Izvoarele Constituţiei române de la 1866

Constantin C. Angelescu

Date autor:

Constantin C. Angelescu (16 februarie 1905, Bucureşti – 15 octombrie 2000, Iaşi) - jurist, istoric,
profesor universitar.
A absolvit liceul în Paris (1923). Studii universitare la Facultatea de Drept din Bucureşti (1923-
1926). Diplomat în studii superioare de drept public la Universitatea din Paris (1928). Diplomat
în studii superioare de economie politică la Universitatea din Paris (1930). Diplomat al Şcolii de
Ştiinţe Politice (1931). Doctor în drept al Universităţii din Paris cu teza La consultation directe
du peuple, en dehors de l’élection, d’après la Constitution de Weimar (1933). Referent stagiar la
Consiliul legislative.
Arestat pe motive politice (1952-1955). Cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie din Iaşi (1955-
1975). Şef al sectorului de Istoria modernă a României din cadrul Institutului de Istorie din Iaşi
(1967-1975.
Opera sa cuprinde numeroase studii şi articole de drept constituţional, de istorie a dreptului
public şi de istorie a românilor. Dintre acestea amintim: Izvoarele Constituţiei române de la
1866 (1926), Pedeapsa cu moartea la Români în veacul al XIX-lea (1927), Cei dintâi români
doctori în drept de la Paris (1928), Déclaration de guerre et referendum (1932), La crise de la
démocratie (1933), Unificarea legislativă faţă de articolul 137 din Constituţie (1934),
Iresponsabilitatea juridică a membrilor Adunărilor legiuitoare (1935), Proiectul de Constituţie
al lui Cuza Vodă de la 1863 (1935), Un jurist moldovean uitat: Teodor Veisa (1938),
Contenciosul administrativ român sub regimul Constituţiilor din 1923 şi 1938 (1939), Amnistia
în dreptul constituţional român (1940), Noua organizare constituţională a Statului român
(1941), Noi contribuţii la istoricul Constituţiei române de la 1866.
Fiecare stat modern are nevoie de o Constitutie, pentru ca intr-un stat de drept, guvernantii nu
exercita puterea decat in virtutea unor prerogative stabilite intr-un act, prin care sunt investiti cu
anumite functii. O asemenea investire se face prin intermediul Constitutiei.
Introducere:
Constituţia – legea fundamentală a unui stat – reprezintă un acord de voinţă între
guvernaţi şi guvernanţi, toate celelalte legi urmând să fie adoptate în conformitate cu această
normă superioară. Ea conţine norme şi principii care legitimează actul de exercitare a puterii
politice, stabileşte constituirea şi funcţionarea structurilor de putere, fixează cadrul general al
reglementării juridice a relaţiilor sociale, a mecanismelor şi organismelor de apărare a ordinii
sociale1. Constituţia reprezintă izvorul regimului politic, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale cetăţeanului.
Regimul politic de natură liberală, instituit în anul 1866, s-a circumscris celor mai înaintate
regimuri din Europa, din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fiind considerată una
dintre cele mai avansate ale timpului2, Constituţia din anul 18663 a stabilit principiile esenţiale
ale progresului, ca o cerinţă majoră a realizării idealului naţional. Cuprinzând 133 de articole,
grupate în 8 titluri, această Constituţie prevedea principiul separării puterilor în stat: executivă,
legislativă şi judecătorească. Astfel, puterea executivă era exercitată de domn, împreună cu
miniştrii; puterea legislativă era exercitată colectiv, de către domn şi Reprezentanţa naţională.
Reprezentanţa naţională era bicamerală, fiind constituită din: Adunarea Deputaţilor şi Senat.
Modul de recrutare şi formare a corpului electoral era fundamentat pe votul cenzitar. Puterea
judecătorească se exercita de către curţi şi tribunale. Erau statuate o serie de drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti: libertatea individuală, a învăţământului, de a comunica şi publica liber ideile şi
opiniile, dreptul de întrunire şi asociere, inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului. Proprietatea,
de orice natură, era declarată sacră şi inviolabilă, cu excepţia cazurilor de expropriere pentru
cauză de utilitate publică. Această Constituţie a fost revizuită în anii: 1879, 1884, 1917.
Cuprins:
După mai multe păreri răspândite opera legislativă anilor 1864-1866 a fost o simplă traducere a
unor legiuiri apusene, întocmite cu o iuțeală uimitoare, în câteva săptămâni.
Întregul merit îi revine domnului George Nedelcu care a stabilit primul cât de greșită este o
asemenea părere,în ceea ce privește codul civil.(publicat într-un studio in revista ,,Dreptul”)
Acesta a arătat sprijinindu-se pe documente deosebit de prețioase,dar care fuseseră pâna atunci
neglijate,contrat celor susținute de Nacu și Dim. Alexandrescu,codul civil roman nu a fost
elaborat numai in 40 de zile (de la 10 Octombrie 1864 la 20Noiembrie 1864)cum se crezuse,ci în
mult mai mult timp.Se lucrase la unele proiecte de legiuire civilă încă din anul 1862.Andrei
Rădulescu , într-o lucrare recent ,cercetează această problemă și aduce argumente noi.Acesta
ajunge la aceeasi concluzie
În ceea ce privește Constituția de la 1866 s-a susținut acceași eroare.S-a zis astfel ,că ea ar fi fost
o traducere a Constituției belgiene , întocmită în grabă și lipsită de colaborarea multor persone de
seamă din aceea perioadă.
D.Iorga într-o conferință ținută la Institutul Social (1921)regret mai ales lipsa lui
M.Kogălniceanu de a se implica la elaborarea Constituției. ,, Împrejurările au făcut-zicea domnia
sa,ca la 1866 M.Kogălniceanu socotit că autorul loviturii de Stat de la 1864.

