Nicadori

Nicadori este denumirea dată celor trei legionari, Nicolae Constantinescu, Doru
Belimace și Ion Caranica care l-au asasinat, la 29 decembrie 1933, pe peronul gării din
Sinaia, pe prim-ministrul României Ion Gheorghe Duca.
Cuvântul nicador(i) este un acronim format din primele litere din prenumele a doi dintre
autorii asasinatului și primele două litere din numele de familie al celui de-al treilea:
Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace.
Intern[modificare | modificare sursă]
Pe plan intern, în toamna anului 1933, Carol al II-lea a decis că este mai bine să accepte un guvern
liberal, după 4 ani de guvernare țărănistă, plină de scandaluri de corupție, declin economic și
conflicte politice interne. Marți, 14 noiembrie 1933 guvernul I.G. Duca depune jurământul în fața
regelui Carol al II-lea. Relațiile între rege și liberali sunt însă extrem de proaste, dat fiindcă la
întoarcerea în țară a lui Carol Caraiman, ulterior devenit rege al României, prin detronarea regelui
legitim al țării, Mihai I al României, în 1930, prin lovitura de stat denumită eufemistic "Restaurație",
I.G. Duca și Vintilă Brătianu, făcuseră declarații dure contra acestuia. [9] În aceste condiții, sunt
programate noi alegeri pentru data de 20 decembrie 1933. În prealabil însă, trebuia îndeplinită
principala cerință impusă guvernului liberal de către Franța, dizolvarea Gărzii de Fier. Aceasta se
temea că ascensiunea politică a Mișcării Legionare, va conduce la o apropiere economică de
Germania, în detrimentul Franței[1]. Pe 7 decembrie, într-o ședință de guvern, marea majoritate a
miniștrilor s-au opus acestei măsuri.[8] Cu toate acestea, Nicolae Titulescu, revenit în țară în seara
aceleiași zile, a insistat asupra dizolvării, făcând referire la un împrumut pentru care purta negocieri
cu Liga Națiunilor, condiționat de dizolvarea Gărzii de Fier. În aceste condiții, Duca și Titulescu s-au
adresat regelui, pentru a semna un decret regal de dizolvare a Gărzii de Fier, care să constituie
baza juridică a dizolvării, ceea ce regele a refuzat categoric. [8][10] În consecință, în data de 9
decembrie, prin Jurnal al Consiliului de Miniștri (un fel de ordonanță de guvern), cu 8 voturi pentru
(al optulea îi aparținea lui Titulescu) și 7 împotrivă(I.G. Duca a votat contra), "gruparea Arhanghelul
Mihail astăzi Garda de Fier, este și rămâne dizolvată". Decizia guvernului era motivată în principal
prin faptul că "prin programul și prin acțiunea sa din ultimul timp, această grupare urmarește, pe de o
parte, schimbarea pe cale revolutionară a ordinei legale în stat și pe de altă parte întronarea unui
regim social și politic contrar celui statornicit atât prin Constituție, cât și prin tratatele de pace!",
adăugând că "mijloacele de acțiune ale acestei grupări sunt teroarea și violența". Argumentele
guvernului erau false, dat fiindcă Legiunea Arhanghelului Mihail, ca și toate partidele sub care s-a
prezentat la alegeri, nu au avut niciodată un veritabil program politic, iar sloganele electorale ale
acesteia nu se deosebeau prea mult față de cele vehiculate în prezent de toate partidele de dreapta,
respectiv, reintroducerea pedepsei cu moartea pentru marii corupți, răspunderea ministerială,
eliminarea clienților politici din consiliile de administrație ale marilor întreprinderi de stat, etc... [1] Cât
despre violență și teroare, presa vremii arată că ea venea din partea guvernului, dat fiindcă numai în
campania electorală, șapte legionari sau simpatizanți fuseseră împușcați din spate, de "jandarmi
neidentificați", după cum vor stabili anchetele ulterioare. (Virgil Teodorescu, Constantin Niță, Nicolae
Bălăianu, Toader Toma, Gheorghe Bujgoli, Vasile Nedelcu și Sev. Fârdea) [11]
Din punct de vedere juridic, acest jurnal de dizolvare a Gărzii de Fier era un nonsens, dat fiindcă ea
fusese dizolvată anterior, în 1931, împreună cu Legiunea Arhanghelului Mihail, fără a mai fi
reînființate oficial. Denumirea sub care legionarii participau la alegeri era "Gruparea Corneliu
Codreanu", nume sub care erau înscriși la Comisia Electorală Centrală, în consecință, actul emis de
guvern nu ar fi trebuit să aibă consecințe asupra legionarilor. [12] Cu toate acestea, guvernul era decis
să stopeze participarea legionarilor la alegeri. În conscință, a anulat toate listele electorale ale
legionarilor, puțin înainte de alegeri, pentru ca aceștia să nu încerce să participe pe alte liste. [13] De
asemenea, poliția a operat numeroase arestări printre legionari. Memorialiștii legionari vorbesc
despre 18 - 20.000 de persoane, chiar și Corneliu Zelea Codreanu susține această cifră.[14]
Comunicatul guvernului vorbește despre 1700 de arestări. [15][16] În realitate, numărul a fost cel puțin
dublu.[8] Eliminând din competiție o importantă grupare de opoziție care conta pe locul trei ca forță
electorală, liberalii au câștigat detașat alegerile cu 51% din sufragii, după anunțarea rezultatelor,
începând eliberarea celor arestați. Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, a
fost însoțită de excese ale poliției, însoțite de bătăi și torturi, răzbunări personale, arestarea de
persoane fără nici o legătură cu legionarii, ceea ce a creat mari nemulțumiri în rândul legionarilor,
fără a mai vorbi de excluderea din Parlament și din viața politică. [17][15]

