CUPRINS:

Cap. I Crearea Comunitatilor Europene. Instituirea Unitatii Europene

I.1. Ideea comunitara. CECO
I.2. Crearea Comunitatii Economice Europene si a Euratom
I.3. Instituirea Uniunii Europene

Cap. II Institutii Comunitare

II.1. Generalitati
II.2.Parlamentul European
II.3. Comisia Europeana
II.4. Curtea de Justitie
II.5. Curtea de Conturi

Cap. III Consiliul Uniunii Europene

III.1. Componenta, Constituire
III.2. Atributiunile Consiliului Uniunii Europene
III.3. Actele Consiliului European

Cap. IV Alte probleme procedurale pentru adoptarea actelor comunitare

Rolul Comisiei si al Coreper
 Cap. I Crearea Comunitatilor Europene. Instituirea Unitatii Europene
I.1. Ideea comunitara. CECO

La 19 septembrie 1946, in discursul sau la Universitatea din Zurich,

prim – ministrul englez Winston Churchill a prezentat opiniile sale privind
viitorul Europei dupa cel de – al doilea razboi mondial, afirmand
necesitatea construirii Statelor Unite ale Europei, pentru care el vedea
un parteneriat Franta – Germania ca o prima etapa. Ideea unei Europe
unite nu era noua. Ea mai fusese vehiculata de – a lungul anilor in
diferite imprejurari1), inclusiv in cadrul dezbaterilor de la Liga Natiunilor.
Pentru inceput, concertizarea ei s – a produs la 5 mai 1949, cand a fost
creat Consiliul Europei, avand ca membri fondatori zece state: Belgia,
Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda,
Norvegia si Suedia. Dar principalul rol al acestuia nu s – a circumscris
domeniului militar si economic, ci domeniului social si cultural. Prima sa
realizare in plan politic a fost adoptarea si deschiderea spre semnare, la
4 noiembrie 1950, la Roma, a Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
In aceeasi perioada, in plan economic, se remarca lansarea de
catre SUA, in anul 1947, a planului Marshall de ajutorare a statelor
europene aflate in evidente dificultati economice si sociale la sfarsitul
razboiului, sub conditia aplicarii de catre aceste state a unor programe
de restructurare, iar in plan politico – militar se evidentiaza infiintarea
Organizatiei Tratatului Atalnticului de Nord – NATO.
In acest context, problema franco – germana se mentinea, in
sensul ca era necesar sa se obina garantii pentru Franta, astfel incat
Germania sa nu mai constituie o amenintare. S – a insistat, spre sfarsitul
anului 1948, asupra supravegherii aliate ce priveste productia de
1
A se vedea L.Cartou,communautes Europeennes,Dalloz,1991,p.4-40;D.Simion,Le systeme juridique communautaire,PUF Paris,1997,p.18-
19;O. Bibere,Uniunea Europeana-Intre virtual si real,Ed. All,Bucuresti,1999,p.11-18;j.M. Favret,Droit et practique de I’Union europeenne,3e
ed.,Gualino editeur,Paris,2001,p.15-19;J Fairhurst, C. Vicenzi,Law of the European community,Fourth ed.,Pearson and Longman,Essex,p.3-
4
carbune si otel – materii prime deosebit de importante in industria de
armament, de catre o autoritate internationala si reglementarea, pe cale
de consecinta, a statutului zonei Ruhr – ului. Marea Britanie si SUA au
manifestat retineri in aceasta privinta.
In legatura cu aplicarea planului Marshall mentionat. La 16 aprilie
1948 a fost infiintata Organizatia de Cooperare Economica Europeana –
OEEC, ca o organizatie a carei activitate sa poata continua si dupa ce
planul respectiv va fi avut efectul scontat si care sa promoveze
cooperarea europeana. In acest sens, o propunere a Olandei privind
stabilirea unei uniuni vamale dupa modelul Tratatului dintre tarile
Benelux-ului din 1994 nu a fost urmata de o actiune concreta.desi
aceasta organizatie a adus o contributie importanta la liberalizarea
comerciala si politica,la adaptarea politicilor economice nationale 1),din
cauza diferentelor de opinii privind natura si metodele partenriatului si a
structurii institutionale inadecvate,nu se putea realiza in fapt un inceput
al inlaturarii barierelor economice si comerciale intre tarile membre.
Odata cu lansarea, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc
la Paris,la 9 mai 1950, a planului „Shumann”,se trece la o faza
hotaratoare in destinul Comunitatilor Europene 2).La cele trei principii
fundamentale ale acestui plan, care urmareaplasarea productiei de otel
si carbune sub o inalta Autoritate in cadrul unei organizatii deschise altor
tari europene-luarea deciziilor de catre organe compuse din
reprezentantii guvernelor,statele nu vor fi obligate prin decizii contra
vointei lor(aplicarea regulii unanimitatii),deciziile vor obliga numai statele
ce le accepta-au subscris sase : Belgia, Germania, Franta, Italia,
Luxemburg si Olanda. Marea Britanie,care avea unele temeri privind

1
1-A se vedea Gr. Geamanu,Drept international public,vol.II,E.D..P.,Bucuresti,1983,p.295;O.Bibere,op.cit.,p.31-
33;J.Fairhust,C.Vicenzi,op.cit.,p.4-5
2-A se vedea D. Simon,op.cit.,p.19;J. tillotson, European community Law.Text,Cases and Materials,2nde.,Cavendish Publishing
Limited,London,1996,p.7-10;W.Cairns,Introduction to European Union Law,Cavendish Publishing Limited,London-
Sydney,1997,p.12;G.Druesne,Droit de l’Union Europeene et politiques communautaires,6eed. Mise a jour,PUF,Paris,2001,p.11;J-C.
Gautron,Droit europeen,10eed.,Dalloz,Paris,p.82;J.-M. Favret,op.cit,p.19-20
abandonarea suveranitatii si privind realizarea bunastarii nationale si din
cauza angajamentelor din commonwealth, nu a aderat la aceste principii.
Au urmat noua luni de negocieri intre aceste sase state care s-au
concretizat in adoptarea Tratatului de Stabilire a Comunitatii Europene a
Carbunelui si Otelului -CECO- la 18 aprilie 1951,intrat in vigoare la 25
iulie 1952(durata sa de valabilitate fiind 50 de ani).
Fundamentul economic al acestui tratat se afla in dispozitiile art.4,
in sensul ca sunt recunoscute ca incompatibile cu piata comuna a
carbunelui si otelului si ca vor fi abolite si interzise:a)taxele la import si
export ori taxele avand efect echivalent si restrictiile cantitative privind
circulatia produselor;b)masurile si practicile discriminatorii intre
producatori,intre cumparatori si intre consumatori, in special in privinta
preturilor si conditiilor de livrare ori a tarifelor si conditiilor de
transport,precum si masurile care impiedica libera alegere de catre
cumparator a furnizorului;c)subsidiile si ajutoarele acordate de catre
state ori taxele speciale impuse de state in orice forma ar fi
ele;d)practicile restrictive care tind spre impartirea si exploatarea pietei.
Tratatul CECO desemneaza o Inalta Autoritate care sa asigure
realizarea obiectivelor sale in conformitate cu principiile stabilite.Ea este
compusa din persoane independente, numite de guverne impreuna,are
resurse financiare proprii realizate din taxe asupra productiei de otel si
carbune si beneficiaza de autoritatea necesara spre a impune obligatii
statelor membre si producatorilor in sensul dispozitiilor tratatului. In
luarea deciziilor urmeaza sa consulte guvernele direct sau in concertare
cu Comitetul Special de Ministri sau Comitetul consultativ, in toate
cazurile cand considera necesar. Consiliul de Ministri creat ca urmare a
unei initiative olandeze isa va exercita atributiile stabilite prin Tratat, in
special in scopul armonizarii actiunii Inaltei Autoritati si a guvernelor, care
sunt raspunzatoare pentru politicile economice generale ale tarilor lor.
Este instituita regula consultarii si schimbului de informatii cu aceasta
Autoritate,existand,de asemenea,posibilitatea initeirii unor propuneri sau
masuri pe care Consiliul le considera corespunzatoare, dar numai in
anumite cazuri el are putearea de interventie in politica privind carbunele
si otelul(in situatia de criza) si aceasta sub anumite conditii. Mai este
infiintata si o Adunare comuna,compusa,la inceput,din membrii
parlamentelor nationale,numiti de acestea,si in fata careia Inalta
Autoritate este raspunzatoare pentru aplicarea Tratatului,contra ei
putand sa fie depusa o motiune de cenzura.In sfarsit,a fost creata si o
Curte de Justitie cu sarcina asigurarii respectarii legii in interpretarea si
aplicarea Tratatului si a regulilor elaborate in temeiul acestuia.
Alte proiecte de integrare europeana au avut in vedere o
Comunitate de Aparare Europeana(EDC) stabilita prin Tratatul semnat la
27 mai 1952 de cele sase state membre ale CECO,urmandu-se ideile din
Planul „Pleven” prin care se preconiza crearea unei armate europene
plasata sub controlul unui Minister European al Apararii,unitatile armate
mici putand fi parte integrata a armatei NATO.Franta nu a ratificat tratatul
respectiv,avandu-se in vedere abandonarea unor instrumente prin
excelenta ale suveranitatii nationale 1).Nici proiectul de statut al unei
Comunitati Politice Europene(EPC)-martie 1953- nu a avut sanse de
succes. Se urmarea realizarea unei structuri institutionale asemanatoare
celei a CECO si EDC,acordarea unui rol important institutiilor
independente de elaborare a politicii si elementului parlamentar si o
coordonare a politicii externe.

I.2. Creearea Comunitatii Economice Europene si a Euratom

1
A se vedea J.-M. Favret,op.cit.,p.17(in 1951 se schimbase compozitia politica a Adunarii parlamentare franceze,care a dus la opozitia fata
de o abordare supranationala sau federala a constructiei europene)
 La 20 mai 1955 a fost elaborat un Memorandum al tarilor Benelux-
ului prin care se afirma principiul ca integrarea economica ar trebui sa
preceada integrarea politica. El urmeaza unele idei din Planul
„Beyen”(decembrie 1952,februarie 1953) pin care au fsot schitate
contururile unei piete comune europene cu renuntarea la ideea
dominanta privind o integrare progresiva a tarilor europene prin sectoare.
S-a propus convenirea unei conferinte in scopul de a pune la punct texte
pentru un tratat care sa aiba in domeniul sau de aplicare o colaborare
mai apropiata privind creearea unei piete comune, politica energetica,
infrastructura transporturilor, dezvoltarea si folosirea pasnica a energiei
atomice1). Opiniile statelor membre CECO au fost, in general pozitive, cu
unele rezerve ale Germaniei privind unele tendinte dirijiste, iar Franta s-a
aratat interesata in special in domeniul energiei atomice. Memorandumul
este discutat si aprobat la intalnirea din 1-2 iunie 1955, de la Messina-
Italia, a ministrilor de externe ai celor sase state. Insa,problemele
energiei atomice si ale pietei comune nu au fost dezbatute foarte intens.
S-a convenit totusi, ca, in scopul elaborarii de tratate, sa se intruneasca
mai multe conferinte si sa se constituie un comitet de reprezentanti
guvernamentali in acest sens, a carui presedintie a fost incredintata lui
Paul-Henry Spaak. Marea Britanie a acceptat invittia de a face parte
dintr-un asemenea comitete, dar s-a retras in noiembrie 1955, in
considerarea optiunii sale pentru o cooperarea interguvernamentala, de
preferat in cadrul OEEC si pentru un comert liber, fara o uniune vamala.
Raportul intocmit de acel comitet(denumit si Raportul „Spaak) a
fost stabilit in forma sa finala in aprilie 1956, astfel incat sa evidentieze
masurile necesare pentru edificarea unei piete comune, cu o conceptie
fundamentala privind relatiile intre state in aceasta privinta. Se porneste
1
A se vedea P.J. Kapteyn,P. ver Loren van Themaat,Introduction to the law of the European Communities,Ed. By L>W> gormley,kluwer-
Deventer,1990,p.11-12;J.Tllotson,op.cit.,p.10-12
de la constatarea ca o fuziune a pietelor nationale este absolut
necesara, o diviziune a muncii corecta, pe scara mare, poate stavilii
risipirea resurselor economice, iar o mai mare siguranta ca resursele
necesare de aprovizionare sunt permanent accesibile, face posibila
renuntarea la activitatile productive care nu acorda atentie costurilor 1).
Fuziunea pietelor ar implica, potrivit Raportului , stabilirea unei
uniuni vamale,inlaturarea restrictiilor vamale, libera circulatie a serviciilor
si o politica agricola comuna, in conditiile unui regim concurential comun
si ale armonizarii legislatiilor. Dezvoltarea resurselor economice si
deplina lor folosire ar presupune intre ele, ajutor financiar pentru
investitii, dezvoltarea regiunilor ramase in urma, mobilitatea profesionala.
Institutiile si autoritatile ar urma sa fie clar definite. Astfel, ar trebui
sa se distinga intre materii de politica generala, care raman rezervate
domeniului guvernelor, si probleme relative la functionarea pietei comune
si sa creeze un organ inzestrat cu autoritate si responsabilitate
comunitara pentru aplicarea si supravegherea concurentei si a realizarii
obligatiilor(safeguard causes). In plus, in luarea deciziilor, regula
unanimitatii poate fi suprimata fie intr-un numar strict de situatii, fie dupa
trecerea unei anumite perioade. Potrivit Raportului, ar mai fi fost
necesare, stabilirea unui drept de a apela la un organ judiciar in caz de
litigii si supravegherea din partea unui organism parlamentar. S-a
convenit crearea, ca atare, a unor institutii precum: Consiliul de Ministri,
Comisia Europeana. Functiunile unei Adunari Parlamentare si ale unei
Curti de Justitie pot fi indeplinite de Adunarea si de Curtea infiintate
potrivit Tratatului CECO. Asemenea constatari si concluzii au fost
formulate si in ce priveste domeniul folosirii energiei atomice.
Raportul „Spaak” a fost adoptat de catre cei sase ministri de
externe ai statelor mentionate, la Venetia, la 29 mai 1956, ca baza de
1
A se vedea si M. Waelbroeck,Competition,integration and aconomic efficiency in the EEC from the point of view of the private firm,in
MLR,vol.82,nr.5-6/1984,p.1439-1440;P.J.Kateyn,P. ver Loren van Themaat,op.cit.,p.13-15
negocieri privind incheierea unor tratate, convenindu-se, totodata, o
conferinta interguvernamentala in acest scop, la Bruxelles, pentru 26
iunie 1956. Au urmat negocieri intense, inclusiv asupra implicarii
economice reduse din partea Frantei in piata comuna. In aceasta privinta
Franta a cerut garantii, fara excluderea de asemenea, a impartirii de
catre ceilalti parteneri, a raspunderii financiare si comerciale in legatura
cu teritoriile de peste mari si tarile asociate ei.
In final, la data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma,
Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene si Tratatul
privind instituirea Comunitatii Europene a Energiei Atomice, care,
impreuna cu Tratatul CECO, au constituit cadrul legislativ fundamental al
integrarii economice europene1). Intrarea in vigoare a noilor tratate a avut
loc la data de 1 ianuarie 1958, ca urmare a ratificarii lor de catre partile
contractante conform propriilor proceduri constitutionale 2).

