Invadarea Poloniei

(1939)

Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Wojna obronna 1939 roku–Războiul de

apărare din 1939, de germani: Polenfeldzug–Campania poloneză, având numele de cod dat de
Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și "Campania poloneză din
septembrie" ori "Războiul polono-german din 1939"), a fost inițiată de Germania
Nazistă, Uniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia, fiind evenimentul care a declanșat al
doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale
mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea Poloniei a marcat
începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai Poloniei
(Regatul Unit și Franța) au declarat război Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă
vreme de Canada, Australia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai
o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată
cu ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici.
 După un presupus "atac polonez" de
pe 31 august 1939, o înscenare germană
de fapt, forțele germane au atacat
Polonia din nord, sud și vest în ziua
următoare. Cu liniile de apărare mult
prea întinse de-a lungul granițelor țării,
forțele poloneze au fost nevoite să se
retragă spre răsărit. După înfrângerea
din bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul
lunii septembrie, germanii au cucerit un
avantaj indiscutabil. Forțele poloneze au
început să se retragă către sud-est, Soldații germani distrugând un punct polonez de trecere al frontierei
pe 1 septembrie 1939.
conform unui plan care prevedea o
apărare îndârjită în zona așa-
numitului cap de pod românesc, unde
urmau să aștepte promisul
contraatac Aliat.
 Pe 17 septembrie 1939, Armata Roșie sovietică a
atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu
Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă
a Pactului Molotov-Ribbentrop, care împărțea Europa
Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă.
Trebuind să facă față luptei pe două fronturi, guvernul polonez
a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai
era posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și
tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1
octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în
totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez nu s-a
predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor
terestre și aeriană poloneze au fost evacuați
în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au
emigrat pentru a se alătura nou create Armate poloneze
din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.
„Cei trei mari”: Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif St
 în timpul întâlnirii de la Ialta din 1945.
 Forțele angrenate în conflict

• Germania:
Germania avea un avantaj numeric important asupra Poloniei. Heer (Armata terestră germană) avea aproximativ
2.400 de tancuri organizate în 6 divizii panzer, care foloseau o nouă tactică de luptă. Luftwaffe (Armata aerului) asigura sprijin
tactic și strategic, în special prin intermediul bombardierelor în picaj, care atacau și dezorganizau aprovizionarea și
comunicațiile inamicului. Toate aceste noi metode operaționale au fost denumite Blitzkrieg (Războiul fulger), dar istoricii sunt
în general de acord că, în cazul campaniei din Polonia, tacticile folosite de germani au fost mai conservatoare

• Polonia:
Între 1936 și 1939, Polonia a investit masiv în industrializare în Regiunea Centrală Industrială. Pregătirile pentru un
război de apărare împotriva Germaniei se derulau de mai mulți ani, dar majoritatea planurilor presupuneau că luptele nu
aveau să înceapă până în 1942. Pentru a face rost de banii necesari industrializării, Polonia vindea o bună parte a
echipamentului modern pe care îl producea. Armata poloneză putea mobiliza cam un milion de soldați, dar mai puțin de
jumate dintre ei se aflau sub arme pe 1 septembrie.

