea semnării tratatului de pace.
În Basarabia, primele incidente armate generate
de bolșevici, la începutul anului 1919, au avut loc în
sectorul Hotin, când au fost înregistrate mai multe
diversiuni, bazate pe teroare și crimă3. Apoi, bandele
bolșevice, compuse din maximum 5.000 de pușcași,
3.000 de călăreţi și 10 tunuri4
s-au infiltrat în dreapta
Nistrului, în noaptea de 19/
20 ianuarie 1919, iniţiind
acţiuni militare la Hotin și
Soroca, în nordul Basarabiei5.
Bolșevicii au trecut Prutul,
pe gheaţă, la Atachi (nord
de Hotin) și la Ocniţa (est
de Soroca), fiind conduși de
Macevski și de G.I. Bărbuţă.
Generalul Stan Poetaş După ocuparea localităţilor
(Fototeca Muzeului Militar Ocniţa, Sicureni, Atachi și
Naţional „Regele Ferdinand I”) Unguri, bolșevicii i-au omorât
58
pe toţi grănicerii români izolaţi de pe malul Nistrului, pe o
parte dintre militarii din subunităţile cantonate în sate, iar
pe alţii i-au luat prizonieri6. Printre victime s-a numărat și
generalul Stan Poetaș (1870-1919)7, comandantul Brigăzii
21 Infanterie, omorât, la 21 ianuarie 1919, de banda lui
G.I. Bărbuţă, pe când se îndrepta, împreună cu doi soldaţi,
spre localitatea Unguri, pentru a inspecta trupa8.
Corpul neînsufleţit al generalului Stan Poetaș a fost
înhumat în Cimitirul eroilor din Soroca9, situat în cadrul
cimitirului civil. În memoria sa, românii din Soroca, cu
sprijinul sculptorului George Dimitriu, au dezvelit un
monument din bronz, în Piaţa Unirii, la 30 octombrie
1921, „ca un gest de recunoștinţă pentru acest nemuritor
erou al neamului”10.
Bolșevicii au ocupat Hotinul la 24 ianuarie 1919,
trecând la „cruzimi asupra funcţionarilor și soldaţilor
români; șeful Siguranţei române din Hotin a fost ucis
și aruncat în puţul fortăreţei din Hotin. De-a lungul
Nistrului, de la Atachi la Hotin, victimele masacrelor
oferă privirilor îngrozite un spectacol de viziune dantescă.
Cadavre de soldaţi români atârnă spânzuraţi de crengi
de copaci sau de stâlpi de telegraf. Zăpada a nins pe ele
și le-a transformat în fantome albe. Numai în faţă dârele
de sânge, scurse din gurile din care limba a fost tăiată,
zugrăvesc bărbi roșii pe piepturile albe”11.
Din cauză că mulţi civili au luptat în tabăra bolșevicilor
– fiind obligaţi de aceștia –
generalul Mihail Schina
(1867-1945), comandantul
Diviziei 1 Cavalerie, a
cerut moldovenilor și
rușilor din zona Hotin să
fie „creștini și buni români,
de orice naţionalitate aţi
fi, căci ţară mai dulce, mai
blândă și mai ocrotitoare
ca ţara românească nu
există pe pământ” 12. În
pofida apelului generalului
Schina, bolșevicii au luptat
cu o ferocitate crescută,
ofiţerul menţionat
ordonând că armata Colonelul Victor Tomoroveanu
r o m â n ă s ă t r e a c ă l a (Fototeca Muzeului Militar Naţional
„încercuirea fiecărui sat, a „Regele Ferdinand I”)
2 (80) 2018 document

bandelor bolșevice și a locuitorilor răzvrătiţi, mergând cu
repesaliile, cu distrugerea satului prin ardere, dacă pentru
a doua oară s-au răzvrătit contra noastră”13.
În perioada 28 ianuarie-1 februarie 1919, armata
română a eliberat localităţile Năbădăuţii, Noua Suliţă,
Cliscăuţi, Maliuţi, Oglizani, Dăncăuţi și Hotin,
fiind conduse de maiorul Ion și de colonelul Victor
Tomoroveanu 14 , comandantul Regimentului 37
Infanterie „Alexandru cel Bun”. Unităţi bolșevice izolate,
care nu s-au retras în stânga Nistrului, au provocat atacuri
izolate până la 18 februarie 191915.
Luptele din nordul Basarabiei au generat pierderi
bolșevicilor de cca 400 de oameni, iar câteva localităţi,
unde s-a constatat că populaţia a sprijinit inamicul,
dedându-se la crime antiromânești, au fost distruse total
sau parţial. Armata română a înregistrat la capitolul morţi
1 general (Stan Poetaș), 2 ofiţeri și 148 de soldaţi; au mai
fost răniţi 2 ofiţeri și 71 de soldaţi, alţi 117 militari fiind
daţi dispăruţi – s-a considerat că au fost luaţi prizonieri
de bolșevici și trecuţi în stânga Nistrului16. Despre
militarii dispăruţi s-a apreciat „că desigur că au fost toţi
masacraţi. Morţii au fost găsiţi mutilaţi în modul cel
mai sălbatic”17.
Pentru evitarea unui atac masiv al bolșevicilor în
Basarabia, în contextul în care aceștia câștigau teren
în zona Odessa, îndreptându-se spre Nistru, generalul
Constantin Prezan (1861-1943) a ordonat Corpurilor
4 și 5 armată, la 20 martie 1919, să pregătească „toate
podurile peste Nistru [...] în vederea unei distrugeri cât
mai radicale”. Distrugerea podurilor avea să fie realizată
de Comandamentele armatei române atunci când vor
considera necesar din punct de vedere operativ18.
Ordinul de distrugere a podurilor s-a fundamentat
pe eliminarea posibilităţii unei agresiuni împotriva
României. Din dorinţa de a se evita distrugerea
precipitată a podurilor, Marele Cartier General a
solicitat Comandamentului Trupelor în România și
Rusia Meridională ca ordinul de distrugere să fie dat în
regiunea Tighina – Bugas de către generalul d´Anselme19.
Cunoscând modul de operare al bolșevicilor,
armata română din Basarabia a intensificat măsurile de
observare, pentru a nu se mai repeta incidente de genul
celui de la Hotin. De aceea, la 13 iunie 1919, din cauză
că a fost văzută o patrulă de cavalerie bolșevică pe malul
stâng al Nistrului, în dreptul satului Bilza, iar ulterior
s-a observat în pădurea Mohailovka „un foc mare care a
durat timp de două ore și în același timp s-a auzit focuri
de mitralieră”, a fost trimis pilotul slt. Dumitrescu, cu un
LGV, în recunoaștere20.
Pilotul a identificat la Moghilev mai multe căruţe
acoperite cu prelate. Asupra a 10 căruţe care se aflau la
gară a aruncat bombe, 6 dintre acestea pornind, la trap,
pe șoseaua spre Karpovka21.
document 2018 2 (80)
studii/documente
Referitor la incidentul de la Moghilev, agentul 101
a raportat că bolșevicii intenţionau să treacă Nistrul cu
ajutorul unor poduri, construite din bărci22, la amenajarea
cărora urma să lucreze un batalion de pontonieri23.
În cele din urmă, în pofida măsurilor de precauţie, 126
de bolșevici au trecut Nistrul la Tighina, luând prizonieri
4 militari români, care au predat o casetă de valori cu 10
milioane de lei24.
Una dintre informaţiile privind intervenţia planificată
a Armatei Albe în Basarabia a fost confirmată iniţial atât
Siguranţa Generală, cât și de Marele Cartier General,
însă, așa cum se va observa, numai Secţia Informaţii a
Ministerului de Război a verificat cazul în profunzime.
Astfel, în situaţia ambiguă din Basarabia s-a lansat
ipoteza că trupele române au primit un ultimatum de
a părăsi Basarabia, de la generalul rus Anton Denikin
(1872-1947), comandantul șef al armatelor în sudul
Rusiei, care le-a și mulţumit pentru că „au păzit Basarabia
de invazia bolșevicilor”. Informarea a fost trimisă de
la Hotin, la 22 septembrie 1919, de șeful Siguranţei,
Stroescu, în atenţia premierului României și a Marelui
Cartier General25, ca urmare a unor articole publicate în
presă26, la 15 și 19 septembrie 191927.
Marele Cartier General a fost informat prin Secţia
Informaţii de așa-zisul ultimatum al lui Denikin de
către Grupul informaţional al generalului Lupescu28.
Potrivit raportului29 scris al generalului Lupescu, într-o
broșură atribuită generalului Denikin, adusă de un agent
nenominalizat, Denikin a cerut „ca România să evacueze
imediat ţinuturile Hotin, Bălţi, Cetatea Albă și Ismail,
iar restul Basarabiei să fie supus unui plebiscit”30.
În completarea informării de la Hotin, I. Negoescu,
subinspector general al Siguranţei la Chișinău, a informat
că generalul Denikin a dat trupelor române un ultimatum
de 14 zile pentru a părăsi Basarabia, solicitând Brigăzii
din Tighina să confirme ultimatumul31.
În contextul în care generalul Denikin a participat la
un Consiliu militar la Kiev, la 15 septembrie 1919, în care
s-a discutat despre modul de luptă împotriva bolșevicilor,
o serie de refugiaţi din Tighina și Chișinău, dar și din
alte orașe din Basarabia, de religie iudaică, au format
un comitet și s-au prezentat la general, solicitându-i să
intervină în Basarabia32.
Generalul Denikin a declinat oferta Comitetului
de iniţiativă, precizând că abia după ce va termina
„operaţiunile cu bolșevicii se va adresa României, în mod
amical, pentru cedarea Basarabiei Imperiului Rusesc și, la
un răspuns negativ din partea guvernului de la București,
vom interveni cu forţa armată pentru a aduce această
provincie din nou în sânul nostru”33.
Atitudinea și afirmaţiile generalului Denikin s-au
datorat unui comunicat primit de la Misiunea Militară
59
studii/documente
Rusă în România, semnat de colonelul Romanovsky, la
14 august 1919, căruia i s-a ordonat ca „până la lămurirea
chestiunilor privind Basarabia pe cale diplomatică să nu
treacă Nistrul”34.
În cele din urmă, informaţia privind ultimatumul de
retragere a armatei române din Basarabia nu a putut fi
confirmată de Siguranţa Generală, care a catalogat-o, la
3 octombrie 1919, ca aparţinând rușilor care se ocupau
cu propaganda antiromânească în Basarabia35, deși șeful
Siguranţei din Reni, E. Bobeica, a fost informat, la
2 septembrie 1919, că un ofiţer rus a declarat că armata
rusă urma să se repatrieze în Rusia, iar în momentul
retragerii va ridica depozitele de armament din România,
urmând a le folosi pentru a realipi Basarabia la Rusia36.
Referitor la planificata „invazie” bolșevică în
Basarabia, la Cabinetul ministrului de război se știa,
încă de la 12 aprilie 1919, că trupele bolșevice aflate
dincolo de Nistru aveau intenţia de a ataca Basarabia
prin trei locuri37, însă numai după curăţarea Ucrainei38.
Informaţia a fost confirmată de Marele Cartier General,
care a informat Președinţia Consiliului de Miniștri, la
19 noiembrie 1919, că ofiţerii din armata lui Denikin
susţineau că, după încheierea luptelor din Ucraina, „vor
începe lupta cu România”. Pentru a pune presiune pe
Denikin, Comitetul „Salvarea Basarabiei” i-a înaintat un
dosar privind Basarabia, cerându-i „să hotărască cu o zi
înainte salvarea Basarabiei, promisă solemn”39.
Analizându-se armata bolșevică, implicată în
acţiuni militare contra ucrainenilor, s-a constatat, la
nivelul Ministerului de Război, că aceasta avea în
componenţă cca 90.000 de oameni, fiind formată din:
trupe bolșevice – cca 2-3 divizii – venite din Rusia;
trupe bolșevice recrutate dintre ucraineni și trupe de
voluntari basarabeni, care au format batalioanele numite
„Basarabia” și „Kurina”40.
Referitor la Denikin, la nivelul Ministerului de
Război se știa că acesta nu avea o situaţie optimă în
lupta cu bolșevicii. În cazul în care nu ar fi primit sprijiul
cazacilor41 de pe Don, bolșevicii ar fi ocupat regiunea
până la sud de Don42.
Nemizând pe sprijinul cazacilor de la Don, armata lui
Denikin și-a completat efectivele cu unităţi compacte de
armeni43, în contextul în care ţăranii din mai multe zone44
s-au revoltat împotriva acesteia, „din cauza mobilizării și
a rechiziţiilor forţate”45.
Propaganda bolșevică pentru intervenţia militară în
Basarabia s-a realizat în mod insistent prin intermediul
presei, iar ca urmare a știrilor din presă s-au iniţiat
acţiuni pentru a „salva Basarabia (…) de sub jugul
siluitorilor români și aventurierilor”46, înfiinţându-se o
serie de comitete comuniste pe scară largă, inclusiv în
Basarabia. Pentru susţinerea financiară a comitetelor s-a
60
folosit frauda, acestea fiind urmărite de către Siguranţa
Generală47.
În acest context, profesorul Tverdohlebov a înfiinţat
„Comitetul pentru salvarea Basarabiei”, susţinând
într-un interviu acordat cotidianului „Odeski Novosty”
că eliberarea Basarabiei se va realiza cu ajutorul unei
armate voluntare, considerând teritoriul dintre Prut și
Nistru „o parte integrantă din Rusia unică”, problema
acestui spaţiu urmând a fi soluţionată atunci când se va
realiza „unificarea Rusiei”48. De altfel, „Comitetul pentru
salvarea Basarabiei” a cerut femeilor din Basarabia,
prin intermediul unui articol publicat în ziarul „Jujnoia
Slovo”, la 30 septembrie 1919, să formeze „un comitet
de dame” pentru a ajuta Divizia 14 Infanterie rusă ca să
scrie „pagini frumoase în viitor și în ziua refacerii marei,
singurei și neîmpărţitei Rusii”49.
Despre armata de voluntari care avea să lupte pentru
Basarabia s-a discutat la ședinţa formaţiunii „Una
și nedespărţita Rusie”, la Odessa (17-18 septembrie
1919)50. În cadrul unui discurs, colonelul Iuchnowsky
a susţinut referitor la Basarabia, în aplauzele audienţei,
că „românii nu o vor părăsi de bună voie nu rămâne alta
decât a o lua cu forţa și cu arme”51.
Formaţiunea „Una și nedespărţita Rusie” a fost
proclamată organul de ajutor al statului major al
armatei voluntare. Prin statutul formaţiunii s-a stabilit
ca propaganda în Basarabia să se facă numai prin
agenţi basarabeni, în mod deschis, „contra românilor și
întreprinderilor lor”, prin proclamaţii în limba română
și în limba rusă52; pentru a crește numărul membrilor
formaţiunii s-a recomandat agenţilor să îi ajute pe soldaţii
ruși, pentru a fi pregătiţi să lupte în spatele armatelor
române, să facă propagandă printre soldaţii întorși din
prizonierat și a-i înscrie în organizaţiile locale ale uniunii;
s-a recomandat ca agenţii să aibă relaţii de prietenie cu
ofiţerii români, mai ales cei de stat-major (pentru a se
obţine informaţii) și să comunice populaţiei române că
va fi autonomă, iar străinilor că se vor bucura de toate
drepturile53. Abia la 5 noiembrie 1919, autorităţile
române au fost informate de Marele Cartier General
despre faptul că Uniunea „Una și nedespărţita Rusie” „va
lupta pentru toate căile pentru recucerirea Basarabiei,
această provincie fiind absolut necesară pentru viaţa
Rusiei”54.
Unul dintre motivele invocate de bolșevici pentru
ocuparea Basarabiei a fost acela că spaţiul dintre Prut și
Nistru deţinea un pământ foarte bun55.
Este posibil ca între „Comitetul pentru salvarea
Basarabiei” și „Una și nedespărţita Rusie” să fi existat
discuţii pe această temă, aspect confirmat de faptul
că ofiţerilor ruși care se aflau în Basarabia, „fără nicio
ocupaţie”, li s-a comunicat de către „Comitetul pentru
2 (80) 2018 document

salvarea Basarabiei” să provoace tulburări interne în
Basarabia în momentul în care armata rusă va acţiona
contra României56.
Dincolo de propaganda antiromânească din
Basarabia 57, subinspectorul general al Basarabiei a
informat Siguranţa Generală, la 10 octombrie 1919,
despre starea de spirit a populaţiei din Basarabia. Acesta
a constatat că „majoritatea populaţiei nu nutrește deloc
sentimente pur românești și vede cu ochi răi unirea
cu Vechiul Regat; caută și organizează chiar nu o
descentralizare, ci o autonomie a Basarabiei pentru a
putea fi liberi în acţiunile lor, iar nu sub controlul celor
din Regat”.
Cauza acestei stări de spirit a fost identificată în
rândul funcţionarilor din administraţie, atât a celor
care au fost transferaţi din Vechiul Regat, cât și a celor
care au fost preluaţi din vechea administraţie rusă.
Astfel, „funcţionarii din Vechiul Regat care au inundat
Basarabia, sunt consideraţi o plagă pentru populaţie.
Jandarmii și agenţii de percepţie bat și schinguiesc pe
locuitori pentru lucru de nimic; așa de exemplu: dacă vine
la un locuitor spre a-i cere plata de 300 lei și acesta are
în casă suma, îi cere să-l îngăduie 2-3 zile, până va vinde
o vită sau altceva, perceptorul vine peste o săptămână și
pe lângă datoria de 300 lei îi ia și amendă 200 lei, că n-a
plătit la timp dările. Administratorul financiar din Bălţi
când vine cineva să-i facă reclamaţie îi dă afară, în loc
să-i asculte plângerea”58.
Referitor la funcţionarii basarabeni care au fost instalaţi
de autorităţile române, aceștia au fost catalogaţi ca fiind
foști membri ai bolșevicilor, scopul lor fiind acela „de a face
neajunsuri funcţionarilor din Regat, pentru ca aceștia să
plece sau să fie daţi afară și odată rămași singuri să se pună
în capul bandelor de bolșevici, să taie și să spânzure”59.
Pentru corelarea proporţiei dintre funcţionarii
basarabeni și cei veniţi din alte regiuni ale României,
s-a înfiinţat o comise, în martie 1919, pe lângă Serviciul
Administraţiei Centrale al Directoratului de Interne al
Basarabiei, cu scopul elaborării unui proiect de organizare
a funcţionarilor60. Astfel, s-a constatat că exista o tendinţă
de marginalizare a funcţionarilor locali (mulţi proveneau
din vechiul regim rus, fiind ostili noii administraţii),
considerată ca necesară, în condiţiile românizării
aparatului administrativ. Astfel, Comisiile de recrutare a
funcţionarilor au primit precizări, încă din 24 iulie 1918,
să acorde prioritate la recrutare funcţionarilor basarabeni,
apoi ardelenilor și bucovinenilor. Funcţionarii recrutaţi
aveau statutul de stagiar, fiind confirmaţi în post dacă,
după șase luni de stagiu, promovau un examen de evaluare
a cunoștinţelor profesionale și a celor de limba română61.
În schimb, atitudinea armatei române faţă de populaţia
civilă din Basarabia a fost determinată de ordinul
document 2018 2 (80)
studii/documente
generalului Constantin Prezan, care a cerut trupelor,
la 19 ianuarie 1919, să aibă o atitudine binevoitoare
faţă de populaţia pașnică. Să-i apere avuţia și viaţa și să
procedeze „cu toată asprimea” faţă de răufăcători62.
Din cauza propagandiștilor, la 21 mai 1920, de Ziua
Eroilor, când Regele Ferdinand și Regina Maria au
vizitat Chișinăul, autorităţile au realizat o schimbare de
ultimă oră în program, contramandându-se procesiunea
la Cimitirul eroilor, iar parastasul a fost organizat în
Catedrala orașului63.
În Transilvania, propaganda ungară a fost constantă
pe tot parcursul anului 1919, constatându-se de
către agenţii de informaţii că cetăţenii români de
alte naţionalităţi „nu recunosc autorităţile române, ci
lucrează în ascuns la refacerea Ungariei în hotarele ei
milenare”64.
Ca și în Basarabia, funcţionarii au generat o
problemă administrativă. „Cei noi nu aveau experienţă,
necunoscând limba română și având probleme stilistice,
în timp ce funcţionarii regimului vechi sunt agenţii
guvernului ungar, care sunt pregătiţi cu trup și suflet
pentru o administraţie ungurească și nicidecum pentru
cea românească”65.
Populaţia de naţionalitate ungară s-a înscris în
societăţile „Ebredő magyrok” și „Területi épséget védő
liga”, cu scopul refacerii Ungariei în graniţele anterioare
Primului Război Mondial 66. De asemenea, „sașii
sunt foarte nemulţumiţi din cauza reformei agrare,
neputându-se împăca cu ideea, ca pământul lor să fie
dat valahilor, și, astfel, se mângâie cu speranţa că pacea
aceasta nu va fi admisibilă, și astfel nici România Mare
nu se va înfăptui”67.
În judeţele Ciuc, Odorhei și Trei Scaune, unde
populaţia a fost majoritar ungurească, aceasta nu s-a
obișnuit cu administraţia românească, iar „funcţionarii
unguri, care au fost și sub stăpânirea ungurească, dintre
care o parte sunt în slujba statului român, prin rezistenţa
pasivă și dispreţul care îl arată faţă de tot ce e românesc,
dau exemplu poporului cum să se poarte și ei”68.
Nemulţumirile populaţiei au crescut din cauza
preţurilor maximale69, a dispariţiei produselor de pe piaţă
(petrolul nu se găsea la vânzare, însă dacă un ţăran oferea
30 de ouă pentru un litru de petrol putea să primească
orice cantitate dorea70), cumpărătorii fiind lăsaţi la voia
speculanţilor71.
Iniţial, în anul 1919, ungurii au insistat ca Transilvania
să fie păstrată în componenţa Ungariei prin realizarea
unei Ungarii în graniţele existente în anul 1914. În acest
scop, un ofiţer ungur s-a prezentat la Biroul de Informaţii
al armatei române, susţinând că maghiarii, după ce au
respins realizarea unei uniuni cu Serbia „găsesc naturală
numai o uniune cu România”72.
61
studii/documente

O a doua militar după ce

vizită a ofiţerului bolșevicii unguri
ungur la Biroul au trecut linia
român de de demarcaţie
Informaţii a fost și au înaintat
înregistrată la în Transilvania.
27 septembrie Secţia Operaţii
1919, acesta a Marelui
cerând să se Cartier General
evite întârzierile a re a l i z a t , l a
în realizarea 27 aprilie 1919,
uniunii. În scopul un rezumat al
celor prezentate, operaţiunilor
ofiţerul ungur militare din
a relatat despre Tr a n s i l v a n i a ,
modul de potrivit căruia,
acţiune din Artilerişti români trecând peste podul budapestan „Frantz Josepf“ după mai multe
(Fototeca Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”)
punct de vedere zile în care
diplomatic și militar: „în Ungaria s-a format un curent „bande și trupe regulate ungare atacau posturile noastre
pentru uniune, mai ales printre ofiţeri, care și-au dat acoperite din Transilvania“, ungurii au trecut linia de
seama de situaţia Ungariei. Încercările lor sunt însă demarcaţie între Ilba și Cicăldău, la 15 aprilie 1919,
timide, fiindcă guvernul Frederich este contra acestei „atacând prin surprindere posturile noastre acoperite” și
idei. Colonelul Darmandy, un ofiţer capabil și care are ocupând Dealul Pietrișului. În consecinţă, trupele române
trecere printre ofiţeri, guvernează curentul și acum a din Transilvania au primit ordinul de a ataca pe tot frontul
atras de partea mișcării pe amiralul Horty73; acesta are „pentru a ridica inamicului putinţa de a mai fi agresiv”78.
forţa armată (garda albă) la dispoziţie și este înconjurat Propaganda ungară privind ostilitatea locuitorilor din
de oameni politici, gata să formeze un guvern pentru Transilvania, în special a secuilor, la adresa României a
mișcare; așteaptă numai asentimentul României, ca să fost continuată de către unguri și după ce armata română
dea orice probe de bună credinţă”74. a ajuns la Budapesta79. Una dintre informaţii s-a referit
În pofida bunei credinţe invocate de ofiţerul ungur, în la faptul că unităţi de secui din Transilvania au luptat
aceeași lună, Comandamentul Trupelor din Transilvania a în cadrul armatei ungare împotriva armatei române.
înregistrat omorârea sublocotenentului (r) Negoiţă Nicolae Pentru verificarea acestui aspect s-au solicitat detalii la
din Regimentul 7 Vânători, din Grupul generalului Comandamentul Suprem al Trupelor Naţionale Ungare,
Moșoiu, de către doi civili unguri, lângă o pădure din care i-a răspuns generalului Soas, șeful de stat-major
Györ75, evenimentul fiind consemnat într-un Raport al Comisiei Militare Interaliate80. Potrivit informării
operativ76 la nivelul Comandamentului. Sublocotenentul primite de la Comandamentul ungar, „unităţile de secui
fusese trimis de conducerea regimentului la trenul proveneau din tot teritoriul roșu, mai ales din Budapesta
regimentar, situat în staţia Szt. Janos (la 5 km est de Györ). și în mică parte din oameni cu adevărat secui originali”.
În drumul său, ofiţerul s-a întâlnit cu civilii Cserny Antal Unităţile de secui nu au vrut să lupte pentru bolșevicii
și Szarkaszi Ioszeg, întrebându-i în ce direcţie trebuie unguri și nici împotriva trupelor române, fiind declarate
să meargă pentru a ajunge la staţia Szt. Janos. Civilii suspecte și internate „în regiunea de peste Dunăre”.
l-au omorât pe ofiţerul român, însușindu-și banii și alte Comandamentul Suprem Ungar a identificat unităţile
bunuri pe care le avea asupra sa. Deși știau adevărul despre de secui în locul în care au fost internate, desfiinţând
omor, jandarmii din comuna Bonyretalan (14 km est de Brigada de Secui și reducându-i efectivele la numărul
Györ) au consemnat în actele de investigare a cazului, că unui regiment. Din cauză că nu mai existau secui în
ofiţerul român a fost omorât de soldaţi români. În acest cadrul trupelor, nu s-a mai folosit denumirea de secui
context, armata română i-a cercetat pe jandarmii din la unităţi, companiile fiind integrate în cadrul a trei
comuna Bonyretalan pentru fals și uz de fals în înscrisuri, regimente, autorizate a funcţiona în zona Szombathely,
iar Szarkaszi Ioszeg a fost prins și arestat, asupra sa fiind precizându-se că „puţinii care au mai rămas din soldaţii
găsită centura și o parte din banii ofiţerului român77. de origine secui au fost concediaţi”81.
După o serie de provocări bolșevice la graniţa Ideea intervenţiei armate în Transilvania pentru a-i
dintre România și Ungaria, armata română a intervenit elibera „pe fraţii [...] din Ardeal” a continuat să fie folosită

