Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei

după unirea cu Valahia. Memoriul generalului Teodor Balș (1867)

Dorin DOBRINCU*

Modul în care a fost gestionată puterea după unirea dintre Moldova și

Valahia, în special concentrarea instituțiilor centrale în capitala celei din urmă,
la București, în 1862, și marginalizarea moldovenilor, îndeosebi după lovitura de
stat prin care a fost detronat Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, au dat
naștere unui val de nemulțumiri la nord de Milcov1. În momentul înlăturării lui
Cuza, nu puțini dintre locuitorii Moldovei și-au manifestat deschis bucuria.
Încercarea unor cercuri politice de la nord de Milcov, care aveau și susținerea
unei părți importante a populației Iașului, de a scoate Moldova din legătura cu
Valahia, a fost înăbușită în sânge la 3/15 aprilie 1866 („Duminica Tomei”)2.

*
Dr., cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română –
Filiala Iași; e-mail: ddobrincu@yahoo.com.
1 Pentru priviri proaspete asupra a ceea ce s-a întâmplat în (și cu) Moldova în anii 1859-1866,

vezi Paul E. Michelson, Romanian Politics, 1859-1871: From Prince Cuza to Prince Carol, Iași,
Oxford, Portland, The Center for Romanian Studies, 1998; Adrian Cioflâncă, Naționalism și paro-
hialism în competiție. Note pe marginea dezbaterilor politice privind unirea Principatelor Române,
în Dumitru Ivănescu, Cătălin Turliuc, Florin Cântec (editori), Vârstele Unirii. De la unitatea etnică
la conștiința națională, Iași, Fundația Academică „A. D. Xenopol”, 2001, p. 109-134. Nemul-
țumirile moldovenilor datau chiar din timpul lui Cuza, sistematizate în plângeri și memorii care
priveau în general scăderea ponderii Moldovei în componența noului stat (Memoriile Principelui
Nicolae Suțu, mare logofăt al Moldovei (1798-1871), traducere din franceză, note și comentarii de
Georgeta Filitti, București, Editura Humanitas, 2013, p. 319; Radu Rosetti, Din copilărie.
Amintiri, București, Editura Humanitas, 2012, p. 206-207), în mod particular a Iașului, centrul său
politic, cultural și economic (Prescriptu-verbalu atingătoriu de mijloacele înflorirei Iașilor făcutu
de Comercianții, Meseriașii și Fabricanții în Prefectura de Iași, din ordinul Ministeriului de
Interne, Iași, Tipografia Buciumul Romanu, 1863, 15 p. Textul a fost reluat în Theodor Codrescu
(editor), Uricarul sau colecțiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor, vol. XII,
Iassi, Tipografia Buciumului Român, 1889, p. 339-346, împreună cu Dorințele Înaltei Comisiuni
Consultative atingătoare de înflorirea Iașilor, [1863], p. 375-400).
2 Pentru evenimentele din aprilie 1866, de la Iași, din perspective diferite, vezi Ion Moraru

din ocolul Moldovei, Ecspunire situațiunii Moldaviei de la 1859 și pentru tristile evenimente din
Iașu de la 3/15 april anul curent 1866, f.l., Tipografia națională, 1866; T. Boldur-Lățescu,
Adivărul Adivărat. Răspunderea la Articulul din Vocea Națională, subscris X.-Y. din 5 April 1866
sau Relatarea evenemenților petrecute în Iașii la 3 April 1866, Cernăuți, Tipografia lui Rudolf
Echard, 1866; actele procesului intentat lui T. Boldur-Lățescu, finalizat cu achitarea celui în

Archiva Moldaviae, vol. X, 2018, p. 423-439

 Dorin DOBRINCU

În primăvara-vara anului 1866, chestiunea tipului de administrație din

Principatele Unite/România nu era tranșată. Deși în timpul domniei lui Cuza se
făcuse o opțiune evidentă pentru modelul centralist – sub influența celui
francez, promovat îndeosebi de radicalii munteni –, susținătorii descentralizării
erau numeroși. Și nu doar în Moldova, deși adepții acestei idei erau în număr
apreciabil în special în această regiune. „Insurecția” de la Iași i-a speriat pe
guvernanții de la București. Pentru a detensiona situația și pentru a preîntâmpina
noi manifestări ale nemulțumirilor dinspre Moldova, Consiliul de Miniștri a
emis la 18/30 aprilie 1866, cu asentimentul Locotenenței Domnești, un Jurnal,
unde se făceau multe promisiuni în favoarea părții nordice a statului român. De
la început se preciza că se lua „în considerare că centralizarea excesivă,
introdusă de guvernul trecut, a jignit într-un mod periculos toate interesele
țării”, în mod special Iașul fiind „sdruncinat” în interesele sale prin mutarea
capitalei la București. Se avea în vedere luarea unor măsuri menite a ajuta la
remedierea situației pentru Iași în particular, pentru Moldova în general: o sumă
de bani pentru modernizarea străzilor din oraș și pentru finalizarea șoselelor
care plecau de acolo, readucerea Școlii Militare la Iași, completarea numărului
de facultăți la Universitatea din capitala Moldovei. Se avea în vedere și
realizarea de către Ministerul de Interne a unui „proiect de lege privitoare la
revizuirea legii comunale”, în vreme ce Ministerul de Finanțe avea să ia măsuri
„ca preschimbarea obligațiunilor rurale definitive să se facă parte la București,
parte în Iași și parte în Craiova”. De asemenea, Ministerul de Justiție trebuia să
pregătească un proiect de lege, ce urma să fie înaintat Adunării, prin care să se
propună mutarea Curții de Justiție și Casație la Iași3.

Începuturile mișcării petiționare moldovenești

Nemulțumirile multor moldoveni față de ultracentralizarea statului comun,
marginalizarea Moldovei, problemele economice, decăderea Iașului ș.a.m.d. au

cauză, în decembrie 1866, au fost redate în publicația sa, „Moldova”, anul I, nr. 19, 20 decembrie
1866, p. 1, 70-72, și nr. 20, 23 decembrie 1866, p. 1, 74-75; Theodor Codrescu (editor), Uricarul
sau colecțiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor, vol. IX, Iassi, Tipografia
Buciumului Român, 1887, p. 109-113; A. D. Xenopol, Mișcarea separatistă din Iași, în Istoria
românilor din Dacia Traiană, vol. XIV, Domnia lui Cuza Vodă, 1859-1866, partea a doua, ediția
a III-a revăzută de autor, București, Editura Cartea Românească, 1925, p. 199-203; Iacob Negruzzi,
Puțină politică, în Amintiri din Junimea, ediție îngrijită și prefață de Ioana Pârvulescu, București,
Editura Humanitas, 2011, p. 64-77; E. Lovinescu, T. Maiorescu, București, Editura Minerva,
1972, p. 107-112; T. W. Riker, D. Litt Oxon, Cum s-a înfăptuit România. Studiul unei probleme
internaționale. 1856-1866, traducere de Alice Bădescu, cu un cuvânt înainte de generalul R. Rosetti,
f.l. [București], f.e., f.a. [1943], p. 616-622; Paul E. Michelson, op. cit., p. 168-171; Adrian
Cioflâncă, op. cit., p. 121-123; Mihai Dimitrie Sturdza, Rusia și dezunirea Principatelor Române,
1864-1866, în Românii între frica de Rusia și dragostea de Franța, București, Editura Roza
Vânturilor, 2006, în special p. 53-59 (Insurecția separatistă).
3 N. A. Bogdan, Regele Carol I și a doua sa capitală. Relații istorico-politice scrise din

inițiativa primarului Iașului, G. G. Mârzescu, București, Institutul de Arte Grafice C. Sfetea,

1916, p. 21.