Asasinatul[modificare | modificare sursă]

Echipa odată formată, nu a trebuit decât să facă rost de arme, și să aștepte un moment favorabil.
Deși de atunci și până în ziua de azi se vorbește de revolvere, denumirea este improprie. Legionarii
nu au utilizat decât ocazional revolvere (tip Colt) ci pistoale semiautomate, cel mai adesea Beretta și
Steyr. De această dată însă, cei trei dispuneau de un revolver "St. Etienne" cal. 8mm ("Adevărul" de
a doua zi susține că era de fapt revolver "Browning"), un pistol semiautomat cal.11, și 17 petarde de
exercițiu. Momentul favorabil s-a ivit în seara zilei de 28 decembrie 1933, atunci când Carol al II-lea
l-a convocat a doua zi la Peleș pe I.G. Duca pentru a discuta despre eventualitatea unei destituiri a
guvernatorului Băncii Naționale. În mod cu totul surprinzător, dat fiindcă era o situație specială,
imediat după alegeri, arestări, tulburări, contestații, știrea a trecut de cenzură, apărând în ziare,
astfel că cei trei s-au hotărât imediat. Pe 29 decembrie, I.G. Duca pleacă spre Sinaia, cu trenul de 9
dimineața. În afară de un agent însoțitor, vagonul ministerial nu avea niciun fel de pază. Cei trei au
călătorit în același tren, într-un alt vagon. Audiența la rege era programată pentru orele 16-18. Cei
trei au declarat la proces că intenționau să-l asasineze pe primul ministru chiar la coborârea din tren,
dar au fost descurajați de numărul mare de persoane care-l însoțeau. Trenul de întoarcere spre
București urma să sosească în Gara Sinaia la 21.30. În așteptarea acestuia, cei trei s-au plimbat
prin stațiune și au mâncat la un restaurant din apropiere. După audiența la rege, primul ministru a
rămas să aștepte în casa unui prieten, dr. Costinescu, unde se afla și Dinu Brătianu. Înainte de
sosirea trenului, care avea întârziere, se deplasează la gară cu un automobil, împreună cu câțiva
prieteni, însoțit de dr. Costinescu. Între timp, cei trei își ocupaseră posturile, Belimace și Caranica la
extremitățile peronului, trebuind să producă o diversiune prin detonarea de petarde, și eventual, să-l
împuște pe primul ministru în cazul în care Constantinescu ar fi dat greș, acesta din urmă, postându-
se la mijloc, ascuns într-o nișă din zidul gării. Automobilul a intrat pe peron, dar nu a oprit în fața
vagonului, astfel că I.G. Duca a fost nevoit să parcurgă peronul întunecos. La un moment dat a
explodat o petardă. În acel moment, Nicolae Constantinescu i-a pus mâna pe umăr, după care l-a
împușcat cu 5 gloanțe în cap. Versiunea prezentată de "Adevărul" din epocă diferă de cea
prezentată la proces :
„ [...] în timp ce I.G. Duca trecea prin culoar pentru a ieși pe peron, unde era așteptat de un
grup de manifestanți, d. Vlahide i-a propus să se întoarcă și să treacă prin biroul șefului
gării, pentru a evita astfel mulțimea. Fostul prim ministru însă nu a acceptat și a trecut pe
peron, unde îl pândea moartea. [...] la un moment dat, (Constantinescu, n.n.) auzind pe
cineva spunând "domnule președinte", s-a întors repede și s-a văzut față în față cu primul
