Socialismul.

Primii doctrinari socialiști

I. Introducere

Lucrarea supune analizei: socialismul utopic; socialismul comunist; partajarea socialismului

originar în: social-democrație (socialism tradițional) și comunism. Această doctrină, socialistă,
indiscutabil, a fascinat, de-a lungul timpului, sute de milioane de oameni. Doctrina socialistă a
fost o replică profundă la curentele doctrinare politice susținătoare ale capitalismului, care, la
rândul lor apăruseră ca reacție la curentul medieval.

Se afirmă că socialismul se adresează proletariatului și săracilor. Totuși, Doctrina Socialistă a

atras, atrage și va continua să atragă membri ai clasei capitaliștilor, intelectuali marcanți,
naționaliști, internaționaliști, oameni de știință, oameni de artă și de cultură etc. Aceste categorii
nu sunt atrase din cauza lipsurilor materiale; aderă la aceste idei din convingere. Acești
intelectuali doresc o soartă mai bună pentru proletari și pentru întregul popor muncitor.
Intelectualii de stânga vizau depășirea inconvenientelor generate în mod obiectiv, de societatea
capitalistă.

În capitalismul clasic chiar statul, ca reprezentant al societății, este principalul ocrotitor al

intereselor private individuale care urmăresc profitul în favoarea investitorului capitalist. În
antiteză cu capitalismul, socialismul trebuie să se prezinte ca o societate ocrotitoare a intereselor
publice generale, spre satisfacerea trebuințelor marii majorități a populației. Doctrina socialistă
precizează căile de urmat în vederea ameliorării neajunsurilor generate de capitalism. Aceste căi
sunt: reformarea societății capitaliste sau schimbarea, transformarea acesteia prin intermediul
revoluției politice.

II. Scurtă trecere în revistă

În timpul Revoluţiei Industriale din secolul XIX, oamenii părăsesc mediul rural în favoarea
orașului și, implicot, a fabricilor care se dezvoltau cu rapidiotate. mişcarea socialistă a luat
amploare în urma părăsirii mediului rural de către oameni în favoarea oraşelor şi, implicit, a

0
fabricilor. Mișcarea socială ce a adus cu sine ideologia socialistă a fost generată, cu precădere, de
acest exod. Puterea maselor a reprezentat motorul multor crize. A folosită în numeroase cauze:
înlăturarea tiraniei, dobândirea independenţei naţionale, câştigarea diverselor drepturi, cum ar fi
lupta pentru dreptul de vot sau pentru crearea unei legislaţii a muncii. Consecinţa imediată a
acestei Revoluţii tehnologice/industriale a fost crearea unor mari cartiere insalubre, întunecoase
pentru noii muncitori, iar în lipsa unei legislaţii viabile a muncii, patronii aveau dreptul să
abuzeze de forţa de muncă angajată, care includea mai ales femei şi minori (plătiţi cu un salariu
insignifiant faţă de volumul de muncă prestat). Profiturile întreprinzătorilor s-au mărit în acest
fel, în defavoarea celor săraci şi mulţi; industrializarea nu le aducea nici un fel de ameliorare
celor care erau defavorizaţi.

Au apărut mulţi contestatari ai industrializării puternice, mai ales în Marea Britanie, locul de
origine al Revoluţiei tehnologice, ca lordul Shaftesbury1 (1801-1885) sau scriitorul Charles
Dickens. Cu toate acestea ideologia socialistă nu apăruse încă. Principiile care ar stăteau la baza
unei societăţi ideale, formulate în acest stadiu, erau cooperarea şi împărţirea marilor averi către
clasele defavorizate. Susţinătorul acestor principii până în 1830 era, paradoxal, un proprietar
scoţian al unei fabrici de textile, Robert Owen, care a fondat Marea Uniune Naţională Comercială
– o încercare de a mobiliza toţi muncitorii britanici într-o organizaţie unică. Scopul acestei
organizaţii, declanşarea unei greve generale a muncitorilor care ar obliga agenţii economici să se
conformeze cerinţelor primilor socialişti, era mult prea periculos pentru ca autorităţile să nu facă
tot posibilul să anihileze Marea Uniune. În această perioada apare denumirea de “socialism”,
folosită iniţial de Owen2. În Franţa adepţi ai socialismului în acesta perioadă erau contele Henri
de Saint-Simon şi Charles Fourrier. În timp ce contele propunea o lume dominată de principiul
raţiunii, condusă însă de oameni instruiţi şi nu de popor (o viziune puternic influenţată de
“Republică” lui Platon), Fourrier opta pentru comune cu regim autarhic, cu o ideologie apropiată
de Robert Owen. Viziunea lui Fourrier a unei comunităţi conduse direct de membrii ei vă
predomina în evoluţia doctrinei socialiste.

