Recenzie

Recenzor: Constantin Gabriel, grupa ..

Articol recenzat:

Momentele cheie ale crizei financiare din Grecia ( Adevărul, 26.09.2011)

Economia Greciei a urmat un trend descendent încă de când ţara a adoptat moneda
euro, în 2001. Deşi alte state din zona euro şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea
economiei elene de ani de zile, gravitatea problemei a fost dezvăluită abia odată cu instalarea
crizei financiare globale. Anii de cheltuieli nechibzuite şi împrumuturile au adus Grecia la un
pas de faliment. În ciuda împrumutului de 110 miliarde euro din anul 2010 şi a măsurilor de
austeritate dure, Grecia încă nu reuşeşte să-şi revină. Decizia liderilor europeni de a aproba
un al doilea ajutor financiar în valoare de 160 de miliarde de euro nu a reuşit să calmeze
temerile creditorilor internaţionali cu privire la posibila intrare a Greciei în incapacitate de
plată. Comisarul UE Ollie Rehn declară că “o intrare a Greciei în incapacitate de plată sau
ieşirea din zona euro ar presupune costuri uriaşe pentru statul elen, dar şi pentru întreaga
regiune şi economie globală".

I. INTRODUCERE

Prin prezenta recenzie, mi-am propus să ilustrez contextul istoric, particularităţile

privind economia Greciei, modul în care s-a realizat trecerea Greciei la zona euro, precum şi
în ce măsură aceste momente, de-a lungul evoluţiei Greciei, au contribuit la declanşarea
situaţiei economice din această ţară.
Criza financiară din Grecia are rădăcini încă din 1998, când U.E. a cerut ţărilor
membre să prezinte raportul cu privire la îndeplinirea criteriilor de convergenţă; la acel
moment, Grecia era ţara cu cel mai mare deficit bugetar, cu o inflaţie mare, cu datorie publică
mare, precum şi o rată a dobânzii pe termen lung mare, fiind singura ţară membră U.E care nu
a trecut la euro. În următoarea perioadă, Grecia a realizat mai multe tranzacţii cu Goldman
Sachs, astfel declarând o datorie publică mai mică, raportând multe alte cheltuieli
guvernamentale mai mici decât erau în realitate.
În anul 1998, deşi nu participase niciodată la Sistemul Monetar European, Grecia
decide să intre în Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II), hotărâtă să facă toate
eforturile pentru a face parte dintre statele fondatoare ale zonei euro ce urma a fi lansată în
1999. Nu a fost acceptată, pentru că nu îndeplinea criteriile impuse.
În iunie 2000, Grecia depune cerere de intrare în tânăra uniune, la data de 1 ianuarie
2001, Grecia devenind al doisprezecelea membru al zonei euro. Condiţionările impuse prin
Tratatul de la Maastricht statelor ce doresc să participe la zona euro – limitarea deficitului
bugetar, datoriei publice, ratei inflaţiei şi ratei dobânzii – au avut rolul declarat de a impune o
conduită fiscală prudentă guvernelor respective. Treptat însă, limitele au fost încălcate, din ce
în ce mai des, inclusiv Grecia înregistra datorii publice ce depăşeau produsul intern brut, cu
mult peste limita de 60%.

SITUAŢIA GRECIEI

Grecia este singura ţară membră a Uniunii Europene care nu a aderat la ultima fază a
Uniunea Economică Monetară, încă de la lansarea acesteia la 1 ianuarie 1999, exclusiv din
considerente economice. Ea s-a alăturat grupului ţărilor cu monedă comună începând din anul
2001. Autorităţile greceşti s-au angajat să pună în aplicare măsuri ferme de reformă a
sistemului fiscal şi au adoptat un program ambiţios de privatizare.

