UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

DISCIPLINA : ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI / DIFERENTA

REFORMELE LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

ION T. ROXANA TATIANA

ANUL III DE STUDIU, GRUPA 308, IF
 Pentru a cunoaste si intelege pe deplin sistemul judiciar romanesc este nevoie sa cunostem
inceputurile acestuia iar, pentru a face acest lucru, trebuie sa cunoastem reformele lui Alexandru
Ioan Cuza, caruia ii este atribuita modernizarea sistemului judiciar.
Alexandru Cuza s-a născut la 20 martie 1820 şi, ca mulţi tineri de rangul său, a urmat
cursurile unui pension francez din Iaşi, şi apoi a plecat la Paris pentru a-şi desavârşi studiile. Întors
acasă, el a făcut parte din mişcarea reformistă de la 1848 din Iaşi, fiind pentru scurt timp exilat. În
anii ’50 a ocupat diverse funcţii administrative şi a fost constant avansat în grad de militar. Când a
fost ales domnitor, era comandantul miliţiilor din Moldova. Cuza şi-a datorat fără îndoială victoria
în alegeri îndelungatei sale activităţi în slujba patriotismului, poziţie vădit unioniste şi ideilor
politice şi sociale liberale, dar nu radicale 1.
În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Paris, în fiecare Principat erau numite
caimacamii, constituite din trei persoane, având misiunea de pregătire a alegerilor pentru Adunarile
Elective, acestea, la rândul lor, urmând a-i alege pe cei doi domnitori. În octombrie 1858, în
Moldova erau numiţi : Anastasie Păun, Vasile Sturdza şi Ştefan Catargiu; primii doi erau unionişt
binecunoscuţi, al treilea era un mare boier cunoscut pentru opiniile lui retrograde 2. Alegerile pentru
domn se desfasoară în ziua de 5/17 ianuarie 1859, în clădirea Muzeului de istorie naturală. Deorece,
cu prilejul procedurii de validare a candidaţilor , Gr. M. Sturdza era invalidat, susţinătorii acestuia
trecând de partea candidaturii lui Al. I. Cuza, restul depuţatilor conservatori, adepţi ai lui M.
Sturdza, luându-le exemplul, trec şi ei de partea lui Cuza. Astfel, Cuza era ales, în unanimitate (48
de voturi din 48 ale deputaţilor prezenţi, candidatul, conform Regulamentului, abţinandu-se de la
vot) 3.
În Ţara Românească, situaţia era mai dificilă, perspectiva alegerii unui domn din rândul
candidaţilor partidei naţionale fiind foarte incerte, dupa ce, în urma alegerilor pentru Adunarea
Electivă (desfăşurate între 8 şi 12 ianuarie), majoritatea acesteia era constituită din conservatori,
partizani ai lui Gh. Bibescu şi B. Ştirbei (conform evaluării unui diplomat străin, dintr-un total de
76 deputaţi, 46 erau conservatori) 4.
Lucrările Adunarii Elective încep la 22 ianuarie 1859, în condiţiile în care dealul Mitropoliei
şi curtea Adunarii unde se desfăşurau dezbaterile erau înconjurate de o mulţime de oameni
(mobilizaţi prin acţiunile de propagandă ale unor înflăcaraţi partizani ai Unirii: N.T. Orăşanu, Gr.
Serurie, s.a.). Şi aici, ca şi în Moldova, în rândul deputaţilor aparţinând partidei naţionale, a existat
iniţial o incertitudine asupra candidatului unic care urma să fie sprijinit, în cele din urmă, în ziua
premergătoare datei fixată pentru alegerea domnului, propunerea lui Dimitrie Ghica, de susţinere a
1
Bărbulescu ,Mihai şi colab., Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 306.
2
Isar ,Nicolae, Istoria modernă a românilor: 1774/1784-1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2006, p.
243.
3
Ibidem, p. 244.
4
Ibidem.
candidaturii domnului Moldovei, fiind acceptată în unanimitate de acest grup de deputaţi” 5. „Ca
atare, în urma acestei înţelegeri, în şedinţa oficială, prin votul secret, candidatul propus, domnul
Moldovei, a fost ales în unanimitate (64 de voturi din 64 ale deputaţilor prezenţi)” 6. „Dubla alegere,
fiind acceptată de marile puteri, a pus baza unirii celor două Ţări Române. S-a format România
modernă. După recunoaşterea dublei alegeri de Poartă, se formează un singur guvern(1862). Pe
timpul domniei lui Alexandru I. Cuza, au fost efectuate mai multe reforme, care au pus baza
legislativă a României moderne. În componenţa României a intrat şi Sudul Basarabiei, care din
1856 se afla în hotarele Moldovei.7
Printre marile probleme a căror rezolvare l-a preocupat pe Alexandru Ioan Cuza a fost aceea
a unificarii politico-administrative. Intr-adevăr în Moldova şi in Ţara Românească, în anul 1859,
erau în vigoare pentru aceleaşi instituţii legi diferite. Astfel, pentru dreptul civil, în Muntenia se
aplica legiuirea Caragea, iar în Moldova Codul Calimach. În ceea ce priveşte dreptul penal, în Ţara
Românească, sub domnia lui Barbu Ştirbei, în anul 1850, fusese promulgat un cod penal şi o
procedură penală adoptată după legile corespunzătoare franceze, în timp ce în Moldova rămăsese în
vigoare „Condica Criminală” din 1820-1826, inspirată din legiuirea penală austriacă de la 1803.8
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza se succed 3 prim-miniştri. Primul fiind un
guvern conservator condus de Barbu Catargiu, „a stârnit nemulţumiri nu numai în rândurile
adversarilor politici, dar şi în rândurile populaţiei, cum o dovedesc frământările ţărăneşti din
primavara anului 1862, din judeţele Ilfov şi Prahova; la această dată, un grup masiv de ţărani în
frunte cu Mircea Mălăescu , fostul deputat al ţăranilor din judeţul Ilfov în Divanul Ad-hoc, se
îndreapta spre Capitală pentru a protesta împotriva boierilor, ajunşi la putere şi care, după credinţă
lor, „împiedică pe Vodă să facă dreptate” 9, guvernul a stopat această manifestare cu ajutorul
armatei.
Pe linia orientării sale potrivnice lărgirii drepturilor cetăţeneşti, guvernul adoptă o lege a
presei (martie 1862) cu caracter restrictiv,care starneste proteste in randurile liberalilor (ziarul
„Romanul”); de asemenea, adoptă câteva legi cu caracter fiscal de oarecare importanţă (legea
vânzării sării, legea vânzării statului)10.
Cu prilejul dezbaterilor în Adunarea legislativă, a avut loc confruntarea dintre primul
ministru, B. Catargiu, cunoscutul apărător, în plan doctrinar, al conservarii marii proprietăţi, şi M.
Kogălniceanu, care opune proiectului guvernamental un contra-proiect, cu soluţia împroprietăririi