I.3 Instituirea Uniunii Europopene

O faza decisiva a procesului integrarii europene a inceput o data cu

semnarea de catre cei doisprezece membri ai Comunitatilor Europene la

1
L. Cartou,op.cit.,p.51.
2 In acest sens a fost foarte active un Comitet de Actiune pentru Statele Unite ale Europei.
7 februarie 1992, a Tratatului de la Mastricht privind instituirea unei
Uniuni Europene1). Acest Tratat a constituit o noua etapa in procesul
creearii unei fara incetare maistransa intre popoarele Europei, in care
deciziile sunt luate cat mai aproape de cetateni, obiectivul major al
Uniunii fiind acela de a organzia in mod coerent si solidar relatiile intre
statele membre si intre popoarele lor-art.A. In realizarea acestuia s-a
afirmat ca se urmareste in mod special-art.B: 1) promovarea unui
progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea
unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si
sociale si prin stabilirea unei Uniuni economice si monetare comportand,
la sfarsitul ei, o moneda unica; 2) afirmarea identitatii pe scena
internationala in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si
de securitate comune, inclusiv definirea unei politici de aparare comuna,
intarindu-se astfel identitatea Europei si independenta ei in scopul
promovarii pacii, progresului si securitatii in Europa si in lume; 3) intarirea
protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin
instituirea unei cetatenii a uniunii; 4) dezvoltarea unei cooperari mai
stranse in domeniul justitiei si afacerilor interne, asigurandu-se siguranta
si securitatea popoarelor lor in conditiile facilitarii liberei circuclatii a
persoanelor; 5) mentinerea a ceea ce s-a dobandit din punct de vedere
comunitar(l’acquis communautaire) si dezvoltarea acestuia in scopul de
a exmaina, intr-o procedura anume prevazuta, in ce masura politicile si
formele de cooperare statornicite prin acest tratat ar trebui sa fie revizuite
in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si instituiilor comunitare 2).
S-a prevazut ca in asigurarea coerentei si continuitatii actiunilor
inteprinse in scopul indeplinarii acestor obiective,Uniunea dispune de un

1
Asupra genezei Tratatului,a se vedea,J.Cloos,G.Reinesh,D.Wignes,J.Weyland,Le Traite de
Mastricht,genese,analyse,commentaires,Bruyland Bruxelles,1993,p.37-101;Jo Shaw op.cit.,p.61-64

2
Asupra codificarii acestui aquis communautaire, a se vedea comunicarea din 21 noiembrie 2001 a comisiei catre Parlament si Consiliu-
Com(2001)645,in Bull.UE nr. 11/2001,p.10,11.
cadru institutional unic perfectionat si adaptat, constituit in principal, de
Consiliul European, Parlamentul European, Comisia si Curtea de Justitie.
Ea supravegheaza, totodata, coerenta actiunii externe in cadrul politicilor
sale in materie derelatii externe, de securitate, economice si de
dezvotare-art.C[3]. In acest cadru Consiliul european impulsioneaza
dezvoltarea Uniunii si va defini orientarile politice generale. Identitatea
nationala a statelor membre, ale caror sisteme de guvernare sunt
intemeiate pe principii democratice, va fi, totusi, respectata. In mod
asemantor sunt respectate drepturile fundamentale asa cum sunt ele
garantate prin Conventia de la Roma din 1950 si cum rezutla din traditiile
constituitonale domune statelor membre, ca principii genrale de drept
comunitar-art.F.[6].
Tratatul de la Mastricht a cuprins sapte Titluri. Primul Titlu-art.A-F[1-7]-s-
a referit la dispozitii comune relative la trasaturile si obiectivele Uniunii
Europene ce a fost instituita. Titlul al II-a-art.G[8] - a continut dispozitii de
modificare a Tratatului instituind Comunicarea Economica Europeana in
scopul stabilirii Comunitatii Europene. Dispozitiile de modificare a
Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si a
Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice au facut
obiectul Titlului III-art.H[9], respectiv IV-art.I[10]. Titlul V a avut in vedere
dispozitii privind o politica externa si de securitate comuna-art.J-J11[11-
28]. Titlul VI-art.K-K9[29-42]-a cuprins dispozitii asupra cooperarii in
domeniile justitiei si afacerilor interne. Titlul VII-art.L-S[46-53]- a fost
consacrat dispozitiilor finale. La Tratatul repectiv au fost anexate 17
protocoale si 33 de declaratii.
Prevedrile art.B[2] alin.3 au consacrat fundamentele Uniunii , in
sensul ca acesta este intemeiata pe Comunitatile Europene completate
cu politicile si formele de cooperare instituie de Tratat. Aceste
fundamente (sau piloni) sunt constituite de cele trei Comunitati Europene
susmentionate (fundamentul sau pilonul 1), de politica externa si de
securitate comuna(fundamentul sau pilonul 2) si de cooperarea in
domeniile justitiei si afacerilor interne(fundamentul sau pilonul 3) 1).
In literatura juridica s-a exprimat opinia ca trataelke care pun
bazele Comunitatilor Europene au fost inlocuite de la 1 ianuarie 1993 de
tratatul asupra Uniunii Europene 2). Trebuie sa remarcam ca prin TMs, a
ceste tratate nu au fost inlocuite ci modificate(incepand cu 1 noiembrie
1993, cand TMs a intrat in vigoare). Uniunea este bazat pe Comunitatile
Europene, care functioneaza potrivit tratatelor lor constitutive, modificate
prin art.G-I din TMs, si (ulterior, evident prin TA si prin Tratatul de la
Nisa, asa cum se va vedea). Comunitatile au fost completate de politicile
si formele de cooperare instuite prin TMs. Consideram, de asemenea, ca
fiind inadecvata si afirmatia in sensul ca „de acum inainte statele
membre formeaza o Comunitate Europeana la singular)”, de unde ar
putea rezulta o falsa concluzie ca unele dintre cele trei Comunitati nu ar
mai avea fiinta legala.
Aceeasi apreciere o putem face si in legatura cu alegatiunea in
sensul ca „de la 1 noiembrie 1993...Comunitatile Euroepne se numesc
oficial <<Uniunea Europeana>>” sau „Comunitatile Europene(numite din
ce in ce mai frecvent <<Comunitatea Europeana>> datorita fuziunii
produse) continua sa existe intr-o forma mai elaborata...” 2).Pe de o parte
1
Prin TA asa cum se va observa, fundamentul sau pilonul III a fost reconsiderat prin desprinderea problemelor privind vizele,
azilul,imigrarea si alte politici relative la libera circulatie a persoanelor si trecerea lor in cadrul fundamentului sau pilonului I,el mentinandu-
se ca fundament sau pilon III distinct numai cu privire la cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala – a se vedea si infra,Partea a
II-a,cap.I,pct.6 si cap.IV,pct.9. Asupra elementelor de noutate aduse de TMs.,a se vedea Jo Shaw,op.cit.,p.69-74;J.
Fairhurst,C.Vincenzi,op.cit.,p.19-23.
2 I.P. Filipescu A. Fuerea,Drept institutional coumnitar european,Ed.Actami,Bucuresti,1994,p.110. S-a exprimat chiar ideea transformarii
comunitatilor europene in UE-D.Chilea,Dreptul UE(note de curs),ed.Europolis,Constanta,98,p.45.

21
I.P. Filipescu , A. Fuerea, op. cit., p.130 si 122. Un alt autor – V. Marcu, Drept institutional comunitar , Ed. Nora, 1994, desi accepta faptul
ca, evident, CEE a devenit CE , totusi , surprinzator, in tot cuprinsul lucrarii sale se refera la CEE. Nu mai putin , intr-o alta opinie – L.
Miulescu , Principalele caracteristici ale raporturilor intre dreptul comunitar european si drepturile nationale ale statelor membre.
Consecintele pentru dreptul roman , in perspective accederii Romaniei in Uniunea Europeana , in Dreptul nr. 12/2000, p.28-s-a afirmat ca ,,
cele trei tratate au fost…unificate prin Tratatul de la Maastricht , semnat la 7 februarie 1992, sub forma Tratatului Comunitatii Europene
(TCE)” si ca,,… terminologic , o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht ( 1 noiembrie 1993), Comunitatea Europeana (CEE)
a devenit Uniunea Europeana (UE)”.Evident ca, in spiritual a ceea ce am relevant mai sus , nu au avut loc nici o unificare a tratatelor si nici o
transformare a CEE in UE.
2 A se vedea versiuena confirmata a Tratatului de la Amsterdam,a Tratatului asupra UE si a Tratatului instituind comunitatea Europeana-in J.
Of. C.340/1 din 10 noiembrie 1997.Asupra lucrarilor pregatitoare, negocierilor,rezultatelor si a unei evaluari, a se vedea D. Dinan,Treaty
change in the European Union :The Amsterdam Experience,in developments in the European Union(ed.by L.
Cram,D.Dinan,N.Mugent),Macmillan press Ltd.,houndmillls Basicngstoke,Hampshire and London,1999,p.292-307 ;Jo Shaw ;op.cit ;p.83-
autorii se contrazic , pe de alta parte trebuie sa constatam ca nu s-a
produs nici o fuziune a Comunitatilor Europene.Tratatul de instituire a
Uniunii Europene , Tratatele privind instituirea Comunitatilor Europene si
unele acte legale de acestea au fost modificate prin Tratatul din 2
octombrie 1997 de la Amsterdam, urmare a desfasurarii Conferintei
interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht , inceputa
la 29 martie 1996, la Torino2). Noul Tratat cuprinde trei parti: 1) Modificari
aduse tratatelor; 2) Simplificare3); 3) Prevederi generale si finale. Au mai
fost adoptate o anexa cu echivalenta vechii si noii nume-rotatii si
protocoale anexate. Conferinta a adoptat si 51 de declaratii si a luat nota
de alte 8 declaratii. Tratatul a fost supus ratificarii de catre statele
membre ale Uniunii Europene , potrivit procedurilor nationale respective.
El a intrat in vigoare la 1 mai 1999 dupa depunerea la 30 martie 1999 a
ultimului instrument de ratificare4).
Mentionam urmatoarele dispozitii din Tms. relative la obiectivele
Uniunii Europene , in cuprinsul carora au fost aduse modificari prin TA 5):
- in art. A [1] parag. 2 a fost inlocuit in sensul ca Tratatul constituie
o noua etapa in procesul crearii unei uniuni fara incetare mai stranse
intre popoarele Europei , in care deciziile sunt luate cat mai deschis si
cat mai aproape posibil de cetateni.
- art. B [2] este formulat intr-o anumita masura diferit , in sensul ca
Uniunea isi propune ca obiective: 1) promovarea progresului economic si
social si a unui inalt nivel de folosire a fortei de munca si realizarea unei
dezvoltari durabile si echilibrate , in special prin crearea unui spatiu fara
frontiere interne , prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin

90.Ase mai vedea si G. Druesne,op.cit.,p.18-19 ;

3 A se vedea si raportul explicativ din partea Secretariatului general al Consiliului asupra simplificarii Tratatelor comunitare-J. Of. C. 353/1
din 20 noiembrie 1997. Se explica rezultatele,asa cum sunt continute in partea a doua a noului Tratat.art.6-8,privind actiunea inteprinsa de
Conferinta interguvernamentala de a simplifica Tratele,se fac remarci generale si se expune un scurt comentariu,art.cu art. Asupra
modificarilor aduse de noul Tratat.De asemenea,sunt comentate art.9-11din cadrul acestuia.
4 Asupra unor elemnte de noutate aduse de TA,precum si asupra unor probleme privind ratificarea,a se vedea, Jo Shaw,op.cit.,p.12-
15 ;D.Chilea ;op.cit.,p.162-191 ;J. Firehurst,C.Vincenzi.op.cit.,p.19-23.In ceea ce ne priveste,aspectele de noutate ale TA vor fi relevate pe
parcursul luccrarii de fata,la fiecare moment oportun.
5 A se vedea si G.Druesne,op.cit.,p.13 ;J.-C.Gautron,op.cit.,p.77-79 ;J-M. Favret ;op.cit.,46-47.
stabilirea unei uniuni economice si monetare, comportand in cele din
urma o moneda unica in conformitate cu prevederile Tratatului; 2)
afirmarea identitatii ei pe scena internationala , in special prin punerea in
aplicare a unei politici externe si de securitate comune , inclusiv
elaborarea progresiva a unei politici de aparare comune , care ar putea
sa duca la o aparare comuna, in conformitate cu art. J7 [17]; 3) intarirea
protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre , prin
instituirea unei cetatenii a Uniunii; 4) mentinerea si dezvoltarea Uniunii
ca un spatiu de libertate , securitate si justitie , in care libera circulatie a
persoanelor este asigurata in asociere cu masuri specifice cu privire la
controalele la granitele exterioare , azil , imigrare si procedura si
combaterea criminalitatii; 5) mentinerea integrala a acquis-ului comunitar
si dezvoltarea lui in scopul de a examina masura in care politicile
instituite de tratat ar trebui sa fie revizuite in vederea asigurarii eficacitatii
mecanismelor si institutiilor comunitare.
Dupa adoptarea Tratatului de la Maastricht, alte zece state au
depus cereri de aderare: Romania1), Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia
,Bulgaria , Slovenia , Estonia ,Letonia si Lituania. Criteriile pentru
viitoarele aderari au fost stabilite de Consiliul European de la
Copenhaga, din iunie 1993. In aceata privinta, pentru a putea fi admisa
in Uniunea Europeana, o tara candidata trebuie sa aiba institutii stabile
care sa garanteze democratia , primatul dreptului, drepturile omului,
respectarea minoritatilor si protectia lor (criterii politice), exsistenta unei
economii de piata viabile, precum si capacitatea de a faace fata presiunii
concurentiale si fortelor pietei in interiorul Uniunii (criterii economice) si
sa respecte acquis-ul comunitar2). Art. 19 din TMs., care este sediul

1
A solicitat aderarea la 22 iunie 1995.
2
A se vedea K. Kecksmar,enlarge issement:consequences de la proposition de la commission, in RMCUE nr.434/2000,p.15-16;D. Katz,Les
„Criteres de Copenhague”,in RMCUE nr.440/2000,p.483-486. A se vedea infra,prezenta parte I,cap.II,pct.3.2.
2 K. Kecksmar,op.cit.,p.17.Prin Tratatul de la Amsterdam s-au inclus in TMs,art.(7) dispozitii in sensul sanctionarii statelor care nu
indeplinesc obligatiile de a continua sa satisfaca acest criteriu al unui stat democratic odata ce a devenit membru al Uniunii.A se vedea si
J.Steiner,L. Woods,Textbook on E.C. Law, Seventh ed.,Blackstone prees,L:ondon,2001p.8-9.
materiei cu privire la dobandirea calitatii de membru al Uniunii, face
trimitere la art.6 parag.1 TMs. Unde sunt precizate in fapt unele dintre
aceste criterii in sensul ca „Uniunea se bazeaza pe principiile libertatii,
democratiei, respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor
membre”, fiind intarit, astfel, criteriul democratic 2). Dupa alegerile
generale din Malta din octombrie 1996, noul guvern al acestui stat si-a
retras cererea de aderare, dar dupa urmatoarea schimbare de guvern
din 1998, cererea a fost reactivata la 10 septembrie 1998 si luata prin
urmare, in considerare. Cu privire la cererile de aderare ale statelor sus-
mentionate Comisia a adoptat la 16 iulie 1997 „Agenda 2000. Pentru o
Europa mai puternica si mai extinsa”, prin care se fac recomandari
detaliate in cazul fiecarei cereri si asupra lansarii procesului de
negociere3). Comisia si-a exprimat punctul de vedere ca aceste negocieri
trebuie sa fie deschise cu numai sase tari: Polonia , Ungaria , Cehia ,
Estonia , Slovenia si Cipru. La 10 decembrie 1997 Consilul si-a exprimat
acordul sau asupra componentelor strategiei de predare stabilita in
,,Agenda 2000 ”4).
La Consiliul European din 12-13 decembrie 1997 de la Luxemburg,
s-a decis lansarea procesului de aderare a celor 10 tari sus mentionate
si Cipru, el urmand sa fie parte a aplicarii art. O [49] din TMs. S-a
subliniat ca toate tarile in cauza sunt chemate sa se alature Uniunii
Europene pe baza acelorasi criterii si ca ele vor participa la acest proces
pe picior de egalitate, proces care va cuprinde urmatoarele elemente 1):
1. cadrul general – lansarea procesului la 30 martie 1998 cu toti
candidatii;

3 Comunicarea Comisiei COM(97 2000),in Bull,UE nr.7-8/1997,p.7-9 in documentul adoptat,Comisia a detaliat celor 3 serii de conditii de
indeplinit stabilite de Consiliul European de la Copenhaga pentru a face posibila aderarea la Uniune. A se vedea si M.Baun,enlargement,in
developments in the European Union(Ed. By L.Cram,D.Dinan,N.Nugent...,p.277-278,280-282.
4 Bull. UE nr.11/1997,p.14.
1
Bull. UE nr. 12/1997, p. 9-10.
 2. strategia intarita de preaderare – parteneriatele de predare si
ajutorul largit pentru predare;
3. avizele Comisiei si negocierile de aderare;
4. procedura de reexaminare de urmat.
In acest context s-a aratat ca indeplinirea criteriilor politice de la
Copenhaga esste o conditie pentru deschiderea procesului de aderare.
Conditiile economice si capacitatea de a indeplini obligatiile ce se nasc
din calitatea de membru au fost si trebuie sa fie evaluate intr-un mod
dinamic, prospectiv, iar decizia de intrare in negocieri nu implica faptul ca
ele vor fi incununate de succes in acelasi timp. S-a relevat ca incheierea
negocierilor si aderarea subsecventa a diferitelor state solicitante vor
depinde de masura in care criteriile de la Copenhaga sunt indeplinite si
de capacitatea Uniunii de a asimila noi membrii.
S-a hotarat ca in luna martie 1998, sa aiba loc o intalnire la nivel
ministerial, de lansare a procesului de aderare, cu participarea celor
unsprezece candidati. Aceasta intalnire s-a tinut la 30 martie 1998 la
Bruxelles.Totodata, s-a decis intrunirea , in aceeasi perioada, a
Conferintelor ministeriale interguvernamentale care sa deschida
negocierile de aderare cu cele sase tari mentionate. Aceste Conferite, cu
fiecare dintre aceste tari, au avut loc la Bruxelles, la 31 martie 1998. Cu
privire la celelalte cinci state, s-a admis ca pregatirea negocierilor va fi
accelerata in special, printr-o examinare analitica a acquis-ului Uniunii 1).
Aceasta pregatire va fi de asemenea abordata in timpul negocierilor
bilaterale la nivel ministerial cu statele membre ale Uniunii.