ministru. Atunci, l-a apucat cu o mână de umăr, iar cu cealaltă a descărcat gloanțele; unul
în tâmplă, iar alte trei-deoarece Duca își ferise capul-în ceafă.”
Nicolae Constantinescu s-a predat imediat după asasinat, ceilalți doi mai apoi. Din nou "Adevărul"
din epocă vine cu altă versiune, afirmând că Nicolae Constantinescu ar fi încercat să fugă, fiind prins
de un agent (detectivul Petre Petre) după o scurtă luptă. Ziarul "Ultima oră" dă și "prima declarație a
lui Constantinescu, după ce a fost întrebat cine l-a îndemnat să comită crima":
„Nimeni. Noi între noi am luat această hotărâre din proprie inițiativă. Motivul este că Duca a
fost francmason și vândut străinilor. Politica adoptată de el în ultima vreme este politica
francmasoneriei internaționale, care a dus la desființarea gărzilor de fier din România.
Recunosc calitățile de bun român ale primului ministru și de om capabil, însă deoarece s-a
vândut străinilor ne-am hotărât să-l suprimăm. La ora 5 jum. s-a făcut pe peronul gărei
Sinaia reconstituirea crimei. Asasinul a fost calm, dând explicații cu foarte mult sânge rece.”

Sfârșitul Nicadorilor[modificare | modificare sursă]

Nicadorii au fost asasinați prin strangulare de jandarmi, în timp ce erau transferați de la penitenciarul
din Râmnicu Sărat la penitenciarul Jilava, sub pretextul fugii de sub escortă, în noaptea de 29/30
noiembrie 1938. Împreună cu ei, au fost asasinați Corneliu Zelea Codreanu și Decemvirii. Cadavrele
celor 14 au fost aduse la Jilava în zorii zilei de 30 noiembrie 1938. Cadavrele au fost împușcate în
spate, pentru a simula fuga de sub escortă, au fost arse cu acid pentru a nu mai putea fi identificate,
după care au fost îngropate sub o placă de beton. Asasinatul colectiv a fost executat din ordinul lui
Carol al II-lea, și se înscrie în categoria terorism de stat, dat fiindcă toți cei 14 se găseau în custodia
autorităților, fiind condamnați definitiv de justiție.
În data de 26 noiembrie 1940, în urma anchetei Comisiei Speciale de Anchetă Criminală, înființate
prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3
octombrie 1940, comisie compusă din consilierul Eugen Bănescu, președinte, și membri, Apostolide,
Vintilă Cristescu și Gerota, a fost identificat locul în care erau îngropați cei 14, începând săpăturile
de deshumare. Cele 14 cadavre au fost deshumate, după spargerea plăcii de beton în greutate de
cca. 30 tone. Ultimii scoși au fost Nicadorii. Nicolae Constantinescu mai avea încă la gât o bucată
din frânghia cu care fusese strangulat. Sâmbătă, 30 noiembrie, după o slujbă religioasă, cei 14 au
fost reînhumați în Mausoleul de la Casa Verde (Bucureștii Noi).[21]
După instaurarea puterii comuniste, Mausoleul de la Casa Verde, o construcție masivă, a fost
demolat. Dezgropate în circumstanțe necunoscute din Mausoleul de la Casa Verde din Bucurestii
Noi, soarta rămășițelor pământești ale celor 14, ca și a celor aparținând lui Ion Moța și Vasile Marin,
a rămas un mister până astăzi.