5
Ibidem, p. 245.
6
Ibidem.
7
Chitroagă, Ion, IMPERIUL OTOMAN ŞI SUD-ESTUL EUROPEAN (PÂNĂ LA 1878), Brăila, Editura Istros, 2005,
p.185
8
Voicu,Costică, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, p.234
9
Isar ,Nicolae, Istoria modernă a românilor: 1774/1784-1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2006,, p.
254.
10
Ibidem.
ţăranilor pe loturile avute în folosinţă, pledând cu căldură pentru o asemenea soluţie, pentru
emanciparea ţărănimii, în interesul întregii societăţi 11.
Odată cu adaptarea statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris, în mai 1864, a fost
adoptată si legea electorală.
În noua lege s-a menţinut censul de avere şi condiţia vârstei de 25 de ani împliniţi. Alegatorii
au fost împărţiţi în două categorii: alegători primari şi alegători direcţi.12
Atâta timp cât legea electorală îşi păstra caracterul ei restrictiv, era inevitabil ca adunările să
fie dominate de conservatorii care încercau să menţină statu-quo-ul. În această perioadă, Catargiu
era în fruntea partidului conservator, iar Ion Brătianu şi Mihail Kogălniceanu în fruntea celui
liberal. În iunie 1862 Catargiu a fost asasinat. În iulie, Nicolae Creţulescu a devenit prim-ministru.
Problema arzătoare a naţiunii era reforma agrară, dar atâta timp cât conservatorii dominau adunarea,
nu se putea face nimic13.
În octombrie 1963, Alexandru Cuza s-a hotărât, în sfârşit, să facă pasul decisiv şi l-a
numit prim-ministru pe moldoveanul liberal Mihail Kogălniceanu, sub conducerea căruia
ţara a pornit pe drumul marilor schimbări social-economice. Cele două puncte mari pe reper
erau secularizarea pământurilor mănăstireşti închinate locurilor sfinte şi legea agrară14.
Sechestrarea pământurilor mănăstireşti a fost o măsură mult-apreciată de popor. A doua
problemă majoră, cea a reformei agrare, a stârnit o imensă opoziţie pe plan intern şi a provocat o
criză politică. În aprilie 1864, adunarea conservatoare a votat o moţiune pentru a-l demite pe
ministru, şi, în schimb, a dizolvat la data de 14 mai, Adunarea Naţională. Apoi el a anunţat că va
organiza un plebiscit naţional în legătură cu un nou statut, care sporea şi puterile domnitorului şi
lărgea şi dreptul de vot. Această acţiune, care era o adevarată lovitură de stat, a reuşit pe deplin.
Folosindu-se şi de puterile guvernului central spre a influienţa votul. Cuza a obţinut 682.621 de
voturi, împotriva lui votând doar 1307 electori; 70.220 de electori însă s-au abţinut15
Legea agrară de la 1864 a dat o rezolvare mai democratică problemei agrare, ţinându-se
seama de unele propuneri făcute de ţărani încă de pe timpul adunărilor ad-hoc. Deşi moşierimea s-a
opus, această lege a trecut o mare parte din pamântul moşierilor în proprietatea ţăranilor, dând
principala lovitură poziţiilor economice ale moşierimii şi creând o bază, puternică pentru
dezvoltarea relaţiilor capitaliste, atât de necesare lui Cuza.
Din punct de vedere juridic, legea aceasta prezintă o mare importanţă în ceea ce priveşte
procedeul folosit pentru rezolvarea problemei agrare.

