Ideea de Europa

Incercarile de a descoperi sau explica etimologic, istoric sau geografic cuvantul

Europa au constituit de-a lungul timpului obiectul activitatii mai multor specialisti.
Pentru prima oara, numele Europa apare in mitologia greaca si facea referire la o
iubire nepermisa intre Zeus si Europa, fiica regelui Feniciei, rapita de zeu si dusa in insula
Kreta. In secolul XVI Johannes Grotius adapta acest mit la Biblia crestina. Conform teoriei lui,
termenul ar proveni din limba ebraica si conform acestuia continentul ar fi apartinut lui
Yafet, fiul lui Noe, iar europenii erau urmasii descendentilor acestuia. O alta interpretare a
fost data in Atlasul Geografiei Antice si Moderne, publicat in 1829 de Lapie (tatal si fiul).
Aceasta interpretare oferea termenului o origine celtica, iar in aceasta limba cuvantul wreb
ar fi insemnat Occident. O a treia interpretare considera ca etimologic Europa deriva de la
cuvantul de origine semitica ereb care in traducere ar fi insemnat seara sau amurg.
Interpretarea lasa sa se inteleaga ca pentru popoarele antice Occidentul era locul in care
Soarele apunea si de aici s-a nascut o intreaga filosofie a interpretarilor : locul obscuritatii si
al umbrelor, al cetii opace, al corpului si al materiei, al utilitarismului, al pasiunii si degradarii,
al cunoasterii tulburi si intunecate, al exilului. In contrapondere, Orientul era tinutul
diminetii, al luminii, al revelatiei, al sufletului, al rafinamentului si intelepciunii, era patria
primordiala. Aceasta demarcatie filosofica are o conotatie biblica, deoarece in Orient s-a
nascut crestinismul, in timp ce Occidentul se baza pe materie, pe elementul laic si nu pe cel
religios si nu era un reper cultural. In acest context, in mitologia greaca Erebos era fiul
Haosului si fratele Noptii. In afara acestora, avem de-a face si cu alte interpretari. Doua
dintre ele considera etimologia cuvantului Europa ca fiind de origine greaca. In prima,
elaborata de istoricul Reynolds, cuvantul ar fi fost un adjectiv (europae) care ar fi venit de la
doi termeni eurus (larg, amplu, spatios) si ops (ochi). Europs, europca insemna o femeie cu
ochi mari, cu chip luminos. In a doua, prezentata de istoricul Robert Graves, se considera ca
in limba greaca cuvantul ar fi insemnat bun pentru salcii sau bine udat, salciile fiind in
toata Europa un simbol al fertilitatii. Rapirea Europei de catre Zeus ar fi dus la nasterea mai
multor ritualuri privind fertilitatea, iar mozaicurile descoperite de arheologi o arata pe
Europa purtand o ghirlanda si fiind insotita de o procesiune.
Din punct de vedere geografic si istoric, cuvantul a fost folosit pentru prima data de
catre Hesiod in secolul VIII i.Hr. pentru a desemna o parte a Greciei Continentale in opozitie
cu Peloponesul si Marea Egee. Se pare ca insusi mitul rapirii Europei ascundea o realitate
istorica si anume fenicienii fusesera cei care descoperisera in expeditiile lor comerciale/de
piraterie tarmurile europene ale Mediteranei.

si de aceea erau sclavi. In opinia lui Aristotel, intre aceste doua rase erau grecii, aflati pe linia
mediana dintre cele doua continente. Acestia preluasera toate calitatile pozitive, fiind si
curajosi, si inteligenti. De aceea se bucurau de libertate si aveau institutii politice capabile de
guvernare. Patru secole mai tarziu, centrul de greutate european s-a mutat la Roma, iar
cunostintele geografice s-au perfectionat. Strabon va face o descriere mult mai detaliata a
Europei pornind de la o prezentare de ansamblu si sfarsind cu una a fiecarei tari. Peste un alt
secol, Pliniu cel Batran va descrie si el Europa, considerand Oceanul Atlantic ca limita vestica,
limita estica si nordica fiind situate undeva catre Don si Marea Azov. La randul lor, Virgilius,
Horatius, Salustius, Tacitus sau omul politic Cicero vorbesc despre Europa, in timp ce altii
precum imparatul Caesar nu o mentioneaza deloc. Delimitarea mult mai clara dintre Europa,
Africa si Asia se va face in perioada tarzie a Imperiului Roman si dupa momentul aparitiei si
raspandirii crestinismului. Toate aceste mentiuni sunt mai mult de natura geografica si mai
putin politica, poate chiar sentimentala, insa nu se pune in discutie o unitate politica. Atat
elenismul, cat si Imperiul Roman discuta despre unitatea imperiala si nu despre cea a
Europei.
Ideea de Europa si de unitate a Europei in Antichitate
Conceptul de Europa a aparut pentru prima oara in Antichitate, la greci. Aceasta
avea atat o perceptie mitologica, cat si una geografico-politica. Catre sfarsitul Antichitatii
ideea unei Europe unite ajunsese sa fie ideea imperiala, iar delimitarea geografica nu era
prea clara. Mai exact, divizarea Imperiului Roman in cele doua parti Occident si Orient va
conduce la ideea ca Europa ar fi mai degraba o caracteristica a Occidentului. Cele doua
jumatati ajung sa se caracterizeze sub aspect geografic si administrativ ca fiind doua entitati
total diferite. Invaziile migratoare sunt cele care mai creeaza o ruptura si anume, daca am
asistat la ruptura dintre Est si Vest, asistam la o ruptura si intre Nord si Sud.
In timp ce Estul reuseste sa supravietuiasca sub ideea unitatii imperiale iar o serie de
imparati precum Iustinian reusesc chiar sa controleze importante teritorii din Vest,
Occidentul va decade sub impactul invaziilor barbare si se faramiteaza intr-o serie de regate
incepand cu secolul V : ostrogotii in Italia si in Illyria, vizigotii in Spania, vandalii in Africa
(pana la Iustinian), iar francii in Gallia si o parte a Germaniei. Aceste regate slab administrate
erau bazate pe puterea militara si pe violenta, distrugand cultura si civilizatia romana. Acest
fapt a facut ca Orientul, prin comparatie, sa constituie o civilizatie infloritoare, nascandu-se
invidia pentru luxul si fastul bizantin. Ruptura dintre Est si Vest devine inevitabila atunci cand
Estul adopta limba greaca, in timp ce Vestul ramane la limba latina.
Ruptura dintre Nordul si Sudul Europei se produce in momentul in care Bizantul
decade, iar din Asia se vor naste noi puteri cu tendinte hegemonice. Mai intai vor fi arabii
care cuceresc Egiptul, Cartagina si intreaga Mauritanie. Urmeaza la scurt timp Spania si Sicilia
si trupele arabe sunt oprite cu greu in zona Pirineilor in 732 de trupele franceze. Cucerirea
araba a reusit sa distruga pentru totdeauna ceea ce romanii numisera mare nostrum (Marea
Mediterana), tarmurile mediteraneene ale Africii si Asiei fiind supuse unei religii, limbi si
culturi total diferite de cele precedente, si anume cea a comunitatii islamice.
