7

UNIVERSITATEA ”ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

Centrul de Studii Europene

Deficitul democratic
în
Uniunea Europeană

Coordonator științific:

Lector univ. dr. Lucian Dumitru Dîrdală

Student:

Alina Maican (căs.Calancia)

Studii Europene, IFR, Anul II

Iași, 2016
 Deficitul democratic este un termen folosit pentru a argumenta
faptul că instituțiile Uniunii Europene și procedurile sale de luare a
deciziilor suferă de o lipsă de democrație și par inaccesibile cetățeanului
obișnuit datorită complexității sale. Cetățenii din țările Uniunii Europene
nu simt că au vreun instrument prin care să dea jos guvernul european,
așa cum fac în țările lor, unde pot să sancționeze guvernele și politicienii.
Publicul nu înțelege procesul complex al luării deciziilor, acoperit cu un
val imens de obscuritate și secretomanie.

Când se vorbește despre deficitul democatic al Uniunii Europene

reproșurile comune se referă la un Parlament European slab și lipsit de
legitimitate, un consiliu al miniștrilor care duce lipsă de transparență și nu
e obligat să dea socoteală pentru ceea ce face, comisari europeni care
nu pot fi concediați dacă au o prestație lamentabilă.

În 2011, fostul eurodeputat danez Jens-Peter Bonde a făcut o

analiză a deficitului democratic în Uniunea Europeană plecând tocmai de
la experiența sa ca parlamentar european. El face o analiză a situației
reale și propune o serie de soluții pentru remedierea deficitului
democratic. Analiza sa este făcută după ce Tratatul de la Lisabona
intrase în vigoare la 1 decembrie 2009. Jens-Peter Bonde constată că
modul în care se iau deciziile la nivelul Uniunii Europene nu este la fel de
democratic cum este în cazul Danemarcei.

Comisia Europeană are monopolul asupra inițiativei legislative în

Uniunea Europeană, dar componența comisiei nu este rezultatul unui
proces democratic. Membrii ei sunt propuși de guvernele naționale și
doar validați de Parlamentul European. Jens-Peter Bonde consideră că
„nicăieri în lumea democratică prerogativa privind dreptul exclusiv de a
propune legi nu aparține unui asemenea gup de persoane care nu au
fost alese.” Jens-Peter Bonde face referire la 3000 de grupuri de lucru
secrete care sfătuiesc Comisia. El menționează că nu au acces la
informațiile care privesc modul de lucru al acestor comisii. (Bonde 2011;
149)

Referindu-se la rolul Parlamentului European, Jens-Peter Bonde

precizează foarte clar că nu face legi în același mod în care legile sunt
făcute în parlamentele naționale și că este foarte dependent de lobiști și
de contactele informale pentru a avea informații despre propunerile
legislative. (Bonde 2011; 150)

Jens-Peter Bonde face o constatare fundamentală legată de tema

prezentei lucrări, referindu-se la organismele de reglementare: “Deciziile
sunt mutate de la votanți și oficiali aleși către experți și reprezentanții
grupurilor de interese.” (Bonde 2011; 153)

La momentul în care face analiza Jens-Peter Bonde consideră că,

în ciuda deficitului democratic pe care îl întâlnim în Uniunea Europeană,
membrii săi consideră că e mai avantajos să fie în Uniunea Europeană.
Citind în iunie 2016 acest text constatăm că, cel puțin în Marea Britanie,
o masă critică de cetățeni consideră că nu mai este avantajos să rămână
în Uniunea Europeană, deși Marea Britanie a avut un parcurs atât de
anevoios până să devină membră, fiind primită după două încercări
nereușite, Franța, prin generalul de Gaulle opunându-se vehement.
Referendumul privind Brexit-ul din 23 iunie 2016 este un precedent
periculos pentru viitorul Uniunii Europene.