1
1 Bull. UE nr. 3/1998, p. 95.
2 J. Of. L 85/1 din 20 martie 1998.Ulterior, Regulamentul Nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999 al Consiliului a avut in vedere coordonarea
asistentei tarilor candidate, in cadrul Strategiei de predare si a modificat Regulamentul Nr. 3906/1989 – J. Of. L 161 din 26 iunie 1999.
3 J. Of. L 121din 23 aprilie 1998. A se vedea si J. Of. C 202 din 29 iunie 1998 pentru detalii privind parteneriatele de aderare (in cazul
Romaniei – p. 73), precum si Pactul de readerare asupra crimei organizate intre Statele membre si tarile solicitante din Europa centrala si
estica si Cipru – J. Of. c 220/1 din 15 iulie 1998.
4 J. Of. 335 din 28 decembrie 1999,in cazul Romaniei fiind vorba de Decizia nr.1999/852 si de alte noi decizii in aceasta privinta:nr. 2002/92
din 28 ianuarie,in J.Of. L44/82 din 14 februarie 2002;nr.2003/97 din 19 mai 2003,in J.Of. L145/21din 12 iunie 2003
 Prin Regulamentul Nr. 622/98 din 15 martie 1998, Consiliul a
reglementat problema asistentei statelor solicitante in cadrul strategiei de
predare si in special stabilirea parteneriatului de aderare 2), iar prin
Deciziile sale Nr. 98/259-268 din 0 martie 1998 s-au avut in vedere
principiile,prioritatile,obiectivele intermediare si conditiile continute in
parteneriatele de aderare cu cele zece state sus-mentionate 3).Noi decizii
in acest sens au fost adoptate de Consiliul la 6 decembrie 1999 pentru
aceleasi zece state4).
Prin Regulamentul Nr. 126/1999 din 21 iunie 1999. Cosiliul a stabilit un
instrument pentru politicile structurale pentru preaderare (ISPA) 15), iar in
Regulamentul Nr. 1268/1999 din 21 iunie 1999 al Consiliului a prevazut
sprijinul comunitar pentru masuri de preaderare pentru agricultura si
dezvoltarea rurala in tarile candidate din centrul si estul Europei , in
perioada de preaderare6) (SAPARD).

La Consiliul European de la Helsinki din 10-11decembrie 1999 s-a

decis inceperea negocierilor de aderare si cu celelalte cinci state
candidate – Romania , Slovacia , Letonia , Lituania si Bulgaria – astfel ca
procesul de aderare a grupat 12 state intr-un cadru unic. Negocierile de
aderare cu Turcia nu au putut sa inceapa propriu-zis intrucat aceasta
tara nu a satisfacut in aceasta faza criteriile fixate de Consiliul European
de la Copenhaga, in special in ceea ce priveste statul de drept,
democratia, drepturile omului2).

15
J. Of. L 16/73 din 26 iunie 1999. Regulamentul respectiv a fost modificat prin regulamentul Nr. 1382/2001 din 4 decembrie. 2001, in J.
Of. L 323/1 din 7 decembrie 2001. Pentru aplicarea Regulamentului, Comisia a adoptat Regulamentele Nr. 2222/2000 din 7 iunie 2000 – J.
Of. L 253 din 7 iunie 2000 ( modificat prin Regulamentele Comisiei: Nr. 2252/2001 din 20 noimbrie 2001, in J. Of. L 304/8 din 21
noiembrie 2001; Nr. 188/2003 din 31 martie 2003, in J. Of. L 27/14 din 1 februarie 2003 si Nr. 2356/2000 din 24 octombrie 2000 – J. Of. L
272 din 25 octombrie 2000.
6 Idem, p. 87. Regulamentul citat a fost modificat prin Regulamentul Consiliului Nr. 696/2003 din 14 aprilie 2003, in J. Of. L 99/24 din 17
aprilie 2003. In aplicarea lui a fost adoptat Regulamentul Nr. 2758/99, modificat prin Regulamentul Nr. 2251/2001 din 20 moiembrie 2001,
in J. Of. L 301/6 din noiembrie 2001.

2
P.Moscovici,Perspectives de L’Union Europeenne apres le Conseil Europeene D’Helsinki,in RMCUE nr.434/2000,p.6.In cazul Turciei a
fost adoptat la 8 martie 2001 un parteneriat pentru aderare-G. Druesne,op.cit.,p.14.
2 A se vedea precizari,in acest sens,in RMCUE nr.439/2000,p.424.
3 Pentru reforma de perspectiva mai indepartata a UE,a se vedea J.V.Loise,La reforme des institutions de L’Union Europeene.Schema pour
une reflexion,in RMCUE nr.443/2000,p.681-685;J.L. Quermonne,obsrevations sur la reforme des institutions,in idem p.688-689.
 La 15 februarie 2000 au avut loc Conferinte interguvernamentale
cu fiecare din tarile incluse in cel de-al doilea grup al tarilor candidate,
inclusiv cu Romania, fapt care a marcat deschiderea oficiala a
negocierilor de aderare cu aceste tari, momentul efectiv al inceperii
negocierilor fiind 28 martie 2000, dupa ce s-au decis, de catre Consiliu,
domeniile la care acestea se circumscriu in prima etapa 2). La consiliul
European de la Helsinki susmentionat s-a luat act de raportul elaborat de
presedentia Consiliului asupra principalelor probleme relative la
conferinta interguvernamentala privind reforma institutionala si asupra
formulelor posibile pe care conferinta este chemata sa le examineze. S-
a hotaratsa se ia masurile corespunzatoare in scopul ca aceasta
conferinta sa poata fii convocata oficial la inceputul lunii februarie 2000,
urmand a-si incheia lucrarile in luna decembrie 2000. dand urmare
concluziilor Consiliului European din iulie 1999 de la Koln si in lumina
raportului presedentiei , conferinta a urmat sa examineze in special
problemele relative la marimea si compunerea Comisiei, ponderea
votului in cadrul Consiliului , extinderea eventuala a voturilor cu
majoritate calificata in cadrul acestuia, cooperare intarita, precum si alte
modificari care ar trebui sa fie aduse tratatelor comunitare privind
institutiile europene, in legatura cu problemele precedente si in cadrul
punerii in aplicare a tratatului de la Amsterdam 3).Conferinta respectiva
compusa din reprezentantii guvernelor statelor membre a fost convocata
si s-a deschis la Bruxelles la 14 februarie 2000.Actul final al acesteia a
fost semnat la Nisa la data de 26 februarie 2001.

Prin Tratatul de la Nisa1) astfel convenit s-au modificat Tratatul

privind Uniunea Europeana, Tratatele care instituie Comunitatile

1
Publicat in J. Of. C 80/1din 10 martie 2001. cat priveste Irlanda , in urama unui referendum ce a avut loc in 8 iunie 2002, Tratatul de la
Nisa a fost respins cu 53.87%, la o rata de participare a populatiei de 37,79%.. La un al doilea referendum , tinut in 2002, Tratatul a fost
aprobat.
2 Intrarea in vigoare a avut loc in 1 februarie 2003. A se vedea G. Druesne, op. Cit., p. 19-20;
3 A se vedea Bull. UE nr. 1-2/2001, p. 9-10.
Europene si unele acte asociate acestora ( Partea I – Modificari de fond:
art. 1-6; Partea a II-a – Dispozitii finale si tranzitorii: art. 7-13). S-au mai
adoptat 4 protocoale, si anume: 1) Protocolul care a fost anexat la
Tratatul CE si care priveste extinderea Uniunii Europene; 2) Protocolul
care a fost anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana , Tratatele CE
si Euratom si care priveste Statutul Curtii de Justitie; 3) Protocolul care a
fost anexat la Tratatul CE si care se refera la consecintele financiare ale
expirarii Tratatului CECO si la fondurile de cercetare privind carbunele si
otelul; 4) Protocolul asupra art. 67 din Tratatul CE, precum si 24 de
declaratii, luandu-se nota de alte 3 declaratii. Intrareain vigoare a
Tratatului in cauza a fost prevazuta pentru prima zi a celei de-a doua luni
ce urmeaza aceluia in care este depus instrumentul de ratificare de catre
ultimul stat semnatar care indeplineste aceasta formalitate 2).

Avand in vedere Declaratia privind viitorul uniunii, anexata la Tratatul

de la Nisa, si urmare intrunii Consiliului European la Laeken/Bruxelles in
decembrie 2001, pe parcursul a aproape 16 luni s-au desfasurat lucrarile
Conventiei privind viitorul Europei.

Conventia3) a fost compusa din 105 membrii, dintre care: un

presedinte, asistat de doi vicepresedinti; 28 reprezentanti ai sefilor de
stat sau de guvern din cele 15 state membre si din cele 13 state
candidate (cate un reprezentant fiecare); 56 reprezentanti ai
parlamentelor; 16 membrii ai Parlamentului European; 2 reprezentanti ai
Comisiei.

Alte 13 persoane au avut calitatea de obseravatori, reprezentand

Comitetul Economic si Social (3), partenerii sociali europeni (3),
Comitetul Regiunilor (6), respectiv mediatorul (ombudsman-ul) european.
 Pentru scopuri de organizare, Conventia a avut doua organisme: 1)
Prezidul (Biroul), care a dat impulsul Conventiei si i-a pus la dispozitie o
baza de lucru, a fost compus din presedinte, vicepresedinti, doi
reprezentanti ai Comisiei, doi reprezentanti ai Parlamentului European,
doi reprezentanti ai parlamentelor nationale si reprezentanti ai guvernelor
Spaniei, Danemarcei si Greciei, care sunt tari ce au detinut presedentia
Consiliului Uniunii Europene pe durata Conventiei; 2) Secretariatul, care
a avut responsabilitatea de a asista Conventia Si Prezidiul, pus la
dispozitie de Secretariatul general al Consiliului si aflat sub conducere
britanica.

In masura in care au fost in cauza domeniile de activitate ale

Conventiei, Declaratia de la Laeken a cerut ca aproximativ 60 de
probleme sa se concentreze asupra urmatoarelor aspecte:

- o mai buna repartizare a competitiei in cadrul Uniunii Europene

(delimitare de atributii in sens strict; adaptarea sferelor de
competenta);

- simplificarea instrumentelor Uniunii (distinctia intre functiile

legislative si masurile de executare, reducerea numarului
instrumentelor legislative , recurgerea in masura mai mare la
legislatia – cadru);

- mai multa democratie, mai multa transparenta si eficienta (in

special, metoda de desemnare a comisarilor, atributiilor si alegerea
Parlamentului European, rolul Consiliului, echilibrul institutional si
rolul parlamentelor nationale, eficienta procesului de luare a
deciziilor si functionarea institutiilor );
 - spre o constitutiilor europeana (simplificarea Tratatelor existente,
inclusiv o distinctie intre Uniune si Comunitati; diviziunea intre un
tratat de baza si dispozitii ale altor tratate; statutul Cartei drepturilor
fundamentale; posibila adoptare a unui text constitutional pana in
cale din urma).

Cu privire la metodele si programul de lucru ale Conventiei, s-a stabilit ca

presedintele acesteia sa prezinte fiecarui Consiliu European un raport
asupra progreselor.Intrunirile Conventiei s-au tinut la Bruxelles. Discutiile
din cadrul lor si documentele oficiale intocmite au fost de domeniul public
si disponibile in cele 11 limbi oficiale ale Uniunii.Presedintele Conventiei
a prezentat trei fraze distincte pentru activitatea acesteia si anume: 1)
Conventia sa inceapa cu o perioada de receptare in scopul de a afla ce
doreste si asteapta populatia de la Uniunea Europeana (urmand sa se
adune informatii si puncte de vedere)1); 2) a doua etapa considerata ca o
perioada de analiza comarandu-se continutul pro si contra al propunerilor
prezentate pentru organizarea Uniunii Europene ( discutii in cadrul
Conventiei); 3) a treia sa fie destinata stabilirii paletei diverselor
propuneri impreuna si pregatirii de recomandari daca este realizat
consensul. A urmat ca rezultatele sa fie prezentate Consiliului European
de catre presedintele Conventiei.

Dupa dezbaterile si compromisurile realizate in cadrul Conventiei s-

a ajuns la adoptarea, prin consens, a unui proiect al unei Constitutii
Europene, la 13 iunie, la Bruxelles. El a fost prezentat Consiliului
European intrunit la Halkidiki – Salonic , in 20-21 iunie 2003, urmand sa
fie examinat in cadrul unei conferinte interguvernamentale ale carei
lucrari au inceput in 4 octombrie 2003, la Roma, prin intrunirea sefilor de

1
In scopul extinderii dezbaterilor si al implicarii cetatenilor, un formu a fost la dispozitia organizatiilor reprezentand societatea civila
(partenerii sociali, lumea afacerilor,organizatii neguvernamentale, mediul academic) si in acst Secretariatul conventiei a stabilit un site
Internet pentru forum. Acest Secretariat a putut sa organizeze si audieri.
stat sau de guvern ai celor 25 de state ale viitoarei Uniuni Europene
extinse.

Proiectul de Constitutie in forma rezultata la incheierea lucrarilor

acestei conferinte nu a primit acordul Consiliului European intrunit la
Roma in 13 si 14 decembrie 2003. El a fost aprobat abia la intrunirea
Consiliului European din 17 si 18 iunie 2004. Semnarea Tratatului de
instituire a unei Constituti pentru Europa a avut loc in 29 octombrie 2004.
Fiind supus ratificarii de catre statele membre potrivit procedurilor
nationale, Tratatul a fost respins in procedurile de referendum,
desfasurate in Franta (29 mai 2005) si in Olanda (1 iunie 2005), in
aceasta ultima tara referendumul avand un rol consultativ.Procesul de
ratificare a fost prelungit peste termenul stabilit (noiembrie 2006) pana
cel mai devreme la jumatatea anului 2007, potrivit acordului convenit la
Consiliul European din iunie 2005.

Mai mentionam ca, in 15 aprilie 2003, la Atena, au fost semnate

tratatele de aderare cu cele zece state candidate care au incheiat
negocierile in vederea dobandirii statutului de membre ale Uniunii
Europene, si anume cu Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Slovenia,
Estonia, Letonia, Lituania, Cipru si Malta. Dupa incheierea procedurilor
de ratificare, intrarea in vigoare a acestora, si in consecinta,aderarea
celor zece state la Uniunea Europeana, au avut loc in data de 1 mai
2004, astfel ca in acest moment Uniunea Europeana cuprinde 25 de
state membre.