Acesta este momentul cand apare pentru prima oara cu adevarat conceptul de
Europa, acesta avand acum o semnificatie politica reala si se refera la Occidentul
continentului si locul pana unde se intinde religia catolica si influenta religiei catolice. Europa
se defineste in opozitie cu lumea islamica si cu Bizantul. Pierzand teren in Est si in Sud,
Europa catolica s-a extins catre Nord, iar relatiile politice sub forma unor aliante sau
razboaiele deopotriva nu au incetat niciodata sa existe intre Occident si Bizant sau intre
Occident si Spania islamica.
Ideea de Europa si de unitate a Europei in perioada medievala
Conceptul politic de Europa s-a nascut in Occidentul continentului si l-a avut ca actor
principal pe Carol cel Mare, considerat ca fiind parintele Europei, regele francilor intre 768-
814 si imparat al Occidentului intre 800-814. Acesta va controla si nordul Italiei, Germania,
ajungand cu armatele sale pana in Panonia. Este cel care stopeaza expansiunea arabilor din
Spania desi esueaza in incercarea de cucerire proprie a Spaniei. In anul 800 este incoronat de
catre Papa la Roma ca imparat si tot el este cel care intretine la curtea sa o adevarata armata
de intelepti ai epocii care prin activitatea lor vor declansa o adevarata renastere culturala
europeana. Europa apare in momentul in care Carol cel Mare isi pune problema denumirii
noului imperiu in raport cu Orientul: Respublica christiana, Respublica Christi, Sacrum
Imperium sau chiar Europa. Europa nu insemna atunci decat acea parte a continentului care
se afla sub conducerea noului imparat si avea in acelasi timp un inteles geografic si religios.
Europa era stapanirea lui Carol si era in acelasi timp si crestinatatea, Europa era ideea
imperiala dar era si ideea sacerdotala. Cronicarul Isidor le Jeunne vorbea de armata de
europeni atunci cand vorbea despre lupta de la Poitiers cu arabii in 769.
Dupa moartea lui Carol cel Mare imperiul sau se va destrama, insa ideea sa va fi
preluata. O prima incercare reusita de reconstituire a ideii imperiale si a imperiului lui Carol
cel Mare ii apartine lui Otto cel Mare (936-976), regele Germaniei si primul imparat al
Sfantului Imperiu Roman de neam germanic sau Primul Reich. Urmasul acestuia, Otto al III-
lea (983-1002), va esua in incercarea de a institui un guvern comun sau a unui sistem de
conducere unitara a intregului Occident. A fost imaginata o Europa crestina in care puterea
politica ar fi apartinut Germaniei, cea religioasa Romei, iar de problemele stiintifice s-ar fi
preocupat Franta. La baza crearii acestei Europe stateau 3 ratiuni: mentinerea pacii,
organizarea Cruciadelor, obtinerea unitatii in interiorul continentului. Europa unita era un
obstacol in fata expansiunilor pagane (dupa arabi, turcii), dar si o cale de a mentine pacea in
interiorul continentului intre diversele comunitati care o alcatuiau, vorbindu-se chiar despre
un popor european, dar ca mijloace a formarii acestuia se propunea forta si omogenizarea
fortata, fara a fi respectate diferentele dintre popoare.
Ideea de Europa si de unitate a ei apare din ce in ce mai des dupa secolul XI. Astfel,
Dante Alighieri (1265-1321) scria in De monarchia despre o pace universala care nu s-ar fi
putut realiza decat in cadrul unui imperiu care ar fi cuprins intreaga crestinatate, supus unui
singur monarh crestin, scopul acestuia fiind acela de a pune capat nationalismului.
Contemporan cu Dante, Pierre Dubois (1250-1320), intr-o lucrare adresata unui principe
englez, sub pretextul prezentarii celor mai bune metode de cucerire ale Pamantului Sfant
expune un plan de reforma prin care puterea papala ar fi fost inlaturata, clericii ar fi fost
deposedati de bunuri, iar crestinatatea ar fi fost incredintata regelui Frantei. Ca si Dante,
Dubois considera pacea dintre crestini cel mai important lucru pentru castigarea Cruciadelor,
dar aceasta nu era posibila fara reformarea Bisericii. Societatea lui Dubois urma sa ia forma
unei confederatii aflata sub conducerea unui consiliu convocat de Papa, acesta avand totusi
roluri limitate.
George Podiebrad, regele Boemiei (1420-1471), expune ideile sale de alianta politica
intr-un plan de federatie europeana care ii asocia pe principii crestini in vederea asigurarii
pacii. Confederatia continentala a lui Podiebrad ar fi cuprins o adunare federala in cadrul
careia se vota cu o majoritate simpla, o Curte de justitie care ar fi asigurat si arbitrajul
international, o armata comuna si un buget federal ce urma a fi alimentat pe cale
ecleziastica. Acest ultim punct a determinat respingerea proiectului de catre Papa. Membrii
confederatiei nu trebuiau sa recurga la arme unul impotriva celuilalt, sa nu sprijine
conspiratiile si sa se ajute reciproc in vederea reprimarii delictelor.
Observam ca treptat, dupa secolul XI, ideea unitatii Europei sub forma imperiala lasa
loc ideii unitatii Europei ca unitate crestina. Cucerirea Constantinopolului de catre turci in
1453 va extinde conceptul de Europa si peste regiunile cu religie ortodoxa, nu numai
catolica. Aeneas Silvius Piccolomini, cunoscut drept Papa Pius al II-lea, considera Europa ca
fiind casa, patria noastra, incluzand si Balcanii, si Bizantul si descriind Europa ca un ansamblu
uman si istoric, nu doar geografic. Pentru acest umanist, resursele crestinatatii erau si
resursele Europei si el va incerca o noua Cruciada impotriva otomanilor in 1464, an in care si
Podiebrad propusese planul de adunare federala. Aceste proiecte se lovesc de indiferenta
principilor vremii. Europa nu atinsese inca un grad de maturitate care sa conduca la
formularea si aplicarea unui proiect de unitate sub forma confederatiei sau a federatiei.
Se considera ca istoria moderna incepe o data cu Marile Descoperiri Geografice.
Totusi, din punctul de vedere al conceptului de unitate a Europei, un impact mai mare l-a
avut Reforma religioasa. Reforma va sparge ideea de unitate crestina sub protectia Papei. De
aceea, istoria unitatii europene in epoca moderna difera de cea din timpul Evului Mediu.
Daca ganditorii medievali porneau de la ideea restaurarii unitatii existente in Antichitate
reprezentata de universalismul Romei (ideea imperiala) sau de conceptia crestina a
autoritatii spirituale, in epoca moderna ganditorii porneau de la realitatea existentei statelor
nationale. Demersurile modernistilor nu mai vizau restaurarea unei unitati ideale pierdute, ci
urmareau depasirea intr-un fel sau altul a dezavantajelor unei societati in care fiecare stat
suveran era propriul sau ultima ratio. Acest efort de gandire a unei Europe unite moderne
a imbracat de la caz la caz mai multe forme. Una dintre acestea a constat in elaborarea unui
Cod de legi la nivel international. Autorul este Hugo Degrott (Grotius 1583-1684), iar lucrarea
De jure belli ac pacis (Despre dreptul razboiului pana la pace). Aceasta lucrare si teoria sa i-
au adus supranumele de tatal dreptului international. El, ca si altii, cauta sa ofere ideea ca
Europa ar putea fi unitara chiar daca se caracterizeaza printr-o multitudine de ratiuni
diverse. Nevoia unei unitati a fost generata si de multiplele razboaie religioase, iar reactia
fata de aceste conflicte este determinata de o nevoie acuta de pace. Contemporan cu
Grotius este si calugarul Emerick Curc (1590-1648), care este considerat parintele
arbitrajului international, calitate pe care o dobandeste prin lucrarea din 1623 Le nouveau
cyne in care propunea crearea unui Consiliu Permanent cu sediul la Venetia apt sa
reglementeze pasnic conflictele dintre printii europeni. Intre cei care militau pentru o Europa
unita s-a remarcat si marele filozof german Gottfried Wilhelm von Leibnitz (1646-1714). Tot
la cumpana dintre secolele XVII-XVIII vor activa englezii William Penn si abatele de Sully.