62 2 (80) 2018 document


Fragment din piatra funerară a generalului Stan Poetaş,
recuperată din Cimitirul civil din Soroca
în propaganda ungară și după ce armatele române au
defilat prin Budapesta. Despre acest aspect a informat82
Comandamentul Trupelor din Transilvania, care a precizat,
Planul monumentului generalului Stan Poetaş
la 3 noiembrie 1919, că a avut loc o întrunire politică în
orașul Szkésfehérvár, la care au participat miniștrii ungari
de Război, Agricultură și de Lucrări Publice, care, prin
discursurile ţinute, au îndemnat „populaţia să se înroleze
în număr cât mai mare, pentru a putea să elibereze de sub
jugul străin pe fraţii lor din Ardeal”83.
Propaganda realizării unei Ungarii care să aibă între
graniţele sale și Transilvania prin intermediul unui
război cu România a continuat și în decembrie 1919.
document 2018 2 (80)
studii/documente
Potrivit unui document84 al Comandantului Trupelor
din Transilvania, ministrul de Război ungar a cerut, în
scopul pregătirii războiului, să se strângă efectele militare
aflate în posesia civililor și să fie înscriși în evidenţe toţi
ofiţerii aflaţi în rezervă85. S-a constatat, faţă de lunile
anterioare, creșterea propagandei contra României: „Ura
contra noastră în Ungaria ia proporţii din ce în ce mai
mari; întreaga presă e plină cu injurii la adresa noastră”.
Propaganda pentru integritatea Ungariei a generat
înfiinţarea „Ligii pentru apărarea integrităţii Ungariei”,
iar la Budapesta au fost promovate afișe care îndemnau
la război, tipărite sub auspiciile Ministerului de Război
ungar și a ligii menţionate86.
Concluzionând, politica propagandei extremiste
sovietice și ungare a rămas constantă faţă de Regatul
României în perioada interbelică, scopurile anunţate încă
din anul 1919 – „unificarea Rusiei” și „refacerea Ungariei” –
fiind atinse în 1940, când ultimatumul transmis României
de URSS87 și Dictatul de la Viena, au determinat ca
Basarabia să fie ocupată de URSS, iar Transilvania să
fie administrată de Ungaria până în 1944, când armata
română a eliberat-o și a readus-o Patria mamă.
După 99 de ani, militarii români care au murit pentru
apărarea României Mari nu sunt uitaţi. Deși sovieticii
au distrus statuia generalului Poetaș și au profanat
mormântul acestuia, la 13 martie 2018 s-a resfinţit piatra
de mormânt a generalului Poetaș, relocată în incinta
Muzeului de Istorie din Soroca, urmând ca în memoria
sa să fie realizat și un monument, după planul inserat în
prezentul documentar.
Epitaful de pe blocul din marmură resfinţit la Soroca
evocă nu numai personalitatea generalului Stan Poetaș,
dar este în același timp și un îndemn peste timp, pentru
generaţia prezentă dar și pentru cele viitoare:
„MEMENTO. Generalul Stan Poetaș inspectând
posturile de pază rânduite în largul Nistrului, front de
război, a fost atacat în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul
1919 (ianuar) între satele Calarașovca și Unguri de
bolșevici contra cărora s-a luptat cu arma în mână până în
ultima clipă, când răpus de 4 gloanţe dintre care unul drept
în inimă a căzut pentru patrie murind ca un erou. Mândrie
Neamului și Ţării. SLĂVIRE MEMORIEI LUI”.
„CUVÂNT URMAȘILOR NOȘTRI. Prinos de
recunoștinţă de-a pururi sfântă aducem viteazului general
Stan Poetaș, fiul născut din părinţi săteni, care în lupte
strașnice la Topraisar, în Dobrogea și Mărășești a făcut
stâncă din pieptul său, luptând de-a valma și în același
rând cu soldaţii, iar la Calarașovca, în ţinutul Sorocii,
străjuind meleagurile bătrânului Nistru, a căzut mort,
apărându-ne pe noi și pământul nostru strămoșesc de
hoardele ce veneau din răsărit și miazănoapte ca să
ne strice rânduiala și buna înţelegere. Dumnezeu să-l
63
studii/documente

Monumentul „Vulturul” – detaliu placă comemorativă

(Colecția Cătălin Fudulu)

despărţiţi de graniţa fixată pe râul de sânge93, chiar dacă

Monumentul „Vulturul” (Colecția Cătălin Fudulu)
odihnească în pace! Urmașilor noștri lăsăm cuvânt să-i
împodobească cu flori și să-i cinstească în veci memoria
acestui erou SANTINELĂ A ROMÂNIEI LA NISA.
[SUBSCRIITORII]”.
Referitor la colonelul Victor Tomoroveanu88, corpul
neînsufleţit al acestuia a fost exhumat la iniţiativa
Diviziei 2 Vânători, fiind reînhumat89 în Cimitirul
eroilor Rulikovski90 din municipiul Oradea, loc unde
a fost dezvelit și Monumentul „Vulturul”91, la 4 aprilie
192092, în memoria eroilor români care au murit în
Campania anului 1919. Pentru cinstirea memoriei
colonelului Victor Tomoroveanu, la 31 octombrie
2017, Primăria municipiului Botoșani a alocat suma
de 25.210 lei, pentru realizarea unui bust în memoria
acestuia. În acest scop, Ministerul Apărării Naţionale
a pus la dispoziţia sculptorului, prin intermediul
Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, o fotografie
a colonelului Tomoroveanu.
În schimb, lacrimi încă curg pe obrajii Basarabiei,
românii aflaţi de o parte și de alta a Prutului fiind
la Chișinău 20.000 de români și moldoveni au participat,
la 25 martie 2018, în Piaţa Marii Adunări Naţionale la
un Marș al Unirii, folosit de politicienii de peste Prut
pentru demararea campaniei electorale parlamentare94.
În schimb, liderii politici de la București s-au declarat
pentru Unirea Republicii Moldova cu România, cu
prilejul unei ședinţe solemne a Parlamentului României,
la 27 martie 2018, în contextul împlinirii a 100 de ani de
la Unirea Basarabiei cu ţara95; în aceeași ședinţă, Adrian
Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova,
a declarat însă fără echivoc: „La ora actuală există opţiuni
diferite în Republica Moldova, trebuie luat în considerare
ce vor cetăţenii, azi își doresc să fie Republica Moldova
un stat independent”96.
Dincolo de aniversarea Centenarului Unirii
Basarabiei cu România, a marșurilor de la Chișinău și
a declaraţiilor pozitive din Parlamentul României, o
serie de europeniști consideră tema unirii Basarabiei cu
România o diversiune, în contextul în care „prezenţa mai
multor lideri politici din România la Marea Adunare
Centenară de la Chișinău, majoritatea din opoziţie,
nu reprezintă un pas tactic eficient, în condiţiile în
care România nu a fost acceptată în Schengen, iar
parteneriatul strategic nu a formulat o opinie în legătură
cu apropierea NATO de zona controlată de Armata
a IV-a rusească”97.

States of Spirit and Extremism in Basarabia

and Transylvania after the Realization of Great Romania
Cătălin Fudulu, Ph.D.

Abstract: The realization of Great Romania on December 1, 1918 was affected by extremist actions
organized in Basarabia and Transylvania, initiated by the representatives of anti-unionist currents. Among
the means used were the propaganda/counter-propaganda, armed actions, massacres or robberies.
Keywords: Basarabia, Transylvania, 1919, anti-unionist actions, extremism, armed intervention

64 2 (80) 2018 document

 studii/documente
NOTE
57
*Studiul a fost susţinut în cadrul Simpozionului „1918. De la Chişinău la Alba-Iulia”, În cotidianul „Ziua Viitoare” din Odessa s-a publicat, la 22 septembrie 1919, articolul
organizat de Arhivele Militare Naţionale Române, în ziua de 22 martie 2018, la Cercul Despre ce este vorba aici?, politicienii români fiind consideraţi escroci în privinţa
Militar Naţional. Basarabiei: „Trec săptămânile, lunile, anii şi nenorocita Basarabie tot geme în ghearele
1
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor. de maimuţă ale stăpânirii româneşti. Oamenii buni şi sinceri se consolează de fiecare
2
Forţă militară din Rusia, sprijinită de anumiţi politicieni, care s-a opus bolşevicilor dată, zicând că şansele Rusiei în chestia Basarabiei s-au ameliorat, dar politicienii
după Revoluţia din octombrie (25 octombrie/7 noiembrie 1917), luptând împotriva români, în acelaşi timp, reuşesc să găsească ieşiri ascunse în labirintul diplomaţiei
Armatei Roşii, care sprijinea sovietele şi comunismul. aliaţilor pentru întărirea uzurpării lor. Oare când, în fine, barbara putere cu diplomaţii
3
Arhivele Militare Naţionale Române (A.M.N.R.), Fond microfilme, rola P.II. 6.786, săi hoţi, cu administraţia sa neruşinată, cu mituiţii săi homerici, cu banda sa de straşnici
cd. 313. escroci politici, va înceta a fi un AVANPOST AL CULTURII OCCIDENTALE ÎN
4
Marin C. Stănescu, Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România, ORIENT, precum ea singură se supranumeşte cu mândrie”.
58
1917-1919, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999, p. 238. S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, ff. 38-39.
5 59
Ibidem, p. 223. Ibidem, f. 39.
6 60
Ibidem, pp. 226-227. Steliana Suveică, Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928). Modernizare
7
General n. 5 decembrie 1870; sublocotenent 8 iulie 1891; locotenent 10 mai 1894; prin reforme, Editura Pontos, Chişinău, 2010, p. 237.
61
căpitan 1 mai 1902; maior 10 mai 1890; locotenent-colonel 1 aprilie 1914 – conform Ibidem, p. 237,
62
Lucian Predescu, Enciclopedia României, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1999, Marin C. Stănescu, Op. cit., p. 226.
p. 667. 63
***, Sosirea suveranilor noştri la Chişinău, în „Sfatul Ţării”, anul III, nr. 610,
8
Marin C. Stănescu, Op. cit., p. 227. sâmbătă, 22 mai 1920, p. 2.
9 64
Pentru mai multe detalii privind numărul morţilor de război din Primul Război Mondial, S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 7/1919, f. 3.
65
centralizaţi în Cimitirul eroilor din Soroca, vezi Alexandru Dobrică, Cimitirul Eroilor Ibidem, f. 5.
66
din Chişinău, o istorie uitată, în revista „Document. Buletinul Arhivelor Militare Ibidem, f. 6.
67
Române”, nr. 2(80)/2018, pp. 46-52. Ibidem, f. 15.
10 68
***, O mare sărbătoare naţională la Soroca, în „Cultul Eroilor Noştri”, nr. 1/ 1922, p. 6. Ibidem.
11 69
Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru Întregirea României 1916-1919, vol. Ibidem, f. 8.
II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, pp. 439-440. 70
Ibidem, f. 9.
12 71
Marin C. Stănescu, Op. cit., p. 232. Ibidem, f. 13.
13 72
Ibidem, p. 232. A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 103.
14 73
Ibidem, p. 234. Miklós Horty (1868-1957).
15 74
Ibidem. A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 103.
16 75
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 6.786, cd. 314. Conform Raportului de pierderi cu nr. 70 din 26 septembrie 1919.
17 76
Ibidem. Documentul a fost înregistrat cu nr. 315 din 29 septembrie 1919.
18 77
Ibidem, cd. 388. A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 107.
19 78
Ibidem, cd. 422. Ibidem, P.II. 1.526, cd. 20.
20 79
Ibidem, rola P.II. 1.1525, cd. 2. Pentru mai multe detalii privind intrarea armatei române în Budapesta, vezi: Cătălin
21
Ibidem. Fudulu, Armata română ocupă Budapesta fără luptă, în „Dosarele Historia“, an III,
22
Pentru a nu fi observate de informatori, bărcile au fost acoperite cu prelate şi ascunse nr. 37, martie 2005, pp. 32-35.
în mai multe locaţii: 28 în grădina lui Krasatki, 20 la gară, 10 la rezervorul de apă şi 8 80
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 135.
81
la o casă din strada Poltavskaya. Ibidem.
23 82
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.1525, cd. 3. Raportul informativ cu nr. 344 din 4 noiembrie 1919.
24 83
Ibidem, cd. 7-8. A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 174.
25 84
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (S.A.N.I.C.), Fond Direcţia Generală Raportul cu nr. 370 din 1 decembrie 1919.
85
a Poliţiei (D.G.P.), dosar nr. crt. 4/1919, f. 6. A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.525, cd. 196.
26
Cotidienele „Ucraina” şi „Jmerinca”. 86
Ibidem.
27
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, ff. 51-53. 87
Semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu partea a doua secretă, care aşa a şi rămas
28
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.1525, cd. 41 şi cd. 105. până la finele celui de Al Doilea Război Mondial, a arătat interesul deosebit pe care URSS
29
Raportul informativ cu nr. 360 din 10 noiembrie 1919. l-a acordat Basarabiei, în condiţiile în care afirmase cu orice ocazie că nu recunoaşte
30
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.1525, cd. 180. spaţiul dintre Prut şi Nistru ca aparţinând României, vezi Emilian Bold, Ilie Seftiuc, Pactul
31
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, f. 8. Ribbentrop-Molotov, Editura Institutul European, Iaşi, 1998, pp. 144-146.
32 88
Ibidem, f. 12. Colonelul Victor Tomoroveanu a fost comandantul Brigăzii 2 Infanterie, fiind distins
33
Ibidem. post-mortem cu Ordinul „Mihai Viteazul”, prin Înaltul Decret cu nr. 2.339 din 1 iunie
34
Ibidem, f. 18. 1920, „pentru vitejia şi elanul cu care a condus Brigada a 2-a Infanterie în luptele
35
Ibidem, f. 21. cu maghiarii de la Kenderes din iulie 1919. Întrucât inamicul a atacat cu forţe mult
36
Ibidem, f. 23. superioare aripa dreaptă a trupelor noastre, a intervenit personal pe linia de luptă,
37
La nord, între Staraja-Uszyca şi Moghilev, la Tiraspol şi la sud de Cetatea Albă. aşezându-se cu arma în mână în fruntea brigăzii sale, cu care a pornit la atac, căzând
38
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.526, cd. 13. vitejeşte pe câmpul de onoare”, vezi coordonator Eugen Stănescu, Cavaleri ai Ordinului
39
Ibidem, rola P.II. 1.525, cd. 193-194. militar de război „Mihai Viteazul”, Editura Salgado, Sibiu, 2002, p. 92.
40 89
Ibidem, rola P.II. 1.526, cd. 16. La vremea respectivă au mai fost reînhumaţi cpt. Chivănescu, lt. N. Potângu, mr. Vlad
41
Provincia Don, prin Rada acesteia, încerca să se răzbune pe Denekin, pentru Copgea, slt. D-tru Anghelescu, N. Stoica, Anton Teodor, I. Stănescu, Poroc Daniil, Sandu
spânzurarea unor membri ai acesteia în anul 1918. N. Popescu, serg. G. Tănăsescu, C-tin Stănescu, N. Coconiu, V. Grozavu, V. Popa, cap.
42
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.526, cd. 40. I. Ciulijan, N. Postelnicu, armurier Gh. Moldoveanu, sold. M. Genozevea, I. Baicu,
43
Ibidem, rola P.II. 1.1525, cd. 41. I. Sava, Şt. Orişan, Gh. Tomescu, V. Radu, P. Roşinoiu, N. Sultana, P. Blăjan, D-tru
44
Birzula, Poltava, Harkov şi Ecaterinoslav. Papain, D-tru Bercea, Alexa Constantin, Vasile Alexandru, N. Nasta, Iancu Stegaru,
45
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.526, cd. 158. Stan Androne, Grozea Miocanu, V. Juroamă, I. Ghicet, I. Theise şi 27 eroi necunoscuţi.
46 90
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, f. 10. Pentru mai multe detalii privind Cimitirul eroilor Rulikovski, în care au fost înhumaţi
47
A.M.N.R., Fond microfilme, rola P.II. 1.526, cd. 320. 2.632 morţi de război din Marele Război, vezi Cătălin Fudulu, Morminte şi opere
48
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, f. 10. comemorative de război orădene, în ***, Eroi şi morminte, vol. II, Editura Alpha MDN,
49
Ibidem, f. 37. Bucureşti, pp. 74-76 şi ***, Locuri de glorie. Mormintele Marelui Război, Editura
50
Ibidem, f. 71. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2018, pp. 78-80.
51 91
Ibidem. Pentru detalii privind Monumentul „Vulturul”, vezi revista „Document. Buletinul
52
Ministerul de Interne a identificat 15 broşuri cu rol propagandistic, care aveau să fie Arhivelor Militare Române”, nr. 2(48)/2010, pp. 76-85.
92
distribuite în România de agenţii ruşi, una dintre ele avânt titlul Revoluţia socială din La data dezvelirii, Monumentul „Vulturul” a fost situat în parcela cu nr. 7 din Cimitirul
România şi revoluţia din Basarabia. În acest context, ministrul de Interne a solicitat Eroilor. La 25 octombrie 1984, când a fost mutat pe amplasamentul actual, în faţa
Siguranţei Generale să îi cerceteze pe cei care aveau să răspândească broşurile Parcelei eroilor români din cel de-Al Doilea Război Mondial, figura în parcela cu nr. 22.
propagandistice şi trimişi în faţa Curţii Marţiale. 93
Denumirea vine de la bătălia care s-a dat în Capul de pod de la Ţiganca (4-19 iulie 1941), când
53
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, ff. 71-72. peste 1.000 de militari români au murit în luptă, înroşind cu sângele lor râul Prut.
54
Ibidem, f. 73. 94
Sebastian Zachman, Un veac de amăgire. Cum şi-au bătut joc politicienii de unionism
55
Basarabia deţinea, la finele anilor `30, 199.460 ha de pădure, 110.582 ha de vii, 28.274 la Chişinău, în „Adevărul”, nr. 7915, miercuri, 28 martie 2018, p. 1.
95
ha livezi cu pomi fructiferi, 28.425 ha fâneţe naturale, 427,618 ha păşuni. Totalul terenului Romulus Georgescu, Cum a ajuns Unirea prilej de dezbinare politică, în „România
agricol al Basarabiei constituia 3.626.428 ha, din care 3.031.529 ha suprafaţă arabilă, Liberă”, nr. 8098, miercuri, 28 martie 2018, p. 4.
conform Nicolae Enciu, Basarabia în anii 1918/1940. Evoluţie demografică şi economică, 96
Ibidem.
97
Editura Civitas, Chişinău, 1998, p. 10. Marius Ghizelan, De ce Unirea Basarabiei nu se poate face acum, în „Adevărul”,
56
S.A.N.I.C., Fond D.G.P., dosar nr. crt. 4/1919, f. 106. nr. 7915, miercuri, 28 martie 2018, p. 9.

document 2018 2 (80) 65

studii/documente
CONTRIBUŢIA LOCUITORILOR DIN BUCUREŞTI
LA „FONDUL JERTFELOR LINIEI DEMARCAŢIONALE” (1919)
Dr. Vasile MĂRCULEŢ1
Colonel (r) Dr. Alexandru BUCUR2
U
nirea Transilvaniei cu România, proclamată
de marea adunare a naţiunii române,
desfășurată la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia,
a determinat o puternică efervescenţă naţională în rândul
tuturor locuitorilor români ai provinciei. Pe plan extern,
actul de la Alba Iulia, recunoscut de Puterile Aliate, a
fost puternic contestat de statul maghiar, care a recurs
inclusiv la folosirea forţei armate pentru împiedicarea lui.
„Fondul jertfelor liniei demarcaţionale”–
înfiinţare și evoluţie
Oprirea ofensivei armatei române, în urma
dispoziţiilor Comandamentului Aliat, a încurajat forţele
maghiare să reia acţiunile antiromânești, încălcând cu
bună-știinţă hotărârile internaţionale. Profitând de
oprirea ofensivei armatei române în Transilvania, forţele
armate ale Ungariei au ocupat întinse regiuni din vestul
provinciei, situate în zona liniei de demarcaţie stabilită
de Aliaţi. Scopul acestor acţiuni este clar semnalat de
Constantin Kiriţescu, care consemna că recâștigarea
Ardealului este acum obiectivul principal al sforţărilor lor3.
Regimul de ocupaţie, cu un pronunţat caracter
antiromânesc, a supus populaţia românească unor
abuzuri greu de imaginat4. Presa românească a vremii
a semnalat, de altfel, atrocităţile la care au fost supuși
locuitorii români indiferente de statutul lor social5.
În aceste momente dificile, solidaritatea românilor
de pretutindeni avea să se manifeste cu pregnanţă.
În sprijinul fraţilor lor din zona linei de demarcaţie,
năpăstuiţi de ocupanţii unguri, locuitorii din restul
provinciei au venit, atât prin strângerea de fonduri în
bani, cât și prin donaţii de bunuri materiale și alimente.
Iniţiativa colectării de fonduri bănești și de ajutoare
materiale, în scopul ajutorării românilor din zona
liniei de demarcaţie, supuși represiunilor maghiare, a
revenit femeilor române din Sibiu și din împrejurimi.
În adunarea Reuniunii femeilor române din Sibiu din
18 martie 1919, acestea au decis înfiinţarea Fondului
jertfelor liniei demarcaţionale sau liniei de demarcaţie.
Scopul fondului, care urma să se constituie din colecte,
chete, daruri ori alte ofrande de la locuitorii întregii ţări
românești, precum și de la oficii publice, bisericești, institute
particulare și de umanitate, era acela de a veni în ajutorul
victimelor violenţelor maghiare6.
Administrarea fondului era încredinţată Băncii
„Albina” din Sibiu, către care trebuiau trimise direct toate
66
ofrandele, distribuirea ajutoarelor urmând a se realiza
prin Comitetul Executiv cu ajutorul organelor ce va afla
de cuviinţă, iar termenul final de încheiere a strângerii
contribuţiilor era fixat pentru 1 mai 19197. Așa cum
informaţiile o vor arăta, însă, această dată avea să fie
prelungită ulterior, fără a mai fi stabilită una finală.
De asemenea, în acţiunea de strângere a colectelor
s-au implicat activ patru ziare din Transilvania:
„Telegraful Român”, „Patria”, „Renașterea Română” și
„Unirea Poporului”. De altfel, din paginile lor dispunem
de cele mai consistente informaţii cu privire la evoluţia
Fondului jertfelor liniei demarcaţionale.
Primul organism care a deschis seria contribuţiilor
a fost Corpul Voluntarilor Ardeleni. Membri săi au
contribuit cu suma de 10.000 de coroane8. La 19 martie
1919, în urma unei colecte organizate pe străzile orașului,
femeile din Sibiu au strâns suma de 15.947 de coroane9.
La rândul lor, preoţii, întruniţi într-un congres în Sibiu,
au donat fondului 5.699 de coroane10. În scurt timp,
contribuţiile au început să curgă de pe întreg spaţiul
locuit de români, astfel că, în conformitate cu cifrele
publicate în „Telegraful Român” nr. 29 din 12/25 martie
1919, în numai câteva zile de la înfiinţare se strânseseră
în fond 34.362 de coroane11.
Au răspuns imediat apelului Reuniunii femeilor române
din Sibiu, alte asociaţii ale femeilor, atât din Transilvania,
cât și din Vechiul Regat: Reuniunea femeilor Române
Greco-Catolice din Blaj, care a contribuit cu suma de
6.737 de coroane; Societatea Ortodoxă a Femeilor Române
din București,
care a trimis
suma de 3.000
lei; Reuniunea
femeilor
române din
Brașov, care a
donat 6.573
coroane și
2 0 fi l l e r i 1 2 ;
Reuniunii
„ S f. M a r i a ”
a femeilor
r o m â n e Telegrama de aderare a Societății Ortodoxe
din Cluj; a Femeilor Române din București
Reuniunea la apelul femeilor din Sibiu – Ziarul „Patria”,
femeilor anul I, nr. 34, din 26 martie 1919, p. 3
2 (80) 2018 document

