Universitatea din Bucureşti Student: Andrada Creţanu

Facultatea de Ştiinţe Politice SPR 2

Lect. Dr. Miruna Tătaru-Cazaban

RECENZIE
Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului
francez

Antologie de Ovidiu Victor Olar

2010

1
 Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria
politică a protestantismului francez, Editura Nemira, Bucureşti, 2007, 297 pg

„Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez” este o

culegere de texte traduse în premieră de către autor – am hotărât să nu includ texte deja
traduse în limba română1 , texte ale protestanţilor francezi prin care autorul reuşeşte într-un
mod pertinent să-i formeze cititorului o imagine clară despre teoriile politice ale
protestantismului francez.

În ceea ce priveşte poziţia autorului asupra temei abordate, acesta încearcă să se

menţină înafara textelor, fiind mai mult un mediator între text şi cititor decât un critic al
acetora (a se vedea prezentările de dinaintea textelor propriu-zise de la fiecare capitol în
parte).

Autorul recunoaşte, însă, în Notă asupra ediţiei, că textele alese sunt subiective, dar
argumentează alegerea lor deloc fortuită2. Un alt indiciu al implicării directe asupra temei
este afirmaţia sa cu privire la caracterul transnaţional al reformei- Cred însă, şi nu sunt
singurul, că există suficiente motive pentru a vorbi de un specific al calvinismului francez.
Fragmentele alese stau mărturie.3 Întâlnim, de asemenea, urme de subiectivism şi în unele
note de subsol, unde autorul face anumite comentarii la textele prezentate.

Volumul este structurat în patru părti denumite, conţinând fiecare texte specifice ale
diverşilor autori protestanţi şi nu numai. De asemenea, culegerea prezintă la început un
Cuvânt introductiv şi o Notă asupra ediţiei, iar la final o Bibliografie orientativă foarte
generoasă care se întinde pe 16 pagini.

Culegerea începe, aşa cum am menţionat anterior, cu un Cuvânt introductiv. Acesta

este, în mod surprinzător, aşezat înaintea Notei asupra ediţiei. El se prezintă ca un capitol,
la fel ca celelalte, având un titlu sugestiv, Întoarcerea hughenoţilor. Moştenirea politică a
1
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 14;
2
IDEM;
3
IBIDEM, pg. 15;

2
calvinismului francez, şi prezintă un motto în limba franceză (caracteristic pentru toate
capitolele).

Aşadar, cititorul va fi surprins să vadă că în Cuvântul introductiv nu va găsi note ale

autorului cu privire la volumul ce urmează să-l parcurgă, ci, într-un mod inovator, acesta va
prezenta evenimentele tragice din noaptea Sfântului Bartolomeu, când au fost masacraţi
circa 500000 de protestanţi calvinişti. Autorul alege această manieră ex abrupto de a
introduce cititorul în lectură întrucât aminitirea „anotimpului”4 Sfântului Bartolomeu
reprezintă începutul ideologiei protestante.

Deşi autorul începe prin Cuvânt introductiv, Nota asupra ediţiei nu lipseşte, ea fiind
plasată imediat după prezentarea masacrului. Aşa cum am amintit la început, aici Ovidiu
Victor Olar îşi motivează alegerile făcute cu privire la texte, neuitând la final să aducă
mulţumiri celor care au contribuit la realizarea antologiei.

Prima parte a lucrării, Împotriva tiranilor, reuneşte 4 texte: unul anonim, al lui
François Hotman, Théodore de Bèze şi Stephanus Iunius Brutus.

Înaintea fiecărui text, autorul realizează o scurtă prezentare a acestuia, prevestindu-i

astfel cititorului ce urmează să găsească în conţinutul textelor propriu-zise.