In privintaaderarii Romaniei si Bulgariei , dupa obtinerea avizului

pozitiv al Comisiei (din 22 februarie 2005) si a avizului conform al
Parlamentului European (din 13 aprilie 2005 , cu urmatoarele voturi: 497
pentru,93 impotriva si de 71 de abtineri),Tratatul de aderare a Romaniei
si Bulgariei a fost semnat in 25 aprilie 2005 la Luxemburg 1).

Procesul de ratificare a acstui Tratat de catre statele membre ale

Uniunii Europene este in curs de desfasurare si, in ipoteza in care nu se
activeaza clauzele de salvgardare care sunt cuprinse in Tratat, intrarea
in vigoare a acestuia poate avea loc la data ce este preconizata – 1
ianuarie 2007.

In sfarsit, mentionam ca in 3 octombrie 2005 s-a decis deschiderea

negocierilor de aderare a Turciei 2) si Croatiei la Uniunea Europeana, iar
la Consiliul European din 15-17 decembrie 2005 s-a discutat sa se
acorde Macedoniei statutul de stat candidat.

Cap. II Institutiile comunitare

II.1 Generalitati

In infaptuirea obiectivelor comunitare asa cum au fost ele examinate,

institutiile comunitare create prin tratatele fundamentale isi exercita
competentele in conditii cu totul deosebite de cele in care actioneaza
1
A se vedea, in acesta materie, urmatoarele documente publicate in J. Of. L 157/3, 7, 9, 10, 11, 29, 203 si 374 din 21 iunie 2005: Avizul
Comisiei din 22 februarie 2005; Rezolutia legislativa a Parlamentului European privind cererile de aderare ale Romaniei si Bulgariei la
Uniunea Europeana (procedura de aviz conform); Decizia Consiliului Uniunii Europene din 25 aprilie privind admiterea Romaniei si
Bulgariei in Uniune; Comunicarea privind intrarea in vigoare a Tratatului de aderare respectiv (sub rezerva procedurilor de ratificare,
Tratatul va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007, afara daca nu este adoptata de catre Consiliu o decizie in temeiul art. 4 parag. 2 din acest
Tratat, care sa amane aderarea Romaniei si/sau a Bulgariei la 1 ianuarie 2008); Tratatul intre statele membre aale Uniunii Europene si
Romania si Bulgaria privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana; Protocolul privind conditiile si modalitatile de admitere a
Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana; Actul privind conditiile de aderare la Uniunea Europeana a Romaniei si Bulgariei si adaptarile
tratatelor pe care este intemeiata Uniunea Europeana ; Actul final.
2 Consiliul a adoptat Decizia Nr. 2006/35 din 23 ianuarie 2006 in legatura cu principiile, prioritatile si conditiile care figureaza in
parteneriatul pentru aderare a Turciei – J. Of. L 22 din 26 ianuarie 2006.
institutiile obisnuite de drept international. Aceasta pentru ca, in general,
Comunitatile Europene si institutiile lor au fost concepute dupa modelul
si potrivit principiilor dreptului public intern, astfel ca nu suntem in
prezenta unor institutii internationale, ci a unor institutii interne ale unei
Comunitati, fapt care se exprima in structura lor, in conditiile generale si
in spiritul aplicarii lor1). S-a considerat, in aceasta evaluare, ca institutiile
internationale sunt pur interstatale si nu dispun de puteri suficiente
pentru a impune o aplicare unica si omogena a tratatelor, a caror
executare ramane supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea
nationala fiind pricipala cauza a asa numitei „paralizii” a tratatelor. De
aceea, institutiile comunitare sunt concepute in general potrivit tehnicilor
de drept intern si nu avandu-se in vedere imaginea institutiilor
internationale, institutiile politice constituid intr-un stat un ansamblu
complex de reguli de drept(ierarhia lor), de autoritati constituite,
raspunzatoare de politica generala, de executarea legii si de respectarea
regulilor de drept si dispunand de mijloacele de actiune juridica,
financiara etc.

S-a mai considerat2) ca fondatorii Comunitatilor ar fi preferat o

structura institutionala care sa aiba doua caracteristici, in sensul ca
aceasta ar trebui sa o reflecte pe aceea a statelor existente, cu organe
legislative constand intr-o adunare aleasa, un executiv care sa
oglindeasca balanta puterilor din aceasta adunare si un sistem judiciar in
cadrul caruia se solutioneaza toate litigiile privind dreptul comunitar si ca
institutiile comunitare sa fi fost complet independente de autoritatile
nationale ale statelor membre si situate intr-un singur loc in cadrul
teritoriului comunitar. Dar instituirea unei asemenea structuri a fost
impiedicata de unele considerente, de natura politica si istorica, prin

1
A se vedea L.Cartou,op.cit.,p.67-68.
2 In acest sens,W.Cairns,op.cit.,p.19
implicarea transferului catre Comunitate a unei considerabile parti a
suveranitatii lor statelor, relative la pierderea intregului control asupra
functionarii acestor institutii sau chiar a contractului cu aceasta si legate
de absenta vreunei posibilatati de a se lua in consideratie interesul
national in cursul luarii deciziilor. Avandu-se in vedere toate aceste
motive, s-a afirmat ca, intrucat dreptul comunitar este un sistem de drept
sui generis, a fost conceputa de o structura institutionala cu observarea
acelor considerente1) si reflectand concomitent cat mai fidel posibil
structurile constitutionale care exista la nivel national.

Dar s-a remarcat ca planul institutional al Uniunii Europene nu se

conformeaza separatiei traditionale a puterilor intre sferele legislativa,
executiva si judecatoreasca de guvernare, deciziile rezulta mai curand
din negocieri intense in cadrul si cu institutiile de elaborare a politicilor,
intr-un echilibru institutional delicat, Uniunea nefiind o ierarhie traditionala
cu un centru de autoritate politica definit in mod clar, precum un guvern 2).

Structura institutionala a Comunitatilor ar prezenta urmatoarele

caracteristici3):

1.functii combinate pe care le detin cel putin trei dintre institutiile

comunitare-Comisia, Consiliul si Parlamentul-si care sunt de diferite
feluri, neputand fi puse de acord, in mod clar, cu traditionala distinctie
intre puterile legislativa, executiva, judecatoreasca si consultativa (in
acest sens se distinge Comisia, care este cunoscuta ca fiind executivul
comunitar).

2. structura policentrica-centru principal in jurul caruia graviteaza

institutiile se afla la Bruxelles, dar alte centre se afla, asa cum s-a
1
A se vedea si Jo Shaw,op.cit.,p.107
2 In acest sens,B.Laffan,Democracy and the UE, in Development in the UE (ed. By L. Cram,D.Dinan,N.Nugent)...,p.336. A se vedea si J.
Fairhurst, C.Vicenzi, op.cit.,p.46-„competenta fiecarei institutii nu a ramas statica, modificarile aduse tratatelor fundamentale au avut,in
general, ca rezultat schimbari in balanta de puteri intre institutii...”
3 In acest sens,W. Cairns,op.cit.,p.19-20;Jo Shaw,op.cit.,p.107.
mentionat2), la Luxemburg si la Strasbourg, fara a se mai evidentia
situarea centrelor de cercetari nucleare Euratom in Italia si in Anglia, IME
si BCE la Frankfurt;

3. loialitate divizata-intrucat posibilitatea ideala de a se constitui si

concepe institutiile comunitare in asa fel incat loialitatea lor sa fie
indreptata spre o singura cauza-interesul comunitar- s-a dovedit
impracticabila din ratiuni de principiu si de pragmatism; situatia
institutiilor este in aceasta directie diferita: Comisia este supusa numai
interesului comunitar, membrii Comisiei depun juramant, Consiliul ar
reprezenta interesele statelor, iar Curtii de Justitie i se cere sa evalueze
cu o totala si absoluta impartialitate toate litigiile ce i se impun spre
solutionare;

4. separatia puterilor-principiu care se aplica institutiilor comunitare

intrucat acestea sunt complet independente, cu toate ca ele au functii
mixte.

Am vazut care sunt aceste reguli de drept comunitar care

guverneaza oricare dintre actiunile institutiilor. In continuare vom
examina statutul juridic al acestor al acestor institutii, care sunt rolul si
pozitia lor in ansamblul comunitar, dat fiind ca ele pun in aplicare, in
temeiul competentelor lor, regulile juridice fundamentale de constituire si
functionare ale Comunitatilor si Uniunii Europene.

In conformitate cu art.7 din Tratatul CE, sarcinile incredintate

Comunitatii sunt realizate de :

- un Parlament Europeana;

- o Comisie;

2
Supra, Cap. III,pct.1.2.4.
 - o Curte de Justitie;

- o Curte de Conturi;

- un Consiliu,

fiecare institutie actionand in limitele atributiunilor care ii sunt conferite

prin Tratat(parag.1). Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet
Economic Social si de un Comitet al Regiunilor, care exercita functii
consultative(parag.2).

Initial, prin tratatele de instituire a Comunitatilor Europene s-au creat

organe paralele cu atributiuni asemanatoare. Ele au fost unificate prin
Tratatul de Fuziune, astfel ca incepand cu 1 iulie 1967 cele trei
Comunitati au dispus de institutii comune.

II.2 Parlamentul European

Parlamentul European1), compus din reprezentanti ai popoarelor

reunite in Comunitate, exercita puterile care ii sunt conferite prin tratat
(art.189). Aceste dispozitii legale au o dubla semnificatie, prima-in sensul
ca de vreme ce membrii Parlamentului reprezinta popoarele respective,
ei nu pot sa fie mandatati de guvernele statelor lor spre a indeplini
anumite instructiuni si nici nu pot sa fie tinuti de vreo obligatie de
consultare, a doua-in sensul ca de vreme ce membrii Parlamentului
1
A se vedea, in general, R.Corbett,F.Jacobs,M.Shackleton,The European Parliament,3 rd ed.,Cartemill Publishing, 1995;J.-L. Burban,
Parlamentul European(traducere),Ed. Meridiane,Bucuresti,1999.
reprezinta popoarele respective, ei nu pot sa fie mandatati de guvernele
statelor lor spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot sa fie tinuti
de vreo obligatie de consultare, a doua-in sensul ca statele reunite in
comunitate, ceea ce releva o comuniune de interese si aspiratii, potrivit
obiectivelor ce le stabilesc. Mai mult, s-a afirmat ca membrii
Parlamentului reprezinta nu numai propriile lor popoare, ci si alte
popoare ale Comunitatii, avand in vedere formarea grupurilor de partide
politice-„European political party-groups”. Afirmatia si-a gasit, credem,
confirmarea prin dispozitiile art.191[191 alin.1], introdus de TMs. In care
se subliniaza ca partidele politice la nivel european sunt importante ca
factor de integrare in cadrul Uniunii si ca ele contribuie la formarea unei
constiinte europene si la exprimarea vointei politice a cetatenilor Uniunii.

II.3. Comisia

Comisia poate fi considerata ca fiind organul executiv comunitar cu

atributiuni foarte importante pentru a caror indeplinire este afectata cea
mai mare parte a personalului comunitar 1), de unde si caracterul sau
supranational.

1
A se vedea P.J.Kapteyn,P. Ver Loren van Themaat,op.cit.,p.180;Dwincott,op.cit.,in Developments in the European Union...,p.45;J.
Tillotson,op.cit.,p.96 si W.Cairns,op.cit.,p.20,22. In ceea ce priveste statutul functionarilor comunitari, a se vedea Regulamentul de personal
al acestora si conditiile de angajare in munca a altor functionari ai comunitatilor Europene, potrivit Regulamentului Consiliului nr.259/68-
J.Of. L 56/1 din 4 martie 1968-modificat in mai multe randuri ( de exemplu,in 1994,1995,2000)
2 Cum s-a intamplat in practica dupa intrunirea Consiliului din 6 iulie 1973, cand J.Chirac, ministrul francez al agriculturii, a acuzat un
membru francez al Comisiei ca a tradat interesele Frantei. A se vedea P.J. Kapteyn,P. Ver Loren van Themaat,op.cit.,p.109. Asupra
„sensibilizarii” comisarilor de catre guvernele lor, care le transmit note in legatura cu dificultatile pe care ele le intalnesc in cadrul unei
negocieri sau al unui dosar care paote sa aiba consecinta declansarii unei proceduri privind incalcarea reglementarilor comunitare-J.-M.
Favret,op.cit.,p.62
 In prezent, ea se compune din 25 de membri, resortisanti ai statelor
respective, alesi potrivit art.213 parag.1 CE, avandu-se in vedere
competenta lor generala si oferirea tuturor garantiilor de independenta.
Prin urmare, criteriile principale in desemnarea membrilor Comisiei sunt
competenta lor deosebita recunoscuta si garantiile de independenta care
sunt neindoielnice si care trebuie sa fie furnizate in interesul comunitar,
dat fiind ca, desi trebuie sa fie nationali ai unor state, ei nu le reprezinta
pe acestea. De aceea, in indeplinirea indatoririlor lor, ei nu trebuie sa
solicite, nici sa accepte instructiunile vreunui guvern sau ale vreunui
organism si se vor abtine de la orice acte incompatibile cu caracterul
functiilor lor, fiecare stat membru angajandu-se sa respecte acest
caracter si sa nu caute sa influenteze membrii Comisiei in exercitarea
sarcinii lor2).

In acelasi timp, membrilor Comisiei, care mai sunt denumiti si

comisari, le este interzis ca, pe timpul exercitarii functiilor lor, sa exercite
vreo alta activitate profesionala renumerata sau nu. La instalarea lor, ei
isi vor lua un angajament solemn de a respecta, pe durata functiilor lor si
dupa incetarea lor, obligatiile decurgand din insarcinarea avuta, in
special datoria de onestitate si de prudenta in ce priveste acceptarea,
dupa aceasta incetare, de anumite functii si avantaje, in caz contrar, la
sesizarea Consiliului, Curtea de Justitie putand sa pronunte dupa caz,
demisia din oficiu sau decaderea din dreptul la pensie a celui in cauza
sau din alte avantaje1).

1
A se vedea in concret,Decizia din 9 iulie 1999 a Consiliului in legatura cu deferirea cazului Bangeman la Curtea de Justitie,in considerarea
faptului ca acesta a acceptat numiri in functii dupa incetarea mandatului (la Telefonica Company)-J.Of. L 192/95 din 24 iulie 1999,
constituindu-se C.290/99. In replica, fostul comisar a introdus actiune in anularea contra deciziei Consiliului la Curtea de Prima Instanta
(CPI-C. 208/99). Problema a fost reglementata printr-o noua decizie a Consiliului (2000/44 din dec.1999) prin care s-a decis retragerea
actiunii sale cu conditia ca partea adversa sa si-o retraga simultan pe a sa, cu angajamentul din partea acesteia privind afacerile si pozitia sa in
cadrul companiei respective si cu pastrarea, in consecinta, a dreptului la pensie.
2 In virtutea modificarilor introduce prin TA, presedintele are un rol politic-a se vedea K. Neunreither,op.cit., in The Developments in The
European Union (ed. By L. Cram,D. dinan,N. Nugent)…,p.70.
 Membrii Comisiei sunt numiti pentru un mandat de cinci ani(care
poate sa fie reinnoit), potrivit proedurii stabilite la art.214 parag. 2 CE,
subrezerva art.201 CE. Astfel, consiliul, intrunit in compunerea sefilor de
stat sau de guvern si statuand cu majoritate calificata, desemneaza
persoana pe care el intentioneaza sa o numeasca in calitate de
presedinte al Comisiei, dupa care desemnarea este aprobata de
Parlament. Consiliul, statuand cu majoritate calificata si prin acord
comun cu canditatul propus pentru functia de presedinte, adopta lista
celorlalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca in calitate de
membri ai Comisiei, intocmita in conformitate cu propunrile facute de
catre fiecare stat membru2).

In literatura romana de specialitate 4) s-a constatat ca, spre o

deosebire de prevederile Ta, in virtutea Tratutului de la Nisa,
presedintele Comisiei nu va mai fi ales printr-o consultare a tarilor
europene, ci urmeaza sa fie desemnat ca o consecinta a unei reuniuni
exprese a Consiliului European la nivelul sefilor de state si guverne. In
opinia noastra, nu este vorba de vreo intrunire, fie si expresa, a
Consiliului European, ci de o intrunire a Consiliului Uniunii Europene intr-
o compunere deosebita, prevazuta in Tratat a fi la nivelul cel mai inalt,
adica al sefilor de stat sau de guvern, pentru desemnarea persoanei pe
care il intentioneaza sa o numeasca in calitate de presedinte al Comisiei,
dupa care in continuare se desfasoara procedura de numire asa cum s-a
aratat.