S-a ajuns atât de departe încât ,D. Lupaș,cunoscutul profesor de istorie de la Universitatea din
Cluj a făcut surprinzătoarea afirmație că Constituția de la 1866 ar fi fost tradusă dupa Constituția
belgiana în 24 de ore de C.A.Rosetti și de Eugen Carada.Aceasta afirmație nu era susținută de
nici un argument.
În primul ramd,proiectul Constituției de la 1866 a fost elaborate de Consiliul de Stat din care nu
făcea parte nici C.A.Rosetti și nici Eugen Carada.
În al doilea rând ,actele încheiate cu prilejul lucrărilor pregătitoare păstrate într-un dosar aflat la
Arhivele Statului din Bucuresti,ne arată că proiectul redactat de Consiliul de Stat și depus de
guvernul Locotenenției Domnești în Adunarea Constituantă din 1866 nu era în întregimea lui,
decât reproducerea unui proiect de Constituție mai veche, elaborat în 1859de Comisiunea
Centrală de la Focșani.
Proiectul Comisiunii Centralea constituit izvorul principal al Constituției de la 1866.
Convențiunea încheiata la Paris in 7/19 August 1859 crease o Comisie Centrală cu sediul la
Focșani, având rolul de a pregăti legile comune în ambelePrincipate. Comisia Centrală își începe
activitatea la data de 10 Mai1859. În ședinta de la 30 Mai ,Gr.Sturza,fiul fostului domnitor
Mihail Sturza,propuse sa revizuiască Regulamentele Organice.O contra -propunere sosită din
partea lui Chr.Tell ( susținută si de catre M.Kogălniceanu )prin care cere elaborarea unei
constituțiuni,pe baza dorințelor exprimate în 1859 de Divanul ad-hoc al Moldovei .Propunerea
lui Gr.Sturza a fost admisă datorită votului președintelui,deși din 16 votanți erau prezenti doar 8
glasuri.
În ședința de la 10 Iunie Gr.Sturza,cade în contrazicere deoarece se hotărî totuși să aleagă o
comisiune care să pregăteasca un proiect de constituție.La 8 Iulie acest proiect a fost adus în
dezbaterile Comisiunii Centrale.S-a purtat discuții privind unirea și a aducerii unui principe
străin.Discuțiunea pe articole înfațisează mai multe interese,datorită mai ales contribuției lui
M.Kogălniceanucare a susținut numeroase amendamente.Proiectul a fost admis la 9 Octombrie
cu 14 voturi si 2 abțineri.
Proiectul de la 1859 al Comisii Centrale era,aproape în întregimea lui,o simpla reproducere a
Constituției belgiene .Se poate demonstra cu ușurintă prin asezarea față în față a celor două texte.
Explicația influienței se găsește ,nu doar în faptul că Constituția belgiană se bucura pe atunci de
o reputație exagerată ,fiind socotită o operă a liberalismului ,dar mai ales în faptul că din 1857
Constituția belgiana fusese tiparită la Iași într-o traducere romaneasca de către T.Veisa.
T. Veisa (licențiat in drept)a fucat un rol important în legislația Pricnicatelor Unite.
,,el se simțea dator de a traduce în limba națională legile constituționale ale Belgiei,pentru xa
compatrioii,care vor fi aleși spre a contribui la organizația organizația țării să nunce a ochire
asupra acestei carți și să culeagă din așezăminteleării să nunce a ochire asupra acestei carți “
Proiectul de la 1859 mai are si alte izvoare:-dorințele exprimate în Divanul Ad-hoc din Moldova
- Convențiunea de la Paris (7/19 august 1859)inspirase si ea lucrările Comisiunii Centrale
Art.56 datorită stăruinței lui M.Kogalniceanu pedeapsa cu moartea si pedepsirea prin bătaie au
fost anulate.
În ambele acte(Proiectul de la 1859 /Constituția de la 1866 ) se găsesc idei asemănatoare:-
despre titlurile de noblețe străină
-Libertatea presei si judecarea delictelor de presă de către jurați
fost o încercare de a le da românilor o organizare de stat modern și de a desăvarșii Unirea
Principatelor.
-exproprietatea pentru o cauză de interes public
Se dorea o Constituție care să nu fie impusă de străini cum fusese Regulamentele Organice,
aceștia doreau o operă națională care să fie acceptată de națiunea română.
Asemănarea între Proiectul de la 1859 și Constituția de la 1866 este surprinzătoare.Sunt
deosebiri de formă si de fond.

Deosebiri de formă Deosebiri de fond(sunt destul de numeroase)

Proiectul Constituței de la 1866 e mai îngrijit Multe dispozițuni ale Proiectul Comisiunii
redactat Centrale nu au mai fost reproduce in Proiectul
Constituței de la 1866
Frazele sunt mai scurte A fost întlăturat actul III,al capitolului
IV,privind organizarea și atribuțile Comisiunii
Centralea-aceasta fiind desfintata de mult timp.
A fost suprimat ca inutil titlul I,care face
referință la Unirea Principatelor
Concluzie:
Se dorea un domn străin ,membru al unei dinastii europene. Se pune pe seama lui Carol I
schimbarea radicală prin care a trecut ţara noastră. „România a avut norocul de a avea pe tron un
principe de Hohenzollern, care ne conecta la realitatea europeană. Rangul României a devenit, în
aceea vreme, echivalent cu rangurile marilor state din Europa“,

Reiese așadar , că Constituția de la 1866 nu a fost o traducere în grabă a Constituției

belgiene ,ci o simplă prelucrare a Proiectului Comisiunii Centrale de la 1859.
Bibliografie: Constantin I. Angelescu, Izvoarele Constituţiei române de la
1866,Cluj-Napoca ,1926