Primul text, al cărui autor este anonim, a fost compus ca reacţie la tragedia din
1952, bucurându-se de cea mai mare popularitate. 5 Acesta este compus din atacuri
împotriva casei de Valois, consideraţi „discipoli ai lui Machiavelli” 6, ilustrarea legilor şi
ordonanţelor profetului Daniel, dar şi a principiului, considerat primordial : nu există decât
un singur Imperiu infinit, şi anume cel al Dumnezeului atotputernic. Drept urmare, puterea
oricărui magistrat şi principe este împrejmuită de anumite limite şi bariere, dintre care
principele nu trebuie să iasă şi nici supuşii nu trebuie să-l asculte dacă le încalcă. 7 În
partea a doua a textului ilustrat, şi anume „Dreptul de rezistenţă în viziunea „politicului”
4
Jules Michelet: „la Saint-Barthélemy n’est pas une journée; c’est une saison”;
5
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 21;
6
IBIDEM, pg. 23
7
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 41;

3
francez”, alături de principiul major ilustrat mai sus, avem prezentate şi apărate teze
precum faptul că magistraţii au fost creaţi pentru popoare, iar nu popoarele pentru
magistraţi.8 De asemenea, este pusă problema dacă le este permis supuşilor să se revolte
împotriva magistratului, problemă care de dezbate pe parcursul textului.

Cel de al doilea text din prima parte, cel al lui François Hotman, la fel ca şi primul,
vine în întâmpinarea tragediei din 1952, prin dispreţul arătat de autor pentru monarhie,
salutând Autoritatea sfântă şi inviolabilă a Adunării Generale a Stărilor9, pentru dreptul
roman greşit înţeles şi pentru Biserică. În esenţă, Francogallia este o colecţie de „eseuri”
de drept public francez care dovedeşte că procesul democratic al societăţilor moderne se
amorsează la nivel juridic.10

Următorul text ilustrat de autor, este cel al lui Théodore de Bèze, Despre dreptul
magistraţilor asupra supuşilor săi, ilustrând părerea autorului despre dreptul supuşilor
împotriva suveranului devenit tiran. Fragmentul enunţat începe cu o întrebare referitoare la
datoria pe care o au supuşii faţă de suveranul legitim odată ajuns un tiran. Pe parcursul
textului aflăm că avem de a face cu trei categorii de supuşi, fiecare având drepturi diferite
în ceea ce priveşte supunerea/ nesupunerea. Astfel persoanelor particulare şi fără funcţii în
stat nu le este permis să se opună tiranului, acestea neavând altă soluţie decât fie să plece în
altă parte, fie să poarte jugul găsindu-şi refugiu la Dumnezeu.11 A doua categorie de supuşi
o reprezintă magistraţii inferiori, cu un grad subaltern între suveran şi popor. Aceştia
trebuie, în caz de nevoie să se împotrivească tiraniei pentru a veghea la respectarea şi
apărarea legilor, obligaţie la care sunt constrânşi prin jurământ.12 Cea de a treia categorie de
supuşi sunt numiţi Protectori ai drepturilor suveranităţii, pentru a-l ţine pe suveran pe calea
cea dreaptă13, având dreptul să-l pedeapsească dacă acest lucru se impune.

8
IBIDEM, pg. 45;
9
Capitolul al XI-lea din Francogallia, pg. 79;
10
Bouvignies 2006, pp. 218-219, pg. 62;
11
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 94;
12
IBIDEM, pg. 99;
13
IBIDEM, pg. 103;

4
 Ultimul text care compune prima parte a lucrării, şi anume textul lui Stephanus
Iunius Brutus (numele este un pseudonim). Fragmentul ilustrat este intitulat printr-o
întrebare care va fi dezbătută pe întreg parcursul textului: Pot sau trebuie principii vecini să
le vină în ajutor supuşilor altor principi, perscutaţi din cauza adevăratei religii sau oprimaţi
de o tiranie notorie?14 Pentru a sintetiza concluzia în urma dezbaterii din text, este
emblematică citarea de către autor a lui Tucidide care spune în acest sens că sunt tirani nu
numai cei care îi înrobesc pe alţii, ci şi cei care, deşi au posibilitatea să pună capăt
violenţei, nu se sinchisesc.15