române din Bistriţa, Reuniunea femeilor române din
Năsăud, Reuniunea femeilor din Sângiorgiul de Câmpie,
Liga drepturilor și datoriilor femeii.
Parcurgerea presei ne arată faptul că strângerea
de fonduri pentru victimele atrocităţilor maghiare de
dincolo de lina de demarcaţie nu s-au oprit la 1 mai
1919, așa cum fusese stabilit iniţial, ci a continuat și după
această dată, până la sfârșitul lunii iunie. Sumele strânse
în fond au cunoscut creșteri continue:
- la 3 aprilie 1919 acestea erau de 35.963 de coroane
și 60 de filleri13;
- la 12 aprilie de 72.098 coroane și 60 de filleri14;
- la 19 aprilie de 108.794 coroane și 40 de filleri15;
- la 24 aprilie de 125.556 coroane și 20 de filleri16;
- la 10 mai de 148.504 coroane și 40 de filleri17;
- la 17 mai de 168.890 coroane și 35 de filleri18;
- la 20 mai de 178.408 coroane și 75 de filleri19;
- la 24 mai de 188.908 coroane și 92 de filleri20;
- la 31 mai de 199.110 coroane și 42 de filleri21;
- la 7 iunie de 207.922 coroane și 37 de filleri22;
- la 14 iunie de 229.860 coroane și 51 de filleri23;
- la 21 iunie aceasta era de 524.025 coroane și 71 de filleri24;
- la 26 iunie 534.776 coroane și 60 de filleri25;
- la 28 iunie de 541.476 coroane și 65 de filleri26.
După 28 iunie nu mai dispunem de informaţii
provenite din presă cu privire la noi colecte pentru
Fondul jertfelor liniei demarcaţionale. Asemenea acţiuni
au continuat însă. Conform Raportului general pe anii
1917/18 și 1918/19, al Reuniunii Femeilor Române din
Sibiu, publicat în 1919, se arată însă că la data prezentării
acestuia se strânseseră peste 700.000 coroane27.
Alături de bani, în Fondul jertfelor liniei de demarcaţie,
s-au colectat și unele bunuri materiale și produse
alimentare. Ziarul „Telegraful Român” nr. 59 din 26 iunie
1919, spre exemplu, înregistrează faptul că locuitorii din
satul Boian, judeţul Târnava Mică (azi, în judeţul Sibiu)
au mai predat Comitetului Executiv, diverse albituri și
61 feldere de porumb28. Întrucât o ferdelă de porumb
cântărește 13-14 kg, putem estima că donaţia locuitorilor
din Boian s-a ridicat la circa 800-850 kg.
Contribuţia locuitorilor din București
Printre cei care au răspuns apelului femeilor din Sibiu
de a contribui la Fondul jertfelor liniei demarcaţionale s-au
numărat și locuitorii Bucureștilor, în frunte cu asociaţia
femeilor din capitala României. La 26 martie 1919, prin
glasul președintei Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române
din București, prinţesa Alexandrina Grigore Cantacuzino
adresa asociaţiei femeilor din Sibiu o telegramă în acest sens.
În telegrama președintei Societăţii Ortodoxe a Femeilor
Române din București se arăta: Luând la cunoștinţă de
protestul dumneavoastră, Societatea Ortodoxă a Femeilor
Române, cu toţi membri săi, și filialele sale se asociază la
mișcarea dumneavoastră și vă stă la dispoziţie pentru o
document 2018 2 (80)
studii/documente
mare întrunire aici
în capitală, la care
o delegaţie dintre
dumneavoastră
a r a ră ta o r o r i l e
săvârșite de un neam
blestemat29.
Cu același
prilej, era transmisă
Reuniunii femeilor
române din Sibiu,
p e n t r u Fo n d u l
jertfelor linei
demarcaţionale
suma de 3.000
lei. Dintre aceștia,
2.000 lei proveneau
din partea Societăţii
Ortodoxe a Femeilor
Române, ca primul Alexandrina Grigore Cantacuzino (Fototeca
ajutor pentru Arhivelor Naționale Istorice Centrale)
victimele cruzimii maghiare, iar 1.000 lei reprezentau
donaţia prinţesei Alexandrina Grigore Cantacuzino30.
În perioada următoare, locuitorii Bucureștilor au
făcut noi colecte considerabile pentru Fondul jertfelor
liniei demarcaţionale. Potrivit consemnărilor din presă,
sumele trimise din București în contul fondului, în
perioada în care acestea au continuat a fi înregistrate,
au variat de la câteva sute de coroane la câteva sute de
mii de coroane.
Informaţiile din presă ne permit identificarea modului
de evoluţie a colectelor în bani trimise din capitala
României pentru Fondul jertfelor liniei demarcaţionale,
precum și a donatorilor. Potrivit știrilor deţinute, suma
totală strânsă de la locuitorii Bucureștilor s-a realizat în
mai multe tranșe, pe durata a circa trei luni și jumătate,
după cum urmează:
În data de 12/25 martie 1919, suma s-a ridicat la
1.700 coroane. Donatorii ei au fost d-na Emanoilă L.
Ghika (1.000 coroane), Mihai Popovici, consilier al
ministrului de interne (400 coroane) și Dumitru Voina
(300 coroane)31.
În 3 aprilie 1919, suma trimisă a fost de 344 coroane.
Ea a fost colectată în totalitate de către Nicolae Vlădescu
de la mai mulţi funcţionari ai Ministerului de Culte și
Cassa școalelor32.
În 19 aprilie 1919 a fost donată suma de 20.000
coroane. Donatorul acesteia a fost Banca Naţională a
României33.
În 24 aprilie 1919, din capitala României a fost
trimisă suma de 6.040 coroane. Dintre acestea, 4.000
coroane reprezentau donaţia Societăţii Ortodoxe Naţionale
a Femeilor Române din București, 2.000 coroane au fost
donate de prinţesa Alexandrina Grigore Cantacuzino,
iar 40 coroane de profesorul Cristu Negoescu34.
67
studii/documente
În 10 mai 1919, suma trimisă din București a fost
de 14.200 coroane. Donatorii săi au fost Societatea
„Transilvania” (4.000 coroane), Academia Română
(10.000 coroane) și cetăţeanul Petre Ghica (200 coroane)35.
În 24 mai 1919, suma donată din București a fost
de 2.440 coroane. Întreaga sumă a fost donată de două
persoane, respectiv Marioara Mircea (2.000 coroane) și
de o anume doamnă Nicolau (440 coroane)36.
În data de 21 iunie 1919, din București era înregistrată
în contul Fondului jertfelor liniei demarcaţionale suma de
256.437 coroane. Modul în care s-a colectat, cel puţin
o parte a acestei sume, este prezentat într-o scurtă notă
publicată în „Telegraful Român” nr. 38 din 19 aprilie,
în care se consemnează că pentru Fondul jertfelor liniei
de demarcaţie s-a făcut duminică și luni (adică în 13 și
14 aprilie - n.n.), pe străzile Bucureștilor, o colectă publică
prin mijlocirea doamnelor și domnișoarelor din capitală37.
Contribuţia bucureștencelor, cea mai consistentă
cunoscută în toată perioada funcţionării acestuia, a
făcut ca, în 21 iunie, suma existentă în contul Fondului
jertfelor liniei demarcaţionale să depășească dublul celei
din 14 iunie38.
În sfârșit,ultima sumă cunoscută ca provenind din București,
vărsată în contul Fondului jertfelor liniei demarcaţionale, în data
The Contribution of the Inhabitants from Bucharest at the “Border Line Victim’s Fund” (1919) -
Vasile Mărculeţ, Ph.D., Colonel (r) Alexandru Bucur, Ph.D.
Abstract: At the end of 1918 and at the beginning of the 1919, Hungary occupied a number of Romanian
territories in western Transylvania, in the area of the border line. The Romanians under the Hungarian
occupation were subjected to atrocities difficult to imagine. In response to the Hungarian violence, on March
18, 1919, the “Border Line Victim’s Fund” was created at the initiative of the Romanian Women Reunion
from Sibiu. Its role was to help the victims of the Hungarian oppression. The inhabitants of Bucharest
donated to the fund the sum of 302.227 crowns.
Keywords: Sibiu, Bucharest, “Border Line Victim’s Fund”, Romanian Women Reunion, 1919
NOTE
1 26
Doctor în istorie; profesor la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaş, jud. Sibiu.
2
Doctor în istorie; Sibiu.
3
C. Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol. II,
Bucureşti, 1989, p. 417.
4
D. Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari. Campania armatei
române din 1918-1919, Bucureşti, 1994, p. 162-163; C. Kiriţescu, op. cit., p. 417.
5
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 27 din 7/20 martie 1919, p. 2, 6; Telegraful
Român, anul LXVII, nr. 47, din 20 mai 1919, p. 2-3.
6
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 27 din 7/20 martie 1919, p. 2.
7
Ibidem.
8
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 27 din 7/20 martie 1919, p. 3; Telegraful
Român, anul LXVII, nr. 29, din 12/25 martie 1919, p. 3.
9
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 29 din 12/25 martie 1919, p. 3.
10
Ibidem.
11
Ibidem.
12
Filler: subdiviziune a forintului maghiar, a coroanei austro-ungare, a coroanei
maghiare şi a pengheului (1 forint – 100 filleri) – n.r.
13
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 33 din 3 aprilie 1919, p. 3.
14
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 36 din 12 aprilie 1919, p. 3.
15
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 38 din 19 aprilie 1919, p. 6.
16
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 39 din 24 aprilie 1919, p. 3.
17
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 44 din 10 mai 1919, p. 6.
18
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 46 din 17 mai 1919, p. 6.
19
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 47 din 20 mai 1919, p. 3.
20
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 48 din 24 mai 1919, p. 7.
21
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 50 din 31 mai 1919, p. 6.
22
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 52 din 7 iunie 1919, p. 6.
23
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 54 din 14 iunie 1919, p. 6.
24
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 57 din 21 iunie 1919, p. 6.
25
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 59 din 26 iunie 1919, p. 6.
68
de 28 iunie 1919, a fost de 1.066 coroane. Ea a fost strânsă și
donată de profesoarele Școlii Centrale39.
Suma totală a contribuţiei Bucureștilor la Fondul
jertfelor liniei demarcaţionale s-a ridicat la un total de
302.227 coroane40. Din suma totală, 45.790 coroane
provin din donaţii ale unor persoane particulare și
instituţii41, iar 256.437 coroane din colecte realizate de
femei pe străzile capitalei.
Consideraţii finale
Atrocităţile comise de ocupanţii maghiari împotriva
locuitorilor români din zona liniei de demarcaţie,
între 1918-1919, a generat un puternic sentiment de
solidaritate cu victimele opresiunii, în întreg spaţiul
românesc. Din iniţiativa femeilor românce din Sibiu,
la 18 martie 1919 s-a constituit Fondul jertfelor liniei
demarcaţionale, prin intermediul căruia urma să se vină
în sprijinul victimelor violenţelor maghiare.
Impresionantă a fost colecta realizată în București, unde
femeile au strâns suma de 256.437 de coroane. Acesteia i
s-a adăugat cea realizată din donaţiile unor persoane fizice
sau instituţii, însumând 45.790 coroane, adică un total de
302.227 coroane. Ea a reprezentat circa 43,18% din suma
totală colectată pentru Fondul jertfelor liniei demarcaţionale.
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 60 din 28 iunie 1919, p. 7.
27
*** Anuarul Reuniunii Femeilor Române din Sibiu pe anii 1917/19 şi 1918/19,
Sibiu, 1919, p. 15; Cf. Valeria Şoroştineanu, Reuniunea Femeilor Române din Sibiu
în anii Primului Război Mondial, în „Astra Sebesiensis” nr. 2/2016, p. 69.
28
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 59 din 26 iunie 1919, p. 6.
29
„Patria”, anul I, nr. 34 din 26 martie 1919, p. 3.
30
Ibidem.
31
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 29 din 12/25 martie 1919, p. 3; „Renaşterea
Română”, anul I, nr. 55 din 13/26 martie 1919, p. 2.
32
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 33 din 3 aprilie 1919, p. 3.
33
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 38 din 19 aprilie 1919, p. 6.
34
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 39 din 24 aprilie 1919, p. 3.
35
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 44 din 10 mai 1919, p. 6.
36
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 48 din 24 mai 1919, p. 7.
37
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 38 din 19 aprilie 1919, p. 6.
38
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 57 din 21 iunie 1919, p. 6.
39
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 60 din 28 iunie 1919, p. 7.
40
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 29 din 12/25 martie 1919, p. 3; „Telegraful
Român”, anul LXVII, nr. 33 din 3 aprilie 1919, p. 3; „Telegraful Român”, anul
LXVII, nr. 38 din 19 aprilie 1919, p. 6; „Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 39 din
24 aprilie 1919, p. 3; „Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 44 din 10 mai 1919, p. 6;
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 48 din 24 mai 1919, p. 7; „Telegraful Român”,
anul LXVII, nr. 60 din 28 iunie 1919, p. 7.
41
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 29 din 12/25 martie 1919, p. 3; „Telegraful
Român”, anul LXVII, nr. 33 din 3 aprilie 1919, p. 3; „Telegraful Român”, anul
LXVII, nr. 38 din 19 aprilie 1919, p. 6; „Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 39 din
24 aprilie 1919, p. 3; „Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 44 din 10 mai 1919, p. 6;
„Telegraful Român”, anul LXVII, nr. 48 din 24 mai 1919, p. 7; „Telegraful Român”,
anul LXVII, nr. 60 din 28 iunie 1919, p. 7.
2 (80) 2018 document

CAZARMA ISTORICĂ „FORT 3 OTOPENI” –
O ISTORIE FASCINANTĂ
E
xistenţa omului pe aceste meleaguri, situate
cam la jumătatea spaţiului geografic dintre
Dunăre și Carpaţi, dăinuiește din timpuri
imemoriale, dar este atestată documentar abia în urmă
cu 430 de ani într-un act de danie, datat în februarie
1587, al domnitorului Mihnea Turcitul către Mănăstirea
Radu Vodă prin care se ceda acesteia jumătate din moșia
cătunului Hodobeni, cu tot cu ţăranii aserviţi (rumânii)
care îl locuiau. Iniţial, acest cătun a fost localizat pe
valea râului Pasărea (în preajma aeroportului de astăzi),
la marginea unei păduri seculare din legendarii Codri
ai Vlăsiei, ce se întindea de aici până în partea de nord
a Bucureștilor. În ultimii 300 de ani, cei aproximativ
100 de ţărani liberi (moșneni), dar și aserviţi aveau
să roiască (migreze – n.n.) mai spre sud, pe un deal
la marginea pădurii și pe o vale mai ferită din moșia
Otopeni, pe zone de teren mai puţin expuse inundaţiilor
și revărsărilor frecvente ale cursului de apă pe care erau
așezaţi, durând în timp cele două entităţi administrative
Otopenii de Sus și Otopenii de Jos. S-a ajuns la denumirea de
astăzi pe care o posedă micul, dar prosperul, oraș Otopeni
prin transformarea fonetică succesivă a denumirii de
Hodobeni în Hodopeni și în final în Otopeni. Am
aflat toate acestea din cele scrise în „Jurnalul de Ilfov”
nr. 338/2017 de tânărul deputat Daniel Gheorghe,
pasionat istoric și viitor (co)autor al mult așteptatei
Monografii a orașului Otopeni.
Cu ceva vreme în urmă, scriam în această revistă
(„InfoOtopeni” nr. 73/august 2015) despre manifestările
organizate în cazarmă cu ocazia sărbătoririi, la 14 iulie,
a Zilei transmisioniștilor militari, sub genericul Zilele
Muzeului Comunicaţiilor și Informaticii, manifestări
la care majoritatea publicului a fost din Otopeni, în
frunte cu domnul primar Gheorghe Constantin Silviu
și alţi oficiali ai Consiliului Local, Clubului Seniorilor,
veterani de război, cadre didactice și, evident, foarte
mulţi elevi. Apreciam atunci că Muzeul Comunicaţiilor
și Informaticii, deși este dispus într-o cazarmă istorică a
Fortului 3 Otopeni, dislocată undeva la periferia Capitalei,
pe linia de centură, nu este nici pe departe și la periferia
culturii și civilizaţiei noastre, tocmai pentru că aici, în
Otopeni, sentimentul de mândrie al urmașilor geţilor
munteni este foarte puternic, cum puternic este și
sentimentul identităţii și obârșiei lor din neamurile de
lăptari, morari sau lucrători agricoli autohtoni, ai satului
românesc așezat în vatra lui seculară, precum și spiritul
document 2018 2 (80)
studii/documente
General-maior (r) Ion CERĂCEANU1
de libertate, dinamism, demnitate și patriotism local
transmis tot mai pregnant din generaţie în generaţie,
ceea ce au făcut ca în ultimele decenii orașul Otopeni să
fie gazda unor manifestări știinţifice, culturale, artistice
și sportive de înaltă ţinută. Toate acestea sunt posibile
astăzi pentru că niște oameni vizionari au pus bazele
tuturor așezămintelor necesare unei urbe moderne în
care cetăţeanul se regăsește cu toate nevoile sale materiale
și spirituale (laice și religioase). Aici, la margine de
București, ne întâlnim cu istoria la tot pasul; aici sunt
principalele porţi de intrare în Capitală, aeriană și rutieră,
internă și internaţională.
Tot aici, la intrarea în Otopeni dinspre București,
începe, pe la 1884 și istoria cazărmii noastre, cazarma
istorică a Fortului 3 Otopeni. De peste 130 de ani, cetăţenii
din Otopeni trăiesc alături de garnizoana Fortului 3 al
Cetăţii București în această zonă de mare interes strategic
pentru apărarea Capitalei. De peste 130 de ani, militarii
garnizoanei Otopeni au avut ca mediu de provenienţă sau
de rezidenţă această străveche așezare românească, demnă
și mândră de obârșia, istoria și tradiţiile ei multiseculare.
Ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea ne-au adus
independenţa, dar și nevoia de a o întări din punct de
vedere militar. Pentru o mai bună recunoaștere pe plan
internaţional, Regele Carol I (principe între 1866-1881
și rege între 1881-1914) a contribuit în mod decisiv la
dezvoltarea și modernizarea armatei române.
Datorită insistenţelor sale au început studiile, iar mai
apoi lucrările de fortificare ale României, care cuprindeau
în principal: Cetatea București (1884-1895), Regiunea
Întărită Focșani - Nămoloasa, Galaţi (1888-1894), Podul
peste Dunăre (1890-1895) și Capul de Pod Fortificat de
la Cernavodă (1906-1912), Podul peste Olt (1888-1891)
de la Slatina, trecătorile Carpaţilor, amenajările portuare
de la Brăila, Galaţi și Constanţa ș.a.
Ne vom referi pe scurt la istoricul fortificaţiilor Cetăţii
București și numai în măsura în care acest lucru ne ajută
să consemnăm mai atent istoria cazărmii Fortului 3
Otopeni. Prin urmare, pe baza studiilor realizate de
comisia numită de generalul Ioan-Emanoil Florescu2 în
anul 1871 (din care făceau parte maiorul G. Slăniceanu,
căpitanul E. Ariton și căpitanul N. Dabija), cea de-a doua
comisie condusă de colonelul G. Manu, viitorul general,
numită în 1876, finalizează, în anul 1882, studiile pe baza
experimentelor europene și a recunoașterilor în teren,
materializate în Memoriul asupra lucrărilor de apărare a ţării.
69
studii/documente
Carol I, profitând de
relaţia privilegiată cu
Regele Leopold al II-lea
al Belgiei (căsătorit cu
Maria, sora lui Carol I)
îl invită în ţară, în anul
1883, pe generalul-
locotenent belgian
Henri-Alexis Brialmont
(1821-1903), unul dintre
cei mai mari specialiști în
arta fortificaţiilor, realizator
al cetăţilor fortificate de la
Anvers și Liege3. Generalul belgian studiază Memoriul
comisiei G. Manu și, însoţit de doi căpitani, Culcer și
Boteanu, viitori generali în Primul Război Mondial,
execută o călătorie de recunoaștere în teren în urma căreia
înaintează regelui un Proiect general de apărare (analizat
și avizat în prezenţa regelui de o comisie condusă de
prim-ministrul I.C. Brătianu din care făceau parte
generalii Dabija, Văleanu, Arion și coloneii A. Berindei,
Z. Gheorghiu, S. Voinescu și D. Dimitrescu-Maican)
în care, pentru București era prevăzut un sistem de 18
forturi și 18 baterii detașate, sistem care ulterior a căpătat
denumirea de Cetatea București.
O scurtă descriere generală a acestui sistem de
fortificaţii: pe un perimetru de 72 km (aproximativ
actuala linie de centură) s-au realizat 18 forturi și 18
baterii. Forturile erau dispuse din 4 în 4 km și numerotate
de la 1 la 18 începând cu Fortul 1 Chitila, Fortul 2
Mogoșoaia, Fortul 3 Otopeni și așa mai departe până la
ultimul, Fortul 18 Chiajna. Cele 18 forturi erau dispuse
pe una din căile de comunicaţie înspre/dinspre București
(11 rutiere și 7 de cale ferată) pentru a bloca pătrunderea
în oraș pe una din direcţiile operative de înaintare/atac.
La jumătatea distanţei dintre două forturi s-a realizat câte
o baterie/reduit care avea în principal rolul de a interzice
pătrunderea/străpungerea aliniamentului fortificat pe
intervalul dintre forturi, mai ales că distanţele de 4 km
și condiţiile naturale din teren nu permiteau vizibilitatea
directă dintre acestea. Forturile și bateriile erau legate
între ele printr-o șosea pietruită și o linie de cale ferată.
Cetatea a fost dotată cu cel mai modern armament greu
de artilerie existent la acel timp, achiziţionat prin licitaţii
internaţionale cu cele mai mari fabrici producătoare din
Anglia, Franţa și Germania. În funcţie de cele 5 tipuri
de forturi și 6 tipuri de baterii (ca amploare a lucrărilor
de fortificaţii, condiţii naturale și restricţii bugetare) s-a
realizat dotarea cetăţii cu 551 guri de foc, de diferite
calibre și 354 tunuri de flancare (obuzier Krupp, 210 mm,
md. 1886-1888, bătaie 6,9 km; obuzier Krupp, 210 mm,
md. 1885, bătaie 6,9 km; tun Krupp, 150 mm, md. 1891,
70
bătaie 9,9 km; tun Krupp,
150 mm cu tragere înceată,
md. 1885, bătaie 9,9 km;
tun Hotchkiss, 57 mm
cu tragere repede și cu
tragere înceată, md. 1891,
bătaie 4 km; tun Grusson,
53 mm, md. 1889,
bătaie 4 km; tun Krupp,
105 mm, md. 1891)
amplasate în 240 de cupole
de diferite tipuri (St.
Chamond, Montluçon,
Creusot și Gruson).
Din punct de vedere operaţional, Cetatea
București era împărţită în trei sectoare de apărare,
c are împreună realiz au o incintă for tific ată
cu perimetrul de 72 km, diametrul maxim de
23 km și minim de 21,5 km și un reduit central
(comandamentul cetăţii) dispus în zona Uranus.
Garnizoana militară a cetăţii era prevăzută cu 30.000
de militari.
Lucrările fortificaţiilor au început în vara anului 1884
și s-au finalizat în 1895. Până în 1900 au mai continuat
lucrări de finisare, împădurire a terenului aferent, mascare
naturală a construcţiilor din cărămidă și beton cu gazon,
arbuști și plantaţii de foioase și conifere, precum și
repararea/modernizarea șoselei și a căii ferate.
Construcţia Cetăţii a fost opera militarilor
Regimentului 1 Geniu, comandat iniţial de colonelul
Anton Berindei, viitor general, director al lucrărilor de
fortificaţii (1882-1895), comandant și guvernator al
Cetăţii București, dar și ministru de război.
Materialele de construcţii, cu excepţia armamentului
și muniţiilor, au fost achiziţionate din ţară; de asemenea,
lucrările au fost executate cu forţe proprii. Deci, o
realizare de mare anvergură, care a suscitat un imens ecou/
interes internaţional.
În pofida părerilor contradictorii, atât din epocă, cât
și din timpurile noastre, îndrăznesc să afirm că această
lucrare de artă trebuie să fie o mândrie pentru armata
română, pentru militarii care au executat-o, pentru
inginerii și specialiștii români deopotrivă. Și să avem în
vedere și faptul că în același timp se executau și celelalte
lucrări de fortificaţii în Moldova și Dobrogea, iar în
principalele orașe ale ţării, cu precădere în București,
era în plină desfășurare un amplu proces de dezvoltare
a infrastructurii, de sistematizare și modernizare
arhitecturală și urbanistică. Efortul financiar al ţării a fost,
după cei mai mulţi specialiști, între 120 și 150 milioane
lei aur (spre comparaţie, Palatul de Justiţie realizat în
1893 a costat aproximativ 9 milioane lei!).
2 (80) 2018 document

Manevrele regale din
anul 1895 desfășurate
în prezenţa atașaţilor
militari străini, dar și
vizita înaltei delegaţii
austro-ungare în România
din 19 septembrie/
1 octombrie 1896 condusă
de împăratul Franz Joseph
însoţit de ministrul de
externe A. Goluchowski
și generalul Ferdinand
Beck, șeful statului major
al armatei imperiale, precum și a reprezentanţilor caselor
regale europene înrudite cu familia regală, au făcut să se
afirme în epocă faptul că Bucureșri este una dintre cele
mai bine apărate capitale europene, o cetate inexpugnabilă,
iar România este ultima ţară europeană care și-a permis
realizarea unui sistem de fortificaţii puternic și modern.
Cel puţin aceste considerente sunt suficiente să apreciem
că datorită acestor eForturi, România a avut pentru
aproape patru decenii un statut internaţional, militar și
diplomatic, demn de invidiat chiar și în zilele noastre!
Revenind la Cazarma istorică a Fortului 3 Otopeni
construită între 1884 și 1895, aceasta a fost amplasată
pe o suprafaţă de teren din comuna Otopeni, situată pe
partea dreaptă a șoselei București - Ploiești (actualul
DN.1), la km 12,5. În baza Legii pentru fortificarea
Bucureștilor publicată în Monitorul Oficial nr. 258/25
februarie 1886 prin care Fortificaţiile Capitalei se
declară de utilitate publică4 și a Înaltului Decret Regal
nr. 2360 din 3 septembrie 1886 prin care și exproprierea
terenurilor necesare fortificaţiilor se declară de utilitate
publică și luarea în posesiune a acelor terenuri se declară de
urgenţă5, prin sentinţele Curţii de Apel București nr. 324
din 28 august 1886, nr. 411 din 3 octombrie 1886, nr. 476
din 27 octombrie 1886, nr. 218 din 31 octombrie 1886,
nr. 519 din 15 noiembrie 1886, nr. 253 din 2 decembrie
1886 și nr. 21 din 22 ianuarie1887 au fost expropriate
suprafeţele de teren necesare construirii Fortului 3
Otopeni (47,4282 ha), Bateriei 3-4 Otopeni-Tunari (25
ha) și liniei de C.F. între Fortul 3 Otopeni și Fortul 4
Tunari (14,1718 ha)6.
Pe această suprafaţă de aproape 47,5 ha, timp de un
deceniu s-au executat ample lucrări de săpături, dislocări
masive de pământ, de zidărie în piatră, cărămidă și beton
turnat, s-au realizat căi de acces și depozite temporare
pentru imensele cantităţi de materiale necesare, s-au
construit șoseaua de centură pietruită și linia de cale
ferată, s-au executat amenajările și dotările interioare
și exterioare fortificaţiei, astfel încât, în final, a rezultat
o fortificaţie modernă, extrem de puternică, în care
document 2018 2 (80)
studii/documente
garnizoana militară (compusă din trupe de geniu cetate,
pionieri, pontonieri, artileriști și transmisioniști) dispunea
de toate utilităţile necesare unei cazărmi militare (sursă
proprie de curent electric, sobe pentru încălzire, apă
curentă, sisteme de canalizare a apelor pluviale și
reziduale, protecţie împotriva focului infanteriei și
artileriei inamicului, mascare terestră și aeriană etc.)7.
Prezentăm în continuare planul general al Fortului 3
Otopeni cu explicaţiile necesare privind organizarea și
dotarea cu armament a celui mai mare și mai complex,
alături de Fortul 1 Chitila, dintre toate cele 18 forturi
ale Cetăţii București. De la finalizarea lucrărilor de
fortificaţii, Fortul 3 Otopeni a funcţionat în regim de
cazarmă militară, administrat în timp de pace de o
companie, uneori de un batalion de geniu de cetate, în
organica cărora intrau militari/subunităţi de specialităţi
tehnice diferite așa cum am arătat anterior.
Contextul extrem de complex atât pe plan internaţional,
cât și pe plan intern de acum un veac, în care s-a luat
decizia de ieșire din neutralitate și intrarea în război
alături de Antantă prin semnarea Tratatului politic
și a Convenţiei militare la 4/17 august 1916, precum
și evoluţia nefavorabilă a operaţiilor armatei române
atât în Transilvania (septembrie-octombrie 1916) și
trecătorile Carpaţilor (septembrie-noiembrie 1916)
cât și la Dunăre8 și în Dobrogea (spargerea frontului
româno-rus la 6/19 septembrie 1916), ocuparea Olteniei
și Munteniei (octombrie-noiembrie 1916), pierderea
bătăliei de pe Neajlov - Argeș (16/29 noiembrie-20
noiembrie/3 decembrie 1916) și ocuparea Bucureștilor la
23 noiembrie/6 decembrie 1916 au făcut să se ia decizia
istorică de dezarmare a Cetăţii București și cedare a
Capitalei fără a se lupta în fortificaţiile realizate în urmă cu
patru decenii tocmai pentru acest scop. Nu ne propunem
aici să analizăm sau să detaliem raţiunile pentru care
s-a luat această decizie, pe care eu personal o consider în
egală măsură o ironie a istoriei dar și o enigmă a acesteia,
în condiţiile în care demontarea pieselor de artilerie grea
de cetate a început în mare secret încă din anul 1915
când nu se decisese intrarea României în război. Timp
de un an s-a executat adaptarea și modificarea artileriei
de cetate pentru a putea substitui lipsa artileriei grele
de câmp a celor două armate. Modificarea afetelor de
tun și realizarea dispozitivelor de tracţiune și transport
s-au executat la Arsenalul Armatei, la Uzinele Malaxa,
la Atelierele Nicolina – Iași și chiar la Odessa.
Astfel, piesele de artilerie de sub cupolele Cetăţii
București au format artileria grea de câmp, folosită în
luptele din defileul Oltului și pe Valea Prahovei (unde a
și rămas în mâna inamicului după retragere) și mai puţin
pe frontul din Moldova. Piesele de 37 și 53 mm au servit
fie pentru constituirea bateriilor de artilerie antiaeriană
71
studii/documente

„Negrei” și „Burileanu”, fie reduce material de artilerie de cel mai mare calibru; acum,
pentru însoţirea coloanelor această neînvinsă cetate nu era decât un oraș deschis. Nicio
de infanterie. Efectivele piesă de artilerie nu mai înarma puternicele sale întăriri și
unităţilor de cetate au cupolele sale blindate se transformaseră în cupole de lemn.
format Regimentele Spionajul nostru, din timp de pace, așa de lăudat de inamicii
de Infanterie „Horia”, noștri, nici nu parvenise să constate că Bucureștii au fost
„Cloșca” și „Crișan”, cu dezarmaţi înainte de intrarea în război! Soarta României
o organizare mediocră și s-a împlinit cu forţa unei drame! România, care avusese
fără o pregătire pentru în mână soarta lumii, a trebuit să se considere fericită că
a lupta ca unităţi de sfărâmăturile armatei sale au scăpat de distrugere cu ajutorul
infanterie. O mică parte întăririlor ruse!11.
din armamentul de cetate După război, unităţile de geniu au revenit, în mai
a fost destinată pentru completarea fortificaţiilor multe etape succesive, în garnizoanele de reședinţă.
(nefinalizate) de la Turtucaia, căzând, în numai două Subunităţile celor trei batalioane de pionieri (3, 4 și 12)
săptămâni de la intrarea în război, în mâna forţelor create în aprilie 1917 din Batalionul 2 Pionieri, odată
germano-bulgare9. cu reorganizarea armatei din iarna aceluiași an, revin în
Dezarmarea Cetăţii București a fost o mare cazărmile „Sf. Gheorghe” (Malmaison) pe calea Plevnei,
surpriză”, dar și forturile Afumaţi,
o mare ușurare Ștefănești, Tunari
pentru Armata și Otopeni în
9 Germană și care își continuă
Armata de Dunăre activitatea până
după câștigarea la demobilizarea
Bătăliei pentru totală și trecerea
București. Iată armatei pe picior
cum consemnează de pace la 1 aprilie
g e n e r a l u l 1921.
L udendor ff în În anul 1919,
amintirile sale noua cazarmă a
de război: Prima Batalionului 2
i po te z ă ( l u p t a Pionieri a fost
de încercuire a alocată Școlilor
Cetăţii București Militare de Geniu,
– n.n.) ne-ar nou înfiinţate,
f i fost foarte iar batalionul a
neplăcută, f iindcă avut ca reședinţă
ar f i prelungit provizorie
campania în forturile din
România. Toamna partea de nord a
era deja f oar te Capitalei, iar la
târ zie. Trebuia 14 iunie 1922
să ne echipăm Regimentul 2
pentru anul viitor. Pionieri primește
Mijloace de atac de tot felul fuseseră pregătite pentru a grăbi în administrare cazarma Fortului 3 Otopeni.
cucerirea orașului. Mi s-a luat o mare piatră de pe inimă În perioada 8 noiembrie 1923-7 ianuarie 1928,
când, la 6, ne-a sosit știrea că Divizia noastră de Cavalerie majoritatea efectivelor regimentului sunt mutate la
a găsit uvrajele de nord ale Cetăţii neocupate10. Cernavodă pentru executarea unor lucrări la fortificaţii,
Foarte interesante sunt și aprecierile feldmareșalului dar și de utilitate publică (șosele, cale ferată, poduri,
Hindenburg cu privire la căderea neașteptată a Bucureștilor: intervenţii la inundaţii, dislocări de gheaţă etc.). La 10
Ne-am imaginat că [sic!] cucerirea capitalei române va fi mai 1929, Principele Nicolae, în prezenţa Înaltei Regenţe,
ceva mai războinică decât cum a fost în realitate. Noi știam decorează la Cotroceni Drapelul de luptă al Regimentului
că Bucureștii sunt o cetate puternică și adusesem pentru a o 2 Pionieri cu Ordinul „Steaua României Mari”, ca o