Presedintele si ceilalti membri ai Comisiei astfel desemnati sunt

supusi impreuna, colectiv unui vot de aprobare din partea
Parlamentului1). Dupa aceasta aprobare, presedintele si ceilalti membri ai
Comisiei sunt numiti de Consiliu, care statueaza cu majoritate calificata 2).

II.4. Curtea de Justitie

Curtea de Justitie este compusa in prezent din 25 de judecatori 2).

Initial, numarul lor are limitat la sase, dar avandu-se in vedere
1
A se vedea in acest sens, Decizia din 15 sept. 1999 a Parlamentului pentru numirea presedintelui si a Comisiei pentru perioada ramasa pana
la expirarea mandatului vechi si pentru un nou mandate de 5 ani (23 ian. 2002-22 ian. 2005)-Bull. UE nr.9/1999,p.104.Parlamentul are
puterea de a bloca desemnarea Comisiei ca un intreg, dar nu poate sa blocheze desemnarea unui membru al acesteia, ceea ce nu impiedica
posibilitatea de negociere a unei redistribuiri a portofoliilor in cadrul ei si amenintarea cu opozitia la numirea intregii Comisii daca nu ii sunt
satisfacute cererile-in acest sens,J. Fairhurst,C.Vicenzi,op.cit.,p.50
2 A se vedea Decizia consiliului nr.2004/499 din 5 mai 2004 privind numirea membrilor Comisiei pentru mandatul in curs-J.Of. L 180/29
din 15 mai 2004(in cauza a fost numirea membrilor Comisiei din partea celor zece state care au aderat la Uniunea incepand din 1 mai 2004).
2
Numar care va putea creste odata cu dobandirea calitatii de membru al Uniunii de catre alte state.De fapt si componenta numerica a altor
institutii comunitare va putea creste pe acelasi considerent. Se apreciaza ca faptul cresterii nr. De judecatori-si al camerelor in consecinta-ar
putea sa aiba si un effect negative asupra unitatii de scop care este pretins Curtii de Justitie-W.Cairns,op.cit.,1999 p.34.
2 R. Dehouse,op.cit.,p.7.
3 Pana in anul 1958 cand a intervenit Conventia asupra unor institutii commune Comunitatilor Europene si au intrat in vigoare Tratetele CE
si Euratom,Tratatul CECO nu prevedea aceasta a doua conditie,ceea ce a permis ca doi dintre judecatorii numiti sa nu posede o diploma
universitara de specialitate(precum un lider de sindicat olandez si un economist francez). Trecerea unor personae din mediul politic in cel al
justitiei comunitare, in alta ordine idei, a atras protestele membrilor profesiei juridice din care au provenit judecatorii respective desemnati-
R.Dehouse,op.cit.,p.8.
expansiunea Comunitatilor si cresterea numarului de cauze, el a fost
marit periodic. Prin Tratatul de la Nisa s-a instituit regula, care a
functionat anterior ca regula nescrisa, ca fiecare stat membru sa aiba
desemnat un resortisant al sau ca judecator care sa intre in compunerea
Curtii. Tratatele comunitare nu au interzis(pana la acest Tratat-n.s.) o
eventuala numire ca judecator a unei persoane care sa provina dintr-un
stat nemembru2).

In aplicarea art.223 din Tratat, judecatorii trebuie sa fie alesi dintre

persoanele a caror independenta este mai presus de orice indoiala si
care poseda calificarile cerute pentru numirea in cele mai inalte functii
jurisdictionale in tarile lor respective ori care sunt juristi de o competenta
recunoscuta. Se impune deci ca persoanele in cauza sa-si fi relevat in
decursul anilor in cadrul activitatii lor juridice acele trasaturi care sa nu-i
faca susceptibili la influente exterioare in interpretarea si aplicarea
dreptului si care sa le accentueze caracterul onest, integru. Pe de alta
parte cealalta conditie de alegere constand in calificarile si functiile lor
profesionale nu presupune ca in mod necesar persoanele respective sa
fi indeplinit functii de judecatori in cadrul tribunalelor lor nationale.
Deoarece legea nu distinge, pot fi calificati pentru a asemenea activitate
oricare dintre persoanele de formatie juridica 3)indeplinind doar aceste
doua conditii, dum ar fi, spre exemplu, judecatorii, procurorii, avocatii,
cercetatorii stiintifici in domeniu, arbitrii din cadrul unor structuri
organizate etc.

Judecatorii nu pot sa detina vreo functie politica ori administrativa si

nu pot sa exercite vreo activitate profesionala, indiferent ca aduce sau nu
castig, afara daca o dispensa este acordata in mod exceptional in acest
sens de catre Consiliu1). Este cazul, de exemplu,, al functiilor didactice
1
Statutul Curtii de Justitie (art.4), aprobat prin Protocolul anexat,prin Tratatul de la Nisa (art.7), la Tratatul privind Uniunea
Europeana(TMs), la Tratatul CE si la Tratatul Euratom,abrogandu-se si inlocuindu-se Protocoalele din 17 aprilie 1957 privind Statutul
sau al cercetarii stiintifice juridice. Este cazul de exemplu, al functiilor
didactice sau al cercetarii stiintifice juridice.

Judecatorii vor fi numiti prin acordul comun al guvernelor statelor

membre, fara sa mai fie necesara vreo procedura comunitara specifica
de conformare sau ratificare din partea organismelor comunitare.

Cu toate acestea, desemnarea lor exclusiv de catre guverne nu ar

putea sa fie prejudiciabila pentru acestea, fata de ipoteza contrara, cand
ar fi necesar acceptul altor foruri, deoarece Curtea de Justitie are intre
atributiile sale principale si pe aceea de revizuire a actelor statelor
membre si nu se vede cum acel judecator desemnat ar putea sa
actioneze cu evidenta contra propriului guvern care l-a propus, ca atare,
asa cum ar fi posibil sa actioneze un judecator la a carui numire a
contribuit hotarator o institutie nationala constituita pe principii partizane,
cum este, de exemplu, parlamentul national2).

Totusi, faptul propunerii judecatorilor de catre statele de origine si al

algerii de catre fiecare guvern national a permis o anumita politizare a
recrutarii membrilor Curtii, dat fiind ca in multe state membre, unde
exista o traditie de reprezentare a pricipalelor partide politice, numirea
unui judecator la Curte este inclusa in procesul general de echilibrare a
posturilor de raspundere, precum numirile de ambasadori, ministeriale
sau de comisari europeni, dar, spre deosebire de numirea presedintelui
Comisiei, judecatorii sunt cei care il aleg pe presedintele Curtii 1).

aceleiasi Curti.Conform art.245 CE, Consiliul, hotarand in unanimitate pe baza cererii Curtii de Justitie si dupa consultarea Parlamentului si a
Comisiei, sau pe baza cererii Comisiei si dupa consultarea Pralamentului si a Curtii de Justitie, poate sa modifice dispozitiile Statutului, cu
exceptia Titlului I(despre judecatori si avocati generali). A se vedea acest Statu in Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind
uniunea Europeana, a Tratatului ce instituie Comunitatilor Europene si a unor Acte Conexe,Ed. All Beck, 2002,p.74-94( in colectia
Leges,traducere de O.Manolache).
2 Ibidem.
1
R. Dehouse,op.cit.p.9 si 124.
2 Statutul Curtii, art.7.
 Judecatorii sunt numiti pe o perioada de sase ani. La fiecare trei ani
va exista o inlocuire partiala a judecatorilor (sase sau sapte dintre ei vor
fi inlocuiti alternativ). Daca un judecator urmeza sa inlocuiasca un
membru al Curtii al carui mandat nu a expirat, el va fi numit doar pe
perioada de mandat care a mai ramas de indeplinit pentru acel
judecator2) pentru a nu se perturba succesiunea normala a inlocuirilor. La
expirarea mandatelor, judecatorii pot fi numiti din nou.

In prezent in fiecare stat este numit cate un singur judecator, dar,

avand in vedere numarul, initial par, al tarilor membre, mai era desemnat
inca un judecator apartinand unuia dintre cele mai mari cinci state
comunitare.

Calitatea de judecator al Curtii inceteaza prin inlocuirea normala

legala, prin deces sau prin edmisie. In plus, un judecator isi poate pierde
functia sa ori dreptul la o pensie sau la alte beneficii echivalente numai
daca, in opinia unanima a judecatorilor si avocatilor genrali ai curtii, nu
mai indeplineste conditiile necesare ori nu mai face fata obligatiilor
privitoare la functia sa, judecatorul in cauza neputand sa ia parte la
deliberarea respectiva. Conditia cre nu mai este indeplinita s-ar putea
reduce la incalcarea obligatiei de independenta, pentru ca nu s-ar putea
pune problema calificarilor profesionale sau a competentei care a fost
verificata pe parcursul activitatii profesioanele.

II.5. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a dobandit prin TMs. Un statu echivelent celui

instituit pentu patru institutii comunitare principale 1). Anterior, ea nu era
mentionata intre aceste institutii care infaptuiesc sarcinile incredintate
Comunitatii(art.7 parag.1), ci numai separat si fara vreo precizare in
1
A se vedea si J.Cloos,G.Reinesch,D.Vignes,J.Weyland,op.cit.,p.439-442 si W. Cairns op.cit.,p.42.
2 A se vedea, in aceasta privinta, Decizia Consiliului nr.2004/499 din 7 mai 2004-J.Of. L187 din 26 mai 2004
acest sens. Mai important a fost insa, statutul ei in fapt, intr-o anumita
masura apropiat de cel al Curtii de Justitie.

In compunerea Curtii de Conturi fiecare stat membru este

reprezentat de un cetatean al sau. Membrii sai, potrivit art.247, sunt alesi
dintre personalitatile care fac sau au facut parte in tarile lor respective din
institutiile de control extern sau poseda ocalificare speciala pentru
aceasta functie. Desi aceasta conditie este exprimata optional, credem
ca si in primul caz, califiarea persoanelor in cauza trebuie sa fie
remarcabila, avand in vedere ca este folosit termenul „personalitati”
pentru ambele situatii, dupa cum in al doilea caz este profitabil ca acela
care poseda o calificare speciala sa faca ori sa fi facut parte din
institutiile de control extern. In plus, ei trebuie sa ofere toate garantiile de
independenta.

Membrii Curtii sunt numiti pentru sase ani de catre Consiliu, care
statuand, cu majoritate calificata dupa consultarea Parlamentului
European, adopta lista membrilor intocmita in conformitate cu
propunerile facute de fiecare stat membru 2). La primele numiri patru
membri ai Curtii, desemnati prin tragere la sorti, au primit un mandat
limitat la patru ani, pentru a sigura o anumita continuitate a functiilor.
Exista si posibilitatea reinnoirii mandatului. Membrii Curtii aleg dintre ei
un presedinte pentru o perioada de trei ani, el putand fi reales.

Membrii Curtii isi exercita functiile lor in deplina independenta, in

intereseul general al Comunitatii, care inseamna o continuare a garantiei
de independenta pe care ei trebuie sa o furnizeze la numirea lor in
sensul ca ei au obligatia de a nu solicita si de a acepta instructiuni din
partea vreunui guvern sau organism. Ei trebuie sa se abtina de la orice
act incompatibil cu caracterul functiunilor lor (art.247 parag.4).
 Dispozitiile privind interdictia exercitarii altor activitati profesionale,
datoria de probitate si discretie, acceptarea de functii sau avantaje dupa
incetarea functiilor, cazurilor de incetare a functiilor, privilegiile si
imunitatile sunt in general identice cu cele prevazute pentru judecatorii
Curtilor comunitare de Justitie.

Cap. III. Consiliul Uniunii Europene

III.1. Componenta, constituire

Consiliul este institutia comunitara careia prin tratatele comunitare i

s-a incredintat cu generozitate importante atributiuni, pe care urmeaza sa
le indeplineasca potrivit unei stricte proceduri. De aceea, compozitia sa,
precum si instrumentele ce-i stau la indemana sunt astfel concepute
incat actiunile comunitare sa fie bine definite si fundamentate.

Consiliul este format din cate un reprezentant din fiecare stat

membru, la nivel ministerial, imputernicit (abilitat) sa angajeze guvernul
acestui stat membru (art. 203 alin. 1). Prin urmare, membrii Consiliului
sunt reprezentanti ai statelor, prin intermediul lor statele sunt implicate in
domeniul decizional la nivel politic si juridic. In cadrul Consiliului ei vor
exprima interesele nationale si nu vor actiona cu titlul independent, ca in
cazul membrilor Comisiei, asa cum vom vedea mai jos.

Fata de formularea in sensul ca reprezentantul trebuie sa fie

imputernicit (abilitar) sa angajeze guvernul statului membru, s-ar putea
impune observatia ca nu numai titularii portofoliilor ministeriale pot sa
aiba calitatea de reprezentanti, desi numai ei infaptuiesc politica
nationala a unui stat intr-un domeniu anume si in mod asemanator
politica unui stat pe plan extern si numaiei purtand raspunderea politica
pentru politicile nationale1). De aceea nimic nu se opune faptului ca
guvernele sa poata imputernici si alti demnitari de rang superior, de
exemplu adjunctii, sa le reprezinte interesele. Daca ne raportam si la
posibilitatea reprezentarii unui membru al Consiliului care este impiedicat
sa asiste la o sedinta, conform art. 4 din Regulile de Procedura ale
Consiliului care este impiedicat sa asiste la o sedinta, conform art. 4 din
Regulile de Procedura ale Consiliului 2), in consecinta, pot sa participe la
1
P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. Cit., p. 104. A se vedea si F. Hayes-RenShaw, The European
Council of Ministers, in Developments in the European Union ( Ed. By L. Cram, D. Dinan, N. Nugent)… , p. 26.
2
Adoptate prin Decizia sa Nr. 2004/338 din 22 martie 2004 – J. Of. L 206/22 din 15 aprilie 2004 (in vigoare din 23 martie 2004), modificata
prin Deciziile Nr. 2004/701 din 11 octombrie 2004 – J.Of. L 319/15 din 20 octombrie 2004; Nr 2006/34 din 23 ianuarie 2006 – 2006 – J. Of.
L 22/32 din 26 ianuarie 2006. Prin Decizia Nr. 2001/264 din 19 martie 2001, ea fiind modificata prin Decizia Consiliului Nr. 2005/952 din
22 decembrie 2005 – J. Of. L 347/31 din 30 decembrie 2005.
2 A se vedea A.D. Pliakos, La nature juridique de l’Union Europeenne, in RTDE nr 2/1993, p. 207. In fapt, ii incuba fiecarui stat membru
determinarea reprezentarii sale la nivelul Consiliului conform art. 203 CE, asa cum s-a precizat in Concluziile Consiliului (2000/C 174/01)
din 10 aprilie 2000 (lit. C), convenite ca urmare a recomandarii nr. 9, din Anexa nr. III la concluziile Consiliului European de la Helsinki din
10-11 decembrie 1999 si publicate in J. Of. C 174/1 din 23 iunie 2000.
3 Asupra rolului presedentiei, a se vedea, pentru unele detalii, Jo Shaw, op. cit., p. 133-134.
4 J. Of. L 1/221 din 1 ianuarie 1995. Asupra inconvenientelor rotatiei semestriale, a se vedea J.-M. Favret, op. cit., p. 70.
5 Din iulie 2003, acest ciclu s-a reluat incepand cu Italia. Pentru anul 2006 presedentia este asigutara, in ordine, de Austria si Finlanda, iar
pentru 2007 de catre Germania Si Portugalia.
sedintele Consiliului si reprezentanti ai unor entitati federale sau
regionale in competenta carora se afla problemele dezbatute 2).