11
Ibidem, p. 255.
12
Voicu,Costică, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, p.240
13
Jelavich,Charles, Jelavich,Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice 1804-1920, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1999, p. 149.
14
Ibidem.
15
Ibidem, p.150
 Legea a realizat două lucruri importante: împroprietărirea ţăranilor şi desfiinţarea clăcii.”16
Cu toate limitele sale, reforma din 1864 înseamnă, în esenţă, primul pas istoric de amploare
al aplicării programului social al revoluţiei din anul 1848, cu efecte determinante asupra structurilor
social-economice ale ţării, marcând momentul generalizării relaţiilor capitaliste în ansamblul
economiei româneşti, nu numai în agricultură.17
Odată ce a fost asigurată alegerea unei adunări naţionale hotătătă să-i susţină, Alexandru
Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu au putut să pregătească reforma cea mai importantă , şi anume
legea agrară. De fapt şi articolul 46 al convenţiei din 1858 pretindea precizări legislative în acest
domeniu. Boierii conservatori îşi formulară deja concepţia cu privire la reforma agrară, ei dorind ,
de fapt, să impună măsuri prin care să nu mai lase ţăranilor pământ deloc. În felul acesta ei nu
numai că ajungeau să aibă un control deplin asupra întregului pământ, dar îşi puteau asigura şi mâna
de lucru în cantitate suficientă18. Legea agară introdusă în 1863 a evitat această atitudine
extremă ,insă prevederile ei nu defavorizau boierimea. „Numele dat de Al. I. Cuza actului ieşit din
lovitura de stat şi aprobat de plebiscit ,Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris, voia să
sublinieze faptul că, sub raportul statutului politic internaţional, situaţia statului român ramâne
neschimbată. El ramânea in continuare sub garanţia marilor puteri europene şi sub suzeranitatea
Porţii. Altfel, în contextul internaţional dat, renunţarea la statutul de ţară protejată de Europa ar fi
fost o gafă politică de mari proporţii.
Pe planul organizării statelor interne, Statutul aducea într-adevăr schimbări foarte
importante în raport cu textul Convenţiei de la Paris (numai in acest sens trebuie înţeleasă, între
altele, aprecierea lui A. D. Xenopol, după care Statutul era actul de deces al Convenţiei). Pe de o
parte, întăreşte puterea legislativă, astfel spus întăreşte autoritatea domnului:
- Domnul are singur iniţiativa legilor, pe care le pregăteşte cu ajutorul Consiliului de Stat;
- pentru dezbaterea şi votarea legilor, se înfiinţează un al doilea organ legislativ, corp
ponderator, Senatul;
- prin modul său de constituire, Senatul contribuie la întărirea autorităţii şefului statului: el
se compune din membrii de drept (mitropolitul şi episcopii, preşedintele Curţii de Casaţie, cel mai
bătrân dinte generalii în activitate) şi din 64 de membri numiţi de domn;
- preşedintele Adunării Executive (legislative) este numit anual de domn, din sânul ei, numai
vicepreşedintele şi secretarii fiind aleşi de Adunare;
- preşedintele Senatului este de drept mitropolitul, dar dintre cei doi vicepreşedinţi, unul este
numit de domn, iar al doilea, ales de Senat;