72 2 (80) 2018 document


recunoaștere a excepţionalelor jertfe și merite istorice
ale acestui corp de elită al armatei noastre în războaiele
pentru independenţă și de întregire a neamului.
Putem spune că anul 1929 este reperul temporal
de la care activitatea specifică armei geniu devine
statornică și durabilă în această cazarmă. După o analiză
retrospectivă, dar și potrivit aprecierilor din epocă, arma
geniu era cea mai tehnică dintre categoriile de arme din
organica armatei noastre, întrunind specialităţi precum
pionieri, pontonieri, căi ferate, transmisiuni (în cablu și
telegrafie fără fir/radio, telefonie, semnalizare optică,
columbofilie, serviciul de curierat), aerostaţii militare și
aviaţie. Decenii de-a rândul, arma geniu a pregătit pentru
societatea civilă generaţii întregi de specialiști pentru care
nu aveam în ţară un sistem de învăţământ dedicat, în
special (poli)tehnic. Ofiţerii de geniu, în special, urmau
cursuri la instituţii de învăţământ superior din Franţa,
Germania și Austria, completând pregătirea militară cu
una tehnică, fundamentală și dedicată domeniilor de
vârf ale cunoașterii știinţifice. Nu puţini dintre aceștia au
devenit mari personalităţi militare, politice, academice au
ocupat funcţii de înalţi demnitari ai statului și au avut o
contribuţie decisivă în realizarea și confirmarea pe plan
document 2018 2 (80)
studii/documente
internaţional a marilor idealuri naţionale ale poporului
român – independenţa statului și întregirea neamului12.
Pentru a înţelege mai bine rosturile acestor aprecieri,
vom prezenta în continuare o serie de fapte și evenimente
care s-au petrecut de-a lungul timpului aici, în Cazarma
Otopeni, în această perioadă dintre războaie. Ele fac parte
din evoluţia istorică a acestui spaţiu geografic, edilitar,
administrativ și militar. Evenimentele în succesiunea
lor cronologică sunt consemnate cu mare acurateţe în
„Jurnalul de Operaţii”/„Registrul istoric” al Regimentului
2 Pionieri Gardă (1859-1946) cu denumirile succesive
pe care acesta le-a avut într-o lungă perioadă istorică13.
În cazarmă, principala activitate era instrucţia/
pregătirea personalului (ofiţeri, subofiţeri, reangajaţi,
trupă și civili) pentru lupta în fortificaţii și executarea
lucrărilor specifice armei geniu. Aici se desfășurau
activităţile de pregătire în cadrul „școlilor” organizate la
ordin și cu obiective bine definite pentru întreaga armată.
Tot aici se experimentau noi echipamente și unelte de
lucru, tehnici și tactici de luptă, materiale și substanţe
noi precum și inovaţii, modificări și modernizări la cele
existente în dotare. De pildă, la 1 septembrie 1931, cu
ocazia manevrelor de garnizoană desfășurate în zona
73
studii/documente

Planul general al Fortului 3 Otopeni

1 - corp de gardă reduit 9 - potemă
2 - corp de gardă fort 10 - şanţ lateral
3 - şanţ reduit 11 - şanţ anterior
4 - local reduit 12 - caponieră dublă
5 - cazemată de contraescarpă 13 - semicaponieră
6 - galerie de contraescarpă 14 - şanţ diamant
7 - escarpă zidită 15 - contraescarpă zidită
8 - local fort 16 - glacis

A - cupolă Montluçon cu un obuzier de 210 mm, model 1891 (2x)

B - cupolă St. Chamond cu două tunuri de 150 mm, model 1891 (1x)
C - cupolă Montluçon cu două tunuri de 150 mm, model 1891 (2x)
D - turelă cu eclipsă cu un tun de 57 mm (5x)
E - tun de 57 mm, pentru flancarea şanţurilor (13x)

Chiajna – Otopeni – Cociovaliște s-au executat reţele de
transmisiuni și, pentru prima dată, s-au făcut experienţe
de trecere a râurilor pe schiuri de apă în localitatea
Ordoreanu. Pregătirea practică se executa prin lucrări
proprii armatei sau de utilitate publică pe bază de licitaţii
și contracte.
Având în vedere statutul său distinct în organica
armatei române, Regimentul 2 Pionieri a participat la
toate manevrele regale anuale desfășurate în toate zonele
de operaţii și în provinciile istorice, la paradele militare
și evenimentele organizate sub egida Casei Regale sau
a membrilor acesteia (Ziua Regalităţii – 10 mai, Ziua
Restauraţiei – 8 iunie, Ziua Regelui Carol al II-lea –
15 octombrie, Ziua Marelui Voievod de Alba Iulia Mihai
– 25 octombrie, Serbarea Pomului de Crăciun, Serbarea
Bobotezei, Sărbătorirea patronilor spirituali Sf. Împăraţi
Constantin și Elena – 21 mai ș.a.). De asemenea, spaţiul
cazărmii devine și unul cu valenţe spirituale, cultural-
educative, sportive și confesional-religioase deosebite.
Iniţial, cazarma fortului dispunea de utilităţile strict
necesare (apă, căldură, electricitate, canalizare) pentru
cazarea efectivelor și depozitarea materialelor, un platou
central (piaţa armelor), un pavilion administrativ (birouri,
muzeu și cazinoul ofiţerilor), teren de educaţie fizică și
teren de instrucţie (pe marele islaz din Otopeni, unde
este acum pista aeroportului).
Spre exemplificare,la 10 mai 1931,în regiment s-a înfiinţat
Casa ostășească – Mărăști care dispunea de sală de cetire

74 2 (80) 2018 document


CAZARMA „FORT 3 OTOPENI” ÎN ANUL 1937
Scara 1:8.000
Reconstituire pe baza Jurnalului de Operaţii al Regimentului Pionieri Gardă
(bibliotecă și sală de lectură) și sală de teatru-cinema.
La 21 mai, cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual
al regimentului s-a săvârșit un Te Deum urmat de o
masă festivă, horă și cinema. Peste câteva zile, prin
Decretul Regal nr. 1950 din 6 iunie, Carol al II-lea ia în
proprietate Regimentul 2 Pionieri și îi acordă cifra regală,
ceea ce reprezenta o mare onoare pentru personalul
regimentului, care se mândrea cu faptul că la vârsta de 8 ani
(în 1901), principele Carol a îmbrăcat uniforma de fruntaș
al Regimentului 1 Geniu dislocat la Cotroceni.
La 16 octombrie 1932, în regiment s-a sărbătorit
ziua de naștere a regelui, ocazie cu care pe platoul cel
mare s-a dat citire mesajului regal, a avut loc defilarea
regimentului și o șezătoare culturală. Altă dată, la
1 decembrie, s-au aniversat 72 de ani de la înfiinţarea
primului batalion de geniu. După trecerea în revistă
și parada militară s-a desfășurat o frumoasă șezătoare
artistică. Cea mai mare sărbătoare a anului 1932 avea să
fie organizată la 21 mai cu ocazia sărbătoririi patronului
Regimentului 2 Pionieri – Sfinţii Împăraţi Constantin
și Elena. Într-o atmosferă sărbătorească, cu cazarma și
fortul pavoazate cu flori, plante ornamentale, ghirlande
de stejar și sute de drapele tricolore au fost întâmpinaţi
regele Carol al II-lea, Marele Voievod de Alba Iulia
Mihai, prim-ministrul Nicolae Iorga, ministrul apărării
document 2018 2 (80)
studii/documente
(generalul Constantin Ștefănescu-Amza), secretarul
general al Ministerului Apărării, (generalul Partenie),
foști miniștrii de război (generalii Cihoski, Văleanu și
Istrate), inspectorul general al geniului (generalul Ignat),
un mare număr de generali, foștii comandanţi ai geniului
și ai unităţii, comandanţii unităţilor din garnizoana
București și mulţi alţii: Încă de câteva zile, întregul regiment
își pregătește sufletul și haina pentru această zi măreaţă. Se
fac mari pregătiri, așa cum se cuvine pentru o vizită regească.
De la portalul artistic sculptat de la intrarea în regiment și
până în cele mai depărtate colţuri ale vastei cazărmi mâna
pionierului a intervenit, făcând totul în cea mai perfectă
ordine. Însăși natura a înţeles sufletele pionierilor pregătiţi
pentru o zi mare, oferind sărbătoriţilor cea mai frumoasă zi
din primăvara acestui an, prima zi de vară! Numai verdeaţă,
flori și miresme alături de ghirlande de stejar, placarde cu
inscripţii, mii de steguleţe tricolore, flori și plante pe tot
întinsul cazărmii și fortului Otopeni. Tot ansamblul oferă
spectatorilor un aspect impunător, feeric14. După trecerea
în revistă a regimentului, aceștia, însoţiţi de oficialităţile
civile, generali și ofiţeri din garnizoană, în activitate și în
rezervă, au ocupat locul pe estrada special construită și
împodobită cu flori, drapele și covoare naţionale, într-un
altar improvizat și artistic executat, înconjurat de piramide
de arme, unelte și aparate de specialitate, s-a săvârșit serviciul
75
studii/documente
Pavilionul comandament (1939) – latura dinspre linia de centură cu intrarea
principală şi terasa descoperită
divin de către confesorul garnizoanei, preotul Inocenţiu
Ștefănescu, asistat de confesorul regimentului, preotul
Ioan Popescu din Otopeni. Răspunsurile au fost date de
un cor format din toţi copiii de trupă ai regimentului.
După cuvântarea comandantului regimentului, colonelul
Gheorghe Petrescu, și scurta alocuţiune a regelui, au
avut loc defilarea și vizitarea cazinoului ofiţerilor. S-a
scris în „Cartea de Aur” a regimentului, deschisă în
anul 1900 cu semnătura regelui Carol I, după care s-a
vizitat cazarma printr-o plimbare pe aleile acesteia care
purtau denumiri istorice de eroi, localităţi și bătălii din
Războiul de Independenţă și Războiul de Întregire la care
a participat și regimentul. S-au vizitat apoi poligoanele
de instrucţie a lucrărilor de poduri, șosele, distrugeri,
instalaţii și fortificaţii și s-a inaugurat noul stadion de
educaţie fizică, dispus pe locul pe care este și astăzi.
După desfășurarea unui program sportiv, s-a servit o
gustare frugală într-o atmosferă de caldă însufleţire sub
brazii de lângă pavilionul administrativ. Însoţit de uralele
soldaţilor dispuși pe ambele părţi ale aleii pietruite, regele
și oficialităţile au părăsit cazarma.
Cam în același mod s-a desfășurat sărbătoarea
Patronului regimentului și în anul următor, deși timpul
a fost nefavorabil; a plouat toată ziua, iar activităţile nu
s-au putut desfășura decât în sala de mese. De remarcat
că pe timpul serviciului divin oficiat de aceiași preoţi-
confesori și în cuvântul comandantului a fost evocată
personalitatea foștilor comandanţi ai unităţii care au
trecut în viaţa veșnică - maiorul inginer Panait Donici,
coloneii Poenaru, Istrate, Zamfir și Gheorghiu, precum
și generalii Berindei, Culcer și Hîrjeu. Principele Mihai
a inaugurat poligonul de tragere redusă și a fost vizitat un
post de comandă în cavernă prevăzut cu toate instalaţiile
necesare (sobă, ventilaţie, generator de curent electric,
fântână, mese, scaune, pături antigaz). De asemenea a
fost vizitat muzeul, s-a scris în „Cartea de Aur” și s-a
76
Pavilionul comandament (1939) – latura dinspre terenul de educaţie fizică
şi terasa acoperită
urmărit la cazinoul ofiţerilor un program artistic ad-hoc
care s-a bucurat de un real succes.
La 6 aprilie 1934, Mihai – Marele Voievod de Alba
Iulia a vizitat cazarma și Fortul 3 Otopeni împreună
cu toţi colegii clasei speciale din care făcea parte. Pe
tot parcursul vizitei au fost însoţiţi de col. Ghe. Petrescu,
comandantul regimentului primind toate explicaţiile necesare
și intrând în toate încăperile fortificaţiei.
O semnific aţie cu totul par ticulară o are
s ă r b ă t o a r e a Pa t r o n u l u i r e g i m e n t u l u i ș i a
75 de ani de existenţă a Corpului, la 20 mai 1935. Într-un
dispozitiv de paradă impresionant s-au adunat în „piaţa
armelor”/marele platou, pentru a întâmpina pe regele
Carol al II-lea și pe Mihai – Marele Voievod de Alba
Iulia, ofiţeri veterani, foști șefi ai corpului, ofiţeri de
rezervă ai regimentului, Drapelele istorice ale Batalionului
1 Geniu, Regimentului 1 Geniu, Batalionului 2 Pionieri
și Regimentului 2 Pionieri, ofiţerii și trupa regimentului,
comandanţii și șefii ierarhici, comandanţii unităţilor
din garnizoană, precum și înaltele oficialităţi invitate la
sărbătoare: Gheorghe Tătărăscu, președintele Consiliului
de Miniștri, generalul Angelescu Paul, ministrul apărării
naţionale, principele Nicolae, generalii și ofiţerii care au
îndeplinit funcţii de demnitate publică sau în conducerea
armatei. După primirea raportului și oficierea serviciului
divin de aceiași preoţi confesori (Inocenţiu Ștefănescu de
la garnizoană și Ioan Popescu din Otopeni), comandantul
regimentului, colonelul Gheorghe Petrescu, a prezentat
succint trecutul istoric și de luptă al unităţii și armei
geniu în cei 75 de ani de existenţă, faptele de eroism
ale militarilor geniști în campaniile Războiului de
Independenţă, ale celui de-Al Doilea Război Balcanic și
ale Războiului de Întregire, realizările din timp de pace
ale regimentului pentru construcţia a numeroase obiective
de interes public pe întregul teritoriu al ţării și alte fapte
și evenimente semnificative din istoria regimentului.
2 (80) 2018 document
 studii/documente

M.S. Regele a binevoit să răspundă: „Iubiţi Ostași! În continuare s-au desfășurat demonstraţii de instrucţie
Prăznuind astăzi acei 75 ani de fiinţă a armei geniului, de specialitate în Fortul 3 Otopeni, s-au prezentat regelui
să închinăm primul nostru gând cu recunoștinţă acelora care reconstituiri ale principalelor bătălii la care a participat
au făcut ca această armă și acest regiment să fie ceea ce este. regimentul în cele trei campanii, au avut loc concursuri
Până mai ieri considerat ca o armă minoră, astăzi geniul este sportive, ai căror câștigători au fost premiaţi de principele
una dintre cele mai principale arme de luptă ale oștirii. În Mihai și, în final, la cazinoul ofiţerilor, regele a decorat
acest răstimp lung, sunt fericit să constat că toţi au știut să-și un număr mare de generali și ofiţeri și a înmânat cadouri
facă datoria. Astăzi, când se împlinesc 75 de ani de existenţă, simbolice ofiţerilor și trupei. Fac aici precizarea că, la fiecare
fac călduroasa urare Regimentului 2 Pionieri și Armei sărbătoare la care participa, Carol al II-lea avea obiceiul să
Geniului să fie la înălţimea înaintașilor și să știe întotdeauna, ofere subofiţerilor și trupei bomboane și ţigări, iar ofiţerilor
atât în timp de pace, cât și în timp de război, să-și facă diferite suveniruri (un blocnotes cu cifra regală, o tabacheră
datoria către Patrie și Tron”. din argint, o fotografie a sa cu
Ultimele cuvinte ale suveranului autograf înrămată etc.)!
au fost acoperite de nesfârșite și Odată cu punerea pietrei
puternice urale. Apoi, în sunetele fundamentale a cazărmii
„Marșului Regimentului”, a regimentului a început
urmat defilarea15. demolarea vechilor barăci și
În această atmosferă, construirea noilor pavilioane,
trebuie să recunoaștem plină existente și astăzi, pe baza unui
de însufleţire, are loc momentul proiect realizat de prof. arhitect
cel mai important al acestei zile C. Iotzu, asistat de căpitanul
de sărbătoare, punerea pietrei ing. C. Rădulescu. Lucrările au
fundamentale a noii cazărmi, început în 1935 sub comanda
care de acum înainte va purta colonelului Gheorghe Petrescu
denumirea de Cazarma „Marele și s-au finalizat, în linii mari, în
Voievod Mihai ”. P u n e re a 1939 sub comanda colonelului
pietrei fundamentale s-a făcut Tudor Orezeanu.
prin încastrarea unui tub de Însemnul heraldic al armei Geniu de pe intrarea principală în La 23 decembrie 1936, cu
oţel inoxidabil în fundaţia pavilionul comandament (1939) ocazia sărbătorii Pomului de
pavilionului trupă de către Crăciun ce a avut loc în cazarma
regele Carol al II-lea, existent și astăzi, în care s-a Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”,regele a hotărât ca
introdus următorul Act de fundaţie: Regimentul 2 Pionieri, proprietatea sa să se numească și
„Regimentul 2 Pionieri regiment de gardă17, fapt consfinţit prin Înaltul Decret
Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu harul Sfântului Duh Regal nr. 19 din 4 ianuarie 1937. Cu aceste noi haine de
Noi Carol al II-lea Regele Românilor sărbătoare (uniforme, insigne, însemne și accesorii distincte
cu fiul meu Mihai Mare Voievod al Albei Iulia și fratele și personalizate) Regimentul Pionieri Gardă îl primește
meu Principele Nicolae pe rege în noua sa cazarmă de la Fortul 3 Otopeni pe
Miniștrii fiind: Prim-ministru și ministru armamentului 20 mai 1937 pentru a sărbători Patronul Spiritual
Tătărăscu Gh. „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” și a 77-a aniversare
Ministru Apărării Naţionale general de C.A. adjut. a existenţei sale.
Angelescu Paul Pe lângă activităţile deja obișnuite în asemenea ocazii
inspector general al geniului general de divizie (raportul, trecerea în revistă, oficierea serviciului divin,
Ignat Mihail demonstraţiile de geniu, vizitarea cazărmii, întreţinerea
iar comandant al Regimentului 2 Pionieri colonel cu ofiţerii regimentului și invitaţii la sărbătoare,
Petrescu N. Gheorghe consemnarea în „Cartea de Aur” a unităţii și oferirea de
pus-am piatra fundamentală a acestei clădiri astăzi, luni cadouri simbolice) este de rememorat de această dată
20 mai, anul de la Cristos una mie nouă sute treizeci și cinci interesul regelui pentru stadiul lucrărilor de construcţie
pe terenul vechiului fort Otopeni în amintirea celor 75 ani de la noile pavilioane ale cazărmii și pentru condiţiile de
viaţă ai armei geniului și o vom desăvârși ca să fie adăpost cazare și hrănire a trupei. După primirea unui Album cu
ostașilor din Regimentul al II-lea de Pionieri proprietatea realizările regimentului în ultimul an pe șantierele militare
Noastră, urmași ai celor care au dat Ţării Neatârnarea și și civile și a unei statuete din bronz intitulată Pionier la
Întregirea “16. lucru, regele a rostit o scurtă alocuţiune.

document 2018 2 (80) 77

studii/documente
Putem deduce cu ușurinţă că au fost admirate și
apreciate de către toţi participanţii la această sărbătoare
marile realizări constructive ce aveau să întregească și să
definească noua cazarmă a Fortului 3 Otopeni: noua clădire
a corpului de gardă, compusă din trei încăperi, cu spălător
și prispă, impunătorul portal monumental al cazărmii înalt
de 10 m și lung de 15 m, prevăzut cu două lăcașe pentru
santinele și două porţi mari din fier forjat încadrate de doi
stâlpi ornamentaţi cu emblema regimentului și acoperiţi
cu olane de ţiglă roșie/cărămizie, precum și frumosul gard
din plăci armate de beton, pe fundaţie și panouri din plasă
de sârmă ţesută între stâlpi de beton înalţi de doi metri
pe o lungime de 850 m, paralel cu șoseaua naţională. De
asemenea, s-a mai realizat și o frumoasă tribună oficială
pe latura dinspre terenul de educaţie fizică, cu fundaţie
din beton, o estradă regală și două estrade laterale pentru
persoanele oficiale care asistau la ceremoniile militare și
religioase desfășurate aici. Tribuna era încadrată cu patru
vase din beton mozaicat pentru susţinerea stâlpilor pe care
se realiza baldachinul, iar în restul timpului se montau aici
patru vase mari cu flori. După cum se consemnează în
„Registrul istoric” al regimentului, lucrările s-au executat în
timp record de numai două săptămâni conform proiectului
arhitectului C. Iotzu și sub conducerea căpitanului ing.
N. Novacovici, locotenent-colonelului Adrian Iazovici și
locotenentului N. Petreanu.
Anul 1937 se încheie cu o realizare de mare succes, de
data aceasta de factură spirituală am spune – înfiinţarea,
la 9 noiembrie 1937, a Asociaţiei Culturale, Sportive și
de Turism a Regimentului Pionieri Gardă, al cărei act
78
constitutiv poate fi considerat și astăzi un model pentru
demersuri similare18.
La 15 martie 1938, a început construcţia gardului pe
latura de sud, paralel cu calea ferată de centură, pe o lungime
de 500 m, după același model și din aceleași materiale ca și cel
paralel cu șoseaua naţională București – Ploiești. Tot atunci
încep plantaţiile de pomi și sofora19 pentru completarea
parcului regimentului, al cărui plan a fost întocmit de
același arhitect C. Iotzu, împreună cu directorul Societăţii
„Rebbum” de la Casa Grădinilor Publice. Într-un timp
record, de la 15 la 21 mai, s-a realizat aleea de defilare,
pe locul celei vechi, pe o lungime de 130 m, de la intrarea
principală și noul corp de gardă (pe locul pe care este
acum restaurantul „McDonald’s”), prin cazarmă până în
șoseaua de centură, de către regiment cu forţe proprii,
dar și cu un sprijin de materiale în valoare de 400.000 lei
din partea Primăriei Municipiului București. Tot acum
se finalizează demolarea barăcilor bucătărie și dormitor
din apropierea noului pavilion pentru trupă, ceea ce a dat
o nouă perspectivă arhitecturală acestei zone a cazărmii.
Cu aceste frumoase realizări edilitare, noul și vrednicul
comandant al regimentului, colonel Tudor Orezeanu, îl
întâmpină, la 28 mai 1938, pe regele Carol al II-lea însoţit
de Marele Voievod Mihai și Î.P.S. Partenie Ciopron,
episcopul armatei, pentru a sărbători în noua cazarmă a
78-a aniversare a înfiinţării unităţii. Cu numai o zi înainte,
tot cu sprijinul Primăriei Capitalei, s-a reușit montarea a
4 reflectoare mari pentru iluminarea nocturnă a portalului
monumental de la șoseaua București – Ploiești și corpului
de gardă. Pe lângă activităţile comemorative specifice, cu
2 (80) 2018 document
 studii/documente

această ocazie i s-au a contingentelor

prezentat regelui 38/39 și executarea
noile obiective rechiziţiilor
realizate sau în conform planurilor
curs de realizare și de mobilizare și
un amplu program altele.
de demonstraţii de În acest timp,
tehnică și lucrări, în cazarmă
pe ateliere de încep lucrările
specialitate, astfel: de construcţie
post de comandă la noul pavilion
de divizie, punţi „Comandament ”
de echipaj și (10 septembr ie
improvizate, 1938) compus
camuflaj cu plasă, din corpul
Noua poartă monumentală a cazărmii istorice „Fortul 3 Otopeni“
poduri, mine (2001) a d m i n i s t r a t i v,
anticar, sisteme de cazinoul și căminul
ventilaţie, stand de miniaturi cu realizările personalului pentru ofiţerii necăsătoriţi pe baza planurilor arhitectului
regimentului: podurile peste Argeș la Budești și Izvoarele, C. Iotzu și sub conducerea căpitanului ing. C. Rădulescu.
linia C.F. Carmen Silva – Mangalia și proiectul de plan Construcţia acestuia se va termina la 1 octombrie
de ansamblu al cazărmii. 1939. Cu o suprafaţă totală construită de 4.022 m.p.
Am lăsat la urmă prezentarea „Standului de transmisiuni”, (662 subsol, 2.176 parter, 180 mezanin, 280 etaj 1 cămin,
având în vedere tocmai faptul că din 1954 și până în 280 etaj 2 cămin, 380 bibliotecă și 65 vas de expansiune)
prezent în această cazarmă au fost dislocate permanent noul pavilion administrativ cuprindea un corp de birouri,
unităţi de transmisiuni (Regimentul 45 Transmisiuni sală de festivităţi, popotă și cămin (18 camere).
până în 1964 și de atunci până astăzi Regimentul 48 Între 25 septembrie 1938 și 5 mai 1939 s-a forat și dat
Transmisiuni, cu denumirile ulterioare pe care le-a avut în funcţiune puţul de apă al cazărmii (55 m adâncime),
și Centrul de Instrucţie al Transmisiunilor între 1968 la 1 noiembrie 1938 începe construcţia WC-ului trupei
și 1997). Preocupările pe linie de transmisiuni ar putea să (exterior), iar la 8 noiembrie 1938 încep lucrările la grajdul
pară simpliste astăzi, dar pentru vremea respectivă trebuie pentru 42 de cai. Între 24 aprilie-7 octombrie 1939 s-a
s ă c o n s t a t ă m c ă e l e s e î n c a d r a u l a u n construit un frumos castel de apă cu o înălţime de 30
nivel tehnic ridicat. Standul de transmisiuni, realizat m și o capacitate de 50 m.c. La 6 februarie 1939 încep
cu concursul Regimentului 1 Transmisiuni, prezentat lucrările la pavilionul „Infirmerie” pe baza planurilor
regelui cuprindea: întrebuinţarea celulei fotoelectrice, aceluiași arhitect și în aceeași dirigenţie de șantier ca la
declanșarea focului la armele automate, aprinderea unei pavilionul administrativ, lucrări ce vor fi finalizate la 17
încărcături cu termit, darea focului la un furnal de mină, iulie 1939 cu realizarea unui adevărat pavilion de spital,
echipament de curenţi purtători tip M.A.N., telefonul executat în perfecte condiţii tehnice, cu maximum de confort și
optic, teleimprimatorul „Creed”, staţiunea radio „G” tip într-un stil cât se poate de frumos (cu o suprafaţă construită
M.A.N., radiogoniometru tip Bg.I., radioreceptor RSI tip de 492 m.p. – 417 parter și 75 subsol)20.
M.A.N., grupul electrogen de 400 W tip M.A.N., grupul Neputând participa la serbarea Patronului
electrogen de 12 kW, postul de radioamator ZA5AT Regimentului în acest an, 1939, inaugurarea noilor
al maistrului Tremtea. Cu aceeași ocazie, s-a instituit și clădiri nu a mai avut loc. Considerând inaugurarea făcută
decernat unui număr mare de persoane „Insigna Onorifică s-a dispus la Casa Regală pentru M.S. Regele și M.S.
de 7 ani a Regimentului Pionieri Gardă” (7 ani de la luarea Marele Voievod Mihai câte un album legat în piele având
în proprietatea regelui a regimentului). aplicat CC-eul Regimentului în aur și argint cu colecţia
În perioada care urmează, concomitent cu lucrările de fotografii ale clădirilor realizate de regiment împreună
de construcţii în curs de execuţie în cazarmă, o parte din cu plachetele în aur ale Pavilionului Administrativ, bătute
efectivele regimentului au participat la instalarea cablului cu ocazia inaugurării21.
telefonic la Castelul de la Scroviștea (22 iulie 1938), la La 31 octombrie 1939, comandantul regimentului,
funeraliile reginei Maria (24 iulie 1938), la dezvelirea colonelul Tudor Orezeanu, este mutat ca șef de secţie
Monumentului Carol I în Piaţa Palatului Regal în Marele Stat Major. Cu ocazia predării comenzii,
(9 mai 1939), la mobilizarea parţială pentru instruire comandantul, care timp de 3 ani a condus lucrările de