424
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

determinat chiar din 1866 o amplă mișcare de repliere politică a moldovenilor.

Pe de o parte, ei și-au susținut revendicările în Parlamentul de la București, pe de
alta au recurs la o laborioasă activitate petiționară în favoarea Moldovei. Solici-
tările lor priveau mutarea Curții de Casație la Iași, acordarea unor compensații în
contrapondere la stabilirea capitalei în sud, înlesniri economice etc.4.
Dezbaterile din Parlamentul de la București, în vara anului 1866, au fost
aprinse. Negocierile pentru mutarea Curții de Casație și Justiție la Iași au eșuat în
fața votului din Parlament, din 29 iunie/11 iulie 1866. Ideea lui Titu Maiorescu, ca
în acest fel „să mai vie și bucureștenii pe la Iași, să ne cunoască și să ne
îndrăgească – poate – mai bine”, a rămas fără ecou. Faptul că deputații munteni
erau mai numeroși a jucat desigur cel mai important rol în păstrarea Curții de
Casație la București. Era o lecție pentru deputații moldoveni, cum aveau să fie
și mai multe după aceea. N. A. Bogdan avea să scrie ulterior:

Acest răsvot al Camerei legiuitoare, după cum e ușor de înțeles, produse efectul
cel mai dezastruos asupra reprezentanților Iașului, și, cu atât mai mult asupra nu
numai a populației ieșene lovite, dar chiar asupra întregei populații a Moldovei,
care vedea cum una din cele mai puternice dureri ale sale era ogoită de frații
munteni, care compuneau marea majoritate a membrilor Camerei Deputaților.
Turburarea pricinuită în Iași și Moldova de această lovitură frățească fu așa de
mare, încât gogorița separatismului începu a-și arăta iarăși aripile și colții.
Protestări violente în întruniri intime ale cluburilor politice și chiar în casele parti-
culare, atacurile prin presa locală, protestările multor reprezentanți ai populației în
Cameră și Senat, puseră pe gând pe membrii guvernului, și în special pe cei ce
hotărâseră sub mână la respingerea proiectului strămutării Casației 5.

Constituția din 1/13 iulie 1866 statua continuarea liniei centraliste în

privința arhitecturii interne a statului. Art. 1 prevedea că „Principatele Unite
Române constituie un singur Stat indivisibil, sub denumirea de România”.
Art. 4 era rezervat chestiunii administrative: „Teritoriul este împărțit în județe,
județele în plăși, plășile în comune. Aceste divisiuni și subdivisiuni nu pot fi
schimbate sau rectificate decât prin lege”. În art. 106 se menționa că „insti-
tuțiunile județene și comunale sunt regulate de legi”, iar în art. 107 exista
precizarea că „aceste legi vor avea de basă descentralisarea administrațiunei mai
complectă și independința comunală”. Prin art. 125 se stabilea capitala
României în fosta capitală a Valahiei: „Orașul Bucuresci este capitala Statului
român și reședința guvernului”. Ceea ce făcuse regimul Cuza în 1862, fără a
consulta populația, în special pe cea din Moldova, se perpetua și după aducerea
lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen în fruntea statului, de această dată prin

4 Pentru o largă punere în context și pentru reconstituirea detaliată a ceea ce s-a întâmplat
în anii 1862-1874 din perspectiva acestor subiecte, vezi studiul lui Mihai Chiper, „Valahii ne-au
înșelat”. Chestiunea compensațiilor Iașului în acțiunea politică moldovenească după unire
(1862-1874) (I), publicat în volumul de față (p. 111-173).
5 N. A. Bogdan, op. cit., p. 26.

425
 Dorin DOBRINCU

votul Adunării Constituante. Tot în Constituția din 1866, la secțiunea „Dispo-

sițiuni transitorii și suplimentare”, art. 132 prevedea că „se vor face în cel mai
scurt timp legi speciale privitoare” la diferite chestiuni, la pct. 1 – „asupra descen-
tralisărei administrative”6. Această din urmă lege nu s-a mai făcut vreodată.
Domnitorul Carol I a încercat din momentul venirii în România să-și
atragă noii supuși, inclusiv pe cei din Moldova. De aceea a și întreprins mai
multe vizite în partea nordică a statului său. Dacă la început principele a venit
mai des la Iași, „a doua sa capitală”, ulterior el a făcut-o tot mai rar. Lucrări din
epocă7, dar și jurnalul lui Carol I8, susțin această observație. În pofida hagio-
grafiei care a înflorit în timpul vieții sale, ca și după aceea, este evident că
politica dâmbovițeană îl acaparase complet și pe noul domnitor (rege din 1881).
O petiție a ieșenilor adresată domnitorului a fost publicată în foaia
„Poporul”, la 14/26 august 1866, așadar cu câteva zile înainte de sosirea lui
Carol I la Iași. Semnatarii petiției deplângeau „sistematica prigonire” la care era
supus orașul lor (erau amintite desființarea Școlii de Arte și Meserii, a Școlii de
Sericicultură, a Școlii de Muzică și a Facultății de Belle-Arte de la Univer-
sitate), în pofida „sacrificiilor” făcute pentru „interesele națiunii”9. Tema
suferințelor avea să fie recurentă în acțiunile petiționare ale moldovenilor în
general, ale ieșenilor în special.
Carol I a făcut o primă vizită la Iași între 17/29 august și 24 august/
5 septembrie 1866. Înainte de intrarea în oraș, principele a fost întâmpinat de o
delegație de notabilități ieșene, din care făceau parte generalul Teodor Balș
(vezi infra), alături de Iordache Beldiman, Constantin Sutzu, Dim. Corne,
Dr. Fătu și Nicolae Alcaz. Într-unul din discursurile ținute atunci la Iași,
domnitorul a făcut referire la caracterul consolator al vizitei sale și a amintit
chiar despre descentralizarea care era solicitată de moldoveni, precum și despre
faptul că el considera orașul ca a doua capitală, în care avea să încerce a rezida
o parte a anului. Nu uita să precizeze, „dacă voiu putea”10. Ceea ce nu s-a
întâmplat niciodată.
Primarul Dimitrie Gusti i-a înaintat lui Carol I, la 22 august/3 septembrie
1866, un Memoriu despre Iași, semnat de membrii Consiliului Municipal Iași,
în care i se cerea domnitorului să facă ceea ce promisese ieșenilor în mai multe
rânduri. Erau reamintite „sacrificiile” orașului și ale locuitorilor săi pentru
realizarea și consolidarea unirii Moldovei și Valahiei. Dacă ieșenii se resemnaseră
cu mutarea reședinței princiare, alte cedări erau considerate inacceptabile:

6 Ioan Muraru, Gheorghe Iancu (editori), Constituțiile române. Texte. Note. Prezentare

comparativă, București, Regia autonomă „Monitorul Oficial”, 1993, p. 35, 59, 61, 63.
7 Vezi N. A. Bogdan, op. cit., passim.
8 Vezi Carol I al României, Jurnal, vol. I, 1881-1887, și vol. II, 1888-1892, stabilirea

textului, traducere din limba germană, studiu introductiv și note de Vasile Docea, Iași, Editura
Polirom, 2007, 2014.
9 Petiția se regăsește în N. A. Bogdan, op. cit., p. 61-62. Vezi și A. D. Xenopol, Chestia

strămutărei Curței de Casație la Iași, în Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. XIV, partea a
doua, p. 205.
10 N. A. Bogdan, op. cit., p. 31.