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b c d Veiga, Francisco : Istoria Gărzii de Fier 1919-1941 Mistica ultranaționalismului, Ed. Humanitas,
1995, ISBN 973-28-0590-0.
2. ^ Ion, Moța : Spiritul Genevei, în AXA, 5 martie 1933, republicat în "Cranii de Lemn".
3. ^ Scurtu, Ioan : Politica și viața cotidiană în România în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-
lea, Editura Mica Valahie, 2011, pagina 75.
4. ^ Chioveanu, Mihai : Corupția și Politica - Afacerea Škoda, în Sfera Politicii, revistă lunară de științe
politice editată de Institutul de cercetări politice și economice și fundația “Societatea civilă”, nr. 84,
Anul VIII, 2000.
5. ^ Ministère des Affaires Etrangères, Paris, Série Europe 1930-1940, sous-série Roumanie, vol. no.
171, (Politique intérieure), avril 1933 - avril 1934, télégramme no. 408, 9 décembre 1933.
6. ^ Stoenescu, Alex-Mihai : Istoria loviturilor de stat în România, vol.3, Cele trei dictaturi, Ed. RAO
Books, 2010, ISBN: 9786068255057.
7. ^ Paris-Soir, Dimanche, 18 februarie 1939.
8. ^ a b c d Heinen, Armin : Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică. O
contribuție la problema fascismului internațional. București, Editura Humanitas. 1999, ISBN 973-50-
1158-1.
9. ^ Șerban, Alexandra. „Cum descria presa interbelică "restaurația" carlistă din iunie 1930”. Historia.
10. ^ a b c d Potra, George G. : Nicolae Titulescu, Opera politico - diplomatică, Fundația Europeană
Titulescu, 2007, ISBN 978-973-87148-7-8.
 11. ^ a b Vălenaș, Liviu : Convorbiri cu Mircea Dimitriu - Mișcarea Legionară între adevăr și mistificare,
Timișoara, Ed. Marineasa, 2000.
12. ^ a b Sima, Horia : Istoria Mișcării Legionare, Ed. Gordian, Timișoara, 1994.
13. ^ Universitatea din București : Culegere de documente și materiale privind Istoria României, vol. 1-6,
București, 1973 - 1980.
14. ^ Codreanu, Corneliu Z. : Circulări și manifeste, 1927 - 1938, Ed. BLASSCO, București, ISBN 978-
973-723-285-4.
15. ^ a b Monitorul Oficial, III, nr.12, 2 martie 1934, ședința din 26 februarie 1934, prezidată de Victor
Iamandi.
16. ^ Adevărul, 17 decembrie 1933.
17. ^ Iancu, Nicu : Sub steagul lui Codreanu, Madrid, 1973.
18. ^ Codreanu, C.Z.: Pentru Legionari, București, Editura Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustrații inedite.
19. ^ a b Chirvasiu, Ciprian (18 august 2013). „„Adeverul" despre asasinarea lui I.G. Duca (I)”. Adevărul.
20. ^ Milcoveanu, Șerban : Corneliu Zelea Codreanu, altceva decât Horia Sima, I, București,
Biblioteca ,,Învierea’’, 1996, p.147.
21. ^ Sima, Horia : Era Libertății, vol.1, Ed. Gordian, Timișoara, 1995.
22. ^ Gafencu, Grigore : Jurnal, Ed. Cetatea de Scaun, 2012, CDS978-606-537-118-7.