Trasatura comuna a gandirii tuturor acestora consta in aspiratia catre o ordine federala si
aceasta delimiteaza clar modul modern de a gandi Europa fata de cel medieval. Pe cand in
Evul Mediu ideea de unitate a Europei era conceputa sub forma imperiului, secolele XVII-
XVIII o concepeau sub forma republicii. Realizarea unitatii sub hegemonia unei mari puteri
era acum de neconceput si era considerata incompatibila cu mentinerea calitatilor esentiale
ale societatii europene. O asemenea unitate nu era de dorit, iar adevarul acestei afirmatii se
verifica pe timpul lui Napoleon I. Apare notiunea de echilibru al puterilor si o data cu ea
Europa este gandita ca un Concert al puterilor suverane, ca o republica. Unitatea Europei
era vazuta ca o unire si o armonizare a tuturor statelor (instrumentelor) care ar fi trebuit
sa cante aceeasi partitura. Nu este de mirare ca dupa Tratatul de la Westfalia din 1648
apare ideea de sistem general, statul ca singur actor, adica apare sistemul relatiilor
internationale. Desi balanta puterilor are o istorie mai veche, ca principiu de putere si ca
principiu in relatiile internationale ea incepe dupa Westfalia. Iluminismul introduce si
conceptul de echilibru necesar unei Europe considerate a fi o Republica a statelor
independente. Echilibrul duce imediat la ideea de integrare europeana, adica echilibrul si
armonizarea intereselor ca antidot la hegemonia unei mari puteri. Urmatorul pas este
conceptul de unitate federala in care Europa este conceputa ca o mare familie, in care
fiecare membru are interesele lui, dar recunoaste interesele comune ale familiei si incearca
ca ale lui sa nu afecteze interesele unui alt membru. Legatura dintre membrii unei familii se
face prin tratative diplomatice. De aceea, marile conferinte europene vor caracteriza Europa
secolelor XVIII-XIX, iar ele constituie marele secret al vietii politice moderne.
Problema unitatii Europei in secolul XIX si in prima parte a secolului XX
Secolul XIX este considerat secolul natiunilor sau secolul revolutiilor. Tot acest secol
XIX este si secolul marilor congrese de pace. Traditia acestor negocieri internationale incepe,
este adevarat, dupa Pacea de la Westfalia din 1648, insa secolul XIX este cel care le-a
consacrat. In ciuda incercarilor de a crea o armonie intre Marile Puteri europene,
interesele acestora sunt cele care in ultima instanta primeaza. De exemplu, atunci cand
Bismarck va fi intrebt daca isi asuma riscul de a atrage dezaprobarea Europei prin politica
externa a Germaniei, el va raspunde cu trufie diplomatului englez care ridicase intrebare
Cine este Europa?.
Semnificatia Europei redevine mai mult o problema geografica si doua sunt motivele
fundamentale care explica aceasta schimbare, nu fara legatura intre ele. Mai intai asistam la
cresterea nationalismului pe fundamentul Revolutiei Franceze, iar aceasta revolutie, ca si
celelalte care vor urma, mai mari sau mai mici, este inspirata din filozofia iluminista si
idealista. Aceasta considera ca statul-natiune este forma cea mai inalta de unitate. Aceasta
crestere a nationalismului s-a dezvoltat treptat pana la revolutiile de la 1848, perioada in
care curentul este contrabalansat de o ideologie conservatoare care pastra sensul unitatii
europene, pentru ca dupa 1848 sa capete proportii accelerate. Al doilea motiv al acestei
schimbari radicale este acela ca in gandirea europeana valorile nationale le disloca pe cele
europene in sens politic. Este perioada cand Europa pierde locul sau unic in lume fiindca
acum apar marile puteri neeuropene. Geopolitica puterii nu se mai suprapune doar asupra
Europei, ci cuprinde intreaga lume, iar lumea noua contribuie acum la reorganizarea
echilibrului celei vechi. Deja incepand cu secolul XVIII Anglia si Franta se concentrau tot mai
mult asupra teritoriilor de peste mari, iar rezultatul acestor tendinte a fost acela ca problema
europeana este vazuta tot mai mult ca parte a ordinii mondiale. Aceasta realitate este
anticipata inca de la jumatatea secolului XVIII atunci cand batranul Mirabeau spunea ca nu
poate sa fie pace in Europa fara a fi pace in America. Tot in secolul XVIII aparuse conceptul
de cosmopolitism. Schiller (1759-1805) declara Eu scriu ca cetatean al lumii care nu este
supus vreunui print; mi-am pierdut patria si am schimbat-o cu Lumea. Acest cosmopolitism
va reapare in perioada interbelica sub forma Ligii Natiunilor, insa pana atunci problema
unitatii europene lasa locul unei unitati nationale, a formarii statului-natiune. In primul rand,
formarea Germaniei a fost cel mai puternic val al spiritului statului-national. Nu este de
mirare deoarece in viziunea europenistilor, a celor care gandeau interesul Europei, Germania
era o zona fara unitate statala. Formarea Germaniei fusese ceruta de patrioti germani ca
Herder (1774-1803), Iustus Mser si altii care respingeau ideea unei ordini europene in lipsa
unei unitati statale germane. Nu trebuie sa mire pe nimeni de ce in perioada Romantismului,
considerat a fi incheiat in 1848, ideea unei unitati europene inca putea sa contrabalanseze
ideea unei unitati nationale. Romanticii faceau apel la trecut, chiar daca apelul lor era de
multe ori mai mult o fictiune, insa acest trecut invoca unitatea existenta in Evul Mediu. Tot ei
considerau ca bolile Europei iacobinismul, hegemonia napoleoniana erau rezultatul
pierderii acestei unitati. Pe acest fond se va naste un pic mai tarziu doctrina populara
catolica care constituia o adaptare a catolicismului la politica (ideologie ce se naste in
perioada interbelica). Catolicismul era invocat pentru ca el oferise un principiu de unitate a
Europei care inlocuise calculul rece de interese. De exemplu, aristocratul francez Joseph de
Maistre considera ca Europa nu se va putea uni daca nu este unita religios, ca civilizatia
europeana fusese creata de Biserica in Evul Mediu si e otravita cu otravuri venite din afara
(democratia americana). Aceste otravuri ii distrusesera unitatea, iar simpla balanta a
puterilor, principiul caracteristic Europei in acea perioada, nu putea sa readuca Europa in
prim-plan sau sa-I stopeze declinul pentru ca acest principiu nu avea nimic moral in el. El
concluziona: Daca Europa este ceva, atunci ea este o comunitate de credinta. Lipsa
credintei va distruge Europa. O alta carte celebra este Crestinism sau Europa? din 1826
scrisa de Novalis, un celebru romantic german care vorbeste despre unitatea europeana in
sensul de unitatate catolica; el considera ca nici protestantismul, nici ortodoxismul nu sunt
elemente cu adevarat crestine. Frontul catolic sustinea ca Rusia ar trebui exclusa pe motive
religioase. Sunt si cei care se opun acestei conceptii. Printre ei, marii politicieni care priveau
Rusia ca parte esentiala a Europei, ca tara care isi probase atasamentul la interesele
europene atunci cand luptase impotriva lui Napoleon sau cand isi trimisese trupele pentru a
inabusi revolutiile de la 1848 din Imperiul Habsburgic.