Presedentia Consiliului3) este exercitata pe rand de catre fiecare stat

membru pentru o durata de sase luni, potrivit unei ordini stabilite prin
Tratat (art. 203 alin. 2, introdus prin TMs.):

- pentru un prin ciclu de sase ani: Belgia, danemarca, Germania,

Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia,
Marea Britanie;

- pentru ciclul urmator, tot sase ani: Danemarca, Belgia, Grecia,

Germania, Franta, Spania, Italia, Irlanda, Olanda, Luxemburg, Marea
Britanie, Portugalia.

Prin Decizia Consiliului Nr. 95/2 din 1 ianuarie 1995 4) s-a stabilit ca
presedentia Consiliului urmeaza sa fie asigurata in urmatoarea ordine:
pentru 1995 – Franta si Spania si, in continuare: Italia, Irlanda, Olanda,
Luxemburg, Marea Britanie, Austria, Germania, Finlanda, Portugalia,
Franta, Suedia, Belgia, Spania, Danemarca, Grecia 5). Totodata, Consiliul
va putea sa decida, actionand unanim la propunerea unui stat membru
interesat, ca un stat membru sa poata retine presedentia in timpul unei
alte perioade decat aceea care rezulta din ordinea mentionata in aceasta
Decizie.

Consiliul se intruneste la convocarea presedintelui sau, din initiativa

sa, a unuia dintre membrii sai ori a Comisiei (art. 204), de regula o data
pe luna. Este necesara prezenta unei majoritati a membrilor Consiliului
care sunt, conform Tratatului, indreptatiti sa voteze, spre a se da
posibilitatea Consiliului sa procedeze la vot. In cazul in care se recurge la
aceasta procedura, orice membru al Consiliului poate, de asemenea, sa
actioneze in numele a nu mai mult de unul dintre membrii sai (votul prin
procura). Delegarea de vot nu este, deci, admisa decat in favoarea unui
alt membru al Consiliului (art. 206 CE si art. 11 parag. 3 din Regulile de
Procedura)1).

Intrunirea Consiliului are loc in diverse configuratii in conformitate cu

subiectul in discutie. Lista acestora este fixata de Consiliul 2), intrunit in
configuratia sa privind probleme generale si relatii externe si, in
consecinta, nici o configuratie a Consiliului care nu a fost inclusa in
aceasta lista nu poate fi convocata daca, in configuratia sa pentru
probleme generale si relatii externe, nu decide astfel. Potrivit ultimei liste
fixate, Consiliul poate fi convocat in configuratia pentru probleme
generale si relatii externe (inclusiv politica de securitate si aparare
europeana si cooperarea pentru dezvoltare) la care participa ministrii de
externe si in opt configuratii specializate pentru: probleme economice si
financiare (inclusiv privind bugetul); justitie si afaceri interne (inclusiv
protectie civila); probleme de folosire a fortei de munca, politica sociala,
sanatate si privind consumatorii; competitivitatea (piata interna, industrie
si cercetare), inclusiv turismul; transport, telecomunicatii si energie;
agricultura si pescuit; mediu; educatie, tineret si cultura (inclusiv
problemele audiovizualului).

1
Sub rezerva art. 11 parag. 3 din Regulile de Procedura, un membru al Consiliului care este impiedicat de a participa la o sedinta poate sa
convina sa fie reprezentat (art. 5 din aceleasi reguli).In aceste Reguli mai sunt prevazute (in Anexa III) si cazurile in care, conform Tratatului,
unul sau mai multi membrii ai consiliului nu pot participa la vot (art. 16).
2 La Consiliul European de la Helsinki din 10-11 dec. 1999 s-a convenit ca numarul configuratiilor Consiliului ar trebui sa fie redus in
scopul ameliorarii coordonarii si coerentei lucrarilor Consiliului.Prin Concluziile Consiliului (2000/C 174/01) din 10 aprilie 2000, citate mai
sus, s-a retinut un mod de abordare care sa realizeze obiectivul fixat la acel Consiliu European, prin fuzionarea unor configuratii ale
Consiliului, fara a exclude ca, daca este posibil, unele configuratii sa fie convocate in asa fel incat intrunirile lor sa se inlatuiasca. Fuziunile
propuse a trebuit sa fie intreprinse de indata ce era posibil si puse in aplicare in mod complet pana la inceputul anului 2001. De asemenea, s-a
mai stabilit ca pana in luna iulie 2001 Consiliul sa examineze lista configurantilor sale, in special in lumina experientei dobandite in ceea ce
priveste organizarea intrunirea „ in lant” si a concluziilor Consiliului European in aceasta privinta. Noile configuratii au fost stabilite prin
Regulile de Procedura din 2002 (Anexa I) si, ulterior, prin Regulile de Procedura din 2004 (Anexa I).Presedentia va organiza ordinea de zi a
Consiliului grupand punctele conexe, astfel incat sa se faciliteze participarea reprezentantilor nationali in cauza, in special cand o
configuratie determinata trebuie sa se ocupe de serii de dosare clar distincte. A se vedea RMCUE nr. 440/2000, p. 497-498.
 Consiliul se mai poate intruni si intr-o configuratie de sefi de stat si
de guvern din statele membre in materiile relative la uniunea economica
si monetara (art. 121 parag. 4, art. 122 parag. 2 CE) 2).

Consiliul pentru probleme generale si relatii externe acopera, potrivit

Regulilor de Procedura ale Consiliului Uniunii, doua principale de
activitate, pentru care se intruneste separat, cu agende distince si posibil
la date diferite, si anume: 1) pregatirea si urmarile intrunirilor Consiliului
European (inclusiv coordonarea necesara a intregii activitati
pregatitoare), coordonarea generala a politicilor, chestiuni institutionale si
administrative, dosarele orizontale care afecteaza mai multe dintre
politicile Uniunii si orice dosar ce ii este incredintat de Consiliul
European, avand in vedere regulile relative la uniunea economica si
monetara; 2) intreaga actiune externa a Uniunii, adica politica externa si
de securitate comuna, politica europeana de securitate si aparare,
comertul exterior, cooperarea pentru dezvoltare si ajutorul umanitar.

Presedentia Consiliului care urmeaza celei in funciune are obligatia,

potrivit Regulilor de procedura, de a stabili agendele provizorii indicative
pentru intrunirile Consiliului programate pentru viitoarea perioada de
sase luni, cu precizarea activitatii legislative si a deciziilor operationale
preconizate. Aceste agende trebuie sa fie stabilite cel mai tarziu cu o
saptamana inaintea inceperii mandatului ei, pe baza programului
operational anual su dupa consultarea Comisiei.

Agende provizorii indicative similare pentru intrunirile Consiliului

programate pentru perioada de sase luni urmatoare celei avute in vedere
mai sus trebuie sa fie stabilite de presedentia mentionata, dupa
consultarea Comisiei si a presedentiei ulterioare, cel mai tarziu cu o
saptamana inainte de inceperea mandatului ei.
2
Infra, subdivizarea urmatoare (4.1.) si Partea a II-a, Cap. III, pct.2,5.
 Daca in timpul unei perioade de 6 luni oricare dintre intrunirile
planificate ar avea loc in cursul acestei perioade se dovedeste a nu mai
fi justificata, presedintele nu o va mai convoca.

Consiliul, in configuratia pentru afaceri generale, raspunde pentru

intreaga coordonare a lucrarilor intrunirilor Consiliului European.

Pe langa Consiliu functioneaza un Comitet al reprezentantilor

permanenti ai statelor membre (Coreper), care are sarcina de a pregati
lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care ii sunt incredinta de
acesta (art. 207 parag. 1)1).

Coreper este alcatuit din doua comitete: Coreper II, compus din
reprezentantii permanenti, care se ocupa mai mult cu problemele
politice, si Coreper I, compus din adjunctii reprezentantilor permanenti, al
carui domeniu de activitate ii constituie dosarele mai tehnice 2).

Coreper va asigura, in orice caz, consecinta politicilor si actiunilor

Uniunii si va avea in vedere ca sa fie respectate in acest sens
urmatoarele principii si reguli: a) principiile legalitatii, subsidiaritatii,
proportionalitatii si al expunerii motivelor pentru acte; b) regulile ce
stabilesc atributiile (puterile) institutiilor si organismelor Uniunii; c)
prevederile bugetare; d) regulile de procedura, transparenta si calitatea
proiectelor redactate.

Coreper va asigura astfel legatura continua cu statele membre,dand

posibilitatea exprimarii punctelor de vedere ale acestora si a eventualei
lor armonizari, pentru a se facilita luarea unei masuri bine intemeiate.

1
A se vedea J. Boulouis, op. cit., p. 90 ; J.-M. Favret, op. cit., p. 71 si art. 19 si 21 ale Deciziei Consiliului Nr. 2002/682, mai sus citata.
Pentru o cauza rezolvata de Curte in legatura cu rolul Coreper, a se vedea C. 25/94, Comisia c. Consiliului, hot. Din 19 martie 1996, 24-28,
in ECR, 1996, 3 (I), 1505 (in sensul ca el nu este o institutie in mod formal, deoarece rolul sau este limitat prin art. 151 [207] CE si nu poate,
prin urmare, sa ia decizii in sens juridic).
2 A se mai vedea si F. Hayes-Renshaw, op. cit., in Developments in the European Union (Ed. By L. Cram, D. Dinan, N. Nugent)…, p. 28-
30; W. Cairns, op. cit., p. 28-29, si J. Tillotson, op. cit., p. 93.
 Consiliul este asistat de un secreteriat general sub conducerea unui
secreteriat general, inalt reprezentat pentru politica externa si de
securitate comuna, care este asistat de un secretar general adjunct,
responsabil cu administrarea secretariatului general. Ambii sunt numiti
de Consiliul care hotaraste cu majoritate calificata.

III.2 Atributiunile Consiliului (cu privire la competenta sa decizionala)

Tratatele comunitare incredinteaza in prncipal Consiliului atributiile

necesare realizarii obiectivelor stabilite. In acest scop, potrivit art. 202,
CE, Consiliului, in conformitate cu prevederile Tratatului:

- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor

membre1);

- are puterea de a lua decizii;

- confera Comisiei, in actele pe care le adopta, puteri pentru

implementarea regulilor pe care el le stabileste, putand sa impuna unele
conditii in exercitatea acestor puteri2); Consiliul poate, de asemenea, sa-
si rezerve dreptul ca in anumite cazuri, sa exercite el insusi in mod direct
puterile de implementare.Prcedurile astfel avute in vedere mai sus,
trebuie sa fie in acord cu principiile si regulile de stabilit in prealabil de
catre Consiliul, care actioneaza unanim, pe baza unei propuneri din
partea Comisiei si dupa obinerea avizului Parlamentului European.

Pentru exercitarea competentei sale decizionale – ca un termen

generic – urmeaza sa se impuna obligatii subiectelor carora actele
adoptate li se adreseaza. Consiliul are in aceasta privinta, o competenta
1
A se vedea capitolele ulterioare consecrate acestei probleme.
2 A se vedea, spre exeplu, Regulamentele Consiliului Nr. 17/62 din 6 februarie 1962, Nr. 4056/86 din 22 decembrie 1985 sau Nr. 3976/87
din 14 decembrie 1987.
normativa, el putand fi privit ca un adevarat legislator, dar el poate sa ia
si masuri de executare a actelor pe care le adopta 1).

Insusi Consiliul a enuntat in regulile sale de procedura cazurile in

care el actioneaza in calitate de legislator. Astfel, el are aceasta calitate
in intelesul art. 207 parag. 3 CE atunci cand el adopta regului care sunt
legal obligatorii in sau pentru statele membre, prin intermediul
regulamentelor, directivelor, deciziilor – cadru sau deciziilor, pe baza
prevederilor pertinente ale Tratatelor, cu exceptia deliberarilor care duc
la adoptarea masurilor interne, actelor administrative ori bugetare,
actelor privind relatiile interinstitutionale sau internationale sau actelor
neobligatorii (precum concluziile, recomandarile sau rezolutiile) 2).

Actele Consiliului sunt adoptate potrivit principiului stabilit la art 205

parag. I, in sensul ca „ In afara dispozitiei contrare a prezentului Tratat,
Consiliul va actiona cu majoritatea membrilor sai”.

Asadar, este vorba de principiul votului majoritar, de la care se poate

deroga, asa cum este prevazut, de exemplu, in art. 120 parag. 3, art. 149
parag. 4, art. 166 parag. 4, art. 175 parag. 2, art. 210, cand se cere
majoritate calificata.

Pana ma marea extindere de la 1 mai 2004 a Uniunii Europene,

atunci cand Consiliul trebuia sa actioneaze cu majoritate calificata,
ponderea voturilor statelor membre era urmatoarea, conform art. 205
parag. 2:

- cate 10 pentru Germania, Italia, Marea Britanie si Franta;

- 8 pentru Spania;
1
J. Boulouis, op. Cit., p. 86 si D. Simon, op. Cit., p. 127-128.
2 Articolul 7 din Decizia Nr. 2004/338 a Consiliului, cit.supra. Prin Decizia Nr. 93/591 din 8 noiem. 1993 – J. Of. L 281/18 din 16 noiem.
1993 – Consiliul a urmat a fi denumit „ Consiliul Uniunii Europene”, consecinta a intrarii in vigoare a TMs, fiind desemnat ca atare in
special in actele pe care le adopta, inclusiv in cadrul Titlurilor V si VI ale TMs., (declaratiile pe care Consiliul le adopta in legatura cu
politica externa si de securitate comuna sunt facute in numele Uniunii).
 - Cate 5 pentru Grecia, Olanda , Portugalia, si Belgia;

- Cate 3 pentru Danemarca, Irlanda si Finlanda;

- 2 pentru Luxemburg.

In aceasta situatie actele Consiliului erau adoptate cu intrunirea a cel

putin 62 voturi favorabile, daca el decidea pe baza unei propuneri a
Comisiei, minoritatea de blocaj ffind deci de 26, sau a cel putin 62 voturi
favorabile exprimand votul a cel putin zece state membre, in celelalte
cazuri1).

Prin decizia Nr. 94/C 105/1 din 29 martie 1994 a Consiliului privind
luarea deciziilor cu majoritate calificata2), modificata prin Decizia Nr. 95/1
din 1 ianuarie 1995 a Consiliului, s-a stabilit ca in situatia in care membrii
Consiliului, reprezentand un total de 23 la 25 voturi, indica intentia lor de
a se opune adoptarii unei decizii a Consiliului cu majoritate calificata,
Consiliul va face tot ce se afla in puterile sale spre a se ajunge, intr-un
timp rezonabil si fara afectarea limitei de timp obligatorie stabilita de
Tratate si de legislatia secundara, precum in art. 189 B [251] si 189 C
[252] din Tratatul CE, la o solutie satisfacatoare care ar putea sa fie
adoptata prin cel putin 65 de voturi, presedintele Consiliului urmanad ca
in toata tara aceasta perioada, si totodata cu respectarea regulilor de
procedura ale Consiliului, sa intreprinda, cu asistenta Comisiei si a
membrilor ei, orice initiativa necesara spre a facilita o baza mai larga de
acord in Consiliu.

La 30 iunie 1965 Franta a refuzat sa aplice regulile votului majoritar

in cadrul Consiliului, reguli care urmau sa se aplice in cea mai mare
1
A se vedea Decizia Nr. 95/2 din 1 ianuarie 1995 a Consiliului, mentionata supra. Prin Rezolutia din 20 ianuarie 1993, Parlamentul a
exprimat dorinta extinderii votului cu majoritate calificata in cadrul Consiliului, cu exceptia problemelor politice delicate si a deciziilor cu
caracter constitutional
- Bull. CE nr. 1-2/1993, p. 11. Intr-o anumita masura, prin TA, ca si prin Tratatul de la Nisa, s-a procedat in acest sens.
2 J. Of. C 105/1 din 13 aprilie 1994 (decizie adoptata in virtutea compromisului de la Ioannina – Grecia). A se vedea si J.-M. Favret, op. Cit.,
p. 75; J. Steiner, L. Woods, op. Cit., p. 21-22; J. Fairhurst, C. Vincenzi, op. Cit., p. 79.
parte a materiilor prevazute in Tratat o data cu trecerea la cea de-a doua
etapa a perioadei de tranzitie, avand temerea ca va fi pusa in minoritate
in privinta dosarului agricol. In consecinta, ea a adus la cunostinta ca nu
va mai participa la intrunirile Consiliului. Criza s-a rezolvat prin
compromisul de la Luxemburg din 28-29 ianuarie 1996, care, intre altele,
a consemnat faptul ca „delegatia franceza apreciaza ca atunci cand este
vorba de interese foarte importante, discutia se va continua pana cand
se ajunge la un acord unanim”1). Acest compromis a fost invocat ulterior
si de Marea Britanie si de Germania.