document 2018 2 (80) 79

studii/documente
realizare a noii cazărmi a regimentului, a dat un Ordin
de Zi prin care s-a adresat subordonaţilor într-un mod
care ilustrează modest și în parte marea operă de prefacere
totală a numelui, prestigiului și cazărmii regimentului,
realizate în cei 3 ani de muncă neabătută la conducerea
regimentului22.
La 1 noiembrie 1939 este numit la comanda
Regimentului Pionieri Gardă colonelul Constantin
Eftimiu, viitor general, comandant al transmisiunilor
Armatei 4 române pe Frontul din Est, decorat cu
Ordinul Militar „Mihai Viteazul” pentru faptele sale de
vitejie pe front și unul dintre primii comandanţi ai nou
înfiinţatului Comandament al Transmisiunilor (1 iulie
1942) în perioadele 20 aprilie 1943-24 august 1944 și
13 noiembrie 1944-20 martie 1945 și, nu în ultimul rând,
ministru secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor și
Lucrărilor Publice.
Cutremurul de la 9 octombrie 1940 care a provocat
mari stricăciuni și anii care urmează sunt anii care poartă
amprenta curentului războinic ce se face tot mai pregnant
simţit în Europa și care avea să capete dimensiuni
mondiale în scurt timp.
Î n a n i i 1 9 4 0 - 1 9 4 1 , c o n t ro a l e l e i e r a r h i c e
(Brigada 1 Pionieri, Corpul 2 Armată, Direcţia
Superioară și Comandamentul Geniului) au vizat
în primul rând verificarea nivelului de pregătire a
militarilor mobilizaţi, asigurarea materialelor necesare
la mobilizare conform planurilor de rechiziţii,
funcţionarea Centrului de Instrucţie al Pionierilor.
Controalele s-au executat în cazarmă și pe terenul
de instrucţie (islazul din Otopeni), iar constatările au
fost în general foarte bune, urmate de măsuri imediate
de completare a lipsurilor în efective și materiale.
Controalele din anul 1942 la partea sedentară constatau
că regimentul este bine condus, gospodărit și instrucţia
bine îndrumată, iar la unităţile de pe front că militarii
sunt pătrunși de spiritul datoriei și au în special grijă de
materiale. (Nu începuseră înfrângerile pe front!)
Poate că este interesant de amintit că în toată această
perioadă în 12 camere din fort s-a depozitat Arhiva
M.Ap.N. și că, începând cu luna noiembrie 1940, în
cazarmă a fost dislocată o unitate germană compusă
din 3 ofiţeri, 86 trupă, mașini și ateliere. La 20 aprilie
1942, această unitate germană cu indicativul H.K.P.533
a dat o masă camaraderească cu ocazia zilei de naștere a
führerului Adolf Hitler la care au fost invitaţi generalul B.
Alinescu, comandantul Brigăzii 1 Pionieri și toţi ofiţerii
și subofiţerii regimentului. În prezenţa comandantului
Brigăzii 1 Pionieri generalul B. Alinescu, și cu participarea
camarazilor germani de la H.K.P.533, s-a desfășurat
slujba religioasă a preotului Ioan Popescu din Otopeni
cu ocazia sărbătoririi Patronului regimentului.
80
În cuvântul său, noul comandant al Regimentului
Pionieri Gardă, locotenent-colonelul V intilă
Haritonovici, a ţinut să sublinieze că participând la
Cruciada împotriva bolșevismului ateu, armata tării se
află pe linia desfășurării firești a destinului nostru istoric23.
Pe toată perioada războiului, în cazarmă a funcţionat
partea sedentară a Regimentului Pionieri Gardă și
s-au desfășurat activităţi de pregătire a efectivelor
și materialelor necesare completării nevoilor sau
pierderilor de pe front. După terminarea acestuia, o
parte din subunităţile regimentului au intrat în proces
de demobilizare, iar cealaltă parte a fost reorganizată și
restructurată conform convenţiilor internaţionale impuse
României după Conferinţa de Pace de la Paris (1947).
Fortul propriu-zis și-a pierdut complet importanţa
lui ca obiectiv militar operativ fiind folosit în continuare
în scopuri administrative (depozitare de tehnică și
materiale, armament și muniţii, materiale chimice,
documente de arhivă și chiar birouri pentru personal).
De altfel, majoritatea fortificaţiilor au fost folosite,
încă după Primul Război Mondial, pentru depozitarea
imenselor cantităţi de materiale rămase de pe front,
în special grenade, focoase, muniţii de infanterie și
praf de pușcă. Din cauza neglijenţelor și manipulării
necorespunzătoare sau nesupravegherii operaţiilor de
încărcare-descărcare a acestor materiale periculoase,
dar și din cauze naturale (temperaturi ridicate) care
au dus la autoaprinderea unor încărcături de muniţie,
o parte din fortificaţiile cetăţii au fost distruse parţial
sau complet. Așa s-a întâmplat la două forturi (Fortul
9 Căţelu – iunie 1919 și septembrie 1925, Fortul 19
Afumaţi – 12 noiembrie 1923 și septembrie 1932) și trei
baterii intermediare (Bateria 18-1 la 12 octombrie 1921,
Bateria 16-17 – septembrie 1919 și Bateria 2-3 Odăi –
23 septembrie 1919 și 26 septembrie 1929). Bateriile
intermediare erau numerotate cu două cifre, corespunzătoare
numărului fortului din flancul stâng și al celui din flancul
drept. Bateria 2-3 Odăi, dispusă la jumătatea distanţei
dintre forturile nr. 2 Mogoșoaia și nr. 3 Otopeni, a dispărut
complet ca urmare a celor două explozii soldate cu pagube
materiale și victime omenești (în 1919 au explodat
32 vagoane de dinamită din cauza unei ţigări aruncate pe
fitilul unei lăzi, fiind uciși 1 caporal, 12 soldaţi și 2 civili
aflaţi la 1.200 m depărtare, precum și 80 de oi aflate la
peste 2.000 m de locul exploziei, iar în 1929, din cauza
neglijenţei și nesupravegherii operaţiilor de descărcare a
focoaselor a explodat o magazie cu pulbere, fiind uciși
2 soldaţi și distrusă în totalitate fortificaţia). Pe locul acesteia,
la marginea fostului sat Odăi, s-a ridicat prin grija „Cultului
Eroilor” un monument comemorativ care a fost mutat mai
întâi pe terenul fostului Fort nr. 2 Mogoșoaia la șoseaua de
centură pe drumul de acces în fort, iar în anul 2006 acesta a
2 (80) 2018 document

fost mutat în cazarma Fortului 3 Otopeni pentru a putea
fi îngrijit cum se cuvine, deoarece la Mogoșoaia, pe locul
respectiv, s-a construit un cartier de locuinţe sociale și în
cadrul programului ANL – Locuinţe pentru tineri.
În perioada 1946-1953, în cazarmă au fost dislocate
mai multe tipuri de subunităţi de eșaloane și specialităţi
diferite (plutoane, companii și batalioane de geniu,
artilerie antiaeriană, transmisiuni). Din 1954 până în
1964, cazarma a fost administrată de Regimentul 45
Transmisiuni, fost Regimentul 1 Transmisiuni, cea mai
veche, mai importantă și mai mare unitate de transmisiuni
din acea vreme (1909 – Compania Specialităţi, 1913 –
Batalionul Specialităţi, 1919 – Regimentul Specialităţi,
1923 – Regimentul Transmisiuni, 1928 – Regimentul
1 Transmisiuni, 1959 – Regimentul 45 Transmisiuni).
După o lungă perioadă când cazarma a aparţinut
trupelor de geniu, din 1954 ea va aparţine trupelor de
transmisiuni ale armatei române, până în 1964 fiind
dislocat aici Regimentul 45 Transmisiuni. Din aprilie
1964 și până în prezent Regimentul 48 Transmisiuni,
fostul Regimentul 4 Transmisiuni, înfiinţat la 10
ianuarie 1942, la Alexandria, mutat după război la Cluj
(1945-1946), desfiinţat în 1946 și reînfiinţat în 1948
la Vaslui și mutat ulterior în București, pe șoseaua
București - Măgurele (1954-1964) și în final la Otopeni,
în cazarma istorică a Fortului 3. Acest lucru a fost posibil
prin faptul că la 1 februarie 1949 (Ordinul Marelui
Stat Major nr. 45107/1949), trupele de transmisiuni se
desprind din arma geniu (ieșind definitiv din subordinea
Inspectoratului General al Geniului) și devin armă
distinctă, de sine stătătoare, cu unităţi și subunităţi proprii,
cu comandament de armă cu atribuţii și competenţe la
nivelul întregii armate (terestre, aeriene și maritime),
al cărui comandant era și comandantul transmisiunilor
armatei (1949), ulterior comandantul trupelor de
transmisiuni ale armatei (1951). Primul comandant al
transmisiunilor armatei și cel care avea să facă muncă de
pionierat în organizarea noii arme avea să fie colonelul
Ion Focșeneanu, militar de o aleasă cultură și o temeinică
pregătire profesională.
În cele peste șapte decenii care au trecut de la
terminarea războiului și până în prezent, istoria acestei
cazărmi continuă cu noi și importante realizări, poate
nu la fel de fascinante ca cele realizate până acum, dar,
cu siguranţă, la fel de solicitante din punct de vedere
al eforturilor umane, financiare și materiale. Aparent,
cazarma a rămas la locul ei, lângă vechiul Fort 3 Otopeni,
dar geografia ei s-a schimbat mult24. Am putea spune,
fără să ne propunem să sensibilizăm anumite orgolii,
că procesul de urbanizare și modernizare a localităţii
rurale Otopeni a început de aici, de la intrarea în
comună, în perioada 1935-1939 și mai apoi în deceniile
’60-’70 cu precădere, fără să excludem complet și alţi
document 2018 2 (80)
studii/documente
ani înainte sau după această perioadă. În primul rând,
suprafaţa cazărmii s-a redus treptat de la 47,5 ha cât
a avut iniţial la aproximativ 30 ha cât are în prezent,
în urma unor retrocedări pentru interese publice sau
politice. Toate s-au făcut pe baza unor Hotărâri ale
Consiliului de Miniștri sau ale Guvernului României
și prin ordine de transfer ale M.Ap.N. Nu voi intra în
detaliile juridice și legislative ale acestui proces, ci voi
arăta că primul transfer de teren de 3.881 mp din anul
1944 a fost impus de înfiinţarea unor ateliere mecanice
pentru utilaje mari pentru nevoile frontului. Până de
curând a funcţionat acolo I.U.D.P. Otopeni; în prezent
spaţiile sunt închiriate sub forma unui parc de societăţi
comerciale, mai mult sau mai puţin de profilul iniţial
(reparaţii utilaje drumuri și poduri). Un alt transfer, către
Ministerul Transporturilor Auto, Navale și Aeriene,
realizat în 1968, a fost impus de necesitatea construirii
pasarelei actuale peste calea ferată de centură și este în
curs de reglementare încă o cedare teritorială necesară
realizării magistralei de metrou București – Aeroportul
Otopeni. Cea mai mare suprafaţă de teren a fost
cedată în anul 1961 (aproximativ 17 ha) către Raionul
„I.V. Stalin” pentru modernizarea șoselei de centură și
dublarea liniei de cale ferată, dar mai ales pentru mărirea
suprafeţei de teren a C.A.P. Roșia și C.A.P. Otopeni cu
ocazia colectivizării. Este interesant cum în documentele
de arhivă se consemnează aceasta și ca o iniţiativă a
comandantului de regiment, căpitanul Mincu Gheorghe,
pentru a impulsiona procesul de colectivizare cu o suprafaţă
de teren care este oricum prea mare pentru nevoile de
instrucţie (evident, impusă de regimul comunist!). S-a
mai cedat o suprafaţă care cuprindea și vechiul corp de
gardă de lângă portalul monumental realizat în 1937
(pe locul actualului restaurant „McDonald’s”) către
Primăria București. Ambele au fost demolate în vara-
toamna anului 1989, odată cu tot cartierul de locuinţe
din Otopeni, situat între blocuri și cazarmă, pe partea
dreaptă a DN.1. Tragică etapă în viaţa celor două
comunităţi la care, din păcate, am fost ca tânăr ofiţer
un martor neputincios.
În anii 1976 și 1978 s-au mai cedat două suprafeţe
de teren și o parte din construcţia fortului (cea destinată
cazării trupelor) către Ministerul Agriculturii și Industriei
Alimentare pentru nevoile Întreprinderii „Zarea” (și în
prezent au aceeași destinaţie, cu toate că activitatea productivă
este mult restrânsă, iar capitalul nu mai este românesc). Deși
nu este de o mare precizie, iar scara de 1:8000 este relativă,
schiţa cu cedările teritoriale din Cazarma Fortului 3 Otopeni
în perioada 1944-1989 este cât se poate de relevantă pentru
a înţelege modul cum s-a modificat geografia cazărmii, cel
puţin perimetral, analizând-o comparativ cu „Schema cu
terenurile expropriate și vecinătăţile” de la anul 1886 până
în 1930, când a fost actualizată aceasta ultima dată.
81
studii/documente
Pentru că modificările survenite în exteriorul
actualei cazărmi (deși sunt mult mai impresionante și
spectaculoase) sunt în general ușor vizibile și cunoscute
atât de locuitorii din Otopeni, cât și de militarii unităţii
sau trecătorii ocazionali, voi prezenta în puţine cuvinte
pe cele mai relevante produse în aceste ultime cinci
decenii ale istoricei noastre cazărmi. În 1952 a fost
demolat vechiul pavilion administrativ al Regimentului
Pionieri Gardă, unde era întâmpinat regele la muzeu și
cazinoul ofiţerilor și pe locul său a apărut, lângă fostul
castel de apă (construit în 1939 și demolat în 2016 ca
urmare a gradului de risc seismic) un frumos pavilion,
cu parter, două etaje și subsol, cu destinaţii multiple
(birouri, săli de specialitate, magazii de materiale,
bucătărie și sală de mese). Este de remarcat că cel puţin
latura dinspre platou care are la parter fosta popotă a
ofiţerilor și o frumoasă terasă semideschisă, cu arcade,
a păstrat ceva din aspectul arhitectural al vechiului
pavilion al cazinoului ofiţerilor. Pavilionul, fiind
disponibil din anul 2011, a fost renovat și în 2013 a fost
amenajat aici Muzeul Comunicaţiilor și Informaticii,
cel mai mare muzeu de profil din armata noastră. El are
program de funcţionare zilnic, cu acces direct din stradă
(vechea linie de centură) pentru publicul interesat.
Din anul 2008, muzeul este filială a Muzeului Militar
Naţional „Regele Ferdinand I” și participă anual la
toate evenimentele muzeistice organizate în Capitală,
dar și în ţară, fiind tot mai mult cunoscut și apreciat de
publicul de toate vârstele.
A urmat o perioadă de aproape două decenii în care
s-a construit și s-a muncit mult în această cazarmă
pentru a crea toate facilităţile necesare unei funcţionări
oarecum separate de comuna Otopeni (apă, curent
electric, gaze naturale, canalizare, încălzire centrală,
transport, cazare ș.a.). Vechile fortificaţii au fost treptat
scoase din funcţiune sau li s-au dat alte destinaţii. Așa
de pildă șanţul lateral dreapta și cel frontal, prevăzute
cu (contra)escarpă zidită, adânci de 8-10 m și late de
10-20 m au fost adaptate pentru instrucţia focului,
instrucţie genistică și poligon redus de tragere. Cel
lateral stânga a fost nivelat și pe locul lui s-a amenajat
un poligon de pregătire fizică (1973-1976). Zonele
laterale și frontale care constituiau glacisul25 fortului
au fost desecate pe alocuri și transformate în teren
de instrucţie (genistică, chimică, tactică de infanterie,
construcţii linii în cablu și permanente, locuri de
instalare a autospecialelor de transmisiuni etc.). Tot
acum, în anii ’60-’70, s-a realizat un bazin și o reţea de
captare a apelor pluviale din toată cazarma, precum și
o staţie de pompare a acestora în canalul de desecări
din apropiere. Din păcate, în urma repetatelor cedări
82
teritoriale, vechiul și frumosul gard al cazărmii, realizat
cu atâtea eforturi în perioada interbelică, a fost demolat
fără a mai putea fi recuperat pentru aceeași destinaţie.
Același lucru s-a întâmplat și cu vechea și monumentala
poartă a cazărmii în anul 2000, când, în urma întocmirii
documentelor de vecinătate și delimitare a proprietăţii
între M.Ap.N. și Consiliul Local Otopeni s-a stabilit
actualul perimetru al cazărmii.
Realizările și rezultatele unităţii în cazarmă, pe
teritoriul naţional sau în teatrele de operaţii din Irak
și Afganistan au adus aprecieri cu totul remarcabile la
adresa personalului, au dus la creșterea prestigiului acestui
corp de elită al armatei noastre. Unitatea și cazarma
au fost vizitate în această perioadă de personalităţi ale
armatei și ale NATO, de șefi ierarhici superiori până la
șefii Statului Major General și miniștrii apărării naţionale
și, în două rânduri, de președinţii României (2005
și 2016)26.
Toate aceste realizări de succes, materializate în
decorarea în două rânduri a Drapelului de luptă al
regimentului cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”
în grad de Cavaler (2002) și în grad de Ofiţer
(2017), nenumăratele distincţii conferite unităţii și
personalului acesteia, alături de noul statut profesional
și profesionist al militarilor din toate gradele, precum
și noile oportunităţi și provocări oferite de participarea
la activităţile de pregătire și misiuni comune cu ceilalţi
parteneri în cadrul Alianţei Nord-Atlantice conferă
o perspectivă optimistă pentru perioada următoare,
demnă de un trecut istoric măreţ – peste 130 de ani de
la înfiinţarea cazărmii și peste 75 de ani de la înfiinţarea
regimentului. O unitate de elită a armatei noastre,
dislocată într-o cazarmă istorică a Fortului 3 Otopeni
de peste o jumătate de veac, a ajuns să se identifice
cu acesta. Împreună sunt cunoscute și recunoscute în
întreaga armată. Sistemele și echipamentele moderne
de telecomunicaţii militare, de pază, supraveghere
și protecţie a obiectivelor, activităţile de pregătire
operaţională cu caracter multinaţional, viaţa spirituală
elevată și înalta ţinută etică, morală și profesională a
personalului definesc o admirabilă imagine a unui Corp
al Armatei Române în care Prezentul se îmbină în
modul cel mai fericit cu Trecutul. O istorie fascinantă,
în care identitatea de astăzi își are obârșia într-un trecut
glorios.
Mândria unei ascendenţe remarcabile este o stare de
spirit care nu s-a născut „ex nihilo”, ci prin acumulări
succesive și transferul permanent al înaltelor valori
militare tradiţionale și tocmai de aceea și perene, din
generaţie în generaţie, aici, în acest așezământ secular –
CAZARMA ISTORICĂ FORT 3 OTOPENI!
2 (80) 2018 document
 studii/documente

Historical Barrack „Fort 3 Otopeni” – A Fascinating History

Major-general (r) Ion Cerăceanu

Abstract: Barrack Fort 3 Otopeni has a history of more than 100 years, with a development in time
from part of Bucharest citadel to headquarters of an elite unit of the Romanian Army. It witnessed
some historical events and received the visit of important civil and military statesmen that appreciated
its role in the evolution of the military organism by hosting some engineer or communications units.
Keywords: Bucharest citadel, Fort 3 Otopeni, engineer, guard, communications

NOTE

1 17
Asociaţia „Pro-Muzeum”.
2 18
Generalul de divizie Ioan-Emanoil Florescu a fost ministru de
război între 1859-1860 (guvernul de la Bucureşti), 1860-1861
(guvernul de la Iaşi), 1862-1863 şi 1871-1876, având un rol
hotărâtor în modernizarea armatei române înainte de Războiul de
Independenţă.
3
În această epocă istorică, Belgia, ţară neutră, îşi finaliza modernul
său sistem de fortificaţii, iar Franţa, în urma concluziilor din războiul
franco-prusac (1870-1871) când sistemul său de fortificaţii (câmpuri
retranşate izolate) de tip „Vauban” s-a dovedit depăşit şi vulnerabil la
armamentul cu „tragere repede” şi puterea distructivă a noilor obuze
şi proiectile, a trecut la refacerea/modernizarea vechilor fortificaţii:
19 fortăreţe din sistemul fortificat Verdun (1890), fortificaţiile de pe
râul Meusa (1881-1884), marele câmp întărit al Parisului, fortificaţiile
Toul, Lille, Lyon, Reims, Metz ş.a.
4
Direcţia Arhivelor Istorice Centrale, fond Tribunalul Ilfov - Secţia
a III-a, dosar nr. crt. 94, f. 3.
5
Ibidem, f. 4.
6
Arhivele Militare Române (în continuare A.M.R.), fond
Comandamentul Cetăţii Bucureşti, dosar nr. crt. 25, f. 150.
7
Pentru detalii constructive se poate consulta lucrarea Istoricul
lucrărilor de fortificaţii a Cetăţei „Bucuresci”, 1900, Fond documentar,
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”.
8
Turtucaia (19-24 august/1-6 septembrie1916) şi Manevra de la
Flămânda (18 septembrie/1 octombrie1916).
9
Locotenent-colonel D.I. Vasiliu, Fortificaţia Permanentă
Contemporană, Tipografia „Revista Geniului”, Cotroceni VI,
Bucureşti, 1934, pp. 139-191.
10
Souvenirs de guerre, Paris, 1929, p. 142.
11
Aus meinem Leben – Ma vie, Paris, 1921, p. 141.
12
Pentru mai multe amănunte privind istoria Regimentului 2 Pionieri
recomandăm albumul omagial Regimentul 2 Pionieri – Proprietatea
M.S. Regelui Carol II – 75 ani de existenţă (1860-1935) în fondul
documentar al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” şi, în
copie, la Muzeul Comunicaţiilor şi Informaticii.
13
A.M.R., fond Marele Stat Major (în continuare M.St.M.), dosar nr.
crt. 1183/1.
14
A.M.R., Jurnalul de operaţii şi Registrul istoric al Regimentului 2
Pionieri/Regimentului Pionieri Gardă (1859-1942), Fond M.St.M.,
dosar nr. crt. 1183/1, f. 81.
15
Ibidem, ff. 145-146.
16
Ibidem, ff. 146-147.
Ibidem, ff. 208-219 – „Statutul Regimentului Pionieri Gardă”.
Ibidem, ff. 194-205.
19
Salcâm-japonez – n.r.
20
A.M.R., Jurnalul de operaţii şi Registrul istoric al Regimentului 2
Pionieri/Regimentului Pionieri Gardă (1859-1942), Fond M.St.M.,
dosar nr. crt. 1183/1, f. 286.
21
Ibidem, f. 285.
22
Ibidem, f. 292.
23
Ibidem, f. 356.
24
Datele ce vor fi prezentate în continuare au fost extrase din
„Dosarul juridic”, „Dosarul tehnic” şi „Registrul istoric” aflate în
evidenţa unităţii, fac parte din categoria „informaţii neclasificate”
care pot fi destinate publicităţii. O bună parte dintre acestea,
precum şi aprecierile care chiar dacă pot fi suspectate, pe bună
dreptate de subiectivism, aparţin autorului, pe baza cunoaşterii
directe, timp de aproape trei decenii, când a fost repartizat la
această unitate (1977) ca tânăr absolvent al Şcolii Militare de
Ofiţeri Activi de Transmisiuni cu gradul de locotenent şi în care
şi-a desfăşurat activitatea până în anul 2006, ultimii nouă ani ai
acestei perioade îndeplinind funcţia de comandant. Următorii
şapte ani şi jumătate, fiind promovat în funcţia de comandant al
Comandantului Comunicaţiilor şi Informaticii, eşalonul imediat
superior, a răspuns şi a vegheat în continuare asupra destinelor
acestei unităţi. Ca un fapt de ordin personal, voi consemna aici
ultimele cuvinte pe care le-am rostit în faţa şefului Statului Major
General cu ocazia ceremoniei de pensionare a mea din 6 decembrie
2013, desfăşurată pe platoul central/fosta piaţă a armelor: Am păşit
pe poarta regimentului în urmă cu 36 de ani, cu două steluţe mici,
de locotenent, şi cu sufletul plin de speranţe, iar acum părăsesc
această cazarmă, pe noua sa poartă, reconstituită de mine de pe
modelul vechii porţi monumentale, cu două stele mari, de general,
probabil mai strălucitoare decât cele de locotenent, cu mai puţine
speranţe în suflet, dar cu conştiinţa datoriei împlinite!
25
Zona de teren destinată pentru lupta/apărarea infanteriei în afara
fortificaţiei.
26
Unitatea poate fi vizitată cu ocazia activităţilor organizate sub
genericul „Ziua Porţilor Deschise”.
Sub acest generic, anual, în weekendul care coincide sau precede ziua
de 14 iulie – Ziua Transmisioniştilor Militari – se desfăşoară „Zilele
Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii”. Următoarea manifestare
de acest gen va avea loc pe data de 14-15 iulie 2018, aflată deja la
a XI-a ediţie!