Este limpede ca din aceste pareri antagoniste despre unitatea Europei distingem 3
elemente clare : problema unitatii Europei trebuie sa porneasca de la un principiu
organizator; pentru a realiza unitatea Europei ar trebui mai intai sa fie rezolvate problemele
interne; formarea unitatii europene nu trebuie reaizata prin raportare la o alta putere,
neeuropeana. Toate aceste conceptii care caracterizeaza secolul XIX si inceputul secolului XX
sunt vulnerabile tocmai din lipsa unei perspective clare asupra celor 3 puncte de mai sus : nu
se putea ajunge la un consens in privinta unui principiu organizator; se vorbea despre
unitatea Europei asa cum era ea la momentul respectiv, ceea ce insemna pastrarea unui
statu-quo favorabil unor puteri si nefavorabil altora; isi formau conceptia despre unitatea
europeana prin raportarea la un dusman exterior. Este adevarat ca oamenii pot fi mai usor
uniti impotriva unui pericol, insa sunt uniti doar atat timp cat acel pericol exista. Pe de alta
parte, in secolul XIX si prima parte a secolului XX ideea de unitate europeana era vazuta mai
ales de micile natiuni asuprite ca o forma de imperialism. In contextul acestui imperialism ne
punem urmatoarele intrebari: Anglia era o putere europeana sau interesele ei erau orientate
indeosebi in afara continentului? Franta era preocupata mai mult de problema europeana
sau de cele ale imperiului sau colonial? Rusia avea si ea preocupari in zona Asiei, poate ca de
aici rezulta si un motiv al formarii celor doua blocuri politice si militare : Antanta, puteri cu
interese predominant neeuropene, imperialiste si Puterile Centrale cu interese imperialiste
europene. Cele doua Razboaie Mondiale pot fi si ele interpretate ca incercari de unitate
imperiala a Europei; din fericire, ambele proiecte, cel al Germaniei sub dinastia Hohenzollern
si cel al Germaniei sub Hitler, esueaza deoarece majoritatea europenilor erau ostili unirii
Europei sub hegemonia unei mari puteri. Toate aceste lupte duc la slabirea puterii Europei si
dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial acest lucru este evident. Europa este prea slaba si prea
divizata pentru a se salva. Acesta este momentul de inceput al proiectului unei alte forme de
unitate europeana care va duce in mai mult de jumatate de secol la formarea Uniunii
Europene.
Introducere in studiul Uniunii Europene
Uniunea Europeana este o entitate politica sociala si economica compusa din 28 de
state. Este considerata a fi o constructie situata intre federatii si confederatii. Principalele
institutii comunitare sunt : Parlamentul European care reprezinta cetatenii Uniunii si care
este ales prin vot direct de catre cetateni; Consiliul Europei (Consiliul de ministri) institutia
care reprezinta politic fiecare stat membru; Comisia Europeana care reprezinta interesele
generale ale Uniunii; Curtea de Justitie care se ingrijeste de respectarea legilor europene;
Curtea europeana de Conturi care verifica finantarea activitatilor Uniunii.
Sistemul politic al Uniunii Europene este definit printr-o serie de tratate care ii
stabilesc politica actuala si viitoare; sistemul politic rezultat din aceste acte reflecta prin
structura sa principiul democratic al separarii in stat a puterilor legislativa, executiva si
judecatoreasca, iar in ceea ce priveste sistemul legislativ se are in vedere respectarea
principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.
Pe langa cele 28 de state membre in mod oficial, in prezent in cadrul procesului de
aderare se afla si urmatoarele state candidate : Turcia, asociata din 1963 si in uniune vamala
din 1996, Macedonia, Muntenegru, Serbia si Islanda. Ultimele state membre aderate cu
drepturi depline au fost Romania si Bulgaria din 2007 si Croatia din 2013. Printre statele
recunoscute ca fiind oficial candidate la aderare, Turcia are pozitia cea mai controversata
desi este statul cu cea mai mare vechime sub aspectul negocierilor. Ambitile ei europene
dateaza din 1963 prin acordurile de la Ankara, iar negocierile preliminare au inceput in 2005.
Cele mai mari probleme ale Turciei sunt legate de respectarea drepturilor omului si de
problema cipriota. Totodata este o tara musulmana cu o populatie numeroasa, iar aceste
diferente religioase si culturale creeaza constant o opozitie puternica din partea unor forte
politice si religioase crestine ale statelor membre. Turcia a facut progrese mari abolind
pedeapsa cu moartea, oferind anumite drepturi minoritatilor kurde si participand activ in
rezolvarea conflictului cipriot. Trei dintre tarile europene, Islanda, Liechtenstein si Norvegia,
nu sunt membre ale Uniunii insa sunt membre ale spatiului economic european, statut ce le
permite participarea in cea mai mare parte la aspectele pietei unice europene. Elvetia a
respins aderarea la spatiul economic european, insa prin tratate bilaterale s-a ajuns la
asocierea ei cu piata unica a Uniunii.
In afara aderarilor unor state prin valurile de aderare, teritoriul si populatia Uniunii a
suferit modificari prin: reunificarea Germaniei din 1990, retragerea Groenlandei in 1985 in
urma unui referendum al locuitorilor insulei (regiune a Danemarcei cu un inalt grad de
autonomie).
Crearea i evoluia Comunitilor Europene
Numai dup cel de-al doilea rzboi mondial statele europene au instituionalizat forme
de cooperare internaional, cu competene n domenii specifice, cum ar fi: Organizaia
pentru Cooperare Economic European (OCEE), Organizaia Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizaii au pus bazele unei
solidariti mai strnse ntre statele europene, dar nc manifestau trsturile clasice ale
unei uniuni a statelor i ale cooperrii interguvernamentale.
nceputul procesului de integrare european - caracterizat prin trsturi originale i
specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul
1950, cnd ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea
ctorva state europene ntr-un proiect de cooperare mai strns, comparativ cu formele
tradiionale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de
suveranitate ctre o organizaie cu puteri de constrngere asupra membrilor si. Iniiativa a
constat n integrarea produciei de crbune i oel a Franei i Germaniei, n cadrul unei
organizaii deschise participrii i altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe
unite, acesta a fost primul pas ctre o cooperare largit: o integrare sectorial ce ar fi putut
influena i alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarat, ns obiectivul politic
imediat l constituia alipirea Germaniei de Vest la Europa i eliminarea rivalitilor existente
ntre Frana i Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului i Saar-ului.
n 1951, negocierile desfuarate ntre ase ri Belgia, Frana, Germania, Italia,
Luxemburg i Olanda au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se nfiina
Comunitatea European a Crbunelui i Oelului (CECO). Comparativ cu alte organizaii
internaionale existente la acel moment, principalul element de noutate l constituia
caracterul supranaional al acestei Comuniti, reprezentat de transferul de competene
ctre o instituie responsabil cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor
membre.