Jens-Peter Bonde constată, în continuarea analizei sale că

deficitul democratic crește împreună cu un deficit informațional în
creștere. Un alt fenomen deosebit de important, paradoxal în
desfășurarea sa, este legat de creșterea influienței legislației europene
în desfășurare activității parlamentelor naționale, în momentul în care,
așa cum am văzut, modul în care se inițiază legislația europeană este
unul obscur, lipsit de transparență chiar și pentru parlamentarii europeni,
care nu au cunoștință de etapele prin care sunt inițiate și se conturează
inițiativele legislative în Parlamentul European. (Bonde 2011; 155-156)

Jens-Peter Bonde găsește că sunt necesare o serie de reforme

care să crească participarea cetățenilor din țările Uniunii Europene la
decizie: 1. Comisarii europeni să fie aleși direct la nivel național, ceea ce
ar încuraja participarea la procesul electoral al cetățenilor și ar împiedica
numirea în postl de consilier european a unor persoane care au pierdut
un anumit tip de alegeri și li se oferă acest post drept compensație; 2.
persoane reprezentative alese să decidă asupra tuturor legilor la nivelul
Uniunii Europene așa cum se întâmplă la nivelul fiecărei țări membre; 3.
deschiderea ca principiu general al tuturor instituțiilor cu rol legislativ; 4.
o reală subsidiaritate, dat fiind că parlamentele naționale discută
legislația europeană după ce negocierile dintre statele membre sunt
încheiate. (Bonde 2011; 160-161)

O analiză a Ruxandrei Ivan privind evoluția deficitului democratic al

Uniunii Europene, publicată în Sfera politicii, pornește de la nevoia
legitimării, care într-un stat național se face prin vot democratic.
Construcția europeană la debutul său s-a bazat pe o legitimitate
teleologică: era un mijloc de garantare a păcii și prosperității, după
experiența traumatizantă a celui de-al doilea război mondial. A urmat
apoi o etapă în care legitimitatea s-a făcut prin eficacitatea prosperității
economice, output legitimacy, cu gestionarea politicilor Uniunii Europene
de către tehnocrați. În momentul în care au apărut crizele conomice
acest tip de legitimare nu a mai fost valabil. În etapa în care situația
economică s-a înrăutățit s-a impus ca principal mjloc de legitimare cel
rațional-legal: instituțiile funcționează strict pe baza dreptului stipulat în
Tratate și garantat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene. Dar
eforturile cele mai mari s-au făcut pentru a consolida legitimitatea
reprezentativă. Deficitul parlamentar se rezolvă prin introducerea votului
universal direct pentru Parlamentul European în anul 1979, moment din
care a început treptat o creștere a puterii Parlamentului European. ( Ivan
2012)

Ruxandra Ivan constată că la începutul anilor 90 legitimitatea

materială se erodează prin dificultățile economice din ce în ce mai
accentuate și legitimitatea parlamentară nu are, în mod evident, succesul
scontat, Parlamentul European având în continuare puteri reduse, iar
absenteismul la alegerile pentru Parlamentul European fiind în creștere.

Noțiunea de deficit democratic a apărut în anul 1986 într-un

discurs al deputatului conservator britanic Bill Newton Dunn. Ruxandra
Ivan găsește șapte motive pentru care s-a spus că există un deficit
democratic în Uniunea Europeană: 1. absența unui demos european; nu
există partide politice cu adevărat europene, transnaționale; 2. cu cât un
sistem politic este mai mare/are mai mulți membri, cu atât influența unui
membru este mai mică; 3. dereglarea echilibrului dintre organele
executive și cele legislative, lipsa de transparență a procesului de luare a
deciziilor; 4. Parlamentul European continuă să fie slab și să aibă puteri
limitate; 5. nu există practic niciun moment electoral în care cetățenii să
poată sancționa efectiv politicile Uniunii; 6. complexitatea procesului
politic al Uniunii, separația puterilor nu este clară; 7. există un important
decalaj între politicile pe care le doresc cetățenii și polticile care sunt
aplicate de fapt, lipsa de transparență decizională a Uniunii permite
oficialilor naționali să dea vina pe omologii lor europeni pentru decizii la
care au participat ei înșiși. (Ivan 2012)