Probabil cei mai influenţi filozofi socialişti au fost Karl Marx şi Friedrich Engels, care publica în
1848, anul revoluţiilor europene, “Manifestul Comunist”, care presupunea o organizarea socială

1
Întemeietor al legislației muncii în Anglia
2
Robert Owen a ajuns om de afaceri englez în domeniul țesăturilor. El a propus și transmis Parlamentului britanic
proiecte legislative prin care propunea organizarea în teritorii administrativ-teritoriale, îmbunătățirea condițiilor de
muncă pentru femei și angajarea tinerilor după 18 ani, iar mașinile să nu mai fie o amenințșare la adresa
muncitorilor.
1
şi politică diferită de tot ce mai fusese întâlnit în istorie, de la utopiile lui Thomas More şi
Tommaso Campanella până în secolul al XIX-lea. Autorii Manifestului au fost exilaţi imediat în
Anglia (unde Marx scrie “Das Kapital”), dar lucrarea lor nu a avut un mare impact imediat.
Viziunea marxistă a istoriei prezintă lupta dintre clasele sociale ca motor al istoriei. De asemenea,
Marx avea convingerea că dezvoltarea industrială va avea drept consecinţă creşterea nivelului de
trai al clasei muncitoare (clasă care deţine adevărata putere, căci mijloacele de producţie şi, în
urma eventualei revoluţii sociale, cele de distribuţie sunt sub controlul său) şi răsturnarea
supremaţiei clasei bogate, reprezentate de întreprinzători care îşi obţineau profitul din industrie.
Modul de realizare al acestei soluţii nu poate fi decât radical, căci presupune o schimbare
radicală: revoluţia, urmată de dictatura proletariatului (clasă muncitoare) care să ducă la
consolidarea regimului socialist în stat. Societatea comunistă este, în viziunea marxistă, o
consecinţă a instaurării şi asimilării depline a ideologiei socialiste, şi presupune că oamenii să
aibă posibilitatea să beneficieze de orice bunuri şi servicii de care au nevoie şi care sunt produse
de comunitate.

În 1864 Marx înfiinţează Prima Internaţională (Internationala Oamenilor Muncii), partid

revoluţionar socialist, care coordona facţiunile socialiste existente pe plan internaţional, şi pentru
care adeziunile naţionale erau irelevante. Primul exemplu practic de aplicare a societăţii
socialiste, mai apropiată de Fourrier decât de viziunea extremistă a lui Marx a fost declararea
Comunei Independente Paris de către locuitorii oraşului, timp de câteva săptămâni, în urma
nemulţumirilor acumulate pe parcursul deceniilor în care au avut loc revoluţii şi alte altercaţii
sângeroase pe străzile Parisului (cele majore fiind în 1848 şi 1871 - înfrângerea Franţei de către
Prusia). Această scurtă guvernare autarhică3

A fost încheiată prin invadarea oraşului de către trupele guvernamentale şi uciderea unui mare
număr de Comunarzi.

3
AUTARHÍE s.f. 1. Situația unui stat, a unei națiuni care își satisface nevoile economice prin propriile-i puteri, fără
import sau ajutor străin. ♦ Stat care se află în această situație. 2. (În școala cinicilor) Independența indivizilor față de
toate convențiile sociale, considerate ca străine naturii. [Pron. a-u-, gen. -iei. / < it. autarchia, cf. fr. autarcie <
gr. autarkeia]. 
Sursa: DN (1986) 

AUTARHÍE s. f. 1. (în școala cinicilor) independența indivizilor de toate convențiile sociale, considerate ca străine
naturii. 2. politică de izolare a unui stat care își satisface nevoile economice prin propriile-i puteri. (< fr. autarchie) 
2
În urma conflictelor dintre Marx şi revoluţionarul rus Mihail Bakunin, adept al anarhismului şi
care dorea, în consecinţă, abolirea tuturor formelor de guvernământ şi respingea orice ordine, în
1870 are loc dizolvarea Primei Internaţionale. Cu un an înainte însă, este fondat Partidul Social
Democrat German. Principalele partide socialiste din Marea Britanie şi Franţa se bazau pe
propriile lor principii. La finele secolului XIX, în Anglia, se înființează Partidul Laburist, prin
contopirea marilor organizaţii socialiste britanice. În 1889 se formează A Doua Internaţională, iar
după un an este demarat proiectul revizuirii principiilor socialiste pentru a se adapta la societatea
sfârşitului de secol XIX. Partidul Social Democrat are o evoluţie ascendentă în Germania. În
acelaşi timp, viaţa muncitorilor este îmbunătăţită. Totuşi, socialismul internaţional trece printr-o
perioadă de criză, cauzată de contradicţiile dintre teoreticieni, acest lucrul devenind evident prin
lipsa de putere în momentul izbucnirii Primului Război Mondial.