O alt iniiativ sectorial este reprezentat de crearea unei Comuniti Europene de
Aprare (CEA), iniiativ care a euat ns, datorit faptului c Tratatul aferent - semnat n
1952 nu a fost niciodat ratificat de ctre Parlamentul Franei.
O relansare n for a iniativei europene a avut loc n anul 1955, n cadrul conferinei
de la Messina, la care minitrii afacerilor externe ai CECO au czut de acord asupra nfiinrii
unei uniuni economice bazat pe o pia comun i asupra crerii unei organizaii pentru
energia atomic. O comisie de experi condus de PaulHenry Spaak, ministrul belgian al
afacerilor externe, a elaborat dou proiecte ce au condus la semnarea, n 1957, a celor dou
Tratate de la Roma cel prin care se nfiina Comunitatea Economic European (CEE) i
tratatul Comunitii Europene pentru Energie Atomic (EURATOM).
Dup prima experien sectorial a CECO, CEE constituie un exemplu unic de
organizaie supranaional adic o oranizaie creat prin transferul de suveranitate de la
statele membre la Comunitate. n acest context, transferul de suveranitate nseamn o
delegare - de la membrii fondatori ai Comunitii ctre anumite instituii comune a puterii
de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democraiei i statului de drept.
n acest scop au fost create mecanisme de decizie i un cadru instituional complex, capabile
s asigure reprezentarea intereselor guvernelor statelor membre, a interesului general al
Comunitii, precum i a intereselor cetenilor europeni.
Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 i intrat n
vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei piee comune i de abordarea
progresiv a politicilor economice ale statelor membre, ca mijloace de realizare a unei
extinderi continue i echilibrate, a unei creteri accelerate a standardelor de via i a unor
relaii mai strnse ntre statele membre.
Crearea unei piee comune nu nseamn numai eliminarea tuturor barierelor existente
n calea liberei circulaii a bunurilor i stabilirea unei taxe vamale unice (uniunea vamal);
piaa comun nseamn i liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulaie a
persoanelor, serviciilor i capitalului) i stabilirea unor politici comune n domenii strategice
(agricultur, comer, transport i concuren) pentru crearea unor condiii omogene n
vederea creterii performanei activitilor economice. Astfel, n 1968, CEE avea deja
ncheiat uniunea vamal i avea o pia agricol comun.
ncepnd cu 1950, gradul de integrare european a crescut progresiv, att din punct de
vedere geografic prin aderri succesive - ct i din punctul de vedere al dezvoltrii de
politici i structuri instituionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economic cu
ase membri, n momentul de fa s-a ajuns la o uniune politic a 28 de ri (cu negocieri n
plin desfurare pentru admiterea de noi membri).
Tratatele constitutive i valurile de integrare
Extinderea integrrii europene nseamn extinderea geografic (sau integrarea pe
orizontal) i const n aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de
integrare s-a desfurat n cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrrii geografice
fiind indicate mai jos:
__Membri fondatori: 1957 Belgia, Frana, Germania, Italia, Luxemburg i Olanda;
__Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie;
__A doua extindere: 1981 Grecia;
__A treia extindere: 1986 Portugalia, Spania;
__A patra extindere: 1996 Austria, Finlanda, Suedia;
__A cincea extindere: 2004 Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Slovacia, Slovenia, Ungaria.
__A asea extindere: 2007 Romnia i Bulgaria.
__A aptea extindere: 2013 Croaia.




Adncirea integrrii europene
Procesul de adncire a intregrrii europene (sau integrarea pe vertical) a demarat n
anii 50 i are n vedere urmtoarele aspecte:
a) creterea progresiv a obiectivelor comune, pe care statele membre decid s le
realizeze mpreun, prin extinderea ariilor politicilor comune;
b) ntrirea caracterului supranaional al Comunitii, prin utilizarea extensiv a
sistemului de vot majoritar (n locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului),
prin care sunt reprezentate interesele naionale ale fiecrui stat membru, precum i prin
ntrirea rolului Parlamentului European (unde sunt direct reprezentai cetenii europeni).
n tabelul de mai jos sunt prezentate tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE:
A) 1986 (ratificat n 1987) Actul Unic European;
B) 1992 (ratificat n 1993) Tratatul de la Maastricht;
C) 1997 (ratificat n 1999) Tratatul de la Amsterdam;
D) 2001 (ratificat n 2003) Tratatul de la Nisa;
E) 13 decembrie 2007 (intrat n vigoare 1 decembrie 2009) Tratatul de la Lisabona sau
Tratatul Lisabona (iniial cunoscut ca Tratatul de Reform)
A) Actul Unic European;
Dup Tratatul de la Roma, procesul de adncire a integrrii a fost cuprins n Actul Unic
European, semnat la 17 februarie 1986 i ratificat la 1 iulie 1987. La momentul scrierii
acestei lucrri, proiectul de constituie era acceptat n proporie de 95%.
n urma unui preambul ce exprima intenia statelor membre de a transforma
Comunitatea Economic ntr-o Uniune Politic (intenie care se va concretiza civa ani mai
trziu, prin Tratatul de la Maastricht), au fost introduse urmtoarele inovaii:
__instituionalizarea formal a Consiliului European (format din efii de stat sau de
guvern i de preedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru
stabilirea direciilor de dezvoltare ale Comunitii;
__introducerea sistemului de vot al majoritii calificate n cadrul Consiliului, pentru
adoptarea acelor deciziilor care au n vedere finalizarea pieei interne, politica social,
coeziunea economic i social i politicii cercetrii;
__ntrirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor
legislative de cooperare i a necesitii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi
state membre i acordurile de asociere;
__nfiinarea Tribunalului Primei Instane, alturi de Curtea European de Justiie (CEJ);
__creterea numrului politicilor comune, prin adugarea politicilor de mediu,
cercetare tiinific, coeziune economic i social;
__stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieei interne (noiunea de
pia intern fiind mai puternic dect cea de pia comun, implicnd nu numai
realizarea celor patru liberti libera circulaie a bunurilor, libera circulaie a serviciilor,
libera circulaie a persoanelor i libera circulaie a capitalului ci i implementarea a noi
politici i a coeziunii economice i sociale).
B) Tratatul de la Maastricht;
Schimbarea peisajului politic european dup cderea regimurilor comuniste din Europa
Central i de Est a condus la un proces de regndire a structurii Comunitii Europene, n
direcia crerii unei uniuni politice i a uniunii economice i monetare. Baza legal a noii
Uniuni Europene este reprezentat de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992
i ratificat la 1 noiembrie 1993.
Tratatul de la Maastricht a prevzut nfiinarea Uniunii Europene (din Comunitatea
Economic European).
Prin Tratatul de la Maastricht UE devine o construcie cu trei piloni, care va fi
meninut i dezvoltat continuu :
PRIMUL PILON (Dimensiunea comunitar) :
__Cetenia european
__Libera circulaie a bunurilor, serviciilor, persoanelor i capitalului
__Politici comunitare
__Uniunea economic i monetar
AL DOILEA PILON
__Politica Extern i de Securitate Comun (PESC)
AL TREILEA PILON
__Cooperarea n domeniul Justiiei i Afacerilor Interne (JAI)
Aceti trei piloni vor fi urmrii n toate tratatele de integrare ulterioare.