426
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

[D]in nenorocire, Măria Ta, sistemul eronat al centralizărei făcu ca pe lângă

sacrificiile voluntare și necesare, fără nici o necesitate, și interesele cele mai
drepte, așa încât sacrificiile, în loc de a-i da un titlu de recunoștință și a face ca să
fie considerat ca a doua capitală a României, îl aduse mai întâiu la uitare, și, apoi,
când a cutezat să reclame oarecari îndreptățiri drepte și necesare, atunci a fost
taxat de cuib al reacționarilor, de oraș jidovesc și în care se respiră numai
corupțiune; atunci o politică rău nimerită duse la ideea că acest oraș trebuie
nimicit, pentru ca să se nimicească cu el și ideea provincialistică [subl. în text –
nota D.D.] de Moldova.
Sistemul vițios al centralizărei, în care un oraș [referire la București – nota D.D.]
dă tonul la o țară întreagă, duse pe România la culmea suferințelor și aduse
consecința necesară dela 11 Fevruarie. Atunci orizontul politicei interioare a țărei
începu a zâmbi și speranțele Iașului începură a renaște.
Apăsarea și nedreptatea trecutului, trebuie să o mărturisim, dădu loc incidentului
de la 3 Aprilie. Incident trist în care Iașii văzu sângele fiilor săi curgând pe
pavelele sale, drept sacrificiile ce făcu cauzei Unirei!11
Nu toți ieșenii susțineau însă revendicările comunității lor, unii fiind
împotrivă în mod deschis. Cel mai vocal în acest sens a fost Nicolae Ionescu,
șeful Fracțiunii libere și independente, proprietar al periodicului „Tribuna
Română”. În august 1866, Ionescu a publicat mai multe articole pe marginea
vizitei lui Carol I la Iași, utilizând o neascunsă ironie la adresa promisiunilor
domnitorului și asigurărilor date de liberalii munteni, dar mai ales la adresa
speranțelor pe care și le făceau ieșenii, în special oficialii urbei12.
Pentru a-i tempera pe partizanii precedentului domnitor detronat, dar și
pentru a ține sub control nemulțumirile ieșenilor, care nu se împăcaseră cu
pierderea statutului de capitală de către orașul lor, Carol I a făcut o a doua vizită
la Iași în zilele de 18/30 ianuarie-28 ianuarie/9 februarie 1867. Nu era o
perioadă fastă pentru Moldova, lovită încă din anul precedent de secetă, foamete
și boli13. Cu această ocazie, el a primit un memoriu din partea generalului
Teodor Balș. Inedit, nesemnalat în istoriografie, inexistent practic pentru
cercetători până acum, memoriul în discuție privește în ansamblu Moldova
aflată la 1867 între granițele statului român.

Autorul memoriului
Teodor (uneori apare și ca Theodor) Balș s-a născut cel mai probabil în
1791 într-una din marile familii boierești ale Moldovei. S-a căsătorit cu Maria
Bogdan în 1819, cu care a avut două fete, Ana și Esmeralda14. Puterea marii

11 Memoriul a fost reprodus integral în ibidem, p. 37-42. Vezi și A. D. Xenopol, Chestia

strămutărei Curței de Casație la Iași, în Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. XIV, partea a
doua, p. 206.
12 N. A. Bogdan, op. cit., p. 44-52.
13 Ibidem, p. 68-75.
14 Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, Marele hatman Teodor Balș (cca 1791-1867),

comandant al oastei moldovene, în Mihai Dim. Sturdza (coordonator și coautor), Familiile

427
 Dorin DOBRINCU

boierimi provenea din sistemul de relații, accesul la funcțiile publice și

proprietățile funciare15. Utilizând toate avantajele care decurgeau din aparte-
nența la familia Balș – și urmând tradiția acesteia –, Teodor avea să dobândească
dregătorii importante în Moldova, acelea de logofăt, inspector general al miliției
și mare hatman16. Câțiva contemporani i-au făcut lui Teodor Balș portrete nu
tocmai măgulitoare, semnalate de istorici17. De altfel, mai multe relatări sau
memorii din epocă, dar și realizările istoriografice ulterioare au fost, de regulă,
defavorabile celor care se îndoiau de eficiența unor formule geometrizante de
organizare administrativă și politică, axate pe ideea unui centralism sufocant
pentru interesele locale sau regionale. Deseori, biografiile acestora au fost
interpretate cvasi-exclusiv în funcție de poziționările lor în 1848-1849, dar mai
ales în 1859 și 186618.

boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică,

volumul I, Abaza – Bogdan, București, Editura Simetria, 2004, p. 292, vezi și p. 257; Rudolf Suțu,
Avocatul Gheorghe Cimara (1890), în idem, Iașii de odinioară, ediție revăzută, prefață, postfață,
ediție îngrijită, selecția textelor și note de Radu Negrescu-Suțu, București, Editura Corint, 2015,
p. 458-459. Pentru istoria mai veche a familiei din perspectiva reprezentării, vezi și Maria Dogaru,
Un armorial românesc din 1813. Spița de neam a familiei Balș dotată cu steme, București, Direcția
Generală a Arhivelor Statului, 1981.
15 Teodor Balș a avut 12 moșii. Principala sa proprietate funciară – singura pe care a și