document 2018 2 (80) 83

studii/documente
SPIONAJUL ROMÂNESC
ÎN TIMPUL REGIMULUI GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ –
DIRECŢIA INFORMAŢII EXTERNE
(1951-1963)
Florin PASCARU1
D
irecţia I
Informaţii
Externe
(D.I.E) a fost denumirea
pe care a purtat-o serviciul
de informaţii externe al
României în prima parte
a regimului comunist,
în perioada anilor când
la conducerea partidului
unic și a statului era
stalinistul Gheorghe
Gheorghe Gheorghiu-Dej
Gheorghiu-Dej2.
După 23 august 1944, conducerea provizorie a SSI3
(serviciul de informaţii românesc anterior Direcţiei de
Informaţii Externe), i-a fost încredinţată lui Victor
Siminel, colonel în cadrul serviciului și șef, la acea dată,
al Secţiei I Informaţii Externe, iar din 19 septembrie
1944, colonelului Ioan Lissievici.
La 12 iulie 1945, după instaurarea regimului Groza,
la conducerea SSI ajunge Ilarion Stănescu (Lucian
Stupineanu), membru PCR și fost dezertor pe Frontul
de Est, revenit în ţară odată cu trimiterea în România
de către sovietici a celor două divizii formate din
prizonieri trădători și dezertori români pe teritoriul
sovietic, diviziile ,,Tudor Vladimirescu” și ,,Horia,
Cloșca și Crișan”4.
SSI își încheie activitatea în data de 2 aprilie 19515,
fiind inclus în Direcţia Generală a Securităţii Statului
(DGSS) ca Direcţia A - Informaţii Externe6.
Pe întreaga durată a Războiului Rece, lagărul
socialist, din care făcea parte și România, s-a temut de
o posibilă invazie a dușmanilor occidentali, capitaliști,
și conform propagandei socialiste, „imperialiști”. Nou
formata Direcţie de Informaţii Externe, din cadrul
Securităţii (prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951,
Direcţia Generală a Securităţii Poporului devine
DGSS7) s-a conformat acestei temeri, dezvoltându-se în
așa manieră încât activitatea de strângere de informaţii
să acopere mai toată Europa de Vest și America de
Nord (în special, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa,
RFG și SUA)8.
84
Printre atribuţiile DIE găsim următoarele: să descopere
din timp acţiuni dușmănoase puse la cale de „dușmanii
imperialiști” la adresa lagărului socialist; să intre în
posesia de documente secrete care vizau activităţi politice,
economice sau militare; să pătrundă în cercurile înalte ale
scenei politice din statele respective pentru a afla dacă
acestea au trimis în România sau în alte state socialiste
spioni; să anihileze grupurile de români/organizaţiile
românești/rezidenţele românești aflate pe teritoriile acestor
state și care manifestau un caracter reacţionar sau care
desfășurau activităţi împotriva regimului de la București; să
contribuie la crearea unei cât mai bune imagini a României
în statele occidentale și să prevină pătrunderea pe teritoriul
românesc a serviciilor de informaţii occidentale9.
În ceea ce privește Direcţia I Informaţii Externe,
pe întreaga sa existenţă găsim mai multe moduri de
organizare. Astfel, în intervalul 1951-1955, Direcţia era
condusă de un șef, iar de-a lungul timpului în această
funcţie îi avem pe Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov),
între aprilie 1951-ianuarie 1953; Vasile Vâlcu între
ianuarie 1953-octombrie 1955; Mihai Gavriliuc în
perioada octombrie 1955-iulie 1959; Nicolae Doicaru
între 15 iulie 1959-4 martie196310. Cel din urmă
a continuat să deţină funcţia de șef al spionajului
românesc și după 1963, însă DIE își va schimba
denumirea și structura, devenind Direcţia Generală de
Informaţii Externe (DGIE).
Pe lângă șeful direcţiei, în intervalul 1951-1955,
mai găsim un număr de 4 locţiitori de șef de direcţie,
1 secretariat, 2secţii (una pentru cifru și una pentru
pașapoarte), 10 servicii, 1 birou independent și 1 rezervă
a directorului11. Ca număr de posturi/angajaţi ai DIE, în
1954, avem 366 de posturi, din care 275 erau ocupate de
ofiţeri, 36 de subofiţeri, iar 55 erau dedicate civililor12.
Secretariatul avea în componenţă 5 birouri, iar ca sarcini
de lucru avea următoarele: asigurarea corespondenţei
între Serviciul de Informaţii și Ministerul de Externe
sau cu Ministerul de Comerţ Exterior; asigurarea
fondurilor bănești; supervizarea îndeplinirii sarcinilor
trasate de șeful de direcţie; întocmirea rapoartelor de
analiză a rezultatelor obţinute13. De asemenea, asigura
legătura cu spionii trimiși în misiune14.
2 (80) 2018 document

Separat de Secretariat, DIE mai avea în componenţă,
în primii patru ani de existenţă, și un Serviciu Cadre, cu
rolul studierii, verificării și recrutării de personal, precum
și cu trimiterea acestuia la școli de specialitate. Tot acest
serviciu se ocupa de îndreptarea erorilor în munca de
spionaj sau cu pedepsirea abaterilor disciplinare15.
Alături de Secretariat și de Serviciul Cadre, mai
avem în componenţa Direcţiei alte opt ramuri, denumite
crescător, de la Serviciul I la Serviciul VIII, și care
împărţeau atribuţiile privind munca de spionaj16.
Serviciul I avea în structura sa trei birouri și se ocupa
cu supervizarea emigraţilor români în străinătate.
Cele trei birouri acţionau astfel: Biroul I se ocupa de
românii care plecaseră în RFG și Austria, Biroul II se
ocupa de românii emigraţi în Franţa, Anglia, Italia și
SUA, iar ce este curios, Biroul III se ocupa de credinţa
celor emigraţi. Se urmărea crearea unor grupuri de
simpatizanţi ai regimului comunist de la București în
rândul celor emigraţi, cu ajutorul bisericilor ortodoxe
din statele de care se ocupa Serviciul I, aici apelându-se
la slăbiciunea pentru credinţă a poporului român17.
Serviciile II, III, IV și V se puneau atât în slujba
Bucureștiului, cât și în slujba Moscovei. Acestea se
ocupau de culegerea de informaţii pe teritoriile vizate
atât de regimul lui Dej, cât și de cel de la Moscova18.
Astfel, Serviciul II se ocupa de RFG și de Austria,
Serviciul III de SUA, Anglia și Canada, Serviciul IV de
Italia și Belgia, iar Serviciul V se ocupa de strângerea
de informaţii pe teritoriile statelor Orientului Apropiat:
Turcia, Israel, Egipt și Siria19.
În afară de informaţiile care priveau vreo activitate
periculoasă de ordin economic, politic sau militar, mai
avem de-a face și cu culegerea de informaţii de natură
tehnico-știinţifică. Cu alte cuvinte, DIE trimetea spioni
în statele dezvoltate pentru „a le fura meseria”. Astfel,
în structura DIE a apărut Serviciul VI, care se ocupa cu
acest lucru20.
Serviciul VII se ocupa cu redactarea unor sinteze
și a unor buletine informative pe baza informaţiilor
primite și centralizate de la agenturile din străinătate,
iar Serviciul VIII se ocupa de exploatarea informativă
a foștilor ofiţeri ai Serviciului Special de Informaţii
(SSI)21.
În anul 1956 are loc o nouă organizare a
Direcţiei I Informaţii Externe. Odată cu noua
organizare, în cadrul DIE, avem 9 servicii, faţă de 8 câte
existau în anii precedenţi, însă avem un număr mai mic
de angajaţi, 359 faţă de 366 câţi erau în perioada 1951-
1955. De menţionat că, în noua organizare apare și o
așa-numită „rezervă a directorului”, care se compunea
din cadrele ce erau pregătite pentru munca în exterior
și a celor chemaţi pentru instructaj22. Trebuie spus
document 2018 2 (80)
studii/documente
și că reorganizarea
DIE făcea parte
din întreaga
reorganizare a
Ministerului de
Interne, din data de
20 iunie 195623.
Cele 9 servicii
își împărţeau
astfel atribuţiile:
Serviciul I continua
să supraveghez e Nicolae Doicaru
activitatea celor emigraţi, Serviciul II se ocupa
de activitatea informativă pe teritoriile RFG
și Austriei, Serviciul III acţiona pe zona nord-
americană, sud-americană, dar și pe Marea Britanie,
Serviciul IV avea ca scop adunarea de informaţii
din Franta și Italia, Serviciul V își îndrepta aria de
activitate spre Orientul Apropiat, Serviciul VI se
ocupa de prinderea spionilor străini care acţionau pe
teritoriul românesc și de contrainformaţii, în general,
Serviciul VII avea în vedere adunarea/sustragerea de pe
teritoriile altor state de informaţii cu caracter tehnico-
știinţific, Serviciul VIII centraliza informaţiile, iar
Serviciul IX se ocupa de gospodărirea și administrarea
direcţiei. Secretariatul își păstra atribuţiile pe care le
avea și în anii 1951-1955, la fel și Serviciul Cadre, care
își continua activitatea învăţată, cea de perfecţionare a
cadrelor, de recrutare etc.24.
În 1955, în rândul D.I.E. a avut loc o amplă epurare
de cadre. Conducerea Ministerului de Interne a dat
ordin Securităţii și implicit DIE să scape de „toate
elementele dubioase, nesincere și de balastul din
agentură”25, toate acestea având loc după atacul asupra
Legaţiei Române de la Berna, din 14-16 februarie 1955.
Securitatea și DIE au fost trase la răspundere pentru
neglijenţă, iar în urma epurărilor 52 de agenţi și 84 de
ofiţeri au fost eliminaţi26.
Venirea la putere a comuniștilor a însemnat
degradarea elitei militare românești, inclusiv a elitei
spionajului autohton. O vastă campanie s-a dus
împotriva capilor SSI, mulţi s-au ascuns de frica noii
conduceri de la București, în timp ce mulţi alţii au fost
arestaţi pentru activitatea împotriva Uniunii Sovietice
din perioada anilor 1941-1944. De precizat că după
Abwher, SSI-ul era a doua structură informativă din
Europa ca „dotare informativă” în ceea ce privește spaţiul
sovietic. Din cauza epurărilor s-a ajuns la un deficit de
personal în mai toate structurile de securitate. În aceeași
situaţie se afla si structura informativă a MAI.
După 1945, s-a trecut la numirea de membri ai
PCR în fruntea principalelor ramuri de securitate.
85
studii/documente
Agentul sovietic Serghei
Nikonov ajunge șeful SSI.
Autorităţile de la București
erau conștiente de deficitul
de personal din serviciul de
informaţii românesc, dar și de
gradul mediocru de pregătire
al noilor recruţi. După acest
an, recrutarea se făcea, în
toate sistemele de securitate,
nu după merite sau după
Vasile Vâlcu studii, ci după principii tipic
socialiste. Trebuia să fii sărac, să nu provii din familie
chiabură sau burgheză, să ai convingeri comuniste și
serviciul militar satisfăcut27.
În ceea ce privește DIE, la înfiinţarea sa în aprilie
1951, conducerea CC al PMR a elaborat o hotărâre
prin care se prevedea repartizarea anuală a 40 de cadre
cu pregătire adecvată în privinţa adunării informaţiilor,
însă în 1955 situaţia arăta același deficit, iar cadrele
erau mai mediocre, în privinţa pregătirii, decât după
instaurarea regimului comunist. Din cei 161 de ofiţeri
în activitate, doar 19 aveau studii superioare, 59 aveau
absolvite școli medii, iar cei mai mulţi, 83 la număr,
aveau doar câteva clase, și nici acelea terminate cu
bine28, iar ca exemple vin chiar Vasile Vâlcu sau Mihai
Gavriliuc, șefi ai DIE care nici nu știau să vorbească
bine românește.
Pentru a rezolva cât mai repede situaţia neplăcută
în care se afla DIE, CC al PMR a hotărât, în 1955,
repartizarea către această structură a 100 de persoane
bine pregătite, cu studii superioare și cunoscători ai unei
limbi străine29.
După 1960, s-a trecut la profesionalizarea serviciului
DIE, astfel recrutările nu mai ţineau de condiţia socială,
ci de pregătirea profesională a candidatului, iar acest
lucru va aduce beneficii mai târziu30.
În ceea ce privește școlarizarea recruţilor, în anii
existenţei D.I.E., trebuie să spunem că aceasta era,
în primii ani ai deceniului VI al secolului trecut, în
mare parte mediocră și conţinea mari lacune de ordin
operativ 31. Găsim școli de instructaj pe teritoriul
României, ca Școala nr. 1 a DGSS, condusă de
Ervin Voiculescu32. Printre cursurile predate avem
„Studiul marxism-leninismului”, „Economie politică” și
„Probleme de politică mondială”. Se mai predau noţiuni
de tehnică informativă și cursuri tehnice33.
Pentru a reduce din aceste lacune și pentru o
pregătire cât mai bună a viitoarelor cadre, s-a hotărât
trimiterea acestora în URSS, unde să deprindă tainele
spionajului. Cursurile se făceau la o școală a KGB, la
86
50 de km de Moscova, și aveau durata de 1-2 ani.
Viitorul director general al vămilor din anii ’70,
Constantin Ţincu și Gheorghe Bolânu, viitor general,
sunt doar două nume din cele trimise să înveţe tehnica
spionajului de la sovietici34. În spaţiul românesc o școală
modernă de spionaj găsim abia în 1963, Școala nr. 5
condusă de Ion I. Munteanu35.
Printre personalităţile „de marcă” a DIE, care
și-au împletit destinul cu acest serviciu informativ, îi
numărăm pe cei patru șefi: Nicolau, Vâlcu, Gavriliuc și
Doicaru, dar și pe alţii ca Ion-Mihai Pacepa sau șeful
Securităţii de la acea vreme, Pantiușa Bodnarenko
(Gheorghe Pintilie).
Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) era născut în
Ismail, în anul 1905, provenind dintr-o familie modestă,
potrivindu-se principiilor „sănătoase” după care se
alegeau șefii de structuri în primele două decenii ale
regimului comunist36. Înainte de a ajunge la conducerea
DIE, a fost ultimul director general al SSI, practic
menţinându-și funcţia de șef al spionajului autohton și
după schimbările din aprilie 195137.
În 1923 a părăsit ţara, după ce își absolvise studiile la
Iași, plecând în Belgia. Istoricul Florian Banu menţiona
în lucrarea sa, De la SSI la SIE. O istorie a spionajului
românesc în timpul regimului comunist (1948-1965), că,
după unii autori, această plecare în Vest s-ar fi făcut
în urma înregimentării lui în structurile de spionaj
sovietice și a migrat tocmai pentru a îndeplini o misiune
de spionaj38.
În 1927, se înscrie în Partidul Comunist Belgian, dar
acţiunile sale atrag atenţia autorităţilor belgiene, iar în
1928 se vede expulzat. Merge mai apoi în Franţa unde
se înscrie în Partidul Comunist Francez39, iar în 1931
se întoarce în România, ceea ce va stârni suspiciuni.
În 1937 este arestat pentru spionaj și închis. La
închisoarea Doftana se împrietenește cu Gheorghe
Gheorghiu-Dej40. Alexandru Bârlădeanu spunea despre
prietenia dintre cei doi următoarele: ...pe Nikonov, Dej
îl vizita deseori acasă. Ani de zile, soţia lui Nikonov (Nina
Nikonova) a fost secretara lui Dej. Pot să spun că Dej avea
încredere în ei și se aflau în relaţii prietenești. De aceea l-a
și păstrat mai departe în serviciile secrete41.
Nicolau a fost șef al DIE până în martie 1954, când
a fost numit șef al Secţiei II a Marelui Stat Major al
Armatei (Direcţia de Informaţii a Armatei)42.
După Nicolau, la conducerea DIE avem de-a face
cu Vasile Vâlcu, un comunist bulgar, care abia absolvise
șapte clase43, neștiind să vorbească corect românește44.
Istoricul Cristian Troncotă susţine că acesta era în
realitate un ofiţer acoperit al INU/PGU, serviciul de
spionaj extern al URSS45.
2 (80) 2018 document

D u p ă Vâ l c u , l a
conducerea DIE vine
Mihai Gavriliuc, numit
șef al spionilor români la
ședinţa Biroului Politic
al C.C. al PMR din
25 octombrie 195546. La
această ședinţă, „bulgarul”
Vâlcu este îndepărtat
din funcţie, pe motiv că
acţiunea lui Beldeanu Mihai Caraman
de la Berna a surprins
nepregătite serviciile secrete românești. Gavriliuc
era ucrainean și vorbea românește mai prost decât
predecesorul său47. Limba română îi era străină și
adjunctului șefului direcţiei, maghiarul Wilhelm
Einhorn48.
Cu o așa conducere, avem și rezultatele dezamăgitoare
despre care am pomenit mai sus. Gavriliuc se poate lăuda
cu răpirile și repatrierile lui Oliviu Beldeanu, a istoricului
Aurel Decei și a comandantului legionar Traian Puiu,
vânaţi de Securitate pentru acţiuni împotriva regimului
de la București. Cel care avea să îmbunătăţească situaţia,
imaginea și rezultatele DIE a fost Nicolae Doicaru.
Conform referatului de cadre al lui Doicaru (care la
data de 18 noiembrie 1959 avea gradul de colonel49),
redactat de nimeni altul decât de ministrul de Interne de
atunci, Alexandru Drăghici, acesta era membru de partid
din ianuarie 1945. Era născut în Dolhanţi (pe atunci
raionul Focșani, regiunea Galaţi), în 1922, provenind
dintr-o familie de ţărani cu o situaţie materială decentă
(nu chiaburi), a absolvit șapte clase primare, patru clase
de gimnaziu și o școală muncitorească, în ianuarie 1959
el fiind locţiitor de șef de direcţie al DIE50.
În ceea ce privește activitatea militară, conform
aceluiași raport, Doicaru s-a preocupat în special de
transmisiuni. În 1942, a fost încorporat în Regimentul 1
Transmisiuni Constanţa, în cadrul căruia a participat
și pe front, după 23 august 1944, ajungând până în
Cehoslovacia51. Intrat în Securitate în 1948, cu gradul
de căpitan, avansează rapid la gradul de maior52, până
la numirea sa ca șef al Securităţii pe zona Constanţa. În
1952, se încorporează în MAI cu gradul de locotenent-
colonel. În 1955 ajunge locţiitor de director al aparatului
central al MAI53, și, cu ocazia aniversării a unsprezece
ani de la „întoarcerea armelor”, este avansat la gradul
de colonel. Raportul lui Drăghici aduce numai cuvinte
de laudă și cântăresc decisiv în numirea lui Doicaru în
funcţia de șef al Direcţiei I Informaţii Externe.
Nicolae Doicaru este unul din puţinii comuniști care
au participat activ, acumulând și experienţă militară, la
document 2018 2 (80)
studii/documente
cel de-Al Doilea Război Mondial. A ocupat funcţia
de șef al spionajului românesc (DIE devine Direcţia
Generală de Informaţii Externe, odată cu noua
organizare din 1963, acesta fiind numit la 26 septembrie
1963 Secretar General al MAI și șef al DGIE din MAI,
prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 760 din
26 septembrie 196354) până în 4 martie 1978. După
această dată va ocupa funcţia de ministru al Turismului,
fapt datorat acelor rotaţii de cadre pe care le obișnuia să
le facă periodic Ceaușescu. După dezertarea lui Pacepa,
Ceaușescu l-a îndepărtat din funcţie, acuzându-l că avea
informaţii despre ce urmărea să facă fostul său adjunct.
Va fi ucis după căderea comunismului, la o partidă de
vânătoare, fiind împușcat cu un glonţ, știindu-se că la
vânătoarea respectivă se foloseau doar alice55.
Doicaru a adus profesionalismul de care avea nevoie
DIE, iar dintre succesele sale enumerăm performanţa
reţelei Caraman, care izbutise recrutarea, în 1962, a
lui Francois Roussilhe, ofiţer NATO, reușind astfel
sustragerea unor informaţii strict-secrete56.
Un personaj interesant și foarte util regimului și
grupului facţional al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost
nimeni altul decât Gheorghe Pintilie. Acest Gheorghe
Pintilie s-a născut în anul 1902 la Tiraspol, cu numele
adevărat Timofei Bodnarenko. El nu a fost șef al DIE,
ci a fost șeful șefului DIE, conducând DGSP (DGSS
după 1951) între 1948 și 1963. Este unul din apropiaţii
lui Gheorghiu-Dej, unul din principalii organizatori
ai represiunii staliniste din România, responsabil
(potrivit wikipedia.org ) pentru deportarea, arestarea
sau întemniţarea a circa 400.000 de persoane57. Istoricul
Cristian Troncotă caracterizează perioada începutului
de regim comunist în România ca fiind perioada când
„Ghiţă ordonă, Pantiușa execută”58.
Gheorghe Pintilie a fost racolat de NKVD, instruit
ca spion și apoi trimis în România59. Ajuns în România,
este arestat și închis la Doftana, Caransebeș și Văcărești.
În închisoare îl cunoaște pe Gheorghiu-Dej, cu care
leagă o strânsă prietenie. Este eliberat după 23 august
1944. Gheorghe Pintilie este recunoscut prin sadismul
său, revista „Historia” evidenţiindu-i această latură
în articolul său privind moartea lui Ștefan Foriș - în
1946, Pantiușa l-a ucis cu câteva lovituri de rangă într-o
casă de pe Aleea Alexandru din capitală, la ordinul lui
Gheorghiu-Dej60.
Pe site-ul Wikipedia.org găsim o afirmaţie a fiicei
Anei Pauker, Tatiana Brătescu, care arăta cruzimea
viitorului lider al Securităţii: „Pantiușa a fost un
personaj sinistru. În ce măsură, am aflat odată la o beţie
a acestuia. Atunci a povestit cum, comsomolist tânăr
fiind, urmărea culacii și preoţii. I s-a spus că niște preoţi
87
studii/documente
ţin o ședinţă într-un bordei din stepă. Atunci el s-a
dus repede acolo – în Ucraina era – și nu știu dacă i-a
somat sau nu să iasă, dar a acoperit bordeiul cu pământ
și i-a omorât prin sufocare. Pe noi ne-a cutremurat de-a
dreptul. Asta era în stare”61.
Acest aspect sprijină afirmaţia istoricului Cristian
Troncotă, cum că Pintilie era omul care făcea lucrurile
murdare ale regimului stalinist condus de Dej. Fiind un
nume sonor în cercurile înalte ale PCR, nu i-a fost greu
să ajungă în funcţia de șef al Securităţii, înfiinţată la
30 august 1948. Prin Decretul nr. 1517 din 28 august
1948, emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a
RPR, Gheorghe Pintilie este numit în funcţia de director
general al DGSP62, el deţinând gradul de general-
locotenent de securitate63. Numirea a fost făcută de
către ministrul de Interne, Teohari Georgescu64, fiind
remunerat, potrivit tabelului din referatul din data de
1 septembrie 1948 al DGSP cu suma de 55.000 lei, la
care se adaugă bonusuri de 1.000 lei pentru fiecare copil65.
Va deţine șefia Securităţii până în 1963, pensionându-se
pe caz de boală, după ce a suferit mai multe preinfarcte66.
Revenind la activitatea DIE, doresc să aduc în atenţie
o reușită și un eșec ale spionajului românesc în această
perioadă. Fără îndoială, succesul reţelei Caraman este de pus
pe prima poziţie. Activitatea informativă a DIE îndreptată
spre NATO debutează încă de la începutul anilor ’50,
când conducerea direcţiei a căutat să recruteze „surse” cu
posibilităţi informative în rândul forţelor NATO67.
Liderul reţelei, Mihai Caraman, ajunge recrut al
Școlii nr. 1 Măgurele a MAI în vara lui 194868. Având o
memorie bună, un intelect apreciabil, Caraman absolvă
mai multe școli, inclusiv, după spusele lui Florian Banu,
Școala de Contrainformaţii KGB de la Moscova69.
În 1950, este recrutat în MAI ca ofiţer la
contrainformaţii70, la 1 iunie 1956 ajunge șef de birou
la DIE71, iar în 1958 pleacă la Paris în misiune, lucrând
atât pentru București, cât și pentru Moscova72.
De precizat că, la începutul existenţei sale, DIE
lucra pentru Kremlin, toate informaţiile culese de
spionajul românesc ajungând la Moscova. După venirea
lui Doicaru la conducerea Serviciului, la Kremlin mai
ajungeau doar informaţiile selectate de conducerea
de la București sau doar sinteze, acesta fiind unul
din aspectele politicii de desprindere de Moscova a
regimului de la București, proces iniţiat cu subtilitate
de Gheorghe Gheorghiu-Dej după Congresul
al XX-lea al PCUS (februarie 195673) și care va atinge
apogeul în aprilie 1964, odată cu redactarea declaraţiei
PMR privind problemele cauzei socialiste, o veritabilă
declaraţie de independenţă a regimului de la București
faţă de Moscova74.
88
Revenind la
Caraman, acesta
avea două sarcini de
îndeplinit la Paris.
Una de a se infiltra
în rândul emigraţiei
reacţionare
românești din
Ion-Mihai Pacepa
Franţa și readucerea
în ţară a unor români recunoscuţi pe plan mondial - ca
de exemplu Henry Coandă75 - și alta de a se infiltra în
cercurile politice înalte pentru a afla informaţii despre
NATO - a doua misiune fiind trasată de Kremlin. El
a reușit să recruteze în reţeaua sa o serie de funcţionari
NATO, ca Nahit Imre, Francois Roussilhe, un angajat
NATO la secţiunea „Documente secrete” și alţii76. Prin
aceste persoane, Caraman a sustras o serie de documente
și informaţii secrete ale NATO. Caraman va fi medaliat
de Moscova și va ajunge chiar căpitan al KGB77.
Deseori, un eșec al serviciilor secrete este mult mai
mediatizat decât un succes, iar ca un eșec al DIE readuce
în discuţie evenimentul care a dus la schimbarea șefului
DIE, Vasile Vâlcu, din funcţie: atacul împotriva legaţiei
române de la Berna, din februarie 1955.
În 14 februarie 1955, clădirea legaţiei românești
este ocupată de un grup de militanţi anticomuniști.
Liderul acestui grup era Oliviu Beldeanu, care fugise din
România în Iugoslavia, în 1949 și apoi în Vest. Înainte
de cel de-Al Doilea Război Mondial, ar fi făcut parte
dintr-o facţiune a Gărzii de Fier78. Beldeanu și grupul
său au intrat în sediul legaţiei, însă clădirea era goală,
deoarece membrii legaţiei erau plecaţi la o recepţie.
Doar șoferul Aurel Șeţu era în clădire și alte trei femei.
Acesta a fost împușcat în grădina locaţiei, în jurul
orei 2:00, 15 februarie 195579. Cele trei femei au fost
legate și sechestrate. Au intervenit negociatorii, iar pe
16 februarie 1955, Beldeanu și grupul său s-au predat80.
Membrii grupului au primit sentinţe cu închisoarea de
până la cinci ani, în 1958, Beldeanu era chelner într-un
bar din Munchen.
DIE a fost învinuită că nu ar fi fost în temă cu ce
urmărea grupul reacţionar al lui Beldeanu, evenimentul
fiind văzut ca un eșec al spionajului acelei perioade.
Răzbunarea a fost cruntă, și în ciuda faptului că nu
s-a obţinut extrădarea lui Beldeanu, acesta a fost atras
într-o cursă în Berlinul Occidental, și răpit de DIE. Va
fi împușcat la Jilava în 1960.
Ca toate instituţiile, DIE va avea nevoie la un
moment dat de o reorganizare, o redenumire, o
adaptare la nevoile și realităţile politice, iar ziua
de 25 septembrie 1963 a însemnat un nou început
2 (80) 2018 document
 studii/documente

pentru această structură, odată cu transformarea
DIE în Direcţia Generală de Informaţii Externe
(DGIE) - prin Ordinul nr. 1916 din 1 iulie 1963
și în conformitate cu decretul Consiliului de Stat
al RPR nr. 341 din 20 iunie 196381. Doicaru este
reafirmat ca șef al structurii, iar prin Decretul
nr. 760 din 25 septembrie 1963, este numit și în funcţia
de secretar general al MAI82.
După 1963 se remarcă îndepărtarea Securităţii și a
spionajului românesc de liniile trasate de Moscova și
adoptarea unor direcţii de acţiune noi, după specificul,
nevoile și cerinţele regimului de la București.