GRECIA: 2001-2010
În 2000, Grecia a raportat la Eurostat că a avut cheltuieli militare în valoare de $1.13
miliarde, însă ulterior a admis că cifra declarată a fost doar un sfert din cheltuiala reală. În
2009 a ieşit la iveală faptul că guvernul elen a cosmetizat situaţia catastrofală din sectorul
public al serviciilor medicale: statul este dator companiilor de medicamente şi echipament
medical suma de €6.5 miliarde, însă a raportat o datorie de €2.5 miliarde. O analiză Eurostat
din ianuarie aprecieaza că statisticile guvernului elen au fost constant doftoricite pentru a
minimaliza artificial datoria publică reală a Greciei, menţionînd cheltuieli subestimate pentru
sectorul public (salarii, pensii, ajutoare de şomaj şi sănătate), aranjamente financiare dubioase
între stat şi companii proprietate de stat şi folosirea de tranzacţii financiare legale dar
nedeclarate. Acest ultim aspect este cunoscut sub numele de “currency swaps”, o modalitate
des folosită de guverne pentru refinanţarea datoriei externe, însă uşor de abuzat în scopul
fabricării unei aderenţe fictive la limite fixe de datorie şi deficit. Eurostat a permis utilizarea
nedeclarată a acestui gen de tranzacţii pînă în 2008. Între 1998 şi 2001, Goldman Sachs a
efectuat 12 tranzacţii de conversie monetară pentru părţi din datoria Greciei, iar în 2001-2002
aranjat o nouă tranşă, de această dată la o rată de conversie fictivă.
În urma acestui aranjament, 10 miliarde de euro din datoria greacă au fost convertite în
yeni şi dolari, iar după un timp urmau să fie transformate înapoi în euro, dar la o rată de
schimb artificial mărită şi garantată de Goldman Sachs, astfel încît guvernul grec putea să
declare de la bun început această parte a datoriei sub forma finală a valorii în euro. Cum în
urma acestei ciclu de transformare dintr-o monedă în alta guvernul grec beneficia de un profit
de €2 miliarde, acesta a fost folosit pentru a declara la Eurostat o datorie redusă cu €2
miliarde. Pentru serviciu, Grecia a plătit băncii Goldman Sachs o sumă confidenţială. Însă
deoarece această plată ar fi mărit deficitul bugetar, Goldman Sachs a împrumutat Greciei
suma respectivă şi cele două părţi au structurat împrumutul sub formă de “currency swap”. În
acest fel conturile elene nu înregistrat nicio mărire adiţională a deficitului bugetar.

Prin toate aceste măsuri luate, Grecia părea că găsise reţetea unei reveniri economice
spectaculoase care părea să fie cheia spre o dezvoltare durabilă ce avea chiar să o propulseze în
rândul ţărilor dezvoltate din U.E.Potrivit unei statistici a Băncii Mondiale, din 2004, veniturile grecilor
ajunseseră la cel puţin 80 la sută din cele ale germanilor. Nivelul de trai al populaţiei era cotat al 22-
lea în lume de către prestigioasa revistă "The Economist"1, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor a urcat
la 22.800 USD, aceasta însemnând 83 la suta din media UE. Aceste performanţe de invidiat păreau de
domeniul fantasticului acum 57 de ani, când ţara ieşea dintr-unul din cele mai devastatoare războaie
civile din istoria Europei.

FALIMENTUL GRECIEI 2010

3.1 CAUZE

Sfârşitul anului 2009 a fost marcat de ieşirea din recesiune a tot mai multor ţari. Economia
globală dădea chiar semne uşoare de creştere guvernele se felicitau între ele pentru cât de bune au
fost programele lor anticriza. Însă nesiguranţa că o a doua recensiune va exista a lovit din plin, cel
mai bun exemplu fiind Grecia, a cărei recesiune s-a adâncit extrem de mult, de la începutul lui 2010
luându-se măsuri de austeritate severe care au aruncat ţara în haos.

Greşeala fatală pentru Grecia a fost adoptarea monedei unice europene, aşa cum susţin tot mai multi
analişti economici. Si asta pentru că 2001, anul în care Grecia a trecut la euro, a fost anul în care s-a
înregistrat cea mai mare creştere din cei 16 ani de boom economic continuu. Însă creşterea a fost
artificială, bazată în special pe faptul că populaţia a profitat de dobânzile mici la creditele din zona
euro şi s-a îndatorat peste măsura cumpârand case şi bunuri de consum.

Grecia a încercat să ascundă faţă de Bruxelles enormul deficit, de miliarde de euro, pe care îl
avea. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul companiei Goldman Sachs şi al unor mari bănci din Statele
Unite.