păstrat-o până la sfârșitul vieții – a fost moșia Darabani, ținutul Dorohoi, care număra la un
moment dat circa 7.500 de fălci (aproape 11.000 de hectare), una dintre cele mai mari din nordul
Moldovei. Deja logofăt și inspector general al Miliției Principatului Moldovei, Balș înființase un
târg la Darabani încă din 1835, pentru care la 21 iunie 1837 avea să obțină un hrisov domnesc
(nr. 28) de la Mihail Sturdza. Balș primea astfel dreptul de a face la Darabani târg săptămânal și
12 iarmaroace anuale, să aducă oameni pentru a coloniza târgul, de pe urma diverselor activități
economice desfășurate aici obținând venituri importante (Documente privitoare la istoria
economică a României. Orașe și târguri, 1776-1861, Moldova, seria A, vol. II, editat de
Gheorghe Ungureanu et alii, București, Direcția Generală a Arhivelor Statului, 1960, p. 231-234;
Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română în județul Dorohoiu, București, Imprimeriile Statului,
1866, p. 56-58; Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 296-297; Dumitru Haha-Voicăuți,
Darabani. Contribuții documentare pentru o monografie, 1546-2006, Botoșani, Editura AXA,
2006, p. 25-37; Radu Rosetti, Ce am auzit de la alții. Amintiri, prefață de Neagu Djuvara,
București, Editura Humanitas, 2011, p. 238). Pe moșia de la Darabani a ridicat T. Balș în anii
1824-1840 un mare conac („castelul”), cu toate acareturile, și o biserică de piatră, impunătoare, cu
trei turle, generos înzestrată. De asemenea, tot acolo a înființat o școală, care în 1841 a devenit
prima școală sătească din Moldova susținută din bani publici (Octav Teioșanu, Monografia
laconică a localității Darabani, Dorohoi, Editura Tipo-And, 2007, p. 22-23; Ion C. Ilași,
Monografia școlară a orașului Darabani din județul Botoșani, 1841-1957, Iași, Cronica, 2007,
p. 16-23; idem, Școala dărăbăneană (de la înființarea primei școli sătești de stat din Moldova în
1841 până la anul de grație 1957, când începe învățământul liceal), în Chirica Pușcașu
(coordonator), 50 de ani de învățământ liceal la Darabani (1957-2007), Dorohoi, Editura Tipo-And,
2007, p. 15-25; Ioan Canciuc, Protopopiatul Darabani. Contribuții monografice asupra așezărilor,
bisericilor și învățământului, Iași, Editura Trinitas, 2009, p. 49-51.
16 Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 292-293.
17 Vezi Radu Rosetti, op. cit., p. 236-239; Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, op. cit.,

p. 292-293.
18 Pentru impunerea pe cale politică a unei memorii oficiale, unidirecționale în România

sfârșitului de secol XIX, vezi Mihai Chiper, 1848. Memorie și uitare în România celei de-a doua
jumătăți a secolului XIX, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2015.

428
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

După încheierea păcii de la Adrianopol, în baza Regulamentului Organic,

în Moldova s-a constituit „miliția pământeană”, pe care rușii au gândit-o mai
degrabă ca pe o jandarmerie, în vreme ce moldovenii (ca și valahii, la rândul
lor) tindeau să o vadă ca pe un embrion de armată modernă. În această structură
militară avea să joace un rol și Teodor Balș. În baza rangului boieresc, el a primit
gradul de polcovnic (colonel). Ulterior a devenit mare hatman, comandant al
armatei moldovenești, și general-inspector al miliției. Balș și-a luat în serios
atribuțiile militare, atitudine descrisă cu accente ironice de Radu Rosetti19.
Potrivit unor surse, T. Balș ar fi fost interesat în anii 1833-1834 de obținerea
tronului Moldovei, ambițiile fiindu-i stimulate și de soția sa. Toate acestea au
avut drept rezultat angajarea în cheltuieli costisitoare, care adăugate extravagan-
țelor somptuare au dus încet, încet la acumularea unor datorii greu de achitat, la
înstrăinarea celor mai multe moșii20. Casa din Iași a lui Teodor Balș – situată în
Copou, la șoseaua principală21 – era printre cele „de vază” din oraș, alături de
alte câteva22.
Sub căimăcămia lui Toderiță Balș, vărul său, Teodor Balș a fost mare
logofăt, ministru de Interne al Principatului Moldovei. El a fost ales deputat în
Divanul ad-hoc al Moldovei la primele alegeri, din iulie 1857, anulate23.
Numele lui apare pe Lista deputaților pentru Divanul ad-hoc, publicată de
„Gazeta de Moldavia”, nr. 57, 22 iulie (3 august) 1857; era trecut în seria
„Deputații mari proprietari funciar”, la Iași24. Însă nu a mai fost ales în al doilea
tur al alegerilor pentru Divanul ad-hoc25. În decembrie 1858-ianuarie 1859 a
fost unul dintre candidații la domnia Moldovei. Dintre cele 38 de persoane
înscrise în această competiție, marele logofăt Teodor Balș ocupa poziția a treia,
după prințul Mihail Sturdza și beizadea Costachi Gr. Ghica. Toți candidații erau
trecuți în ordinea rangurilor boierești26.
Deși nu a mai fost o prezență publică de prim-plan după unirea Moldovei
și Valahiei, Teodor Balș a continuat să fie interesat de viața politică din regiunea
19 Radu Rosetti, op. cit., p. 236.
20 Ibidem, p. 237-238. Vezi și Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 296-297;
pentru detalii privind cheltuielile anuale ale casei lui Teodor Balș, p. 294-295.
21 Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fosta casă a lui Teodor Balș adăpostește

Cercul Militar (Rudolf Suțu, op. cit., p. 458).

22 Radu Rosetti, op. cit., p. 286.
23 Acte și documente relative la istoria renașterii României, publicate de Dimitrie A. Sturdza

și J. J. Skupiewski, vol. X, Tabla cronologică a actelor și documentelor, indice alfabetic al

numelor și cestiunilor, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1900, p. 307.
24 Acte și documente relative la istoria renașterii României, publicate de Ghenadie Petrescu,

Dimitrie A. Sturdza și Dimitrie C. Sturdza, vol. V, Tabla cronologică a actelor și documentelor,

indice alfabetic al numelor și cestiunilor, Bucuresci, Tipografia Carol Göbl, 1890, p. 370.
25 Acte și documente relative la istoria renașterii României, vol. X, p. 307.
26 Publicațiunea Secretariatului de Stat al Moldovei, din 28 Decembrie (9 Ianuarie 1859), în

privința candidaților la Domnie, Iași, în „Monitorul Oficial al Moldovei”, nr. 21, din 28 decembrie
1858, apud Acte și documente relative la istoria renașterii României, publicate de Dimitrie A.
Sturdza și J. J. Skupiewski, vol. VIII, 1858-1859, București, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl,
1900, p. 180; ibidem, vol. X, p. 307.