Romanian Espionage during Gheorghe Gheorghiu-Dej’s Regime - The Foreign Intelligence

Direction (1951-1963) - Master Florin Pascaru
Abstract: The Foreign Intelligence Direction was the secret service in the first part of the Romanian
Communist Regime. The aims of this service were: the discovery in time of hostile actions conspired by
“the imperialist enemies” against the socialist system; to procure the secret documents about political,
economic and military activities; the penetration of the high circles of Western political scene to find out
if these countries have sent spies in Romania; to annihilate the Romanian emigrants who criticized the
Communist regime and to catch the foreign spies on the Romanian territory.
Keywords: Gheorghe Gheorghiu-Dej, espionage, spies, Serghey Nikonov, Nicolae Doicaru, the
socialist camp, intelligence

NOTE
1
Masterand - Master Istorie şi Politică Militară, Facultatea de Istorie a Universităţii 42
https://ro.wikipedia.org/wiki/Serghei_Nicolau, accesat 3 ianuarie 2018.
Bucureşti. 43
Liviu Ţăranu, Ofiţerii „ilegali” ai Securităţii, între folclor şi realitate, în „Cetatea
2 Bihariei”, seria a II-a, 2008, nr. 1, pp. 149-158.
Iniţial serviciul s-a numit Direcţia A – Informaţii Externe (1951-1954).
3 44
Serviciul Special de Informaţii (SSI) a fost serviciul de informaţii externe românesc Cristian Troncotă, Torţionarii..., p. 42.
45
în perioada 1939-1951, activând cu precădere în timpul celui de-Al Doilea Război Ibidem.
46
Mondial. Florian Banu, De la SSI la SIE…, p. 138.
4 47
Florian Banu, De la SSI la SIE. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului Cristian Troncotă, Torţionarii..., p. 42.
48
comunist (1948-1989), Editura Corint, Bucureşti, 2017, p. 49. Ibidem.
5 49
www.sie.ro accesat la 2 ianuarie 2018. *** C.N.S.A.S., SECURITATEA. Structuri, Cadre, Obiective, Metode, Vol. I (1948–
6
Ibidem; Florian Banu, De la SSI la SIE…, p. 53. 1967), coordonator Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006, p. 229.
7 50
Ibidem, p. 55. Ibidem, p. 230.
8 51
Ibidem. Ibidem.
9 52
Ibidem. Ibidem.
10 53
Ibidem, p. 124. Ibidem.
11 54
Ibidem, pp. 56-57. *** C.N.S.A.S., SECURITATEA..., p. 277.
12 55
Ibidem. http://romanialibera.ro/special/documentare/oameni-cheie-ai-revolutiei-au-murit-
13
Ibidem. suspect-113939, accesat 7 ianuarie 2018.
14 56
Ibidem. http://adevarul.ro/international/in-lume/dinistoria-spionajului-romanesc-reteaua-caraman-
15
Ibidem. actiunile-nato-1_51fa60f2c7b855ff56960af0/index.html, accesat la 4 ianuarie 2018.
16
Florian Banu, Direcţia I-a Informaţii Externe. Atribuţii şi Organizare(1951-1955), 57
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie, accesat la 4 ianuarie 2018.
în C.N.S.A.S.: Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România Comunistă, 58
Cristian Troncotă, Momente şi personalităţi din istoria serviciilor secrete româneşti
vol. I, Bucureşti, 2001, pp. 44-45. (1924-1989), Editura Elion, Bucureşti, 2017, pp. 265-269.
17 59
Ibidem. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie, accesat la 4 ianuarie 2018.
18
Ibidem. 60
Laurenţiu Ungureanu, Moartea lui Ştefan Foriş. Politică făcută cu ranga, în
19
Ibidem. „Historia”, Anul XIV, nr. 152/ septembrie 2014.
20 61
Ibidem. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie, accesat la 4 ianuarie 2018.
21 62
Ibidem. *** C.N.S.A.S., SECURITATEA..., p. 13.
22 63
Ibidem, p. 45. Ibidem.
23 64
Ibidem. Ibidem.
24 65
Interpretare după schema de organizare a DIE redată de Florian Banu în lucrarea Ibidem.
66
De la SSI la SIE. …, p. 322. https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Pintilie, accesat la 4 ianuarie 2018.
25 67
Florian Banu, Direcţia I-a Informaţii Externe. …, apud Arhivele Naţionale Istorice Florian Banu, De la SSI la SIE…, p. 464.
68
Centrale, Fond CC al PCR - Cancelarie, dosar nr. 83/1955, f. 101. Ibidem.
26 69
Ibidem. Ibidem, p. 467.
27 70
Florian Banu, De la SSI la SIE..., pp. 269-270. Ibidem.
28 71
Ibidem. Ibidem.
29 72
Ibidem. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/moartea-lui-stefan-foris-politica-
30
Ibidem. facuta-cu-ranga, accesat la 4 ianuarie 2018.
31 73
Ibidem, p. 281. Dinu C. Giurescu, România în timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Editura
32
Idem, p. 279. Enciclopedică, Bucureşti, 2015, pp. 103-107.
33
Ibidem. 74
Cristian Troncotă, Duplicitarii, Din istoria serviciilor de informaţii şi securitate
34
Ibidem. ale regimului comunist din România (1965 – 1989), Editura Elion, Bucureşti, 2003,
35
Ibidem, p. 285. p. 18; Liviu Ţăranu, Gheorghe Gheorghiu-Dej în istoriografia actuală. Ce i se impută,
36
Ibidem, p. 127. ce i se recunoaşte”, în „Dosarele istoriei”, nr 7/2005, p. 8.
37 75
Cristian Troncotă, Torţionarii. Istoria instituţiei Securităţii regimului comunist din Florian Banu, De la SSI la SIE…, p. 469.
76
România (1948 – 1964), Editura Elion, Bucureşti, 2006, p. 29. Ibidem.
38 77
Florian Banu, De la SSI la SIE..., p. 127. Ibidem.
39 78
https://www.voceavalcii.ro/18054-dezvaluiri-cine-este-bunicul-lui-victor-ponta. https://ro.wikipedia.org/wiki/Oliviu_Beldeanu, accesat la 5 ianuarie 2018.
79
html, accesat la 3 ianuarie 2018. Ibidem.
40 80
https://ro.wikipedia.org/wiki/Serghei_Nicolau, accesat la 3 ianuarie 2018. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-i-a-vanat-securitatea-pe-
41
Florian Banu, , De la SSI la SIE..., p. 132, apud Lavinia Betea, Alexandru ocupantii-ambasadei-de-la-berna, accesat la 5 ianuarie 2018.
Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Convorbiri, Editura Evenimentul 81
Florian Banu, De la SSI la SIE…, p. 68.
82
Românesc, Bucureşti, 1997, p. 37. Ibidem.

document 2018 2 (80) 89

studii/documente
MĂRTURISIRI ALE LUI PETRE STRIHAN
DESPRE MAREŞALUL ION ANTONESCU
General de brigadă (r) profesor universitar Dr. Adrian STROEA
Colonel (r) Marin GHINOIU
D
espre mareșalul
Ion Antonescu
s-a scris mult
de-a lungul timpului.
Personalitatea sa complexă,
importanţa excepţională
avută în scrierea istoriei
naţionale din secolul
trecut și nu în ultimul rând
controversele referitoare
la deciziile sale politico-
Petre Strihan militare, generează încă
noi abordări cognitive,
menite a facilita corecta sa percepere ca militar și
om politic. Convinși de nevoia incontestabilă de mai
bună cunoaștere a sa, am apreciat ca extrem de utilă
publicarea în premieră a unor inedite fragmente din
memoriile martirului Petre Strihan, referitoare la
mareșal. Menţionăm că în condiţiile cenzurii, publicarea
acestora înainte de 1989 nu era posibilă, din care cauză
Petre Strihan nici nu a iniţiat un astfel de demers. Cu
certitudine era convins, după aproape 9 ani de temniţă
grea, că încercarea de publicare a acestora era o gafă
inutilă, foarte probabil generatoare de noi necazuri.
În posesia memoriilor sale, scrise la mașină, am intrat
prin generoasa amabilitate a domnului Victor Benedict,
păstrătorul acestora, a cărui mamă a fost verișoară cu
Petre Strihan.
Înainte de a prezenta modul în care l-a perceput
și descris pe mareșalul Ion Antonescu, se impune
ineluctabil relevarea succintă a reperelor biografice
definitorii ale celui ce a fost Petre Strihan (Petre
Constantinescu, înainte de schimbarea numelui),
membru al guvernului Antonescu. S-a născut la 27 mai
1899 la Mizil și a decedat la 25 iulie 1990 la București.
Părinţii săi au fost Ion și Steliana (născută Anastasiu).
Strămoșii săi au fost mocani din Ţara Bârsei. În perioada
1910-1918 a fost un elev strălucit la Ploiești și Buzău. În
anii 1918-1921 s-a numărat printre studenţii Facultăţii
de Drept a Universităţii București. În anul 1925 a
devenit doctor în drept. A avut o strălucită carieră
universitară între anii 1928-1947 la Catedra de Drept
90
Constituţional și Administrativ din cadrul Academiei
de Înalte Studii Comerciale și Industriale. În perioada
1942-1944 a fost secretar de stat în guvernul Antonescu,
deţinând un post pur tehnic la Ministerul Afacerilor
Interne. Pentru deţinerea acestei înalte demnităţi a fost
condamnat în anul 1946, alături de ceilalţi membri ai
guvernului Antonescu, la 9 ani și 9 luni de temniţă grea,
ce au inclus și 6 luni de detenţie în temuta Zarcă (izolat
în întuneric total, în frig, fără posibilitatea să vorbească
cu cineva). Cu neclintită credinţă în Dumnezeu a
supravieţuit închisorilor Gherla, Aiud și Poarta Albă.
Între cei cu care a împărţit celula s-au numărat poetul
Mircea Vulcănescu, Mircea Cancicov și preotul Valeriu
Galeriu. Anii detenţiei i-au adus ca bonus divorţul de
soţie. La ieșirea din închisoare, profesorul universitar
doctor Petre Strihan a cunoscut alte nemeritate
nedreptăţi. Timp de doi ani nu a fost primit în niciun
serviciu. Ulterior i s-a permis angajarea pentru puţin
timp în funcţia de contabil la Șantierul TCH Titu,
portar la Grădina Zoologică din București, muncitor
necalificat la Uzinele Chimice Române și arhivar și
manipulant la Cooperativa „Soarele”. Deoarece în anul
1964 un scriitor italian s-a interesat de poetul Petre
Strihan, în demersul său de scriere a unui dicţionar
al literaturii române, autorităţile l-au angajat ca
documentarist la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” de
pe lângă Academia Română. În perioada 1968-1970 a
activat la acest prestigios institut ca cercetător știinţific.
A avut o substanţială activitate publicistică de
specialitate (drept). Înainte de arestare a desfășurat, în
perioada 1921-1945, în paralel cu cariera universitară,
o intensă și de succes activitate de avocat.
Petre Strihan a fost de asemenea unul din poeţii
de mare talent ai secolului trecut. Prima sa apariţie
publicistică a avut loc în anul 1922 în „Flacăra”. A
publicat mai multe volume de poezii: Penumbre - 1929,
Poezii - 1968, Moara Albastră - 1978 și Lumini Târzii
– 1984. De remarcat că timp de 7 ani a frecventat
cenaclul „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu. A
mai făcut parte din cenaclul „George Călinescu”, pe
care l-a și condus o vreme, precum și din cenaclul „Titu
Maiorescu”.
2 (80) 2018 document

A fost alături de Radu Gyr, unul din genialii poeţi
de după zăbrele. Poezia sa Psalmul 353 (intitulată după
numărul celulei) este un persuasiv argument în acest
sens. Aceasta se încheie cu convingerea definitorie
pentru crezul lui Petre Strihan:
Și-asupra lor apăsă un blestem:
Ne au în mână și, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!
După acest succint excurs despre dramatica existenţă
a lui Petre Strihan prezentăm câteva din interesantele
sale consemnări despre mareșal.
La 22 iunie 1942 s-a declarat războiul între România,
alături de Germania, și U.R.S.S. Era o zi de duminică.
Evenimentul îl cunoșteam încă din ajun. Dar deși cunoscută,
proclamarea stării de război în această zi de sărbătoare, cea
mai lungă zi a anului, cu o strălucire neobișnuită a soarelui,
cu clopotele tuturor bisericilor trase îndelung, m-a emoţionat.
Avea vârsta de 42 ani împliniţi: vârsta coaptă, când omul
părea a fi atins cea mai înaltă treaptă a judecăţii sale. Îmi
dădeam seama de riscurile pe care le implica un război cu o
mare putere vecină. Credinţa în destinul poporului român
înzestrat cu un simţ politic istoricește dovedit și încrederea
în patriotismul Conducătorului Statului din acel moment
mi-au ridicat moralul.
Nu vorbisem niciodată cu generalul Antonescu, nici nu-l
văzusem la faţă în viaţa mea. Dar mi se părea că un om cu
mintea întreagă nu se hotărăște să facă un război decât dacă
acesta este absolut necesar. Și, analizând situaţia, intuisem
că generalul Antonescu trebuie să fi judecat că, în acel
moment istoric România nu avea altă cale de urmat. Căci,
în adevăr, după cele trei amputări ale teritoriului, lipsită
de orice sprijin din partea puterilor occidentale, cu moralul
scăzut și o Ungarie dușmănoasă datorită poftelor sale
incomplet satisfăcute, România ar fi fost în imposibilitatea
de a-și păstra neutralitatea faţă de Germania care nu putea
lăsa în spatele ei o ţară echivocă, cu o armată înzestrată și
instruită ca armata română.
În ziua de 22 iunie, neavând obligaţia să merg la
minister am mers la Mizil, locul meu de naștere, unde aveam
încă în posesie casa părintească și mormintele părinţilor și
ale bunicilor mei. În cimitirul de acolo, m-am rugat pentru
pacea sufletelor lor și viitorul poporului român. Aveam
presimţirea că ne așteaptă vremuri grele.
În atmosfera cea nouă creată de starea de război, m-am
aplecat cu o seriozitate sporită asupra problemelor legate de
munca de răspundere pentru care mă pregăteam. E drept
că nu eram intimidat, dar eram impresionat de noutatea
situaţiei. Calitatea cu care fusesem investit (consilier tehnic)
printr-o comunicare verbală, era un titlu, nu o funcţie.
De aceea nici nu aveam atribuţiuni. Vaga indicaţie dată
de ministru îmi crea o libertate nemărginită și cerea din
document 2018 2 (80)
studii/documente
parte mea imaginaţie și iniţiative în alegerea mijloacelor.
Mai târziu mi-am dat seama că eram pus la încercare și,
deși necontrolat oficial, eram supravegheat din urmă de
ochi experţi. Atunci, având o solidă situaţie profesională
și nepreocupat dacă perspectiva de a intra în guvern se va
realiza sau nu, era firesc să lucrez degajat și sincer, interesat
până la pasiune de problemele în sine…
Eu mi-am continuat activitatea la minister fără
ostentaţie și fără nerăbdarea pe care ar fi putut-o genera
așteptarea prelungită (de intrare în guvern – n.n.). Starea
mea de spirit era calmă poate și din cauză că, în afară de
această activitate, fără termen și fără respiraţie aveam
destule sarcini profesionale: eram conferenţiar universitar
și consilier juridic la Banca Centrală Cooperatistă, în afară
de procesele angajate ca avocat pledant…
La 5 decembrie 1941, prezentând un referat privitor la
o problemă care avea să fie rezolvată prin decret, ministrul,
în loc să rezolve referatul meu, a pus o rezoluţie cu totul în
afară de problemă. Textual rezoluţia era: „Se va face decret
pentru numirea d-lui Petre Strihan ca ministru subsecretar
de stat pentru administraţie”. Și, cu toate acestea, a mai
trecut o lună până la publicarea decretului în Monitorul
Oficial din 5 ianuarie 1942. Prin același decret, era numit
odată cu mine și un subsecretar de stat pentru poliţie, în
persoana generalului Constantin Vasiliu (Piky Vasiliu). În
ziua apariţiei decretului, amândoi am depus jurământul.
După-amiază, invitat la cabinetul mareșalului, m-am
prezentat cu jena rezultând din faptul că nu-l văzusem
în viaţa mea niciodată pe mareșal, care și el mă vedea
pentru prima oară. M-am prezentat fără altă introducere
decât cuvintele strict necesare: „Domnule Mareșal, am
onoarea să mă prezint. Sunt profesorul Petre Strihan”.
După îndeplinirea ritualului jurământului, Mareșalul
mi-a adresat aceste cuvinte lapidare: „Domnule Strihan,
cunosc problema. Trebuie să începem cu ridicarea satului,
reconstrucţia statului!”. Am răspuns scurt: „Domnule
Mareșal, voi face tot ce-mi va sta în putinţă. Și am salutat
pe mareșal, care mi-a strâns mâna.
După jurământ, am fost invitat să particip de Serviciul
Protocolului ca a doua zi (6 ianuarie) să particip în calitate
de membru al guvernului la serbarea Bobotezei. Serbarea
la care am participat, a avut loc la podul Senatului, unde
se construise o estradă de pe care s-a aruncat crucea în apa
Dâmboviţei potrivit unei vechi tradiţii.
A doua zi urma să fiu instalat și să încep a lucra ca
subsecretar de stat pentru administraţie. Are să pară ciudat
că, deși avusesem destul timp (7 luni) ca să mă pregătesc
sufletește pentru înalta funcţie, abia acum îmi dădeam cu
adevărat seama de marea răspundere ce-mi asumasem. Nu
mă refer la răspunderea faţă de alţii, cu care mă deprinsesem
și la care făcusem faţă onorabil, ci la răspunderea faţă de
mine însămi, care mă cunoșteam mai bine decât oricine.
91
studii/documente

Știam că nu aveam aptitudini pentru politică, așa cum se care tradiţia cerea ca ofiţerul să aibă cultură generală. Nu
practica în ţara și în vremea noastră. În timpuri normale, l-am cunoscut în intimidate.
sub regimul partidelor politice, n-aș fi putut niciodată să ocup Bănuiesc că nu era lipsit de umor. Fiind de zeci de
această funcţie. Calităţile mele de modestie, de sinceritate ani ofiţer de stat-major, cunoștea bine geografia ţării cu
și onestitate habotnică ar fi fost tot atâtea handicapuri toate realităţile ei: economice, sociale, politice, etnografice,
într-o carieră politică. Modestia mea înnăscută, hrănită demografice.
cu sentimentul religios prin evlavia mamei și conștiinţa Concepţia sa de guvernare era că politica, adică
sărăciei mele, mi-a plafonat aspiraţiile adolescenţei. guvernarea propriu-zisă, o făcea el, împreună cu
Dar datorită succeselor școlare, a lecturilor în afara vicepreședintele Consiliului de Miniștri care conducea
manualelor și a norocului de a fi nimerit un mare maestru, politica externă de acord cu el. Ceilalţi miniștri erau
onest și generos, am ajuns prin executanţi ai politicii guvernului.
teza de doctorat și studiile de drept În cadrul departamentului lor,
administrative, membru al corpului miniștrii puteau avea iniţiative,
didactic universitar și al Institutului dar orice iniţiativă trebuia să f ie
de Știinţe Administrative. Eram propusă Conducătorului Statului care
convins că această calificare specială singur era chemat să o aprobe sau să
cântărise greu în cumpăna care a o respingă. Când o problemă interesa
determinat desemnarea mea pentru două sau mai multe departamente,
înalta dregătorie. ea era dezbătută în Consiliul de
Cu toate că am lucrat 2 ani, 7 luni Miniștri pentru ca din dezbatere să
și 18 zile (5 ianuarie 1942-23 august rezulte soluţia cea mai potrivită pe
1944) în echipa lui de guvernare, care o adopta Conducătorul Statului,
despre mareșalul Antonescu, puţine nu Consiliul de Miniștri, chiar
lucruri de amănunt pot spune din dacă de formă soluţia era înglobată
cunoștinţa mea direct. Și asta, nu într-un document emis de Consiliul
pentru că aș avea ceva de ascuns. Ci, de Miniștri. De altfel, în Consiliul de
datorită împrejurărilor mai presus de Miniștri nu se vota niciodată.
voinţa mea. În anul intrării mele în guvern,
Cum am arătat mai sus, în la epoca alcătuirii bugetului, am
descrierea solemnităţii jurământului Veturia Goga avut contact de lucru cu mareșalul
meu ca și subsecretar de stat, pe Antonescu care în mod obișnuit nu
mareșalul Ion Antonescu l-am văzut întâia oară în viaţa lucra cu subsecretarii de stat, ci numai cu miniștri. Între
mea în ziua de 5 ianuarie 1942, când am depus jurământul. Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanţelor se
Îl cunoșteam numai din fotografii. În timpul activităţii mele ivise o controversă de mari proporţii, în urma unui studiu
în guvernul mareșalului Antonescu, de foarte puţine ori am al meu întreprins asupra bugetelor administraţiilor locale,
venit în contact nemijlocit cu el. încă din vremea când eram consilier tehnic, studiu publicat
Puţinele prilejuri când am vorbit cu el sau l-am auzit în Revista de Drept Public (anul XVI, nr. 1-4/1941).
vorbind (în Consiliul de Miniștri) le voi povesti cu respectul Ministerul Afacerilor Interne ajunsese la concluzia că
adevărului, cu grija de a evita orice alterare sau amplificare administraţiile locale (judeţene și comunale) erau într-o
a realităţii. Am promis că această carte va fi un document, stare deplorabilă datorită în primul rând faptului că
modest dar autentic, o mărturie cinstită a împrejurărilor la finanţele lor erau sistematic pauperizate prin absorbirea
care am participat sau asistat. Și înţeleg să mă ţin de cuvânt crescândă a materiei impozabile de către stat. Studiul
chiar cu riscul ca unele pagini să pară serbede sau anoste. meu urmărea comparativ volumul total al bugetelor
Autorul nu face în această carte operă de creaţie. El este un administraţiilor locale și cifra bugetului statului pe ultimii
martor al evenimentelor de cele mai multe ori… 10 ani. Concluzia era că trebuiau create noi venituri
Mareșalul avea, când l-am cunoscut, un fizic care, de la administraţiilor locale. Ministerul Afacerilor Interne,
prima vedere, îi releva caracterul: energic, hotărât, autoritar, reprezentând toate administraţiile locale din ţară cerea
sever, distant, ambiţios. Era sobru la mâncare, sobru la Ministerului Finanţelor ca, la alcătuirea noului buget al
băutură. Datorită sobrietăţii și somnului puţin era slab. statului, raportul între bugetul statului și finanţele locale
Avea ochii albaștri, părul blond aproape roșcat, din care să fie restabilit în favoarea finanţelor locale, fără de care
cauză i se spunea în armată „câinele roșu”. Avea o inteligenţă nu se putea realiza niciun progres în gospodăria judeţeană
sprintenă și sfredelitoare. Era ofiţer de cavalerie, armă în și comunală.

92 2 (80) 2018 document

 studii/documente

Ministerul Finanţelor, generalul M. Stoenescu, un om să le facă parte în mod judicios. M-am convins atunci că
capabil dar prea ambiţios, n-a cedat stăruinţelor depuse omul considerat în genere ca puţin „repezit” se dovedea
pe lângă el de generalul Dumitru I. Popescu. Mareșalul, experimental, plin de tact și prevenitor faţă de colaboratorii
luând cunoștinţă de ambele teze și apreciind că problema lui.
era de mare însemnătate, a dispus ca el personal să arbitreze Mai târziu am aflat de la generalul Dumitru I. Popescu
diferendul. În acest scop a convocat pe amândoi miniștri la că mareșalul a apreciat ca îndreptăţit punctul nostru de
cabinetul său, la o dezbatere. Generalul M. Stoenescu a venit vedere și că a stăruit pe lângă ministrul Finanţelor să
personal. Ministrul meu m-a delegat pe mine care studiasem prevadă în bugetul statului o sumă importantă (denumită
problema și, oarecum, iniţiasem controversa. fondul comun pentru nevoile administraţiilor locale pus la
Deși cunoșteam bine dosarul și aveam obișnuinţa dispoziţia M.A.I.).
susţinerii orale, ca profesor și avocat, mărturisesc că am Reflectând, mi-am dat seama că era greu pentru mareșal
fost oarecum emoţionat. Mareșalul mi-a dat mie cuvântul să se pronunţe fără să verifice în prealabil cifrele arătate
ca să expun teza de Stoenescu. Și
administraţiilor de asemenea, am
locale. Venisem cu înţeles că era o
tablouri și cif re chestiune de tact
care demonstrau din partea lui,
elocvent dreptatea să nu dea câștig
cauzei. Expunerea de cauză tezei
mea a fost clară, susţinută de un
completă dar civil contra tezei
concisă, tonul susţinută de un
puţin patetic militar care era
dar reţinut (mă un ministru
ţineam să nu fiu proeminent,
prea patetic, știind g e n e ra l u l
că mă adrese z N. Stoenescu.
unui militar și În anul
unui om sobru). 1942, lucrând la
Mareșalul m-a Regele Mihai I şi mareşalul Ion Antonescu asistând la parada de 10 mai 1942 minister, m-am
ascultat cu interes, pomenit cu un
m-a apărat împotriva unei încercări a generalului extras dintr-un raport al unui inspector de la Consiliul de
Stoenescu de a mă întrerupe și când am terminat, a Miniștri care făcuse o inspecţie la o unitate administrativă
dat cuvântul generalului M. Stoenescu. Acesta, care de din Banat și constatase o abatere minoră de la regulile
când era ministru de Finanţe, deprinsese bine tehnica și noi editate de M.A.I. pentru simplificarea formalităţilor
terminologia financiară, având și experienţa de profesor administrative. Extrasul conţinea rezoluţia mareșalului,
la Școala Superioară de Război, a făcut o apărare a tezei al cărui text era cam așa: „Ce face d-nul Strihan? Ia leafa
sale, mai scurtă, dar foarte abilă. El n-a tăgăduit niciuna degeaba?”. Președinţia trimitea la M.A.I. extrasul în mod
din cifrele tablourilor mele, dar a amintit că el ca ministru confidenţial și ruga să luăm cunoștinţă și măsurile ce vom
de Finanţe, în timp de război, trebuia să satisfacă cu crede de cuviinţă.
precădere nevoile inexorabile ale războiului: creditele pentru În aceeași zi, m-am prezentat la ministru și i-am
înzestrarea armatei cu armament, muniţii, medicamente și, comunicat, calm dar ferm, că mă socotesc ofensat pe nedrept
recapitulând capitolele bugetare corespunzător acestor nevoi, prin această rezoluţie. Adăugam că nu văd altă soluţie
a conchis că dorinţa Ministerului Afacerilor Interne de a onorabilă decât demisia pe care i-am pus-o pe masă.
îmbunătăţi finanţele locale prin cedarea unor venituri ale Ministrul, după ce a citit hârtia de la Președinţie, mi-a
Statului în favoarea administraţiilor judeţene și comunale spus că am dreptate să reacţionez așa cum am reacţionat,
nu poate fi satisfăcută fiind inoportună. că va prezenta demisia mea domnului mareșal, dar că el va
Mă așteptam ca mareșalul, cu spiritul energic și categoric opina pentru respingerea ei deoarece activitatea mea, bogată
să se pronunţe imediat. Nu s-a realizat previziunea mea. și competentă, merita o altă apreciere.
Întâi, pentru că, în acest prim contact de lucru cu mareșalul, După două zile, ministrul m-a chemat și mi-a spus
mi-am dat seama că omul acesta era pătruns de seriozitatea că domnul mareșal n-a avut intenţia să mă jignească și
problemelor ce se iveau în practica vieţii de stat și se străduia mă roagă să merg a doua zi la locuinţa sa de la Băneasa,