A Doua Internaţională nu reuşeşte să se mobilizeze pentru a se opune războiului. În acest context,

socialismul pierde teren în faţa ideologiei naţionaliste, căci fiecare facţiune se îndreaptă către
problemele propriei ţări. Singurul partid din timpul Primului Război Mondial care rămâne fidel
ideologiei sale socialiste este marea aripa Bolşevică a Partidului Social Democrat Rus, şi care
culminează în 1917, cu realizarea Uniunii Sovietice şi a Partidului Comunist, instaurând o
dictatură (aparent) a proletariatului.

Trecerea de la socialismul ideologic la comunismul aplicabil în realitate prin revoluţia bolşevică a

spulberat ideea de comunitate internaţională şi a avut repercusiuni deosebit de grave în decursul
secolului XX, dovedind că viziunea utopică a societăţii socialiste nu poate fi transferată eficient
în practică fără a altera esenţial fundamentul teoriei pe care se bazează.

China, după ce, până în anii 65, Mao Zedon a lucrat după modelul Cominternului, s-a îndepărtat
de Rusia și modelul ei, abordănd un comunism cu elemente chinezești, care, însă, la nivel de
releații internaționale economice este mai degrabă liberală. La nivel întern continuă dominația și
corupția generată de Partidul Comunist.

III. Primii doctrinari socialiști

Perioada anilor 1820-1830 a fost hotărâtoare în privința afirmării valorilor socialiste. Fiind o
replică la gândirea capitalistă, în general, și la cea liberală, în particular, doctrina socialistă

3
constitutie, în esența sa, un efect al societății și al economiei capitaliste. Practic, fără capitalism
este greu de crezut că ar fi apărut ideile socialiste.

Scopul suprem al socialismului este reformarea sau chiar înlocuirea societății capitaliste.
Economia politică burgheză a reprezentat unul dintre pilonii fundamentali ai gândirii politice
socialiste.

Eliberarea parțială a individului a fost realizată de liberalism. Capitalismul a separat și biserica de

treburile publice, ale statului. Inițial gânditorii socialiști au propus un stat în care sărăcia să fie
eradicată. Dezvoltarea economiei capitaliste avea ca efect degradarea continuă a situației
proletarilor. Acestui aspect a condus la impunerea unor principii umanitare și egalitare menite să
creeze condiții pentru redresarea economică și socială a clasei muncitoare.

”Principiile doctrinelor socialismului utopic se pot rezuma astfel4:

1. Necesitatea obligativității muncii pentru toate persoanele fizice apte de muncă;

2. Consacrarea revoluției politice ca fiind principala modalitate de instaurare a
socialismului;
3. Conștientizarea ideii că ”fericirea” umană, clamată de liberaliști, este în realitate supusă
determinărilor sociale;
4. Acordarea rolului preponderent rațiunii umane, în vederea construirii viitoarei societăți
fundamentate pe principiile socialismului.”

Revoluția politică a fost considerată de unii gânditori socialiști premarxiști ”elementul cheie”
pentru schimbarea regimului politic. Idealiști convinși și aflați sub influența vie a Revoluției
franceze unii doctrinari, în special francezi, au văzut în revoluție șansa instaurării egalitarismului
social.

”Gânditorii socialiști utopici (premarxiști) au sesizat ”o contradicție” între bogați și săraci, între
capitaliști și proletari. Rezolvarea acestei contradicții a fost găsită fie în reformarea societății
burgheze, fie în revoluția politică. În construirea viitoarei societăți socialiste, socialiștii utopici au
acordat un rol hotărâtor rațiunii umane.

4
” Stiinte Politice si Doctrine Politice Internationale”de Vasile-Sorin, Curpăn; Ștefan, Burleanu;Emilia, Mitrofan;
Editura: StudIS;Iasi, 2012; Cap.III ”Doctrina Socialistă”, p. 222-262

4
Ei considerau că eradicarea sărăciei va fi conștientizată, ca o necesitate și de către reprezentanții
burgheziei. Educația era considerată principalul instrument pentru scoaterea masei proletare din
mizeria materială și ignoranță”5. Asigurarea laicității statului, respingerea doctrinelor religioase și
a clericismului erau convingeri socialiste.

Termelul de ”utopie” este dat de titlul lucrării lui Thomas Morus, ”Utopia”.