C) Tratatul de la Amsterdam
Urmtorul moment cheie n direcia adncirii integrrii europene este constituit de
Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 i ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a
reprezentat punctul final al lucrrilor Conferinei Inter-guvernamemtale (CIG) iniiate la
Torino n 1997 i prevzut deja prin Tratatul de la Maastricht.
Tratatul de la Amsterdam amendeaz att Tratatul CE, ct i Tratatul UE, iar
elementele de noutate aduse sunt:
__instituionalizarea cooperrii sporite, prin care este combinat nevoia unei continue
integrri (existent n unele state membre) cu nevoia respectrii dorinei altor state membre
de a nu fi implicate n anumite politici comune (n domeniul crora vor s i pstreze
suveranitatea naional); acest sistem poate fi aplicat n domeniile de activitate ale celor trei
piloni, cu urmtoarele condiii:

-ul comunitar sau drepturile, obligaiile i interesele
statelor membre neparticipante;
re i s fie deschis tuturor celorlate state
membre, n orice moment.
Acest principiu al unei Europe cu dou viteze a fost aplicat nc dinaintea dobndirii
unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnrii: 1) Acordului
Schengen (n 1985, numai de ctre Belgia, Frana, Germania, Luxemburg i Olanda), 2) Cartei
Sociale (Marea Britanie refuznd semnarea, n 1993, a angajamentului de armonizare a
politicilor sociale, ns fiind incluse reguli ce au caracter relativ i obligatorii pentru celelate
state membre), 3) uniunii economice i monetare (la care nu au aderat Danemarca, Suedia i
Marea Britanie).
D) Tratatul de la Nisa;
Tratatul de la Amsterdam, ca i Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o
a doua Conferin Inter-guvernamental, cu scopul de a realiza reformele instituionale
necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un
numr de reforme fr legtur cu procesul de extindere. Lucrrile au dus la pregtirea
textului Tratatului de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 i a intrat n vigoare la
1 februarie 2003.
Principalele aspecte cuprinse n Tratatul de la Nisa sunt:
__schimbrile instituionale din cadrul procesului de extindere: dei, pentru noile state
membre, numrul de locuri n PE, numrul voturilor alocate n cadrul Consiliului i pragurile
aplicabile n cadrul procedurii majoritii calificate vor fi determinate prin tratatele de
aderare, Tratatul de la Nisa stabilete noi reguli, ce au n vedere o Uniune cu 27 de membri;
__dou inovaii majore privind procesul de decizie:
cadrul Consiliului, pentru probleme n care anterior deciziile erau luate prin consens (de
exemplu, facilitarea libertii de circulaie a persoanelor, cooperarea judiciar pe probleme
civile, ncheierea de acorduri internaionale n domeniile comerului, serviciilor i aspectelor
comerciale ale proprietii individuale cu unele excepii, etc.);
-deciziei la noi chestiuni, ce privesc: crearea de stimulente
pentru combaterea discriminrii, cooperarea judiciar pe probleme civile, msuri specifice
de sprijin industrial, aciuni de coeziune desfurate n afara Fondurilor Structurale, statutul
partidelor politice europene i aspecte legate de imigraie, de acordarea de vize i de azil;
__revizuirea sistemului de cooperare, prin realizarea urmtoarelor modificri:
ei clauze ntrite de
cooperare este 8, ceea ce nseamn c dup a cincea extindere nu va reprezenta majoritatea
statelor membre;
domeniile aflate sub incidena primului i celui de-al treilea pilon i nlocuirea acesteia cu
dreptul statului membru de a supune problema Consiliului European, care poate decide prin
majoritate calificat (mai mult, dac problema aparine unuia din domeniile n care se aplic
procedura co-deciziei, este necesar acordul PE);
scopul implementrii de aciuni sau poziii comune (dar exceptnd chestiunile cu implicaii
militare sau care in de problema securitii);
__introducerea unui instrument de prevenire n cadrul procedurii - procedur ce deja
permite Consiliului European s fac public orice nclcare serioas i persistent a
drepturilor fundamentale de ctre un stat membru instrument ce d posibilitatea
suspendrii unor drepturi ale statului n cauz;
__dezvoltarea capacitii militare a UE, prin crearea unor structuri politice i militare
permanente i prin ncorporarea, n cadrul Uniunii, a atribuiilor de management al crizei
corespunztoare Uniunii Europei Occidentale. Comitetul Politic i de Aprare este
organismul ce poate primi autorizare din partea Consiliului pentru a lua deciziile potrivite n
cadrul pilonului al doilea, n vederea asigurrii controlului politic i conducerii strategice a
operaiunilor de management al crizei.
__nfiinarea Eurojust n domeniul cooperrii judiciare pe probleme de criminalitate;
Eurojust reprezint o unitate format din magistrai, a cror sarcin este de a contribui la
coordonarea autoritilor naionale responsabile cu procedurile din domeniu;
__extinderea sprijinului comunitar n noi sectoare de activitate, pentru aciunile
statelor membre din domeniile politicii sociale, a educaiei i formrii profesionale; este
vorba despre lupta mpotriva excluziunii sociale i reforma sistemelor de protecie social.
Odat cu Tratatul de la Nisa a fost elaborat o Declaraie asupra viitorului Uniunii
Europene, prin care se lansa o dezbatere general asupra dezvoltrii viitoare a Uniunii i
care implica att statele membre, ct i statele candidate. Aspectele avute n vedere de
aceast declaraie sunt: delimitarea responsabilitilor ntre UE i statele membre, statutul
Cartei drepturilor fundamentale a UE, simplificarea tratatelor i rolul parlamentelor
naionale n cadrul instituional al UE.
E) Tratatul de la Lisabona
Acest tratat cuprinde principalele i ultimele reforme ale Uniunii Europene, pot fi
grupate n trei categorii:
1. Structur
__UE dobndete personalitate juridic;
__Carta drepturilor fundamentale.
2. Cadru instituional
__Stabilirea unui Preedinte al Consiliului European, n scopul de a asigura
continuitatea, vizibilitatea i coerena reprezentrii UE att pe plan intern, ct i pe plan
extern;
__Reducerea numrului comisionarilor europeni, n scopul de a permite
operaionalitatea Comisiei ntr-o Uniune cu 27 de state membre (sau chiar mai multe);
__Introducerea funciei de Ministru de Externe al UE;
__Acordul asupra unei clauze de solidaritate pentru sprijin reciproc n caz de dezastre
sau atacuri teroriste;
__ Recunoaterea Eurogrup ca un organism independent, cu dreptul de a i alege
preedintele (Dl. Euro) pe o perioad de doi ani.