Potrivit art. 3 parag. 1 lit. a) din Protocolul asupra extinderii Uniunii

Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatele
de instituire a Comunitatilor Europene, la 1 ianuarie 2005, in art. 205 din
Tratatul CE si in art. 118 din Tratatul Euratom, parag. 2 a urmat sa fie
inlocuit in sensul ca atunci cand Consiliul trebuie sa statueze cu
majoritate calificata, voturile membrilor sai sunt ponderate astfel:
Germania, Franta, Italia si Marea Britanie – cate 29, Spania – 27, Olanda
– 13, Belgia, Grecia si Portugalia – cate 12, Austria si Suedia – cate 10,
Danemarca, Irlanda si Finlanda – cate 7, Luxemburg – 4. In aceasta
situatie actele Consiliului sunt adoptate: (1) cu intrunirea a cel putin 169
de voturi favorabile exprimate de cel putin doua treimi dintre membri. La
aceeasi data sus-mentionata si in acelasi art. 205 CE si 118 Euratom se
aduga un nou paragraf (4), in sensul ca, atunci cand o decizie urmeaza
sa fie adoptata cu majoritate calificata, un membru al Consiliului poate sa
ceara verificarea faptului ca statele membre ce constituie majoritatea
calificata reprezinta cel putin 62% din populatia totala a Uniunii, iar daca
aceasta conditie este dovedita a nu a fi fost indeplinita, decizia in cauza

1
Daca acest compromise nu are valoare juridical, el are incontestabil o valoare politica, in masura in care este dificil sa se impuna unui stat o
decizie pe care el o considera contrara intereselor sale vitele – J.-M. Favret, op. Cit., p. 75-76. A se vedea si Jo Shaw, op. Cit., p. 50-51; J.
Steiner, L. Woods, op. Cit., p. 21; J. Fairhurst, C. Vincenzi, op. Cit., p. 78-79.
nu este adoptata. Se apreciaza ca acest sistem ar da Germaniei – tara
cea mai populata din Uniune – un avantaj determinant 1)

Protocolul mentionat mai prevede (in parag. 2 al acluiasi art. 3) ca, la

momentul fiecarei aderari, limita avuta mai sus – atunci cand este
necesara intrunirea a cel putin 169 de voturi favorabile exprimare de
majoritatea membrilor daca este prevazuta in Tratat adoptarea pe baza
unei propuneri a Comisiei – este calculata in asa fel incat limita majoritatii
calificate exprimata in voturi sa nu depaseasca limita ce rezulta din
tabelul care figureaza in Declaratia privind extinderea Uniunii Europene,
inclusa in Actul final al Conferintei care a adoptat Tratatul de la Nisa.
Conform acestei declaratii, pozitia comuna ce urmeaza a fi adoptata de
catre statele membre la conferintele de aderare in ceea ce priveste
ponderea voturilor in Consiliu va corespunde tabelului pentru o Uniune
de 27 de state membre (fiind avute in vedere statele candidate cu care
au inceput efectiv negocierile de aderare), astfel: Germania, Marea
Britanie, Franta si Italia – cate 29, Spania si Polonia – cate 27, Romania
– 14, Olanda – 13, Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria si Portugalia – cate
12, Suedia, Bulgaria si Letonia, Slovenia, Estonia, Cipru si Luxemburg –
cate 4, Malta – 3, adica in total 345 de voturi. Pentru adoptarea actelor
Consiliului vor fi necesare cel putin 258 voturi favorabile exprimate de
majoritatea membrilor, cand Tratatul prevede adoptarea pe baza unei
propuneri a Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptare vor fi necesare
258 de voturi favorabile exprimate de cel putin 2 doua treimi dintre
membri. Cand o decizie urmeaza sa fie adoptata cu majoritate calificata,
un membru al Consiliului poate sa ceara o verificare in sensul ca statele
membre constituind aceasta majoritate reprezinta cel putin 62% din

1
In acest sens J. Touscoz, op. Cit., p. 229.
populatia totala a Uniunii2). In ipoteza in care se dovedeste ca aceasta
conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu este adoptata.

Intr-o alta Declaratie inclusa la Actul final al Conferintei care a

adoptat Tratatul de la Nisa, relativa la limita majoritatii calificate si
numarul de voturi pentru o minoritate de blocaj intr-o Europa extinsa, s-a
prevazut ca in masura in care nu toate tarile enumerate in Declaratia
privind extinderea Uniunii Europene au aderat la Uniune cand noile
ponderari ale votului au efect(1 iannuarie 2005), limita pentru majoritatea
calificata se va deplasa, conform ritmului aderarilor, de la un procentaj
sub cel curent la un maximum de 73,4%. Cand toate statele candidate
mai sunt mentionate vor adera, minoritatea de blocaj, intr-o Uniune de
27, va fi marita la 91 de voturi si limita majoritatii calificate ce rezulta din
tabelul stabilit in Declaratia privind extinderea Uniunii Europene va fi
automat adaptata in mod corespunzator.

Unele decizii trebuie sa fie luate cu respectarea principiului

unanimitatii, aplicandu-se in acest scop art. 205 parag.3: „abtinerile din
partea membrilor prezenti personali sau reprezentanti nu vor putea
impiedica adoptarea de catre consiliu a actelor pentru care se cere
uaninimitate”. In consecinta, prevederea in sine permite sa se faca
aprecierea ca, in realitate, este necesara numai o majoritate de fapt prin
care punerea in practica a dispozitiilor Tratatului este asigurata.

Unanimitatea este ceruta in situatii strict delimitate si mai ales

atunci cand sunt in cauza hotararii de o exceptionala importanta. Astfel
ea a fost sau este prevazuta, dupa caz:

2
Cifrele pentru aceasta populatie si pentru fiecare stat membru sunt mentionate in Regulile de Procedura ale consiliului(anexa IIA). Inainte
de 1 septembrie din fiecare an, statele membre urmeaza sa comunice Biroului Statistic al Comunitatilor Europene, datele privind populatia
lor totala la 1 ianuarie anul curent, Consiliul urmand sa publice in J.Of.,cu efect de la 1 ianuarie 2006, a se vedea decizia consiliului
nr.2006/34 din 23 ianuarie 2006-J.Of. L22/32 din 26 ianuarie 2006(populatia totala a Uniunii luata in calcul este de 461.324.000 locuitori,
pragul de 62% fiind de 286.020.900 de locuitori).
 - pentru o perioada limitata, pana la o anumita data, in prima, a doua
sau intreaga perioada de tranzitie(sau in alte situatii), dupa care
este necesara majoritatea, spre exemplu, fostul art. 63 parag.2 CE
(modificat prin TA si devenit art.52 parag.1), art.101CE (modificat
prin TA si devenit art. 96), art. 279 parag.1 CE.

- pentru o perioada neprecizata, spre exemplu, art.42, 57,71

parag.2, art. 94, 100(prin modificarile aduse de Tratatul de la Nisa
se cere majoritate calificata), art.190 parag.4, art.207 parag.2, art.
269 toate CE.

In unele dintre aceste situatii unanimitatea este ceruta atunci cand

masura constituie un regres in planul dreptului comunitar, precum in
cazurile prevazute la art. 57CE, care priveste liberalizarea circulatiei
capitalului cu destinatia sau provenind din tarile terte, si la art.71 parag.2
CE, cand sunt hotarate dispozitii privind regimul de transport si a caror
aplciare ar fi susceptibila sa afecteze grav nivelul de viata si de folosire a
fortei de munca in unele regiuni ca si exploatarea echipamentelor de
transport. Numai putin, chiar prin Tratatul de la Nisa au fost introduse noi
dispozitii potrivit carora se aplica regula unanimitatii, spre exemplu
art.181A parag.2, art.225A alin.(1) si (4) art. 229A, art.266 alin. ultim-
toate CE.

Intr-un plan opus, este necesar a fi intrunita majoritatea atunci cand

se intentioneaza sa se adopte o decizie permisiva, ca in ipoteza retinuta
de art.88 parag.2, partea a III-a privind considerarea ajutoarelor acordate
de state ca fiind compatibile cu piata comuna, derogatoriu de la
prevederile sau regulile prevazute la art. 87 si 89.

In unele cazuri, regula unanimitatii a fost inloduita de regula

majoritatii ca urmare a unor modificari legislative, asa cum s-a intamplat
in domeniul transporturilor maritime si aeriene prin adoptarea AUE(art.28
parag.5), aceasta spre a se facilita aplicarea regulirlor tratatelor, sau in
cazurile art.100, art. 190 parag.5, art.207 parag.2, art.223 alin. ultim,art.
263 alin.4, art. 273 parag.3 toate CE), ca urmare a modificarilor ce le-au
fost aduse prin Tratatul de la Nisa(extinderea votului cu majoritate
calificata fiind, defapt, unul dintre obiectivele conferintei
interguvernamentale ce a dus la adoptarea acestui Tratat) 1). In acelasi
context, trebuie observat ca, numai putin, chiar o dispozitie unilaterala
paote fi adaugata la aplicarea normala a Tratatului, ca in cazul
compromisului de la Luxemburg din 28-29 ianuarie 1996-sus mentionat.

Consiliul incheie acorduri internationale care au fost negociate de

Comisie, in virtutea art.300 CE.

In materie bugetara adopta bugetul, cu contributia legislativa a

Parlamentului-art. 203 CE.

In afara actelor cu caracter normativ, Consiliul poate sa hotarasca

impunerea de amenzi intr-un cuantum determinat, in procedura
prevazuta la art.104 CE privind deficitele publice(parag.11) sau sa
adreseze recomandari statelor(de exemplu, art.99 parag.4 CE-la
recomandarea Comisiei, art.149 parag.4 CE-la propunerea Comisiei) ori
sa adopteze actiuni si pozitii comune in domeniul cooperarii politienesti si
cooperarii judiciare in materie penala si al politicii externe si de securitate
comune.

Consiliul are o competenta generala de a adopta actele mentioante

la art.249 din Tratat. Doar atunci cand este expres prevazut in Tratat, el
trebuie sa adopte un act de o natura determinata, de exemplu, directive
sau decizii(acestea din urma in acceptiunea concreta a unor categorii de
1
A se vedea si J.-C. Gautron, op.cit.,p.166(au fsot in discutie douazeci de situatii in care s-a inlocuit regula unanimitatii cu aceea a
majoritatii calificate).
acte)-art.119 parag.2 lit.b), sau numai directive-art.137 parag.2, partea
intai, ori numai decizii-art. 104 parag.6,9,11,12. In lipsa unei dispozitii
speciale, actele Consiliului pot fi adoptate in forma oricareia dintre
categoriile de acte enuntate la art.249, potrivit cu obiectivele de
indeplinit1). Uneori, textele legale prevad numai adoptarea unei „masuri”
sau chiar a unor „actiuni de incurajare”, ca in cazurile art.149 parag.4,
art. 150 parag. 4, art. 151 parag.5, art.137 parag.2 lit.a)-toate CE, fara a
se specifica natura actelor de adoptat si excluzandu-se, in unele situatii,
armonizarea dispozitiilor legislative si regulamentare ale statelor
membre. Aceasta inseamna ca, de exemplu, sunt excluse directivele de
armonizare sau ca actele in cauza pot sa aiba mai mult un caracter de
recomandare ori o forta obligatorie minima. Dispozitiile respective sunt
justificate, in opinia noastra, prin retinerile statelor de a supune unei
reglementari comunitare unele domenii(educatie, pregatire profesionala,
culturala) intr-o viziune unitara, comuna, data fiind unele traditii si
specificul national puternic inradacinate in unele sau altele dintre statele
membre.

III.3. Actele Consiliului European

Prin AUE, art.2, a fost instituit Consiliul European care reuneste

sefii de stat sau de guvern din statele membre, precum si pe
presedintele Comisiei, asistati de ministrii de externe si de un membru al
Comisiei. El se intruneste de cel putin doua ori pe an sub presedintia
sefului de stat sau de guvern al statului membru care exercita presedintia
Consiliului1). Aceste dispozitii sunt reluate aproape identic in TMs., in
1
Intrunirile obisnuite semestriale ale Consiliului European au loc in ultima luna a incheierii perioadei de sase luni in care fiecare stat
membru exercita, prin rotatie, presedintia Consiliului Uniunii Europene(conform art.203 alin.2CE), intr-o localitate din cadrul statului
art.D[4]. Dupa cum se poate observa, Consiliul European nu a fost
evidentiat, in contextul sistemului institutional al Comunitatilor, ca un
organism cu atributii specifice, decizionale. Prin TMs., Consiliul
European i s-a incredintat misiunea-pe care o exercita in fapt si mai
inainte2)-de a da Uniunii Europene impulsurile dezvoltarii sale si de a-i
defini orientarile politice generale. El nu participa la procesul formal de
luare a deciziilor stabilit prin tratatele comunitare, ci doar se pronunta din
punct de vedere politic si stabileste liniile generale ale politicii
comunitare, sarcina punerii ei in aplicare revenind organismelor
comunitare, in special Consiliului. El stabileste strategii comune care
sunt puse in aplicare de Uniune in domeniu in care statele membre au
interese comune importante.

Tratatul de la Amsterdam a confirmat statutul Consiliului European

ca principala sursa a impulsului Europei. Acest Consiliu are cel mai inalt
statu politic, astfel ca, in masura in care este relevant pentru politica
comunitara, nimic nu poate fi exclus intr-adevar de pe agenda intrunirilor
sale1).

De exemplu, Consiliul European dezbate, conform art.99 CE, o

concluzie privind marile orientari ale politicilor economice ale statelor
membre si ale Comunitatii si numai pe baza acestei concluzii Consiliul,
statuand cu majoritate calificata, va adopta o recomandare care
stabileste aceste orientari.

membru respectiv. In conformitate cu Declaratia relativa la locul de intrunire a Consiliului european, adoptata de conferinta reprezentatilor
guvernelor statelor membre convocata la Bruxelles pentru a hotara de comun acord modificarile tratatelor(TMs.,CE, Euratom si CECO) si a
unor acte conexe(ce a dus la adoptarea Tratatului de la Nisa si a altor documente), incepand din 2002, in Consiliul European de fiecare
presedintie se va tine la Bruxelles, iar cand Uniunea va cuprinde optsprezece membrii, toate intrunirile acestui Consiliu vor avea loc la
Bruxelles
2 Ase vedea Cl. Blaumann,Le conceil Europeene, in RTDE nr.1/1976,p.7 si 13-20. Evident, erau in discutie comunitatile europene. A se
vedea si D.Simon,op.cit.,p.129; J.Wrts, european conceil,north(TMC Asser Instituit),Amsterdam,London,New-York,Tokio, 1992;J.-M.
Favret,op.cit.,p.66.

1
A se vedea F.Heyes-Rens Shaw, The European Conceil and the conceil of Ministers,in developments in the European Union(Ed.L.Cram,
D.Dinan, N.Nugent)…,p.24 si 131 si W.Cairns,op.cit.,p.29.
2 F. Hayes-Renshaw,op.cit., in Developments in The European Union (Ed.L.Cram,D.dinan,N.Nugent)…,p.24
3 S-a afirmat ca acest Consiliu European ar fi “…in parte o institutie comunitara”,dar a fost incadrat, concomitant, intre “organe
paracomunitare”. S-a mai sustinut ca nu este prevazut in Tratate.
 Asadar, Consiliul European nu este in mod legal o institutie nici a
Comunitatii Europene, nici a Uniunii Europene, el exista si actioneaza
mai curand ca un „super-Consiliu” in componenta mai sus precizata 2).