• Uniunia Sovietica şi Slovacia

atunci când Germania le-a cerut slovacilor ajutor să atace Polonia, aceștia au fost de acord. Ei au trimis un grup de
armată, numit câmp Armata Bernolák sub comanda generalului slovac Ferdinand Catlos. Campania lor a început în
septembrie, 1939. Ei au ocupat orașul polonez Tatranska Javorina și mai multe zone din Polonia (care sunt parte a Slovaciei de
astăzi). S-au confruntat doar cu o singură forță poloneză, Armata Karpaty. La sfârșitul atacului, ei au ocupat o mare parte din
sudul Poloniei, cu costul de numai 37 bărbați uciși și 114 răniți.
 Planurile de luptă
• Planul german
Planul german de atac asupra Poloniei, Fall Weiss, a fost conceput de șeful Marelui Stat Major, generalul Franz Halder, și dus la îndeplinire de
comandantul suprem al invaziei, generalul Walther von Brauchitsch. Planul prevedea declanșarea ostilităților mai înainte de înmânarea
declarației de război și urmărea doctrina tradițională a încercuirilor largi și de distrugere ulterioară a forțelor inamicului. Avantajele materiale
germane, printre care tancurile și avioanele moderne, aveau să aducă victoria rapidă atacatorului. Infanteria, care nu era încă în întregime
mecanizată, dar care colabora perfect cu artileria foarte mobilă și cu unitățile eficiente logistice, urma să fie sprijinită de tancuri (panzere) și de
unități mici de infanterie mecanizată, (regimentele Schützen, care aveau să se transforme mai târziu în unitățile de panzergrenadieri), trebuia
să se deplaseze rapid, să se concentreze asupra unor locații bine desemnate ale inamicului, să le izoleze și să le distrugă. În această campaniei,
ideea blindată, (apărută încă în perioada interbelică și susținută de anumiți generali în frunte ce Guderian, strategie care presupunea atacuri
masive de tancuri menite să spargă frontul inamic și să asigure înaintări profunde în teritoriul inamic), nu a fost folosită, fiind preferate tacticile
tradiționale. Această abordare mai prudentă a fost datorată conservatorismului anumitor generali din Marele Stat Major, care încă mai
considerau că rolul tancurilor era acela de sprijin al marilor unități de infanterie.
• Planul polonez
Planul defensiv polonez, Plan Zachód–Planul Vest, fusese modelat de hotărârea politică de a amplasa forțele armate direct la granița polono-
germană, totul bazat pe promisul ajutor britanic. În plus, cele mai valoroase bogății naturale, întreprinderi industriale și cele mai bine populate
regiuni se aflau în apropierea graniței de vest (regiunea Silezia), iar politica poloneză se concentra pe protejarea acestor regiuni, mai ales că
mulți conducători ai statului se temeau că, dacă s-ar fi retras din zonele disputate cu Germania, britanicii și francezii ar fi fost tentați să
semneze un tratat separat de pace, similar cu Acordul de la München din 1938. În plus, niciuna dintre cele două țări aliate ale Poloniei nu-i
garantau acesteia integritatea teritorială. Date fiind aceste date, polonezii nu au fost de acord cu sfatul francezilor care le propunea să plaseze
principalele forțe de apărare în spatele barierelor naturale formate de râurile Vistula și San, deși au fost câțiva generali polonezi care agreau un
asemenea plan. Planul Vest ar fi permis armatei poloneze să se retragă înspre interiorul țării, dar această retragere trebuia să fie una treptată,
spre pozițiile pregătite în prealabil în zona râurilor Narew, Vistula și San, dând rezerviștilor timp să se concentreze la unitățile lor, ceea ce ar fi
permis declanșarea unei contraofensive generale în momentul în care aliații franco-britanici ar fi declanșat atacul promis.
 Urmări
• La sfârșitul Campaniei din septembrie, Polonia a fost împărțită între Germania Nazistă, Uniunea Sovietică,
Lituania și Slovacia. Germania Nazistă a anexat anumite teritorii poloneze, restul fiind organizate ca
Guvernământul General. Pe 28 septembrie, a fost semnat alt protocol secret germano-sovietic, care modifica
aranjamentele din august. Astfel, Lituania urma să cadă în sfera de influență sovietică, nu în cea germană. În
schimb, noua frontieră sovietică urma să fie mutată mai la răsărit, pe râul Bug. La Brest-Litovsk, comandanții
sovietici și germani au participat la o paradă comună a victoriei, mai înainte ca unitățile germane să se retragă
la vest de noua linie de demarcație.[8].

• Aproximativ 65.000 de soldați polonezi au fost uciși în luptă, iar 420.000 au fost făcuți prizonieri de germani și
peste 240.000 de sovietici. Aproximativ 120.000 de soldați polonezi au scăpat în țările neutre: România (prin
Capul de pod românesc) și Ungaria, iar alți 20.000 au scăpat în Letonia și Lituania, cei mai mulți reușind să
ajungă mai apoi în Franța și Marea Britanie. Cea mai mare parte a navelor marinei militare poloneze a reușit să
se evacueze în Anglia. Prin România au fost evacuați și numeroși civili, membri ai guvernului și tezaurul Băncii
Naționale a Poloniei. Tezaurul avea să fie transportat mai apoi pe cale apelor, cu vase plecate din portul
Constanța, până în Anglia. Germanii au pierdut în luptă aproximativ 16.000 de soldați, dar numărul mare de
vehicule blindate (o treime din tancurile angajate în luptă) a dus la o reevaluare a tacticilor de luptă și la inovații
tehnice care să îmbunătățească performanțele blindatelor.
Proiect prezentat de: Ambarus Ricardo
Sursa: Wikipedia