3. Procesul de decizie
__Utilizarea sistemului de vot cu majoritate calificat ca procedur standard de decizie
n cadrul Consiliului i simplificarea sa;
__ Adoptarea procedurii co-decizie ca procedur legislativ standard.
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt urmtoarele:
- au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formnd o legislatur
bicameral, alturi de Consiliul de Minitri n conformitate cu procedura legislativ ordinar;
- Uniunea European va avea personalitate juridic (pn acum doar Comunitatea
European avea);
- funcia de preedinte al Consiliului European va fi transformat ntr-una permanent
de Preedinte al Uniunii, cu un mandat de 2 ani i jumtate. Drept primul preedinte a fost
ales belgianul Herman Van Rompuy;
- va fi nfiinat funcia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de nalt
Reprezentant al Uniunii pentru politica comun extern i de securitate; drept prima
ministru a UE a fost aleas Catherine Ashton, Marea Britanie;
- numrul de comisari va fi redus cu o treime;
- a acordat calitate legal Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;
- se va modifica modalitatea de vot n cadrul Consiliului. Regulile stabilite n Tratatul
de la Nisa rmn ns n vigoare pn n 2014 (de la unanimitatea de voturi la votul cu
majoritate calificat n mai multe domenii din cadrul Consiliului de Minitri).
Sistemul instituional al Uniunii Europene
Principalele instituii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituii centrale i implicate
n procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene i Comisia European. Rol consultativ n procesul de decizie au Comitetul Economic
i Social, Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuiilor i
iniativelor comunitare.
Alte instituii cu rol important n funcionarea UE sunt: Curtea European de Justiie
(mpreun cu Tribunalul Primei Instane), Curtea de Conturi i Ombudsmanul European. Nu n
ultimul rnd, avem instituia financiar reprezentat de Banca European de Investiii care
sprijin implementarea politicilor UE (alturi de Fondurile Structurale i de programele
comunitare) i Banca Central European creat n scopul sprijinirii uniunii economice i
monetare.
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Minitri)
Cunoscut i sub denumirea informal de Consiliul UE, reprezint forul n care se
reunesc minitrii din statele membre pentru a adopta acte legislative i pentru a coordona
politicile europene.
A nu se confunda cu:
Consiliul European alt instituie a UE, n cadrul creia efii de stat i de guvern se
reunesc de aproximativ 4 ori pe an pentru a discuta prioritile politice ale Uniunii
Consiliul Europei instituie care nu face parte din UE.
Rol:
- Adopt legislaia european.
- Coordoneaz politicile economice generale ale statelor membre.
- Semneaz acorduri ntre UE i alte ri.
- Aprob bugetul anual al UE.
- Elaboreaz politica extern i de aprare a UE.
- Coordoneaz cooperarea dintre instanele judectoreti i forele de poliie din rile
membre.
Comisia European
Comisia European este una dintre principalele instituii ale Uniunii Europene.
Reprezint i susine interesele Uniunii n ansamblul su. Propune acte legislative i
gestioneaz punerea n aplicare a politicilor europene i modul n care sunt cheltuite
fondurile UE.
Componen
Cei 28 de comisari, cte unul din fiecare stat membru, traseaz direciile politice ale
Comisiei pe durata mandatului lor de 5 ani. Fiecrui comisar i este atribuit de ctre
preedinte responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de aciune.
Preedintele actual al Comisiei Europene este Jos Manuel Barroso, care i-a nceput
cel de-al doilea mandat n februarie 2010.
Preedintele este desemnat de Consiliul European, care i numete i pe ceilali
comisari, cu acordul preedintelui desemnat.
Numirea comisarilor, inclusiv a preedintelui, este supus aprobrii Parlamentului. Pe
durata mandatului, comisarii rspund pentru aciunile lor n faa Parlamentului, singura
instituie abilitat s demit Comisia.
Activitatea de zi cu zi a Comisiei este asigurat de membrii personalului -
administratori, juriti, economiti, traductori, interprei, secretari etc - organizai n
departamente numite direcii generale (DG).
Termenul Comisie poate face referire att la colegiul celor 28 de comisari, ct i la
personalul su permanent sau la instituia propriu-zis.
Rol:
Reprezint i susine interesele Uniunii Europene n ansamblul su. Monitorizeaz i
pune n aplicare politicile UE:
- propunnd proiecte legislative Parlamentului i Consiliului gestionnd bugetul UE i
alocnd fonduri
- aplicnd dreptul european (mpreun cu Curtea de Justiie)
- reprezentnd Uniunea European la nivel internaional, de exemplu negociind
acordurile dintre UE i alte ri.
Parlamentul European (PE).
Alei prin vot direct de cetenii europeni, o dat la 5 ani, membrii Parlamentului
European sunt reprezentanii popoarelor Uniunii. Parlamentul este una dintre principalele
instituii europene cu puteri legislative, alturi de Consiliul Uniunii Europene (Consiliul).
Parlamentul are trei roluri eseniale:
- dezbate i adopt legislaia UE, mpreun cu Consiliul
- monitorizeaz alte instituii europene, n special Comisia, pentru a se asigura c
acestea funcioneaz n mod democratic
- dezbate i adopt bugetul UE, alturi de Consiliu.
Adoptarea legislaiei europene
n multe domenii, precum protecia consumatorilor i a mediului, Parlamentul
colaboreaz cu Consiliul (instituia reprezentnd guvernele naionale) pentru a decide
asupra coninutului actelor legislative i pentru a le adopta. Acest proces poart numele de
procedur legislativ ordinar (fosta codecizie). n baza Tratatului de la Lisabona, a
crescut numrul domeniilor politice care fac obiectul codeciziei, ceea ce i confer
Parlamentului European mai mult putere de a influena coninutul actelor legislative n
sectoare care includ agricultura, politica energetic, migraia i fondurile europene. De
asemenea, este nevoie de avizul Parlamentului pentru o serie de decizii importante, precum
aderarea unor noi state la UE.
Controlul democratic
Parlamentul i exercit influena asupra altor instituii europene n mai multe moduri.
Cnd se formeaz o nou Comisie, cei 28 de membri ai si (cte unul pentru fiecare stat
membru) nu i pot intra n atribuii fr aprobarea Parlamentului. Dac nu sunt de acord cu
candidatura unuia dintre comisarii nominalizai, membrii Parlamentului pot respinge
ntreaga echip propus. De asemenea, Parlamentul poate solicita demisia Comisiei n
exerciiu. Procedura poart numele de moiune de cenzur. Parlamentul i menine
controlul asupra Comisiei prin examinarea rapoartelor pe care le redacteaz aceasta i prin
interpelarea comisarilor. Comisiile parlamentare joac un rol important n acest sens.
Membrii Parlamentului analizeaz petiiile primite din partea cetenilor i formeaz comisii
de anchet. Cnd liderii naionali se ntrunesc n cadrul Consiliului European, Parlamentul
trebuie s i dea avizul cu privire la tematica inclus pe agend.
Controlul bugetar
Parlamentul adopt bugetul anual al UE mpreun cu Consiliul Uniunii Europene.
n cadrul Parlamentului, exist o comisie care monitorizeaz modul n care este cheltuit
bugetul. n fiecare an, Parlamentul ia o decizie cu privire la modul n care Comisia a gestionat
bugetul n exerciiul financiar anterior.
Componen
Numrul parlamentarilor provenind din fiecare ar este aproximativ proporional cu
numrul locuitorilor rii respective. n baza Tratatului de la Lisabona, nicio ar nu poate
avea mai puin de 6 reprezentani sau mai mult de 96. Componena actual a Parlamentului
a fost stabilit, totui, nainte de intrarea n vigoare a Tratatului. Numrul deputailor
europeni se va modifica n viitoarea legislatur. De exemplu, numrul deputailor din
Germania va fi redus de la 99 la 96, iar cel al deputailor din Letonia va scdea de la 9 la 8.