Consiliul European a adoptat decizii de principiu in probleme

importante chiar inainte sa fi fost facuta o propunere din partea Comisiei
sau a Parlamentului European sa fi fost consultat, ceea ce ar imprima un
anumit caracter discretionar unora dintre hotararile sale. Hotararile sale
nu sunt supuse procedurii de adoptare prevazuta in tratatele
comunitare(chiar daca pot sa fie implicate, totusi, si institutiile
comunitare) si, neintrand in sfera actelor comunitare strict stabilite care
pot fi adoptate de institutiile desemnate, ele nu pot avea efectele juridice
care sunt acordate actelor institutiilor comunitare, a caror validitate si
interpretare pot sa faca obiectul dezbaterii Curtii de Justitie pentru darea
unei hotarari preliminarii(art.225 parag.3 si art.234 CE, art. 156 Euratom)
ori a caror legalitate poate fi revizuita de aceasi Curte, conform art.230
CE si art.146 Euratom. De aceea, prin actele Consiliului European nu pot
fi modificate obligatiile statelor membre stabilite prin Tratat sau prin
actele institutiilor comunitare3).

S-a considerat cu natura interguvernamentala a Consiliului

European este mai accentuata decat a Consiliilor sectoriale, nefiind
supus procedurilor de luare a deciziilor si regulilor care sunt obligatorii
pentru Consiliu. In cadrul lui nu se voteaza, in mod normal se discuta un
puct de pe ordinea de zi pana ce se va fi ajuns la un consens general,
astfel ca un asemenea mod de a se proceda deseori are ca rezultat
concluzii si declaratii de principiu, lasand ca detaliile sa fie rezolvate mai
tarziu la un nivel mai jos al ierarhiei Consiliului, transpunerea lor in
practica urmand a se face in conformitate cu prevederile pertinente ale
Tratatelor1).

In literatura juridica romana s-a admis ca acestui Consiliu in

discutie nu i-a fost consacrata in mod formal capacitatea de a legifera
decat un titlu cu exceptie, invocandu-se art.109J[121] alin. 3 si 4 din
Tratat2). Vom preciza ca in nici-o dispozitie din Tratat nu este prevazuta,
chiar si formal, posibilitatea pentru Consiliul European de a legifera si,
evident, nici in art.109 J[121], unde este vorba de Consiliul Uniunii
Europene intrunit la nivelul sefilor de stat si de guvern.

Deciziile importante luate de-a lungul anilor in cadrul Consiliului

European au privit cu deosebire introducerea alegerilor directe,
extinderea Comunitatilor, ca in cazul Consiliului European din decembrie
1992 de la Edinburgh cand s-a dat acordul pentru primire de noi membri-
Austria, Finlanda si Suedia, materiile bugetare-pentru cele patru tari
comunitare considerate mai putin dezvoltate-Spania, Grecia, Portugalia
si Irlanda, reforma politicilor agricole comune, stabilirea Uniunii
Economice si Monetare etc.
Cap. IV Alte probleme procedurale pentru adoptarea actelor comunitare
Rolul Comisiei si al Coreper

Pentru adoptarea hotararilor Consiliului este necesar sa se

intruneasca conditia majoritatii absolute a membrilor sai in favoarea
actului propus, daca nu este altfel prevazut in Tratat(art.205 parag.1) 2).

1
A se vedea F.Hayes-renshaw,op.cot.,in Developments in the European Union(Ed.L.Cram,D.Dinan,N.Nugent)...,p.25 si W
Cairns,op.cit.,p.29. Consiliul European intervine in unele cazuri ca instanta de apel pentru deblocarea dosarelor care nu au putut fi
reglementate in cadrul celorlalte organisme, in special in cadrul Consiliului Uniunii(in materie bugetara sau al politicii agricole comune, de
exemplu)-J.M.Favret,op.cit.,p.67;esenta functiei acestui Consiliu, in comparatie cu orice alt organism comunitar, este compromisul-Jo Shaw
,op.cit.,p.131.
2 C. Leicu,op.cit.,p.75
2
A se vedea si supra,Cap. V,pct.3.2.
2 Pentru p[onderile voturilor si majoritatile calificate care au fost instituite la 1 ianuarie 2005-a se vedea ibidem.
 Toate tratatele comunitare fundamentale mai prevad cerinta
realizarii unanimitatii sau a unei majoritati calificate in unele ipoteze.
Prin AUE a fost prevazuta regula majoritatii calificate intr-o serie de
cazuri cum sunt cele mentionate la art.49 [40],57[47],70(abrogat prin
TA), 84[80] parag.2 in locul cerintei unanimitatii, TMs, introducand, la
randul sau, alte dispozitii in acelasi sens, de exemplu,
art.109K[122],189B[251],189C[252] sau 194[258] alin. ultim. Prin
Tratatul de la Nisa regula unanimitatii a fost inlocuita cu regula majoritatii
in alte cazuri, de exemplu art.100,190 parag.5, 207 parag.2, 223 alin.
ultim, 224,273 parag.3, 263 alin.4-toate CE, ori au fost introduse noi
dispozitii in sensul acestei majoritati, spre exemplu art.161 alin.3, 214
parag.2, 215 parag.2, 225A alin. 5, 246 alin. ultim-toate CE. Voturile
disponibile sunt repartizate fiecarui stat membru in anumite proportii pe
care le-am precizat deja2).
Art.205 nu prevede vreo conditie de realizare a cvorumului de
prezenta, astfel ca neparticiparea la vot a membrilor Consiliului nu
impiedica adoptarea hotararilor daca este realizat numarul de voturi
necesar pentru majoritatea calificata.
Abtinerea de la vot in situatia prevazuta la art.205 parag.3 cand se
cere conditia unanimitatii, presupune o abtinere a membrilor prezenti sau
reprezentanti, ceea ce face posibila luarea unei hotarari. Este necesara,
insa, indeplinirea cvorumului de prezenta care trebuie sa cuprinda
totalitatea membrilor Consiliului, astfel ca daca un membru nu doreste sa
exprime un vot negativ prin participare la vot, poate impiedica pe alta
cale luarea hotararii, prin neparticipare la vot si, deci, nerealizarea
unanimitatii1).

1
De aceea este inadmisibila o actiune indreptata, intre altele, contra Comisiei pentru declararea nulitatii unui act al Consiliului (regulament),
intrucat Comisia nu are putere decizionala proprie in acest caz (al efectuarii unei propuneri)-C. 299/85, Tokyo Juki Industrial Co. Ltd. c.
Consiliului si J. Cloos, G. Reinesch, D. Vignes, J. Weyland, op. Cit., p. 457-459; J.-M. Favret, op. Cit., p. 86.In cazul art. 113 si 210 CE,
Consiliul poate sa actioneze din proprie initiativa.
 Comisia detine un rol important in adoptarea hotararilor Consiliului
prin efctuarea de propuneri. Ea are drept de initiativa in
cvasiunanimitatea cazurilor in care Consiliul urmeaza sa decida,
indiferent daca se cere conditia majoritatii calificate sau cea a
unanumitatii1). Acest drept poate fi exercitat oricand ea considera
necesar, afara daca unele dispozitii legale prevad altfel.
Comisia nu ar putea, totusi, sa fie obligata sa prezinte Consiliului o
propunere daca vom corobora, in sprijinul acestei afirmatii art. 208, care
prevede posibilitatea pentru Consiliu de a cere Comisiei sa intrprinda
orice studii pe care el le considera oportune pentru atingerea obiectivelor
comune si sa-i prezinte orice propuneri corespunzatoare, si art. 218
parag. 1, care mentioneaza ca aceste doua institutii se vor consulta
reciproc si vor organiza de comun acord metodele lor de cooperare. Fara
indoiala, daca, urmare a studiilor efectuate, Comisia va constata ca nu
este cazul sa faca propuneri, va informa Consiliul despre acest lucru in
cadrul procedurilor de consultare; in caz contrar, rolul Comisiei ar putea fi
limitat la unul executoriu pur si simplu, fara putinta de apreciere, Consiliul
urmand sa obtina solutia in sensul pe care el l-a preconizat ab initio.
Totusi, Comisia este obiligata sa raspunda favorabil solicitarii
Consiliului in ipoteza in care Tratatul impune legislatorului comunitar sa
hotarasca un act intr-un termen determinat, in caz contrar acest legislator
ar fi impiedicat sa legifereze deoarece ipoteza abtinerea Comisiei este
culpabila si ar putea face obiectul unei actiuni privind abtinerea de a
actiona1).

1
In acest sens, J.-M. Favret, op. cit., p. 85.
2 C. 280/93, Germania c. Consiliului, hot. Din 5 oct. 1994, considerand. 36, in ECR, 1994, 10, 4975,5054. Pentru cazul retragerii unei
propuneri de catre Comisie, a se vedea propunerea din 6 febr. 2001, pentru un regulament al Consiliului in vederea extinderea la cetatenii
statelor terte a prevederilor Regulamentului Nr. 1408/71 privind aplicarea schemelor de securitate sociala persoanelor angajate, lucratorilor
nesalariati (independenti) si membrilor lor de familie care se deplaseaza in interiorul Comunitatii, retrasa in 10 ian. 2002 – Bull. UE nr. 1-
2/2002, p.34.
3 A se vedea si P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. cit., p. 255.
4 C. 21/94, Parlamentul c. Consiliului, hot. Din 5 iulie 1995, in ECR, 1995, 7 (I), 1828 si C. 65/92, Parlamentul c. Consiliului, cit. supra
(consid. 21, p. 668). In legatura cu obligatia de consltare sau reconsultare a Parlamentului cand textul final adoptat se indeparteaza
substantial de textul in legatura cu care a fost deja consultat, a se vedea C. 280/93, Germania c. Consiliului, hot. Din 5 oct. 1994, consid. 38,
in ECR, 1994, 10, 5054-5 .
 Comisia isi poate modifica propriile propuneri facute Consiliului sau
chiar le poate retrage (art. 250 parag. 2 CE, art. 119 parag. 2 Euratom),
in timpul procedurilor care duc la adoptarea unui act comunitar, atat
vreme cat Consiliul nu a decis inca. Este lipsit de consecinta faptul ca, in
procedurile de adoptare a unui regulament, propunerea din partea
Comisiei, modificata conform cu acordul politic acceptat de membrul
competent in numele Comisiei la sedinta Consiliului si aprobat de
colegiul comisarilor, nu este formulata in scris 2). Consiliul va decide in
unanimitate cand actul in cauza instituie un amendament al propunerii
Comisiei, sub rezerva art. 251 parag. 4 si 5(art. 250 parag. 1).
In concret, propunerile sunt pregatite de serviciile Comisiei
compuse din experti numiti de guvernele statelor membre si actionand in
nume propriu3). Pot fi consultate si partile interesate sau orice alta parte.
Dupa ce au loc mai multe sedinte de lucru, Comisia va putea adopta
decizia sa care va fi prezentata Consiliului sub forma propunerii. Daca
este cazul vor fi consultati Parlamentul, Comitetul Economic si Social si
alte comitete, care se vor pronunta in consecinta dupa ce va fi audiata
Comisia. Participarea Parlamentului in procesul legislativ al Comunitatii
conform cu procedurile stabilite in Tratat – asa cum a remarcat Curtea de
Justitie in legatura cu obligatia de consultare – reprezinta un factor
esential in balanta institutionala preconizata de acesta; aceasta putere
reflecta principiul democratic fundamental ca poporul trebuie sa ia parte
la exercitarea puterii prin intermediul unei adunari reprezentative 4). In
conformitate cu Regulile de Procedura ale Consiliului (din 2004)
presedintele acestuia, luand in considerare programul anual al
Consiliului, ea fiind trimisa celorlalti membri ai Consiliului si Comisiei cu
cel putin 14 zile inainte. Ea va cuprinde subiecte cu privire la care a fost
primita o cerere pentru includere in agenda, impreuna cu orice
documente privitoare la ele, de catre secretariatul general, de la un
membru al Consiliului sau de la Comisie cu cel putin 16 zile lucratoare
inainte de inceperea intrunirii.
Agenda provizorie va fi impartita in Partea A si Partea B.
Subiectele pentru care este posibila aprobarea Consiliului fara discutie
sunt incluse in Partea A, dar acest fapt nu exclude pentru un membru al
Consiliului posibilitatea de a exprima o opinie la momentul aprobarii
acestor subiecte si a include informatiile sale in procesul verbal.
Pe de alta parte, desi, conform art. 253 CE, propunerile din partea
Comisiei trebuie sa fie avute in vedere de Consiliu in actele pe care le
poate adopta numai pe baza unei propuneri a acesteia, acest articol nu
pretinde citarea oricarui amendament ce poate fi facut subsecvent la
acele propuneri1).
In cazul Partii „B” a agendei au loc discutii in Consiliu pentru un
punct de vedere comun, fiind necesare realizarea unanimitatii,
impunandu-se, asadar, concesii reciproce2).
Totusi, un subiect „A” este retras de pe agenda, afara de cazul
cand Consiliul decide altfel, daca o pozitie asupra unui subiect „A” ar
putea sa duca la discutii suplimentare relativ la aceasta sau daca se
constata o denaturare esentiala a continutului si scopului propunerii asa
cum ea le proiectasesi avansase2).
Asa cum s-a mai aratat2), Comitetul reprezentantilor permanenti ai
statelor membre(Coreper) raspunde de pregatirea lucrarilor Consiliului si
de realizarea sarcinilor ce ii sunt incredintate (art. 207 parag. 1 CE si art.
19 din Regulile de Procedura ale Consiliului).El examineaza in prealabil
toate subiectele de pe agenda unei intruniri a Consiliului, afara daca nu
se decide altfel de Consiliu.Aceste comisii sau grupari de lucru se
1
C. 280/93, Germania c. Consiliului, cit., supra (consid. 37, p. 5054).
2 A se vedea P.J. Kapteyn, P. ver Loren van Themaat, op. Cit., p. 255-256, precum si F. Hayes-Renshaw, op. Cit., in Developments in the
European Union (Ed. By L. Cram, D. Dinan, N. Nugent)…, p. 28-29.
2
Ca in cazul Deciziei Nr. 85/327 din 15 iunie 1987 (“Erasmus”) – J.Of. L 166/20 din 25 iunie 1987, a carei propunere initiala a fost retrasa
si s-a efecuata o reformulare.
2 Supra, Cap. V, pct.3.1.
3 L. Cartou, op. cit., p. 79.
compun din functionarii reprezentantelor permanente, experti ai
guvernelor, functionari ai Comisiei. Ele pot fi permanente, pentru
probleme de durata (de exeplu, pentru relatii externe, pentru sociale,
pentru transporturi) sau ad-hoc, insarcinate sa urmareasca anumite
probleme ce survin3).
In pregatirea lucrarilor, cand Consiliul primeste o propunere a
Comisiei, o transmisie Coreper, care, la randul sau, o poate incredinta
unei comisii sau unui grup de lucru ce va constata pozitiile statelor,
eventualele divergente si va defini optiunile politice intre care Consiliul va
trebui sa aleaga. Dupa aceasta, Coreper este din nou sesizat,
negocierile avand in acest sens stadiu un caracter politic. Comisia este
reprezentata in ambele faze, astfel ca va fi usor de realizat um copromis,
dar, in general, Comisia isi mentine propunerea din textul initial.
Unele acte ale Consiliului care sunt o problema urgenta pot fi
adoptate prin vot scris cand Consiliul sau Coreper decide in unanimitatea
sa se foloseasca aceasta procedura (art. 12 din Regulile mentionate).
Presedintele poate de asemenea sa propuna, in imprejurari speciale,
utilizarea acestei proceduri, fiind necesar ca toti membrii Consiliului sa
convina asupra procedurii respective.
Daca votul scris urmeaza sa fie dat asupra unei probleme pe care
Comisia a adus-o in fata Consiliului, este necesar si acordul acesteia.
Intr-o alta ipoteza, la initiativa presedentiei, Consiliul poate sa
actioneze in scopul implementarii politicii externe si de securitate
comuna, prin intermediul unei proceduri scrise simplificate (COREU). In
acest caz propunerea va fi considerata a fi adoptata la sfarsitul perioadei
stabilite de presedentie depinzand de urgenta problemei, afara daca un
membru al Consiliului obiecteaza.
Regulile de procedura ale Consiliului ( art. 5 parag. 2 ) prevad ca la
intrunirile acestuia urmeaza sa fie invitate Comisia, precum si BCE in
cazurile in care aceasta isi exercita dreptul ei de initiativa, Consiliul
putand, totusi, sa delibereze fara prezenta Comisiei sau BCE.