Partea a doua a cărţii, Monarhie şi Reformă, se compune din textul unui singur
autor, şi anume Henri de Rohan, care scrie Despre interesul principilor si al statelor
creştinătăţii. Înainte, însă, de a prezenta textul propriu-zis, autorul ţine să ilustreze perioada
regelui Henric al IV-lea de Bourbon (asasinat în 1610), întrucât această perioadă reprezintă
contextul istoric şi politic în care Rohan scrie, insistând în scrierile sale din ce în ce mai
mult pe concepte ca interes şi raţiune.16 În textul său, Rohan pune accentul pe interesul de
Stat, plasat sub semnul raţiunii. Acesta ilustrează interesele celor două puteri divergente,
Spania şi Franţa, arătând cu interesele uneia vin să contrabalanseze interesele celeilalte.

În cea de a treia parte a antologiei, Un rege, o lege, o credinţă, autorul ne face

cunoscute textele aparţinând lui Pierre Jurieu şi Pierre Bayle, nu înainte de a construi un
preambul în care ne este prezentat justificarea regelui Ludovic al XIV-lea de a revoca
Edictul de la Nantes, invocând faptul că partea cea mai bună şi cea mai mare parte a
supuşilor noştri aparţinând religiei pretins reformate a îmbrăţişat catolicismul.17

Referitor la Pierre Jurieu, autorul îl cataloghează ca fiind unul dintre cei mai
interesanţi reprezentanţi ai Refugiului protestant.18 Acesta scrie două scrisori pastorale
dedicate hughenoţilor rămaşi în Franţa, menite să aline suferinţa acestora prin diferite
14
IBIDEM, pg. 122, cu precizarea că, potrivit notelor autorului, acesta este capitolul cel mai interesant al
cărţii;
15
IBIDEM, pg. 137;
16
IBIDEM, pg. 149;
17
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 179;
18
IBIDEM, pg. 183;

5
mesaje de încurajare: „Le temps de votre délivrance est près”19, „papismul” va fi înfrânt,
iar Reforma va fi recunoscută oficial de stat.20 În textul pe care autorul antologiei ni-l
prezintă, Jurieu dezbate ideea potrivit căreia, distrugând puterea fără limite, am distrus şi
suveranitatea pasivă nelimitată.21 De asemenea, dezminte ideea cum că supliciul lui Carol I
a fost cauzat de ideologia protestantă, învinovăţindu-l pe Cromwell.

El arată că statele care nu au avut parte suverani absoluţi au fost mai stabile, mai
populate şi mai avute, el dând exemplul Poloniei, al Germaniei şi al Angliei, în detrimentul
Franţei. El combate falsele teze privind neajunsurile puterii limitate, enunţând, de
asemenea, şi excepţiile care suportă rezistenţă din partea supuşilor. Acesta continuă mai
apoi să ilustreze principiile care trebuie îndeplinite succesiunea la coroană, principii impuse
de popor, întrucât popoarele sunt izvorul suveranităţii şi stăpânele coroanelor lor.22

De asemenea, Jurieu menţionează şi inconsecvenţa între faptul că nu există o lege

scrisă care să excludă un rege papistaş în Anglia, dar calitatea de rege al Angliei implică şi
calitatea de şef al Bisericii Anglicane.

Cel de al doilea autor al cărui text a fost ales de Olar în această parte a antologiei
sale este Pierre Bayle, autor pretins a fi catolic. Acesta a scris Aviz important refugiaţilor în
legătură cu apropiata lor întoarcere în Franţa, o pledoarie în favoarea absolutismului
Regelui Soare, un rechizitoriu la adresa „dogmei suveranităţii popoarelor” şi un elogiu al
toleranţei civile.23 Acesta contestă şi coerenţa, justeţea şi sinceritatea discursului politic
protestant. În ultima parte a textului, Bayle face o comparaţie între Franţa războaielor
religioase şi Anglia Revoluţiei Glorioase.