Membrii Parlamentului European sunt repartizai n funcie de afilierea politic, nu de
naionalitate.
Locaii
Parlamentul European i desfoar activitatea la Bruxelles (Belgia), Luxemburg i
Strasbourg (Frana).
Birourile administrative (Secretariatul General) se afl la Luxemburg.
Reuniunile ntregului Parlament, cunoscute sub denumirea de sesiuni plenare, au loc
la Strasbourg i la Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc i la Bruxelles.
Curtea European de Justiie
Sediul: Palais de la Cour de Justice, Boulevard Konrad Adenauer, Luxembourg
Curtea de Justiie interpreteaz legislaia european pentru a se asigura c aceasta se
aplic n acelai fel n toate rile UE. De asemenea, soluioneaz litigiile juridice dintre
guvernele statelor membre i instituiile europene. Persoanele fizice, ntreprinderile sau
organizaiile pot, la rndul lor, s aduc un caz n faa Curii de Justiie, atunci cnd consider
c le-au fost nclcate drepturile de ctre o instituie european.
Componen
Curtea de Justiie a Uniunii Europene este format din cte un judector pentru fiecare
stat membru.
Curtea beneficiaz de sprijinul a nou avocai generali care au sarcina de a-i
prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse n faa Curii. Pledoariile lor trebuie
s fie impariale i susinute public. Fiecare judector i avocat general este numit pentru un
mandat de 6 ani, care poate fi rennoit. Guvernele trebuie s cad de acord asupra
persoanelor nominalizate.
Pentru a ajuta Curtea de Justiie s fac fa numrului mare de cazuri care i sunt
naintate spre soluionare i pentru a le oferi cetenilor o mai bun protecie juridic, s-a
nfiinat Tribunalul, care se ocup de aciunile intentate de persoane fizice, ntreprinderi i
anumite organizaii, precum i de cauzele care in de dreptul concurenei.

Curtea European de Conturi
Curtea European de Conturi verific modul n care sunt administrate fondurile
europene. Rolul su este acela de a mbunti gestiunea financiar a UE i de a prezenta
rapoarte cu privire la folosirea banilor publici. A fost nfiinat n 1975 i are sediul la
Luxemburg.
Rol
Pentru a le garanta contribuabililor europeni faptul c banii publici sunt cheltuii n
mod eficient, Curtea de Conturi este abilitat s verifice (s auditeze) orice persoan sau
organizaie care gestioneaz fonduri europene. n acest scop, efectueaz frecvent controale
pe teren. Concluziile sale scrise sunt incluse n rapoarte adresate Comisiei Europene i
guvernelor statelor membre. Curtea de Conturi nu are putere juridic. n cazul n care
descoper fraude sau nereguli, auditorii si informeaz Oficiul european de lupt antifraud
(OLAF).
Ombudsmanul European (Mediatorul European)
Sediul: Strasbourg, Frana.
Ombudsmanul European investigheaz plngerile formulate mpotriva instituiilor,
organismelor, birourilor i ageniilor UE.
Ombudsmanul European prelucreaz plngerile primite de la ceteni, ntreprinderi i
organizaii din UE care semnaleaz cazuri de administrare defectuoas din partea
instituiilor, organismelor, birourilor sau ageniilor UE - nclcarea legislaiei, nerespectarea
principiilor bunei administrri, nclcarea drepturilor omului. Iat cteva exemple:
- practici inechitabile;
- discriminare;
- abuz de putere;
- lipsa informaiilor sau refuzul de a furniza informaii;
- ntrzieri nejustificate;
- proceduri incorecte.
Biroul Ombudsmanului ncepe investigaiile dup primirea unei plngeri sau din
proprie iniiativ. Fiind un organism independent, acesta nu accept nicio intervenie din
partea guvernelor sau a altor entiti. O dat pe an, i prezint Parlamentului European un
raport de activitate.
Comitetul Economic i Social
Sediul: Bruxelles, Belgia
Reprezentanii angajatorilor, ai salariailor sau ai altor grupuri de interese i pot
exprima punctul de vedere cu privire la aciunile UE prin intermediul Comitetului Economic i
Social European (CESE). Acesta este o adunare consultativ care emite avize ctre instituii
mai mari - n special Consiliul, Comisia i Parlamentul European.
Rol
Comitetul Economic i Social European a fost nfiinat n 1957, ca for de discuie pe
marginea aspectelor legate de piaa unic. CESE le ofer grupurilor de interese din Europa -
sindicate, angajatori, fermieri - posibilitatea de a se exprima oficial n legtur cu propunerile
legislative ale UE.
Banca European de Investiii
Sediul: Luxembourg
Banca European de Investiii aparine celor 28 de state membre. Sarcina sa este de a
lua bani cu mprumut de pe pieele de capital i de a acorda credite cu dobnd sczut
pentru proiecte privind mbuntirea infrastructurii, furnizarea de electricitate sau
ameliorarea normelor de mediu att n ri din UE ct i n ri vecine sau n ri curs de
dezvoltare.
Banca Central European
Banca Central European (BCE), cu sediul la Frankfurt, n Germania, administreaz
moneda unic european, euro i asigur stabilitatea preurilor n UE.
De asemenea, BCE rspunde de definirea i punerea n aplicare a politicii economice i
monetare a UE.
Istoricul integrrii Romniei n Uniunea European
Schematic, aderarea Romniei la Uniunea European are urmtoarele repere:
1993 : 1 februarie - Romania semneaza Acordul European (Acordul european instituie
o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si Statele Membre ale
acestora, pe de alta parte);
1995 : 1 februarie - intra in vigoare Acordul European; n iunie, Romania depune
cererea de aderare la Uniunea Europeana;
1997 : iulie - Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra
cererii de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana;
1998 : noiembrie - Comisia Europeana publica primul Raport de Tara privind procesul
de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana;
1999 : iunie - Romania adopta Planul National de Aderare la Uniunea Europeana;
decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide inceperea negocierilor cu sase tari
candidate, printre care si Romania;
2000 : februarie - in cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicata
lansarii Conferintei Interguvernamentale, are loc deschiderea oficiala a negocierilor de
aderare a Romaniei;
2002 : 13 noiembrie - Comisia adopta cate o "Foaie de parcurs" pentru Romania si
Bulgaria; 20 noiembrie - Parlamentul European ia in considerare data de 1 ianuarie 2007 ca
data tinta pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana; 12 - 13 decembrie - Consiliul
European de la Copenhaga decide asupra aderarii a 10 noi state membre si adopta foile de
parcurs pentru Romania si Bulgaria;
2003 : 26 martie - Comisia Europeana prezinta editia revizuita a Parteneriatului de
Aderare cu Romania;
2004 : 17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles, Romania primeste
confirmarea politica a incheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana;
2005 : 13 aprilie - Parlamentul European da unda verde aderarii Romaniei si Bulgariei
la Uniunea Europeana; 25 aprilie - in cadrul unei ceremonii oficiale, desfasurate la Abatia de
Neumunster din Luxemburg, presedintele Romaniei, Traian Basescu, semneaza Tratatul de
Aderare la Uniunea Europeana;
2007 : 1 ianuarie - Romnia devine stat membru al Uniunii Europene.