Ruxandra Ivan identifică trei mari categorii legate de deficitul

democratic: 1. o problemă de legitimitate; 2. o problemă de transparență
a procesului decizional; 3. O problemă de accountebility - cine și în ce
mod poate fi tras la răspundere, în fața cetățenilor, pentru politicile
europene. Dar poate cea mai importantă concluzie a Ruxandrei Ivan, cu
consecințe foarte importante, este faptul că lipsa de transparență și de
răspundere în fața cetățenilor pentru politicile aplicate sunt dublate de
tendința de a avea executive din ce în ce mai puternice și mai
tehnocrate, precum și un rol din ce în ce mai mic al organelor decizionale
reprezentative, alese prin vot.

Vom încheia prezenta lucrare despre deficitul democratic în

Uniunea Europeană cu câteva considerații privind fenomenul ale
politologului american Robert A. Dahl.

În „Despre democrație”, Robert A. Dahl pune problema

posibilității organizațiilor internaționale de a fi democratice și consideră
că este dificil pentru cetățeni să exercite un control efectiv asupra
hotărârilor care se iau în cadrul unor asemenea structuri. Când se referă
la Uniunea Europeană, Dahl este categoric: „Uniunea Europeană oferă o
mărturie elocventă. Acolo, astfel de structuri democratice oficiale cum
sunt alegerile publice și parlamentul sunt, formal, în funcțiune. Și totuși,
în principu toți observatorii sunt de acord că un uriaș deficit democratic
se menține. Hotărârile decisive survin uneori îndeosebi în urma
negocierilor între elitele politice și cele birocratice. Limitele sunt stabilite
nu de procese democratice, ci de ceea ce negociatorii îi pot face pe alții
să accepte, și luându-se în considerare posibilele consecințe pentru
piețele naționale și internaționale. Negocierea, organizarea ierarhică și
piețele determină rezultatele. Exceptând ratificarea rezultatelor,
procesele democratice nu joacă aproape niciun rol.” (Dahl 2003; 111)

Această sentință a lui Robert A. Dahl că procesele democratice

nu joacă aproape niciun rol este la fel de valabilă și astăzi, cu era și în
1999, când îi apărea volumul citat. Pentru politologul american soluția
este ca “liderii politici să creeaze instituții care să ofere cetățenilor ocazii
de participare politică, influiență și control aproximativ echivalente în
ceea ce privește eficiența cu cele deja existente în țările democratice.”
Pentru acest proces ar fi nevoie de informare, dezbateri reale, competiție
între partide și între persoane, control asupra birocrațiilor internaționale,
cultură politică susținătoare a instituțiilor specifice, o identitte comună
echivalentă cu cea din țările democratice existente (Dahl 2003; 112-
2013). Concluzia lui Robert A. Dahl este că îndeplinirea acestor condiții
are puține șanse de reușită.

Bibliografie:

Bonde, Jens-Peter. 2011. The European Union’s Democratic Deficit:

How to Fix It. The Brown Journal of World Affairs. Summer 2011.
Volume XVIII. Issue II.

Criste, Bogdan. 2014. Europe’s Democratic Deficit Is Getting Worse.

Voter participation in European Parliament election is low – and getting
lower. The Atlantic. May 23, 2014.

Dahl, Robert A.. 2003. Despre democrație. Institutul European.

traducere: Ramona Lupașcu, Alina Maria Turcu, Mihaela Bordea,
Adriana Bargan-Ștraub.

Ivan, Ruxandra. 2012. Criză economică sau criză democratică? Evoluția

deficitului democratic al UE. Sfera politicii. Nr. 172. Nov-dec. 2012.