Afacerea, ascusă de opinia publică datorită faptului că era mai mult o manipulare a cursului
decât un împrumut, a ajutat Grecia să se încadreze în regulile de deficit impuse de Uniunea
Europeana în timp ce ţara continua să cheltuie mai mult decât posibilităţile ei.
Principalele mecanisme prin care Grecia a ajuns la enormul deficit bugetar au fost: lejeritate
fiscală, explozie credit de consum, finanţări dobânzi reduse, escaladarea cheltuielilor guvernamentale

3.2 EFECTE ASUPRA GRECIEI

Grecia se confruntă în prezent cu o gravă problemă de credibilitate după ce statul s-a

împrumutat "excesiv şi prost", expunându-se nejustificat pe termen scurt, iar greşelile făcute de
guvernul de la Atena, nu pot fi, in nici un caz, repetate de alte guverne din regiune. Această lipsă de
credibilitate a derivat din distorsionarea unor date, ceea ce a dus la o explozie a deficitelor fiscale şi o
cheltuială publica mult mai mare decât capacitatea economiei elene de a produce.

Guvernul de la Atena se străduie să dea curs solicitărilor venite dinspre Uniunea Europeană
care îi cer să pună ordine în politica fiscală şi să treacă la măsuri drastice de austeritate, condiţii
pentru primirea unui masiv ajutor financiar din partea Bruxelles-ului. Însa acestea sunt foarte
nepopulare în rândul cetaţenilor, unde evaziunea fiscală e sport naţional “Sacrificiile injuste şi
ineficiente” pe care doreşte să le impună Guvernul au fost motivul pentru care sindicaliştii din
sectorul public au paralizat pentru o zi activitatea din ţara, în încercarea de a da un semnal că nu vor
accepta măsurile de austeritate.

Primele efecte ale crizei sunt cele de pe piaţa locurilor de muncă, vânzările de retail şi preţul
perolului. În cazul piaţei locurilor de muncă se observă că rata şomajului a coborat puţin vizibil din
2009. Unul dintre cele mai importante efecte este modificarea preţul petrolului: dacă în 2009
începuse să scadă din cauza crizei financiare, în 2010 creşte.

În opinia mea, pentru Grecia e practic imposibil să-şi finanţeze deficitul fară intervenţia UE.
Nu doar datorită dimensiunii enorme a datoriilor - doar in acest an are nevoie de 50 de miliarde de
euro -, ci si pentru că sufera de o totală lipsă de credibilitate în exterior. Mai grav, s-a aflat că în urmă
cu 10 ani au falsificat în mod deliberat date statistice pentru ca Grecia să poată intra în zona Euro
(deficitele reale erau de trei ori mai mari decât cele raportate). Cu toate astea, în ciuda tuturor
acestor elemente agravante, grecii nu vor fi lăsaţi să intre în faliment. Ar fi un adevarat dezastru
pentru întreaga zonă Euro şi ar avea toate şansele să producă reacţii în lanţ în alte state din sudul
continentului, precum Portugalia, Spania sau Italia, dar şi în Irlanda, toate ţări care nu se simt nici ele
deloc bine din punct de vedere economic.

Concluzie Încălcarea repetată a regulilor, menţine şi amplifică problema hazardului moral pe care o
implică, în general, cheltuielile publice şi, în special, erorile de politică economică. Guvernul Greciei a
minţit în repetate rânduri Comisia Europeană cu privire la deficitele bugetare, corupţia endemică din
Grecia nu poate fi considerată o surpriză pentru nimeni, de ani buni, iar disponibilitatea grecilor de a-
şi plăti impozitele scade vertiginos. În aceste condiţii, care sunt garanţiile pe care le poate oferi
Grecia privind dorinţa reală şi capacitatea de a-şi plăti datoriile? Cu o datorie publică ce tinde către
un nivel de 150% din PIB, guvernul grec este, de facto, în faliment, reuşind să se menţină pe linia de
plutire aproape exclusiv pe baza infuziilor financiare ale băncilor europene şi Fondului Monetar
Internaţional.

Grecia, prin erorile, omisiunile şi fraudele comise în ultimii ani, ameninţă să pună în pericol
stabilitatea monetară a Uniunii Europene, iar distanţa dintre principiul fundamental al Uniunii
Economice şi Monetare – renunţarea la instrumentele naţionale de politică monetară, prin crearea
unei monede unice, dar păstrarea unui grad relativ ridicat de independenţă în ceea ce priveşte
politica fiscală a statelor membre – şi evoluţiile recente din zona euro devine din ce în ce mai mare.