document 2018 2 (80) 93

studii/documente
unde mă va primi ca să stea de vorbă cu mine. A doua zi,
telefonând, am fost primit de mareșal în biroul său, în casa
fostă proprietate a d-nei Lupescu, favorita regelui Carol al II-lea.
M-a primit imediat ce am fost anunţat, s-a interesat de
mersul administraţiei, i-am spus ce se lucrează, i-am expus
apoi că eu lucrez cu inspectorii generali administrativi și
cu prefecţii și că nu pot fi răspunzător pentru orice greșeală
a unui eșalon inferior. Mareșalul, se vede, a înţeles că eu
stăruiam în demisia mea. De aceea mi-a spus în final, că este
convins că eu desfășor o activitate pozitivă pe care mă roagă
să o continui. Am înţeles că demisia îmi fusese respinsă și am
plecat satisfăcut. Altă reparaţie decât respingerea demisiei nu
puteam aștepta. Șeful statului nu putea să-mi ceară scuze.
Originea acestui incident am aflat-o fără întârziere.
Ovidiu Vlădescu (care, deși universitar era cam slab
pregătit, din care cauză i se și spunea zero Vlădescu,
pentru că semna O. Vlădescu) era prieten și rudă cu Mihai
Antonescu și ocupa postul de secretar general al Președinţiei
Consiliului de Miniștri. În situaţia și cu veleităţile lui, el nu
privea cu ochi buni consolidarea poziţiei mele la Ministerul
Afacerilor Interne. Ar fi dorit o promovare pe care a și
obţinut-o mai târziu, când a fost numit subsecretar de stat
la Ministerul Românizării. Dar, deocamdată, neexistând
un loc liber, încerca să creeze o vacanţă. El a ordonat ca
rezoluţia mareșalului să-mi fie comunicată, în speranţa că
eu voi demisiona, iar demisia îmi va fi primită. Poate el
trimisese și pe inspectorul care făcuse raportul de inspecţie
cu pricina. Cât privește rezoluţia mareșalului, desigur
jignitoare, ea putea să fie determinată de firea sa impulsivă,
dar poate și de vreo subliniere meșteșugită cu scopul de a
aţâţa spiritul caustic al mareșalului. Nu știu dacă Ovidiu
Vlădescu a primit vreun reproș că s-a grăbit să comunice o
rezoluţie usturătoare fără autorizarea expresă a autorului
ei. Procedarea lui Vlădescu am explicat-o ușor: conta pe
sprijinul lui Mihai Antonescu, rudă și prieten apropiat.
Cele mai dese prilejuri de a-l auzi vorbind pe mareșalul
Antonescu le-am avut la Consiliul de Miniștri, fie când
prezida ședinţa (și desigur vorbea puţin), fie după ridicarea
ședinţei când, în picioare, înconjurat de miniștri, într-o
atmosferă familiară, pe un ton neoficial, răspundea la unele
întrebări formulate de cei mai apropiaţi.
De la o vreme, după câte o inspecţie în ţară, făcea o
expunere în Consiliul de Miniștri cu constatările sale pe
teren și cu aluziile și sublinierile de rigoare care priveau
direct pe miniștrii de resort.
Din când în când, făcea câte o inspecţie mai lungă (de
2-3 zile) trecând prin câteva judeţe. Voia să vadă personal,
la faţa locului, cum merge administraţia și să ia contact pe
teren cu problemele fiecărei regiuni. De obicei, în afara suitei
sale, era însoţit de ziaristul Ion Dumitrescu, care, pe lângă
talent de gazetar, avea și frumoasă cultură și era și cronicar
dramatic. Peste toate aceste atribute, acest tânăr mai poseda
94
unul care îl făcea și mai simpatic, făcuse armata la cavalerie.
Și, fiind mobilizat, îl însoţea pe mareșal în uniforma de
ofiţer de cavalerie. În timpul inspecţiilor, mareșalul își
contura mai bine unele proiecte, confruntând pe teren ideile
sale cu realităţile concrete.
Dintre toate expunerile sale de una îmi amintesc mai
bine. După o inspecţie în judeţele Teleorman și în alte două
învecinate, ne-a făcut în Consiliul de Miniștri o expunere
amplă, vorbind liber două ore. Vorbea cu amănunte, într-o
ordine perfectă, într-un stil simplu, aproape uscat, dar
spunând numai lucruri substanţiale și trăgând concluzii
care interesau direct uneori mai mulţi miniștri. În epoca
aceea (prin anul 1943) îl preocupa mult înlocuirea viilor
de hibrizi cu viţă nobilă. Proiectul său era lăudabil: tindea
la sporirea producţiei de vin atât cantitativ, cât mai ales și
calitativ. Dar întâmpina rezistenţa ţăranilor din judeţele
de șes, deprinși să aibă fiecare un petec de vie de hibrizi,
nu pentru a-și spori veniturile, ci pentru nevoile casei. În
expunerea sa, mareșalul urmărise toate problemele care
priveau viaţa satului. Și, narând constatările dintr-o
comună din Teleorman, ne spunea că, inspectând primăria,
școala și biserica a rămas satisfăcut că satul acela nu avea
cârciumă. Dar, la ieșirea din sat, pe o colină din marginea
satului, a observat o sumă de mici parcele de vie de hibrizi.
Atunci, am înţeles, conchise mareșalul, de ce satul nu avea
cârciumă. Fiecare ţăran avea la el acasă cârciuma lui.
Ca să închei acest paragraf, voi consemna un fapt
semnif icativ petrecut în anul 1944, în atmosfera de
îngrijorare accentuată de după 4 aprilie (începutul
bombardamentelor americane masive). Convorbirile
neoficiale ale mareșalului cu miniștri după ridicarea ședinţei
consiliului au continuat, parcă mai animate ca înainte.
La una din aceste convorbiri, unul din miniștri i-a pus
întrebarea care ne frământa pe toţi: „Nu e posibil ca ţara să
iasă din război înainte de terminarea lui?”. Și îmi amintesc
foarte bine că mareșalul a răspuns cu o metaforă:
„– Eu când am pus un picior într-o groapă, nu-l pun în
ea și pe celălalt”. Ceva mai mult, îmi amintesc că mareșalul
a repetat această metaforă și la altă convorbire, în același
loc, în aceeași epocă.
În anul 1943, am primit de la mareșalul Antonescu,
prin cabinetul său, delegaţia să cercetez personal activitatea
și eventual abuzurile lui Ștefan Tătărăscu din Olănești
(Vâlcea). Mareșalul se afla la Băile Olănești, unde făcea
o cură. Plimbându-se pe dealurile din împrejurimi și
stând de vorbă cu oamenii din partea locului, a aflat că
acest domn, fost maior activ iar acum proprietar și om de
afaceri, învârtește printr-o cooperativă locală unele afaceri
comerciale din care câștigă mulţi bani.
Am comunicat aceasta ministrului și, a doua zi, însoţit
de un inspector general administrativ din cooperaţie,
am plecat cu automobilul la Olănești. Am descins la
2 (80) 2018 document

Primărie unde am început
cercetarea. Inspectorul general
administrativ îndeplinea
sarcina de secretar (grefier)
consemnând răspunsurile
celor interogaţi de mine.
A m l u c ra t toa tă z i u a ,
ascultând martorii după
o listă întocmită de mine,
împreună cu inspectorul
general administrativ și cu
primarul local.
În a doua zi de anchetă,
Generalul Dumitru Dămăceanu înainte de a reîncepe audierea
martorilor chemaţi, d-nul Ștefan Tătărăscu, care nu fusese
chemat, el urmând să fie interogat ultimul, mi-a cerut
audienţă. Prin această procedură, el se situa pe o poziţie
de personalitate (era doar frate cu fostul prim-ministru
Gheorghe Tătărăscu) și voia să arate că nu concepea să fie
bănuit de vreo neregulă și refuza să aștepte chemarea sa
pentru a fi audiat ca martor sau ca inculpat. Puteam să
nu-l primesc și să-i comunic prin grefier sau primar să
aștepte până va fi chemat. Dar după indiciile de vinovăţie
gravă, temându-mă că d-nul Ștefan Tătărăscu nu va
răspunde la chemarea mea sau va pleca din localitate, ceea
ce mi-ar fi îngreunat ancheta, am schimbat planul iniţial
și l-am primit imediat. Dar spre surprinderea lui, când a
intrat, în loc să-l primesc ca pe o personalitate i-am întins
mâna, dar l-am ţinut în picioare, ca pe orice martor și am
invitat pe inspectorul general administrativ să consemneze
răspunsurile d-lui Ștefan Tătărăscu.
„– Domnule ministru, eu v-am cerut audienţă, n-am
venit aici în calitate de inculpat. Am fost informat că
dumneavoastră faceţi o anchetă contra mea și, în calitate
de ofiţer de rezervă și om de onoare, am să protestez că
dumneavoastră plecaţi urechea la calomniile debitate de
dușmanii mei împotriva mea.
– Domnule Tătărăscu, dumneavoastră figuraţi pe lista
celor ce urmează să fie chemaţi și interogaţi la această
anchetă ordonată de domnul mareșal. Deci, vă rog, să
răspundeţi, deocamdată ca martor la întrebările ce vă voi
pune în legătură cu faptele dumneavoastră”.
Și am intrat imediat în cercetare, punându-i întrebări
asupra tuturor punctelor de vinovăţie care rezultau din
arătările martorilor și din scriptele cooperativei, a cărei
președinte era însuși domnul Tătărăscu. Între timp, inspectorul
din cooperaţie mă informase despre afacerile domnului
Tătărăscu, care comanda și primea unele mărfuri în numele
cooperativei și le comercializa, cu beneficii mari, pe cont propriu,
fără ca ele să fi trecut prin magazinul cooperativei.
Îl strângeam prin întrebări precise și convergente ca
într-o menghină. Răspunsurile care îl învinuiau categoric
document 2018 2 (80)
studii/documente
erau consemnate implacabil. Tătărăscu era vizibil enervat.
Când i s-a citit declaraţia, care reproducea fidel mărturiile
lui, a refuzat s-o semneze. Am încheiat procesul-verbal
constatând refuzul și l-am semnat atât eu, cât și cei doi
inspectori generali care mă asistau și am continuat ancheta.
În seara aceleiași zile, am primit la Govora, unde
mă dusesem să dorm, o notă scrisă prin care a doua zi
eram invitat la dejun, împreună cu soţia, la mareșal. Am
interpretat că mareșalul, ţinut la curent cu mersul anchetei
și informat că eram la Govora împreună cu soţia, a avut
un gest de atenţie faţă de mine invitându-mă la masă.
Invitaţia coincidea, de altfel cu intenţia mea de a-i cere
audienţă ca să-i comunic rezultatul anchetei.
În ziua următoare (a 3-a zi de anchetă), am încheiat
lucrările scriptice în cursul dimineţii, urmând ca după dejun
să plec la București.
La dejun, înainte de a fi poftiţi la masă, am fost primiţi,
eu și soţia mea, de doamna Veturia Goga (soţia lui Octavian
Goga – n.n.), prietena doamnei Maria Antonescu,
care făcea onorurile casei. Doamna Goga, imediat după
prezentări, a ţinut să aibă o întrevedere aparte cu mine. Îmi
cerea insistent să rezolv cât mai repede o problemă a unui
om de afaceri originar din Transilvania, al cărui nume s-a
șters total din memoria mea. Cunoșteam din auzite afacerea,
care îmi părea cam dubioasă. Nu i-am spus că o cunosc. I-am
promis că, ajuns la București mă voi ocupa de ea. Dar chiar
din acel moment am hotărât să evit orice contact cu persona
sprijinită de interlocutoarea mea, cât și cu însăși doamna
Goga care mi-a făcut o impresie rea, de persoană interesată.
Și se vede că această doamnă, de altfel foarte inteligentă, a
înţeles psihologia mea, de vreme ce nu a căutat să mă mai
vadă și nici nu ne-am mai văzut vreodată în viaţă.
La masă, în afară de doamna Goga, mai era invitat
profesorul Vespasian V. Pella, pe atunci ambasadorul
României la Berna. Mareșalul s-a întreţinut mai ales cu
acesta, de la care căuta să afle cât mai multe informaţii în
legătură cu politica internaţională.
Primul fel de mâncare – o lostriţă mare – servită ca
antreu, a ocupat primul plan al conversaţiei. Mareșalul,
atent la conversaţie, a mâncat foarte puţin. După masă, a
stat de vorbă cu mine, interesându-se de mersul anchetei.
Aflând că ea s-a terminat și concluziile mele confirmau
aprehensiunile sale, am înţeles că a fost foarte mulţumit,
fără să mi-o arate.
Raportul meu de anchetă, împreună cu toate anexele
lui l-am depus ministrului care l-a înaintat mareșalului.
Am aflat ulterior că, deși eu conchideam în raport pentru
sesizarea Parchetului în vederea trimiterii în judecată
penală, mareșalul a hotărât internarea în lagăr a celui
vinovat pentru o lună (dacă nu mă înșel). În fond, era o
soluţie destul de indulgentă, întrucât faptele constatate de
mine și dovedite perfect, se încadrau în Codul Penal și în
95
studii/documente

textele penale ale Legii cooperaţiei. Cu toate acestea, Ștefan
Tătărăscu mi-a purtat o ură de moarte, chiar după 23 august
1944. După condamnarea mea în octombrie 1946, la o
pedeapsă de 10 ani temniţă grea, mă aflam la Aiud, unde
îmi ispășeam pedeapsa. După vreo 4 ani de la condamnare,
când am primit prin Cancelaria închisorii o copie după
reclamaţia lui Ștefan Tătărăscu către procuratură. Mă
acuza de calomnie și de abuz de putere arătând că, pe
baza mărturiilor mele mincinoase el a suferit internarea
samavolnică în lagăr. Cerea și despăgubiri pentru că în lagăr
s-a îmbolnăvit și a cheltuit mult pentru refacerea sănătăţii.
Tot în anul 1943, după vreo lună de la ancheta de la
Olănești, am primit de la mareșal o nouă delegaţie ca să
anchetez o afacere similară. Când am arătat ministrului
delegaţia, acesta mi-a spus:
„– Domnul mareșal arăta prin asta cât te apreciază,
după felul cum ai lucrat la Olănești. Dar dumneata ești
prea ocupat cu problemele departamentului ca să-ţi mai
rămână timp pentru anchetă. Și apoi asta nu cadrează cu
poziţia dumitale de membru al guvernului. Ancheta poate
face foarte bine un inspector general administrativ. Am să
vorbesc cu domnul mareșal să te scutească de această sarcină”.
Și de atunci nu am mai primit asemenea delegaţii.
Apreciem ca interesante și consemnările lui Petre
Strihan despre evenimentele din 23 august 1944, mai
jos prezentate.
Seara (23 august – n.n.), pe la 18-19 lucram la minister.
În ziua aceea, în mod excepţional, ministrul, care nu venise
de dimineaţă fiindcă participase la o ședinţă a Consiliului
de Miniștri la Snagov, se afla în cabinetul lui.
Secretarul general Alexandru Ionescu a venit la mine
cam agitat. M-a întrebat dacă știu ceva despre noile
evenimente. Nu știam decât că de dimineaţă fusese Consiliul
de Miniștri prezidat de mareșal, la care eu nu fusesem
invitat și la care se discutase ce este de făcut faţă de situaţia
militară grea în care ne aflam. Rușii care se aflau în nordul
Moldovei, fixaţi de rezistenţa românească pe un front foarte
apropiat de Iași, se părea că voiau să forţeze frontal.
Alexandru Ionescu mi-a comunicat că el are informaţia
că mareșalul Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu și
cu generalul Piky Vasiliu se află arestaţi de Rege la Palat.
N-am spus nimic și m-am dus imediat la ministru. Acesta
mi-a confirmat cele spuse de secretarul general. Atunci mi-a
spus că, la Snagov, mareșalul preconizase retragerea armatei
și a guvernului în Transilvania, sprijinindu-se pe Carpaţi
și luptând mai departe până la terminarea războiului sau
la încheierea unui armistiţiu onorabil.
După terminarea convorbirii, ministrul, calm, ca și
când ar fi prevăzut evenimentele în curs de desfășurare,
s-a urcat în automobil și a plecat la Otopeni, unde avea
locuinţa pe timpul dispersării, ca măsură de apărare contra
bombardamentelor aeriene.
Eu am rămas la minister, așteptând știrile pe care postul
de radio București le anunţa din 5 în 5 minute, ca știri
senzaţionale, de excepţională importanţă pentru ţară. La
orele 20, s-a difuzat la radio proclamaţia Regelui Mihai
către ţară, decretul de numire a unui guvern de uniune
naţională a tuturor forţelor politice și lista noilor miniștri.
Prim-ministru era numit generalul Sănătescu, ministru de
Interne - generalul Aldea, ministrul de Justiţie - Lucreţiu
Pătrășcanu. Miniștri de stat (fără portofoliu) erau Iuliu
Maniu și Dinu Brătianu.
Familia mea (soţia și copiii) se afla la Bran, unde
închiriasem o vilă încă din primăvara 1944, imediat după
bombardamentul din 4 aprilie. În seara aceleiași zile, l-am
rugat pe fratele meu (la acea vreme necăsătorit) să meargă
cu mașina mea la Bran și să-i aducă pe ai mei la București.
Toată noaptea (23-24 august) s-au auzit împușcături în
București. Pe străzi circula armata română (mai ales artilerie).
A doua zi, a început un bombardament aerian ciudat. Părea că
un singur avion venea regulat la interval de câte o jumătate
de oră și arunca bombe mici, cu efecte năprasnice. Se spunea
că este un avion german care venea din direcţia Ploiești.
Bombardamentul acesta avea să continue 3 zile.
În ziua de 24 august, pe la orele 11, m-am dus la
minister, unde l-am găsit pe generalul Dumitru Popescu. Nu
mai eram ministru. Dar trebuia să predau Subsecretariatul
de Stat al Administraţiei colonelului Dămăceanu, care fusese
numit pe postul pe care îl ocupasem eu. Ministrul Afacerilor
Interne, generalul Aldea, preluase deja ministerul de la
generalul Dumitru I. Popescu.
Eu am predat Subsecretariatul de Stat, cu proces-verbal,
noului subsecretar de stat, colonelul Dămăceanu.
Mai târziu, prin anii 1977-1978, în preajma zilei de
23 august, mi-a fost dat să citesc un articol de ziar semnat
de același care scria că Ministerul Afacerilor Interne a fost
luat cu asalt de către o formaţiune patriotică, în ziua de
24 august 1944. Am zâmbit și am tăcut”.

The Memoirs of Petre Strihan about Marshal Ion Antonescu

Brigade General (r) prof. univ. Adrian Stroea, Ph.D.; Colonel (r) Marin Ghinoiu
Abstract: Petre Strihan (Petre Constantinescu) was a reputed law professor, lawyer and publicist of the
th
20 century. Secretary of state at the Ministry of Internal Affairs during 1942-1944 left to posterity memoirs
of great value for the understanding of a controversial period from our national history.
Keywords: Petre Strihan (Petre Constantinescu), secretary of state, 1942-1944, memorialist, professor,
lawyer, publicist

96 2 (80) 2018 document


SIMPOZIONUL „1918. DE LA CHIŞINĂU LA ALBA-IULIA”
Î
n data de 22 martie 2018, în sala „Ștefan
cel Mare” a Cercului Militar Naţional, s-a
desfășurat Simpozionul „1918. De la Chișinău
la Alba-Iulia” dedicat Centenarului Marii Uniri.
Activitatea a fost organizată de Arhivele Militare
Naţionale Române și s-a desfășurat sub egida Statului
Major al Apărării, în cadrul activităţilor care marchează
sărbătorirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Lucrările simpozionului, moderate de comandorul
Marius-Corneliu
Croitoru, au
început prin
intonarea imnului
de stat al României
și susţinerea
alocuţiunilor de către
colonelul Adrian
Grigore - Arhivele
Militare Naţionale
Române, generalul
m a i o r Te o d o r
Incicaș, locţiitorul
pentru resurse al
șefului Statului Major al Apărării și de prof. univ.
dr. Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naţionale ale
României.
După fotografia de grup, au fost deschise lucrările
sesiunii I, moderată de colonelul dr. Gabriel Pătrașcu -
Arhivele Militare Naţionale Române.
În cadrul acestei sesiuni au prezentat comunicări
următorii participanţi: dr. Teodora Giurgiu (Arhivele
Militare Naţionale Române) – Înfăptuirea României
Mari în context internaţional; Elena Zîrnă (Depozitul
Central de Arhivă) – Ocrotirea orfanilor de război în
anii 1917-1918. Studiu de caz: comuna Bucium, judeţul
Iași; Lucian Drăghici (Arhivele Militare Naţionale
Române) – Propaganda antiromânească în Basarabia
în primăvara anului 1918; dr. Valentin Ioan Fușcan
(Arhivele Naţionale ale României) – Pacea de la București
văzută din perspectiva antantistă; cercetător știinţific
dr. Sorin Cristescu (Institutul pentru Studii Politice
de Apărare și Istorie Militară) – Politica lui Alexandru
Marghiloman în rapoarte informative austro-ungare în
document 2018 2 (80)
agora
vara anului 1918; Cătălin Stănescu (Depozitul Central
de Arhivă) – De la demobilizare la mobilizarea Armatei
Române: mai-noiembrie 1918; dr. Cătălin Fudulu
(Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor) – Stări de spirit
și extremism în Basarabia și Transilvania, după realizarea
Marii Uniri.
Comunicările susținute au abordat teme diverse,
specifice Primului Război Mondial, având la bază, în
principal, valorificarea documentelor de arhivă păstrate
la Arhivele Naţionale
ale României,
Arhivele Militare
Naţionale Române
și Depozitul Central
de Arhivă. Au fost
reliefate aspecte
mai puţin dezbătute
din istor iografia
românească legate
de misiunile
a r m a t e i rom â n e,
situaţia populaţiei
civile și acţiunile
propagandistice antiromânești îndreptate împotriva
Marii Uniri.
În ultima parte a manifestării s-au derulat lucrările
sesiunii a II-a moderată de dr. Ion Rîșnoveanu - Arhivele
Militare Naţionale Române. La această sesiune au
prezentat comunicări următorii participanţi: lector univ.
dr. George Ungureanu (Depozitul Central de Arhivă) –
Unirea Basarabiei cu statul român reflectată în balcanistica
occidentală; Mirela Mușoiu (Depozitul Central de
Arhivă) – Realităţi și stări de spirit în Bucovina la finele
anului 1918; dr. Ion Rîșnoveanu (Arhivele Militare
Naţionale Române) – Situaţia românilor din Serbia
la sfârșitul Primului Război Mondial; dr. Oana Otu
(Arhivele Militare Naţionale Române) – București.
Sfârșitul ocupaţiei germane; pregătiri pentru reîntoarcerea
Familiei Regale; Alexandru Dobrică (Oficiul Naţional
pentru Cultul Eroilor) – Cimitirul Eroilor din Chișinău –
o istorie uitată și colonelul dr. Gabriel Pătrașcu (Arhivele
Militare Naţionale Române) – Însemnele eroismului și
sacrificiului românesc. 1916-1919.
97
agora
Și în cadrul acestei sesiuni, participanţii au prezentat
comunicări cu teme diverse, legate de situaţia și stările de
spirit ale populaţiei civile din teritoriile locuite compact
de români, precum și măsurile luate de autorităţile
politice și militare pentru cinstirea și comemorarea
celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă, dar și pentru
aprecierea faptelor de vitejie și a curajului de care au dat
dovadă combatanţii armatei române în timpul Primului
Război Mondial.
La finalul sesiunii a II-a, a fost alocat un spaţiu
de timp generos pentru concluzii. Colonelul inginer
Leonard Mocanu, directorul adjunct al Statului Major
al Apărării, a mulţumit organizatorilor pentru eforturile
depuse și pentru ţinuta știinţifică a simpozionului,
felicitându-i, în același timp pe participanţi pentru
profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă în
documentarea și redactarea comunicărilor prezentate.
ED
SIMPOZIONUL ITINERANT „DE LA PACEA DE LA BUCUREŞTI
LA UNIREA DE LA ALBA-IULIA”
A
rhivele Militare Naţionale Române în
colaborare cu Arhivele Naţionale ale
României și Depozitul Central de Arhivă
au organizat Simpozionul „De la Pacea de la București
la Unirea de la
Alba-Iulia”, care s-a
desfășurat în data
de 18 aprilie, în
garnizoana Craiova,
la Cercul Militar și
la Colegiul Naţional
M i l i t a r „ Tu d o r
Vladimirescu”
și în data de
19 aprilie la sediul
Batalionului 325
Artilerie „Alutus”
din Caracal.
A u f o s t
p re z e n t a t e
comunicări de către următorii participanţi: dr. Teodora
Giurgiu (Arhivele Militare Naţionale Române) –
Înfăptuirea României Mari în context internaţional;
consilier superior dr. Ioan-Valentin Fușcan (Arhivele
98
De asemenea, a arătat că dragostea de ţară și cunoașterea
istoriei poporului român trebuie să fie caracteristici
primordiale ale militarilor Armatei României.
Alocuţiunea de închidere a lucrărilor Simpozionului
„1918. De la Chișinău la Alba-Iulia” dedicat Centenarului
Marii Uniri a fost rostită de colonelul Adrian Grigore
– Arhivele Militare Naţionale Române, care a salutat
prezenţa în sală a unui grup de elevi din cadrul
Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”,
condus de prof. dr. Aurel Soare, directorul adjunct
al instituției, a studenţilor de la Programul de studii
universitare de licenţă – comunicare publică din cadrul
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” coordonaţi
de colonelul prof. univ. dr. Ioan Deac, colonelul prof.
univ. dr. Filofteia Repez și lectorul univ. dr. Alina Roșca,
precum și a unor reprezentanţi ai diferitelor instituţii
de cultură.
Naţionale ale României) – Pacea de la București din
2 4 a p r i l i e / 7 m a i 1 9 1 8 ; d r. V i c t o r M a r t i n
(Depozitul Central de Arhivă) – De la demobilizare
la mobilizarea Armatei Române: mai-noiembrie 1918;
inspector asistent
Dragoș Dumitrașcu
(Serviciul Judeţean
Dolj al Arhivelor
Naţionale) –
Mărturii docu-
mentare pr ivind
ocupaţia germană
a Craiovei în
anul Marii Uniri;
colonel dr. Gabriel
Pătrașcu (Arhivele
Militare Naţionale
Române) –
Însemnele eroismului
și sacrif iciului
românesc. 1916-1919.
Programul simpozionului a inclus și prezentarea
revistei „Document. Buletinul Arhivelor Militare
Române” nr. 1(79)/2018 de către dr. Teodora Giurgiu.
2 (80) 2018 document
 agora

P
rimăria, Parohia Ortodoxă, Cercul ASTRA „Luceafărul” și Școala
gimnazială „O.C. Tăslăuanu” din comuna Bilbor, în zilele de 2-4
februarie 2018, au organizat ediţia a XI-a a Colocviilor naţionale
„Octavian C. Tăslăuanu”.
Din partea instituţiei noastre a participat dr. Teodora Giurgiu cu
tema: Informaţii despre Octavian C. Tăslăuanu din Jurnalul de Operaţii
al Diviziei 7 Infanterie (1917), material elaborat în colaborare cu
drd. Silviu-Daniel Niculae.

Dr. Teodora GIURGIU

ED

M uzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a

organizat, la 31 martie 2018, o manifestare dedicată
aniversării Centenarului Unirii Basarabiei cu România,
eveniment petrecut la 27 martie/9 aprilie 1918.
În deschidere, despre însemnătatea momentului celebrat, au luat
cuvântul directorul Muzeului Militar Naţional - colonelul Petre
Neaţă, colonel (r) prof. univ. dr. Vasile Popa, colonel (r) prof. univ. dr.
Ion Giurcă, cercetătorul științific dr. Sorin Cristescu și dr. Cristina
Constantin.
O serie de acţiuni cu caracter istorico-militar s-au desfășurat în
curtea interioară a muzeului, cu participarea mai multor grupuri
de reconstituire istorică, reprezentând armatele care au participat
la luptele desfășurate în timpul Primului Război Mondial. Au avut
loc demonstraţii și prezentări ale uniformelor, echipamentului și
armamentului de epocă precum și exerciţii tactice în conformitate cu
regulamentele militare în vigoare în acea perioadă.
De asemenea, a avut loc vernisarea unei prime expoziţii din ciclul
de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, intitulată „Artizanii
Marii Uniri”.

Dr. Teodora GIURGIU

document 2018 2 (80) 99

contents

ED
CONTENTS

Editorial ♦ King Ferdinand I – Word for the Union of the Romanian Nation (Part II) –Neculai Moghior ♦ The Impasse
of an Ace of the Romanian Aviation - Captain Engineer Gheorghe Negrescu – Captain (N, r) Marian Moșneagu, Ph.D.
♦ The Union of Basarabia with Romania in the Correspondence received by Nicolae Iorga – Prof. univ. Petre Ţurlea,
Ph.D. ♦ Politics of Alexandru Marghiloman reflected in Austrian-Hungarian Informative Reports (May-August 1918)
– Sorin Cristescu, Ph.D. ♦ Considerations regarding the Reorganization and the human Resources of the Aeronautics
in 1918 – Silviu-Daniel Niculae, Ph.D. candidate ♦ Heroes’ Cemetery from Chişinău, a forgotten History – Alexandru
Dobrică ♦ Portraits, Menu and Manners in the First World War (1916-1918), seen by a French Officer (I) – Assistant
Professor Alin Spânu, Ph.D. ♦ States of Spirit and Extremism in Basarabia and Transylvania after the Realization of Great
Romania – Cătălin Fudulu, Ph.D. ♦ The Contribution of the Inhabitants from Bucharest at the “Border Line Victim’s
Fund” (1919) – Vasile Mărculeţ, Ph.D., Colonel (r) Alexandru Bucur, Ph.D. ♦ Historical Barrack „Fort 3 Otopeni” –
A Fascinating History – Major-general (r) Ion Cerăceanu ♦ Romanian Espionage during Gheorghe Gheorghiu-Dej’s
Regime - The Foreign Intelligence Direction (1951-1963) – Master Florin Pascaru ♦ The Memoirs of Petre Strihan about
Marshal Ion Antonescu – Brigade General (r) prof. univ. Adrian Stroea, Ph.D.; Colonel (r) Marin Ghinoiu ♦Agora

100 2 (80) 2018 document