429
 Dorin DOBRINCU

sa. Mémoire sur lʼadministration actuelle de la Moldavie, 1867 reprezintă o bună

dovadă în acest sens. Avea să fie și ultima sa manifestare publică pe care o
cunoaștem. Generalul a murit la scurt timp după aceea, mai precis în ziua de
4/16 martie 1867, și a fost îngropat în biserica „Sfântul Dumitru” – Balș din Iași,
ctitoria familiei încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea27.
Recuperarea surselor este o parte importantă a activității istoricilor. Alături
de relectura documentelor cunoscute, scoaterea la iveală a unora neștiute sau
voit ignorate de predecesori ne ajută să înțelegem, în afara constrângerilor
ideologice, perioade istorice, teme și personaje. Sursele ignorate multă vreme
pot pune istoria Moldovei de după 1859-1862 într-o lumină sensibil diferită, pot
introduce nuanțe importante, pot contrazice versiunea construită de istoricii
ideologizați, pentru care singura interpretare istorică validă, ba chiar istoria
„adevărată” este cea trecută prin lentilele centralismului.
După cum s-a întâmplat și cu alți oameni ai „vechiului regim” din
Moldova, memoria istorică legată de Teodor Balș a fost condiționată în bună
măsură de apartenența sa la grupul de putere din jurul lui Mihail Sturza în
perioada regulamentară, dar poate într-o măsură și mai mare de reținerile lui
față de unirea principatului est carpatic cu cel din sud.
Cum anticipam deja, la câteva decenii după ce Teodor Balș dispăruse,
Radu Rosetti i-a apreciat calitățile fizice și cinstea în exercitarea funcției de
hatman al Moldovei, aceasta din urmă deosebindu-l de alți ocupanți ai acestui
post. În același timp, scriitorul a susținut că fostul demnitar moldovean era lipsit
de cultură generală și militară28. Memoriul pe care îl publicăm în paginile
următoare ne arată, totuși, că această din urmă apreciere a lui Rosetti la adresa
lui Balș este generalizatoare și nedreaptă. Din acest text reiese că, dimpotrivă,
generalul avea o percepție clară asupra teritorialității moldovenești, o înțelegere
modernă asupra administrației, inclusiv cunoștințe privind sistemul admi-
nistrativ din țările vecine.
Documentul are un singur autor, pe generalul Teodor Balș, care avea 76 de
ani atunci și o experiență politică și administrativă considerabilă în Moldova. În
același timp, ne putem întreba dacă nu cumva în spatele semnăturii sale nu se
aflau mai mulți moldoveni. Nu avem un răspuns acum, dar este posibil ca
investigații ulterioare, poate ale altor cercetători, să elucideze acest aspect.

Conținutul memoriului
Intitulat Mémoire sur lʼadministration actuelle de la Moldavie, 1867 și
înaintat domnitorului Carol I în timpul vizitei acestuia la Iași, în ianuarie același
an (vezi supra), actul a fost transmis Ministerului de Interne la 4 februarie 1866
(stil vechi). O trecere în revistă a principalelor sale puncte este nu doar utilă, ci
și necesară.

27 Vasile Panopol, Mihai Dim. Sturdza, op. cit., p. 295-296, vezi și p. 257.
28 Radu Rosetti, op. cit., p. 236-239.

430
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

Memoriul viza descentralizarea administrației românești, care în mod

evident dezavantaja Moldova în cadrul noului stat. Chiar de la început, autorul
observa că prin centralizare, prin concentrarea la București a tuturor puterilor,
cea care avusese de suferit fusese „România de dincoace de Milcov”, adică
Moldova. Textul era sistematizat în opt puncte.
O comparație între cele două părți constitutive ale statului, Moldova și
Valahia, scotea în evidență că prima avea în raport cu a doua, prin raportarea la
suprafață, o densitate a populației superioară. De asemenea, cea dintâi cunoscuse
chiar o creștere teritorială prin integrarea Basarabiei, a gurilor Dunării cu câteva
porturi, precum și cu acces la o parte a litoralului Mării Negre.
Iașul și Moldova în ansamblu erau lipsite de un guvern local, drept conse-
cință teritoriul fiind la discreția funcționarilor care depindeau de centru, adică de
prefecți, subprefecți, primari și tribunale. Concentrarea la București inclusiv a
puterilor mici dezavantaja Moldova și îi punea pe locuitorii acesteia să facă
deplasări ruinătoare spre centrul politic din sud. În epocă, pentru diverși
politicieni, preponderent munteni, dar și pentru unii moldoveni, unirea era
sinonimă cu centralismul, într-o tradiție politică iacobină care era în expansiune
în Europa timpului.
Regionaliștii moldoveni nu cereau separarea, ci o Românie mai echitabilă
din punctul de vedere al beneficiilor noului stat, un control direct asupra venitu-
rilor strânse de guvern din regiunea lor. Prin comparația cu țările din jur, unde
„provinciile” aveau guvernatori care depindeau de șeful statului, situația din
România era considerată o anomalie de către autorul memoriului. Practic era
vorba de o denunțare a ultracentralismului, accentuându-se necesitatea descen-
tralizării, chiar a federalizării noului stat, sugerându-se constituirea unui
„guvern propriu” pentru Moldova. În favoarea descentralizării erau aduse
exemple europene, din țările din jur, dar și din spațiul politic românesc. Era
amintit inclusiv cazul Olteniei, care avusese cândva în frunte un demnitar cu
titlul de ban al Craiovei. Tocmai pentru a controla abuzurile, excesele din
administrație și justiție era necesar să existe (la Iași) un guvernator, dispunând
de o cancelarie cu două secții, una pentru administrație, cealaltă pentru justiție.
Chestiunii financiare îi era alocat un spațiu important. Mai întâi era
observată o anomalie, și anume faptul că fondurile publice care proveneau din
impozitele colectate din Moldova erau duse la București. Ulterior, cu întârziere,
aceste fonduri erau readuse la nord de Milcov. Drept consecință, sistemul
economic fusese afectat, fiind amintite creditul și micul comerț, care se prăbu-
șiseră. Echitabilă și eficientă era considerată menținerea unei părți a fondurilor
publice în Moldova. Soluția era înființarea la Iași a unei casierii publice, în care
să fie păstrate impozitele din partea moldovenească a țării, în vederea asigurării
cheltuielilor guvernamentale în mod rapid și eficient. Marii proprietari funciari
din Moldova erau nemulțumiți deoarece nu-și primeau la timp banii la care
aveau dreptul în urma exproprierii unor părți din moșiile lor29. Pentru a-și apăra
29 Prin Legea Rurală/reforma agrară din 14/26 august 1864 (publicată în MOf din

15/27 august), țăranii clăcași primeau în proprietate suprafețe de pământ, care variau în funcție de

431
 Dorin DOBRINCU

drepturile, ei trebuiau să facă, de două ori pe an, drumuri lungi la București,

oraș pe care nu îl cunoșteau, unde nu aveau relații, și unde erau obligați la
cheltuieli oneroase. De asemenea, erau solicitate măsuri pentru ca țăranii să-și
onoreze angajamentele față de proprietari și arendași.
Pentru o mai bună administrație era necesară o reformă a legii comunale,
cea în uz fiind considerată „defectuoasă” și generatoare de abuzuri30.
*
* *

Nu am găsit textul memoriului în original, ci într-o copie „întocmai”, după

cum se precizează la finalul documentului publicat mai jos. Este posibil ca
originalul să fi rămas în arhiva lui Carol I, în vreme ce la Ministerul de Interne a
ajuns această copie.