Instituțiile religioase erau asociate de gânditorii socialiști utopici cu vechiul regim feudal dar și
cu regimul capitalist, care deși a laicizat societatea, totuși în anumite situații, a realizat
compromisuri cu acestea. Doctrinarii socialiști utopici au fost: Robert Owun (1771-1858); Saint-
Simon (1760-1837); Charles Fourier (1772-1837); Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865).

Primul a fost englez iar ceilalți trei gânditori socialiști utopici au fost francezi.

Robert Owen a considerat că burghezia va înțelege necesitatea ameliorării condițiilor de muncă

ale proletarilor și va contribui, din proprie inițiativă, la ridicarea standardelor în privința calității
condițiilor de viață și de muncă ale clasei muncitoare.

Socialistul premarxist francez Saint-Simon6 a propagat, prin doctrina și concepțiile sale, deplina
încredere în judecata rațională a omenirii. A considerat că soarta întregii umanități este legată
organic de munca productivă efectuată de producători, de proletari. El a prevăzut înlocuirea
societății capitaliștilor cu o societate a producătorilor de bunuri materiale. Era necesară, spunea
el, dispariția clasei consumatorilor, adică a investitorilor capitaliști, considerată de Saint-Simon
ca fiind o clasă parazită, inaptă de a produce bunuri materiale. Cu alte cuvinte, clasa care nu
produce bunuri, dar care, având mijloace de producție, își însușește plusvaloarea, obținută ca
efect al muncii proletarilor, este parazitară și în consecință, este sortită pieirii de pe scena istoriei.

Pierre-Joseph Proudhon7 considera că democrația înseamnă educarea poporului și în special a

guvernărilor tinere. Deoarece nu credea nici măcar în principiile de bază ale statului democratic
acest gânditor manifesta o aversiune față de stat, față de orice formă de autoritate publică, etatică.
Orice formă de autoritate publică era virulent contestată de Pierre-Joseph Proudhon. Autoritatea
etatică trebuia înlocuită – în concepția sa – cu consimțământul mutual, cu acordurile acceptate
prin înțelegere de către clasa proletară ( ideea sa aduce putin cu anarhismul de mai târziu, ca

5
Idem.
6
Informații preluate din Enciclopedia Britanică
7
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/480541/Pierre-Joseph-Proudhon, acesat la 21.04.2014
5
ideologie). Pierre-Joseph Proudhon nu s-a opus doar statului, ca sursă de autoritate, ci și bisericii.
El a contestat autoritatea religioasă, fiind un anticlerical convins.

Doctrinarul francez Charles Fourier8 considera munca agricolă ca fiind mai apropiată de natura
umană în raport cu munca din industrii. El a propus o îmbinare a celor două categorii de activități
lucrative. Fourier a fost gânditorul care a inițiat, în mod abstract, teoretic, un falanstier9. În cadrul
său oamenii trebuiau să își schimbe posturile de muncă între ei tocmai pentru asigurarea
prezervării poziției lor de egalitate.

IV. Bibliografie:

1. Dicționarul Politic
2. Dicționarul explicativ al limbii române
3. Enciclopedia Britanica
4. „Stiinte Politice si Doctrine Politice Internationale” de Vasile-Sorin, Curpăn; Ștefan,
Burleanu;Emilia, Mitrofan; Editura: StudIS;Iasi, 2012; Cap.III ”Doctrina Socialistă”, p.
222-262
5. ”Manifestul Comunist” de Karl Marx și Friedrich Engels
6. Das Kapital (Capitalul), tratatul în economie politică scris de filozoful german Karl Marx
și editat
7. Blogul profesorului de istorie Adrian Dolghi din Republica Moldova,
hhtp://adolghi.files.wordpress.com/.../fisa-regimurile-comuniste-din-c5a3c483ri

8
” Stiinte Politice si Doctrine Politice Internationale”de Vasile-Sorin, Curpăn; Ștefan, Burleanu;Emilia, Mitrofan;
Editura: StudIS;Iasi, 2012; Cap.III ”Doctrina Socialistă”, p. 222-262
9
FALANSTÉR reprezintă o asociație de producție în care muncitorii trăiesc în comunitate după sistemul lui
Fourier/ sistem de locuințe în comun, cu ateliere, biblioteci, cantine etc., destinat viitoarei societăți preconizate de
socialistul utopist Fourier/ grup care trăiește în comunitate. Insuficient studiat în spațiul autohton și prezentat adesea
doar ca o curiozitate istorică, falansterul de la Scăieni (1835-1836), scris de tănărul Teodor Mehtupciu, discipolul
lui Fourier, se înscrie în eforturile de modernizare și de racordare a societății românești la valorile Occidentului
european. Modelul acestei noi organizări sociale a fost pionerat de gânditorul francez Charles Fourier (1772-1837).
6