Amanuntele din spatele asasinarii lui Armand Calinescu,

suprimarea legionarilor si dictatura lui Carol al II-lea

Armand Calinescu a fost principalul pion al Regelui Carol al

II-lea cu ajutorul caruia a instituit primul regim totalitar din
Romania. Perioada 1930 – 1940 a fost marcata de declinul
democratiei romanesti si de aparitia terorismului de stat.
Rand pe rand, au fost asasinate figuri centrale ale politicii
romanesti: Ion Gheorghe Duca (29 decembrie 1933), Corneliu
Zelea Codreanu (30 noiembrie 1938) si Armand Calinescu (21
septembrie 1939). Asasinarea lui Calinescu a insemnat si
primul moment in care regimul lui Carol al II-lea a inceput sa
se clatine.

CONTEXTUL NUMIRII LUI ARMAND CALINESCU IN

FRUNTEA CONSILIULUI DE MINISTRI
Atat legionarii cat si Carol al II-lea aveau despre stat
conceptii total antidemocratice. Legionarii vedeau in
democratie un sistem evreiesc iar atacurile la adresa modului
in care functiona statul roman erau pline de succes.
Slabiciunile sale erau vizibile cu ochiul liber si erau speculate
la maxim de Zelea Codreanu care arata intregii tari ca asa
functioneaza si statele lumii moderne.
Carol al II-lea nu dadea doi bani pe principiul separatiei
puterilor in stat si pe rolul partidelor in viata politica. Scopul
sau era sa faramiteze partidele si sa isi infiltreze oamenii de
incredere care gravitau in jurul Camarilei pentru a
implementa programul sau regal.
Atat PNL-ul cat si PNT-ul isi pierdusera din suflul politic avut
la sfarsitul anilor ’20. PNT-ul incepea sa se dezintegreze iar,
in acest timp, Ion Mihalache incerca din rasputeri sa obtina
garantii din partea Regelui ca partidul sau va ajunge la
putere, dar fara manevre de culise. Carol al II-lea era, insa,
foarte multumit de guvernarea Ghita Tatarescu. Sesizand
simpatia pe care Carol al II-lea i-o poarta lui Armand
Calinescu, Mihalache a incercat sa speculeze aceasta
“bresa”, dar nu in orice conditii.

CINE ERA ARMAND CALINESCU

Armand Calinescu era liderul centristilor, o grupare stangista

de orientare socialista formata din tineri adepti care
impartaseau proiectele autoritare ale Regelui Carol al II-lea. A
fost in repetate randuri subsecretar la Interne si a profitat de
ocaziile aparute pentru a-si face surse de informatii prin
intermediul Sigurantei.
Legionarii lui Zelea Codreanu reprezentau pentru Armand
Calinescu cea mai mare amenintare posibila. Erau un inamic
de moarte. Calinescu oricum nu avea vreo relatie cu
Codreanu iar situatia s-a tensionat si mai mult atunci cand
Armand Calinescu a aflat ca legionarii l-au pus pe lista
neagra.