terenul pe care îl aveau în folosință în acel moment, precum și de numărul de animale de muncă
deținute. În Moldova dintre Carpați și Prut țăranii din categoria întâi (cu patru boi și o vacă)
primeau cinci fălci și 40 de prăjini, cei din categoria a doua (cu doi boi și o vacă) – patru fălci, iar
cei din categoria a treia (doar cu o vacă, așa-numiții „pălmași”) – două fălci și 40 de prăjini. În
cele trei județe din sudul Basarabiei, redate Moldovei în 1856, țăranii aveau să primească, pe
categorii, șase fălci și 40 de prăjini, patru fălci și 40 de prăjini, respectiv două fălci și șapte
prăjini. Se prevedea că țăranii nu puteau primi mai mult de două treimi din suprafața unei moșii,
exceptând pădurile, care rămâneau integral în mâinile vechilor proprietari, însă cu drept de
folosință pentru țărani în următorii 15 ani. Servituțile obișnuite până atunci („clăcășia”) în relațiile
dintre proprietarii de moșii și țărani erau desființate. Suprafețele date țăranilor prin reforma agrară
nu puteau fi înstrăinate timp de 30 de ani decât către comună sau către un consătean. În teorie,
țăranii primeau pământul gratuit, dar ei trebuiau să răscumpere munca (claca și celelalte obligații)
datorată stăpânilor de moșii. Statul era cel care colecta aceste sume de bani, variabile în funcție de
categoria în care se aflau țăranii, în tranșe întinse pe 15 ani, bani care apoi erau dați proprietarilor
de moșii ca despăgubire. Țăranii cu patru boi și o vacă plăteau 133 de lei/an, cei cu doi boi și o
vacă dădeau 100 de lei și 24 de parale, iar cei cu o vacă dădeau 71 de lei și 20 de parale. În satele
de munte din Moldova sumele plătite de țărani erau sensibil mai mici. Însă nu toată suma încasată
de la țărani ajungea la foștii proprietari, statul oprindu-și o parte pentru acoperirea cheltuielilor
suportate în timpul aplicării legii. Astfel, statul încasa 1.995 de lei de la țăranii din prima
categorie, dar dădea fostului proprietar doar 1.521 de lei și 10 parale; de la țăranii din a doua
categorie lua 1.509 lei, dar fostul proprietar primea 1.148 de lei și 20 de parale; de la țăranii din
categoria a treia se luau 1.072 de lei și 20 de parale, în vreme ce la fostul proprietar ajungeau doar
816 lei. Dacă ieșim din retorica secolului al XIX-lea, observăm că birocrația statului consuma o
mare parte din sumele încasate de la țărani pentru pământul pe care îl primiseră. În cele din urmă,
sumele totale plătite de țărani echivalau practic cu valoarea reală a pământului primit prin Legea
Rurală. Pentru plata banilor către foștii proprietari s-a constituit o Casă de despăgubire. Consti-
tuția din 1866 prevedea la art. 20 că „proprietatea dată țeranilor prin legea rurală și despăgubirea
garantată proprietarilor prin acea lege nu vor putea fi niciodată atinse”. Cu toate aceste garanții,
despăgubirile agricole aveau să dea naștere unui șir de nemulțumiri în rândurile proprietarilor
expropriați. Pentru detalii privind aplicarea reformei agrare din 1864, cu drepturile și obligațiile
țăranilor, respectiv ale proprietarilor de moșii, vezi D. C. Sturdza-Scheeanu, Acte și legiuiri
privitoare la chestia țărănească, seria I, De la Vasile Lupu până la 1866, vol. II, București,
Socec, 1907, p. 854 ș.u.; A. D. Xenopol, Legea rurală din 1864, în Istoria românilor din Dacia
Traiană, vol. XIV, partea a doua, p. 21-26; N. Adăniloaie, Dan Berindei, Reforma agrară din
1864, București, Editura Academiei, 1967; Constantin C. Giurescu, Viața și opera lui Cuza Vodă,
București, Editura Curtea Veche, 2000, p. 223-241 (prima ediție – 1966); Constantin Corbu,
Țărănimea din Româna între 1864 și 1888, București, Editura Științifică, 1970, p. 21-36; idem,
Țărănimea din Româna în perioada 1848-1864, București, Editura Științifică, 1973, p. 229-231.
30 Referire la legea nr. 394, din 31 martie/12 aprilie 1864, pentru comunele urbane și rurale.

432
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

Îi mulțumesc prietenului Cristian Anița, care acum aproape un deceniu m-a

ajutat să identific acest document în Arhivele Naționale Istorice Centrale. În
vreme ce nota de înaintare către Ministerul de Interne este scrisă în limba română,
memoriul este redactat integral în limba franceză, utilizată de o parte însemnată a
elitei din Moldova și Valahia la jumătatea secolului al XIX-lea. Mihnea Berindei,
un prieten foarte apropiat, între timp plecat dintre noi, a găsit răgaz în urmă cu
câțiva ani pentru a verifica traducerea dintr-o franceză de secol XIX într-o română
de început de secol XXI. Recunoștința mea rămâne aceeași.
În anumite locuri din document, între paranteze pătrate, am introdus
corecturi. Câteva note explicative au fost trecute în subsol.

1867, fără lună [ianuarie] și zi, fără loc [Iași]. Mémoire sur lʼadmi-
nistration actuelle de la Moldavie, realizat de generalul Teodor Balș. Actul
are în vedere mai multe măsuri pentru descentralizarea statului român,
constituindu-se într-o pledoarie în favoarea Moldovei. Aceasta era direct
și amplu afectată de concentrarea totală a puterii într-un centru aflat
departe, la București, ceea ce avea consecințe asupra administrației și
economiei, afectând viața locuitorilor din regiunea nordică a României.

Memoriul dat Măriei Salle de D. Generalu Teodor Balşu,

pentru măsurile ce trebuiescu luate la descentralizarea31

Bucuresci[,] 4 Februarie 186732

Onor: Ministeriu de Interne

Comunicând Ministeriului de Interne, aici alăturat în copie, memoriul ce

D. General Teodor Balş a supus Măriei Sale Domnului la Iaşi, relativ la
măsurile de descentralisare ce crede că ar trebui luate în favorul intereselor
locale, eu îl recomand la luarea în consideraţiune a Ministerului, pentru partea
de competenţă ce îl privesce, şi spre a aduce în Consiliul Miniştrilor opiniunea
ce va avea asupră-i33.

Secretarul General
I. C. Petrescu

31 Pe coperta dosarului sunt imprimate precizările: „Anul 1867/Ministerul de Interne/

Divisiunea Administrativă”. De mână s-a scris: „Dosar relativ la memoriul dat Măriei Sale
Domnitorului de domnul general Teodor Balş pentru mĕsurile de descentralizare”.
32 Locul și data apar pe nota de înaintare, nu pe memoriu. În partea dreaptă (sus) a paginii

este aplicată o ștampilă în care ulterior au fost completate de mână datele de intrare: „Ministeriul
de Interne/Reg[istratura] Gen[erală] No 0126/Priimit la 6 Fev[ruarie] 1867”.
33 Urmează o semnătură indescifrabilă.