16
Voicu,Costică, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, p.240
17
Ibidem
18
Jelavich,Charles, Jelavich,Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice 1804-1920, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1999, p.151
 - dintre cele două corpuri, numai Senatul are dreptul de a primi petiţii.19
În perioda în care Mihail Kogalniceanu a fost prim-ministru, pe lângă reforma agrară
au fost realizate şi alte reforme. Astfel s-a înfiinţat un sistem educativ naţional, în cadrul
căruia au luat fiinţă şcoli primare şi secundare pe întreg cuprinsul ţării şi două universităţi,
una la Iaşi şi una la Bucureşti. A fost redactat şi un cod civil , bazat pe codul napoleonian.
Formele de guvernământ locale au fost şi ele organizate tot după model francez20.
Înfiinţarea Universitaţii din Iaşi a constituit una din primele masuri reformatoare
independente intreprinse de domnitorul Al. I. Cuza. Convenţia de la Paris a celor şapte state garante,
din august 1858, nu consemna nimic despre şcoală, însă a imprimat spiritul innoitor, iar oamenii
politici cu vederi radicale, in frunte cu Al. I. Cuza, M. Kogălniceanu şi alţii au interpretat-o în
sensul că şcoala era un element fără de care nu putea fi concepută societatea modernă românească şi
nici consolidarea Unirii nu putea fi asigurată.21
Cuza a făurit planuri ambiţioase de înzestrarea a noului stat cu instituţii moderne. El a
acordat o atenţie deosebită sistemului juridic, pe care era nerăbdător să-l reorganizeze în
conformitate cu nevoile unui stat european. Demnă de amintit a fost promulgarea unui nou cod
civil în 1864, care asigura individului libertăţi personale, garanta egalitatea tututror cetăţenilor în
faţa legii şi apăra proprietatea privată. În scopul formării unei populaţii informate şi productive, el a
propus ca învăţământul să fie accesibil tuturor claselor sociale şi să asigure satisfacerea nevoilor
reale ale societaţii româneşti. În acest sens, a promulgat legea învăţământului primar, prin stabilirea
principiului de gratuitate şi obligativitate al acestuia.22
În urma demisiei lui M. Kogălniceanu, domnitorul Cuza numeşte un guvern condus de
Constantin Bosoianu (ianuarie-iunie 1865), căruia îi va succede guvernul condus de Nicolae
Kretzulescu (iunie 1865- februarie 1866).
Între timp, pe fondul disensiunilor dintre foştii colaboratori şi a impresiei negative pe care o
lăsa „camarila” de care se înconjurase domnitorul (adică, apropiaţii săi, câţiva vechi prieteni
francezi, folosiţi ca un fel de consilieri, Librecht, de Bayne ş. a. ), renaşte „monstruoasa coaliţie”.
Cei mai activi conspiratori se dovedesc a fi, de această dată, fruntaşii liberali-radicali, unii dintre ei
afectaţi serios de măsurile represive ale guvernului Kogălniceanu.”23
În noaptea de 11/23 februarie 1866, grupul de ofiţeri şi civili complotişti a pătruns în palat
impunând domnitorului semnarea texrului, dinainte pregatit, al decretului de abdicare şi prin care