Ultima parte a volumului, Toleranţa între teorie şi acţiune, e dedicată textelor lui
Antoine Court de Gébelin şi ale lui Jean-Paul Rabaut Saint-Étienne.

19
Scrisoarea pastorală din 1 decembrie 1686, Editura Howells, Hildesheim, 1988, p. 56, (pg.185);
20
Scrisoarea pastorală din 1 februarie 1689, Ibidem, p. 87
21
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 188;
22
IBIDEM, pg. 197;
23
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 216;

6
 Aşa cum ne-a obişnuit deja, înainte de a trece la text, autorul ne relatează câte un
eveniment care influenţează scrierile ce urmază a fi tratate. De data aceasta el începe prin a
ne relata tragicul caz Calas, unde Jean Calas este acuzat că, din cauza fanatismului religios,
în complicitate cu familia sa şi chiar cu întreaga comunitate protestantă, îşi ucide fiul care
ar fi dorit să treacă la catolicism. Cazul este îndelung dezbătut de mari personalităţi, dintre
care cel mai însemnat este Voltaire. Această nefericită întâmplare face ca teoria toleranţei
să fie pusă în practică.24

În ceea ce priveşte textul lui Antoine Court de Gébelin, Scrisori din Toulouse,
Voltaire a încercat să-l discrediteze întrucât, pe lângă menţionarea cazului Calas, Court de
Gébelin a invocat şi alte cazuri nedrepte precum condamnarea lui François Rochette, a
fraţilor Grenier şi a lui Paul Sirven. Prin apărarea acestora, autorul apăra defapt
protestantismul, lucru care l-a deranjat pe Voltaire. De asemenea, Voltaire nu putea suporta
ca un pastor de provincie să scrie tratatul despre toleranţă, întrucât acesta trebuia să iasă de
sub pana lui.25

Ultimul text prezent în această antologie este cel al lui Jean-Paul Rabaut Saint-
Étienne. Acest text reprezintă discursul suţinut de acesta în faţa Adunării Naţionale, discurs
în care autorul, catolic fiind, pledează pentru introducerea în Declaraţia drepturillor omului
a libertatăţii religiei, pentru egalitatea persoanelor, indiferent de religie: „orice cetăţean este
liber în opiniile sale, că are dreptul să-şi practice liberul cult şi că nu trebuie deloc să fie
tras la răspundere pentru religia sa”26. Jean-Paul Rabaut Saint-Étienne îşi atinge ţelul, iar
art. X din declaraţie prevede pluralismul religios.

Pentru a sintetiza mesajul transmis prin această carte, mi se pare sugestiv ultimul
motto-ul: „Tout citoyen est libre dans ses opinions. Il a le droit de professer librement son
culte, et il ne doit point être inquieté pour sa religion.”

Ceea ce mi s-a părut interesant a fost faptul că, înaintea fiecărui text, exista un
motto, scris în limba franceză, la fel ca şi diferitele cuvinte traduse între paranteze. Prin
24
IBIDEM, pg. 249;
25
Antologie de Ovidiu Victor Olar, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului francez,
Nemira, Bucureşti, 2007, pg. 252;
26
IBIDEM, pg. 272.

7
aceste aspecte consider că autorul a vrut să evidenţieze, într-un mod aproape ostentativ,
originea franţuzească a protestantismului, mai mult decât atât, a teoriei politice a acestuia.

În concluzie, Răzbunare împotriva tiranilor: teoria politică a protestantismului

francez, este o lucrare completă, care reuşeşte într-o manieră minuţioasă, fără, însă, a
plictisi, să transpună cu precizie ideile protestantismului francez.