433
 Dorin DOBRINCU

Mémoire
Sur lʼadministration actuelle de la Moldavie
1867
Mémoire
La Centralisation de tous les pouvoirs à Bucarest a produit pour la
Roumanie dʼen deçà du Milcov, une regrettable lacune dans son administration,
dont les défectuosités graves se font sentir chaque jour davantage. En effet si
lʼon veut prendre en considération :
I. Que la population de la Moldavie est beaucoup plus grande que celle de
la Valachie, proportion gardée de lʼétendue territoriale des pays respectifs, et
quʼen outre, la Moldavie sʼest trouvée agrandie par la Bessarabie Moldave, avec
les bouches du Danube, les escales importantes dʼIsmail et de Kilia, et une
certaine étendue du littoral de la Mer Noire, on en induira nécessairement que
les moyens administratifs actuels sont insuffisants.
II. Que dans l’état présent des choses, la Capitale de la Moldavie, ainsi que
tout le pays, manque, nous pouvons dire, d’un gouvernement rapproché, de
sorte que le pays se trouve á la merci des préfets, des sous préfets et des
primaires [maires].
Il est á propos de relever ici qu’une pareille combinaison administrative
n’a jamais existé en Moldavie; car toutes les fois que le Chef du gouvernement
était obligé de résider à Bucarest il y avait en Moldavie une administration
spéciale pour les affaires courantes du pays, et ce n’est que lorsqu’il s’agissait
d’affaires majeures qu’on en referait au chef du gouvernement à Bucarest ; mais
pour le moindre désordre d’un préfet, d’un sous-préfet, d’un primaire, ou de la
part des Tribunaux des Districts, on n’était pas obligé, comme aujourd’hui,
d’avoir recours à Bucarest, démarche ruineuse pour tous ceux qui se trouvent
dans la nécessite de revendiquer leurs droits, étant ainsi forcés d’abandonner
tous leurs intérêts domestiques.
III. Dans ce qui précède il y a une anomalie évidente ; car tout pays
civilisé, et même non civilisé, a dans ses Provinces un Gouverneur, sous les
ordres du Chef de l’Etat, comme en Boucovine, en Galicie, en Bessarabie etc. et
même en Valachie il existait pour la petite Valachie un Gouverneur sous le titre
des Bans de Craiova.
C’est donc avec douleur qu’en se demande comment la Roumanie d’en
deca de Milcov peut ainsi être abandonnée à la discrétion des préfets, des sous-
préfets, des primaires et des tribunaux judiciaires.
IV. Il est indispensable que ce Gouverneur ou toute autre dénomination que
le Chef de l’Etat trouvera á propos de lui donner) ait l’autorité de décider de
toutes les affaires de peu d’importance et d’affaire [de faire ?] droit quand les
réclamations seront fondées sur la justice. Et, pour que cette administrateur puisse
remplir une pareille mission à peu de frais, il devra avoir une Chancellerie avec
un Chef de section pour les affaires administratives, et un autre Chef de section
pour les affaires judiciaires. Il serait en outre urgent qu’il exerçat une surveillance

434
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

active sur les [des] affaires de la Municipalité, où des nombreux abus ont lieu et
qu’il fut investi du pouvoir d’y remédier d’après les statuts Municipaux.
C’est là l’unique moyen de mettre un terme aux plaintes incessantes, et de
jour en jour plus nombreuses, contre les désordres qui se commettent et qui
accumulent les pertes et les souffrances, non seulement du pauvre peuple, mais
de toutes les classes de la société.
V. Il y a, en outre, un vice important à signaler pour ce qui concerne la
manipulation des fonds publics provenant des perceptions de tout genre en
Moldavie. Il est de notoriété publique que ces fonds, dont une partie doit
nécessairement être répartie ici-même, sont obligatoirement versés dans la
caisse centrale de Bucarest, et que par conséquent ils font non seulement un
voyage superflu, mais qu’encore les retards qu’éprouvé leur retour, entrainement
dans un dédale de mauve sans fin. Les pertes caressées par cette disposition
administrative sont incalculables : tout le monde en Moldavie en a éprouvé les
tristes effets, soit par le retard de l’envoi des mandats, soit par leur escompté
forcé et par conséquent recineux. Le crédit est tombé, et le petit commerce, d’où
vivaient des milliers de personnes, s’est trouvé subitement anéanti.
Ne serait-il donc pas plus rationnel qu’il y eut à Iassy une caisse des
deniers publics, provenant des redevances de la Moldavie, pour satisfaire immé-
diatement aux besoins que doit couvrir le gouvernement? Et dans le cas où il y
aurait des excédants, ceux-ci pourraient être, en temps et lieu, transmis à la
caisse à Bucarest, pour être employé où le gouvernement le requérait.
VI. Il est en même temps opportun de faire ici mention des difficultés
qu’éprouvent les propriétaires fonciers de la Moldavie pour l’encaissement des
intérêts de leurs bons ruraux, en faisant le voyage à Bucarest deux fois par an. La
plupart d’entre eux n’ayant aucune relation avec Bucarest ne savent quelle voie
prendre pour se faire payer. Il s’en suit de la des retards, des pertes certaines, des
dépenses onéreuses, auxquelles beaucoup, on pour mieux dire, tous les petits
propriétaires n’ont pas les moyens de suffire. Et en autre, les propriétaires fonciers
ne reçoivent pas non plus les bons définitifs que spécifie la loi rurale; de sorte
qu’ils se trouvent tout déçus dans leur plus chère espérance, c’est à dire, celle de
percevoir leur fonds pour vivre, et obligées même de contracter des dettes.
VII. Il serait urgent que l’on établit un contrôle plus efficace, et dont
l’effet fut plus prompt, touchant l’exécution des engagements pris par les
cultivateurs vis-à-vis des propriétaires et des fermiers, concernant l’agriculture
qui constitue notre seule richesse nationale.
VIII. Tous appellent de leurs vœux une réforme de la loi communale qui,
sous plusieurs rapports est défectueuse et donne lieu à de regrettables abus.
(signé) Le Général Théodore Balsche
Pentru copie întocmai
Subsemnatul
N. Dunca
(ANIC, fond Ministerul de Interne-Diviziunea Administrativă, dosar 397/1867, f. 1-6)