19
Isar,Nicolae, Istoria modernă a românilor: 1774/1784-1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2006, p.
265-266
20
Jelavich,Charles, Jelavich,Barbara, Formarea statelor naţionale balcanice 1804-1920, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1999, p.153
21
Cloşcă,Constantin,Asandului,Gabriel,Istoria Dreptului Românesc ,Galaţi, Editura Fundaţiei Academice
DANUBIUS, 2002, p.228
22
Bărbulescu,Mihai şi colab., Istoria României, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 308
23
Isar,Nicolae, Istoria modernă a românilor: 1774/1784-1918, Bucureşti, Editura Universitară, 2006, p.280
conducerea statului era încredinţată Locotenenţei domneşti şi unui guvern „ales de popor”.24
Două zile mai târziu, domnitorul Unirii, înfăptuitorul marilor reforme de edificare a statului
român, părăsea ţara, urmând a-şi petrece ultimii ani de viaţă în străinătate. Avea să moară în mai
1873, înmormântarea având loc în ţară, la Ruginoasa. Cu acest prilej, în cuvântul de despărţire,
fostul lui colaborator apropiat, M. Kogălniceanu, îi aducea un bine meritat omagiu, referitor la
evenimentul petrecut cu 7 ani în urmă, în fata Doamnei Elena şi a mulţimii îndoliate, afirmând că
„nu greşalele lui l-au răsturnat”, ci „faptele lui cele mari”. Şi în perioada următoare, în mai multe
rânduri, M. Kogălniceanu va reveni asupra meritelor domnitorului, apărându-i memoria.25
Cuza a avut o preocupare intensă pentru a înzestra România cu o legislaţie modernă, cu
instituţii politice si juridice moderne, o administraţie care sa corespundă cerinţelor evoluţiei către un
stat modern.26
Reformele sale: religioase, agrare, administrative, ale justitiei (Codul Civil de la 1865,
Codul Penal), cele din invatamant, ale armatei si cele fiscale constituie bazele legilor din zilele
noastre, fara de care un stat de drept nu ar putea functiona. O dovada a eficacitatii
reformelor lui Alexandru Ioan Cuza este si faptul ca, Codul Civil adoptat in 1865 a fost in
vigoare pana la 1 septembrie 2011, fiind singurul cod de legi care a ramas aproape neschimbat
in epoca comunista.

24
Ibidem, p. 282
25
Ibidem, p. 283
26
Voicu, Costică, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2008, p.234