CUM I-A TRADAT PE TARANISTI ARMAND CALINESCU

La sfarsitul lui 1936, Armand Calinescu si grupul sau centrist
au incercat sa provoace o dezbatere in partid. Taranistii
urmau sa ajunga la guvernare dar numai prin cooptarea lui
Vauida Voevod si prin excluderea lui Iuliu Maniu din partid,
unul dintre marii adversari politici ai Regelui. Mihalache nu a
vrut sa se conformeze intrucat ii era loial lui Maniu, nu voia
sa subrezeasca si mai tare pozitia taranistilor pe scena
politica si impartasea cu acesta ideea ca ajungerea la
guvernare nu trebuie grevata de compromisuri.
In ianuarie ’37, premierul Tatarescu l-a chemat la o discutie
pe Armand Calinescu pe care l-a anuntat ca vrea sa se
retraga in toamna. Regelui ii placuse ideea si voia sa formeze
un guvern taranist Mihalache – Vaida. Tatarescu intentiona
sa intre in Opozitie, sa preia conducerea PNL-ului si sa isi
elimine adversarii posibili.
Din acel moment, lui Armand Calinescu i-a fost clar ceea ce
avea sa faca. Devenise pionul Regelui si a actionat ca un
factor destabilizator in interiorul partidului. In paralel,
Calinescu s-a intalnit cu Gavrila Marinescu, prefectul Politiei
Capitalei, de la care a aflat de intentia de a-i asasina pe Zelea
Codreanu si pe alti 30 de legionari.
Pe 28 decembrie 1937, asa cum a promis, Tatarescu a plecat
din fruntea guvernului iar Carol al II-lea i-a cerut lui Octavian
Goga, liderul Partidului National Crestin, sa formeze un
guvern de coalitie cu membri centristi ai PNT-ului.
Guvernarea Goga urmarea distrugerea sistemului
parlamentar si transformarea tarii intr-un stat corporatist. Pe
plan extern, aripa Goga urmarea relatii stranse cu Germania
si Italia in timp ce centristii taranisti promovau relatii de
apropiere cu Franta si cu Marea Britanie.
Armand Calinescu ajunge, insa, din aceasta combinatie,
ministru de Interne iar ceilalti taranisti detineau alte ministere
cheie, precum cel al Afacerilor Straine si al Justitiei. Agenda
lui Carol al II-lea mergea brici. Aducea la putere un partid
care obtinuse sub 10% la alegeri si avea ocazia sa arate ca,
in politica romaneasca, nu s-a produs nicio schimbare.
Instaurarea dictaturii regale era in plin proces.

REGELE CAROL LE DECLARA LEGIONARILOR RAZBOI

TOTAL SI INSTAUREAZA DICTATURA REGALA
Regele nu a mai stat pe ganduri in nebunia sa de a-si
consolida puterea prin eliminarea institutiilor parlamentare.
Asa ca, la 20 februarie 1938, Carol al II-lea a abolit Constitutia
din 1923 si a inlocuit-o cu una in care a concentrat puterea in
mainile sale. La 30 martie, Carol al II-lea a dizolvat partidele
politice dar a promis ca, dupa o perioada de calm si de
readaptare la noile imprejurari, se va elabora o lege in care
se vor putea constitui asociatii politice. Dar Carol al II-lea nu
avea nicio intentie ca sa restaureze vechiul sistem politic. In
plus, Regele i-a dat ordine clare lui Armand Calinescu sa
distruga miscarea legionara prin orice mijloace, legale sau
ilegale.
Regele Carol si camarila sa si-au dat seama imediat ca este
nevoie de o organizatie politica ce sa apara in locul vechilor
partide. Asa ca, in octombrie 1938, Armand Calinescu i-a
prezentat Regelui un proiect care presupunea crearea unui
partid unic ca instrument pentru a canaliza sprijinul maselor
pentru noul regim. Calinescu visa la o miscae populare asa
ca, la 16 decembrie 1938, a fost constituit Frontul Renasterii
Nationale o “chestie” politica ce nu avea program sau
doctrina.
Moartea primului-ministru Miron Cristea, survenita in 6
martie 1939, l-a adus finalmente in fruntea guvernului pe
Armand Calinescu.