435
 Dorin DOBRINCU

Traducere
Memoriu
Asupra administrației actuale a Moldovei
1867
Memoriu
Centralizarea tuturor puterilor la București a produs pentru România de
dincoace de Milcov o regretabilă lacună în administrația sa, ale cărei grave
defecte sunt resimțite cu atât mai mult. Astfel, dacă vrem să luăm în considerare:
I. Că populația Moldovei este mai mare decât a Valahiei, dacă ținem cont
de întinderea teritorială a țărilor respective, și că, în plus, Moldova se găsește
mărită prin Basarabia Moldovenească34, cu gurile Dunării, cu porturile impor-
tante Ismail și Chilia, o anumită întindere a litoralului Mării Negre, ne arată cu
certitudine că mijloacele administrative actuale sunt insuficiente.
II. Că în starea actuală a lucrurilor, Capitalei Moldovei, de altfel ca și
restului țării, îi lipsește, putem spune, un guvern propriu35, astfel că țara se
găsește la discreția prefecților, a subprefecților și a primarilor.
Trebuie să subliniem aici că o astfel de combinație administrativă nu a
existat niciodată în Moldova36; căci ori de câte ori șeful guvernului era obligat
să rezideze la București a existat în Moldova o administrație specială pentru
afacerile curente ale țării, și numai când era vorba de afaceri importante ele erau
transmise șefului guvernului de la București; dar pentru cea mai mică dezordine
a unui prefect, a unui subprefect, a unui primar sau din partea Tribunalelor
Districtuale, nu eram obligați, ca astăzi, să ne adresăm Bucureștiului, demers
care îi ruinează pe toți cei care se văd obligați să-și revendice drepturile, care
sunt astfel forțați să-și abandoneze toate interesele domestice.
III. În cele expuse mai sus există o anomalie evidentă; căci fiecare țară
civilizată, și chiar necivilizată, are în Provinciile sale un Guvernator, sub
ordinele șefului statului, ca în Bucovina, în Galiția, în Basarabia etc., și chiar în
Valahia a existat pentru mica Valahie un Guvernator intitulat Banul Craiovei.
Așadar, cu durere ne întrebăm cum România de dincoace de Milcov poate
fi astfel abandonată la discreția prefecților, a subprefecților, a primarilor și a
tribunalelor judiciare.
IV. Este indispensabil ca acest Guvernator (sau orice altă denumire pe care
șeful statului va găsi de cuviință să i se dea) să aibă autoritatea de a decide
asupra tuturor afacerilor curente și să facă dreptate când reclamațiile sunt bazate
pe justiție. Și pentru ca acest administrator să poată să îndeplinească o astfel de
misiune cu puține cheltuieli, el va trebui să aibă o Cancelarie cu un Șef de secție

34 Referirea era la partea de sud a Basarabiei, redată Moldovei în 1856 – ținuturile/județele

Cahul, Ismail și Bolgrad –, în opoziție cu Basarabia rămasă în componența Imperiului Rus.
35 Pentru autoadministrare.
36 Se referă, probabil, la perioada 1859-1862, când Moldova și Valahia au format o

confederație.

436
 Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

pentru afacerile administrative, și un alt Șef de secție pentru afacerile judiciare.

Ar fi, de asemenea, urgent ca el să exercite o supraveghere activă asupra
afacerilor Municipalității, unde au loc numeroase abuzuri, și să fie investit cu
puterea de decizie conform cu statutele Municipale.
Acesta este unicul mijloc de a eradica plângerile neîncetate, și din zi în zi
mai numeroase, contra dezordinilor care se comit și care provoacă pierderi și
suferințe, nu numai pentru oamenii simpli, ci pentru toate clasele societății.
V. Există, de asemenea, un viciu important de semnalat în ceea ce privește
manipularea fondurilor publice care provin din impozitele de toate felurile din
Moldova. Este de notorietate publică faptul că aceste fonduri, dintre care o parte
trebuie neapărat să fie repartizate chiar aici, sunt în mod obligatoriu vărsate în
casieria centrală din București, și că, în consecință, fondurile fac astfel nu doar o
călătorie inutilă, dar că în plus întârzierile cauzate de reîntoarcerea lor antrenează
totul într-un labirint fără sfârșit. Pierderile înregistrate prin aceste dispoziții
administrative sunt incalculabile: toată lumea în Moldova a experimentat tristele
efecte, fie prin întârzieri la trimiterea mandatelor, fie prin decontarea lor forțată
și prin consecințe recurente. Creditul a căzut, iar micul comerț, din care trăiau
mii de persoane, s-a văzut dintr-odată distrus.
Nu ar fi, deci, mai rațional ca la Iași să se găsească o casierie a banilor
publici, provenind din impozitele Moldovei, pentru satisfacerea imediată a
necesităților pe care trebuie să le acopere guvernul? Și în cazul în care ar exista
excedente, acestea ar putea fi, fără întârziere, transmise casieriei din București,
pentru a fi folosite unde guvernul găsește de cuviință.
VI. În același timp este oportun să menționăm aici dificultățile cu care se
confruntă proprietarii funciari din Moldova ca să încaseze sumele de pe
bonurile lor rurale, bătând drumul de două ori pe an la București. Cei mai mulți
dintre ei nu au nici o relație cu Bucureștiul, nu știu ce cale să urmeze ca să fie
plătiți. Rezultă întârzieri, pierderi sigure, cheltuieli oneroase, pe care mulți, sau
mai bine zis toți micii proprietari, nu au mijloace suficiente să le acopere. Pe de
altă parte, proprietarii de terenuri nu primesc bonurile definitive stipulate în
legea rurală, astfel încât toți sunt dezamăgiți în speranțele lor, adică acelea de a
primi fondurile ca să trăiască, și sunt obligați chiar să se îndatoreze.
VII. Ar fi urgent să se stabilească un control mai eficace, al cărui efect să
fie mai rapid, în privința îndeplinirii angajamentelor asumate de către culti-
vatori37 față de proprietari și de arendași, privind agricultura care constituie
singura noastră bogăție națională.
VIII. Toți își doresc din adâncul inimii o reformă a legii comunale care, în
multe privințe, este defectuoasă și dă naștere la regretabile abuzuri.
(semnează) Generalul Theodor Balș
Pentru copie întocmai
Subsemnatul
N. Dunca

37 Este vorba, desigur, de țărani.

437
 Dorin DOBRINCU

Moldavian Proposals for De-Centralization after the Union with Wallachia.

The Memorandum of General Teodor Balș (1867)
(Abstract)

Keywords: Moldavia, Romania, Teodor Balș, Moldavian petitionary movement,

centralism, de-centralization.

The issue of the structure and architecture of the newly established common state
following the union of Moldavia and Wallachia in 1859/1862 gave birth to a series of
internal debates between the supporters of the French, Jacobin-inspired, centralist model
and the advocates of an alternative vision, focusing on the preservation of certain forms of
local and regional self-government. Moldavia, in particular, featured numerous supporters
of de-centralization. Starting from 1866, this group adopted the political strategy of a
tactical retreat. The struggle for the protection of Moldavia’s rights, for the fulfillment
and application of the initial agreements reached between the Moldavians and the
Wallachians, was waged both within the Parliament in Bucharest and through the
emergence of a vigorous petitionary movement. Among the many documents falling
under the latter category, one could also include a Mémoire sur lʼadministration
actuelle de la Moldavie, 1867, elaborated by Teodor Balș. Being a scion of one of the
great Moldavian boyar families, Balș had been Great Logothete (Chancellor) and Great
Hatman (Commander) of the Moldavian army during Mihail Sturdza’s reign. The
memorandum, submitted to Prince Charles I during his visit to Iași, in January 1867,
represents a clear argument for the de-centralization of the Romanian administration.
The memorandum denounced and rejected the ultra-centralist model which had been
established during the previous several years and which had placed Moldavia in a
visibly disadvantageous position within the new Romanian state. The reasons invoked
in favor of introducing a different, fairer and more equitable administrative regime,
according to certain blueprints also present in some neighboring countries, were based
on historical, geographic, economic, and financial arguments.

Anexă

Fig. 1. Memoriul: titlul

438
Propuneri de descentralizare în favoarea Moldovei după unirea cu Valahia

Fig. 2. Memoriul: prima pagină

439