ASASINAREA LUI ARMAND CALINESCU

Asasinarea lui Armand Calinescu a avut in spate o intreaga

regie pusa la punct de “Razbunatori”, un grup de legionari
condus de seful gardist Miti Dumitrescu, reintors clandestin
din Germania in Romania. Acesta a selectat 9 legionari
pentru a complota si a-i curma viata lui Calinescu.
In fatidica zi de 21 septembrie, dis-de-dimineata, Calinescu a
avut o intrevedere cu Grigore Gafencu, la Ministerul Armatei.
Calinescu voia sa inlature zvonurile alimentate de rusi cu
privire la integritatea Romaniei. Premierul reitera ca Romania
vrea sa intretina cu toti vecinii sai raporturi cat mai pasnice
si, in acest sens, a intocmit o telegrama pe care a trimis-o la
Kremlin.
Dupa pranz, la ora 13:00, Armand Calinescu i-a telefonat lui
Gafencu pentru a se asigura ca telegrama a fost trimisa. La
ora 14:00, la radio, programul muzical a fost intrerupt si
cineva a anuntat ca Armand Calinescu a fost ucis. Dar ce s-a
intamplat in 60 de minute?
Calinescu avea o rutina cotidiana care fusese invatata de
Razbunatori dupa ce si-au urmarit indelung tinta. Calinescu
pleca de la domiciliul sau din Cotroceni la sediul Consiliului
de Ministri din Piata Victoriei si se intorcea spre casa pe
acelasi traseu. Gardistii stiau ca va parcurge prelungirea
Stirbei Voda si ca va ajunge pe podul Elefterie, locul ales
unde avea sa fie asasinat. In timp ce mergea impreuna cu
garda sa de corp in masina pe traseul stabilit, automobilul in
care se afla Calinescu a fost flancat, la un moment dat, de o
camioneta. Calea i-a fost taiata de o caruta care transporta
fan si frunze moarte. Calinescu a pus frana dar, din spate,
camioneta a intrat in masina acestuia, proiectand-o pe
trotuar. Premierul a iesit din masina pentru a-l chestiona pe
soferul camionetei insa, din duba, au iesit sase oameni care
au declansat rafale de foc, lasandu-l pe Calinescu intr-o balta
de sange.

Asasinii au demarat apoi, in tromba, ca sa ajunga cat se

poate de repede la Radio, situat pe strada general Berthelot.
Au intrat in sediu si au oprit transmisia obisnuita a postului,
anuntand moartea lui Armand Calinescu.
Asasinul Calinescu a fost pedepsit! Armand Calinescu a fost
executat! Ne-am facut datoria, moartea Capitanului a fost
razbunata!
Cateva minute mai tarziu, asasinii erau arestati de politie.
Vestea de la radio a socat. Gafencu si Regele Carol al II-lea
au prins stirea in direct. Erau orele pranzului si absolut nimic
nu anticipa ceea ce avea sa urmeze.
Unul dintre misterele care au invaluit asasinarea lui Armand
Calinescu a fost motivatia asasinilor: de ce au vrut sa anunte
uciderea lui la radio? Unul dintre motive ar fi fost ca
asasinarea lui Calinescu trebuia sa declanseze o revolta a
minoritatii germane din Bucovina doar ca, numai cu cateva
zile inainte, sudul Poloniei a fost ocupat de sovietici iar
trupele germane nu mai aveau conexiune cu teritoriul
romanesc.
Atmosfera in tara era exploziva. Fara a cere permisiunea
cuiva, generalul Marinescu a anuntat ca razbunarea va fi
necrutatoare, iar Regele Carol al II-lea avea sa certifice
masacrul.
Lupta s-a deschis din nou! Este o lupta pe viata si pe moarte!
Spre orele 19:00, doi dintre asasini si-au denuntat complicii.
Imediat dupa denunt, cei doi s-au impuscat iar ceilalti
Razbunatori au fost asasinati exact in locul in care l-au ucis
pe Armand Calinescu. Trupurile lor au ramas pe caldaram
trei zile cu o pancarta pe care scria urmatorul mesaj:
Aceasta va fi de azi inainte soarta asasinilor tradatori de tara!
Represaliile asupra legionarilor s-au extins in toata tara si
toti comandantii legionari care se aflau dupa gratii pentru
savarsirea de infractiuni diverse inainte de comiterea acestui
atentat au fost executati cu sange rece. 252 de legionari au
fost masacrati si cadavrele lor au fost lasate cu zilele in
locuri publice pentru a servi ca exemplu.
In jurnalul sau, Carol al II-lea mentiona:
M-am culcat, dar nu pot dormi, gandurile fug. Nu pot realiza
ca acest slujbas atat de bun si de credincios nu mai e. In
acelasi timp, simt in sufletul meu nu numai durerea, dar si un
vid ingrozitor. Este o crima care nu-i numai o crima, ci si un
act de inalta tradare in aceste vremuri! Agresiunea de la
Radio da si mai bine caracterul ei: speranta de tulburare si de
provocare la revolta!
Dupa toata aceasta nebunie, Carol al II-lea avea sa cheme din
nou in jurul sau vechile partide politice explicand in Ajunul
Craciunului, in mesajul trimis populatiei, ca proiectul sau
esuase.